Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr.

2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

ECOLOGIA ŞI GEOGRAFIA

CLASIFICAREA SOLURILOR REPUBLICII MOLDOVA.

ARGUMENTĂRI ŞI EXPLICAŢII
Ursu Andrei
Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Rezumat
Clasificarea solurilor Republicii Moldova a fost elaborată având ca scop principal
posibilitatea utilizării patrimoniului pedologic, îndeosebi hărţile solurilor, şi, totodată,
să fie adoptată pe principiile pedologiei contemporane. Сlasificarea a păstrat structura
genetico-taxonomică clasică şi a inclus principiul denumirii solurilor pe baza caracterelor
diagnostice a ambelor orizonturi (A, B). Clasificarea permite uşor trecerea de la o legendă
la alta, traducerea termenilor, include termeni noi, deveniţi internaţionali, şi poate fi
corelată cu Baza de Referinţă a Resurselor de Sol.
Cuvinte cheie: clasificarea, sol, clasă, tip, subtip, hartă, legendă, diagnostică.
Depus la redacţie:
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Adresă pentru corespondenţă: Ursu Andrei, Institutul de Ecologie şi Geografie al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, str. Academiei, 1, MD-2028 Chişinău, Republica Moldova;
e-mail: snmss@mail.md, tel. (+373 022) 728426.
Introducere
Pedologia ca ramură a ştiinţelor naturale, este relativ tânără, în comparaţie cu
botanica, zoologia, geologia, etc. Solul, ca obiect natural de sine stătător a fost
conştientizat şi recunoscut datorită cercetărilor lui Vasilii Dokuceaev, până atunci fiind
considerat doar strat superficial al rocilor geologice.
Concomitent cu dezvoltarea ştiinţei solului, au apărut tentative de grupare a
diferitor soluri, au obţinut recunoştinţă mondială unii termeni forme – denumiri
ale solurilor – cernoziom, podzol, solonceac, soloneţ, mai târziu – regur, marş,
rendzină, smolniţă etc. Au fost propuse sisteme taxonomice şi grupări pedologice
(clasă, tip, subtip, gen, varietate etc.).
Răspândirea la nivel internaţional a pedologiei genetice, extinderea cercetărilor,
au evidenţiat lipsa unei clasificări universale a solurilor. În diferite ţări apar clasificări
naţionale. Aceste clasificări întruneau principiile pedologiei genetice şi unele denumiri
ale solurilor devenite internaţionale, în comun cu denumirile locale [12-14].
În 1960 apare clasificarea solurilor propusă de pedologii americani (a şaptea
aproximaţie), bazată pe noi principii, grupări şi denumiri ale solurilor [8, 10].

141
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

Aceste principii au fost utilizate la crearea Legendei Hărţii mondiale a solurilor, elaborată
de FAO [9]. Însă o clasificare recunoscută la nivel mondial nu a fost elaborată, şi pentru
a introduce un nivel comun între Legenda FAO şi clasificările naţionale a fost propusă
„Baza Mondială de Referinţă a Resurselor de Sol” [1].
Materiale şi comentarii
În Republica Moldova, în decurs de câteva decenii au fost efectuate diverse
şi ample cercetări ale solurilor, elaborate hărţi pedologice la diferite scări, iniţiate
de Nicolae Dimo [19]. La cartografierea solurilor a fost utilizată preponderent
Clasificarea solurilor oficială a URSS [21].
În rezultatul cercetărilor au fost elaborate diferite tipuri de hărţi pedologice: pentru
gospodăriile agricole la scara 1:10.000 (plantaţiile pomi-viticole ‑ 1:5.000), raioanele
administrative ‑ 1:50.000 şi republică ‑ 1: 200.000. Pe baza hărţilor gospodăriilor
agricole au fost alcătuite hărţi cadastrale cu notele de bonitate ale solurilor.
După declararea Independenţei, trecerea documentaţiei oficiale la limba de stat
a evidenţiat necesitatea traducerii legendelor pedologice şi nomenclaturii solurilor.
Clasificarea precedentă utilizată prezenta unele dificultăţi şi necesita elaborarea unei
noi clasificări ale solurilor. Noua clasificare nu numai permitea traducerea denumirilor,
dar şi trecerea la unele noi principii, adoptate în pedologie la nivel mondial. Asemenea
clasificare a fost elaborată, discutată şi adoptată de Societatea Naţională a Moldovei de
Ştiinţa Solului [2, 9] (tab. 1) şi confirmată în calitate de document oficial prin Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova [3].
Elaborarea noii clasificări a necesitat abordarea unor noi principii, aplicarea
unei noi termenologii. Scopul principal al clasificării elaborate a fost condiţionat de
necesitatea utilizării eficiente a patrimoniului pedologic acumulat fără transformarea
esenţială a legendelor şi conţinutului hărţilor existente. În acest scop au fost păstrate,
pe cât a fost posibil, sistemul taxonomic şi nomenclatura clasică. Concomitent, au fost
respectate principiile pedologice contemporane de denumire a solurilor fără ataşarea la
condiţiile ecologice (eliminarea termenilor „de pădure”, „de luncă”, „de fâneaţă” ş.a.).
Denumirile solurilor se formează numai în dependenţă de particularităţile şi proprietăţile
lor individuale. Clasificarea solulurilor este bazată pe particularităţile diagnostice
ale diferitor orizonturi, pe interdependenţa lor. Au fost propuse indexarea şi formula
individuală pentru fiecare unitate genetică taxonomică. În scopul adoptării posibile la
noua taxonomie au fost introduşi termeni noi (molic, cambic, rendzină). În clasificare
au fost incluse soluri evidenţiate recent (vertisoluri, dermasoluri). Denumirile solurilor
se bazează pe caracterele morfologice specifice, condiţionate de procesele genetice
şi caracterele, particularităţile unităţilor taxonomice. Structura taxonomică propusă
include 5 clase şi 13 tipuri de soluri devizate în 36 de subtipuri.
Clasa solurilor reprezintă condiţiile esenţiale de formare şi dezvoltare, care
orientează direcţia pedogenezei. Clasa solurilor automorfe este condiţionată
de zonalitate, proprietăţile medii caracteristice tipului zonal. Litomorfismul este
condiţionat de specificul rocii parentale, hidromorfismul ‑ de surplusul de umiditate,
halomorfismul ‑ de prezenţa sărurilor solubile, iar solurile dinamomorfe se află în
continuă transformare, inclusiv datorită activităţii antropice. Caracterele diagnostice
sunt menţionate cu simboluri (cambic – c, eluvial – e, iluvial – i, molic – m, etc.).

142
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

Componenţa tipologică, nomenclatura şi taxonomia clasificării actuale a solurilor

Moldovei a fost condiţionată de următoarele obiectivităţi:
Solul brun a fost menţionat şi indicat cartografic pentru prima dată de savantul
român Gh. Murgoci în anul 1909 cu denumirea de brun-roşcat [4]. Formarea
solurilor brune este condiţionată de procesele de brumificare [16]. Pentru clasificarea
diagnostică a acestor soluri a fost utilizată noţiunea „cambic” împrumutată din Sistemul
Român de Clasificare a Solurilor [7] şi Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele
de Sol [1]. Acest termen (c) indică transformarea morfologică a profilului fără
diferenţierea texturală, neavând o legătură directă cu un proces pedogenetic. Profilul
solului brun nu este diferenţiat, culoarea brună monotonă a orizontului A spre
adâncime obţine nuanţe gălbui fără caractere de iluviere. Aceste soluri ocupă înălţimile
predominante din Podişul Codrilor (380–430 m), având o dependenţă ecologică directă
de pădurile de fag (Fagus silvatica) şi gorun (Quercus petracea) [5].
Solul brun în Codrii Moldovei este reprezentat de două subtipuri-tipic
(AcBc) şi luvic (Ac/eBc). Subtipul luvic, amplasat altitudinal ceva mai jos
(300–380 m), contactează cu solurile cenuşii, în profilul vertical evidenţiindu-se
foarte slab caractere de eluviere.
Solul cenuşiu a fost menţionat pentru prima dată de V. Dokuceaev (1883) în
pădurea din apropierea satului Cuhureşti [20]. Caracterul general al acestui sol este
divizarea profilului în orizonturi cu caractere eluviale (Ae) şi iluviale (Bi). Diferenţierea
este rezultatul descompunerii mineralelor primare alumosilicate în SiO2 şi sescvioxizi
(Al(Fe,/Mn)2O3), care se deplasează de torenţii gravitaţionali în orizontul B. În
dependenţă de intensivitatea proceselor de diferenţiere condiţionat de regimul hidric,
tipul de sol cenuşiu (AeBi) se divizează în 4 subtipuri.
În regimurile cele mai umede şi cele reci se formează solurile cenuşii albice (Ae/aBi),
intensiv diferenţiate, cu orizontul A albicios, în partea medie – cenuşiu tipice (AeBi) la
contact cu cernoziomurile – cenuşii molice (Ae/mBi) cu conţinut majorat de humus în
A (Ae/m) şi diferenţiere slab pronunţată. Pe rocile argiloase grele solurile cenuşii se
deosebesc prin caractere vertice şi formează subtipul cenuşiu vertic (AeBi/v).
Toate solurile cenuşii se formează sub păduri de foioase, preponderent stejărişuri
(Quercus robur) cu diferite amestecuri – în zona Silvostepei de Nord cu cireş (Cerasus
avium), în Centru - cu carpen (Carpinus betulus), paltin (Acer platanoides), jugastru
(Acer campestre), tei (Tilia tomentosa, Tilia cordata) etc., la periferie - cu participarea
arbuştilor şi covorului ierbos.
Cernoziomul este solul predominant pe teritoriul Republicii Moldova, ocupând
până la ¾ din suprafaţă. Privitor la solurile Moldovei, noţiunea de „cernoziom” a fost
menţionată prima dată de A. Meier în anul 1794 [16].
Profilul vertical al cernoziomului se deosebeşte prin culoarea negricioasă, structura
granulară grăunţoasă şi grosimea stratului humifer (≈100 cm). Caracterul diagnostic a
fost numit molic (m) (humificat, structurat) – termen împrumutat din Sistemul Român
de Clasificare [7] şi Baza Mondială de Referinţă [1]. Ca şi noţiunea „cambic”, acest
termen nu exprimă rezultatul numai a unui proce,s ci şi a unui complex de procese
caracteristice cernoziomului. Cernoziomul este humificat, conţine humatul de calciu
atât în orizontul A, cât şi în B (AmBm). În cadrul arealului cernoziomului, regimurile
hidrice şi termice sunt diferite, în dependenţă de condiţiile zonale. În partea de nord

143
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

regimul hidric al cernoziomului este preponderent percolativ, la sud nepercolativ,

parţial exudativ. Din aceste motive transportul sărurilor solubile este diferit. Un indice
caracteristic este nivelul carbonaţilor, care pot fi spălaţi din profil sau sunt prezenţi de la
suprafaţă. Pe acest caracter este bazată divizarea cernoziomurilor în subtipuri – levigate
(AmBm/l), tipice (Am, Bm) şi carbonatice (Am/caBm).
La contact cu solurile cenuşii, sub păduri de stejar cu covor ierbos, se formează
un subtip de cernoziom cu caracter tranziţional. În orizontul B se observă o acumulare
slabă de particule fine (AmBm/l). Acest subtip a fost numit argiloiluvial – termen luat
din Sistemul Român de Clasificare. În orizontul superior al acestor soluri se evidenţiază
parcele nisipoase de SiO2 desgolite de humus. Din aceste considerente solul „podzolit”
a fost numit cernoziom. Însă, unele cercetări au dovedit, că desgolirea parcelelor nu
este condiţionată de „podzolire” – descompunere a mineralelor, iar acumularea argilei
este condiţionată de procesul de „lessivaj” (transportarea particulelor fine).

Tabelul 1. Unităţile taxonomice şi indexarea orizonturilor.

Clasa Tip Index Subtip Index Gen (index)
1 2 3 4 5 6
tipic Ac Bc
Sol brun Ac Bc hidric (Bc/h), gleic (Bc/g)
luvic Ac/e Bc
albic Ae/a Bi
Sol tipic Ae Bi hidric (Bi/h), gleic (Bi/g), vertic (Bi/v)
Ae Bi
cenuşiu molic Ae /m Bi
vertic Ae Bi/v hidric (Bi/v/h), gleic (Bi/v/g)
vertic (Bm/i/v), hidric (Bm/i/h), gleic
argiloiluvial Am Bm/i
Automorfe

(Bm/i/g)
vertic (Bm/l/v), hidric (Bm/i/h), gleic
levigat Am Bm/l
(Bm/i/g)
salinizat (Am/s Bm/ca/s), natric (Am/n
Cerno- tipic Am Bm/ca Bm/ca/n), hidric (Bm/ca/h), gleic (Bm/
AmBm
ziom ca/g)
Am/ca Bm/ salinizat (Am/ca/s Bm/ca/s), hidric (Bm/
carbonatic
ca ca/h), gleic (Bm/ca/g)
levigat (Bm/v/l), carbonatic (Am/ca
vertic Am Bm/v Bm/v/ca), salinizat (Am Bm/v/s), hidric
(Bm/v/h), gleic (Bm/v/g)
levigată Am/l Ccl scheletic (Am/l/sc)
Rendzină Am Ccl
carbonatică Am/ca Ccl scheletic (Am/ca/sc)
carbonatic (Av/m/ca), natric (Bv/n), gleic
Litomorfe

molic Av/m Bv
Vertisol Av Bv (Bv/g)
ocric Av/o Bv hidric (Bv/h), gleic (Bv/g)
tipic AmACca
Dermasol AmACca Am/
carbonatic
caACca

144
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

Tabelul 1 (Continuare).
Sol levigat Am/l B/h gleic (Bh/g), vertic (Bh/v)
cerno- Am Bh
ziomoid tipic Am Bh/ca gleic (Bh/ca/g), vertic (Bh/ca/v)
Hidromorfe

tipică Ah Bh salinizată (Ah/s Bh/s), vertică (Ah Bh/v)

Mocirlă Ah Bh gleică Ah Bh/g vertică (Ah Bh/g/v)
turbică Ah/t Bh gleică (Bh/t/g), vertică (Bh/t/v)
Sol tipic At Bt vertic (Bt/v)
At Bt
turbos gleic At Bt/g vertic (Bt/g/v)
molic Aso/m Bn vertic (Bn/v), salinizat (Aso/m/s Bn/s)
Halo-morfe

Soloneţ Aso Bn
hidric Aso Bn/h vertic (Bn/h/v), gleic (Bn/h/g)
Solon- molic As/m Bs natric (As/m/n Bs/n)
As Bs
ceac hidric As Bs/h natric (As/n Bs/h/n), gleic (Bs/h/g)
Sol I molic
hidric, natric, salic, vertic, gleic
deluvial II ocric
I molic
Dinamomorfe

II stratificat
Sol
III hidric hidric, natric, salic, vertic, gleic
aluvial
IV turbic
V vertic
molic puternic erodat, desfundat, irigat (salini-
Sol
zat), desecat (drenat), colmatat, reculti-
antropic ocric vat, decopertat, poluat

Pe contul argilelor fine, în cadrul arealelor cernoziomului, se formează soluri cu

caractere vertice – vertisoluri (AvBv), sau cernoziomuri vertice (AmBmv). Orizontul
superior (A) este molic, orizontul B – cu caracter vertic, cu fisuri şi slichensaide.
Cernoziomul se consideră „solul stepei”, format în condiţiile covorului ierbos.
Pe teritoriul Moldovei cernoziomurile sunt răspândite şi sub păduri – preponderent
stejărişuri. Cu excepţia cernoziomului argiloiluvial, cernoziomuri levigate, tipice şi
carbonatice se întâlnesc sub pădurile de stejar pufos (Quercus pubescens) cu diferite
amestecuri de specii cu caracter xerofit (gârniţe).
Cernoziomurile actualmente ocupate de gârniţe pot avea diferită geneză. Este
posibilă formarea lor sub fitocenoze ierboase ulterior ocupate de păduri (rezultat al
expansiei pădurilor), sau formarea în condiţiile acestor păduri, care deseori conveţuiesc
în comun cu covorul bogat de ierburi, inclusiv cu participarea negarei (Stipa) şi păiuşul
(Festuca). Cernoziomurile sub păduri se deosebesc prin conţinutul majorat de humus
(moderat humifere şi humice) şi structură granulară bine pronunţată. Aceste soluri au
fost numite cernoziomuri xerofite de pădure [22], spre deosebire de cele formate în
stepă, tradiţional numite obişnuite.
Clasa solurilor litomorfe include trei tipuri, formarea cărora este condiţionată de
specificul rocilor parentale – rendzine, vertisoluri şi dermasoluri.
Rendzinele reprezintă tipul de sol format pe calcare. Spre deosebire de rocile
sedimentare, rocile calcaroase cu greu se supun proceselor de alterare, care deseori
se produc doar în stratul superior. Rendzina este un sol cu profil puţin profund, ca

145
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

regulă fără orizontul de tranziţie (AC). Solul ca atare constă din orizontul A humificat
şi structurat, care practic brusc trece în rocă de solificare (C). În clasificările precedente
aceste soluri se numeau humico-carbonatice. Termenul „rendzină” este de origine
poloneză, utilizat în Sistemul Român [7], Taxonomic [10], Baza de Referinţă [1]. Pe
pantele nordice umbrite, pe asemenea soluri răspândite în complexe cu fragmente de
rocă şi straturi calcaroase se instalează păduri de stejar, solurile devin levigate (Am/lCcl).
Pe pantele sudice intens însorite, se instalează asociaţii de plante ierboase pietrofite
pe rendzine calcaroase (Am/caCcl).
Vertisolul. Argilele grele impermiabile foarte greu se supun proceselor
pedogenetice. Pe aceste roci se formează un tip specific de sol vertic (AvBv), ambele
orizonturi a căruia păstrează proprietăţile rocilor. Denumirea acestor soluri vine de la
noţiunea de „vertos”, învârtire. Se consideră, că în stare uscată în soluri se formează
fisuri adânci, în care nimereşte masa solului superficială humificată. În stare umedă
solul humificat gonflează, presează roca adiacentă, care se deplasează în sus şi cu
timpul masa solului se „învârteşte”. Acest proces la început problematic, a fost dovedit
experimental [6, 11,15]. Solurile vertice se pot forma în anturaj silvic – ocrice (AvBv/o)
sau de pajişte – molice (AvBv/m). Vertisolurile evidenţiate pe teritoriul Republicii
Moldova nu corespund totalmente concepţiei de „verto”, învârtire. Ele se deosebesc
prin diferite particularităţi tipice, condiţionate de proprietăţile rocilor parentale [23].
Orizontul superior al vertisolurilor molice au unele caractere ale cernoziomului,
feţele de alunecare foarte rar au înclinaţie, ceea ce nu pot fi considerate urmări a
„învârtirii”. Cu toate acestea, proprietăţile fizice şi regimurile acestor soluri sunt foarte
specifice, deosebite. În clasificările precedente aceste soluri erau numite «слитые»,
compacte, slitoase, vertice şi evidenţiate preponderant la nivel de subtip.
În Baza de Referinţă vertisolurile constituie o grupă majoră cu răspândire largă în
diferite regiuni [1]. Vertisolurile molice formează complexe cu cernoziomurile vertice,
uneori soloneţizate. Vertisolurile ocrice prezintă rarităţi pedologice [15, 18].
Luând în consideraţie rezultatele cercetărilor recente, evidenţierea unor soluri cu
caractere specifice în cadrul clasei de soluri litomorfe, propunem introducerea unui nou
tip – dermasol şi excluderea subtipului “rendzină mărnoasă”. Dermasolul (AmACca)
se divizează în două subtipuri – tipic AmACca şi carbonatic Am/caACca. Aceste
soluri au fost stabilite sub diferite asociaţii de păduri în zona Codrilor (inclusiv făgete
monodominante) pe diferite roci parentale.
Variabilitatea înveşilului de sol în multe regiuni cu predominarea cernoziomurilor
este complicată de areale relative mici de soluri intrazonale – litomorfe, hidromorfe
etc. Structura geologică a dealurilor Moldovei deseori prezintă alternarea straturilor de
luturi, argile şi nisipuri fine. Argilile, în comun cu straturile calcaroase, condiţionează
litomorfismul. Prezenţa straturilor nisipoase, care pot include straturi acvifere, şi care
modifică esenţial condiţiile hidrologice, conduc la formarea unor complexe de soluri
cu surplus de umiditate – hidromorfe.
Clasa solurilor hidromorfe se formează în prezenţa şi cu participarea
surplusului de umiditate. Această clasă include 3 tipuri de sol, care se formează în
diferite condiţii hidrologice. Pe arealele de sol unde periodic sau permanent persistă
un surplus de umezeală se formează soluri cernoziomoide, pe mlaştine – mocirlele,
în cazuri subacvatice – solurile turbice.

146
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

Solul cernoziomoid. Prezenţa apei freatice la mică adâncime crează regimul specific
hidric al solului, contribuie la dezvoltarea intensă a vegetaţiei ierboase, acumularea şi
conservarea humusului. Profilul solurilor pe arealele cu surplus de umiditate are aceeaşi
structură morfologică a solurilor cernoziomoide, este asemănătoare cernoziomului,
deosebindu-se prin conţinutul de humus majorat, structură grosieră şi mai puţin
hidrostabilă, regimul hidric – care în orizontul B periodic stagnează şi condiţionează
unele caractere specifice (pete ruginoase).
Aceste soluri în clasificarea precedentă erau atribuite la cernoziomurile de fâneaţă
(«лугово-черноземные, черноземно-луговые»). Solurile cernoziomoide se divizează
în levigate (Am/lBh), cu regim hidric percolativ, şi tipice (Am/Bh/ca).
Mocirlele se formează pe areale mlăştinoase, sunt permanent sub
influenţa apei, au regim anaerob, substanţa organică semidescompusă.
Denumirea precedentă – «мочары». Se devizează în subtipuri – tipică (AhBh),
gleică (AhBh/g) şi turbică (AhBh/t).
Solul turbos se formează în condiţiile subacvale, anaerobe (AtBt). Aceste
soluri pot fi tipice şi gleice (AtBt/g). Straturi de soluri turboase au fost stabilite în
lunca Nistrului inferior [17].
Clasa solurilor halomorfe include solurile cu surplus de săruri solubile –
soloneţurile (AsBs) şi solonceacurile (AsoBn).
Solonceacurile conţin săruri solubile de la suprafaţă (>1%), formând o pelicolă
albicioasă practic lipsită de stratul vegetal.
Pe contul solurilor humificate, cernoziomuri sau cernoziomoide se
formează solonceacuri molice (AsBs), pe contul mocirlelor – solonceacuri
hidrice (AsBs/h). Solonceacurile se pot forma pe diferite elemente de relief, în
prezenţa apelor mineralizate.
Soloneţurile sunt soluri alcaline, în complexul schimbabil al cărora bivalentul
Ca este substituit parţial (peste 15%) de monovalentul Na. În condiţiile de stepă, pe
contul solurilor cernoziomice se formează soloneţuri molice (Aso/mBn), în condiţii
hidromorfe – soloneţuri hidrice (AsoBn/h). Clasa solurilor hidromorfe deseori formează
complexe de soluri, în care predomină sau sărurile solubile (solurile salinizate), sau
Na în complexul schimbabil (soloneţurile). Solurile halomorfe au fost menţionate
de A. Zaşciuc, Grossul-Tolstoi, Dokuceaev [16].
Clasa solurilor dinamomorfe include diferite soluri, profilul şi componenţa
cărora se transformă sub influenţa diferitor procese sau intervenţii. Ele nu au profil
genetic stabil. Clasa solurilor dinamomorfe include 3 tipuri de formaţiuni pedologice
de diferită provinienţă. La bazele versanţilor în văi, în rezultatul eroziunii se depun
straturi de sol erodat de pe pante, fără ca solul să fie supus unor selectări. Tradiţional
aceste formaţiuni se numesc deluviale.
Solul deluvial păstrează componenţa şi unele proprietăţi ale solului iniţial format pe
pantă – conţinutul de humus, elementele biofile, parţial structura. Solurile transformate
de eroziune de pe pantele cu soluri brune şi cenuşii conţin puţin humus cu culori brune
sau cenuşii şi se numesc deluviale ocrice. În bazinele de acumulare pe pantele cărora
sunt răspândite cernoziomurile la baza versanţilor şi în văi se formează soluri deluviale
molice.

147
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

În luncile râurilor torenţii apelor de scurgeri superficiale în decursul transportării

maselor de sol, descompun consistenţa lor, separând particulele fine de cele grosiere.
Primele sunt transportate spre partea inferioară a râului, particulele grosiere rămân pe
loc sau se transportă la mici distanţe. Astfel materialul aluvial se descompune în diferite
componente texturale, care se transportă şi se depun în diferite segmente a luncilor.
Solurile aluviale sunt foarte diferite după conţinut, textură etc. Şi pot fi divizate în
5 subtipuri – molice (humifere), stratificate (cu profil format din straturi diferite după
textură, componenţă, grosime etc.), hidrice, turbice (cu conţinut de material organic
semidescompus) şi gleice (anaerobice, gleizate).
În clasa solurilor dinamomorfe sunt incluse solurile transformate tehnogenetic,
apartenenţa genetică a cărora nu se evidenţiază. Profilul prezintă amestec de sol din
diferite orizonturi cu masa rocilor parentale sau adiacente. Ele se deosebesc după
textură, culoare, componenţa granulometrică.
Solul antropic include două subtipuri, care se deosebesc după provinenţa solului
iniţial – pe contul solurilor cenuşii şi brune se formează soluri antropice ocrice, pe
contul cernoziomurilor – antropice molice.
Divizarea tipurilor şi subtipurilor de sol în unităţi taxonomice inferioare se
efectuează în dependenţă de conţinutul de humus, grosimea profilului, texturii, gradelor
de eroziune, salinizare etc. [2].
Concluzii
Noua clasificare a solurilor Moldovei este alcătuită pe baza principiilor pedologiei
genetice. În măsura posibilităţii au fost păstrate unităţile taxonomice superioare
şi nomenclatura tradiţională. Concomitent au fost respectate cerinţele pedologiei
contemporane referitor la denumirile solurilor pe baza proprietăţilor lor, utilizaţi termeni
noi, inclusiv unităţile stabilite recent. Noua clasificare permite utilizarea patrimoniului
pedologic acumulat în decurs de decenii, fără transformări taxonomice. Clasificarea
permite traducerea directă a legendelor, utilizarea sistemelor şi notelor de bonitare,
efectuarea lucrărilor de corectare a hărţilor pedologice. Varianta finală include un nou
tip de sol – Dermasol, stabilit în rezultatul cercetărilor recente.
Bibliografie
1. Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol. Iaşi: Editura Universităţii
“Alexandru Ioan Cuza”, 2000, 108 p.
2. Clasificarea solurilor Republicii Moldova. Chişinău: SNMŞS, 1999, 48 p.
3. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 212-217, anexa nr. 3, 20.10.2004.
4. Murgoci G. L’esquisse agrogeologique de la Roumanie 1:2500000 avec une petite
esquisse climatologique. //Etat de l’etiude et de la cartographie du sol dans divers pays de
l’Europe, Amerique, Afrique et Asie. Collection de memoires de differents auteurs presentes
a la 4-eme conference intern. Pedologique de Rome publies par les coins du president, sous les
auspices de l’„Institutul Geologic al României”, Bucarest: Cartea Românească, – Imprimerie
„D’art” R. Sergies, 1924, 325 p.
5. Postolache Gh. Vegetaţia Republicii Moldova. Chişinău: Ştiinţa, 1995. 340 p.
6. Rogobete Gh., Bertici R. Shrinking and sovelling phenomena investigated 3b-th yers in
a vertisol from Cheglevici – Timis conntry. //Factori şi procese pedogenetice din zona temperată.
Vol. 5. Seria nouă, Iaşi, 2006
7. Sistemul Român de Clasificare a Solurilor. Bucureşti, 1980.
8. Soil Classification. A comprehensive system. //7-th Aproximation. Soil Survey Staff.
USDA. Washington, 1960.

148
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 2(329) 2016 Ecologia şi Geografia

9. Soil Map of the World. ISRIC. Wageningen, 1997.

10. Soil Taxonomi. A Basic System of Soil Classification. //Soil Survey Staff.
USDA. Washington, 1975
11. Teaci D., Rogobete Gh., Seceleanu I., Popescu I. Experimental demonstration of vertic
phenomen în Romania //The 14-th ICSS, Kyoto, Japan, 1990.
12. Ursu A. Problema clasificării în pedologia contemporană. //Congresul XVIII al
Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte. Chişinău, 1993, p. 7.
13. Ursu A. Clasificarea solurilor Moldovei pe principii contemporane. //Buletinul
Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Ştiinţe biologice şi chimice, nr. 1., 1997, p. 61-67.
14. Ursu A. Evoluţia nomenclaturii şi problema clasificării solurilor în pedologia
contemporană. Chişinău, 1998, 44 p.
15. Ursu A. Solurile vertice – fenomen pedogenetic intrazonal //Buletinul Academiei de
Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţele vieţii, nr. 1, 2008, p. 150-156.
16. Ursu A. Solurile Moldovei. Chişinău: Ştiinţa, 2011. 324 p.
17. Ursu A., Overcenco A., Marcov I. Turba şi solurile turboase în lunca Nistrului //Mediul
ambiant, nr. 6, 2008, p. 30-32.
18. Ursu A., Barcari E. Solurile Rezervaţiei ,,Codrii”. Chişinău: Tip. AŞM, 2011. 82 p.
19. Dимо Н.А. Почвы Молдавии, задачи их изучения и главнейшие особенности.
Кишинев: Госиздат Молдавии, 1958. 27 c.
20. Докучаев В.В. Русский чернозем. Отчет вольному экономическому обществу.
Издание второе, Москва: Государственное издательство Сельскохозяйственной
литературы, 1952, 636 с.
21. Классификация и диагностика почв СССР. Москва, 1977.
22. Крупеников И. А. Лесные черноземы как особый вид почв черноземного типа.
//Труды Почв. ин-та Молд. фил. АН СССР, 1959, вып. 1, c. 5-18.
23. Крупеников И.А., Подымов Б.П., Скрябина Э.Е. и др. Слитые почвы Молдавии.
Кишинев: Штиинца, 1990. 168 c.

149