Sunteți pe pagina 1din 3

Extras din Regulamentul de organizare și functionare -

al Colegiului Tehnic Danubiana Roman


- Pentru instruirea elevilor la început de an școlar-

Accesul tuturor persoanelor se face doar pe intrarea principală de pe strada Energiei, nr. 9. La
intrarea în unitatea de învățământ va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3
°C) de către persoana desemnată. În situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic
auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este
precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa
medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament. Parcursul prin
curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ și deplasarea în interiorul instituției se
va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.
Accesul se face pe traseul marcat cu săgeți de culoare albă, iar ieșirea pe traseul marcat cu
săgeți de culoare galbenă În corpul A elevii vor utiliza în exclusivitate ușile de acces din partea
laterală a clădirii, iar personalul școlii va utiliza ușa principală. În corpul B elevii și personalul vor
utiliza în exclusivitate pentru acces ușa principală . Accesul oricăror persoane străine (părinţi,
alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale/ bine justificate, unde este necesară
aprobarea conducerii unităţii de învăţământ.
Accesul în incinta unității de învățământ se va realiza obligatoriu doar cu mască de
protecție, care va fi purtată pe toată durata prezenței în unitate. Elevii și profesorii își vor
igieniza mâinile cu substanțe dezinfectante la intrarea și ieșirea în/din sala de clasă.
Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea minimum 1 metru între
elevi sau montarea de separatoare. Pe usa de la intrare a clasei este afișată oglinda clasei, iar pe
banci sunt lipite etichete cu locul fiecărui elev. Dirigintele stabileste în prima zi, locul fiecărui
elev în bancă, în funcție de oglinda clasei. Contactul între elevi va fi evitat, iar locul va fi
păstrat pe toata durata programului scolar.
Pauzele dintre ore sunt de 5 minute pentru schimbarea claselor de către profesori, iar
pe durata orelor va fi stabilită eșalonat o pauză de l0 minute pentru fiecare clasă de pe palier, astfel
încât elevii din diferite colective să nu se intersecteze pe holuri sau la toalete. Intervalul orar de
pauza al clasei va fi anunțat de diriginte, va ramane acelasi pe tot parcursul anului școlar și va fi
afisat la intrarea in clasă. Elevii nu au voie să intre în contact cu elevi din alte clase, și sunt obligați
să respecte normele de distanțare fizică și să poarte masca atât în timpul orelor, cât și pe perioada
pauzelor.
La punctul alimentar va merge un singur elev din clasă, in timpul pauzei, care va
achiziționa produse pentru tot colectivul. Elevii nu au voie să mearga la atelierele școlare pt a
cumpăra produse.
În cazul în care pe durata programului școlar, un elev se simte rău, va merge la cabinetul
medical pentru a fi consultat, iar daca prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie de tip
respirator (de exemplu, tuse, dificultăţi în respiraţie) sau alte simptome de boală infecţioasă se
recurge la izolarea imediată a elevului la sala special amenajată, în corpul B parter, anunțarea
imediată a părinților sau reprezentanților legali, iar în cazul în care simptomele sunt severe, se va
apela serviciul de urgență 112.
Elevul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de
familie, cu precizarea diagnosticului.
În cazul în care un elev este contact direct al unei persoane diagnosticate cu COVID 19, va
anunța telefonic dirigintele și va rămâne în izolare la domiciliu, până când autoritățile competente îi
vor elibera avizul sanitar pentru prezența la școală.
SCENARIUL 2 HIBRID începând cu 14 septembrie:

- La învățământul preșcolar: participarea zilnică a tuturor preșcolarilor la Grădinița cu program


normal nr.5, Grupa de Grădiniță care funcționează în cadrul Ș colii Costache Negri și Grădinița cu
program prelungit Danubiana, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
- La învățământul gimnazial participarea zilnică a elevilor cu respectarea și aplicarea tuturor
normelor de protecție;
- La învățământul liceal zi – participarea zilnică a elevilor din clasele IX – XII,
repartizați în săli de clasă din corpul A, în care se respectă distanțarea de un metru între bănci și
cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
- La învățământul profesional, clasele IX – XI, care au dublă calificare, activitatea pe grupe se va
desfășura cu prezența fizică, în săli de clasă diferite pentru fiecare grupă, iar activitatea cu clasa
întreagă se va desfășura în regim hibrid: jumătate din colectiv cu participare fizică, jumătate cu
participare online, prin rotație la un interval de o săptămână;
- Orarul va fi structurat astfel încât la cl.a IX a învățământ profesional o zi pe săptămână se vor
desfășura activități pe grupe în care toți elevii vin la școală, iar 4 zile pe săptămână se aplică
scenariul galben în care elevii participă prin rotație, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de
protecție; iar la clasele a Xa si a XI a a învățământ profesional 3 zile pe săptămână se vor
desfășura activități pe grupe în care toți elevii vin la școală, iar 2 zile pe săptămână se aplică
scenariul galben în care elevii participă prin rotație, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de
protecție;
- La învățământul liceal seral, FR și postliceal se aplică scenariul 2, în care elevii
vor veni prin rotație o săptămână câte jumătate de clasă cu respectarea și aplicarea tuturor
normelor de protecție, iar cealaltă jumătate de clasă va desfășura activitatea online;
În internatul școlii vor fi cazați maxim 4 elevi în fiecare cameră, cu respectarea
distanțării fizice de cel puțin un metru între paturi, iar camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași
clasă; Organizarea și funcționarea cantinei va fi realizată astfel încât elevii să servească masa la
intervale diferite, cu respectarea distanței de 1.5 metri.

Obligatiile elevilor:
(2) Să frecventeze cursurile şi orele de laborator, conform orarului clasei şi să se pregătească
ritmic pentru fiecare disciplină de studiu. În condițiile în care programul școlar se desfășoară on-
line, elevii sunt obligați să se conecteze cu datele personale pe platformele educaționale stabilite de
unitatea de învățământ, conform orarului și să îndeplinească sarcinile indicate de fiecare cadru
didactic.
(3) Să aibă asupra lui carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs. Accesul în unitate
se face pe baza carnetului de elev. Obligativitatea dotării elevilor cu carnete de elev revine
profesorului diriginte.
(4) Să aibă un comportament civilizat, o ţinută decentă şi un limbaj adecvat, atât în
unitatea de învăţământ cât şi în afara ei.
(6) Să păstreze bunurile patrimoniului clasei şi al şcolii, suportând costul
reparaţiilor/înlocuirii bunurilor distruse.
(7) Să nu vină la ore în stare de ebrietate sau să introducă în şcoală băuturi alcoolice,
(8) Este interzis elevilor să transmită, sau să facă publice înregistrari sau imagini de la
cursurile on line, sau materialele transmise de cadrele didactice în cadrul activităților on line.
(9) Să nu utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs; excepţie de la această
prevedere, este permisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, doar cu acordul
cadrului didactic sau în situaţii de urgenţă. Acestea se vor confisca şi vor fi predate cu proces-
verbal părinţilor sau tutorelui legal. În caz de repetare a abaterii telefonul va fi reţinut până la
sfârşitul anului şcolar.
(10) Să nu utilizeze telefoane celulare în timpul examenelor sau concursurilor.
(l2) Să păstreze în bune condiţii manualele primite gratuit şi să le restituie în stare bună
(13) Să anunţe personalul şcolii când constată defecţiuni la instalaţia electrică, termică.
(15) Să nu afecteze imaginea şcolii prin activităţi desfăşurate inclusiv în afara orelor de curs.

Măsuri pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirii sau infectiei cu virusul SARS-COV 2 :

AŞA DA:
- Spală-te/Dezinfectează-te pe mâini înainte de a pune mâna pe mască
- Verifică masca să nu aibă rupturi sau găuri
- Identifică partea de sus, care trebuie să aibă banda metalică sau marginea tare
- Pune masca cu partea colorată spre exterior
- Aşază banda metalică sau marginea tare deasupra nasului
- Acoperă nasul, gura şi bărbia
- Potriveşte masca pe faţă fără a lăsa spaţii libere pe lateralele feţei
Evită să atingi masca
- Scoate masca apucând-o de barete
- Ţine masca departe de tine şi de suprafeţe în timp ce o scoţi
- După folosire, aruncă imediat masca, într-un coş cu capac
- Spală-te/dezinfectează-te pe mâini după ce arunci masca
AŞA NU:
- Nu folosi o mască ruptă sau umedă
- Nu purta masca doar peste gură sau sub bărbie
- Nu purta o mască prea largă
- Nu atinge partea din faţă a măştii
- Nu scoate masca pentru a vorbi cu cineva sau pentru a face altceva ce necesită reatingerea măştii
- Nu-ţi lăsa masca la îndemâna altor persoane
- Nu refolosi masca
- Nu schimba masca cu altă persoană
- Evitaţi să vă atingeţi ochii, nasul şi gura cu mâinile neigienizate. Acoperiţi gura şi nasul cu o
batistă de unică folosinţă sau folosiţi cotul îndoit în cazul în care se întâmplă să strănutaţi sau să
tuşiţi. După aceea, aruncaţi batista utilizată.
- Curăţaţi obiectele/suprafeţele utilizate sau atinse frecvent folosind şerveţele/lavete/produce
biocide/virucide.
- Solicitaţi consult de specialitate dacă prezentaţi simptome precum febră, tuse sau dificultăţi la
respiraţie sau orice altă simptomatologie de boală.
- Discutaţi cu profesorii dacă aveţi întrebări sau griji.

Pentru părinți
(8) Părintele efectuează zilnic triajul epidemiologic al copilului prin măsurarea temperaturii
corporale și aprecierea stării de sănătate, în funcție de care decide prezența elevului la cursuri. Nu
se vor prezenta la cursuri în ziua respectivă: elevii cu temperatură mai mare de 37,3°C şi/sau
simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăţi în respiraţie - scurtarea
respiraţiei, diaree, vărsături) sau alte boli infectocontagioase; cei confirmaţi cu infecţie cu SARS-
CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu și cei care sunt declaraţi contacţi apropiaţi cu o
persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de carantină la domiciliu/carantină
instituţionalizată.
(9) Comunicarea cu părinţii se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea
identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a iniţierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor
în colectivitate. Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului
în situaţii în care elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2, a fost
diagnosticat cu SARS-CoV-2 sau este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2
şi se află în carantină.

S-ar putea să vă placă și