Unde-s părinții...???

Autor necunoscut
Prelucrare Doinița Ciobanu
C.J.R.A.E Bacău

“Unde e mama? Unde e tata?”

Întreabă băiatul şi fata…

“Tata e dus cu uneltele să dăltuiască planetele,

Mama a luat coşul şi a plecat la câmp să
culeagă stele şi sori pentru voi, ţâncii mei
cârtitori…
Tata şi mama n-au timp de pierdut
ei fac parcă lumea de la început…!”
“… Bine, spune băiatul, am priceput…”
“… Am priceput, se-nvoieşte fetiţa răsucindu-şi
codiţa…”
 „Da, dar noi avem atâtea-ntrebări pentru
mame şi taţi:

Despre ţări şi despre împăraţi, despre

animale şi pomi,
Despre stele şi atomi şi despre ce era mai
Dar înainte
mame şi taţi vin acasă târziu…
„Nu-i mai sculaţi, murmură bunica…
Şi despre ce păţea tata când nu era
nu le mai spuneţi nimica…
cuminte…
şi noi… nu le-am mai spus nimica…
Mame Despre marinari
şi taţi, ziditori şi albine
luminaţi, stăpânişipeste-adâncuri
lună şi urşi şi firmament
Am polari,
o rugăminte pentru voi şi un avertisment:
Da, Despre
putem să–umplemde ce braţele
unele lucruri
de stele, sunt frumoase
să despicăm munţii
şi altele
Să dăm urâte?
asalt spre ce-i adânc, spre ce-i înalt…

Şi câte… şi câte…
 Dar mame şi taţi vin acasă târziu…
„Nu-i mai sculaţi, murmură bunica…
nu le mai spuneţi nimica…
şi noi… nu le-am mai spus nimica…

Mame şi taţi, ziditori luminaţi, stăpâni peste-adâncuri şi

firmament,
Am o rugăminte pentru voi şi un avertisment:
Da, putem să umplem braţele de stele, să despicăm munţii
Să dăm asalt spre ce-i adânc, spre ce-i înalt…

Dar în fiecare zi când soarele e sus, la amiază sau se-

nserează, să ne spălăm frumos pe faţă şi pe mâini de praf
stelar, de sudoare sau de nectar… şi să ne-ntoarcem la ei,
la copii… la-ntrebările grele şi vii, care vin la-nceput de
drum şi bâjbâie ca prin fum… şi care bat la poarta
universului
şi bat… după un răspuns întreg şi curat…
Să le spunem lor ce iubim şi de ce iubim
De ce ne este sfânt frumosul cuvânt, de ce ne e drag
cântecul drag ce vine dinspre-al cerului prag.
Să le spunem copiilor de ce trebuie să apărăm binele,
De ce trebuie să ştergem răul.
De ce nu se poate trăi decât aşa, decât să mori pentru
iubirea ta!
Să venim la copii în fiecare zi
Şi să nu treacă o noapte şi încă o noapte…
Un an şi încă un an…
Şi să nu facă noian între noi şi copii
Şi-n vremuri târzii să nu ne trezim cumva departe de ei ei…
Atât de departe de băieţii şi fetiţele noastre, de
întrebările lor… de care ne e dor…
Căci vine o vreme când în zadar mai aştepţi să te cheme
Băiatul e mare, fata e mare
Şi foarte arareori de noi se mai reazemă
Şi nu ne mai aşteaptă ca pe o azimă.

Mame şi taţi, în fiecare zi când soarele-i sus,

la amiază sau se-nserează, să punem uneltele jos, să ne clătim frumos pe faţă şi pe
mâini, de praf de piatră, de praf stelar, de sudoare sau de nectar şi să ne-ntoarcem
către copii, în fiecare zi!