Ivan Marsic - Local and Ad Hoc Networks

Rețele fără fir
Rețele locale și rețele Ad Hoc
Ivan Marsic
Departamentul de Inginerie Electrică și Informatică și Centrul CAIP
Universitatea Rutgers
Cuprins
CAPITOLUL 1 ...................................................................................... INTRODUCERE

.............................................................................................................................. 1
1.1 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................... 6
CAPITOLUL 2 CANALUL RADIO .............................................................................. 1
2.1 Introducere .......................................................................................................................... 1

2.1.1 Decibelii și intensitatea semnalului .............................................................................................. 4
2.2 Implementarea canalelor......................................................................................................... 5

2.2.1 Rata de transmisie ................................................................................................................. 5
2.2.2 De la simboluri la semnale ........................................................................................................ 6
2.2.3 Modulație........................................................................................................................... 6
2.2.4 Zgomot și probabilitatea de eroare............................................................................................. 10
2.3 Capacitate continuă a canalului de zgomot continuu ..................................................................... 14
2.4 Propagarea radio: Multipath și Doppler ....................................................................................... 20

2.4.1 Pierderea de cale pe scară largă ............................................................................................... 21
2.4.2 Tipuri de interacțiuni cu valuri ................................................................................................... 23
2.4.3 Deplasarea Doppler ............................................................................................................ 25
2.4.4 Multipath sau fading la scară mică............................................................................................. 26
2.5 Egalizare, codificare și diversitate .............................................................................................. 29

2.5.1 Egalizare adaptivă .............................................................................................................. 30
2.5.2 Codificarea canalului sau corecția erorilor în avans ....................................................................... 30
2.5.3 Tehnici de diversitate pentru canalele Fading ............................................................................... 31
2.5.4 Rata de eroare a pachetelor .................................................................................................... 31
2.6 Rezumat și note bibliografice .................................................................................................... 32
Probleme ........................................................................................................................................ 33
CAPITOLUL 3 COMUNICAREA CU ACCES MULTIPLU .............................................36
i
3.1 Introducere ........................................................................................................................ 36
3.1.1 Măsuri de performanță a protocolului MAC .................................................................................. 39
3.1.2 Timp de propagare și parametr.................................................................................................... 40
3.1.3 Perioada vulnerabilă............................................................................................................ 41
3.2 Protocoale ALOHA ............................................................................................................... 42

3.2.1 Analiza randamentului .......................................................................................................... 43
3.3 Protocoale de detectare a purtătoarelor ...................................................................................... 48

3.3.1 Analiza debitului de CSMA nepersistent ..................................................................................... 51
3.3.2 CSMA/CD........................................................................................................................ 54
3.3.3 CSMA/CA ........................................................................................................................ 54
3.4 Alte protocoale MAC ................................................................................................................ 56
3.5 Interferențe de acces multiplu ................................................................................................... 56

3.5.1 Interferențe la nivelul fizic ........................................................................................................ 57
3.5.2 Interferențe la nivelul de legătură: Stații ascunse și expuse ............................................................. 58
Probleme ........................................................................................................................................ 61
CAPITOLUL 4 IEEE 802.11 WIRELESS LAN .............................................................. 68
4.1 Introducere ........................................................................................................................ 68

4.1.1 Arhitectură și servicii .............................................................................................................. 68
4.1.2 Balize .............................................................................................................................. 72
4.2 Controlul accesului mediu ........................................................................................................ 72

4.2.1 Spații interframe .................................................................................................................. 73
4.2.2 Vectorul de detectare a purtătoarelor virtuale și de alocare a rețelei ................................................... 75
4.2.3 Operații ARQ și atomice ......................................................................................................... 75
4.2.4 Procedura de backoff cu DCF .................................................................................................. 78
4.2.5 Stații ascunse și expuse ......................................................................................................... 79
4.2.6 Structura cadrului ............................................................................................................... 81
4.3 Stratul fizic și adaptarea ratei .................................................................................................... 82

4.3.1 Semnale fizice ................................................................................................................... 82
4.3.2 Adaptarea ratei de transmisie................................................................................................... 83
4.4 Mecanisme de economisire a energiei ........................................................................................ 85

4.4.1 Efectul asupra capacității ........................................................................................................ 87
4.5 Analiza performanțelor ........................................................................................................... 88

4.5.1 Probabilități de eveniment pe canal ........................................................................................... 89
4.5.2 Performanță de debit și întârziere .............................................................................................. 92
4.6 Familia de standarde IEEE 802.11 .............................................................................................. 94

Probleme ........................................................................................................................................ 98
CAPITOLUL 5 REȚELE AD HOC ............................................................................ 103
5.1 Introducere ...................................................................................................................... 103
5.2 Algoritmi de rutare ..............................................................................................................104

5.2.1 Protocolul DSR (Dynamic Source Routing) .................................................................................105
5.2.2 Protocolul Ad Hoc On-Demand Ad Hoc On-Demand Distance-Vector (AODV) .................................... 107
5.2.3 Capacitate de parcurs de la un capăt la altul ...............................................................................108
5.2.4 Mobilitate ....................................................................................................................... 108
5.3 Capacitate ........................................................................................................................ 108

5.3.1 Capacitatea rețelelor mobile ad-hoc ..........................................................................................108
5.3.2 Legea de scalare măsurată .................................................................................................... 109
5.4 Protocoale MAC ...................................................................................................................109
5.5 Mobilitatea utilizatorului ..................................................................................................... 109
5.6 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................110
Probleme ...................................................................................................................................... 110
CAPITOLUL 6 TEHNOLOGII ȘI TENDINȚE VIITOARE .................................................111
6.1 Introducere ...................................................................................................................... 111
6.2 Rețele eterogene fără fir ..........................................................................................................112

6.2.1 Servicii celulare 3G ..............................................................................................................113
6.2.2 Rețele hibride .................................................................................................................. 114
6.3 Rețele de senzori ............................................................................................................... 115

6.3.1 Colectarea și agregarea datelor ...............................................................................................116
6.3.2 Rețele comerciale de senzori ..................................................................................................116
6.4 Rețele mobile ad-hoc ..............................................................................................................117

6.4.1 De ce MANET-uri? .......................................................................................................... 117
6.5 Rețele comunitare ................................................................................................................119
6.6 Radio (software) cognitiv .........................................................................................................121
6.7 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................122
SOLUȚII LA PROBLEME SELECTATE ........................................................................ 123
REFERINȚE ...................................................................................................... 140
ACRONIME ȘI ABREVIERI........................................................................................ 145

INDEX ............................................................................................................... 147
Capitolul 1
Introducere
În acest text voi trece în revistă rezultatele de bază despre Cuprins

rețelele de comunicații fără fir. Comunicarea poate fi definită 1.1 x
ca fiind procesul de transfer reușit de informații între două sau 1.1.1 x
1.1.2
mai multe părți. Accentul meu se pune mai degrabă pe calcul 1.1.3
decât pe fizica proceselor, fără a uita că înțelegerea fizicii este 1.1.4
necesară pentru a proiecta calculul. 1.2 x
1.2.1 x
Tema recurentă în acest capitol este capacitatea și 1.2.2
proprietățile statistice ale acesteia pentru un canal de 1.2.3
1.2.4
comunicații. Capacitatea este modelată în mod diferit la
diferite niveluri de abstractizare, dar problema cheie rămâne 1.3 x
1.3.1 x
aceeași: cum se poate crește cantitatea de informații care poate 1.3.2
fi transmisă pe un canal în prezența unor deficiențe ale 1.3.3
1.3.4
canalului. Un complement al capacității este întârzierea și, 1.3.5
deși apare sporadic, tratarea întârzierilor este amânată pentru 1.3.6
capitolul următor. 1.4 x
1.4.1 x
Principala diferență între rețelele cu fir și cele fără fir este că 1.4.2
nu există cabluri (legătura aeriană) și, prin urmare, mobilitatea 1.4.3
1.4.4
este conferită de lipsa unei legături cu fir. Acest lucru conduce 1.4.5
atât la avantajele extraordinare ale rețelelor fără fir, cât și la 1.6 Rezumat și note bibliografice
dezavantajele percepute ale acestora. Unele dintre principalele
provocări tehnice în comunicațiile fără fir provin din (i)
mediul ostil de propagare fără fir și (ii) mobilitatea
utilizatorilor. Cele mai multe dintre problemele abordate în
acest capitol apar în orice rețea de date, cu sau fără fir, la fel.
Ceea ce face ca cea fără fir să fie diferită este gradul de
importanță inerent problemelor care apar adesea în ambele
tipuri de rețele. Câteva exemple sunt următoarele.
• Erorile datorate zgomotului de canal apar atât în rețelele cu fir, cât și în cele fără fir, dar
în primele joacă un rol minor. În schimb, în rețelele fără fir, erorile de canal reprezintă o
preocupare majoră. În plus, din cauza modificărilor dinamice ale mediului de transmisie
și a mobilității utilizatorilor, probabilitatea de eroare se modifică în mod dinamic pe o
plajă largă.
• Atât rețelele cu fir, cât și cele fără fir folosesc transmisia, în care mai multe stații folosesc
același mediu de comunicare. Cu toate acestea, în cazul comunicațiilor fără fir,
"ascultarea în timp ce se vorbește" este
1
Ivan Marsic Universitatea Rutgers 2
complicat, astfel încât coordonarea accesului la mediu sau MAC (Medium Access
Control) este mult mai complicată.
• Ambele tipuri de rețele folosesc rutarea pentru a aduce un pachet la destinație. Cu toate
acestea, "legătura" fără fir este un concept relativ (sau "soft"). Modificările dinamice ale
mediului de transmisie și mobilitatea utilizatorilor provoacă adesea întreruperea sau
apariția unei "legături" și modificările asociate în topologia rețelei, adică în conectivitatea
grafică a rețelei.
• Rostul apartenenței la o rețea este acela de a avea relații cu alte entități din rețea. În timp
ce un dispozitiv mobil se deplasează, entitățile rețelei aferente se pot deplasa într-o
direcție diferită sau nu se pot deplasa deloc. Această schimbare a "peisajului" rețelei - un
fenomen neobișnuit în lumea cablată - reprezintă o provocare importantă din perspectiva
gestionării rețelei, dacă se dorește ca aceasta să ofere un serviciu neîntrerupt utilizatorului
în roaming.
• Consumul de energie este important în ambele tipuri de rețele (amintiți-vă de ecranele de
protecție și de răcitoarele pentru calculatoarele cu fir), dar energia bateriei joacă un rol
esențial în cazul comunicațiilor fără fir. Puterea de transmisie determină, de asemenea,
volumul spațial în care o anumită transmisie radio interferează cu alte transmisii.
Gestionarea resurselor radio se referă la semnalizarea de control și protocoalele asociate
care negociază utilizarea optimă a resurselor radio ale rețelei (intensitatea semnalului de
transmisie și canalele radio disponibile) pentru comunicare.
• Motoarele aplicațiilor sunt diferite (de exemplu, multimedia, senzori, militare etc.).
Prin urmare, este foarte greu să se disocieze preocupările și responsabilitățile diferitelor niveluri
de rețea, de exemplu, MAC, rutare și alocarea resurselor, în rețelele fără fir.
Stratificarea protocolului
În timp ce informația este reprezentată și transmisă sub forma unor forme de undă de semnal,
comunicarea dintre emițător și receptor este de obicei privită ca având loc între diferite straturi de
abstractizare, care sunt codificate ca arhitectură de referință ISO OSI, a se vedea figura 1-1.
Principiul cheie de proiectare este de așa natură încât un protocol de la nivelul i nu știe despre
protocoalele de la nivelurile i1 și i1. Aspectele de abstractizare includ tipul de serviciu oferit și
tipul de reprezentare a mesajelor schimbate între entitățile comunicante. Serviciile oferite de un
strat de abstractizare superior sunt compuse din serviciile oferite de straturile de abstractizare
inferioare. Tipul de informații crește în abstractizare de la semnale fizice și fluxuri de simboluri la
obiecte software.
În acest capitol, voi lua în considerare cele trei straturi inferioare: fizic, de legătură și de rețea.
După cum va deveni evident mai jos, separarea funcțiilor între straturi nu este la fel de clară ca în
cazul legăturilor punct-la-punct și al rețelelor cablate în general.
Serviciul cheie oferit de stratul fizic este un flux de simboluri cu o rată de eroare de transmisie.
Acest lucru se realizează prin transmiterea și recepția fizică a semnalelor pe canalul fără fir,
analizate în capitolul 2. În timp ce stratul fizic reprezintă mesajele ca entități discrete, denumite
de obicei cadre, informațiile schimbate între părțile care comunică sunt în esență privite ca un
semnal continuu reprezentând un flux de simboluri (biți).
Capitolul 1 Introducere 3
Aplicație
• De încredere (TCP)
4: Transport • Nesigură (UDP)
• End-to-end (IP)
3: Rețea • Rutarea
• Rezoluția adreselor
• IEEE 802.11 WiFi

2: • IEEE 802.3 Ethernet
Legătură MAC • PPP (modemuri, T1)
• Spectrul radio
• Infraroșu
1: Fizic • Fibră
• Cupru
Figura 1-1: Arhitectura de referință a protocolului ISO OSI. Straturile 5 (sesiune) și 6

(prezentare) nu sunt reprezentate.
Stratul de legătură se ocupă de mesajele de la ieșirea receptorului. Funcțiile exercitate la nivelul

de legătură pot include gestionarea resurselor radio (de exemplu, controlul puterii, alocarea
vitezei de transmisie și controlul erorilor) și gestionarea resurselor de rețea (de exemplu,
programarea serviciilor și controlul admiterii apelurilor). Protocoalele de acces la mediu care
controlează accesul la mediul partajat sunt descrise în capitolul 3, iar în capitolul 4 este prezentat
un exemplu detaliat al standardului IEEE 802.11. Stratul de rețea cuprinde stiva de protocoale
care include gestionarea transferului, gestionarea locației, gestionarea și controlul traficului. Apoi,
în capitolul 5 sunt trecute în revistă pe scurt rețelele fără fir ad hoc. În cele din urmă, în capitolul
6 sunt descrise câteva tendințe viitoare emergente.
Arhitecturi pentru rețele fără fir

Mobilitatea și lipsa legăturilor legate între entitățile care comunică prezintă provocări tehnice
unice. Rețelele fără fir exploatează, de obicei, faptul că undele radio se sting pe măsură ce se
deplasează, astfel încât aceeași porțiune de spectru (canal de frecvență) poate fi reutilizată în
diferite locații cu interferențe minime. O alegere esențială este aceea de a se baza sau nu pe o
infrastructură fixă, și anume dacă toate componentele sistemului sunt fizic mobile sau fixe.
În funcție de existența sau nu a unei infrastructuri fixe, sistemele fără fir pot fi clasificate fie ca
sisteme de infrastructură, fie ca rețele ad-hoc (figura 1-2). Sistemele de infrastructură dispun de
resurse de rețea fixe sub forma unei stații de bază sau a unui punct de acces (AP), care realizează
administrarea centrală pentru mai multe stații mobile. Stația de bază direcționează pachetele între
nodurile mobile, care nu comunică direct între ele. Sistemele de infrastructură sunt organizate în
celule, care reutilizează porțiuni de spectru pentru a crește utilizarea spectrului în detrimentul unei
infrastructuri de sistem mai mari. Stațiile de bază pot avea conexiuni cu lățime de bandă mare la
rețelele de infrastructură cu fir. Nu există o comunicare directă ("peer-to-peer") între utilizatori.
Mai degrabă, fiecare stație mobilă își trimite mesajul direct la stația de bază din celula sa1 , iar
această stație de bază locală direcționează
1
În sistemele celulare mai sofisticate, stațiile de bază din celulele adiacente primesc și ele și procesează
mesajul, în special atunci când utilizatorul se află în apropierea limitei unei celule.
mesajele către stația de bază din celula destinatarului. La rândul său, această stație de bază la
distanță difuzează mesajul în interiorul celulei sale pentru ca stația mobilă destinatară să îl
recepționeze. Rețelele celulare oferă platforma de transport al informațiilor pentru rețelele locale
fără fir (WLAN) și rețelele de mare suprafață fără fir (WWAN).
Rețelele ad-hoc nu au o infrastructură preexistentă (fixă), iar arhitectura rețelei este configurabilă.
Acestea sunt formate din stații fără fir care pot fi mobile și care își trasează reciproc rutele.
Fiecare stație dintr-o rețea ad-hoc poate fi configurată ca o stație de bază și poate juca rolul unei
stații de bază, unde poate transmite și recepționa direct de la alte stații din rețea. Este posibil ca
pachetele să trebuiască să traverseze mai multe legături pentru a ajunge la o destinație. Din cauza
mobilității, rutele dintre stații se pot schimba în mod dinamic. Rețeaua ad-hoc poate coexista și
coopera, adică poate face schimb de pachete de date, cu o rețea bazată pe infrastructură.
În mod clar, lumea reală nu este atât de rigidă precum ar implica codificarea de mai sus. Un alt
concept util este cel al rețelelor mesh fără fir. Rețeaua mesh fără fir este o rețea fără fir multihop
cu noduri de rutare în mare parte statice. Este o rețea ad hoc stabilă - un hibrid între cazurile
extreme prezentate în figura 1-2, în care un AP conectează mai multe noduri (în mare parte
staționare) la internet. Mobilitatea poate fi sau nu o problemă și, deoarece nodurile statice pot fi
alimentate de la rețeaua electrică, alimentarea cu baterii nu reprezintă neapărat o problemă.
Printre exemplele de rețele mesh fără fir se numără: o rețea wireless intracasnică sau intercasnică;
o rețea backbone wireless de puncte de acces la nivel de întreprindere; și o rețea mesh celulară.
Caracteristicile unei plase sunt:
• "Crește" organic
• Nu necesită neapărat o "infrastructură"
• Crește capacitatea globală a rețelei
• Robust și rezistent la defecțiuni
• Autogestionare și autoadministrare
• Identitatea și securitatea reprezintă o provocare
Denumirea și adresarea
Numele și adresele joacă un rol important în toate sistemele informatice, precum și în orice alt
sistem simbolic. Ele sunt etichete atribuite unor entități, cum ar fi obiecte fizice sau concepte
abstracte, astfel încât aceste entități să poată fi menționate într-un limbaj simbolic. Deoarece
calculul este specificat în limbajul simbolic, iar comunicarea utilizează un limbaj simbolic,
importanța numelor ar trebui să fie clară. Principalele aspecte legate de nume includ:
• Denumirile trebuie să fie unice, astfel încât entități diferite să nu fie confundate între ele.
• Numele trebuie să fie rezolvate cu entitățile la care se referă, pentru a determina obiectul
calculului sau al comunicării.
Diferența dintre nume și adrese, așa cum este înțeleasă în mod obișnuit în informatică și
comunicații, este următoarea. Numele sunt, de obicei, ușor de înțeles de către om, deci variabile.
InInteternrneet/tWWW/Weebb
Nod
mobil
802.11
802.3
Nod
802.11 mobil
Nod mobil
Mobil Accesați Mobil Mobil

Nod Punct Nod
(a) Nod
(b)
(c) (d)
Figura 1-2: Exemple care ilustrează diferite arhitecturi pentru rețelele fără fir: (a)
infrastructură "celulară" și (b) sisteme ad-hoc fără infrastructură, ambele bazate pe IEEE
802.11 LAN fără fir, denumită și Wi-Fi. Topologiile de rețea respective cu noduri și legături
sunt hub-uri și spițe (c) și mesh (d).
lungime (potențial destul de mare) și este posibil să nu respecte un format strict. Din motive de
eficiență, adresele au lungimi fixe și respectă reguli stricte de formatare. De exemplu, ați putea să
vă numiți calculatoarele: "Calculatorul meu de birou pentru munca de dezvoltare" și "Calculatorul
meu de birou pentru corespondența de afaceri". Adresele acestor calculatoare ar putea fi:
128.6.236.10 și, respectiv, 128.6.237.188.
Separarea numelor și a adreselor este utilă dintr-un alt motiv: această separare permite păstrarea
aceluiași nume pentru un computer care trebuie etichetat diferit atunci când se mută într-un alt loc
fizic. De exemplu, un telefon își poate păstra numele atunci când este mutat într-o regiune cu un
alt prefix. Bineînțeles, separarea nume/adresă implică existența unui mecanism de conversie a
numelui în adresă și viceversa.
Cele mai importante două tipuri de adrese în rețelele contemporane sunt:
• Adresa de legătură a unui dispozitiv, cunoscută și sub numele de adresă MAC, care este o
adresă fizică pentru o anumită placă de interfață de rețea (NIC), cunoscută și sub numele
de adaptor de rețea. Aceste adrese sunt standardizate de către grupul IEEE responsabil de
un anumit standard de comunicație pe nivel fizic.
• Adresa de rețea a unui dispozitiv, cunoscută și sub numele de adresă IP, care este o
adresă logică. Aceste adrese sunt standardizate de către Internet Engineering Task Force
(http://www.ietf.org/).
Observați că pentru rețelele de telefonie se utilizează o schemă de adresare destul de independentă,
care este guvernată de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (http://www.itu.int/).
1.1 Rezumat și note bibliografice
Tema recurentă a acestui volum este capacitatea și proprietățile statistice ale acesteia pentru un
canal de comunicații. Observați natura probabilistică a limitelor de capacitate. Cu alte cuvinte,
limitele specifică ceea ce este valabil pentru mai multe experimente, dar nu pot spune prea multe
despre un experiment individual. Capacitatea unui lanț de legături fără fir este egală cu
capacitatea "legăturii de gâtuială", adică a legăturii cu cea mai mică capacitate. Observați că
capacitatea brută a canalului, luată în considerare în capitolul 2, este redusă din cauza ineficienței
de contenție, capitolul 3, și a supraîncărcării de rutare, capitolul 5. În plus, protocoalele de
pachete adaugă costuri suplimentare (antetul și remorca pachetului). Se ia în considerare doar
pierderea de comunicare și se presupune că nodurile de calcul (cicluri CPU, spațiu de memorie
etc.) nu reprezintă un blocaj. Comutatoarele din nodurile de calcul pot reprezenta un gât de gâtul
de lemn în rețelele de mare viteză, a se vedea, de exemplu, [Peterson & Davie 2003].
În cazul în care datele de la receptor au erori prea frecvente pentru utilizarea dorită, erorile pot fi
adesea reduse prin utilizarea a două tehnici principale:
• corecția erorilor înainte (FEC), utilizând tehnicile de procesare a semnalelor digitale
analizate pe scurt în capitolul 2.
• cerere de repetare automată (ARQ), în care receptorul solicită direct retransmiterea
pachetelor eronate sau expeditorul realizează indirect că un pachet trebuie retransmis
deoarece nu a sosit o confirmare de primire într-o perioadă de timp prescrisă.
Alegerea între utilizarea tehnicii ARQ sau FEC depinde de fiecare aplicație în parte.
Implementarea ARQ este relativ puțin costisitoare, dar tehnicile FEC sunt preferate în cazul
sistemelor cu întârzieri mari de transmisie, unde ARQ ar înrăutăți mult întârzierile.
Se poate observa că există un decalaj între comunitățile de procesare a semnalelor, adică nivelul
fizic, și nivelul de rețea. Modelele teoretice la nivel de rețea privind rutarea, difuzarea,
conectivitatea, rețelele de bază etc. se bazează în general pe modele nerealiste ale stratului fizic.
Printre temele de cercetare emergente în domeniul rețelelor fără fir se numără:
• Rețele hibride ad-hoc fără fir, rețele eterogene de senzori și rețele ad-hoc
• Mai multe scenarii de aplicare
• Design de stratificare încrucișată
• Algoritmi mai localizați

• Mai multe teste cu echipamente reale
• Tehnologii noi, de exemplu, banda ultralargă, radio software
• Probleme legate de rețelele de senzori, cum ar fi fiabilitatea
• Construirea de rețele de lucru pornind de la elementele fundamentale actuale
Acest text acoperă multe aspecte diferite ale rețelelor de calculatoare și ale comunicațiilor fără fir.
În multe locuri se presupune cunoașterea subiectelor legate de rețele și nu sunt oferite explicații.
Cititorul ar trebui să consulte o carte despre rețele; probabil că cele mai apreciate două cărți
despre rețele din prezent sunt [Kurose & Ross 2005] și [Peterson & Davie 2003].
Stratificarea protocoalelor și arhitectura de referință OSI este probabil cel mai bine acoperită de
[Tanenbaum 2003]. Acest capitol ia în considerare doar cele trei straturi inferioare: strat fizic, de
legătură, inclusiv MAC, și de rețea. Majoritatea problemelor sunt comune atât pentru rețelele cu
fir, cât și pentru cele fără fir, dar există o schimbare de accent. O problemă cheie în cazul rețelelor
fără fir este interferența - aceasta provoacă o scădere a capacității canalului din cauza zgomotului
relativ ridicat și care variază în mod dinamic. O altă problemă este instabilitatea legăturii, care
duce la modificări ale topologiei rețelei.
O generalizare interesantă a comunicării pe straturi este disponibilă în [Benkler 2000].
Materialul prezentat în acest capitol necesită o înțelegere de bază a probabilității și a proceselor
aleatorii. [Yates & Goodman 2004; Bertsekas & Tsitsiklis 2002] oferă o introducere excelentă, iar
[Papoulis & Pillai 2001] este un text mai avansat și mai cuprinzător.
Capitolul 2
Canalul Radio
Cuprins
2.1 Introducere
2.1.1 Decibelii și intensitatea semnalului
2.1 Introducere 2.1.2 x

2.1.3 x
2.2 Implementarea canalelor

2.2.1 Rata de transmisie
2.2.2 De la simboluri la semnale
2.2.3 Modulație
2.2.4 Zgomot și probabilitatea de eroare
Există trei aspecte importante care trebuie abordate în legătură
2.3 Capacitate continuă a canalului de zgomot
cu un canal de comunicare: continuu
2.3.1 x
(1) Cum funcționează - modul în care informația este 2.3.2 x
"imprimată" pe un mediu de transmisie 2.3.3 x
2.3.4 x
(2) Cum se construiește un model analitic sau empiric al
2.4 Propagarea radio: Multipath și Doppler
erorilor de canal 2.4.1 Pierderea de cale pe scară largă
2.4.2 Tipuri de interacțiuni cu valuri
(3) Cum se poate minimiza efectul erorilor asupra 2.4.3 Deplasarea Doppler
mesajelor (și, prin urmare, asupra capacității canalului). 2.4.4 Multipath sau fading la scară mică
2.5 Egalizare, codificare și diversitate

Încep prin a trece în revistă pe scurt constrângerile de
2.5.1 Egalizare adaptivă
reglementare privind implementarea canalelor radio. În 2.5.2 Codificarea canalului sau
continuare, în secțiunea 2.2, încep să iau în considerare corecția erorilor în avans
2.5.3 Tehnici de diversitate pentru canalele
implementarea canalelor și construiesc un model analitic al Fading
probabilității de eroare în baza unor ipoteze foarte simple. 2.5.4 Rata de eroare a pachetelor
Având în vedere probabilitatea de eroare, în secțiunea 2.3 2.6

deduc capacitatea canalului pentru transmiterea de informații.
Apoi, în secțiunea 2.4 revin asupra modelului de eroare a
canalului, analizând mai îndeaproape fizica transmisiei radio. 2.7 Rezumat și note bibliografice Probleme
În cele din urmă, în secțiunea 2.5, trec în revistă câteva tehnici
avansate de proiectare electronică care ajută la reducerea
erorilor în canalele radio.
Comunicarea se bazează de obicei pe propagarea undelor electromagnetice. O undă este o
perturbație care se deplasează departe de sursa sa. Undele electromagnetice sunt generate de
schimbarea curenților de electricitate. Atunci când moleculele materiei vibrează cu energia
căldurii, mișcările relative ale sarcinilor din ele pot emite unde electromagnetice.
radiație care poate fi descrisă ca un flux de fotoni,
fiecare dintre ei călătorind în formă de undă,
deplasându-se cu viteza luminii și purtând o anumită
cantitate de radiație.
1
Infraroș
Vizibil
Raze
UV
Raze X gamma
u
1 KHz1 MHz1 MHz1 GHz1 THz1 PHz1 EHz Frecvență
AM) (Radio SW)(Radio FM - TV) (TV -

LF Cell.) MF HF VHF UHF SHF
30 KHz 300 KHz 3 MHz 30 MHz300 3 GHz 30 GHz Freq.

MHz
ISM UNII
902 MHz928 MHz2. 4 GHz2 .4835 GHz5. 725 GHz5 .785 GHz Frec.
Telefoane fără fir IEEE 802.11b, g IEEE 802.11a
Monitoare pentru Bluetooth HiperLAN II
copii Cuptoare cu
(vechi) LAN-uri fără microunde
fir
Figura 2-1: Alocarea spectrului electromagnetic. ISM = Industrie, știință și medicină, UNII
= Infrastructura națională de informații fără licență.
cantitate de energie. O proprietate a unei unde periodice care descrie câte modele sau cicluri de
undă trec într-o perioadă de timp se numește frecvență, f. Frecvența se măsoară în Hertz (Hz),
unde o undă cu o frecvență de 1 Hz va trece cu 1 ciclu pe secundă. O altă proprietate a unui val
este lungimea sa de undă, , care reprezintă distanța dintre vârfurile (crestele) adiacente. Deoarece
unda parcurge distanța, , într-un timp pentru o vibrație completă a sursei, 1/f, viteza sa, v, este
dată de expresia: v = f. [Viteza undei este cunoscută și sub numele de viteză de fază].
Figura 2-1 prezintă întreaga gamă de frecvențe (spectrul electromagnetic) și utilizările sale pentru
comunicații. Frecvențele sub 1 GHz sunt denumite de obicei frecvențe radio, iar cele mai înalte
sunt denumite microunde. Frecvențele radio sunt împărțite în continuare la 30 MHz. Sub 30 MHz,
propagarea pe distanțe lungi este posibilă prin reflexia din partea ionosferei. Peste 30 MHz,
ionosfera este transparentă pentru undele electromagnetice, iar propagarea se face pe traiectorii de
vizibilitate directă. Cu toate acestea, nu toate materialele se comportă în același mod atât la
frecvențele luminoase, cât și la frecvențele radio, iar frecvențele radio pot pătrunde în diferite
materiale într-o măsură diferită. Într-un anumit sens, undele cu lungimi de undă milimetrice sunt
cvasi-optice. De exemplu, cartonul este transparent la undele radio și este opac la (blochează)
undele luminoase. Materialele dielectrice, cum ar fi cartonul, hârtia, sticla transparentă, teflonul,
unele materiale plastice, apa pură și multe materiale de construcție au coeficienți de atenuare
scăzuți, iar undele radio se reflectă din ele, precum și trec prin ele. Porțiunea principală a
spectrului radio este formată din frecvențele cuprinse între 30 și 3.000 MHz. Aceste frecvențe pot
penetra clădirile (motiv pentru care aparatele de radio și telefoanele mobile funcționează în
interior) și pot transmite pe distanțe lungi la o putere redusă (ceea ce permite ca bateriile să
funcționeze mai mult timp și limitează radiațiile potențial dăunătoare). La frecvențe mai mari, un
semnal generat în exterior nu pătrunde în clădiri, iar semnalul generat în interior rămâne limitat la
o cameră. În toate țările
Capitolul 2 Canalul radio 3
guvernul reglementează acordarea de licențe pentru spectrul de frecvențe, iar utilizarea diferă de
la o țară la alta. Rețelele fără fir funcționează atât în părțile licențiate, cât și în cele nelicențiate ale
spectrului. De exemplu, rețelele de telefonie fără fir funcționează în benzile licențiate companiilor
de rețele de telecomunicații.
De un interes deosebit sunt benzile fără licență, care sunt libere pentru oricine să transmită fără a
avea nevoie de o licență sau de o alocare specifică de spectru din partea organismului de
reglementare a spectrului. Guvernul impune puterea maximă de transmisie și, uneori, forma de
transmisie. De exemplu, pentru a minimiza interferențele dintre dispozitivele necoordonate,
dispozitivele din benzile fără licență pot fi obligate să utilizeze tehnologii de modulare digitală în
bandă largă (spectru extins). Reguli similare se aplică în diferite țări. Două benzi nelicențiate
importante pentru comunicațiile publice fără fir sunt ISM (Industrial, Scientific, Medical) și UNII
(Unlicensed National Information Infrastructure).
Amplasarea benzilor ISM variază oarecum de la o țară la alta. Tabelul 2-1 prezintă amplasarea lor
în Statele Unite. Aparatele de deschidere a ușilor de garaj, telefoanele fără fir, jucăriile
radiocomandate, șoarecii fără fir și numeroase alte dispozitive casnice fără fir utilizează benzile
ISM. Benzile UNII sunt create pentru a oferi rețele wireless de mare viteză care funcționează pe o
rază scurtă de acțiune. Utilizările tipice sunt transferul de date, voce, grafică, teleconferințe,
videoconferințe și alte servicii multimedia.
Tabelul 2-1: Amplasarea spectrului fără licență în Statele Unite.
Benzile fără licență Spectrum Aplicații tipice
ISM: Industrie, știință și medicină 234,5 MHz Telefoane fără fir,
902-928 MHz, 2,4-2,4835 GHz și 5,725-5,85 (vechi) LAN-uri fără fir
GHz (WLAN) și PBX-uri fără fir
(WPBX)
UPCS: PCS fără licență
Asincronă: 1910-1920, 2390-2400 MHz 20 MHz WLAN (IEEE 802.11b, Bluetooth)
Isocronă: 1920-1930 MHz 10 MHz WPBX (cuptoare cu
microunde)
UNII: Infrastructura națională de informații fără IEEE 802.11a, HiperLAN II
licență
UNII (5,15-5,25 GHz) 100 MHz Aplicații de interior: WLAN, WPBX
UNII (5,25-5,35 GHz) 100 MHz Legături exterioare scurte, aplicații în
UNII (5,525-5,825 GHz) 100 MHz campus Legături exterioare lungi, legături
punct-la-punct
Valuri milimetrice (59-64 GHz) 5 GHz Aplicații de rețea la domiciliu
Spectrul radio este considerat o resursă limitată. Mijloacele de comunicare prin cablu ne oferă un
mijloc ușor de a crește capacitatea - dacă este accesibil, putem pune mai multe cabluri acolo unde
este necesar. În cazul mediului fără fir, suntem restricționați la o bandă limitată de operare
disponibilă și nu putem obține noi benzi sau duplica cu ușurință mediul pentru a găzdui noi
utilizatori. Cea mai mare parte a spectrului principal este deja licențiată pentru diferite utilizări.
Cu toate acestea, există indicii că majoritatea spectrului licențiat rămâne nefolosit în cea mai mare
parte a timpului, creând astfel o penurie artificială de spectru, și se depun eforturi pentru a elibera
acest spectru pentru rețelele fără fir, a se vedea, de exemplu, [Woolley 2002]. Chiar dacă aceste
eforturi reușesc, acest lucru nu se va întâmpla în viitorul apropiat, iar dacă se va întâmpla în cele
din urmă, cantitatea de spectru eliberată va varia foarte mult de la o țară la alta. Astfel,
proiectanții de aplicații mobile trebuie să lucreze în continuare în ipoteza că spectrul este o
resursă limitată.
Un radio digital poate transmite fie un flux continuu de biți, fie grupa biții în pachete. Acest din
urmă tip de radio se numește radio cu pachete și se caracterizează prin transmisii în rafale:
radioul este inactiv, cu excepția cazului în care transmite un pachet. Prima rețea de pachete radio,
ALOHANET, a fost
Legătură,
Putere de intrarePutere de ieșire
canal,
repetor sau
nod
Figura 2-2: Descrierea modelului de definire a decibelului (dB).

dezvoltat la Universitatea din Hawaii [Abramson 1970]. Acesta permitea ca site-urile de
calculatoare din șapte campusuri răspândite pe patru insule să comunice cu un calculator central
din Oahu prin transmisie radio. ALOHANET a încorporat primul set de protocoale de acces la
canal și de rutare în sistemele de pachete radio. Principiile care stau la baza acestor protocoale
sunt utilizate și în prezent.
2.1.1 Decibelii și semnalul Puterea semnalului

Sistemele de comunicații tratează informația sub forma unui semnal - informația digitală trebuie
să ia o formă analogică într-un sistem din lumea reală, fie că este vorba de un semnal de fum, un
semnal de lanternă sau un semnal electric. Un parametru important în orice sistem de transmisie
este intensitatea semnalului, exprimată de obicei în decibeli. Decibelul sau dB este logaritmul
raportului dintre două niveluri de putere a semnalului. Motivul pentru care se utilizează dB în loc
de o unitate liniară este acela că toate calculele se reduc la adunare și scădere, mai degrabă decât
la înmulțire și împărțire. De asemenea, multe lucruri din natură se supun legilor logaritmice:
intensitatea semnalului scade adesea în mod logaritmic; percepțiile senzoriale umane privind
luminozitatea și intensitatea sonoră depind ambele în mod logaritmic de stimulii fizici; etc. Din
acest motiv, scara decibelilor pentru intensitatea sonoră, inventată de pionierul telefoniei
Alexander Graham Bell (1847-1922), este, de asemenea, logaritmică. Decibelul a fost inițial o
unitate de măsură a sunetului, dar în prezent este utilizat în mod obișnuit pentru a reprezenta
tensiunea relativă sau câștigul de putere. Fiecare legătură, stație, repetor sau canal poate fi tratat
ca o cutie neagră (a se vedea figura 2-2) cu un anumit câștig în decibeli. Câștigul în decibeli al
unei astfel de cutii negre este dat de următoarea relație
Pou

GdB 10 log10 
î 
unde Pin și Pout reprezintă puterea semnalelor de intrare și, respectiv, de ieșire. Aceasta
corespunde câștigului relativ al puterii de ieșire în raport cu puterea de intrare. De exemplu, un
câștig de 3 dB înseamnă că puterea s-a dublat. Dacă raportul din ecuația de mai sus este negativ,
este vorba de o pierdere de decibeli. De exemplu, un câștig de 3 dB înseamnă că puterea s-a
înjumătățit, ceea ce indică o pierdere de putere.
Nivelul puterii de ieșire este în general exprimat în dBm, definit de IEEE ca fiind cu un decibel
peste sau sub un miliwatt. Dacă nivelul de referință este ales ca fiind P1 = 1 mW, atunci GdBm = 10
log10 (P2 / 1mW). Utilizând dBm ca măsură, este relativ ușor să se calculeze efectul cumulativ al
tuturor componentelor pasive și active ale sistemului. Sensibilitatea receptorului unei unități oferă
o măsură a cât de slab poate fi un semnal recepționat, asigurând în același timp comunicații fără
erori. Rețineți că decibelul (dB) este logaritmul unui raport de putere și nu o unitate de putere, în
timp ce dBm este o unitate de putere în sistemul logaritmic de numere.
Sursa
Sursa de
de Canal de
Transmițător
Transmițăto Receptor
Receptor Destinație
Destinație
informații
informații comunicare
r
Sursa
Sursa de
zgomot
de
zgomo
Sursa
0100110010 t
Date:
Semn
S
al de
intrare: Sursa
N 0100110010
datelor:
Zgomot:
S+N Date
1100111010
Semn primite:
Pragul
al de de
ieșire: decizie Biți în eroare
Timpii de
prelevare
a
probelor:
Figura 2-3: Diagrama lui Shannon a procesului de comunicare.
2.2 Implementarea canalelor
Un canal este calea, sau legătura, care interconectează emițătorul și receptorul (a se vedea figura
2-3). În mod ideal, canalul de comunicare ar trebui să accepte mesaje la intrare și să le livreze
nealterate la ieșire. Din păcate, fiecare canal real suferă de zgomot, într-o măsură diferită.
Zgomotul este probabil cea mai importantă problemă a comunicațiilor. Problema cu zgomotul
este că este imprevizibil - este un proces aleatoriu. Efectul său asupra semnalului la receptor este
că un simbol poate fi confundat cu altul.
Semnalele întâlnite în sistemele de comunicații sunt forme de undă complexe. Orice semnal poate
fi reprezentat prin transformată Fourier ca o sumă de unde sinusoidale de diferite frecvențe. Luați
în considerare un semnal cu frecvențe de componente sinusoidale care se extind de la aproape
zero până la o anumită limită superioară, B. Un astfel de semnal este numit în mod obișnuit
semnal în bandă de bază, iar exemplele sunt semnalul audio de la un microfon sau semnalul
video de la o cameră.
2.2.1 Transmisie Rata

În cazul informațiilor digitale, rata de transmisie a datelor este rata, exprimată în biți pe secundă,
la care sunt comunicate datele. Rata maximă la care pot fi transmise date pe un anumit canal de
comunicație, în anumite condiții, se numește capacitatea canalului. În condiții ideale - un canal
lipsit de zgomot și fără deteriorări ale semnalului - capacitatea canalului este limitată doar de
lățimea de bandă a semnalului transmis2 . Teorema de eșantionare a lui Nyquist afirmă că un
semnal cu o lățime de bandă de B Hz poate avea 2B amplitudini independente și succesive în
fiecare secundă. Cu alte cuvinte, o formă de undă trece-jos limitată la frecvențe de cel mult B Hz
este complet determinată de valorile sale
2
Lățimea de bandă a unui semnal este intervalul de frecvențe care trebuie utilizat pentru a-l reprezenta.
la fiecare 1/(2B) secunde. Invers, dacă se cere ca o formă de undă de semnal să aibă succesiv 2B
amplitudini independente într-o secundă, aceasta trebuie să aibă o lățime de bandă de B Hz.
Frecvențele de transmisie mai mari oferă în mod ideal o capacitate mai mare a canalului, deoarece
este mai ușor să se aloce o lățime de bandă mai mare canalului de comunicare. Acest lucru poate
fi observat din ecuația care leagă frecvența și lungimea de undă, f = c/. Luând o diferență
(derivată discretă) în raport cu , obținem
c
 (2.1)
2
Luând valoarea absolută, avem f = (c )2 . Astfel, dată fiind lățimea unei benzi de lungime de
undă, , putem calcula banda de frecvență corespunzătoare, f, și de aici rata de date pe care banda o
poate produce. Cu cât banda este mai lată, cu atât rata de date este mai mare. Cu toate acestea,
este mult mai dificil să se proiecteze un sistem de transmisie cu o frecvență mare a semnalului și
caracteristici de propagare a acestor frecvențe nefavorabile, după cum s-a menționat mai sus.
Rețineți că teorema Nyquist specifică rata semnalului. Dacă semnalele care urmează să fie
transmise sunt binare (două niveluri de tensiune), atunci semnalul de B Hz suportă rata maximă
de date, adică capacitatea, C = 2B bps. Cu toate acestea, se utilizează semnale cu mai mult de
două niveluri, unde fiecare element de semnal poate reprezenta mai mult de un bit. În cazul
semnalizării pe mai multe niveluri, limita Nyquist este:
C = 2B log2 M (2.2)
unde M este numărul de niveluri de semnal discret (de exemplu, tensiune). Deși creșterea
numărului de elemente de semnal diferite mărește rata de transfer de date, crește și complexitatea
receptorului, care trebuie acum să distingă unul dintre cele M semnale posibile.
2.2.2 Simboluri Pentru Semnale

Procesul de comunicare poate fi rezumat după cum se arată în figura 2-4. Tehnicile utilizate în
mod obișnuit în stratul fizic al rețelelor fără fir sunt modulația și codificarea cu control al erorilor
a semnalelor sursă. Modularea reprezintă transformarea mesajelor în semnale adecvate pentru
transmiterea pe suport. Codificarea este o reprezentare exactă a unui lucru prin altul. După cum
se va vedea mai jos, modulația implică codificarea, dar nu include redundanța ca mijloc de
control al erorilor. Aceasta din urmă este sarcina codificării canalului. Atât modulația, cât și
codificarea pentru controlul erorilor sunt utilizate la emițător, iar procesele inverse, demodularea
și decodificarea, sunt utilizate la receptor.
Observați că unele sisteme de comunicații nu utilizează modulația. De exemplu, circuitele logice
digitale comunică în banda de bază, atât în cadrul cipului VLSI, cât și între cipurile din calculator.
De asemenea, multe rețele cablate comunică în banda de bază, de exemplu, majoritatea rețelelor
Ethernet (IEEE 802.3). În astfel de cazuri, forma de undă a impulsului dreptunghiular este plasată
direct pe suport.
2.2.3 Modulație
Modulația este denumirea generală a procesului prin care un semnal este transformat într-o nouă
formă, cu lățimea de bandă translatată și mărită sau diminuată, păstrând în același timp conținutul
informațional într-o formă recuperabilă. Ea este necesară deoarece la sursă mesajele sunt rareori
produse într-o formă
Canal de
comunicare
Transmițăto
Receptor
Modulator Demodulator
r
Codificator Decodificator de
de control control al
al erorilor erorilor
Codificator Decodificator
sursă sursă
(compresie) (Decompress)
Sursa de
Destinație
informații
Figura 2-4: Componentele unui sistem de transmisie și recepție fără fir.
adecvate pentru transmiterea directă pe un canal. Modulația deplasează semnalul din gama sa de
frecvențe inițială într-o altă parte a spectrului de frecvențe. Un semnal poate fi deplasat în sus sau
în jos în gama de frecvențe prin deplasarea frecvențelor undelor sinusoidale care îl compun.
Deplasarea unui semnal din gama sa de bandă de bază într-o gamă de frecvențe mai mare este o
tehnică utilizată în mod obișnuit pentru a respecta constrângerile de reglementare privind
utilizarea spectrului radio (figura 2-1). Este, de asemenea, mai ușor să se atribuie o lățime de
bandă mai mare la frecvențe de transmisie mai mari, Ecuația (2.1), care poate fi necesară pentru a
adăuga redundanță în codificarea canalelor.
Modulația este un proces de combinare a unui semnal de intrare și a unei purtătoare la frecvența fc
pentru a produce un semnal a cărui lățime de bandă este de obicei centrată pe fc . Semnalul de
intrare poate fi un semnal analogic sau digital. În cazul analogic, amplitudinea, frecvența sau faza
purtătoarei variază continuu ca răspuns la forma de undă a mesajului. Cu toate acestea, în cazul
digital binar, acești trei parametri comută între una dintre cele două valori posibile, în funcție de
faptul dacă este transmis un impuls 0 sau 1. Exemple de modulație a semnalului sunt prezentate în
figura 2-5. Partea stângă prezintă modularea semnalelor analogice. Un semnal modulat în
amplitudine (AM) este o undă de înaltă frecvență ale cărei amplitudini de vârf variază în funcție
de un semnal de intrare. În mod analog, în modulația de frecvență (FM), frecvența instantanee a
purtătoarei variază proporțional cu amplitudinea semnalului de intrare. În modulația de fază
(PM), unghiul de fază al purtătoarei variază proporțional cu amplitudinea semnalului de intrare.
Pentru semnalele de intrare digitale, amplitudinea undei sinusoidale purtătoare este deplasată de
la un nivel la altul în funcție de trimiterea unui 1 logic sau a unui 0 logic, ceea ce se numește
amplitude-shift keying (ASK). În mod similar, în frequency-shift keying (FSK), frecvența poate
lua una dintre cele două frecvențe constante predeterminate. În comutarea prin deplasare de fază
(PSK), faza poate avea o valoare sau alta, iar semnalul care trece de fază se deplasează cu 180.
Semnal purtătorSemnal purtător
Unalog mesaj semnal Semnal de mesaj

digital
1 0 1 1 0
Modul de ated (AM) semn Semnal ASK (Amplitude-shift-

amplitudine al keying)
Mod de frecvență lated (FM) semn Semnal cu frecvență schimbată

al (FSK)
Modulație de ed (PM) s ignal Semnal de sincronizare prin

fază deplasare de fază (PSK)
Figura 2-5. Modulația semnalelor purtătoare analogice pentru mesaje analogice și digitale.
PSK este o tehnică de modulație preferată în comunicațiile fără fir. Faza absolută a formei de
undă nu este relevantă în PSK; doar modificările de fază codifică datele. PSK nu este susceptibilă
la degradarea zgomotului care afectează în principal amplitudinea și, prin urmare, ASK, și nici nu
are limitările de lățime de bandă ale FSK. Acest lucru implică faptul că un receptor poate detecta
mici variații ale semnalului. Prin urmare, în loc să se utilizeze numai variații binare (BPSK), se
pot stabili, de exemplu, variații de fază cvadruplă (QPSK) și octală (8-PSK). Se pot reprezenta
relațiile de fază și amplitudine printr-o constelație sau o diagramă fază-stare, așa cum este ilustrat
în figura 2-6(a) și figura 2-6(b), unde diferite combinații pentru amplitudine și fază reprezintă
simboluri diferite. Astfel, QPSK funcționează cu patru simboluri, reprezentate prin numere binare
ca "00", "01", "10" și "11". În general, în PSK M-ary (Figura 2-6(c)), faza purtătoarei ia una
dintre cele M valori posibile, și anume, i = 2(i 1) ⁄ M, și funcționează cu M simboluri.
Cea mai simplă formă, BPSK, utilizează două unde purtătoare, decalate cu o jumătate de ciclu
(adică o jumătate de lungime de undă) una față de cealaltă. O undă, cea de referință, este utilizată
pentru a codifica un "0", iar cea decalată cu jumătate de ciclu este utilizată pentru a codifica un
"1". Deoarece faza absolută este dificil de determinat, faza este de obicei decalată de la o valoare
la alta și se măsoară diferența de fază. Această metodă se numește diferențiere prin deplasare de
fază (DPSK).
01 010 0111 0110 0010 0011

011 001
  0101 0100 0000 0001




10 00 100 00 0
 
  
1001 1000 1100 1101
101 111 1011 1010 1110 1111
(a) 11 (b) 110 (c)

Figura 2-6. Reprezentarea relației dintre fază și amplitudine printr-o constelație de
simboluri, sau diagrama fază-stare, pentru QPSK (a) și 8-PSK (b). (c) Diagrama de
constelație a unui set de semnale QAM M-ary (M=16, 3 amplitudini + 12 faze). [Rețineți că
există și alte constelații 16-QAM posibile].
Ca o variantă suplimentară, se pot combina ASK și PSK pentru a forma o modulare de

amplitudine în cvadratură (QAM). Figura 2-6(c) prezintă un exemplu de 16-QAM, în care
șaisprezece combinații posibile de amplitudine și fază permit codificarea unui impuls care
transportă patru biți.
Exemplul 2.1 8-PSK
Să presupunem că se utilizează modulația 8-PSK pentru o secvență binară "110100010". Furnizați
stările de fază și coordonatele punctelor de mesaj-simbol sub formă de tabel. Prima coloană ar trebui să
arate triburile (3-tupluri de biți) ale mesajului de intrare, a doua coloană stările din spațiul de fază
(coordonate polare: amplitudine și unghi de fază), iar a treia coloană coordonatele carteziene ale
punctelor mesajului. Desenați forma de undă a semnalului modulat.
Soluția este următoarea: 3 biți 3 biți 3 biți

Amplitudin
Tribit Statele de fază Coordonate carteziene 110 100 010
110 1 = 270, r1 = 1 x1 = sin 270, y1 = cos 

e
100 2 = 180, r2 = 1 x2 = sin 180, y2 = cos  Timp
010 3 = 90, r3 = 1 x3 = sin 90, y3 = cos 

Diagrama din dreapta prezintă un ciclu de purtătoare la fiecare trei biți, doar pentru a simplifica
ilustrația. În realitate, frecvența purtătoarei este cu câteva ordine de mărime mai mare decât rata de biți,
astfel încât, în mod normal, avem sute sau mii de cicluri pe bit.
Ceea ce ar trebui să reiasă din exemplele de mai sus este că în modulație asociem o secvență de
biți (reprezentarea binară a unui simbol) unui punct dintr-un spațiu tridimensional. Dimensiunile
spațiului 3D sunt definite de aspectele semnalului purtător analogic: amplitudine, frecvență și
fază. Numărul de simboluri diferite care pot fi codificate corespunde numărului de puncte valide
din care se poate alege. De exemplu, cu 16 puncte valide [figura 2-6(c)], putem codifica 16
simboluri diferite sau 16 secvențe diferite de 4 biți.
Cel mai critic parametru de proiectare a modulației este distanța de separare a simbolurilor
codificate. Atunci când mai multe simboluri (M) sunt codificate într-o lățime de bandă îngustă,
acestea trebuie să fie separate cu grijă pentru a minimiza corelația încrucișată - sau suprapunerea
simbolurilor - dintre ele, definită ca metrică de corelație încrucișată. O distanțare bine concepută a
simbolurilor scade șansele ca zgomotul să deruteze receptorul atunci când decide care simboluri
au fost transmise. Sistemul va avea
o performanță și o rază de acțiune constante, fără a solicita o putere excesivă a emițătorului. Cu

tehnologiile electronice actuale, numărul maxim fezabil de simboluri diferite este de 64, ceea ce
corespunde la 6 biți pe simbol.
Dacă simbolurile sunt transmise unul câte unul, nesimultan, de ce contează această suprapunere?
Pentru a detecta simbolurile, un receptor digital va corela energia fazei, frecvenței sau
amplitudinii, în funcție de schema de modulație. Acesta este un proces simplu atunci când energia
simbolului este cu mult peste zgomot - vor exista puține erori în alegerea unui simbol față de
altul. Cu toate acestea, într-un mediu cu semnal redus și interferențe ridicate, acest lucru devine
dificil pentru receptor, cu excepția cazului în care există o separare suficientă între simboluri
pentru a face alegerea corectă.
Seturile de simboluri ortogonale sunt necesare pentru a obține o separare optimă a simbolurilor.
Dacă toate simbolurile nu pot fi ortogonale, atunci cel puțin ar trebui să fie distanțate în mod
consecvent pentru a minimiza diferențele dintre valorile lor metrice.
Separarea simbolurilor este un parametru cheie pentru prezicerea probabilității de eroare de bit a
unui sistem digital. Probabilitatea de eroare de bit este proporțională cu distanța dintre cele mai
apropiate puncte din constelație. Această probabilitate este calculată cu ajutorul funcției statistice
Q pentru a corela corelația încrucișată și raportul energie-zgomot al biților cu performanța erorilor
de bit (BER, definită mai jos). Acest lucru este explicat în continuare.
2.2.4 Zgomot și eroare Probabilitate

Zgomotul electric poate fi definit ca fiind orice energie nedorită care însoțește un semnal într-un
sistem de comunicații. Zgomotul în sistemele de comunicații se împarte în două tipuri. Unele sunt
produse de om (sau artificiale) și ar putea fi eliminate printr-o proiectare mai bună, poate prin
suprimarea la sursă sau ecranarea surselor sau a elementelor sensibile ale circuitelor. Zgomotul
artificial provine din surse precum mașinile electrice și întrerupătoarele. Celălalt tip de zgomot
apare în mod natural și este inevitabil. Sursele naturale includ zgomotul cosmic (de exemplu,
datorat furtunilor geomagnetice) și zgomotul atmosferic (de exemplu, datorat descărcărilor
electrice). În plus, multe componente electrice și electronice introduc în mod natural zgomot într-
un sistem. Orice corp fizic la o temperatură mai mare decât zero absolut radiază unde
electromagnetice datorită agitației termice a electronilor, care este denumită zgomot termic
deoarece energia sa crește odată cu temperatura. Datorită naturii sale aditive, un alt nume pentru
zgomotul termic este zgomot alb gaussian aditiv (AWGN). Cuvântul "alb" implică faptul că
zgomotul conține toate frecvențele în mod egal. Gaussian vine de la faptul că amplitudinile
zgomotului sunt distribuite conform distribuției gaussiene. Alte tipuri de zgomot natural includ
zgomotul de împușcare, care apare în dispozitivele active (diode și tranzistori), și zgomotul de
pâlpâire sau zgomotul roz, care apare în semiconductori.
Zgomotul poate fi adăugat la semnal, caz în care se numește aditiv, sau zgomotul poate multiplica
semnalul, caz în care efectul se numește fading. Natura multiplicativă a unui canal înseamnă că o
creștere a puterii semnalului poate să nu conducă la o îmbunătățire proporțională a performanței.
Zgomotul se exprimă de obicei printr-o măsură numită cifră de zgomot, care reprezintă raportul
dintre raportul semnal/zgomot (SNR) de intrare al unui dispozitiv (sau canal) și SNR de ieșire al
acestuia, exprimat în decibeli:
Q(z)
100
p(x) F(x)
1
1 101
(2) ½
102
x x
0 0
(a) (b) 103
p(x)
104
105
Pr{x z}
z
x 106
(c) 0 z (d) 0 1 2 3 4
Figura 2-7: (a) Funcția de distribuție a probabilității unei variabile aleatoare gaussiene. (b)
Funcția de distribuție cumulativă a aceleiași v.r. (c) Q(z) = Pr{x z} pentru o v.r. gaussiană este
reprezentată de regiunea umbrită. (d) Un grafic al funcției Q. [Observați scara logaritmică].
Sin Ni
NF 10 log1 dB (2.3)
S afa Nou
ră
Pentru fiecare simbol transmis pe un canal zgomotos, există o probabilitate diferită de zero ca
receptorul să facă greșeli în interpretarea simbolului din semnalul primit. Dată fiind energia
semnalului, ne interesează să știm care este probabilitatea ca zgomotul să producă o eroare de bit.
Rata de eroare pe bit (BER) reprezintă procentul de biți cu erori în raport cu numărul total de biți
primiți în transmisie.
Cel mai simplu caz de zgomot, care este întotdeauna prezent, este AWGN. Nivelurile de putere
ale AWGN formează o variabilă aleatoare gaussiană. Funcția de distribuție a probabilității (pdf)
a unei variabile aleatoare gaussiene sau normal distribuite (r.v.) este:
(  )2
1 2
p(x) e

unde este media și 2 este varianța variabilei aleatoare. Abscisa din figura 2-7(a) reprezintă
lungimea amplitudinii zgomotului, iar ordonata reprezintă probabilitatea de apariție. Funcția de
distribuție cumulativă (cdf) a aceleiași variabile aleatoare este:
x
F ( x) p(u)du
Atât pdf, cât și cdf ale unui r.v. gaussian sunt ilustrate în figura 2-7. Un concept important este
funcția Q-, care este o modalitate convenabilă de exprimare a probabilităților de coadă dreaptă
pentru variabilele aleatoare normale (gaussiene). Utilizarea sa în comunicări va deveni evidentă
mai jos. Pentru un număr real z, Q(z) este definită ca fiind probabilitatea ca o variabilă aleatoare
normală standard (medie zero, varianță unitară) să depășească z:
biți (simboluri) în Canal biți (simboluri) out

Modulator
Modulator + Demodulator
Demodulator
Mapare bit- Dispozitiv de

forma de undă decizie
Zgomot
Zgomot ~~ N(0)
(a) N(0,)
Zgomot
Simbolul
pdf
A
VA
P(AR|BT)
Pragul
0
de
decizie P(BR|AT)
VB
(b) Simbolul
B
Figura 2-8: (a) Model pentru semnalul recepționat care trece printr-un canal AWGN. (b)
Efectul zgomotului asupra unui semnal binar (modulație BPSK, două simboluri, "A" și
"B").
y2
1
Q(z) = e 2 dy, z0 (2.4)
 z
Q este o corespondență de la o linie de numere realela {0,1}. Se poate defini, de asemenea, Q() = 1 și Q() =
0. Dacă F(z) reprezintă funcția de distribuție cumulativă a unei normale standard, atunci este clar că Q(z) =
1F(z). Din acest motiv, Q se mai numește și funcția de distribuție cumulativă complementară.
Integrala din (2.4) nu poate fi evaluată în formă închisă pentru un z arbitrar și este evaluată prin
metode numerice. Funcția Q este utilă deoarece oferă o notație concisă pentru integrala
probabilității cozii. [O notă de precauție: Unii autori definesc funcția Q într-un mod diferit, o
alternativă fiind Q(z) = F(z) F(0). În plus, denumirea de funcție Q este utilizată pentru mai multe
lucruri diferite, astfel încât unii autori preferă denumirea de "probabilitate de coadă"].
Figura 2-8 prezintă modelul de transmisie a semnalului printr-un canal AWGN și efectele
zgomotului asupra semnalului. În cazul semnalizării binare care utilizează modulația BPSK există
două simboluri "A" și "B", care corespund unui 1 logic sau unui 0 logic. Fișa pdf pentru un
zgomot gaussian de medie zero este suprapusă peste nivelurile nominale ale semnalelor VA și VB
(denumite și simboluri antipodale). Dacă, în momentul transmiterii simbolului A, asociat,
amplitudinea tensiunii zgomotului însoțitor este mai mică decât VA în momentul în care receptorul
ia o decizie, semnalul va fi interpretat ca fiind cel al simbolului B și se va produce o eroare. Fie ca
AT să desemneze evenimentul în care simbolul A este transmis, iar BR să desemneze evenimentul
în care simbolul B este recepționat. Atunci, probabilitatea comună a acestor două evenimente
poate fi exprimată prin intermediul unei probabilități condiționate:
P(AT , BR ) = P(BR | AT ) P(A )T
Aceasta este probabilitatea unei erori în cazul în care este transmis simbolul A. În mod similar,
putem deduce că probabilitatea unei erori atunci când este transmis simbolul B este dată de:
P(BT , AR ) = P(AR | BT ) P(B )T

Într-un sistem general de comunicații, este rezonabil să presupunem că simbolurile A și B sunt
echiprobabile și, prin urmare, P(AT ) = P(BT ) = 0,5, iar pragul de decizie este stabilit la jumătatea
distanței dintre nivelurile de tensiune VA și VB . Prin urmare, probabilitatea totală a unei erori într-
un sistem bazat pe BPSK este:
Pe = P(AT , BR ) P(BT , AR ) = P(BR | AT ) 0.5 P(AR | BT ) 0.5 = P(BR | AT ) = P(AR | B )T
Ultima egalitate se datorează simetriei pdf-ului gaussian. După cum se indică în figura 2-8(b),
aceasta este probabilitatea de coadă a unei pdf gaussiene, adică probabilitatea ca amplitudinea
zgomotului să depășească tensiunea semnalului, care este dată de funcția Q (presupunând că
|VA  |VB | = 2V):
Pe = Q(V⁄) =  SNR = BER
unde este echivalent cu valoarea efectivă a tensiunii de zgomot, iar z2 = (V⁄)2 = SNR reprezintă
raportul semnal-zgomot pe bit. Această probabilitate este rata de eroare pe bit (BER) și, dacă ne
uităm la graficul din figura 2-7(d), o BER de 10−6 înseamnă pur și simplu că, în medie, un bit va fi
eronat la fiecare milion de biți transmis. Observați cât de rapid scade Q(z) pe măsură ce z crește -
acest lucru conduce la caracteristica de prag a sistemelor de comunicații digitale. Funcția Q este
maximă, ½ (50% erori), atunci când argumentul său este zero (niciun semnal) și se apropie de
valoarea sa minimă (erori aproape zero) atunci când semnalul este mult mai mare decât zgomotul
canalului.
VALOAREA RMS
 Conceptul de "valoare medie pătratică" (rms) a zgomotului se bazează pe faptul că
2
"valoarea medie
N0 pătratică",
n V , este proporțională cu "puterea zgomotului", N0 . Rădăcina
pătrată a zgomotului
putere , este valoarea efectivă a tensiunii de zgomot, care reprezintă "valoarea
efectivă" a
tensiunea de zgomot. Pentru unda sinusoidală, valoarea efectivă este egală cu de 0,707 ori
valoarea de vârf a undei sinusoidale. Aceasta este valoarea DC echivalentă a undei sinusoidale.
În sistemele de comunicații digitale, exprimăm de obicei SNR în termeni de energie medie a

semnalului pe bit transmis, Eb , și densitatea spectrală de putere a zgomotului unilateral, N0 .
Avem:
Puterea semnalului = Energia_pe_bit Rata datelor, sau S = Eb rb
Noise_power = Single_sided_noise_PSD Noise_bandwidth, sau N = N0 BN , sau, în mod
echivalent, folosind zgomotul PSD cu două fețe, N = ½ N0 (2B )N
Dacă presupunem că lățimea de bandă a zgomotului este egală cu lățimea de bandă minimă posibilă a sistemului
digital
sistem de comunicații, adică BN = rs /2 ro (V⁄)2 = S/N = (Eb rb ) ⁄ (N0 0,5 r ).s
= rb /2 Hz, th

Prin urmare, (V⁄)2 = 2Eb ⁄ N0 , deci Pe = 2 Eb N 0 .
Trebuie făcute două observații importante. În primul rând, probabilitatea de eroare depinde de
mesaj numai prin energia acestuia Eb . Forma de undă nu are nicio importanță. În al doilea rând,
probabilitatea de eroare poate fi exprimată în termeni de separare a simbolurilor. În exemplul de
mai sus, distanța
între cele două simboluri A și B este dAB = 2V = Eb
2și prin substituție, Pe =
 d AB
2
2N 0 . Metrica de separare a simbolurilor scalează raportul Eb /N0 în sus sau în jos și ajustează raportul
Argumentul funcției Q, îmbunătățind sau degradând Pe . Simbolurile antipodale binare (M=2), ca
și BPSK, au un unghi maxim de separare a simbolurilor de 180° care mărește raportul Eb /N0 cu un
factor de 2 și
101
102
Probabilitatea de eroare
103
QPSK
BPSK
104
de bit, Pe 105
106
107
0 2 4
6 8 10 12 14
SNR pe bit, Eb/N0 (dB)
Figura 2-9: Probabilitatea de eroare (BER) pentru semnale binare, denumite și funcții Q
pentru schemele de modulație BPSK și QPSK.
îmbunătățește Pe . Receptorul derivat aici se numește receptor binar optim atunci când zgomotul
canalului este alb.
Modulația antipodială BPSK are una dintre cele mai bune curbe de performanță Pe în proiectarea
digitală datorită acestei separări mari a simbolurilor. Cu toate acestea, pentru schemele cu
simboluri multiple M-ary (M>2), distanța dintre simboluri este mai mică decât în cazul BPSK, a
se vedea figura 2-6. În consecință, valorile lor Pe
curbele de performanță sunt pentru BPSK. De exemplu, pentru cazul semnalelor ortogonale binare
mai rău
semnale de QPSK, Pe =
decât

. Aceasta înseamnă că QPSK necesită o creștere de două ori a
Eb N 0
energiei pentru a obține aceeași probabilitate de eroare ca BPSK. Probabilitatea de eroare în
funcție de 10log10 (Eb /N0 ) pentru aceste două tipuri de semnale este prezentată în figura 2-9.
Observați că aceste funcții Q teoretice sunt oarecum diferite de funcțiile BER empirice în funcție
de SNR obținute pentru cipurile de emisie-recepție reale, a se vedea secțiunea 4.3 de mai jos.
Din analiza de mai sus rezultă probabilitățile de eroare de canal Pe pentru un canal AWGN în
cadrul diferitelor tehnici de modulare. Probabilitatea de eroare pe un canal poate fi derivată
analitic, ca mai sus, pentru canale simple, sau trebuie să fie modelată din observații empirice
pentru canale complexe. Având în vedere probabilitatea de eroare, analizăm în continuare
capacitatea canalului de transmitere a informațiilor. Apoi, în secțiunea 2.4, vom analiza mai în
detaliu canalul radio și vom vedea de ce nu se potrivește modelului AWGN. În cele din urmă, în
secțiunea 2.5, vom descrie câteva tehnici avansate concepute pentru a reduce Pe pentru canalele
radio.
2.3 Capacitate continuă a canalului de zgomot

continuu
Canalele fizice transportă forme de undă continue, astfel încât simbolurile discrete trebuie
convertite în forme de undă de semnal. Canalele fizice sunt, de asemenea, zgomotoase, astfel
încât semnalul recepționat diferă într-un mod imprevizibil de semnalul transmis (a se vedea figura
2-3). Prezența zgomotului poate corupe
Sursa
0100110010 (0,0,1)
datelor
:
(1,0,1) (1,1,1)
Semn
al de
intrare:
Zgomo
t: (1,0,0)
Semn
al de
ieșire:
(a) (b) (c)

Figura 2-10. (a) Conversia simbol-semnal și suprapunerea zgomotului în transmisie. (b)
Pentru un mesaj discret, zgomotul nu poate decât să îl "deplaseze" către un alt mesaj
discret. (c) Pentru un mesaj continuu, zgomotul îl poate "deplasa" oriunde în spațiu.
unul sau mai mulți biți (simboluri). Figura 2-10 ilustrează efectul zgomotului și contrastează
canalele discrete și continue. Spre deosebire de secvențele discrete de biți, unde distanța poate fi
măsurată prin metrica Hamming (capitolul 1), distanța formelor de undă continue este de obicei
măsurată prin metrica euclidiană.
Deoarece avem de-a face cu variabile aleatoare continue, ar fi de dorit să extindem definiția
entropiei în consecință. Deoarece derivarea capacității canalului poate fi efectuată fără ea, aceasta
este omisă, iar cititorul interesat ar trebui să consulte, de exemplu, [Lathi 1989; Wozencraft &
Jacobs 1990].
Să presupunem că puterea primită pe canal este formată din puterea semnalului S și din puterea
zgomotului N provenit din zgomotul adăugat în timpul transmiterii. Acestea sunt măsurate de
obicei la un receptor, deoarece aici se încearcă procesarea semnalului și eliminarea zgomotului
nedorit. Teorema lui Shannon afirmă că capacitatea maximă a canalului, în biți pe secundă, este:
C = B log2 (1 S/N) (2.5)
De exemplu, un canal cu o lățime de bandă de 3000 Hz și un raport semnal-zgomot termic de 30
dB (parametri tipici pentru partea analogică a sistemului de telefonie fixă) poate transmite până la
aproximativ 30 000 bps. Acesta este maximul teoretic, în practică se obțin rate mult mai mici.
Unul dintre motive este că formula presupune doar zgomot alb gaussian (zgomot termic).
Zgomotul impulsiv (datorat fulgerelor și efectelor de comutare), distorsiunile neliniare (datorate
dispozitivelor electronice utilizate pentru a construi emițătorul și receptorul) etc., nu sunt luate în
considerare în (2.5). Fiecare dintre aceste surse de zgomot are proprietăți statistice diferite de cele
presupuse de teorema lui Shannon. Principala diferență constă în faptul că erorile cauzate de
aceste surse suplimentare de zgomot tind să apară în rafale de lungime arbitrară, mai degrabă
decât să se răspândească continuu.
Formula (2.5) sugerează că o creștere fie a intensității semnalului S (în raport cu zgomotul N), fie
a lățimii de bandă B poate crește viteza de transmisie a datelor. Cu toate acestea, pe măsură ce
crește intensitatea semnalului, cresc și efectele distorsiunilor neliniare din sistem, ceea ce duce la
o creștere a altor tipuri de zgomot (altele decât AWGN). Cu cât rata datelor este mai mare, cu atât
durata de timp a formei de undă a semnalului pentru un bit este mai scurtă, prin urmare mai mulți
biți sunt afectați de o anumită formă de undă de zgomot. Astfel, pentru un anumit tip de zgomot,
cu cât rata de date este mai mare, cu atât rata de eroare este mai mare. Și, cu cât lățimea de bandă
este mai mare, cu atât mai mult zgomot alb este admis în sistem. Astfel, creșterea ratei de date nu
va fi atât de mare pe cât se aștepta inițial.

1,1,1 1,1,1
1,1 1,1
N
1,1,1
111
N rS = 2 S
1
S 1
S
N 1,1,1
rN= 1/2 1,1,1
1,1 1,1
1,1,1 1,1,1
(a) (b) (c)
Figura 2-11: Reprezentarea geometrică a semnalelor formate din (a) unul, (b) două sau (c)
trei simboluri binare 1 și 1. Exemplul presupune că N = ½S.
O modalitate de a face față zgomotului este de a crește puterea semnalului - știm cu toții că, într-
un mediu zgomotos, trebuie să ridicăm vocea pentru a purta o conversație. Acest lucru
corespunde termenului S/N din formula lui Shannon (2.5) și ceea ce contează este, evident,
puterea semnalului în raport cu zgomotul sau raportul semnal-zgomot (SNR), mai degrabă decât
valoarea absolută a semnalului. În mod evident, atunci când semnalul depășește zgomotul cu o
marjă adecvată, poate avea loc comunicarea. În cazul în care nivelurile semnalului și zgomotului
sunt similare și, cu siguranță, dacă puterea zgomotului o depășește pe cea a semnalului,
comunicarea eșuează. Marja care ar fi adecvată depinde de tipul de transmisie și este, în general,
determinată prin intermediul unor teste subiective. Valorile tipice ale SNR-ului acceptabil sunt de
50-60 dB pentru ascultarea muzicii de înaltă calitate, 16 dB pentru vorbirea de calitate inferioară
și până la 30 dB pentru sistemele de telefonie comercială și aproximativ 60 dB pentru transmisia
TV de bună calitate.
Formula (2.5) ne spune, de asemenea, că, pe lângă creșterea intensității semnalului, există o
alternativă pentru creșterea ratei de transmisie a unui canal de comunicație, și anume, prin
creșterea lățimii de bandă B a canalului, menținând constantă SNR. Cheia aici este de a lua în
considerare efectul zgomotului asupra mesajelor, mai degrabă decât asupra simbolurilor
individuale. Un simbol este atomic și nu poate avea redundanță, în timp ce un mesaj poate avea;
astfel, "mesajele" care cuprind un singur simbol nu sunt luate în considerare. Un mesaj afectat de
zgomot este distorsionat în alt mesaj, iar obiectivul receptorului este de a detecta distorsiunea.
Se poate stabili o analogie între semnalele de mesaj și vectori, prin care un semnal si (t) constând
dintr-o secvență de n simboluri eșantionate la momentele t = 1, 2, ..., n, poate fi reprezentat ca un
vector n-dimensional (a se vedea problema 2.3 de la sfârșitul acestui capitol). Acest lucru
sugerează și o reprezentare geometrică a semnalelor. Orice vector Si în acest hiperspațiu este
specificat de n numere (si1 , si2 , ..., ..., sin ) care reprezintă magnitudinea componentelor lui Si de-a
lungul celor n vectori de bază, respectiv. Figura 2-11 prezintă exemple de semnale
unidimensionale, bidimensionale și tridimensionale, care constau în unul, două sau trei simboluri
binare 1 și, respectiv, 1. Astfel, dacă lăsăm ca amplitudinile eșantioanelor unui semnal cu bandă
limitată să fie coordonatele unui punct din hiperspațiu, atunci acest punct reprezintă semnalul
complet. Energia unui semnal si (t) este dată de:
E
 2 2
s i(t)dt S i (2.6)
unde |S |i2 este pătratul lungimii vectorului Si . Având în vedere toți vectorii posibili de n
simboluri (eșantioane), se poate calcula energia medie pe semnal. De exemplu, pentru semnalele
binare bidimensionale, vectorii posibili sunt {(1, 1), (1, 1), (1, 1), (1, 1)}, iar energia medie este
(2+2+2+2)⁄4 = 2, iar pentru semnalele binare tridimensionale este 83⁄8 = 3. În general, media
N
ST
SR 2BT (S N )
(a) (b)
Figura 2-12. (a) Reprezentarea în spațiul semnalelor a semnalului transmis ST , a
semnalului recepționat SR și a semnalului de zgomot N. (b) Pentru o comunicare fără erori,
semnalele valide trebuie alese ca centre ale sferelor de zgomot încorporate, iar toate
celelalte puncte (semnale) sunt declarate invalide.
energia per semnal binar este E = n, ceea ce înseamnă că distanța medie a unui punct de semnal
față de origine este n.
Fie ca S = E ⁄n să reprezinte energia medie pe eșantion individual (simbol) a semnalului și N să
reprezinte energia medie a zgomotului alb gaussian adăugat la semnal în canal. [Simbolurile Eb și
N0 sunt uneori utilizate în loc de S și, respectiv, N.] Pentru un semnal cu bandă limitată de lățime
de bandă B, știm din teorema de eșantionare Nyquist că avem nevoie de 2B eșantioane. Numărul
total de eșantioane primite pe parcursul unui timp T este n = 2BT, iar energia totală a acestora este
2BT(S+N). Volumul unei hipersfere n-dimensionale de rază r este proporțional cu rn . Semnalul
recepționat poate fi considerat ca fiind semnalul transmis înconjurat de o regiune sferică de
incertitudine datorată zgomotului, figura 2-12(a). Semnalele transmise pot fi confundate la
receptor dacă aceste regiuni de incertitudine se suprapun. Deoarece funcția de distribuție a
probabilității a zgomotului alb gaussian se extinde la infinit, acestea se suprapun întotdeauna, dar
dacă dimensionalitatea hipersferei este mare,
practic, toate zgomotele se vor afla într-o sferă destul de bine definită cu raza 2 B T N .
Problema comunicării fiabile se reduce atunci la problema de a împacheta un număr maxim de
sfere mici de zgomot în sfera mare de semnal plus zgomot, a se vedea figura 2-12(b). Limita
superioară a mesajelor care pot fi distinse și pe care le putem transmite în timpul T este egală cu
raportul dintre sfera de semnal plus zgomot și volumul sferei de zgomot:
n 2BT
S
r N
r 2BT (S N ) S NBT
m (2.7)
n N
rN 2BTN
Luând logaritmul acestui număr și cu T = 1 sec, obținem ecuația (2.5). Șmecheria codificării
redundante constă în omiterea unora dintre posibilele puncte de semnal, adică în declararea lor ca
fiind invalide.
Punctele valide sunt centrele sferelor de zgomot (N-sfere) de rază 2BTN , așa cum se arată în
Figura 2-12(b). O altă observație importantă din ecuația (2.7) este aceea că, pentru aceleași valori
relative ale energiei medii a semnalului și a zgomotului pe simbol, numărul de sfere N care nu se
suprapun și care pot fi încorporate în sfera (SN)-sferă crește exponențial odată cu creșterea
dimensiunii spațiului (adică a lungimii mesajului).
SR = ST + N
O' Sfera de 2h
N raza
zgomot,2BTN
2BTN , centrată
h pe ST
ST
O'
O
Sfera de
raza
semnal, 2BTS
(a) 2BTS (b)
Figura 2-13: (a) Proiecție a hipersferelor de semnal și de zgomot, intersecția conținând
semnalele care provoacă erori sub forma unei lentile. (b) Extinderea arată lentila închisă
într-o a treia hipersferă, de rază h, centrată pe O'.
Pentru a arăta că informația poate fi transmisă cu o rată de m mesaje, Ecuația (2.7), urmez
argumentul propus de Shannon. În loc să alegem m mesaje valide ca centre ale unor sfere care nu
se suprapun, Shannon a propus să alegem m puncte situate aleatoriu în hipersfera de
raza 2BTS . Deși vectorul n-dimensional Si are aceeași probabilitate de a se afla în orice punct din interiorul
volumul acestei sfere, nu este la fel de probabil să se afle la orice rază ,  2BTS , după cum
Pentru orice 0, probabilitatea ca un semnal să se afle în sfera de 2BT urmează. este egal
rază a sferei mai mici față de cea a sferei mai mari: cu raportul
n n
K n 2BTS 2
PSi 2BT 
n 2BT
K n 2BTS
Această cantitate se apropie de zero pentru creșterea lui n (amintiți-vă că n = 2BT). (Kn este o
constantă pozitivă care depinde numai de n.) Prin urmare, majoritatea punctelor de semnal sunt
situate în jurul suprafeței de
hipersferă de rază r = 2BTS . Considerăm un anumit semnal transmis ST și un anumit
semnalul primit SR , care constă din semnalul transmis plus vectorul de zgomot aleator, SR = ST
N, așa cum este ilustrat în figura 2-13(a). Vom utiliza un receptor de probabilitate maximă, care
funcționează după cum urmează. Dacă semnalul recepționat SR nu este egal cu unul dintre cele m
mesaje "valide", receptorul ia decizia că "ST a fost transmis", cu condiția ca niciunul dintre
punctele de semnal valide rămase (m 1) să nu fie mai aproape de SR decât ST . Semnalul transmis
se află, de obicei (nu întotdeauna, dar în cele mai multe dintre
cazuri!), în apropierea suprafeței unei sfere de rază 2BTS , iar semnalul recepționat se află în apropierea
suprafața unei sfere de rază 2BT (S N ) .
Acum, combinați faptul că un semnal transmis cu o probabilitate mare se află în apropierea suprafeței de
sferă de razăși 2BTS , pentru ca aceasta să rezulte în SR , trebuie să se afle, de asemenea, în interiorul unei
sfere de rază
2BTN
cu raza centrată pe SR . Locul punctelor de semnal care îndeplinesc ambele condiții
simultan este o lentilă, așa cum se arată în figura 2-13(b). Volumul lentilei nu este ușor de
calculat, dar cu siguranță este mai mic decât volumul unei sfere de rază h, unde h este distanța
indicată în figura 2-13(a). Se poate afla cu ușurință că acesta este:
1,1,1
1,1,1
1,1,1
Mesaj de 111 r3 = 23
1,1
Vala eroare 1,1
bil
mesaj
1,1,1
r2 = 22
r1 = 2
Mesaj de 1,1,1
eroare
1,1 1,1
Vala
bil
mesaj
(a) (b)
Figura 2-14: Detectarea și corectarea erorilor. (a) În cazul bidimensional, receptorul este
capabil să detecteze, dar nu să corecteze erorile, deoarece toate mesajele valide sunt
echidistante față de eroare.
(b) În cazul tridimensional, receptorul este capabil atât să detecteze, cât și să corecteze unele
erori. A se vedea textul pentru detalii.
S N
 2 B T
S N
Astfel, probabilitatea de a găsi orice semnal în lentilă este mai mică decât raportul de volum al sferelor de
raza h și 2BTS , sau mai mică decât [N⁄(S+N)]BT . Prin urmare, probabilitatea ca toate cele m semnale
"valide"
cu excepția celui care a cauzat SR (și anume, ST ) sunt în afara volumului lentilei satisface inegalitatea:
N BT m1 N BT
Probabilitatea de a nu exista 1

confuzie 
S  S 
Probabilitatea unei erori de detectare este:
Pe = (1 Probabilitatea de a nu exista confuzie) = (m 1)[N⁄(S+N)]BT m[N⁄(S+N)]BT
Dacă alegem m = k(1+S⁄N)]BT , atunci Pe [k]BT . Aceasta înseamnă că Pe poate fi micșorată în
mod arbitrar prin creșterea lui T, cu condiția ca m să fie ales în mod arbitrar aproape de (1+S⁄N)BT
. Aceasta înseamnă că,
1 S
C log M B log 1 biți/secundă (2.8)
2 
T 
unde este un număr pozitiv ales cât mai mic posibil (în funcție de cât de mică este rata de eroare
pe care doriți să o obțineți). Deoarece probabilitatea medie de eroare cu aceste semnale alese la
întâmplare este mai mică decât , trebuie să existe anumite alegeri ale celor m semnale valide
(adică anumite proceduri de codare) care să ofere o probabilitate de eroare mai mică decât 
Următorul exemplu ilustrează tipul "potrivit" de redundanță pentru a produce un semnal cu
imunitate la zgomot.
Exemplul 2.2 Codificarea canalelor pentru detectarea și corecția erorilor
Figura 2-14 prezintă exemple de mesaje unidimensionale, bidimensionale și tridimensionale. Zgomotul
denaturează secvența transmisă în cea recepționată și, dacă acestea sunt diferite, zgomotul a provocat
eroarea. Creșterea puterii semnalului determină o mai mare separare a punctelor de semnal și reduce
probabilitatea ca
distorsiunea va duce la o eroare. Codificarea redundantă exclude unele dintre posibilele puncte de
semnal dintr-un set selectat de puncte valide, ceea ce reprezintă o altă modalitate de a mări distanța
dintre puncte. Să presupunem mesaje bidimensionale și să selectăm (1, 1) ca mesaj valid. Atunci,
distanțele euclidiene față de alte mesaje candidate sunt dE [(1, 1), (1, 1)] = 2, dE [(1, 1), (1, 1)] = 22 și
dE ( 1), (1, 1)] = 2. Cel mai bun candidat este (1, 1), deoarece necesită cea mai mare putere de
zgomot pentru a confunda aceste două mesaje. Mesajele (1, 1) și (1, 1) sunt lăsate neutilizate. Dacă
oricare dintre ele este recepționat la receptor, acesta știe că este o eroare. Astfel, prin introducerea
redundanței, erorile sunt codificate ca mesaje invalide. Ca urmare, receptorul este capabil să detecteze
o eroare. Ce se poate face cu ea? O abordare firească este de a o transforma în cel mai apropiat mesaj
valid. Să presupunem că mesajul primit este (1, 1). După cum se arată în figura 2-14(a), acesta este
echidistant față de ambele mesaje valide, astfel încât receptorul nu știe dacă mesajul sursă a fost (1, 1)
sau (1, 1), adică nu poate corecta eroarea.
Efectul introducerii redundanței în acest mod este o reducere a probabilității unei erori, deoarece
energia zgomotului este distribuită pe mai mulți biți. Cu cât dimensionalitatea unui mesaj este mai
mare, cu atât este posibilă o reducere mai mare a probabilității de eroare. De exemplu, în cazul
mesajelor tridimensionale, distanța dintre punctele antipodiale este    general, în cazul n-
dimensional, distanța dintre punctele antipodiale este n. Figura 2-11(c) este redesenată ca în figura 2-
14(b), dar cu un set diferit de hipersfere. Să presupunem că (1, 1, 1) și (1, 1, 1, 1) sunt mesajele valide.
Să presupunem că (1, 1,
1) este transmisă și afectată de zgomot, astfel încât receptorul primește (1, 1, 1). În acest caz,
receptorul detectează o eroare, dar o poate corecta și prin mutarea mesajului primit în cel mai apropiat
mesaj valid, care este (1, 1, 1). Dacă zgomotul ar fi fost mai puternic, mesajul recepționat ar putea fi (1,
1, 1), caz în care receptorul l-ar transforma din greșeală în (1, 1, 1), care este cel mai apropiat mesaj
valid.
Cu toate acestea, este interesant de observat că este nevoie de un zgomot de magnitudine 1 sau mai
mare pentru a transforma un mesaj valid într-unul invalid cu un singur simbol greșit. Este nevoie de un
zgomot de magnitudine 2 sau mai mare pentru a transforma un mesaj valid într-unul invalid cu două
simboluri greșite. Volumul celei mai mici sfere de zgomot din figura 2-14(b) este V1 = 4⁄3(½r )13 =  ⁄
3, iar pentru cea de mărime medie este V2 = 4⁄3(½r )23 = (82)⁄3, iar raportul dintre volume este V1 /V2 =
0,35. Aceasta înseamnă că 65 % din punctele din sfera mai mare sunt inaccesibile de zgomotul de
magnitudine mică sau medie. Numai zgomotul puternic ar provoca o eroare dezastruoasă, iar pentru
zgomotul alb gaussian foarte puține magnitudini de zgomot sunt foarte mari. Astfel, probabilitatea unei
erori în două simboluri este mică. Odată cu creșterea lui n, probabilitatea de eroare scade, dar
indiferent cât de mare îl facem pe n, probabilitatea de eroare nu devine niciodată zero. Desigur, cu
mesaje mai lungi avem mai multe opțiuni pentru mesaje valide, astfel încât nu este necesar să folosim
doar punctele antipodale ca mesaje valide. Selectarea mesajelor care sunt cele mai rezistente la zgomot
este studiată în teoria codurilor de corectare a erorilor. O parte din aceste aspecte sunt menționate în
capitolul 1 și voi trece în revistă pe scurt câteva dintre schemele puternice de codificare cu control al
erorilor de mai jos.
Observația cheie este că, în loc să ne ocupăm de simboluri individuale, ar trebui să ne ocupăm de
secvențe de simboluri, adică de mesaje. Mesajul primit este declarat fără erori dacă este unul
dintre mesajele "valide" predefinite și incorect în caz contrar. Luând în considerare secvențe mai
lungi de simboluri, oferim zgomotului șansa de a se anula pe parcursul mai multor simboluri.
Faptul că energia zgomotului este distribuită pe un spațiu cu dimensiuni mai mari reduce impactul
zgomotului.
2.4 Propagarea radio: Multipath și

Doppler
Zgomotul termic sau AWGN este prezent în fiecare canal de comunicație. Tehnicile prezentate
mai sus se referă la zgomotul AWGN, iar formula capacității canalului (2.5) se aplică numai la
canalele AWGN. Canalul de propagare radio prezintă mai multe forme diferite de deteriorare a
canalului, care au ca rezultat diferite tipuri de zgomot, în plus față de AWGN. Spre deosebire de o
legătură prin cablu, legătura fără fir este foarte instabilă și se modifică dramatic chiar dacă stațiile
nu se deplasează și au o comunicare directă în linie de vizibilitate (LOS). Această secțiune are ca
scop obținerea caracteristicilor zgomotului și ale semnalelor aleatoare în canalele radio pornind
de la cunoașterea proceselor fizice care le generează.
Legătura aeriană este legătura radio sau în infraroșu dintre emițătoare și receptoare; prin urmare,
"legătura" este un concept relativ (sau "soft"). Semnalele radio sunt trimise prin aer prin
inducerea unui curent de amplitudine suficientă într-o antenă ale cărei dimensiuni sunt
aproximativ egale cu (dar nu mai puțin de 1/10 din) lungimea de undă a semnalului generat.
(Lungimea de undă a semnalului c = c/fc , unde fc este frecvența purtătoare a semnalului, iar
c 3108 m/s este viteza luminii în aer).
În viața reală, emițătorul și receptorul nu se află aproape niciodată într-un spațiu gol - în mod
normal, aceștia sunt înconjurați de obiecte din mediul înconjurător și chiar și aerul este plin de
molecule. Pe măsură ce undele EM se propagă de la emițător la receptor, ele interacționează cu
aceste obiecte și sunt modificate în acest proces. De asemenea, undele interacționează cu undele
provenite din alte surse sau de la aceeași sursă și cu zgomotul ambiant și, din nou, se modifică în
acest proces. În plus, mișcarea emițătorului și a receptorului unul față de celălalt are un impact
asupra undelor EM transmise. Cele mai importante aspecte ale acestor interacțiuni din punctul de
vedere al comunicațiilor sunt afectarea transmisiei care rezultă din transmisiile multipath, efectul
Doppler și interferența surselor multiple. Efectul final este pierderea informațiilor transmise, care
poate fi interpretată ca o scădere a capacității canalului din cauza creșterii zgomotului.
2.4.1 Cărare pe scară largă Pierdere

Undele electromagnetice care emană de la o sursă punctiformă suferă o reducere a amplitudinii pe
măsură ce se îndepărtează de sursă. Motivul acestei pierderi este faptul că semnalele se
răspândesc pe o suprafață din ce în ce mai mare (nu este vorba de faptul că acestea obosesc
parcurgând distanța de la emițător!). Fiecare creastă de undă care avansează este un cerc care se
extinde. Deoarece energia undei conținută în fiecare creastă este o cantitate fixă, iar creasta se
extinde, energia pe unitatea de lungime a crestei trebuie să scadă. Prin urmare, amplitudinea undei
trebuie să scadă. [De fapt, întrucât este o sferă în expansiune pentru sursele spațiale, efectul este și
mai mare]. De exemplu, puterea aparentă a unui semnal de la o sursă punctiformă va scădea cu
pătratul distanței, pur și simplu pentru că este răspândită pe un cerc centrat pe sursa de emisie, așa
cum se arată în figura 2-15(a). Acest lucru se numește pierderea pe cale la scară largă, care
reprezintă raportul dintre puterea recepționată și puterea transmisă pentru o anumită cale de
propagare.
Pe măsură ce un receptor se îndepărtează de emițător, pierderile de propagare vor crește și vor
determina scăderea raportului semnal-zgomot la receptor până la punctul în care radioul nu mai
poate distinge semnalul de date de zgomot. Când se întâmplă acest lucru, receptorul funcționează
într-o zonă de franjuri, la distanța maximă față de emițător.
Spațiul liber este cel mai simplu model de propagare. Dacă PR este puterea semnalului recepționat
și PT este puterea transmisă, atunci în propagarea în spațiu liber:
Plafon dur
s1
Receptor 1
s0 + s1' + s2'
s s0
Transmițător s2
Obstacolul
"Knife-
Receptor 2
edge"
s1''' + s2'''
(a) (b)
Figura 2-15. Propagarea undelor și interacțiunile. (a) Pierderea de propagare sau pierderea
de cale pe scară largă. (b) Undele cu căi multiple cauzate de reflexie (s1 '), împrăștiere (s1 '')
și difracție (s2 ', s2 '').
G PT
PR (d ) (2.9)
f2c 
unde d este distanța de propagare, fc este frecvența purtătoare, G este câștigul de putere de la
antenele de emisie și de recepție, iar este exponentul pierderilor de propagare. Este cunoscut în
fizică faptul că puterea radiată confirmă o relație pătratică inversă, corespunzând la =. Deși acest
lucru descrie propagarea undelor radio în spațiul liber, există de obicei o atenuare suplimentară
datorată factorilor de mediu. Atenuarea este cauzată de obstacole precum frunzișul, clădirile și
ploaia. Tabelul 2-2 oferă valori tipice pentru exponentul de pierdere prin propagare în diferite
medii de propagare.
Tabelul 2-2: Exponentul pierderilor de propagare pentru diferite medii.
Mediu Exponentul pierderilor de
propagar
Spațiu liber 2
Radio celular urban 2,7 până la 3,5
Radio celular urban umbrit De la 3 la 5
În clădirea cu linie de vizibilitate 1,6 până la 1,8
Obstrucționat în clădire 4 până la 6
O problemă cu pierderea prin propagare este că aceasta devine mult mai semnificativă la
frecvențe mai mari, a se vedea ecuația (2.9). De exemplu, creșterea frecvenței semnalului cu un
factor de 10 reduce puterea primită cu un factor de 100. Ceea ce înseamnă, în practică, că rețelele
care funcționează la o frecvență mai mare necesită un număr mai mare de "celule" pentru a
acoperi aceeași zonă. De exemplu, o rețea LAN fără fir IEEE 802.11a, care funcționează la 5
GHz, necesită un număr mult mai mare de puncte de acces decât un sistem IEEE 802.11b de 2,4
GHz pentru a acoperi aceeași zonă.
Atunci când se utilizează frecvențe mai mari de 10 GHz, atenuarea ploii afectează propagarea
radio, în funcție de viteza de ploaie, exprimată de obicei în mm/h. Pentru frecvențele purtătoare
din banda 63-64 GHz, absorbția oxigenului introduce o atenuare suplimentară, a cărei valoare
specifică OXY este de aproximativ 11 dB/km pentru f =63 GHz.c
Antenele oferă un câștig de semnal, ceea ce mărește distanța posibilă a unei legături. Majoritatea
stațiilor mobile fără fir utilizează antene omnidirecționale, dar antenele direcționale pot
îmbunătăți distanța parcursă și calitatea semnalului.
2.4.2 Tipuri de valuri Interacțiuni

Undele interacționează cu mediul înconjurător și cu alte unde prin fenomenele de reflexie,
refracție, difracție, împrăștiere și interferență. Unele dintre acestea sunt prezentate în figura 2-
15(b).
Undele sunt întoarse sau reflectate atunci când se confruntă cu o schimbare bruscă în natura
mediului în care se deplasează. Reflexia apare atunci când o undă EM care se propagă lovește un
obiect care are dimensiuni mult mai mari decât lungimea de undă a undei care se propagă, cum ar
fi suprafața pământului, clădirile și pereții. Reflexia poate fi parțială sau completă, în funcție de
gravitatea modificării la limita de reflexie. În cazul în care nu există un mecanism la limită pentru
extragerea energiei din undă, întreaga energie incidentă cu unda este reflectată împreună cu
aceasta. Dacă cel de-al doilea mediu este un dielectric perfect, o parte din energie este transmisă
în cel de-al doilea mediu și o parte din energie este reflectată înapoi în primul mediu și nu există
(pierdere de energie prin) absorbție. Dacă al doilea mediu este un conductor perfect, atunci unda
este reflectată înapoi în primul mediu fără pierdere de energie.
Refracția reprezintă curbarea traiectoriei undei perturbatoare atunci când aceasta trece oblic
dintr-un mediu în altul cu viteză de propagare diferită. Acesta este cazul materialelor dielectrice,
cum ar fi sticla sau cartonul. Îndoirea unei unde în jurul marginii unei bariere se numește
difracție. Difracția apare atunci când calea de propagare în drum spre receptor este obstrucționată
de o suprafață care prezintă neregularități ascuțite (muchii sau colțuri).
Pe măsură ce stația mobilă se deplasează pe un teren accidentat, aceasta se deplasează adesea în
umbra de propagare din spatele unei clădiri, a unui deal sau a unui alt obstacol. Undele secundare
care rezultă din difracția de pe suprafața de obstrucție sunt prezente în tot spațiul și chiar în
spatele obstacolului. Într-un fel, "umbra" proiectată de obstacol este neclară, astfel încât recepția
este posibilă chiar și în umbră. Cu cât undele radio sunt mai lungi, cu atât umbrele pe care le
proiectează sunt mai pufoase, iar undele radio mai scurte proiectează umbre mai clare, aproape ca
undele de lumină vizibilă. Nivelul semnalului asociat recepționat în interiorul umbrei este atenuat
semnificativ, iar legea pătratului invers al pierderii de propagare nu se aplică. Variațiile aleatorii
ale semnalului datorate acestor obiecte care obstrucționează semnalul se numesc "shadow fading"
sau "shadowing".
Dispersia are loc atunci când o undă lovește un obiect cu dimensiuni de ordinul lungimii de undă
sau mai mici, ceea ce face ca energia reflectată să se răspândească sau să se "împrăștie" în mai
multe direcții. O undă de intrare este împrăștiată în mai multe unde de ieșire cu amplitudini mai
mici. Undele împrăștiate sunt produse de suprafețele aspre, obiectele mici (scaune și cutii de
metal), frunzișul, ploaia, praful, fumul și alte neregularități din canal.
s0
s1
s2 v
s0+s
1 2 +s
+s
(a) (b)
Figura 2-16: (a) Interferența a trei unde sinusoidale de aceeași frecvență și cu amplitudini și
faze diferite. (b) Efectul Doppler produs de o sursă punctiformă care se deplasează de la
stânga la dreapta cu viteza v.
Este posibil ca două sau mai multe perturbații de undă să se deplaseze în același timp într-un
mediu. Undele multiple pot proveni din aceeași sursă sau din surse diferite. Interacțiunile definite
mai sus (reflexie, difracție și împrăștiere) fac ca mai multe copii ale aceleiași unde să ajungă la
receptor, așa cum este ilustrat în figura 2-15(b). Principiul superpoziției afirmă că, atunci când
mai multe unde se întâlnesc în același mediu, deplasarea instantanee a mediului este dată de suma
algebrică a deplasărilor instantanee ale undelor individuale. Efectul suprapunerii mai multor
trenuri de unde se numește interferență. Un exemplu este prezentat în figura 2-16(a), în care o
sursă emite un semnal sinusoidal, care ajunge la receptor sub forma unui semnal în vizibilitate
directă (LOS) și a două copii în afara vizibilității directe (NLOS). Deoarece diferitele copii
traversează, de obicei, trasee de lungimi diferite, ele vor sosi ușor decalate una față de cealaltă. În
figura 2-16(a), undele sunt aproape opuse în fază, ceea ce înseamnă că vârfurile și depresiunile
undelor și-au inversat pozițiile, iar acestea interferează în mod distructiv. Dacă valurile ar fi sosit
în fază, adică dacă ar fi căzut perfect una peste alta, ele ar fi interferat constructiv.
Ecuația (2.9) reprezintă puterea medie a semnalului, iar puterea măsurată într-o anumită locație
este posibil să fie mai mare sau mai mică decât această medie. Bazându-se doar pe pierderea prin
propagare, puterea semnalului recepționat la o distanță fixă față de emițător ar trebui să fie
constantă. Cu toate acestea, interacțiunile undelor cu mediul înconjurător și cu alte unde fac ca
puterea semnalului recepționat la distanțe egale să fie diferită, deoarece locații diferite prezintă
interacțiuni diferite ale undelor. Figura 2-17 prezintă simularea prin trasare de raze a intensității
semnalului într-un mediu închis de birou, o cameră cu o ușă și un birou metalic. Se poate observa
că pierderea pe traiectorie are minime și maxime alternative pe măsură ce crește distanța față de
emițător și, în general, pierderea pe traiectorie crește odată cu distanța.
Figura 2-17: Simularea intensității semnalului [din standardul IEEE 802.11]. Punctele mai
întunecate (roșii) simbolizează un semnal mai puternic, iar punctele mai deschise (albastre)
simbolizează un semnal mai slab.
2.4.3 Doppler Shift

Dacă sursa și receptorul se deplasează unul față de celălalt, receptorul suferă o deplasare Doppler
pentru undele care sosesc, așa cum este ilustrat în figura 2-16(b). Dacă stațiile se deplasează una
spre cealaltă, receptorul înregistrează o creștere a lungimii de undă aparente a semnalului; invers,
dacă stațiile se îndepărtează una de cealaltă, receptorul înregistrează o scădere a lungimii de undă
aparente a semnalului. Undele care sosesc în unghi drept față de direcția de deplasare nu suferă
nicio modificare a lungimii de undă. Desigur, lungimea de undă a semnalului emis de sursă
rămâne neschimbată, la fel ca și viteza undei în mediul de emisie. Să presupunem că viteza de
mișcare relativă este v și că mișcarea este una spre cealaltă. Atunci lungimea de undă a undei care
ajunge la receptor este:
c = (c v cos) ⁄ fc
unde c este viteza luminii, este unghiul de sosire dintre linia care leagă emițătorul și receptorul și
direcția de mișcare, iar fc este frecvența purtătoarei. Frecvența undei care ajunge la receptor este fc
= (v cos) ⁄ c . (În cazul mișcării de îndepărtare unul față de celălalt, formula pentru lungimea de
undă este modificată astfel încât viteza de mișcare se adaugă la viteza luminii).
Răspândirea Doppler, fm , este deplasarea Doppler maximă, fm = c .
Semnal Semnal
transmis transmis
Timp
recepționat
recepționat
Semnal
Semnal
Semnale Semnale
LOS
LOS
NLOS NLOS
recepționate recepționate
Timp
Figura 2-18: Ilustrație a estompării prin mai multe căi, care produce o singură copie
distorsionată sau mai multe copii ale fiecărui semnal transmis.
2.4.4 Multipath sau la scară mică Fading

Majoritatea antenelor sunt omnidirecționale și chiar și antenele direcționale emit semnalul pe un
unghi spațial. Prin urmare, atunci când un semnal de comunicare este transmis către un receptor,
interacțiunile undelor descrise mai sus vor face ca semnalul să ajungă la receptor pe mai multe căi
diferite. De exemplu, în figura 2-15(b), semnalul s0 este o undă LOS, iar s1 , s2 sunt unde NLOS.
Setul imprevizibil de reflexii și/sau unde directe care rezultă se numește multipath. Efectele
multipath reprezintă o problemă majoră pentru comunicațiile fără fir. Ele reprezintă un factor
major care limitează capacitatea canalelor fără fir.
Pe de o parte, acest lucru este benefic, deoarece este posibil să se recepționeze semnale reflectate
în locuri în care un semnal LOS direct nu poate ajunge. De exemplu, reflexiile pot permite
recepția între clădirile de birouri sau sub pasaje superioare care blochează complet un semnal
direct [Receptorul 2 din figura 2-15(b)].
Cu toate acestea, problema cu semnalele multipath este că lungimea traseului poate varia foarte
mult, modificând sincronizarea, intensitatea și calitatea semnalului recepționat. Figura 2-18
ilustrează efectele fadingului multipath asupra unui semnal în bandă de bază. (Semnalul în bandă
de bază este utilizat doar în scop ilustrativ; în realitate, informațiile digitale sunt modulate pe o
purtătoare analogică, a se vedea figura 2-5). Multipath cauzează trei efecte majore:
• Modificări rapide ale intensității semnalului pe o distanță sau timp scurt
• Modulație aleatorie de frecvență datorată deplasărilor Doppler pe diferite semnale multipath
• Dispersie temporală cauzată de întârzieri multipath
Diferite părți ale semnalului sunt întârziate diferit, ceea ce determină o diferență în timpii de
sosire la receptor, care este echivalentă cu variația de fază. Această variație de fază este
caracteristică unui canal luat în considerare. Dacă emițătorul, receptorul sau obiectele reflectante
se deplasează unul față de celălalt, atunci variația de fază este, de asemenea, variabilă în timp.
Modelarea unui astfel de canal este importantă pentru a determina ratele de eroare așteptate ale
canalului, astfel încât să se poată întreprinde contramăsuri adecvate. Dacă ar fi să producem un
model exact al canalului pentru un anumit mediu, ar trebui să cunoaștem atributele fiecărui
reflector din mediu la fiecare moment în timp. Canalele multipath sunt, în general, foarte dificil
sau imposibil de modelat cu exactitate și, de obicei, se dezvoltă un model statistic
trecere (dB)
Puterea de
Tx Rx
mxd
Întârzier
0 1 2 3 4 5 6 e (s)
(a) (b)
Figura 2-19. (a) Semnalele provenite de la surse secundare situate pe aceeași elipsă au
aceeași întârziere de propagare în exces. (b) Profilul întârzierii de propagare pe traiectorie
al unui canal fără fir specific invariabil în timp. Sunt indicați parametrii canalului:
întârzierea excesivă medie ( ), răspândirea întârzierii rms ( ) și întârzierea excesivă
maximă ( )mxd
model, care emulează comportamentul tipic sau mediu al canalului. În cele ce urmează, voi trece
în revistă câteva dintre caracteristicile canalului care decid asupra tipului de model statistic care
trebuie utilizat.
Prima caracteristică este profilul de întârziere a puterii unui canal. Întârzierea suplimentară a
unui semnal multipath (NLOS) în raport cu semnalul LOS este proporțională cu lungimea căii de
propagare a acestuia. Structurile fizice, care, de fapt, sunt surse secundare care provoacă semnale
multipath, pot fi grupate în grupuri echidistante, ca în figura 2-19(a). Aceste grupuri formează
elipse confocale cu emițătorul (Tx) și receptorul (Rx) ca focare. Toate obiectele situate pe aceeași
elipsă sunt asociate cu aceeași lungime totală în exces a traseului și provoacă aceeași întârziere
suplimentară.
Un concept util în acest caz este cel de zonă Fresnel. Zonele Fresnel reprezintă regiuni succesive
în care semnalele secundare au o lungime a traiectoriei de la emițător la receptor care depășește
cu c /2 lungimea traiectoriei LOS, unde c este lungimea de undă a purtătoarei și n = 1, 2, 3, .....
Undele sinusoidale care sosesc de-a lungul traiectoriei în zonele Fresnel succesive au alternativ
faze opuse sau echivalente cu unda LOS. Astfel, ele produc o interferență constructivă și
distructivă alternantă asupra semnalului total recepționat. Semnalele multipath de la sursele
secundare dintre acestea asigură efecte de interferență corespunzător mai mici. Sursele secundare
din cadrul primei zone Fresnel (n = 1) au cele mai grave efecte distructive, deoarece produc cele
mai puțin atenuate imagini fantomatice de date. Ca exemplu, pentru IEEE 802.11b și 802.11g de
2,4 GHz, c /2 = ½ v/fc =
½ (3108 ⁄ 2.4109 ) = 6,25 cm; în mod similar, pentru 5 GHz IEEE 802.11a, c /2 = 3 cm.
Sondajul canalului este utilizat pentru a determina profilul de întârziere al unui canal. Din punct
de vedere conceptual, cea mai simplă tehnică de sondare a canalului constă în trimiterea unui
impuls foarte scurt și măsurarea intensității semnalului primit. Astfel se obține răspunsul la
impuls al unui canal cu căi multiple; un exemplu este prezentat în figura 2-19(b). Deoarece
sistemul (canalul) este considerat a fi liniar, răspunsul la impuls al canalului este suficient pentru
a-l caracteriza. Primul vârf detectabil care sosește are întârzierea 0 (dacă există o linie de
vizibilitate între emițător și receptor, atunci acesta este un semnal LOS). Toate celelalte întârzieri
sunt măsurate în raport cu 0 , care este setat la zero, și sunt distanțate în mod egal, i+1 i .
Parametrii care cuantifică în mod grosier un canal multipath sunt: întârzierea excesivă medie ( ),
răspândirea rms a întârzierii ( ) și întârzierea excesivă maximă (mxd ), care este definită ca fiind
ultima cale de întârziere cu o amplitudine "notabilă" (de obicei cu 20 dB sub amplitudinea de
vârf).
A doua caracteristică este răspândirea Doppler a unui canal, care este relevantă numai pentru
canalele care variază în timp, adică în cazul în care entitățile comunicante și/sau reflectoarele sunt
în mișcare relativă.
Căile multiple cauzează două deteriorări semnificative ale canalelor:
• Decolorarea plană
• Interferența intersimbolică
În plus, stațiile de mutare se confruntă și cu:
• Dispariție rapidă
• Dispariție lentă
Efectul de estompare plată descrie fluctuațiile rapide ale puterii semnalului recepționat pe
perioade scurte de timp sau pe distanțe scurte. O astfel de estompare este cauzată de interferența
dintre diferitele componente ale semnalului multipath care ajung la receptor în momente diferite
și, prin urmare, sunt supuse interferențelor constructive și distructive. În anumite locații, razele se
întăresc reciproc și semnalul recepționat este relativ puternic. În alte locații, razele se anulează
reciproc, iar semnalul recepționat este slab. Această interferență constructivă și distructivă
generează un model de undă staționară a puterii semnalului recepționat în raport cu distanța sau,
pentru un receptor în mișcare, în raport cu timpul.
Adevărata dificultate apare atunci când întârzierea face ca simbolurile anterioare să interfereze cu
cel care este în curs de procesare. De exemplu, în figura 2-18, ultimul semnal NLOS al primului
simbol interferează cu semnalul LOS al celui de-al doilea simbol. Aceste simboluri secundare sau
fantome de date cauzează ceea ce se numește interferență intersimbol (ISI). În cazul în care rata
de date este crescută, simbolurile se apropie unul de celălalt și ISI devine o problemă și mai mare.
Fading-ul este o transformare aleatorie liniară și variabilă în timp a semnalului de transmisie. Ca
urmare, este posibil ca receptorul să nu poată detecta corect datele, în special în cazul unor rate de
transmisie mai mari. Rata de transmisie mai mare înseamnă că lățimea de bandă a semnalului va
fi mare în comparație cu lățimea de bandă de coerență a canalului de propagare. În acest caz,
diferite componente de frecvență ale semnalului vor avea caracteristici diferite de fading, adică
diferite părți ale spectrului semnalului vor fi afectate în mod diferit de fadingul canalului. Figura
2-18 ilustrează efectele canalului multipath flat-fading cu variație în timp. Zonele "ostile RF",
cum ar fi uzinele de producție, pot oferi o distorsiune multipath semnificativă, ceea ce necesită,
de exemplu, ca rețelele LAN fără fir IEEE 802.11b de 11 Mbps să funcționeze la frecvențe mai
mici, de 1 sau 2 Mbps.
š(t)
g(t, 0) g(t, ) g(t, 2) g(t, 3) g(t, N)
ř(t)
Figura 2-20: Modelul de linie de întârziere cu tapotare în timp discret pentru un canal cu propagare
multipath-fading.
Răspândire a întârzierii (2
componente) Flat
Cale directă (1 componentă) 0.2 Fading
0.15 0.15
0.1 0.1
0.05 0.05
0 0
0.05 0.05
0.1 0.1
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5
Răspândirea Doppler (2
componente) Fast
0.2 Fading
Răspândirea întârzierii (2 componente)
Eșalonare selectivă de frecvență 0.15
0.1 0.1
0.05 0.05
0 0
0.05 0.05
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 0 3.0
0.5 1.0 1.5 2.0 2.5
Figura 2-21: Tipuri de estompări la scară mică.
Diferitele decalaje Doppler din numeroasele raze care ajung la receptor determină ca razele să
ajungă cu diferite defazaje relative care depind de poziția exactă a stației. Din nou, diferitele
componente ale semnalului multipath sunt supuse interferențelor constructive și distructive.
Fenomenul este denumit fading Rayleigh sau fading rapid.
Timpul de coerență, TC , este dublul în domeniul temporal al propagării Doppler. Timpul de
coerență este durata de timp în care două semnale recepționate au un potențial puternic de
corelație de amplitudine. Două semnale care sosesc cu o separare temporală mai mare decât TC
sunt afectate în mod diferit de canal.
Ecuația este o aproximare folosind o corelație de 0,5. Dacă rata simbolurilor este mai mare de
1⁄TC , canalul nu va provoca distorsiuni datorate mișcării.
Lățimea de bandă de coerență este o măsură statistică a intervalului de frecvențe pe care canalul
poate fi considerat constant sau "plat". Lățimea de bandă pe care două frecvențe au un potențial
puternic de corelație de amplitudine. Lățimea de bandă de coerență se măsoară cel mai bine, dar
poate fi aproximată astfel:
2.5 Egalizare, codificare și diversitate
Comunicațiile prin cablu forțează în mod obișnuit retransmiterea de informații pe baza corupției
unui singur bit din informațiile transmise. În sistemele fără fir, ratele de eroare pe bit sunt de
câteva
magnitudini mai mari decât într-un sistem tipic cu fir. Aplicarea acestei abordări la comunicațiile
fără fir ar duce la un număr copleșitor de retransmisiuni. Trebuie să se facă ceva diferit.
Filozofia comunicațiilor fără fir a fost aceea de a trata canalul de comunicație ca pe un mediu de
transmisie nesigur. Accentul este pus pe prevenirea erorilor, mai degrabă decât pe simpla
detectare și transmitere repetată. Diferitele metode de prevenire a erorilor fac obiectul ingineriei
comunicațiilor, iar aici voi oferi o scurtă prezentare generală.
Sistemele de comunicații fără fir utilizează o gamă largă de tehnici de procesare a semnalelor
pentru a depăși deficiențele inevitabile de transmisie. Egalizarea adaptivă, codificarea canalului și
tehnicile de diversitate sunt trei tehnici care pot fi utilizate independent sau în tandem pentru a
compensa erorile și distorsiunile introduse de fadingul multipath.
2.5.1 Adaptiv Egalizare

Egalizarea adaptivă este utilizată pentru a combate interferența intersimbol. Procesul de egalizare
implică o anumită metodă de colectare a energiei simbolului dispersat înapoi în intervalul său de
timp inițial.
Figura 2-??? ilustrează o abordare de bază folosind un circuit egalizator liniar. În acest exemplu,
pentru fiecare simbol de ieșire, simbolul de intrare este eșantionat la cinci intervale de timp
uniform distanțate, separate de o întârziere . Aceste eșantioane sunt ponderate individual prin
coeficienții Ci și apoi însumate pentru a produce ieșirea. Circuitul este denumit adaptiv deoarece
coeficienții sunt ajustați în mod dinamic. În mod obișnuit, coeficienții sunt setați cu ajutorul unei
secvențe de antrenament, care este o secvență cunoscută de biți. Secvența de formare este
transmisă. Receptorul compară secvența de formare primită cu secvența de formare așteptată și,
pe baza comparației, calculează valorile adecvate pentru coeficienți. Periodic, se trimite o nouă
secvență de formare pentru a ține seama de modificările mediului de transmisie.
În cazul canalelor Rayleigh, sau chiar mai rău, poate fi necesar să se includă o nouă secvență de
formare cu fiecare bloc de date. Acest lucru reprezintă un cost suplimentar considerabil, dar este
justificat de ratele de eroare întâlnite într-un mediu mobil fără fir.
2.5.2 Codificarea canalelor sau corecția erorilor înainte

Accentul este pus pe prevenirea erorilor, mai degrabă decât pe simpla detectare. Una dintre
modalitățile de realizare a acestui lucru este codificarea informațiilor trimise prin intermediul unei
legături fără fir. Un număr pe 8 biți va fi de obicei codificat într-un număr pe 12 sau 16 biți.
Trucul este de a răspândi cele 255 de valori ale octetului de date cât mai mult posibil pe o gamă
mai mare de valori. Receptorul decodifică apoi valoarea primită în octetul de date echivalent care
este cel mai apropiat de valoare. Un exemplu de astfel de schemă de codificare este prezentat în
tabelul
??. Orice bit din valorile codificate se poate schimba fără a provoca o decodificare într-o valoare
de date greșită. Numărul de biți care se pot schimba fără ca acest lucru să se întâmple se numește
distanța Hamming între valorile codificate. Șmecheria constă în echilibrarea unor factori precum
distanța Hamming, debitul de date necesar și complexitatea algoritmului de decodificare pentru a
obține un debit și o fiabilitate acceptabilă a comunicațiilor.
O abordare de bază pentru combaterea fadingului selectiv de frecvență este împărțirea semnalului
în benzi de frecvență contigue, fiecare dintre acestea fiind îngustă în comparație cu lățimea de
bandă de coerență a canalului. Spectrul de împrăștiere cu salt de frecvență (FHSS) oferă o bună
rezistență la fadingul prin mai multe căi, deoarece semnalul direct ajunge întotdeauna primul la
receptor. Semnalele reflectate urmează un traseu mai lung și ajung mai târziu. Până atunci, este
posibil ca receptorul să fi schimbat frecvența și să nu mai accepte semnale pe frecvența
anterioară, eliminând astfel interferențele dintre semnalul direct și cel reflectat.
2.5.3 Tehnici de diversitate pentru canale Fading

Canalele de estompare nu sunt fără memorie. Astfel, este necesară estimarea secvenței pentru o
detecție optimă.
Pe un canal Rayleigh-faded, predicțiile de performanță BER folosesc ecuația:
unde E(a2) este termenul de propagare Rayleigh-fading. Acest termen Rayleigh prezice degradări
ale performanței similare cu termenul de corelație încrucișată (1r). Prin urmare, sistemele
neortogonale, cum ar fi exemplul 4-FSK de mai sus, pot avea curbe de performanță BER statice
similare cu performanța canalului decolorat a unui sistem ortogonal ideal.
PENTRU A COPERI:
Structuri de recepție pentru o detecție optimă pe canale fără fir (inclusiv efectele MAI (multiple
access interference) și ISI (intersymbol interference)), codificare eficientă a lățimii de bandă,
calitatea legăturii și tehnici de estimare a canalului pentru comunicații fără fir.
2.5.4 Rata de eroare a pachetelor Rata

Relația dintre rata de eroare a pachetelor (PER) și BER depinde de schema de codificare a
canalului. Presupunând că nu se aplică o codificare de corecție a erorilor și că numărul de biți
dintr-un pachet este n, atunci
n
PER(t) 1 1 BER(ti ) (2.10)
I1
1000
900
800
700
600
BW (kbps)
500
400
300
200
100
0
-10 0 10 20 30 40 50
SNR (dBm)
Figura 2-22: Relația SNR-capacitate pentru un set de date tipic arată în mod clar o scădere
aproape bruscă a capacității.
unde ti este momentul în care receptorul a primit bitul ith . În cazul în care variația fading-ului
canalului fără fir este foarte lentă în comparație cu timpul de transmisie a pachetului (valabil
pentru vitezele de mers pe jos și de conducere), atunci PER poate fi aproximat ca PER(t) =
1 [1BER(t)]n . Astfel, PER(t) oferă probabilitatea de pierdere a pachetelor la momentul t pe canal
și poate fi privit ca PER(t) = P[BER(t)], unde P] este un operator neliniar.
Ecuația (2.10) presupune că erorile de bit sunt evenimente independente, ceea ce se știe că nu este
cazul, a se vedea, de exemplu, [Berger & Mandelbrot 1963; Mandelbrot & van Ness 1968; Kopke
et al. 2003].
Acesta este doar un scurt rezumat al vastului domeniu al comunicațiilor digitale fără fir.
Informații privind gestionarea spectrului sunt disponibile în [18,50]. Istoria comunicațiilor radio
și fără fir este disponibilă în [5,45].
[Shannon & Weaver 1949] este textul original care a introdus teoria informației. Abordarea
detaliată a abordării geometrice a analizei sistemelor de comunicații digitale se găsește în
[Wozencraft & Jacobs 1965/1990] - un text clasic privind sistemele de comunicații. Zgomotul
este prezent în toate comunicațiile, dar probabilitatea erorilor cauzate de zgomot este mult mai
mare și variază în mod dinamic în cazul canalelor fără fir. Pentru a preveni erorile de transmisie
se utilizează tehnici complexe de codificare și de prelucrare a semnalelor. Un text aprofundat
privind tehnicile de prelucrare a semnalelor pentru comunicațiile digitale este [Proakis 2001]. Un
text ceva mai vechi, dar poate mai accesibil, este
[Lathi 1989]. Un cititor curios este bine sfătuit să răsfoiască manualele mai vechi pentru a
înțelege cum a evoluat acest domeniu de la lucrarea originală a lui Shannon.
Modelele de canale fără fir și codificarea eficientă sunt tratate în [Bertoni 2000; Rappaport 2002;
Stüber 2001]. Sklar [1997(a); 1997(b)] oferă un tutorial cuprinzător privind canalele de fading și
tehnicile de atenuare.
Lucrările recente privind capacitatea canalelor fără fir sunt rezumate în [Goldsmith & Chua 1997;
Biglieri et al. 1998].
Probleme
Notă: Soluțiile problemelor selectate se găsesc la sfârșitul acestui text.
Problema 2.1
Luați în considerare o linie telefonică cu o lățime de bandă de 3000 Hz și un raport semnal-
zgomot de 20 dB. Care este rata maximă teoretică de transmisie care poate fi obținută?
Problema 2.2
Un sistem are un zgomot de intrare de 20 pW, un semnal de ieșire de 0,4 mW și un zgomot de
ieșire de 4 nW. Dacă câștigul sistemului este de 40, determinați raportul semnal-zgomot la intrare.
Problema 2.3
Fie ca p(t) să reprezinte impulsul dreptunghiular utilizat în construcția formei de undă digitală si
(t) pentru un bloc de n cifre binare constând din 0 și 1. Amplitudinea impulsului este 1, iar T
reprezintă durata bitului, adică durata simbolului binar 0 sau 1. Scrieți o singură formulă pentru a
reprezenta orice bloc utilizând vectorii de bază, astfel încât 1V să fie utilizat pentru simbolul
binar 0 și 1V să fie utilizat pentru simbolul binar 1. (A se vedea ilustrația din figura 2-23.)
Problema 2.4
)K
Fie k (t k1 să fie K forme de undă ortonormale pe [a, b]. Să presupunem că avem o funcție s(t) definită astfel
pe [a, b], și că aproximăm s(t) prin
sˆ(t) K akk 1k (t)
Arătați că alegerea a s(t)k (t) minimizează e s(t) sˆ(t)2 .
p1(t)
(1,1,1) (1,1,1)
(1,1,1) (1,1,1)
(1,1,1)
p2(t)
(0,0,0)
(1,1,1)
p3(t)
(1,1,1) (1,1,1)
0 T 2T 2T 3T
(a) (b)
s(t)
5V
T t
Exemplu de mesaj pe 3 biți: 1 0 1
O formă de undă de semnal pe trei biți
(c)
Figura 2-23: (a) Set de funcții ortogonale (vectori de bază) pentru n = 3. (b) Reprezentări
vectoriale pentru diferite blocuri n. (c) Forma de undă a unui semnal pe 3 biți pentru mesajul
de exemplu pe 3 biți "1 0 1".
Problema 2.5
Determinați relația dintre rata de transmisie D (în biți), rata simbolică R și numărul de simboluri
M într-un sistem M-ary.
Problema 2.6
Diagrama din colțul din dreapta jos al figurii 2-5 prezintă forma de undă a semnalului pentru
codificarea BPSK a unei secvențe binare "101101". Construiți forma de undă a semnalului QPSK
pentru aceeași secvență binară, precum și pentru "11010001".
Problema 2.7
Să presupunem că se utilizează modulația 16-QAM pentru o secvență binară "11010001".
Furnizați stările de fază și coordonatele punctelor de mesaj-simbol sub formă de tabel, similar cu
exemplul 2.1 de mai sus. Desenați forma de undă a semnalului modulat.
Problema 2.8
Un sistem digital în bandă de bază trebuie să utilizeze semnalizare binară pe un canal care
produce AWGN la intrarea receptorului cu o valoare rms de 100 mV. Dacă BER trebuie să fie
mai bun de 10−5 , determinați separarea minimă de tensiune între nivelurile de tensiune ale
fiecărui simbol. (Indicație: consultați figura 2-8(b))
Problema 2.9
Să presupunem că un sistem de transmisie trimite informații la o viteză de 200 kbps și că
tensiunea de zgomot rms este de 0,2 V. Dacă cifrele 1 și 0 au aceeași probabilitate de a fi
transmise, care este timpul mediu între aparițiile de erori?
Problema 2.10
În legenda figurii 2-6 am menționat că există și alte constelații 16-QAM posibile, în afară de cea
prezentată în figura 2-6(c). Desenați o constelație 16-QAM care utilizează două amplitudini și opt
faze.
Problema 2.11
Determinați relația dintre rata de transmisie D (în biți), rata simbolică R și numărul de simboluri
M într-un sistem M-ary.
Problema 2.12
Capitolul 3
Comunicații cu acces multiplu
Cuprins
3.1 Introducere
3.1.1 Măsuri de performanță a protocolului MAC
3.1 Introducere 3.1.2 Timp de propagare și parametr

3.1.3 Perioada vulnerabilă
3.2 Protocoale ALOHA

3.2.1 Analiza randamentului
3.2.2
3.2.3
Un mediu de transmisie poate fi utilizat în modul punct-la- 3.3 Protocoale de detectare a purtătoarelor
punct, în care mijlocul de transmisie conectează direct două 3.3.1 Analiza debitului de CSMA
nepersistent
stații, sau poate fi utilizat în modul de difuzare, în care mai 3.3.2 CSMA/CD
multe stații utilizează același mediu pentru a comunica între 3.3.3 CSMA/CA
ele. În acest din urmă caz, mesajele de la o stație pot fi auzite 3.4 Alte protocoale MAC
de toate celelalte stații din zona sa de ascultare. O problemă 3.4.1 x
3.4.2
cheie în rețelele în care transmisiile sunt difuzate este cum se 3.4.3
poate determina cine utilizează mediul atunci când există 3.5 Interferențe de acces multiplu
concurență pentru acesta. În literatura de specialitate, canalele 3.5.1 Interferențe la nivelul fizic
de difuzare sunt uneori denumite canale cu acces multiplu sau 3.5.2 Interferențe la nivelul de legătură:
Stații ascunse și expuse
canale cu acces aleatoriu. 3.5.3
Atunci când mai multe stații utilizează același mediu pentru a 3.6 x
transmite pachete, o transmisie reușită va avea loc numai dacă 3.6.1 x
3.6.2 x
exact o singură stație transmite la un moment dat. În cazul în 3.6.3 x
care două sau mai multe stații transmit, recepția este 3.7 Rezumat și note bibliografice
distorsionată. Dacă niciuna nu transmite, canalul este nefolosit Probleme
sau inactiv. Problema este ilustrată în figura 3-1. Sistemele în
care mai multe stații împart un mediu comun într-un mod care
poate duce la conflicte sunt cunoscute sub denumirea de
contenție
sisteme. O problemă cheie în comunicațiile cu acces multiplu este coordonarea
între stațiile concurente care accesează mediul.
Protocoalele utilizate pentru a determina cui îi vine rândul pe un canal
cu acces multiplu aparțin unui substrat al stratului de legătură din
arhitectura de referință OSI, numit substrat MAC (Medium Access
Control) (Figura 1-1). Dilema este similară cu cea cu care se confruntă
un grup de persoane care urmează să treacă, una câte una, printr-o ușă
rotativă. Cea mai mare diferență constă în faptul că stațiile nu
beneficiază de simțurile umane care să le ajute să perceapă potențialele
coliziuni și să le evite
36
Capitolul 3 Comunicații cu acces multiplu 37
Rata de
sosire a Receptor
pachetelor
m
Stația 1
2
Stație m
Stația 2
Figura 3-1. Problema de contenție a accesului multiplu: cine transmite când și cum se evită
"coliziunile" de transmisii de pachete. Se presupune că sosirile de pachete la fiecare stație
sunt distribuite Poisson cu rate i = / m, i = 1, ..., m, pentru o rată agregată .
înainte ca acestea să se întâmple. Acest capitol se referă la tehnicile utilizate de stații pentru a
coordona transmisiile.
Stratul MAC este deosebit de important în rețelele locale (LAN), multe dintre acestea folosind
transmisia ca bază pentru comunicare. Comunicarea cu acces multiplu este utilizată în mod
obișnuit atât în rețelele cu fir, cât și în cele fără fir, dar problemele asociate cu legătura fără fir
sunt semnificativ mai complexe, după cum se va vedea mai jos.
Problema cheie în proiectarea unui protocol MAC este gradul de control exercitat asupra stațiilor
de emisie. La o extremă, nu există niciun control - stațiile trimit noile pachete imediat ce sosesc.
În acest caz, întrebarea interesantă este când și cum sunt retransmise pachetele atunci când apar
coliziuni. La cealaltă extremă, se exercită un control total asupra transmisiunilor de pachete -
stațiile primesc un program care desemnează intervalele rezervate pentru utilizarea canalului.
Întrebările interesante în acest caz sunt: (i) ce determină ordinea de programare (aceasta ar putea
fi dinamică), (ii) cât poate dura un interval rezervat și (iii) cum sunt informate stațiile cu privire la
rândul lor.
În schemele controlate, alocarea canalelor se poate face în mod static sau dinamic. Schemele
statice împart mediul în mai multe porțiuni diferite, fie în domeniul timpului, fie în cel al
frecvențelor, și atribuie fiecare porțiune unei stații diferite. Figura 3-2 ilustrează accesul multiplu
prin diviziune în timp (TDMA) și accesul multiplu prin diviziune în frecvență (FDMA).
Schemele deterministe evită concurența între stațiile concurente, dar suportă doar un număr mic
de stații și sunt potrivite dacă stațiile oferă o sarcină de trafic intensă cu caracter "regulat" (adică
toate pachetele
TDMA FDMA
frecvență
frecvență
m m m
3 3 3
1 2 3 m 1 2 3 m 1 2 3 m 2 2 2
1 1 1
timp timp
Figura 3-2. Scheme de multiacces static sau determinist. Capacitatea unui canal de bandă
largă este împărțită în m canale și fiecare canal este atribuit unei stații diferite. În TDMA, o
stație primește periodic capacitatea canalului în bandă largă pentru o unitate de timp, în
timp ce în FDMA stația primește în mod continuu un subcanal în bandă îngustă cu
capacitatea 1/m.
sosesc la intervale de timp aproximativ egale). Un exemplu este comunicarea vocală.

În cazul în care există un număr mare de stații care oferă o încărcătură de trafic relativ scăzută,
care sosește aleatoriu în rafale, atunci schemele deterministe nu sunt adecvate și ar trebui utilizată
o schemă dinamică de alocare a canalelor. Exemple sunt navigarea pe internet, descărcarea de
fișiere și streamingul video. Luați în considerare o analogie cu traficul auto. În cazul static
(TDMA sau FDMA), mașinilor nu li se permite să treacă pe alte benzi, chiar dacă aceste benzi pot
fi goale în acel moment. Permiterea accesului aleatoriu la canal mărește utilizarea canalului și
oferă suport pentru un număr mai mare de stații, dar în acest caz trebuie să ne ocupăm de
problema contenției.
MULTIACCESUL vs. MULTIPLEXAREA
 În legătură cu accesul multiplu (MA) este multiplexarea, deoarece în ambele cazuri mai
multe surse împart un mediu comun. Diferența constă în faptul că, în cazul multiplexării,
pachetele de la diferite surse sunt programate de către multiplexor în ordine serială, asigurându-
se astfel că nu există concurență între diferite surse. (Pachetele concurente sunt pur și simplu
forțate să își aștepte rândul.) În MA, nu există un singur dispozitiv fizic care să adune pachetele
înainte de a le expedia pe suportul comun, astfel încât trebuie rezolvată problema contenției.
Receptor
MUX
Ordonarea pachetelor Ordonarea

pe o legătură de pachetelor pe un
capacitate mai mare mediu partajat
O soluție simplă de control este ca un moderator centralizat să interogheze fiecare stație în parte,
întrebând dacă trebuie să transmită. Problema cu această soluție este că o stație care trebuie să
transmită trebuie să aștepte interogarea moderatorului, chiar dacă nicio altă stație nu transmite. În
plus, dacă moderatorul nu reușește să transmită, nimeni nu poate transmite până când problema
nu este detectată și corectată. O soluție mai robustă și mai distribuită este ca o stație să înceapă să
transmită imediat ce o altă stație se oprește, în speranța că nimeni altcineva nu este pe cale să facă
același lucru. Această soluție evită timpul pierdut cu interogarea și este rezistentă la conexiunile
eșuate, dar are propriile sale dezavantaje. În primul rând, un emițător aspirant ar trebui să asculte
activ mediul pentru a ști când o transmisie anterioară se oprește, ceea ce necesită un sistem
electronic specializat. În al doilea rând, este garantat că două stații care așteaptă ca o a treia stație
să oprească transmisia vor intra în coliziune una cu cealaltă. Dacă coliziunile nu sunt rezolvate cu
atenție, ele vor continua să se ciocnească și nicio stație nu va face progrese. Coordonarea trebuie
să se facă într-un mod eficient, astfel încât numărul de transmisii reușite să fie maximizat. Cu
toate acestea, observați că sporirea controlului crește complexitatea protocolului, făcându-l astfel
mai dificil și mai costisitor de implementat și de întreținut. Schemele MAC analizate mai jos
utilizează un nivel crescător de control și coordonare.
Succes Transmitere
Ina cu eroare/coliziune
ctivi
tate
Timp
Figura 3-3. Canalul de comunicație de difuzare poate fi într-una dintre cele trei stări
posibile. Presupunând că cel puțin o stație trebuie să transmită întotdeauna, obiectivul de
proiectare este de a maximiza fracțiunea de stare "Transmisie reușită".
3.1.1 Performanța protocolului MAC Măsuri

Având în vedere varietatea de opțiuni pentru protocoalele MAC, este normal să ne întrebăm cum
să alegem între ele. Cei mai importanți parametri de performanță sunt capacitatea, întârzierea și
corectitudinea. În acest capitol ne concentrăm asupra capacității și, deși întârzierea și
corectitudinea sunt menționate ocazional, tratarea corespunzătoare este amânată pentru capitolul
următor. Capacitatea unui protocol MAC este de obicei exprimată în termenii eficienței sale -
fracțiunea de pachete transmise care scapă de coliziuni (figura 3-3). Cu alte cuvinte, eficiența
identifică rata maximă de debit pentru un protocol MAC. O primă aproximație a debitului poate fi
obținută după cum urmează. Să presupunem că există întotdeauna cel puțin un pachet gata de
transmisie și că sunt cunoscute probabilitățile stării canalului de rețea observate la receptor (pidle ,
psucces și perror ). Atunci, întârzierea totală medie pentru fiecare transmisie de pachete reușită este:
psucce perror
Tx tidle _ contentio
s pidle psucces teroare tsucces (3.1)
psucces
unde tidle _ contenție , teroare , și sunt timpii medii pe care canalul îi petrece în inactivitate
tsucces
de contenție, de transmisie eșuată și, respectiv, de transmisie reușită. Pot apărea erori pe un canal
cu acces multiplu din cauza deteriorării canalului și din cauza coliziunilor. În acest capitol,
consider mai întâi un canal fără erori și presupun că erorile se produc numai din cauza
coliziunilor între mai multe canale simultane.
transmisii, deci perror = pcoliziune și teroare tcollision . Randamentul canalului este = 1 ⁄ Txs , și
=
debitul perceput de o stație individuală este = / m, presupunând că toate cele m stații sunt active.
Ecuația (3.1) este doar o primă aproximație, deoarece presupune că probabilitatea de coliziune
rămâne aceeași, indiferent de câte coliziuni a suferit deja un pachet. În unele cazuri de mai jos,
vom putea obține expresii mai exacte pentru debit.
Rețineți că, dacă o singură stație este activă în rețea, atunci aceasta transmite fără a intra în
coliziune cu alte transmisii. În acest caz, fracțiunea de pachete transmise care scapă de coliziuni
poate fi aproape de 100 %. Măsura eficienței se referă la o rețea în care mai multe stații
concurează pentru a transmite pe canalul comun. În astfel de condiții dificile de funcționare
trebuie să verificăm cât de bine funcționează un protocol. O mare parte din acest capitol este
dedicată derivării probabilităților de stare a canalului, pidle , psucces și pcoliziune, pentru diferite
protocoale MAC.
Rețineți, de asemenea, că eficiența măsoară doar raportul dintre transmisiunile reușite și numărul
total de transmisii. Cu toate acestea, ea nu specifică întârzierile introduse ca urmare a reducerii
numărului de coliziuni.
Următoarea analiză a protocoalelor MAC presupune că protocolul MAC este obligat să rezolve
toate erorile de pachete legate de contenție, adică coliziunile. Un pachet este păstrat în coada de
așteptare a emițătorului până când este primit cu succes și confirmat de către receptor.
COLIZIUNE vs. Zgomot

 Deoarece stațiile fără fir detectează de obicei coliziunile indirect, prin lipsa confirmării,
acest lucru implică faptul că pierderea de pachete din cauza zgomotului de canal nu poate fi
distinsă de pierderea de pachete din cauza coliziunilor - se presupune că ambele se datorează
coliziunilor. Acest lucru are implicații asupra eficienței protocolului, deoarece remediile pentru
coliziuni nu sunt cele mai potrivite pentru zgomotul de canal. De exemplu, creșterea
exponențială a întârzierii de backoff nu are sens dacă pachetul a fost pierdut din cauza
zgomotului de canal.
Privind din perspectiva nodurilor individuale (stații), coliziunea vs. zgomotul nu face nicio
diferență. Cu toate acestea, din punctul de vedere al rețelei, există o diferență, deoarece
coliziunea afectează mai multe noduri. De fapt, sarcina canalului crește și întârzierea ar crește
Analiza care urmează
pentru fiecare nod. va ignora la început erorile de transmisie și interferențele datorate
transmisiilor apropiate care au un impact prea slab pentru a fi considerate transmisii concurente,
dar care afectează totuși calitatea canalului. Voi reveni asupra acestei probleme în secțiunea 3.5.
Înainte de a analiza eficiența protocoalelor bazate pe contenție, aici prezint ipotezele privind
caracteristicile statistice ale traficului generat de stații. Diferite tipuri de trafic generează eficiențe
diferite pentru un anumit protocol. Se obișnuiește să se modeleze secvența de timp la care
pachetele sosesc pentru transmisie ca un proces aleatoriu. Pentru simplificare, aceste sosiri sunt
de obicei modelate ca având loc în momente aleatorii în timp, independent unul de celălalt și de
sosirile altor stații. Acesta este un proces de sosire de tip Poisson (a se vedea capitolul 1).
3.1.2 Timp de propagare și parametru

Timpul (în unități de transmisie a pachetelor) necesar pentru ca toate sursele să detecteze
începutul unei noi transmisii sau un canal inactiv după încheierea unei transmisii este un
parametru important. În mod intuitiv, parametrul reprezintă numărul de pachete (sau o fracțiune
dintr-un singur pachet) pe care o stație de emisie le poate plasa pe suport înainte ca stația cea mai
îndepărtată să primească primul bit al primului pachet (figura 3-4). În lucrarea originală
[Kleinrock & Tobagi 1975], acesta a fost numit parametru a, iar ambele notații sunt comune.
Timpul de propagare a semnalului este tprop = d/v, unde d este distanța de la sursă la destinație, iar
v este viteza undelor electromagnetice. Atunci când undele electromagnetice traversează un
mediu, viteza undelor în mediu este v = c/n, unde n este indicele de refracție al mediului, iar
c 3 108 m/s este viteza luminii în vid. Atât în firul de cupru, cât și în fibra de sticlă sau fibra
optică n 3/2, deci v 2 108 m/s. Indicele de refracție pentru aerul uscat este aproximativ egal cu 1.
Timpul de propagare este cuprins între 3,3 și 5 nanosecunde pe metru (ns/m).
txmit txmit
Transmițător
t t
Receptor
<1 "1
Figura 3-4: Constanta de propagare pentru diferite rapoarte între timpii de propagare și de
transmisie. combină atât întârzierea de propagare, cât și cea de detecție.
Astfel, dacă txmit este timpul de transmisie a

pachetului, atunci t prop C
t prop L (3.2)
t xmit
unde C este rata brută de biți a canalului (capacitatea canalului), iar L este numărul preconizat de
biți dintr-un pachet de date. Pentru un pachet de 1 Kbytes și o viteză de transmisie de C =1 Mbps,
timpul de transmisie este txmit = (8 1000 biți) ⁄ (1 106 b/s) = 8 ms. Timpul de detecție al sistemului
electronic ar trebui, de asemenea, să fie adăugat la timpul de propagare atunci când se calculează ,
dar de obicei este ignorat ca fiind neglijabil.
Figura 3-4 ilustrează diferite cazuri pentru .
3.1.3 Vulnerabil Perioada

"Perioada vulnerabilă" este un parametru important pentru protocoalele MAC bazate pe contenție.
Pentru un anumit pachet transmis, "perioada vulnerabilă" este perioada de timp în care
transmiterea unui alt pachet duce inevitabil la o coliziune. Durata perioadei vulnerabile determină
performanța protocolului - cu cât perioada vulnerabilă este mai scurtă, cu atât numărul de
coliziuni este mai mic și, prin urmare, cu atât mai bun este debitul canalului.
Să presupunem, pentru simplificare, că pachetele sunt de lungime fixă. În acest caz, "timpul
pachetului" reprezintă timpul necesar pentru a transmite un pachet, care este lungimea pachetului
împărțit la rata de transmisie a canalului, txmit = L/C. Să luăm în considerare cazul cel mai general
al transmisiunilor aleatorii. Un pachet nu va suferi o coliziune dacă niciun alt pachet nu este
trimis la mai puțin de un timp de pachet de la începutul său, așa cum se arată în figura 3-5.
(Observați că, pentru simplitate, ignor timpul de propagare.) Dacă transmisia pachetului începe la
tstart , pentru orice alt pachet care este transmis între (tstart txmit ) și tstart , coada acelui pachet va
intra în coliziune cu capul pachetului curent, umbrit în figura 3-5. În mod similar, orice alt pachet
început între tstart și (tstart txmit ) se va ciocni cu coada pachetului curent.
Pachet curent
Se ciocnește Se ciocnește
cu capul cu coada
pachetului tstart pachetului
curent curent
Perioada Timp
tstart txmit vulnerabilă tstart txmit
Figura 3-5: Perioada vulnerabilă pentru transmisiuni aleatorii de pachete.
Un mijloc obișnuit de îmbunătățire a performanțelor unui protocol este scurtarea perioadei

vulnerabile prin introducerea unor constrângeri asupra timpului de începere a transmiterii
pachetelor. Unele tehnici comune sunt:
• Limitarea momentului de începere a transmisiei la începutul unor segmente de timp discrete, numite
"sloturi".
• Ascultați înainte de a vorbi pentru a evita o coliziune cu o transmisie de pachete în
curs Acest lucru va deveni evident pe măsură ce voi prezenta mai jos diferite protocoale
MAC bazate pe contenție.
3.2 Protocoale ALOHA
ALOHA este un protocol simplu de acces aleatoriu: ori de câte ori o stație are un pachet de
transmis, aceasta transmite pur și simplu fără să aștepte sau să verifice dacă o altă stație transmite
deja. Acest lucru duce la coliziuni ocazionale, iar pachetele care intră în coliziune sunt pierdute.
Presupunând că stația poate primi feedback cu privire la succesul transmisiei sale, stația își poate
ajusta strategia de transmisie în cazul coliziunilor.
Există două versiuni de ALOHA: pur și cu fante. Acestea diferă în ceea ce privește împărțirea sau
nu a timpului în sloturi discrete în care trebuie să încapă toate pachetele (figura 3-6). În sistemul
slotted, toate pachetele transmise au aceeași lungime și fiecare pachet necesită o unitate de timp
(numită slot) pentru transmisie. Avantajul introducerii sloturilor constă în faptul că sloturile
asigură o anumită ordine în transmisiunile haotice. În varianta cu sloturi, stațiilor li se permite să
înceapă transmisia numai la începutul unui slot și nu în orice alt moment. De fapt, acest lucru
scurtează perioada de vulnerabilitate la jumătate (figura 3-5). Dezavantajul este că, spre deosebire
de ALOHA pur, ALOHA cu sloturi necesită o sincronizare globală a timpului, ceea ce reprezintă
o problemă dificilă în sine.
Figura 3-7 prezintă diagrama de stare pentru ambele versiuni ale protocolului. O stație în ALOHA
trimite un pachet imediat, iar în S-ALOHA la limita unui slot, în ambele cazuri fără a verifica
dacă o altă stație transmite deja. După trimiterea pachetului, stația așteaptă o confirmare de
primire implicită sau explicită. Perioada de așteptare este setată la 2tprop , care este un timp de
călătorie dus-întors (RTT) pentru pachetele de date și de confirmare. Dacă stația nu primește nicio
confirmare de primire, aceasta presupune că pachetul s-a pierdut din cauza unei coliziuni. Fiecare
pachet implicat în coliziune trebuie să fie transmis într-un slot ulterior, cu alte astfel de
retransmisiuni până când pachetul este primit cu succes. O stație care deține un pachet care
trebuie retransmis se numește "backlogged". După prea multe eșecuri, legătura este declarată
căzută și transmisia este întreruptă.
Pachet 1 2 3 4 5 6 7
Sosiri Timp
ALOHA
Plecări 1 2 3 4 5 6 7
Pachet 1 2 7
3 4 5 6
Sosiri Timp
Fantă ALOHA
Plecări 1 2 3 4 5
Figura 3-6: Sosiri și plecări de pachete pentru protocoalele MAC ALOHA pur și ALOHA cu
sloturi. În ALOHA cu sloturi, un pachet este transmis numai la începutul unui slot.
Atunci când un pachet se pierde din cauza unei coliziuni, stația așteaptă un timp aleatoriu și apoi
încearcă din nou. Acest lucru se numește backoff aleatoriu și poate fi selectat în mai multe
moduri. O modalitate obișnuită este selectarea unui număr aleatoriu de unități de timp, sau sloturi,
distribuite uniform între 1 și CWmax , unde CWmax este un număr întreg numit dimensiunea
ferestrei de contenție.
3.2.1 Performanță Analiză

În primul rând, am discutat despre versiunea cu fante pentru simplitatea sa. Iată care sunt
ipotezele privind modelul idealizat cu m stații (figura 3-8):
1. Sistem cu fante: Presupunem că toate pachetele transmise au aceeași lungime și că fiecare
pachet necesită o unitate de timp (numită slot) pentru transmisie. Toate emițătoarele sunt
sincronizate astfel încât recepția fiecărui pachet să înceapă la un timp întreg și să se
încheie înainte de următorul timp întreg.
2. Sosiri Poisson: Pachetele sosesc pentru a fi transmise la fiecare dintre cele m stații în
conformitate cu procese Poisson independente. Fie rata globală de sosire în sistem și fie
/m să fie rata de sosire la fiecare stație, după cum se indică în figura 3-8.
3. Coliziune sau recepție perfectă: Ori de câte ori două sau mai multe stații transmit
simultan, pachetele se pierd din cauza coliziunii; dacă doar o singură stație transmite în
orice moment, pachetul este recepționat corect. (Cu alte cuvinte, pierderea pachetelor din
cauza canalului eronat este ignorată).
Așteptaț Backoff CWmax / Creșteți Backoff CWmax /

S-ALOHA Aban
i pentru backoff- donaț
backoff ul i
ALOHA Coliziune
/
Așteptați Așteptaț ACK a sosit /
Trimit Sfâr
începerea i ACK
eți șitul
slotului
S-ALOHA ALOHA
Figura 3-7: Diagrama de stare pentru protocoalele ALOHA și ALOHA MAC cu fantă.
Timpul de așteptare a confirmării este puțin mai mare decât timpul de rundă (RTT).
Ieșirea sistemului =
S
Stația "Fresh"
Sistem
Receptor
ReRecReccee
Stația "Backlogged"
eiveiviveerrr
Încercări de transmisie = G
/m
GP0
G
Canal S
/m
G(1 P )0
/m /m
Intrarea
=
sistemului =
(a) (b)
Figura 3-8: (a) Reprezentarea sistemului ALOHA. (b) Modelat ca un sistem cu reacție.
4. Feedback imediat (0, 1, e): Fiecare stație obține un feedback imediat la sfârșitul fiecărui
slot, specificând dacă în acel slot au fost transmise 0 pachete, 1 pachet sau mai multe
pachete (e pentru eroare).
5. Retransmiterea coliziunilor: Pachetele implicate în coliziuni sunt blocate și sunt
transmise într-un slot ulterior, până când sunt primite cu succes.
6. Fără tamponare sau set infinit de stații (m = ): Pentru a ne asigura că nu scade pe măsură
ce stațiile se blochează, trebuie să presupunem că: (a) stațiile blocate resping noile sosiri
până când reușesc să le retransmită; sau, (b) sistemul are un număr infinit de stații și
fiecare pachet nou sosit ajunge la o stație diferită.
Pentru un debit rezonabil, ne-am aștepta la 0 < < 1, deoarece sistemul poate transporta cu succes
cel mult un pachet pe slot, adică doar o singură stație poate transmite în același timp. De
asemenea, pentru ca un sistem să funcționeze, rata de plecare a pachetelor din sistem ar trebui să
fie egală cu rata de sosire în echilibru. În echilibru, rata de plecare nu poate fi fizic mai mare
decât rata de sosire; dacă aceasta este mai mică decât rata de sosire, toate stațiile vor ajunge în
cele din urmă să fie blocate.
Următoarea derivare "rapidă și murdară" oferă o aproximare rezonabilă, care va fi consolidată în
a doua iterație. În plus față de noile pachete, stațiile care au rămas în urmă generează retransmisii
ale pachetelor care au suferit anterior coliziuni. Dacă retransmisiile sunt suficient de aleatoare,
este plauzibil să se aproximeze numărul total de încercări de transmisie pe slot, retransmisii și
transmisii noi combinate, ca o variabilă aleatoare Poisson cu un anumit parametru G >  Cu
această aproximare, probabilitatea unei transmisii reușite (adică, debitul S) este egală cu
probabilitatea unei sosiri înmulțită cu probabilitatea ca pachetul să nu sufere o coliziune; întrucât
acestea sunt evenimente independente, probabilitatea comună este produsul lor. Probabilitatea
unei sosiri este
Pa = G, unde = 1 este durata slotului, iar G este rata totală de sosire pe canal.
Pachetul nu va suferi o coliziune dacă niciun (alt) pachet nu este trimis în intervalul de timp [t,
t 1), iar din formula distribuției Poisson, Ecuația (1.1), P0 = P{A(t ) A(t) = 0}. Cu = 1, avem
S Pa P0   PA(t 1) A(t)  G e−G (3.3)
Sosiri la
Timp Timp
stația 1
Plecări Slot 1 Slot 2 Slot 3 Slot 4 Timp
1 de
pache
Receptor t
k
Sosiri la
stația k
Plecări Timp Timp
Slot 1 Slot 2 Slot 3 Slot 4
(a) - ALOHA cu fantă (b) - ALOHA pură
Figura 3-9. Un pachet transmis de stația 1 va suferi o coliziune dacă unul sau mai multe
pachete sosesc la alte stații în timpul unei perioade de timp vulnerabile (umbrite). Diferența
dintre ALOHA și Slotted ALOHA constă în faptul că pachetele sosite sunt transmise diferit.
Acest lucru este ilustrat în figura 3-9(a), în care presupunem că numai stația 1 are un pachet de
transmis într-un anumit slot. În cele din urmă, în echilibru, rata de sosire, , în sistem ar trebui să
fie aceeași cu rata de plecare, Ge−G . Această relație este ilustrată în figura 3-10.
Observăm că debitul maxim posibil de 1/e 0,368 se înregistrează la G = 1. Acest lucru este
rezonabil, deoarece, dacă G < 1, sunt generate prea multe sloturi inactive, iar dacă G > 1, sunt
generate prea multe coliziuni. La G = 1, rata de plecare a pachetelor este de un pachet pe timp de
pachet, din care 1/e sunt pachetele nou sosite și 11/e sunt pachetele întârziate retransmise cu
succes.
Exemplul 3.1 Randament ALOHA cu sloturi
Să presupunem un sistem ALOHA cu sloturi cu 10 stații, un canal cu o rată de transmisie de 1500 bps
și o dimensiune a sloturilor de 83,33 ms. Care este debitul maxim realizabil pentru fiecare stație dacă
pachetele sosesc în conformitate cu un proces Poisson?
Dimensiunea pachetului este de 1500 0,08333 = 125 de biți, astfel încât canalul poate suporta un
maxim de 12 pachete pe secundă (G = 1 pe slot). Dintre acestea, unele vor sfârși prin a intra în
coliziune, iar debitul efectiv va fi egal cu 0,368 12 = 4,416 pachete pe secundă. Deoarece acest lucru
este agregat pe 10 stații, fiecare stație poate transmite efectiv 4,416 / 10 = 0,4416 pachete pe secundă,
sau aproximativ 26 de pachete pe minut, în cel mai bun caz.
Figura prezintă, de asemenea, debitul pentru ALOHA pur (fără sloturi). În acest caz, transmiterea
pachetelor poate începe în orice moment și nu este limitată la începerea sloturilor. Deoarece în
ALOHA o stație nu verifică dacă canalul este ocupat înainte de a transmite, orice pachet a cărui
transmisie a început în intervalul de timp de un pachet față de transmisia curentă va intra în
coliziune cu transmisia curentă, Figura 3-5 și Figura 3-9(b). Astfel, un pachet nu va suferi o
coliziune dacă niciun alt pachet nu este transmis într-un interval de două pachete-timp: S = GP0 =
Ge−2G . În acest caz, debitul maxim posibil de 1/2e 0,184 este atins la G = 0,5 pachete pe timp de
pachet. De fapt, dimensiunea de două ori mai mare a perioadei vulnerabile de Aloha pur produce
o reducere de două ori a debitului maxim realizabil.
Putem observa că, pentru orice rată de sosire mai mică decât 1/e, există două valori ale lui G
pentru care rata de sosire este egală cu rata de plecare. Avem nevoie de un model mai precis
pentru a înțelege mai bine comportamentul sistemului. Unele dintre problemele acestui model
simplu sunt următoarele:
Echilibru
0.4
ALOHA cu fante: S = Ge-G
S (randament pe timp de
0.3
Rata de sosir
0.2
0.1 ALOHA pur: S = Ge-2G
pachet) 0 0.5 1.0 1.5 2.0 3.0

G (încercări de transmisie pe timp de pachet)
Figura 3-10: Eficiența protocolului ALOHA MAC. (În cazul ALOHA cu sloturi, timpul
pachetului este egal cu timpul slotului).
• Se presupune o rată de sosire constantă, dar rata de sosire scade odată cu creșterea
numărului de noduri (stații) blocate, deoarece nu există tamponare.
• Nu se specifică ce este G - se presupune pur și simplu că procesul compozit (sosiri noi
plus retransmisii) poate fi aproximat ca un proces Poisson cu rata de sosire G
• Nu se spune nimic despre probabilitățile de retransmisie.
Pentru a obține un model mai precis al sistemului, presupunem un model fără memorie al
transmiterii pachetelor. În mod normal, în ALOHA cu sloturi, o stație așteaptă un număr întreg
aleatoriu de sloturi de timp înainte de a încerca să retransmită. În schimb, presupunem că un
pachet întârziat este retransmis cu probabilitatea qr în fiecare slot succesiv până când are loc o
retransmitere reușită.
Comportamentul ALOHA cu fante poate fi acum reprezentat ca un lanț Markov în timp discret
(figura 3-11). Starea n reprezintă numărul de noduri blocate la începutul unui anumit slot. Fiecare
dintre aceste noduri va transmite un pachet într-un anumit slot, independent unul de celălalt, cu
probabilitatea qr . În ipoteza 6 de lipsă de tamponare, un total de mn noduri sunt libere să accepte
pachete nou sosite. Deoarece pachetele noi sosesc distribuite în mod Poisson cu media /m,
probabilitatea de a nu sosi niciun pachet este e−/m . Astfel, probabilitatea ca un nod nerestricționat
să transmită un pachet în intervalul dat este qa = 1 e−/m . Fie ca Qa (i, n) să indice probabilitatea
ca i noduri nerestricționate să transmită pachete într-un interval dat și, în mod similar, Qr (i, n) să
indice probabilitatea ca i noduri rămase în urmă să transmită pachete într-un interval dat:
m   i
Qa i,   q qa (3.4a)
i
i
 ni
Qr i,  i 1 q qr (3.4b)
Probabilitățile de tranziție Pij din figura 3-11 pot fi derivate prin utilizarea Qa (i, n) și Qr (i, n), a
se vedea, de exemplu, [Bertsekas & Gallagher 1992]. În mod clar, o transmisie va fi reușită dacă
există o sosire nouă Qa (1, n) și nu există retransmisii de pachete restante Qr (0, n), sau dacă nu
există sosiri noi Qa (0, n) și o retransmisie de pachete restante Qr (1, n). Probabilitatea unei
transmisii reușite Psuccess poate fi exprimată după cum urmează:
Psucces Qa 1,  Qr 0,  Qa 0,  Qr 1,  (3.5)
P04
P03
P02
P12 P23
0 1 2 3 4
P10 P21 P32
P00 P11 P22 P33 P44
Figura 3-11: Reprezentarea lanțului Markov pentru ALOHA cu fante. Stările reprezintă
numărul de stații blocate, care poate scădea cu cel mult una la fiecare transmisie, dar poate
crește cu un număr arbitrar. Pij reprezintă probabilitatea unei tranziții de la starea i la
starea j.
Qa 0,  1 
mn mn1
qa Qa 1, m 1 qa qa
unde
Qr 0,  1 
n n1
qr Qr 1, n 1 qr qr
Apoi,
mn1 n1
Psucces (m n) qa (1 qr ) (1 qa ) n qr 1 qa 1 qr
Pentru qa și qr mici, putem introduce următoarele aproximări:

a 1q1; 1qr 1; (1q )am−n−1 (1q )am−n ; și, (1q )rn−1 (1q )rn
ceea ce duce
la mn n
Psucces m  qa n qr 1 qa 1 qr
Mai mult, este evident că rata de încercare de transmisie, G, depinde de numărul de pachete în
așteptare, n, ca G(n) = (m n) qa n qr . Atunci putem scrie:
mn n
Psucces  1 1 qa 1 qr
Deoarece qa și qr sunt mici, folosim aproximația (1 x)y e−xy pentru x mic, și obținem că (1q )am−n
e−q  și (1q ) n e−q r n .
r
Acest randament intră în:

Succes   emnqa enqr  emnqa emnqa nqr
În cele
din
Psucces  e  (3.6)
urmă,
Astfel, analiza intuitivă anterioară este în esență corectă în sensul că numărul de pachete într-un
slot este bine aproximat ca o variabilă aleatorie Poisson, dar parametrul G(n) variază în funcție de
stare. Diagrama de eficiență este prezentată în figura 3-12. Un parametru util în înțelegerea
acestui comportament al sistemului este deriva, Dn , în starea n ca variație așteptată a întârzierilor
pe durata unui timp de slot, începând din starea n:
Punctul
stabil
dorit
mq Rata de
plecare
Ge−G Echilibru
S (debit pe slot)
instabil
Punct
Rata de stabil
sosire nedorit
(m n)qa
n=0 G = (m n)qa nqr n=m

G = 0 G = mqa G = mqr
G (încercări de transmisie pe slot)
Figura 3-12: Eficiența ALOHA cu fante. Axa orizontală corespunde atât stării n, cât și ratei
de încercare G, care sunt legate prin ecuația liniară G = (m n)qa nqr cu qr qa .
Dn = (rata preconizată a noilor sosiri acceptate) (numărul preconizat de transmisii într-un slot)
= (m n)qa Psucces
În figura 3-12, pentru n la stânga echilibrului instabil, Dn este negativ și n se îndreaptă spre
punctul stabil dorit. Pentru n la dreapta punctului instabil, Dn este pozitiv și n se îndreaptă spre
punctul stabil nedorit. În acest caz, au loc coliziuni în aproape toate sloturile succesive, iar
sistemul rămâne puternic blocat pentru o perioadă lungă de timp. Cititorul interesat este invitat să
consulte alte surse pentru o analiză suplimentară a sistemului, de exemplu, [Bertsekas &
Gallagher 1992; Hayes 1984; Keiser 2002].
3.3 Protocoale de detectare a purtătoarelor
Spre deosebire de ALOHA, unde stațiile vorbesc pur și simplu ori de câte ori au nevoie, în
protocoalele de detectare a purtătoarelor, stațiile ascultă înainte de a vorbi (sau de a transmite).
În multe sisteme cu acces multiplu, cum ar fi rețelele locale, o stație poate afla dacă alte stații
transmit sau nu după o întârziere de propagare și detecție foarte scurtă în raport cu timpul de
transmisie a pachetului. Întârzierea de detecție este timpul necesar unui receptor fizic pentru a
determina dacă o altă stație transmite sau nu. Observați că acest lucru implică identificarea
pozitivă a unei transmisii de pachete, spre deosebire de zgomotul aleatoriu al canalului, astfel
încât trebuie detectat cel puțin un preambul al pachetului. În cazul în care stațiile pot detecta rapid
perioadele de inactivitate, este rezonabil să se pună capăt prompt perioadelor de inactivitate după
detectare și să se permită stațiilor să inițieze transmisii de pachete. Acest tip de strategie,
denumită CSMA (carrier sense multiple access), nu implică neapărat utilizarea unei purtătoare, ci
pur și simplu capacitatea de a detecta rapid perioadele de inactivitate.
Valoarea parametrului (figura 3-4) are un efect direct asupra performanțelor unui protocol
CSMA. În primul rând, este direct proporțional cu perioada vulnerabilă și, după cum s-a
menționat deja, cu cât perioada vulnerabilă este mai lungă, cu atât probabilitatea de coliziune este
mai mare. În al doilea rând, în unele variante de CSMA în care
Timeout
Aștepta
Inactiv (p- (CSMA/CA) /
Aște ți
persistent) Pr(1- Inactiv (p-
ptați pentru
p) / persistent) Pr(p) /
1 slot ACK primit backoff
(CSMA/CA) /
Backoff OK /
În inactivitate (1-
persistent și Creșteți
Sens nepersistent) / Trimit Sfâr
eți șitul backoff-
ul Backoff
Inactivitate
Fără prea
(CSMA/CA) /
mare / coliziune
Ocupat (1- Aștept (CSMA/CD) /
persistent & p- ați
persistent) / pentru Coliziune
Ocupat Ge Aban
IFS (CSMA/CD) / m donaț
(nepersistent) /
Așteptaț i
i timp
aleatori
u
Figura 3-13: Diagrama de stare pentru familia de protocoale CSMA. Diversele scheme
CSMA diferă în ceea ce privește persistența și modul în care detectează o coliziune.
sursele ascultă mediul simultan în timp ce transmit (CSMA/CD, descris mai jos), acestea pot
detecta coliziunea imediat după începerea transmisiei, iar timpul de detectare a coliziunii este
direct proporțional cu . Cu cât perioada de detecție este mai mică, cu atât mai repede este
detectată coliziunea, astfel încât acestea pot rezolva rapid conflictul și pot relua transmisia. Astfel,
performanța CSMA se degradează odată cu creșterea   asemenea, se degradează odată cu
creșterea ratei canalului și cu scăderea dimensiunii pachetelor.
Atunci când se utilizează CSMA, o stație care trebuie să transmită un pachet așteaptă până când
canalul este silențios înainte de a transmite. Atunci când canalul este detectat ca fiind inactiv, o
stație poate adopta una dintre cele trei abordări diferite (în funcție de proiectarea rețelei) pentru a
plasa un pachet pe canal: CSMA nepersistent, CSMA 1-persistent și CSMA p-persistent. CSMA 1-
persistentă este un caz special al schemei p-persistente, dar de obicei este considerată separat.
Aceste protocoale diferă prin acțiunea pe care o întreprinde o stație cu un pachet de transmis după
ce detectează canalul inactiv. Cu toate acestea, atunci când o stație constată că o transmisie nu a
avut succes, în fiecare protocol, programarea retransmiterii pachetului este aceeași. În aceste
reprogramări, pachetul este trimis din nou în funcție de o întârziere de retransmisie distribuită
aleatoriu. Tabelul 3-1 rezumă aceste protocoale, iar figura 3-13 prezintă o diagramă de tranziție
de stare.
Tabelul 3-1: Caracteristicile celor trei protocoale CSMA de bază atunci când canalul este
detectat liber sau ocupat. În cazul în care o transmisie nu a avut succes, toate cele trei
protocoale întreprind aceeași acțiune; a se vedea textul pentru detalii.
Protocolul CSMA Reguli de transmisie
Nepersistent Dacă mediul este inactiv, transmiteți.
Dacă mediul este ocupat, așteptați o perioadă de timp aleatorie și detectați
din nou canalul.
1-persistent Dacă mediul este inactiv, transmiteți.
Dacă mediul este ocupat, continuați detectarea până când
canalul este liber; apoi transmiteți imediat.
p-persistent Dacă mediul este inactiv, se transmite cu o probabilitate p.
Dacă mediul este ocupat, continuați detectarea până când canalul este liber;
1 Peri 1 Timp
oada
Pachetul Pachetul
Stația 1 de
A B
inactiv
itate
Stația 2
1
Pachet C
Stația 3
Y
Perioada
vulnerabil
 Vu lnerabil
pe
Stație m
01 
Transmitere reușită Coliziune

(perioadă = 1) (perioadă = 1+Y)
Figura 3-14. Încercări reușite și nereușite pentru CSMA nepersistent. Timpul este măsurat
în unități de timp de transmisie a pachetelor txdat .
atunci transmite cu o probabilitate p.

Eficiența CSMA este mai bună decât cea a ALOHA datorită perioadei vulnerabile mai scurte a
CSMA: Stațiile nu vor iniția o transmisie dacă detectează o transmisie deja în curs. Observați că
CSMA nepersistent este mai puțin lacom decât CSMA 1-persistent, în sensul că, la observarea
unui canal ocupat, nu îl detectează în mod continuu în scopul de a-l capta imediat după detectarea
sfârșitului transmisiei anterioare. În schimb, CSMA nepersistent așteaptă o perioadă de timp
aleatorie și apoi repetă procedura. În consecință, acest protocol conduce la o mai bună utilizare a
canalului, dar la întârzieri mai mari decât CSMA 1-persistent.
Figura 3-14 ilustrează încercările de transmisie pentru CSMA nepersistent. Mediul este considerat
inactiv dacă nu există transmisii pe durata . Odată începută, transmisia va avea succes dacă nicio
altă stație nu încearcă să transmită în perioada vulnerabilă, de asemenea cu durata
. În timpul perioadei vulnerabile, stația își declară în esență intenția de a transmite și transmite
simultan. După această perioadă, toate celelalte stații vor auzi o transmisie în curs și își vor amâna
propriile transmisii. În cazul în care o altă stație încearcă să transmită în timpul perioadei
vulnerabile, are loc o coliziune.
Durata perioadei vulnerabile determină performanța unui protocol CSMA - cu cât perioada
vulnerabilă este mai scurtă, cu atât numărul de coliziuni este mai mic și, prin urmare, cu atât mai
bun este debitul canalului. Durata a perioadei vulnerabile poate fi manipulată, așa cum se arată în
discuția privind figura 3-4 de mai sus.
CSMA P-persistent se aplică canalelor cu sloturi și funcționează după cum urmează. La
detectarea unui canal inactiv, acesta transmite cu o probabilitate p. Cu o probabilitate q = 1 p, se
amână până la următorul slot. În cazul în care acest slot este, de asemenea, inactiv, fie transmite,
fie amână din nou, cu probabilitățile p și q. Procesul se repetă până când fie a fost transmis cadrul,
fie o altă stație a început să transmită. În acest din urmă caz, stația ghinionistă se comportă ca și
cum ar fi avut loc o coliziune (adică așteaptă un timp aleatoriu și încearcă din nou). Dacă stația
simte inițial canalul ocupat, ea așteaptă până la următorul slot și aplică algoritmul de mai sus.
3.3.1 Analiza debitului de transfer al CSMA CSMA nepersistent

Aici prezint o analiză a debitului pentru CSMA nepersistent, similară cu cea pentru ALOHA cu
sloturi prezentată mai sus. Analiza pentru versiunile p-persistente este ceva mai complicată, iar
cititorul trebuie să consulte [Kleinrock & Tobagi 1975; Takagi & Kleinrock 1985; Sohraby et al.
1987]. Această analiză o urmează pe cea din [Bertsekas & Gallagher 1992].
Analiza este similară cu cea a ALOHA cu sloturi obișnuite, cu diferența că sloturile inactive au
durata . De asemenea, sosirea pachetelor este considerată ca fiind întârziată dacă sosește în timp
ce o transmisie este în curs. Sistemul poate fi reprezentat cu un lanț Markov, ca în figura 3-11.
Din nou, presupun un model fără memorie al transmiterii pachetelor în scopul analizei. Aceasta
înseamnă că retransmiterea poate avea loc în orice slot liber ulterior cu probabilitatea qr . Timpul
dintre tranzițiile de stare (inclusiv autotransitările) este fie     liber, fie (1 ),
pentru un slot ocupat. Probabilitatea ca un slot să fie inactiv este probabilitatea comună de a nu
exista sosiri noi și retransmisiuni: Pidle = e− (1q )rn . În schimb, probabilitatea unui slot ocupat
este Pbusy = 1 Pidle .
Timpul așteptat între tranzițiile de stare, presupunând că sistemul se află în starea n, este:
E[timpul dintre tranzițiile de stare] = Pidle (1 ) Pidle = 1 Pidle = 1 e− (1q )rn .
Astfel, numărul așteptat de sosiri între tranzițiile de stare este pur și simplu acest timp înmulțit cu
probabilitatea unei sosiri, ,
E[sosiri] = [1 e− (1q ) ]rn
Numărul așteptat de plecări între tranzițiile de stare în starea n este pur și simplu probabilitatea
unei transmisii reușite, Ecuația (3.5), rescrisă aici sub forma:
Psucces Qa  Qr 0,  Qa  Qr 1, 
Qa () este Poisson cu parametrul și Qr (, n) este binomial cu parametrul qr . Atunci,
n n1 n1
Succes e− 1 qr e− n qr 1 qr
n q n
e 11 
q
1q 
Este din nou util să definim deriva Dn în starea n ca fiind variația preconizată a numărului de
restanțe în perioada dintre tranzițiile de stare, adică deriva este numărul preconizat de sosiri noi
minus numărul preconizat de plecări între tranzițiile de stare. Atunci,
Dn  Psucces 1 e n  n
11 qr e 11
qr qr
1 q
Deriva caracterizează tendința temporală a stării sistemului. În cazul în care deriva este negativă,
Dn 0, atunci sistemul tinde să devină mai puțin încărcat, ceea ce reprezintă un rezultat de dorit.
În cazul în care Dn 0, atunci sistemul tinde să devină mai încărcat, ceea ce reprezintă un rezultat
nedorit care duce la coliziuni.
în aproape toate sloturile succesive. Aplicând aproximările (1q )rn−1 (1q )rn e−q r n și 1qr
1 pentru un q micr , se obține:
 qr n
Dn 1 qr  qr n
Definim g(n) în starea n ca fiind numărul preconizat de transmisii de pachete în următorul interval
de timp liber ( unități de timp) care urmează tranziției la starea n. Aceasta include noile sosiri și
retransmisiile întârziate, g(n) = qr n. Aplicând g(n) la expresia de mai sus pentru derivă
rezultă:
Dn 1 e−g  −g 
În mod clar, Dn este

negativ dacă:  e −g 
gn (3.7)
1
Numărătorul este numărul preconizat de plecări per tranziție de stare, iar numitorul este durata
preconizată a unei perioade de tranziție de stare. Astfel, raportul din (3.7) este, de asemenea,
numărul de plecări pe unitate de timp, adică randamentul sistemului:
−g 
Ethroughput  e
1 e−g n
Această funcție este prezentată în figura 3-15(a). Debitul așteptat al sistemului este maximizat la
  . Pentru a vedea acest lucru, luăm derivata debitului în raport cu g(n) și găsim
valoarea zero. Cu g = g(n), avem:
d  e −g  1 e −g e−g g e−g g e−g e−g
g 1 e 0−g
dgn 1 
Echivalăm numărătorul cu zero și după câteva manipulări avem: 1 (1 ) g e−g

= 0. Aplicând aproximația e−g 1 g + g2 /2, avem: 1 (1 ) g (1 g + g2 /2) = 0, ceea ce conduce
la g2 /2  = 0. Prin aplicarea formulei pătratice se obține:
g 1 2 1, ceea ce nu este exact ceea ce căutăm. Cu toate acestea, presupunând că ,
durata unui slot inactiv ca fracțiune din slotul de date, este mică, 1, se obține ceea ce se caută pentru
rezultat:   .
Ethroughput 1  2 . Acesta este
La   , valoarea așteptată a debitului este
indicat în figura 3-15(a). Astfel, pentru un număr mic de , debitul este foarte apropiat de 1.
1 ge−g
1 −g
Debit pe timp de slot

Rata de
plecare
Rata de
(a) sosir
Echilibru
g = (2) g (încercări de transmisie pe interval de timp)
1.0
Nepersistent
CSMA/CD
CSMA
0.8 = 0.01
nepersistent CSMA
S (randament pe timp de
0.6
CSMA 1-persistent
(b) 0.4
Fantă
pachet)
ALOHA
0.2
ALOHA pur
0.1 1 10 100 1000

G (încercări de transmisie pe timp de pachet)
Figura 3-15. (a) Randamentul protocolului CSMA în funcție de rata de transmisie

încercată g în pachete pe slot inactiv. (b) Comparația eficienței diferitelor protocoale
CSMA MAC. Observați scara logaritmică pe axa orizontală. Pentru tehnicile CSMA,
creșterea numărului de încercări se traduce prin scăderea dimensiunii slotului
(determinată de parametrul ).
Figura 3-15(b) prezintă eficiența protocoalelor CSMA în ceea ce privește încercările de

transmisie pe timp de pachet, care este de obicei prezentată în literatura de specialitate. Cititorul
poate fi nedumerit de relația dintre figura 3-15(a) și figura 3-15(b) - diferența apare din cauza
absciselor diferite. Observați că, pentru tehnicile CSMA, creșterea numărului de încercări pe timp
de pachet se traduce prin scăderea dimensiunii fantei în raport cu timpul de pachet, care este
determinată de parametrul   mod natural, dacă există mai mult de o încercare de transmisie
pe timp, va rezulta o coliziune. Dacă doar o singură stație începe să transmită la începutul unui
slot, celelalte stații vor simți acest lucru și nu vor mai transmite în sloturile următoare. Astfel, cu
cât este mai scurt  atât este posibilă o mai bună utilizare; dar, după cum s-a subliniat deja, nu
poate fi mai scurt decât ceea ce dictează întârzierea de propagare și detectare a sistemului fizic.
Figura 3-15(b) prezintă debitul în termeni de rată de încercări pe timp de pachet. Rețineți că G
este rata de încercări, nu numărul de încercări. Prin urmare, cu cât rata este mai mare, cu atât
timpul dintre transmisii este mai scurt. Cu toate acestea, odată ce începe o transmisie, celelalte
stații vor simți canalul ocupat și își vor amâna transmisia.
Analiza suplimentară a performanțelor CSMA depășește sfera de aplicare a acestui text și cititorul
interesat este invitat să consulte, de exemplu, [Bertsekas & Gallagher 1992; Hayes 1984].
3.3.2 CSMA/CD
Protocoalele CSMA persistente și nepersistente reprezintă o îmbunătățire clară față de ALOHA,
deoarece acestea asigură că nicio stație nu începe să transmită atunci când simte canalul ocupat. O
altă îmbunătățire constă în faptul că stațiile își întrerup transmisiile imediat ce detectează o
coliziune3 . Terminarea rapidă a pachetelor deteriorate economisește timp și lățime de bandă.
Acest protocol este cunoscut sub numele de CSMA cu detectare a coliziunii sau CSMA/CD, care
este o variantă a CSMA cu 1 persistență. Acesta funcționează după cum urmează:
1. Așteptați până când canalul este inactiv.
2. Atunci când canalul este liber, transmiteți imediat și ascultați în timpul transmisiei.
3. Dacă se produce o coliziune, se întrerupe transmiterea pachetului, apoi se așteaptă o
întârziere aleatorie și se revine la pasul 1.
Protocolul prevede ca emițătorul să detecteze coliziunea înainte de a înceta să transmită pachetul.
Astfel, timpul de transmisie al celui mai mic pachet trebuie să fie mai mare decât un timp de
propagare dus-întors, adică 2. Această cerință limitează distanța dintre două computere pe rețeaua
LAN Ethernet cu fir. Cel mai mic pachet este de 64 de octeți. Această valoare de 64 de octeți este
derivată din distanța maximă inițială de 2500 m între interfețele Ethernet, plus timpul de tranzit
prin până la patru repetori, plus timpul de care are nevoie sistemul electronic pentru a detecta
coliziunea. Cei 64 de octeți corespund la 51,2 s, ceea ce este mai mare decât timpul de tranzit dus-
întors pe distanța de 2500 m (aproximativ 18 s) plus întârzierile între repetori și pentru detectarea
coliziunii.
Este important să realizăm că detectarea coliziunii este un proces analogic. Hardware-ul stației
trebuie să asculte cablul în timp ce acesta transmite. Dacă ceea ce citește înapoi este diferit de
ceea ce emite, știe că are loc o coliziune. Implicația este că codificarea semnalului trebuie să
permită detectarea coliziunilor (de exemplu, o coliziune a două semnale de 0 volți ar putea fi
imposibil de detectat).
3.3.3 CSMA/CA
În rețelele LAN fără fir nu este practic să se facă detectarea coliziunilor din două motive principale:
1. Punerea în aplicare a unui mecanism de detectare a coliziunii ar necesita implementarea
unui radio full duplex, capabil să transmită și să recepționeze simultan. Spre deosebire de
rețelele LAN cu fir, în care un emițător poate monitoriza simultan mediul pentru a detecta
o coliziune, în multe rețele LAN fără fir, puterea emițătorului copleșește un receptor
colocat. Gama dinamică a semnalelor de pe suport este foarte mare. Aceasta este în
principal rezultatul pierderilor de propagare, unde semnalul scade exponențial de la sursa
sa (amintiți-vă figura 2-14(a)!). Astfel, o stație de emisie nu poate distinge eficient
semnalele slabe primite de zgomot și de efectele propriei transmisii.
2. Într-un mediu fără fir, nu putem presupune că toate stațiile se aud între ele, ceea ce
reprezintă ipoteza de bază a schemei de detectare a coliziunilor. Din nou, din cauza
pierderilor de propagare, avem următoarea problemă. Faptul că stația de emisie simte
mediul liber
3
În rețelele cu suport cu fir, stația compară semnalul pe care îl plasează pe fir cu cel observat pe fir pentru a detecta
coliziunea. Dacă aceste semnale nu sunt identice, înseamnă că a avut loc o coliziune.
nu înseamnă neapărat că mediul este liber în jurul zonei de recepție. (Aceasta este așa-
numita "problemă a stației ascunse", care va fi analizată mai jos).
Prin urmare, atunci când o stație transmite un pachet, nu are nicio idee dacă pachetul a intrat sau
nu în coliziune cu un alt pachet până când nu primește o confirmare de la receptor (sau până când
se întrerupe din cauza lipsei unei confirmări). În această situație, coliziunile au un efect mai mare
asupra performanței decât în cazul CSMA/CD, unde pachetele care intră în coliziune pot fi
detectate rapid și anulate. Prin urmare, este logic să se încerce evitarea coliziunilor, dacă este
posibil, iar o schemă populară în acest sens este CSMA/Collision Avoidance sau CSMA/CA.
IEEE a standardizat CSMA/CA ca fiind standardul IEEE
802.11, a se vedea capitolul 4 de mai jos. CSMA/CA este în esență p-persistență, cu deosebirea
că, atunci când mediul devine inactiv, o stație trebuie să aștepte o perioadă de timp pentru a afla
soarta transmisiei anterioare înainte de a concura pentru mediu. După ce un pachet a fost
transmis, timpul maxim până când o stație detectează o coliziune este de două ori mai mare decât
timpul de propagare a unui semnal între stațiile cele mai îndepărtate, plus timpul de detecție.
Astfel, stația are nevoie de cel puțin  unități. Intervalul de timp dintre pachete (cadre) necesar
pentru ca mecanismul de detecție a purtătoarei să determine că mediul este inactiv și disponibil
pentru transmisie se numește spațiu interframe (IFS). O stație primește o prioritate mai mare dacă
i se atribuie un spațiu interframe mai mic.
Atunci când o stație dorește să transmită date, aceasta detectează mai întâi dacă mediul este
ocupat. Aici se aplică două reguli de bază:
1. În cazul în care mediul a fost inactiv pentru o perioadă mai lungă decât un IFS
corespunzător nivelului său de prioritate, transmisia poate începe imediat.
2. Dacă mediul este ocupat, postul intră în starea de amânare a accesului. Stația detectează
continuu mediul, așteptând ca acesta să devină inactiv. Atunci când mediul devine
inactiv, stația așteaptă mai întâi un IFS, apoi setează un temporizator de contenție la un
interval de timp selectat aleatoriu în intervalul [0, CW1], unde CW este o lungime
predefinită a ferestrei de contenție. Stația poate transmite pachetul după expirarea acestui
temporizator.
După ce transmite un pachet, stația așteaptă ca receptorul să trimită un ACK. În cazul în care nu
se primește niciun ACK, se presupune că pachetul este pierdut din cauza coliziunii, iar sursa
încearcă din nou, alegând un timer de contenție la întâmplare dintr-un interval de două ori mai
lung decât cel anterior (backoff exponențial binar). Contorul descrescător al temporizatorului
garantează că stația va transmite, spre deosebire de o abordare p- persistentă, în care, pentru
fiecare slot, decizia de a transmite sau nu se bazează pe o probabilitate fixă p sau qr . Astfel,
indiferent de valoarea temporizatorului cu care începe o stație, aceasta scade întotdeauna până la
zero. Dacă stația simte că o altă stație a început să transmită în timp ce ea aștepta expirarea
cronometrului de contenție, nu își resetează cronometrul, ci doar îl îngheață și repornește
numărătoarea inversă atunci când pachetul finalizează transmisia. În acest fel, stațiile care se
întâmplă să aleagă o valoare mai lungă a temporizatorului obțin o prioritate mai mare în
următoarea rundă de contenție.
După cum se poate observa, CSMA/CA introduce în mod deliberat întârzieri în transmisie pentru
a evita coliziunea. Evitarea coliziunilor crește eficiența protocolului în ceea ce privește procentul
de pachete care sunt transmise cu succes (debit util). Observați că eficiența măsoară doar raportul
dintre transmisia reușită și numărul total de transmisii. Cu toate acestea, ea nu specifică
întârzierile care rezultă din amânările introduse pentru a evita coliziunile. Figura 3-16 prezintă
relația calitativă pentru întârzierile medii ale pachetelor, în funcție de rata de sosire a pachetelor.
Întârzierea medie a
TDMA
Rata maximă de
transmisie a
pachetelor
canalului
CSMA
ALOHA
Rata de sosir
Figura 3-16. Relația calitativă dintre întârzierile medii ale pachetelor și rata de sosire a
pachetelor pentru diferite protocoale MAC.
3.4 Alte protocoale MAC
Protocoalele MAC descrise mai sus reprezintă doar o mică selecție a diferitelor tehnici de
comunicare multiacces propuse. Am pus accentul pe protocoalele MAC bazate pe contenție.
Eticheta spectrală a benzilor PCS fără licență (Pahlavan și Krishnamurthy, p. 423):
Protocol LBT de ascultare înainte de a vorbi (sau de a transmite)
Putere redusă a emițătorului
Durata limitată a transmisiei
IEEE 802.11 - Wi-Fi, descris în detaliu în capitolul 4 de mai jos.
ETSI - HIPERLAN
IEEE 802.15 - Bluetooth
IEEE 802.16 - Wireless fix (Wi-Max)
Alianța ZigBee http://www.zigbee.org/

Centrul de resurse ZigBee și IEEE 802.15.4 http://www.palowireless.com/zigbee/
Alte tipuri de protocoale MAC includ protocoale bazate pe rezervări, care sunt fără contenție (fără
coliziuni).
3.5 Interferențe de acces multiplu

B
C G B
A C GD F
A
B E D F
C G B E
A C G B
D F A C G
E D F A
E D F
E
Figura 3-17. Efectul unei puteri de transmisie mari asupra celulelor de cochannel. Etichetele
cu litere indică frecvențele canalelor.
Lipsa de spectru radio a dus la reutilizarea frecvențelor și la crearea unei arhitecturi celulare
pentru rețelele fără fir. Semnalele de la stațiile mobile provoacă interferențe între stațiile din
aceeași celulă sau din celule diferite. Obiectivul unui sistem de radiocomunicații celulare este de a
aloca frecvențe sau canale celulelor din cadrul unui grup, astfel încât distanța dintre celulele care
interferează (canal comun sau canal adiacent) să fie cât mai mare posibil. Cerința conflictuală de
reutilizare maximă a frecvențelor duce la interferențe. Un exemplu de alocare a canalelor este
prezentat în figura 3-17. Simptomele interferenței pot fi simplificate astfel::
• În stratul fizic, interferența degradează calitatea canalului și are ca rezultat creșterea BER
al canalului.
• La nivelul de legătură/MAC, interferența se manifestă prin creșterea încărcăturii de trafic
pe canal, adică un canal ocupat și/sau "coliziuni" de pachete.
Deși foarte simplificată, această clasificare oferă un punct de plecare util pentru a analiza efectele
interferențelor cu acces multiplu (MAI).
3.5.1 Stratul fizic Interferențe

Controlul puterii este esențial în sistemele celulare pentru o capacitate ridicată a sistemului și o
calitate satisfăcătoare a acestuia prin (i) limitarea interferențelor între utilizatorii din celule
diferite care utilizează același canal de frecvență (adică interferențe de canal comun) și (ii)
atenuarea efectului de apropiere și de îndepărtare, care reduce interferențele între utilizatorii din
aceleași celule sau din celule diferite care utilizează canale de frecvență adiacente. [Efectul de
apropiere și de depărtare este o condiție în care un emițător din apropiere captează receptorul
stației mobile sau al stației de bază, astfel încât aceasta din urmă nu poate detecta semnalul unui
al doilea emițător situat mai departe]. În sistemele CDMA, controlul puterii este necesar pentru
funcționarea sistemului, deoarece capacitatea sistemului CDMA este limitată de interferențe.
O măsură importantă de performanță în proiectarea sistemelor celulare este raportul semnal-interferență.
(SIR), care poate fi scris după cum urmează:
Pdesired
SI Pint erferință,i i
(3.8)
Aici Pdestinat este intensitatea semnalului de la stația de bază dorită, iar Pinterferență,i este intensitatea
semnalului de la a i-a stație de bază care interferează. Intensitatea semnalului scade ca (2.9). Să
presupunem că există două stații de bază transmițătoare BS1 și BS2 situate într-o zonă cu aceeași
putere de emisie PT și o stație mobilă
se află la o distanță d1 față de primul și d2 față de al doilea. În cazul în care MS încearcă să

comunice cu BS1 , semnalul de la BS2 reprezintă o interferență. SIR pentru această stație mobilă
este:
GPT
f2c  1
d
SI GPT
f2c  2 d
Cu cât raportul d1 /d2 este mai mare, cu atât mai mare este SIR și mai bună este performanța.
Pentru a evita interferențele, o stație mobilă sau o stație de bază ar trebui să funcționeze la cel mai
mic SIR posibil, astfel încât calitatea comunicațiilor să fie acceptabilă. La prima vedere, acest
lucru poate părea contraintuitiv, deoarece s-ar putea crede că este important să se mențină un SIR
ridicat pentru o bună calitate a comunicațiilor. Cu toate acestea, o putere de transmisie mare pe un
canal de frecvență într-o celulă are ca rezultat o interferență mare în toate celulele de cocanal cele
mai apropiate care utilizează același canal de frecvență, deși la o distanță suficientă de la stația de
bază respectivă. Acest lucru reduce calitatea comunicațiilor în toate zonele și nu este de dorit.
Procedurile de control al puterii determină nivelurile de putere și timpii de transmisie către și de
la stație. Controlul nivelului de putere funcționează în așa fel încât, pe măsură ce stația mobilă se
apropie de stația de bază pe care o utilizează, sistemul reduce puterea pentru a reduce
interferențele cu alte transmisii. În schimb, pe măsură ce stația se îndepărtează de stația de bază,
sistemul poate crește nivelul de putere pentru a menține calitatea transmisiei. Procedurile de
control al puterii pot, de asemenea, să promoveze o durată de viață lungă a bateriei prin reducerea
puterii radiate la un terminal la minimul necesar pentru a îndeplini obiectivele de calitate a
transmisiei.
Efectul de apropiere și de depărtare este o situație în care un emițător din apropiere captează
receptorul stației mobile sau al stației de bază, astfel încât aceasta din urmă nu poate detecta
semnalul unui al doilea emițător aflat la o distanță mai mare. Acest lucru poate fi considerat atât
dăunător, cât și benefic. Unele dezavantaje au fost menționate mai sus, dar un beneficiu poate
consta în faptul că ceea ce, în caz contrar, ar duce la o coliziune, ar putea sfârși prin a fi o
transmisie reușită.
Un parametru util este SINR, iar dacă SINR depășește un anumit prag, receptorul va obține cu
succes pachetul chiar dacă alte stații transmit simultan în aceeași bandă de frecvență sau în banda
de frecvență vecină. Astfel, ecuația pentru transmiterea cu succes, de exemplu, (3.5), trebuie
modificată pentru a încorpora această posibilitate.
3.5.2 Interferențe la nivelul de legătură: Stații

ascunse și expuse
Rețelele de difuzare fără fir prezintă unele fenomene care nu sunt prezente în rețelele de difuzare
cu fir. Mediul aerian este împărțit în regiuni de difuzare, în loc să fie un singur mediu de difuzare.
În 802.11, partițiile se numesc BSS. Fenomenele descrise aici se datorează faptului că: (i) nu toate
stațiile dintr-o partiție se pot auzi neapărat între ele; și, (ii) regiunile de difuzare se pot suprapune.
Primul caz cauzează problema stațiilor ascunse, iar cel de-al doilea problema stațiilor expuse.
Spre deosebire de mediul de difuzare prin cablu, nu se aplică tranzitivitatea conectivității. În
rețelele de difuzare pe fir, cum ar fi Ethernet, dacă stația A poate auzi stația B și stația B poate
auzi stația
Gama de Gama de transmisii a lui B

transmisii ale
lui A
B B D
A C A C
(a) (b)
Figura 3-18. (a) Problema stației ascunse: C nu poate auzi transmisiunile lui A. (b)
Problema stației expuse: C amână transmisia către D deoarece aude transmisia lui B.
C, atunci stația A poate auzi stația C. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna în rețelele de
difuzare fără fir, după cum se vede în figura 3-18(a). În problema stației ascunse, stația C nu
poate auzi transmisiile stației A și poate concluziona în mod eronat că mediul este disponibil.
Dacă C începe să transmită, va interfera la B, ștergând cadrul de la A. În general, se consideră că
o stație X este ascunsă față de o altă stație Y din aria de acoperire a aceluiași receptor dacă
acoperirea de transmisie a transmițătoarelor de la X și Y nu se suprapune.
Diferite partiții de aer pot suporta mai multe transmisii simultane, care au succes atât timp cât
fiecare receptor poate auzi cel mult un singur emițător în același timp. În problema stației expuse,
stația C amână transmisia către D deoarece aude transmisia lui B, așa cum este ilustrat în figura 3-
18(b). Dacă C detectează mediul, va auzi o transmisie în curs și va concluziona în mod fals că nu
poate transmite către D, când, de fapt, o astfel de transmisie ar provoca o recepție proastă numai
în zona dintre B și C, unde nu se află niciunul dintre receptorii intenționați. Astfel, detectarea
purtătoarei este insuficientă pentru a detecta toate transmisiile pe suportul fără fir.
Problemele legate de stațiile ascunse și expuse apar numai în cazul protocoalelor de tip CSMA.
ALOHA, de exemplu, nu suferă de astfel de probleme, deoarece nu efectuează detectarea
canalului înainte de transmisie. În scenariul stațiilor ascunse, performanța CSMA degenerează la
cea a ALOHA, deoarece mecanismul de detectare a purtătorului devine practic inutil. În cazul
stațiilor expuse, situația se înrăutățește, deoarece detectarea purtătoarelor împiedică stațiile
expuse să transmită, în timp ce ALOHA nu ar fi deranjat canalul ocupat.
Ideea cheie este că coliziunile sunt localizate la receptor. O soluție constă în utilizarea stării de
mediu a receptorului pentru a determina comportamentul emițătorului. IEEE 802.11 specifică
Accesul multiplu cu evitarea coliziunilor pentru rețele fără fir (MACAW) pentru care include
schimbul atomic de trei cadre prezentat în figura 3-19(b). Ideea de bază din spatele acestei
scheme este ca emițătorul să stimuleze receptorul să emită un cadru scurt, astfel încât stațiile din
raza de acțiune a receptorului să poată detecta această transmisie și să evite să transmită pe durata
următorului cadru de date (mare). Prin această indirectă, emițătorul realizează o "achiziție de
podea", astfel încât să poată vorbi fără obstacole, deoarece toate celelalte stații vor rămâne tăcute
pe durata transmisiei. Raționamentul este că, în cazul în care se produce o coliziune, aceasta ar
trebui să dureze doar o perioadă scurtă de timp. Acest obiectiv este atins prin permiterea
coliziunilor numai în cazul pachetelor RTS. Deoarece pachetele RTS (și CTS) sunt foarte scurte,
spre deosebire de pachetele de date, care pot fi foarte lungi, durata coliziunii este redusă la
minimum.
Perioada de
contenție Timp
Ocupat în gol Pachet de
date
Expeditor
IFS
(2)
Ocupat
Receptor
(a)
Perioada
vulnerabilă
=
Ocupat
Acces la mediu amânat
Stație acoperită
Ocup Perioada de vulnerabilitate =
at Timpul pachetului
Stația ascunsă
Perioada de
contenție Timp
Ocupat în gol Pachet RTSData
Expeditor
IFS IFS
IFS
Ocupat (2) CTS
Receptor
(b) Perioada
vulnerabilă
Ocupat =
Stație acoperită
Perioada
Ocupat vulnerabilă
= RTS + IFS +
Stația ascunsă
Figura 3-19: (a) Modul de transmisie CSMA de bază. (b) Schimbul de unități atomice al
protocolului MACA este format din trei pachete: RTS, CTS și Date.
Sursa parcurge o procedură obișnuită, ca în cazul oricărui alt pachet (figura 3-13). Mai întâi
așteaptă ca mediul să devină inactiv. Apoi, așteaptă un interval între cadre și o perioadă de
contenție în gol. Apoi emite un mesaj de solicitare a trimiterii (RTS) către destinatarul său, a se
vedea figura 3-19(b). Dacă mesajul RTS reușește, receptorul trimite un răspuns CTS (Clear to
Send). După ce primește CTS, sursa transmite cadrul de date. Dacă o stație aude un RTS, așteaptă
suficient de mult timp până când un mesaj CTS este trimis de un receptor înainte de a încerca să
trimită orice date. Dacă o stație aude un mesaj CTS (care conține în corpul său lungimea
pachetului de date care urmează să fie transmis), se abține de la transmisie suficient de mult timp
pentru ca transmisia pachetului care urmează să se încheie. Dacă o stație a auzit RTS, dar nu și
CTS, aceasta presupune că propria transmisie nu va perturba transmisia paralelă și continuă cu
propria transmisie4 .
4
În cazul implementării IEEE 802.11 RTS/CTS, stațiile se abțin de la transmisie chiar dacă aud doar RTS
și nu CTS. Cu alte cuvinte, IEEE 802.11 nu rezolvă problema stațiilor expuse, după cum se va vedea mai
jos.
Comparând figura 3-19(a) și figura 3-19(b), putem observa că MACAW scurtează semnificativ
perioada de vulnerabilitate a stațiilor ascunse, în detrimentul faptului că schimbul global de
unități atomice durează ceva mai mult.
3.6 Rezumat și note bibliografice Note
Acest capitol oferă o scurtă introducere în problemele legate de comunicațiile cu acces multiplu.
O prezentare aprofundată este disponibilă în [Bertsekas & Gallagher 1992; Hayes 1984]. Deși din
aceste referințe lipsesc cele mai recente protocoale MAC, principiile generale rămân aceleași.
Problemele legate de stațiile ascunse au fost luate în considerare și protocolul MACA RTS/CTS a
fost propus în [Bharghavan et al. 1994; Fullmer & Garcia-Luna-Aceves 1997].
Probleme
Problema 3.1
Problema 3.2
Să presupunem un protocol de difuzare fără fir bazat pe un ARQ Stop-and-Wait, cu m emițători și
un receptor care concurează pentru același mediu de difuzare. Să presupunem că toate pachetele
sunt de lungime egală. Presupunem un număr întreg CW, astfel încât: 0 < CWmin CW CWmax < .
Fiecare pachet nou este transmis după cum urmează:
1. Dacă mediul este ocupat în prezent, așteptați până când acesta devine silențios. Întotdeauna
observați că mediul este silențios pentru TW o perioadă de timp înainte de a continua.
2. Dacă în etapa 1 mediul a fost ocupat la început sau dacă este vorba de o retransmisie, se
selectează un număr aleatoriu rn {0, 1, ..., CW1}. Se ascultă mediul și se așteaptă rn unități
de timp, scăzând rn până când acesta devine 0. Dacă mediul devine ocupat înainte ca rn să
devină 0, se revine la etapa 1. Dacă rn = 0 și mediul este inactiv, se transmite imediat.
3. Dacă nu se primește o confirmare de primire într-un interval de timp, setează CW := 2 CW; Dacă CW >
CWmax , setați CW := CWmax .
Eroare/
coliziune Transmitere
Inac reușită
tivit
ate Timp
Ciclul complet pentru o singură

transmisie reușită
Figura 3-20: Secvență tipică de stări pe un canal cu acces multiplu. După cum se indică,
fiecare transmisie reușită este precedată de un număr variabil de evenimente de inactivitate
și coliziune.
4. Dacă se primește o confirmare de primire, se stabilește CW := CWmin .

(a) Să se calculeze probabilitatea de coliziune în funcție de mărimea CW. Care este limita
superioară a numărului de stații care pot fi suportate pentru un anumit CWmax astfel încât
Pr(Collision) < 1?
(b) Cum ar trebui să setați timpii de așteptare? Puteți oferi o estimare a limitelor
inferioare/superioare?
(c) Demonstrați corectitudinea (siguranța și vivacitatea) protocolului.
(d) Care este numărul minim de biți pentru numerele de secvență?
Problema 3.4
Derivați ecuația (3.1) din secțiunea 3.1.1 de mai sus. Diagrama din figura 3-20 poate fi utilă în
acest proces. [Comparați-o cu figura 4-21 pentru cazul rețelelor fără fir IEEE 802.11]. Observați
că probabilitățile canalului sunt interpretate ca frecvențe ale diferitelor stări.
Problema 3.5
Un număr de stații utilizează strategia de acces aleatoriu slotted-Aloha pentru a comunica cu un
controler la distanță pe un canal comun de 2400 bps. Fiecare stație transmite un pachet de 200 de
biți, în medie, o dată la 2 minute (presupunând sosiri Poisson). Care ar trebui să fie dimensiunea
sloturilor? Care este numărul maxim mmax de astfel de stații care pot utiliza canalul cu o eficiență
optimă? Ce se întâmplă dacă lungimile pachetelor sunt mărite la 500 de biți? Ce se întâmplă dacă
stațiile transmit pachete o dată la 3 minute, în medie? Cum se schimbă rezultatele dacă viteza
liniei este mărită la 4800 bps?
Problema 3.6
Într-un scenariu pur-Aloha, care este probabilitatea ca cel puțin o coliziune să aibă loc? Derivați
formula în modul în care s-a procedat pentru ecuația (3.3). Având în vedere probabilitatea ca cel
puțin o coliziune să aibă loc, care este numărul mediu așteptat de retransmisiuni? (Arătați
lucrarea.) Pot fi utilizate observațiile privind activitatea canalului pentru a determina când ar
trebui să transmită o stație? (Explicați răspunsul.)
Problema 3.7
Pentru lanțul Markov din figura 3-11, explicați de ce starea "0" poate trece în orice altă stare, cu
excepția stării "1", adică de ce P01 = 0? Ce evenimente sunt surprinse de autotransiții, adică de
probabilitățile P ?ii
Problema 3.8
Un sistem Aloha cu sloturi funcționează la o utilizare optimă (randament maxim posibil). Care
este numărul estimat de încercări de transmisie necesare pentru un singur pachet? Ce fracțiune de
sloturi sunt goale/nefolosite în acest sistem? Ce fracțiune de sloturi este inactivă atunci când
sistemul funcționează la o utilizare mai mică decât cea optimă?
Problema 3.9
În figura 3-12, găsiți valoarea lui n pentru care numărul mediu de stații blocate după fiecare
interval de timp următor crește mai mult decât înainte, adică n(t 1) n(t)? (Arătați lucrarea.)
Problema 3.10
Se consideră un sistem Aloha cu sloturi cu m stații, o lungime de slot unitară și o rată de încercare
de transmisie a canalului G. Să presupunem că numărul de stații în așteptare, n, rămâne constant,
în medie; sau că G nu depinde de n. Să se deducă următoarele probabilități:
(a) Un nou pachet reușește la prima încercare de transmisie
(b) Un nou pachet suferă exact K coliziuni și apoi un succes.
Problema 3.11
Într-un sistem Aloha cu sloturi, m stații concurează pentru sloturile de timp ale unui canal comun.
Sloturile au durata . În orice interval de timp dat, fiecare stație încearcă să transmită cu o
probabilitate p, independent de celelalte.
(a) Care este probabilitatea ca o singură stație să încerce să transmită într-un anumit slot?
(b) Care este timpul estimat până când o singură stație transmite? (Cu alte cuvinte, cât timp
trebuie să treacă până când o singură stație transmite?)
Problema 3.12
Luați în considerare un sistem Aloha cu sloturi cu n stații active care funcționează după cum
urmează. În loc să se ia în considerare sosirile noi și retransmisiunile separat, așa cum se întâmplă
în ecuațiile (3.4), fiecare stație transmite cu o probabilitate agregată qt , care agregă atât sosirile
noi, cât și retransmisiunile.
(a) Care este probabilitatea de succes, Psuccess , pentru încercările de transmisie?
(b) Pentru o valoare fixă a lui n, care este valoarea optimă a lui qt care maximizează
probabilitatea de succes?
(c) Presupunem acum că singurul lucru pe care îl știm despre n este A n B. Ce valoare qt
maximizează Psuccess pentru cel mai rău n [A, B]? Care este această valoare "optimă în cel
mai rău caz" pentru qt dacă A = 100 și B = 200?
Problema 3.13
Explicați de ce perioada de contenție într-un protocol CSMA trebuie să fie 2, unde este
întârzierea de propagare normalizată. (De ce nu este suficientă durata ?)
Problema 3.14
Dacă dimensiunea minimă a pachetelor pentru standardul IEEE 802.3 LAN este de 64 de octeți,
iar rata de transfer a datelor în rețea este de 10 Mbps, atunci care este întârzierea de propagare
normalizată (parametrul ) pentru o astfel de rețea?
Problema 3.15
Figura 3-19 prezintă perioadele de vulnerabilitate pentru modurile de transmisie de bază și
MACA ale CSMA/CA. Pentru o valoare dată a parametrului , determinați lungimea de prag a
pachetului pentru care întârzierea totală a pachetului este mai mică pentru MACA decât pentru
modul de bază, în scenariul stațiilor ascunse.
Problema 3.16
Luați în considerare un sistem care cuprinde trei stații fără fir bazate pe CSMA/CA, A, B și C;
toate trei se află în raza de audiție una a celeilalte și toate sunt blocate. Să presupunem că IFS a
expirat și că canalul este eligibil pentru transmisie. Enumerați setul tuturor rezultatelor posibile
(spațiu de eșantionare) pe canalul de transmisie, adică o singură stație transmite, două stații
transmit etc. Utilizați ecuațiile (3.4) pentru a obține probabilitățile pentru fiecare dintre aceste
evenimente. Canalul poate fi într-una din cele trei stări posibile: inactiv, cu succes sau în
coliziune, așa cum este ilustrat în figura 3-3.
(a) Privind din perspectiva rețelei, calculați probabilitățile ca canalul să fie în stare de
inactivitate, pidle = Pr[nicio stație nu transmite],
o transmisie reușită, psuccess = Pr[o singură stație transmite], și o
coliziune, pcollision = Pr[două sau mai multe stații transmit].
(b) Privind din perspectiva unei singure stații, să zicem stația A, obțineți probabilitățile
condiționate ale stării canalului
~ p i d l e = Pr[nicio stație nu transmite | A nu transmite],
~psucces = Pr[numai A transmite | cel puțin A transmite], și
~pcollision = ... ? (Definiți acest lucru dumneavoastră)
Discutați motivele pentru care există o diferență între aceste două perspective. Care este relația
dintre aceste două perspective?
Problema 3.17
CSMA previne complet coliziunile? Explicați-vă răspunsul.
Problema 3.18
Descrieți un scenariu în care CSMA 1-persistent funcționează mai bine decât CSMA p-persistent.
Problema 3.19
Se consideră un sistem de n stații care funcționează în baza protocolului CSMA nepersistent. Să
presupunem că există K sloturi și că fiecare stație concurentă alege independent un slot r cu
probabilitatea pr . Ne referim la distribuția p1 , p2 , ..., pK ca p. Care este probabilitatea de
transmisie cu succes atunci când toate stațiile selectează un slot de contenție folosind distribuția
de probabilitate p?
Problema 3.20
Să presupunem că două stații utilizează CSMA nepersistent cu o versiune modificată a
algoritmului de backoff exponențial binar. În algoritmul modificat, fiecare stație va aștepta
întotdeauna 0 sau 1 sloturi de timp cu o probabilitate egală, indiferent de numărul de coliziuni
care au avut loc.
(a) Care este probabilitatea ca disputa să se încheie (adică una dintre stații să transmită cu
succes) la prima rundă de retransmisii?
(b) Care este probabilitatea ca disputa să se încheie la a doua rundă de retransmisii (adică,
succesul apare după ce o retransmisie se termină cu o coliziune)?
(c) Care este probabilitatea ca disputa să se încheie la a treia rundă de retransmisii?
(d) În general, cum se compară acest algoritm cu CSMA nepersistent cu algoritmul normal
de backoff exponențial binar în ceea ce privește performanța în diferite tipuri de sarcină?
Problema 3.21
În CSMA/CA, stațiile nu vor începe să transmită date de utilizator până când nu au rezervat un
canal. Explicați de ce este încă necesar un backoff exponențial în CSMA/CA.
Problema 3.22
Să presupunem un sistem CSMA/CA p-persistent cu m stații din care, în medie, n sunt blocate.
După un IFS, fiecare stație în întârziere ia în considerare posibilitatea de a transmite în fiecare slot
liber următor ș i decide să transmită cu o probabilitate fixă p = qr . Odată ce are loc o transmisie,
aceasta va avea ca rezultat fie un succes, fie o coliziune. Probabilitățile condiționate pentru
rezultatul unei transmisii de pachete sunt:
~ Qr 1,  ~
p succes 1 0,  și p coliziun 1 ~p succes
Qr
e
Suferințele
încercări
abandonat,
Markov pachetului
a de
iar reluare sunt prezentate
procesulnereușite.
aleatoriuÎn în figură,
K,cazul
care în carepresupunând
numără pachetul că stația
suferă
numărul de abandonează
încercări
coliziuni, pachetul
nereușite,
este reprezentat acestadupă
este
prin lanțul
stația trece la următorul pachet. [Comparați acest lucru cu figura 3-11, unde lanțul Markov
numără numărul de stații întârziate din sistem].
~p coll ~p coll
K=0 K=1 K = 
~psucc
~psucc 1
(Să presupunem că qr rămâne fix indiferent de numărul de coliziuni pe care le-a suferit pachetul.)
Determinați distribuția staționară a lanțului Markov, probabilitățile bk = ∑ [bj Pr(K = k | K = j)] ca
stația să sufere k coliziuni pentru un anumit pachet. De exemplu,
~psuc
b0 = b 0 c b1 ~psucc . bℓ 1
și în general
~pcoll bk 1 =
~k
bk = p coll b , k = 1, 2, ..., 
0
Rezolvați
depinde
de depentru
tranziție qr b
nînșistarea și reprezentați-o
? Putem
de submatricială
scrie o formă
echilibru. formă deb grafic; presupuneți
= P b, unde qr = 0,1deși probabilitate
P este matricea = 6. Cum
(Indicație: ∑k bk = 1)
Problema 3.23
limita de reîncercări
determinați și abandonează
probabilitatea pdrop ca stația pachetul
să ajungăcurent.
la Utilizând parametrii din Problema 3.22,
Problema 3.24
Pe exemplul din figura 3-18 oferiți o explicație pas cu pas a modului în care MACA rezolvă atât
problemele stațiilor ascunse, cât și cele expuse. Desenați, de asemenea, diagramele de timp.
Acordați o atenție deosebită cazului terminalului expus, în care B trebuie să nu fie obstrucționat
de C pentru a auzi CTS-ul lui A și ce are voie să audă D din conversația BA înainte de a răspunde
cu CTS la RTS-ul lui C.
Problema 3.25
Să presupunem că două stații trimit către același receptor folosind MACA și să presupunem că
ambele au un flux constant de pachete de trimis. Dacă fiecare dintre ele are un timp de așteptare
inițial de 1 secundă, descrieți o posibilă secvență de acțiuni care duce la blocarea uneia dintre
stații.
Problema 3.26
Figura 3-19 prezintă perioadele de vulnerabilitate pentru modurile de transmisie de bază și
MACA ale CSMA/CA. Pentru o valoare dată a parametrului , determinați lungimea de prag a
pachetului pentru care întârzierea totală a pachetului este mai mică pentru MACA decât pentru
modul de bază, în scenariul stațiilor ascunse.
Problema 3.27
Arătați că, dacă erorile de bit sunt corelate pozitiv, atunci PER pentru pachete de N biți este mai
mic decât 1 (1 BER)N .
Problema 3.28
Să presupunem că lungimile pachetelor succesive sunt aleatorii și că erorile de bit sunt toate
independente și se produc cu probabilitatea BER. Explicați cum se calculează PER.
Problema 3.29
Capitolul 4
IEEE 802.11 Wireless LAN
Cuprins
4.1 Introducere
4.1.1 Arhitectură și servicii
4.1 Introducere 4.1.2 Balize

4.1.3 x
4.2 Controlul accesului mediu

4.2.1 Spații interframe
4.2.2 Vectorul de detectare a
purtătoarelor virtuale și de alocare a
rețelei
Acest capitol oferă un exemplu de rețea locală fără fir (LAN), 4.2.3 Operații ARQ și atomice
4.2.4 Procedura de backoff cu DCF
care ilustrează o implementare a conceptelor descrise mai sus. 4.2.5 Stații ascunse și expuse
IEEE 802.11 este un membru al familiei IEEE 802, care este o 4.2.6 Structura cadrului
serie de specificații pentru tehnologiile LAN. (Consultați 4.3 Stratul fizic și adaptarea ratei
http://standards.ieee.org pentru informații online.) În 4.3.1 Semnale fizice
4.3.2 Adaptarea vitezei de transmisie
Europa, un standard LAN echivalent se numește HiperLAN și 4.3.3 x
este în curs de standardizare de către ETSI (Institutul European
4.4 Mecanisme de economisire a energiei
de Standarde în Telecomunicații). Specificațiile IEEE 802 se 4.4.1 x
concentrează pe cele două straturi cele mai joase ale modelului 4.4.2 Efectul asupra
capacității 4.4.3
OSI, deoarece încorporează atât componente ale stratului fizic,
cât și ale celui de legătură. Toate rețelele 802 au atât o 4.5 Analiza performanțelor
4.5.1 Probabilități de eveniment pe canal
componentă MAC, cât și una fizică (PHY). MAC este un set de 4.5.2 Performanțele de debit și întârziere
reguli pentru a determina modul de accesare a mediului de 4.5.3
difuzare și de trimitere a datelor, dar detaliile transmiterii și 4.6 Familia de standarde IEEE 802.11
recepției sunt lăsate în seama PHY. Unul dintre obiectivele 4.6.1 x
cheie pentru 802.11 a fost emularea 4.6.2 x
4.6.3 x
802.3 LAN pentru rețele cu fir.
Standardul IEEE 802.11 a fost ratificat pentru prima dată în Probleme
1997. Acesta suporta viteze de transmisie de 1 și 2 Mbps în
banda de 2,4 GHz. În 1999 au fost ratificate două PHY-uri cu
rată mare de transmisie: 802.11a, care suportă viteze de
transmisie de 6 la
54 Mbps în banda de 5 GHz și 802.11b, care suportă 5,5 și 11 Mbps în banda de 2,4 GHz.
4.1.1 Arhitectură și Servicii

Există patru componente majore ale WLAN descrise de IEEE 802.11 (figura 4-1). Standardul se
concentrează asupra stației mobile și a punctului de acces (AP) și definește un protocol de
gestionare complet între stația mobilă și AP. Acest protocol de gestionare face ca
68
Capitolul 4 IEEE 802.11 Wireless LAN 69
Mediu fără fir

Distribuție
sistem
Punct de
acces Stația
Figura 4-1: Componentele rețelelor LAN 802.11.

este posibil ca un singur WLAN IEEE 802.11 să cuprindă echipamente de la furnizori diferiți.
Componentele sunt:
Stațiile sunt dispozitive de calcul cu interfețe de rețea fără fir. În mod obișnuit, stațiile sunt
computere portabile și de mână alimentate cu baterii, dar pot fi și stații de lucru fixe.
Punctele de acces îndeplinesc funcția de legătură între rețelele fără fir și cele cu fir, deși au și alte
funcții.
Sistemul de distribuție (DS) este mecanismul prin care AP-urile fac schimb de cadre între ele și
cu rețelele cu fir, dacă există. DS nu este neapărat o rețea, iar 802.11 nu specifică nicio
tehnologie anume pentru DS. În aproape toate produsele comerciale, Ethernet cu fir este
utilizat ca tehnologie de rețea de bază.
Mediul fără fir este utilizat pentru transmiterea semnalului. Sunt definite mai multe straturi fizice,
iar arhitectura permite dezvoltarea mai multor straturi fizice pentru a susține 802.11 MAC.
Elementul de bază al unei rețele IEEE 802.11 este setul de servicii de bază (BSS), care este pur și
simplu un set de stații care comunică între ele. În general, un BSS nu se referă la o anumită zonă,
din cauza incertitudinilor legate de propagarea electromagnetică. Există două tipuri de BSS, după
cum se arată în figura 4-2. Atunci când toate stațiile din BSS sunt stații mobile și nu există o
conexiune la o rețea cu fir, BSS se numește BSS independent (IBSS). IBSS reprezintă întreaga
rețea și numai acele stații care comunică între ele în IBSS fac parte din LAN. Acest tip de rețele
se numește rețele ad hoc.
Atunci când toate stațiile mobile din BSS comunică cu AP, BSS se numește BSS de infrastructură
(niciodată IBSS). AP asigură atât conexiunea la rețeaua LAN cu fir, dacă există, cât și funcția de
releu local pentru BSS. Astfel, dacă o stație mobilă din BSS trebuie să comunice cu o altă stație
mobilă, pachetul este trimis mai întâi la AP și apoi de la AP la cealaltă stație mobilă. Acest lucru
face ca comunicațiile să consume mai multă capacitate de transmisie
Punct
de
acces
SSB independent Infrastructură BSS
Figura 4-2. Seturi de servicii de bază (BSS) independente și de infrastructură.

DS
AP1 AP2 AP3
BSS1 BSS2 BSS3
t= t=
1 2
Figura 4-3. Setul de servicii extins (ESS) și suportul pentru mobilitate.

decât în cazul în care comunicațiile se realizează direct între sursă și destinație (ca în cazul IBSS).
Cu toate acestea, în multe cazuri, avantajele oferite de PA depășesc dezavantajele. Unul dintre
avantajele oferite de AP este că acesta poate ajuta stațiile mobile să economisească energia
bateriei. Stațiile mobile pot funcționa la o putere mai mică, doar pentru a ajunge la AP. De
asemenea, AP poate tampona pachetele pentru o stație mobilă, atunci când stația intră în modul
de economisire a energiei.
Setul de servicii extins (ESS) extinde aria de mobilitate de la un singur BSS la orice interval
arbitrar, a se vedea figura 4-3. Un ESS este un set de BSS-uri de infrastructură, în care AP-urile
comunică între ele pentru a transmite traficul de la un BSS la altul și pentru a facilita roaming-ul
stațiilor mobile între BSS-uri. AP-urile realizează această comunicare prin intermediul DS.
Stațiile dintr-un ESS văd mediul wireless ca pe o singură conexiune OSI de nivel 2. ESS este cel
mai înalt nivel de abstractizare acceptat de rețelele 802.11. Roaming-ul între ESS-uri diferite nu
este suportat de IEEE 802.11 și trebuie să fie susținut de un protocol de nivel superior, de
exemplu, Mobile IP [Perkins 1998].
În ceea ce privește serviciile de rețea, 802.11 a fost conceput în mod intenționat pentru a fi doar
un alt nivel de legătură cu protocoalele de nivel superior. Din punctul de vedere al utilizatorului,
802.11 pare identic cu Ethernet; administratorul de rețea are mult mai mulți parametri de setat.
Există nouă servicii definite de arhitectura 802.11. Aceste servicii sunt împărțite în două grupe,
servicii de stație și servicii de distribuție. Tabelul 4-1 rezumă serviciile. Serviciile de stație sunt
implementate în fiecare stație 802.11, inclusiv în stațiile AP. Serviciile de distribuție sunt
furnizate între BSS-uri; aceste servicii pot fi implementate într-un AP sau într-un alt dispozitiv cu
scop special atașat la sistemul de distribuție.
Tabelul 4-1: Servicii de rețea IEEE 802.11.
Serviciul Furnizor Descriere
Distribuție Distribuție Serviciu utilizat de stații pentru a schimba cadre MAC atunci când
cadrul trebuie să traverseze DS pentru a ajunge de la o stație dintr-un
BSS la o stație din BSS.
un alt SSB.
Integrare Distribuție Livrarea de cadre către o rețea IEEE 802 LAN din afara rețelei fără
fir.
Asociația Distribuție Utilizat pentru a stabili o conexiune logică între o stație mobilă și un
AP. Această conexiune este necesară pentru ca DS să cunoască
unde și cum să livreze datele către stația mobilă.
Reasociere Distribuție Permite transferul unei asociații stabilite de la un AP la un alt AP.
altul, permițând unei stații mobile să se deplaseze de la un BSS la
altul.
Disociere Distribuție Îndepărtează stația fără fir din rețea.
Autentificare Stația Stabilește identitatea înainte de a stabili o asociere.
Deauthentificare Stația Utilizat pentru a încheia autentificarea și, prin extensie, asocierea.
Notificare de
neautentificare Notificare de
dezasociere
Starea 1:
neautentificat, Starea 2:
Autentificat, Starea 3:
neasociat Autentificat și
neasociat
asociat
Autentificare
reușită Autentificare sau
reasociere reușită
Notificare de
neautentificare
Rame Cadre de Clasa 1, 2 și 3

din clasa 1 și Cadre
clasa 1 2
Figura 4-4. Relația dintre variabilele de stare și servicii.

Confidențialitate Stația Oferă protecție împotriva ascultării.
Livrare MSDU Stația Livrează datele destinatarului.
MSDU înseamnă MAC Service Data Unit (unitate de date de serviciu MAC), care reprezintă
blocul de date transmis de la nivelul superior la nivelul MAC. În cazul în care MSDU este prea
mare pentru a fi transmis într-un singur cadru MAC, acesta poate fi fragmentat și transmis într-o
serie de cadre MAC.
Standardul IEEE 802.11 impune ca fiecare stație să mențină două variabile care depind de
serviciile de autentificare/dezauentificare și de serviciile de asociere/reasociere/dezasociere. Cele
două variabile sunt starea de autentificare și starea de asociere, a se vedea figura 4-4. Variabilele
sunt utilizate într-o mașină de stare simplă care determină ordinea în care trebuie invocate
anumite servicii și momentul în care o stație poate începe să utilizeze serviciul de livrare de date.
Figura indică, de asemenea, tipurile de cadre pe care o stație are voie să le utilizeze într-o anumită
stare. Cadrele de tip 1 permit stației să găsească un WLAN IEEE 802.11, un ESS și AP-urile sale,
să finalizeze protocoalele necesare pentru handshake-ul cadrelor și să implementeze serviciul de
autentificare. În starea 2, tipurile de cadre suplimentare permit unei stații aflate în starea 2 să
implementeze serviciile de asociere/reasociere/dezasociere. În starea 3, toate tipurile de cadre sunt
permise, iar stația poate utiliza serviciul de livrare de date.
Atunci când o stație dorește să acceseze un BSS existent (fie după pornire, fie în modul de veghe,
fie pur și simplu intrând în zona BSS), stația trebuie să obțină informațiile de sincronizare de la
AP (sau de la celelalte stații în cazul în care se află în modul ad-hoc). Stația poate obține aceste
informații prin unul dintre cele două mijloace:
1. Scanare pasivă: În acest caz, stația așteaptă doar să primească un cadru Beacon de la AP.
Cadrul beacon cu informații de sincronizare este trimis periodic de către AP.
2. Scanare activă: În acest caz, stația încearcă să găsească un punct de acces prin
transmiterea de cadre de solicitare a sondei și așteptarea răspunsului la sondă de la
punctul de acces.
Ambele metode sunt valabile și oricare dintre ele poate fi aleasă în funcție de compromisul dintre
consumul de energie și performanță. Odată ce stația a găsit un AP și a decis să se alăture BSS-ului
său, aceasta trece prin procesul de autentificare, în care fiecare parte dovedește că știe o anumită
parolă. Când stația este autentificată, aceasta începe procesul de asociere, care îi permite să facă
schimb de cadre de date cu PA.
4.1.2 Balize
Cadrele de baliză transportă informații despre BSS pentru a permite unei stații noi să afle tot ce
are nevoie pentru a potrivi parametrii cu BSS și a începe comunicațiile. Fiecare cadru beacon are
o lungime de câteva sloturi. Fiecare stație trebuie să asculte balizele. În BSS de infrastructură, AP
trimite semnale de avertizare. În IBSS, fiecare stație concurează pentru generarea de balize în
fereastra de balize procedând după cum urmează:
• Determinați un număr aleatoriu k;
• Așteptați să treacă exact k sloturi de inactivitate;
• Transmiteți o baliză (dacă nimeni altcineva nu a făcut-o).
Balizele sunt, de asemenea, utilizate pentru sincronizarea temporală. Sincronizarea temporală este
necesară pentru saltul de frecvență și pentru gestionarea energiei. Temporizatoarele (ceasurile)
802.11 au 64 de biți și ticăie în microsecunde. Precizia este de 0,01%, sau 100 ppm. ∆ = diferența
maximă tolerabilă între ceasuri. Funcția de sincronizare temporală a 802.11 funcționează după
cum urmează. Fiecare baliză conține un marcaj temporal. La primirea unui beacon, STA adoptă
sincronizarea beaconului dacă T(beacon) > T(STA). Ceasurile sunt ajustate numai înainte,
niciodată la un moment trecut.
4.2 Controlul accesului mediu
Protocolul MAC de bază pentru IEEE 802.11 este accesul multiplu cu senzor de purtător cu
evitarea coliziunilor (CSMA/CA). În acest caz, decizia de coordonare este distribuită între toate
stațiile. În plus, standardul specifică un algoritm MAC centralizat, numit funcție de coordonare
punctuală (PCF), care este construit pe baza algoritmului distribuit. PCF oferă un serviciu fără
contenție și este destinat în primul rând configurațiilor în care un număr de stații fără fir sunt
interconectate între ele și un fel de stație de bază care se atașează la o rețea centrală cu fir. Acest
lucru este util mai ales dacă unele dintre date sunt sensibile la timp sau cu prioritate ridicată.
Funcția de coordonare distribuită (DCF):
- CSMA/CA utilizat pentru controlul accesului
- Atunci când este detectată o coliziune, se setează un temporizator aleatoriu de backoff.
- Se utilizează confirmări pozitive (care vor fi explicate mai
jos) Funcția de coordonare a punctelor (PCF):
- Construit pe baza DCF: coordonatorul punctului utilizează DCF pentru a capta mediul.
- Un coordonator de punct determină ce stație are dreptul de a transmite în acel moment
prin sondaj.
O rețea fără fir poate fi configurată pentru a utiliza simultan atât DCF, cât și PCF. De exemplu,
un număr de stații cu trafic sensibil la timp sunt controlate de coordonatorul de punct, în timp ce
restul stațiilor concurează pentru acces utilizând DCF. Atunci când coordonatorul capătă mediul,
îl păstrează pentru o anumită perioadă de timp, utilizând spații interframe mai scurte decât cele
utilizate de DCF.
DIFS
PIFS Perioada
SIFS
de
contestaț
Ocupat ie..... Transmiterea cadrelor
Sloturi Timp
de
reveni
Amânarea re folosind backoff
Selectarea slotului
accesului exponențial binar
Figura 4-5: Relațiile de spațiere interframe IEEE 802.11. Stații cu priorități diferite
utilizează IFS de lungimi diferite.
Unele dezavantaje ale PCF sunt:

- Introduce o complexitate suplimentară considerabilă
- Trebuie să aleagă un coordonator care să facă sondajul (o problemă de alegere a liderului)
- Trebuie să prevadă posibilitatea de eșec al coordonatorului
- O stație nu poate accesa mediul decât dacă este solicitată în mod explicit de către coordonator.
- Toate stațiile trebuie să audă sondajul
- Numărul de stații dintr-un BSS poate crește fără a fi afectată performanța. Cu toate
acestea, diferitele BSS trebuie planificate cu atenție pentru a nu se suprapune, chiar și
atunci când densitatea BSS este foarte mică. Prin urmare, este nevoie de coordonare între
funcțiile de coordonare a punctelor din cadrul AP-urilor omologe.
4.2.1 Interframe Spații

Înainte de a începe transmisia, o stație trebuie să se asigure că mediul nu transportă deja o
transmisie. Spațiul interframe (IFS) este intervalul de timp dintre cadre necesar pentru ca
mecanismul de detectare a purtătoarei să determine că mediul este inactiv și disponibil pentru
transmisie. Transmisia poate începe odată ce IFS s-a scurs. Pentru a contribui la
interoperabilitatea între diferite viteze de date, spațiul interframe este o perioadă de timp fixă,
independentă de rata de biți a stratului fizic. Există intervale de bază determinate de PHY: spațiul
interframe scurt (SIFS) și timpul de slot, care este puțin mai lung decât SIFS. Timpul de slot este
egal cu parametrul , astfel încât o stație este întotdeauna capabilă să determine dacă o altă stație a
accesat mediul la începutul slotului anterior. Acest lucru reduce la jumătate probabilitatea de
coliziune. [Lungimea slotului depinde de mediu; straturile fizice de viteză mai mare utilizează
sloturi mai scurte].
Cele patru tipuri diferite de IFS din 802.11 sunt (a se vedea figura 4-5):
SIFS: Spațiul interframe scurt este utilizat pentru transmisiunile cu cea mai mare prioritate, cum
ar fi cadrele de control, sau pentru a separa transmisiunile aparținând unui singur dialog (de
exemplu, Frame-fragment-ACK). Această valoare este o valoare fixă pentru fiecare PHY și
este calculată în așa fel încât stația de emisie să fie capabilă să revină la modul de recepție
și să poată decoda pachetul primit. De exemplu, pentru 802.11 FH PHY, această valoare
este stabilită la 28 microsecunde.
PIFS: spațiul interframe PCF (sau prioritar) este utilizat de PCF în timpul funcționării fără
contenție. Coordonatorul utilizează PIFS atunci când emite interogări, iar stația interogată
poate transmite după ce SIFS s-a scurs și preia orice trafic bazat pe contenție. PIFS este
egal cu SIFS plus un slot de timp.
DIFS: DCF (sau spațiul interframe distribuit) este timpul minim de inactivitate a mediului pentru
cadrele asincrone care concurează pentru acces. Stațiile pot avea acces imediat la mediu
dacă acesta a fost liber pentru o perioadă mai lungă decât DIFS. DIFS este egal cu SIFS
plus doi timpi de slot.
EIFS: Spațiul interframe extins (nu este ilustrat în figura 4-5) este mult mai lung decât oricare
dintre celelalte intervale. Este utilizat de orice stație care a primit un cadru care conține
erori pe care nu le-a putut înțelege. Această stație nu poate detecta informația privind durata
și nu-și poate seta NAV pentru detectarea purtătoarei virtuale (definită mai jos). EIFS
asigură că stația este împiedicată să intre în coliziune cu un pachet viitor aparținând
dialogului curent. Cu alte cuvinte, EIFS permite ca schimburile în curs să se finalizeze
corect înainte ca această stație să fie autorizată să transmită.
Ideea din spatele diferitelor IFS este de a crea diferite niveluri de prioritate pentru diferite tipuri
de trafic. Astfel, traficul cu prioritate ridicată nu trebuie să aștepte atât de mult timp după ce
mediul a devenit inactiv. Dacă există trafic cu prioritate ridicată, acesta acaparează mediul înainte
ca cadrele cu prioritate mai mică să aibă șansa de a încerca.
Valorile unor parametri importanți ai sistemului 802.11b sunt prezentate în tabelul 4-2. Valorile
prezentate sunt pentru rata de biți a canalului de 1Mbps, iar unele dintre ele sunt diferite pentru
alte rate de biți.
Tabelul 4-2: Parametrii sistemului IEEE 802.11b. (Preambulul PHY servește pentru ca
receptorul să distingă perioadele de tăcere de cele de transmisie și să detecteze începutul
unui nou pachet).
Parametru Valoare pentru rata de biți a canalului de 1Mbps
Timpul 20 sec
de fantă 10 sec
SIFS 50 sec(DIFS = SIFS + 2 × timp de fantă)
DIFS SIFS + PHY- preambul + PHY- antet + ACK + DIFS = 364 sec
EIFS
CWmi 32
n 1024
CWmax
PHY- 144 biți (144 sec)
preambul 48 de biți (48 sec)
PHY- antet
PHY
Antet de date 28 octeți = 224 biți
MAC ACK 14 octeți + preambul PHY- + antet PHY- = 304 biți (304 sec) 20
RTS octeți + preambul PHY- + antet PHY- = 352 biți (352 sec)
CTS 14 octeți + PHY- preambul + PHY- antet = 304 biți (304 sec)
MTU* Reglabil, până la 2296 octeți
(*) Dimensiunea maximă a unității de transmisie (MTU) specifică dimensiunea maximă a unui
pachet fizic creat de un dispozitiv de transmisie.
DIFS Backoff Timp

Ocup Date
at 43210
Expedit
or
SIFS
Ocup ACK
at
Receptor
Figura 4-6: Modul de transmisie de bază IEEE 802.11 este un simplu ARQ de tip stop-and-
wait. Observați numărătoarea inversă a sloturilor de backoff în timpul perioadei de
contenție.
4.2.2 Detectarea purtătoarelor virtuale și alocarea

rețelei Vector
Detectarea purtătoarei este utilizată pentru a determina dacă mediul este disponibil. Pe lângă
detectarea purtătoarelor fizice, 802.11 utilizează și funcții de detectare a purtătoarelor virtuale.
Dacă oricare dintre ele indică faptul că mediul este ocupat, stația amână transmisia.
Este dificil și costisitor să se construiască hardware de detectare a purtătoarei fizice pentru
mediile bazate pe RF, deoarece emițătoarele-receptoare pot transmite și recepționa simultan
numai dacă încorporează componente electronice costisitoare. În plus, spre deosebire de mediul
de radiodifuziune cu fir, nu se aplică tranzitivitatea conectivității. În rețelele de radiodifuziune cu
fir, cum ar fi Ethernet, dacă stația A poate auzi stația B și stația B poate auzi stația C, atunci stația
A poate auzi stația C. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna în rețelele de radiodifuziune fără fir,
după cum se va explica mai jos, în secțiunea 4.2.5 privind stațiile ascunse.
Detectarea purtătoarelor virtuale este asigurată de vectorul de alocare a rețelei (NAV).
Majoritatea cadrelor 802.11 conțin un câmp de durată, care poate fi utilizat pentru a rezerva
mediul pentru o perioadă de timp fixă. Stațiile setează NAV la timpul (în microsecunde) pentru
care se așteaptă să utilizeze mediul, inclusiv toate cadrele necesare pentru a finaliza operațiunea
curentă. Celelalte stații care primesc cadrul își setează temporizatorul NAV, care este un
cronometru care indică perioada de timp în care mediul va fi rezervat, și numără înapoi de la
NAV la 0. NAV este menținut la zi prin intermediul valorilor de durată care sunt transmise în
toate cadrele. Atunci când NAV este diferit de zero, funcția de detectare a purtătoarelor virtuale
indică faptul că suportul este ocupat; când NAV ajunge la 0, funcția de detectare a purtătoarelor
virtuale indică faptul că suportul este inactiv. Examinând NAV, o stație poate evita să transmită
chiar și atunci când mediul pare inactiv în conformitate cu detectarea purtătoarei fizice. Utilizarea
NAV va deveni evidentă în exemplele de mai jos.
4.2.3 Operațiuni ARQ și Atomic

Strategia de retransmisie 802.11 ARQ (cerere de repetare automată) este în esență cea mai simplă:
stop-and-wait (a se vedea figura 4-6). Acest protocol nu inițiază transmiterea pachetului următor
înainte de a se asigura că pachetul curent este primit corect. Observați că până și unitățile
transmiterii atomice (Data și ACKnowledgement) sunt separate prin SIFS, care are rolul de a
oferi stației de emisie o scurtă pauză pentru ca aceasta să poată trece din nou în modul de recepție
și să fie capabilă să decodifice pachetul primit (în acest caz ACK). Diagrama de stare pentru o
transmisie a unui singur pachet este prezentată în figura 4-7.
Pachet nou
În Aștepta În ACK fără erori /
Sens gol / Sens gol / Trimit Sfâr
ți
eți ACK în șitul
DIFS
Ocup Ocup eroare /
Aștepta
at / at / ți
Timeout / pentru 1
EIFS
Reîncercare Reîncercar
Creșteți
emax /
numărul de Aban
CW & Retry donaț
i
1
Backoff == 0 / 1
Reîncercare Reîncercar
emax /
Așteptați În Setați
Aștept Numărătoarea inversă
Sens gol / Backoff
sfârșitul ați pentru revenire în
transmisiei pentru timp ce mediul este
Ocup
IFS
at / Backoff 0 /inactiv
Figura 4-7: Diagrama de stare a emițătorului pentru transmiterea pachetelor de bază pentru
protocolul 802.11 MAC. În starea "Set Backoff", dacă contorul de backoff este zero, acesta
este setat la un număr {0, ..., CW1}.
Legătura fără fir este mult mai nesigură decât cea prin cablu. Zgomotul, interferențele și alte
efecte de propagare duc la pierderea unui număr semnificativ de cadre. Chiar și cu coduri de
corecție a erorilor, este posibil ca un număr de cadre MAC să nu fie recepționate cu succes.
Această situație poate fi rezolvată prin mecanisme de fiabilitate la un nivel superior, cum ar fi
TCP. Cu toate acestea, temporizatoarele utilizate pentru retransmitere în straturile superioare
(care controlează căi care cuprind mai multe legături) sunt de obicei de ordinul secundelor. Prin
urmare, este mai eficient să se trateze erorile la nivelul MAC. În acest scop, 802.11 include un
protocol de schimb de cadre. Atunci când o stație primește un cadru de date de la o altă stație,
aceasta returnează un cadru de confirmare (ACK) către stația sursă. Acest schimb este tratat ca o
unitate atomică, care nu poate fi întreruptă de o transmisie de la o altă stație. În cazul în care sursa
nu primește un ACK într-o perioadă scurtă de timp, fie pentru că rama sa de date a fost
deteriorată, fie pentru că ACK-ul de întoarcere a fost deteriorat, sursa retransmite rama.
Mecanismul de bază de transfer de date din IEEE 802.11 implică un schimb de două cadre. După
cum vom vedea în secțiunea 4.2.5 de mai jos, pot exista și alte schimburi atomice care pot implica
mai multe cadre.
Operațiunile atomice încep ca și transmisiunile obișnuite: trebuie să aștepte DIFS înainte de a
începe. Cu toate acestea, al doilea pas și orice pas ulterior dintr-o operațiune atomică se
desfășoară folosind SIFS, mai degrabă decât DIFS. Acest lucru înseamnă că a doua parte (și cele
ulterioare) a unei operațiuni atomice va acapara mediul înainte de a putea fi transmis un alt tip de
cadru. Prin utilizarea SIFS și a NAV, stațiile pot prelua mediul atât timp cât este necesar.
ARQ cu oprire și așteptare necesită menținerea unui cronometru: după trimiterea pachetului de
date, cronometrul este setat pentru a limita timpul de așteptare în cazul în care pachetul de date
este pierdut din cauza unei erori sau a unei coliziuni. Dacă nu se primește nici o confirmare de
primire în timpul de așteptare, expeditorul reîncearcă transmisia, așa cum este indicat în figura 4-
7, dar de data aceasta cu o dimensiune dublă a ferestrei de contenție, CW.
Exemplul 4.1 Transmiterea pachetelor în BSS de infrastructură

Să presupunem că avem un BSS de infrastructură 802.11 cu un punct de

Punct
acces și două STA mobile, A și B. Să considerăm un scenariu în care A de
trebuie să trimită un singur pachet către B și să prezentăm o diagramă de acces
timp precisă pentru fiecare dintre cele trei noduri, de la începutul și până la
sfârșitul transmiterii pachetului. Pentru fiecare stație, selectați un număr
rezonabil de sloturi de backoff (dacă există) care să fie numărate înainte ca A B
stația să înceapă transmisia. Să presupunem că toate nodurile utilizează
modul de transmisie de bază și că canalul este lipsit de erori.
Deoarece acesta este un BSS de infrastructură, toate stațiile trebuie să comunice prin intermediul AP.
Diagrama temporală este următoarea:
SIFS
SIFS
DIFS Date DIFS Timp
Stația A
Exempl e backoff = 4
u
ACK Date
AP
4,3,2,1,0
ACK
Stația B
Sincronizarea transmisiunilor de cadre reușite este prezentată în figura 4-8(a). Dacă canalul este
inactiv la sosirea pachetului, stația transmite imediat, fără backoff. Rețineți că, în aceste figuri, un
bloc barat reprezintă o pierdere sau o recepție eronată a cadrului corespunzător. Figura 4-8(b)
prezintă cazul în care un cadru ACK este primit eronat, adică primit cu o secvență de verificare a
cadrului (FCS) incorectă. Emițătorul re-contestează mediul pentru a retransmite cadrul după un
interval EIFS. Acest lucru este, de asemenea, indicat în diagrama de stare din figura 4-7. Pe de
altă parte, în cazul în care nu se primește nicio tramă ACK într-un interval de timeout, posibil din
cauza unei recepții eronate la receptor a tramei de date precedente, după cum se arată în figura 4-
8(c), emițătorul concurează din nou pentru ca mediul să retransmită trama după un timeout ACK.
(Observați că intervalul de timp ACK este mult mai scurt decât intervalul EIFS; de fapt,
ACK_timeout = tSIFS + tACK + tslot .)
Rețineți că ARQ 802.11 este de tip stop-and-wait, cu o ușoară variație, în sensul că numărul de
încercări de retransmisie este limitat. Motivul pentru care se utilizează ARQ de tip stop-and-wait
este că constanta de propagare este foarte mică, a se vedea secțiunea 3.3. Acest lucru se
datorează timpului scurt de propagare, care, la rândul său, se datorează distanțelor scurte (de
obicei, mai puțin de 500 m) la care funcționează 802.11. Timpul de transmisie este principalul
factor care contribuie la întârziere, mai degrabă decât timpul de propagare. Astfel, este
Sosirea pachetelor,
cana DIFS Timp
Cadru Backoff Cadru
lul DIFS inactiv
(a) ACK ACK
Fără SIFS SIFS
backoff
DIFS EIFS
(b) Ocup Backoff Cadru Backoff Cadru
at
ACK ACK
SIFS SIFS
DIFS ACK Timeout

(c) Ocu Backoff Cadru Backoff Cadru
pat
ACK
SIFS
Figura 4-8: Diagrame de sincronizare. (a) Sincronizarea transmisiunilor de cadre reușite în cadrul DCF.
(b) Retransmiterea cadrului din cauza eșecului ACK. (c) Retransmiterea cadrului datorită
unei recepții eronate a cadrului de date.
este mai eficient să se aștepte o confirmare de primire pentru fiecare pachet decât să fie nevoie să
se retransmită mai multe pachete în cazul în care s-ar fi utilizat un ARQ de tip go-back-n.
O altă variație față de procedura obișnuită de oprire și așteptare este că standardul permite stației
să transmită la o adresă diferită între retransmisiunile unui anumit cadru sau fragment. Acest
lucru este deosebit de util atunci când un AP are mai multe pachete restante către diferite stații
mobile și una dintre ele nu răspunde.
Retransmisii cu DCF
Recuperarea erorilor este responsabilitatea stației care trimite cadrul. Confirmările pozitive sunt
singurul indiciu de succes. Expeditorii se așteaptă la confirmări pentru fiecare cadru transmis și
sunt responsabili de reluarea transmiterii până la reușita acesteia. Atunci când un cadru nu este
recepționat sau este recepționat cu erori, are loc o retransmitere până când transmisia reușește sau
până când se atinge limita relevantă, în funcție de ce se întâmplă mai întâi.
Standardul IEEE 802.11 prevede ca un cadru de date să fie eliminat de către MAC-ul emițătorului
după un anumit număr de încercări de transmisie nereușite. Fiecărui cadru sau fragment de cadru
în așteptare de transmisie îi este asociat un singur număr de reîncercări, în funcție de lungimea
cadrului. Cadrele care sunt mai scurte decât atributul dot11RTSThreshold (definit în
secțiunea 4.2.5 de mai jos) sunt considerate scurte; cadrele mai lungi decât pragul sunt lungi. În
funcție de lungimea cadrului, acesta este asociat cu un contor de reîncercări scurt
(dot11ShortRetryLimit) sau lung (dot11LongRetryLimit). Contorul de reîncercări
al cadrului începe de la 0 și este incrementat de fiecare dată când retransmiterea cadrului eșuează.
Valorile implicite ale dot11ShortRetryLimit și dot11LongRetryLimit sunt 7 și,
respectiv, 4.
Utilizând contoarele, MAC poate determina că nu mai merită să continue să încerce să transmită
un anumit cadru. Atunci când MAC face această constatare, poate anula transmiterea cadrului ș i
îl poate arunca. În cazul în care un cadru este anulat, MAC indică acest lucru stratului de protocol
superior, prin intermediul interfeței de serviciu MAC.
4.2.4 Procedură Backoff cu DCF

802.11 modifică ușor algoritmul de amânare a accesului CSMA/CA, secțiunea 3.3. Atunci când
protocolul de nivel superior transmite un pachet către MAC pentru transmisie, stația detectează
mai întâi canalul. Dacă mediul este găsit inactiv, stația așteaptă mai întâi DIFS; dacă mediul
rămâne inactiv, stația transmite imediat. În schimb, dacă mediul este găsit ocupat la prima vedere,
amânarea accesului stației trebuie să includă procedura de backoff. Stația așteaptă mai întâi ca
mediul să devină inactiv pentru DIFS (dacă ultima tramă este primită corect) sau EIFS (dacă
ultima tramă nu este primită corect). După aceasta, setează temporizatorul de backoff la un număr
întreg aleatoriu de sloturi care este extras dintr-o distribuție uniformă pe [0, CW], unde CW este
numărul de sloturi din fereastra de contenție sau fereastra de backoff.
Atunci când mai multe stații încearcă să transmită, câștigă stația care alege cel mai mic număr
aleatoriu, adică primul slot. IEEE 802.11 definește limita contorului de reîncercări, astfel încât
pachetul este eliminat
după un anumit număr de încercări de retransmisie. Se obișnuiește să se presupună că f=7, așa cum se
stipulează prin
standardul. Etapa de backoff k este runda de retransmitere , 1, ..., , care
determină dimensiunea ferestrei de contenție. De fiecare dată când contorul de încercări k crește, dimensiunea
ferestrei de contenție se mărește.
CP
DIFS
DIFS
DIFS
DIFS
DIFS
STA 1 Cadru* Cadru*
543210 3210 76543210 43210
Rămășiță Backoff
CP
STA 2 Cadru*
9876543210 76543210 43210 10
CP CP
STA 3 Cadru* Cadru*
210 43210 3210 43210
Figura 4-9: Mecanismul de backoff al 802.11 MAC. Timpul de transmisie Frame* include
schimbul RTS/CTS și ACK-ul din stratul MAC. CP: perioada de contenție.
fereastra CWk își dublează dimensiunea între CWmin și CWmax . Dimensiunea maximă a ferestrei de
contenție este determinată de stratul fizic. De exemplu, pentru stratul fizic DSSS, CWmin = 32 și
CWmax = 1024. Atunci când fereastra de contenție atinge dimensiunea maximă, aceasta rămâne
constantă pentru etapele de backoff k log2 (CWmax /CWmin ) = 5 până când poate fi resetată. Contensiunea
este resetată la dimensiunea minimă atunci când cadrele sunt transmise cu succes sau când fereastra asociată
contorul de încercări este atins, iar cadrul este eliminat.
Figura 4-9 ilustrează funcționarea mecanismului de backoff. În cazul în care mai multe stații
concurează pentru canal, odată ce canalul este detectat ca fiind inactiv pentru un DIFS, fiecare
stație care are un pachet de transmis își decrementează temporizatorul de backoff. Stația al cărei
temporizator expiră prima începe să transmită, iar celelalte stații își îngheață numărătoarea
inversă și își amână transmisia. Odată ce stația curentă termină transmisia, procesul se repetă din
nou. Stațiile care au fost devansate în timpul numărătorii inverse încep să își decreteze
cronometrul de unde au rămas, în loc să selecteze o nouă perioadă de numărătoare inversă. În
acest fel, stațiile care au fost devansate au o ușoară prioritate față de celelalte.
4.2.5 Stații ascunse și expuse

Protocolul DCF IEEE 802.11 se bazează pe protocolul MACAW pentru rezolvarea problemei
stațiilor ascunse și expuse, analizată în secțiunea 3.5. Principalele diferențe se datorează utilizării
unui ARQ de tip "stop-and- wait" și a detecției purtătoarelor virtuale.
Acest schimb RTS/CTS rezolvă parțial problema stației ascunse, dar problema nodului expus
rămâne nerezolvată. Handshake-ul cu 4 căi al schimbului RTS/CTS/DATA/ACK al protocolului
DCF 802.11 (figura 4-10) necesită ca rolurile de emițător și receptor să fie schimbate de mai
multe ori între perechile de noduri comunicante, astfel încât vecinii ambelor noduri trebuie să
rămână tăcuți pe parcursul întregului schimb. Acest lucru se realizează prin invocarea
mecanismului de detectare virtuală a purtătoarei din 802.11, adică prin faptul că nodurile vecine
își stabilesc valorile Vectorului de alocare a rețelei (NAV) din câmpul Durata specificat în
pachetele RTS sau CTS pe care le aud. Prin utilizarea NAV, stațiile se asigură că operațiunile
atomice nu sunt întrerupte. Durata NAV este inclusă în antetul cadrelor pe cadrele RTS, CTS, de
date și ACK.
Trebuie remarcat faptul că detectarea purtătoarei virtuale utilizând NAV și rezolvarea stațiilor
ascunse utilizând RTS/CTS reprezintă îmbunătățiri importante, dar nu părți esențiale ale MAC
802.11. Partea esențială este CSMA/CA. 802.11 MAC poate funcționa fără RTS/CTS. Singura
diferență este că
SIFS
DIFS Backoff Timp
Ocupat RTS Date
Expeditor 43210
SIFS
SIFS
Ocupat CTS ACK
Receptor
NAV (date)
NAV (CTS)
DIFS Backoff NAV (RTS)
Ocupat
Stație acoperită 87654
DIFS Backoff
Ocup
at
Stația ascunsă
Figura 4-10. Schimbul de unități atomice al protocolului 802.11 în modul de transmisie

RTS/CTS este format din patru cadre: RTS, CTS, date și ACK.
eficiența este redusă, deoarece stațiile ascunse provoacă coliziuni, iar stațiile expuse amână
transmisiunile. RTS/CTS este doar o îmbunătățire, nu o componentă esențială. Este un mecanism
de îmbunătățire a eficienței, în ceea ce privește fracțiunea de cadre transmise care scapă de
coliziuni, dar prețul plătit este reprezentat de întârzieri mai mari. În cazul în care traficul
preconizat este relativ scăzut, performanța protocolului în ceea ce privește reducerea întârzierilor
va fi îmbunătățită prin dezactivarea RTS/CTS.
Mecanismul RTS/CTS este foarte eficient din punct de vedere al performanței sistemului, în
special atunci când sunt luate în considerare pachete mari, deoarece reduce numărul de cadre
implicate în procesul de contenție. De fapt, în ipoteza unei detecții perfecte a canalului de către
fiecare stație, coliziunea poate avea loc numai atunci când două (sau mai multe) pachete sunt
transmise în același interval de timp. În cazul în care ambele stații de emisie utilizează RTS/CTS,
coliziunea are loc numai în cazul cadrelor RTS și este detectată rapid de către stațiile de emisie
prin lipsa răspunsurilor CTS.
RTS/CTS poate fi dezactivat printr-un atribut din baza de informații de gestionare (MIB).
Valoarea atributului dot11RTSThreshold definește lungimea unui cadru care trebuie să fie
precedat de cadrele RTS și CTS. Toate cadrele cu o lungime mai mare decât pragul vor fi trimise
cu schimbul de cadre cu patru căi RTS/CTS. Tramele cu o lungime mai mică sau egală cu pragul
nu vor fi precedate de RTS/CTS. Acest lucru permite unui proiectant de rețea să regleze
funcționarea WLAN IEEE 802.11 pentru mediul specific în care este implementat. În cazul în
care numărul de transmisii este relativ mic și toate stațiile se pot auzi reciproc, RTS/CTS
consumă doar lățime de bandă și introduce întârzieri fără a obține un câștig măsurabil. În acest
caz, pragul trebuie setat la un nivel ridicat pentru a dezactiva RTS/CTS, aceasta fiind setarea
implicită. În schimb, dacă numărul de transmisii este relativ mare și nu toate stațiile se pot auzi
reciproc, pragul poate fi setat mai mic, ceea ce face ca ramele lungi să utilizeze RTS/CTS înainte
de a transmite datele. Valoarea la care ar trebui să se stabilească pragul se stabilește prin
compararea lățimii de bandă pierdute din cauza cheltuielilor suplimentare ale protocolului cu
lățimea de bandă pierdută din cauza transmisiunilor corupte de stațiile ascunse. O valoare tipică
pentru prag este 128.
bytes 2 2 6 6 6 2 60 la 2312 4
FC D/I Adresa Adresa Adresa SC Adresa Corpul cadrului FCS
FC = Control cadru
D/I = Durata/identificarea
conexiunii SC = Controlul
secvenței
FCS = Secvența de verificare a
biți 2 cadrelor
2 4 1 1 1 1 1 1 1 1
Versiune Tip Subtip Căt De la MF RT PM MD W O
a re DS
protocol DS
ului
DS = Sistem de MD = Mai multe date
distribuție MF = Mai W = Bit de confidențialitate echivalentă
multe fragmente RT = prin cablu (WEP) O = Comandă
Reîncercare
PM = Managementul
energiei
Figura 4-11. Formatul generic al cadrului MAC IEEE 802.11.
4.2.6 Cadru Structura

Figura 4-11 prezintă formatul cadrului 802.11. Acest format general este utilizat pentru toate
cadrele de date și de control, dar nu toate câmpurile sunt utilizate în toate tipurile de cadre. Nu
intră în sfera de aplicare a acestui text detalierea tuturor tipurilor de cadre 802.11. Voi comenta
doar câteva aspecte interesante.
Un cadru 802.11 poate conține până la patru câmpuri de adresă. Atunci când toate cele patru
câmpuri sunt prezente, tipurile de adrese includ sursa, destinația, stația de emisie și stația de
recepție. Unul dintre câmpuri ar putea fi, de asemenea, identificatorul BSS, care este utilizat în
cadrele de cerere și de răspuns la sondă, utilizate atunci când stațiile mobile scanează o zonă
pentru a detecta rețele 802.11 existente.
Câmpul "Duration/connection ID" este utilizat ca un câmp de durată pentru a seta NAV. Acesta
indică timpul (în microsecunde) în care canalul va fi alocat pentru transmiterea cu succes a unui
cadru MAC. În unele cadre de control, acest câmp conține un identificator de asociere, sau de
conexiune.
Există trei grupe de tipuri de cadre:
2. Cadrele de control ajută la livrarea fiabilă a cadrelor de date. Există șase subtipuri de
cadre de control: PS-Poll (power-save poll), RTS (request to send), CTS (clear to send),
confirmare de primire, CF (contention-free) - end și CF-end + CF-ack.
3. Cadrele de date transportă date între stații. Există opt subtipuri de cadre de date,
organizate în două grupe: date, date + CF-ack, date + CF-poll, date + CF-ack + CF-poll.
Cele patru subtipuri rămase nu transportă date de utilizator.
4. Cadrele de gestionare sunt utilizate pentru a gestiona comunicațiile dintre stații și AP-uri.
Sunt incluse următoarele subtipuri: cerere de asociere, răspuns de asociere, cerere de
reasociere, răspuns de reasociere, cerere de sondaj, răspuns de sondaj, baliză, mesaj de
anunțare a indicației de trafic, disociere, autentificare și dezautoentificare.
802.11 MAC
802.11 802.11 802.11a 802.11b

FHSS DSSS OFDM DSSS
Figura 4-12. Arhitectura protocolului 802.11 - stratul MAC se află deasupra diferitelor straturi PHY.
4.3 Stratul fizic și adaptarea ratei
Există mai multe tipuri de straturi fizice IEEE 802.11, așa cum este ilustrat în figura 4-12.
4.3.1 Fizic Semnale

Stratul fizic fără fir este împărțit în două părți, denumite PLCP (Physical Layer Convergence
Protocol) și substrat PMD (Physical Medium Dependent). PMD se ocupă de codificarea fără fir
explicată mai sus. PLCP prezintă o interfață comună pe care pot scrie driverele de nivel superior
și oferă detectarea purtătoarei și CCA (Clear Channel Assessment), care este semnalul de care are
nevoie stratul MAC pentru a putea determina dacă mediul este utilizat în prezent (a se vedea
figura 4-13).
PLCP constă într-un preambul de 144 de biți care este utilizat pentru sincronizare pentru a
determina câștigul radio și pentru a stabili CCA. Preambulul cuprinde 128 de biți de sincronizare
(1 bit bruiat), urmat de un câmp de 16 biți format din modelul 111100111110100000. Această
secvență este utilizată pentru a marca începutul fiecărui cadru și se numește SFD (Start Frame
Delimiter).
Următorii 48 de biți sunt cunoscuți sub denumirea colectivă de antet PLCP. Antetul conține patru
câmpuri: semnal, serviciu, lungime și HEC (header error check). Câmpul de semnal indică viteza
la care va fi transmisă sarcina utilă (1, 2, 5,5 sau 11 Mbps). Câmpul de serviciu este rezervat
pentru utilizare viitoare. Câmpul lungime indică lungimea încărcăturii utile care urmează, iar
HEC este un CRC pe 16 biți al antetului pe 48 de biți.
Pentru a complica și mai mult problema (și pentru a degrada performanța) într-un mediu fără fir,
PLCP este întotdeauna transmis la 1 Mbps. Astfel, 24 de octeți din fiecare pachet sunt trimiși la 1
Mbps. PLCP
Preambul PLCPÎn antet PLCP
SFD (16 biți) HEC (16 biți)

Sarcina
Sincronizare (128 de biți) Semnal (8 Lungime (16 biți)
utilă
biți) Serviciu (8 biți) (variabilă)
Figura 4-13: Cadru PHY IEEE 802.11 utilizând DSSS.

introduce 24 de octeți de suprataxă în fiecare pachet Ethernet fără fir înainte de a începe să
vorbim despre destinația pachetului. Ethernet introduce doar 8 octeți de date. Deoarece
încărcătura utilă a antetului de 192 de biți este transmisă la 1 Mbps, 802.11b este în cel mai bun
caz eficient doar în proporție de 85 % la nivelul fizic. Cu alte cuvinte, din capacitatea brută a
canalului de 11 Mbps, sarcina utilă utilă este de cel mult 0,8511 = 9,35 Mbps.
4.3.2 Rata de transmisie Adaptare

Din capitolul 2 ar trebui să reiasă în mod clar faptul că condițiile canalelor fără fir variază în timp,
iar raportul semnal/zgomot recepționat se modifică în mod dinamic. Aparatele de radio cu mai
multe viteze sunt capabile să transmită la mai multe viteze, utilizând diferite scheme de modulare.
Straturile fizice (PHY) IEEE 802.11 suportă mai multe rate de transmisie. Radioul fără fir
generează o undă purtătoare de 2,4 GHz (de la 2,4 la 2,483 GHz) și modulează această undă
folosind o varietate de tehnici.
IEEE 802.11 PHY alege automat schema de modulație în funcție de condițiile canalului.
Diferitele scheme de modulație oferă un compromis între debitul și raza de acoperire. Pentru
transmisia de 1 Mbps, se utilizează BPSK (o deplasare de fază pentru fiecare bit). Pentru a realiza
o transmisie de 2 Mbps, se utilizează QPSK. Rețineți că QPSK codifică 2 biți de informație în
același spațiu în care BPSK codifică 1 bit. Compromisul este că trebuie să creșteți puterea sau să
reduceți raza de acțiune pentru a menține calitatea semnalului. Deoarece FCC reglementează
puterea de ieșire a aparatelor radio portabile la 1 watt EIRP (putere izotropică emisă echivalentă),
raza de acțiune este singurul factor care mai poate fi modificat. Astfel, în cazul dispozitivelor
802.11, pe măsură ce vă îndepărtați de radio, radioul se adaptează și utilizează un mecanism de
codificare mai puțin complex (și mai lent) pentru a trimite date.
Pentru a asigura ratele PHY mai mari de 5,5 și 11 Mbps, IEEE 802.11b definește o schemă de
modulație CCK (Complementary Code Keying). CCK este o variație a modulației M-ary
Orthogonal Keying care utilizează o arhitectură de modulație I/Q cu structuri complexe de
simboluri. Se bazează pe un set complex de 64 de funcții Walsh/Hadamard pe opt biți, cunoscute
sub numele de coduri complementare. Pentru rata de 5,5 Mbps, sunt codificați 4 biți pe cuvânt, în
timp ce pentru rata de 11 Mbps, sunt codificați 8 biți pe cuvânt. Ambele rate PHY utilizează
QPSK ca tehnică de modulare și semnalează la 1,375 MSps. Răspândirea păstrează aceeași rată
de așchiere și aceeași formă a spectrului ca și 802.11 DSSS original, ocupând astfel aceeași lățime
de bandă a canalului.
Rata PHY care urmează să fie utilizată pentru o anumită transmisie de cadre este determinată
exclusiv de stația de emisie. Rata de transmisie trebuie aleasă într-o manieră adaptivă, deoarece
starea canalului fără fir variază în timp din cauza unor factori precum mobilitatea stației,
interferențele variabile în timp și erorile dependente de locație.
De exemplu, intervalele tipice ale IEEE 802.11b sunt:
- 30-50 m la 11 Mbps
-40-60 m la 5,5 Mbps
- 80-120 m la 2 Mbps
Figura 4-14(a) prezintă curbele ratei de eroare pe biți (BER) în funcție de SNR furnizate de
producătorul de chipset-uri Intersil pentru modurile PHY IEEE 802.11b [Intersil 2000]. [SNR
este măsurat la antena receptorului, înainte de decodarea semnalului de împrăștiere]. Comparați
aceste curbe cu cele derivate teoretic (figura 2-9).
10−1 7
CCK 11
6
−2
10
5
CCK 5.5
−3
10
Debit (Mbps)
CCK 11 4
BER
3
10−4 DQPSK
DQPSK
2
DBPSK DBPSK
10−5 CCK 5.5 1
10−6 0
10 5 0 5 10 5 0 5 10 15 20
SNR (dB) SNR (dB)
(a) (b)
1Mbps
DBPSK
2Mbps
DQPSK
550 m 5.5Mbps
DBPSK/CCK
400 m
11Mbps
270 m 160 m
DQPSK/CCK
(c)
Figura 4-14: (a) Curbe empirice BER vs. SNR furnizate de Intersil pentru cipul său
HFA3861B. (b) Randament simulat în funcție de SNR. (c) Schema de modulație utilizată
depinde de distanța nodului față de punctul de acces, în centru (spațiu deschis sau în aer
liber).
Debitul unui canal eronat poate fi calculat ca în secțiunea 4.5 de mai jos. În locul probabilității de
coliziune, înlocuim probabilitatea de eroare a pachetelor, Ecuația (2.10).
Simulările obțin un debit în funcție de SNR, pentru fiecare mod PHY, așa cum se arată în figura
4-14(b). Ne putem imagina că această performanță ideală poate fi obținută numai dacă SNR-ul la
receptor este cunoscut în prealabil de către STA care transmite.
Figura 4-14(c) arată modul în care capacitatea disponibilă a legăturii poate varia în funcție de
distanța la care se află un utilizator față de un punct de acces (pe baza distanțelor tipice măsurate
în laboratoarele Lucent Technologies ORiNICO pentru mediile în care nu există obstacole între
antene [ORiNICO 802.11b PC Card Manual, Lucent Technologies, august 2000.]). De fapt, este
probabil ca variația capacității nominale a legăturii să fie chiar mai mare pentru versiunile
802.11a (6Mbps-54Mbps) și 802.11g (> 11Mbps) ale standardului Wi-Fi.
Presupunând că nodurile sunt situate aleatoriu în jurul unui punct de acces în conformitate cu o
distribuție uniformă bidimensională, va exista în mod obișnuit o fracțiune mare de utilizatori care
se află într-o regiune de
acoperire care asigură o rată de transmisie a datelor redusă. Acest lucru duce la o utilizare
ineficientă a resurselor limitate de spectru.
În cazul în care stratul fizic alege schema de modulație în mod transparent pentru MAC, atunci
MAC nu poate cunoaște durata de timp necesară pentru transfer. Astfel, PHY trebuie să implice
protocolul MAC în decizia privind schema de modulație. Unele implementări utilizează în acest
scop o schemă bazată pe expeditor. [Kamerman & Monteban 1997] utilizează "autorate fallback"
bazat pe expeditor. Mecanisme de sondare. Expeditorul scade rata de biți după ce X încercări
consecutive de transmisie eșuează. Expeditorul crește rata de biți după ce Y încercări consecutive
de transmisie reușesc. Avantaj: Poate fi implementat la expeditor, fără a aduce modificări la
specificația standardului 802.11. Dezavantaj: Mecanismul de sondare nu detectează cu exactitate
starea canalului; starea canalului este detectată cu mai multă precizie la receptor; performanța
poate avea de suferit, deoarece emițătorul va încerca periodic să transmită la un debit mai mare
decât cel optim. De asemenea, atunci când condițiile canalului se îmbunătățesc, rata nu este
crescută imediat.
Schemele bazate pe receptor pot avea performanțe mai bune, de exemplu, protocolul MAC
autorate bazat pe receptor [Holland et al. 2001], a se vedea exemplul din figura 4-15. Expeditorul
trimite RTS conținând cea mai bună estimare a ratei sale. Receptorul alege cea mai bună rată
pentru condițiile respective și o trimite în CTS. Expeditorul transmite pachetul DATA la noul
debit. Informațiile din antetul pachetului de date actualizează implicit vectorul NAV în nodurile
care au auzit vechea rată (nodul A din figura 4-15).
A se vedea și [del Prado & Choi 2002].
4.4 Mecanisme de economisire a energiei
Utilizatorii de dispozitive mobile sunt frecvent conștienți de limitele de timp de utilizare a

dispozitivului impuse de dimensiunea bateriilor. O mare parte din energia bateriei este consumată
în timpul transmiterii semnalelor. Pentru a prelungi durata de viață a bateriei, dispozitivele mobile
utilizează mecanisme de economisire a energiei care fac ca stația mobilă să intre într-un mod de
funcționare suspendat sau semisuspendat, cu capacități limitate. Acest lucru se face, totuși, în
cooperare cu rețeaua, pentru a nu întrerupe comunicațiile normale sau pentru a nu oferi
utilizatorului percepția unei astfel de întreruperi, chiar dacă ar exista.
RTS la 2 Mbps
CTS la 1 Mbps
1: RTS
2: CTS Date la 1 Mbps
B D
A C
3: Date
NAV actualizat folosind

rata specificată în pachetul
de date
Figura 4-15. Exemplu pentru protocolul MAC de autorizare bazat pe receptor. Nodul B
trimite date către C, dar nodurile A și D aude comunicarea lor datorită difuzării fără fir.
Acest tip de control al puterii nu este de obicei utilizat la telefoanele celulare pentru comunicarea
vocală. Discontinuitatea este bună pentru traficul de date, deoarece traficul de voce are cerințe
stricte în materie de QoS (latență, jitter).
În acest articol voi aborda câteva aspecte ale economisirii energiei specifice rețelelor locale fără
fir IEEE 802.11.
Motivație: energia bateriei se consumă într-un ritm mai lent dacă este utilizată în modul
PORNIT/OPRIT decât în modul PORNIT continuu, pentru aceeași durată totală a modului
PORNIT.
Ideea principală: transformarea traficului de date în trafic ON-OFF.
Cât de mult putem seta întreaga durată a duratei ON-OFF?
În mod implicit, rețelele LAN fără fir utilizează CAM (Constant Access Mode) pentru a asculta în
mod constant rețeaua și a obține datele de care au nevoie. Cu toate acestea, atunci când utilizarea
energiei reprezintă o problemă, stațiile de lucru și punctele de acces pot fi configurate pentru
PAM (Polled Access Mode). Cu acesta, clienții din rețea se trezesc la o perioadă regulată și
ascultă un pachet special numit TIM (traffic information map) de la punctul de acces. Între TIM-
uri, clientul își oprește radioul și astfel economisește energie. Toate dispozitivele din rețea împart
aceeași perioadă de trezire, deoarece toate trebuie să se trezească exact în același timp pentru a
auzi TIM-ul de la punctul de acces.
TIM informează anumiți clienți că au date în așteptare la punctul de acces. O cartelă client
rămâne trează atunci când TIM indică faptul că are mesaje stocate în buffer la punctul de acces
până când aceste mesaje sunt transferate, iar apoi cartela intră din nou în stare de veghe. Punctul
de acces stochează datele pentru fiecare cartelă până când primește o cerere de interogare de la
stația de destinație. Odată ce datele sunt schimbate, stația trece din nou în modul de economisire a
energiei până la transmiterea următorului TIM. În testele noastre de laborator, am constatat că
modul PAM poate economisi energie cu până la 1.000%, în funcție de volumul de trafic din rețea.
Punctul de acces indică prezența traficului de difuzare cu un pachet DTIM (delivery traffic
information map). Temporizatorul DTIM este întotdeauna un multiplu al temporizatorului TIM și
este adesea reglabil la punctul de acces. Setarea acestei valori la un nivel ridicat reduce timpul în
care stația trebuie să rămână trează pentru a verifica traficul de difuzare. Cu toate acestea, un
temporizator DTIM mai mare înseamnă că radioul va rămâne mai mult timp în funcțiune pentru a
primi traficul DTIM atunci când acesta apare în ciclul de timp.
Gama de transmisie a punctului de

3
acces
Gama de audiție a punctului

de acces
AP
A 1
B
Figura 4-16. Asimetria dintre intervalele de transmisie. Raportul de 3:1 între

puterea de transmisie a unui AP și a unui STA se traduce printr-o
3 rază de transmisie aproximativ mai
mare.
802.11 specifică instrumentele de control al perioadelor ON-OFF, dar nu specifică politica

propriu-zisă. Acest lucru face parte dintr-un alt standard 802.11. Aplicația știe cel mai bine cu ce
tip de trafic lucrează și în ce perioade poate intra în modul de economisire a energiei.
Cum negociază posturile strategia PS înainte de start? Care este
durata perioadei IFS după TIM, înainte de PS-Poll? Care este
frecvența balizelor?
TIM are prioritate față de DTIM, dar ce se întâmplă dacă vrem să transmitem ceva cu prioritate mare?
Explicați că, în CW, după ce stația cu cel mai mic număr aleatoriu transmite, celelalte stații
concurente sunt închise imediat după un slot.
Conține PS-Poll numărul de ordine? Cadrul
de date conține numărul de ordine?
În infrastructureless, emițătorul trimite ATIM și nu așteaptă nimic (?), ci doar trimite cadrul de
date sau cadrul RTS.
A se vedea și cartea lui O'Hara despre modul în care se apreciază asocierea cu modul PS.
4.4.1 Efectul asupra Capacitatea

Manipularea bateriei pentru a economisi energie are un impact negativ asupra capacității de
transmisie a legăturii. Cum afectează diferitele strategii de economisire a energiei capacitatea
canalului?
Este interesant de observat că există un raport de 3:1 între puterea de transmisie a unui AP și a
unui STA, deși puterile de transmisie ale unor seturi disponibile în comerț pot fi ajustate. Există
un raport suplimentar de 3:1 sau mai mult atunci când se utilizează o antenă externă la AP. Acest
lucru este ilustrat în
Figura 4-16. Deși AP-ul poate auzi 3 aproximativ mai multe stații îndepărtate decât o STA, se
poate auzi mai mult decât o STA.
STA nu poate răspunde (așa cum se arată pentru STA B în figura 4-16), astfel încât acest lucru nu
mărește raza efectivă de comunicare. O justificare pentru acest lucru este o asimetrie așteptată a
traficului în amonte/în aval: se așteaptă un raport de 50:1 între cantitatea de trafic descărcat și
cantitatea de trafic încărcat. Deoarece o putere mai mare se traduce printr-o rată de biți mai mare,
acest lucru ține cont de asimetria traficului.
4.5 Analiza performanțelor
Să presupunem că există un total de m noduri, dintre care n sunt blocate. Presupunem că toate
nodurile care au un pachet de transmis au aceeași prioritate de utilizare a canalului. Analiza va fi
efectuată pentru starea de echilibru - presupunem că numărul mediu de noduri blocate rămâne
constant. Deși la un moment dat un nod poate intra într-o stare goală din starea de backlogged, va
exista un alt nod care va face tranziția în sens invers, astfel încât sistemul se menține într-o stare
de echilibru, cu constanta E[n] 0.
Ca urmare a faptului că n este diferit de zero, canalul funcționează în condiții de trafic saturat.
Altfel spus, deoarece în orice moment există cel puțin un nod blocat, canalul este întotdeauna
"ocupat" - din punctul de vedere al canalului, pachetele sosesc întotdeauna, indiferent de nodul de
unde provin. (Rețineți că un canal saturat nu implică stații saturate).
În analiza de mai jos, nu iau în considerare nici coada inițială la nod, nici modelul de sosire
pentru sosirile pe canal (adică profilul de trafic al aplicației). Cu alte cuvinte, un pachet nou sosit
găsește întotdeauna o coadă de așteptare goală la propriul nod. Acest lucru poate fi justificat prin
presupunerea unui trafic în timp real cu o întârziere limitată pentru fiecare pachet, astfel încât
pachetele vechi sunt eliminate din coada de așteptare. Acest lucru previne acumularea de coadă
și, prin urmare, n nu este funcție de probabilitatea de coliziune.
Presupunem că transmisia este lipsită de erori (canal fără zgomot) și luăm în considerare doar
coliziunile de pachete. Analiza presupune modul de transmisie RTS/CTS, dar poate fi ușor
modificată pentru modul de transmisie de bază. Consider mai întâi cazul LAN fără fir în care
toate stațiile se află în raza de transmisie a celorlalte; apoi extind analiza pentru a include stații
ascunse. Un exemplu de secvență de transmisie este prezentat în figura 4-17.
Evenimentul 2: Evenimentul O altă stație Evenimentul 4: Evenimentul 5:

Evenimentu Transmiterea 3: Sosirea transmite Transmiterea Re-transmiterea
l 1: Sosirea pachetului 1 pachetului 2 pachetului 2 pachetului 2
pachetului 1 RTS
Backoff Bckof RTSTimeoutDIFS Backoff
DIFS DIFS Timp
RTS Date
SIFS
SIFS
SIFS
SIFS
DIFS RTS
CTS ACK 7 6 543 3210 43210 CTS
DIFS
canalu
Ocup Inacti Ocup Ina Ocupat Ina Bsy Ina Ocupat

Starea
at vitate at ctiv ctiv ctiv

lui
itat itat itat

e e e
Figura 4-17. Ilustrarea evenimentelor de nod și a stărilor corespunzătoare ale canalelor.
Rețineți că nodul este preemptat în timpul celei de-a doua perioade de contenție. Dacă un
pachet sosește pe un canal inactiv (cum este cazul pachetului 1), acesta așteaptă doar timpul
DIFS, adică nu există o perioadă de backoff.
4.5.1 Eveniment de canal Probabilități

Să presupunem un timp unitar în care o stație poate transmite cel mult un pachet. Sistemul nostru
este (aproximativ) lipsit de memorie în ceea ce privește sarcina de trafic oferită - faptul că
intervalul de timp anterior a fost inactiv nu schimbă probabilitatea ca următorul interval să fie
inactiv. Putem considera sistemul ca fiind format din n încercări Bernoulli independente.
Probabilitatea ca i din cele n noduri blocate să transmită un cadru cu probabilitatea qu în timpul
perioadei unitare u este:
 i ni
Qu (i, n) = iqu 1 q (4.1)
În cazul unei stații în așteptare, unitățile de timp sunt sloturile de contenție tslot . Atunci, pentru o
stație în așteptare, probabilitatea unui slot inactiv este probabilitatea condiționată ca nicio stație să
nu transmită, având în vedere că stația însăși nu transmite:

Q 0,  10qc n
c n1
pidle = 11 (4.2a)
1 q
qc
1 qc
Probabilitatea unei transmisii reușite în timpul preempțiunii într-un slot de contenție este
probabilitatea condiționată ca o singură stație, alta decât cea luată în considerare, să transmită:
p succ =
1 qc Qc 1,  n q
q N2 (4.2b)
1 q c c
Și, probabilitatea unei coliziuni în timpul preempțiunii într-un slot de contenție este:
pcoll = 1 pidle psucc (4.2c)
Având în vedere că un nod a transmis, transmisia va avea ca rezultat unul dintre cele două
evenimente: succes sau coliziune. Probabilitatea condiționată a unei transmisii reușite, dat fiind
faptul că nodul a transmis, este probabilitatea ca niciun alt nod să nu transmită în timpul perioadei
sale vulnerabile (figura 4-18):
n1
~psucc 1 qv (4.3a)
Pentru cazul în care perioada vulnerabilă tvp = tslot (fără stații ascunse), probabilitatea de transmisie
qv = qc . Probabilitatea unei coliziuni în perioada vulnerabilă este:
DIFS
Ocupa Backoff RTS Date Timp
SIFS
SIFS
SIFS
t
CTS ACK
Perioada vulnerabilă
Perioadă
fără stații ascunse
= 1 slot de backoff vulnerabilă cu stații
ascunse
Figura 4-18: Definirea perioadei vulnerabile = RTS
pentru + SIFS +cu
cazurile 1 slot
și fără stații ascunse.
~pcol 1 (4.3b)
~psucc
Până în prezent, această analiză este similară cu cea din secțiunile 3.2 și 3.3. Cu toate acestea,
probabilitatea qr ca un nod să transmită, Ecuația (3.4b), este o variabilă independentă care este
controlată pentru a obține performanța dorită. În schimb, probabilitatea qc aici este o variabilă
dependentă care este derivată din alți parametri de protocol, după cum urmează.
Starea nodului este definită de două variabile aleatoare: etapa de backoff K, care ia valorile {0,
..., , și contorul de contenție a canalului C, care pentru K=k ia valorile {0, ..., CWk 1}, The
diagrama de tranziție a stărilor este reprezentată ca modelul lanțului Markov din figura 4-19. Se introduce
etapa de backoff K = 1 pentru a ține seama de faptul că stația nu intră în numărătoarea inversă
~psucc pidle ,
dacăP{1, 0 | k,un0}nou
sosește = pachet în timpul unei f1 de canal inactiv. În plus, trunchiem lanțul, (4.4a)
1 kstări
astfelP{1, 0 | pachetul
încât , 0} = pidle
este abandonat după retransmisiuni. Probabilitățile de tranziție P{Kt+1(4.4b)
=k, Ct+1 =i |
Kt =l, Ct =j} sunt următoarele:
~ p su c c pbusy ~p coll
P{0, i | 1, 0} = , 0 i CW0 1 (4.4c)
CW0
P{k, i | k, i} = pbusy , 0 k și 1 i CWk 1 (4.4d)

P{k, i | k, i1} = pidle , 0 k și 1 i CWk 2 (4.4e)
~psucc pbusy
P{0, i | k, 0} = , (4.4f)
0 k f1 și 0 i CW0 1
CW0
pbusy
P{0, i | , 0} = , 0 i CW
0 1 (4.4g)
CW0 
~pcol și 0 i CWk
P{k, i | k1, 0} = l 1 (4.4h)
CWk
, 0 k 
~p
~ succP
pinac  K=1 idle
 C=0
tiv
(~psuccpbusy p~ ll)/CW0
co pocupat
/ CW0
~psuccpbusy/CW0 ~
psuccpbusy/CW0
pidle pidle pidle

K=0 0 0
C=0 1 CW0 1
pbusy pbusy
~p ~
pcoll ~
pcoll
coll
CW1
CW1 CW1
K=1 pidle pidle pidle
1 1
C=0
1 CW11
~pcoll pbusy pbusy
CW2
~
pcoll
CW2
~p
coll ~
pcoll
~p CW 5
coll
~p CW 5
succ CW5
pidle pidle pidle
K=5 5 5
C=0 1 CW51
pbusy pbusy
1
~pcoll
~pcoll
CW5 ~
pcoll
CW5
5
pidle pidle
CW  pidle 
1 CW51
pbusy pbusy
K = 
Figura 4-19. Lanțul Markov pentru derivarea probabilității de transmisie qc . Observați că,
C=0
spre deosebire de figura 3-11, care numără numărul de stații cu întârzieri în sistem, acest
lanț Markov numără numărul de coliziuni (axa verticală) și numărul de sloturi de
numărătoare inversă rămase (axa orizontală), ambele pentru un pachet curent.
De exemplu, Ecuația (4.4a) înseamnă că nodul va trece la starea {1, 0} din orice stare {k, 0} dacă
transmisia pachetului anterior a avut succes și noul pachet sosește în timp ce canalul este inactiv.
Fie ca bk,i să indice probabilitatea ca nodul să se afle în starea {Kt =k, Ct =i}. Atunci
 CWk 1 . Probabilitățile de stare pot fi determinate din distribuția staționară a
k1 I0 bk ,i
lanțul Markov:
CWl
bk , bl, j Pk, i l, j, 0 k și 0 i CWk 1 (4.5)

l 1 j0
Detaliile sunt omise din motive de concizie și pot fi găsite în referințele citate în secțiunea 4.7 de
mai jos. Un nod transmite dacă contorul său de backoff ajunge la zero; astfel:
 1 ~p F1
1 pbusy ~ p
f1 f2
~p f2
coll pbusy ~p
coll coll coll B1,0
qc = bk ,0 b1, b0,
k1 ~psuc ~psucc pidle
c
1
Canal inactiv
0.9 Coliziune de transmisie
reușită
0.8
0.7
0.6
Probabilitat
0.5
0.4
e
0.3
0.2
0.1
00 10 20 30 40 50 60 70 80
Numărul de stații în așteptare
Figura 4-20. Dependența probabilităților de stare a canalului de numărul de noduri blocate

n, văzută din punctul de vedere al unui nod.
După ce rezolvăm pentru b−1,0 ,

obținem: 2 pi 1 2~ p 1 p    +1 p ~pf2  
c
q
2 pi1 2 buc
~~ ~~
ps pb pc 1  (2 pc )
~6
b
1 2 pc ps~ pb~pc 1
c
pc  ~
 
c c ~F5 ~

b
CWmax pc 1 2 pc
~F1
~ps , etc.) În cazul în care
~psucc
ps CW0 ps 1 buc ps pb pc
(Notația este prescurtată temporar din motive de spațiu, de exemplu, pi =
pidle ,
în cazul în care f=5, ecuația se simplifică la:
2 pi 1 2 ~pc 1 pb ~p6 pb ~p7 ~p 7
q c c c
2 p2 1 2 ~pc ~ps CW0 ~ps ~ps pb ~pc

~ps pb ~pc
)
1 1 (2 ~pc)6 1 2 ~pc 1 6
(4
1
.6
~p
Figura 4-20 prezintă dependența diferitelor probabilități de canal de numărul de canale restante.
noduri din perspectiva unui singur nod.

4.5.2 Performanță de debit și întârziere

Din motive de comoditate, mai întâi obțin performanța medie globală a rețelei. The
întârzierea medie a pachetelor pe nod și debitul mediu pe nod sunt apoi derivate prin observarea faptului că
debitul agregat al rețelei trebuie să fie împărțit între n noduri blocate. Acest lucru necesită ca
probabilitățile evenimentelor de pe canal să fie redefinite din punctul de vedere al canalului, mai degrabă decât
din punctul de vedere al unei

punctul de vedere al fiecărei stații ca mai sus. Prin urmare,

idle p= Qc (0, n) = (1 q )cn = (1 qc ) pidle

pcoll = 1 pidle psucc

~psucc
Probabilitatea canalului succ reflectă faptul că succesul canalului are loc dacă stația de sub
considerație nu transmite (este în backoff) și o altă stație reușește sau stația noastră
transmite și reușește.
Sosire Prima A doua K-a transmisie

a transmisie transmisie
pachet
elor
Perioada de Perioada de
recul 1 recul 2
(a)
Timp Încercarea Încercarea Încercarea K:
rezidua 1: 2: succes
l coliziune coliziune
Perioada dintre încercări 1Perioada dintre încercări 2Perioada dintre încercări K
încercar următoarea
succes coliziune coliziune
e încercare
inactiv ina
anterioa ctiv
SIFS
SIFS
SIFS
(b) ră RTS CTS Date ACK DIFS RTS DIFS RTS DIFS
6 54 4 43 3 1
2
a k-a perioadă de backoff =
tbackoff (k)
Figura 4-21: Ilustrație a procesului de transmitere a pachetelor cu încercări multiple. (a)

Perioada dintre încercări (IAP) include perioada de backoff și timpul de transmitere a
încercărilor. Rețineți că prima IAP nu include timpul rezidual. (b) O stație poate fi
preemptată de mai multe ori în timpul perioadei de backoff, chiar și în cadrul aceluiași slot,
a se vedea, de exemplu, slotul 4.
Procesul de transmitere a pachetelor este ilustrat în figura 4-21. Parametrii de debit și întârziere
sunt determinați prin aplicarea ecuației (3.1). Definim următoarele mărimi:
• succNumărul mediu de sloturi de contenție între transmisiile consecutive de pachete
reușite:
succ = 1 / psucc
Aceste sloturi pot fi inactive sau ocupate, iar sloturile ocupate pot conține o transmisie de
pachete reușită sau o coliziune.
• Numărul mediu de evenimente de canal (inactivitate, transmisie de pachete cu succes,
coliziune) la fiecare succ sloturi de contenție sunt:
pidle
nidle succ   psucc

nsucc = 1
pcoll
ncoll succ 
 psucc
• Constantele de timp ale canalului pentru diferite evenimente (inactivitate, succes și

coliziune) sunt definite în funcție de numărul de sloturi de revenire, după cum urmează:
idle = 1
succ = (RTS SIFS CTS SIFS E[DATA] SIFS SIFS ACK DIFS) / tslot
coll = (RTS + 2SIFS + CTS + 2tslot + DIFS) / tslot
Timpul de coliziune merită un comentariu. În literatura de specialitate se presupune de obicei că

timpul de coliziune este egal cu RTS + DIFS, a se vedea, de exemplu, [Bianchi 2000]. În
conformitate cu standardul 802.11, timpul de coliziune este diferit în funcție de participarea sau
nu a nodului la coliziune. Timpul de așteptare pentru nodurile care au provocat coliziunea este
CTS_Timeout (sau ACK_Timeout în modul de transmisie de bază), ceea ce face ca timpul total
să fie egal cu RTS + 2SIFS + CTS + 2tslot + DIFS, conform formulei

0.9 1
0.8 0.9
0.8
0.7
Întârziere așteptată pe pachet

0.7
0.6 Debitul sistemului
Randament [%]
Debitul nodurilor 0.6

0.5
0.5
0.4
0.4
0.3
0.3
[sec]
0.2 0.2
0.1 0.1
00 10 20 30 40 50 60 70 80 00 10 20 30 40 50 60 70 80
Numărul de noduri în așteptare Numărul de stații în așteptare
Figura 4-22. Procentul de randament (stânga) și întârzierea așteptată a pachetelor (dreapta)

în funcție de numărul de noduri blocate.
standardul 802.11 [37], p. 79. În schimb, timpul de așteptare pentru nodurile care nu colaborează
este egal cu durata canalului ocupat plus EIFS, deoarece aceste noduri nu primesc corect cadrul
RTS. EIFS este definit în tabelul 4-2 de mai sus și este egal cu CTS_Timeout (sau
ACK_Timeout); astfel, coll este definit ca mai sus. Apoi, numărul total de sloturi de contenție
pentru fiecare transmisie reușită de pachete este:
= succ  nidle (4.7)
(Comparați acest lucru cu ecuația (3.1).) Debitul total mediu al rețelei este:
1
= [pachete/secundă] (4.8)
tslot
Debitul mediu pe nod blocat este:

= / n [pachete/(secondnode)] (4.9)
Întârzierea așteptată pentru fiecare pachet este:
W = 1 / = n / = n [secunde] (4.10)
Această analiză aproximativă este oarecum inexactă, deoarece timpul de transmitere a datelor
pachetului (când a fost transmis cu succes) nu face parte din timpul de întârziere. De asemenea,
ignorăm întârzierea acumulată din cauza pachetelor abandonate atunci când o stație ajunge la o
limită de reîncercare. Mai important, după cum s-a menționat deja în discuția despre ecuația (3.1),
analiza presupune că probabilitatea de coliziune rămâne aceeași, indiferent de câte coliziuni a
suferit deja un pachet.
Figura 4-22 prezintă dependența parametrilor de performanță de numărul de noduri blocate.
4.6 Familia de standarde IEEE 802.11

IEEE 802.11 este o familie de standarde diferite. Aici voi trece în revistă pe scurt diferitele
standarde, iar cititorul interesat ar trebui să consulte http://standards.ieee.org/wireless/ pentru
informații detaliate.
802.11c: suport pentru cadrele 802.11
802.11d: suport nou pentru cadrele
802.11 802.11e: Îmbunătățirea QoS în
MAC 802.11f: Protocol între puncte de
acces 802.11g: extindere la 2,4 GHz la
22 Mbps
802.11h: selectarea canalului și controlul
puterii 802.11i: îmbunătățirea securității în
MAC 802.11j: globalizarea 5 GHz
802.11n: WWiSE, viteze de până la 540 Mbps
De ce mai multe protocoale care se suprapun - discutați relația cu Bluetooth.
Mai puține caracteristici sau mai multe caracteristici, în funcție de aplicație: securitate, QoS, control al energiei
etc.
802.11a și 802.11b
Standardul 802.11a a fost aprobat în 1999, dar produsele bazate pe acesta au apărut abia în 2001.
Acesta funcționează în benzile fără licență de 5GHz și atinge viteze de transfer de date de până la
54 Mbit/s. Astfel, standardul poate susține numeroase aplicații în bandă largă, permițând
utilizatorilor de rețele fără fir să acceseze cele mai solicitante aplicații. Mai precis, obiectul
acestui serviciu este de a furniza legături de date fără fir care suportă viteze de până la 54 Mbps
pentru a conecta stațiile de lucru, laptopurile, imprimantele și asistenții digitali personali la un
nod de acces la rețea, fără a fi nevoie de cablare. Punctele cheie sunt capacitatea ridicată și raza
scurtă de acțiune (de ordinul zecilor de metri).
Pentru a crește dramatic debitul, 802.11a a trebuit să rezolve o provocare majoră a frecvențelor
radio de interior: propagarea întârzierilor în sistemul actual de 2,4 GHz, cu o singură purtătoare și
propagare a întârzierilor. Standardul 802.11a rezolvă inteligent această problemă printr-o tehnică
de modulație numită Coded Orthogonal Frequency Division (diviziune ortogonală a frecvenței
codificată). Multiplexare prin alocare ortogonală a frecvențelor: (COFDM). A se
vedea mai multe informații informații aici:
http://www.nwfusion.com/news/tech/2001/0129tech.html.
802.11b este o îmbunătățire a standardului 802.11 original, cu rată mare de transmisie. Acesta
suportă până la 11 Mbps în banda de spectru fără licență de 2,4 GHz. A fost ratificat în 1999, iar
produsele bazate pe acesta au apărut în 1999. 802.11b specifică un strat de secvență directă de
mare viteză (HR/DSSS).
Prețurile actuale (noiembrie 2002) pentru adaptoarele 802.11b variază între 45 și 140 de dolari;
pentru punctele de acces 802.11b, între aproximativ 385 și 1.050 de dolari, în funcție de
caracteristici. Componentele de rețea care respectă standardele 802.11a sau 802.11b nu sunt
interoperabile.
În SUA, 802.11a oferă opt canale care nu se suprapun, față de trei canale comune pentru 802.11b
și 802.11g (a se vedea mai jos). Mai multe canale facilitează configurarea unei rețele 802.11a
pentru a evita interferențele. În cazul instalațiilor dense, canalele suplimentare pot face ca rețelele
802.11a să fie de până la 14 ori mai rapide decât rețelele 802.11b.
Standardele WLAN bazate pe 802.11 sunt promovate de Wireless Ethernet Compatibility

Alliance (WECA: http://www.wi-fi.org/) și sunt denumite Wi-Fi (802.11b) și Wi-Fi5 (802.11a).
802.11g
Standardul 802.11g este conceput ca un succesor cu o lățime de bandă mai mare (54M biți/sec) al
standardului 802.11b, sau al standardului Wi-Fi, care are o lățime maximă de 11M biți/sec.
Standardul nu a fost încă aprobat de către IEEE, iar ratificarea este așteptată până în martie. Un
punct de acces 802.11g va suporta clienți 802.11b și 802.11g. În mod similar, un laptop cu o
cartelă 802.11g va putea accesa punctele de acces 802.11b existente, precum și noile puncte de
acces 802.11g. Acest lucru se datorează faptului că rețelele LAN fără fir bazate pe 802.11g vor
folosi aceeași bandă de 2,4 GHz pe care o utilizează 802.11b. Viteza de transfer de date mai mare,
care se traduce printr-un debit real de aproximativ 17M - 19M biți/secundă, ar oferi utilizatorilor
o lățime de bandă mai mare pentru o serie de aplicații multimedia și alte aplicații cu utilizare
intensivă a datelor.
Rezultatul este o rețea LAN fără fir care are o rază de acțiune mai mare decât 802.11b și un debit
mai mare decât 802.11a. În plus, orice placă adaptoare 802.11b existentă va putea funcționa cu un
punct de acces 802.11g, ceea ce nu este posibil cu adaptoarele 802.11a.
Teoretic, 802.11g încorporează majoritatea calităților pozitive ale celorlalte două standarde. Dar
există și câteva probleme potențiale. Una dintre ele este numărul de canale pe care diferitele
standarde LAN fără fir le acceptă. 802.11b și 802.11g utilizează trei canale; 802.11a utilizează
opt. În termeni practici, acest lucru înseamnă că într-o anumită zonă pot fi instalate mai multe
puncte de acces 802.11a, pentru a susține un număr considerabil mai mare de utilizatori, decât
este posibil cu 802.11b sau 802.11g.
Un alt dezavantaj este faptul că utilizarea benzii de 2,4 GHz ar putea fi un dezavantaj, dar și un
avantaj pentru 802.11g. 802.11g nu face nimic pentru a atenua problema interferențelor cu care se
confruntă toate rețelele LAN fără fir la 2,4 GHz. Monitoarele pentru bebeluși, telefoanele fără fir
și dispozitivele Bluetooth pot interfera cu 802.11g, deși multiplexarea prin diviziune ortogonală a
frecvențelor utilizată în 802.11g este mai rezistentă la interferențe decât alte scheme de modulare.
Tabelul 4-3 compară caracteristicile celor trei standarde.
Tabelul 4-3: Comparație între standardele LAN fără fir IEEE 802.11 a, b și g. (Adaptat după:
http://www.nwfusion.com/techinsider/2002/0520wlan/0520feat1.html)
Standard 802.11a 802.11b 802.11g
Gama de frecvențe 5,1-5,8 GHz 2,4-2,485 GHz 2,4-2,485 GHz
Numărul de canale
Interferențe
Lățimea de bandă (rata (până la 54 Mbps) (până la 11 Mbps) (până la 54 Mbps)
de date)
Consumul de energie
Raza de
acțiune/penetrație
Upgrade/compatibilitate
Preț
indică o tehnologie sau o caracteristică superioară
Pentru mai multe informații despre 802.11g, consultați aici: http://www.nwfusion.com/news/2002/1111comdex.html.
802.11h
Standardul 802.11a din SUA va fi adaptat în Europa pentru a se conforma reglementărilor din
această regiune; această variantă se va numi 802.11h. Cele două standarde 802.11 de 5GHz sunt
aproape identice, cu excepția faptului că 802.11h adaugă TPC (Transmit Power Control), care
limitează cardul PC să emită mai mult semnal radio decât este necesar, și DFS (Dynamic
Frequency Selection), care permite dispozitivului să asculte ce se întâmplă în spațiul aerian
înainte de a alege un canal. TPC și DFS sunt cerințe europene.
În Europa, furnizorii reuniți în cadrul HiperLAN2 Global Forum (http://www.hiperlan2.com/) și
Institutul European de Standardizare a Telecomunicațiilor (ETSI) promovează standardul
HiperLAN2, care concurează cu 802.11h. Standardele HiperLAN2 și 802.11 au straturi fizice
aproape identice, dar sunt foarte diferite în ceea ce privește stratul MAC. Produsele nu sunt
interoperabile. 802.11 este un adevărat Ethernet fără fir, în timp ce HiperLAN2, la nivel tehnic,
seamănă mai mult cu un ATM (Asynchronous Transfer Mode) fără fir.
IEEE 802.11i
Algoritmul WEP (Wired Equivalent Security) a fost sugerat în standardul IEEE 802.11-1999
pentru a oferi o securitate echivalentă cu cea a unui Ethernet cu fir. Algoritmul WEP ar trebui să
asigure confidențialitatea și integritatea cadrelor din rețeaua fără fir. Pentru a calcula o valoare de
verificare a integrității se utilizează o verificare a redundanței ciclice, care este concatenată la
mesaj înainte de a fi criptată cu ajutorul cifrului de flux RC4. RC4 este un cifru simetric, adică
aceeași cheie criptează și decriptează datele. Cheia utilizată este o cheie pentru fiecare pachet,
care se obține prin concatenarea vectorului de inițializare (IV) cu cheia utilizatorului. Din cauza
reglementărilor privind exportul, standardul specifică chei pe 64 de biți în care 24 de biți
reprezintă IV-ul cunoscut, dar mulți furnizori au implementat și chei pe 128 de biți în care 24 de
biți reprezintă IV-ul.
Din punct de vedere criptografic, WEP este complet distrus, nu mai există caracteristici de
securitate. Autentificarea, controlul accesului, prevenirea reluării, detectarea modificării
mesajelor, confidențialitatea mesajelor și protecția cheilor pot fi eludate de un atacator dedicat.
Majoritatea furnizorilor și a experților în securitate recomandă în continuare activarea WEP,
pentru că aceasta va ține utilizatorul mediu de calculator departe de rețeaua dumneavoastră. Cu
toate acestea, există instrumente de hacker disponibile pe internet care pot fi utilizate cu ușurință
pentru a sparge toate caracteristicile de securitate. Consultați aici pentru mai multe detalii despre
atacuri.
Atacuri asupra WEP: http://www.ii.uib.no/~moen/wireless/WEP/attacks.shtml
Comitetul IEEE 802.11i a definit protocolul Temporal Key Integrity Protocol (TKIP) ca fiind un
standard interimar, compatibil cu rețelele fără fir existente și conceput pentru a oferi o securitate
"suficient de bună", în așteptarea unui standard mai puternic. TKIP a fost testat intensiv, dar a
avut o perioadă de testare mai scurtă decât cea obișnuită pentru un standard de securitate esențial.
IEEE 802.1x: Acest standard, acceptat de Windows XP, definește un cadru pentru autentificarea
la nivel MAC. Din nefericire, doi cercetători de la Universitatea din Maryland au observat recent
defecte grave în securitatea pe partea clientului pentru 802.1x. (A se vedea online:
http://www.cs.umd.edu/~waa/1x.pdf)
A se vedea și http://www.ii.uib.no/~moen/wireless/WPA/802_1x.shtml
IEEE 802.11n
WWiSE, viteze de până la 540 Mbps
A se vedea: http://www.cnn.com/2004/TECH/internet/08/13/tech.wireless.reut/index.html
Acest capitol trece în revistă standardul LAN fără fir IEEE 802.11, care este în prezent una dintre
cele mai populare rețele fără fir disponibile în comerț. Cărțile care tratează standardul IEEE
802.11 sunt [Gast 2002; O'Hara & Petrick 1999].
Analiza performanțelor IEEE 802.11 din secțiunea 4.5 urmează metoda prezentată inițial în
[Bianchi 2000] și perfecționată în [Wu et al. 2002; Ziouva & Antonakopoulos 2002].
Probleme
Problema 4.1
În figură este prezentată o diagramă de sincronizare pentru două stații mobile IEEE 802.11b,
timpii de sosire a pachetelor fiind indicați de săgețile îngroșate.
Sosirea pachetelor
Ocup Timp
Stația 1 at
Sosirea
pachetelor
Stația 2
40 sec
Completați diagramele de sincronizare pentru transmiterea celor două pachete nou sosite.
Presupuneți mecanismul de acces de bază.
Problema 4.2
Se consideră un BSS independent (IBSS) cu două STA mobile, A și B, în care fiecare stație are un
singur pachet de trimis celeilalte. Desenați o diagramă de timp precisă pentru fiecare stație, de la
începutul până la sfârșitul transmiterii pachetului. Pentru fiecare stație, selectați un timp diferit de
sosire a pachetelor și un număr rezonabil de intervale de timp de întârziere care să fie numărate
înainte ca stația să înceapă transmisia, astfel încât să nu apară coliziuni pe parcursul întregii
sesiuni. Să presupunem că ambele stații utilizează modul de transmisie de bază și că numai
primul cadru de date transmis este primit cu erori (din cauza zgomotului de canal, nu a unei
coliziuni).
Problema 4.3
Explicați de ce nu putem folosi timpul de propagare, tprop , pentru lungimea slotului de backoff în
IEEE 802.11 și în protocoale CSMA/CA similare. De ce trebuie să fie parametrul , Ecuația (3.2)?
Cu alte cuvinte, de ce stațiile nu pot observa în fiecare slot de backoff doar dacă sosește primul
bit al unui nou pachet? Căutați în literatura de specialitate pentru a determina ce parametri sunt
utilizați în Ecuația (3.2) pentru a obține lungimea slotului de 20 sec (a se vedea tabelul 4-2).
Problema 4.4
Pentru un BSS 802.11 care utilizează modul de transmisie de bază, să presupunem că
probabilitatea de eroare a pachetelor de date în direcția înainte este pf și probabilitatea de eroare a
pachetelor ACK în direcția inversă este pr . Determinați care este numărul mediu așteptat de
transmisii și retransmisii? (Se presupune că
numărul de încercări nu este limitat, adică = )

Problema 4.5
Desenați diagramele de sincronizare, ca în figura 4-8, ale protocolului RTS/CTS IEEE 802.11
pentru diferite cazuri de transmitere a cadrelor.
Problema 4.6
Protocoalele de nivel de legătură nu acceptă de obicei fragmentarea cadrelor, dar 802.11 o face.
Explicați de ce?
Problema 4.7
IEEE 802.11 se bazează pe CSMA/CA, care așteaptă o confirmare pozitivă pentru fiecare cadru
(un fel de ARQ de tip stop-and-wait). În cazul în care ACK nu sosește, se presupune că cadrul
este pierdut din cauza unei coliziuni. Discutați ce fel de probleme de performanță poate cauza
acest lucru atunci când stațiile de comunicare se află la marginea razei de transmisie a celorlalți.
Problema 4.8
Căutați pe internet definiția parametrului IEEE 802.11 RSSI (Received Signal Strength Indicator).
Furnizorii de carduri wireless oferă o interfață de programare a aplicațiilor (API) pentru citirea
RSSI și a nivelului de zgomot pentru fiecare pachet primit. De exemplu, Cisco dispune de
Aironet Client Utility (ACU). Pentru Linux, acest informații este
disponibile la adresa
http://www.hpl.hp.com/personal/Jean_Tourrilhes/Linux/Linux.Wireless.Extensions.html. Căutați în
Transmisie pe Debitul saturat măsurat pe

canalul 1 802.11b legătura A B (canalul 1)
B
A
C D SILENT
C D (cap. 1)
C D (cap. 2)
C D (cap. 3)
C D (cap. 4)
C D (cap. 5)
C D (cap. 6)
C
D
Transmisie pe canale Timp

(a) 802.11b alternative (b)
Figura 4-23. Ilustrație pentru problema 4.9. (a) Sesiunile de comunicare concurente (AB și
CD) interferează una cu cealaltă. (b) Debit saturat observat pentru sesiunea AB deoarece
sesiunea CD utilizează canale diferite.
manualele de referință ale chipset-urilor wireless și alte surse și descrieți cum se măsoară RSSI și
nivelul de zgomot în 802.11. Care este durata de măsurare a fiecăruia?
Problema 4.9
Să presupunem că efectuați următorul experiment cu o rețea IEEE 802.11b. (Presupuneți că nu
este implicată nicio funcție de ajustare automată a ratei.) Există două sesiuni de comunicare
paralele: stația A trimite către B și C trimite către D, ambele la rata maximă posibilă. După cum
este ilustrat în figura 4-23(a), toate stațiile se află în raza de transmisie a fiecăreia dintre ele. Să
presupunem că nu există alte deteriorări ale canalului, cu excepția interferențelor reciproce de la
sesiunile paralele. Să presupunem acum că stațiile A și B utilizează numai canalul 1 pentru
transmisii, iar stațiile C și D schimbă canalele de la 1 la 6, începând cu 1. Debitul măsurat la B ar
fi cel ilustrat în Figura 4-23(b).
(a) Explicați de ce debitul scade la început și apoi crește. În special, explicați de ce debitul
obținut este mai mic atunci când transmisiile simultane sunt efectuate în canale vecine
(AB în canalul 1 CD în canalul 2) decât atunci când ambele transmit pe canalul 1.
(b) Rețineți că, atunci când CD trece de la tăcere la transmisie pe canalul 1, debitul nu scade
cu 50 %. Care ar putea fi motivul (motivele) pentru acest lucru?
[Indicație: Rețineți că canalele 802.11b se suprapun. Căutați pe web literatura de specialitate
despre modul în care funcționează mecanismul de evaluare a canalelor clare (CCA). A se vedea,
de asemenea, Ref. [37], secțiunea 15.4.8.4, pagina 223.]
Problema 4.10
Folosind Ecuația (4.5), calculați probabilitatea ca o stație să se afle în etapa de backoff k ca bk =
∑i bki . Comparați valorile numerice obținute în acest mod cu cele obținute în Problema 3.22 din
Capitolul 3.
Problema 4.11
Să presupunem că tproc și tprop sunt timpul de procesare a pachetelor la gazdele finale și, respectiv,
timpul de propagare a pachetelor pe canalul 802.11. Modificați ecuația (4.7) pentru a le include.
Problema 4.12
Având în vedere cunoașterea intensității semnalului curent/prevăzut/lățimii de bandă, concepeți o
politică de selectare a stațiilor cu care să vorbiți față de cele cu care să nu vorbiți, deoarece, din
cauza lățimii de bandă reduse, este probabil ca discuția să fie irosită din cauza retransmiterilor
frecvente.
[Sugestie: Căutați pe web literatura de specialitate privind transmisiile oportuniste.]
Problema 4.13
Determinați probabilitatea pdrop ca o stație 802.11 să atingă limita de reîncercare și să renunțe la
pachetul curent. (Comparați acest lucru cu problema 3.23 din capitolul 3.)
(a) Care este întârzierea tdrop înregistrată din cauza unui pachet abandonat? [Rețineți că
Ecuația (4.10) nu include întârzierea datorată pachetelor abandonate].
(b) Presupunând că pe stație funcționează un protocol stop-and-wait fiabil de nivel superior
și că aceasta trebuie să retransmită pachetele pierdute (amintiți-vă că 802.11 este semi-
fiabil), care este întârzierea medie pentru o transmisie de pachete reușită?
Să presupunem un set de servicii de bază (BSS) de infrastructură cu un punct de acces (AP) care
poate auzi și vorbi cu cele n stații blocate din zona sa de acoperire, iar toate nodurile (inclusiv
AP) au aceeași rază de transmisie. Pentru o stație arbitrară "A" există nh n2 stații blocate care îi
sunt "ascunse" (cu excepția sa și a AP-ului, presupunând că AP-ul este, de asemenea, blocat) și nc
= nnh 1 noduri acoperite (cu excepția sa), a se vedea figura 4-24(a). În scenariul BSS de
infrastructură, orice stație (inclusiv AP) poate transmite, dar receptorul de trafic al oricărei stații
trebuie să fie AP. Problema cheie este că diferite stații observă diferite stări ale canalului, așa cum
este ilustrat în figura 4-24. Să presupunem că o stație A, care a rămas în urmă, este gata să
transmită către AP și în prezent se află în timpul numărătorii inverse. Alte stații întârziate, de
exemplu, B și C, pot transmite în timpul sau la sfârșitul numărătorii inverse a lui A.
(a) Catalogați toate stările posibile ale canalului observate de stația A și de AP în cadrul
diferitelor evenimente sub formă de tabel, după cum urmează:
Numărul de STA Numărul de STA Starea canalului Starea canalului
acoperite care ascunse care observată de A observată de AP
transmit transmit
(b) O anumită stație va observa o transmisie reușită dacă și numai dacă o singură stație
transmite și nici o altă stație nu transmite în timpul perioadei de vulnerabilitate a stației
respective. Probabilitatea stării de succes este:
psucc (nh ) = Qc 1, nc Qv 0, nh Qv 0, nc Qc 1, n (#)
Presupunând distribuția uniformă a tuturor nodurilor, precum și a celor cu restanțe și
aceeași rază de acoperire pentru toate stațiile, care sunt valorile lui nc și nh pentru o stație
"medie"? (Sugestie: verificați [Ni et al., 1999].)
 AP    AP 
1
DIFS DIFS
ctiv
Ocupat/coliziu
itat
Ina
RTSB
ctiv
e
itat
Ina
AP RTSB
Ocupat/Succ
e
A B RTS RTSC
SIFS
C
CTS CTS
Timp
ne
es
Timp
2
(a) (b) (c)

Figura 4-24. Problema stațiilor ascunse în 802.11 (Problema 4.13). (a) Regiunile de acoperire în
raport cu o stație A luată în considerare. (b) Exemplu de diagramă de sincronizare atunci când o
stație ascunsă B transmite prima: La început A observă starea canalului inactiv, apoi observă starea
ocupat/succes și suspendă numărătoarea inversă.
(c) Exemplu în cazul în care o stație ascunsă B transmite prima, urmată de o stație vizibilă C: La
început, A observă starea de canal inactiv, apoi observă starea de ocupat/coliziune.
(c) Scrieți ecuația pentru probabilitatea de coliziune, pcoll (nh ), similar cu (#) de mai sus.
(d) Desenați o diagramă calitativă care să arate modul în care probabilitățile psucc (nh ) și pcoll
(nh ) depind de distanța unui nod considerat față de PA.
(e) Desenați un grafic calitativ care să arate cum se calculează fracțiunile de timp în care un
nod considerat observă diferite stări ale canalului, în funcție de distanța față de PA.
Problema 4.14
Discutați posibilele consecințe ale reflexiilor multipath asupra modului în care receptorul IEEE
802.11 măsoară nivelul de zgomot. Presupuneți diferite distanțe între emițător și receptor, de
exemplu, 10 m, 100 m și 300 m.
[Indicație: Intensitatea semnalului radio se atenuează odată cu distanța parcursă. Presupuneți că
aceasta devine prea scăzută după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 500 m și calculați cea
mai mare întârziere de fază posibilă a semnalului multipath. Dacă este suficient de întârziat, acest
semnal este măsurat ca zgomot].
Problema 4.15
Având în vedere cunoștințele despre intensitatea/lățimea de bandă curentă/prevăzută a
semnalului, concepeți o politică de selectare a stațiilor cu care să vorbiți și a celor cu care să nu
vorbiți, deoarece, din cauza lățimii de bandă reduse, este probabil ca discuția să fie irosită din
cauza retransmiterilor frecvente.
[Sugestie: Căutați pe web literatura de specialitate privind transmisiile oportuniste.]
Problema 4.16
Capitolul 5
Rețele Ad Hoc
Cuprins
5.1 Introducere
5.1.1
5.1 Introducere 5.1.2

5.1.3 x
5.2 Algoritmi de rutare

5.2.1 Protocolul DSR (Dynamic Source Routing)
5.2.2 Protocolul Ad Hoc On-Demand Ad
Hoc On-Demand Distance-Vector
(AODV)
Rețelele ad-hoc sunt rețele wireless fără infrastructură în care 5.2.3 Capacitate de parcurs de la un capăt la altul
5.2.3. Mobilitate
nodurile acționează ca relee pentru pachetele generate de
diferite noduri și adresate acestora. O rețea ad-hoc se 5.3 Capacitate
5.3.1 Capacitatea rețelelor mobile ad-hoc
organizează și se adaptează singură. Acest lucru înseamnă că o 5.3.2 Legea de scalare măsurată
rețea formată poate fi de-formată din mers, fără a fi nevoie de o 5.3.3 x
5.3.4 x
administrare de sistem. Termenul "ad hoc" tinde să implice
"poate lua diferite forme" și "poate fi mobilă, autonomă sau în 5.4 Protocoale MAC
5.4.1 x
rețea". O rețea mobilă ad hoc este denumită în mod obișnuit 5.4.2
MANET. 5.4.3
Atunci când se discută despre protocoalele de rutare, termenul 5.5 Mobilitatea utilizatorului
5.5.1 x
"gazdă" este de obicei rezervat pentru punctele finale de 5.5.2
comunicare, iar "nod" este utilizat pentru nodurile de calcul 5.5.3
intermediare care retransmit pachetele în drumul lor spre 5.6
destinație. În rețelele cablate cu infrastructură fixă, acestea nu 5.6.1 x
5.6.2 x
sunt de obicei amestecate, în timp ce în rețelele ad-hoc este 5.6.3 x
obișnuit ca nodurile de calcul să își asume ambele roluri. Prin
5.7 Rezumat și note bibliografice Probleme
urmare, în restul acestui capitol voi folosi în mod
interschimbabil "gazdă" și "nod".
Într-o rețea ad-hoc fără fir multihop, nodurile mobile cooperează.
B
A C
Figura 5-1: Exemplu de rețea mobilă ad-hoc: A comunică cu C prin intermediul lui B.
103
pentru a forma o rețea fără ajutorul vreunei infrastructuri, cum ar fi punctele de acces sau stațiile
de bază. În schimb, nodurile mobile transmit pachetele unul altuia, permițând nodurilor aflate în
afara razei de transmisie fără fir directă să comunice pe rute multihop prin intermediul mai multor
noduri mobile care transmit pachete între ele. Mobilitatea nodurilor și capacitatea fundamental
limitată a canalului fără fir, împreună cu efectele transmiterii fără fir, cum ar fi atenuarea,
propagarea prin mai multe căi și interferențele, se combină pentru a crea provocări semnificative
pentru protocoalele de rețea care operează într-o rețea ad hoc.
În rețelele ad-hoc, se utilizează un protocol de rutare distribuit pentru a determina calea hop-by-
hop pe care o urmează un pachet între sursă și destinație.
5.2 Algoritmi de rutare
Scopul principal al rutei este de a aduce pachetele în mod eficient la destinație. Capacitatea
drumului de la un capăt la altul care rezultă depinde direct de eficiența protocolului de rutare
utilizat.
Deoarece mediul MANET presupune posibilitatea transmiterii de pachete cu mai multe salturi,
există o cerință implicită pentru nodurile rețelei de a participa la un fel de algoritm de rutare. Cea
mai mare parte a cercetărilor actuale în domeniul MANET se axează pe algoritmi de rutare
eficienți și scalabili. Mobilitatea nodurilor de rețea, variabilitatea calității legăturilor fără fir și
lipsa unei structuri ierarhice în topologia fizică a rețelei fac ca rutarea în MANET-uri să fie mult
mai dificilă decât în rețelele cu fir.
Deși au fost propuse zeci de noi protocoale de rutare pentru MANET-uri, majoritatea acestor
protocoale se bazează de fapt pe tehnici fundamentale care au fost studiate cu rigurozitate în
mediul cablat. Cu toate acestea, fiecare protocol utilizează de obicei o nouă euristică pentru a
îmbunătăți sau optimiza un protocol existent în scopul rutei în mediul mobil fără fir. De fapt,
există câteva mecanisme care s-au bucurat recent de interes, în primul rând datorită posibilei lor
aplicații în MANET-uri. Există două clase principale de protocoale de rutare:
• Proactivitate
- Actualizarea continuă a informațiilor de accesibilitate în rețea
- Atunci când este nevoie de o rută, aceasta este disponibilă imediat.
- DSDV de Perkins și Bhagwat (SIGCOMM 94)
- Vector de distanța secvențiat la destinație
• Reactiv
- Descoperirea rutelor este inițiată numai atunci când este necesar
- Întreținerea rutelor este necesară pentru a furniza informații despre rutele invalide.
- DSR de Johnson și Maltz
- AODV de Perkins și Royer
Capitolul 5 Rețele Ad Hoc 105
• Hibrid
- Protocolul de rutare pe zone
(ZRP) Soluție centralizată vs. localizată:
Nodurile din soluția centralizată trebuie să cunoască toate informațiile despre rețea pentru a lua o
decizie; mobilitatea sau schimbările în starea de activitate (controlul energiei) determină un mare
consum de comunicații pentru a menține informațiile despre rețea.
Nodurile din algoritmul localizat au nevoie doar de cunoștințe locale (vecini direcți, vecini de 2
salturi) pentru a lua decizii. Majoritatea soluțiilor publicate sunt centralizate, în comparație cu alte
soluții centralizate.
În continuare, este prezentată o scurtă trecere în revistă a diferitelor mecanisme.
5.2.1 Rutarea dinamică a surselor (DSR) Protocol

Rutarea la sursă înseamnă că expeditorul trebuie să cunoască în avans secvența completă de
salturi care vor fi folosite ca traseu către destinație. DSR este un protocol de rutare a rețelelor ad
hoc la cerere (sau reactiv), adică este activat doar atunci când apare necesitatea, în loc să
funcționeze continuu în fundal prin trimiterea de actualizări periodice ale rutei. DSR împarte
problema de rutare în două părți: Descoperirea rutei și întreținerea rutei, ambele funcționând în
întregime la cerere. În cazul descoperirii rutei, un nod caută în mod activ în rețea pentru a găsi o
rută către un nod de destinație. În timp ce utilizează o rută pentru a trimite pachete către
destinație, întreținerea rutei este procesul prin care nodul expeditor determină dacă ruta s-a
întrerupt, de exemplu, pentru că două noduri de pe rută au ieșit din raza de transmisie fără fir unul
față de celălalt.
Un exemplu este ilustrat în figura 5-1, unde gazda C trebuie să stabilească o sesiune de
comunicare cu gazda H. Un nod care are un pachet de trimis către o destinație (C în exemplul
nostru) caută în memoria cache de rute o rută către acea destinație. Dacă nu se găsește nicio rută
în memoria cache, nodul C inițiază descoperirea rutei (Route Discovery) prin difuzarea unui
pachet ROUTE REQUEST (RREQ) care conține adresa nodului de destinație (cunoscut ca fiind ținta
descoperirii rutei), o listă (inițial goală) a nodurilor traversate de acest RREQ și un identificator
de cerere de la acest nod sursă. Identificatorul de cerere, adresa acestui nod sursă (cunoscut ca
inițiator al descoperirii rutei) și adresa de destinație identifică împreună în mod unic această
încercare de descoperire a rutei.
D RREQ[C] D
C E C E
G G
RREQ[C]
RREQ[C]
I I
F F
B H B H
J J
A L A L
K K
(a) (b)
D D
C C E
E G G RREP[C, E, G, H]
RREQ[C, E, G]
I I
F F
B H B H
RREQ[C,
RREQ[C,B,B,A]A]
RREQ[C, B, A, K]
RREQ[C, B, A]
J J
A L A L
K K
(c) (d)
Figura 5-2: Descoperirea rutei în DSR: nodul C caută să comunice cu nodul H. Nodurile
umbrite cu gri au primit deja RREQ. Calea cu caractere îngroșate în (c) indică ruta
selectată de H pentru RREP. A se vedea textul pentru detalii. (Notă: etapa în care B și E
transmit RREQ nu este prezentată).
Un nod care primește o ROUTE REQUEST verifică dacă a transmis anterior un RREQ de la această
descoperire, examinând adresa IP sursă, adresa de destinație și identificatorul cererii. De
exemplu, în figura 5-2(b), nodurile B, E și D sunt primele care primesc RREQ și îl retransmit
vecinilor lor. Dacă destinatarul RREQ a văzut recent acest identificator sau dacă propria sa adresă
este deja prezentă în lista din RREQ a nodurilor traversate de acest RREQ, nodul renunță în
tăcere la pachet. În caz contrar, acesta adaugă adresa sa la lista de noduri și retransmite din nou
REQUEST-ul. Atunci când un RREQ ajunge la nodul de destinație, H în exemplul nostru, acest nod
returnează un ROUTE REPLY (RREP) inițiatorului ROUTE REQUEST. În cazul în care un nod
intermediar primește un RREQ pentru o destinație a cărei rută este memorată în cache-ul său de
rute, acesta poate trimite RREP înapoi la sursă fără a mai propaga RREQ. RREP conține o copie a
listei de noduri din RREQ și poate fi transmisă nodului inițiator prin inversarea listei de noduri,
prin utilizarea unei rute către inițiator din propria sa cache de rute sau prin "suprapunerea" RREP
pe o nouă ROUTE REQUEST care vizează inițiatorul inițial. Această cale este indicată cu linii
îngroșate în figura 5-2(d). Atunci când inițiatorul cererii (nodul C) primește ROUTE REPLY, acesta
adaugă ruta nou achiziționată în Route Cache-ul său pentru utilizare ulterioară.
În modul de menținere a rutei, un nod intermediar care transmite un pachet pentru o sursă
încearcă să verifice dacă pachetul a ajuns cu succes la următorul hop al rutei. Un nod poate face
această confirmare folosind o confirmare hop-to-hop la nivelul de legătură (așa cum este prevăzut
în protocolul IEEE 802.11), o confirmare pasivă (adică ascultând acel nod care trimite pachetul
către următorul hop) sau solicitând în mod explicit o confirmare la nivelul rețelei sau la un nivel
superior. Nodul care transmite
poate, de asemenea, să solicite ACK de la nodul următor. Un pachet este posibil să fie retransmis
dacă este trimis printr-un MAC nesigur, deși nu ar trebui să fie retransmis dacă s-a încercat deja
retransmiterea la nivelul MAC. În cazul în care un pachet nu primește confirmare de primire,
nodul de expediere presupune că destinația următoare nu poate fi atinsă pe această legătură și
trimite un ROUTE ERROR la sursa pachetului, indicând legătura întreruptă. Un nod care primește
un ROUTE ERROR elimină legătura respectivă din memoria cache a rutei.
În versiunea de bază a DSR, fiecare pachet conține întreaga rută în antetul pachetului, dar unele
îmbunătățiri recente ale DSR utilizează rutarea implicită a sursei pentru a evita acest
supraîncărcare. În schimb, după ce primul pachet care conține o rută sursă completă a fost trimis
de-a lungul traseului către destinație, pachetele ulterioare trebuie să conțină doar un identificator
de flux pentru a reprezenta ruta, iar nodurile de-a lungul traseului păstrează starea fluxului pentru
a reține următorul salt care trebuie utilizat de-a lungul acestei rute pe baza adresei expeditorului și
a identificatorului de flux; un identificator de flux poate desemna fluxul implicit pentru această
sursă și destinație, caz în care nici măcar identificatorul de flux nu este reprezentat într-un pachet.
Au fost propuse o serie de optimizări ale protocolului DSR de bază [Perkins 2001, capitolul 5].
Un exemplu de astfel de optimizare este salvarea pachetelor. Atunci când un nod care transmite
un pachet nu primește confirmare de la următoarea destinație, așa cum s-a descris mai sus, pe
lângă trimiterea unui ROUTE ERROR înapoi la sursa pachetului, nodul poate încerca să folosească o
rută alternativă către destinație, dacă cunoaște una. Mai exact, nodul caută în memoria cache a
rutei sale o rută către destinație; dacă găsește una, atunci salvează pachetul înlocuind ruta sursă
existentă pentru pachet cu noua rută din memoria cache a rutei. Pentru a preveni posibilitatea unei
bucle infinite a unui pachet, fiecare rută sursă include un număr de salvări, care indică de câte ori
a fost salvat pachetul în acest mod. Pachetele cu un număr de salvări mai mare decât o anumită
valoare prestabilită nu mai pot fi recuperate din nou.
În concluzie, DSR este capabil să se adapteze rapid la topologia dinamică a rețelei, dar are o mare
suprasolicitare în pachetele de date. Protocolul nu presupune legături bidirecționale.
5.2.2 Ad Hoc On-Demand Ad Hoc On-Demand

Distance-Vector (AODV) Protocol
DSR include rutele sursă în antetele pachetelor, iar antetele mari pot degrada performanța, în
special atunci când conținutul de date al unui pachet este mic. AODV încearcă să îmbunătățească
DSR prin menținerea tabelelor de rutare în noduri, astfel încât pachetele de date să nu fie nevoite
să conțină rute. AODV păstrează caracteristica dezirabilă a DSR, conform căreia rutele sunt
menținute doar între nodurile care trebuie să comunice.
Pachetele ROUTE REQUEST sunt transmise într-un mod similar cu DSR. Atunci când un nod
retransmite un ROUTE REQUEST, acesta stabilește o cale inversă îndreptată spre sursă. AODV
presupune legături simetrice (bidirecționale). Atunci când destinația dorită primește un RREQ,
aceasta răspunde prin trimiterea unui ROUTE REPLY. RREP se deplasează de-a lungul căii inverse
stabilite atunci când RREQ este transmis.
Un nod intermediar (care nu este destinația) poate, de asemenea, să trimită un RREP, cu condiția
să cunoască o cale mai recentă decât cea cunoscută anterior de expeditorul S. Pentru a determina
dacă calea cunoscută de un nod intermediar este mai recentă, se utilizează numerele de secvență
ale destinației. Probabilitatea ca un nod intermediar să trimită un RREP atunci când se utilizează
AODV nu este la fel de mare ca în cazul DSR. Un nou
RREQ-ului trimis de nodul S pentru o destinație i se atribuie un număr de ordine al destinației

mai mare. Un nod intermediar, care cunoaște o rută, dar cu un număr de ordine mai mic, nu poate
trimite RREP.
O intrare în tabela de rutare care menține o cale inversă este eliminată după un interval de timp.
Timpul de așteptare trebuie să fie suficient de lung pentru a permite întoarcerea RREP. O intrare
în tabelul de rutare care menține o cale directă este eliminată dacă nu este utilizată timp de un
interval de timp active_route_timeout. În cazul în care nu se mai trimit date utilizând o anumită
intrare din tabelul de rutare, intrarea respectivă va fi ștearsă din tabelul de rutare (chiar dacă ruta
poate fi încă valabilă).
Pe scurt, rutele din AODV nu trebuie să fie incluse în anteturile pachetelor. Nodurile mențin
tabelele de rutare care conțin intrări numai pentru rutele care sunt utilizate în mod activ. Fiecare
nod păstrează cel mult un next-hop pentru fiecare destinație, în timp ce DSR poate păstra mai
multe rute pentru o singură destinație. În cele din urmă, rutele neutilizate expiră chiar dacă
topologia nu se modifică.
5.2.3 Calea de la un capăt la altul Capacitate

Rutarea necesită mesaje de control sau semnalizare, ceea ce reprezintă un cost suplimentar și
reduce capacitatea canalului pentru sarcina utilă.
5.2.4 Mobilitate
Comunicarea între gazde arbitrare într-un MANET necesită rutare pe căi wireless cu mai multe
salturi. Principala dificultate apare deoarece, în lipsa unei infrastructuri fixe, aceste căi sunt
formate din legături fără fir ale căror puncte finale se pot deplasa independent unele de altele. În
consecință, mobilitatea nodurilor provoacă defecțiuni și activări frecvente ale legăturilor, ceea ce
duce la o congestie crescută a rețelei, în timp ce algoritmul de rutare a rețelei reacționează la
schimbările de topologie.
5.3 Capacitate
[Gupta & Kumar 2000]

Să presupunem că în zona A există n noduri care transmit cu W biți/secundă folosind o rază de
acțiune fixă (distanța dintre o pereche aleatorie de noduri este O(n). Produsul biți-distanță care
poate fi transportat de rețea per
al doilea este  A n . Debitul pe nod este W n .
5.3.1 Capacitatea rețelelor mobile ad-hoc

[Grossglauser & Tse 2001]
Presupunem o mișcare aleatorie, astfel încât două noduri oarecare devin vecine din când în când.
Fiecare nod presupune că este expeditor pentru o sesiune și destinație pentru o altă sesiune.
Transmiterea pachetelor prin cel mult un alt nod. Pachetele se trimit direct de la S la D, atunci
când S și D sunt vecini, sau de la S la un nod.
releu și releul către D, atunci când fiecare pereche devine vecină. Atunci, debitul fiecărei sesiuni
este O(1), independent de n.
[Li et al. 2001]
5.3.2 Scală măsurată Legea

Măsurată în rețele statice [Gupta & Kumar 2001]. Randamentul scade mai rău cu n decât se
preconizează teoretic. Din cauza limitărilor protocoalelor MAC existente. Imposibilitatea de a
exploata "paralelismul" în accesul la canal.
Modul de proiectare a protocoalelor MAC și de rutare pentru a se apropia de capacitatea teoretică
este o problemă de cercetare deschisă.
5.4 Protocoale MAC
În discuția despre MAC din capitolul 3, am presupus o singură regiune de difuzare, în care sursa
și destinația se pot auzi reciproc, adică calea de comunicare de la un capăt la altul constă într-o
singură legătură sau salt. În MANET-uri, acest lucru nu este întotdeauna valabil; foarte des, sursa
și destinația comunică prin unul sau mai multe noduri intermediare, care le pot auzi pe amândouă.
Prin urmare, MAC pentru MANETS are următoarele caracteristici (a se vedea figura 5-1):
1. B trebuie să transmită o confirmare de primire către A, ceea ce face ca B să întârzie B C
transmisie.
2. A trebuie să facă liniște în timp ce B transmite către C.
Nodurile pot utiliza o confirmare pasivă, în care acest nod aude transmisia fără fir a nodului de
salt următor care transmite pachetul către următorul salt de-a lungul rutei sursă (datorită difuzării
fără fir).
5.5 Mobilitatea utilizatorului
Pentru a furniza servicii de comunicații unui număr mai mare de utilizatori utilizând un spectru
radio limitat, sistemele fără fir sunt proiectate pe baza conceptului celular de reutilizare a
frecvențelor. Furnizorii de servicii celulare își extind capacitatea prin micșorarea celulelor și
utilizarea simultană a aceleiași frecvențe în diferite părți ale orașului. Prin împărțirea unei zone
mari de servicii în celule mici care nu se suprapun (într-un caz ideal) și prin permiterea ca fiecare
stație de bază să comunice cu toate stațiile mobile din celulă cu o putere de emisie redusă,
spectrul de frecvențe radio poate fi reutilizat în celule diferite, sub rezerva satisfacerii cerințelor
de calitate a transmisiei. Pe măsură ce o stație mobilă se deplasează de la o celulă la alta
celulă, se schimbă stația de bază de deservire. Procesul prin care o stație mobilă își schimbă stația
de bază de deservire în timp ce traversează granița celulei este denumit gestionarea transferului.
Procesul care urmărește deplasarea utilizatorului, sprijină roaming-ul utilizatorului pe scară largă
și furnizează apeluri către utilizator la locația sa curentă este denumit gestionarea locației. Prin
urmare, operarea unei rețele fără fir necesită funcții adecvate de gestionare a mobilității, care
includ atât gestionarea transferului, cât și gestionarea locației.
Nevoia de urmărire a utilizatorilor
Gestionarea locației este procesul de identificare a locației fizice a utilizatorului, astfel încât
datele care îi sunt adresate acestuia să poată fi direcționate către locația (celula) utilizatorului.
Rutarea constă în stabilirea unei rute prin rețea prin care sunt trimise datele destinate unui anumit
utilizator și în reconfigurarea dinamică a rutei pe măsură ce se schimbă locația utilizatorului. În
sistemele celulare, gestionarea locației și rutarea sunt coordonate de stațiile de bază sau de biroul
central de comutare a telefoanelor mobile (MTSO), în timp ce pe internet aceste funcții sunt
gestionate de protocolul de rutare pentru internetul mobil (Mobile Internetworking Routing
Protocol - Mobile IP). IP mobil nu permite transferul în timp real al unei stații mobile între
diferite rețele: este conceput în principal pentru utilizatorii staționari care își mută ocazional
calculatoarele de la o rețea la alta.
Acest capitol prezintă pe scurt rețelele mobile ad hoc. O colecție de articole privind rețelele
mobile ad hoc, în special aspectul protocolului de rutare, este disponibilă în [Perkins 2001].
[Murthy & Manoj 2004] oferă o prezentare cuprinzătoare a rețelelor ad hoc.
Probleme
Problema 5.1
x
Capitolul 6
Tehnologii și tendințe viitoare
Cuprins
6.1 Introducere
6.1.1 x
6.1 Introducere 6.1.2 x

6.1.3 x
6.2 Rețele eterogene fără fir

6.2.1 Servicii celulare 3G
6.2.2 Rețele hibride
6.2.3 x
De departe, cea mai de succes aplicație a rețelelor fără fir a fost 6.3 Rețele de senzori
sistemul de telefonie celulară. Generația actuală de sisteme 6.3.1 x
6.3.2 Colectarea și agregarea datelor
celulare este în întregime digitală. Pe lângă comunicarea 6.3.3 Rețele comerciale de senzori
vocală, aceste sisteme oferă servicii de e-mail, mesagerie 6.3.4 x
vocală și paging. Nu se știe încă dacă va exista o cerere mare 6.4 Rețele mobile ad-hoc
pentru toate aplicațiile fără fir. Companiile investesc masiv 6.4.1 x
6.4.2 De ce MANET-uri?
pentru a construi sisteme multimedia fără fir, însă singura 6.4.3
aplicație fără fir foarte profitabilă până în prezent este cea 6.5 Rețele comunitare
vocală. 6.5.1 x
6.5.2
Proliferarea hotspoturilor Wi-Fi, a se vedea rapoartele privind 6.5.3
rețelele wireless municipale și 6.6 Radio (software) cognitiv
bandă largăși de bandă largă la: 6.5.1 x
http://www.muniwireless.com/reports/. 6.5.2 x
6.5.3 x
Arhitectura de rețea - Realitatea: Piața de masă este problema

critică
● Imaginați-vă o hartă a Statelor Unite cu puncte reprezentând
marile orașe. Acum conectați punctele cu fibre.
Industria a fost acolo și a făcut asta (și continuă să o facă!).
● Imaginați-vă că zburați în zona SF Bay Area pe timp de noapte. Imaginați-vă că fiecare lumină
reprezintă o clădire sau un vehicul care trebuie să fie conectat prin fibră optică sau, respectiv,
wireless în bandă largă. Acum proiectați o rețea rentabilă pentru o cotă de piață de 20%.
Asta e o provocare!
Weinstein [2002] susține că 3G nu va decola niciodată, ci va fi pur și simplu depășită de
implementările IEEE 802.11. [Vezi anunțul recent al Network World] Vezi și [Lehr & McKnight
2003]
111
Mobilitate
Vehicul
4G
A treia
generație
Plimbare de LAN-uri wireless în bandă
telefoane largă: IEEE 802.11a, HiperLAN-2,
mobile MMAC
Fără fir cu rază scurtă de acțiune
staționară IEEE 802.11b Bluetooth Viitorul Foarte
RLAN-uri de mare
viteză
0.1 1 10 1001000 Mbps
Rata de date
Figura 6-1: Ratele de date fără fir.
Noi probleme de cercetare:

- Conectivitate continuă pentru o gazdă mobilă
- Circulație fără întreruperi între rețele
La forumul anual al WirelessVentures, dedicat capitalului privat, sunt listate multe întreprinderi
noi în domeniul comunicațiilor mobile de calcul și de date (http://wireless-ventures.com/).
6.2 Rețele eterogene fără fir
Aplicațiile fără fir au cerințe diferite, ceea ce face dificilă construirea unui singur sistem fără fir
care să le satisfacă pe toate. Figura 6-1 prezintă ratele de date suportate de diferite tehnologii fără
fir pentru diferite intervale de mobilitate. Firește, ratele prezentate sunt optime și se aplică numai
în apropierea centrului celulei (în apropierea stației de bază) și presupunând o comunicare în linie
de vizibilitate fără obstacole. Ratele de date obținute la periferia celulei pot diferi cu un ordin de
mărime.
Sisteme radio celulare 3G

UMTS, IMT-2000, ...
Rețele locale fără fir în bandă largă (WLAN)
IEEE 802.11a, ETSI HiperLAN-2, ARIB MMAC, ...
Rețele personale fără fir cu rază scurtă de acțiune (PAN)
Bluetooth, IEEE 802.15, HomeRF, ...
WAN-uri (celulare, prin satelit)
LAN-uri (IEEE 802.11/Wi-Fi, HiperLAN)
PAN-uri (Bluetooth)
IETF MANET - Ad Hoc
Capitolul 6 Tehnologii și tendințe viitoare 113
Zona
regională
satelit
Nivel
inferior
Nivel
înalt
Lățime de
Zona
locală
bandă
Zona largă
Mobilitate scăzută
Mobilitate ridicată
Figura 6-2: Ierarhia celulară și rețelele eterogene de date fără fir.
Aceste rețele oferă zone de acoperire care variază de la pico-celule, de ordinul metrilor, furnizate
de tehnologii precum Bluetooth, până la celule care se întind pe regiuni geografice întregi,
furnizate de rețelele prin satelit. (A se vedea Walrand & Varaiya, pagina 310).
Mobilitate fără întreruperi în diverse rețele
suprapuse "verticale" Transferuri
"verticale
"agenți" software pentru gestionarea
eterogenității IP ca numitor comun?
Cum se poate realiza o mobilitate fără întreruperi între acestea?
6.2.1 3G Cellular Servicii

Rețelele celulare de primă generație au fost analogice. Operatorii au modernizat rețelele pentru a
trece la a doua generație de tehnologii celulare digitale pentru a crește capacitatea fără a adăuga
spectru. TDMA, GSM și CDMA sunt interfețe aeriene utilizate pentru a transmite semnale între
telefoanele mobile și antenele stațiilor de bază. Debitul acestora este de 14,4 kbps în rețelele
TDMA și CDMA și de 9,6 kbps în rețelele GSM. Pe măsură ce serviciile celulare au devenit
foarte populare, operatorii de telefonie au dorit să mărească capacitatea pentru traficul de voce și
să ofere servicii celulare de viteză mai mare pentru date și multimedia. De asemenea, au dorit să
creeze un standard pentru ca abonații să poată utiliza numărul de telefon mobil și terminalul lor în
întreaga lume.
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (http://www.itu.int/) a demarat un efort numit IMT-
2000 (International Mobile Telephone) pentru a defini un standard digital avansat pentru date de
mare viteză în rețelele celulare. Din nefericire, din cauza presiunilor politice din partea
producătorilor, UIT a aprobat în cele din urmă două tehnologii de generația a treia (tabelul 6-1).
Ericsson și Nokia susțin una dintre ele, W-CDMA. Qualcomm o susține pe cealaltă, cdma2000.
Qualcomm primește redevențe pentru toate serviciile W- CDMA și cdma2000 și furnizează, de
asemenea, cipuri pentru telefoanele cdma2000.
Tabelul 6-1: Servicii celulare de a treia generație (3G).
Serviciul Alte denumiri ale serviciului Comentarii

W-CDMA Cunoscut și sub numele de Universal Mobile Ericsson și Nokia sprijină această
Diviziunea Telecommunications System (UMTS). Institutul tehnologie 3G pentru date de viteză mai
codului în European de Standarde în Telecomunicații mare. Majoritatea rețelelor GSM au
bandă largă (ETSI) analizează propunerile pentru un declarat că își vor dezvolta rețelele către
acces multiplu standard UMTS. W-CDMA.
cdma2000 Un upgrade de la serviciul CDMA IS-95A și IS- Qualcomm susține această tehnologie
95B*. 3G. Majoritatea furnizorilor CDMA și
unii furnizori din țările în curs de
dezvoltare, cum ar fi China și India, au
declarat că vor
utilizați cdma2000
În continuare sunt prezentate trei platforme
cdma2000 diferite
1xRTT IS-95C Prima "generație" de servicii cdma2000
Prima generație de tehnologii de 1xMC (prima generație multi- care dublează capacitatea de voce și
transmisie radio candidate portator) crește viteza de transfer de date
1xHDR 1xEV-DO (numai date evolutive Viteze mai mari de transfer de date, dar
Prima generație de viteză mare de de primă generație) nicio creștere a capacității pentru traficul
date de voce
3xMC Leagă trei canale împreună pentru a
Trei multipurtătoare obține viteze de date mai mari
* IS-95A este tehnologia CDMA utilizată în cea mai mare parte a lumii. IS-95B este un upgrade care oferă servicii de pachete de
date. Majoritatea operatorilor migrează de la IS-95A la 1xRTT.
6.2.2 Rețele hibride

Rețele hibride de rețele bazate pe infrastructură și MANET-uri.
Având în vedere figura 6-3, este evident că eficiența spectrală (adică capacitatea utilă) este
maximizată atunci când o pereche de noduri care comunică sunt apropiate unul de celălalt. Prin
urmare, ar trebui să fie posibil să se utilizeze transmisii multiple pe distanțe scurte pentru a
maximiza debitul. După cum se arată în figura 6-3(a), un nod situat într-o parte îndepărtată a
zonei de acoperire a punctului de acces poate obține alternativ accesul la internet printr-o cale cu
mai multe salturi. În cazul în care se aplică relația capacitate-cursă din figura 4-14, calea cu mai
mulți salturi din figura 6-3(a) oferă două avantaje: atât câștigul de debit al aplicației, cât și
câștigul de eficiență al rețelei au fost îmbunătățite. Adică, o rată de transmisie de 11 Mbps pe 4
salturi produce o eficiență a capacității de 2,75 Mbps. (Aceasta se obține prin împărțirea ratei de
transmisie de 11Mbps la 4 transmisii de pachete, dintre care 3 sunt relee, deoarece acestea nu pot
trimite simultan). Acest lucru este superior eficienței capacității de 1Mbps care se obține pe
legătura directă.
Punct de
acces Nod
(a) (b) mobil (c)
Obstacol
Figura 6-3: Exemple de beneficii ale accesului fără fir cu mai multe salturi: (a) crește
capacitatea; (b) crește raza de acces; și (c) ajută la comunicarea în prezența obstacolelor.
Având în vedere celelalte cazuri din figura 6-3, este clar că multe noduri ar beneficia, în ceea ce
privește disponibilitatea și fiabilitatea accesului la internet, dacă ar fi permise mai multe salturi
fără fir. Figura 6-3(b) descrie modul în care acest lucru sporește disponibilitatea accesului fără fir
la internet pentru nodurile situate dincolo de aria de acoperire a PA și asigură fiabilitatea
accesului la internet pentru nodurile care pot intra și ieși din aria de acoperire. Mai multe salturi
intermediare multiple pot extinde conectivitatea AP la o rază de câteva ori mai mare decât raza
nominală de acoperire a transmisiei AP.
În cele din urmă, paradigma MANET este utilă și în scenariile în care obstacolele sau zgomotul
degradează sau elimină conectivitatea dintre un utilizator și un AP, chiar dacă distanța spațială
dintre aceștia poate fi relativ mică, așa cum se observă în figura 6-3(c).
Exemple de rețele hibride ad hoc fără fir:
• Rețele de senzori
• Rețele celulare multihop
• Rețele de tip mesh/rooftop: acces rapid fără fir la internet
• Rețele de vehicule pe drumuri
6.3 Rețele de senzori
Rețelele de senzori fără fir sunt rețele ad-hoc ale căror noduri sunt echipate cu senzori și cu un
emițător-receptor fără fir, concepute pentru a monitoriza evenimente și a furniza informații despre
evenimente către "sink-uri" - porți de acces la alte rețele sau capabile să proceseze astfel de
informații. Caracteristicile rețelelor de senzori:
• Număr foarte mare de noduri alimentate cu baterii

• Dispozitive simple, ieftine, cu memorie și capacități de calcul limitate
• Radio cu rază scurtă de acțiune, viteză de date redusă a canalului de comunicație, trafic redus
• Un tip special de trafic: condus de evenimente, mesaje mai degrabă decât conexiuni; de la și către
chiuvete.
Rețelele de senzori par a fi, cel puțin pe termen scurt, cea mai viabilă aplicație a rețelelor ad hoc.
Integrate în case, birouri, mașini și fabrici, mii de mici santinele computerizate ar putea urmări
inventarul, localiza obiecte și persoane, monitoriza consumul de energie electrică și chiar detecta
vibrațiile solului și gazele toxice pentru a avertiza din timp în caz de cutremur sau de deversări de
substanțe chimice. Prin proiectarea de hardware de foarte mică putere și de dimensiuni reduse și
de software de rețea inteligent pentru senzori, este posibilă implementarea acestora oriunde și
oricând. Rețelele de senzori sunt deja utilizate pentru a automatiza și a raporta citirea contoarelor,
pentru a detecta monoxidul de carbon și pentru a porni ventilatoarele de ventilație în parcări și
pentru a urmări produsele perisabile sensibile la temperatură, cum ar fi alimentele, băuturile și
medicamentele în timpul transportului. Senzorii pot fi montați în partea din spate a containerului
de transport, măsurând temperatura și umiditatea la fiecare câteva minute. La sosirea la docul de
încărcare, nodurile trimit istoricul de urmărire către un nod fix, care îl transmite către computerul
companiei de recepție pentru a stoca și prelucra o înregistrare detaliată. Aplicațiile de trafic
prevăd ca senzorii din stâlpii de iluminat stradal să alerteze clienții prin intermediul telefoanelor
mobile cu privire la problemele meteorologice sau de trafic.
Cerințele cheie pot fi rezumate astfel:
• Monitorizarea regiunii geografice
• Funcționare nesupravegheată
• Durată lungă de viață
Prin urmare, eficiența energetică este esențială pentru rețelele practice de senzori: nodurile pot fi
nevoite să funcționeze ani de zile fără a avea acces la baterii noi. Sunt utilizate surse precum
energia solară și eoliană, precum și generatoare piezoelectrice în medii care vibrează (de
exemplu, o conductă de încălzire care zdrăngănește sau o călătorie accidentată cu un camion).
6.3.1 Colectarea datelor și Agregarea datelor

O paradigmă comună este aceea că toate nodurile produc periodic informații relevante despre
vecinătatea lor. Datele sunt transmise către un rezervor de informații pentru prelucrare ulterioară.
Datele ar putea fi prelucrate pe măsură ce sunt direcționate către sursa de informații pentru a
reduce volumul de trafic. Noduri de senzori diferite monitorizează parțial aceeași regiune spațială.
Prin urmare, putem exploata corelația spațială și/sau temporală a datelor. Problema: schema de
codificare.
Astfel, obiectivul este de a găsi o schemă de rutare și o schemă de codificare pentru a livra
pachete de date de la toate nodurile la chiuveta, astfel încât consumul total de energie să fie
minim.
6.3.2 Senzor comercial Rețele

Millennial Net, Inc. (http://www.millennial.net/) este o filială a MIT.
Crossbow Technology, Inc. (http://www.xbow.com/) este o filială a UC Berkeley care construiește

senzori fără fir alimentați cu baterii, numiți "moți", care devin din ce în ce mai mici și mai
inteligenți. Motelele se bazează pe conceptul "Smart Dust" și utilizează TinyOS al UC Berkeley.
Până la începutul anului 2005, se așteaptă să aibă o versiune de mărimea unui capac de sticlă care
poate detecta substanțe chimice sau prezența vehiculelor și poate chiar să facă fotografii. În cele
din urmă, praful inteligent ar putea fi la fel de mic ca un grăunte de nisip și ar putea funcționa ani
la rând fără baterii noi.
O altă filială a UC Berkeley, Dust Networks (http://www.dustnetworks.com/), dezvoltă și
comercializează sistemul de rețea SmartMesh. Dacă mai mulți senzori motes sunt aruncați pe o
suprafață de nouă mile pătrate, aceștia pot comunica între ei și apoi pot transmite evaluarea lor
colectivă către un computer principal sau chiar către un PalmPilot. Compania vinde praful ca o
modalitate de a monitoriza aproape orice: eficiența frigiderelor, forța unui convoi militar și
activitățile oamenilor.
Alianța ZigBee
http://www.zigbee.org/
Centrul de resurse ZigBee și IEEE 802.15.4

http://www.palowireless.com/zigbee/
Ember -- Rețea wireless încorporată http://www.ember.com/
6.4 Rețele mobile ad-hoc
6.4.1 De ce MANETs?
MANET-urile impun o mare complexitate și mulți cercetători consideră că acestea prezintă doar
un interes teoretic. O întrebare firească ar fi: de ce să nu se ofere spontaneitatea rețelelor ad hoc
prin intermediul unei rețele fără fir cu un singur salt (ca într-o rețea LAN 802.11 gigantică) sau să
se implementeze tehnologia stațiilor de bază la scară largă? Astfel de soluții ar elimina necesitatea
unor protocoale complexe de rutare multi-hop pentru nodurile mobile.
Justificarea continuării cercetărilor intensive în domeniul rutării rețelelor mobile ad-hoc multi-
hop se bazează pe trei avantaje de performanță bine documentate pe care paradigma multi-hop le
are față de soluția single-hop. În primul rând, există caracteristica de adaptabilitate (sau de
supraviețuire), care este crucială pentru scenariile de pe câmpul de luptă [Lauer et al. 1984]. Prin
desfășurarea unei rețele de expediere a pachetelor cu mai multe salturi, pachetele pot fi
direcționate în jurul obstacolelor sau a zonelor capturate de unitățile inamice. În al doilea rând,
există avantajul reutilizării spațiale [Kleinrock & Silvester 1987]. Dacă între stațiile de bază
există un număr mare de noduri pentru care comunicațiile de la egal la egal sunt predominante,
atunci transmiterea pachetelor pe mai multe salturi prin transmisii cu rază mică va exploata
reutilizarea spațială și va maximiza debitul. În al treilea rând, în funcție de specificațiile de putere
ale emițătorului-receptorului, transmiterea pachetelor prin intermediul mai multor transmisii cu
rază mică poate necesita mai puțină energie decât o singură transmisie cu rază mare pentru
comunicațiile de la egal la egal [*]. Economiile de energie oferite de transmiterea pachetelor prin
mai multe puncte ar contribui la conservarea resurselor bateriei nodurilor mobile.
[*]M. B. Srivastava, "Energy efficiency in mobile computing and networking," MobiCom
Tutorial, august 2000.
De exemplu, energia este consumată în timpul trimiterii, recepției și ascultării. Pentru o rețea de n
noduri complet conectate, dacă et reprezintă energia consumată pentru transmisie și er reprezintă
energia consumată pentru recepție, atunci, în loc de et + er unități de consum de energie, rețeaua
în ansamblul ei consumă et +(n1) e unități.r
Deși în prezent există o cerere redusă din partea consumatorilor pentru rețele ad-hoc multi-hop,
aceste trei avantaje indică faptul că paradigma multi-hop are potențialul de a îmbunătăți
considerabil performanța rețelelor ad-hoc. Cu toate acestea, pentru a exploata aceste avantaje,
cercetarea sistemelor de comunicații mobile fără fir și a protocoalelor de rutare a rețelelor ad-hoc
mobile multi-hop trebuie să continue să avanseze.
[Tschudin et al. 2003] despre perspectivele aplicațiilor MANET din lumea reală.
ITS-Servicii radio = DSRC (în gama UNII, 5,85-5,925 GHz)

Utilizarea tehnicilor radio fără voce pentru transferul de date pe distanțe scurte:
– Între unitățile de radiocomunicații rutiere și mobile
– Între unitățile mobile
– Între unitățile portabile și cele mobile
pentru a efectua operațiuni legate de îmbunătățirea fluxului de trafic, a siguranței traficului și a
altor aplicații de servicii de transport inteligente într-o varietate de aplicații publice și comerciale.
– Controlul (rutarea) este permis între balize Ce
este "Short Range"?
– Raza de acțiune scurtă este cuprinsă între 100 m și 1000 m pentru majoritatea aplicațiilor ITS
Sistemele DSRC pot transmite, de asemenea, mesaje de stare și de instruire referitoare la unitățile implicate.
Internetul la vehicul (autoturisme, vehicule de tip vanpool, autobuze și trenuri) este esențial
pentru ca STI să devină realitate. DSRC este tehnologia potrivită.
(www.ttc.or.jp/e/link/gsc6/contents/RAST_49-ppt.pdf)
Instalarea și întreținerea unei rețele de backhaul pentru punctele de acces reprezintă un factor
cheie în costul rețelelor fără fir bazate pe celule și probabil că va rămâne așa și în viitorul apropiat
[Webb 2001, pp. 93]. Sectorul comercial a recunoscut deja paradigma MANET ca fiind o
abordare mai puțin costisitoare a accesului fără fir la internet și a realizat o implementare limitată.
Rețeaua Metricom Ricochet a fost o rețea de pachete radio "pole-top" implementată la mijlocul și
sfârșitul anilor 1990 [Chesire & Baker 1996; Tang & Baker 1999]. Nodurile mobile au accesat
rețeaua prin intermediul unor noduri repetoare de tip "pole-top" amplasate în poziție fixă, unele
dintre acestea funcționând, de asemenea, eficient ca puncte de acces la internet. Numai nodurilor
de repetoare li s-a permis să funcționeze ca expeditori de pachete, aceasta fiind, prin urmare, o
implementare foarte restrânsă a paradigmei MANET. Deși conceptul de relee cu poziție fixă este
potențial valoros, deoarece acestea se pot baza pe rețeaua de utilități electrice pentru energie, o
astfel de implementare poate fi costisitoare sau imposibilă din cauza privilegiilor imobiliare
restrictive.
MeshNetworks, Inc. [MeshNetworks 2003] depășește arhitectura Ricochet, permițând nodurilor
mobile să transmită pachete. MeshNetworks oferă MANET-uri disponibile în comerț pentru
medii metropolitane și de birou, acesta din urmă fiind denumit MeshLAN. Lucrarea propusă aici
presupune o arhitectură de rețea similară cu MeshLAN. Nu există caracteristici de QoS și de
gestionare a energiei anunțate pentru produsele lor.
Rafe Needleman, Rețeaua fără rețea PacketHop (www.PacketHop.com)

http://www.alwayson-network.com/comments.php?id=3330_0_8_0_C
6.5 Rețele comunitare
Cunoscute și sub denumirea de rețele de acoperiș, a se vedea exemplul din figura 6-4. Caracteristici:
• Fix/staționar mai degrabă decât mobil
• Număr foarte mare de noduri
• Multi-hop wireless
[Schuler 1996; Flickenger 2001]
Printre aplicațiile preconizate în prezent se numără:
• Internet în bandă largă ieftin (partajat)
• Acces omniprezent (o singură rețea "adevărată")
• Răspuns medical și de urgență
• Jocuri de noroc
WiMAX
Turnul Internet
Opera
tor de
cablu
Biroul
central
Backbone cu
fibră optică
WiMAX
Rețea de
cablu DSL
Rețea Mesh
Figura 6-4: Exemplu de rețea mesh fără fir comunitară.
• Supravegherea video a cartierului

• Resurse partajate
- Depozitar media (cartier TiVo)
- Backup distribuit
Seattle Wireless
http://www.seattlewireless.net/
Seattle Wireless este un efort non-profit de a dezvolta o rețea comunitară de bandă largă fără fir în
Seattle. Utilizarea tehnologiei wireless ieftine permite evitarea blocajelor artificiale impuse de
operatorii locali de telecomunicații, care împiedică crearea unei rețele metropolitane adevărate și
ieftine. Aceștia folosesc o tehnologie RF disponibilă la scară largă, bazată pe standarde, care
funcționează în frecvențe fără licență, pentru a crea o rețea centrală wireless gratuită, deținută la
nivel local. Aceasta este o MetropolitanAreaNetwork (nu doar o "LAN fără fir" în casa sau în
afacerea dumneavoastră) și un sistem distribuit, deținut de comunitate (NYASPTWYOMB - nu
încă un furnizor de servicii căruia îi datorați facturi lunare). Tehnologia fără fir folosită de
membrii rețelei Seattle Wireless creează prima infrastructură de telecomunicații care nu este doar
ieftină, ci și disponibilă pe scară largă și ușor de utilizat, astfel încât acum este cu adevărat posibil
ca o rețea să se dezvolte de la rădăcinile comunității noastre, pe baza unei minunate combinații de
interes propriu și spirit comunitar.
MIT Roofnet
http://www.pdos.lcs.mit.edu/roofnet/
MIT Roofnet este o rețea wireless experimentală de pe acoperișuri pentru proiectul Grid Ad-Hoc
Networking Project, în curs de dezvoltare la MIT Laboratory for Computer Science's Parallel and
Distributed Operating Systems group. Scopul proiectului nostru este de a construi o rețea auto-
organizată de calitate de producție capabilă să furnizeze servicii de internet, în timp ce se
cercetează protocoale de rutare scalabile.
6.6 Radio (software) cognitiv
Pe măsură ce densitatea și varietatea dispozitivelor fără fir continuă să crească, liderii din
domeniul tehnologiei își exprimă din ce în ce mai mult îngrijorarea cu privire la gestionarea
statică a spectrului de frecvențe. Există o cerere pentru piețe libere de spectru, mai multe benzi
fără licență, noi servicii etc. Alocarea statică a spectrului (figura 2-1) este un proces lent și
costisitor care nu poate ține pasul cu progresele tehnologice. Există deja dovezi anecdotice de
congestie a spectrului pentru rețelele LAN fără fir, iar odată cu proliferarea dispozitivelor fără fir,
cum ar fi gadgeturile casnice, senzorii și informatica omniprezentă, această situație se va agrava
considerabil. Odată cu această proliferare, va crește și nevoia de a avea radiouri interoperabile
care să poată forma rețele care să coopereze între mai multe PHY-uri (80.11a,b,g,n, UWB,
802.16, 4G etc.). Există diferite abordări pentru a aborda problema spectrului, printre care
• Metode dinamice de alocare centralizată
• Distribuit coordonare cu spectru etichetă - ocuparea forței de muncă
de reguli simple de coordonare
• Cooperare bazată pe stimulente - pachetele sunt trimise incluzând jetoane de acces cu
prețuri determinate de congestie.
• Benzile radio cognitive - radiouri agile/inteligente capabile de strategii adaptive pentru
evitarea interferențelor
• Unele cercetări pledează, de asemenea, pentru o abordare de acces deschis - se așteaptă
ca tehnologia să evolueze spre coexistență
Termenul "radio cognitiv" este utilizat pentru a desemna noua generație de dispozitive fără fir
adaptive capabile de coordonare dinamică a spectrului5 . Astfel de radiouri vor învăța și vor
îndeplini în mod autonom funcții "cognitive", datorită unei forme de inteligență care provine din
capacitatea lor de a fi definite și actualizate cu ajutorul software-ului. Radioul definit prin
software (SDR) este fundația pe care se va construi radioul cognitiv. Capacitatea de bază include
scanarea spectrului și agilitatea frecvențelor; adaptarea rapidă a semnalului transmis pentru a se
potrivi unui mediu radio în schimbare; capabil de protocoale de negociere sau de etichetare a
spectrului la nivel superior; poate participa, de asemenea, la rețele ad-hoc.
5
Termenii de radio cognitiv și radio definit prin software au fost inventați de Joseph Mitola, om de știință
șef la Defense avansată Research Projects Agency. Mai mult informații la:
http://ourworld.compuserve.com/homepages/jmitola/
format cu alte radiouri cognitive; interoperabilitate cu mai multe tehnologii radio bazate pe
capacitățile SDR.
Într-un SDR, hardware-ul generic furnizează siliciul programabil (sau procesorul de uz general) și
alte componente necesare pentru a transmite și recepționa semnale radio pe orice frecvență
adecvată. Aceasta înseamnă că un dispozitiv de bază ar putea avea capacitatea de a transmite și
recepționa semnale în mai multe benzi de frecvență, utilizând mai multe protocoale de nivel de
legătură. De exemplu, un singur aparat radio ar putea fi capabil să transmită și să recepționeze pe
frecvențele reglementate în prezent pentru comunicațiile prin telefonie mobilă, descărcările
digitale (cum ar fi e-mailul) și chiar comunicațiile maritime, cum ar fi cele utilizate pentru a primi
permisiunea de a intra sau de a ieși din ecluzele unui râu foarte circulat.
Tehnologia radio cognitivă permite radioului însuși să învețe, permițându-i să îndeplinească
funcții cognitive, cum ar fi identificarea și utilizarea spectrului gol pentru a comunica mai
eficient. Radiourile cognitive își vor detecta și adapta comportamentul în funcție de mediul în
care funcționează. Odată ce aveți un dispozitiv în care software-ul implementează protocoalele
programate pentru el, radioul poate deveni inteligent și alert și poate negocia cu mediul său. Într-o
potențială aplicație comercială, un radio cognitiv învață despre diverse servicii de interes pentru
utilizatorul său, fiind conștient de activitățile acestuia. Acesta știe cum să găsească aceste servicii
și cunoaște probabilitatea ca unele servicii să fie de interes pentru utilizatorul său (abonatul) în
zona imediată.
De exemplu, un radio cognitiv ar putea fi conștient de o rețea Bluetooth și de ceea ce este
disponibil și de interes pentru utilizatorul său în zona de serviciu Bluetooth. De asemenea, ar
putea fi conștient de ceea ce este disponibil în raza de acțiune a rețelelor LAN fără fir, a
telefoanelor mobile și așa mai departe.
Modulele hardware pentru un SDR includ antene, front-end-uri analogice (care convertesc
semnalele de radiofrecvență, sau RF, în semnale intermediare) și module de bandă de bază
digitală corespunzătoare. Este posibil ca unele sau toate componentele hardware să fie
precertificate de FCC pentru a fi utilizate în radiourile cu design modular. O abordare modulară și
o bază hardware generică vor reduce semnificativ sarcina producătorilor care doresc să activeze
seturi de caracteristici diferite pentru diferite medii radio.

Soluții la Probleme selectate
Problema 2.1 - Soluție

Semnal de intrare, Sin = Sout / G = 0,4 mW / 40 = 10 W
(S/N)in = Sin / Nin = 10 W / 20 pW = 500.000 57 dB

Știm că Pe = 2 Eb N 0 și cerința este ca BER să fie mai bun de 10−5 . Din figura 2-9,
putem citi că această cerință implică faptul că Eb ⁄ N0 10 dB. Deoarece avem și valoarea
efectivă, = 100 mV
(V⁄)2 = 2Eb ⁄ N0 20 dB
De aici rezultă că separarea minimă de tensiune între nivelurile de tensiune ale fiecărui simbol
este de 0,9 V.
123

Rata de transmisie D = R n, unde n este numărul de biți pe simbol. Atunci, M = 2n și n
= log2 M. După ce înlocuim n, avem D = R log2 M.
- Soluție

Cu C = canal de 2400 bps și L = 200 biți pentru dimensiunea pachetului, dimensiunea slotului este:
tslot = L / C = 200/2400 = 83,33 msec
Folosiți formula pentru debitul maxim Smax = (mmax ) / .
Capacitatea canalului (rata de serviciu) pentru un canal de 2400
bps este:
= C / L = 2400/200 = 12 pachete/sec.
= 1 pachet / 120 sec
Debit maxim Smax = (mmax ) / = 1/e 0,36 mmax 518. Pentru un pachet de
500 de biți, = 2400/500 = 4,8 pachete/sec, mmax 207.
Soluții la probleme selectate 125
Pentru un pachet de 200 de biți, dar = 1 pachet / 3 min, mmax 777.

Pentru un canal de 4800 bps, pachet de 200 de biți și = 1 pachet / 120 sec, mmax 1036.

Să presupunem că numărul mediu de transmisii pe slot pe canal este G.
Probabilitatea de cel puțin o coliziune este o probabilitate de două sau mai multe sosiri în două
sloturi (pentru Aloha pur), care este:
Pcoll 1 e 2G
Numărul mediu de retransmisiuni este
K G Pcoll G 1 e −2G
O altă modalitate de a rezolva problema este următoarea. Numărul mediu de retransmisii este
diferența dintre numărul total de încercări de transmisie pe canal, G, și debitul efectiv, S,
K G S G G e−2G G 1 e −2G
Probabilitatea unei coliziuni este numărul mediu de retransmisii pe rata totală de sosire pe canal.
K
Pcoll 1 e−2G G

Starea "0" poate trece la orice altă stare, cu excepția stării "1", adică P01 = 0, deoarece este nevoie
de cel puțin două transmisii pentru a intra în coliziune. Probabilitățile Pii reprezintă evenimentul
aleatoriu dacă o stație va transmite sau nu și, de asemenea, dacă mai multe stații în întârziere
transmit și intră în coliziune. În cazul în care una sau mai multe stații din grupul de stații
neaglomerate sunt implicate în coliziune, lanțul Markov trece într-o stare superioară.

Numărul așteptat de transmisii este eG .


(a) Probabilitatea de reușită este e−G .
(b) A se vedea soluția pentru problema 3.8. Probabilitatea de a avea exact K coliziuni și apoi un
succes este (1 e )−Gk e−G

(a) Probabilitatea de succes

Psucces = 11 qt
N1 t = n (1 q )tn−1 qt
(b)
dPsucces
n 1 1 q n1 n (n 1) 1 q n2 q 0
dqt t t t
1
q
t
n
(c)
Valoarea "optimă în cel mai rău caz" pentru qt este qt = 1/200 = 0,005

Să presupunem CSMA/CD. Problema care trebuie rezolvată este că un nod care a început o
transmisie continuă să transmită biți suficient de mult timp pentru a putea detecta că un alt nod a
început o transmisie în același timp. Dacă t este timpul necesar pentru ca un semnal să ajungă la
cel mai îndepărtat nod într-o rețea CSMA/CD, perioada de contenție ar trebui să fie egală cu 2t.
Să presupunem că A începe transmisia la T0 . În cel mai rău caz, cea mai îndepărtată stație își
începe transmisia chiar înainte de T0 + t, care are nevoie de t unități de timp pentru a ajunge la A.
În consecință, numai după 2t unități de timp, A va detecta faptul că și un alt nod a început
transmisia.
Dacă mesajul este mai scurt decât această

2τ perioadă, atunci A nu poate detecta
coliziunea.
Timp
τ D
B
Timp
Idle detectat Coliziune

și începe să detectată
trimită
S = 8 biți * 64= 512 biți

R = 10 M bps / 100 Mbps / 1000 Mbps
τ=D/v
v = 2*108 m/s
2 τ = S/R = 2D/v D = S*v/(2*R)

Există trei stații (n = 3). Fie qr să fie probabilitatea de a transmite un pachet într-un slot pentru
fiecare stație. Pentru a avea o valoare numerică concretă cu care să lucrăm, presupunem că
qr 0.4 , dar orice altă valoare este acceptabilă. Există opt situații, după cum urmează:
(1) Nici o stație nu (1 qr )3 (0.6)3 0.216

transmite: P0
qr
(2) Numai A transmite: (1 qr )2 (0.4) (0.6)2 0.144
PA qr
(3) Numai B transmite: (1 qr )2 (0.4) (0.6)2 0.144

PB
qr
(4) Numai C transmite: (1 qr ) 2 (0.4) (0.6)2 0.144
PC
(5) A și B transmit, dar C nu transmite: PAB q2 (1

r q r ) (4)2 (0.6) 0.096
(6) B și C transmit, dar A nu transmite: P q2 (1 q ) (4)2 (0.6) 0.096
BC r r
(7) C și A transmit, dar B nu transmite: PCA q2 (1

r q r ) (4)2 (0.6) 0.096
3 3
(8) A, B și C transmit toate: PABC q r (0.4) .064
Nici o stație nu
transmite
B transmite B C
A B C
A B
C transmite
A C
A transmite
(a) Perspectiva rețelei:

Probabilitatea de inactivitate a canalului Pidle , de reușită a unei transmisii Psuccess și de coliziune Pcollision
Pidle Pr[nici o _ stație _ nu transmite] P0 0.216
Psucces Pr[doar _ o singură _ stație _ transmite] PA PB PC 0.432
Pcoliziune Pr[cel puțin _ două _ stații _ transmit] PAB PBC PCA PABC 0.352 Sau utilizați
formula Bernoulli

Pidle Pr[nici o _ stație _ nu transmite] Qr 0,3 (1
0 qr ) 3 q0 r (1 qr ) 3 (0.6)3 0.216
 31 1
Psucces Pr[doar _ o singură _ stație _ transmite] Qr  1(1 qr ) qr
 (1 qr ) 2  (0.6)2 0.4 0.432

qr
Pcoliziune
Pr[cel puțin _ două _ stații _ transmit] Qr  Qr  1 Pidle Psucces 0.352
(b) Perspectiva stației:

b.1 Atunci când stația A se află în etapa de backoff, probabilitățile ca aceasta să observe o
anumită stare a canalului sunt următoarele:
Pr[nici o _ stație _ nu P0
) 1 P0q 216
Pidle _ backoff P P P 0. 0.36
transmite 1 (P 0.6

Pr[ A _ nu _ transmite]
A AB CA ABC r
Pr[doar _ o _ singură _ stsțiune _ PB PC

PB PC
0.48
P
transmite
succes _ backoff

Pr[ A _ nu _ transmite] 1 (PA + PAB + PCA + PABC ) 1 qrc
Pr[cel puțin _ două _ stații _ transmit 0.16

Pcoliziune _ backoff  PAB PBC PCA PABC
Pr[ A _ nu _ transmite] 1 (PA + PAB + PCA + PABC )
Sau folosiți formula Bernoulli

[nici un _ nod _ nu _ transmite] Pr[ A _ nu _ transmite _ și _ nici o stație _ nu _
transmite]  A _ nu _ transmite _ și _ nici o stație _ nu _ transmite]
P
inactivitate _

backoff Pr[ A _ nu transmite] Pr[ A _ nu transmite] Pr[ A _
nu transmite]
Pr[ A _ nu _ transmite] Pr[nici una _ din _ n 1 _ stații _ nu _ transmite] [nici una _ din _
n 1 _ stații _ transmite]
Pr[nici unul _ din _ n 1 _ noduri _ nu _ transmite]
n N1  2 2
(1 qr )  (1 qr ) (0.6) 0.36
0
Psucces _ backoff
Pr[doar _ o singură _ stație _
transmite] Pr[ A _ nu _
transmite] Pr[A _ nu _
transmite]
Pr[ A _ nu _ transmite] Pr[doar _ una _ din _ n 1 _ stații _ transmite] [doar _ una _ din
_ n 1 _ stații _ transmite]
Pr[doar _ una _ din _ n 1 _ stații _ transmite]
n N2 
(1 qr ) qr (1 qr ) qr 2 0.6 0.4 0.48
1 1
Psucces _ backoff
Pcoliziune _ backoff
1 Pidle _ backoff
0.16
Punctul de vedere al
stației A
Pidle Psuccess Pcollision = 1
Psucces B C
Pcoliziune A B C
A B
A C
Pidle
b.2 Atunci când stația A transmite deja un pachet, poate observa doar succesul sau coliziunea.
Pr[numai _ A _ transmite] PA PA qc
Psucces _ xmit
Pr[cel puțin _ A _ transmite] + PCA 0.36
PA PAB + PABC
Pr[ A _ și _ alții _ transmit 0.64
Pcoliziune _  PAB PCA PABC
xmit Pr[cel puțin _ A _ PA PAB + PCA + PABC

transmite]
Sau folosiți formula Bernoulli
Psucces _ xmit
Pr[numai _ A _
transmite] Pr[cel puțin _ A
_ transmite] Pr[cel puțin _
A _ transmite]
Pr[cel puțin _ cel puțin _ A _ transmite] Pr[nici una _ din _ n 1 _ stații _ nu transmite]
Pr[cel puțin _ A _ transmite]
Pr[nici una _ din _ n 1 _ stații _ transmite] Pr[nici una _ din _ n 1 _ stații _ transmite]
n N1  2 2
(1 qr ) (1 qr ) (0.6) 0.36
0 0
Pr[ A _ și _ alții _ transmit]

Pcoliziune _ 1 P succes _ xmit
xmit Pr[cel puțin _ A _ transmite]
(c) Relația dintre perspectiva rețelei și cea a stației:

Diferența dintre aceste două perspective este că rețeaua (observatorul extern) nu știe ce face
niciuna dintre cele trei stații, în timp ce stația știe cum se comportă ea însăși. Perspectiva rețelei
trebuie să fie condiționată prin ochii stației atunci când se discerne modul în care stația percepe
rețeaua.
Probabilitățile condiționate (pentru o stație individuală) se raportează la probabilitățile canalului în felul următor:
~ Psucces ~ ~
Psucce Pcollision 1 Psucces
P succes + Pcoliziune

Probabilitatea de reușită este suma probabilităților de reușită în fiecare slot înainte de slotul K:
m1 m1 1 m1
Psucc m p1 11 p1 m p2 11 p1 p2 ... m pK 1 111 p1 ... pK 1
s M1
K1
m ps 1 p
S1 r1

(a)
Probabilitatea de transmisie p = ½, succesul are loc dacă oricare dintre Succ
0.5
stații transmite singură:
 0.25
S
Succes =   p21 p = 2 ½ ½ = 0,5 0.25 Coll 0.5
 Inactivitate
0.25
S
0.25 C 0.5
(b) I
0.25
Prima transmisie se termină în coliziune dacă ambele stații transmit 0.25 C
simultan. I
 0 2
Pcollision = 1
2   p = 1 1 ¼ = 0.25
Deoarece timpii de așteptare sunt selectați independent de numărul de coliziuni anterioare (adică,
evenimentele succesive sunt independente unele de altele), probabilitatea ca disputa să se încheie
la a doua rundă de retransmisii este
Pcoliziune Psucces = 0,5 0,25 = 0,125
(c)
În mod similar, probabilitatea ca disputa să se încheie la a treia rundă de retransmisii este
Pcoliziune Psucces Psucces = 0,5 0,25 0,25 = 0,0312
(d)
CSMA obișnuit, nepersistent, cu algoritmul normal de backoff exponențial binar funcționează
astfel: dacă canalul este ocupat, se selectează o perioadă aleatorie de așteptare; când expiră
perioada de așteptare, se detectează canalul; dacă este liber, se transmite; dacă este ocupat, se
așteaptă din nou o perioadă aleatorie, selectată din același interval; și așa mai departe până când
canalul devine liber și se transmite.
Dacă transmisia este reușită, asta e tot.
În cazul în care transmisia se termină cu o coliziune, dublați intervalul din care se extrage
perioada de așteptare și repetați procedura de mai sus.
Spre deosebire de CSMA nepersistent obișnuit, în CSMA nepersistent modificat există doar două
opțiuni pentru timpul de așteptare. Prin urmare, jumătate din stațiile cu întârzieri vor alege o cale,
iar cealaltă jumătate va alege cealaltă cale.
În concluzie, CSMA obișnuit nepersistent are performanțe mai bune decât cel modificat în cazul
unor sarcini mari, iar algoritmul modificat are performanțe mai bune în cazul unor sarcini ușoare.

Analiza este efectuată pentru starea de echilibru - presupunem că numărul mediu de noduri
blocate rămâne constant. Deși la un moment dat un nod poate intra într-o stare goală din starea de
întârziere, va exista un alt nod care va face tranziția în sens invers, astfel încât sistemul se menține
într-o stare de echilibru, cu constanta n = E[n] 0.
Ca urmare a faptului că n este diferit de zero, canalul funcționează în condiții de trafic saturat.
Altfel spus, deoarece în orice moment există cel puțin un nod blocat, canalul este întotdeauna
"ocupat" - din punctul de vedere al canalului, pachetele sosesc întotdeauna, indiferent de nodul de
unde provin. (Rețineți că un canal saturat nu implică stații saturate).
Enunțul problemei dă un sistem de ecuații liniare b = P b, unde P este tranziția
matricea de probabilitate în stare de echilibru [Bertsekas & Gallagher, 1992]. Având în ~psuc
vedere constrângerea că
~pcol = 1 și k bk = 1, putem rezolva pentru b. Astfel, b este vectorul propriu al matricei de tranziție
l
cu valoarea proprie 1:
~psucc 1 ~psuc ~psuc ... ~psuc 1 b0 

c c c

~pcoll 1 0 ... 0  
b
= 0 ~
(P I)T b pcoll 1 ... 00 b2  (S-3.1)
... ... ... ... ... ... 
..

0 0 0 ~pcoll 1 0  
0 0 ... 0  
p ~
coll  
Probabilitățile de succes și de coliziune, ~psucc și ~pcol respectiv, sunt date în problema
l
și aceste două ecuații combinate vor da bk . [Aceste probabilități nu depind de numărul de
coliziuni k pe care le-a suferit deja pachetul, deoarece ele depind de celelalte stații și nu de starea
internă a stației în cauză].
Folosiți programul Matlab sau Mathematica pentru a rezolva ecuația (S-3.1) pentru vectorul b și pentru a o
reprezenta sub formă de grafic.
Pachetele sunt aruncate atunci când este atinsă limita de reîncercări Probabilitatea de abandon este
 
~ ~p
 1 1 ~p R1 
qk = 1 - ~pcol
l
~psucc psucc coll
= ~p c o l l
pdrop = 1- =1- coll
~
1 pcoll

k0 k0
prin proprietatea probabilității complementare.
Aceste pachete aruncate risipesc capacitatea canalului și, la rândul lor, reduc debitul canalului.
sistem. Pentru un pachet respins, timpul de canal pe care îl irosește este:

tdrop = tcoll ,k
k0
unde tcoll,k este timpul de coliziune la etapa de backoff k.

B răspunde cu un CTS [ACTS BCTS C]
C aude un CTS și își dă seama că B este ocupat, așa că se abține să transmită.
(b) Terminal expus:
B dorește să transmită către A. C dorește să transmită către D.

B trimite un RTS către A, C aude RTS-ul lui B. [ARTS BRTSC]
A răspunde cu un CTS, pe care B îl aude, dar nu și C. [A ⎯ CTSB C]

C concluzionează că nici D nu poate auzi CTS și îi trimite lui D un RTS după ce așteaptă CTS-ul lui A.
pentru a ajunge la B. [BRTS C ⎯ RTSD]
Dacă D nu poate auzi CTS-ul lui A, D răspunde imediat lui C cu CTS.
Dacă D poate auzi CTS-ul lui A (dar C nu-l poate auzi pe A, deoarece A este ascuns de el și din
acest motiv a decis să trimită RTS către D), D va răspunde cu un CTS numai atunci când A a
terminat.
În ambele cazuri, transmisia CD nu este afectată în mod inutil de transmisia BA.

Să presupunem că ambele stații se ciocnesc la primul lor RTS. Una dintre ele, să zicem A, va
alege o valoare de timeout cu număr aleatoriu mai mică decât cealaltă - numiți-o B. Deci, A este
următoarea și trimite un flux constant de pachete către receptor. La un moment dat, B se oprește și
trimite un RTS. Acesta va intra în coliziune cu pachetul lui A. A va alege un interval de backoff
aleatoriu în intervalul [0, 1], în timp ce B, care se află la a doua coliziune consecutivă, va alege
un interval de backoff aleatoriu în intervalul [0, 2]. Este probabil ca B să aleagă un interval de
timp mai lung, iar A să își reia transmisia. La următoarea coliziune, A alege un interval de timp de
așteptare în intervalul [0, 1], dar B alege un interval de timp de așteptare în intervalul [0, 4]. Din
nou, este mai probabil ca B să piardă. În cele din urmă, B este eliminat, în timp ce A primește
întreaga lățime de bandă a legăturii.

Diagramele de sincronizare pentru transmiterea celor două pachete nou sosite sunt așa cum sunt prezentate:
Deoarece durata DIFS = 50 sec (tabelul 4-2), pachetul la stația 2 va sosi în timpul perioadei de
inactivitate a canalului. Prin urmare, acesta așteaptă doar o perioadă DIFS (fără numărătoare
inversă!) și este transmis.
Sosire
a Rămășiță
Exemplu
pachet 50 sec Backoff = 4
Backoff = 5
elor DIFS DIFS
Date Timp
Stația 1 Ocupat
543210 4 32 10
Sosirea pachetelor
DIFS
Date
SIFS
Stația 2
ACK
40 sec
Observați că acest lucru se întâmplă indiferent dacă starea anterioară de canal ocupat a fost
cauzată de transmisia stației 1 sau de transmisia unei alte stații. Stația 1 trebuie să intre în starea
de numărătoare inversă dacă canalul este ocupat în momentul în care a sosit noul pachet. Dacă
distincția ar fi făcută în așa fel încât o stație să nu intre în numărătoarea inversă dacă transmisia
anterioară a fost făcută de ea însăși, acest lucru ar fi incorect pentru alte stații - această stație ar
putea să acapareze canalul și să transmită atâta timp cât are ceva de transmis.
A se vedea, de asemenea, figurile 1 din referințele [Bianchi, 2000; Carvalho & Garcia-Luna-Aceves, 2003].

Nu există niciun punct de acces, deoarece acesta este un BSS
independent (IBSS). Rețineți că stațiile 802.11 nu pot transmite
și primi simultan, astfel încât, odată ce o stație începe să A B
primească un pachet, nu poate concura pentru transmisie până la
următoarea rundă de transmisie.
Soluția este următoarea (a se vedea figura 4-8). Presupunem în mod arbitrar că pachetul sosește
primul la B și, de asemenea, că după prima transmisie, A revendică canalul înaintea lui B.
Observați că duratele EIFS și ACT_Timeout sunt aceleași.
Sosirea Exemplu: backoff = 4
SIFS
SIFS
pachetelor
EIFS Date DIFS ACK
Stația A 4,3,2,1,0
Timp
Sosire
a Zgom
pachet ot Exemplu: backoff = 6 Rămânerea în urmă = 2
elorDIFS Date ACK Timeout ACK Date
Stația B 6,5,4,3,... 2,1,0

Deoarece, pentru a distinge o transmisie adevărată de un zgomot de canal, stația trebuie să
detecteze un pachet în curs de transmisie (cel puțin preambulul acestuia).

Probabilitatea unei transmisii atomice reușite în modul de bază (date + ACK) este:
p = 1 (1 pf ) (1 p )r
Probabilitatea de succes după k 1 eșecuri este:
s(k) = pk−1 (1 p)
Numărul preconizat de retransmisiuni, presupunând că nu există o limită pentru încercări este:
1
ETX k s(k )
k1 1p

Dacă puteți trimite cadre mai scurte, șansa ca un cadru să fie deteriorat în timpul transmiterii este
mai mică. Fragmentarea permite protocolului să fragmenteze cadrele pentru a crește fiabilitatea
transmiterii, fără ca stratul de rețea să fie conștient de acest lucru. În cazul 802.3, pierderea de
cadre din cauza zgomotului este rară; în cazul 802.11, este frecventă.

Pentru fiecare pachet primit cu succes, înregistrăm ora de sosire și valoarea instantanee a
semnalului (RSSI) și a nivelului de zgomot. Observați că, de fapt, foarte puține pachete sunt
pierdute, deoarece MAC reintroduce
până la reușita transmiterii sau până când se atinge limita superioară de reluare 
Rețineți că semnalul/zgomotul pachetului sunt înregistrate la momente diferite. În conformitate cu standardul
([37], p.
150 și 213), RSSI este un număr de un octet măsurat de către stratul fizic al energiei observate la
antena utilizată pentru a recepționa PPDU (cadrul stratului fizic) curent. Acesta este măsurat între
începutul delimitatorului cadrului de început (SFD) și sfârșitul verificării erorilor de antet (HEC)
al PLCP, care are o lungime de 64 de biți pentru stratul fizic DSSS. Precizia absolută a citirii
RSSI nu este specificată, iar implementările efective sunt specifice furnizorului. Bineînțeles,
RSSI cuprinde atât "semnal", cât și zgomot, deoarece receptorul nu are mijloace de a le separa.
Pe de altă parte, zgomotul reprezintă intensitatea RF de fond în cadrul lățimii de bandă a
receptorului atunci când nu se detectează niciun semnal/purtătoare. Standardul IEEE [37] nu
specifică măsurarea zgomotului. Dacă luăm în considerare scenariul cel mai defavorabil al
canalului saturat, singurul timp de liniște pentru achiziția zgomotului este în timpul perioadelor
SIFS (short interframe space) și DIFS (distributed IFS), când nu ar trebui să fie prezent niciun
semnal valid pe suport. Astfel, presupunem că furnizorii de Wi-Fi implementează măsurarea
zgomotului între sfârșitul PPDU-ului curent și sfârșitul perioadei SIFS. (De asemenea, pare mai
ușor să se asocieze măsurarea zgomotului cu PPDU-ul de după recepția acestuia decât cu cel de
dinainte). Ca urmare, RSSI și zgomotul pentru un pachet recepționat sunt
măsurate la momente diferite. SNR în timpul transmiterii pachetului t este calculat ca SNR(t)
= RSSI(t) Zgomot(t).

Pentru a simplifica analiza, presupunem (incorect) că raza de recepție (distanța la care un semnal
poate fi bine decodificat în receptor) este egală cu raza de detecție.
(a)
STA STA-
Starea canalului observată de A Starea canalului observată de AP
acoper uri
ite ascuns
e
0 transmite IDLE IDLE

1 transmite IDLE până când (i) aude CTS sau (ii) SUCCES, trimite CTS dacă (i) A
0 numără până la zero și transmite. rămâne tăcut;
transmite După aceea:
COLIZIUNEA, rămâne tăcut dacă (ii)
SUCCES dacă (i), COLIZIUNE dacă A transmite
(ii)
2 transmite COLIZIUNEA, rămâne tăcut
IDLE
0 transmite SUCCES vede un RTS în 1 slot de SUCCES, trimite CTS
backoff urmat de CTS
1 1 transmite IDLE până când (i) aude RTS al STA- COLIZIUNEA, rămâne tăcut
transmite ului acoperit sau (ii) numără până la
zero și
transmite. După aceea: COLIZIUNE
2 0 transmite COLIZIUNE COLIZIUNEA, rămâne tăcut
transmite
(b)
Presupunând distribuția uniformă a tuturor nodurilor, precum și a celor în urmă și aceeași rază de
acoperire pentru toate stațiile, o stație "medie" va avea nh = n noduri ascunse și nc = (1)n noduri
acoperite, unde =,41, așa cum se arată în [53].
(c)
Un nod va observa starea de coliziune dacă cel puțin două stații acoperite transmit sau exact o
stație acoperită și cel puțin o stație ascunsă transmit. Probabilitatea stării de coliziune este:
pcoll (nh ) = 1 Qc 0, nc Qc 1, nc Qc 1, nc 1 
Qv 0, n
=
 1 qc
nc 1
nc  qc 1 1 qc
nc 2
nc nc qc 1 qc
nc nc 1 1 qv
nh 
De asemenea,
pbusy (nh ) = psucc (nh ) pcoll (n )h și pidle (nh ) = 1 pbusy (n )h
Probabilitățile condiționate de succes și de coliziune, având în vedere că un nod a transmis, sunt:
nc nh
~ p s u c c Qc 0, nc Qv 0, nh 11 qc 1 qv
~pcol 1
~psucc
Nodul inactiv Durata medie

observată a stării de
Nodul în așteptare
Avg. Durata
succes
Nodul în așteptare r
Obsrv. col. durată
Punct de acces
d
Durata de
Rata de
inactivitate
apariție
observată Rata de
coliziune observată
Noduri "medii" 0 r d
Distanța stației față de AP Rata de succes
(a) (b) observată Rata de
inactivitate
FIGURA pentru problema
4.13(d): observată
(a) Toate nodurile sunt distribuite uniform în zona de acoperire a PA, iar nodurile mai
îndepărtate de PA au mai puțină acoperire și mai multe noduri ascunse. (b) Ca urmare,
timpii pentru care observă diferite stări ale canalului diferă, la fel ca și numărul de apariții
ale diferitelor stări (prezentate sunt relații calitative).
(d)
Soluția prezentată în figură.
- Soluție
Referințe
1. N. Abramson, "The ALOHA System-Another alternative for computer communications," în 1970 Fall
Joint Comput. Conf., AFIPS Conf. Proc. vol. 37, Montvale. NJ: AFIPS Press, pp. 281-285, 1970.
2. A. Acharya, A. Misra și S. Bansal, "MACA-P: A MAC for concurrent transmissions in multi-hop
wireless networks", Proceedings of the First IEEE International Conference on Pervasive Computing
and Communications (PerCom 2003), Dallas-Fort Worth, TX, pp. 505-508, martie 2003. Apare și ca
IBM Research Report RC 22528, online la: http://www.research.ibm.com/
3. A. Acharya, A. Misra, S. Bansal, "A label-switching packet forwarding architecture for multi-hop
wireless LANs," Proceedings of the 5th ACM International Workshop on Wireless Mobile Multimedia
(WoWMoM 2002), Atlanta, GA, pp. 33-40, septembrie 2002. Apare, de asemenea, ca Raport de
cercetare IBM RC22512, online la: http://www.research.ibm.com/
4. I. Aldridge, Analysis of Existing Wireless Communication Protocols, proiect de curs COMS E6998-5
predat de Prof. M. Lerner, Columbia University, NY, vara anului 2000. Online la:
http://www.columbia.edu/~ir94/wireless.html
5. M.-S. Alouini și A. J. Goldsmith, "A unified approach for calculating error rates of linearly modulated
signals over generalized fading channels", IEEE Transactions on Communication, vol. 47,
pp. 1324-1334, septembrie 1999.
6. J. S. Belrose, The Sounds of a Spark Transmitter: Telegrafie și telefonie. Online la:
http://www.physics.otago.ac.nz/ursi/belrose/spark.html
7. Y. Benkler, "De la consumatori la utilizatori: Shifting the deeper structures of regulation towards
sustainable commons and user access", Federal Communications Law Journal, vol. 52, nr. 3, pp. 561-
579, mai 2000. Online la: http://www.law.indiana.edu/fclj/pubs/v52/no3/benkler1.pdf
8. J. M. Berger și B. B. Mandelbrot, "A new model for error clustering in telephone circuits", IBM
Journal of Research and Development, vol. 7, nr. 3, pp. 224-235, iulie 1963.
9. H. L. Bertoni, Propagarea radio pentru sistemele wireless moderne. Prentice Hall PTR, Upper Saddle
River, NJ, 2000.
10. D. Bertsekas și R. Gallagher, Data Networks. 2nd edition, Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ, 1992.
11. D. P. Bertsekas și J. N. Tsitsiklis, Introduction to Probability, Belmont, MA: Athena Scientific, 2002.
12. V. Bharghavan, A. Demers, S. Shenker și L. Zhang, "MACAW: A media access protocol for wireless
LANs," Proceedings of ACM SIGCOMM'94: Applications, Technologies, Architectures, and Protocols
for Computer Communication, septembrie 1994.
13. G. Bianchi, "Performance analysis of the IEEE 802.11 distributed coordination function," IEEE
Journal on Selected Areas in Communications, vol. 18, nr. 3, pp. 535-547, martie 2000.
14. E. Biglieri, J. Proakis și S. Shamai, "Fading channels: Information theoretic and communications
aspects", IEEE Transactions on Information Theory, vol. 44, nr. 6, pp. 2619-2692, 1998.
15. S. Chesire și M. Baker, "A wireless network in MosquitoNet", IEEE Micro, pp. 44-52, februarie 1996.
140
Referințe 141
16. M.Chiani, D. Dardari, și M. K. Simon, "Noi limite exponențiale și aproximări pentru calculul
probabilității de eroare în canale fading", IEEE Transactions on Wireless Communications, vol. 2, nr.
4, pp. 840-845, iulie 2003.
17. S. Corson și J. Macker, "Mobile ad hoc networking (MANET): Routing protocol performance issues
and evaluations considerations", IETF RFC, nr. 2501, ianuarie 1999.
18. V. Erceg, L. J. Greenstein, S. Y. Tjandra, S. R. Parkoff, A. Gupta, B. Kulic, A. A. Julius și R. Bianchi,
"An empirically based path loss model for wireless channels in suburban environments", IEEE Journal
on Selected Areas in Communications, vol. 17, nr. 7, pp. 1205-1211, iulie 1999.
19. Federal Communications Commission, Office of Engineering and Technology, Spectrum Inventory
Table 137 MHz to 100 GHz. Online la: http://www.fcc.gov/oet/info/database/spectrum/
20. R. Flickenger, Building Wireless Community Networks. O'Reilly & Associates, Inc., Sebastopol,
California, 2001.
21. C. L. Fullmer și J. J. Garcia-Luna-Aceves, "Solutions to hidden terminal problems in wireless
networks," Proceedings of ACM SIGCOMM'97: Applications, Technologies, Architectures, and
Protocols for Computer Communication, Cannes, Franța, 1997.
22. M. S. Gast. 802.11 Wireless Networks: The Definitive Guide. O'Reilly & Associates, Inc., Sebastopol,
CA, 2002.
23. A. J. Goldsmith și S.-G., Chua, "Variable rate variable power M-QAM for fading channels, IEEE
Transactions on Communications, vol. 46, nr. 5, pp. 1218-1230, mai 1997.
24. M. Grossglauser și D. Tse, "Mobility increases the capacity of ad-hoc wireless networks,"
Lucrările conferinței IEEE INFOCOM, 2001.
25. P. Gupta, R. Gray și P. R. Kumar, "An Experimental Scaling Law for Ad Hoc Networks", ECE
Department, University of Illinois at Urbana-Champaign, mai 2001.
26. P. Gupta și P. R. Kumar, "The capacity of wireless networks," IEEE Transactions on Information
Theory, vol. 46, nr. 3, pp. 388-404, martie 2000.
27. J. F. Hayes, Modelarea și analiza rețelelor de comunicații informatice. Plenum Press, New York, NY,
1984.
28. G. Holland, N. Vaidya și P. Bahl, "A rate-adaptive MAC protocol for multi-hop wireless networks,"
Proc. ACM MobiCom'01, Roma, Italia, pp. 236-250, iulie 2001.
29. Intersil, "HFA3861B: Procesor de bandă de bază cu spectru de împrăștiere cu secvență directă", ianuarie 2000.
30. T. Jiang, N. D. Sidiropoulos și G. B. Giannakis, "Kalman filtering for power estimation in mobile
communications", IEEE Transactions on Wireless Communications, ianuarie 2003.
http://www.comsoc.org/livepubs/twc/Public/2003/Jan/151_02twc01-jiang.html.
31. A. Kamerman și L. Monteban, "WaveLAN-II: A high-performance wireless LAN for the unlicensed
band", Bell Labs Technical Journal, pp. 118-133, Summer 1997.
32. G. Keiser, Rețele locale. 2nd edition. McGraw-Hill, New York, NY, 2002.
33. L. Kleinrock și J. Silvester, "Spatial reuse in multihop packet radio networks," Proceedings of the
IEEE, vol. 75, nr. 1, pp. 156-167, ianuarie 1987.
34. L. Kleinrock și F. A. Tobagi, "Packet switching in radio channels: Part I-Carrier sense multiple- access
modes and their throughput-delay characteristics", IEEE Transactions on Communications, vol. COM-
23, pp. 1400-1416, decembrie 1975.
35. Y. Y. Kim și S. Li, "Modeling multipath fading channel dynamics for packet data performance
analysis", Wireless Networks, vol. 6, nr. 6, pp. 481-492, 2001.
36. A. Kopke, A. Willig și H. Karl, "Chaotic maps as parsimonious bit error models of wireless channels",
Proceedings of the Twenty-Second Annual Joint Conference of the IEEE Computer and
Communications Societies (INFOCOM 2003), vol. 1, pp. 513-523, martie/aprilie 2003.
37. J. F. Kurose și K. W. Ross, Computer Networking: A Top-Down Approach Featuring the Internet. 3rd
edition. Pearson Education, Inc. (Addison-Wesley), Boston, MA, 2005.
38. Comitetul pentru standarde LAN/MAN al IEEE Computer Society, ediția ANSI/IEEE Std. 802.11-
1999, "Information technology-Telecommunications and information exchange between systems-
Local and metropolitan area networks-Part 11: Wireless LAN Medium Access Control (MAC) and
Physical Layer (PHY) specifications", 1999. Online la: http://standards.ieee.org
39. Comitetul pentru standarde LAN/MAN al Societății de calculatoare IEEE, IEEE Std. 802.11a-1999,
"Supliment la standardul IEEE pentru telecomunicații în domeniul tehnologiei informației și schimb de
informații între sisteme - Rețele locale și metropolitane - Cerințe specifice. Partea 11: Specificații
privind controlul accesului la mediu (MAC) și nivelul fizic (PHY) pentru rețelele LAN fără fir: Strat
fizic de mare viteză în banda de 5 GHz", septembrie 1999. Online la: http://standards.ieee.org
40. Comitetul pentru standarde LAN/MAN al Societății de calculatoare IEEE, IEEE Std. 802.11b-1999,
"Supliment la standardul IEEE pentru telecomunicații în domeniul tehnologiei informației și schimb de
informații între sisteme - Rețele locale și metropolitane - Cerințe specifice. Partea 11: Specificații
privind controlul accesului la mediu (MAC) și nivelul fizic (PHY) pentru rețelele LAN fără fir:
Extinderea stratului fizic de viteză mai mare în banda de 2,4 GHz", ianuarie 2000. Online la:
http://standards.ieee.org
41. B. P. Lathi, Sisteme moderne de comunicații digitale și analogice. 2nd edition. Holt, Rinehart and
Winston, Inc., Orlando, FL, 1989.
42. G. Lauer, J. Jubin și J. Tornow, "Survivable protocols for large scale packet radio networks,"
Proceedings of the IEEE Globecom '84, pp. 468-471, noiembrie 1984.
43. W. C. Y. Lee, "Estimate of local average power of a mobile radio signal," IEEE Transactions on
Vehicular Technology, vol. VT-34, pp. 22-27, februarie 1985.
44. W. Lehr și L. W. McKnight, "Wireless Internet access: 3G vs. WiFi?" Telecommunications Policy
(Elsevier), vol. 27, nr. 5, pp. 351-370, iunie 2003.
45. J. Li, C. Blake, D. S. J. De Couto, H. I. I. Lee și R. Morris, "Capacity of ad hoc wireless networks",
Proceedings of the Annual International Conference on Mobile Computing and Networking
(MobiCom'01), iulie 2001.
46. B. B. Mandelbrot și J. W. van Ness, "Fractional Brownian motions, fractional noises and applications,"
SIAM Review, vol. 10, nr. 4, pp. 422-437, 1968.
47. A. Marshall, Amateur Radio-A Brief History. Online la:
http://www.vistech.net/users/w1fji/spark.html
A se vedea și: Muzeul Wireless la: http://www.vistech.net/users/w1fji/museum.html
48. MeshNetworks, Inc., Maitland, FL, http://www.meshnetworks.com/. Ultima vizită: Octombrie 2003.
49. MeshNetworks, Inc., "Corporate and technology overview," MeshNetworks White Paper, 2002.
50. L. E. Miller, Wireless Propagation Bibliography, Wireless Communications Technologies Group,
National Institute of Standards and Technology (NIST). Online la:
http://w3.antd.nist.gov/wctg/manet/wirelesspropagation_bibliog.html, Ultima vizită: Noiembrie 2003.
51. C. S. R. R. Murthy și B. S. Manoj, Ad Hoc Wireless Networks: Architectures and Protocols. Prentice
Hall PTR, Upper Saddle River, NJ, 2004.
52. Administrația Națională pentru Telecomunicații și Informații, Pagina de pornire. Online la:
http://www.ntia.doc.gov/
Referințe 143
53. S. Y. Y. Ni, Y. C. Tseng, Y. S. Chen și J. P. Sheu, "The broadcast storm problem in a mobile ad hoc
network", Proceedings of the Fifth Annual ACM/IEEE International Conference on Mobile Computing
and Networking (MobiCom'99), pp. 152-162, 1999.
54. B. O'Hara și A. Petrick, The IEEE 802.11 Handbook: A Designer's Companion. IEEE Press, New
York, NY, 1999.
55. A. Papoulis și S. U. Pillai, Probability, Random Variables and Stochastic Processes. 4th edition,
McGraw-Hill, New York, NY, 2001.
56. C. E. Perkins (Editor), Ad Hoc Networks. Addison-Wesley, Upper Saddle River, NJ, 2001.
57. C. E. Perkins, Mobile IP Design Principles and Practices. Prentice Hall PTR, Upper Saddle River, NJ,
1998.
58. L. L. Peterson și B. S. Davie, Rețele de calculatoare: A Systems Approach. 3rd edition. Morgan
Kaufmann Publishers, San Francisco, CA, 2003.
59. J. del Prado și S. Choi, "Link adaptation strategy for IEEE 802.11 WLAN via received signal strength
measurement," Proc. IEEE Int'l Conf. Communications (ICC'03), Anchorage, Alaska, pp. 1108-1113,
mai 2003.
60. J. G. Proakis, Comunicații digitale. 4th edition. McGraw-Hill, Inc., New York, NY, 2001.
61. T. S. Rappaport, Comunicații fără fir: Principle and Practice. 2nd edition. Prentice Hall PTR, Upper
Saddle River, NJ, 2002.
62. D. Schuler, New Community Networks: Wired for Change. ACM Press, New York, NY, 1996.
63. C. E. Shannon și W. Weaver, The Mathematical Theory of Communication. University of Illinois
Press, Urbana, IL, 1949.
64. T. J. Shepard, "A channel access scheme for large dense packet radio networks," Proc. ACM Conf.
Applications, Technologies, Architectures, and Protocols for Computer Communications
(SIGCOMM'96), Palo Alto, CA, pp. 219-230, august 1996.
65. B. Sklar, "Rayleigh fading channels in mobile digital communication systems-Part I: Characterization",
IEEE Communications Magazine, vol. 35, nr.7, pp. 90-100, iulie 1997.(a)
Retipărit în [Tantaratana & Ahmed 1998].
66. B. Sklar, "Canalele de fading Rayleigh în sistemele de comunicații digitale mobile - Partea II: Atenuare".
IEEE Communications Magazine, vol. 35, nr.9, pp. 148-155, septembrie 1997.(b)
Retipărit în [Tantaratana & Ahmed 1998].
67. K. Sohraby, M. L. Molle și A. N. Venetsanopoulos, "Comments on 'Throughput analysis for persistent
CSMA systems'", IEEE Transactions on Communications, vol. COM-35, nr. 2, pp. 240- 243, februarie
1987.
68. G. L. Stüber, Principles of Mobile Communication. 2nd edition. Kluwer Academic Publishers, Boston,
MA, 2001.
69. H. Takagi și L. Kleinrock, "Throughput analysis for persistent CSMA systems,'' IEEE Transactions on
Communications, vol. COM-33, nr. 7, pp. 627-638, iulie 1985.
70. A. S. Tanenbaum, Rețele de calculatoare. 4th edition, Prentice Hall PTR, Upper Saddle River, NJ, 2003.
71. D. Tang și M. Baker, "Analysis of a metropolitan-area wireless network," Proc. ACM/IEEE Mobicom
'99, Seattle, WA, pp. 13-23, august 1999.
72. S. Tantaratana și K. M. Ahmed (eds.), Wireless Applications of Spread Spectrum Systems: Selected
Readings. IEEE Press, Piscataway, NJ, 1998.
73. Y. C. Tay, K. Jamieson, H. Balakrishnan, "Collision-minimizing CSMA and its applications to
wireless sensor networks," IEEE Journal on Selected Areas in Communications, vol. 22, nr. 6, pp.
1048-1057, august 2004.
74. S. Toumpis și A.J. Goldsmith, "Capacity regions for wireless ad hoc networks," IEEE Transactions on
Wireless Communications, vol. 2, nr. 4, pp. 736-748, iulie 2003.
75. C. Tschudin, H. Lundgren și E. Nordström, "Embedding MANETs in the real world", Proceedings of
the Personal Wireless Communication Conference (PWC 2003), Veneția, Italia, septembrie 2003.
76. Y. Wang și J. J. J. Garcia-Luna-Aceves, "A new hybrid channel access scheme for ad hoc networks,"
ACM WINET Journal, Special Issue on Ad-Hoc Networks, vol. 10, nr. 4, iulie 2004.
77. W. Webb, The Future of Wireless Communications, Artech House, Norwood, MA, 2001.
78. S. Weinstein, IEEE Communications Magazine, pp. 26-28, februarie 2002.
79. S. Woolley, "Dead air (Cover story)", Forbes, vol.170, nr.11, pp.138-150, 25 noiembrie 2002. Online
la: http://www.forbes.com/forbes/2002/1125/138.html
80. J. M. Wozencraft și I. M. Jacobs, Principles of Communication Engineering, John Wiley & Sons, Inc.,
New York, 1965. Reeditat de Waveland Press, Inc., Prospect Heights, IL, 1990.
81. H. Wu, Y. Peng, K. Long, S. Cheng și J. Ma, "Performance of reliable transport protocol over IEEE
802.11 wireless LAN: Analysis and enhancement," Proceedings of the Twenty-First Annual Joint
Conference of the IEEE Computer and Communications Societies (Infocom 2002), vol. 2, pp. 599-607,
iunie 2002.
82. R. D. Yates și D. J. Goodman, Probabilitate și procese stochastice: A Friendly Introduction for
Electrical and Computer Engineers. 2nd edition, John Wiley & Sons, Inc., New York, NY, 2004.
83. W. Ye, J. Heidemann și D. Estrin, "An energy-efficient MAC protocol for wireless sensor networks",
Proceedings of the 21st International Annual Joint Conference of the IEEE Computer and
Communications Societies (INFOCOM 2002), New York, NY, iunie 2002. Online la:
http://www.isi.edu/scadds/publications.html
84. E. Ziouva și T. Antonakopoulos, "CSMA/CA performance under high traffic conditions: Throughput
and delay analysis", Computer Communications (Elsevier), vol. 25, nr. 3, pp.313-321, 15 februarie
2002.
Acronime și Abrevieri
(interfață grafică cu utilizatorul) HTML - HyperText Markup

3G - a treia generație
Language (limbaj de marcare hipertext) HTTP - HyperText
ACK - Confirmare de primire
Transport Protocol (protocol de transport hipertext)
AIMD - Creștere aditivă/creștere multiplicativă
IEEE - Institutul Inginerilor Electrici și Electronici (Institute of Electrical
AQM - Gestionarea activă a cozilor de așteptare
and Electronics Engineers)
AP - Punct de acces
AF - Redirecționare presupusă
ASCII - American Standard Code for Information
Interchange (Cod standard american pentru schimbul
de informații)
AWGN - Additive White Gaussian Noise (zgomot
alb gaussian aditiv) BDPDR - Bounded Delay
Packet Delivery Ratio (rata de livrare a pachetelor
cu întârziere limitată) BER - Bit Error Rate (rata de
eroare pe bit)
API - Interfața de programare a aplicațiilor
ARQ - Cerere de repetare automată
bps - biți pe secundă
CBR - Constant Bit Rate
CIDR - Classless Interdomain Routing (rutare între
domenii fără clasă)
CORBA - Common Object Request Broker
Architecture (Arhitectura comună de cerere de
obiecte)
CoS - Clasa de serviciu
CPU - unitate centrală de procesare
CTS - Clear To Send
DBS - Direct Broadcast Satellite
DCF - Distributed Coordination Function
(Funcție de coordonare distribuită) DiffServ
- Differentiated Services (Servicii
diferențiate) dupACK - Duplicate
Acknowledgement (Confirmare duplicată)
DV - Distance Vector (Vector de distanță)
EF - Expediere accelerată
FCFS - Primul venit, primul servit
FDM - Multiplexare prin diviziune de frecvență
FEC - Forward Error Correction (corecția erorilor
înainte)
FIFO - First In First Out FIRO
- First In Random Out FQ - Fair
Queuing (Coadă echitabilă)
FTP - Protocol de transfer de fișiere
GBN - Go-Back-N
GPS - Generalized Processor Sharing
(partajare generalizată a procesorului)
GUI - Graphical User Interface
Segment Size MTU - Maximum

IETF - Internet Engineering Task Force
Transmission Unit NAK - Negative
IntServ - Servicii integrate
Acknowledgement (confirmare
IP - Protocol Internet
negativă) NAT - Network Address
IPv4 - Protocolul Internet versiunea 4
Translation (traducere de adresă de
j.n.d. - just
rețea) NIC - Network Interface Card
noticeable
(placă de interfață de rețea)
difference
PAN - Personal Area Network (rețea personală)
Kbps - Kilo
PC - Calculator personal
biți pe
PDA - Asistent digital personal
secundă
pdf - funcție de distribuție a probabilității
LAN - Local
pmf - probability mass function
Area
PHB - Per-Hop Behavior PtMP
Network
- Point-to-Multipoint PtP -
(rețea locală)
Point-to-Point
LCFS - Last
QoS - Calitatea serviciului
Come First
P2P - Peer-to-Peer
Served
RED - Detecție timpurie aleatorie
(ultimul
RFC - Cerere de comentarii
venit, primul
RFID - Identificare prin radiofrecvență
servit) LS -
RPC - Apel de procedură la distanță
Link State
RSSI - Indicele de putere a semnalului de recepție(r)/Indicație
(stare de
RSVP - Protocol de ReSerVare a Resurselor
legătură)
RTS - Cerere de trimitere
MAC - Medium
RTT - Timp de călătorie dus-întors
Access Control
SIP - Protocol de inițiere a sesiunii
MANET -
SN - număr de secvență SNR
Mobile Ad-hoc
- raport semnal-zgomot SR -
Network Mbps -
repetiție selectivă
Mega biți pe
secundă
MPEG - Grupul de experți în imagini în mișcare
MSS -
Maximum
145
SSTresh - Slow-Start Threshold W3C - Consorțiul World Wide Web

(prag de pornire lentă) TCP - WAN - Wide Area Network WAP
Transport Control Protocol (protocol - Wireless Access Protocol WEP -
de control al transportului) TDM - Wired Equivalent Privacy WFQ -
Time Division Multiplexing Weighted Fair Queuing (Coadă
(multiplexare prin diviziune în timp) echitabilă ponderată)
UDP - User Datagram Protocol Wi-Fi - Wireless Fidelity (sinonim pentru IEEE 802.11)
(protocol de datagramă utilizator)
VBR - Variable Bit Rate (rată de biți
variabilă)
VLSI - Integrare la scară foarte mare
VoIP - Voce pe IP
Index
Serviciu fără conexiune ...

Numerele Serviciu orientat spre
3G ... conexiune ... Corectitudine ...
Standardul 802.3 IEEE. A se vedea Ethernet Cronometru cu numărătoare inversă ...
Standardul 802.11 IEEE ... Problema numărării la infinit ...
Recunoașterea cumulativă ...
A
Punct de acces ... D
Recunoaștere ... Datagramă
Gestionarea activă a cozilor ... Întârziere
de așteptare ... Retransmisie ...
adaptivă ... Codare video propagare ...
adaptivă ... Creșterea aditivă coada de
... Adresare ... așteptare ...
Rețea mobilă ad-hoc ... transmitere ...
Controlul admiterii ... Servicii diferențiate (DiffServ) ... Calcul
Fereastra anunțată ... distribuit ...
Algoritm ... Confirmare duplicată ...
Protocol cu biți alternativi ...
Aplicație ... E
Calcul autonom ... Fereastră efectivă ... Procesor
încorporat ... Proprietate
B emergentă, sistem ... End-to-
Principiul echilibrului end ...
... Lățimea de bandă Eroare ...
... Eveniment
Procesul de naștere / ...
moarte ... Bit cu bit Aplicație bazată pe
round-robin ... Cutia evenimente ... Ethernet ...
neagră ... Regula expertului ...
Probabilitatea de blocare ...
Routerul de blocaj ... F
Difuzarea ... Alocarea echitabilă a
Buffer ... resurselor ... Indicele de
Dimensiunea echitate ...
rafală ... Recuperare rapidă ...
Retransmitere rapidă ...
C Fidelitate ...
Capacitate Firewall ...
... Canal ... Dimensiunea
Compresie, date ... Evitarea zborului ... Flux
congestiei ... Controlul ...
congestiei ... control ...
soft state ...
Corecția erorilor înainte (FEC) ...
147
Redirecționare Proiectare modulară ...

... Cadru ... Multicast ...
Aplicație multimedia ... Scădere
G multiplicativă ...
Go-back-N ...
Goodput ... Serviciu N
garantat ... Algoritmul lui Nagle ...
Numirea ...
H Recunoaștere negativă ... Rețea
H.323 ... rețea locală (LAN) ... fără fir
Heuristica ... ...
Hub ... Programarea rețelei ... Nod
...
I Planificator care nu respectă munca ...
Implementare ...
Teoria informației ... O
Dispozitiv de intrare Obiect, software ...
... Object Request Broker (ORB). A se vedea modelul
Servicii integrate (IntServ) ... Broker Încărcare oferită ...
Interfață, software ... OMG (Object Management Group) ...
Internet ... Operațiune ...
Telefonie IP. A se vedea VoIP
J
Jitter ... P
Diferență doar notabilă (j.n.d.) ... Pachet ...
Pereche de
pachete ...
K
Notația lui Kendall ... Sarcina utilă ...
Cuvânt cheie ... Performanță ...
Protocol de transfer fiabil în linie. Consultați
programul Protocol Playout ...
L
Latență ... Procesul Poisson ... Poliție
Stratificare ...
... Port ...
Arhitectura ... Preambul ...
Găleata care curge Programarea preventivă ...
... Link ... Stabilirea priorităților ...
Detectarea pierderilor ... Proces ...
Program ...
Protocol ...
M stratificare ...
Lanț Markov ...
Modelul de referință OSI
Echitate max-min ...
.... în linie ...
Controlul accesului la mediu
retransmitere ... strat de
(MAC) ... Mesaj ...
transport ...
Mesagerie ...
Proxy ...
Metadate ...
Middleware ... Coadă
M/M/1 ... Modem ... Q
Calitatea serviciilor ...
Index 149
de la un capăt la moale ...

altul ... garanții Diagrama mașinii de stare
hard... garanții ... Multiplexare statistică
soft ... ... Stop-and-wait ...
Coadă ... Model Store-and-forward ... Aplicație
de coadă ... de streaming ... Sub-rețea ...
R T
Schema de control al ratei ... TCP Reno ...
Aplicație reactivă. A se vedea Aplicație bazată pe TCP Tahoe ...
evenimente Redundanță ... TCP Vegas ...
Timpul de serviciu Handshake în trei direcții
rezidual ... Rezervarea ... Performanță ...
resurselor ... Punctualitate ...
Retransmiterea ... RFID Timeout ...
... Timer ...
Programarea Round-robin Găleată de jetoane
... Timp de rundă (RTT) ... ... Trafic
Router ... descriptor ...
Rutarea model ...
vector de distanță (DV) Runda de transmisie ...
... link state (LS) ... Tunelare ...
multicast ...
constrângere de politică U
... protocol ... Unicast ...
calea cea mai Utilizator ...
scurtă ... tabel ... Utilizare ...
Sistem expert bazat pe reguli ...
V
S Viteză de biți
Programare ... variabilă ...
Segment ... Repetiție Videoconferință ...
selectivă ... Trafic Aplicație video la cerere ... VoIP
autosimilar ... Senzor (Voice over IP) ...
...
Numărul de ordine ...
W
Server ... Coadă de așteptare
Serviciul ... echitabilă ponderată ...
cel mai bun Wi-Fi. A se vedea 802.11
efort ... model Fereastra ...
... bazat pe congestie ...
QoS ... controlul
Rutarea pe calea cea mai scurtă. A se fluxului ...
vedea semnalizare de rutare ... dimensiune ...
Protocol cu fereastră glisantă Fără fir ...
... Start lent ... canal ...
Socket, rețea ... rețea ...
Rutarea la sursă ... Planificator care conservă munca ...
Algoritmul arborelui de
întindere ... Stat
fluxul ...
X
xDSL ...
Z
...

Ivan Marsic - Local and Ad Hoc Networks

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ivan Marsic - Local and Ad Hoc Networks

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rețele fără fir

Rețele locale și rețele Ad Hoc

CAPITOLUL 1 ...................................................................................... INTRODUCERE

1.1 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................... 6

CAPITOLUL 2 CANALUL RADIO .............................................................................. 1

2.1 Introducere .......................................................................................................................... 1

2.2 Implementarea canalelor......................................................................................................... 5

2.3 Capacitate continuă a canalului de zgomot continuu ..................................................................... 14

2.4 Propagarea radio: Multipath și Doppler ....................................................................................... 20

2.5 Egalizare, codificare și diversitate .............................................................................................. 29

2.6 Rezumat și note bibliografice .................................................................................................... 32

CAPITOLUL 3 COMUNICAREA CU ACCES MULTIPLU .............................................36

3.2 Protocoale ALOHA ............................................................................................................... 42

3.3 Protocoale de detectare a purtătoarelor ...................................................................................... 48

3.4 Alte protocoale MAC ................................................................................................................ 56

3.5 Interferențe de acces multiplu ................................................................................................... 56

3.6 Rezumat și note bibliografice .................................................................................................... 61

CAPITOLUL 4 IEEE 802.11 WIRELESS LAN .............................................................. 68

4.1 Introducere ........................................................................................................................ 68

4.2 Controlul accesului mediu ........................................................................................................ 72

4.3 Stratul fizic și adaptarea ratei .................................................................................................... 82

4.4 Mecanisme de economisire a energiei ........................................................................................ 85

4.5 Analiza performanțelor ........................................................................................................... 88

4.6 Familia de standarde IEEE 802.11 .............................................................................................. 94

4.7 Rezumat și note bibliografice .................................................................................................... 98

CAPITOLUL 5 REȚELE AD HOC ............................................................................ 103

5.1 Introducere ...................................................................................................................... 103

5.2 Algoritmi de rutare ..............................................................................................................104

5.3 Capacitate ........................................................................................................................ 108

5.4 Protocoale MAC ...................................................................................................................109

5.5 Mobilitatea utilizatorului ..................................................................................................... 109

5.6 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................110

Probleme ...................................................................................................................................... 110

CAPITOLUL 6 TEHNOLOGII ȘI TENDINȚE VIITOARE .................................................111

6.1 Introducere ...................................................................................................................... 111

6.2 Rețele eterogene fără fir ..........................................................................................................112

6.3 Rețele de senzori ............................................................................................................... 115

6.4 Rețele mobile ad-hoc ..............................................................................................................117

6.5 Rețele comunitare ................................................................................................................119

6.6 Radio (software) cognitiv .........................................................................................................121

6.7 Rezumat și note bibliografice ...................................................................................................122

SOLUȚII LA PROBLEME SELECTATE ........................................................................ 123

REFERINȚE ...................................................................................................... 140

ACRONIME ȘI ABREVIERI........................................................................................ 145

În acest text voi trece în revistă rezultatele de bază despre Cuprins

• IEEE 802.11 WiFi

Figura 1-1: Arhitectura de referință a protocolului ISO OSI. Straturile 5 (sesiune) și 6

Stratul de legătură se ocupă de mesajele de la ieșirea receptorului. Funcțiile exercitate la nivelul

Arhitecturi pentru rețele fără fir

Mobil Accesați Mobil Mobil

1.1 Rezumat și note bibliografice

• Algoritmi mai localizați

2.1 Introducere 2.1.2 x

2.2 Implementarea canalelor

2.5 Egalizare, codificare și diversitate

Având în vedere probabilitatea de eroare, în secțiunea 2.3 2.6

AM) (Radio SW)(Radio FM - TV) (TV -

30 KHz 300 KHz 3 MHz 30 MHz300 3 GHz 30 GHz Freq.

Figura 2-2: Descrierea modelului de definire a decibelului (dB).

2.1.1 Decibelii și semnalul Puterea semnalului

Figura 2-3: Diagrama lui Shannon a procesului de comunicare.

2.2 Implementarea canalelor

2.2.1 Transmisie Rata