https://manuale.edu.

ro/manuale/Clasa%20a%20VIII-a/Limba%20si%20literatura%20ro
mana/Uy5DLiBBUlQgS0xFVFQg/#book/u01-40-41

Pronumele este partea de vorbire flexibila (isi schimba forma) care tine locul
substantivului. Cand insoteste subs, de obicei (atunci cand se acorda in gen numar si
caz cu acesta) se transforma in adjectiv pronuminal.

pron/Adj dem de apropiere: aceasta

Aceasta este cea mai frumoasa. - pronume demonstrativ de apropiere, sg., fem, fs.subiect
Casa aceasta este cea mai frumoasa. - adjectiv pronominal cu fs atribut adjectival (N)
Casa acesteia este cea mai frumoasa. -pronume dem (pentru ca nu se acorda su subst casa) cu fs
atribut pronominal in (G)

pron/adj dem de departare: acela

Acela este rapid. Pronume dem de departare fs subiect (N)
Copilul acela este rapid. Adjectiv pronominal cu fs. Atribut adjectival (N)
Copilul aceluia este rapid. Pronume demostrativ cu fs de atribut adjectival

FIȘĂ DE LUCRU – PRONUMELE

Pronumele

- Personal
- Personal de politete
- Posesiv
- Reflexiv
- Nehotarat
- Negativ
- Demonstrativ
- Relativ
- Interogativ
- De intarire (nu se mai foloseste in limba actuala. Folosim doar: Adj. pron. de
intarirei

Transcrie din fiecare fragment câte trei pronume diferite. Precizează felul acestora.
1. Când vântul sufla cu putere, toate scârţâiau şi trosneau în ea din încheieturi: uşile,
ferestrele şi chiar grinzile din acoperiş. Dacă s-ar fi aflat undeva în vârful muntelui,
vântul ar fi smuls-o din pământ şi ar fi prăvălit-o la vale.

2. Heidi îi înfruntă privirea fără să clipească şi nu se (pe sine, pe el) - reflexiv mai sătura să-l
cerceteze pe acest bunic cu barba lungă şi cu sprâncenele dese şi sure ce - relativ se
îmbinau la rădăcina nasului.

3. — De ce-ai adus-o?/ întrebă tăios bătrânul/. Iar tu, de colo, /1 strigă la Peter, /2 ce
stai?/1 Poţi /să pleci cu caprele tale,/ şi aşa ai întârziat./ Şi nu uita /să le iei şi pe ale mele./

Tema de casa:
De citit ! ai de recupereta 15min+/zi
De trimis tema de data trecuta completa.
4 - 10, 1 si 2 Ex de mai jos (desparti fraza in prop, subliniind predicatele si colorezi
toate pronumele si adjectivele pronominale specificand felul lor)

4. — Acum e rândul dumitale s-o (sa o) ţii, /răspunse Dete./ La mine a stat patru ani/ , eu
mi-am făcut datoria./

— Aha, făcu bătrânul, aruncându-i o privire sfredelitoare. Şi dacă micuţa se plictiseşte cu

mine şi începe să plângă, ce mă fac?

5. — Treaba dumitale; nici pe mine nu m-a ajutat nimeni când m-am trezit cu ea pe cap şi,
vorba ceea, aveam şi aşa destule necazuri cu mama.

6. Acum, însă, trebuie să plec şi dumneata eşti ruda ei cea mai apropiată. Dacă nu vrei s-o
ţii, n-ai decât, faci cu ea ce vrei.

7. Dacă moare, dumneata o să fii de vină şi n-o să fie asta singura ispravă pe care ai avea-o
pe cuget.
8. — Ei, şi acum ce-ai vrea să faci?

— Aş vrea să mă uit cum arată cabana pe dinăuntru, răspunse Heidi.

— Bine, vino! Şi ridicându-se în picioare, bunicul se îndreptă spre intrarea în cabană.

9. Bunicul se întoarse cu mirare spre nepoata lui, Heidi, fetiţa munţilor, ai cărei ochi negri,
ce ardeau de nerăbdare, trădau dorinţa ei nestăvilită de a afla ce anume se ascundea în
interiorul cabanei.

10. — Mă rog, asta poţi să faci, dar, până una alta, ia-ţi hainele. O să le punem la păstrare
în şifonier. Pricepi?

11. — Păi, să-ţi aduc, ce să fac… spuse bătrânul şi, scotocind cu răbdare prin dulap, găsi
în cele din urmă o bucată de pânză aspră. Se sui cu ea în pod unde, între timp, fetiţa îşi
pregătise lângă lucarnă un culcuş de toată frumuseţea.

12. — Dar ce-ai zice dacă mai întâi am mânca ceva? întrebă bunicul. Prinsă cu pregătitul
patului, Heidi uitase de toate, dar vorbele bătrânului avură darul să-i aducă aminte că e
lihnită de foame.

13. Ajuns în odaie, bunicul se apropie de vatră, luă ceaunul mare şi în locul lui atârnă un
altul mai mic, apoi se aşeză pe un scăunel cu trei picioare şi încinse un foc puternic, la ale
cărui flăcări conţinutul ceaunului începu repede să fiarbă.

14. — Mă bucur că te-ai gândit la treaba asta, spuse bunicul întinzând brânza pe pâine.
Când văzu ceaunul, Heidi îşi dădu seama că mai lipseşte ceva şi se repezi din nou la
dulap. Negăsind în el decât o singură ceaşcă, mai luă şi un pahar.

15. După ce isprăviră de mâncat, bătrânul se duse să rânduiască prin staul, iar Heidi îl
urmări cu atenţie să vadă cum mătură şi aşterne fânul proaspăt pentru caprele lui.
 16. Heidi se ţinea după el pas cu pas şi nu-i scăpa nimic din ceea ce făcea bătrânul…

17. În culmea fericrii, sărea neastâmpărată de la o capră la alta şi nu ştia pe care s-o
mângâie mai întâi.

— Astea-s caprele noastre, bunicule? Amândouă? Şi-o să stea tot timpul aici, cu noi?

18. — Du-te în casă şi adă o cană şi o bucată de pâine. Fetiţa îl ascultă şi într-o clipită fu
înapoi. Bunicul începu să mulgă capra albă şi, după ce umplu cana cu lapte şi tăie o felie
de pâine, îi spuse nepoatei să bea şi să mănânce, apoi să meargă la culcare.

19. Dacă ai nevoie de ceva, ia de acolo. Între timp, eu mă duc cu caprele în staul.

20. — Unde eşti, Heidi? strigă el deodată, cu tulburare în glas.

— Aici, îi răspunse o voce, dar Peter nu văzu pe nimeni, căci Heidi se aşezase în spatele
unei movile, în mijlocul unui câmp cu flori ce îmbălsămau aerul.

Transcrie din fragmentele următoare trei pronume personale aflate în cazuri diferite:

1. Vineri noaptea, după cântatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra
întinsă în piaţa cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi. (...) Dar lucrul cel mare e că
Mara nu-ţi iese niciodată cu gol în cale. (...) Numai în zilele de Sântă Marie se întoarce Mara cu
coşurile deşerte la casa ei.

2. "Tot n-are nimeni copii ca mine!" îşi zice ea, şi nimeni nu poate s-o ştie aceasta mai bine
decât dânsa, care ziua toată vede mereu copii şi oameni şi nu poate să vadă fiinţă omenească
fără ca s-o pună alăturea de copiii ei.

3. Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne aşa, singură, cu banii întinşi pe
masă, stă pe gânduri şi începe în cele din urmă să plângă. Nu doară că i-ar fi greu ceva.
 4. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăşi o ştia mai bine decât orişicine; dar n-o ierta
firea să rumpă din nici unul dintre cei trei ciorapi. Trică îi făcea mai puţină bătaie de cap.

5. Stătea Mara, stătea şi număra în gândul ei banii, câte doi creiţari de om şi câte zece de
perechea de cai ori de boi, număra mereu şi-i aduna de se făceau mulţi, încât ochii i se umpleau
de lacrimi. Că lucrurile ar putea să vie şi altfel, asta Mara nu putea s-o creadă.

6. ...Sida avea gheare ca pisica şi ar fi sărit şi în foc pentru frăţiorul ei. Tocmai de aceea,
poate, Costi era foarte aspru faţă cu Trică, pe care îl ştia acum singur. — Trică, strigă el răstit,
stai frumos!Trică se ridică îndrăzneţ în picioare: i se făcuse o nedreptate.

7. — Cine eşti tu ca să-mi porunceşti mie?!(...)

— Afară! strigă el dăscăleşte, în genunchi! şi, rostind porunca, se şi duse ca să-l apuce pe
Trică.

8. Când însă vorba era s-o facă, el n-o putea. Degeaba i-ar fi spus: o făcea numai să se
plângă, ca alte dăţi, că e văduvă şi că toţi îşi bat joc de copiii ei, fiindcă n-au tată, ca să-i
ocrotească.
9. El se strecură fără de veste pe lângă un car peste pod, apoi, trecut odată pe cellalt ţărmure,
se duse ca din puşcă până la mănăstirea de călugăriţe, trase clopoţelul de la intrare şi spuse,
după ce i se deschise,că mumă-sa l-a trimis să-i aducă soră-si ceva.

10. — Haide! grăi Persida mai tare. Ea n-are voie să iasă după noi! Ieşind apoi în stradă, ei o
luară spre pod. Da! Însă dincolo era Mara, şi ea n-avea să-i vadă, nici să-i ştie

11. De la călugăriţă gândul ei trecu deodată la Persida, şi ochii ei se îndreptară mai cu

dinadins spre cei doi copii. Ea rămase ca înfiptă, cu ochii mari, cu buzele strânse şi strâmbate în
jos.
— Sfinte Arhanghele! strigă apoi crucindu-se. Sfântă Marie, Maică Preacurată! Bată-vă să
vă bată, copii!
 12. Peste puţin îi ajunseră apoi şi morarii ce plecaseră în calea lor; unul dintre dânşii apucă
lanţul luntriţei şi începură să vâslească spremalul de la Lipova. Lumea se porni dar şi ea înapoi,
cu Mara şi cu maica Aegidia.