Sunteți pe pagina 1din 3

Stimați părinți,

În data de 8 septembrie 2020, colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale Nr.30


„Gheorghe Țițeica” din Constanța a participat la o ședință a Consiliului profesoral cu scopul
stabilirii programului pentru noul an școlar. Ca urmare a sugestiilor primite de la părinți, a noilor
prevederi din ghidurile metodologice elaborate de Ministerul Educației și al Cercetării și de
Ministerul Sănătății, a situației emise de Direcția de Sănătate Publică legate de rata de infectare
cu noul virus Sars cov-2 în fiecare localitate, dar și a condițiilor reale de punere în practică de
care dispune școala, vă aducem la cunoștință următoarele aspecte din procedura de desfășurare a
orelor în anul școlar 2020-2021:

„În contextul epidemiologic actual, în condițiile în care derularea cursurilor


școlare/activităților didactice specifice învățământului preuniversitar presupune interacțiunea
directă între cadrul didactic și elev, este obligatorie respectarea măsurilor specifice de protejare a
acestora și a întregului personal care participă la aceste activități.

Scopul acestei proceduri este de a stabili instrucțiuni clare care se vor implementa în
cadrul unității școlare în vederea asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate pentru
beneficiarii primari cât și în vederea funcționării în condiții de siguranță în contextul prevenirii,
depistării din timp și al controlului COVID-19.

În această procedură se prezintă modalitatea care trebuie urmată de compartimentul


didactic/instructiv-educativ, cadrele didactice și elevi în vederea organizării activităţilor de
învățare a elevilor din ciclul primar și gimnazial.
Părinții/aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învăţământ și nu vor însoți
copiii în clădirea acesteia, cu excepția cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii
școlii.

În sălile de clasă mobilierul/băncile va fi așezat astfel încât să se obțină distanțarea de


1m. Băncile vor fi poziționate astfel încât elevii să nu stea față în față. Se va realiza oglinda
clasei pentru ca elevii să-și păstreze locul în clasă. Se vor limita deplasările în clasă, pe cât
posibil. Este interzis schimbul de obiecte personale. Contactul între elevii din clase diferite va fi
evitat.

Ciclul primar va efectua orele de curs în intervalul 8.00-11.10, cu ore de 40 minute și


pauze simultane de 10 minute. Ciclul gimnazial va efectua orele de curs în intervalul 12.30 –
17.30/18.30/19.30, cu ore de 55 min și pauza de 5 min. În pauzele comune, de 5 (cinci) minute,
este permisă numai circulația profesorilor pe holuri, de la o clasă la alta. Elevii rămân în sălile
proprii de clasă. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel
de palier (zona deservită de o toaletă) va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate
astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite și folosirea toaletelor să fie făcută în
condiții de distanțare. Elevii vor fi supravegheați pe toată durata pauzelor de către cadrele
didactice, pentru păstrarea distanței fizice. Intervalele aferente recreațiilor vor fi stabilite în mod
eșalonat pentru fiecare clasă în parte.

Clasele de elevi vor fi împărțite în 2 grupe, cu excepția claselor de grupe pregătitoare.


Cele două grupe vor efectua cursuri alternativ, o săptămână fizic, la școală, și o săptămână
online, de acasă. Astfel, în săptămâna 1 de cursuri grupa 1 va participa fizic, iar grupa 2 va
participa online (prin intermediul platformelor ZOOM/Google Meet); în săptămâna a 2-a de
cursuri grupa 2 va participa fizic, iar grupa 1 va participa online.

Atât la intrarea în unitatea de învăţământ, cât și în fiecare clasă există dozator cu


substanțe dezinfectante pe care elevii vor fi obligați să le folosească cât mai des: la intrarea în
școală și în clasă, înainte de pauza de masă, înainte și după utilizarea toaletei, după tuse și strănut
sau ori de câte ori este nevoie.

Elevii vor fi îndemnați să evite contactul fizic și să strănute sau să tușească în șervețel sau
în cot.

Masca de protecție este obligatorie pentru întreg personalul unității de învăţământ și


pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, atât în sălile de clasă, cât și în timpul deplasării prin
unitatea de învăţământ în timpul recreației. Schimbul măștii între persoane este interzis.

Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei
obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, caiete, cărți).

Între cele două schimburi va exista o pauză de 1 oră și 20 min pentru realizarea
curățeniei, dezinfecției și aerisirii spațiilor.

Comunicarea cu părinții în vederea respectării regulilor și măsurilor adoptate de unitatea


de învățământ va fi asigurată de către profesorii pentru învățământ primar la ciclul primar și de
către profesorii diriginți la ciclul gimnazial.

Cadrele didactice vor anunța cadrul medical școlar în cazul în care există elevi care
prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie de tip respirator sau alte simptome de boală
infecțioasă. Părinții vor fi încurajați să monitorizeze starea de sănătate a copiilor și să acționeze
responsabil.

Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea


identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a
îmbolnăvirilor în colectivitate. Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la
absența elevului în următoarele situații:

 elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;


 elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
 elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află
în carantină.”

În această variantă, școala poate asigura pentru toți elevii prezenți spațiul de distanțare
fizică prevăzut de normele impuse de cele două ministere. Totodată, școala poate realiza
dezinfectarea spațiilor școlare, distanțarea elevilor în timpul orelor de curs și supravegherea
acestora în timpul pauzelor pentru jumătate din colectivul unei clase.

Pentru orice situație nou apărută, ne asumăm responsabilitatea de a vă înștiința în timpul


cel mai scurt posibil.

Vă mulțumim pentru colaborare și vă asigurăm de întreaga noastră considerație și


disponibilitate pentru a găsi împreună cele mai potrivite soluții ca actul educațional să fie eficient
și să se desfășoare în siguranță. Vă urăm un an școlar liniștit, în care să colaborăm cu succes
pentru ca beneficiarii direcți, copiii dumneavoastră, să se simtă în siguranță și să beneficieze de
educație de calitate.

Director,

Prof. Sorin Dumitru CERNĂIANU

S-ar putea să vă placă și