Sunteți pe pagina 1din 80

Profesor CORNELIA CUCU

LICEUL CU PROGRAM
SPORTIV
BACĂU

1
“ Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la
un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se
aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită
sufletului altui om”

R. Tagore

POSTULATE ALE ACTIVITĂŢII


DIRIGINTELUI

1. Respectaţi şi încurajaţi demnitatea umană


2. Luaţi în serios copiii, fiţi afectivi, fiţi morali!
3. Fiţi atenţi cu aspectul dumneavoastră estetic
4. Aveţi răbdare cu elevii
5. Bazaţi-vă pe disciplină, dar stimulaţi imaginaţia şi
entuziasmul
6. Admonestaţi când este cazul, dar şi încurajaţi
7. Respectaţi cuvântul dat
8. Disociaţi corectarea de pedeapsă
9. Accentuaţi comportamentul pozitiv
10. Încurajaţi realizările oricât de mici ar fi
11. Asiguraţi şanse egale de succes
12. Fiţi dispuşi să vă distraţi
13. Evitaţi ca tonul vocii, expresia feţei, gestica să aibă caracter
punitiv
14. Comportaţi-vă aşa încât să fiţi un model respectabil pe scara
socială
15. Nu uitaţi: tinereţea sufletului nu este atenuată de vârstă

Urmăreşte permanent idealul educaţional al şcolii româneşti:

2
“Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
personalităţii umane, formarea personalităţii
autonome şi creative”

DOCUMENTELE DIRIGINTELUI
1. CAIETUL DIRIGINTELUI- trebuie să cuprindă următoarele:
- Structura anului şcolar;
- Regulamentul de ordine interioară;
- Regulamentul de funcţionare a internatului;
- Sarcinile dirigintelui;
- Sarcinile elevului de serviciu pe şcoală;
- Sarcinile elevului de serviciu pe clasă;
- Atribuţiile Consiliului clasei;
- Atribuţiile şefului clasei;
- Comisia diriginţilor;
- Colectivul clasei;
- Colectivul didactic al clasei;
- Responsabilităţi în cadrul colectivului;
- Orarul clasei;
- Tematica orelor de dirigenţie;
- Planificarea activităţilor extracurriculare;
- Evidenţa activităţilor derulate în cadrul unor proiecte educative
- Fişa de caracterizare a clasei;
- Situaţia la învăţătură şi a absenţelor;
- Situaţia elevilor cu rezultate deosebite în activitatea şcolară şi extraşcolară;
- Situaţia elevilor problemă;
- Situaţia sancţiunilor aplicate elevilor;
- Graficul de desfăşurare a tezelor
- Situaţia opţiunilor şcolare;
- Situaţia manualelor primite/predate;
- Componenţa Consilului clasei;
- Activităţi de colaborare cu profesorii clasei;
- Colaborarea cu profesorul psihopedagog al şcolii;
- Colaborarea cu conducerea şcolii;
- Organizarea colectivului de părinţi;
- Planificarea şedintelor cu părinţii;
- Procesele-verbale de la şedinţele cu părinţii;

3
- Observaţii asupra clasei;
- Fişele individuale ale elevilor;
- Fişa de asistenţă pentru ora de consiliere şi orientare
- Materiale-suport pentru orele de dirigenţie.
- Bibliografie

STRUCTURA ANULUI
ŞCOLAR
2011-2012

SEMESTRUL I:

CURSURI: 12 septembrie 2011- 23 decembrie 2011


VACANŢA: 22 octombrie 2011- 30 octombrie 2011 pentru elevii
din ciclul primar şi preprimar
VACANŢǍ: 24 decembrie 2011-15 ianuarie 2012

SEMESTRUL AL II-LEA:

CURSURI: 16 ianuarie 2012- 6 aprilei 2012


VACANŢǍ: 7 aprilie 2012- 22 aprilie 2012
CURSURI: 23 aprilie 2012- 22 iunie 2012
VACANŢǍ: 23 iunie 2012- 9 septembrie 2012

SEMESTRUL I: 15 sǎptǎmâni
SEMESTRUL AL II-LEA: 21 sǎptǎmâni

4
ZILE LIBERE: 1 decembrie 2011
1 mai 2012
4 iunie 2012

REGULAMENTUL DE ORDINE
INTERIOARĂ
ANUL ŞCOLAR 2011-
2012
1. Programul zilnic se desfăşoară între orele 8,00- 14,00 ;
2. Elevii au obligaţia să se prezinte la şcoală , pentru orele de curs, cu cel mult un sfert
de oră înaintea începerii cursurilor; este interzisă intrarea elevilor în clasă după
începerea orei de curs;
3. Intrarea elevilor în şcoala este permisă pe uşa laterală dinspre curte;
4. Ţinuta vestimentară a elevilor va fi decentă, evitându-se extravaganţa sau ţinuta
sumară în timpul sezonului cald;
5. Elevilor le este interzisă aducerea la şcoală a oricăror tipuri de arme, materiale
inflamabile, spray paralizant sau alte obiecte care pot provoca incendii sau vătămări
corporale;
6. Este interzisă utilizarea în timpul orelor de curs a telefoanelor mobile, pagerelor sau
calculatorelor personale care pot perturba procesul de învăţământ;
7. Elevilor le este interzis(amendă 50 RON):
- Să distrugă sau să falsifice documente şcolare;
- Să difuzeze în unitatea de învăţământ materiale care prin conţinutul lor atentează la
independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, cultivă violenţa şi
intoleranţa;
- Să manifeste agresivitate în limbaj şi comportament faţă de colegi şi personalul
şcolii;
8. Sunt interzise fumatul , consumul de alcool sau droguri, jocuri de noroc în incinta
şcolii şi în împrejurimi (amendă 50 RON);
9. Este interzisă difuzarea materialelor cu caracter obscen şi pornografic;
10. Elevii sunt obligaţi să frecventeze cu regularitate cursurile. În cazul absenţelor
nemotivate , media semestrială la purtare se diminuează începând cu un număr de 10
absenţe nemotivate;
11. Elevii trebuie să poarte zilnic ecusonul cu sigla liceului în incinta acestuia;
12. Elevii trebuie să cunoască şi să respecte legile statului, regulamentul şcolar şi cel de
ordine interioară, regulile de circulaţie şi cele cu privire la apărarea sănătăţii, normele
de protecţie civilă şi a mediului;
13. Elevii au obligaţia să prezinte profesorilor carnetul de elev pentru consemnarea

5
notelor sau anumitor observaţii;
14. Elevii vinovaţi de deteriorarea bunurilor şcolii vor plăti toate lucrările necesare
reparaţiilor. În cazul în care vinovatul nu se cunoaşte răspunderea devine colectivă;
15. Elevii au dreptul să utilizeze gratuit , sub îndrumarea profesorilor, întreaga bază
materială şi didactică a şcolii şi să participe la activităţile extracurriculare organizate
de unitatea şcolară;
16. Elevii care obţin rezultate remarcabile la învăţătură şi se disting prin comportare
exemplară pot primi recompense: evidenţiere în faţa colegilor, a Consiliului
profesoral, comunicare verbală sau scrisă adresată părinţilor, premii şi diplome;
17. Elevii care săvârşesc fapte care contravin prezentului regulament de ordine interioară
vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea faptelor: observaţie individuală şi mustrare în
faţa clasei, mustrare scrisă, mutare disciplinară, temporară sau definitivă, la o clasă
paralelă, eliminare sau exmatriculare.

REGULAMENTUL DE FUNCŢIONARE
A
INTERNATULUI

Dispoziţii generale

Internatul este parte constitutivă a Liceului cu Program Sportiv Bacău, prin intermediul
căruia se asigură cazarea elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal.
În limita posibilităţilor, pot fi cazaţi şi elevi de la alte instituţii şcolare din municipiu.
Pentru a întregi bugetul de venituri al instituţiei, în limita locurilor disponibile , pot fi cazaţi
temporar elevi, studenţi şi alte persoane, contra cost, în limita sumelor stabilite de normele
legale în vigoare.

Drepturile elevilor

Elevii interni au dreptul să folosească baza materială a internatului , astfel încât să


dispună de condiţii de muncă şi de viaţă necesare pregătirii lor.
Ei au dreptul la cazarmament (pături, cearşafuri, perne) în limita posibilităţilor , la feţe de
masă, perdele, covoare, etc.
Elevii pot folosi spălătoria pentru spălarea şi întreţinerea lenjeriei de corp şi dormit, cu
următorul program: o dată pe săptămână lenjeria de corp şi de pat, iar în cazuri excepţionale de
câte ori este nevoie.Fiecare elev va preda personal bunurile respective la spălătorie.
Elevilor li se asigură, contra cost, hrană prin intermediul cantinei.
În activitatea lor zilnică, elevii sunt ajutaţi de personalul încadrat în internat şi cantină.
Elevii interni pot petrece timpul liber în biblioteca şcolii sau sala de sport.
Elevii pot pleca la sfârşitul săptămânii , la cererea părinţilor/ tutorilor legali; plecarea se
face cu bilet de voie semnat de pedagog, diriginte şi cu avizul conducerii şcolii.

6
Obligaţiile elevilor

1. Elevii sunt obligaţi să respecte întocmai programul internatului;


2. Fiecare elev este obligat să folosească şi să predea în stare bună materialele încredinţate
spre folosinţă;
3. Deterioarea bunurilor atrage după sine sancţionarea materială a elevilor sub forma
recuperării bunului pe cheltuială proprie;
4. Este interzisă aducerea persoanelor străine în cămin, fără avizul conducerii instituţiei;
5. Este interzisă părăsirea căminului fără bilet de voie semnat de pedagog, diriginte şi
conducerea şcolii;
6. Părăsirea căminului fără bilet de voie este o abatere gravă de la disciplina internă a
căminului şi elevul va fi sancţionat ca atare;
7. Repartiţia în camere a elevilor este obligatorie. Este interzisă mutarea dintr-o cameră în
alta fără avizul pedagogului, dirigintelui şi directorului de serviciu;
8. Elevii sunt obligaţi să respecte modul de aranjare a paturilor şi a altor piese de mobilier
în camere;
9. Elevii sunt obligaţi să se supună controlului medical şi să respecte întocmai prescripţiile
medicale;
10. Elevii sunt obligaţi să se respecte unii pe alţii. Este interzis accesul în dormitoare
străine sau la alte nivele decât cel repartizat;
11. Este interzis accesul în cămin în timpul programului şcolar. Fiecare elev intern este
obligat să respecte programul şcolar;
12. Elevii sunt obligaţi să respecte şi să execute sarcinile stabilite, conform cerinţelor
didactice şi a programului internatului, de către pedagogi, medicul şcolar, asistenta medicală,
personalul de îngrijire şi supraveghere;
13. Pentru orice nemulţumire cauzată de desfăşurarea activităţii din internat, elevii vor
înştiinţa pe diriginte şi conducerea şcolii;
14. Elevii sunt obligaţi să respecte normele igienico-sanitare specifice internatului şi
cantinei;
15. Fiecare elev este obligat să păstreze curăţenia şi să participe la realizarea curăţeniei atât
în interiorul internatului cât şi în exterior conform programului căminului;
16. Elevii interni sunt obligaţi să respecte statutul personalului angajat în instituţie;
17. Elevii interni sunt obligaţi să respecte programul de meditaţii şi să participe la acţiunile
social-culturale şi sportive stabilite în programul internatului;
18. Sunt interzise jocurile de noroc (pe bani) în cămin;
19. Este interzis accesul elevilor în cămin cu cuţite, unelte de tâmplărie şi alte mijloace
care pun în pericol viaţa şi facilitează furtul;
20. Este interzis cu desăvârşire fumatul şi consumul de alcool;
21. Este interzis încuiatul camerelor/ căminului fără avizul personalului din internat.
Fiecare camera cu sistem de închidere pentru protejare va depune o cheie la pedagog.

Sancţiuni

Pentru abateri de la programul internatului elevii vor suporta următoarele sancţiuni:


- mustrare în faţa clasei şi a colectivului din cămin;

7
- interzicerea părăsirii internatului- consemnare temporară;
- informare scrisă a părinţilor/tutorilor legali;
- chemarea părinţilor/ tutorilor legali la şcoală;
- scăderea notei la purtare;
- sancţionarea materială prin recuperarea bunurilor distruse;
Elevii interni vor suporta , în funcţie de abateri, şi sancţiunile prevăzute de Regulamentul
şcolar.

MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA


MUNCII
Instruirea elevilor privind protecţia muncii reprezintă o măsură de prevenire , prin care se
urmăreşte eliminarea sau micşorarea numărului de erori umane care decurg din lipsa sau
insuficienţa cunoştinţelor de securitate şi sănătate în muncă. Instruirea în domeniul securităţii
muncii face parte din pregătirea profesională.

Factori de risc Pericole


- colţul ascuţit al băncii - de lovire, rupere, înţepare, tăiere
- contactul prelungit cu praful de cretă - reacţii alergice la praf (astm)
- pardoseala denivelată - de alunecare
- apă ( sau alt lichid) împrăştiat pe pardoseală - de cădere
(suprafeţe alunecoase)
- covoare, traverse roase - de alunecare, împiedicare, cădere
- ghiveci de flori pe suport nefixat - de lovire
- calorifere prost fixate - de lovire
- iluminat insuficient, neuniform - de disconfort şi scădere a randamentului
şcolar
- mobilier impropriu ( bănci sau scaune - de dobândire a unor afecţiuni musculo-
neadaptate) scheletice, datorită poziţiei incorecte
- ventilaţie insuficientă - contractarea unor boli contagioase
- uşile de acces în sălile de clasă - de ciocnire şi lovire
- materialele didactice din clase, laboratoare, - lovire
holuri
- lucrul cu aparatura şi reactivii de laborator - de rănire, înţepare, arsură termică sau
chimică
- scări deteriorate - de alunecare şi cădere
- pietriş/nisip - de alunecare, cădere, fracturare
- polei - de alunecare, cădere, fracturare
- obiecte depozitate pe căile de acces - de lovire şi cădere

8
- cabluri electrice amplasate pe căile de acces - de împiedicare
sau agăţate sub bănci
- folosirea aparatelor electrocasnice în afara - electrocutare
celor din dotarea şcolii
- aglomeraţia din pauze - stres
- urcarea pe acoperişul sălii de sport ( după o - de cădere de la înălţime mare
minge)
- orar încărcat sau disipat - stres
- vorbit îndelungat - afectarea coardelor vocale
- violenţă şi ameninţarea colegilor sau - stres
comportamentul necivilizat al părinţilor
elevilor

MĂSURI PENTRU ELEVI:


Să respecte Regulamentul de ordine interioară a şcolii :
- să nu murdărească băncile sau să le zgârie , lambriul şi parchetul ;
- să nu se aplece în exteriorul ferestrei ;
- să nu iasă din clasă după ce s-a sunat ;
- să nu trântească uşile când intră sau ies din clasă , iar în timpul pauzei uşa să rămână deschisă
permanent ;
- să nu mişte băncile pentru a nu zgâria parchetul ;
- să nu aşeze buretele pe pervazul ferestrei ci pe un supor amenajat ;
- să aibă în clasă găleată cu mop,iar prin rotaţie , săptămânal vor face curăţenie generală ;
- elevii clasei vor fi răspunzători de stricăciunile din clasă ;
- să nu lase hârtii , resturi de mâncare în bancă şi să nu lipească gumă de acestea ;
- pe să păstreze curaţenia pe holurile şcolii ( pereţii,uşile, întrerupătoarele şi panourile) ;
- să nu determine şi să nu participe la stări conflictuale, bătăi sau alte situaţii prin care se pot
produce accidente corporale;
- să nu folosească surse de foc sau substanţe inflamabile care pot provoca incendii;
- să nu folosească sursele de curent electric sau aparate care pot produce accidentări;
- să nu urce pe acoperişuri sau alte suprafeţe de unde există pericolul căderii în gol ;
- să nu fumeze în localul şi incinta şcolii;
- să nu introducă în şcoală arme sau alte instrumente care prin acţiunea lor pot afecta
integritatea fizică şi psihică a elevilor şi personalului şcolii;
- să nu introducă persoane străine în incinta şcolii şi în sălile de clasă;
- să nu deţină şi să nu consume droguri, băuturi alcoolice, ţigări sau să participe la jocuri de
noroc.
- să ţină cont de observaţiile fiecărui cadru didactic din şcoală ;
- elevii de serviciu sunt obligaţi să predea clasa curată femeii de serviciu ;
- stările de indisciplină se vor sancţiona cu amendă sau cu nota scăzută la purtare –sub 7 ;

Elevii trebuie să-şi însuşească comportamentul corect în caz de alarmă:


- orice semnal de alarmă trebuie să fie luat în serios ;
- elevii trebuie să cunoască calea de evacuare spre exterior, din clădirea în care se află ;

9
- toate trecerile , coridoarele şi scările , în caz de pericol, trebuie să fie menţinute libere ;
- în caz de incendiu se părăseşte încăperea în ordine şi linişte , dar rapid, nu se iau obiecte
personale sau de îmbrăcăminte .Profesorul se convinge că nu a rămas nimeni în încăpere.
Ferestrele se închid dacă mai este timp.Uşile se închid dar nu se blochează.Nu trebuie lăsată
lumina aprinsă .Elevii fără supraveghere se alătură unei clase cu profesor şi părăsesc clădirea .
- în cazul în care nu puteţi să vă evacuaţi în condiţii de siguranţă,vă întoarceţi în clasă şi va
aşezaţi în dreptul ferestrei pentru a fi văzuţi de pompieri.

PROCES VERBAL

Încheiat azi…………….., cu ocazia efectuării instructajului de protecţia muncii la clasa….....


Instructajul a fost realizat de către dirigintele clasei, profesor ………………………… ..pentru
un efectiv de ……….elevi.
Au fost prezenţi şi semnează următorii elevi:

Nr. Nume şi prenume Semnătura Semnătura Observaţii


crt SEM I SEM II

10
Diriginte,

SARCINILE DIRIGINTELUI
Stabilite pe baza Ordinului MECI nr.5132 din 10.09.2009:

1.Desfăşoară activităţi de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională pentru


elevii clasei pe care o conduce.
2. Activităţile cuprind teme stabilite de către diriginte pe baza programelor şcolare pentru
aria curriculară “Consiliere şi orientare” în vigoare şi în concordanţă cu specificul vârstei şi cu
interesele/solicitările elevilor. Totodată, activităţile cuprind şi teme privind educaţia rutieră,
educaţia şi pregătirea antiinfracţională a elevilor, protecţia civilă, educaţia
antiseismică,antidrog, educaţia împotriva traficului de persoane etc., în conformitate cu
prevederile actelor normative şi ale strategiilor naţionale, precum şi în baza parteneriatelor
stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în colaborare cu alte ministere, instituţii
şi organizaţii.
3. Dirigintele desfăşoară şi activităţi extraşcolare, activităţi pe care le stabileşte după
consultarea elevilor şi în concordanţă cu specificul vârstei şi nevoile identificate pentru
colectivul respectiv de elevi.
4.Pentru a asigura o comunicare constantă, promptă şi eficientă cu părinţii, dirigintele
realizează activităţi de suport educaţional şi consilere pentru părinţi.
5.Dirigintele organizează şi coordonează:
- activitatea colectivului de elevi;
- activitatea consilului clasei;
- şedintele cu părinţii, semestrial şi ori de câte ori este cazul;
- acţiuni de orientare şcolară şi profesională pentru elevii clasei;
- activităţi educative şi de consiliere; activităţi extracurriculare în şcoală şi în afara
acesteia.
6.Dirigintele monitorizează :
- situaţia la învăţătură a elevilor; frecvenţa elevilor; participarea şi rezultatele elevilor la
concursurile şcolare şi competiţiile sportive;

11
- comportamentul elevilor în timpul activităţilor şcolare şi extraşcolare;
- participarea elevilor la programe şi proiecte , precum şi implicarea acestora în activităţile de
voluntariat;
- nivelul de satisfacţie a elevilor şi a părinţilor acestora în legatură cu calitatea actului
instructiv-educativ.
7. Dirigintele colaborează:
- cu profesorii clasei şi coordonatorul pentru proiecte educative şcolare şi extraşcolare,
pentru informare privind activitatea elevilor, pentru soluţionarea unor situaţii specifice
activităţilor şcolare şi pentru toate aspectele care vizează procesul instructiv-educativ, care-i
implică pe elevi;
- cu consilierul şcolar, în activităţi de consilere şi orientare a elevilor clasei;
- cu conducerea şcolii, pentru organizarea unor activităţi ale colectivului de elevi, pentru
iniţierea unor proiecte educaţionale cu elevii, pentru rezolvarea unor probleme administrative
referitoare la întreţinerea şi dotarea sălii de clasă, inclusiv în scopul păstrării bazei materiale,
pentru soluţionarea unor probleme/situaţii deosebite, apărute în legatură cu colectivul de elevi;
- cu părinţii şi comitetul de părinţi al clasei pentru toate aspectele care vizează activitatea
elevilor şi evenimentele importante în care aceştia sunt implicaţi şi cu alţi parteneri implicaţi
în activitatea educativă şcolară şi extraşcolară;
- cu departamentul secretariat, pentru întocmirea documentelor şcolare şi a actelor de studii
ale elevilor clasei;
- cu persoana desemnată de conducerea unităţii de învăţământ pentru gestionarea bazei de date,
în vederea completării şi actualizării datelor referitoare la elevii clasei.
8. Dirigintele informează:
-elevii şi părinţii acestora despre prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a
unităţilor de învăţământ preuniversitar şi ale regulamentului intern al şcolii
-elevii şi părintii acestora cu privire la reglementările referitoare la examene/testări naţionale
şi cu privire la alte documente care reglementează activitatea elevilor pe parcursul anului
şcolar ;
-părinţii despre situaţia şcolară, despre comportamentul elevilor, despre frecvenţa acestora la
ore.Informarea se realizează în cadrul întâlnirilor cu părinţii, în ora destinată acestui scop, la
sfârşitul fiecărui semestru şi an şcolar, precum şi ori de câte ori este nevoie;
- familiile elevilor, în scris, în legătură cu situaţiile de corigentă, sancţiunile disciplinare,
neîncheierea situaţiei şcolare sau repetenţie;
9. Responsabilităţile dirigintelului:
- răspunde de păstrarea bunurilor cu care este dotată sala de clasă, alături de elevi, părinţi şi
consiliul clasei;
- completează catalogul clasei cu datele personale ale elevilor;
- motivează absenţele elevilor, în confomitate cu procedurile stabilite de Regulamentul de
organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
- stabileşte, împreună cu consiliul clasei şi consiliul profesoral, după caz, nota la purtare a
fiecărui elev, în conformitate cu reglementările Regulamentului de organizare şi funcţionare a
unităţilor de învăţământ preuniversitar;
- aplică, dacă este cazul, sancţiuni elevilor în conformitate cu Regulamentul de organizare şi
funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi regulamentul intern al şcolii;
- încheie situaţia şcolară a fiecărui elev la sfârşit de semestru şi de an şcolar şi o consemnează
în catalog şi în carnetele de elev;

12
- realizează ierarhizarea elevilor la sfârşit de an şcolar pe baza rezultatelor obţinute de către
aceştia la învăţătură şi purtare;
- propune Consiliului de administraţie acordarea de alocaţii şi burse pentru elevi, în
conformitate cu prevederile legale;
- întocmeşte , semestrial şi anual, şi prezintă consilului profesoral, spre validare, un raport scris
asupra situaţiei şcolare şi comportamentale a elevilor;
- completează toate documentele specifice colectivului de elevi pe care-l coordonează;
- elaborează portofoliul dirigintelui.

SARCINILE ELEVULUI DE SERVICIU


PE
ŞCOALĂ

Serviciul pe şcoală se efectuează între orele 7, 45-14.00 de câte 2 elevi (1 la cancelarie şi 1 la


intrarea principală).

Atribuţiile elevului de serviciu:


1. Respectă indicaţiile profesorului de serviciu;
2.Salută politicos persoanele care intră în şcoală , legitimându-le şi îndrumându-le la
cancelarie sau secretariat(într-un registru special se va trece numele şi prenumele
persoanelor ,seria şi numârul BI/CI, intervalul staţionârii în şcoală , locul unde intenţionează să
meargă);
3. Îi observă , pe timpul pauzelor , pe cei care produc incidente sau distrug bunuri materiale,
înştiinţându-l imediat pe profesorul de serviciu;
4. Nu permite elevilor să rămână pe holuri, în grupuri sanitare după ce sună de intrare,
deranjând astfel procesul de învăţământ;
5. Elevul de serviciu aflat la intrarea principală nu va permite accesul elevilor la intrarea
profesorilor ; el are deasemenea obligaţia de a suna conform programului zilnic stabilit;
6. Elevii de serviciu vor avea ţinută decentă şi ecusoane speciale pentru a fi recunoscuţi;
7. Elevii vor îndeplini funcţia de elev de serviciu în ordine strict alfabetică (eventualele
schimbări motivate se fac numai cu acceptul dirigintelului clasei şi a profesorului de serviciu);

13
8. Au obligaţia de a aduce la cunoştinţa directorului sau profesorului de serviciu orice incident
apărut în desfăşurarea programului;
9. La acţiuni metodice, culturale conduc invitaţii şi participanţii spre sălile/ locurile de
desfăşurare ;
10. Nu părăsesc sectorul în care au fost repartizaţi decât cu acordul profesorului de serviciu;

Absentarea nemotivată de la serviciul pe şcoală, părăsirea postului înainte de terminarea


programului, nesemnalarea problemelor care apar, profesorului de serviciu, se
sancţionează cu scăderea notei la purtare.

SARCINILE ELEVULUI DE
SERVICIU
PE CLASĂ
1. Să se prezinte cu un sfert de oră inainte de începerea cursurilor şi părăseşte ultimul
clasa, asigurând lăsarea acesteia în condiţii de ordine şi disciplină;
2. Supraveghează clasa pe timpul pauzei;
3. Se îngrijeşte de accesoriile necesare activităţii şcolare (cretă, burete etc.);
4. Răspunde de utilizarea raţională a energiei electrice în clasă;
5. Aduce la cunoştinţa colectivului de elevi dispoziţiile conducerii şcolii, ale dirigintelui
privind desfăşurarea programului ;
6. Monitorizează păstrarea bunurilor /dotărilor clasei în perioada serviciului şi comunică
profesorului de serviciu/ dirigintelui/ conducerii şcolii eventualele distrugeri;
7. La cerere, ajută profesorii clasei să aducă la ore materialul didactic necesar;
8. Anunţă absenţii la fiecare oră, precizând care sunt elevii care au părăsit şcoala după
începerea cursurilor;
9. Păstrează caietul de observaţii al clasei şi urmăreşte completarea lui după fiecare oră
(în caietul de observaţii vor fi trecuţi şi absenţii la fiecare oră);
10. Răspunde , în numele clasei, la solicitarea fiecărui profesor;
11. Informează dirigintele cu orice problemă deosebită apărută în clasă:
- absenţe nemotivate;
- fuga de la ore;
- observaţii deosebite ale profesorilor;
- alte abateri de la disciplina şcolară.
12 .La sfârşitul programului, controlează curaţenia clasei, în prezenţa profesorului de la

14
ultima oră.
13. Graficul serviciului pe clasă se va afişa la avizierul clasei(elevii vor fi trecuţi în
ordine strict alfabetică -eventualele schimbări motivate se fac numai cu acceptul
dirigintelului clasei);

ATRIBUŢIILE ŞEFULUI CLASEI


Pentru asigurarea unui climat de ordine şi disciplină la nivelul clasei, pentru păstrarea
bunurilor din dotare şi realizarea legăturii dintre colectivul de elevi şi diriginte, profesor sau
conducerea liceului, se instituie funcţia de şef al clasei;
Şeful de clasă se numeşte conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a
unităţilor de învăţământ preuniversitar. În caz de absenţă a şefului clasei, dirigintele numeşte
operativ un înlocuitor al acestuia;
Atribuţiile şefului de clasă sunt:
1. Veghează asupra păstrării ordinii în clasă pe durata pauzei sau în lipsa profesorului. Este
sprijinit de elevul de serviciu pe clasă;
2. Atrage atenţia asupra comportamentului necuviincios faţă de colegi, deteriorarea bunurilor
din clasa şi îl informează pe diriginte de eventualele abateri din colectiv;
3. Informează profesorii clasei, dirigintele, conducerea liceului despre doleanţele, propunerile ,
iniţiativele sau nemulţumirile colectivului de elevi;
4. Coordonează activitatea elevilor de serviciu pe clasă;
5. Este membru în Consiliul clasei.

ATRIBUŢIILE CONSILIULUI CLASEI

Consiliul clasei este constituit din totalitatea personalului didactic de predare încadrat la
clasa respectivă, reprezentantul părinţilor şi al elevilor.
Preşedintele consilului clasei este învăţătorul sau dirigintele .
Consilul clasei are următoarele atribuţii:
1. Analizează, semestrial, progresul şcolar şi comportamentul fiecărui elev;
2. Analizează volumul temelor pentru acasă şi ia măsuri de corelare a acestora între diferitele
discipline;
3. Stabileşte măsuri de asistenţă educaţională, atât pentru elevii cu probleme de învăţare sau de
comportament, cât şi pentru elevii cu rezultate deosebite;
4. Propune notele la purtare pentru fiecare elev al clasei, în funcţie de comportarea acestora în
unitatea de învăţământ şi în afara acesteia, şi propune Consiliului profesoral validarea mediilor
mai mici de 7.00;

15
5. Propune recompense pentru elevii cu rezultate deosebite;
6. Participă la întâlniri cu părinţii şi elevii, cel puţin o dată pe semestru şi ori de câte ori este
nevoie, la solicitarea dirigintelui sau a cel puţin 1/3 dintre părinţii elevilor clasei;
7. Propune dirigintelui, directorului sau consiliului profesoral, după caz, sancţiunile
disciplinare prevăzute pentru elevi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar
8. Elaborează semestrial, aprecieri sintetice despre progresul şcolar şi comportamentul fiecărui
elev şi informează, în scris, părintele.

PROCES-VERBAL,
încheiat astăzi………………………........................
Subsemnatul………………..….., în calitate de profesor diriginte al clasei………am
procedat la prelucrarea regulamentelor şcolare în vigoare pentru acest an şcolar. Instruirea
elevilor a cuprins următoarele aspecte:
1. Cunoaşterea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar;
2. Cunoaşterea Regulamentului de ordine interioară a unităţii de învăţământ;
3. Cunoaşterea sarcinilor elevului de serviciu.
Am luat la cunoştinţă:
Nr. Numele şi prenumele elevului Semnătura
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

16
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
Prof .diriginte………………………

COMISIA DIRIGINŢILOR
ANUL ŞCOLAR 2013-
2014

NR. NUMELE ŞI PRENUMELE DIRIGINTELUI CLASA


CRT.
1. V
2. VI
3. VII
4. VIII

17
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.

TABEL NOMINAL CU ELEVII CLASEI A VI-A și a VIII-a


Clasa aVI-a
Nr. Numele şi Data şi locul Numele şi profesia/ Adresa/ CNP/serie nr. BI/CI
crt. prenumele naşterii locul de muncă al nr.telefon/
elevului părinţilor e-mail
1. Cojocaru
Gabriela Daniela
2. Iancu Alexandru
Alin
3. Iftene Maria
Magdalena
4. Iftinca Delia
Iasmina
5. Ionescu Cosmina
Ioana
6. Nechita
Magdalena
Albertina Teodora
7. Toma Cosmin
Dumitru

18
8. Vizitiu Cosmin
Ștefănuț
9. Vlad Elena
Minodora
Clasa a VIII-a
1. Bodunu Daniel
2. Butnaru Ionut
Andrei
3. Costrășel Bianca
Elena
4. Danilov Oana
Maria
5. Iftinca Robert
6. Munteanu Ioana
7. Palade Iulia Diana
8. Păduraru Larisa
Elena
9. Rotaru Silviu
Valentin
10. Rustea Elena
Mădălina
11. Târsa Ionuț
Cristian
12. Vizitiu Andrei
Laurențiu
TABEL NOMINAL CU ELEVII CLASEI
…..CARE PROVIN DIN MEDIUL
URBAN (ALTE ORAŞE )
Nr. Numele şi Data şi locul Locuieşte la gazdă/ Adresa/ Adresa/
crt prenumele naşterii internat/ face naveta nr.telefon/ nr.telefon/
elevului e-mail părinţi e-mail
gazdă/interna
t
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

19
10.

TABEL NOMINAL CU ELEVII


CLASEI ….
CARE PROVIN DIN MEDIUL
RURAL
Nr. Numele şi Data şi locul Locuieşte la gazdă/ Adresa/ Adresa/
crt prenumele naşterii internat/ face naveta nr.telefon/ nr.telefon/
elevului e-mail părinţi e-mail
gazdă/interna
t
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

TABEL NOMINAL CU PROFESORII


CLASEI A ……

Nr Numele şi Specialit Studii Gradul Vechi Observ


. prenumele atea didacti me aţii
cr c

20
t.
Lb.
1. română
Lb.
2. engleză
Lb.
3. franceză
Matematic
4. ă
Biologie
5.
Istorie
6.
Geografie
7.
Socio-
8. umane
Chimie
9.
Fizică
10
.
Informatic
11 ă
.
Muzică
12
.
Desen
13
.
Pregătire
14 teoretică
. sportivă
Pregatire
15 fizică
. generală

16
.

17
.

18

21
.

19
.

20
.

RESPONSABILITĂŢILE ELEVILOR
DIN
CLASA …….

Nr. Numele şi prenumele elevului Responsabilitatea


crt.
1.
2.
3.
4.
5.

ORARUL CLASEI …..


Ora Luni Marţi Miercuri Joi Vineri
1.
2.
3.
4.
5.
6.

22
PLANIFICAREA ANUALĂ A
LECŢIILOR
EDUCATIVE LA CLASA ……
Nr. Module tematice Număr de ore pe Număr de ore Total
crt. semestrul I pe semestrul II ore/module
1. Autocunoaştere şi
dezvoltare personală
2. Comunicare şi abilităţi
sociale
3. Managementul
informaţiilor şi al învăţării
4. Planificarea carierei
5. Calitatea stilului de viaţă
Total ore/semestru /an
şcolar

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
ANUALĂ
LA CONSILIERE ŞI
ORIENTARE
ANUL ŞCOLAR
2011-2012
Modulul Competenţe Conţinuturi Săpt Tema Metode Mijloace Modali-
specifice . tăţi de
evaluare/
feedback
Autocunoaş-
tere şi
dezvoltare
personală

Comunicare
şi abilităţi

23
sociale

Managemen-
tul
informaţiilor
şi învăţării

Planificarea
carierei

Calitatea
stilului de
viaţă

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR

EXTRACURRICULARE
ANUL ŞCOLAR 2011-
2012

Nr Activitatea Obiectivul/activităţi Data Colaborator Locul de


. i desfăşurare
crt
.
1.

2.

24
3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

EVIDENŢA ACTIVITĂŢILOR
DERULATE ÎN
CADRUL UNOR PROIECTE
EDUCATIVE

Nr. Data şi locul Denumirea activităţii Responsabili şi Număr de


crt. desfăşurării parteneri participanţi
activităţii (elevi şi
profesori)

25
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

FIŞA DE CARACTERIZARE A CLASEI


A……
(se completează la sfârşitul anului şcolar)

A. INFORMAŢII GENERALE
-nr. de elevi…………. nr. de băieţi……………. nr. de fete………..
-media generală………………
-media generală la disciplina:

26
lb. româna……………… lb. modernă I………………….lb. modernă II………………
matematică………………fizică……………………… ….chimie………………………
biologie………………….istorie………………………….geografie……………………
socio-umane……………..informatică…………………….teorie sportivă………………
muzică/desen…………… educaţie fizică…………………

- starea generală de disciplină a colectivului…………………………………………


……………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………….
- perspectiva colectivului………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

B. DINAMICA GRUPULUI

- gradul de coeziune a colectivului:…………………………………………………….


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
- colectiv în formare:……………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………....
- colectiv format:………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
- scopul imediat şi de perspectivă al colectivului propus de diriginte:………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………

C. SPECIFICUL CLASEI:

- ce microgrupuri sunt formate, rolul lor în raportul lideri formali-informali ( de coincidenţă,


de colaborare, de opoziţie)
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

27
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………

D. OPINIILE CADRELOR DIDACTICE FAŢĂ DE COLECTIVUL CLASEI


……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………

E.CONCLUZII
Situaţia educaţională a colectivului (exprimată printr-un calificativ şi o scurtă caracterizare)
Criterii:
- nivelul la învăţătură apreciat în raport cu posibilităţile maxime-minime:………….
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………
-disciplina colectivului:………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
-profilul socio-uman al colectivului:…………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………

SITUAŢIA LA ÎNVĂŢĂTURĂ A ELEVILOR


CLASEI.......
Nr. Numele şi prenumele Media Media Total Absenţ Situaţia Clasifica
crt. elevului generală la absenţ e şcolară t în
purtare e nemoti- ordinea
vate mediilor

28
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

NIVELUL DE PREGĂTIRE ŞCOLARĂ AL


CLASEI…….
An Media Media Media Nr.elev Nr.elev Nr.elev Cori- Cori Cori- Situ-
şcolar general maxim minim i între i i între genţi - genţi aţie
ăa ă ă 5-6,99 între 9-10 la o genţi la neîn-

29
clasei 7-8,99 disci- la mai cheia-
plină două multe tă
disci disci-
- pline
pline
Semes-
trul I
Semes-
trul II

ELEVI CU REZULTATE DEOSEBITE LA


ÎNVĂŢĂTURĂ/
DISCIPLINĂ/OLIMPIADE ŞCOLARE ŞI
CONCURSURI/
ACTIVITATE
EXTRAŞCOLARĂ
Nr. Numele şi prenumele Activitatea la Performanţa An şcolar
crt. elevului care s-au Premii/menţiun
obţinut i
rezultatele
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.

30
23.

ELEVI CARE RIDICĂ PROBLEME


DEOSEBITE
(la învăţătură, disciplină, frecvenţă, integrare în
familie)

N Numele şi Data Problema Măsuri şi


r. prenumele educaţională rezultate
cr elevului
t.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.
1
0.
1
1.
1
2.
1
3.
1
4.
1
5.
1
6.
1

31
7.
1
8.
1
9.

SANCŢIUNI APLICATE ELEVILOR


CLASEI……
Nr. Numele şi Felul Motivul pentru care Numărul Data
crt. prenumele elevului sancţiunii s-a acordat sancţiunea documentulu
i
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.

GRAFICUL LUCRĂRILOR SCRISE


(TEZE)
An şcolar Clasa Semestrul I Semestrul II Disciplina la care se Data
susţine teză

32
DATE REFERITOARE LA
ACTIVITATEA DE
ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI
PROFESIONALĂ

Nr. Numele şi Aspiraţia Dorinţele Aprecierea Acţiuni


crt. prenumele elevului elevului familiei profesorului formative
diriginte/
psiholog
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.

33
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

SITUAŢIA OPŢIUNILOR ŞCOLARE


ŞI
PROFESIONALE ALE
CLASEI…….

Nr. Numele şi prenumele elevului Opţiunea şcolară Opţiunea profesională


crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.

34
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

SITUAŢIA MANUALELOR
ŞCOLARE
LA CLASA A…….

N Numele şi Ob
r. prenumele s.
cr elevului
t.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

35
7.

8.

9.
1
0.
1
1.
1
2.
1
3.
1
4.
1
5.
1
6.
1
7.
1
8.
1
9.
2
0.
2
1.
2
2.
2
3.
2
4.
2
5.
2
6.
2
7.
2
8.
2
9.

36
3
0.
3
1.
3
2.

COMPONENŢA CONSILIULUI
CLASEI……....

An Responsabilitatea Numele şi prenumele Observaţii


şcolar
Preşedinte
Profesorii clasei

Reprezentantul părinţilor în Comitetul


de Părinti al şcolii
Liderul elevilor

37
ACTIVITĂŢI DE COLABORARE CU
PROFESORII
CLASEI…..
Nr Forma de organizare a activităţii Data Observaţii şi concluzii
.
crt
.
1. Sedinţe în cadrul consiliului clasei/
comisia diriginţilor

2. Informare individuală(discuţii
diriginte-profesor)

3. Asistenţe la clasă

4. Pregătirea în colaborare a unor


activităţi ştiinţifice/cultural-artistice/
sportive

38
5. Vizite/excursii

6. Alte activităţi

COLABORAREA CU PROFESORUL
PSIHOPEDAGOG
AL ŞCOLII
CLASA……………
Data Situaţia/ problema discutată Contextul Observaţii şi concluzii
colaborării

39
* informare
* participare la lecţie educativă
* participare la şedinţe/lectorate cu părinţii

ORARUL PROFESORULUI PSIHOPEDAGOG

Luni Marţi Miercuri Joi Vineri

Cabinetul de consilere şi asistenţă psihopedagogică este locul de


care ai nevoie pentru că:
- eşti o persoană în plină dezvoltare;
- cauţi modele şi scopuri în viaţă;
- îţi clădeşti propriile valori şi principii de viaţă;
- îţi descoperi propria identitate şi personalitate;
- ai nevoie de sprijin, încurajare, ajutor şi comunicare pentru a putea face
faţă cu succes noilor provocări ale vieţii.

Psihologul nu este psihiatru!

Psihiatrul se ocupă de bolnavii psihici, de problemele mentale, prescrie


medicamente.
Psihologul consiliază persoanele normale, care se află într-o perioadă
dificilă a vieţii şi care caută soluţii la probleme, care doreşte
reechilibrarea sufletească.

Când este bine să consulţi un psiholog?


- când te simţi trist, neînţeles, slăbit de energie, decepţionat;
- ai probleme de comunicare cu familia, profesorii;

40
- doreşti să te cunoşti mai bine;
- şi când există alte cauze decât cele menţionate mai sus.

Ce şanse îţi oferă cabinetul de consiliere?


- de a te cunoaşte şi de a te înţelege mai bine pe tine însuţi;
- de a te accepta şi ai accepta pe ceilalţi aşa cum sunt;
- de a fi creativ, spontan, autentic în relaţiile cu ceilalţi;
- de a-ţi schimba atitudinile şi comportamentul care au efecte negative
asupra propriei persoane şi asupra celorlaţi;
- de a avea mai multă încredere în forţe proprii;
- de a identifica strategii de învăţare eficientă;
- de a controla stresul, depăşind situaţiile frustrante;
- de a te orienta profesional.

COLABORARE CU CONDUCEREA
ŞCOLII
Nr. Data Problema Observaţii
crt.

41
COMITETUL DE PĂRINŢI AL
CLASEI ……….
An şcolar Clasa Numele şi prenumele Responsabilitatea Observaţii
părinţilor

42
ACTIVITĂŢI DE COLABORARE CU
PĂRINŢII

CLASEI………

Nr. Forma de organizare a activităţii Data Observaţii şi concluzii


crt.
1. Sedinţe în cadrul comitetului de
părinţi al clasei/consiliului
reprezentativ al părinţilor din
şcoală/asociaţiei de părinţi

43
2. Lectorate cu părinţii

3. Activităţi de consiliere

4. Participarea părinţilor la activităţi


cultural-artistice , sportive,serbări
şcolare, evenimente din viaţa clasei

5. Vizite la domiciliul elevilor

44
6. Sponsorizări

7. Corespondenţă cu părinţii

TEMATICA ACTIVITĂŢILOR DE
CONSILIERE ŞI
SUPORT EDUCAŢIONAL OFERITE
PĂRINŢILOR
ÎN ANUL ŞCOLAR 2011-
2012
Nr. Data şi ora Tema activităţii
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.

45
7.
8
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31
32.
33.
34.
35.

ÎNŞTIINŢARE
Astăzi…………………. ……………………,diriginte la clasa a …………..aduce la
cunoştinţa colectivului de elevi că în data de ………………….la ora………are loc şedinţa
cu părinţii la sediul Liceului cu Program Sportiv Bacău.
Nr. Numele şi prenumele elevului Semnătura
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

46
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

PROCES- VERBAL,
Încheiat astăzi………………..,în cadrul şedinţei cu părinţii elevilor clasei a ……….
Ordinea de zi cuprinde:
-
-
-
-
-

La şedintă sunt prezenţi………părinţi din totalul de ……, un număr de…….lipsind


motivat, iar restul de ……nemotivat.
DISCUŢII:

47
Drept pentru care a fost încheiat prezentul proces-verbal.
Întocmit,

PARTICIPANŢI LA ŞEDINŢA CU PĂRINŢII


CLASEI………DIN DATA DE…………………

Nr. Numele şi prenumele părintelui Semnătura


crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

48
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
14.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

CARACTERIZAREA
PSIHOSOCIALĂ A
COLECTIVULUI DE ELEVI AL
CLASEI…..
1.Indicatori: număr, vârstă, sex
An Elevi Elevi Elevi Elevi Vârsta Vârsta Vârsta Băieţi Fete
şcolar înscrişi veniţi plecaţi existenţi minimă maximă medie
la în în la
început timpul timpul sfârşitul
de an anului anului anului
şcolar şcolar şcolar şcolar

49
2.Indicator :mediul de provenienţă
An Numărul Numărul Numărul Număru Număru Număru Număru Alte
şcola elevilor elevilor elevilor l elevilor l elevilor l elevilor l elevilor situaţi
r cu din alte din alte care care care care fac i
domiciliu localităţi localităţi locuiesc locuiesc locuiesc naveta
l în - - cu în gazdă la
aceeaşi urbane rurale familia internat
localitate
cu şcoala

3.Tabel nominal cu elevii care primesc burse/ajutoare sociale


Nr. Numele şi Felul Condiţii de îndeplinit Monitorizar An
crt. prenumele elevului bursei/ e şcolar
ajutorului
primit
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
FIŞA ANALITICĂ DE OBSERVARE
PSIHOSOCIALĂ
A COLECTIVULUI DE
ELEVI
Data Manifestări ale sintalităţii (manifestări şi reacţii ale
observaţie colectivului ce rezultă din interacţiunea membrilor săi:
i opinia colectivului în diverse situaţii concrete; conduita Interpretări şi presupuneri
colectivului şi a diverselor subgrupuri în anumite ipotetice
împrejurări; cum răspunde colectivul unor iniţiative ale

50
dirigintelui; modul cum se iau deciziile; coeziunea
colectivului etc.)

SITUAŢIA PARTICIPĂRII ELEVILOR


LA

51
VIAŢA COLECTIVULUI CLASEI
A ……
Nr Numele şi prenumele Retras, izolat, Lucrează Face Integrat în Are
. elevului dezinteresat numai din strictul colectiv, autoritate,
crt de viaţa obligaţie necesar, bun bun
. colectivului dar fără să executant, organizator
aibă dar fără şi animator
iniţiativă opinie al
proprie colectivului
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.

52
FIŞA DE OBSERVAŢIE ASUPRA
ELEVULUI……….............
Data Forma de activitate
(observaţia, convorbirea
individuală, vizita la
domiciliu, chestionarul, Materialul faptic desprins Interpretare (măsuri)
asistenţa la oră, informaţia
primită de la colectivul
didactic al clasei etc.)

53
FIŞA PSIHO-PEDAGOGICĂ A
ELEVULUI……………
1. Numele şi prenumele elevului……………………………………………
2. Date privind familia:
-număr de membri………………………………………………………….
-condiţii de viaţă……………………………………………………………
-condiţii pentru învăţătură…………………………………………………
3. Date medicale:
-starea de sănătate………………………………………………………….
-boli suferite………………………………………………………………...
-boli în prezent……………………………………………………………...
4.Rezultate în activitatea şcolară a elevului:
-materii preferate…………………………………………………………
-materii nepreferate………………………………………………………
-materii cu rezultate bune………………………………………………….
-participă la concursuri……………………………………………………
5. Aspecte de orientare şcolară şi profesională: -ce doreşte să urmeze după terminarea
şcolii: a) aspiraţiile părinţilor b) aspiraţiile elevului
………………………………….. …………………………………………
6. Inteligenţa elevului (după testul aplicat de psihologul şcolii):………………………..
………………………………………………………………………………………………
7. Stilul de muncă al elevului:
a) Cum lucrează:
Sistematic, Organizat, ritmic(în Inegal,cu Neglijent,copiază În salturi pentru a
temeinic limitele programei) fluctuaţii(când tema,speculează obţine nota de
(depăşeşte conştiincios, nota trecere
programa) când delăsător)

b) Independenţă, creativitate:
Inventiv,creativ Ocazional creativ Lucrează după şabloane Nu manifestă iniţiativă

8. Conduita la lecţii şi în colectivul şcolar (discuţii cu profesorii clasei):


a) Cum participă la lecţii:
Participă activ Manifestă interes inegal Numai dacă este solicitat Inactiv,parcă absent

b) Starea disciplinară la lecţii:


Disciplinat,receptiv Disciplinat numai Nedisciplinat,turbulent Fuge de la ore,absent
supravegheat frecvent

c) Cum participă la viaţa colectivului:


Retras, izolat Lucrează din Strictul necesar, Bun executant, fără Autoritar, bun
obligaţie fără iniţiativă opinie proprie organizator

54
d) Cum este apreciat de colegi:
Bun coleg,sensibil Individualist,egoist Preţuit pentru Apreciat pentru Preţuit pentru
la probleme rezultatele la poziţia în colectiv activitatea
învăţătură extraşcolară

9. Trăsături de personalitate-firea şi temperamentul elevului


a) Introvertit /extravertit
Deschis, comunicativ, sociabil Închis,rezervat, puţin sociabil

b) Temperament:
Impulsiv,nestăpânit, Energic,vioi, uşor Liniştit, domol,reţinut Rezistenţă redusă la
brutal adaptabil efort, sensibil

c) Dispoziţie afectivă generală:


Visător cu tendinţe Realist cu înclinaţii Vesel,optimist Înclinat spre Trist,deprimat,
romantice practice meditaţie,singuratate melancolic

d) Echilibru emotiv:
Hiperemotiv,excesiv
de timid

Trasături dominante de caracter:


a) pozitive……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………....
b)negative……………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
10. Măsuri , acţiuni pentru îmbunătăţirea situaţiei:
Cu părinţii:……………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
Cu profesorii:…………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
Cu elevul:………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
11. Concluzii:

55
FIŞĂ DE ASISTENŢĂ
PENTRU ORA DE CONSILIERE ŞI
ORIENTARE
(model propus)
I. Date generale:
- Numele şi prenumele cadrului didactic………………………………………………..
- Specialitatea………………vechimea în învăţământ…………………………….…….
- Clasa la care este diriginte……….nr. elevi………absenţi………………………..……
- Data susţinerii orei de consiliere şi orientare………………………………………...…
- Tema(subiectul) orei de consiliere şi orientare…………………………........................
II. Parametrii de analiză şi apreciere a activităţii educative
1. Modalitatea de informare a dirigintelui cu problemele curente ale clasei(modul de
raportare- dacă sunt responsabili pe domenii de activitate):
a) Frecvenţa elevilor…………………………………………………………………..
b) Situaţia la învăţătură şi evoluţia raporturilor profesor-elev………………………..
…………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………
c) Starea disciplinară (tinuţa, aspectul clasei, fapte deosebite)……………………….
…………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………
d) Evenimente deosebite (şcoală, localitate, ţară)…………………………………….
…………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………..
2. Proiectarea şi desfăşurarea orei de dirigenţie:
a) Modalitatea de introducere în temă
a1) Oportunitatea alegerii temei (motivaţia)………………………………………….
…………………………………………………………………………………………..
a2) Capacitatea de formulare a obiectivelor educaţionale…………………………….
……………………………………………………………………………………………
a3) Stabilirea planului de desfăşurare a dezbaterii……………………………………
……………………………………………………………………………………………
b) Pregătirea profesorului pentru oră
b1) Documentarea (surse, modalităţi)………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………….
b2) Prelucrarea datelor (ordine logică, conectată la datele ştiinţei şi culturii, judecarea
critică, personală a lor, evitarea caracterului didacticist, moralizator)…………………….
……………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………..
b3) Material didactic folosit…………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………..

56
……………………………………………………………………………………………..
c) Logica desfăşurării activităţii şi strategiile utilizate.
c1) Oportunitatea manierei de desfăşurare în raport cu tema şi vârsta (introducerea unor
elemente de noutate în desfăşurarea activităţii educative)……………………………
………………………………………………………………………………………………
c2) Mediul educaţional…………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
c3) Derularea conţinutului de idei al temei (exprimare profesor, exprimare elevi, elasticitate,
naturaleţe, spontaneitate………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
c4) Integrarea mijloacelor şi materialelor didactice propuse (concordanţa cu tema)…..
………………………………………………………………………………………………
c5) Observaţii privind comportamentul elevilor, privind formarea sentimentelor morale,
civice, patriotice, etc………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
d) Metode folosite (dialogul, expunerea, exerciţiul, povestirea, lectura, exemplul,
demonstraţia, analiza psihologică, ancheta – chestionare, analiză, studiul de caz, testul,
consultaţia, caracterizarea şi autocaracterizarea)…………………………………………...
……………………………………………………………………………………………....
………………………………………………………………………………………………
e) Pregătirea elevilor pentru oră şi participarea la dezbateri.
e1) Daca tema este cunoscută din timp de elevi…………………………………………
………………………………………………………………………………………………
e2) Dacă s-au anunţat planul, bibliografia, recomandări pentru strângerea datelor. Dacă s-au
pregătit elevii pe baza acestor date…………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………
e3) Gradul de implicare al elevilor şi calitatea dezbaterilor desfăşurate (climatul deschis,
diversitate şi atractivitate, apel la experienţă proprie a elevilor, prezentarea unor valori
intelectuale, moral-civice, estetice, etc.)……………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
f) Relaţii diriginte-elev
f1) Activitatea de cunoaştere a elevilor ( mijloace folosite – rezultate)
f2) Modul de a reacţiona al elevilor:
- cu atenţie……………………………………………………………………………
- cu încredere…………………………………………………………………………
- cu afectivitate………………………………………………………………………..
3. Alte date privind desfăşurarea orei şi activitatea dirigintelui
a) Probleme deosebite rezolvate la nivelul clasei (elevi problemă, situaţii conflictuale,
raport familie-şcoală ,etc.)………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
b) Aprecieri asupra eficienţei prin evaluarea pregătirii elevilor şi a participării acestora la
susţinerea activităţii ( aprecieri verbale, evidenţieri de comportamente pozitive şi atitudini

57
relevante din punct de vedere educativ-conturarea unor modele, conduita de sensibilitate şi
motivare a elevilor)…………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
c)dacă se cunoaşte şi se aplică Programa de consiliere şi orientare,elaborată de MECI
………………………………………………………………………………………………
III. Date privind Caietul dirigintelui………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

IV. Activităţi educative extracurriculare……………………………………………


……………………………………………………………………………………………....
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
V. Autoanaliza şi autoevaluarea activităţii ( autoanaliza calităţii, autoanaliza
eficienţei; raportul dintre efort intelectual, investiţie afectivă şi efecte educaţionale
produse în timp; obiective realizate sau parţial realizate şi conturarea unor alternative;
receptivitatea la sugestiile evaluatorului)……………………………………...
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………...
VI. Aprecierea orei de dirigenţie:
Puncte forte………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………...
Puncte slabe………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
Recomandări……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………
Calificativ…………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………

Semnătura

58
Materiale-
suport
pentru orele de
dirigenţie

59
CHESTIONAR PENTRU STILURILE DE
ÎNVĂŢARE
Acest chestionar a fost conceput pentru a te ajuta să îţi determini preferinţele de învăţare
care ţi se potrivesc cel mai bine. Precizia rezultatelor depinde de cât de cinstit poţi fi. Alege
răspunsurile care ţi se par cele mai fireşti şi mai confortabile.
Ce se întamplă dacă simţi realmente că poţi alege mai multe răspunsuri? Mai întâi ,
caută să te stabileşti asupra unei opţiuni care ţi se potriveşte cel mai bine, iar dacă eşti convins
că există mai multe răspunsuri ce îţi descriu stilul de învăţare în mod aproape egal cu prima
aleasă, bifeaza-le şi pe celelalte.

1. Când întâlneşti o persoană necunoscută, ce te frapează prima oară la ea?


a. Înfăţişarea sau modul cum se îmbracă
b. Felul cum vorbeşte, ceea ce spune, cuvintele sale
c. Ceea ce simţi despre ea
d. Modul cum se comportă persoana, sau acţiunile ei
2. La câteva zile după ce ai cunoscut o persoană, ce anume îţi aminteşti cel mai bine
despre ea?
a. Chipul
b. Numele
c. Cum te-ai simţit alături de ea, chiar dacă i-ai uitat numele sau chipul
d. Ceea ce ai făcut împreună cu ea, chiar dacă i-ai uitat numele sau chipul
3. Când intri într-o cameră în care n-ai mai fost niciodată, ce îţi atrage cel mai mult
atenţia?
a. Felul cum arată interiorul
b. Sunetele şi discuţiile dinăuntru
c. Cât de confortabil va simţiţi, emoţional sau fizic în cameră
d. Ce activităţi au loc înăuntru şi ce anume poţi face acolo

60
4. Când înveţi ceva nou, cum ar trebui să procedeze profesorul?
a. Profesorul să vă dea să citiţi ceva scris pe hârtie sau pe tablă, să vă arate cărţi, imagini,
grafice, desene sau obiecte, dar fără discuţii şi fără să se scrie nimic
b. Profesorul să vă explice totul verbal şi să vă permită să discutaţi subiectul, să puneţi
întrebări, dar să nu vă ofere nimic de privit, de citi, de scris sau de făcut
c. Profesorul să vă permită să scrieţi, să desenaţi informaţiile, să atingeţi în mod direct
materialele, să faceţi ceva cu mâinile
d. Profesorul să vă permită să vă sculaţi din bancă pentru a executa proiecte, simulări,
experienţe, jocuri, să interpretaţi personaje şi situaţii din viaţa reală, să exploraţi, să faceţi
descoperiri ori activităţi care să vă îngăduie să vă deplasaţi, în scopul învăţării
5. Când îi înveţi pe alţii, cum procedezi?
a. Le oferi ceva care să privească – un obiect, o imagine sau un grafic – fără prea multe
explicaţii verbale ori discuţii
b. Le explici verbal, fără a le mai oferi materiale vizuale
c. Desenezi, scrii sau te foloseşti de mâini pentru a le explica
d. Le demonstrezi o acţiune în mod practic şi le ceri s-o facă împreună cu tine

6. Ce tip de cărţi preferi să citeşti?


a. Cărţi ce conţin descrieri menite să te ajute să vizualizezi cele ce se întâmplă
b. Cărţi conţinând informaţii exacte, istorie, sau cu multe dialoguri
c. Cărţi despre sentimentele şi emoţiile personajelor, despre relaţii, sau despre
perfecţionarea minţii sau a corpului
d. Cărţi scurte cu multă acţiune, sau cărţi ce te ajută să te perfecţionezi într-un sport,
hobby sau să îţi dezvolţi un anumit talent
7. Ce preferi să faci în timpul liber?
a. Să citeşti o carte sau să răsfoieşti o revistă
b. Să asculţi un talk-show radiofonic, să asculţi sau să interpretezi muzică
c. Să scrii, să desenezi, să dactilografiezi, ori să faci ceva cu mâinile
d. Să faci sport, să construieşti ceva, sau să joci un joc folosindu-te de întregul corp
8. Care dintre următoarele variante descrie modul în care poţi citi sau studia cel mai
bine?
a. Poţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece le elimini
mental
b. Nu poţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece nu le
poţi elimina mental
c. Trebuie să te simţi confortabil, relaxat şi poţi lucra cu sau fără muzică, dar te distrag
sentimentele negative ale altora
d. Trebuie să te simţi confortabil, relaxat şi poţi lucra cu sau fără muzică, dar te distrag
activităţile sau mişcările din odaie
9. Când vorbeşti cu cineva, în ce direcţie ţi se deplasează ochii?(Poţi ruga pe cineva să te
observe, pentru a te ajuta să răspunzi la întrebare)
a. Priveşti direct chipul interlocutorului şi doreşti ca el să te privească
b. Priveşti interlocutorul doar pentru scurt timp, apoi ochii ţi se deplasează dintr-o parte în
cealaltă, la stânga şi la dreapta
c. Priveşti interlocutorul scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi îţi fereşti ochii

61
d. Priveşti rar interlocutorul; de obicei te uiţi în jos, sau lateral, dar dacă există activităţi
sau mişcări , priveşti în acea direcţie
10. Care dintre următoarele atitudini te descrie cel mai bine?
a. Oriunde te-ai afla, remarci culorile, formele şi desenele, şi te pricepi la culori şi modele
b. Nu poţi suporta liniştea şi, atunci când ţi se pare că un loc e prea tăcut, fredonezi, cânţi,
vorbeşti tare, sau deschizi radioul, televizorul, casetofonul etc., pentru a menţine un stimul
auditiv în ambient
c. Eşti sensibil faţă de sentimentele oamenilor, propriile tale sentimente sunt rănite cu
uşurinţă, nu te poţi concentra când alţii nu te plac, şi- pentru a lucra- ai nevoie să te simţi iubit
şi acceptat
d. Îţi vine greu să stai nemişcat la locul tău, trebuie să te mişti mult; dacă nu îţi poţi părăsi
scaunul, te foieşti, îţi mişti mult picioarele, sau baţi un ritm cu vârfurile pantofilor în podea
11. Care dintre următoarele atitudini te descrie cel mai bine?
a. Remarci dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le este răvăşit şi
adesea doreşti să rectifici această situaţie
b. Te deranjează când cineva nu vorbeşte şi eşti sensibil faţă de anumite sunete, precum
picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice
c. Lăcrimezi la episoadele triste din filme sau cărţi
d. Te foieşti şi nu îţi găseşti locul când eşti silit să stai nemişcat şi nu poţi sta prea mult
timp în acelaşi loc
12. Ce anume te deranjează cel mai mult?
a. Un loc dezordonat
b. Un loc prea tăcut
c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoţional
d. Un loc în care nu se permit activităţi, sau care nu oferă suficient spaţiu de mişcare
13. Ce te deranjează cel mai mult atunci când cineva îţi predă un subiect?
a. Să asculţi o expunere neînsoţită de materiale vizuale
b. Să fii nevoit să citeşti în tăcere, fără explicaţii verbale sau discuţii
c. Să nu ţi se permită să desenezi, mâzgăleşti, sau să faci însemnări, chiar dacă nu le vei
reciti niciodată
d. Să fii nevoit să priveşti şi să asculţi, fără a te putea clinti
14. Rememorează o amintire fericită din viaţă. Petrece câteva secunde căutând sâ îţi
aminteşti cât mai multe detalii. După ce ai retrăit episodul, ce amintiri ies în evidenţă?
a. Cele văzute – descrieri vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor
b. Cele auzite – dialoguri şi conversaţii, replicile tale şi sunetele din jur
c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul cum v-aţi simţit, fizic şi emoţional
d. Acţiunile şi activităţile întreprinse de tine şi mişcările corpului
15. Rememorează o vacanţă sau o călătorie. Petrece câteva secunde căutând să îţi
aminteşti cât mai multe detalii. După ce ai retrăit episodul, ce amintiri ies în evidenţă?
a. Cele văzute – descrieri vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor
b. Cele auzite – dialoguri şi conversaţii, replicile tale şi sunetele din jur
c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul cum v-aţi simtit, fizic şi emoţional
d. Acţiunile şi activităţile întreprinse de tine şi mişcările corpului
16. Imaginează-ţi că ai fi nevoit să îţi petreci tot timpul în unul din următoarele locuri, în
care se desfăşoara activităţi diferite. Unde te-ai simţi cel mai confortabil?

62
a. Un loc în care poţi să citeşti; să priveşti tablouri, opere de artă, grafice şi fotografii; să
rezolvi puzzle-uri vizuale, de felul labirinturilor sau descoperirii fragmentului lipsă dintr-un
tablou; să joci jocuri cu litere, de tip scrabble; să efectuezi decoraţiuni interioare
b. Un loc în care poţi asculta muzică, talk-show-uri radiofonice sau TV ori ştiri; să cânţi,
vocal sau la un instrument; să joci jocuri verbale, să participi la dezbateri; să citeşti cu voce
tare, să reciţi fragmente din piese sau filme etc.
c. Un loc în care poţi desena, picta, sculpta sau crea obiecte artizanale; să scrii sau să
dactilografiezi, să efectuezi activităţi ce implică mâinile, aşa cum sunt cântatul la un
instrument, jucatul de şah, dame etc.; să construieşti machete
d. Un loc în care poţi să faci sport, să joci jocuri cu mingea, ori jocuri de acţiune, care
implică mişcarea trupului , sau să joci în piese ori spectacole; să efectuezi proiecte în care să te
deplasezi constant; să efectuezi experimente, sau să explorezi şi să descoperi lucruri noi; să
construieşti sau să repari diverse obiecte; să participi în activităţi de echipă cu caracter
competitiv
17. Dacă ar fi necesar să îţi reaminteşti un cuvânt nou, ţi l-ai aminti cel mai bine:
a. Cele văzute – descrieri vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor
b. Cele auzite – dialoguri şi conversaţii, replicile tale şi sunetele din jur
c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul cum v-aţi simţit, fizic şi emoţional
d. Acţiunile şi activităţile întreprinse de tine şi mişcările corpului

Interpretarea rezultatelor:
- daca in raspunsuri predomina litera “a” : stil vizual
- daca in raspunsuri predomina litera “b” : stil auditiv
- daca in raspunsuri predomina litera “c”: stil tactil
- daca in raspunsuri predomina litera “d”: stil kinestezic

CHESTIONAR
privind atitudinea faţă de fumat

Dacă v-aţi gândit vreodată să fumaţi sau sunteţi deja fumător, acest chestionar vă ajută
să vă precizaţi atitudinea faţă de fumat.
Acordaţi fiecărui enunţ următorul punctaj:
1= dezacord puternic
2= dezacord
3= acord
4= acord puternic

A. Fumatul poate produce boli grave 1 2 3 4


B. Fumatul determină greutăţi în respiraţie 1 2 3 4
C. Fumatul este posibil să aibă efecte dăunătoare asupra 1 2 3 4
sănătăţii
D. Fumatul reprezintă un exemplu rău pentru alţii 1 2 3 4
E. Dacă cineva se lasă de fumat, acest fapt îi poate 1 2 3 4

63
determina şi pe alţii să renunţe la fumat
F. Cel care fumează influenţează şi pe alţii să se apuce de 1 2 3 4
fumat sau să continue să fumeze
G. Consider fumatul un obicei dăunător 1 2 3 4
H. Ţigările produc stricăciuni îmbrăcămintei şi altor 1 2 3 4
bunuri personale
I. Nefumătorii au un miros mai plăcut decât fumătorii 1 2 3 4
J. Interdicţiile în ceea ce priveşte fumatul reprezintă o 1 2 3 4
persecuţie
K. Abandonarea fumatului este un semn de voinţă 1 2 3 4
L. Nu-mi place să fiu dependent de fumat 1 2 3 4

Punctaje între 9-12 semnifică:


- la enunţurile A, B, C= consideraţi fumatul ca un atentat la sănătate
- la enunturile D, E, F= consideraţi că fumatul necesită o atenţie, responsabilitate
deosebită
- la enunţurile G, H, I = recunoşteţi problemele pe care le generează fumatul
- la enunţurile J, K, L = apreciaţi că a fi sau nu fumător este o problemă de autocontrol

CHESTIONAR- “SUNTEM
TOLERANŢI ?”
1. Din ce surse ai aflat şi înţeles sensul cuvântului tolerant (concesiv,răbdător,
îngăduitor,blând)?
a) părinţi b) profesori c) mass-media
2. Eşti tolerant (răbdător, îngăduitor,blând) în familie ?
a) uneori b) tot timpul c) niciodată
3. Sunt părinţii toleranţi (răbdători,îngăduitori,blânzi) în relaţia cu tine ?
a) DA b) NU c) uneori
4. Sunt profesorii toleranţi (răbdători, îngăduitori, blânzi) în relaţia cu tine?
a) DA b) NU c) uneori
5. Consideraţi că profesorii sunt mai toleranţi cu:
a) fetele b) băieţii c) elevii buni la învăţătură d) elevii slabi la învăţătură
6. Stabileşti relaţii cu persoane din alte grupuri etnice?
a) DA b) NU
7. Ai un comportament agresiv faţă de aceştia?
a) întotdeauna b) rareori c) niciodată
8. Vă simtiţi discriminaţi la şcoală? În raport de:
* Sex DA / NU
* Situaţie materială uneori / niciodată
* Vestimentaţie uneori / niciodată
9. Ai prieteni de altă religie?
a) DA b) NU
10. Dintre formele de agresivitate (lovirea unui coleg, lovirea unui obiect, intimidarea,

64
cuvinte obscene, injurii, jigniri, ameninţarea, gălăgia, indisciplina), alegeţi trei care
consideraţi că sunt cele mai des întalnite la voi în şcoală:
……………………………………………………………………………………….
11. Credeţi că vizionarea frecventă de filme şi programe TV saturate de agresivitate
influenţează conduita persoanelor care se comportă agresiv?
a) DA b) NU
12. Aţi fost vreodată victima unui comportament agresiv?
a) DA b) NU
13. Aţi primit vreodată observaţii din partea colegilor din cauza comportamentului
neadecvat pe care l-aţi avut?
a) DA b) NU
14. Expunerea frecventă la violenţă poate induce la oameni o insensibilitate la violenţă?
a) DA b) NU
15. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive şi cu acţiuni bune.
Credeţi că ar mai exista violenţă în lumea contemporană?
a) DA b) NU
16. Din următoarea listă ( pacea, toleranţa, respectul pentru alte culturi, egalitatea de
şanse, solidaritatea, împlinirea personală, libertatea individuală,drepturile omului,
democraţia) care sunt pentru tine cele mai importante trei valori ?
……………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………..
17. Care este criteriul după care clasificaţi grupurile etnice care locuiesc în localitatea
voastră ca fiind minoritare? (răspuns multiplu)
a) Limba b) Cultura c) Religia d) Obiceiuri şi tradiţii e) Numărul
18. Consideraţi că drepturile minorităţilor sunt respectate în localitatea voastră?
a) Sunt pe deplin respectate b) Sunt parţial respectate
c) Variază în funcţie de comunitatea etnică d) Nu sunt deloc respectate
e) Nu ştiu
19. Ce aţi face voi în primul rând dacă aţi avea informaţii cum că drepturile unei
persoane aparţinând unei minorităţi sunt violate?
a) Aş alerta poliţia b) Aş anunţa o organizaţie internaţională
c) Aş alerta organele administraţiei publice din localitate d) Nu aş face nimic
e) Nu ştiu
20. Voi pe cine aţi contacta în primul rând dacă drepturile voastre ar fi violate?
a) Poliţia b) O organizaţie internaţională c) Autorităţile locale
d) Liderii informali ai comunităţii mele e) Nu ştiu

UN TEST PENTRU DOUĂ GENERAŢII:


PĂRINŢI ŞI COPII

Întrebări comune (părinţi, copii)

65
1. Vă place muzica rock?
2. Vă place muzica clasică?
3. Vă place muzica folk?
4. Vă plac mai mult filmele cu probleme sociale decât cele comice?
5. Vă plac mai mult filmele de aventuri decât toate celelalte?
6. Vă place să ieşiţi seara (în vizită, la plimbare etc.)?
7. Vă plac vacanţele la mare într-un loc liniştit?
8. Vă place să mergeţi cu cortul la munte?
9. Credeţi că există situaţii în care un cuvânt , o expresie în jargon este mai adecvat(ă)?
10. Vă place să ascultaţi radioul, casetofonul etc. cu volumul dat la maximum?
11. Aveţi prieteni cu care vă întâlniţi frecvent?
12. Preferaţi, din când în când, o masă frugală?
13. Urmăriţi frecvent transmisiile sportive la TV?
14. Stiţi ce este o video discotecă?
15. Vă place să glumiţi în familie?
16. Vă plac minifustele?
17. Vă plac hainele cu croială clasică?
18. V-ar plăcea să ţineţi un animal – o pisică, un câine- în casă?
19. Vă place cum este aranjată casa dumneavoastră?
20. Citiţi romane poliţiste?

Întrebări pentru părinţi


21. Reuşiţi adesea să înţelegeţi stările copilului dumneavoastră(fiului, fiicei) fără ca el să vă
spună ceva?
22. Vă face placere ca la aniversarea sa să-şi invite prietenii?
23. Dacă aveţi ceva de făcut împreună, îi permiteţi şi copilului dumneavoastră să decidă?
24. Râdeţi la glumele fiului(fiicei) dumneavoastră?
25. Consideraţi câ umorul său este bizar şi de neînţeles?
26. Dumneavoastră, când eraţi tânăr, aţi fost mai bun ca tinerii de astăzi?
27. Aveţi încredere în opţiunile copilului dumneavoastră , chiar dacă ele sunt diferite de ale
dumneavoastră?
28. Îi permiteţi să iasă seara, dacă ştiţi unde şi cu cine se duce?
29. Vă este absolut indiferent cine sunt prietenii fiului , fiicei dumneavoastră?
30. Consideraţi just ca de la o anumită vârstă să plece în vacanţe doar cu prietenii?
31. Consideraţi că e bine să se dea copiilor lunar o sumă de bani pe care să o cheltuiască aşa
cum doresc?
32. Vă nelinişteşte foarte mult ideea că într-o zi fiul(fiica) dumneavoastră va fi absolut
independent(ă)?
33. Tineţi(aţi ţinut) seama şi de părerea sa in opţiunea pentru o şcoală, facultate sau profesie
(după caz)?
34. Aţi dorit dintotdeauna ca fiul sau fiica dumneavoastră să aibă o anumită profesie?
35. Îi împrumutaţi câteodată fiului (fiicei) dumneavoastră unele obiecte de îmbrăcăminte?
36. În general, sunteţi mulţumit de relaţia cu fiul(fiica) dumneavoastră?

Întrebări pentru fiu(fiică)

66
21. Înţelegi întotdeauna ceea ce doresc părinţii tăi să-ţi spună?
22. Îţi face plăcere să-ţi inviţi acasa prietenii cu ocazia unor sărbători, aniversări?
23. Îţi face placere să mergi împreună cu părinţii la cinema?
24. Crezi că numai prietenii de vârsta ta sunt demni de încredere şi adulţii nu?
25. Crezi că părinţii tăi sunt prea posesivi?
26. Ţi se pare că eşti controlat(ă), supravegheat(ă) mai mult decât alţi băieţi(fete)?
27. Ai încredere în sfaturile părinţilor tăi?
28. Dacă ai necazuri, apelezi la ajutorul lor?
29. Crezi că eşti în stare să hotărăşti singur (a) în problemele care te privesc?
30. Îţi ajuţi părinţii în gospodărie?
31. Găseşti că părinţii tăi sunt simpatici?
32. Ţi-e teamă de discuţiile cu ei?
33. Ţi-ai prezentat prietenii părinţilor?
34. Prietenii părinţilor tăi sunt simpatici?
35. Apreciezi că părinţii tăi îţi acordă destulă libertate?
36. Te simţi în largul tău acasă?
Cotarea:
Pentru întrebările comune: Confruntaţi răspunsurile la întrebările 1-20 şi acordaţi câte un punct
pentru fiecare răspuns identic, indiferent dacă acesta este DA sau NU.
Pentru întrebările separate:Acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns identic cu cel
prezentat în grila de mai jos. Faceţi suma punctelor obţinute la toate cele 36 de întrebări.

Întrebare Părinţi Copii Întrebare Părinţi Copii


21 DA DA 29 NU DA
22 DA DA 30 DA DA
23 DA DA 31 DA DA
24 DA NU 32 NU NU
25 NU NU 33 DA DA
26 NU NU 34 NU DA
27 DA DA 35 DA DA
28 DA DA 36 DA DA

Interpretarea rezultatelor:
A) Părinţi şi copii. Cu cât este mai mare numărul de răspunsuri identice la primele 20 de
întrebări , cu atât este mai mare asemănarea de gusturi, opinii şi mentalităţi în familia
dumneavoastră.
Vă lăsăm să apreciaţi singuri coeziunea nucleului familial şi, deasemenea, să identificaţi
acele aspecte în care mai puternice sunt deosebirile.
B) Părinţi.
* Între 0 şi 14 puncte. Între părinţi şi copii există relaţii destul de tensionate. Vă asigurăm însă
că această situaţie nu se datorează doar uneia dintre părţi. Cu mai multă disponibilitate şi
încredere din partea dumneavoastră , relaţiile de familie se vor îmbunătăţi şi nu vor mai
semăna cu un “război rece”. Citiţi cu atenţie răspunsurile fiului (fiicei) la test; acestea vă pot
oferi destule sugestii şi motive de reflecţie.
* Între 15 şi 27 de puncte. În familia dumneavoastră se manifestă raporturi variabile şi destul
de dinamice. Există unele neînţelegeri- datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi-, ca şi o

67
anumită tendinţă de protecţie , uneori excesivă, pentru fiul(fiica) dumneavoastră.Tineţi seama
de faptul că nu mai este copil, acceptaţi şi punctul său de vedere. Există toate premisele ca
aceste relaţii- şi aşa bune- să devină optime.
* Între 28 şi 36 de puncte. Incredibil, dar adevărat- în familia dumneavoastră există armonie,
încredere, identitate de opinii şi respect reciproc faţă de exigenţele şi personalitatea celuilalt.
C) Fiul(fiica).
* Între 0 şi 14 puncte. Această strânsoare de fier pe care o acuzi ţi se datorează în principal ţie.
O dată ce ai constatat diferenţele de vederi şi intenţii dintre tine şi părinţi, de ce nu cauţi acele
elemente de comunicare/înţelegere care obligatoriu există? Ai putea obţine mai multă
consideraţie şi independenţă.
*Între 15 şi 27 de puncte. Raporturile tale cu familia sunt destul de bune; desigur , nu
întotdeauna gândiţi la fel şi ai destule confruntări cu părinţii. Dar prin atitudinea ta leală şi
matură –chiar dacă puţin ostentativă- ai câştigat încrederea lor. Un sfat totuşi: încearcă să
înţelegi mereu punctul de vedere al părinţilor tăi.
*Între 28 şi 36 de puncte. Mulţi dintre prietenii tăi te invidiază. Eşti aproape întotdeauna de
acord cu părinţii, îi apreciezi şi ăi stimezi, nu te simţi sufocat în familie. Şi pentru această
situaţie meritul nu este exclusiv al părinţilor tăi.

CHESTIONAR
Pentru stabilirea temperamentului elevilor, având în vedere
clasificarea temperamentelor după Hippocrat
( Cu aproximaţie , elevul are temperamentul indicat de grupa unde predomină răspunsurile
afirmative)
Temperamentul coleric
1. Eşti neliniştit, impetuos, uneori impulsiv?
2. Îţi ieşi repede din fire, fiind înclinat spre explozii afective?
3. Ai sentimente puternice şi durabile, dar eşti inegal în manifestări?
4. Îţi risipeşti neeconomicos energia?
5. Periodic, eşti cuprins de stări de oboseală şi indispoziţie?
6. Îţi revii repede, trecâd la supraexcitare?
7. Eşti pasionat, încăpăţânat?
8. Îţi place să înfrunţi greutăţi, să opui rezistenţă?
9. Ai tendinţa să înfrunţi greutăţi, să opui rezistenţă?
Temperamentul sangvinic
1. Eşti vioi, mobil?
2. Ai o mare capacitate de adaptare la orice împrejurare?
3. Buna dispoziţie te însoţeşte mereu?
4. Stabileşti cu uşurinţă contacte cu alte persoane?
5. Ai remarcat că nu eşti înclinat spre sentimente puternice şi stabile?
6. Eşti exuberant, activ, vesel?
7. Eşti vorbăreţ, guraliv?
8. Te angajezi uşor într-o activitate anumită?

68
9. Dovedeşti lipsă de concentrare şi de aprofundare?
Temperamentul flegmatic
1. Ai un calm aproape imperturbabil?
2. Eşti răbdător şi perseverent?
3. Te concentrezi puternic în activitatea ta?
4. Eşti înclinat spre sentimente şi obişnuinţe foarte stabile?
5. Reacţiile emoţionale vii şi rapide au fost înlocuite cu indiferenţa?
6. Poţi fi un prieten de încredere?
7. Ai înclinaţia de a fi calculat, uneori, peste măsură?
8. Eşti comod?
9. Ai tendinţa de a fi mereu mulţumit?
Temperamentul melancolic
1. Te caracterizezi printr-un tonus slab al conduitei?
2. Eşti capabil de acţiuni analitice de mare fineţe?
3. Îţi manifeşti intens reacţiile afective?
4. Eşti, în general, nesociabil, înclinat spre interiorizare?
5.Sârguinţa şi conştiinciozitatea te caracterizează?
6. Poţi opune rezistenţă stărilor de încordare şi suprasolicitare?
7. Eşti neîncrezător în propria persoana şi în alţii, pesimist?
8. Ai simţul datoriei şi al responsabilităţii?
9. Eşti capabil de sentimente durabile şi profunde?

CHESTIONAR PENTRU
EMOTIVITATE
1. Eşti uneori vesel şi alteori trist, fără un motiv special?
2. Schimbi destul de des prietenii?
3. Crezi că eşti nedreptăţit , persecutat sau mai puţin dorit în familie, şcoală?
4. Când ai necazuri sau neplăceri te înfurii pe cei care crezi că ţi le-au cauzat?
5. Te superi uşor pentru lucruri mărunte?
6. Când te superi, spui sau faci lucruri pe care apor le regreţi?
7. Dacă cineva ţipă la tine, îi răspunzi cu aceeaşi măsură?
8. Când eşti trist, simţi nevoia să spui cât mai multora necazul tău?
9. Te laşi condus de inspiraţia de moment?
10. Încredinţarea unei sarcini noi sau o schimbare în viaţa ta te nelinişteşte?
11. Când ai de scris o scrisoare delicată, eziţi sau o amâni pentru mai târziu?
12. Te supără aprecierea că ai fi timid sau emotiv?
13. Ţi se întâmplă să te simţi obosit, fără un motiv special?
14. Ai tendinţa să plângi uşor când urmăreşti un spectacol emoţionant (film etc.)?
15. Când cineva te urmăreşte cum lucrezi, te simţi stânjenit sau tulburat?
16. Poţi să păstrezi un secret?
17. Lucrurile care te-au impresionat în mod deosebit, persista mult timp în minte?
18. Eşti invidios sau gelos pe alţii când au succes?
19. Dai vina pe colegi pentru greşelile tale?
20. Ţi-e frică de unele locuri ( tuneluri, peşteri, poduri, apă) sau animale mici (şoareci, insecte
etc.?

69
Cotarea:
Răspunsuri afirmative: 18-20 foarte emotiv
15-17 emotiv
12-14 destul de emotiv
9-11 aşa şi aşa
6-8 puţin emotiv
1-5 foarte puţin emotiv

CHESTIONAR DE ATITUDINI
MORALE

Numele şi prenumele________________________ Data______________________


I. Faci tot ce ţi se cere în clasă pentru că:
Adevărat Parţial Nu este
pentru mine adevărat sau adevărat
uneori
1. Ţi-e teamă să nu fii pedepsit de părinţi sau profesori
2. Te intereseaza să fii apreciat de colegi ca un elev bun
3.Te interesează să fii apreciat de profesori ca un elev bun
4. Ţii la unii profesori şi nu vrei să-i superi
5. N-ai ce face, aşa se cere la şcoală
6. Dacă eşti disciplinat, înveţi mai multe lucruri
7. Nu te interesează să fii disciplinat pentru că ăţi cer alţii.
Trebuie să fii lăsat să faci ce vrei şi când vrei
8. Faci ce ţi se cere că să nu deranjezi pe ceilalţi şi clasa
voastra să fie apreciată

II. Ce ai simţi sau ce ai face când nu ai reuţi la o teză, examen, concurs etc.?
Adevărat Parţial Nu este
pentru mine adevărat sau adevărat
uneori
1. Ţi-ar fi teamă că vei fi pedepsit de părinţi
2. Ţi-ai face reproşuri că nu ai acţionat potrivit
3. Ai pierde încrederea în tine
4. Ţi-ar fi ruşine de ceilalţi
5. Te-ai îndârji pentru data viitoare
6. Nu ţi-ar păsa deloc

III. Dacă prietenii te cheamă să mergi la un film, meci etc.,în cazul când mai ai mult de
învăţat pentru a doua zi , ce faci?
Adevărat Parţial Nu este
pentru mine adevărat sau adevărat

70
uneori
1. Continui să-ţi faci lecţiile
2. Te duci cu prietenii fiindcă ai voinţa slabă
3. Te duci spunând că le faci pe urmă
4. Râmâi deşi te tentează mult să pleci
5. Îţi faci lecţiile ca să nu-i superi pe părinţi

IV. Consideri că la vârsta ta cei mari ar trebui să-ţi acorde libertate în a lua singur decizii
privind programul sau problemele tale?
Adevărat Parţial Nu este
pentru mine adevărat sau adevărat
uneori
1. Petrecerea timpului liber
2. Activităţile tale preferate
3. Cărţile pe care le citeşti
4. Ce priteni(e) să-ţi alegi
5. Ora la care să pleci sau să vii acasă
6. Cum şi cu ce să te îmbraci
7. Să înveţi numai la obiectele care-ţi plac
8. Cei mari trebuie să-ţi acorde libertate pentru că eşti mare
şi ai destulă experienţă de viaţă ca să te conduci singur

TEST SOCIOMETRIC
( referitor la procesul de interacţiune ce se manifestă în colectiv)

Numele şi prenumele____________________________
Data____________

Instrucţiuni: Citeşte cu atenţie întrebările şi apoi indică unul, două sau trei nume de colegi de
clasă, care corespund cel mai bine dorinţelor legate de întrebarea respectivă. Dacă nu ai nici un
coleg care să corespundă cerinţelor întrebării, nu completa nimic.

1. Gândeşte-te la faptul că în clasă eşti pus în situaţia de a munci cu alţi colegi la un subiect
dat. Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi?
a________________________ b______________________c___________________

2. Cu cine din clasă nu ai vrea să lucrezi la subiectul dat?


a _______________________ b _____________________ c ___________________

3. Gândeşte-te la activităţile tale preferate din timpul liber şi apoi indică pe colegii de clasă cu
care ţi-ar plăcea cel mai mult să participi la asemenea activităţi?

71
a _______________________ b ______________________c ___________________

4. Cu cine din clasă nu ţi-ar plăcea să participi la asemenea activităţi?


a _______________________b _______________________c___________________

5. Indică pe acei colegi din clasă după care ai regreta dacă, în cazul plecării familiei lor din
localitate, ar trebui să te desparţi de ei?
a _______________________b _______________________c ___________________

6. Indică pe acei colegi după care n-ai regreta dacă ar pleca din clasa ta?
a _______________________b _______________________c ____________________

7. Plecaţi în excursie cu trenul. Cu cine din clasă ai vrea să călătoreşti în acelaşi


compartiment?
a _______________________b _______________________c _____________________

8. Indică pe cei cu care nu ai dori să călătoreşti împreună?


a _______________________b _______________________c _____________________

9. Care sunt cei mai buni prieteni ai tăi din clasă?


a _______________________b ______________________c ______________________

10. Care sunt colegii cu care nu doreşti să fii prieten?


a _______________________b _______________________c______________________

TEST
100 de întrebări pentru părinîi

Nr. Intrebarea Da Uneor Nu


crt. i
1. Vă iritaţi uşor şi din motive puţin importante?
2. Treceţi cu uşurinţă de la starea de veselie la mânie şi invers?
3. Părăsiţi rapid o activitate începută pentru o alta?
4. Vă supăraţi când cineva nu este de acord cu dumneavoastră?
5. Preferaţi să lucraţi în salturi, ca apoi să fiţi liber?
6. Puteţi să vă stăpâniţi uşor mimica?
7. Plângeţi cu uşurinţă?
8. Vă schimbaţi des prietenii?
9. Când vă necăjeşte cineva- ceva ,(chiar dacă şi copilul
dumneavoastră) simţiţi nevoia să loviţi?
10. Aveţi mulţi prieteni?
11. Vă emoţionaţi uşor?
12. În timpul discuţiilor în contradictoriu simţiţi că vă bate inima

72
mai repede?
13. Aveţi uneori în timpul unor discuţii senzaţia de rău general?
14. La primirea unei veşti neplăcute vă pierdeţi cumpătul?
15. Aţi schimbat până în prezent mai mult de 3 locuri de muncă?
16. Suportaţi uşor observaţiile superiorilor dumneavoastră?
17. Vă place să vorbiţi mult şi cu voce tare?
18. Vă treziţi uneori râzând, chiar fără un motiv?
19. Aveţi impresia că cei mai mulţi oameni vă vorbesc de rău?
20. Aţi lovit vreodată cu palma sau cu un obiect pe cei din jur?
21. Vă trece repede supărarea?
22. Vă plac distracţiile cât mai variate?
23. Dacă vă place ceva vă străduiţi din toate puterile să obţineţi
ceea ce vă doriţi?
24. Vă schimbaţi uşor gusturile pentru vestimentaţie,obiecte,
etc.?
25. Vă place să aveţi succese rapide şi spectaculoase?
26. Împărţiţi succesul cu prietenii dumneavoastră?
27. Vă simţiţi obosit, extenuat?
28. Sunteţi mulţumit de persoana dumneavoastră?
29. Credeţi că sunteţi un om cinstit?
30. Aveţi o părere bună despre comportamentul dumneavoastră?
31. Sunteţi uneori în situaţia de a nu spune adevărul?
32. Vă repugnă(displace) minciuna?
33. Vă place să vorbiţi cu oameni necunoscuţi despre orice
subiect?
34. Vă place să vorbiţi despre dumneavoastră?
35. În general sunteţi obiectiv?
36. Aveţi deseori îndoieli în timp ce v-aţi apucat să faceţi ceva?
37. Vă petreceţi cea mai mare parte a timpului la serviciu sau cu
probleme de serviciu?
38. Vă place să lucraţi sub îndrumarea cuiva?
39. Dacă puteţi amâna un lucru, o faceţi cu plăcere?
40. Un insucces, o neplăcere vă descurajează uşor?
41. Vă place să faceţi planuri de viitor?
42. Renunţaţi uşor la planurile dumneavoastră?
43. Vă lăsaţi uşor convins în cadrul unei discuţii?
44. Sunteţi perseverent?
45. Vă enervaţi când trebuie să staţi la rând la cumpărături?
46. Vă enervează mulţimea?
47. Când sunteţi bolnav vă place să staţi în pat?
48. Vă sperie apariţia unor persoane sau evenimente
necunoscute?
49. Dormiţi bine?
50. Aveţi coşmaruri?
51. Vă sculaţi dimineaţa obosit?

73
52. Credeţi că sunteţi mai capabil decât cei din jur?
53. Vă place să fiţi laudat în public?
54. Vă place să glumiţi şi apoi să râdeţi de propriile
dumeavoastră glume?
55. Vă place să înfloriţi propriile dumneavoastră glume?
56. Sunteţi curtenitor, politicos?
57. Când vă emoţionaţi vă tremură vocea?
58. Vă supără zgomotele străzii?
59. Dacă vă treziţi noaptea, mai puteţi adormi uşor?
60. Adormiţi seara uşor?
61. Vă enervează strigătele, plânsetele copiilor?
62. Sunteţi adeseori bolnav?
63. Aţi suferit sau suferiţi de o afecţiune nervoasă?
64. Credeţi că faceţi greşeli în relaţiile cu cei din jurul
dumneavoastră?
65. Sunteţi calm?
66. Vă gândiţi întotdeauna înainte de a lua o decizie?
67. Sunteţi perseverent în obţinerea drepturilor dumneavoastră?
68. Ameţiţi când trebuie să staţi mai mult timp în aceeaţi poziţie?
69. Vă vine rău când vi se ia sânge?
70. Dacă cineva v-o ia înainte într-un magazin sau la urcarea
într-un autobuz vă enervaţi?
71. V-ar plăcea să fiţi şef?
72. Vă place să staţi multă vreme într-un loc?
73. Vă enervaţi dacă cineva vă urmăreşte în timp ce lucraţi ceva?
74. Aveţi un ritm de lucru mai rapid?
75. Aveţi uneori mişcări bruşte ale capului sau ale membrelor?
76. Atunci când sunteţi emoţionat vi se blochează vorbirea?
77. Vă gândiţi înainte de a acţiona, vă planificaţi?
78. Vă puteţi stăpâni dispoziţia sufletească?
79. Vi se spune des să nu vă grăbiţi?
80. Vi se întâmplă să nu dormiţi noaptea din cauza unor griji sau
necazuri?
81. Cei din jurul dumneavoastră se simt bine în prezenţa dvs.?
82. Sunteţi combativ, bătăios?
83. Vă plictisiţi uşor?
84. Vă este frică de întuneric?
85. Obişnuiţi să vă controlaţi uşa înainte de culcare?
86. În timpul liber, vă place să aveţi un program?
87. Vă place să fiţi ordonat?
88. Vă descărcaţi supărarea pe alţii?
89. Aveţi în jur persoane care va irită în permanenţă?
90. Vă enervează faptul că cineva vă spune ce aveţi de făcut?
91. Când copilul întârzie de la şcoală sau de la joacă, intraţi în
panică?

74
92. Vă urmăreşte ideea că s-ar putea îmbolnăvi copilul dvs.?
93. Când aveţi copilul bolnav sunteţi agitat, nervos?
94. Vă înţelegeţi cu soţul (soţia) în privinţa pedepselor pe care
urmează să le aplicaţi?
95. Discutaţi în contradictoriu cu soţul (soţia) în faţa copilului?
96. Vă certaţi cu vecinii pentru copilul dumneavoastră?
97. Vă obsedează ideea că sunteţi singur şi neînţeles?
98. Aveţi momente când aţi lăsa totul baltă şi aţi pleca?
99. Faceţi des observaţii copilului dumneavoastră?
100. Faceţi des observaţii soţului (soţiei) dumneavoastră?

Totalizaţi punctele de la rubrica “Da” şi “Nu” şi evaluaţi:


- 117 puncte = posibilitatea unei nevroze; consultaţi medicul (sau mai mult).
- până la 80 de puncte = labilitate emoţională accentuată; încercaţi să vă autocontrolaţi mai
mult.
Totalizaţi punctele de la rubrica “Uneori” şi evaluaţi:
- 95 de puncte= o stare de nervozitate cu tendinţe spre nevroze
- până la 80 de puncte= labilitate accentuată
Punctaje între 80-50 la rubricile “Da” şi “Nu” însumate şi la rubrica “Uneori” semnifică o
stare de uşoară iritare şi implică o revizuire a comportamentului dumneavoastră de părinte.
Punctaje sub 50 la rubricile “Da” şi “Nu” însumate şi la rubrica “Uneori” semnifică un
echilibru stabil al comportamentului dumnevoastră de părinte.
ATENŢIE!
Scorul la rubrica “Uneori” reprezintă cheia de verificare a sincerităţii răspunsurilor
dumneavoastră.

TEST DE COMPORTAMENT
CIVILIZAT
Eşti deseori invitat de prieteni sau eşti unul dintre acei oaspeţi care nu sunt bineveniţi decât o
singură dată?

1. Dacă eşti invitat la o anumită oră, cât de des ajungi la timp?


a – totdeauna
b – de obicei
c – numai în ocazii oficiale
2. Eşti aşteptat la o petrecere dar nu te simţi bine
a – telefonezi şi îţi ceri scuze
b – nu te ridici din pat, poţi telefona şi mâine
c - uiţi de invitaţie
3. Eşti invitat la o petrecere unde toată lumea vine într-o ţinută originală
a – îţi place ideea
b – îi faci gazdei pe plac
c – refuzi să te îmbraci astfel

75
4. În aceeaşi seara mai eşti invitat undeva la o prieteană/prieten
a – telefonezi şi întrebi dacă poţi veni cu o persoană cu care urmează să te întâlneşti
b – vii cu persoana aceea fără să anunţi gazda
c – stabileşti care e mai importantă: prima sau a doua invitaţie
5. La masă se serveşte un sortiment de mâncare care ţie nu îţi place
a – refuzi să şi se pună în farfurie
b – îi anunţi pe toţi că nu-ţi place şi faci caz de asta
c – îţi pui în farfurie o porţie mică şi o laşi acolo după ce ai gustat puţin
6. Gazda îţi oferă desert dar ţii cură de slăbire
a – optezi pentru ceva care îngraşă mai puţin şi nu faci comentarii
b – refuzi categoric
c – foloseşti ca pretext o alergie şi ceri un fruct
7. Cât de des telefonezi gazdei pentru a-i mulţumi pentru petrecere
a – numai dacă a fost o ocazie specială sau dacă gazda a avut multă bătaie de cap
b – niciodată
c – când îţi aduci aminte
8. Eşti la masă la prieteni şi îţi aduci aminte de o emisiune TV pe care vrei să o vezi
a – întrebi dacă poţi urmări emisiunea
b – renunţi
c – îţi ceri scuze şi pleci mai devreme
9. Gazda te-a aşezat lângă o persoană plicticoasă: cum procedezi?
a – o faci să înţeleagă că nu te interesează
b – încerci să o atragi în conversaţie
c – ceri să ţi se schimbe locul
10. Stai în casa părinţilor prietenei/prietenului tău pentru prima oară
a – te porţi ca la tine acasă
b – întrebi prietenul/ prietena dacă sunt lucruri pe care n-ar trebui să le faci
c – încerci să te porţi cât mai bine şi te simţi tot timpul în tensiune
11. Cum răspunzi la ospitalitatea gazdei?
a – adresându-i la rândul tău o invitaţie
b – sugerându-i că ar trebui să te invite şi altă dată
c – mulţumind
12. E petrecerea de rămas bun a unui prieten
a – te duci cu un cadou şi cu un discurs de despărţire dinainte pregătit
b – te comporţi ca la o petrecere obişnuită
c – te aşezi într-un colţ şi suferi în tăcere
13. Eşti prost dispus la venire
a – îţi iei un aer zâmbitor şi faci tot ce poţi ca să te distrezi
b – pufneşti şi faci observaţii sarcastice
c – explici că nu prea eşti în apele tale
14. Gazda întârzie să pună masa
a – ciuguleşti discret din aperitive
b – întrebi când pune masa
c – înfuleci aperitivele
15. Ai terminat ce aveai în farfurie
a – îţi pui încă o porţie

76
b – aştepţi ca gazda să-ţi mai ofere
c – ceri încă o porţie

GRILA DE APRECIERE
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
a 10 10 10 10 0 10 10 0 0 0 10 10 10 10 0
b 0 0 5 0 0 0 0 10 10 10 5 0 0 0 10
c 5 0 0 5 10 5 5 5 0 5 0 5 5 0 5
cel mai bun punctaj - eşti musafirul perfect
cel mai mic punctaj - eşti un coşmar pentru gazde
punctaj intermediar - trebuie să-ţi cizelezi comportarea ca să fii invitat şi altă dată

CHESTIONAR
pentru cunoaşterea raportului între atitudinea elevilor faţă de profesori
şi cea faţă de obiectul de învăţământ predat de profesorul respectiv

1. a) Îmi place să fiu elev pentru că …………………………………………………….....


b) Nu-mi place să fiu elev pentru că……………………………………………………..
2. a) La ce ore de curs te simţi relaxat?……………………………………………………..
De ce?.............................................................................................................................
b) La ce ore de curs te simţi încordat?...............................................................................
De ce?.............................................................................................................................
3. Ce obiecte îţi plac mai mult?.............................................................................................
De ce?.................................................................................................................................
4. La ce obiecte întâmpini dificultăţi?....................................................................................
Ce fel de dificultăţi?...........................................................................................................
De ce?.................................................................................................................................
5. a) La ce obiecte depui mai mult efort pentru a învăţa?....................................................
De ce?.................................................................................................................................
b) La ce obiecte înveţi cu uşurinţă?...................................................................................
De ce?.................................................................................................................................
6. Înţelegi din clasă lecţiile predate de profesori?
a) Da. La ce obiecte?..........................................................................................................
De ce?.............................................................................................................................
b) Nu. La ce obiecte……………………………………………………………………...
De ce?.............................................................................................................................
7. Ţi se întâmplă să soliciţi explicaţii suplimentare atunci când nu ai înţeles ceva?
a) Da. La ce obiecte?.........................................................................................................
b) Nu.De ce?.....................................................................................................................
8. Îţi place să-ţi exprimi la lecţii opiniile personale în legătură cu un anumit subiect?
a) Da. La ce obiecte?..........................................................................................................
b) Nu.De ce?......................................................................................................................
9. Profesorii îţi apreciază corect activitatea?
a) Da. La ce obiecte?..........................................................................................................
b) Nu. De ce?.....................................................................................................................

77
10. Este important pentru tine ca atunci când răspunzi la lecţie profesorul să te aprobe, să
te încurajeze?
a) Da. De ce?.....................................................................................................................
b) Nu neapărat? De ce?.....................................................................................................
11. Care sunt profesorii pe care tu îi admiri?.........................................................................
De ce?...............................................................................................................................
12. Care sunt obiectele la care profesorii vă fac tot timpul observaţii, îi simţiţi mereu
nemulţumiţi?....................................................................................................................
În ce mod îşi exprimă nemulţumirea?............................................................................
13. a) Unii profesori sunt aşa cum mă aşteptam pentru că…………………………………
Dă exemple……………………………………………………………………………..
b) Alţi profesori nu sunt aşa cum mă aşteptam pentru că………………………………
Dă exemple…………………………………………………………………………….
14. Cum apreciezi relaţia clasei tale cu profesorii?
a) Foarte bună
b) Bună
c) Satisfăcătoare
d) Nesatisfăcătoare
15. Ce credeţi că aţi putea face şi voi, elevii, pentru a îmbunătăţi această relaţie?...............
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

CHESTIONAR
privind relaţia profesor - elev la nivelul şcolii

1. Faptul că eşti elev al acestei şcoli: - te face să ai un sentiment de mândrie;


- nu te face neapărat mândru, dar îţi place;
- îţi este indiferent;
- îţi displace.
2. Care dintre următoarele situaţii şi-au creat un sentiment de mândrie faţă de climatul şi
activitatea şcolii: - participarea la compeţii şi concursuri şcolare;
- implicarea în deciziile şcolii;
- alte situaţii:
3. Cum consideri comunicarea între elevi la nivelul clasei tale: - foarte bună;
- bună;
- satisfăcătoare;
- inexistentă.
4. Ce părere ai despre comunicarea profesor-elev în cadrul şcolii tale:
- toţi profesorii comunică bine cu elevii;
- majoritatea nu comunică cu elevii;

78
- niciun profesor nu comunică cu elevii.

5. După părerea ta, un profesor trebuie să aibă următoarele calităţi:


- bună pregătire de specialitate;
- capacitate de a explica pe înţelesul tuturor elevilor din clasă;
- o fire echilibrată
- severitate;
- autoritate;
- spirit organizatoric;
- umor;
- indulgenţă;
- punctualitate;
- ţinută îngrijită;
- dragoste şi înţelegere faţă de copil;
- altele:

7. După părerea ta există profesori-model la nivelul şcolii?

8. Ce discipline predau aceşti profesori?

9. Ce vă nemulţumeşte cel mai mult la nivelul colectivului de profesori ai clasei:


- faptul că vă tratează cu superioritate;
- faptul că fac discriminări între elevi;
- faptul că nu vă oferă ocazia să vă exprimaţi liber;
- faptul că vorbesc urât cu elevii;
- faptul că întârzie la ore;
- faptul că nu se impun la ore;
- faptul că e mereu nervos/încruntat.

10. Consideraţi că evaluarea se realizează corect la ore?

11. Aţi fost solicitaţi să vă autoevaluaţi la orele de curs, la diferite teste? Dacă da, precizaţi
disciplinele la care s-a realizat acest proces.

12. Ce propuneri aveţi pentru a îmbunătăţi relaţia profesor-elev la nivelul şcolii?

BIBLIOGRAFIE

1. Băban, A. ,Consiliere educaţională- ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi


consiliere, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2001
2. Băban, A.,Petrovai, D., Lemeni, G., Consiliere şi orientare. Ghidul profesorului,
Humanitas Educaţional, Bucureşti,2002
3. Bâclea , D., Consiliere şcolară, Editura Logos, Cluj, 2001

79
4. Chelcea, S., Chelcea, A., Din universul autocunoaşterii, Editura Militară,
Bucureşti, 1990
5. Crăciunescu, R., Introversiune-Extraversiune, Editura Ştiinţifică, Cluj, 1991
6. Dobrescu, E., Teste pentru autocunoaştere şi amuzament, Editura Ceres, Craiova,
1992
7. Drăgan, I., Psihologia pentru toţi, Editura Ştiinţifică, Sibiu, 1991
8. Drăgan, I., Petroman, P., Mărgineanu, D., Educaţia noastră cea de toate zilele,
Editura Eurobit, Timişoara, 1992
9. Ilie, V., Educaţia moral-civică, C.C.D.Constanţa, 1991
10. Jigău,M., Consilierea carierei,Editura Sigma, Bucureşti, 2001
11. Lemeni, G., Miclea, M., (coord), Consiliere şi orientare- ghid de educaţie pentru
carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004
12. Năstăsescu , S., Toma, S., Pedagogie-Ora de dirigenţie, Editura Proarcadia,
Bucureşti, 1993
13. Robea, M. , Ora de dirigenţie, Editura Coresi, Bucureşti, 1993
14. Stuparu , A., Mărgineanu, D., În ajutorul învăţătorilor şi diriginţilor, Editura
Eurobit, Timişoara, 1992
15. Tomşa, Gh., Consiliere şi orientare în şcoală, Editura Viaţa Românească, Bucureşti,
1999
16. Vernon, A., Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2006

80

S-ar putea să vă placă și