Sunteți pe pagina 1din 63

Regulament privind recepția lucrărilor de întreținere a

drumurilor de interes județean și local,


Indicativ RTC 14 - 2023

Pag. 1

www.poca.ro
CAPITOLUL I GENERALITĂȚI

SECȚIUNEA I SCOP ȘI DOMENIU DE APLICARE


Art.1 Prezentul regulament stabilește etapele procesului de recepție a lucrărilor de
întreținere a drumurilor de interes județean și local și definește responsabilitățile și
obligațiile factorilor implicați în procesul de recepție, asigurând astfel un cadru de lucru
unitar, eficient și eficace

Art.2 (1) Prevederile prezentului regulament se aplică lucrărilor și serviciilor de


întreținere și reparații curente a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" -
indicativ AND 554/2002, care nu necesită expertizare tehnică, nu modifică și nu afectează
structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcției, nu intervin asupra
caracteristicilor inițiale ale acesteia din punctul de vedere al cerințele fundamentale
aplicabile, nu măresc valoarea construcției și se execută fără autorizație de construire.
(2) Lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de Interes județean și local, care sunt
supuse recepției potrivit prezentului regulament, sunt prevăzute în Tabelul nr. 1 și Tabelul
nr. 2 din prezentul regulament.

Art.3 (1) Scopul recepției este de a asigura investitorul de faptul că lucrările și serviciile
de întreținere a drumurilor de interes județean și local sunt complet terminate, de bună
calitate, executate în conformitate cu documentația tehnică în fază unică și cu
reglementările tehnice în vigoare.
(2) Lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local sunt parte
a urmăririi în timp fundamentate pe baza datelor furnizate de activitatea de urmărire a
comportării în exploatare, fiind determinate de uzura sau degradarea normala, și au drept
scop menținerea la nivelul necesar al cerințelor și asigurarea funcțiunilor acestora.
(3) Lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local constau
dintr-un complex de lucrări care se execută în mod permanent sau periodic, în vederea
menținerii construcțiilor și instalațiilor aferente în condiții tehnice corespunzătoare
desfășurării continue, confortabile și în deplină siguranță a circulației rutiere, la nivelul
traficului maxim.
(4) Lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local se
execută cu respectarea condițiilor tehnice și de calitate prevăzute în legislația în vigoare
privind calitatea în construcții, pe baza documentației întocmită în fază unică și a
reglementărilor tehnice în vigoare și cu respectarea obligațiilor și răspunderilor tuturor
factorilor implicați în executarea lucrărilor.

Pag. 2

www.poca.ro
SECȚIUNEA II TERMINOLOGIE ȘI DEFINIȚII
Art.4 În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel:
a) autorizarea: procedura prin care, conform legii, Inspectoratul de Stat în Construcții -
I.S.C. atestă că o persoană este competentă să desfășoare activitatea de dirigenție de
șantier, în domeniul/subdomeniul autorizat;
b) autorizație: document oficial emis de Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. care
conferă titularului dreptul de a desfășura activitatea de dirigenție de șantier în
domeniul/subdomeniul autorizat;
c) caietul de sarcini: documentul care reprezintă anexa la documentația tehnică în fază
unică/la contractul de achiziție publică lucrări, care include specificațiile tehnice ale
lucrărilor pe care executantul are obligația de a le presta;
d) cartea tehnică a lucrării aferente construcției: ansamblul de documente tehnice
referitoare la proiectarea, execuția, recepția și urmărirea comportării în exploatare a
lucrării pe perioada de garanție, cuprinzând toate datele, documentele și evidențele
necesare pentru identificarea și determinarea stării tehnice (fizice) a lucrării respective și
a evoluției acesteia în timp. Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției se atașează
cărții tehnice a construcției;
e) carte tehnică a construcției: cuprinde documentația privind proiectarea,
documentația privind execuția, documentația privind recepția și documentația privind
urmărirea comportării în exploatare și intervenții în timp asupra construcției;
f) viciile/defecțiunile aparente: defecte, lipsuri, neconformități, etc., care pot fi
sesizate de o persoană diligentă, fără a fi nevoie de investigații de specialitate asupra
lucrării în cauză;
g) viciile/defecțiunile ascunse: defecte, lipsuri, neconformități, etc. care pot fi sesizate
doar de către un specialist sau care rezultă în urma unei utilizări în timp și care sunt
prezente la data recepției lucrării în cauză.
h) dirigintele de șantier: specialistul care își desfășoară activitatea de dirigenție de
șantier în domeniul/subdomeniul autorizat, fiind angajat al investitorului în vederea
verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții, în conformitate cu prevederile art.
13 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu
modificările și completările ulterioare. El poate activa și ca persoană fizică independentă
și este răspunzător atât față de angajator cât și față de organele abilitate ale statului,
pentru execuția conformă cu documentația tehnică în fază unică și cu reglementările
tehnice în vigoare.
i) documentația tehnică în fază unică: descrierea lucrărilor propuse printr-un memoriu
tehnic, un program de urmărire a calității lucrărilor pe faze de execuție,
antemăsurătoare, măsurători, caiete de sarcini și piese desenate, elaborate de proiectant,
avizate în C.T.E. al investitorului.
j) drumul: cale de comunicație terestră special amenajată pentru circulația vehiculelor și
pietonilor. Din punct de vedere constructiv fac parte integrantă din drum: podurile,
viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare,
trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, indicatoarele
de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, terenurile și plantațiile
amplasate în zona drumului, mai puțin zonele de protecție. De asemenea, se consideră ca
făcând parte din drum clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau
Pag. 3

www.poca.ro
instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile necesare
aferente.
k) drum de interes județean:
i. drumurile de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului
și cuprind drumurile județene care asigură legătura între:
- reședințele de județ cu municipiile, cu orașele, cu reședințele de
comună, cu stațiunile balneoclimaterice și turistice, cu porturile și
aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea țării și cu
obiectivele istorice importante;
- orașe și municipii, precum și între acestea și reședințele de comună;
- reședințe de comună.
ii. drumuri de interes județean sunt administrate de consiliile județene.
iii. drumurile pentru cicliști de interes județean fac parte din proprietatea
publică a județului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează
localități aflate pe raza teritorială a aceluiași județ;
iv. sub-categorii ale drumurilor județene:
- drumuri județene principale: leagă reședințele de județ și alte localități
majore.
- drumuri județene secundare: conectează drumurile județene principale
cu drumurile comunale.
- drumuri județene locale: asigură circulația între localități.
l) drumuri de interes local:
i. drumuri de interes local fac parte din proprietatea publică a unității
administrative pe teritoriul căreia se află, fiind administrate de consiliile
locale. Drumurile de interes local pot fi clasificate ca:
- drumuri comunale, care asigură legăturile: între reședința de comună și
satele componente sau cu alte sate; între oraș și satele care îi aparțin,
precum și cu alte sate; între sate;
- drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăți, fiind
situate la limitele acestora;
- străzi - drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire:
stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță etc.
- drumurile pentru cicliști de interes local.
ii. stabilirea statutului unui drum ca fiind de interes local se face prin hotărâre a
consiliului local, cu implicarea tuturor consiliilor locale în cazul în care drumul
se întinde pe teritoriul mai multor unități administrativ-teritoriale.
m)executantul: entitate juridică sau o asociere de entități juridice, legal constituită,
care, în calitate de parte contractantă, realizează lucrările contractate. În cazul lucrărilor
executate în regie proprie, investitorul are și calitatea de executant pentru realizarea
lucrărilor planificate cu subunități specializate;
n) infrastructura rutieră: ansamblul construcțiilor, instalațiilor și dotărilor care susțin
desfășurarea circulației rutiere;
o) investitor: persoană juridică sau autoritate publică ce, în calitate de parte
contractantă, finanțează contractul de achiziție publică pentru efectuarea lucrărilor și
serviciilor de întreținere a drumurilor interes județean și local. Investitorul poate fi chiar

Pag. 4

www.poca.ro
executantul propriu-zis în cazul în care aceste lucrări și servicii sunt realizate în regie
proprie;
p) lucrări de întreținere: reprezintă totalitatea activităților de intervenție ce se execută
în tot timpul anului, determinate de uzura sau degradarea normală a drumurilor interes
județean și local și instalațiilor aferente în condiții normale de exploatare ori de acțiunea
agenților de mediu. Scopul lucrărilor de întreținere este de a asigura condițiile tehnice
necesare desfășurării circulației rutiere în siguranță, precum și menținerea patrimoniului
public în stare permanentă de curățenie și aspect estetic corespunzător, care nu necesită
expertizare tehnică, nu modifică și nu afectează structura de rezistență și/sau aspectul
arhitectural al construcției, nu intervin asupra caracteristicilor inițiale ale acesteia din
punctul de vedere al cerințelor fundamentale aplicabile, nu măresc valoarea construcției
și se execută fără autorizație de construire;
q) operatorul economic: persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat,
sau grup ori asociere de astfel de persoane, care oferă în mod licit pe piață executarea de
lucrări și/sau a unei construcții, furnizarea de produse ori prestarea de servicii; operatorul
economic poate fi inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe
dintre aceste entități;
r) perioada de garanție acordată lucrărilor: perioada de timp cuprinsă între data
finalizării recepției la terminarea lucrărilor și data finalizării recepției finale; durata
perioadei de garanție se stabilește prin contract; în cadrul perioadei de garanție,
executantul are obligația înlăturării, pe cheltuiala sa, a tuturor deficiențelor apărute
datorită nerespectării specificațiilor tehnice aplicabile și/sau prevederilor contractuale;
s) proiectant: persoana fizică/juridică care întocmește documentația tehnică în fază
unică pe baza căreia se finanțează și se execută lucrările;
a) procesul de predare-primire: actul prin care se atestă stadiul fizic de execuție a
lucrărilor, identificându-se cu procesul-verbal de constatare privind stadiul realizării
lucrării; procesul de predare-primire nu dă dreptul ridicării restricțiilor instituite la data
începerii lucrării;
t) recepție la terminarea lucrărilor: recepția efectuată la terminarea completă a
lucrărilor contractate, sau părți/obiecte/sectoare din lucrările contractate, în condițiile
legii și ale prezentului regulament.
Recepția la terminarea lucrărilor pentru părți/obiecte/sectoare din lucrările contractate
poate fi efectuată dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic și
funcțional, și dacă împărțirea în părți/obiecte/sectoare a fost precizată în contractul de
lucrări, atât fizic cât și valoric.
u) recepția finală: recepția efectuată după expirarea perioadei de garanție stabilită prin
contract;
v) regie proprie: reprezintă lucrările executate cu forțe proprii - cu o subunitate proprie
specializată, fără implicarea unor operatori economici cu activitatea principală
"construcții", pe baza de comandă, pentru lucrări de valori mici.
Regia proprie este aplicabilă în condiții specifice, în funcție de valoarea lucrărilor și de
capacitatea investitorului de a executa lucrările cu forțe proprii.
w) siguranța în exploatare: definită ca funcționarea sau exploatarea construcției fără
riscuri inacceptabile de accidente.

Pag. 5

www.poca.ro
Siguranța în exploatare este esențială pentru a asigura protecția utilizatorilor și a mediului
înconjurător.
x) termenul de garanție: intervalul de timp, stabilit de investitor de comun acord cu
executantul, în limita căruia lucrarea executată trebuie să își păstreze caracteristicile
impuse, în condiții normale de exploatare.
y) verificare: confirmarea prin examinare și prezentarea de probe obiective a faptului că
cerințele specifice au fost satisfăcute.

Art.5 În cadrul prezentului regulament, se utilizează următoarele abrevieri:


a) "Unitate Administrativ Teritorială" este reprezentată prin abrevierea "UAT".
b) "Consiliul Județean" este reprezentată prin abrevierea "CJ".
c) "Consiliul Local" este reprezentată prin abrevierea "CL".
d) "Drumul Județean" este reprezentat prin abrevierea "DJ".
e) "Drum Comunal" este reprezentat prin abrevierea "DC".
f) "Consiliul Tehnico-Economic" este reprezentat prin abrevierea "CTE".
g) "Taxa pe Valoarea Adăugată" este reprezentată prin abrevierea "TVA".

Art.6 Documente de referință:


1. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
3. Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
4. Reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" -
indicativ AND 554-2002, aprobată prin Decizia directorului general al Administrației
Naționale a Drumurilor nr. 13/01.09.2002, publicată în Buletinul Tehnic Rutier nr.
13/2002;
5. Ordinul ministrului transporturilor nr. 78/1999 pentru aprobarea Nomenclatorului
activităților de administrare, exploatare, întreținere și reparații la drumurile publice,
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 139 din 5 aprilie 1999;
6. Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011 pentru aprobarea
Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, cu modificările și completările
ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 458 din 30 iunie 2011;
7. Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea
și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a
construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, cu modificările și
completările ulterioare;
8. Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția
construcțiilor, cu modificările și completările ulterioare;
9. Hotărârea Guvernului nr. 845/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția
construcțiilor din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare de interes național;

Pag. 6

www.poca.ro
10. STAS 4032/2-92 - Tehnica traficului rutier. Terminologie
11. Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1415/2022 pentru aprobarea
reglementării tehnice "Regulament privind recepția lucrărilor de întreținere drumuri și
poduri" - indicativ AND 514-2022, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 860 din 1
septembrie 2022;
12. Hotărârea Guvernului nr. 492/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul
de stat al calității în construcții.

CAPITOLUL II PREVEDERI GENERALE PRIVIND RECEPȚIA LUCRĂRILOR ȘI SERVICIILOR DE


ÎNTREȚINERE A DRUMURILOR DE INTRES JUDEȚEAN ȘI LOCAL

SECȚIUNEA I EFECTUAREA RECEPȚIEI


Art.7 (1) Recepția lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de drumurilor de
interes județean și local, reprezintă un proces complex prin care se certifica, în condițiile
legii, finalizarea lucrărilor contractate, pe baza examinării lor nemijlocite și în
conformitate cu documentele cuprinse în cartea tehnică a lucrării aferentă construcției.
(2) Recepția lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și
local, prevăzute în tabelul nr. 1 și tabelul nr. 2 din prezentul regulament, poate fi
efectuată atât pentru lucrările și serviciile de întreținere executate de operatori
economici cu activitatea principală "construcții", cât și pentru lucrările și serviciile de
întreținere executate în regie proprie.
(3) Recepția lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și de
local se realizează diferențiat, potrivit clasificării lucrărilor și serviciilor aferente
întreținerii drumurilor, podurilor de șosea și anexelor acestora stabilite în reglementarea
tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice " - indicativ AND
554-2002.
(4) Recepția lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și local
se efectuează de către investitor, și se realizează astfel:
a) într-o etapă - în fază unică, va fi realizată pentru lucrările și serviciile de întreținere
prevăzute în tabelul nr. 1, executate atât de operatori economici cu activitatea principală
"construcții" cât și în regie proprie, prin recepția la terminarea lucrărilor;
Se pot recepționa într-o etapă - în fază unică și lucrările și serviciile prevăzute în tabelul
nr.2, dacă sunt executate în regie proprie.
b) în două etape - va fi realizată pentru lucrările și serviciile de întreținere prevăzute în
tabelul nr.2, executate de operatori economici cu activitatea principală "construcții", prin:
- recepția la terminarea lucrărilor;
- recepția finală, la expirarea perioadei de garanție.
(5) Recepția la terminarea lucrărilor și, respectiv, recepția finală pot fi realizate și pentru
părți/obiecte/sectoare din lucrările contractate, în condițiile legii și ale prezentului
regulament, daca acestea sunt distincte/independente din punct de vedere fizic și
funcțional, și dacă împărțirea în părți/obiecte/sectoare a fost precizată în contractul de
lucrări, atât fizic cât și valoric.
Pag. 7

www.poca.ro
(6) Totalitatea lucrărilor sau, dacă este cazul, oricare parte din acestea, prevăzute a fi
finalizate într-un termen stabilit prin graficul de îndeplinire a contractului, trebuie
finalizate în termenul convenit de părți, termen care curge împotriva executantului de la
data precizată în ordinul de începere a lucrărilor.
(7) Prin admiterea recepției se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în
conformitate cu prevederile contractului de lucrări, cu cerințele documentației tehnice în
fază unică, a caietului de sarcini și normativelor de specialitate, a propunerii tehnice, și
sunt îndeplinite condițiile pentru darea în exploatare a lucrărilor recepționate, fără
restricții.
(8) Procesul de recepție se finalizează prin încheierea unui "proces-verbal de recepție".
(9) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local,
prevăzute în tabelul nr. 1 și tabelul nr. 2 din prezentul regulament, recepția la terminarea
lucrărilor și, respectiv, recepția finală pot fi realizate și pentru părți/obiecte/sectoare din
lucrările contractate, în condițiile legii și ale prezentului regulament, dacă acestea sunt
distincte/independente din punct de vedere fizic și funcțional, și dacă împărțirea în
părți/obiecte/sectoare a fost precizată în contractul de lucrări, atât fizic cât și valoric.
(10) Organizarea recepției lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes
județean și local, indiferent de sursa de finanțare, se realizează de către administratorul
drumului, care în sensul prezentului regulament are calitatea de investitor.

SECȚIUNEA II COMISIA DE RECEPȚIE


Art.8 (1) Componența comisiei de recepție se stabilește în funcție de categoria lucrărilor
și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și local, conform prevederilor
din tabelele nr. 1, nr. 2 și nr. 3 anexate la prezentul regulament.
(2) Comisia de recepție va fi alcătuită din președinte și un număr par de membri cu drept
de vot, în funcție de categoria lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de
interes județean și local.
(3) Prezența președintelui și a secretarului este obligatorie.
(4) Președintele comisiei face parte din componenta comisiei de recepție, având drept de
vot la fel ca ceilalți membri.
(5) Dirigintele de șantier autorizat nu face parte din comisia de recepție, dar asigură
condițiile de efectuare a recepției și secretariatul comisiei.
(6) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local
prevăzute în tabelul nr. 1 și în tabelul nr. 2, executate atât de operatori economici cu
activitatea principală "construcții" cât și în regie proprie, și pentru lucrările și serviciile de
întreținere prevăzute în tabelul nr. 2, executate în regie proprie, comisia de recepție este
stabilită de:
- Președintele Consiliului Județean pentru lucrările și serviciile de întreținere a
drumurilor de interes județean;
- Primarul UAT pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes local.

Pag. 8

www.poca.ro
(7) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și de
interes local prevăzute în tabelul nr. 2, executate de operatori economici cu activitatea
principală "construcții", comisia de recepție este numită de către investitor, astfel:
- Președintele Consiliului Județean pentru lucrările și serviciile de întreținere a
drumurilor de interes județean;
- Primarul UAT pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes local.
(8) Pentru lucrările și serviciile de întreținere prevăzute în tabelul nr. 1, reprezentantul
executantului participă, în mod obligatoriu, în calitate de invitat.
(9) Pentru lucrările și serviciile de întreținere prevăzute în tabelul nr. 2, reprezentanții
executantului și ai proiectantului participă, în mod obligatoriu, în calitate de invitați.

SECȚIUNEA III PROCEDURA DE PREDARE-PRIMIRE A UNEI PĂRȚI DIN LUCRARE ÎNTR-UN


ANUMIT STADIU FIZIC DE EXECUȚIE
Art.9 (1) Procedura de predare-primire a unei părți din lucrare într-un anumit stadiu fizic
de execuție, înainte de finalizarea întregii lucrări contractuale, implică încheierea unui
proces-verbal între investitor și executant, transferul temporar al riscurilor asupra
investitorului, cu excepția viciilor/defectelor ascunse și a celor rezultate din execuția
necorespunzătoare a lucrării. Acest proces-verbal nu reprezintă un proces-verbal de
recepție pentru partea de lucrare în cauză.
(2) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local,
executate de operatori economici cu activitatea principală "construcții", în cazul în care
investitorul decide, motivat, preluarea de la executant a unei/unor părți din lucrare
într-un anumit stadiu fizic de execuție, înainte de terminarea întregii lucrări prevăzute în
contract, se încheie un proces-verbal de predare-primire, în condițiile legii.
(3) Investitorul va comunica executantului, prin document scris cu confirmare de primire,
solicitarea, motivată, de preluare a unei/unor părți din lucrare într-un anumit stadiu fizic
de execuție, înainte de terminarea întregii lucrări prevăzute în contract.
(4) Investitorul numește comisia de predare-primire și transmite membrilor comisiei și
executantului data, ora și locul la care comisia se întrunește și își începe activitatea.
(5) În maximum 5 zile lucrătoare de la începerea activității, comisia are obligația de a
încheia procesul-verbal de predare-primire.
(6) În procesul-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, se
consemnează, în mod obligatoriu, după caz: starea părții de lucrare în cauză,
viciile/defectele constatate rezultate în urma execuției necorespunzătoare pentru care au
fost dispuse măsuri și termene în vederea remedierii acestora, măsurile de conservare a
lucrărilor executate, precum și cele de protecție reciprocă a desfășurării activității celor
două părți contractante.
(7) Toate riscurile și pericolele pentru partea preluată trec temporar asupra investitorului,
cu excepția viciilor/defectelor ascunse și a celor decurgând din execuția
necorespunzătoare a lucrării.

Pag. 9

www.poca.ro
(8) În cazul în care investitorul a preluat părți de lucrare pe stadii fizice de execuție, la
recepția la terminarea lucrărilor acesta trebuie să pună la dispoziția comisiei de recepție
procesul-verbal de predare-primire prevăzut la alin. (6).

CAPITOLUL III RECEPȚIA LUCRĂRILOR ȘI SERVICIILOR DE INTRETINERE A DRUMURILOR DE


INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL - ÎN FAZĂ UNICĂ, PREVAZUTE ÎN TABELUL NR. 1

SECȚIUNEA I CONSTITUIREA COMISIEI DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Art.10 (1) Executantul este obligat să informeze investitorul și dirigintele de șantier, prin
intermediul unui document scris cu confirmare de primire, despre finalizarea tuturor
lucrărilor prevăzute în contractul de lucrări/nota de comandă. Această comunicare
trebuie să includă și confirmarea finalizării tuturor testărilor prevăzute în caietele de
sarcini aferente contractului.
(2) Executantul trebuie să predea documentele necesare pentru întocmirea cărții tehnice
a lucrării aferente construcției, arhivate fizic și/sau electronic, îndosariate și/sau
organizate în conformitate cu prevederile legale.
(3) După finalizarea tuturor lucrărilor și testelor, executantul trebuie să solicite
investitorului efectuarea recepției la terminarea lucrărilor. Această solicitare trebuie să
includă și propunerea pentru stabilirea datei, orei și locului de întrunire a comisiei de
recepție.
(4) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea notificării de la executant, se
stabilește comisia de recepție la terminarea lucrărilor, conform art. 8 alin. (6).
(5) Data, ora și locul la care comisia de recepție se întrunește și își începe activitatea sunt
transmise membrilor comisiei de recepție și executantului.
(6) Comisia de recepție are obligația de a încheia procesul-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor sau de suspendare a procesului de recepție în termen de maximum
10 zile lucrătoare de la începerea activității.
(7) În cazul în care, din motive întemeiate, comisia de recepție la terminarea lucrărilor nu
poate respecta termenul prevăzut la alin. (6), președintele comisiei poate prelungi o
singură dată acest termen cu maximum 5 zile lucrătoare.

Art.11 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor este formată obligatoriu dintr-un
reprezentant desemnat de către investitor, care deține și funcția de președinte al
comisiei, și cel puțin doi specialiști cu activitate în construcții supuse recepției, în funcție
de categoria lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și
local. Cei doi specialiști nu au fost implicați în execuția lucrării și își desfășoară
activitatea ca angajați ai investitorului, cu contract de muncă.
(2) Secretariatul comisiei de recepție la terminarea lucrărilor este asigurat de dirigintele
de șantier, implicat în verificarea calității lucrărilor executate.

Pag. 10

www.poca.ro
(3) Dirigintele de șantier, care asigură secretariatul comisiei de recepție, întocmește
documentele de recepție la terminarea lucrărilor și constituie cartea tehnică a lucrării
aferentă construcției, după ce a preluat de la executant documentația de execuție.
(4) Dirigintele de șantier, care asigură secretariatul comisiei de recepție, nu face parte
din componenta comisiei de recepție.
(5) Reprezentantul executantului participă, în mod obligatoriu, în calitate de invitat, la
recepția la terminarea lucrărilor.
(6) Conținutul-cadru al procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - în fază
unică este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament. Acesta se aplică pentru
lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
tabelul nr. 1 din prezentul regulament, și executate de operatori economici cu activitatea
principală "construcții", sau în regie proprie.

Art.12 (1) În cazul în care, în termenul prevăzut la art.10, alin. (4), nu se stabilește și nu
se transmite membrilor comisiei de recepției și executantului data, ora și locul de
întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, sau dacă comisia de recepție nu
se prezintă la data, ora și locul stabilit, sau din motive obiective, justificate, comisia de
recepție nu se poate întruni, executantul va reînnoi cererea, prin document scris cu
confirmare de primire, pentru fixarea unei noi date de convocare a comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor.
(2) Investitorul este obligat să stabilească, în intervalul de 5 zile lucrătoare de la primirea
noii cereri prevăzută la alin. (1), o nouă dată de convocare a comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor, cu specificarea orei și locului la care comisia de recepție se
întrunește și își începe activitatea, și să o transmită membrilor comisiei de recepție și
executantului.
(3) În situația în care nici până la expirarea celui de-al doilea termen prevăzut la alin. (2)
nu se fixează și nu se transmite membrilor comisiei de recepție și executantului data, ora
și locul de întâlnire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, sau dacă comisia de
recepție nu se prezintă la data, ora și locul de întrunire, executantul va stabili o dată de
convocare a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, cu specificarea orei și locului la
care comisia de recepție se întrunește și își începe activitatea, în intervalul de 7 zile
lucrătoare de la expirarea celui de-al doilea termen. Executantul va comunica
investitorului, prin document scris cu confirmare de primire, în timp util, ultimul termen
de întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor. În notificare, executantul va
preciza, totodată, că investitorul va răspunde pentru acoperirea tuturor cheltuielilor și
prejudiciilor produse ca urmare a neefectuării recepției la terminarea lucrărilor, conform
contractului între părți.
(4) În situația în care nici după demersurile precizate la alin. (3) nu începe procesul de
recepție, executantul se va adresa instanței de judecată pe motiv că investitorul
tergiversează recepția la terminarea lucrărilor.

Pag. 11

www.poca.ro
SECȚIUNEA II ACTIVITATEA COMISIEI DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR
Art.13 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor se adună la data, ora și locul
stabilite, iar președintele acesteia realizează prezența și stabilește programul după care
va fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor.
(2) Comisia de recepție poate funcționa numai în prezența a cel puțin 2/3 din membrii
acesteia. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită sau în cazul în care lipsește
președintele și/sau secretarul comisiei de recepție, se stabilește un nou termen care nu va
depăși 10 zile lucrătoare.
(3) Pentru desfășurarea în bune condiții a recepției la terminarea lucrărilor, investitorul
are obligația de a pune la dispoziția comisiei de recepție la terminarea lucrărilor caietele
de sarcini și anexele acestora, documentația privind execuția lucrărilor, precum și alte
documente solicitate în scris și pe care comisia le consideră necesare în acest sens.
(4) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, prin membrii desemnați, examinează
următoarele:
a) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului de lucrări/nota de
comandă, ale caietelor de sarcini și anexele acestora, ale documentației de execuție și ale
reglementărilor specifice;
b) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de lucrări/nota de comandă
încheiat între investitor și executant și în documentația anexă la contract (unde este
cazul);
c) documentele care intră în componenta cărții tehnice a lucrării aferente construcției,
inclusiv documentele contractului/nota de comandă, testările prevăzute în caietele de
sarcini, situația de plată a lucrărilor efectuate, foaia de atașament, jurnalul de activitate
zilnică, tabelul de măsurători privind lucrările executate, dispozițiile de șantier,
procesele-verbale pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse, procesele-
verbale de recepție calitativă, documentele care atestă calitatea materialelor, precum și
orice alt document aferent documentației de execuție a lucrărilor;
d) existența centralizatorului financiar actualizat la terminarea lucrărilor, din care să
reiasă valoarea finală a lucrărilor executate;
e) referatul dirigintelui de șantier cu privire la modul în care a fost executată lucrarea;
f) alte documente considerate necesare și solicitate de către Comisia de recepție.

Art.14 (1) Pe parcursul examinării lucrării și a documentelor puse la dispoziție, membrii


comisiei de recepție la terminarea lucrărilor pot solicita investitorului, justificat,
prezentarea altor documente relevante. Acestea pot include, dar nu se limitează la,
documente tehnice, rapoarte de inspecție, certificate de conformitate și alte documente
care atestă calitatea și conformitatea lucrărilor cu standardele și normele în vigoare.
(2) Comisia poate solicita realizarea de expertize tehnice, ridicări topografice, încercări
suplimentare, probe, măsurători și alte teste. Acestea sunt menite să asigure că lucrările
executate respectă cerințele tehnice și de calitate stabilite în contract și în documentația
tehnică.

Pag. 12

www.poca.ro
(3) La terminarea examinării nemijlocite a lucrării, comisia întocmește procesul-verbal de
recepție la terminarea lucrărilor - în fază unică, în care consemnează:
a) constatări în urma examinării vizuale a lucrării și analizării documentelor prevăzute la
art. 13 alin. (4);
b) valoarea finală a lucrărilor executate, cu și fără TVA;
c) aspectele prevăzute la art. 15 alin. (1) care trebuie să fie remediate, precum și
termenul de remediere;
d) eventuale explicații și/sau observații ale executantului;
e) refuzul executantului de a semna procesul-verbal de recepție, după caz;
f) situațiile de absență a unor membri ai comisiei sau invitați convocați;
g) decizia de admitere sau de respingere a recepției sau, după caz, decizia de suspendare
a procesului de recepție.
(4) Decizia comisiei de recepție se ia cu majoritatea simplă de voturi a membrilor
prezenți. Este interzisă abținerea membrilor comisiei de la vot.
(5) Membrii comisiei de recepție la terminarea lucrărilor care nu sunt de acord cu decizia
adoptată conform alin. (4), au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris,
elaborând în acest sens o notă individuală, care se atașează la procesul-verbal de recepție
la terminarea lucrărilor.
(6) În situația în care nu pot fi aplicate prevederile alin. (4), se fixează un nou termen,
care nu va depăși 5 zile lucrătoare.

Art.15 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor poate decide suspendarea


procesului de recepție la terminarea lucrărilor dacă:
a. constată existența unor lucrări neexecutate, nefinalizate sau a unor neconformități
care pot afecta utilizarea construcției;
b. există suspiciuni rezonabile, justificate, cu privire la calitatea lucrărilor realizate și
necesitatea unor expertize tehnice, încercări și teste suplimentare pentru a le clarifica;
c. lucrarea prezintă vicii sau defecțiuni a căror remediere este de durată și strict necesară
pentru asigurarea utilității conform destinației sale;
d. investitorul nu pune la dispoziția comisiei de recepție la terminarea lucrărilor
documentele prevăzute la art. 13 alin. (3);
e. nu a putut examina nemijlocit lucrarea;
f. la verificarea în teren nu au fost asigurate accesul și condițiile de verificare conform
solicitării acesteia.
(2) În cazul suspendării procesului de recepție, comisia de recepție la terminarea
lucrărilor încheie un proces-verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea
lucrărilor, al cărui conținut-cadru este prevăzut în anexa 3 la prezentul regulament, în
care consemnează decizia de suspendare, măsurile recomandate în scopul remedierii
aspectelor constatate, precum și termenul de remediere.
(3)Investitorul comunică executantului decizia comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor în maximum 3 zile lucrătoare de la întocmirea procesului-verbal de suspendare a
procesului de recepție la terminarea lucrărilor, împreună cu un exemplar al acestuia.

Pag. 13

www.poca.ro
(4) Conținutul-cadru al procesului-verbal de suspendare a procesului de recepție la
terminarea lucrărilor - în fază unică este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
Acesta se aplică pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 1 din prezentul regulament, și executate de
operatori economici cu activitatea principală "construcții", sau în regie proprie, precum și
pentru lucrările și serviciile de întreținere prevăzute în tabelul nr. 2, executate în regie
proprie.

Art.16 (1) Termenul de remediere este stabilit de comisia de recepție la terminarea


lucrărilor împreună cu executantul și nu poate depăși 90 de zile de la data încheierii
procesului-verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care condițiile climatice sau alți
factori independenți de voința părților determină imposibilitatea remedierii aspectelor
constatate, dintre cele prevăzute la art. 15 alin. (1), executantul notifică investitorul,
prin document scris cu confirmare de primire, despre această situație și solicită decalarea
termenului de remediere cu până la 90 de zile.
(3) În cazul în care executantul nu remediază aspectele prevăzute la art. 15 alin. (1) lit.
a) - c) în termenul de remediere stabilit, investitorul îl va soma în acest sens, iar dacă
executantul nu dă curs somației, investitorul este în drept să execute remedierile pe
cheltuiala și riscul executantului în culpă și să pretindă plata prejudiciului produs, potrivit
legii.

Art.17 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor decide admiterea recepției în


următoarele situații:
a) nu se constată existența aspectelor prevăzute la art. 15 alin. (1) sau art. 17 alin. (2);
b) aspectele prevăzute la art. 15 alin. (1) au fost remediate de executant în termenul de
remediere stabilit sau de investitor, în condițiile art. 16 alin. (3).
(2) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor decide respingerea recepției în situația în
care:
a) nu au fost remediate aspectele prevăzute la art. 15 alin. (1), consemnate în procesul-
verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele
rezultate în urma expertizelor tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare,
probelor, măsurătorilor și altor teste solicitate, în termenul de remediere stabilit;
b) comisia de recepție la terminarea lucrărilor nu a putut examina nemijlocit lucrarea;
c) se constată vicii sau defecțiuni care nu pot fi înlăturate și care prin natura lor pot
afecta utilizarea construcției, se impun expertize tehnice, refaceri de lucrări și altele.

SECȚIUNEA III FINALIZAREA RECEPȚIEI LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Art.18 (1) Data finalizării recepției la terminarea lucrărilor este data semnării procesului-
verbal de recepție la terminarea lucrărilor - în fază unică. Această dată reprezintă
momentul oficial de încheiere a lucrărilor și începutul perioadei de exploatare a
drumurilor și podurilor de interes județean și local.

Pag. 14

www.poca.ro
(2) După încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - în fază unică,
investitorul nu poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de
valori și altele asemenea decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor - în fază unică.
(3) Investitorul preia lucrarea de la executant în baza procesului-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor - în fază unică. Această preluare marchează transferul de
responsabilitate pentru întreținerea și exploatarea lucrării de la executant la investitor.
(4) Pentru lucrarea a cărei recepție la terminarea lucrărilor a fost respinsă, se vor menține
restricțiile din timpul execuției și, după caz, investitorul, pe lângă lucrările de conservare,
va efectua lucrări de consolidare în prima urgență în vederea asigurării siguranței în
exploatare.
(5) Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - în fază unică se comunică
executantului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data finalizării recepției, prevăzută la
alin. (1), de către investitor.

CAPITOLUL IV RECEPȚIA LUCRĂRILOR ȘI SERVICIILOR DE ÎNTREȚINERE A DRUMURILOR


DE INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL, PREVĂZUTE ÎN TABELUL NR. 2

SECȚIUNEA I CONSTITUIREA COMISIEI DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Art.19 (1) Executantul este obligat să notifice investitorul și dirigintele de șantier, prin
document scris cu confirmare de primire, data finalizării tuturor lucrărilor prevăzute în
contractul de lucrări, inclusiv a lucrărilor aferente părților/obiectelor/sectoarelor din
lucrările contractate, în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (5). Această notificare trebuie
să includă și finalizarea tuturor testărilor prevăzute în caietele de sarcini aferente
contractului
(2) Executantul trebuie să predea documentele necesare întocmirii cărții tehnice a lucrării
aferente construcției. Cartea tehnică a lucrării trebuie să conțină toate documentele
necesare pentru a demonstra conformitatea lucrării cu cerințele contractuale și
normative.
(3) După finalizarea tuturor lucrărilor și testelor, executantul trebuie să solicite
investitorului efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, inclusiv stabilirea datei, orei și
locului de întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor.
(4) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării de terminare a lucrărilor de la
executant, investitorul:
a) stabilește data, ora și locul la care se întrunește și își începe activitatea comisia de
recepție la terminarea lucrărilor;
b) solicită factorilor implicați prevăzuți la art. 20 desemnarea de către aceștia a
reprezentanților în comisia de recepție la terminarea lucrărilor.
(5) Factorii implicați în etapa de recepție la terminarea lucrărilor comunică investitorului,
reprezentantul desemnat să participe în comisia de recepție la terminarea lucrărilor, în
termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Pag. 15

www.poca.ro
(6) Investitorul numește printr-o decizie comisia de recepție la terminarea lucrărilor în
maximum 5 zile lucrătoare de la primirea tuturor comunicărilor de la factorii implicați în
etapa de recepție la terminarea lucrărilor și transmite membrilor comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor, executantului și proiectantului data, ora și locul la care comisia se
întrunește și își începe activitatea.
(7) La baza emiterii deciziei de numire a comisiei de recepție vor sta următoarele
documente:
a) adresele cu propunerile de reprezentanți desemnați să facă parte din comisia de
recepție;
b) notificarea de terminare a lucrărilor, cu confirmarea dirigintelui de șantier;
c) contractul de lucrări;
d) referatul proiectantului cu privire la modul în care a fost executată lucrarea;
e) referatul dirigintelui de șantier cu privire la modul în care a fost executată lucrarea.

Art.20 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor este formată în mod obligatoriu:
a) un reprezentant desemnat de către investitor, care deține și funcția de președinte al
comisiei;
b) minimum 3 specialiști cu activitate în construcții supuse recepției, în funcție de
categoria lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes județean și local,
desemnați de investitor, alții decât cei implicați în elaborarea documentației tehnice în
fază unică și în execuția lucrării. Aceștia își desfășoară activitatea ca angajați ai
investitorului, cu contract de muncă sau pe bază de contract de prestări servicii, ca
persoană fizică autorizată, după caz, potrivit legii.
(2) Comisia de recepție trebuie să fie formată din cel puțin patru membri, inclusiv
președintele.
(3) Reprezentantul desemnat de către investitor are rolul de a conduce ședințele comisiei
de recepție la terminarea lucrărilor și de a coordona activitățile acesteia.
(4) Secretariatul comisiei de recepție la terminarea lucrărilor este asigurat de dirigintele
de șantier, implicat în verificarea calității lucrărilor executate.
(5) Dirigintele de șantier autorizat asigură secretariatul comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor și întocmește documentele de recepție la terminarea lucrărilor în numele
investitorului. Dirigintele de șantier nu face parte din componenta comisiei de recepție.
(6) Reprezentanții executantului și ai proiectantului sunt obligați să participe la recepția
la terminarea lucrărilor în calitate de invitați.
(7) Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor trebuie să respecte conținutul-
cadru prevăzut în anexele nr. 2 și nr. 4 la prezentul regulament.
(8) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local
prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul regulament și executate în regie proprie, se aplică
conținutul-cadru al procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut în
anexa nr. 2 la prezentul regulament.

Pag. 16

www.poca.ro
(9) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local
prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul regulament și executate de operatori economici
cu activitate principală ”construcții”, se aplică conținutul-cadru al procesului verbal de
recepție la terminarea lucrărilor prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul regulament.

Art.21 (1) În cazul în care investitorul, în termenul stabilit la art. 19 alin (4) lit. a) și alin.
(6), nu stabilește și nu transmite membrilor comisiei de recepție, executantului și
proiectantului data, ora și locul de întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor
în termenul prevăzut, sau dacă comisia de recepție nu se prezintă la data, ora și locul de
întrunire stabilit, sau din motive obiective, justificate, comisia de recepție la terminarea
lucrărilor nu se poate întruni, executantul va reînnoi cererea, prin document scris cu
confirmare de primire, pentru fixarea unei noi date de convocare a comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor.
(2) Investitorul este obligat să stabilească, în intervalul de 5 zile lucrătoare de la primirea
noii cereri prevăzute la alin. (1), o nouă dată de convocare a comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor, cu specificarea orei și locului la care comisia de recepție se
întrunește și își începe activitatea, și să o transmită membrilor comisiei de recepție,
executantului și proiectantului.
(3) În situația în care nici până la expirarea celui de-al doilea termen prevăzut la alin. (2),
investitorul nu fixează și nu transmite membrilor comisiei de recepție, executantului și
proiectantului data, ora și locul de întrunire a comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor, executantul va stabili o dată de convocare a comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor, cu specificarea orei și locului la care comisia de recepție se întrunește și își
începe activitatea, în intervalul de 7 zile lucrătoare de la expirarea celui de-al doilea
termen.
(4) Executantul va comunica investitorului, prin document scris cu confirmare de primire,
în timp util, ultimul termen de întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor. În
notificare, executantul va preciza, totodată, că investitorul va răspunde pentru acoperirea
tuturor cheltuielilor și prejudiciilor produse ca urmare a neefectuării recepției la
terminarea lucrărilor, conform contractului între părți.
(5) În situația în care nici după demersurile precizate la alin. (3) și alin. (4) nu începe
procesul de recepție, executantul se va adresa instanței de judecată pe motiv că
investitorul tergiversează recepția la terminarea lucrărilor.

SECȚIUNEA II ACTIVITATEA COMISIEI DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Art.22 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor se adună la data, ora și locul
stabilite, sub conducerea președintelui numit de investitor. Acesta citește decizia de
numire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, face prezența și stabilește
programul de desfășurare a recepției la terminarea lucrărilor.
(2) Comisia de recepție poate funcționa numai în prezența a cel puțin 2/3 din membrii
numiți ai acesteia. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită sau în cazul în care

Pag. 17

www.poca.ro
lipsește președintele și/sau secretarul comisiei de recepție, se stabilește un nou termen
care nu va depăși 10 zile lucrătoare.
(3) Investitorul are obligația de a pune la dispoziția comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor documentația tehnică în fază unică și documentația privind execuția lucrărilor,
precum și alte documente solicitate în scris și pe care comisia le consideră necesare în
acest sens.
(4) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, prin membrii desemnați, examinează
următoarele:
a) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului de lucrări, cu
documentația tehnică în fază unică aprobată, cu documentația de execuție și cu
reglementările tehnice specifice;
b) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de lucrări încheiat între investitor
și executant și în documentația anexă la contract, respectiv a lucrărilor aferente
părților/obiectelor/sectoarelor din lucrările contractate, în condițiile prevăzute la art. 7
alin. (5);
c) documentele care intră în componenta cărții tehnice a lucrării aferente construcției,
inclusiv documentele contractului, testările prevăzute în caietul/caietele de sarcini
aferent/aferente contractului, dispozițiile de șantier, procesele-verbale pentru verificarea
calității lucrărilor ce devin ascunse, procesele-verbale de recepție calitativă pe faze de
execuție, documentele care atestă calitatea materialelor, precum și orice alt document
aferent documentației în fază unică și documentației de execuție a lucrărilor;
d) existența centralizatorului financiar actualizat la terminarea lucrărilor, din care să
reiasă valoarea finală a lucrărilor executate;
e) procesul verbal de predare primire, prevăzut la art. 9, după caz;
f) referatele întocmite de proiectant și dirigintele de șantier cu privire la modul în care a
fost executată lucrarea;
g) alte documente considerate necesare și solicitate de către comisia de recepție la
terminarea lucrărilor.

Art.23 (1) În cadrul procesului de recepție la terminarea lucrărilor, membrii comisiei pot
solicita investitorului, în mod justificat, prezentarea altor documente relevante pentru
lucrare, precum și realizarea de expertize tehnice, ridicări topografice, încercări
suplimentare, probe, măsurători și alte teste.
(2) Recepția se efectuează în toate cazurile prin examinare nemijlocită a lucrării și
analizarea documentelor prevăzute la art. 22 alin. (4).
(3) La terminarea examinării nemijlocite a lucrării, comisia întocmește procesul-verbal de
recepție la terminarea lucrărilor sau procesul-verbal de suspendare a procesului de
recepție la terminarea lucrărilor, în care consemnează:
a) constatări în urma examinării vizuale a lucrării și analizării documentelor prevăzute la
art. 22 alin.(4);
b) valoarea finală a lucrărilor executate, cu și fără TVA;
c) aspectele prevăzute la art. 24 alin. (1) care trebuie să fie remediate, precum și
termenul de remediere;

Pag. 18

www.poca.ro
d) eventuale explicații și/sau observații ale executantului;
e) refuzul executantului de a semna procesul-verbal de recepție, după caz;
f) situațiile de absență a unor membri ai comisiei sau invitați convocați;
g) decizia de admitere sau de respingere a recepției sau, după caz, decizia de suspendare
a procesului de recepție;
h) perioada de garanție a lucrărilor.
(4) În termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la începerea activității, comisia de
recepție la terminarea lucrărilor are obligația de a încheia procesul-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor sau de suspendare a procesului de recepție.
(5) În cazul în care, din motive întemeiate, comisia de recepție la terminarea lucrărilor nu
poate respecta termenul prevăzut la alin. (4), președintele comisiei va prelungi o singură
dată acest termen cu maximum 15 zile lucrătoare.
(6) În cazul în care executantul refuză să semneze procesul-verbal de recepție, acest fapt
va fi consemnat în procesul-verbal. Motivele refuzului vor fi analizate de către comisie și
vor fi luate măsurile necesare pentru remedierea situației.
(7) Decizia comisiei de recepție se ia cu majoritatea simplă de voturi a membrilor
prezenți. Este interzisă abținerea membrilor comisiei de la vot. Decizia poate fi de
admitere, de respingere sau de suspendare a recepției.
(8) Membrii comisiei care nu sunt de acord cu decizia adoptată au obligația de a-și
prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală, care se
atașează la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
(9) În situația în care nu pot fi aplicate prevederile alin. (7) se fixează un nou termen,
care nu va depăși 5 zile lucrătoare.

Art.24 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor decide suspendarea procesului de


recepție la terminarea lucrărilor dacă constată următoarele:
a) existența unor lucrări neexecutate, nefinalizate sau a unor neconformități care pot
afecta utilizarea construcției;
b) lucrarea prezintă vicii/defecțiuni a căror remediere este de durată și strict necesară
pentru asigurarea utilității conform destinației sale;
c) existența, în mod justificat, a unor suspiciuni rezonabile cu privire la calitatea
lucrărilor realizate și necesitatea unor expertize tehnice, încercări și teste suplimentare
pentru a le clarifica;
d) investitorul nu pune la dispoziția comisiei de recepție la terminarea lucrărilor
documentele prevăzute la art. 22 alin. (4);
e) nu a putut examina nemijlocit lucrarea;
f) la verificările efectuate în teren nu au fost asigurate accesul și condițiile de verificare
conform solicitării acesteia.
(2) În cazul în care comisia de recepție la finalizarea lucrărilor decide suspendarea
procesului de recepție, aceasta încheie un proces-verbal de suspendare a procesului de
recepție la finalizarea lucrărilor. Decizia de suspendare, măsurile recomandate pentru

Pag. 19

www.poca.ro
remedierea aspectelor constatate, precum și termenul de remediere sunt consemnate în
acest proces-verbal.
(3) Investitorul comunică executantului decizia comisiei în maximum 7 zile lucrătoare de
la luarea la cunoștință a procesului-verbal de suspendare a procesului de recepție la
terminarea lucrărilor, împreună cu un exemplar al acestuia.
(4) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local
prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul regulament și executate în regie proprie, se aplică
conținutul-cadru al procesului verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea
lucrărilor prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
(5) Pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes județean și local
prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul regulament și executate de operatori economici
cu activitate principală ”construcții”, se aplică conținutul-cadru al procesului verbal de
suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut în anexa nr. 5 la
prezentul regulament.
(6) Termenul de remediere este stabilit de comisia de recepție la terminarea lucrărilor
împreună cu executantul și nu poate depăși 90 de zile de la data încheierii procesului-
verbal de suspendare a procesului de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut la alin.
(2).
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul în care condițiile climatice sau alți
factori independenți de voința părților determină imposibilitatea remedierii aspectelor
constatate, dintre cele prevăzute la alin. (1), executantul notifică investitorul, prin
document scris cu confirmare de primire, despre această situație și solicită decalarea
termenului de remediere cu până la 90 de zile.
(8) În cazul în care executantul nu remediază aspectele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) în
termenul de remediere stabilit, investitorul îl va soma în acest sens, iar dacă executantul
nu dă curs somației, investitorul este în drept să execute remedierile pe cheltuiala și
riscul executantului în culpă și să pretindă plata prejudiciului produs, potrivit legii.

Art.25 (1) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor decide admiterea recepției în


următoarele situații:
a) nu se constată existența aspectelor prevăzute la art. 24 alin. (1) sau art. 25 alin. (2);
b) aspectele prevăzute la art. 24 alin. (1) au fost remediate de executant în termenul de
remediere stabilit sau de investitor, în condițiile art. 24 alin. (8).
(2)Comisia de recepție la finalizarea lucrărilor poate decide respingerea recepției în cazul
în care:
a) comisia de recepție la terminarea lucrărilor nu a putut examina nemijlocit lucrarea;
b) lucrarea nu a putut fi examinată direct sau dacă nu au fost remediate aspectele
prevăzute la art. 24 alin. (1), consemnate în procesul-verbal de suspendare a procesului
de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele rezultate în urma expertizelor tehnice,
ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare, probelor, măsurătorilor și altor teste
solicitate, în termenul de remediere stabilit;

Pag. 20

www.poca.ro
c) se constată vicii sau defecte care nu pot fi înlăturate și care prin natura lor pot afecta
utilizarea construcției, se impun expertize tehnice, refaceri de lucrări și altele.
(3) Președintele comisiei de recepție înaintează investitorului procesul-verbal de recepție
la terminarea lucrărilor, cu decizia comisiei și observațiile participanților.

SECȚIUNEA III FINALIZAREA RECEPȚIEI LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Art.26 (1) Data finalizării recepției la terminarea lucrărilor este data semnării de către
investitor a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
(2) Perioada de garanție a lucrărilor, stabilită prin contractul de lucrări, începe la data
semnării de către investitor a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, cu
respectarea reglementărilor în vigoare.
(3) După încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, investitorul nu
poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori și altele
asemenea decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Excepție fac viciile/defecțiunile ascunse descoperite în termenul stabilit conform legii.
(4) Investitorul preia lucrarea de la executant în baza procesului-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor.
(5) Pentru lucrarea a cărei recepție la terminarea lucrărilor a fost respinsă, se vor menține
restricțiile din timpul execuției și, după caz, investitorul, pe lângă lucrările de conservare,
va efectua lucrări de consolidare în prima urgență în vederea asigurării siguranței în
exploatare.
(6) Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor se comunică, în termen de 7 zile
lucrătoare de la data finalizării recepției, de către investitor către: executant, proiectant
și toți factorii implicați în etapa de recepție la terminarea lucrărilor, care au semnat
procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

SECȚIUNEA IV CONSTITUIREA COMISIEI DE RECEPȚIE FINALĂ


Art.27 (1) Investitorul este obligat, în termen de maximum 10 zile de la expirarea
perioadei de garanție, să stabilească data, ora și locul la care se întrunește și își începe
activitatea comisia de recepție finală, să numească printr-o decizie comisia de recepție
finală și să notifice membrilor comisiei de recepție, executantului și proiectantului data,
ora și locul la care comisia de recepție se întrunește și își începe activitatea. Perioada de
garanție este cea consemnată în contractul de lucrări și nu poate fi mai mică decât cea
prevăzută de lege.
(2) La baza emiterii deciziei de numire a comisiei de recepție finală stau următoarele
documente:
a) adresele cu propunerile de reprezentanți desemnați să facă parte din comisia de
recepție;
b) procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
c) contractul de lucrări;

Pag. 21

www.poca.ro
d) referatul întocmit de dirigintele de șantier cu privire la urmărirea comportării în
exploatare a lucrării, pe perioada de garanție;
e) referatul proiectantului privind comportarea în exploatare a lucrării, pe perioada de
garanție.
(3) În maximum 15 zile lucrătoare de la începerea activității, comisia de recepție are
obligația de a încheia procesul-verbal de recepție finală sau de suspendare a procesului de
recepție.
(4) În cazul în care, din motive întemeiate, comisia de recepție finală nu poate respecta
termenul prevăzut la alin. (3), președintele comisiei va prelungi o singură dată acest
termen cu maximum 5 zile lucrătoare.
(5) În cazul în care investitorul, în termenul prevăzut la alin. (1), nu stabilește și nu
transmite membrilor comisiei de recepție, executantului și proiectantului data, ora și
locul de întrunire a comisiei de recepție finală, sau dacă comisia de recepție nu se
prezintă la data, ora și locul de întrunire stabilit, sau din motive obiective, justificate,
comisia de recepție nu se poate întruni, executantul va solicita, prin document scris cu
confirmare de primire, fixarea unei date de convocare a comisiei de recepție finală.
(6) Investitorul este obligat să stabilească, într-un interval de 5 zile lucrătoare de la
primirea cererii, prevăzut la alin. (5), o nouă dată de convocare a comisiei de recepție
finală, cu specificarea orei și locului la care comisia de recepție se întrunește și își începe
activitatea și să o transmită membrilor comisiei de recepție, executantului și
proiectantului.
(7) În situația în care nici până la expirarea celui de-al doilea termen prevăzut la alin. (6)
investitorul nu fixează și nu transmite membrilor comisiei de recepție, executantului și
proiectantului data, ora și locul de întrunire a comisiei de recepție finală, sau dacă
comisia de recepție nu se prezintă la data, ora și locul de întrunire stabilit și nu începe
procesul de recepție, executantul se va adresa instanței de judecată pe motiv că
investitorul tergiversează recepția finală.

Art.28 (1) Comisia de recepție finală este compusă în mod obligatoriu:


a) un reprezentant desemnat de către investitor, care este și președintele comisiei,
b) minimum 3 specialiști cu activitate în construcții supuse recepției, desemnați de
investitor în funcție de categoria lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de
interes județean și local, alții decât cei implicați în elaborarea documentației tehnice în
fază unică și în execuția lucrării. Aceștia își desfășoară activitatea ca angajați ai
investitorului, cu contract de muncă sau pe bază de contract de prestări servicii, ca
persoană fizică autorizată, după caz, potrivit legii.
(2) Reprezentanții executantului și ai proiectantului participă, în mod obligatoriu, în
calitate de invitați, la recepția finală.
(3) Specialiștii cu activitate în construcții desemnați în comisia de recepție finală trebuie
să fie angajați ai investitorului, cu contract de muncă, sau pe bază de contract de prestări
servicii, ca persoană fizică autorizată și să nu fie implicați în elaborarea documentației
tehnice și în execuția lucrării.
Pag. 22

www.poca.ro
Art.29 (1) În cadrul procesului de recepție finală a lucrărilor de construcții și întreținere a
drumurilor de interes județean și local, secretariatul comisiei de recepție este asigurat de
un diriginte de șantier autorizat, implicat în verificarea calității lucrărilor executate și
urmărirea comportării lucrării în perioada de garanție.
(2) Dirigintele de șantier autorizat întocmește, în numele investitorului, documentele de
recepție finală și constituie cartea tehnică a lucrării aferentă construcției.
(3) Dirigintele de șantier autorizat care asigură secretariatul comisiei de recepție finală,
prevăzut la alin. (1), nu face parte din comisia de recepție finală.
(4) Conținutul-cadru al procesului-verbal de recepție finală este prevăzut în anexa nr. 6 la
regulament. Acesta se aplică pentru aplică pentru lucrările și serviciile de întreținere a
drumurilor de interes județean și local prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul
regulament, și executate de operatori economici cu activitatea principală “construcții”.

SECȚIUNEA V ACTIVITATEA COMISIEI DE RECEPȚIE FINALĂ


Art.30 (1) Comisia de recepție finală se adună la data, ora și locul stabilite, iar
președintele acesteia, numit de investitor, citește decizia de numire a comisiei de
recepție finală, face prezența și stabilește programul după care va fi realizată recepția
finală.
(2) Comisia de recepție poate funcționa numai în prezența a cel puțin 2/3 din membrii
numiți ai acesteia. În cazul în care nu este îndeplinită această condiție sau în cazul în care
lipsește președintele și/sau secretarul comisiei de recepție, se stabilește un nou termen
care nu va depăși 10 zile lucrătoare.
(3) Comisia de recepție finală, prin membrii desemnați, verifică obligatoriu următoarele:
a) procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
b) referatul întocmit de dirigintele de șantier cu privire la urmărirea comportării în
exploatare a lucrării, pe perioada de garanție;
c) referatul proiectantului privind comportarea în exploatare a lucrării, pe perioada de
garanție;
d) cartea tehnică a lucrării aferentă construcției completată integral;
e) remedierile efectuate ca urmare a viciilor/defecțiunilor ascunse (altele decât cele
rezultate din exploatarea necorespunzătoare a lucrării) constatate în perioada de garanție
a lucrărilor și documentele aferente.
(4) Comisia de recepție finală poate solicita investitorului, în cazuri justificate și/sau în
cazul apariției unor vicii/defecțiuni, altele decât cele rezultate din exploatarea
necorespunzătoare a lucrării, efectuarea de expertize tehnice, încercări suplimentare,
probe și alte teste.
(5) Recepția se efectuează în toate cazurile prin examinare nemijlocită a lucrării și
analizarea documentelor prevăzute la alin. (3).
(6) La terminarea examinării nemijlocite a lucrării, comisia întocmește procesul-verbal de
recepție finală, în care consemnează:

Pag. 23

www.poca.ro
a) constatările în urma examinării vizuale a lucrării și analizării documentelor prevăzute la
alin.3);
b) aspectele prevăzute la art. 32 alin. (1) care trebuie să fie remediate, precum și
termenul de remediere;
c) eventualele explicații și/sau observații ale executantului;
d) refuzul executantului de a semna procesul-verbal de recepție, după caz;
e) situațiile de absență a unor membri ai comisiei sau invitați convocați;
f) decizia de admitere sau de respingere a recepției sau, după caz, decizia de suspendare
a procesului de recepție;
g) perioada de garanție a lucrărilor.

Art.31 (1) Decizia comisiei de recepție finală se ia cu majoritatea simplă de voturi a


membrilor prezenți. Este interzisă abținerea membrilor comisiei de la vot.
(2) Membrii comisiei de recepție la terminarea lucrărilor prevăzute la art. 28 alin. (1) care
nu sunt de acord cu decizia adoptată, potrivit alin. (1), au obligația de a-și prezenta
punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală, care se atașează la
procesul-verbal de recepție finală.
(3) În situația în care nu pot fi aplicate prevederile alin. (1) se fixează un nou termen,
care nu va depăși 5 zile lucrătoare.

Art.32 (1) Comisia de recepție finală poate decide suspendarea procesului de recepție
finală în următoarele situații:
a) dacă descoperă, în perioada de garanția, apariția unor vicii sau defecțiuni, altele decât
cele rezultate din exploatarea necorespunzătoare a lucrării și care pot fi remediate;
b) investitorul nu pune la dispoziția comisiei de recepție finală documentele necesare,
conform art. 30 alin. 3);
c) nu a putut examina lucrarea nemijlocit;
d) la verificările efectuate în teren nu au fost asigurate accesul și condițiile de verificare
conform solicitării acesteia.
(2) În cazul în care comisia de recepție finală decide suspendarea procesului de recepție
finală, aceasta încheie un proces-verbal de suspendare a procesului de recepție finală, al
cărui conținut-cadru este prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul regulament, în care
consemnează decizia de suspendare, măsurile recomandate pentru remedierea aspectelor
constatate și termenul de remediere.
(3) Investitorul comunică executantului decizia comisiei în maximum 7 zile lucrătoare de
la luarea la cunoștință a procesului verbal de suspendare a procesului de recepție finală,
împreună cu un exemplar al acestuia.
(4) Conținutul-cadru al procesului-verbal de suspendare a procesului de recepție finală,
prevăzut în anexa nr. 7, se aplică pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor
de interes județean și local prevăzute în tabelul nr. 2 din prezentul regulament, și
executate de operatori economici cu activitatea principală “construcții”.

Pag. 24

www.poca.ro
(5) Termenul de remediere este stabilit de comisia de recepție finală împreună cu
executantul și nu poate depăși 90 de zile de la data încheierii procesului-verbal de
suspendare a procesului de recepție finală.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în cazul în care condițiile climatice sau alți
factori independenți de voința părților determină imposibilitatea remedierii
viciilor/defecțiunilor descoperite, executantul notifică investitorul, prin document scris cu
confirmare de primire, despre această situație și solicită decalarea termenului de
remediere cu până la 90 de zile.
(7) În cazul în care executantul nu remediază viciile sau defecțiunile în termenul de
remediere stabilit, investitorul îl poate soma în acest sens. Dacă executantul nu dă curs
somației, investitorul poate executa remedierile pe cheltuiala și riscul executantului și
poate pretinde plata prejudiciului produs, conform legii.

Art.33 (1) Comisia de recepție finală decide admiterea recepției finale în cazul în care nu
se descoperă existența unor vicii/defecțiuni, altele decât cele rezultate din exploatarea
necorespunzătoare a lucrării, precum și în cazul în care acestea au fost înlăturate de
executant în termenul de remediere stabilit sau de investitor, în condițiile art. 32 alin. 7).
(2) Comisia de recepție finală decide respingerea recepției finale în cazul:
a) apariției unor vicii/defecțiuni, altele decât cele rezultate din exploatarea
necorespunzătoare a lucrării, care nu pot fi înlăturate și care prin natura lor pot afecta
utilizarea construcției, caz în care se impun expertize tehnice, refaceri de lucrări și
altele:
b) în care comisia de recepție finală nu a putut examina nemijlocit lucrarea;
c) în care nu au fost remediate aspectele consemnate în procesul-verbal de suspendare a
procesului de recepție finală, în termenul de remediere stabilit, potrivit art. 32.
(3) Președintele comisiei de recepție înaintează investitorului procesul-verbal de recepție
finală, cu decizia comisiei și observațiile participanților.
(4) În conformitate cu decizia comisiei de recepție finală, investitorul aprobă, în termen
de 7 zile lucrătoare de la luarea deciziei de către comisie, admiterea sau respingerea
recepției, și semnează procesul-verbal de recepție finală.
(5) Înainte de aprobarea procesului-verbal de recepție, în cazuri temeinic motivate,
investitorul poate solicita efectuarea unor verificări suplimentare, în funcție de rezultatul
acestora putând decide, după caz, reluarea procesului de recepție sau aprobarea
procesului-verbal de recepție finală.

Art.34 (1) Data finalizării recepției finale este data la care investitorul semnează procesul-
verbal de recepție finală.
(2)În cazul în care recepția finală a lucrării este respinsă, se vor menține restricțiile din
timpul executării lucrării. Investitorul, pe lângă lucrările de conservare, va efectua lucrări
de consolidare în prima urgență pentru asigurarea siguranței în exploatare. De asemenea,
investitorul are dreptul de a se îndrepta împotriva factorilor implicați în executarea

Pag. 25

www.poca.ro
lucrării, vinovați de viciile sau defecțiunile descoperite cu ocazia recepției finale, precum
și pentru utilizarea cu restricții a lucrării.
(3) Investitorul se va putea îndrepta pentru recuperarea pagubelor, împotriva factorilor
implicați în executarea lucrării, vinovați de viciile/defecțiunile descoperite cu ocazia
recepției finale, precum și pentru utilizarea cu restricții a lucrării.
(4) Procesul-verbal de recepție finală se va comunica în termen de 7 zile lucrătoare de la
data finalizării recepției, prevăzut la alin. (1), de către investitor executantului,
proiectantului și tuturor factorilor implicați în etapa de recepție la terminarea lucrărilor
care au semnat procesul-verbal de recepție finală.

CAPITOLUL V DISPOZIȚII FINALE

SECȚIUNEA I RECEPȚIA LUCRĂRILOR


Art.35 (1) Investitorul va stabili data de întrunire a comisiei de recepție la terminarea
lucrărilor și a comisiei de recepție finală, ținând cont de condițiile atmosferice care pot
împiedica examinarea vizuală a lucrării.
(2) Recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală se consideră a fi începute la data la
care comisia de recepție se întrunește și își începe activitatea, conform prezentului
regulament.
(3) Procesul-verbal încheiat cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor sau a recepției
finale, cu încălcarea prevederilor legale, poate fi anulat de către instanțele competente,
conform legii.
(4) În situația în care părțile nu ajung, în condițiile prevăzute de prezentul regulament, la
un acord pentru rezolvarea neînțelegerilor ivite cu ocazia încheierii procesului-verbal de
recepție sau la o poziție comună în vederea realizării recepției lucrării pe cale amiabilă,
acestea se pot adresa instanței judecătorești competente, conform legii.
(5) Cheltuielile privind activitatea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor și a
comisiei de recepție finală cad în sarcina investitorului.
(6) Cheltuielile ocazionate de încercări, probe și alte teste realizate în laboratoare
autorizate, altele decât cele care decurg din prevederile contractuale, se suportă de către
investitor. În situațiile în care, în urma rezultatelor constatate ca urmare a încercărilor,
probelor și testelor se stabilește o culpă, cheltuielile respective se suportă de către partea
în culpă.
(7) Cheltuielile cu privire la realizarea de expertize tehnice sau cele ocazionate de
asistența unui expert se suporta de partea care a avut inițiativa recurgerii la serviciile
expertului, și anume investitor sau executant. În situațiile în care, în urma rapoartelor de
expertiză tehnică, se constată abateri de la prevederile documentațiilor tehnice în fază
unică, cheltuielile respective se suportă de către partea în culpă.

Pag. 26

www.poca.ro
Art.36 (1) Referatul proiectantului pentru recepția la terminarea lucrărilor va cuprinde
obligatoriu o concluzie finală și referiri asupra rezultatului examinării nemijlocite în ceea
ce privește:
a) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile documentației tehnice în fază
unică, documentației de execuție și ale reglementărilor specifice;
b) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de lucrări încheiat între investitor
și executant și în documentația anexă la contract, respectiv a lucrărilor aferente
părților/obiectelor/sectoarelor din lucrările contractate, în condițiile prevăzute la art. 7
alin. (5);
c) documentele care intră în componenta cărții tehnice a lucrării aferente construcției.
(2) Pentru recepția finală, referatul proiectantului privind comportarea în exploatare a
lucrării, pe perioada de garanție, va cuprinde în mod obligatoriu și referiri asupra
comportării lucrării în raport cu remedierile efectuate și o concluzie finală.
(3) Referatul dirigintelui de șantier va cuprinde, după caz, informații privind îndeplinirea
obligațiilor și răspunderilor ce îi revin în exercitarea verificării execuției corecte a
lucrărilor, și anume documente încheiate ca urmare a verificărilor în perioada de pregătire
a lucrării, în perioada execuției lucrărilor și după caz, în perioada de garanție, și o
concluzie finală.
(4) Urmărirea execuției lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de interes
județean și local, prevăzute în tabelul nr. 1, se va face de către un diriginte de șantier,
care își desfășoară activitatea ca angajat al investitorului.
(5) Investitorul are obligația să comunice, în scris, executantului decizia de numire a
reprezentantului, prevăzut la alin. 4, însărcinat cu activitatea de urmărire, supraveghere
și verificare a execuției lucrărilor.

Art.37 (1) Urmărirea execuției lucrărilor și serviciilor de întreținere a drumurilor de


interes județean și de interes local se va realiza de către un specialist diriginte de șantier
autorizat sau o firmă de consultanță specializată.
(2) Dirigintele de șantier își desfășoară activitatea ca angajat al investitorului, fie cu
contract de muncă, fie pe baza unui contract de prestări servicii, conform legii.
(3) Dirigintele de șantier este responsabil atât față de angajator, cât și față de organele
abilitate ale statului, pentru executarea lucrărilor în conformitate cu documentația
tehnică și cu reglementările tehnice în vigoare.

Art. 38 (1) Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției cuprinde documentația tehnică
în fază unică, documentația privind execuția, documentația privind recepția și
documentația privind urmărirea comportării în exploatare pe perioada de garanție.
(2) Conținutul-cadru al cărții tehnice a lucrării este prevăzut în anexa nr. 8 la prezentul
regulament.
(3) Cartea tehnică a lucrării se anexează la cartea tehnică a construcției.

Pag. 27

www.poca.ro
(4) Cartea tehnică se întocmește în conformitate cu normele prevăzute în anexa nr. 9 și
se predă investitorului, astfel:
a) la recepția la terminarea lucrărilor se predă documentația tehnică în fază unică și
documentația privind execuția;
b) la recepția finală se predă documentația privind recepția, precum și documentația
privind urmărirea comportării în exploatare pe perioada de garanție și, eventual,
documentația privind intervențiile pentru remedierea defectelor apărute în perioada de
garanție.
(5) Investitorul are obligația de a păstra cartea tehnică a lucrării aferentă construcției.
(6) Prevederile din cartea tehnică a lucrării referitoare la exploatare sunt obligatorii
pentru investitor.
(7) La înstrăinarea construcției, cartea tehnică se predă noului administrator sau
proprietar.
(8) Tabelele nr. 1-3 și Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Pag. 28

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554, capitolele B și C, cu recepție
într-o singură etapă
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
B. LUCRĂRI ȘI SERVICII PRIVIND INTRETINEREA CURENTA A DRUMURILOR DE INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL
101 Întreținere curentă pe timp de vară
101.1. Întreținerea părții carosabile, specifică tipului de îmbrăcăminte (strat de rulare) Diriginte de șantier CJ/CL
101.1.1. Întreținerea îmbrăcăminților bituminoase cuprinde: întreținerea suprafețelor Diriginte de șantier CJ/CL
degradate la îmbrăcămintea bituminoasă și măsuri de protecție a acesteia prin
înlăturarea denivelărilor și făgașelor, plombări, colmatarea fisurilor și a
crăpăturilor, badijonarea suprafețelor poroase, precum și așternerea nisipului sau
a criblurii pe suprafețele cu bitum în exces sau șlefuite, înlăturarea pietrișului sau
a criblurii alergătoare, etc.
101.1.2. Întreținerea îmbrăcăminților cu lianți hidraulici cuprinde: plombări, colmatări de Diriginte de șantier CJ/CL
rosturi și crăpături, refacerea rosturilor, eliminarea fenomenului de pompaj,
refaceri de dale etc.
101.1.3. Întreținerea pavajelor din piatră cioplită cuprinde: refaceri de suprafețe izolate, Diriginte de șantier CJ/CL
înlocuiri de pavele, refacerea locală a bitumărilor de rosturi, combaterea
excesului de bitum, eliminarea suprafețelor șlefuite etc.
101.1.4. Întreținerea pavajelor din bolovani sau piatră brută cuprinde: curățarea sau Diriginte de șantier CJ/CL

Pag. 29

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
repararea locală a pavajelor din bolovani sau din piatră brută
101.1.5. Întreținerea drumurilor pietruite cuprinde: greblarea pietrei alergătoare și Diriginte de șantier CJ/CL
așternerea ei pe drum, aprovizionarea cu materiale pietroase în volum de până la
300 mc/km, astuparea gropilor și a făgașelor cu material pietros, scarificarea și
reprofilarea, cu sau fără cilindrare, cu sau fără material pietros de adaos etc.
101.1.6. Întreținerea drumurilor de pământ cuprinde: reprofilarea platformei, astuparea Diriginte de șantier CJ/CL
gropilor și a făgașelor cu pământ, tăierea dâmburilor, stabilizări cu lianți și cu alte
produse chimice, completarea cu nisip, cu balast etc.
101.2. Întreținerea comună tuturor drumurilor
101.2.1. Întreținerea platformei drumului cuprinde: curățarea platformei drumului de Diriginte de șantier CJ/CL
noroiul adus de vehicule de pe drumurile laterale, de materiale aduse de viituri
(potmol, stânci, anrocamente, arbori etc.), tratarea burdușirilor, a unor tasări
locale, aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere manuală sau mecanizată,
tăierea dâmburilor, completarea cu pământ, cu balast, și nivelarea la cotă,
curățirea acostamentelor în dreptul parapetelor direcționale, tăieri de cavalieri și
corectarea taluzurilor de debleu sau de rambleu, întreținerea benzilor de
încadrare prin eliminarea unor denivelări locale, eliminarea gropilor sau a
adânciturilor prin acoperirea cu materiale din categoria celor din care acestea au
fost executate inițial.
101.2.2. Asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, precum și prevenirea efectelor Diriginte de șantier CJ/CL
inundațiilor cuprinde: întreținerea șanțurilor și a rigolelor: curățirea șanțurilor, a
Pag. 30

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
rigolelor, a canalelor și a podețelor, executarea șanțurilor de acostament și a
șanțurilor de gardă, a rigolelor (exclusiv pavarea sau pereerea), pentru
îndepărtarea apelor din zona drumului, decolmatarea sau desfundarea șanțurilor,
rigolelor, a șanțurilor de gardă, a canalelor de scurgere, eliminarea rupturilor
locale, a tasărilor și a crăpăturilor, refacerea rostuirii la șanțurile și rigolele
pavate; întreținerea drenurilor: curățarea și repararea căminelor de vizitare, a
puțurilor de aerisire și a capetelor de drenuri, completarea capacelor căminelor la
puțurile de aerisire, verificarea funcționării drenurilor (conform instrucției) și
curățarea cunetelor; prevenirea efectelor inundațiilor: întreținerea lucrărilor de
corecții ale torenților și de amenajare a văilor contra eroziunilor, întreținerea
lucrărilor de apărări de maluri și regularizări ale cursurilor de ape, completarea
terasamentelor deteriorate local și a eroziunilor provocate de topirea zăpezilor,
apărări de maluri de volum mic, corecții locale ale albiilor, șanțuri de gardă,
amenajări ale torenților și ale canalelor de evacuare până la 200 m lungime,
asigurarea stocurilor de materiale, echipamente și dispozitive pentru intervenții în
caz de inundații, variante locale de deviere a circulației ca urmare a efectelor
inundațiilor; întreținerea zidurilor de sprijin: întreținerea bolților cu pilaștri, a
ranforturilor și a zidurilor de sprijin sau de căptușire, curățarea coronamentelor și
barbacanelor de vegetație, gunoaie, precum și corecții izolate
101.2.3. Întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere și de informare Diriginte de șantier CJ/CL
cuprinde: întreținerea semnalizării verticale: îndreptarea, întreținerea, spălarea și

Pag. 31

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
revopsirea portalelor, a indicatoarelor de circulație, a stâlpilor și a altor mijloace
de dirijare a circulației, recondiționarea tablelor indicatoare, inclusiv pentru
semnalizarea punctelor de lucru și a sectoarelor cu pericole, a portalelor și a
consolelor, remontarea acestora; întreținerea semnalizării orizontale:
completarea sau refacerea izolată a marcajelor pe partea carosabilă, corecții ale
marcajelor; întreținerea și montarea indicatoarelor de km și hm: vopsirea și
scrierea spălarea sau îndreptarea indicatoarelor de km și hm, montarea acestora;
întreținerea parapetelor direcționale: întreținerea parapetelor metalice, de
zidărie sau din beton prin repararea tencuielilor, a zidurilor, aducerea la cotă,
completarea elementelor necesare, revopsire, spălare periodică, protecții
anticorozive etc; întreținerea gardurilor de protecție: întreținerea și repararea
gardurilor de protecție, demontare, remontare, completare cu elemente
necesare, văruire sau vopsire; văruirea plantaților și a accesoriilor: văruirea
plantațiilor și a accesoriilor (coronamente, garduri, borne etc.); întreținerea zonei
drumului: curățarea părții carosabile de materiale lunecoase (vopsele, bitumuri,
materiale rezultate din accidente de circulație etc.), tăierea ramurilor pentru
asigurarea vizibilității și a gabaritului; informări privind starea drumurilor:
informări operative, la toate nivelurile, privind condițiile de circulație pe timp de
vară sau în caz de calamități etc.;
101.2.4. Asigurarea esteticii rutiere a drumurilor cuprinde: întreținerea drumurilor: revizii Diriginte de șantier CJ/CL
curente și intervenții operative, executate de echipe mobile, curățarea de

Pag. 32

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
gunoaie, paie, noroi, cadavre etc., a platformei, a taluzurilor, șanțurilor, locurilor
de parcare, fântânilor și a spațiilor verzi, strângerea materialului în grămezi și
transportul în afara zonei drumului, curățarea trotuarelor și a casiurilor, precum și
repararea sau completarea elementelor lipsă, demontarea panourilor publicitare
instalate ilegal sau degradate și depozitarea lor în afara zonei drumului; cosirea
vegetației ierboase: cosirea vegetației ierboase în zona (acostamente, șanțuri,
taluzuri, bandă mediană), tăierea buruienilor, a lăstărișului, a drajonilor și a
mărăcinilor, curățarea plantației de ramuri uscate etc.
101.2.5. Întreținerea drumurilor laterale cuprinde: aducerea la profil și întrețineri locale, Diriginte de șantier CJ/CL
asigurarea scurgerii apelor etc.
101.3. Întreținerea curentă a podurilor, pasajelor, podețelor și a tunelurilor cuprinde:
poduri din lemn: strângerea buloanelor și baterea penelor, impregnarea cu Diriginte de șantier CJ/CL
substanțe antiseptice și ignifuge a elementelor din lemn;
poduri de zidărie, din beton, beton armat, beton precomprimat, pasaje: reparații
de tencuieli, curățarea rosturilor degradate și umplerea lor cu mortar, curățarea
banchetelor și ungerea aparatelor de reazem, curățarea căii de noroi și gunoaie,
desfundarea gurilor de scurgere, completări izolate la terasamente, la calea de
rulare sau la rampe, reparații la parapete, trotuare, guri de scurgere,
hidroizolații, rosturi de dilatație, casiuri, sferturi de con, scări de acces, perforare
fâșii cu goluri;
poduri metalice: întreținerea vopselei prin completări pe suprafețe izolate, Diriginte de șantier CJ/CL
Pag. 33

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
îndreptarea elementelor deformate, curățarea nodurilor, a aparatelor de reazem
și a celorlalte accesorii, degajarea gunoaielor din jurul montanților și a
diagonalelor, revopsiri ale parapetelor; întreținerea albiilor din zona podurilor:
înlăturarea din albii a depunerilor, drajonilor și a plantațiilor care împiedică
scurgerea apelor, curățarea de răgălii a infrastructurilor și a albiilor, spargerea
gheții și dirijarea sloiurilor și a flotanților, reparații izolate la pragurile de fund și
la apărările de maluri;
întreținerea podețelor: reparații izolate la coronamentele aripilor, camere de Diriginte de șantier CJ/CL
liniștire, peree, desfundări și decolmatări de podețe, inclusiv în perioada de
dezgheț;
întreținerea tunelurilor: reparații izolate ale căii și cămășuielilor, asigurarea Diriginte de șantier CJ/CL
scurgerii apelor, întreținerea iluminatului electric, a porților de la intrare
102 Întreținerea curentă pe timp de iarnă (specifică tuturor categoriilor de drumuri)
102.1. Pregătirea drumurilor pentru sezonul de iarnă și la ieșirea din iarnă cuprinde: Diriginte de șantier CJ/CL
curățiri de șanțuri, tăieri de cavalieri și corectarea taluzurilor pentru înlăturarea
cauzelor care provoacă înzăpezirea, amenajarea de locașe pentru depozitarea
materialului antiderapant în puncte periculoase, platforme pentru depozitarea
materialelor în depozite intermediare, înlăturarea obstacolelor care ar putea
provoca înzăpezirea drumurilor (buruieni, mărăcini, tufe, garduri vii etc.),
instalarea și completarea semnalizării specifice pe timp de iarnă, plombarea
gropilor, inclusiv aprovizionarea cu mixtură stocabilă sau cu materiale
Pag. 34

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
componente pentru plombarea gropilor
102.4. Montarea panourilor de parazăpezi cuprinde: montare - demontare, transport, Diriginte de șantier CJ/CL
revizie și întreținere la teren, repararea și depozitarea panourilor de parazăpezi și
a accesoriilor respective
C. LUCRĂRI ȘI SERVICII PRIVIND INTRETINEREA PERIODICA A DRUMURILOR INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL
107 Siguranța rutieră
107.2. Montarea pe drum a indicatoarelor rutiere, stâlpilor, consolelor, portalurilor, Diriginte de șantier CJ/CL
stâlpișorilor de dirijare, parapetelor, butonilor reflectorizanți, plăcuțelor
reflectorizante etc.
107.3. Executarea marcajelor longitudinale, laterale și transversale Diriginte de șantier CJ/CL
107.4. Amenajarea locurilor de parcare inclusiv procurarea dotărilor (coșuri de gunoi, Diriginte de șantier CJ/CL
mese, bănci, jardiniere etc.).
107.5. Amenajările intersecțiilor și eliminarea punctelor periculoase, prin lucrări care nu Diriginte de șantier CJ/CL
afectează elementele geometrice sau sistemul rutier al drumului (semaforizare,
montare de borduri denivelate etc.).
108 Plantații rutiere
108.2. întreținerea, completările și defrișările de plantații pe zona și în spațiile verzi: Diriginte de șantier CJ/CL
curățirea plantațiilor de ramuri uscate, lăstari și drajoni, tăierea pentru
regenerare sau corectarea coroanei, executarea și verificarea legăturilor la tutorii
plantației tinere și ale învelișului de protecție contra rozătoarelor, precum și

Pag. 35

www.poca.ro
Tabelul nr. 1 LISTA
lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă și periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554,
capitolele B și C, cu recepție într-o singură etapă
Stabilirea
Indicativ/ Lucrări de recepționat/ Urmărirea execuției
componenței
subindicativ Denumirea activității lucrărilor
comisiei de recepție
completarea tutorilor lipsă, săparea în jurul arborilor de pe zonă, formarea
lighenelor, udarea și mușuroirea la plantațiile tinere, combaterea dăunătorilor la
plantații, completarea plantației pe zona și în perdelele de protecție, tăierea
arborilor atacați de boli, bătrâni, uscați, deformați sau rupți, precum și a celor
care afectează siguranța circulației;
109 Întreținerea clădirilor proprii prin lucrări de: zugrăveli, vopsitorie, întrețineri la Diriginte de șantier CJ/CL
acoperiș, inclusiv înlocuirea învelitorii, tâmplărie, refacerea sobelor, înlocuirea
elementelor de tâmplărie, revizuirea instalațiilor termice, sanitare și electrice
etc.

Pag. 36

www.poca.ro
Tabelul nr. 2 LISTA lucrărilor și serviciilor privind întreținerea periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în
reglementarea tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554, capitolul C, cu recepție în două
etape
Tabelul nr. 2 LISTA lucrărilor și serviciilor privind întreținerea periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în reglementarea
tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554, capitolul C, cu recepție în două etape
Stabilirea
Indicativ/ Urmărirea execuției componenței
Lucrări de recepționat/ Denumirea activității
subindicativ lucrărilor comisiei de
recepție
C. LUCRĂRI ȘI SERVICII PRIVIND INTRETINEREA PERIODICA A DRUMURILOR INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL
103 Tratamente bituminoase Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
104 Straturi bituminoase foarte subțiri Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
105 Covoare asfaltice Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
106 Reciclarea in situ a îmbrăcămintei bituminoase, cu strat de rulare din tratament, Diriginte de șantier/ U.A.T.
straturi bituminoase foarte subțiri sau covoare asfaltice operator economic de
consultanță specializat
110 Pietruirea drumurilor din pământ: lucrări de terasamente pentru corectarea Diriginte de șantier/ U.A.T.
traseului în plan, profil longitudinal și profil transversal, inclusiv șanțuri, operator economic de
acostamente, taluzuri, aprovizionarea, așternerea și cilindrarea cu material pietros consultanță specializat
sau cu alte materiale clasice.
111 Protejarea corpului și a platformei drumului Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
111.1. Amenajări și completări de acostamente, inclusiv benzi de încadrare: stabilizarea și Diriginte de șantier/ U.A.T.
Pag. 37

www.poca.ro
Tabelul nr. 2 LISTA lucrărilor și serviciilor privind întreținerea periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în reglementarea
tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554, capitolul C, cu recepție în două etape
Stabilirea
Indicativ/ Urmărirea execuției componenței
Lucrări de recepționat/ Denumirea activității
subindicativ lucrărilor comisiei de
recepție
impermeabilizarea acostamentelor, executarea benzilor de încadrare, a operator economic de
acostamentelor consultanță specializat
111.2. Șanțuri și rigole pavate Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
111.3. Drenuri, șanțuri de gardă, canale de evacuare: decolmatarea drenurilor, completări Diriginte de șantier/ U.A.T.
de spice și tronsoane de drenaje, execuția de drenuri longitudinale și transversale operator economic de
de volum mic; șanțuri de gardă și canale de evacuare. consultanță specializat
111.4. Corecții locale de albii și torenți, în lungime de până la 200 m Diriginte de șantier/ U.A.T.
operator economic de
consultanță specializat
111.5. Ziduri de sprijin și de căptușire, cu un volum până la 200 mc: refacerea parțiala a Diriginte de șantier/ U.A.T.
zidurilor de sprijin sau de căptușire precum și executarea de ziduri de sprijin și de operator economic de
căptușire în zone unde impune executarea urgentă pentru asigurarea stabilității consultanță specializat
drumului
111.6. Drumuri de acces și podețe laterale: executarea de pavaje de piatră brută sau Diriginte de șantier/ U.A.T.
bolovani de râu la drumurile de acces pe o lungime de circa 25-50 m continuată cu operator economic de
împietruire pe 25-50 m; executarea de podețe laterale consultanță specializat
111.8. Întreținerea drumurilor pietruite prin scarificări și cilindrări cu adaos de material Diriginte de șantier/ U.A.T.
pietros până la 600 mc/km: scarificări, reprofilări și cilindrări cu adaos de material operator economic de
pietros, scarificări complexe ale împietruirilor existente cu adaos de materiale consultanță specializat
112 Întreținerea periodică a podurilor, pasajelor, podețelor și a tunelurilor: înlocuirea Diriginte de șantier/ U.A.T.
completă a îmbrăcămintei pe cale și pe trotuare, înlocuirea hidroizolației pe cale și operator economic de
pe trotuare, refacerea trotuarelor în soluția cu tuburi PVC pentru cablări, înlocuirea consultanță specializat

Pag. 38

www.poca.ro
Tabelul nr. 2 LISTA lucrărilor și serviciilor privind întreținerea periodică a drumurilor de interes județean și local prevăzute în reglementarea
tehnică "Normativ privind întreținerea și repararea drumurilor publice" - indicativ AND 554, capitolul C, cu recepție în două etape
Stabilirea
Indicativ/ Urmărirea execuției componenței
Lucrări de recepționat/ Denumirea activității
subindicativ lucrărilor comisiei de
recepție
bordurilor, înlocuirea parapetului mână curentă, montarea parapetului direcțional
pe pod, inclusiv pe rampele podurilor, înlocuirea dispozitivelor pentru acoperirea
rosturilor de dilatație, înlocuirea aparatelor de reazem degradate, refaceri ale
betonului degradat prin torcretare, cămășuieli din beton armat ale infrastructurilor,
protecții și apărări de maluri din gabioane, refacerea casiurilor, a pereelor sfert de
con, scărilor de acces, vopsitorie completă la tablierele metalice, continuizarea cu
placă de suprabetonare, consolidarea elementelor din beton armat și din beton
precomprimat, efectuarea de profiluri transversale și longitudinale ale albiei sub
poduri etc.

Pag. 39

www.poca.ro
Tabelul nr. 3 COMPONENȚA COMISIILOR DE RECEPȚIE pentru drumurile de interes județean și local
Tabelul Nr. 3
COMPONENȚA COMISIILOR DE RECEPȚIE
pentru drumurile interes județean și local
COMPONENTA COMISII FUNCTIILE INSTITUTIA
A. COMISII STABILITE – DRUMURI INTERES JUDEȚEAN ȘI LOCAL
Președinte Reprezentant CJ/CL U.A.T.
Membri Specialiști cu activitate în construcții CJ/CL U.A.T.
Secretar Diriginte de șantier U.A.T.
Alți participanți Proiectant (unde este cazul)
Executant

Pag. 40

www.poca.ro
ANEXE

Pag. 41

www.poca.ro
Anexa nr. 1 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 2, conform prevederilor Art. 9

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


PROCES-VERBAL DE PREDARE – PRIMIRE
Nr. [..........] din [..........]

privind stadiul fizic de execuție a lucrării aferente obiectivului [..........], la data de


[..........], având calitatea de investitor și [..........], având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului se identifica după cum urmează:


- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Comisia, numită prin Decizia Președintelui CJ/Primarului UAT nr [..........] din data de
[..........], și-a desfășurat activitatea de la data [..........] până la data [..........], fiind
formată din:
Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat) [..........]
Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat) [..........]
3. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
4. Secretariatul a fost asigurat de [..........], diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizație nr. [..........]
5. Stadiul fizic de execuție: [..........]
6. Alte mențiuni: [..........]
7. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu un
total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
Pag. 42

www.poca.ro
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 43

www.poca.ro
Anexa nr. 2 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 1 și tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


PROCES-VERBAL DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR - ÎN FAZĂ UNICĂ
Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului/Notei de comandă nr. [..........] din [..........], încheiat/a între [..........],
având calitatea de investitor și ..........., având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului/notei de comandă, se identifică după cum


urmează:
- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, stabilită prin Decizia Președintelui
CJ/Primarului UAT [..........], și-a desfășurat activitatea de la data [..........] până la data
[..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
3. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
4. Secretariatul a fost asigurat de [..........], diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........].
5. Constatările comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele consemnate la
verificările în teren:
5.1. Capacități fizice realizate: [..........]
5.2. Nu au fost remediate aspectele consemnate în Procesul-verbal de suspendare a
procesului de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele rezultate în urma expertizelor
tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare, probelor, măsurătorilor și altor
teste solicitate, în termenul de remediere, cuprinse în lista din anexa nr. 1 la prezentul
proces-verbal;
5.3. Lucrările au fost complet terminate la data de: [..........]
5.4. Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției a fost/nu a fost completată integral.
[..........]
5.5. Valoarea finală a lucrărilor executate este de [..........] lei cu TVA și de [..........] lei
fără TVA.
5.6. Alte constatări, inclusiv ca urmare a solicitărilor suplimentare ale comisiei (nu s-a
putut examina nemijlocit lucrarea): [..........]

Pag. 44

www.poca.ro
5.7. Obiecțiunile scrise, atașate procesului-verbal de recepție ca parte componentă a
acestuia, au fost formulate de către: [..........] (nume și prenume, autoritatea publică ce
l-a / i-a desemnat);
6. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide [..........] (se va completa
ADMITEREA RECEPTIEI LA TERMINAREA LUCRĂRILOR - ÎN FAZĂ UNICĂ sau RESPINGEREA
RECEPTIEI LA TERMINAREA LUCRĂRILOR - ÎN FAZĂ UNICĂ).
7. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: [..........]
8. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri: [..........]
9. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu un
total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
10. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale). [..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 45

www.poca.ro
Anexa nr. 3 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 1 și tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


PROCES-VERBAL DE SUSPENDARE

a procesului de recepție la terminarea lucrărilor - în fază unică


Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului/Notei de comandă nr. [..........] din [..........], încheiat/a între [..........],
având calitatea de investitor și [..........], având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului/notei de comandă se identifică după cum


urmează:
- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, stabilită prin Decizia Președintelui
CJ/Primarului UAT [..........], și-a desfășurat activitatea de la dată [..........] până la data
[..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
3. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
4. Secretariatul a fost asigurat de ..............., diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........].
5. Constatările comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele consemnate la
verificările în teren;
5.1. Capacități fizice realizate: [..........]
5.2. Nu au fost finalizate/executate lucrările și cantitățile de lucrări cuprinse în lista din
anexa nr.1.1 la prezentul proces-verbal.
5.3. Lucrările cuprinse în lista din anexa nr. 2 la prezentul proces-verbal au fost realizate
necorespunzător și nu respectă prevederile caietului de sarcini, prezintă neconformități
sau vicii/defecțiuni a căror remediere este de durată și strict necesară pentru asigurarea
utilității obiectivului conform destinației preconizate.
5.4. Alte constatări, inclusiv ca urmare a solicitărilor suplimentare ale comisiei (expertize
tehnice, încercări suplimentare, alte teste și documente etc.): [..........]
6. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide SUSPENDAREA PROCESULUI DE
RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR - ÎN FAZĂ UNICĂ, stabilind, împreună cu
executantul, un termen de remediere de [..........] zile.
Pag. 46

www.poca.ro
7. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: [..........]
8. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri: [..........]
9. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu un
total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
10. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale) [..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 47

www.poca.ro
Anexa nr. 4 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


APROB ADMITEREA/RESPINGEREA
Președintele CJ/Primar
Nume și prenume [..........]
Data: [..........]

PROCES-VERBAL DE RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului nr. [..........] din [..........], încheiat între [..........], având calitatea de
investitor și ............, având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului se identifică după cum urmează:


- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, numită prin Decizia Președintelui
CJ/Primarului UAT [..........] nr [..........] din data de [..........], și-a desfășurat
activitatea de la data [..........] până la data [..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat) [..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat) [..........]
3. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
4. Secretariatul a fost asigurat de [..........], diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........]
5. Constatările comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele consemnate la
verificările în teren:
5.1. Capacități fizice realizate: [..........];
5.2. Nu au fost remediate aspectele consemnate în Procesul-verbal de suspendare a
procesului de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele rezultate în urma expertizelor
tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare, probelor, măsurătorilor și altor
teste solicitate, în termenul de remediere, cuprinse în lista din anexa nr. 1 la prezentul
proces-verbal;
5.3. Lucrările cuprinse în lista din anexa nr. 2 la prezentul proces-verbal prezinta
vicii/defecțiuni care nu pot fi înlăturate și care prin natura lor pot afecta utilizarea
construcției, caz în care se impun expertize tehnice, refaceri de lucrări și altele.

Pag. 48

www.poca.ro
5.4. Valoarea finală a lucrărilor executate este de [..........]lei cu TVA și de [..........] lei
fără TVA.
5.5. Perioada de garanție
5.6. Obiecțiunile scrise, atașate procesului-verbal de recepție ca parte componentă a
acestuia, au fost formulate de către: [..........] (nume și prenume, autoritatea publică ce
l-a / i-a desemnat)
6. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide [..........] (se va completa
ADMITEREA RECEPTIEI LA TERMINAREA LUCRĂRILOR sau RESPINGEREA RECEPTIEI LA
TERMINAREA LUCRĂRILOR).
7. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: [..........]
8. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri: [..........]
9. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu un
total de ..... file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la [..........].
(se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
10. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale) [..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținu după
caz.*]

Pag. 49

www.poca.ro
Anexa nr. 5 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


AM LUAT CUNOSTINTA
Președintele CJ/Primar
Nume și prenume [..........]
Data: [..........]

PROCES-VERBAL DE SUSPENDARE
a procesului de recepție la terminarea lucrărilor
Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului nr. [..........] din [..........], încheiat între [..........], având calitatea de
investitor și [..........], având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului se identifică după cum urmează:


- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, numită prin Decizia Președintelui
CJ/Primarului UAT [..........] nr. [..........] din data de [..........], și-a desfășurat
activitatea de la data [..........]până la data [..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
3. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
4. Secretariatul a fost asigurat de [..........], diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........]
5. Constatările comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, inclusiv cele consemnate la
verificările în teren:[..........]
5.1. Capacități fizice realizate:[..........]
5.2. Nu au fost finalizate/executate lucrările și cantitățile de lucrări cuprinse în lista din
anexa nr.1 la prezentul proces-verbal.
5.3. Lucrările cuprinse în lista din anexa nr.2 la prezentul proces-verbal au fost realizate
necorespunzător și nu respectă prevederile documentației tehnice în fază unică și a
caietelor de sarcini, prezintă neconformități sau vicii/defecțiuni a căror remediere este de
durată și strict necesară pentru asigurarea utilității obiectivului conform destinației
preconizate.

Pag. 50

www.poca.ro
5.4. Alte constatări, inclusiv ca urmare a solicitărilor suplimentare ale comisiei (expertize
tehnice, încercări suplimentare, alte teste și documente etc.): [..........].
6. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide SUSPENDAREA PROCESULUI DE
RECEPȚIE LA TERMINAREA LUCRĂRILOR, stabilind, împreună cu executantul, un termen de
remediere de [..........] zile.
7. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: [..........]
8. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri: [..........]
9. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu un
total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
10. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale).[..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 51

www.poca.ro
Anexa nr. 6 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


APROB ADMITEREA/RESPINGEREA
Președintele CJ/Primar
Nume și prenume [..........]
Data: [..........]

PROCES-VERBAL DE RECEPȚIE FINALA


Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului nr. [..........] din [..........], încheiat între [..........], având calitatea de
investitor și [..........], având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului se identifică după cum urmează:


- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Lucrările au fost supuse recepției la terminarea lucrărilor și prin Procesul-verbal de
recepție la terminarea lucrărilor nr. [..........] din data de [..........], comisia de recepție
a decis: [..........]
3. Termenul de garanție al lucrărilor este de [..........]
4. Comisia de recepție finală, numită prin Decizia Președintelui CJ/Primarului UAT
[..........] nr. [..........] din data de [..........], și-a desfășurat activitatea de la data
[..........] până la data [..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
5. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
6. Secretariatul a fost asigurat de [..........], diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........]
7. În urma examinării lucrărilor aferente obiectivului și a documentelor cuprinse în cartea
tehnică a lucrării aferentă construcției, comisia de recepție finală a constatat
următoarele:
7.1. Lucrările au fost complet terminate la data de [..........];
7.2. Nu au fost remediate aspectele consemnate în Procesul-verbal de suspendare a
procesului de recepție finală, inclusiv cele rezultate în urma expertizelor tehnice,
ridicărilor topografice, încercărilor suplimentare, probelor, măsurătorilor și altor teste

Pag. 52

www.poca.ro
solicitate, în termenul de remediere, cuprinse în lista din anexa nr.1 la prezentul proces-
verbal;
7.3. Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției și fișa de date sintetice au fost/nu au
fost completate integral.
7.4. Lucrările aferente obiectivului s-au comportat/nu s-au comportat corespunzător în
perioada de la terminarea ei la data de ......... până în prezent, respectiv pe o durată
de ..... luni, viciile/defecțiunile apărute, altele decât cele rezultate din exploatarea
necorespunzătoare a lucrării constatate de comisie fiind enumerate în anexa nr. 2 la
prezentul proces-verbal.
7.5. Obiecțiunile scrise, atașate procesului-verbal de recepție ca parte componentă a
acestuia, au fost formulate de către:[..........] (nume și prenume, autoritatea publică ce
l-a / i-a desemnat)
8. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide [..........] (se va completa
ADMITEREA RECEPTIEI FINALE sau RESPINGEREA RECEPTIEI FINALE).
9. Comisia de recepție motivează decizia luată prin:[..........]
10. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri:[..........]
11. Prezentul proces-verbal, conținând [..........] file și [..........] anexe numerotate, cu
un total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
12. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale).[..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 53

www.poca.ro
Anexa nr. 7 pentru lucrările și serviciile de întreținere a drumurilor de interes
județean și local prevăzute în tabelul nr. 2

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ [..........]


AM LUAT CUNOSTINTA
Președinte CJ/Primar
Nume și prenume [..........]
Data: [..........]

PROCES-VERBAL DE SUSPENDARE
a procesului de recepție finală
Nr. [..........] din [..........]

privind execuția lucrărilor aferente obiectivului [..........], lucrări executate în cadrul


Contractului nr. [..........]din [..........], încheiat între [..........], având calitatea de
investitor și . [..........], având calitatea de executant.

1. Lucrarea care face obiectul contractului se identifică după cum urmează:


- Adresa administrativă: [..........]
- Număr cadastral/număr topografic, denumire drum, pod, poziție kilometrică etc.:
[..........]
- Număr carte funciară (după caz): [..........]
2. Lucrările au fost supuse recepției la terminarea lucrărilor și prin Procesul-verbal de
recepție la terminarea lucrărilor nr. [..........] din data de [..........], comisia de recepție
a decis:[..........]
3. Termenul de garanție al lucrărilor este de [..........]
4. Comisia de recepție finală, numită prin Decizia Președintelui CJ/Primarului UAT
[..........] nr [..........] din data de [..........], și-a desfășurat activitatea de la data
[..........] până la data [..........], fiind formată din:
- Președinte: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
- Membri: (nume și prenume, autoritatea publică ce i-a desemnat) [..........]
- Secretar: (nume și prenume, autoritatea publică ce l-a desemnat)[..........]
5. Au mai fost prezenți: (nume și prenume, calitatea) [..........]
6. Secretariatul a fost asigurat de [..........] diriginte de șantier autorizat în
domeniul/domeniile [..........], autorizația nr. [..........]
7. În urma examinării lucrărilor aferente obiectivului și a documentelor cuprinse în cartea
tehnic a lucrării aferentă construcției, comisia de recepție finală a constatat următoarele:
7.1. Lucrările au fost complet terminate la data de [..........]
7.2. Lucrările aferente obiectivului nu s-au comportat corespunzător în perioada de la
terminarea ei la data de [..........] până în prezent, respectiv pe o durată de [..........]
luni, viciile/defecțiunile apărute, altele decât cele rezultate din exploatarea

Pag. 54

www.poca.ro
necorespunzătoare a lucrării constatate de comisie fiind enumerate în anexa nr.1 la
prezentul proces-verbal.
8. În urma constatărilor făcute, comisia de recepție decide SUSPENDAREA PROCESULUI DE
RECEPȚIE FINALA, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de .....
zile.
9. Comisia de recepție motivează decizia luată prin: [..........]
10. Comisia de recepție recomandă luarea următoarelor măsuri:[..........]
11. Prezentul proces-verbal, conținând [..........]file și [..........] anexe numerotate, cu
un total de [..........] file, a fost încheiat astăzi [..........], în [..........] exemplare, la
[..........] (se va menționa sediul investitorului unde a fost încheiat și înregistrat).
12. Alte mențiuni: (se vor înscrie alte observații ce sunt specifice obiectivului recepționat
și nu au putut fi identificate ca mențiuni generale)[..........]
Comisia de predare-primire:
Președinte:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Membri:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Secretar:
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
Au mai fost prezenți:
Executant:
[..........] [..........]
[..........] [..........]
[..........] [..........]
(nume și prenume) (semnătura)
[*Anexa se va întocmi de către secretarul comisiei de recepție în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 55

www.poca.ro
Anexa nr. 8 Conținutul-cadru al cărții tehnice a lucrării aferente construcției

IV. Fișa de date sintetice


II. Capitolul A *): Documentația tehnică în fază unică
III. Capitolul B *): Documentația privind execuția
IV. Capitolul C *): Documentația privind recepția

CAP. A *: Documentația tehnică în fază unică [..........]


Capitolul B *: Documentația privind execuția [..........]
Capitolul C *: Documentația privind recepția [..........]
[*) Se vor include pe capitole borderourile generale ale dosarelor documentației de baza și
copiile borderourilor cu cuprinsul fiecărui dosar în parte.*]

FISA DE DATE SINTETICE

1. Obiectul lucrării:
Denumire: [..........]
Localizare: [..........]
2. Investitorul:
Denumire: [..........]
Adresa: [..........]
3. Delegații investitorului cu sarcini de verificare a calității lucrării
Numele și prenumele: [..........]
Funcția: [..........]
Atribuția: [..........]
4. Elaboratorul documentației tehnice în fază unică
Denumire: [..........]
Adresă: [..........]
Proiectant Numele și prenumele: [..........]
5. Executantul lucrării:
a) Executant
– Executant general:
Denumire: [..........]
Adresa: [..........]
– Asociat Specialitatea: [..........]
Denumire: [..........]
Adresa: [..........]
b) Șef de șantier
Numele și prenumele: [..........]
c) Șef punct de lucru
Pag. 56

www.poca.ro
Numele și prenumele: [..........]
6. Modificări intervenite în datele de la pct. 1-6: Se va scrie modificarea și data la care se
efectuează aceasta.
7. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor
Numele și prenumele: [..........]
Calitatea: [..........]
Unitatea de care aparțin: [..........]
8. Comisia de recepție finală
Numele și prenumele: [..........]
Calitatea: [..........]
Unitatea de care aparțin: [..........]
9. Data începerii execuției
10. Data terminării lucrărilor
11. Data admiterii recepției la terminarea lucrărilor
12. Data admiterii recepției finale
13. Alte date
[*Anexa se va întocmi de către dirigintele de șantier autorizat în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 57

www.poca.ro
Anexa nr. 9 NORME DE ÎNTOCMIRE a cărții tehnice a lucrării aferentă construcției

Capitolul I Dispoziții generale

1. Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției se compune din ansamblul de documente


referitoare la documentația tehnică în fază unică, execuția lucrării, recepția și urmărirea
comportării în exploatare pe perioada de garanție.
2. Carte tehnică se definitivează înainte de recepția finală.
3. Cartea tehnică, după întocmire, se păstrează pentru fiecare obiect de construcții de
către investitor.
4. Cartea tehnică a construcției se întocmește de către investitor pentru toate lucrările de
întreținere.

Capitolul II Cuprinsul cărții tehnice a lucrării aferente construcției

5. Cartea tehnica a lucrării conține documentația de bază și centralizatorul cu părțile sale


componente.
6. Documentația de bază va cuprinde următoarele capitole:– Capitolul A: Documentația
tehnică în fază unică;– Capitolul B: Documentația privind execuția;– Capitolul C:
Documentația privind recepția.
7. Documentația tehnică în fază unică (CAPITOLUL A) va cuprinde: a. memoriu tehnic care
cuprinde descrierea lucrărilor propuse; b. programul de urmărire a calității lucrărilor pe
faze de execuție; c. antemăsuratoare, deviz pe articole de lucrări; d. caietele de sarcini
privind execuția lucrărilor și anexele acestora; e. piese desenate; f. avizul C.T.E. al
documentației tehnice în fază unică; g. contractul de lucrări și documentele contractului;
h. clarificările din perioada de evaluare.
8. Documentația privind execuția (CAPITOLUL B) va cuprinde: a. ordinul de începere a
lucrărilor; b. procesul-verbal de predare a amplasamentului și reperului de nivelment
general; c. graficul de execuție; d. deciziile de numire a personalului tehnic responsabil
cu execuția; e. programul de urmărire a calității pe faze de execuție; f. avizul privind
instituirea restricțiilor de circulație; g. plan control calitate verificări și încercări; h.
proceduri de execuție; i. înregistrările de calitate cu caracter permanent efectuate pe
parcursul execuției lucrărilor, precum și celelalte documentații întocmite conform
prescripțiilor tehnice, prin care se atestă calitatea lucrărilor (rezultatul încercărilor
efectuate, certificatele de calitate, condica de betoane/așternere mixturi asfaltice,
procesele-verbale de lucrări ascunse, procesele-verbale de recepție calitativă, notele de
constatare ale organelor de control, registrul unic de comunicări și dispoziții de șantier,
procesele-verbale de prelevare probe etc.), și orice alt document aferent execuției
lucrărilor; j. situația de plată a lucrărilor efectuate, foaia de atașament, jurnalul de
activitate zilnică, tabelul de măsurători privind lucrările executate; k. expertize tehnice,
verificări în teren sau cercetări suplimentare efectuate în afara celor prevăzute de
prescripțiile tehnice sau caietele de sarcini, rezultate ca necesare, ca urmare a unor
accidente tehnice produse în cursul execuției sau ca urmare a unor greșeli de execuție; l.

Pag. 58

www.poca.ro
caietele de atașament, jurnalul principalelor evenimente (inundații, cutremure,
temperaturi excesive etc.); m. comunicare privind terminarea lucrărilor.
9. Documentația tehnică privind recepția (CAPITOLUL C) va cuprinde: a. deciziile de
numire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor și final; b. adresele de convocare a
membrilor comisiei de recepție la terminarea lucrărilor și finală, și a invitaților; c.
referatele întocmite de proiectant și dirigintele de șantier/operatorul economic de
consultanță specializat cu privire la modul în care a fost executată lucrarea și, respectiv
cu privire la urmărirea comportării în exploatare a lucrării, pe perioada de garanție; d.
procesele-verbale de recepție (la terminarea lucrărilor și finală), precum și alte acte
anexate acestora - pe care comisiile de recepție le consideră necesare a fi păstrate în
cartea tehnică a lucrării aferentă construcției; e. alte acte încheiate ca urmare a cererii
comisiilor de recepție prin care se prevadă verificări sau cercetări suplimentare, cu
indicarea rezultatelor obținute și a modului de rezolvare; f. rapoartele de inspecții
periodice ale lucrărilor aflate în perioada de garanție, întocmite de dirigintele de
șantier/operatorul economic de consultanță specializat; g. actele de constatare a unor
deficiențe apărute după recepția la terminarea lucrărilor și măsurile de intervenție luate;
h. documentele privind execuția lucrărilor de remediere efectuate în perioada de garanție
a lucrărilor.
10. Actele ce formează documentația de bază a cărții tehnice a lucrării aferentă
construcției vor fi arhivate fizic și/sau electronic, îndosariate și/sau organizate în
conformitate cu prevederile legale.
11. Centralizatorul cărții tehnice a lucrării aferentă construcției va cuprinde fișa sintetică
pe obiect, borderoul general al dosarelor documentației de bază și copiile borderourilor cu
cuprinsul fiecărui dosar în parte.

Capitolul III Modul de întocmire, folosire și păstrare a cărții tehnice a lucrării aferente
construcției

12. Cartea tehnica a lucrării aferentă construcției se întocmește într-un singur exemplar,
ținând seama și de prevederile pct. 15. Acolo unde este posibil, documentele cuprinse în
cartea tehnică a lucrării aferentă construcției vor putea fi înregistrate pe suport
electronic.
13. Modul de întocmire și de completare a cărții tehnice a construcției se controlează în
mod obligatoriu de către: – comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și comisiile de
recepție finală, cu ocazia recepției; – organele de control împuternicite din cadrul
organelor cu atribuții în acest domeniu, periodic. Rezultatele controalelor se vor
consemna în mod obligatoriu în jurnalul evenimentelor.
14. Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției se atașează cărții tehnice a construcției
care se păstrează pe toată durata de existență a obiectului de construcție până la
demolarea sa; după demolare, investitorul preda exemplarul complet la arhiva unităților
administrativ-teritoriale, pentru păstrare. Înainte de predarea cărții tehnice a
construcției, ea va fi completată cu modul de desfășurare a acțiunii de postutilizare, pe
baza instrucțiunilor elaborate de proiectant.

Pag. 59

www.poca.ro
15. La schimbarea proprietarului, cartea tehnică a construcției va fi predată noului
proprietar, care va avea obligația păstrării și completării acesteia, consemnând faptul în
procesul-verbal de predare-primire și în jurnalul evenimentelor.
[*Cartea tehnică a lucrării aferentă construcției se va întocmi în forma și conținut după
caz.*]

Pag. 60

www.poca.ro
Anexa nr. 10 OBLIGAȚII ȘI RĂSPUNDERI ALE DIRIGINTELUI DE ȘANTIER

În exercitarea verificării realizării corecte a executării lucrărilor de întreținere a


drumurilor de interes județean și local, dirigintele de șantier are următoarele obligații și
răspunderi:

A. În perioada de pregătire a lucrării, dirigintele de șantier:

1. studiază documentația tehnică în fază unică, caietele de sarcini, tehnologiile și


procedurile prevăzute pentru realizarea lucrării;
2. verifică existența tuturor pieselor scrise și desenate din documentația tehnică în fază
unică;
3. verifică dacă este precizată în documentația tehnică în fază unică categoria de
importanță a construcției;
4. verifică existența în documentația tehnică în fază unică a programelor de urmărire a
calității lucrărilor pe faze de execuție;
5. predă executantului amplasamentul și reperele de nivelment, libere de orice sarcină;
6. participă, împreună cu proiectantul și cu executantul, la trasarea generală a lucrării și
la stabilirea bornelor de reper;
7. verifică existența "Planului calității", a "Planului de Control Calitate Verificări și
Încercări" și a procedurilor/instrucțiunilor tehnice pentru lucrarea respectivă.

B. În perioada execuției lucrărilor, dirigintele de șantier:

1. urmărește realizarea lucrării în conformitate cu prevederile documentației tehnice în


fază unică, caietelor de sarcini și ale reglementărilor tehnice în vigoare;
2. verifică existența și respectarea graficelor de realizare a lucrării;
3. verifică existența documentelor de certificare a calității produselor pentru construcții,
respectiv corespondența calității acestora cu prevederile cuprinse în documentația tehnică
în fază unică;
4. interzice utilizarea produselor pentru construcții fără certificate de conformitate,
declarații de conformitate sau agrement tehnic;
5. interzice utilizarea de procedee și echipamente noi, neagrementate tehnic sau cu
agremente tehnice la care avizul tehnic a expirat;
6. verifică respectarea tehnologiilor de execuție, aplicarea corectă a acestora în vederea
asigurării nivelului calitativ prevăzut în documentația tehnică în fază unică și în
reglementările tehnice;
7. verifică respectarea "Planului calității'", a "Planului de Control Calitate Verificări și
Încercări' și a procedurilor și instrucțiunilor tehnice pentru lucrarea respectivă;
8. interzice executarea de lucrări de către personal necalificat;
9. participă la toate fazele de verificare a execuției lucrărilor;

Pag. 61

www.poca.ro
10. efectuează verificările prevăzute în reglementările tehnice, semnează și ștampilează
documentele întocmite ca urmare a verificărilor, respectiv procese-verbale de recepție
calitativă a lucrărilor ce devin ascunse etc.;
11. asistă la prelevarea de probe de la locul de punere în operă;
12. transmite către proiectant, prin intermediul investitorului, sesizările proprii sau ale
participanților la realizarea lucrării privind neconformitățile constatate pe parcursul
execuției;
13. informează operativ investitorul privind deficiențele calitative constatate, în vederea
dispunerii de măsuri și, după caz, propune oprirea lucrărilor;
14. urmărește respectarea de către executant a dispozițiilor și/sau a măsurilor dispuse de
proiectant/de organele abilitate;
15. verifică, în calitate de reprezentant al investitorului, respectarea prevederilor legale
în cazul schimbării soluțiilor tehnice pe parcursul execuției lucrărilor;
16. oprește execuția lucrărilor când constată neconformități care pot afecta calitatea
acestora;
17. preia de la proiectant și executant documentația tehnică în fază unică și respectiv
documentația privind execuția, arhivată fizic și/sau electronic, îndosariată și/sau
organizată în conformitate cu prevederile legale și completează cartea tehnică a lucrării
aferentă construcției cu toate documentele prevăzute de reglementările legale.

C. La recepția lucrărilor, dirigintele de șantier:

1. asigură secretariatul comisiei de recepție la terminarea lucrărilor și al comisiei de


recepție finală;
2. întocmește și prezintă comisiei de recepție la terminarea lucrărilor referatul cu privire
la modul în care a fost executată lucrarea;
3. întocmește și prezintă comisiei de recepție finală referatul privind urmărirea
comportării în exploatare a lucrării, pe perioada de garanție;
4. urmărește soluționarea obiecțiilor cuprinse în anexele la procesul-verbal de suspendare
a procesului de recepție la terminarea lucrărilor și la procesul-verbal de suspendare a
procesului de recepție finală;
5. predă investitorului actele de recepție și cartea tehnică a lucrării aferentă construcției
după efectuarea recepției finale.
D. În perioada de garanție a lucrării, dirigintele de șantier:
1. întocmește și înaintează spre aprobare investitorului un program al inspecțiilor
periodice pentru urmărirea comportării lucrării pe perioada de garanție;
2. efectuează inspecții periodice ale lucrărilor aflate în perioada de garanție, potrivit
programului aprobat de investitor, și întocmește rapoarte de inspecții pe care le
înaintează investitorului;
3. în situația în care descoperă apariția unor vicii/defecțiuni, altele decât cele rezultate
din exploatarea necorespunzătoare a lucrării, va notifica executantul (prin document scris
cu confirmare de primire) pentru a lua măsurile necesare de remediere;

Pag. 62

www.poca.ro
4. urmărește realizarea lucrărilor de remediere în conformitate cu prevederile caietelor
de sarcini, a procedurilor și reglementărilor tehnice în vigoare;
5. preia de la executant documentația privind execuția lucrărilor de remediere în perioada
de garanție și completează cartea tehnică a lucrării.

Pag. 63

www.poca.ro

S-ar putea să vă placă și