CUPRINS

Capitolul 1. ........................................................................................................................... 3

INTRODUCERE. ELEMENTE GENERALE ......................................................................... 3

Capitolul 2. ........................................................................................................................... 4

APELE UZATE ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA ........................................................ 4

2.1. Poluarea apelor ......................................................................................................... 4

2.2. Indicatori de apreciere a poluării apelor uzate industriale ......................................... 5

2.3 Normele tehnice de poluare a apelor ......................................................................... 6

Capitolul 3 ........................................................................................................................... 7

POLUAREA APEI ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ ............................................................... 7

3.1. Apele reziduale din industria alimentară.................................................................... 7

3.3. Caracteristici generale ale apelor reziduale din industria alimentară ........................ 8

Capitolul 4. ........................................................................................................................... 9

APELE REZIDUALE PROVENITE DIN UNITĂŢILE DE PRELUCRARE A CĂRNII .......... 9

Capitolu 5........................................................................................................................... 13

TRATAREA APELOR REZIDUALE PROVENITE DIN INDUSTRIA CĂRNII ..................... 13

5.1 Consideraţii generale privind epurarea apelor uzate industriale ............................... 13

5.2 Alegerea metodei de tratare, funcție de caracteristicile apelor uzate ...................... 13

1
 DEPOLUAREA UNOR APE REZIDUALE DIN
INDUSTRIA ALIMENTARĂ ŞI ANUME PROVENITE
DIN UNITĂŢILE DE PRELUCRARE A CĂRNII

Conf.univ. doctr.ing.: Baciu Dorina

Studenta: Bumbar Amalia Ioana

IPMI IV

2
 Capitolul 1.

INTRODUCERE. ELEMENTE GENERALE

Apa are un rol primordial în activitatea socio-economică a oricărei ţări. Ea constituie

atât materie primă şi sursă de energie, cât şi un element indispensabil pentru începerea şi
dezvoltarea oricărei activităţi umane. Ingineria apelor uzate este o ramură a ingineriei
mediului în care principiile de bază ale ştiinţei şi ingineriei sunt aplicate problemelor de
control al poluării apelor. Scopul suprem al administrării apelor uzate este protecţia
mediului într-o manieră potrivită cu sănătatea publică, cu nevoile economice, sociale şi
politice. În sprijinul protecţiei apelor şi al realizării unor staţii de epurare cât mai eficiente şi
economice, ori de câte ori este necesar, se fac recomandări în sensul recuperării unor
substanţe utile din apele uzate, al folosirii apelor uzate şi nămolurilor în diferite scopuri –
irigare, fertilizare, recirculare, al înlocuirii în procesul tehnologic al unor substanţe deosebit
de nocive, greu de îndepărtat. Apele uzate industriale pot fi evacuate fie în reţeaua de
canalizare orăşenească – pentru debite mici şi atunci când nu degradează sau nu
împiedică buna funcţionare a reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare orăşeneşti, fie în
receptori – în cazul platformelor industriale, bineînţeles după o prealabilă preepurare şi
epurare. Evacuarea apelor uzate industriale în reţeaua de canalizare orăşenească sau în
receptori este, într-o oarecare măsură, diferită de cea a apelor uzate orăşeneşti, în
principal datorită caracteristicilor fizico – chimice şi biologice diferite.
Tema lucrării “Depoluarea unor ape reziduale din industria alimentară şi anume
provenite din unitățile de prelucrare a cărnii “se înscrie în preocupările actuale de
identificare a unor tehnologii şi materiale performante, neconvenţionale şi nepoluante, în
scopul reducerii impactului unor elemente poluante asupra apelor de suprafaţă şi, implicit,
asupra mediului. Apa utilizată în procesele tehnologice ale industriei alimentare, trebuie să
corespundă unor caracteristici care să asigure calitatea corespunzătoare a produselor
alimentare, să fie potabilă şi să prezinte caracteristici organoleptice corespunzătoare.
Gustul şi mirosul apei depind de compoziţia chimică, temperatura şi prezenţa unor
substanţe volatile.

3
 Capitolul 2.

APELE UZATE ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA

În acest capitol se prezintă un amplu studiu de literatură privind compoziţia apelor

uzate şi indicatorii de apreciere a poluării apelor uzate; sunt abordate aspecte privind
efectele nocive ale poluanţilor din apele uzate, metode de analiză a acestora, precum şi
reglementări legale privind protecţia apelor.

Apele uzate provin din încărcarea apei din natură cu materiale şi substanţe care îi modifică
indicatorii de calitate, o poluează. Apa se încarcă cu materii poluante, devenind uzată prin
utilizarea ei de către om, în cele mai diverse scopuri practice şi prin contactul apelor
meteorice (ploaie, zăpadă) cu produse ale activităţii umane, care se găsesc în aer şi pe
sol. În primul caz, întrucât domeniile de folosire a apei îmbracă cele mai diverse forme
(apă potabilă, alimentarea cu apă a industriei, alimentarea cu apă a agriculturii,
piscicultura, scopuri urbanistice şi de agrement), posibilităţile de poluare a acesteia sunt
foarte mari.

Cantităţile foarte mari de ape uzate provin din unităţile industriale. Astfel, pentru obţinerea
unei tone de hârtie rezultă circa 100–200 m3 ape uzate; pentru o tonă cauciuc, 150 m3;
pentru prelucrarea unei tone de fructe rezultă circa 10–20 m3 apă uzată, dar şi apa uzată
care provine din consumul casnic (apa menajeră) este în cantitate destul de mare.

2.1. Poluarea apelor

Poluarea apei a fost definita la Conferinţa Internaţionala privind situaţia poluării

apelor din Europa de la Geneva din 1961 ca fiind "modificarea directă sau indirectă a
compoziţiei sau stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activităţii omului, în aşa
măsura încât ele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora din utilizările pe care
le poate capătă în stare generala". Ulterior s-au făcut o serie de modificări la
aceasta definiţie cu scopul lărgirii accepţiun ii de poluare, avându-se în vedere
si aspecte extraeconomice, degradarea peisajului, depopularea apelor etc.Legea apelor
nr. 107/1996 prevede ca prin poluare se înţelege orice "alterare fizica, chimica,
biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă, inclusiv depăşirea nivelului
natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac
4
improprie pentru o folosire normală în scopurile î n care această folosire era
posibilă înainte de a interveni alterarea".
După definiţia dată de O.N.U., poluarea apei reprezintă modificarea unor
caracteristici fizice, chimice, biologice şi bacteriologice, produse direct sau indirect de
activităţile umane sau pe căi naturale care au ca efect tulburarea, schimbarea culorii, a
gustului sau mirosului caracteristic, creşterea temperaturii, încărcarea cu substanţe toxice
cât şi cu impurităţi biologice cum ar fi bacterii, ciuperci, alge şi paraziţi. Toate acestea fac
ca apele să devină improprii pentru folosirea normală, în scopurile în care această folosire
era posibilă înainte de a interveni modificarea.
Considerată un fenomen general, poluarea se poate diferenţia în mai multe tipuri:
Poluarea biologică – bacteriologică, virusologică, parazitologică, reprezintă tipul de
poluare cel mai vechi – legată în mod direct de prezenţa omului.
Poluarea fizică se referă în special la poluarea cu substanţe radioactive. Există şi o
poluare termică şi o poluare determinată de elemente insolubile plutitoare sau
sedimentabile, considerată ca fiind cel mai recent tip de poluare, caracteristică zonelor
intens dezvoltate.
Poluarea chimică este reprezentată de pătrunderea în apă a unor substanţe chimice
diverse, de la cele organice uşor degradabile, până la cele toxice cu persistenţă ridicată.
Apele reziduale (cunoscute şi sub denumirea de ape uzate) rezultate datorită agenţilor
poluanţi amintiţi pot fi: ape menajere, ape industriale (industria minieră, industria
metalurgică, industria chimică şi petrochimică, industria alimentară etc.), ape
agrozootehnice, ape meteorice poluate. Aceste ape se caracterizează prin aceeaşi
indicatori fizico-chimici ca şi apele de suprafaţă, cu deosebirea că o serie de indicatori
precum: consumul biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5), consumul chimic de oxigen
(CCO), clorurile (Cl-), substanţele solide totale, suspensiile (sedimentabile,
nesedimentabile, volatile), grăsimile etc., constituie indicatori specifici caracterizării
acestora; aceşti indicatori se raportează la numărul locuitorilor (ex. CBO5 – kg/loc. zi).

2.2. Indicatori de apreciere a poluării apelor uzate industriale

Pentru aprecierea gradului de impurificare a apelor uzate, indiferent de provenienţa

lor, se utilizează indicatori de calitate ai acestora, adică de apreciere a gradului de poluare
a acestora. Aceşti indicatori sunt studiaţi pe grupe de indicatori, gruparea lor fiind făcută
după natura şi efectul pe care îl au asupra calităţii apei. Clasificarea indicatorilor de
calitate pe grupe de indicatori este următoarea:
5
  Indicatori fizici (inclusiv indicatorii organoleptici)
Dintre proprietăţile fizice ale apei uzate industriale care intervin în procesele de
epurare, mai importante sunt: turbiditatea, culoarea, temperatura, mirosul.

 Indicatori chimici generali şi specifici

Indicatorii de apreciere a poluării chimice a apelor uzate industriale se referă la
conţinutul de materie organică şi măsurarea acestuia, conţinutul de materie anorganică şi
de gaze. Principalele grupe de substanţe organice găsite în apa uzată sunt: proteinele,
carbohidraţii, grăsimile şi uleiurile, produsele petroliere, produşii fenolici, detergenţii,
poluanţii organici persistenţi, compuşii organici volatili, pesticidele etc. Numărul de
compuşi de acest gen creşte anual, odată cu sintetizarea a din ce în ce mai multe
molecule organice. Prezenţa acestor substanţe, în ultimii ani a complicat epurarea apelor
uzate din cauză că multe dintre ele nu se pot descompune biologic ori se descompun
foarte lent. Substanţele anorganice prezente în apa uzată industrială pot fi: P, N, metale
grele, cianuri, sulfuri etc.

 Indicatori biologici
Contaminarea bacteriologică este produsă de apele uzate provenite din industria
alimentară, crescătoriile de animale sau canalizarea apelor menajere şi industriale în
sistem combinat. În majoritatea cazurilor, diferitele organisme care se întâlnesc în apele
uzate au dimensiuni foarte mici. Cele mai mici sunt virusurile şi phagii, urmate de bacterii.
Organismele mai mari sunt reprezentate de ciuperci, alge, protozoare, rotiferi, larve de
insecte, viermi, melci etc. Bacteriile din unele ape uzate industriale, cum sunt cele
provenite din tăbăcării, abatoare, fabrici de conserve etc., sunt patogene (ex. Bacilus
antracis) şi produc infectarea puternică a receptorului, făcându-l de neutilizat; altele sunt
mai puţin vătămătoare, chiar inofensive sau utile, contribuind la mineralizarea substanţelor
organice din apele uzate.

2.3 Normele tehnice de poluare a apelor

Legislaţia privind încărcările limită ale poluanţilor din apele reziduale, este
sintetizată în două acte normative:
• NTPA 001/2005, pentru descărcări în apele de suprafaţă;
• NTPA 002/2005, pentru descărcări în canalizările orăşeneşti. Faţă de limitele impuse de
Normativele de mai sus, Organele Teritoriale pot impune, de la caz la caz,
6
restricţii suplimentare privind limitele admise.Tabelul 2.3.1. sintetizează limitele admise
aceste acte normative la principalii indicatori de poluare.

Capitolul 3

POLUAREA APEI ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

3.1. Apele reziduale din industria alimentară

În industria alimentară, calculul necesarului de apă pentru nevoile producţiei este

corelat cu volumul producţiei.

Consumul de apă se apreciază a fi de:

● 10-24 m3/t în industria cărnii;

Apele reziduale din industria alimentară constau din ape de transport şi spălare a
materiei prime, ape tehnologice, ape de condens sau de răcire, ape de la spălarea şi
dezinfecţia sălilor de fabricaţie, a utilajelor şi ambalajelor, ape de la instalaţiile sanitare.

7
Aceste ape reziduale se caracterizează printr-o mare fluctuaţie a proprietăţilor fizico-
chimice şi microbiologice datorită varietăţii provenienţei şi compoziţiei acestora.

3.2. Surse principale (majore) de ape reziduale din industria alimentară:

– Prelucrarea carnii
– Prelucrarea laptelui
– Prelucrarea pestelui/fructelor de mare
– Prelucrarea legumelor si fructelor
– Obtinerea amidonului si glutenului
– Fabricarea zaharului
– Fabricarea bauturilor alcoolice/nealcoolice
– Etc.

3.3. Caracteristici generale ale apelor reziduale din industria alimentară.

 Turbiditate ridicată
 Concentratii mari de:

– CBO5
– FOG (fats, oils and grease)
– SS (suspensii solide)
 Conțin uzual P şi N
 Conținut de chimicale periculoase în general redus
 Variatie sezonieră mare a debitelor
 Variații orare mari şi variații mari de concentrație de-a lungul zilei
 Majoritatea unităților de producție sunt de talie mică sau medie
 Raport uneori neechilibrat CBO:P:N (conduce la creşterea volumului de nămol).
 Efluent colorat.

3.4. Clasificarea apelor reziduale din industria alimentară

Ape reziduale de concentratie:

– Ridicată:
• Sunt supuse unei concentrați avansate urmată de tratare si reciclare sau
dispunere ca deşeu solid.

8
 – Medie:
• Sunt tratate pe loc sau deversate în canalizarea municipală.
– Scazută:
• Se pot descarca direct în emisar, fără tratare (apa de răcire indirectă, de ex.)
Scăderea încărcȃrii poluante a apei necesită:
– Reducerea consumului atȃt de apă cȃt şi de poluanti
– Reducerea posibilitatii interacțiunii între apa şi poluanti
Măsuri posibile de luat:
– (a) reducerea cantității de apă de spălare a materiilor prime şi reutilizarea
acesteia;
– (b) separarea mecanică cu obținerea de apă reziduală concentrată;
– (c) minimizarea pierderilor în timpul procesului de îmbuteliere;
– (d) reducerea cantității de apă utilizate pentru spălarea rezervoarelor şi
containerelor după operare.

Capitolul 4.

APELE REZIDUALE PROVENITE DIN UNITĂŢILE DE PRELUCRARE A

CĂRNII

De la unităţile de prelucrare a cărnii, apele reziduale provin de la sacrificarea

animalelor, spălarea tubului digestiv, prelucrarea cărnii, grăsimilor şi pieilor, Acestea
prezintă un conţinut foarte ridicat de materii organice, cantităţi mari de azot şi fosfor şi o
temperatură în general de 30-40ºC. Deversarea la această temperatura favorizează
descompuneri aerobe foarte rapide, care consuma oxigenul, iar, ulterior, descompunerea
poate continua anaerob şi este însotită de mirosuri foarte neplacute.
Apele reziduale contaminate pot favoriza transmiterea unor microorganisme
patogene ca Salmonella, Mycobacterium (g. tuberculosis) etc. În afară de conținutul ridicat
de materie organică uşor degradabilă şi de substanțe eutrofizante, multe dintre apele
rezidule de la abatoare, prelucrarea cărnii conține cantități mari de grăsimi a căror
deversare în apele receptoare trebuie împiedicată.
Acestea au în componență cantități importante de reziduuri solide, compuse din

9
resturi de materie primă, produse finite rebutate, resturi neutilizabile din produse etc., şi
afectează apele receptoare prin impurificarea cu materie organică degradabilă, care
implică reducerea conținutului oxigenului dizolvat din apă. Îmbogățirea apei cu materii
nutritive introduse sub forma minerală sau ca rezultat al mineralizarii materiilor organice
determină o formă indirectă de poluare-eutrofizare care se manifestă printr-o producție
crescută de alge şi de alte plante acvatice, ce pot influența negativ viața celorlalte
viețuitoare din ape şi pot produce deteriorarea generală a calității apei.
Volumul apelor reziduale, raportat la numarul de animale sacrificate, variaza în
limite foarte largi si depinde de capacitatea abatorului si de specia animalelor sacrificate.

Caracteristicile apelor reziduale provenite din abatoare si din întreprinderile de prelucrare

a carnii sunt prezentate în tabelul 4.1 .

Tabelul 4.1.
Caracteristicile apelor reziduale provenite din abatoare şi din întreprinderile de prelucrare a cărnii

Abatoare
Indicatori Produse din carne
vite porci
Volum, m3/cap 1,5 0,54 2,77

pH, unitati de pH 7,4 -

Reziduu total, mg/l 4100 3590 -

Materii în suspensie, mg/l 820 720 650

CBO5, mg/l 12500 16300 920

Azot total, mg/l 154 122 137

Grasimi, mg/l 98 150 -

Etapele în prelucrarea cărnii

Prima etapa: abatorizarea

– Recepția şi pregătirea animalelor
– Asomarea
– Suprimarea vieții
– Sangerarea
– Indepărtarea părului, jupuirea
10
– Eviscerarea
– Îndepărtarea organelor interne
– Spălarea carcaselor
– Tranşarea

Alte operatii secundare::::;:::

– Taiere
– Dezosare
– Tocare
– Procesare

Consumuri tipice de apa la abatorizarea porcinelor

Compoziția apelor reziduale

 Efluentii de la abatoare sunt puternic încărcați cu:

– Solide
– Materii plutitoare (grasimi)

11
– Sange
– Dejectii
– Compusi organici derivati din proteine.

 Compozitia efluentilor depinde mult de:

– Tipul producției
– Configurația abatorului

Surse principale de ape reziduale

 Principalele zone de contaminare a apei:

– Adaposturile pentru animale

– Asomarea si sangerarea

– Jupuirea/indepartarea parului

– Manipularea intestinelor si organelor interne

– Spalarea carcaselor

– Renderizarea

– Transarea

– Operatiile de curatire a spatiilor.

Reducerea volumului de ape reziduale

 Reducerea timpului de stationare aanimalelor vii in abator

 Indepartarea uscată a dejecțiilor.
 Eficientizarea colectării săngelui (400000mg/L CCO) – reducere cu 40% a
volumului.

Spălarea intestinelor în 2 trepte:

 Spalare primară în baie cu filtrare si recirculare continuă a apei

 Clătire finală cu apă potabilă curată

12
 Capitolu 5.

TRATAREA APELOR REZIDUALE PROVENITE DIN INDUSTRIA CĂRNII

5.1 Consideraţii generale privind epurarea apelor uzate industriale

Procesele de epurare a apelor uzate industriale sunt, în general, aceleaşi

ca pentru apele uzate orăşeneşti, adică, în principal, procese mecanice şi
biologice – aerobe sau anaerobe. Pentru apele uzate industriale acestea sunt
completate, de cele mai multe ori, de procese fizico-chimice de o complexitate
deosebită, ca de exemplu: extracţie lichid-lichid, schimb ionic, electrodializă
etc. atunci când natura şi ponderea poluanţilor depăşeşte concentraț ia maximă
admisibilă, conform reglementărilor în vigoare pentru acest fel de ape.

5.2 Alegerea metodei de tratare, funcție de caracteristicile apelor uzate

Tratarea apelor reziduale în vederea eliminării sau reducerii concentraţiilor

agenţilor poluanţi, sub limita admisă de legislaţia de protecţia mediului, se realizează prin
metode chimice biologice sau combinate.
Alegerea metodei de tratare se face în corelaţie cu caracteristicile apelor uzate, stabilite
prin analize de laborator.
Dacă efluenţii conţin numai substanţe organice biodegradabile sau amestecuri de
substanţe biodegradabile şi substanţe anorganice netoxice, se poate aplica o tratare
biologică. Daca efluenții conţin substanţe organice greu biodegradabile, amestecate cu
agenți toxici (organici sau anorganici ), o eventuală tratare biologică trebuie, în mod
obligatoriu, combinată cu o tratare chimică. Atunci când apele uzate conţin substanţe care
nu sunt biodegradabile şi substanţe toxice, epurarea se poate realiza numai prin
tratamente chimice şi fizico-chimice. Parametrii care dictează alegerea unei metode de
tratare a unor ape uzate sunt: temperatura, pH-ul, conţinutul de azot şi de fosfor,
cantitatea de solide în suspensie (SS), CBO5, CCO, natura şi concentraţia agenţilor toxici.
La aceste analize se adaugă, stabilirea influenţei agenţilor toxici asupra metabolismului
bacterian. Raportul CBO5/CCO exprimă, indirect, raportul dintre cantitatea de substanţe
13
biodegradabile şi cantitatea de substanţe nebiodegradabile din apele supuse tratării.
Prin urmare, valoarea acestui raport este folosit drept criteriu pentru alegerea metodei de
epurare, în condiţiile în care apa nu este încărcată şi cu alţi poluanţi, astfel:
Dacă raportul: CBO5/CCO ≥ 0, 6, apele uzate se tratează uşor prin metode biologice,
în prezenţa microorganismelor prezente în mod natural în aceste ape;
Dacă raportul: 0, 2 < CBO5/CCO < 0, 5, se poate folosi o tratare biologică, dar cu
microorganisme adaptate;
Dacă raportul: CBO5/CCO < 0, 2, apa nu mai poate fi tratată biologic.În cazul tratării
biologice azotul şi fosforul sunt elemente nutritive pentru microorganisme. Din acest motiv,
prezența lor în apele tratate biologic, este obligatorie.
Dacă CBO5/N = 20, respectiv CBO5/P = 100, nu este necesară adăugarea de substanţe
nutritive pentru întreţinerea activităţii biologice a microorganismelor. pletate cu teste
experimentale efectuate pe staţii pilot.

5.3 Modul de epurarea al epelor reziduale provenite de la unitățile de

prelucrare a cărnii

Epurarea apelor reziduale din industria alimentară se realizeaza mecanico-chimic şi

biologic. În cazul apelor puternic poluate, însa, se aplica şi o postepurare.
Prima etapă în epurarea apelor reziduale provenite din industria cărnii este
recuperarea grăsimii (trecerea prin separatoare), care va fi folosită la fabricarea săpunu-
rilor. O metodă de îndepărtare a apelor reziduale din abatoare este amestecarea acestora
cu reziduurile solide orăşeneşti (gunoiul), care le absorb, urmată de compostare. Pentru a
preveni putrefacția se adaugă var.

TRATAMENTUL PRIMAR

Indepărtarea grăsimilor -DAF D

A

14
 Grăsimile şi uleiurile influențează defavorabil procesul de decantare al apelor
reziduale. Prin separare, acestea pot fi recuperate şi superior valorificate. Separatoarele
de grăsimi sunt bazine în care se asigura o circulație lentă la partea superioară, unde
datorită diferenței de densitate grăsimile şi uleiurile se separă.

Separarea grăsimilor şi/sau a uleiurilor se impune mai ales pentru apele reziduale de la
abatoare, de la fabricile de conserve de carne si peste, de la fabricile de ulei, margarina
etc.

TRATAMENTUL SECUNDAR

– Reducerea CBO al apelor reziduale prin îndepărtarea materiei organice rămase după
tratamentul primar.

Constă în:

–a) Procese fizice de tratare

– b) Procese chimice de tratare

– c) Procese biochimice de tratare (pot atinge o eficientă a tratarii de 90%)

A. Procese fizice
Procesele fizice de epurare sunt acelea în care substanţele poluante nu suferă
transformări înalte substanţe, având la bază principiile:

15
a) separarea gravitaţională a particulelor grosiere, nedizolvate în apă, sub influenţa
câmpului gravitaţional al Pământului, prin sedimentare, prin flotaţie sau prin centrifugare.
Este posibil fenomenul de aglomerare (floconare), flocoanele având mase mai
mari şi care sedimentează mai repede. Ca exemplu se prezintă fig.5.3.1., un
decantor, care poate fi cu curgere a apei verticală şi orizontală . Eliminarea
nămolului din decantor se poate face manual şi intermitent. După
formă,decantoarele pot fi circulare şi rectangulare. Evacuarea apei limpezite se face prin
deversoare.

Fig. 5.3.1. Decantor cu curgere a apei vertical sau orizontal

Epurarea fizico-chimică se realizează prin coagulare cu sulfat de aluminiu (300

mg/l) şi var (500mg/l) şi decantare. În urma compostarii, nămolul obținut devine un bun
îngrăsământ.

b) flotaţia este un proces unitar de separare din apă, sub acţiunea câmpului gravitaţional
terestru,a particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei. Flotaţia poate fi naturală
sau cu aer introdusîn apă sub formă de bule fine prin difuzoare poroase. Scopul flotaţiei
este de a forma o spumă stabilă care să încorporeze particulele insolubile. Flotaţia se
poate face se poate face în bazine circulare sau dreptunghiulare.

16
 Figura 5.3.2: Schema unei instalații de flotație cu aer sub presiune

c) filtrarea constă în trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc reţinerea prin
fenomene predominant fizice. Filtrarea este un proces de sitare cu ajutorul unei ţesături
fine sau împâslituri.

d) reţinerea pe grătare şi site a impurităţilor grosiere (crengi, fire etc) pe grătare şi a

celor mai mici pe site.

Figura 5.3.3: Siță formată din bare triunghiulare

Viteza apei la întrarea în grătare este de cca. 0.3 m/s pentru a evita depunerile pe
grătar dar numai mare de cca. 1 m/s pentru a nu înţepeni corpurile grosiere între
bare. Sitele servesc pentru reţinerea impurităţilor nedizolvate de dimensiuni mai mici şi

17
sunt realizate din table metalice sau din plăci de material plastic perforat. Sitele pot
fi statice şi mobile (ciururi cu mişcare de vibraţie sau giratoare).Îndepărtarea
materialelor din site se face cu perii, prin simpla alunecare (fig. 2.1.3) unde se prezintă o
sităformată din bare triunghiulare. Sitele fine din ţesături din fire metalice sau fire din
materiale plasticese folosesc pentru suspensii de particule fine.

B. Epurarea mecanico-chimică a apelor reziduale

Epurarea mecanico-chimica reprezintă treapta primara de epurare, care are ca scop

eliminarea materiilor în suspensie. Aceasta metoda, în functie de necesitati, cuprinde
urmatoarele etape: coagularea chimica, decantarea, neutralizarea si clorinarea, iar în
anumite situatii si extractia, adsorbția şi flotarea.

Coagularea chimică se aplică pentru îndepărtarea suspensiilor fin dispersate şi a

coloizilor de natură anorganica şi/sau organică cu diametrul cuprins între 1 si 100 nm, din
apele reziduale. Coagulanții produc destabilizarea coloizilor, urmată de floculare, care
generează particule de dimensiuni mari ce pot fi îndepărtate prin sedimentare, flotare sau
filtrare. Ca şi coagulanti, cei mai utilizati sunt sulfatul feros, clorura ferica, varul si sulfatul
de aluminiu. În functie de compozitia apelor se aplică doze de 100-1000 mg/l. Prezența
unor săruri sau detergenți anionici necesită doze mai mari.

Decantarea se aplică apelor reziduale pentru îndepărtarea materiilor în suspensie cu

sau fară coagulare. Se face în decantoare care pot fi orizontale, verticale, radiale sau multi
etajate.

În decantor, viteza cu care circula apa este de 5-15 m/s, iar timpul de trecere, în functie de
natura suspensiilor, este de 1-2 ore.

Neutralizarea apelor reziduale decantate este obligatorie pentru apele care contin
cantitati mari de acizi sau baze.

Se realizeaza prin:

- amestecarea apelor reziduale cu caractere diferite (acid + baze) înaintea

deversarii;

- amestecarea apelor cu caracter acid cu apă de la rețea;

- adaosul de agenți de neutralizare (var).

18
 Clorinarea apelor reziduale se aplică atunci când exista riscul prezenței mi-
croorganismelor patogene şi a unor larve. În acest caz doza de clor lichid este de 1-30
mg/l.

Extractia se bazeaza pe diferenta de solubilitate a poluantilor din apele reziduale

în doua lichide nemiscibile aflate în contact intim. Se foloseste în special pentru
îndepartarea fenolului din apele reziduale.

Adsorbtia se foloseste pentru îndepartarea substantelor organice în concentratii

scăzute, cum sunt detergentii si unele substante heterociclice, care sunt dificil sau
imposibil de îndepărtat prin tratament biologic convențional.

Flotarea se foloseste pentru îndepartarea materiilor solide din apă, după saturarea
acesteia cu aer sub presiune.

Sistem tipic de tratare chimică

Figura 5.3.4 : Tratarea chimică

19
 Uniformizarea debitelor si concentratiei

Uniformizarea debitelor si concentratiei apelor reziduale se realizeaza în bazine de

distributie si colectare a apei prevazute cu: conducte perforate de distributie, sicane,
compartimente, sisteme de aerare mecanica (aeratoare de suprafata, agitatoare cu elice
etc.) cu viteze de cca 15 rot/min. sau sisteme de aerare pneumatica cu un debit specific
de aer de cca 6 m3/m2/h, dispozitive pentru curatirea eventualelor depuneri, sistem de
evacuare a apei uniformizate.

C. Tratarea biologică secundară

Epurarea biologica reprezintă treapta secundară de epurare, care urmareşte

reducerea conținutului de substanțe usor degradabile cu ajutorul microorganismelor
prezente natural sau introduse în acest scop.

Datorită conținutului mare în substanțe organice, apele reziduale din industria

alimentară se supun epurarii biologice. Procesele biochimice ale epurarii apelor reziduale
din industria alimentară sunt aceleasi ca în cazul epurarii apelor menajere, dar viteza de
degradare este mai mică.

Epurarea biologică poate fi naturală sau artificială.

Etapa biologică se realizează prin folosirea de irigații sau dirijat în biofiltre sau
instalații cu nămol activ. De asemenea, procesatorii apelează la companiile specializate în
epurarea apelor reziduale, a celor folosite în circuitele de răcire, a apelor potabile etc.

 Procedee utilizate:
– Lagune (aerobe, anaerobe)
– Namol activat conventional
– Aerare extinsa
– Santuri de oxidare
– Reactoare discontinue secventiale
– Digestie anaeroba
– Combinatie de secvente anaerobe si aerobe

20
Tratarea biologica secundară

 Indepartarea aeroba a CBO = furnizare de aer în sistem

 Un sistem cu un consum redus de apa şi un efluent de volum redus cu valoare
CBO mare si un necesar ridicat de aer pentru un consum ridicat de energie pentru
aerare.
 Se prefera în aceste sisteme tratarea anaerobă, în paralel obținȃndu-se şi BIOGAZ

a. Epurarea biologică naturală

Foloseste capacitatea naturală de autoepurare a solului şi apelor, care asigură un

grad de epurare de peste 90%. Se realizează prin câmpuri de irigare, câmpuri de infiltrare
si iazuri biologice. Datorita suprafetelor mari de teren necesare, epurarea biologică
naturală are aplicatii restrânse.

Câmpurile de irigare sunt terenuri pe care apa este distribuită prin pompare sau curgere
naturală, dispersarea acesteia fiind realizată prin sanțuri de irigare sau tuburi de drenaj
perforate îngropate în sol la 0,5 m adâncime.

Câmpurile de infiltrare necesită sisteme de drenaj prin care apa ajunge în sol. Acestea, de
obicei, se amenajează împreună cu câmpurile de irigare în situatiile în care irigarea la
suprafata, din motive igienice, nu este permisă. În ambele situații, degradarea poluanților
din apele reziduale se realizează de către microorganismele existente în sol.

Iazurile biologice (Fig.5.3.5) sunt lacuri naturale sau artificiale de 0,5-1,5 m adâncime, care
nu necesita aerare artificiala si previn impurificarea apelor subterane. Degradarea
substantelor organice, în acest caz, se datoreaza microorganismelor existente în apa si se
realizeaza prin procese de autoepurare naturala.

21
 Fig. 5.3.5 Iaz biologic:

1-alimentare cu apa reziduala; 2-fund impermeabilizat; 3-evacuare apa tratata.

b. Epurarea biologică artificială

Se realizează în conditii controlate si foloseste culturi de microorganisme.

Descompunerea substantelor organice se poate realiza pe cale aeroba, anaeroba sau
mixta.

Epurarea biologica aerobă se realizează în prezența oxigenului de către microorganismele

aerobe (bacterii, drojdii si mucegaiuri).

Epurarea biologică anaerobă se realizează în prezența unor bacterii facultative şi

anaerobe, care în prima etapă descompun substantele organice pâna la acizi organici, ca
apoi în etapa urmatoare sa transformă acesti acizi cu obținere de biogaz (metan si dioxid
de carbon).

Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte închise (bazine de

fermentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă activitatea microorganismelor
anaerobe.

Epurarea biologică aerobă se realizeaza în instalatii cu biomasa fixa (biofiltre sau

contactoare rotative) si în bazine cu namol în care biomasa este distribuita în toata apa
supusa tratarii se mai realizează în construcţii în care biomasa este suspendată în apă
sub formă de agregate de microorganisme (flocoane), sistemele fiind aprovizionate cu
oxigen.
22
 Biofiltrele sunt filtre cu material filtrant (piatra sparta, mase plastice etc.) pe care
microorganismele adera si formeaza un strat activ biologic (biofiltru).

Filtrele biologice mobile conţin un material granular flotant, pe care se formează pelicula
biologică ce epurează apele uzate cu conţinut de substanţe organice uşor biodegradabile
şi cu concentraţii relativ scăzute. Schematic, epurarea apelor uzate în filtre biologice
aerobe are loc astfel (figurile 5.3.6): apa cu conţinut de impurităţi organice este
introdusăpe la partea superioară a filtrului.

Prezentarea schematica a procesului de Figura.5.3.6. Stație compacta de epurare cu 4

Epurare cu biofiltru trepte de epurare biologica, echipata cu
filtre biologice.

Filtre biologice tipice (aerobe)

23
 Figura 5.3.7: Filtru biologic aerob

Instalatiile de aerare cu nămol activ realizează epurarea biologică în prezența unui

amestec de microorganisme (bacterii, protozoare, metazoare si mucegaiuri), în care rolul
principal îl au bacteriile. Aerul este asigurat folosind diferite procedee de aerare.

Substanțele folosite cel mai frecvent în epurarea apei uzate provenite de la fabricile
de procesare carne sunt cele coagulante (clorura sau sulfat feric etc.), polimeri, substanțe
pentru neutralizarea pH-ului (acid şi bază). Poate fi necesară reducerea cantității de
grăsimi, cu ajutorul unor enzime/bacterii speciale. Aceasta a explicat că fiecare beneficiar
din industria alimentară si non alimentară are obligația să instaleze cel puțin o stație de
preepurare (daca are în apropiere o stație de epurare municipală). În cazul unităților noi,
care acum se construiesc, în absenta unei stații de epurare.

Substanţele organice pot fi îndepărtate din apă de către microorganisme care le

utilizează ca hrană, respectiv sursă de carbon.

Reacţiile enzimatice au două faze:

(1) moleculele de enzimă şi de substanţă utilizată ca hrană (substrat) formează complecşi

(2) complecşii se descompun eliberând produsul de reacţie şi enzima

Enzima + Substrat  (Enzima substrat)

K2
24
 (Enzimă substrat)  Enzimă + Produs reacţie

Dezinfecţia

Dezinfecţia este necesară în cazul apelor uzate care conţin microorganisme. Dacă
sterilizarea presupune distrugerea tuturor microorganismelor, prin dezinfecţie nu se distrug
toate. Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular şi denaturează materiile proteice din
protoplasmă, inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă este clorul activ care
acţionează sub formă de ion de hipoclorit, cu efecte pronunţate la valori mici ale pH. Dintre
metodele fizice de dezinfecţie, cele mai utilizate sunt metoda termică şi iradierea cu radiaţii
de energie ridicată.

D. Sisteme de tratare mecanico-biologice, sunt foarte utilizate pentru reducerea

BOD5 în ape municipale. Însă combinaţii de metode fizice, chimice şi irigaţii sunt folosite
şi pentru ape industriale. Comparând, metodele chimico-fizice nu sunt sensibile la şocuri
de sarcină şi la prezenţa unor componente toxice, ele necesită un spaţiu mai mic, ele
permit recuperarea de grăsimi, de proteine din industria alimentară, dar au un cost de
investiţie mai mare. Cele mai utilizate metode fizico-chimice de reducere a BOD sunt:
precipitaţie chimică, schimb ionic, adsorbţia şi osmoza reversibilă (ultima fiind scumpă).

În fig.. 5.3.8. se dă un exemplu de combinare a metodelor precipitării chimice şi a

schimbului de ioni pentru tratare apelor uzate din industria alimentară, de exemplu un
abator.

25
 Figura 5.3.8: Combinarea metodelor pentru tratarea apelor uzate din industria
alimentară.

Pentru apele uzate din industria alimentară se pot folosi irigări de suprafeţe
agricole, dar trebuie acordată atenţie adâncimii solului până la ape freatice (să fie mare),
conţinutului iniţial al apei în raport cu forma terenului (în pantă se obsorb mai puţine
substanţe) şi naturii solului (solul nisipos este mai filtrant, cel cleios nu).

Comparativ se dau datele în diferite faze în mg/l:

Materie După filtru După precipitare După

primă biologic chimică cu schimb ioni
glucoză

BDO5 1500 400 600 50

KMnO4 950 350 460 60

N total 140 42 85 15

NH3-N 20 15 18 2

NO3-N 4 5 4 1

P 45 38 39 1.5

26
 Figura 5.3.9 : Epurare mecanică c u fermentare separată a namolului

SCHEMĂ BLOC A UNEI INSTALAŢII DE EPURARE MECANO- BIOLOGICĂ

27
A – în condiţii naturale; B – cu bazine de aerare; C – cu filtre biologice

Capitolul 6

DETERMINAREA VITEZEI DE SEDIMENTARE LA NEUTRALIZAREA UNEI

APE DE MINĂ ACIDE

6.1 Separarea gravitaţională

Separarea gravitaţională constă în acţiunea asupra unui corp aflat în câmp

gravitaţional când acţionează forţe proporţionale cu masa corpului şi cu intensitatea
câmpului. Separarea particulelor relativ grosiere nedizolvate în apă sub influenţa câmpului
gravitaţional al Pământului are loc prin sedimentare sau prin floculare.

28
 Viteza de deplasare a unor particule prezante într-o masă de apă este exprimată de
relaţia lui Stokes:
Vs = ( ρ-ρl )*d2

Unde:
Vs= viteza de sedimentare sau de cădere a particulei
g= acceleraţia gravitaţională
µ= vâscozitatea dinamică a fluidului
ρ= densitatea particulei
ρl= densitatea fluidului
d= diametrul particulei

Datorită complexităţii fenomenelor care intervin în cursul separării gravitaţionale a

particulelor nedizolvate dispersate în apă, prevederea prin calcul a comportării lor este
imprecisă. Cele mai valabile informaţii asupra cineticii sedimentării se obţin prin teste
experimentale la diferite scări.

29
 Experimentări:

Necesar, aparatură, reactivi:

 1 l apă de mină
 soluţie Ca(OH)2
 hârtie indicatoare de pH sau pH-metru
 1 pahar Berzelius de 2000 ml
 1 cilindru gradat de 1000 ml
Se tratează 1 l apă de mină cu soluţie de lapte de var până la pH-ul final. Se
sedimentează timp de 2-3 h într-un cilindru gradat de 1000 ml, se urmăreşte sedimentarea
în timp după care se trasează curbele de sedimentare. Se trasează curba nămolului
decantat (mm) în funcţie de timp (min). Pe curbele trasate se duc tangente la timpul zero
şi la timpul final obţinându-se experimental viteza de sedimentare ce se utilizează în
proiectare la dimensionarea unor aparate.

Figura. 6.1. Trasarea curbelor de sedimentare

În urma acestor experimentări, viteza de sedimentare se poate calcula astfel:

Vs =

Unde:
Vs= viteza de sedimentare
H= înălţimea nămolului decantat
t= timpul de sedimentare
30
 Pentru a detalia procesul de sedimentare a particulelor în raport cu timpul se prezintă
următoarea figură:

h0 Zona de sedimentare a
particulelor discrete

Zona de
sedimentare

Zona de
stânjenită
tranziţie
Zona de compresie

Volumul
nămolul Timp (min)
ui
Figura. 6.2. Cinetica sedimentării suspensiilor floculante
sedimen
tat
Pentru realizarea acestui experiment am folosit o apă de mină cu un pH= 3, iar prin
tratare cu lapte de var de concentraţie 10% s-a ajuns la un pH=8. Consumul specific de
Ca(OH)2 10% a fost de 22 ml.
În urma tratării apei de mină cu lapte de var s-a urmărit sedimentarea într-un
cilindru gradat şi s-au făcut următoarele observaţii, pe baza cărora s-a putut calcula viteza
de sedimentare:

Tabelul 6.1. Rezultatele observaţiilor de laborator

Nr. Timp Volum apă Înălţimea Volum nămol Înălţimea
Crt. limpezită coloanei de coloanei de
apă limpede nămol
[min] [ml] [mm] [ml] [mm]

1. 0 0 0 1000 317
2. 5 10 27 990 290

3. 15 110 38 890 279

4. 20 150 52 850 265

31
 5. 25 200 67 800 250
6. 30 230 80 770 237

7. 35 270 90 730 227

8. 40 300 101 700 216
9. 45 330 117 670 200
10. 50 380 127 620 190

11. 180 750 252 250 65

Nr. Crt. pHi pHf Timp Timp Cnsum Vol. Viteza de

neutralizare sedimentare specific nămol sedimentare
Ca(OH)2 sedim.
(min.) (min.) (ml/l) (%) (mm/min.)
1. 2 8,5 5 180 28 25 3,08

În urma sedimentării a rezultat un volum de nămol de 250 ml, respectiv un procent

de 25 % din totalul apei de decantare.

Pentru prelucrarea datelor de laborator s-au folosit două foi milimetrice, pe care s-
au reprezentat grafic curba nămolului decantat şi curba apei limpezite, s-au trasat
tangentele la timpul 0 şi la timpul final, bisectoarea la unghiul format de cele două
tangente şi proiecţia punctului de intersecţie a curbei nămolului de bisectoare atât pe axa x
cât şi pe axa y, calculându-se astfel viteza de sedimentare:

Vs = => Vs = = 3,08 mm/min

Fig. 6.3. Trasarea curbelor de sedimentare în urma observaţiilor de laborator

32
 6.2 Decantoare verticale

Decantoarele verticale sunt de formă cilindrică şi mai rar paralelipipedică acoperite

sau neacoperite, prin care apa circulă de jos în sus. Decantoarele verticale se utilizează în
locurile unde nu există spaţiu suficient şi în cazul instalaţiilor cu debit până la 15000 m 3/zi.
Apa intră în decantor într-un tub central pe care îl parcurge de jos în sus şi apoi ajunge în
bazinul propriu-zis de decantare pe care îl străbate cu o viteză mai mică decât viteza de
depunere a particulelor în suspensie.
Apa limpezită este colectată într-un jgheab periferic sau printr-o conductă
amplasată sub nivelul stratului de gheaţă la bazinele neacoperite. Orificiile conductelor se
dimensionează la o viteză de intrare a apei de 0,20 m/sec.

Fig. 6.4. Decantor primar

1 -admisia apei brute; 2 – apă decantată; 3 – jgheab de colectare a apei decantate; 4 –
preaplin; 5 – golire; 6 – cilindru central; 7 – spaţiu de decantare; 8 – depuneri;
Depunerile sunt colectate în spaţiul tronconic sau în cel piramidal amplasat sub
decantor constituind fundul acestuia. Depunerile se evacuează periodic sau continuu.

Dimensionarea decantorului se face astfel:

33
 S= (1)

Unde:
- Q= debitul apei de decantare în m3/s
- S= suprafaţa orizontală a decantorului adică secţiunea orizontală
2
a spaţiului inelar cuprins între cilindrul interior şi cel exterior în m
- v= viteza ascensională a apei în m/s
Diametrul decantorului nu trebuie să depăşească 8m. Viteza de sedimentare se
stabileşte experimental şi în funcţie de ea se determină viteza ascensională:

v= (2)
Unde:
- W= Viteza de sedimentare calculată
- ß= coeficientul de neuniformitate a repartiţiei vitezelor în funcţie de forma
decantorului.
- valoarea lui ß creşte odată cu creşterea raportului dintre D şi H; unde D= diametrul
decantorului iar H= înălţimea decantorului.
Este recomandabil ca raportul să fie aprope de 1,5 şi cel mult 3. În cazul unui

raport cuprins între 1,5 - 2 coeficientul ß se poate lua 1,5. În cazul lipsei datelor
experimentale pentru dimensionări preliminare se ia viteza ascensională a apei sub 0,5
mm/s.
Secţiunea cilindrului central S1 prin care intră apa în decantor se determină cu
formula:

S1 = (3)
Unde:
- Q= debitul apei decantate în m3/s
- v1= viteza apei în cilindrul respectiv egală cu 0,20 m/s
Adâncimea sau H a decantorului se determină astfel :

H = 3,6 * T * v (4)
Unde:
- T= durata decantării în ore stabilită experimental. În lipsă de date certe se poate
lua 2-3 h
34
 - v= viteza ascensională a apei în mm/s
Adâncimea H nu trebuie să depăşească 6 m de la nivelul apei, adâncimea
economică fiind de aproximativ 4 m. Înălţimea cilindrului central se ia conform relaţiei:

H1 = 0,8 * H (5)
Intrarea conductei de apă în cilindru se face la 0,6-1 m mai jos de nivelul apei din
bazin.
Fundul conic sau piramidal se face cu pante de 40-450 pentru a permite evacuarea
uşoară a depunerilor respectiv a nămolului.

6.3. Calcul dimensionare decantor

Debitul de apă (Q)= 8.700m3/zi

Q apă decantată= 6.525 m3/zi

Q nămol= 2.175 m3/zi

Viteza de sedimentare (w)= 3,08mm/min

S=Q/v

v= w/

v= 3,08mm/min/1,5

v= 2,053mm/min (2,053*60min=123,18mm/h=0,12318m/h)

S=8.700 m3/zi/0,12318m/h

S=2.942,84 m2

H=3,6*T*v

H=3,6*3h*0,12318m/h

35
H=1,33m

=D/H

D= *H
D=1,5*1,33m
D=1,99m.

S1=Q/v1
S1=6.525m3/zi/0,20m/s
S1=0,377m2

H1=0,8*H
H1=0,8*1,33m
H1=1,064m

36
 BiBLIOGRAFIE

1. http://ro.scribd.com/doc/49658198/Tehnogii-de-Tratare-si-Epurare-a-Apei
2. http://www.scritube.com/medicina/alimentatie-nutritie/INDEPARTAREA-
REZIDUURILOR-LICH2523162318.php

3. http://www.energ.pub.ro/fisiere/master/Subiecte%202012/Carti/Epurarea%20
biologica%20a%20apelor%20uzate.pdf

37