Sunteți pe pagina 1din 7

PROIECT DIDACTIC

TEMA 18

,,DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE ELEVILOR”

OBIECTIVE GENERALE:

1. Informarea elevilor cu privire la prevederile regulamentului școlar;


2. Crearea unor deprinderi corecte de comportament în mediul școlar.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:


3. Să explice ce înseamnă regulamentul școlar şi de ce este acesta necesar ;
4. Să enumere acțiuni care sunt interzise elevilor în școală ;
5. Să numească obligațiile elevilor în unitatea de învăţământ ;
6. Să precizeze care sunt recompensele şi sancțiunile ce se pot aplica elevilor ;
7. Să explice ce este ,,consiliul elevilor’’ şi care este rolul său.

ELEMENTE DE STRATEGIE DIDACTICĂ:

Timp: 45 min
Metode şi procedee de predare: explicaţia, conversația, problematizarea, joc de rol
Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe
Materiale didactice: prezentare PowerPoint

SCENARIU DIDACTIC

1.Momentul organizatoric ( 3 min):

Lectorul prezintă titlul lecției ,,Drepturile şi obligațiile elevilor” şi


obiectivele de învăţare pentru ora în curs; întreabă copiii cu privire la existenţa
,,regulamentului școlar” şi ce cred ei ca înseamnă acesta.

2.Captarea atenției ( 4 min):


 Elevilor li se solicită să dea exemple de reguli pe care trebuie să le
respecte în incinta unităţii de învăţământ.
 Li se explică acestora că, pentru ca toți copiii să fie în siguranță în
școală, iar învățătorii să le poate preda lecțiile în bune condiții, este
nevoie să existe regulamente școlare, în care să fie scris ce este
interzis şi ce este permis, ce pedepse se aplică celor care nu respectă
regulile, cum sunt recompensați elevii care se remarcă prin disciplină
şi rezultate bune la învăţătură, etc.

3. Prezentarea conținuturilor şi a sarcinilor de învăţare (25 min) :

3.1. Interdicții şi obligații ale elevilor în unitatea de învăţământ :

Prevederile regulamentului școlar vor fi ilustrate prin prezentarea PowerPoint


ataşată. Se va pune accentul pe acele prevederi care se referă îndeosebi la tipurile
de acțiuni ce sunt previzibile pentru elevii claselor primare. Reglementările vor fi
adaptate, ca terminologie şi modalitate de explicare a conceptelor, astfel încât să
corespundă nivelului de înțelegere al copiilor.

Prezentarea va avea un caracter interactiv (conversație, nu expunere)

Conținut prezentare PPT (ataşată) :

Toți elevii trebuie sa respecte regulamentul de organizare şi funcţionare al


unităţii de învăţământ. Ei trebuie să aibă un comportament civilizat şi o ţinută
decentă, atât în unitatea de învăţământ, cât şi în afara ei.

Este interzis elevilor:


 să distrugă documentele şcolare, precum cataloage, carnete de elev, foi
matricole, documente din portofoliu educaţional etc.;
 să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ (materiale
didactice şi mijloace de învăţământ, cărţi de la biblioteca şcolii, mobilier şcolar,
mobilier sanitar, spaţii de învăţământ etc.);
 să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ;
 să deţină, să consume sau să comercializeze, în perimetrul unităţii de
învăţământ şi în afara acestuia, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice,
ţigări şi să participe la jocuri de noroc;
 să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice
tipuri de arme sau de alte produse pirotehnice cum ar fi muniţie, petarde, pocnitori,
brichete etc., precum şi sprayuri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care,
prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a beneficiarilor direcţi ai
educaţiei şi a personalului unităţii de învăţământ;
 să posede şi/sau să difuzeze materiale care au un caracter obscen sau
pornografic;
 să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs, al examenelor şi
al concursurilor; prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea
telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, doar cu acordul cadrului didactic, în
situaţii de urgenţă sau dacă utilizarea lor poate contribui la optimizarea procesului
instructiv-educativ;
 să înregistreze activitatea didactică; prin excepţie de la această prevedere,
este permisă înregistrarea, doar cu acordul cadrului didactic, în cazul în care
această activitate poate contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ;
 să lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale
explozibile în perimetrul unităţii de învăţământ;
 să aibă comportamente jignitoare, de intimidare, discriminare şi
atitudini ostentative şi provocatoare;
 să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în
comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ sau
să lezeze în orice mod imaginea publică a acestora;
 să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă în unitate şi în
afara ei;
 să părăsească incinta unităţii de învăţământ în timpul pauzelor sau
după începerea cursurilor, fără avizul profesorului de serviciu sau a
învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul
primar/profesorului diriginte;
 să aibă o atitudine care constituie o ameninţare la adresa siguranţei
celorlalţi elevi şi/sau a personalului unităţii de învăţământ.

o Elevii au obligaţia să poarte asupra lor carnetul de elev, să-l prezinte


cadrelor didactice pentru consemnarea notelor, precum şi părinţilor,
tutorilor sau susţinătorilor legali, pentru informare în legătură cu situaţia lor
şcolară.
o Elevii au obligaţia de a utiliza cu grijă manualele şcolare primite
gratuit şi de a le restitui în stare bună la sfârşitul anului şcolar.
o Elevii care utilizează microbuzele şcolare, sunt obligaţi să ocupe
locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament şi un
limbaj civilizat şi să nu distrugă bunurile din mijloacele de transport.
3.2 Recompense şi sancțiuni ce pot fi aplicate elevilor :

Recompense:

Elevii care obţin rezultate remarcabile în activitatea şcolară şi extraşcolară şi se


disting prin comportament exemplar pot primi următoarele recompense:

 evidenţiere în faţa colegilor clasei;


 evidenţiere, în faţa colegilor de şcoală sau în faţa consiliului profesoral;
 comunicare verbală sau scrisă adresată părinţilor, în care se menţionează
faptele deosebite pentru care elevul este evidenţiat;
 burse de merit, de studiu, şi de performanţă;
 premii, diplome, medalii;
 recomandare pentru trimiterea, cu prioritate, în excursii sau în tabere de
profil din ţară şi din străinătate;
 premiul de onoare al unităţii de învăţământ

La sfârşitul anului şcolar, elevii pot fi premiaţi prin acordarea de diplome pentru
activitatea desfăşurată şi/sau rezultatele obţinute.

Sancţiuni :

Elevii care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare,
inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.

Sancţiunile care se pot aplica sunt următoarele :

o observaţia
o avertismentul
o mustrare scrisă;
o retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit /bursa profesională;
o eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile;
o mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeaşi unitate de învăţământ
sau la o altă unitate de învăţământ;
o preavizul de exmatriculare;
o exmatricularea.

Dintre acestea elevilor din clasele I-IV li se pot aplica doar următoarele sancțiuni:

1. Observaţia: constă în atenţionarea elevului, cu privire la încălcarea


regulamentelor în vigoare şi consilierea acestuia astfel încât să dovedească,
ulterior, un comportament corespunzător. Elevului i se va atrage totodată
atenţia că, în situaţia în care nu îşi schimbă comportamentul, i se va aplica o
sancţiune mai severă
2. Avertismentul în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului
profesoral constă în atenţionarea elevului şi sfătuirea acestuia să se poarte în
aşa fel încât să dea dovadă că înţeles fapta comisă, atrăgându-i-se totodată
atenţia că, dacă nu îşi schimbă comportamentul, i se va aplica o sancţiune
mai severă.
3. Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, cu indicarea
faptelor care au determinat aplicarea sancţiunii. Mustrarea scrisă este
redactată de învăţător, este semnată de acesta şi de către director;
documentul va fi înmânat părinţilor.

4. Retragerea temporară sau definitivă a bursei. Sancţiunea este însoţită de


scăderea notei la purtare, respectiv diminuarea calificativului, în
învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de
învăţământ.

Elevii care se fac vinovaţi de sustragerea/deteriorarea/distrugerea bunurilor


unităţii de învăţământ sunt obligaţi, personal sau prin părinţi, să acopere, toate
cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparaţiilor sau, după caz, să restituie
bunurile sau să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor
deteriorate/sustrase.

În cazul în care vinovatul nu se cunoaşte, răspunderea devine colectivă, revenind


întregii clase/claselor.

În cazul deteriorării/distrugerii manualelor şcolare primite gratuit, elevii


vinovaţi înlocuiesc manualul cu un exemplar nou, corespunzător
disciplinei/modulului, anului de studiu şi tipului de manual. În caz contrar, elevii
vor achita de cinci ori contravaloarea manualelor respective.
3.3 ,,Consiliul elevilor ‘’ şi rolul său

Consiliul elevilor:

În fiecare unitate de învăţământ se constituie consiliul elevilor, format din


reprezentanţii elevilor de la fiecare clasă. Fiecare clasă îşi va alege reprezentantul
în consiliul elevilor, o dată pe an, la începutul primului semestru. Votul este secret,
iar elevii vor fi singurii responsabili de alegerea reprezentantului lor. Profesorii nu
au drept de vot şi nici nu le este permisă influenţarea deciziei elevilor.

Consiliul elevilor este reprezintă interesele elevilor la nivelul unităţii de


învăţământ.

Prin consiliul elevilor, elevii îşi exprimă opinia în legătură cu problemele care îi
afectează în mod direct.

Consiliul elevilor are următoarele atribuţii:

 reprezintă interesele elevilor şi transmite punctul de vedere al elevilor


referitor la problemele de interes pentru aceştia;
 apără drepturile elevilor la nivelul unităţii de învăţământ şi sesizează
încălcarea lor;
 se autosesizează cu privire la problemele cu care se confruntă elevii,
informând conducerea unităţii de învăţământ despre acestea şi propunând
soluţii;
 sprijină comunicarea între elevi şi cadre didactice;
 dezbate propunerile elevilor din şcoală şi elaborează proiecte;
 poate iniţia activităţi extraşcolare, serbări, evenimente culturale, concursuri,
excursii;
 poate organiza acţiuni de strângere de fonduri pentru copiii cu nevoi
speciale, pe probleme de mediu şi altele asemenea;
 sprijină proiectele şi programele educative în care este implicată unitatea de
învăţământ;
 propune modalităţi pentru a motiva elevii să se implice în activităţi
extraşcolare.
4.Fixarea cunoștințelor şi feedback: (12 minute)

Joc de rol:
Se distribuie elevii în următoarele roluri:
o Directorul
o Învăţătoarea
o Membrii Consiliul elevilor
o Elevii care au încălcat regulamentul
o Colegii elevilor care au încălcat regulamentul
o Bodyguard
o Părinţii copilului care primește mustrare scrisa

Se imaginează o situație de încălcare a regulamentului (o încăierare în curtea


scolii, între mai mulți elevi, din clasa a IV C, generată de faptul că unul dintre ei a
adus o minge de fotbal la scoală, deși nu avea voie, iar în pauză a scos-o să se
joace în clasă, însă ,,bătăuşul clasei” i-a luat-o şi s-a jucat cu alți câţiva. Până la
urmă disputa verbală a degenerat în îmbrânceli, loviri etc., între mai mulți băieți
care s-au aliat unuia sau altuia dintre adversari );

Bodyguardul şcolii intervine şi anunță conducerea şcolii. Directorul şi dna


învăţătoare îi cheamă pe cei implicați într-o sală, pentru clarificarea situației.
Sunt chemați şi membrii ai consiliului elevilor, care sunt consultați şi ei cu privire
la sancțiunile ce vor fi aplicate. Se poartă discuții cu părţile implicate.

Pentru unul din elevi, care a declanșat cearta şi mai comisese anterior şi
alte violente, se ia măsura mustrării scrise. Părinţii sunt chemați la scoală pentru
a li se transmite documentul şi pentru discuții. Elevul care a adus mingea şi a fost
direct implicat în declanșarea conflictului primește măsura avertismentului în fata
clasei, iar ceilalți implicați ulterior, măsura observației.

5.Încheierea lecţiei (1 min):

Prezentarea subiectului lecției următoare.

S-ar putea să vă placă și