REFACEREA CORONARĂ PRIN RESTAURĂRI DIRECTE CU AUR (RDA)

Aurul (Au) este unul dintre cele mai vechi materiale restauratoare folosite în
stomatologie, având în vedere faptul că el prezintă, mai ales în forma sa pură, o serie
de proprietăți care îl recomandă în acest sens.
Aurul este folosit în diverse forme de prezentare ca material restaurator în
tratamentul de carie simplă, în așa-numitele restaurări directe cu aur (RDA).
Acestea se bazează pe o proprietate particulară a aurului pur și anume
coeziunea, datorită căreia fragmente din acest metal maleabil, puse în contact strâns
și comprimate puternic unele peste altele, vor adera intim, formând o masă unică și
dând naștere la legături metalice.
RDA, cunoscute și sub denumirea mai veche de aurificații, se execută direct
în cavitatea bucală, prin compactare, folosindu-se aur coeziv, manoperele având
loc la temperatura camerei. Există mai multe tipuri de aur coeziv folosite în acest
scop, care conțin aur pur de 24 de carate și diferă prin structura lor metalurgică.
 Avantajele aurului coeziv ca material de restaurare directă:
 biocompatibilitate foarte bună în mediul bucal
 adaptare marginală foarte bună, permițând o închidere etanșă
 durată în timp foarte mare (”definitive”)
 rezistență deosebită la coroziune (practic, imposibil de corodat, în
condițiile mediului bucal)
 uzură similară cu cea a structurilor dure dentare
 Dezavantajele aurului coeziv ca material de restaurare directă:
 nefizionomic
 tehnică de lucru laborioasă și consumatoare de timp
 manoperele necesită manualitate deosebită a medicului
 forța necesară pentru condensare se transmite și la organul pulpar /
parodonțiul marginal, putând produce leziuni (mai ales pulpare)
ireversibile, de aceea se folosește în preparații în care stratul de dentină
integră restantă pe planșeu are grosime de cel puțin 2 mm, la dinți fără
manifestări preexistente de suferință pulpară sau parodontală
 prețul de cost este ridicat
 Forme de prezentare
Pentru RDA se utilizează 2 categorii de aur coeziv:
 1. aur precipitat
 2. folie de aur
1. Aur precipitat
Aurul precipitat se obține prin: - atomizare
- electroprecipitare (electrodepunere)
Atomizarea necesită un proces de topire a aurului, urmat de pulverizare în
atmosferă de gaz inert, la rece, într-o incintă cu compartimente speciale. Vor rezulta
particule sferice de aur, al căror diametru este de 5-75 µm, ce vor fi selectate după
dimensiuni, fiind trecute prin site cu orificii de diametre diferite, cele mai mari sus, cele
mai mici jos.
Electroprecipitarea se realizează printr-o metodă electrolitică, în care aurul
este precipitat la catod, într-un mediu de electroliză, cu un anod corespunzator. Prin
această metodă, rezultă particule de aur cu o formă mai puțin regulată decât cele
rezultate prin atomizare, cu diametre asemănătoare.

1
 Aurul precipitat se prezintă sub 3 forme de utilizare:
 Aur pulbere (Goldent, Easy Gold)
Particule de aur precipitat, cu dimensiune de 15 µm, sunt ”împachetate” în
folie de aur coeziv și vor rezulta niște pachețele sferice, asemănătoare unor ”mingiuțe”,
în care raportul dintre aurul precipitat (sub formă de particule) și aurul coeziv (sub
formă de folie de ”împachetat”) este de 19/1.
Particulele de aur precipitat pot fi ”împachetate” și în ceară, tăiate și
transformate în folii.
 Aur mat, nelustruit
Se prezintă sub formă de benzi sau cilindri (batoane), confecționate din
particule obținute prin electroprecipitare, care sunt comprimate și supuse unui proces
de sinterizare (sinterizare = procedeu termic controlat, prin care se realizează difuziune
atomică de suprafață) între 2 folii de aur coeziv, astfel obținându-se o coeziune minimă
preliminară între particule. Benzile sau batoanele de aur precipitat sunt învelite în folie
de aur coeziv, rezultând astfel folia de aur mat, nelustruit. Sub această formă, aurul
este mai ușor de manipulat și se previne pierderea de material, în timpul inserării sale
în cavitate.
 Aur mat, amalgamat cu Ca (Electralloy)
Este un produs modern, care conține, pe lângă Au, o cantitate minimă de Ca
(0,1-0,5% din greutatea totală). Amalgamarea aurului cu calciu are loc înaintea
atomizării, iar particulele obținute sunt sinterizate, pentru a se obține ulterior benzi sau
batoane. Această formă are proprietăți mecanice superioare.
2. Folie de aur
Este cea mai veche formă de prezentare a aurului coeziv folosit pentru
restaurări directe, cea mai fiabilă și cea mai durabilă.
Folia se obține prin laminarea la rece a lingourilor de aur (posibilă datorită
faptului că metalul este foarte maleabil) și are o grosime finală de 0,001-0,007 mm.
Există mai multe forme de prezentare ale foliei de aur coeziv pentru restaurări directe:
 Folie simplă, plată
Este obținută prin laminare. O folie de aur este fixată între 2 foi de
pergament, 10 folii formând un pachet, asemenea unei cărți. Aurul foliei este coeziv
și se ambalează imediat, fără tratare împotriva contaminării.
 Folie ondulată
Se obține prin interpunerea unei foi de hârtie subțire între 2 folii de aur,
apoi ansamblul este supus arderii într-un recipient închis. Prin ardere, hârtia
interpusă se încrețește și foliile de aur vor lua un aspect ondulat. Această formă este
mai coezivă decât forma simplă, plată. Prin înfășurarea foliei ondulate în jurul unui
mandrin, vor rezulta cilindri, care vor fi folosiți pentru condensarea propriu-zisă.
 Folie platinată
Este un tip mai vechi de prezentare, obținut prin interpunerea unei folii
laminate de platină (cu grosime similară celor de aur) între 2 folii de aur coeziv
(ansamblu tip ”sandwich”). Are o rezistență mecanică superioară și este utilizată în
zonele supuse unor forțe masticatorii crescute.
 Folie laminată
Se obține din lingouri de aur separate. Din fiecare lingou se obține o folie
care este ”trasă” prin laminare într-o anumită direcție, apoi se suprapun mai multe
asemenea folii, ”trase” în direcții diferite, ceea ce face ca ansamblul de folii laminate
obținut în final să aibă o rezistență mai mare decât a fiecărei folii în parte.
Toate formele de prezentare ale aurului utilizat în restaurările directe
(aurificații) pot fi livrate către utilizatori în 2 forme:
 formă coezivă
 formă necoezivă

2
 În forma sa coezivă, aurul este protejat, după obținerea inițială, prin tratarea
suprafeței sale cu un compus gazos amoniacal sau clorinat, care se depune pe
suprafața respectivă și astfel, temporar, acest aur devine necoeziv. Printr-un tratament
termic, înaintea inserării și condensării în cavitate, stratul depus superficial este eliminat
și aurul devine din nou coeziv.
În forma sa necoezivă (care este necesară pentru unele proceduri), suprafața
aurului coeziv obținut inițial va fi tratată cu un compus gazos fosforic sau sulfuros,
care se depune într-un strat superficial ce nu mai este eliminat, astfel încât aurul va
rămâne permanent necoeziv.
 Decontaminarea aurului utilizat pentru RDA
La inserarea și condensarea aurului în interiorul preparației, sunt urmărite
câteva obiective:
- materialul să se adapteze cât mai bine la pereții preparației
- să se producă contopirea straturilor succesive de aur
- să nu existe discontinuități / goluri de aer în masa restaurării
Pentru a fi realizate, aceste obiective necesită un aur cu suprafața curată,
necontaminată, pentru coeziune.
Dacă suprafața aurului prezintă impurități, datorită faptului că aurul atrage
compuși gazoși, suprafața sa va deveni necoezivă.
În acest caz, se va recurge la eliminarea impurităților / gazelor, printr-o
procedură numită decontaminare sau degazare.
Aceasta se efectuează printr-un proces termic (încălzire), eliminându-se astfel
impuritățile / gazele. Ca surse pentru încălzire se folosesc:
flacără de la lampa de spirt: fiecare fragment de aur se ține (cu o pensă
sau într-o tăviță specială) timp de 3-5 minute, plasat direct în zona medie (albastră) a
flăcării, pînă se încălzește ”la roșu”
decălitor electric: fragmentele de aur se pun pe o plăcuță de mică, ce este
așezată pe rezistența electrică a dispozitivului, și se așteaptă încălzirea ”la roșu”
[mică = silicat stratificat, cu sistem de cristalizare monoclinic, cu structură
tetraedrică, având o compoziție complexă formată din siliciu (Si) și oxigen (O), bogată
în potasiu (K), aluminiu (Al) și magneziu (Mg), uneori și litiu (Li) ori fier (Fe), care se
prezintă sub formă de agregate solzoase, ce se desfac ușor în foițe / plăcuțe elastice
hexagonale]
flacară de etanol pur: fragmentele de aur se pun tot pe o plăcuță de mică,
ce este așezată pe sita de protecție de deasupra flăcării, până se încălzesc ”la roșu”.
Încălzirea insuficientă a aurului în cursul decontaminării va determina apariția
unor particule de pulbere (provenite din impurități), care vor face dificilă condensarea.
Dupa decontaminare, în urma procesării termice, aurul coeziv trebuie să aibă
o consistență plastică, asemănătoare amalgamului dentar proaspăt preparat.
 Condensarea aurului pentru RDA: principii, tehnică
Condensarea aurului în preparație se poate face în mai multe moduri:
condensare manuală
Se folosesc instrumente de mână = condensatoare, cu care se aplică presiuni
pe materialul restaurator, dar presiunea manuală ca atare s-a dovedit insuficientă.
Aceasta se poate utiliza în faza inițială de aplicare a aurului, după care se aplică forțe
manuale suplimentare sub formă de lovituri ritmice, cu un ciocănaș din lemn, asupra
condensatorului, care va avea pe partea frontală a părții active șanturi / striuri / zimți,
pentru a nu permite alunecarea fragmentelor de aur. Forța de lovire cu ciocănașul
este variabilă și aleatoare, neputând fi controlată în mod constant de practician.
condensare mecanică pneumatică
Această metodă utilizează condensatoare atașate la o piesă de mână care
folosește energia mecanică a aerului comprimat, dar dozarea forței aplicate este greu

3
 de controlat.
condensare mecanică cu ajutorul motorului / micromotorului electric
Condensatoarele sub formă de ciocănaș sunt atașate la o piesă de mână,
care transformă mișcarea de rotație a motorului în mișcări axiale transmise
extremității instrumentului. Metoda cere o manualitate tehnică foarte bună.
condensare electronică
Este metoda cea mai eficientă și cea mai controlabilă.
 Condensatoarele utilizate pentru RDA
Condensatoarele în cauză diferă după tehnica de condensare folosită și
după dimensiunea părții active, dar toate au o trăsătură comună: suprafețele active
au configurație piramidală. Aceasta permite realizarea a 3 obiective:
- măresc suprafața de condensare
- produc forțe laterale în timpul acționării, ce ajută la o condensare uniformă
- determină indentații cu secțiune triunghiulară în materialul deja condensat,
ce facilitează adăugarea unor noi cantități de material
Condensatoarele folosite pentru condensare pneumatică sau electrică
(Electro-mallet) sunt alcătuite dintr-un vârf (partea activă) și o parte intermediară, de
aproximativ 2,5 cm, care se adaptează la piesa de mână.
Condensatoarele folosite pentru condensare manuală sunt mai lungi (cca.
15 cm) și au o terminație plată, pentru a recepționa loviturile transmise de ciocănelul
manual.
Partea terminală activă a condensatoarelor are forme și dimensiuni variate,
dar toate prezintă configurație piramidală, precum și șanturi ori striuri pe suprafață,
pentru a preveni alunecarea lor pe materialul de restaurare (aur coeziv).
Există mai multe tipuri de condensatoare:
- condensator cu fața terminală rotundă, de 0,4-0,5 mm diametru, utilizat în
faza inițială a condensarii, foarte eficient, atât pentru folia de aur, cât și pentru aurul
precipitat
- condensator în formă de picior, cu fața terminală în formă de paralelogram,
cu latura de cca. 1,5-2 mm
- condensator rectangular (utilizat numai pentru condensare manuală), cu fața
terminală având latura de cca. 0,5-1 mm
Partea intermediară (gâtul) condensatoarelor poate avea configurație :
- dreaptă
- monoangulată
- biangulată
- în baionetă
Partea activă a condensatorului poate fi perpendiculară pe axul lung al
instrumentului sau perpendiculară pe partea finală a gâtului.
Cu cât este mai mică suprafața terminală a părții active, cu atât crește
presiunea aplicată pe mm2, la o forță constantă exercitată asupra condensatorului.
 Principii de condensare a aurului pentru RDA
 forța de condensare se aplică ritmic, sub un unghi de 45º, atât față de
pereții laterali ai cavitații, cât și față de planșeul acesteia, respectiv direcție identică
cu bisectoarea unghiului dintre pereții laterali și planșeu
 forța de condensare aplicată pe o suprafață de aur deja inserat se face
pe o direcție perpendiculară, în unghi de 90º
 condensarea se începe pe o latură a cavității și se continuă în linie
dreaptă până în partea opusă, apoi se revine pe latura inițială, continuându-se la fel,
iar astfel se asigură o condensare uniformă, omogenă, pe toata suprafața de aur
inserată

4
  fiecare pas al condensatorului se suprapune peste ½ din urma lăsată
anterior și se deplasează astfel, pas cu pas, spre periferie
 intensitatea forței de condensare crește progresiv, cu fiecare strat de
material adăugat, intensitatea putând fi crescută prin amplitudinea manoperelor de
condensare sau utilizând condensatoare cu suprafață activă mai mică
 condensarea se poate efectua, fie de la o margine a cavității spre alta,
fie de la centru spre periferie, a doua variantă fiind considerată mai eficientă, realizând
o condensare mai omogenă (mai ales atunci când se folosește aurul precipitat sub
formă de pachețele sferice - ”mingiuțe”)
 condensarea formelor de aur precipitat trebuie efectuată inițial manual,
de la centru spre periferie, până se obține un prim strat uniform de material, apoi se
poate trece la condensarea mecanică
 Considerații mecanice
Cele mai rezistente RDA sunt cele din folie de aur. Ele sunt mai dure,
deoarece sunt mai omogene și mai compacte, având coeziunea maximă
Aurul coeziv cu dimensiunea cea mai mică a particulelor are rezistența
maximă
Cu cât rezistența la condensare este mai mare, cu atât condensarea
va fi mai eficientă
Cu cât este mai mică suprafața terminală a părții active a
condensatorului, cu atât proprietățile mecanice ale restaurării vor fi mai bune
Combinarea diferitelor tipuri de aur coeziv permite cumularea calităților
acestora (ex.: nucleul de bază al restaurării este realizat din aur precipitat, după care
la exterior se folosește folie de aur)
 Indicațiile restaurărilor directe din aur (RDA)
 la pacienți cu igienă orală corespunzatoare, cu risc de carie scăzut
 la pacienți ce nu sunt expuși galvanismului bucal, datorat prezenței
unor restaurări realizate din metale / aliaje metalice diferite
 restaurarea dinților vitali, fără manifestări de afectare pulpară și cu
parodonțiul marginal sănătos, care să suporte compactarea aurului coeziv
 restaurarea dinților vitali fără fisuri ale smalțului
 alternativă la restaurările din amalgam la dinții laterali
 restaurarea leziunilor carioase mici / medii din șanturi și fosete la dinții
laterali, ori pe fața orală a dinților frontali (cav. cls.I)
 restaurarea leziunilor carioase mici / medii, sau a unor leziuni de
eroziune / abraziune / abfracție, situate în 1/3 cervicală a dinților laterali ori frontali
(cav. cls.a V-a)
 restaurarea leziunilor carioase proximale reduse, care nu întrerup / nu
subminează creasta marginală vestibulară, la dinții frontali (cav. cls.a III-a)
 restaurarea leziunilor carioase proximale reduse, acolo unde creasta
marginală refăcută nu este supusă la presiuni ocluzale crescute, la dinții laterali (cav.
cls.a II-a)
 restaurarea leziunilor carioase mici / medii la nivelul marginilor incizale
ale dinților frontali, ori la nivelul vârfurilor cuspidiene ale dinților laterali (cav. cls.a VI-a)
 restaurarea dinților vitali ce urmează să primească tratament protetic
(coroane de înveliș)
 repararea unor restaurări metalice turnate (incrustații tip inlay / onlay),
doar din aliaje cu conținut ridicat de aur, care nu mai au adaptare marginală corectă
 restaurarea cavităților de acces pentru tratamentul endodontic la dinți
cu coroane de înveliș metalice turnate (doar din aliaje cu conținut ridicat de aur),
dacă lucrările protetice respective sunt încă în limite corecte și funcționale

5
  Contraindicațiile restaurărilor directe din aur (RDA)
 la dinți cu volum coronar redus, cu camera pulpară voluminoasă
 la dinți cu semne de patologie pulpară, cu parodonțiul marginal afectat,
cu prognostic nefavorabil
 la dinți cu leziuni coronare extinse, cu pereți / cuspizi subminați, cu risc
de fractură
 la dinți tratați endodontic, datorită rezistenței lor mecanice mai reduse
 la dinți cu cavități profunde, unde stratul restant de dentină integră la
nivelul planșeului este mai subțire de 1,5-2 mm
 în cazurile în care nu este posibilă realizarea izolării optime a câmpului
operator (absența totală a umidității)
 în cazurile în care accesibilitatea financiară este redusă (prețul de cost
este ridicat)
 în cazurile în care nu se poate asigura timpul necesar pentru efectuarea
restaurării (durata manoperelor este mare)
 în cazurile în care lipsește motivația și cooperarea pacientului
 Principii de realizare a preparațiilor pentru RDA
Prepararea dinților pentru RDA necesită foarte mare atenție, ținând seama de
toate detaliile, deoarece cavitatea trebuie să fie perfect retentivă, cu modalități de
menținere / stabilitate bine precizate. La efectuarea preparării, se vor respecta riguros
regulile lui Black privind cavitățile prepararate pentru restaurări din amalgam.
Cavitățile de clasa I
Forma de contur a cavității depinde de cea a leziunii carioase și se extinde
pentru a cuprinde toate șanțurile și fosetele afectate.
Dacă leziunea carioasă este localizată într-o singură fosetă, atunci conturul
cavității va fi circular sau triunghiular. Dacă leziunea se extinde și în șanțuri, conturul
va deveni alungit, cuprinzând aceste șanțuri.
 marginile cavității se plasează astfel: vestibular și oral să fie la distanță
de adâncimea cea mai mare a șanțurilor și fosetelor, pe pantele cuspidiene, dar
lățimea cavității să nu depășească 1/5 din distanța intercuspidiană, iar mezial și distal
să fie cât mai aproape de foseta mezială, respectiv cea distală, cu consevarea cât
mai mult posibil a crestei marginale adiacente
 se îndepărtează în totalitate smalțul alterat / modificat și / sau toate
defectele de structură, precum și cel subminat, nesusținut de dentină sănătoasă
 deschiderea / accesul în cavitate să aibă extinderea limitată la minimum
posibil, atât cât să permită introducerea instrumentarului și manipularea sa corectă
 pereții laterali ai cavității trebuie să fie paraleli între ei, iar acolo unde
preparația se extinde mezial și distal, acești pereți pot fi ușor divergenți spre ocluzal
(la dinții laterali)
 peretele pulpar (planșeul) să fie plan, paralel cu suprafața ocluzală la
dinții laterali, plasat la adâncime uniformă, de 0,5-1 mm, dincolo de JAD, în dentină și
să se întâlnească cu pereții laterali în unghiuri interne bine exprimate
 dacă retenția cavității nu este suficientă, se indică suplimentarea sa prin
realizarea de șanțuri paralele, vestibular și oral la dinții laterali, respectiv incizal și
gingival la dinții frontali, care se plasează la nivelul unghiurilor interne delimitate de
pereții în cauză, dar fără să submineze crestele marginale adiacente
 marginile externe ale cavității se bizotează în unghi de 30-40º, pe o
lățime maximă de 0,2-0,5 mm, pentru a îndepărta smalțul anfractuos și a favoriza
adaptarea marginală optimă (cu evitarea fracturării marginilor subțiri)
 Obturarea cavităților de clasa I
Se aplică protecție dentino-pulpară, în funcție de profunzimea cavității,
după care se va insera prima cantitate de aur mat (aur precipitat), puțin mai mare

6
decât volumul cavității. Aurul este decontaminat / degazat, răcit și presat cu un
condensator mic, cu fața terminală rotundă, cu diametru de 0,5 mm. Într-o cavitate
mai extinsă, pentru condensarea inițială, se folosește un condensator cu fața
terminală în formă de paralelogram.
Se aplică de 2 ori la rând setul de manopere al tehnicii de condensare
”pas cu pas” (vezi mai sus, în subcap.: Principii de condensare a aurului pentru RDA),
utilizând condensatorul ales pe toată suprafața internă delimitată de planșeu.
Se adaugă o nouă cantitate de aur mat (aur precipitat) și se repetă setul
de manopere, până la ocuparea a ½ din volumul cavității, dupa care se continuă
obturarea prin condensarea de folie de aur (după decontaminarea / degazarea acesteia),
cu condensatorul, apoi cu ciocănașul, ambele acționate manual.
Când cavitatea este complet obturată, suprafața restaurării nu trebuie
să fie bombată în zona centrală, ci să aibă o suprafață concavă, realizarea acesteia
evidențiind îndepărtarea bulelor de aer în exces.
Inserarea și condensarea se încheie atunci când marginile exterioare
ale cavității sunt acoperite cu folia de aur compactată, cavitatea fiind astfel umplută la
nivelul dorit, respectând morfologia dintelui, cu un mic exces necesar finisării.
 Finisarea restaurărilor în cavități de clasa I
La început se folosește un instrument de lustruit în formă de ”coadă de
castor”, cu care se aplică presiunea inițială pentru brunisarea marginilor restaurării,
după care se continuă cu un cioplitor clioid-discoid. Partea clioidă se poziționează
astfel încât muchia activă să fie pe marginea externă a restaurării și se deplasează
de pe restaurare spre suprafața dintelui, pentru a netezi suprafața marginii în cauză.
Dacă este un exces mai mare de material restaurator la nivel marginal, se
folosește ca instrument rotativ o piatră verde, manevrată cu multă atenție, pentru a nu
leza smalțul.
Pentru lustruire se folosesc instrumente rotative (se poate acționa,
succesiv, cu următoarele: freze de finisat sferice mici, pietre cu granulație fină, gume
abrazive, cupe de cauciuc, perii / pufuri, eventual cu paste de lustruit, inclusiv cu
conținut de fluor).
Cavitățile de clasa a II-a
Beneficiază mai puțin de restaurări directe cu aur, în principiu, în cazul
leziunilor proximale puțin extinse, la care, după refacere, creasta marginală și aria de
contact interdentar nu sunt supuse la solicitări ocluzale excesive, cum pot fi cele
localizate pe suprafețele proximale la premolarii 1 mandibulari, respectiv la unii
premolari 1 maxilari.
Cavitatea preparată are o formă de contur convențională, asemănătoare
cavităților pentru amalgam.
 pentru cavitatea ocluzală (orizontală) este recomandată, dar nu
neapărat obligatorie, forma strict geometrică de ”coadă de rândunică”, însă lățimea
sa trebuie să nu depășească 1/5 din distanța intercuspidiană
 cavitatea proximală (verticală) va avea pereții laterali convergenți spre
ocluzal, extinsă spre oral la dinții maxilari, respectiv spre vestibular la dinții mandibulari
 extensia conturului cavității se face în raport morfologia și topografia
cuspizilor, în relațiile ocluzale funcționale
 peretele gingival trebuie plasat la 1,5-2 mm către gingival față de aria de
contact interdentar
 extensia preventivă în sens transversal (vestibulo-oral) pentru cavitatea
proximală este mai limitată față de preparațiile pentru amalgam (se scot mai puțin în
afara punctului de contact pereții laterali verticali)
 toate unghiurile interne vor fi nete, bine exprimate

7
  marginile externe ale cavității ocluzale (orizontale) se bizotează similar
cavității de cls. I, în unghi de 30-40º, pe o lățime maximă de 0,2-0,5 mm, pentru a
îndepărta smalțul anfractuos și a favoriza adaptarea marginală optimă (cu evitarea
fracturării marginilor subțiri)
 unghiul de trecere între peretele pulpar (planșeul cavității orizontale) și
cel parapulpar (axial al cavității verticale), situat la nivelul istmului, se teșește în unghi
de 45º
 la cavitatea proximală (verticală), peretele parapulpar (axial) va fi ușor
convex, pereții verticali vestibular și oral vor delimita unghiuri nete, bine exprimate,
ascuțite cu peretele parapulpar, iar peretele gingival va fi plan și ușor înclinat spre
interiorul cavității (spre peretele parapulpar / axial).
Inserarea aurului în cavitate se efectuează după ce se aplică o protecție
dentino-pulpară adecvată, în funcție de profunzimea cavității, urmată de instalarea
unui sistem de conformare coronară, cu bandă metalică de matrice, conturată,
festonată, adaptată proximal și cu pană interdentară aplicată la nivelul pragului
gingival al cavității proximale (verticale).
Se începe cu condensarea aurului la nivelul peretelui gingival și se
continuă spre ocluzal, până la obturararea completă a cavității, mai întâi cea
proximală (verticală), apoi cea ocluzală (orizontală), respectând protocolul de lucru
(setul de manopere al tehnicii de condensare ”pas cu pas”) descris în subcap.:
Obturarea cavităților de clasa I.
Finisarea restaurărilor în cavități de clasa a II-a se efectuează utilizând
instrumente și tehnici similare cu cele descrise în subcap.: Finisarea restaurărilor în
cavități de clasa I.
Cavitățile de clasa a V-a
Pentru prepararea corectă a acestor cavități, este necesară adesea
utilizarea unei modalități adecvate de retracție gingivală.
 forma de contur a cavității este trapezoidală, care oferă o retentivitate
mai bună, un aspect mai estetic și o formă de conveniență mai avantajoasă pe
parcursul manoperelor
 peretele gingival este mai mic decât cel ocluzal / incizal, iar ambii sunt
paraleli între ei, respectiv paraleli cu planul ocluzal / incizal al dintelui
 între peretele gingival și cel parapulpar există un unghi intern bine
exprimat, ascuțit
 marginea externă gingivală poate fi localizată în smalț, iar atunci se
bizotează în unghi de 30-40º, pe o lățime maximă de 0,2-0,5 mm, sau poate fi
localizată în cement, iar atunci nu se bizotează
 marginile meziale și distale sunt paralele cu suprafața proximală
corespunzătoare, iar uneori pot fi acoperite parțial de marginea liberă gingivală
 peretele axial (parapulpar) este plasat la min. 1 mm adâncime în dentină
în ½ ocluzală / incizală a cavității, respectiv la 0,75 mm adâncime în dentină în ½
gingivală a cavității, paralel cu fața vestibulară a dintelui (convex în sens mezio-distal)
și păstrând pe toată suprafața adâncimea menționată
 peretele axial (parapulpar) întâlnește pereții laterali în unghiuri nete,
bine exprimate: peretele ocluzal în unghi drept, peretele mezial și distal în unghi
obtuz, iar peretele gingival în unghi ascuțit
 peretele gingival este decisiv pentru retenție, el întâlnindu-se cu pereții
mezial și distal în unghiuri nete, bine exprimate, fiind înclinat spre peretele axial
(parapulpar), cu care delimitează un unghi ascuțit, respectiv convergent spre
deschiderea cavității cu peretele ocluzal / incizal
 la dinții anteriori, pentru ameliorarea aspectului estetic, marginea
incizală poate fi ușor curbă, urmând conturul gingival

8
  extinderea în sens mezio-distal a cavității este în raport cu extinderea
leziunii carioase
Inserarea și condensarea aurului coeziv se efectuează după ce se aplică o
protecție dentino-pulpară adecvată, în funcție de profunzimea cavității.
Se începe cu aur mat, care se condensează de la centru spre periferie cu
un condensator cu cap în formă de paralelogram, înclinat în unghi de 45º către
peretele lateral.
Se obturează ½ din volumul cavității cu aur mat, după care se inseră și se
condensează folie de aur, până se umple cavitatea cu un ușor exces. Se urmărește
refacerea formei convexe în sens mezio-distal a suprafeței vestibulare a dintelui.
Finisarea restaurărilor în cavități de clasa a V-a se efectuează utilizând
instrumente și tehnici similare cu cele descrise în subcap.: Finisarea restaurărilor în
cavități de clasa I / clasa a II-a.
Cavitățile de clasa a III-a
Se pot întâlni următoarele situații:
- cavități cu acces dinspre oral, care se vor obtura cu aur pulbere (precipitat)
- cavități cu acces dinspre vestibular, care se vor obtura cu folie de aur
 forma de contur a cavității va avea marginea externă vestibulară:
- în 4/5 dinspre colet, paralelă cu conturul dintelui
- în 1/5 dinspre incizal, ușor curbată pentru a se uni cu suprafața orală
- în zona de întâlnire cu marginea gingivală, în unghi ușor obtuz sau
rotunjit, pentru a îmbunătăți aspectul estetic
 peretele gingival, care este cel mai important pentru retenție:
- pentru a îmbunătăți aspectul estetic, este mai bine să fie plasat
subgingival
- este drept în sens vestibulo-oral și plasat în unghi drept cu axul lung al
dintelui
- întâlnește peretele vestibular în unghi ușor obtuz, iar peretele oral în
unghi ascuțit
 marginea externă orală:
- este dreaptă în 1/3 gingivală și se curbează spre incizal
- este paralelă cu axul lung al dintelui sau ușor divergentă cu conturul
proximal al dintelui
- se întâlnește cu marginea gingivală în unghi ascuțit
 marginea externă incizală se plasează spre ocluzal față de punctul de
contact și este curbă la întâlnirea cu peretele vestibular și cu cel oral
 peretele parapulpar (axial):
- este drept în sens vestibulo-oral și incizo-gingival și este plasat la
adâncimea de 0,5 mm în dentină
- se întâlnește cu peretele oral și cu cel vestibular în unghi obtuz, iar cu
peretele gingival în unghi ascuțit
 pereții laterali vestibular și oral sunt ușor divergenți
 la nivelul unghiului intern incizal se poate face un șanț suplimentar, plasat
în dentină, pentru a crește retenția
 finisarea pereților laterali, a unghiurilor interne și bizotarea marginilor de
smalț se efectuează cu instrumentar de mână (toporiști de dentină, respectiv dălți /
toporiști de smalț)
 Cavitatea de clasa a III-a la caninii maxilari
Forma de conveniență, datorită conturului foarte convex al suprafeței
proximale, va avea dinspre vestibular aspect de ”felie de pepene”, ce asigură distanța
dintre creasta marginală mezială a premolarului 1 și canin și oferă accesul
instrumentelor pentru compactarea aurului coeziv.

9
  Cavitatea de clasa a III-a la incisivii mandibulari
Deoarece suprafețele proximale sunt mai mici, preparația este ușor
diferită. Pentru accesul instrumentelor, se folosește o metodă de separare a dinților.
 peretele lingual: se realizează într-un singur plan, extensia spre
lingual, respectiv incizal este limitată și se întâlnește cu peretele axial (parapulpar) în
unghi drept sau ușor obtuz
 la nivel incizal: extensia marginală este limitată, deoarece punctul de
contact interdentar este situat sus, spre unghiul incizal și spre lingual
 limita incizală a preparației pentru incisivii mandibulari este mai
depărtată de vestibular, pentru o conservare optimă a grosimii marginii incizale, acolo
unde apare predominant uzura (atriție / abraziune) la acești dinți
 instrumentar utilizat:
- freze sferice mici
- daltă Wedelstaedt pentru peretele lingual și pentru bizotare marginală
- toporiști de dentină pentru peretele vestibular și parapulpar (axial)
- daltă dublu bizotată pentru unghiul incizal
 condensarea aurului:
- se începe în unghiul gingivo-axio-lingual, utilizând aur precipitat (sub
formă de pulbere, grupat în pachețele sferice = pastile de aur), compactat cu ajutorul
unui condensator rotund mic, de 0,4 mm diametru, aplicând forța dinspre suprafața
vestibulară a dinților vecini spre acest unghi
- se continuă manoperele de condensare de-a lungul peretelui gingival
spre unghiul gingivo-axio-vestibular, utilizând un condensator monoangulat de 0,5
mm diametru, manevrat din poziție linguo-incizală
- se inseră și se compactează apoi în continuare pastile de aur, cel mai
frecvent dinspre vestibular, mai rar dinspre lingual, ajungând gradat la nivel incizal,
unde se va folosi un condensator în unghi drept, manevrat la început incizo-lingual,
ulterior incizo-vestibular, iar în final direct spre incizal, până când toată zona incizală
este obturată
- se finisează suprafața restaurării cu un instrument de lustruit în formă
de ”coadă de castor”, apoi, cu un bisturiu pentru aur, se îndepărtează excesul din
aria de contact interproximală, până ce poate fi inserată o bandă abrazivă, cu care se
finisează zona respectivă, astfel încât să nu atingă și să nu desființeze punctul de
contact interdentar, iar excesul de material existent la marginile preparației se
îndepărtează cu un instrument clioid-discoid
- lustruirea intensivă nu este întotdeauna avantajoasă, deoarece o
suprafață prea bine lustruită reflectă mai puternic lumina și poate produce un efect
mai puțin estetic
- după finalizarea tuturor manoperelor, se îndepărtează modalitatea de
separare interdentară care a fost utilizată.
 Nocivitatea restaurărilor directe cu aur (RDA) pentru pulpa dentară
Forța exercitată pentru condensare, care nu este preluată în totalitate de
metalul utilizat pentru restaurare, va fi transmisă către dentină și poate produce
deformări ale acesteia, constituind factori nocivi ce determină lezarea pulpei dentare.
Cele mai nocive forțe sunt cele aplicate perpendicular pe peretele pulpar și / sau cel
parapulpar (axial), de aceea manoperele executate cu condensatoarele vor fi dirijate
în unghi de 45 către pereții în cauză.
Energia termică în exces restantă după decontaminarea (degazarea) aurului,
ori produsă prin manoperele de finisare și lustruire, precum și curenții galvanici
datorați prezenței altor metale / aliaje metalice, reprezintă la rândul lor alți factori
nocivi ce pot produce leziuni pulpare.
În acest sens, trebuie evaluată necesitatea protecției dentino-pulpare adecvate.

10
 Elementul principal de care depinde nocivitatea factorilor menționați este
grosimea stratului restant de dentină integră, ce determină distanța față de camera
pulpară:
- la 3 - 3,5 mm distanță față de organul pulpar, nu este necesară în mod
special protecția dentino-pulpară
- la 2 - 3 mm distanță de pulpa dentară, se va recurge la aplicarea de lacuri
dentare / varnish-uri / sisteme adezive dentinare
- la 1,5 - 2 mm distanță, nocivitatea pulpară este previzibilă, de aceea se vor
aplica pe dentină materiale din categoria ZOE / Ca(OH)2, acoperite cu obturații de
bază din FOZ / CIS
- sub 1 – 1,5 mm distanță, RDA nu sunt indicate.
Modificările pulpare inițiale, incipiente, pot fi reversibile (într-un interval de
timp de la 24 – 48 de ore, până la 2 săptămâni), dacă protecția dentino-pulpară este
adecvată.

Cavitatea de clasa I pentru RDA

11
Cavitatea de clasa a II-a pentru RDA

12
Cavitatea de clasa a V-a pentru RDA

13