Rutare Statica RIP

ARHITECTURI DE REŢEA ŞI INTERNET
Lucrarea de laborator nr. 3
PROTOCOALE DE RUTARE
Configurarea unei rutari statice între

routere vecine.
Routing Internet Protocol (RIP).
CUPRINS
Capitolul 1 Rutarea statică......................................................................................................4
1.1. Rolul routerului........................................................................................................4
1.2. Introducerea topologiei..............................................................................................4
1.3. Scopul şi sinteza comenzii ,,ip route’’.......................................................................5
1.4. Rutele statice .............................................................................................................5
1.5. Comanda de rutare IP.................................................................................................6
1.6. Verificarea rutei statice..............................................................................................7
1.7. Configurarea rutelor pentru încă două reţele.............................................................8
1.8. Principiile tabelei de rutare........................................................................................9
1.9. Aplicarea Principiilor998765...................................................................................9
1.10. Rezolvarea printr-o interfaţă de ieşire....................................................................11
1.10.1. Căutarea recursivă a rutei........................................................................11
1.10.2. Situaţia: interfaţa de ieşire nu funcţionează............................................12
1.11. Rute statice cu interfeţe de ieşire. .........................................................................13
1.11.1. Configurarea unei rute statice cu o interfaţă de ieşire.............................13
1.11.2. Ruta statică şi interfaţa de ieşire.............................................................13
1.12. Rutele statice şi reţelele ,,point-to-point” .............................................................14
1.13. Modificarea rutelor statice.....................................................................................15
1.13.1. Verificarea configurării rutei
statice.......................................................16Verificarea configurării rutei statice
1.13.2. Verificarea schimbărilor rutei statice.....................................................16
1.14. Interfeţele Ethernet și ARP...................................................................................18
1.14.1. Trimiterea unei cereri ARP....................................................................18
1.15. Rute statice şi interfeţe Ethernet de ieşire............................................................19
1.16. Avantajele folosirii unei interfeţe de ieşire cu rute statice...................................19
1.17. Sumarizarea şi rutele statice default.....................................................................20
1.17.1. Sumarizarea rutelor pentru reducerea dimensiunii tabelului de rutare...20
1.17.2. Sumarizarea rutelor................................................................................20
1.17.3. Calcularea unei rute sumar...................................................................21
1.17.4. Configurarea unei rute sumarizate.........................................................22
1.17.5. Potrivirea cea mai specifică...................................................................23
1.17.6. Configurarea unei rute statice default....................................................24
1.17.7. Verificarea unei rute statice default.......................................................25
1.18. Rute statice şi livrarea pachetelor.........................................................................26
1.19. Managementul şi rezolvarea problemelor rutelor statice.....................................27
1.19.1. Rezolvarea problemei unei rute lipsă....................................................27
1.19.2. Rezolvarea rutei lipsă............................................................................28
Capitolul 2 RIPv1........ ..........................................................................................................29

2.1. Impactul istoric al lui RIP......................................................................................29
2.2. Caracteristicile RIP 30.............................................................. .............................30
2.2.1. Formatul de Mesaj RIP: Antetul RIP.......................................................30
2.2.2. Formatul de Mesaj RIP: Intrarea Rutei.......................... ..........................31
2.2.3. Procesul de Cerere/Răspuns RIP.......................... ...................................31
2.2.4. Operaţiunea RIP: R3 porneşte procesele RIP........................................32
2.3. Clasele adrese de IP şi Routing Classful..............................................................33
2.4. Distanţa administrativă..........................................................................................34
2.5. Activarea RIP.........................................................................................................36
2
2.6. Reţele specifice...................................................................................................36
2.7. Verificarea RIP....................................... ...............................................................38
2.7.1. Comenzi de troubleshooting eficiente.....................................................38
2.7.2. Interpretarea output-ului comenzii show ip route....................................39
2.7.3. Interpretarea output-ului comenzii show ip protocols.............................40
2.7.4. Interpretarea output-ului comenzii debug ip rip......................................43
2.8. Interfeţe pasive.......................................................................................................46
2.8.1. Update-urile RIP nefolositoare................................................................46
2.8.2. . Oprirea actualizărilor care nu sunt
necesare............................................46
2.9. Routere de graniţă (boundary routers) şi sumarizări
automate..........................................................50
2.9.1. Reguli pentru procesarea actualizărilor RIPv1........................................50
2.9.2. Exemple de update a procesarii RIPv1....................................................50
2.9.3. Folosirea Debug pentru a vizualiza sumarizări automate........................51
2.9.4. Avantaje ale sumarizarii automate...........................................................53
2.9.5. Dezavantaje ale sumarizarii automate.....................................................53
2.10. Topologiile discontinue nu converg cu RIPv1.....................................................54
2.11. Adăugarea accesului internet la topologie...........................................................57
Capitolul 3 RIPv2....................................................................................................................60
3.1. Limitarile lui RIPv1...............................................................................................61
3.2. Rute sumarizate.......................................................................................................63
3.3. VLSM................................................................................ ....................................64
3.4. Interfeţe Loopback..................................................................................................64
3.5. Routere statice şi interfeţe nule...............................................................................65
3.6. Redistribuirea Rutelor.............................................................................................65
3.7. Verificarea şi testarea conectivităţii........................................................................66
3.8. Examinarea tabelelor de rutare...............................................................................68
3.9. O descriere mai detaliat.........................................................................................71
3.9.1. Ruta Statică 192.168.0.0/16......................................................................71
3.10 .Configurarea RIPv2...............................................................................................73
3.10.1. Comparaţie între formatele mesajelor RIPv1 şi RIPv2...........................73
3.10.2. Versiunea 2..............................................................................................74
3.11. Auto-sumarizarea şi RIPv2.....................................................................................76
3.11.1. Examinarea tabelelor de rutare................................................................76
3.11.2. Verificarea update-urilor RIPv2..............................................................79
3.12. RIPv2 si VLSM......................................................................................................81
3.13. RIPv2 şi CIDR........................................................................................................82
3.14. Verificarea RIPv2...................................................................................................83
3.14.1. Versiune...................................................................................................86
3.14.2. Comenzi...................................................................................................86
3.14.3. Sumarizarea automat..............................................................................87
3.15. Autentificarea.........................................................................................................87
Verificare .................................................................................................................................. 90
Bibliografie.................................................................................................................................93
3
CAPITOLUL 1: Rutarea statică
1.1.Rolul routerului
Routerul este un calculator cu un scop special, ce joacă un rol cheie în operaţiile

efectuate asupra oricăror date din reţea.
Routerele sunt, în principal, responsabile pentru interconectarea reţelelor prin:
- determinarea celei mai bune căi pentru a trimite pachete .
- trimiterea pachetelor către destinaţia lor.
Routerele efectuează trimiterea pachetelor prin învăţarea reţelelor şi menţinerea
informaţiilor de rutare. Routerul este joncţiunea sau intersecţia ce conectează mai multe reţele.
Decizia primară a routerului de a trimite pachetele este bazată pe informaţia de nivel 3, şi
anume adresa IP a destinaţiei.
Tabela de rutare a routerului este folosită pentru a găsi cea mai bună asociere între
destinaţia IP a unui pachet şi adresa de reţea din tabelul de rutare.
Tabela de rutare va determina, în cele din urmă, interfaţa de ieşire pentru a trimite
pachetul şi routerul va încapsula acel pachet în cadrul data link pentru acea interfaţă de ieşire.
1.2.Introducerea topologiei
Figura de mai jos înfăţişează topologia folosită. Topologia constă în trei routere notate
R1, R2 şi R3.
Routerele R1 şi R2 sunt conectate printr-un link WAN, iar routerele R2 şi R3 sunt
conectate printr-un alt link WAN. Fiecare router este conectat la un alt LAN reprezentat printr-
un switch şi un calculator.
Fiecare router din acest exemplu este Cisco 1841.
Un router Cisco 1841 are următoarele interfeţe
- 2 interfeţe FastEthernet: Fast Ethernet 0/0 şi Fast Ethernet 0/1.
- 2 interfeţe seriale: serial 0/0/0 şi serial 0/0/1
4
1.3.Scopul şi sinteza comenzii ,,ip route’’
Aşa cum am discutat anterior, un router poate învăţa reţele în una sau două modalităţi:
- manual, din rute configurate static
- automat, dintr-un protocol de rutare dinamic
În continuare este prezentată configurarea rutelor statice.
1.4.Rutele statice
Rutele statice sunt folosite în mod obişnuit când se rutează de la o reţea la o reţea stub.
O reţea stub este o reţea accesibilă printr-o singură cale. Aici vedem că orice reţea ataşată la R1
va avea doar o cale pentru a ajunge la alte destinaţii, fie către reţelele ataşate la R2, fie către
alte destinaţii decât R2. De aceea, reţeaua 172.16.3.0 este o reţea stub şi R1 este un router stub.
Rularea unui protocol de rutare între R1 şi R2 este o risipă de resurse pentru că R1 are
doar o singură ieşire pentru a trimite trafic nonlocal.
De aceea, sunt configurate rute statice pentru asigurarea conectivităţii reţelelor care nu
sunt direct conectate la un router. Astfel, se va configura o rută statică pe R1 pentru reţeaua
LAN ataşată lui R2.
5
1.5.Comanda de rutare IP
Comanda pentru configurarea unei reţele statice este ip route. Sintaxa completă pentru
configurarea unei rute statice este:
Router(config)#ip route prefix mask {ip-address | interface-type interface-number [ip-address]}

[distance] [name] [permanent] [tag tag]
Majoritatea acestor parametri nu sunt relevanţi. De aceea vom folosi o variantă mai
simplă a sintaxei:
Router(config)#ip route network-address subnet-mask {ip-address | exit-interface }
Sunt folosiţi următorii parametrii:
- network – address : adresa de reţea a destinaţiei pentru reţeaua care trebuie

adaugată în tabela de rutare.
- subnet – mask : subnet mask-ul reţelei care trebuie adaugată în tabela de rutare;
aceasta poate fi modificată pentru a sumariza un grup de reţele.
Trebuie folosiţi unul sau ambii parametrii de mai jos:
- IP address : în mod obişnuit aceasta reprezintă adresa ip a router-ului ,,next- hop”

- Exit – interface : interfaţa de plecare care ar trebui să fie folosită în trimiterea de
pachete către reţeaua destinată.
Notă:
Parametrul IP address este cunoscut ca adresă IP a routerului ,,next-hop”. Pentru acest
parametru este folosită în mod obişnuit adresa IP a routerului ,,next-hop”. Cu toate acestea,
parametrul IP address poate fi orice adresă IP, atâta timp cât este rezolvată de tabela de rutare.
Instalarea unei rute statice în tabelul de rutare.
După cum ştim, R1 cunoaşte reţelele care sunt conectate direct la el. Acestea sunt
reţelele în tabela sa de rutare.
Reţelele de care R1 nu ştie sunt:
- - 172.16.1.0/124 – LAN pe R2
- - 192.168.1.0/24 – Reţeaua serială dintre R2 si R3
- - 192.168.2.0/24 – LAN pe R3
Pentru început, se activează comanda debug ip routing pentru a afişa un mesaj când
este adăugată în tabela de rutare noua rută.
Apoi, se foloseşte comanda ip route pentru a configura rutele statice pe R1 pentru
fiecare dintre aceste reţele.
R1#debug ip routing
R1#conf t
R1(config)#ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 172.16.2.2
6
Să examinăm fiecare element al acestui output:
- ip route – comandă de rutare statică.

- 172.16.1.0 - adresa de reţea a reţelei care trebuie adăugată în tabela de rutare
- 255.255.255.0 – subnet mask (masca de reţea) a reţelei
- 172.16.2.2 – adresa ip a interfeţei seriale 0/0/0 de pe R2 care este next –hop pentru
această reţea.
Când adresa IP este next – hop pentru adresa IP a routerului, această adresă IP poate fi
găsită prin una din reţelele conectate direct la router. Cu alte cuvinte, adresa IP a next – hop-
ului 172.16.2.2 este accesibilă routerului R1 prin interfaţa serială 0/0/0 i reţeaua
172.16.2.0/24.
1.6.Verificarea rutei statice
Output-ul comenzii debug ip routing arată că această rută a fost adăugată la tabela de
rutare:
00:20:15: RT: add 172.16.1.0/24 via 172.16.2.2, static metric [1/0]
Se observă că, introducând comanda show ip route, apare noua tabelă de rutare. Intrarea
rutei statice este subliniată.
Să examinăm fiecare element al acestui output
- S : codul tabelului de rutare corespunzător rutei statice;
- 172.16.1.0 : adresa de reţea pentru rută;
- /24 : subnet mask pentru aceasta ruta;
- 1/0 : distanţa administrativă şi metrică pentru ruta statică
- via 172.16.2.2 : adresa IP pentru routerul next – hop (adresa IP a interfeţei seriale
0/0/0 a lui R2)
Orice pachete având adresa IP destinaţie cu cei mai semnificativi 24 biţi,
corespunzători adresei 172.16.1.0, vor folosi această rută.
7
1.7.Configurarea rutelor pentru încă două reţele
Comenzile pentru a configura alte două reţele sunt prezentate în figură. Se poate
observa că toate cele trei rute statice configurate pe R1 au aceeaşi adresă IP a next – hop-ului:
172.16.2.2.
Folosind ca referinţă structura topologiei, putem vedea că acest fapt este adevărat,
pentru că pachetele pentru toate reţelele pot fi transmise routerului R2, routerul next – hop.
Se foloseşte, din nou, comanda show ip route pentru a examina noile rute statice din
tabelul de rutare obţinând ca rezultat:
S 192.168.1.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2
Măştile reţelei /24 sunt localizate pe aceeaşi linie ca şi adresa de reţea.

Rutele statice care au fost configurate pot fi verificate examinând configurarea rutării cu
ajutorul comenzii, show running-config. Acum este momentul potrivit pentru salvarea în
NVRAM:
R1#copy running-config startup-config
8
1.8.Principiile tabelei de rutare
Acum, că sunt configurate trei rute statice, se poate anticipa dacă pachetele destinate
acestor reţele au ajuns la destinaţie? Vor ajunge la destinaţie pachetele de la aceste reţele la
reţeaua de destinaţie 172.16.3.0/24 (în sens invers)?
Se vor introduce trei principii ale tabelei de rutare, aşa cum au fost ele descrise de Alex
Zinin în cartea sa ,,Cisco IP routing“.
Principiul 1: ,,Fiecare router ia deciziile singur, bazându-se pe informarea pe care o are

în tabelul de rutare’’.
R1 are 3 rute statice în tabela sa de rutare şi ia decizia de trimitere bazându-se doar pe
informaţiile din tabela de rutare. R1 nu consultă tabelele de rutare ale celorlalte routere. Nici nu
ştie dacă acele routere au sau nu rute către alte reţele.
Informarea fiecărui router despre reţele este responsabilitatea administratorului reţelei.
Principiul 2: ,, Faptul că un router are o anumită informaţie în tabelul său de rutare nu

înseamnă că celelalte routere au aceeaşi informaţie.”
R1 nu ştie ce informaţie au celelalte routere în tabelele lor de rutare.
De exemplu: R1 are o rută către reţeaua 192.168.2.0/24 prin routerul R2. Orice pachet
destinat reţelei 192.168.2.0/24 aparţine acestei rute şi va fi transmis către routerul R2. R1 nu
ştie dacă R2 are sau nu rută către reţeaua 192.168.2.0/24; şi de această dată administratorul
reţelei este responsabil de asigurarea faptului că routerul ,,next-hop” are şi el rută la această
reţea. Folosind principiul 2 încă nu ştim să facem rutarea potrivită pentru celelalte routere (R2
si R3), să ne asigurăm că acestea au rute către toate cele trei reţele.
Principiul 3: “Informaţia de rutare despre o cale de la o reţea la alta nu oferă informaţie

de rutare despre calea reversă sau de întoarcere”.
Majoritatea comunicaţiilor între reţele este bidirecţională. Asta înseamnă că pachetele
trebuie să meargă în ambele direcţii între dispozitivele periferice implicate. Un pachet de la
PC1 poate ajunge la PC3, pentru că toate routerele implicate au rute către reţeaua destinatară
192.168.2.0/24.
Oricum, succesul oricărui pachet ce merge de la PC3 la PC1 depinde de faptul că
routerele implicate au o rută către calea de întoarcere, reţeaua 172.16.3.0/24 a PC1.
Folosind principiul 3 ca îndrumar vom configura rute statice pe celelalte routere pentru
a ne asigura că acestea au rute către reţeaua 172.16.3.0/24.
1.9.Aplicarea Principiilor
Cu aceste principii cunoscute, cum am putea răspunde la întrebările privind pachetele

care sunt originare din PC1?
1. Îşi vor atinge destinaţia pachetele de la PC1?

În acest caz, pachetele destinate reţelelor 172.16.1.0/24 şi 192.168.1.0/24 îşi vor atinge
destinaţia. Acest lucru se întâmplă deoarece routerul R1 are o rută către aceste reţele prin R2.
Când pachetele ajung la routerul R2, aceste reţele sunt direct conectate pe R2 şi sunt rutate
folosind tabela de rutare a lui R2.
Pachetele destinate pentru reţeaua 192.168.2.0/24 nu vor ajunge la destinaţie. R1 are o
rută strictă către această reţea prin R2.
9
De aceea, când R2 primeşte un pachet va renunţa la el (îl va elimina) pentru că R2 nu
conţine încă o rută pentru această reţea în tabela sa de rutare.
2. Acesta înseamnă că orice pachete de la aceste reţele destinate reţelei 172.16.3.0/24
vor ajunge la destinaţie?
Dacă R2 sau R3 primesc un pachet destinat reţelei 172.16.3.0/24, pachetul nu va ajunge
la destinaţie pentru că niciunul dintre cele două routere nu are o rută către reţeaua
172.16.3.0/24.
Cu ajutorul comenzilor prezentate în figură toate routerele au acum rute către toate
reţelele.
Se verifică tabelele de rutare din figură pentru a ne asigura că toate routerele au acum
rute către toate reţelele.
10
Conectivitatea poate fi verificata mai departe prin comanda ping către intrefeţele
routerelor de la routerul R1, a a cum este prezentat în figură.
Este atinsă conectivitatea totală pentru dispozitivele din topologia noastră. Orice PC sau
LAN poate să acceseze acum PC-urile de pe toate celelalte LAN-uri.
1.10. Rezolvarea printr-o interfaţă de ieşire
1.10.1. Căutarea recursivă a rutei
Înainte ca orice pachet să fie trimis de un router, procesarea tabelei de rutare trebuie să
determine interfaţa de ieşire ce poate fi folosită pentru a trimite pachetul.
Procesarea este cunoscută ca rezolvarea rutei.
Se verifică această procesare vizualizând tabela de rutare pentru R1 din figură. R1 are o
rută statică pentru reţeaua 192.168.2.0/24, care trimite toate pachetele către adresa IP
172.16.2.2 a next – hop-ului.
S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2
Găsirea unei rute este primul pas în procesul de căutare. R1 trebuie să determine cum să
găsească adresa IP 172.16.2.2 a next-hop-ului. În acest caz, adresa IP 172.16.2.2 îşi are
perechea în ruta ce este direct conectată la reţeaua 172.16.2.0/24.
C 172.16.2.0 is directly connected, Serial0/0/0
Ruta 172.16.2.0 este o reţea conectată direct cu interfaţa serială de ieşire S0/0/0.
Acestă căutare ilustrează procesarea tabelei de rutare care decide cum va fi trimis acest
pachet în afara routerului. Pentru aceasta, de fapt, trebuie două căutări în tabela de rutare pentru
a trimite orice pachet către reţeaua 192.168.2.0/24. Când routerul trebuie să desfăşoare mai
11
multe căutări în tabelul de rutare înainte să trimită un pachet, desfăşoară un proces cunoscut
sub numele de căutare recursivă. În acest exemplu:
1. Adresa IP de destinaţie a pachetului se potriveşte rutei statice 192.168.2.0/24 cu

adresa IP 172.16.2.2.a next-hop-ului
2. Adresa IP a next-hop-ului pentru ruta statică. 172.16.2.2, este accesibilă prin reţeaua
direct conectată 172.16.2.0/24 cu interfaţa de ieşire serială S0/0/0.
Fiecare rută care se referă la o adresă IP next-hop şi nu la o interfaţă de ieşire, trebuie să

aibă adresa IP a next-hop-ului rezolvată folosind altă intrare din tabelul de rutare care are o
interfaţă de ieşire.
De obicei, aceste rute sunt reduse la rute din tabelul de rutare ce sunt reţele conectate
direct, deoarece aceste intrări vor conţine tot timpul interfaţa de ieşire. Vom vedea în secţiunea
următoare că rutele statice pot fi configurate cu o interfaţă de ieşire. Acest lucru înseamnă că nu
mai este necesar să fie rezolvate folosind o altă rută de intrare.
Pasul 1 :Găsirea unei rute.

Pasul 2: Găsirea unei interfeţe de ieşire.
1.10.2. Situaţia: interfaţa de ieşire nu funcţionează
Să presupunem ce s-ar putea întâmpla dacă o interfaţă de ieşire nu ar mai funcţiona. De

exemplu, ce s-ar întampla cu ruta statică a lui R1 către 192.168.2.0/24 dacă interfaţa sa serială
S0/0/0 nu ar mai funcţiona?
Dacă ruta statică nu poate fi redusă la o interfaţă de ieşire, în acest caz seriala S0/0/0,
ruta statică este scoasă din tabela de rutare.
Se verifică acest proces cu debug ip routing pe R1 şi, după aceea, configurarea serialei
S0/0/0 pâna la oprire aşa cum este prezentat.
Se observă din output-ul comenzii debug ip routing că toate cele trei rute statice au fost
şterse atunci când interfaţa serială S0/0/0 a fost oprită.
Au fost şterse pentru că toate cele trei rute statice au fost reduse la seriala S0/0/0.
Cu toate acestea, rutele statice sunt încă în configuraţia de rulare a lui R1.
Dacă interfaţa va fi repornită (este disponibilă din nou cu ajutorul comenzii no
shutdown), procesul tabelului de rutare va reinstala aceste rute statice în tabelul de rutare.
12
Patru rute au fost eliminate, a mai rămas doar o rută în tabelă.
1.11. Rute statice cu interfeţe de ieşire
1.11.1. Configurarea unei rute statice cu o interfaţă de ieşire
Se verifică o altă modalitate de a configura aceleaşi rute statice. În mod curent, ruta
statică a lui R1 pentru reţeaua 192.168.2.0/24 este configurată cu adresa IP 172.16.2.2 a next
hop-ului. În fişierul de configuraţie se urmăreşte următoarea linie:
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2
Aşa cum vă amintiţi din secţiunea precedentă, această rută statică necesită o a doua
verificare a tabelului de rutare pentru a reduce adresa IP a next-hop-ului 172.16.2.2 la o
interfaţă de ieşire. O altă posibilitate valabilă pentru cele mai multe rute statice este
configurarea cu o interfaţă de ieşire, ce permite tabelului de rutare să rezolve interfaţa de ieşire
într-o singură căutare, în loc de două căutări.
1.11.2. Ruta statică şi interfaţa de ieşire
Se va reconfigura această rută statică pentru ca aceasta să folosească o interfaţă de ieşire

în locul unei adrese IP a next-hop-ului. Primul lucru care trebuie făcut este ştergerea rutei
statice curente. Acest lucru este făcut cu ajutorul comenzii no ip route.
Apoi, se configurează ruta statică a lui R1 către 192.168.2.0/24 folosind interfaţa serială
de ieşire S0/0/0.
13
Apoi se foloseşte comanda prezentată, ip route pentru a vedea modificarea în tabelul de
rutare.
Se observă că intrarea în tabela de rutare nu se mai referă la adresa IP a next-hop-ului,
ci se referă direct la interfaţa de ieşire. Această interfaţă de ieşire este aceeaşi cu cea la care a
fost redusă ruta statică atunci când a fost folosită adresa IP a next – hop-ului.
S 192.168.2.0/24 is directly connected, Serial0/0/0
Acum, când procesul tabelei de rutare are o potrivire între un pachet şi ruta statică, va fi
capabil să reducă ruta la o interfaţă de ieşire dintr-o singură căutare. Aşa cum se poate vedea în
print-screen, celelalte două rute statice trebuie, încă, să fie procesate în doi paşi, reducându-se
la aceeaşi interfaţă serială S0/0/0.
Notă:
Ruta statică înfăţişează ruta ca fiind conectată direct. Este important să se înteleagă că
acest lucru nu înseamnă că această rută este o reţea conectată direct sau o rută conectată direct.
Această rută este tot o rută statică. Acest tip de rută statică are încă o distanţă
administrativă de”1”.
1.12. Rutele statice şi reţelele ,,point-to-point”
Rutele statice ce sunt configurate cu interfeţe de ieşire în loc de adrese IP a

next-hop-ului sunt ideale pentru majoritatea reţelelor seriale ,,point-to-point”.
Reţelele ,,point-to-point” ce folosesc protocoale precum HDLC şi PPP nu folosesc
adresele IP ale next – hop-ului în procesul de trimitere a pachetelor.
Pachetul rutat este încapsulat într-un cadru HDLC nivel 2 cu adresa de destinaţie de
broadcast de nivel.
Aceste tipuri de link-uri seriale ,,point-to-point” sunt asemănătoare conductelor. O
conductă are doar două capete. Ceea ce intră pe unul din capete poate avea doar o singură
destinaţie - celălalt capăt al conductei. Orice pachete care sunt trimise prin interfaţa serială
S0/0/0 a lui R1 pot avea doar o destinaţie: interfaţa serialăS 0/0/0 a lui R2. Interfaţa lui R2 se
întamplă să deţină adresa IP 172.16.2.2.
14
Interfaţa de ieşire este specificată acum în ruta statică, nu mai este nevoie de o căutare
recursivă.
1.13. Modificarea rutelor statice
Există momente când o rută statică configurată anterior trebuie modificată:

- Reţeaua de destinaţie ar trebui să fie eliminată.
- Este o schimbare în tipologie şi trebuie schimbată fie adresa intermediară, fie interfaţa
de ieşire.
Nu există o modalitate pentru a modifica o rută statică deja existentă. Ruta statică
trebuie să fie ştearsă şi creată o alta nouă.
Pentru a şterge o rută statică se adaugă no în faţa comenzii ip route, urmată de restul
rutei statice ce urmează a fi ştearsă.
În secţiunea precedentă am avut o rută statică:
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2
Putem şterge acea rută statică cu ajutorul comenzii no ip route
R1(config)#no ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2
Aşa cum ne amintim, am şters ruta statică pentru că vroiam să o modificăm pentru a
folosi o interfaţă de ieşire în locul adresei IP a next-hop-ului. Am confirmat o nouă rută statică
folosind interfaţa de ieşire:
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0
Este mult mai eficient pentru procesul de căutare al tabelei de rutare să avem rute statice
cu interfeţe de ieşire, cel putin pentru reţelele seriale de legătură ,,point-to-point”. Se vor
reconfigura restul rutelor statice ale lui R1, R2 si R3 pentru ca acestea să folosească interfeţe de
ieşire.
Aşa cum se poate vedea în figură, pe măsură ce ştergem fiecare rută, vom configura o
noua rută aceleiasi reţele folosind o interfaţă de ieşire.
15
1.13.1. Verificarea configurării rutei statice
Oricând se aduc modificări la nivelul rutării statice sau altor aspecte ale reţelei,
verificaţi că aceste schimbări s-au produs şi că acestea produc rezultatele dorite.
1.13.2. Verificarea schimbărilor rutei statice
În secţiunea precedentă, am şters şi reconfigurat rutele statice pentru toate cele trei rute.
Să vă amintiţi, fisierul configuraţie conţine configuraţia curentă a rutelor- comenzi şi parametrii
pe care le foloseşte în prezent routerul. Schimbările se verifică prin examinarea fisierului de
configuraţie. Figura arată porţiunile fiecărui fisier de configuraţie ce arată ruta statică curentă a
router ului.
16
Acest print-screen reprezintă tabela de rutare pentru toate cele trei routere. Să se
observe că au fost adăugate tabelei de rutare rute statice cu interfeţe de ieşire şi că au fost şterse
rutele statice precedente cu adrese next- hop.
17
Ultimul test este pentru rutele pachetelor de la sursă la destinaţie. Utilizând comanda
ping, putem verifica că pachetele de la fiecare router ajung la destinaţie şi că drumul de
întoarcere lucrează, de asemenea, corect. Acest print screen arată că operaţiunea “ping” a fost
terminată cu succes.
1.14. Interfeţele Ethernet i ARP
Uneori, interfaţa de ieşire este o reţea Ethernet.
Presupunem că legătura dintre R1 i R2 este o legătură Ethernet şi că interfaţa

FastEthernet 0/1 a lui R1 este conectată la reţea, ca în figură. O rută statică poate fi setată
folosind o adresă IP next- hop pentru reţeaua 192.168.2.0/24, folosind comanda:
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2
Pachetul IP trebuie încapsulat într-un cadru Ethernet cu o adresă MAC de destinaţie de

tip Ethernet. Dacă pachetul trebuie trimis unui router next- hop, adresa MAC de destinaţie va fi
adresa Ethernet a routerului next- hop. În acest caz, adresa MAC de destinaţie Ethernet va fi
asociată adresei IP 172.16.2.2 a router-ului next- hop. R1 işi verifică tabela ARP de pe interfaţa
FastEthernet 0/1 căutând o intrare cu 172.16.2.2 şi cu o adresă MAC corespunzătoare.
1.14.1. Trimiterea unei cereri ARP
Dacă această intrare nu este în tabelul ARP, R1 trimite o cerere ARP prin interfaţa
FastEthernet 0/1. Transmisiunea de Layer 2 cere ca, dacă orice dispozitiv are adresa IP
172.16.2.2, ar trebui să răspundă cu adresa sa MAC. Deoarece interfaţa FastEthernet 0/1 a lui
R2 are adresa IP 172.16.2.2, acesta trimite înapoi un răspuns ARP cu adresa MAC pentru
interfaţă.
R1 primeşte răspunsul ARP şi adaugă adresa IP 172.16.2.2, şi adresa MAC asociată,
tabelei sale ARP. Pachetul IP este acum încapsulat în cadrul Ethernet cu adresa MAC de
destinaţie găsită în tabelul ARP. Cadrul Ethernet cu pachetul încapsulat este apoi trimis prin
interfaţa FastEthernet 0/1 către routerul R2.
18
1.15. Rute statice şi interfeţe Ethernet de ieşire
Să configurăm o rută statică cu o interfaţă Ethernet de ieşire în loc de o adresă IP next-

hop. Schimbăm ruta statică 192.168.2.0/24 pentru a folosi o interfaţă de ieşire cu următoarea
comandă:
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1
Diferenţa dintre o reţea Ethernet şi o reţea serială point-to-point este aceea că o reţea
point-to-point are numai un singur alt dispozitiv pe reţea- routerul la celălalt capăt al legăturii.
Cu reţelele Ethernet, pot fi mai multe dispozitive diferite care împart aceeaşi reţea multi-acces,
incluzând gazde şi chiar routere multiple. Desemnând numai interfaţa de ieşire Ethernet în ruta
statică, routerul nu va avea suficiente informaţii pentru a determina care dispozitiv este un
dispozitiv next-hop.
R1 ştie că pachetul trebuie încapsulat într-un cadru Ethernet şi trimis prin interfaţa
FastEthernet 0/1. Oricum, R1 nu ştie adresa IP next-hop şi astfel nu poate determina adresa
MAC de destinaţie pentru cadrul Ethernet.
Depinzând de topologia reţelei şi configuraţia altor routere, ruta statică poate funcţiona
sau nu. Este recomandat ca, atunci când interfaţa de ieşire este o reţea Ethernet, să nu se
folosească doar interfaţa de ieşire în ruta statică.
Cineva poate întreba: Este posibilă configurarea unei rute statice în cadrul unei reţele
Ethernet astfel încât să nu fie necesară căutarea recursivă a unei adrese IP next-hop? Da, acest
lucru poate fi făcut configurând ruta statică pentru a include interfaţa de ieşire şi adresa IP next-
hop.
După cum se poate vedea în figură, interfaţa de ieşire ar fi FastEthernet 0/1 şi adresa IP
next-hop ar fi 172.16.2.2.
R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1 172.16.2.2
Intrarea tabelului de rutare pentru această rută va fi:
S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2 FastEthernet0/1
Procesul tabelului de rutare va trebui să realizeze o singură căutare pentru a lua atât
interfaţa de ieşire cât şi adresa IP next-hop.
1.16. Avantajele folosirii unei interfeţe de ieşire cu rute statice
Există un avantaj în folosirea interfeţelor de ieşire cu rute statice atât pentru reţele
seriale point-to-point cât şi pentru reţelele Ethernet. Procesul tabelului de rutare nu trebuie să
facă decât o singură căutare pentru a găsi interfaţa de ieşire faţă de o a doua căutare pentru a
rezolva adresa next-hop.
Pentru rutele statice cu reţele seriale de legătură point-to-point, este cel mai bine să
configurăm rute statice numai cu interfeţe de ieşire. Pentru interfeţele seriale point-to-point,
19
adresa next-hop din tabela de rutare nu este niciodată folosită de procedura de livrare a
pachetului, şi deci nu este necesară.
Pentru rute statice cu reţele de legătură Ethernet, cel mai bine este să fie configurate
atât cu adrese next-hop cât şi cu interfeţe de ieşire.
1.17. Sumarizarea şi rutele statice default
1.17.1. Sumarizarea rutelor pentru reducerea dimensiunii tabelului de rutare
Crearea tabelelor de rutare mai mici face procesul de căutare în acest tabele mai
eficient, deoarece sunt mai puţine rute de căutat. Dacă poate fi folosită o singură rută statică în
loc de rute statice multiple, dimensiunea tabelului de rutare va fi redusa. În cele mai multe
cazuri, poate fi folosită o singură rută statică pentru a reprezenta sute sau chiar mii de rute.
Putem folosi o singură adresă de reţea pentru a reprezenta subreţele multiple. De

exemplu, reţelele 10.0.0.0/16, 10.1.0.0/16, 10.2.0.0/16, 10.3.0.0/16, 10.4.0.0/16, 10.5.0.0/16,
pâna la 10.255.0.0/16 pot fi reprezentate de o singură adresă de reţea: 10.0.0.0/8.
1.17.2. Sumarizarea rutelor
Mai multe rute statice pot fi sumarizate într-o singură rută statică dacă:
- Reţelele de destinaţie pot fi sumarizate într-o singură adresă de reţea, şi

- Rutele statice multiple folosesc toate aceeaşi interfaţă de ieşire sau adresa IP next-hop
Aceasta înseamnă sumarizarea rutelor.
În exemplul nostru, R3 are trei rute statice. Toate cele trei rute expediază traficul prin
aceeaşi interfaţă serială S0/0/1. Cele trei rute statice pentru R3 sunt:
20
ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 Serial0/0/1
ip route 172.16.2.0 255.255.255.0 Serial0/0/1
ip route 172.16.3.0 255.255.255.0 Serial0/0/1
Dacă este posibil, dorim să sumarizăm toate cele trei rute statice într- o singură rută
statică. 172.16.1.0/24, 172.16.2.0/24 şi 172.16.3.0/24 pot fi sumarizate in reteaua
172.16.0.0/22. Deoarece toate cele trei rute folosesc aceeaşi interfaţă de ieşire, pot fi sumarizate
într-o singură reţea 172.16.0.0 255.255.252.0, şi putem crea o singură rută.
1.17.3. Calcularea unei rute sumarizate
Iată procesul de creare a rutei sumarizate 172.16.1.0/22, aşa cum este in figură:
1. Scrie în binar adresele IP ale reţelelor pe care vrei să le sumarizezi.
2. Pentru a afla masca subreţelei pentru sumarizare, începe cu bitul cel mai semnificativ.
3. Mergi spre dreapta, să găseşti toţi biţii care se potrivesc consecutiv.
4. Când găseşti o coloană de biţi care nu se potrivesc, opreşte-te. Eşti la marginea

sumarului.
5. Acum, numără biţii cei mai din stânga care se potrivesc, care în exemplul nostru este
22. Acest număr devine subnet mask pentru ruta sumarizată, /22 sau 255.255.252.0
6. Pentru a afla adresa reţelei pentru sumarizare, copiază cei 22 biţi ce se potrivesc şi
adaugă biţii 0 până la sfârşit pentru a face 32 biţi.
Urmărind aceşti paşi, putem descoperi că cele trei rute statice ale lui R3 pot fi
sumarizate într-o singură rută statică, folosind adresa reţelei sumare 172.16.0.0 255.255.252.0:
R1(config)#ip route 172.16.0.0 255.255.252.0 Serial0/0/1
21
1.17.4. Configurarea unei rute sumarizate
Pentru a implementa ruta sumarizata, trebuie, mai intâi, să ştergem cele trei rute statice curente:
R3(config)#no ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial0/0/1

Apoi, vom configura ruta statică sumară:
R3(config)#ip route 172.16.0.0 255.255.252.0 serial0/0/1
Pentru a verifica noua rută statică, examinăm tabelul de rutare a lui R3 cu comanda
show ip route, după cum vedem:
172.16.0.0/22 is subnetted, 1 subnets

S 172.16.0.0 is directly connected, Serial0/0/1
Cu această rută sumarizata, adresa IP de destinaţie a unui pachet nu trebuie decât să se

potrivească cu 22 din cei mai semnificativi biţi din adresa de reţea 172.16.0.0. Orice pachet cu
adresa IP de destinaţie aparţinând reţelelor 172.16.1.0/24, 172.16.2.0/24, sau 172.16.3.0/24 se
potriveşte cu această rută sumarizată.
22
După cum se poate vedea în figură, putem testa reconfigurarea folosind comanda ping.
Verificăm faptul că mai avem conectivitate bună de-a lungul reţelei.
Notă: În martie 2007 erau peste 200 000 rute în miezul rutelor Internetului. Multe din aceste
rute sunt rute sumarizate.
1.17.5. Potrivirea cea mai specifică
Este posibil ca adresa IP de destinaţie a unui pachet să se potrivească mai multor rute
din tabelul de rutare. De exemplu, dacă am avea următoarele două rute statice în tabelul de
rutare:
172.16.0.0/24 is subnetted, 3 subnets

S 172.16.1.0 is directly connected, Serial0/0/0
S 172.16.0.0/16 is directly connected, Serial0/0/1
Considerăm un pachet cu adresa IP de destinaţie 172.16.1.10. Această adresă IP se

potriveşte cu amândouă rutele. Procesul de căutare în tabelul de rutare va folosi potrivirea
specifică. Deoarece 24 de biţi se potrivesc rutei 172.16.1.0/24, şi doar 16 biţi se potrivesc rutei
172.16.0.0/16, va fi folosită ruta statică cu cei 24 de biţi care se potrivesc. Aceasta este
potrivirea cea mai lungă. Pachetul va fi apoi încapsulat într-un cadru de nivel 2 şi va fi trimis
via interfaţa serială S0/0/0.
Să ne amintim, subnet mask în intrarea rutei este ceea ce determină câţi biţi trebuie să se
potrivească adresei IP de destinaţie pentru această rută.
Notă: Acest proces este acelaşi pentru toate rutele din tabelul de rutare, inclusiv rutele statice,
rute învăţate de la un protocol de rutare şi reţele direct conectate.
Ruta statică default (implicită) se potriveşte tuturor pachetelor.
23
O rută statică default este o rută ce se potriveşte tuturor pachetelor. Rutele statice
default sunt folosite:
- Când nici o altă rută din tabelul de rutare nu se potriveşte adresei IP de destinaţie a
pachetului. O utilizare comună este când conectăm routerul marginal al unei companii la o
reţea a unui furnizor de servicii Internet.
- Când un router are numai un alt router la care este conectat. Această condiţie este cunoscută
ca router stub.
1.17.6. Configurarea unei rute statice default
Sintaxa pentru o rută statică default este asemănătoare cu orice alte rute statice,
exceptând faptul că adresa reţelei este 0.0.0.0 şi masca subreţelei este 0.0.0.0:
Router(config)#ip route 0.0.0.0 0.0.0.0 [exit-interface | ip-address ]
Adresa reţelei şi a măştii 0.0.0.0 0.0.0.0 este numită rută "quad-zero".
R1 este un router stub. Este conectat doar la R2. În mod curent, R1 are trei rute statice,
care sunt folosite să atingă toate reţelele din topologia noastră. Toate cele trei rute statice au
interfaţa de ie ire serială S0/0/0, dând mai departe pachete routerului next-hop R2.
Cele trei rute statice ale lui R1 sunt:
ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

ip route 192.168.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0
ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0
R1 este candidatul ideal pentru a avea înlocuite toate rutele statice cu o singură rută
default. Mai întâi, ştergem cele trei rute statice:
R1(config)#no ip route 172.16.1.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

Apoi, configurăm singura rută statică standard, folosind aceeaşi interfaţă serială de
ieşire 0/0/0, ca şi pe precedentele rute statice:
24
1.17.7. Verificarea unei rute statice default
Verificăm schimbarea din tabelul de rutare cu comanda show ip route, după cum se
vede în figură:
S* 0.0.0.0/0 is directly connected, Serial0/0/0
Observaţi asteriscul de lângă S. După cum puteţi vedea din tabelul de coduri din print
screen, asteriscul arată că această rută statică este candidată la ruta default. De aceea, este
numită o rută “statică default”. Vom vedea în capitolele următoare că o rută default nu trebuie
să fie neapărat statică.
Cheia pentru această configuraţie este masca /0. Anterior am spus că masca subreţelei
din tabelul de rutare este cea care determină câţi biţi trebuie să se potrivească între adresa IP de
destinaţie a pachetului şi ruta din tabelul de rutare. O masca / 0 indică că zero sau nici un bit nu
trebuie să se potrivească. Atâta timp cât nu există o potrivire specifică, ruta statică default va
potrivi toate pachetele.
Rutele default sunt foarte comune la routere. În loc de routere care să stocheze rute
pentru toate reţelele de pe Internet, ele pot stoca o singură rută standard care să reprezinte orice
reţea care nu se găseşte în tabelul de rutare.
Înainte de sumarizarea rutelor:
25
După sumarizarea rutelor:
1.18. Rute statice şi livrarea pachetelor
Următorul exemplu se refera la procesul de livrare de pachete cu rute statice. PC1

trimite un pachet către PC3:
1. Pachetul ajunge pe interfaţa FastEthernet 0/0 a lui R1.

2. R1 nu are o rută specifică către reţeaua de destinaţie, 192.168.2.0/24; astfel, R1 foloseşte
ruta statică default.
3. R1 încapsulează pachetul într-un cadru nou. Deoarece legătura cu R2 este o legătură point-
to-point, R1 adaugă numai biţi de 1 la adresa de destinaţie de nivel 2.
4. Cadrul este transmis interfeţei seriale S0/0/0. Pachetul ajunge pe interfaţa serială S0/0/0 a lui
R2.
5. R2 decapsulează cadrul şi caută o ruta către destinaţie. R2 are o rută statică către
192.168.2.0/24 prin seriala S0/0/1.
6. R2 încapsulează pachetul într-un cadru nou. Deoarece legătura cu R3 este o legătură point-
to-point, R2 adaugă numai biţi de 1 la adresa de destinaţie de nivel 2.
7. Cadrul este transmis interfeţei seriale S0/0/1. Pachetul ajunge pe interfaţa serială S0/0/1 a lui
R3.
8. R3 decapsulează cadrul şi caută o rută către destinaţie. R3 are o rută conectată către
192.168.2.0/24 prin FastEthernet 0/1.
9. R3 caută în tabelul de intrări ARP după 192.168.2.10 pentru a afla adresa MAC ( de nivel 2)
pentru PC3.
a. Dacă nu există intrări, R3 trimite o cerere ARP prin FastEthernet 0/0.
b. PC3 răspunde cu un răspuns ARP care include adresa MAC a lui PC3.
10. R3 încapsulează pachetul într-un cadru nou cu adresa MAC a interfeţei FastEthernet 0/0 ca
adresă sursă de nivel 2 şi adresa MAC a lui PC3 ca adresă MAC de destinaţie.
11. Cadrul este transmis mai departe prin interfaţa FastEthernet 0/0. Pachetul ajunge pe
interfaţa NIC a lui PC3.
26
1.19. Managementul şi rezolvarea problemelor rutelor statice
1.19.1. Rezolvarea problemei unei rute lipsă
Reţelele sunt subiectul mai multor cauze care pot provoca schimbarea status-ului lor
destul de des:
- O interfaţă eşuează.
- Unui furnizor de servicii Internet îi cade o conexiune.
- Un administrator introduce o configuraţie greşită.
- Există o suprasaturare de legături.
- Când este o schimbare în reţea, poate fi pierdută conectivitatea. Ca administrator de reţea, eşti
responsabil de rezolvarea problemei.
Ce paşi poţi să urmezi ?
Pană acum, ar trebui să fii familiarizat cu câteva instrumente (comenzi) care te pot ajuta
să izolezi problemele de rutare. Listate în figură, ele includ:
ping
traceroute
show ip route
27
1.19.2. Rezolvarea rutei lipsă
Găsirea unei rute lipsă (sau greşit configurate) este relativ simplă dacă foloseşti metodic
instrumentele corecte.
Considerăm următoarea problemă: PC1 nu poate efectua operaţia “ping” către PC3.
Folosim traceroute şi vedem că R2 răspunde, dar nu avem răspuns de la R3. Tabela de rutare a
lui R2 ne arată că reţeaua 172.16.3.0/24 nu este configurată corect. Interfaţa de ieşire este
configurată să trimită pachete către R3. Evident, din topologie, putem vedea că R1 are reţeaua
172.16.3.0/24. Aşadar, R2 va trebui să folosească seriala S0/0/0 ca interfaţă de ieşire, şi nu
seriala 0/0/1.
Pentru a remedia această situaţie, îndepărtăm ruta incorectă şi adăugăm ruta pentru
reţeaua 172.16.3.0/24 cu serialul 0/0/0 specificat ca interfaţă de ieşire.

Rută greşit configurată către 172.16.3.0/24
28
CAPITOLUL 2: RIPv1
De-a lungul anilor, protocoalele de rutare s-au dezvoltat pentru a satisface cererea
crescută a reţelelor complexe. Primul protocol folosit a fost Protocolul de rutare a informaţiei
(Routing Information Protocol = RIP). RIP încă este popular datorită simplităţii sale şi
suportului răspândit.
Este importantă înţelegerea RIP-ului din două motive:
1. RIP este încă folosit în ziua de azi. Se pot întâlni implementări de reţele care sunt destul
de mari pentru a necesita un protocol de rutare, însă simple pentru a folosi RIP efectiv.
2. Familiaritatea cu multe concepte fundamentale ale RIP vor ajuta să se compare RIP cu
alte protocoale. Înţelegând cum operează RIP şi implementarea sa, învăţarea altor protocoale de
rutare se va face mult mai uşor.
2.1. Impactul istoric al RIP
RIP este cel mai vechi protocol de rutare distance-vector. Deşi RIP-ului îi lipseşte
complexitatea altor protocoale de rutare mai avansate, simplitatea şi utilizarea răspândită
asigură longevitatea sa. RIP nu este un protocol “pe cale de dispariţie”; de fapt, acum este
disponibilă o formă a RIP pentru IPv6 numită RIPng (noua generaţie).
29
RIP s-a dezvoltat dintr-un protocol realizat la Xerox, numit Gateway Information Protocol
(GWINFO). Mai târziu, a devenit popular datorită implementării în distribuţia Berkley
Software (BSD) ca daemon numit routed. Recunoscând necesitatea standardizării protocolului,
Charles Hedrick a scris RFC 1058 în 1988, în care a documentat protocolul existent şi a
specificat câteva îmbunătăţiri. De atunci, RIP a fost îmbunătăţit cu RIPv2 în 1994 şi cu RIPng
în 1997.
Notă: Prima versiune a RIP este deseori numită RIPv1 pentru a face distincţia cu RIPv2.
Oricum, ambele versiuni împart aceleaşi trăsături. Când se discută trăsături comune, se
foloseşte denumirea RIP. Când se discută trăsături distincte, se folosesc denumirile RIPv1 i,
respectiv, RIPv2.
2.2.Caracteristicile RIP
RIP are următoarele caracteristici de bază:

- RIP este un protocol utilizând vectorul distanţă.
- RIP de foloseşte numărul salturi (hop count) ca unica metrică pentru selectarea căii.
- Routerele cunoscute aflate le un cu număr de salturi mai mare de 15 sunt inaccesibile.
- Mesajelede actualizare sunt trimise prin broadcast la fiecare 30 de secunde.
Porţiunea de date a unui mesaj RIP este inclusă într-un segment UDP, cu numerele
portului sursei şi destinaţiei setate la 520. În antetul pachetului IP-ului şi antetele conexiunii de
datesunt adăugate adrese ale destinaţiei înainte ca mesajul sa fie trimis la toate interfeţele
configurate RIP.
2.2.1. Formatul de Mesaj RIP: Antetul RIP
Câmpurile sunt specificate în porţiunea antetului de patru biţi subliniat cu portocaliu în

figură. Câmpul Command specifică tipul mesajului, descris în detaliu în următoarea secţiune.
Câmpul Version este setat la 1 pentru prima versiune RIP. Al treilea câmp prezentat
30
este Must be zero. Câmpurile ”Must be zero” asigură spaţiu pentru o extindere viitoare a
protocolului.
2.2.2. Formatul de Mesaj RIP: Intrarea Rutei
Porţiunea de intrare a rutei a mesajului include trei câmpuri cu conţinutul:

Identificatorul adresei familiei (setat la 2 pentru IP; numai dacă un router cere o tabela de rutare
întreagă, câmpul este setat la 0), adresa IP şi Metrică. Această porţine de intrare a rutei
reprezintă o rută de destinaţie cu metrica sa asociată. Un update (o actualizare) RIP poate
conţine până la 25 de intrări de rute. Dimensiunea maximă a datagramei este de 512 biţi, fără să
includă şi antetele IP sau UDP.
De ce sunt aşa de multe câmpuri setate pe 0?
RIP a fost dezvoltat înaintea IP-ului şi a fost folosit pentru alte protocoale de reţea
(precum XNS). BSD a avut, de asemenea, influenţa sa. Iniţial, spaţiul în plus a fost adăugat cu
intenţia de a suporta spaţii mai mari de adrese pe viitor. RIPv2 a folosit majoritatea câmpurilor
goale.
2.2.3. Procesul de Cerere/Răspuns RIP
RIP foloseşte două tipuri de mesaje precizate în câmpul de Comandă: Mesajul de

cerere şi Mesajul de răspuns.
31
2.2.4. Operaţiunea RIP: R3 porneşte procesele RIP
32
Fiecare intefaţă configurată cu RIP trimite un mesaj de cerere la startup, cerând ca toţi
vecinii RIP să-şi trimită tabelele complete de rutare. Un mesaj de răspuns este trimis înapoi de
vecinii de tip RIP. Când routerul care a făcut cererea primeşte răspunsul, el evaluează fiecare
rută. Dacă o rută este nouă, routerul receptor instalează ruta nouă în tabela de rută. Dacă ruta
este deja în tabelă, intrarea existentă este înlocuită dacă noua intrare are un număr de salturi
mai bun. Routerul de startup trimite apoi un update la toate interfeţele RIP conţinând propria sa
tabelă de rutare, aşa încât vecinii RIP să fie informaţi de noi rute.
2.3.Clasele adrese de IP şi Routing Classful
Adresele IP ataşate la gazde (host) au fost iniţial divizate în trei clase: clasa A, clasa B
şi clasa C. Fiecărei clase i-a fost asignată o mască de reţea (subnet mask) din oficiu, aşa cum se
poate vedea în figură. Subnet mask alocată din oficiu pentru fiecare clasă este importantă
pentru a întelege cum operează RIP.
RIP este un protocol classful de rutare. RIPv1 nu trimite informaţie despre subnet mask
în update. De aceea, un router ori foloseşte subnet mask configurată pe o interfaţă locală, ori
aplică subnet mask asignată din oficiu clasei de adresa. Datorită acestei limitări, reţeaua RIPv1
nu poate fi discontinuă, dar nici nu poate implementa VLSM.
33
2.4. Distanţa administrativă
Distanţa administrativă (AD) determină probabilitatea de alegerea a protocolului de

către router. RIP are o distanţă administrativă din oficiu setată la 120. Când comparăm cu alte
protocoale interioare de rutare, RIP este protocolul de rutare cel mai puţin preferat. IS-IS,
OSPF, IGRP, şi EIGRP au toate valori AD mici din oficiu.
34
Scenariul A
35
2.5. Activarea RIP
Pentru a activa un protocol de rutare dinamic, se intră în modul de configurare globală

şi se folosesc comenzile routerului. Aşa cum se vede în figură, dacă tastăm un spaţiu urmat de
un semn de întrebare, apare o listă cu toate protocoalele de rutare disponibile suportate de IOS.
Pentru a intra în modul de configurare a routerului pentru RIP, se introduce router rip în
mediul de configurare globală. Observaţi că mediul se schimbă dintr-un mediu de configurare
globală în următorul:
R1 (config-router)#
Această comandă nu porneşte direct procesul RIP. În schimb, asigură accesul la setările
de configurare a protocolului de rutare. Deocamdată, nu este trimis niciun update de rutare.
Dacă vreţi să ştergeţi complet procesul de ruting RIP dintr-un sistem, trebuie negată
comanda si anume no router rip. Această comandă opreşte procesul RIP şi şterge toate
configuraţiile de RIP existente.
2.6.Reţele specifice
Prin intrarea în modul de configurare al routerului RIP, routerul este instruit să ruleze
RIP. Însă routerul tot trebuie să ştie ce interfeţe locale trebuie să folosească pentru a comunica
cu alte routere, precum şi ce reţele conectate local ar trebui să direcţioneze spre acele routere.
Pentru a activa rutarea RIP pentru o reţea, folosiţi comanda network în modul de configurare al
routerului şi introduceţi adresa classful a reţelei pentru fiecare reţea conectată direct.
Router(config-router)#network directly-connected-classful-network-address
Comanda network:
- Activează RIP pe toate interfeţele care aparţin unei reţele specifice. Interfeţele asociate acum
vor trimite sau primi ambele update-uri RIP.
36
- Publică reţeaua specifică în update-uri de rutare RIP trimise la celelalte routere la fiecare 30
secunde.
Notă: Dacă introduceţi adresă de subretea, IOS o converteşte automat într-o adresă classful. De
exemplu, dacă introduceţi comanda network 192.168.1.32, routerul o va converti în network
192.168.1.0.
În figură, comanda network este configurată pe toate cele trei routere pentru reţelele
conectate direct. Observaţi că au fost introduse numai adrese de reţelele classful.
Ce se întâmplă dacă introduceţi o adresă de subreţea, ori o adresă de interfaţa IP în locul

unei adrese de reţea classful când folosim comanda network pentru configuraţiile IP?
R3(config)#router rip
R3(config-router)#network 192.168.4.0
R3(config-router)#network 192.168.5.1
În acest exemplu, am introdus o adresă de interfaţă IP în locul unei adrese de reţea

classful. Observaţi că IOS nu furnizează un mesaj de eroare. În loc, IOS corectează intrarea şi
introduce adresa reţelei classful. Aceasta se demonstrează prin verificarea de mai jos.
R3#show running-config
!
router rip
network 192.168.4.0
network 192.168.5.0
!
37
2.7. Verificarea RIP
2.7.1. Comenzi de troubleshooting eficiente
Pentru a verifica şi corecta rutarea, în primul rând se folosesc show ip route şi show ip
protocols. Dacă nu se poate izola problema folosind aceste comenzi, atunci se foloseşte debug
ip rip pentru a vedea exact ce se întâmplă. Aceste trei comenzi sunt discutate într-o ordine
recomandată şi pot fi folosite pentru a verifica şi corecta o configuraţie a unui protocol de
rutare. Înaintea depanării oricărei rutări – statice sau dinamice – trebuie verificat dacă
interfeţele necesare sunt “up” utilizând comanda show ip interface brief.
Comanda show ip route verifică dacă rutele primite de la vecini sunt instalate în tabela de
rutare. Un R în tabela indică rutele RIP. Deoarece această comandă afişează întreaga tabelă de
rutare, incluzând rutele direct conectate şi cele statice, este normal ca prima comandă să
verifice convergenţa. Rutele pot să nu apară imediat când se execută comanda, deoarece
reţelele au nevoie de timp pentru a converge. În orice caz, odată ce rutarea este corect
configurată pe toate routerele, comanda show ip route va reflecta dacă fiecare router are tabela
de rutare completă, cu o rută pentru fiecare reţea din topologie.
38
Aşa cum se poate vedea în figură, există 5 reţele în topologie. Fiecare router listează 5
reţele în tabela de rutare. De aceea, putem spune că toate cele 3 routere converg, deoarece
fiecare router are o rută pentru fiecare reţea prezentată în topologie.
2.7.2. Interpretarea output-ului comenzii show ip route
Folosind informaţia din figură, să ne concentrăm asupra unei rute RIP învăţate de R1 şi
să interpretăm output-ul prezentat în tabela de router.
R 192.168.5.0/24 [120/2] via 192.168.2.2, 00:00:23, serial0/0/0

Listarea rutelor cu un cod R este o modalitate rapidă de a verifica faptul că RIP rulează pe
routerul respectiv. Dacă RIP nu este configurat, nici măcar parţial, nu vor fi prezente rute RIP.
Adresa de reţea şi subnet mask sunt listate (192.168.5.0/24).
Valoarea AD (120 pentru RIP) şi distanţa până la reţea (2 hopuri) sunt afişate între
parantezele drepte.
Adresa IP next-hop a rutei anunţate este listată (192.168.2.2) şi câte secunde au trecut de
la ultima actualizare (00:00:23 în acest caz).
În final, este listată interfaţa de ieşire pe care acest router o va folosi pentru traficul
destinat pentru reţeaua 192.168.5.0 (Serial 0/0/0).
39
2.7.3. Interpretarea output-ului comenzii show ip protocols
Dacă lipseşte o reţea din tabela de rutare, se controlează configurarea de rutare folosind
comanda show ip protocols. Această comandă afişează protocolul de rutare care este configurat
pe router. Acest output poate fi folosit pentru a verifica majoritatea parametrilor RIP pentru a
confirma dacă:
• Rutarea RIP este configurată
• Interfeţele corecte primesc şi trimit actualizări
• Router-ul anunţa reţelele corecte
• Vecinii trimit actualizări
Print screenul de mai sus arată care procese de rutare sunt activate
Prima linie a output-ului verifică dacă rutarea RIP este configurată şi rulează pe router.
Înainte ca rutarea RIP să pornească, este necesar ca cel puţin o interfaţă să fie configurată cu cu
comanda network.
40
Zona evidenţiată indică diferite intervale de timp: pentru actualizări (30 sec), următoarea
actualizare peste 23 sec, situaţia din tabele devine invalidă după 180 sec, etc.
Zona evidenţiată prezintă informaţii care se referă la actualizările de filtrare şi rute

redistribuite, dacă sunt configurate pe router.
Acest bloc de ieşire conţine informaţii referitoare la versiunea RIP care este configurat şi
interfeţele care participă la actualizările RIP.
41
Această parte a output-ului arată că routerul R2 se sumarizează la reţele classful şi va
folosi 4 rute de echivalente, realizând astfel echilibrarea încărcării (load balancing).
Sunt listate reţelele clasificate configurate folosind comanda network. Acestea sunt
reţelele pe care routerul le va include în update-uri.
42
Sunt listaţi vecinii (routing information sources). Gateway este adresa IP a next-hop-ului
vecinului care trimite update-uri routerului. Distance este AD pe care routerul o foloseşte
pentru update-urile trimise de vecini. Last update este numărul de secunde de când ultimul
update a fost primit de la vecinul respectiv.
2.7.4. Interpretarea output-ului comenzii debug ip rip
Majoritatea erorilor de configurare a RIP sunt determinate de o configurare eronată, lipsă

în declaraţia network sau o configurare a subreţelelor în mediul classful. O comadă efectivă
folosită pentru a găsi probleme în actualizările RIP este debug ip rip. Această comandă
afişează actualizările rutării RIP aşa cum sunt ele trimise şi primite. Deoarece update-urile sunt
trimise periodic, trebuie să se aştepte pentru următoarea rundă de update-uri înainte de a vedea
alt output.
43
În primul rând se vede un update primit de la R1 pe interfaţa serială S0/0/0. Observăm că
R1 trimite numai o rută la reţeaua 192.168.1.0. Alte rute nu sunt trimise deoarece s-ar încălca
regula split horizon. Lui R1 nu îi este permis să anunţe înapoi lui R2 reţele pe care anterior R2 i
le-a trimis lui R1.
Următoarul update este primit de la 192.168.4.1 (R3). Iar, din cauza regulii split horizon
nu se trimite decât o rută – reţeaua 192.168.5.0.
R2 trimite propriul update. În primul rând, R2 crează un update pentru a îl trimite pe

interfaţa FastEthernet0/0. Update-ul conţine întreaga tabelă de rutare, mai puţin reţeaua
192.168.3.0, care este ataşată la FastEthernet0/0.
44
Apoi, R2 crează update-ul pentru a îl trimite către R3. Sunt incluse trei rute. R2 nu anunţă
reţeaua pe care o împart R2 şi R3 (reţeaua 192.168.5.0) din cauza regulii split horizon.
În final, R2 crează update-ul pe care îl trimite către R1. Sunt incluse trei rute. R2 nu
anunţă reţeaua pe care o împart R2 şi R1 (reţeaua 192.168.1.0) din cauza regulii split horizon.
Notă: Dacă se aşteaptă alte 30 de secunde, se vor vedea toate output-urile de debug arătate în
figură, deoarece RIP trimite update-uri periodice la fiecare 30 de secunde.
45
Pentru a opri monitorizarea actualizărilor RIP la R2, se introduce comanda no debug ip
rip sau, şi mai simplu, undebug all, aşa cum se arată în figură.
2.8. Interfeţe pasive
2.8.1. Update-urile RIP nefolositoare
Cum s-a văzut în exemplul anterior, R2 trimite update-uri pe interfaţa FastEthernet0/0,

deşi nu există nici un echipament care foloseşte RIP în LAN-ul respectiv. R2 nu are cum să ştie
acest lucru, şi, ca rezultat, trimite update-uri la fiecare 30 de secunde. Acest lucru are un impact
asupra reţelei în trei moduri:
1. banda este irosită pentru update-uri care nu sunt necesare; deoarece update-urile RIP
sunt broadcast, switch-urile vor expedia update-urile pe toate porturile
2. toate echipamentele din LAN vor trebui să proceseze update-urile până la nivelul 4
Transport, unde vor arunca update-urile
3. update-urile anunţate broadcast într-o reţea sunt un risc de securitate. Acestea pot fi
interceptate cu un software de packet sniffing. Update-urile pot fi modificate şi trimise
înapoi routerului, acestea putând corupe tabela de rutare cu metrici false care pot
redirecta greşit traficul.
2.8.2.. Oprirea actualizărilor care nu sunt necesare

Se poate crede că actualizările pot fi oprite eliminând reţeaua respectivă folosind
comanda no network reţea, dar, în acel caz, routerul (R2) nu va putea anunţa LAN-ul respectiv
în update-urile trimise către R1 şi R3. Soluţia corectă este folosirea comenzii passive-interface,
care previne transmiterea update-urilor de rutare pe acea interfaţă a routerului, dar va permite
ca acea reţea să fie anunţată altor routere. Comanda passive-interface se introduce în modul de
configurare a router-ului.
Router(config-router)#passive-interface interface-type interface-number
Această comandă opreşte update-urile de rutare pe interfaţa specificată. Oricum, reţeaua
care apartine interfaţei specificate va fi totuşi publicată în update-urile de rutare care sunt
trimise pe interfeţe.
În figură, R2 este primul configurat cu comanda passive-interface pentru a preveni
actualizările rutei la FastEthernet0/0, deoarece nu există niciun vecin RIP în LAN. Este folosită
apoi comanda show ip protocols pentru a verifica interfaţa pasivă. Observăm că interfaţa nu
46
mai este listată în Interface, însă apare sub o nouă secţiune numită Passive Interface(s). De
asemenea, observăm că reţeaua 192.168.3.0 este încă listată cu Routing for Networks, ceea ce
înseamnă că reţeaua este încă inclusă ca rută în update-urile RIP care sunt trimise către R1 şi
R3.
Toate protocoalele de rutare suportă comanda passive-interface. Va trebui să folosiţi
comanda passive-interface la momentul potrivit ca parte a configurării normale a router-ului.
Scenariul B
47
Pentru a atinge discuţia sumarizarii automate, topologia RIP arătată în figură a fost
modificată:
Sunt folosite trei adrese de reţea:
172.30.0.0/16
192.168.4.0/24
192.168.5.0/24
Reţeua 172.30.0.0/16 este împărţită în trei subreţele:
172.30.1.0/24
172.30.2.0/24
172.30.3.0/24
Următoarele sisteme sunt părţi ale adresei reţelei classful 172.30.0.0/16:
Toate interfeţele la R1,
S0/0/0 si Fa0/0 la R2
Reţeaua 192.168.4.0/24 este împărţită într-o singură subreţea 192.168.4.8/30
Observăm că, comenzile no shutdown şi clock rate nu sunt necesare, deoarece aceste
comenzi sunt încă configurate după scenariul A. Oricum, deoarece au fost adăugate reţele noi,
procesul de rutare RIP a fost îndepărtat complet cu comanda no router rip, înainte de a fi
activat din nou.
48
În output-ul pentru R1, observăm că ambele subreţele au fost configurate cu comanda
network. Această configuraţie este tehnic incorectă din moment ce RIPv1 trimite adrese de
reţele classful în update-urile sale şi nu adrese de subreţele. Din această cauză, IOS a schimbat
configuraţia pentru a reflecta o configuraţie classful corectă, aşa cum se poate vedea în outpu-ul
comenzii show run.
În output-ul pentru R2 observăm că subreţeaua 192.168.4.8 a fost configurată cu comanda

network. Din nou, această configuraţie este tehnic incorectă, iar IOS a schimbat-o în
192.168.4.0 în configuraţia finală.
49
Configuraţia rutei pentru R3 este corectă. Configuraţia utilizată se potriveşte cu ce a fost
introdus în modul de configuraţie al routerului.
2.9. Routere de graniţă (boundary routers) şi sumarizări automate
Aşa cum ştiţi, RIP este un protocol de rutare classful, care sumarizează automat reţele
classful. În figură, putem vedea că R2 are interfeţe în mai mult decât o reţea classful. Aceasta îl
face pe R2 un router de graniţă în RIP. Interfeţele Serial 0/0/0 şi FastEthernet 0/0 pe R2 sunt
amândouă în 172.30.0.0. Interfaţa Serial 0/0/1 este în 192.168.4.0.
Deoarece routerele de graniţă sumarizează subreţele RIP de la o reţea majoră la alta,

update-urile pentru reţelele 172.30.1.0, 172.30.2.0 şi 172.30.3.0 vor fi însumate automat în
172.30.0.0 când vor fi trimise la interfeţele Serial 0/0/1 ale lui R2.
2.9.1. Reguli pentru procesarea actualizărilor RIPv1

Următoarele două reguli guvernează actualizările RIPv1:
- Dacă un update de rutare pe interfaţa pe care este primit aparţine aceleaşi reţele majore,
masca de reţea a interfeţei este aplicată reţelei în update-ul de rutare.
- Dacă un update de rutare pe interfaţa pe care este primit aparţine unei reţele diferite
majore, masca de reţea classful a reţelei este aplicată reţelei în update-ul de rutare.
2.9.2. Exemple de update a procesarii RIPv1

În figură, R2 primeşte un update de la R1 şi intră în reţea prin tabela de rutare. Cum de
ştie R2 că acestă subreţea are masca de reţea /24 (255.255.255.0)? Ştie, deoarece R2 a primit
această informaţie pe interfaţa care aparţine aceleaşi reţele classful (172.30.0.0) ca si update-ul
primit de la 172.30.1.0.
Adresa IP pentru care R2 a primit mesajul „172.30.1.0 în 1 hop” a fost pe seriala 0/0/0
cu adresa de IP 172.30.2.2 şi masca de reţea 255.255.255.0 (/24).
50
R2 foloseşte propria masca de reţea pe această interfaţă şi o aplică la aceasta şi la toate
celelalte subreţele 172.30.0.0 pe care le primeşte pe această interfaţă – în acest caz, 172.30.1.0.
Subreţeaua 172.30.1.0 /24 a fost adaugată la tabela de rutare.
Routerele care folosesc RIPv1 sunt limitate să folosească aceea i masca de reţea pentru
toate subreţelele cu aceeaşi adresă de reţea classful.
Protocoalele de rutare classless, precum RIPv2, permit aceleaşi reţele majore classful să
folosească mă ti de reţea diferite pe subreţelele diferite, proces cunoscut ca Variable Lenght
Subnet Masking (VLSM).
2.9.3. Folosirea Debug pentru a vizualiza sumarizări automate
Când se trimite un update, routerul R2 de graniţă include adresa reţelei şi metrica

asociată. Dacă intrarea rutei este pentru un update ce trimite o reţea majoră diferită, atunci
adresa reţelei în intrarea rutei este sumarizată la adrese de reţea classful sau majoră. Aceasta
este exact ceea ce face R2 pentru 192.168.4.0 şi 192.168.5.0. El trimite aceste reţele classful la
R1.
R2 are, de asemenea, rute pentru subreţelele 172.30.1.0/24, 172.30.2.0/24 şi

172.30.3.0/24. În update-ul de rutare al lui R2 către R3 pe Serial0/0/1, R2 trimite numai o
sumarizare a reţelei classful 172.30.0.0.
51
Dacă intrarea rutei este pentru un update trimis unei reţele majore, masca de reţea a
interfeţei de graniţă este folosită pentru a determina adresa de reţea de anunţat. R2 trimite
subreţeaua 172.30.3.0 la R1 folosind masca de reţea pe Serial 0/0/0 pentru a determina adresa
de subreţea de anunţat.
R1 primeşte update-ul de la 172.30.3.0 pe o interfaţă Serial 0/0/0, care are adresa de

interfaţă 172.30.2.1/24. Din moment ce update-ul rutei şi a interfeţei aparţin, împreună, aceleaşi
reţele majore, R1 aplică masca sa /24 la ruta 172.30.3.0.
Observăm că R1 are trei rute pentru reţeaua majoră 172.30.0.0, care a fost inclusă în
subreţea la /24 sau 255.255.255.0. R3 are o singură rută către reţeua 172.30.0.0, iar reţeaua nu
are precizate subreţelele din care este formată. R3 are reţeua majoră în tabela de rutare. Ar fi o
greşeală să presupunem că R3 nu are conectivitate maximă. R3 va trimite orice pachete
destinate pentru reţelele 172.30.1.0/24, 172.30.2.0/24 şi 172.30.3.0/24 la R2 deoarece toate
aceste trei reţele aparţin lui 172.30.0.0/16 şi se pot atinge prin R2.
52
2.9.4. Avantaje ale sumarizarii automate.
Aşa cum am văzut cu R2 în figura anterioară, RIP face în mod automat update-uri între
reţelele classful. Deoarece update-ul lui 172.30.0.0 iese pe o interfaţă (Serial 0/0/1) pe o reţea
de clasă diferită (192.168.4.0), RIP emite numai o singură actualizare pentru întreaga reţea
classful în loc de una pentru fiecare reţea diferită. Acest proces este asemănător cu ceea ce am
făcut noi când am sumarizat câteva rute statice într-o singură rută statică. De ce este
sumarizatarea automată un avantaj ?
• Update-uri de rutare trimise şi primite mai mici, care folosesc o lărgimea de bandă mai
mică pentru rutarea update-urilor între R2 şi R3.
• R3 are o singură rută pentru reţeaua 172. 30.0.0/16, indiferent de câte subreţele există
sau modul în care sunt subîmpărţite. Folosirea unei singure rute implică un proces de
rutare a tabelelor mai rapid pentru R3.
Există dezavantaje la o sumarizarea automată? Da, când există reţelele discontinue

configurate în topologie.
2.9.5. Dezavantaje ale sumarizarii automate
Aşa cum puteţi să vedeţi în figură, schema de adresare a fost schimbată. Această
topologie va fi folosită pentru a vă arăta un dezavantaj principal al protocoalelor de rutare
classful, ca RIPv1, - lipsa lor de sprijin pentru reţelele discontinue.
Protocoalele de rutare classful nu includ masca de reţea în update-urile rutelor. Reţele

sunt în mod automat sumarizate peste graniţele de reţea majore din momentul în care routerul
care primeşte este capabil să determine masca reţelei. Toate acestea se întâmplă deoarece este
posibil ca interfaţa de primire să aibă o mască diferită decât rutele subreţelelor.
Nu uitaţi faptul că atât R1 cât şi R3 au subreţele de la reţeaua mare 172.30.0.0/16, iar

R2 nu face parte din acestă categorie. Esenţial este că atât R1 cât şi R3 sunt routere de graniţă
pentru 172.30.0.0/16, ele fiind separate de o altă reţea majoră, 209.165.200.0/24. Acestă
separare crează o reţea discontinuă, la fel cum două grupuri de subreţele 172.30.0.0/24 sunt
separate de cel puţin o altă mare reţea. 172.30.0.0/16, reţea discontinuă.
53
2.10. Topologiile discontinue nu converg cu RIPv1
Figura ne arată configuraţia RIP pentru fiecare router din topologie. Configuraţia RIPv1
este corectă, dar el este incapabil să determine toate reţele în această topologie discontinuă.
Pentru a înţelege de ce, amintiţi-vă că un router va anunta numai o adresă de reţea majoră pe
interfeţe care nu aparţin rutei anunţate. Ca rezultat, R1 nu va anunţa 172. 30.1.0 sau 172. 30.2.0
lui R2 dincolo de reţeaua 209.165.200.0. R3 nu va anunţa 172. 30.100.0 sau 172. 30.200.0 lui
R2 dincolo de reţeaua 209.165.200.0. Ambele routere vor anuna adresa de reţea majoră
172.30.0.0, o rută sumarizată către R3.
Care este rezultatul ? Fără a include adresa de reţea în update-ul de rutare, RIPv1 nu
poate să anunţe informaţia de rutare care va permite routerelor să ruteze corect pentru
54
subreţelele 172.30.0.0/24.
R1 nu are nici o rută către LAN-urile ataşate lui R3.

R3 nu are nici o rută către LAN-urile ataşate lui R1.
R2 are două căi de costuri egale la reţeaua 172.30.0.0.
R2 va face load balancing între subreţelele lui 172.30.0.0. Asta înseamnă că R1 va primi
jumătate din trafic, iar R3 va primi cealaltă jumătate, indiferent dacă destinaţia traficului este
sau nu pentru unul din LAN-urile lor.
55
Scenariul C
56
2.11. Adăugarea accesului internet la topologie
RIP a fost primul protocol de rutare dinamic i s-a folosit tot mai mult în
implementările timpurii între clienţi şi furnizorii de servicii Internet, ca şi între diferiţi furnizori
de servicii Internet. Dar, în reţelele de astăzi, clienţii nu trebuie neapărat să facă schimb de
update-uri de rutare cu furnizorii de servicii Internet. Routerele clienţilor care se conectează la
un furnizor de servicii Internet nu au nevoie de o listare pentru fiecare rută în Internet. În
schimb, aceste routere au o rută implicită care trimite tot traficul la routerul furnizorului de
servicii Internet atunci când routerul clientului nu are o rută către destinaţie. Furnizorul de
servicii Internet configurază o rută statică indicând routerul clientului pentru adrese din reţeaua
clientului respectiv.
În scenariul C, R3 este furnizorul de servicii cu acces la Internet, reprezentat prin nor.

R3 şi R2 nu fac schimb de update-uri RIP. În schimb, R2 foloseşte un router implicit pentru a
ajunge la LAN-ul lui R3 şi toate celelalte destinaţii care nu sunt listate în tabelul său de rutare.
R3 foloseşte o rută statică sumarizată pentru a ajunge la subreţelele 172.30.1.0, 172.30.2.0 şi
172.30.3.0.
Pentru a pregăti topologia, putem lăsa aceea i adresare; este la fel cum a fost folosită în
scenariul B. Trebuie să completăm următorii paşi:
1. Dezactivează rutarea RIP pentru reţeaua 192.168.4.0 în R2.
2. Configurază R2 cu o rută statică implicită pentru a trimite traficul implicit la R3.
1. Dezactivează complet rutarea RIP pe R3.
2. Configurază R3 cu o rută statică la subreţelele 172.30.0.0.
57
Pentru a oferi conectivitate la Internet tuturor celelalte reţele la rutarea pe domenii RIP,
ruta statică implicită trebuie să fie făcută publică tuturor celorlalte routere care folosesc
protocolul de rutare dinamică. Puteţi configura o rută statică implicită în R1 către R2, dar
acestă tehnică nu este scalabilă. Cu fiecare router adăugat la domeniul de rutare RIP, va trebui
58
să configuraţi o altă rută statică implicită. De ce să nu lăsăm protocolul de rutare să facă munca
în locul nostru?
În multe protocoale de rutare, incluzând RIP, puteţi folosi comanda default-information

originate în modul de configurare al routerului, pentru a specifica că acest router este numit să
creeze ruta default, propagând ruta statică default direct în update-urile RIP. În figură, R2 a fost
configurat cu comanda default-information originate. Observaţi de la output-ul comenzii
debug-ul ip rip că acum trimite o rută statică default 0.0.0.0 (quad-zero) către R1.
În tabelul de rutare pentru R1, puteţi vedea că este o rută candidată default, aşa cum a
fost notată de codul R*. Ruta statică default în R2 a fost propagată către R1 într-un update RIP.
R1 are conectivitate la LAN, la R3 şi oricare destinaţie în Internet.
59
CAPITOLUL 3: RIPv2
RIPv2 este un protocol de rutare classless definit în RFC1723.
Principala îmbunătăţire introdusă de RIPv2 este eliminarea funcţionalităţii exclusiv

classful. RIPv2 poate să transmită în update-urile sale rute conţinând adrese de reţea în pereche
cu mă tile de reţea corespunzătoare de i, în mod implicit, la graniţa reţelei este activă
sumarizarea classful.
RIPv2 eficientizează traficul prin reţea prin folosirea adresării multicast în locul celei
broadcast. Adresa multicast a grupului de routere RIP este 224.0.0.9.
RIPv2 este mai mult o dezvoltare a caracteristicilor RIPv1 şi o extensie decât un

protocol nou în totalitate. Noile caracteristici încorporate includ:
- Adresele next-hopurilor i mă tile de reţea incluse în update-urile de rutare
- Folosirea adresei de multicast (difuzare) în transmiterea update-urilor.
- Opţiunea de autentificare folosind clear –text sau MD5.
- Sumarizare manuală – administratorul poate decide să trimită o rută mai generală în locul
rutelor specifice; în mod implicit, la graniţă, RIPv2 face sumarizare automată classful
Ca şi RIPv1, RIPv2 este un protocol de rutare de tip distance-vector. Ambele versiuni

de RIP împiedică formarea buclelor prin:
- folosirea contorului de timp holddown, la expirarea căruia elimină din tabela de rutare ruta
care a fost marcată ca inaccesibilă;
- folosirea tehnicii split horizon care presupune ca un update despre o rută să nu fie trimis pe
interfaţa de ie ire a rutei respective;
Folosirea update-urilor triggered asigură o convergenţă mai rapidă.
Maximul de hopuri fiind 15, atunci când numărătorul de hopuri ajunge la 16 va declara
reţeaua inaccesibilă.
Poziţionarea RIPv2 faţă de alte protocoale este ilustrată în figură:
60
3.1.Limitarile lui RIPv1
Figura arată topologia şi schema de adresare folosite în acest subcapitol. Scenariul este
similar cu domeniul de rutare cu trei rutere. Ca i în situaţiile analizate anterior, ambele rutere,
R1 şi R3, au subreţele care sunt parte din 172.30.0.0/16, o clasă majoră de reţea (clasa B). Atât
R1, cât şi R3, sunt conectate la R2 utilizând subreţeaua clasei majore de reţea 209.165.200.0/24
(clasa C). Această topologie este discontinuă şi nu va converge deoarece 172.30.0.0/16 este
divizată de 209.165.200.0/24.
Următoarele print screenuri arată configuraţia cu care pornesc cele trei routere R1, R2
i R3.
61
62
3.2.Rute sumarizate
Topologia ne arată că R2 are o rută statică sumarizată către reţeaua 192.168.0.0/16.
Putem introduce informaţia rutei statice în update-urile protocolului de rutare. Acest

procedeu este numit redistribuire. Trebuie să înţelegem că această rută sumarizată va cauza
63
probleme în conlucrarea cu RIPv1 pentru că 192.168.0.0/16 nu este o clasă majoră de reţea şi
include toate versiunile /24 ale lui 192.168.0.0/16, aşa cum aţi văzut în topologie.
În final, reţineţi că routerele R1 şi R3 conţin reţele de tipul VLSM şi au domenii de

adrese de la clasa majoră de reţea 172.30.0.0/16. În continuare, ne vom axa asupra schemei de
adresare VLSM.
3.3.VLSM (Variable Length Subnet Masking)
Pentru început, revedem schema de adresare din figură. Aşa cum se poate vedea în
partea de sus a figurii, atât R1 cât şi R3 au avut reţeaua 172.30.0.0/16 subnetizată în subreţele
/24. Patru dintre aceste subreţele /24 sunt transferate după cum urmează: două către R1
(172.30.1.0/24 şi 172.30.2.0/24 ) şi două către R3 (172.30.100.0/24 şi 172.30.110.0/24 ).
În tabelul de mai jos, am luat subreţeaua 172.30.200.0/24 şi am împărţit-o din nou în

subreţele, folosind primii patru biţi pentru subreţele şi ultimii patru biţi pentru hosturi.
Rezultatul este o mască de forma 255.255.255.240 sau /28. Subreţeaua 1 şi subreţeaua 2 sunt
transferate lui R3. Asta înseamnă că subreţeaua 172.30.200.0/24 nu mai poate fi folosită, nici
măcar prin subreţelele /28 rămase.
3.4.Interfeţe Loopback
Observaţi că R3 foloseşte interfeţe de tip loopback ( Lo0, Lo1 şi Lo2 ). O interfaţă

loopback este doar o interfaţă soft care este folosită pentru a simula o interfaţă fizică. Ca şi alte
interfeţe, acesteia din urmă îi putem asocia o adresă IP. Interfeţele de tip loopback sunt folosite
de alte protocoale de rutare, ca OSPF, în diferite scopuri.
Într-un mediu de laborator, interfeţele loopback sunt utile pentru crearea reţelelor
adiţionale fără a adăuga mai multe interfeţe fizice la router. O interfaţă loopback poate fi
chemată ( ping) iar subreţeaua poate fi anunţată în updateurile router-ului. Având în vedere cele
64
spuse mai sus, interfeţele loopback sunt ideale pentru simularea multitudinii de reţelele ataşate
aceluiaşi router. În exemplul nostru, R3 nu are nevoie de patru interfeţe LAN pentru a
demonstra reţelele multiple şi VLSM. În loc, folosim interfeţele loopback.
3.5.Routere statice şi interfeţe nule
Pentru a configura ruta supranetizată statică pe R2, este folosită următoarea comandă:
R2(config)#ip route 192.168.0.0 255.255.0.0 Null0
Amintiţi-vă că sumarizarea rutelor permite intrarea unei singure rute de nivel înalt
pentru a reprezenta multe rute de nivel scăzut, scăzând mărimea tabelelor de rutare. Ruta statică
în R2 foloseşte o mască de tipul /16 pentru a sumariza toate cele 256 de reţele ordonând de la
192.168.0.0/24 la 192.168.255.0/24.
Spaţiul de adresă reprezentat de ruta statică sumarizată 192.168.0.0/16, în fapt, nu
există. Pentru a simula acestă rută statică, vom folosi o interfaţă nulă pe post de interfaţă de
ieşire. Nu este nevoie să daţi nicio comandă ca să cereţi sau să configuraţi interfaţa nulă. Este
întotdeauna activă dar nu primeşte sau transmite trafic. Traficul transmis pe interfaţa nulă este
întotdeauna respins. Pentru propunerea noastră, interfaţa nulă va servi ca interfaţă de ieşire
pentru rutele statice. Amintiţi-vă că o ruta statică trebuie să aibă o interfaţă de ieşire activă
înainte să fie instalată în tabela de rutare. Utilizând interfaţa nulă vom permite lui R2 să afişeze
ruta statică în RIP chiar dacă reţelele care aparţin reţelei sumarizate 192.168.0.0/16, în fapt nu
există.
3.6. Redistribuirea Rutelor
A doua comandă care trebuie introdusă este comanda de redistribuire statică:
R2(config-router)#redistribute static
Redistribuirea implică scoatera rutelor dintr-o sursă de rutare şi trimitera acestor rute
către altă sursă de rutare. În exemplul nostru de topologie, noi vrem ca procesul RIP în R2 să
redistribuie ruta noastră statică ( 192.168.0.0/16 ) importând ruta în RIP şi apoi trimiţând-o la
R1 şi R3 folosind procedeul RIP. Vom vedea dacă toate acestea chiar se vor întâmpla şi dacă
nu, de ce ?
65
3.7.Verificarea şi testarea conectivităţii
Pentru a testa dacă topologia are sau nu conectivitate maximă, verificăm mai întâi că
ambele legături seriale de pe R2 sunt active utilizând show ip interface brief ca în figură pentru
R2. Dacă o legătură este inactivă, atunci în câmpul Status sau în câmpul de protocol (sau în
ambele) va fi afişată ca inactivă în output. Dacă o legătură este activă, atunci în ambele
câmpuri va apărea ca fiind activă, aşa cum se poate vedea aici. R2 are conectivitate directă la
R1 şi R3 de-a lungul legăturilor seriale.
Dar poate R2 să contacteze LAN-uri în R1 şi R3? Sunt probleme de conectivitate cu

protocolul de rutare classful şi a reţelelor discontinue ale 172.30.0.0 ? Haideţi să testăm
conectivitatea între routere utilizând ping-ul.
Acest semnal de ieşire ne arată pe R2 încercând să contacteze interfaţa 172.30.1.1 pe R1

şi interfaţa 172.30.100.1 pe R3. Oricând R2 apelează (ping) oricare dintre subreţelele
172.30.0.0 pe R1 sau R3, doar 50 % din mesajele ICMP vor avea un răspuns pozitiv.
Acest semnal de ieşire ne arată că R1 este capabil să apeleze 10.1.0.1, dar nu are succes
atunci când apelează interfaţa 172.30.100.1 pe R3.
66
Acest output ne arată că R3 este capabil să apeleze 10.1.0.1, dar nu are succes atunci
când apelază interfaţa 172.30.1.1 pe R1.
Aşa cum puteţi vedea, este o problemă evidentă atunci când încercăm să comunicăm cu
reţeaua discontinuă 172.30.0.0. În secţiunea următoare vom examina tabelele de rutare şi
update-urile router-ului pentru a putea să investigăm această problemă şi, pe viitor, să o
rezolvăm.
Deja ştiţi că RIPv1 este un protocol de rutare classful. Aşa cum puteţi vedea în formatul
de mesaje al lui RIPv1, el nu include subnet mask în update-urile router-ului. Acestea fiind
spuse, RIPv1 nu suportă reţelele discontinue, VLSM, sau suprareţele (Classless Inter-Domain
Routing = CIDR). Oricum, ar putea fi creat spaţiu destul prin extinderea formatului mesajului
lui R1 pentru a include subnet mask aşa încât să avem, în fapt, o configuraţie de reţea
discontinuă? Cum aţi schimba formatul acestui mesaj din figură ca să includă subnet mask?
Formatul mesajului RIPv1:
Pentru că subnet mask nu este inclusă în update, RIPv1 şi alte protocoale de rutare
classful trebuie să sumarizeze reţele la graniţele marilor reţele. Aşa cum puteţi vedea în figură,
RIPv1 va sumariza subreţelele cu clasa majoră de adrese de reţea a lui 172.30.0.0 pe ambele
routere (R1 şi R3) când trimite reactualizările router-elor la R2. Din punctul de vedere a lui R2,
ambele update-uri sunt de costuri egale de 1 hop pentru a ajunge la reţeaua 172.30.0.0/16. Aşa
cum veţi vedea, R2 instalează ambele căi în tabelul de rutare.
67
3.8.Examinarea tabelelor de rutare
Aşa cum aţi văzut, R2 primeşte rezultate neconsistente când încearcă să apeleze o adresă de pe
subreţelele 172.30.0.0.
68
Reţineţi că R2 are două rute de costuri egale la reţeaua 172.30.0.0/16. Acest lucru se
datorează faptului că, atât R1, cât şi R3 trimit lui R2 un RIPv1 reactualizat de la clasa de reţea
172.30.0.0/16 cu metrica de 1 hop. Pentru că R1 şi R3 sumarizează automat reţelele
individuale, rutarea tabelului lui R2 conţine doar clasa majoră de adrese de reţea a lui
172.30.0.0/16.
Putem examina conţinutul update-urilor de rutare pe măsură ce update-urile sunt trimise
şi primite cu comanda debug ip rip.
Rezultatul acestei comenzi ne arată că R2 primeşte de la 172.30.0.0 rute de costuri egale

cu metrica de 1 hop. R2 primeşte o rută pe seriala 0/0/0 de la R1 şi cea de-a doua rută pe seriala
0/0/1 de la R3. Remarcaţi faptul că subnet mask nu este inclusă în update cu tot cu adresa
reţelei.
Cum rămâne oare cu R1 şi R3? Primesc ele oare subreţelele 172.30.0.0 reciproce?
Aici vedem că R1 are propriile rute 172.30.0.0: 172.30.2.0/24 şi 172.30.1.0/24, dar R1

nu trimite lui R2 aceste subreţele. R3 are o tabelă de rutare similară. Atât R1 cât şi R3 sunt
routere graniţă şi trimit doar reţeaua sumarizată 172.30.0.0 la R2 în reactualizările rutelor
69
RIPv1. Ca rezultat, R2 ştie doar de clasa de reţea 172.30.0.0/16 şi este complet neinformat de
orice subreţea 172.30.0.0.
Observaţi din output-ul comenzii debug ip rip pentru R2 că nu este inclusa reţeaua
172.30.0.0 în update-urile pentru R1 sau R3. De ce? Pentru că regula split horizon este activă.
R2 a învăţat despre 172.30.0.0/16 pe ambele interfeţe seriale 0/0/0 şi 0/0/1. Pentru că R2 a
învăţat despre 172.30.0.0 pe aceste interfeţe, el nu include acea reţea în update-urile care le
trimite în afară pe aceste interfaţe.
Pentru că RIPv1 nu trimite subnet mask în update-urile de rutare, nu poate suporta
VLSM. Router-ul R3 este configurat cu subreţele de tipVLSM, toate aparţinând clasei B de
reţele 172.30.0.0/16:
172.30.100.0/24 (FastEthernet 0/0)
172.30.110.0/24 (Loopback 0)
172.30.200.16/28 (Loopback 1)
172.30.200.32/28 (Loopback 2)
Aşa cum am văzut cu update-urile lui 172.30.0.0/16 la R2 de către R1 şi R3, RIPv1 ori
sumarizează subreţelele la graniţele claselor, ori foloseşte subnet mask a interfeţei care iese ca
să determine care subreţea să o afişeze.
70
Pentru a demostra cum RIPv1 foloseşte subnet mask de pe interfaţa de ieşire, este
adăugat la topologie R4 conectat la R3 prin interfaţa FastEthernet0/0 la reţeaua
172.30.100.0/24.
Ne vom referi la debug ip rip din figură. Observaţi că singura subreţea 172.30.0.0
trimisă router-ului R4 este 172.30.110.0. Deasemena, observaţi că R3 trimite în totalitate clasa
majoră de reţea prin seriala 0/0/1.
De ce RIPv1 nu include pe R3 celelalte subreţele, 172.30.200.16/28 şi
172.30.200.32/28, în update-urile către R4? Aceste subreţele nu au aceeaşi subnet mask ca
FastEthernet 0/0. De aceea, toate subreţelele trebuie să folosescă aceeaşi subnet mask când este
implementat în reţea un protocol de rutare classful.
3.9.O descriere mai detaliată
R3 trebuie să determine pe care subreţele de tipul 172.30.0.0 să le includă în update-

urile ce ies din interfaţa sa FastEthernet 0/0 şi adresa de IP 172.30.100.1/24. Vor fi incluse doar
acele rute de tipul 172.30.0.0 din tabela sa de rutare cu aceeaşi mască ca şi interfaţa de ieşire.
Cum interfaţa este 172.30.100.1 cu masca de 24 de biţi, va include numai subreţelele
172.30.0.0 cu o masca de 24 de biţi. Singura subreţea care indeplineşte acestă condiţie este
172.30.110.0.
Celelalte subreţele 172.30.0.0, 172.30.200.16/28 şi 172.30.200.32/28, nu sunt incluse
deoarece masca pe 28 de biţi diferă de cea de 24 de biţi a interfeţei de ieşire. Router-ul ce
primeşte pachetele, R4, poate aplica doar masca sa de interfaţă de 24 de biţi pachetelor de
rutare RIPv1 cu subreţelele 172.30.0.0. R4 ar aplica greşit masca de 24 de biţi acestor subreţele
cu măşti de 28 de biţi.
3.9.1. Ruta Statică 192.168.0.0/16
R2 are o ruta statica si este configurat sa redistribuie acea ruta statica in update-uri RIP.
Am configurat o rută statică la reţeaua 192.168.0.0/16 pe R2 şi am programat RIP să

includă acea ruta în update-urile sale folosind comanda redistribute static, după cum este afişat
71
în figură. Acestă rută statică este o sumarizare a subreţelelor 192.168.0.0/24 ce variază de la
192.168.0.0/24 la 192.168.255.0/24.
Ruta statica se afla in tabelul de rutare al R2.
Puteţi vedea că ruta statică este inclusă în tabela de rutare al lui R2.
R1 nu primeste ruta statica de la R2.
Uitându-ne la tabela de rutare a lui R1 observăm că R1 nu primeşte ruta 192.168.0.0/16

în update-urile RIP de la R2, deşi ne aşteptam să se întâmple acest lucru.
R2 nu trimite ruta statică nici lui R1, nici lui R3.
72
Folosind comanda debug ip rip în R2, observăm că RIPv1 nu include ruta
192.168.0.0/16 în update-urile sale RIP către R1 sau R3. Vă puteţi gândi de ce acestă rută nu
este inclusă? Uitaţi-vă la ruta 192.168.0.0/16. Care este clasa din care face parte ruta? A, B sau
C? Care este masca folosită în rutarea statică? Este aceeaşi ca a clasei? Este masca rutei statice
mai mică decât masca classful?
Am configurat ruta statică 192.168.0.0 cu o mască de 16 biţi care are mai puţini biţi
decât masca clasei C, care are 24 de biţi. Deoarece masca nu are acelaşi număr de biţi ca a
clasei sau a subreţelei din acea clasă, RIPv1 nu va include acestă rută în pachetele sale de
update-uri către alte rutere.
RIPv1 şi alte protocoale de rutare classful nu suportă rutele CIDR care reprezintă rutele
care au subnet mask mai mică decât masca clasei din care fac parte. RIPv1 ignoră aceste
suprareţele în tabela de rutare şi nu le include în update-urile către alte routere deoarece router-
ele receptoare vor putea aplica doar masca clasei şi nu masca mai scurtă de 16 biţi a update-
ului.
Notă: Dacă ruta statică 192.168.0.0 ar fi fost configurată cu o mască de 24 de biţi sau mai mare,
acestă rută ar fi fost inclusă în update-urile RIP. Router-ele receptoare ar fi aplicat masca de 24
de biţi acestui update.
3.10. Configurarea RIPv2
3.10.1. Comparaţie între formatele mesajelor RIPv1 şi RIPv2
RIPv2 este definită în RFC 1723. Ca şi versiunea 1, RIPv2 este încapsulată într-un
segment UDP, foloseşte portul 520 şi poate reţine până la 25 de rute. Deşi RIPv2 are acelaşi
format de bază ca şi RIPv1, sunt adăugate 2 extensii importante.
Prima extensie în formatul mesajului RIPv2 este subnet mask care permite alocarea a 32
de biţi. Prin urmare, router-ul receptor nu mai depinde de subnet mask de pe interfaţa de
intrare, sau de masca clasei, atunci când va determina subnet mask pentru o rută.
Cea de-a doua extensie importantă este adăugarea adresei de Next Hop. Adresa Next
Hop este folosită pentru a identifica o adresă de next-hop mai bună - dacă acesta există - decât
adresa router-ului emiţător. Dacă acest câmp are adresa 0.0.0.0, adresa router-ului emiţător este
considerată cea mai bună adresă de next-hop.
73
3.10.2. Versiunea 2
Când este configurat pe un router Cisco un proces de tip RIP, acesta va rula RIPv1.
Totuşi, deşi routerul trimite doar mesaje RIPv1, poate interpreta şi mesaje RIPv2. Un router
configurat RIPv1 va ignora câmpurile adiţionale RIPv2.
Configurarea RIPv2:
R2 trimite update-uri RIPv1, dar recepţionează update-uri RIPv1 şi RIP v2.
Comanda show ip protocols confirmă faptul că R2 este configurat RIPv1 dar

recepţionează mesaje de ambele versiuni.
74
Comanda version 2 este utilizată pentru a modifica versiunea RIP folosită. Acestă
comandă ar trebui folosită pe toate routerele din domeniul de rutare. Procesul de RIP va include
acum subnet mask în toate update-urile, ceea ce face din RIPv2 un protocol de rutare classless.
R2 după configurarea RIPv2:

RIPv2 ignoră update-urile RIPv1
După cum puteţi vedea, când un router este configurat pentru versiunea 2, sunt
transmise şi recepţionate doar mesajele RIPv2.
75
Funcţionarea RIPv1 va putea fi reconstituită folosind comenzile version 1 sau no
version în modul de configurare al routerului.
3.11. Auto-sumarizarea şi RIPv2

3.11.1. Examinarea tabelelor de rutare
Deoarece RIPv2 este un protocol de rutare classless, ne putem aştepta să vedem

subreţelele individuale 172.30.0.0 în tabelele de rutare. Totuşi, când examinăm tabelul de
rutare al lui R2, vom vedea ruta sumarizată 172.30.0.0/16 cu două căi de cost egale. Routerele
R1 şi R3 nu vor avea subreţelele 172.30.0.0 ale celuilalt router.
R2 are rute de cost egale.
R1 are o suprareţea.
76
Singura diferenţă de până acum între RIPv1 şi RIPv2 este că R1 şi R3 au, fiecare, câte o
rută către suprareţeaua 192.168.0.0/16. Acestă rută a fost ruta statică configurată pe R2 şi
redistribuită de RIP.
R1 încă mai trimite sumarul rutei, dar acum o face cu masca de 16 biţi.
Ce se întâmplă? Pentru a vedea care rute RIPv2 sunt transmise şi recepţionate, vom
folosi comanda debug ip rip. Figura arată rezultatul comenzii pentru R1. RIPv2 trimite atât
adresa reţelei, cât şi subnet mask:
RIP: sending v2 update to 224.0.0.9 via Serial0/0 (209.165.200.230)

172.30.0.0/16 via 0.0.0.0, metric 1, tag 0
Se observă că ruta trimisă este sumarizarea adresei de reţea classful 172.30.0.0/16, şi nu

al subreţelelor 172.30.1.0/24 si 172.30.2.0/24.
Comanda show ip protocols verifică autosumarizarea
RIPv2 sumarizează automat reţelele, ca şi RIPv1. Routerele R1 şi R3 încă sumarizează

subreţelele 172.30.0.0 către adresa de clasa B a 172.30.0.0 atunci când trimit update-urile prin
77
interfeţe către 209.165.200.228, respectiv 209.165.200.232. Comanda show ip protocols arată
că sumarizarea automată este activată.
Suprareţelele sunt acum incluse în update-urile de RIPv2
Singura schimbare care are loc în urma comenzii version 2 este faptul că, acum, R2
include reţeaua 192.168.0.0/16 în update-urile sale. Aceasta se datorează faptului că RIPv2
include masca 255.255.0.0 cu adresa reţelei 192.168.0.0 în update. R1 şi R3 vor recepţiona
această rută statică redistribuită via RIPv2 şi o vor introduce în tabelele lor de rutare.
Nota: Ruta 192.168.0.0/16 nu putea fi distribuită cu RIPv1, deoarece subnet mask era mai mică
decât masca clasei. Deoarece masca nu este inclusă în update-urile RIPv1, nu se poate ca
routerele de tip RIPv1 să determine ce mască trebuie să fie. De aceea, update-ul nu a fost
trimis.
După cum se poate vedea în figură, pentru a modifica comportamentul predefinit al

sumarizării, folosim comanda no auto-summary în modul de configurare al routerului. Această
comandă nu este validă în RIPv1. Deşi Cisco IOS va permite configurarea no auto-summary,
comanda nu are efect. Trebuie configurată versiunea 2 înainte de a schimba pe Cisco IOS
modul în care acesta va trimite update-urile RIP.
Odata ce sumarizarea automată a fost oprită, RIPv2 nu va mai sumariza reţelele către
adresa classful a routerelor de graniţă. RIPv2 va include toate subreţelele, respectiv măştile
acestora, în update-urile de rutare. Pentru a verifica faptul că sumarizarea automată nu este
activată, poate fi folosită comanda show ip protocols.
78
3.11.2. Verificarea update-urilor RIPv2
Acum, că folosim protocolul de rutare RIPv2, şi că am dezactivat sumarizarea

automată, ce ar trebui să aşteptăm de la tabelele de rutare?
În figură, tabelul de rutare pentru R2 conţine subreţelele individuale pentru
172.30.0.0/16. Se observă că nu mai există o singură sumarizare a rutei cu 2 căi de cost egale.
Fiecare subreţea şi mască are o intrare separată în tabel, împreună cu interfaţa de ieşire şi
adresa next-hop, pentru a ajunge la acea subreţea.
R2 are acum toate subreţelele în tabelul de rutare
R1 are acum toate subreţelele în tabelul său de rutare
Tabela de rutare pentru R1 conţine toate subreţelele pentru 172.30.0.0/16, inclusiv acele
subreţele de la R3.
79
R3 are acum toate subreţelele în tabelul său de rutare.
Tabela de rutare pentru R3 conţine toate subreţelele pentru 172.30.0.0/16, inclusiv acele
subreţele de la R1. Reţeaua este convergentă.
R2 recepţionează ruta de la R3 ca fiind primul hop

R2 trimite ruta la R1 ca având 2 hopuri
Putem verifica faptul că protocolul de rutare RIPv2 trimite şi recepţionează informaţie

despre subnet mask în update-urile de rutare folosind debug ip rip. Fiecare rută include şi
notaţia pentru subnet mask.
De asemenea, putem vedea că un update pe o interfaţă are metrica incrementată înainte
să fie trimisă la o altă interfaţă. De exemplu, update-ul a fost recepţionat în Serial 0/0/1 pentru
reţeaua 172.30.100.0/24 cu un hop şi este transmisă celorlalte interfeţe, cum ar fi Serial 0/0/0,
cu o metrică de 2 hopuri.
RIP: received v2 update from 209.165.200.234 on Serial0/0/1

172.30.100.0/24 via 0.0.0.0 in 1 hops
RIP: sending v2 update to 224.0.0.9 via Serial0/0/0 (209.165.200.229)
172.30.100.0/24 via 0.0.0.0, metric 2, tag 0
80
Se observă că update-urile sunt trimise folosind adresa de multicast 224.0.0.9. RIPv2
trimite update-urile ca broadcast 255.255.255.255. Sunt mai multe avantaje în folosirea adresei
de multicast. În general, multicasturile ocupă mai puţină bandă în reţea. De asemenea, update-
urile multicast necesită mai puţina procesare din partea dispozitivelor care nu sunt activate RIP.
Sub RIPv2, orice dispozitiv, care nu este configurat pentru RIP, va ignora cadrul la nivel de
legătură de date. Cu update-uri sub RIPv1 care sunt trimise broadcast, toate dispozitivele dintr-
o reţea ca Ethernet trebuie să proceseze update-ul RIP până în nivelul transport, unde
dispozitivul află dacă pachetul este destinat unui proces care nu există.
3.12. RIPv2 si VLSM
Deoarece protocoalele de rutare classless, precum RIPv2, pot conţine adresa reţelei şi
subnet mask, acestea nu au nevoie să reducă aceste reţele la adresele classful. De aceea,
protocoalele de rutare classless suportă VLSM. Routerele folosind RIPv2 nu mai au nevoie să
utilizeze masca interfeţei de intrare pentru a determina subnet mask din pachetul de rutare.
Reţeaua şi masca sunt explicit incluse în fiecare update de rutare.
In reţelele care folosesc adresarea VLSM, un protocol de rutare classless este esenţial
pentru propagarea tuturor reţelelelor împreună cu măştile corecte. Uitându-ne la ieşirea
comenzii debug ip rip pentru R3, vedem că RIPv2 include reţelele şi subnet mask în update-
urile lui de rutare.
Deasemenea, observăm în figură că am adăugat încă o data routerul R4 în topologie. Cu
RIPv1, R3 va trimite lui R4 rutele 172.30.0.0 care au aceeaşi mască, ca şi interfaţa de ieşire
FastEthernet 0/0. Deoarece interfaţa este 172.30.100.1, cu masca de 24 biţi, RIPv1 a inclus
doar subreţelele 172.30.0.0 cu masca de 24 biţi. Singura rută care a îndeplinit această condiţie a
fost 172.30.110.0.
Cu RIPv2, R3 poate include acum în update-urile lui de rutare catre R4 toate subreţelele
172.30.0.0, aşa cum este ilustrat în figura de mai jos. Aceasta se întamplă deoarece RIPv2
poate include masca corectă şi adresa reţelei în update.
81
RIPv2 suportă VLSM
3.13. RIPv2 şi CIDR
Unul dintre scopurile utilizării CIDR (Classlesss Inter-Domain Routing) din RFC 1519
este de a pune la dispoziţie un mecanism pentru agregarea informaţiei de rutare. Acest scop
include conceptul de supernetting. O suprareţea reprezintă un bloc continuu de reţele classful
care sunt adresate ca o singură reţea. Pe routerul R2 am configurat o suprareţea - o rută statică
către o singură reţea care este folosită pentru reprezentarea mai multor reţele sau subreţele.
192.168.0.0/16 este o suprareţea
Suprareţelele au măşti care sunt mai mici decât masca classful (16 în loc de 24 de biţi).
Pentru ca suprareţeaua să fie inclusă într-un update de rutare, protocolul de rutare trebuie să
aibă capacitatea sa transporte acea mască. Cu alte cuvinte, trebuie să fie un protocol de rutare
classless ca şi RIPv2.
Ruta statică din R2 include o mască, care este mai mică decât masca classful:
Într-un mediu classless, adresa de reţea 192.168.0.0 va fi asociată cu clasa C de masca

24 sau 255.255.255.0. În reţelele actuale, nu se mai asociază adresele reţelelor cu măşti
classful. În acest exemplu, reţeaua 192.168.0.0 are masca de 16 biţi sau 255.255.0.0. Această
rută poate reprezenta o serie de reţele 192.168.0.0/24 sau un număr de intervale diferite de
adrese. Singura cale prin care această rută poate fi inclusă într-un update dinamic de rutare este
printr-un protocol de rutare classless care include o mască de 16 biţi.
Suprareţeaua este trimisă de R2
82
Folosind debug ip rip putem vedea că această suprareţea CIDR este inclusă în update-ul
de rutare trimis de R2. Sumarizarea automată nu trebuie să fie dezactivată în RIPv2 sau în
oricare alt protocol de rutare classless pentru ca suprareţelele să fie incluse în update-uri.
Supereţeaua există în tabelul de rutare al lui R1
Tabela de rutare pentru R1 arată că a primit ruta suprareţelei de la R2
3.14. Verificarea RIPv2
Există mai multe căi de a verifica configurarea RIPv2. Multe dintre comenzile folosite
pentru RIPv2 pot fi utilizate pentru a verifica alte protocoale de rutare. Astfel :
1. Asiguraţi-vă că toate interfeţele sunt legate şi operaţionale

2. Verificaţi cablurile
3. Asiguraţi-vă că aveţi adresa de IP corectă şi subnet mask pe fiecare interfaţă
4. Resetaţi toate comenzile de configurare care nu mai sunt necesare sau care au fost
înlocuite de alte comenzi
83
Prima comanda care trebuie utilizata pentru a verifica convergenta retelei este show ip
route. Când examinăm tabela de rutare, este important să căutăm rutele care ne aşteptam să
existe în tabelul de rutare, la fel şi cele care nu trebuie să existe.
Dacă o reţea nu apare în tabelul de rutare, deseori motivul este că o interfaţă nu este
activă sau este configurată incorect. Comanda show ip interface brief verifică starea tuturor
interfeţelor.
Comanda show ip protocols verifică câteva stări importante, inclusiv că RIP este activ,
versiunea protocolului RIP, starea sumarizării automate şi existenţa reţelelor incluse în
comenzile anterioare. Sursele de rutare (Routing Information Sources) listate în josul ecranului
sunt vecini RIP de la care acest router primeşte update-uri.
84
Debug ip rip este o comandă foarte bună pentru a examina conţinutul update-urilor de rutare
care sunt trimise şi primite de către un router. Pot exista cazuri în care o rută să fie primită de
către un router, dar aceasta nu este adaugată în tabelul de rutare. Un motiv pentru acesta ar
putea fi că o rută statică este, de asemenea, configurată pentru aceeaşi reţea. O rută statică are o
distanţă administrativă mai mică decât orice protocol de rutare dinamic şi va avea întâietate în
introducerea în tabela de rutare.
85
O cale uşoara pentru a verifica conectivitatea roundtrip este comanda ping. Dacă
conectarea între două capete nu se realizează cu succes, se poate lansa comanda ping pe
interfeţele locale. Daca conectarea între 2 capete se realizează cu succes, se poate lansa
comanda ping pe interfeţele routerului către reţelele conectate direct. Dacă acest lucru se
realizează fără erori, continuăm cu comenzi ping pe interfeţele routerelor succesive. Când un
ping eşuează, examinăm ambele routere şi toate routerele între cele două pentru a determina
unde şi de ce comanda nu a fost îndeplinită.
Comanda show running–config poate fi folosită pentru verificarea tuturor comenzilor

care sunt configurate în mod curent. De obicei, alte comenzi sunt mai eficiente şi oferă mai
multă informaţie decât o simplă listare a configuraţiei curente. Totuşi, comanda show running-
config este utilă pentru a determina dacă un amănunt a fost uitat sau greşit configurat.
Când apar erori în configurarea RIPv2, există câteva zone care merită mai multă atenţie.
3.14.1. Versiune
Un loc bun pentru a începe corectarea erorilor dintr-o reţea ce ruleaza RIP este
verificarea faptului că toate dispozitivele sunt configurate cu comanda version 2. Deşi RIPv1 şi
RIPv2 sunt compatibile, RIPv1 nu suportă subreţele discontinue, VSLM, sau suprareţele CIDR.
Este mai bine să se folosească acelaşi protocol de rutare pe toate routerele, mai puţin atunci
când există un motiv special.
3.14.2. Comenzi
O altă sursă a problemelor pot fi comenzile de reţea incorecte sau absente. Comenzile
au un dublu rol:
1. Permit protocolului de rutare să trimită/primească update-uri pe oricare interfaţă locală care

aparţine acelei reţele.
86
2. Include acea reţea în update-urile sale de rutare către routerele vecine
O comandă incorectă sau absentă va duce la lipsa update-urilor de rutare şi la

incapacitatea update-urilor de a fi trimise/primite pe interfeţe.
3.14.3. Sumarizarea automată
Dacă există o nevoie pentru trimiterea subreţelelor specifice şi nu doar a rutelor

sumarizate, trebuie verificat că sumarizarea automată a fost dezactivată.
3.15. Autentificarea
Majoritatea protocoalelor de rutare îşi trimit update-urile de rutare şi alte informaţii de

rutare folosind adresa IP. IS-IS este o excepţie notabilă. O problemă de securitate a oricărui
protocol de rutare este posibilitatea de a accepta update-uri de rutare invalide. Sursa acestora ar
putea fi un atacator care încerca să întrerupă funcţionarea reţelei sau care încearcă să captureze
pachete păcălind routerul prin trimiterea pachetelor la o destinaţie greşită. O alta sursă pentru
update-uri invalide ar putea fi un router greşit configurat sau poate un host este ataşat la reţea
şi, fără ştirea utilizatorului, hostul rulează protocolul de rutare pe reţeaua locală.
De exemplu, în figură, R1 propagă o rută principală către toate celelalte routere din
domeniul său de rutare. Totuşi, cineva a adăugat, din greşeală, la reţea routerul R4 care
propagă, de asemenea, o rută principală. Unele routere pot să trimită mai departe traficul către
R4 în loc de R1. Aceste pachete ar putea fi pierdute pentru totdeauna.
Oricare ar fi motivul, este o bună practică autentificarea informaţiei de rutare transmisă
între routere. RIPv2, EIGRP, OSPF, IS-IS şi BGP pot fi configurate pentru autentificarea
informaţiei de rutare. Acestă practică asigură faptul că routerele vor accepta doar informaţii de
rutare de la alte routere care au fost configurate cu acceaşi parolă sau informaţie de
autentificare.
Nota: Autentificarea nu încriptează tabela de rutare
87
Care router are ruta corectă?
Am ruta corectă către Internet
R3 instalează amândouă routerele

şi controlează traficul între R1 şi
R4
Traficul către R4 este întrerupt deoarece R4

nu are rută către Internet
R3 instalează amândouă routerele şi Am ruta corectă către

controlează traficul între R1 şi R4 Internet
Traficul către R4 este întrerupt deoarece

R4 nu are rută către Internet
88
Ce rută folosesc?
R3 instalează amândouă routerele şi

controlează traficul între R1 şi R4 Am ruta corectă către Internet
Traficul către R4 este întrerupt deoarece

R4 nu are rută către Internet
Ce rută folosesc?
R3 instalează amândouă routerele

şi controlează traficul între R1 şi
R4
Traficul către R4 este întrerupt deoarece R4

nu are ruta către Internet
Traficul către R4 este întrerupt

deoarece R4 nu are rută către
Internet
89

Rutare Statica RIP

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rutare Statica RIP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARHITECTURI DE REŢEA ŞI INTERNET

Lucrarea de laborator nr. 3

Configurarea unei rutari statice între

Capitolul 2 RIPv1........ ..........................................................................................................29

Routerul este un calculator cu un scop special, ce joacă un rol cheie în operaţiile

Router(config)#ip route prefix mask {ip-address | interface-type interface-number [ip-address]}

Router(config)#ip route network-address subnet-mask {ip-address | exit-interface }

Sunt folosiţi următorii parametrii:

- network – address : adresa de reţea a destinaţiei pentru reţeaua care trebuie

Trebuie folosiţi unul sau ambii parametrii de mai jos:

- IP address : în mod obişnuit aceasta reprezintă adresa ip a router-ului ,,next- hop”

Instalarea unei rute statice în tabelul de rutare.

- ip route – comandă de rutare statică.

1.6.Verificarea rutei statice

00:20:15: RT: add 172.16.1.0/24 via 172.16.2.2, static metric [1/0]

S 192.168.1.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

Măştile reţelei /24 sunt localizate pe aceeaşi linie ca şi adresa de reţea.

Principiul 1: ,,Fiecare router ia deciziile singur, bazându-se pe informarea pe care o are

Principiul 2: ,, Faptul că un router are o anumită informaţie în tabelul său de rutare nu

Principiul 3: “Informaţia de rutare despre o cale de la o reţea la alta nu oferă informaţie

Cu aceste principii cunoscute, cum am putea răspunde la întrebările privind pachetele

1. Îşi vor atinge destinaţia pachetele de la PC1?

1.10. Rezolvarea printr-o interfaţă de ieşire

1.10.1. Căutarea recursivă a rutei

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2

C 172.16.2.0 is directly connected, Serial0/0/0

1. Adresa IP de destinaţie a pachetului se potriveşte rutei statice 192.168.2.0/24 cu

Fiecare rută care se referă la o adresă IP next-hop şi nu la o interfaţă de ieşire, trebuie să

Pasul 1 :Găsirea unei rute.

1.10.2. Situaţia: interfaţa de ieşire nu funcţionează

Să presupunem ce s-ar putea întâmpla dacă o interfaţă de ieşire nu ar mai funcţiona. De

1.11. Rute statice cu interfeţe de ieşire

1.11.1. Configurarea unei rute statice cu o interfaţă de ieşire

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

1.11.2. Ruta statică şi interfaţa de ieşire

Se va reconfigura această rută statică pentru ca aceasta să folosească o interfaţă de ieşire

S 192.168.2.0/24 is directly connected, Serial0/0/0

1.12. Rutele statice şi reţelele ,,point-to-point”

Rutele statice ce sunt configurate cu interfeţe de ieşire în loc de adrese IP a

1.13. Modificarea rutelor statice

Există momente când o rută statică configurată anterior trebuie modificată:

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Putem şterge acea rută statică cu ajutorul comenzii no ip route

R1(config)#no ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 serial 0/0/0

1.13.2. Verificarea schimbărilor rutei statice

1.14. Interfeţele Ethernet i ARP

Uneori, interfaţa de ieşire este o reţea Ethernet.

Presupunem că legătura dintre R1 i R2 este o legătură Ethernet şi că interfaţa

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 172.16.2.2

Pachetul IP trebuie încapsulat într-un cadru Ethernet cu o adresă MAC de destinaţie de

1.14.1. Trimiterea unei cereri ARP

Să configurăm o rută statică cu o interfaţă Ethernet de ieşire în loc de o adresă IP next-

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1

R1(config)#ip route 192.168.2.0 255.255.255.0 fastethernet 0/1 172.16.2.2

Intrarea tabelului de rutare pentru această rută va fi:

S 192.168.2.0/24 [1/0] via 172.16.2.2 FastEthernet0/1

1.16. Avantajele folosirii unei interfeţe de ieşire cu rute statice

1.17. Sumarizarea şi rutele statice default

1.17.1. Sumarizarea rutelor pentru reducerea dimensiunii tabelului de rutare

Putem folosi o singură adresă de reţea pentru a reprezenta subreţele multiple. De

1.17.2. Sumarizarea rutelor

- Reţelele de destinaţie pot fi sumarizate într-o singură adresă de reţea, şi

Aceasta înseamnă sumarizarea rutelor.