Masajul antebraţului.

Antebraţul are în supinaţie forma unui trunchi de con cu baza superioară, turtit
dinainte-înapoi.
Forma antebraţului depinde de volumul maselor musculare care coboară dinspre epicondil şi
epitrohlee şi de dezvoltarea paniculului adipos subcutanat. Pe epitrohlee se inserează rotundul pronator,
marele palmar, micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. Pe epicondil sînt inseraţi
anconeul, cubitalul posterior, extensorul propriu al degetului mic şi extensorul comun al degetelor.
Masorul trebuie să cunoască cele două grupuri musculare: grupul extensorilor şi grupul flexorilor.
Pe regiunea anterioară a antebraţului, pielea este fină, subţire, mobilă pe părţile subiacente. Ea este
glabră în cea mai mare parte. Tegumentul este bogat inervat. În profunzimea maselor musculare trec
nervul median şi cubital, care în caz de leziuni dau paralizii musculare şi anestezii definitive ale mîinii.

Fig. 187. — Fricţiunea articulaţiei

cotului (partea anterioară).

Pe regiunea antebrahială posterioară,

pielea este mai groase, mai puţin mobilă şi
acoperită cu păr. Musculatura are rol de
extensiune a mîinii.
Masajul antebraţului începe cu
netezirea părţii anterioare oare se poate face
cu o singură mînă cu policele, celelalte

Fig. 188. — Efleuraj bimanual al feţei

anterioare a antebraţului.

degete alunecînd pe partea posterioară sau cu ambele mîini, efleuraj bimanual (fig. 188). Se procedează
cu multă blîndeţe, de jos în sus, de la pumn la plică cotului. Se continuă apoi cu netezirea feţei posterioare
a extensorilor, cu o singură mînă. Netezirea se poate face şi concomitent pe ambele feţe ale antebraţului,
cu ambele mîini.
După netezire se trece la frămîntat, la început cu grupul flexorilor, prin presiuni exercitate cu o mînă
sau cu ambele mîini dispuse în inel prin mişcări ascendente. Se fac şi mişcări de stoarcere de jos în sus pe
partea radială, alunecînd spre epicondil.
Frămîntarea regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente, cu o mînă.
Pe antebraţ, atunci cînd volumul maselor musculare permite, se poate aplica petrisajul cu două mîini.
În plus, la antebraţ se pot aplica bateri uşoare cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii.
 Masajul pumnului. Articulaţia radiocarpiană este o articulaţie condiliană, care uneşte radiusul cu
primul rînd al carpului. Capsula articulară este un manşon fibros care se inserează împrejurul suprafeţei
articulare a radiusului, iar în jos împrejurul condilului carpian. Partea anterioară a pumnului prezintă o
serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. Aceste reliefuri tendinoase delimitează
două şanţuri longitudinale, sub care se găsesc două conducte osteofibroase, formate de ligamentul inelar
anterior al carpului: unul extern, prin care trece tendonul marelui palmar, altul intern mai mare, prin care
trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.

Fig. 189. — Masajul regiunii anterioare

a pumnului.

Masajul regiunii anterioare a pumnului

se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor de jos în sus (fig. 189).
Dinafară-înăuntru, pe faţa anterioară a pumnului, masorul întîlneşte următoarele formaţiuni: tendonul
lungului supinator, artera şi venele radiale, tendoanele marelui şi micului palmar, nervul median,
tendoanele flexorilor superficial şi profund, artera şi venele cubitale, însoţite de nervul cubital, apoi
tendonul cubitalului anterior.
Regiunea posterioară a pumnului este ridicată înăuntru de capul cubitalului, care are o apofiză
descendentă (apofiza stiloidă cubitală), iar în afară de extremitatea inferioară a radiusului, terminată si ea
prin apofiza stiloidă a radiusului care se palpează in partea superioară a tabacherei anato mice. Sub piele şi
stratul aponevrotic se găsesc tendoanele extensorilor în culise osteofibroase în care alunecă cu ajutorul
tecilor lor sinoviale. Aceste teci sinoviale sînt sediul fie al sinovitelor acute şi cronice, fie al chisturilor
tenosinoviale.
Pumnul este deseori supus unor traumatisme, în urma cărora masajul intervine cu bune rezultate.
Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masaj de introducere) cu degetul mare, urmat de
fricţiunea articulaţiei radiocarpiene.
Masajul degetelor şi mîinii. Toate degetele mîinii afară de police sînt constituite anatomic pe acelaşi
tip. Fiecare prezintă o formă cilindrică turtită anteroposterior. Pe faţa palmară se inserează tendoanele
flexorior, pe cea dorsală tendoanele extensorilor.
Masajul degetelor se face începînd cu netezirea cu două degete, între police şi indexul masorului,
apoi continuînd cu presiuni, frămîntare, eventual sub formă de mîngăluire, fricţiuni pe articulaţiile
metacarpofalangiene şi interfalan-giene. Totdeauna masajul se execută de la vîrful degetelor către
rădăcina lor.
Masajul regiunii dorsale a mîinii se începe cu netezirea, începînd de la articulaţii
metacarpofalangiene şi continuînd în sus, spre pumn şi chiar antebraţ. Continuăm apoi cu frămîntarea
musculaturii tenare şi hipotenare, prin stoarcere între policele şi indexul masorului. Se trece apoi ia
masarea spaţiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget (fig. 190) sau bimanual (fig. 191) prin
presiuni în ambele direcţii.
 Masajul palmei se adresează celor trei regiuni ale ei: eminenţa tenară, eminenţa hipotenară şi
bureletul digitopalmar. Masajul eminenţei
tenare, formată din muşchii care se
inserează pe prima falangă a policelui, se
face de masor prin presiuni cu degetul
mare. Eminenţa hipotenară, formată din
patru muşchi (palmarul cutanat,
adductorul degetului mic, scurtul flexor şi
opozantul), se masează ca şi eminenţa
tenară. Se poate aplica şi petrisajul prin
ciupire. Regiunea mijlocie a mîinii,
datorită aponevrozei puternice a palmei,

Fig. 190. — Masaj digital al spatiilor

inteiosoase.

Fig. 191. — Masaj bimanual al

spaţiilor intorosoase.
face dificil masajul. Se aplică aici neteziri
mai energice şi frămîntare prin apăsări
puternice şi mobilizări ale tendoanelor.

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Masajul regiunii fesiere. Regiunea
fesieră este limitată în sus de creasta iliacă,
în jos de plică fesieră. Forma rotunjită este
dată de muşchiul marele fesier, care are rolul de redresare a bazinului pe femur, pentru menţinerea
staţiunii verticale. Pielea este suplă şi sub piele se găseşte un strat bogat în ţesut adipos. Muşchii fesei sînt
cei trei muşchi fesieri (mare, mijlociu şi mic), piramidalul, gemenii superior şi inferior, obturatorii intern
şi extern, pătratul crural. În profunzime, sub aceşti muşchi se află un ţesut celuloadipos, care comunică cu
bazinul prin marea scobitură sciatică şi cu groapa ischiorectală prin mica scobitură sciatică. Prin acest
ţesut trec vasele si trunchiurile nervoase importante care ies din bazin: marele şi micul sciatic, nervii
ruşinoşi interni, artera fesieră cu venele şi nervul ei, artera ischiatică. Aceste formaţiuni fragile vor trebui
menajate la un masaj profund al regiunii.
Masajul regiunii fesiere va consta în neteziri şi presiuni efectuate cu pulpa degetelor reunite, urmate
de un masaj vibrator, insistent mai ales în plică fesieră, la nivelul marii scobituri sciatice (în cazurile de
nevralgie sciatică). Dacă masajul se aplică pentru obezitate, se practică manevre de frămîntare mai
energice, petrisajul executat plan cu plan, de la suprafaţă spre profunzime.
Masajul articulaţiei coxofemurale este foarte dificil, datorită musculaturii masive care înconjură
articulaţia. Accesul la capsula articulară este posibil numai prin două puncte: a) la nivelul inserţiei
muşchiului croitor, pe partea lui internă, pe unde se pătrunde prin apăsare şi se execută mişcări vibratorii
şi b) între trohanter şi tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punînd bolnavul să flecteze genunchiul şi
să facă o uşoară abducţie a coapsei. Aici se poate executa un masaj vibrator şi chiar batere.
 După efectuarea masajului în aceste două puncte, se execută mişcări pasive şi active în articulaţie :
flexiune şi extensiune a coapsei pe bazin, abducţie şi adducţie a coapsei, circumducţie şi rotaţie. Aceste
mişcări sînt mai importante decît masajul propriu-zis în cazul articulaţiei coxofemurale.
Masajul coapsei. Coapsa are forma unui trunchi de con cu baza în sus. Distingem la coapsă regiunea
femurală anterioară şi regiunea femurală posterioară. Muşchii regiunii anterioare, sînt tensorul fasciei lata,
roitorul, cele patru porţiuni ale cvadricepsului crural, dreptul intern, pectineul şi adductorii. Pielea acestei
regiuni, mai groasă pe partea laterală decît pe cea internă este foarte mobilă, alunecînd pe planurile
subiacente. În această regiune, masorul trebuie să respecte în partea superioară a coapsei triunghiul
Scarpa, formaţiune anatomică delimitată în afară de marginea internă a croitorului, înăuntru de marginea
externă a adductorului mijlociu şi în sus de aponevroza marelui oblic care dublează plică inghinală. În
acest triunghi trec artera şi vena femurală, nervul crural, artera cvadricepsului şi artera femurală profundă,
precum şi numeroşi ganglioni şi vase limfatice deosebit de importante. De asemenea pe partea internă a
coapsei trece vena safenă internă.
Regiunea femurală posterioară are pielea de asemenea foarte mobilă, cu excepţia părţii externe.
Muşchii acestei regiuni sînt semitendinosul, lunga porţiune a bicepsului crural, semimembranosul şi
scurta porţiune a bicepsului crural. Între aceşti muşchi se află nervul sciatic.
Masajul coapsei începe cu netezirea cu presiune bimanuală, mai întîi pe faţa anterioară şi externă,
bolnavul fiind în decubit dorsal, apoi pe faţa posterioară şi internă, bolnavul fiind în decubit ventral. Se
execută aceste neteziri cu policele pe faţă anterioară şi cu celelalte patru degete pe faţa posterioară a
coapsei, începînd din dreptul genunchiului în sus: către baza coapsei.
Urmează frămîntarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie, sub toate formele, de la
presiune cu o mînă sau cu ambele mîini în petrisaj, cu torsiune a musculaturii (cvadricepsul sau
musculatura posterioară a coapsei) (fig. 192). La coapsă se aplică mîngăluirea şi se fac bateri cu energie
suficientă, mai ales la obezi.
În regiunea laterală a coapsei, pe tensorul fasciei lata se face masajul cu dosul falangelor, sub formă
de pieptene, de jos în sus.
Masajul articulaţiei genunchiului. Genunchiul cuprinde articulaţia femurului cu tibia şi toate părţile
moi care o înconjură. Articulaţia genunchiului este o trohlee artroză. Pe faţa anterioară se găseşte regiunea
rotuliană, care prezintă un relief triunghiular corespunzător rotulei, deasupra căreia se găseşte o
depresiune care răspunde fundului de sac superior al sinovialei. La dreapta şi la stînga se găsesc alte două
depresiuni, corespunzînd fundurilor de sac laterale ale sinovialei, iar dedesubt se află ligamentul rotulian,
care se inserează pe tuberozitatea anterioară a tibiei. Pe feţele laterale ale genunchiului se găsesc
tuberozitatea internă şi cea externă, determinate de cei doi condili femurali. Capul femurului face relief
sub interlinia articulară, înapoia tuberozităţii externe a tibiei.
Regiunea poplitee ocupă faţa posterioară a articulaţiei genunchiului. Este o zonă care trebuie
respectată de masor, deoarece pe aici trec artera proplitee şi ramurile ei, vena poplitee şi nervul sciatic
popliteu intern.
Pielea genunchiului este mobilă, mai ales pe faţa anterioară. Sub piele, în regiunea rotuliană se
găseşte o bursă seroasă.
Masajul genunchiului se poate face cu ambele mîini, cu degetele în regiunea poplitee, în timp ce
pulpa policelor masează regiunile pararctuliene (fig. 193). Se începe cu netezirea de jos în sus, după care
se execută fricţiuni cu două degete sau cu un singur deget, mai întîi fundul de sac superior, apoi pe lingă
rotulă pînă la linia articulară, lateral, spre spaţiul popliteu, apoi reluăm de la rotulă, pe marginea ei internă
şi fricţionînd spaţiul articular, porţiunea ei internă, din nou pînă la spaţiul popliteu. Masajul se încheie cu
netezire, urmată de mişcări pasive şi active de flexiune, extensiune şi rotaţie a genunchiului.
Masajul gambei. Deosebim la gambă două regiuni: una anterioară, alta posterioară.
Regiunea anterioară a gambei cuprinde muşchii extensori şi peronierii. Creasta tibiei este accesibilă
pe toată întinderea ei şi poate să fie explorată cu degetele. Pielea este subţire şi puţin mobilă. Tendoanele
muşchilor acestei regiuni se găsesc în teci, care pot să fie interesate de procese inflamatoare. Muşchii se
găsesc în loji osteofibroase.
Regiunea posterioară a gambei cuprinde toate părţile moi care se găsesc înapoia tibiei şi peroneului.
În sus, regiunea este largă şi convexă, formînd moletul, iar în jos devine din ce în ce mai îngustă, către
gleznă. Ea cuprinde două loji musculare:
una superficială care conţine muşchii
gemeni, ce se inserează pe tendonul lui
Achile, plantarul subţire şi solearul, alta
profundă care conţine popliteul,
gambierul posterior, flexorul comun al
degetelor şi flexorul propriu al degetului
mare.

Fig. 192. — Petrisajul cvadiicepsului

cu doua mîini.

Fig. 193. — Masajul legiunilor pararotuliene.

Masajul gambei se va face succesiv la următoarele grupuri musculare :

— grupul gambierului anterior cu extensorul comun al degetelor şi extensorul propriu-zis al
degetului mare, la care se face mai întîi netezirea cu o singură mînă, cu policele pe
 Fig. 194. — Masajul manual
ascendent al gambei.

marginea anterioară a tibiei şi celelalte degete pe partea externă a gambei. Netezirea se face de jos în sus
(fig. 194), apoi sub formă de pieptene, cu partea dorsală a falangelor. Urmează frămîntatul cu două
degete.
Grupul peronierilor se masează cu o mînă, ca şi grupul anterior, poziţia fiind ceva mai laterală, cu
policele alunecînd pe musculatura anterioară, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte degete pe musculatura
posterioară. După netezire se face petrisaj cu două degete şi mîngăluire.
Grupul muşchilor posteriori se masează ia început prin netezire de jos în sus, cu o mînă sau cu două
mîini. Urmează frămîntatul sub formă de presiune, stoarcere, mîngăluire, ciupire, geluire. De asemenea se
poate aplica baterea cu partea cubitală a mîinii.
Masajul articulaţiei gleznei. Glezna sau gîtul piciorului cuprinde două articulaţii: peroneotibială
inferioară şi tibio-tarsiană, împreună cu toate părţile moi care le înconjură.
Regiunea anterioară este limitată lateral la maleola internă şi maleola externă. Între ele este întins
ligamentul inelar al tarsului sub care trec, dinăuntru în afară, tendoanele gambierului anterior,
extensorului propriu al degetului mare şi al extensorului comun. Între grupul acestor tendoane şi cele
două maleole se află două depresiuni în care se află direct sub piele sinoviala articulară, accesibilă astfel
masajului.
Regiunea posterioară prezintă de o parte şi de alta cele două maleole, la mijloc tendonul lui Achile
care se inserează pe călcîi, iar între ele două şanţuri profunde prin care trec tendoanele muşchilor
posteriori şi laterali ai gambei. Sub tendonul lui Achile se află o bursă seroasă retrocalcaneană.
Masajul articulaţiei gleznei începe cu netezirea care se poate executa cu ambele mîini, urmată de
presiune în regiunea perimaleolară şi de fricţiunea articulaţiei tibiotarsiene.

Fig. 195. — Poziţia pentru masajul

piciorului.
 Fricţiunea începe cu tendonul lui Achile, sub maleola externă, apoi pe faţa dorsală şi din nou către
tendonul lui Achile pe sub maleola internă. După masaj se execută mişcări pasive şi active de flexiune
dorsală şi plantară a piciorului pe gambă, de rotaţie şi de pronaţie şi supinaţie.
Masajul piciorului. Piciorul prezintă o regiune dorsală,, ocupată de numeroase tendoane care vin de
la gambă, sub care se găsesc muşchiul pedios şi muşchii interosoşi dorsali şi o regiune plantară, care are o
aponevroză groasă sub care se disting trei loji musculare: loja internă, care cuprinde muşchii degetului
mare, loja mijlocie ocupată de scurtul flexor plantar, lungul flexor comun al degetelor, lombricalii şi
abductorul degetului mare şi loja externă care cuprinde muşchii degetului mic.
Pentru masajul piciorului, cea mai bună poziţie este arătată în figura 195. Se începe cu netezirea
degetelor de jos în sus, urmată de presiuni şi frămîntare sub formă de mîngăluire cu două degete. Se
insistă îndeosebi la degetul mare, la articulaţia metatarsofalangiană. Se trece apoi la masajul feţei dorsale
a piciorului, prin netezire, urmată de uşoară frămîntare a fiecărei teci tendinoase în parte, prin mişcări
laterale peste tendoane. Masajul regiunii dorsale a piciorului este deosebit de eficace în combaterea
edemelor acestei regiuni.
Masajul plantei se face prin netezire, fricţiune în caz de aderenţe şi mai ales batere cu partea cubitală
a mîinii, cu pumnul sau cu partea dorsală a degetelor flectate.
Este deosebit de important masajul piciorului plat. Se aplică netezirea şi frămîntarea, atît la picior, cît
şi la gambă, urmate de mişcări de gimnastică şi exerciţii de mers, care au scopul ele întărire a
musculaturii care susţine bolta plantară. Aceste mişcări sînt: flexiunea dorsală a piciorului, flexiunea
plantară maximă, supinaţie plantară, cu atingerea tălpilor, mişcări de rezistenţă, adică aceleaşi mişcări ca
mai înainte, cărora masorul le opune rezistenţă şi exerciţii de mers pe marginile externe ale picioarelor cu
călcîieîe în afară şi degetele în flexiune dorsală.