SCOARȚA TERESTRĂ CA SUPORT AL RELIEFULUI: STRUCTURĂ ȘI

ALCĂTUIRE PETROGRAFICĂ

1. Structura internă a Pământului.

2. Scoarța terestră. Plăcile tectonice.
3. Dinamica scoarței terestre.

1. Structura internă a Pământului

Datorită mișcării de rotație a Pământului, a diferenței de densitate a materiei, Pământul are o structură zonar –
concentrică.

Principalele învelișuri ale Pământului sunt:

 Nucleul
 Mantaua
 Scoarța terestră (Litosfera)
Trecerea de la un înveliș la altul nu se face brusc,
ci prin intermediul unor zone de tranziție, numite
zone de discontinuitate:
- Discontinuitatea Gutenberg – Wieshert
– separă nucleul de manta
- Discontinuitatea Moho – separă mantaua
de scoarța terestră.

 Nucleul ocupă partea centrală desfășurându-se din centrul Pământului (6378 km) până la 2900 km
(Discontinuitatea Gutenberg – Wieshert). Este alcătuit dintr-un nucleu intern (solid, în care predomină
fierul și nichelul) și un nucleu extern (format dintr-o materie vâscoasă asemănătoare magmei). Densitatea
materiei este ridicată, ajungând la 17 - 19 g/cm³.

https://www.scientia.ro/univers/terra/7662-de-ce-este-nucleul-pamantului-fierbinte.html

 Mantaua înconjoară nucleul. Se desfășoară de la 2900 km adâncime până la Discontinuitatea Moho. Este
alcătuită dintr-o manta inferioară – între 400 km și 2900 km adâncime, solidă (alcătuită din fier, nichel,
crom, mangan, magneziu) și o manta superioară (numită și astenosferă), formată din magmă cu temperaturi
ce variază între 2000 ⁰C – 2500 ⁰C. În astenosferă se găsesc curenții magmatici, care asigură circulația
magmei dinspre partea inferioară spre partea superioară, precum și deplasarea plăcilor tectonice care plutesc
pe mantaua superioară. Densitatea materiei este cuprinsă între 3.3 - 6.7 g/cm³.
 Scoarța terestră înconjoară mantaua, este cel mai subțire înveliș al Pământului, având grosimi ce variază
între 8-15 km (sub oceane) și 30 -70 km (sub continente). Se desfășoară de la Discontinuitatea Moho până
la suprafață. Densitatea materiei este foarte redusă, având valori ce variază între 2-3 g/cm³.
2. Scoarța terestră nu este unitară, ea este fragmentată în bucăți de diferite mărimi și grosimi, numite
plăci tectonice.
După dimensiuni, plăcile tectonice se clasifică în:
- Macroplăci (6) – Placa Euroasiatică, Placa Africană, Placa Americană, Placa Indo- Australiană,
Placa Antarctică, Placa Pacifică.
 - Mezoplăci (7)- Placa Gorda, Placa Cocos, Placa Caraibilor, Placa Nazca, Placa Scoția, Placa
Arabă, Placa Filipine.
- Microplăci – rezultă din fragmentarea macroplăcilor și mezoplăcilor.

3. Dinamica plăcilor tectonice

Plăcile tectonice se deplasează pe materia din astenosferă cu viteze ce variază de la câțiva mm la câțiva cm pe
an. Această mişcare poate fi dedusă prin consecinţele care au loc la contactul dintre plăci.Aceste contacte se
clasifică în:

 Contacte de tip rift (Oc. Atlantic)- contact divergent; plăcile tectonice se depărtează unele de altele;

(Rift= fractură, fisură profundă pe toată grosimea scoarței terestre)

Procesele care se produc în zonele de rift sunt:

- cutremure
- erupţii vulcanice
- creşte suprafaţa plăcilor
- apar dorsale (munţi subacvatici)
 Contacte de tip subducţie (Oc. Pacific) – contact convergent, plăcile tectonice se apropie unele de
altele, intră în coliziune și apoi are loc procesul de subducție (placa tectonică mai grea intră pe sub placa
tectonică mai ușoară)

(Subducţie= coborâre a unei plăci tectonice în astenosferă)

Procese care au loc în zonele de subducție:

- cutremure
- erupţii vulcanice
- scade suprafaţa plăcilor prin coborârea plăcii mai grele în astenosferă
- apar lanţuri muntoase
- apar depresiuni tectonice