Calea olfactivă este formată numai din doi neuroni, protoneuronul fiind chiar celula receptoare.

Deutero - element de compunere savanta, cu semnificația „ al doilea”

2.7. Analizatorul olfactiv

Analizatorul olfactiv recepționează și prelucrează informațiile referitoare la proprietățile chimice
ale unor substanțe odorante, aflate la o anumită distanță față de organism.

Segmentele analizatorului olfactiv

a. Segmentul receptor
Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv, constituit din celule receptoare
(chemoreceptori de distanță) și din celule de susținere incluse în mucoasa olfactivă.
Mucoasa olfactivă are o suprafață de 2-3 cm2 și este dispusă în regiunea superioară a foselor
nazale.
Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi.
Dendritele acestora prezintă butoni olfactivi de la care pleacă 6-8 cili olfactivi receptori, care
depășesc celulele de susținere și pătrund în mucusul secretat de celulele glandulare ale
mucoasei olfactive.

b. Segmentul de conducere.
Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul căii, străbat în mănunchiuri lama
ciuruită a etmoidului și pătrund în cutia craniană, formând nervii olfactivi cu traseu până la bulbii
olfactivi.
Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezintă deutoneuronii căii olfactive.
Axonii acestora se despart: o parte trec în bulbul controlateral, iar cealaltă parte formează
tracturile olfactive, care se proiectează în cortex.
c. Segmentul central
Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de proiecție primară a
aferențelor olfactive.

Fiziologia analizatorului olfactiv

Analizatorul olfactiv are rol în aprecierea calității aerului, prevenind pătrunderea în organism a
unor substanțe notive.
Împreună cu analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv intervine în aprecierea calității
alimentelor și în declanșarea secreției salivare.
Stimulii specifici ai analizatorului olfactiv sunt reprezentați de substanțele volatile, care ajung la
receptori odată cu aerul inspirat.
Substanțele volatile sunt recepționate numai după dizolvarea lor în pelicula de mucus. Pentru a
putea fi recepționate, aceste substanțe trebuie să aibă o concentrație egală sau superioară
pragului de excitabilitate.
Pragul de excitabilitate reprezintă cantitatea minimă de substanță odorantă capabilă să
provoace senzația de miros. Aceasta variază în funcție de natura substanțelor.
Intensitatea senzației olfactive este proporțională cu concentrația substanței odorante în aer și
depinde de următorii factori: gradul de solubilitate a particulelor în lichidul care acoperă
mucoasa, umiditatea mucoasei, vârsta și starea fiziologică a organismului.
Dacă substanțele odorante persistă un timp mai îndelungat, apare fenomenul de adaptare.

Inflamarea mucoasei nazale în afecțiuni respiratoii scade sensibilitatea olfactivă.