Oravita - Anina

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 9

10 motive să

mergi pe
Calea Ferată
Oravița –
Anina
Scris la 11 mai 2014 de către
Florin Arjocu (fondator) 9
comentarii
Acasă > Călătorie > Idei de
călătorie > 10 motive să mergi
pe Calea Ferată Oravița –
Anina

Între Oravița și Anina găsim cea mai veche cale ferată montană din Sud-Estul Europei, o
minunăție tehnică care străbate un peisaj mirific. Aproape toată Calea Ferată Oravița – Anina
este realizată din tunele, poduri, străpungeri în stâncă. Vă invit pe viaductele și prin tunelele
acestei linii ferate care de-a lungul anilor a cucerit atâtea inimi. Este singurul tren în care
două ore vor părea prea scurte, ele nu ajung pentru a admira superbul peisaj.

Update 13 mai 2015: am actualizat mersul trenului Oravița – Anina, vedeți programul la sfârșitul articolului.

Calea Ferată Oravița – Anina

Citiți și despre ferestrele de bârfă din Oravița, unice în țară (și nu doar).

Eu am prins vreme rea, cu ceață și ploaie, dar vouă vă urez drum liber și soare din belșug. Iar ca să vă
conving să mergeți la Oravița, vă dau 10 motive pentru care e musai să urcați în tren și să parcurgeți
Calea Ferată Oravița-Anina, încărcați cu voie bună, prieteni și aparate foto. Este unul dintre acele locuri
în care veți pleca la drum curioși și veți coborî încântați de cele trăite.

Fotografiile sunt făcute cu un Canon EOS 100D de la F64, tare bun pentru călători. Câteva dintre ele sunt
realizate cu un puternic obiectiv Sigma de 70-200 (diafragmă 2.8).

Nu uitați să arătați și altora această cale ferată, în cruda economie actuală, e singura metodă să o putem
păstra funcțională!

1. Cel mai folosit punct de plecare este gara din Oraviţa, cea mai veche gară din România (1854). Ba chiar a
fost construită înaintea celor din Roma (25 Februarie 1863), Stockholm, Tokyo sau Los Angeles. Vă mai spun o
premieră: gara din Oravița este prima gară dotată cu lift-pasaj pentru marfă, asta fiindcă peronul e situat
mai sus decât nivelul străzii.
Gara din Oravița

În
memoria celor deportați în Bărăgan (1951) În gară la Oravița În gară la Oravița

1. Este a doua cale ferată montană din Europa, după Semmeringbahn din Austria, nu degeaba i se zice
Semeringul Bănățean. Se pare că pietrarii aduși din nordul italiei au folosit un mortar asemănător ca şi
compoziţie cu cel roman. Poate și din acest motiv el rezistă după atâta timp, iar calea ferată nu a fost închisă
niciodată din cauza infrastructurii, nici măcar iarna. Dacă a fost vreodată oprită circulația, s-a întâmplat din
cauza pietrelor cazute pe linie.

Linia făcea parte din „Drumul cărbunelui” (Kohlbahn), Anina-Oraviţa-Baziaş. La Baziaş, cărbunele provenit
din zăcământul de huilă superioară de la Anina era încărcat în şlepuri pentru a aproviziona marile furnale din
Europa centrală, aflată în plină revoluţie industrială. Linia aceasta a fost construită la numai trei decenii după
prima cale ferată din lume, Liverpool-Manchester, în absenţa dinamitei care avea să fie inventată abia la 3 ani
după terminarea lucrărilor, a tehnicii de ridicare (macarale) şi chiar a cimenturilor moderne.
A fost dată în funcţiune la 15 decembrie 1863 pentru transportul de mărfuri şi la 4 aprilie 1869 pentru cel de
persoane. Ca vechime, este cea de-a cincea linie de pe teritoriul actual al României, însă ca realizări tehnice şi
arhitectonice a rămas neegalată până astăzi. Înaintea ei fost construite liniile Oraviţa-Baziaş (1854), Timişoara-
Seghedin (1857), Timişoara-Baziaş (1858) şi Constanţa-Cernavodă (4 octombrie 1860); după cum vedeți, dintre
aceste prime cinci linii, patru se află în Banat!
La 140 de ani de la calea ferată Oravița – Baziaș La 150 de ani Mersul trenurilor în Gara Oravița Pentru calea
Oravița – Berzovia 150 de ani de la deschiderea căii Oravița – Anina Cea mai veche cale ferată din România

3. Pentru că într-unul dintre puncte vei vedea, sus pe muntele opus, locul prin care vei trece. Nu știu un
alt traseu de cale ferată similar.

4. Trece pe lângă o mină închisă de uraniu și din tren se poate vedea una dintre ultimele stele ale lui Lenin
rămase în picioare. Ceaușescu trebuie că nu a știut de ea, altfel ar fi dispărut de mult.

Steaua sovietică rămasă

5. Pentru că e singura cursă feroviară la care nu îți dorești să ajungi prea devreme la capăt. Ajută faptul
că pe trei pătrimi din lungimea liniei Oraviţa-Anina, viteza maximă admisă este de 20 km/h.

Ca și curiozitate: prima cale ferată de la noi, cea spre Dunăre (Oravița – Baziaș) a avut cursa inaugurală lungă

de… 7 ore. Iar cursa Oravița – Budapesta se făcea în 26 de ore, iar la Viena se ajungea în 36 de ore

O veche haltă dezafectată În haltă

6. Realizarea tehnică: traversează 14 tuneluri (în total,


cam 2 kilometri; tunelul cel mai lung are singur
aproape un kilometru) și 10 viaducte (în total, 843 de
metri). Dar nu e tot, mai are și 89 de podeţe, 49 de
ziduri de sprijin şi parcurge tăieturi în munte pe o
lungime de 21 de kilometri, adică peste două treimi
din întregul traseu.
Diferenţa de nivel a căii ferate Oraviţa-Anina este de 340
m (de la 218 m la 558 m). Viaductul Racoviţa, în lungime
de 126 m, are 11 deschideri şi este sprijinit pe zece piloni.
Defileele totalizează puțin peste doi kilometri, iar zidurile
de sprijin superioare (ramblee) au cinci km, cu o înălţime
maximă de 36 m. Zidurile de sprijin inferioare (deblee)
au 13 km, adâncimea maximă fiind de 15 m. 129 dintre
cele 160 de curbe (81%) au raza de curbură mai mică
decât raza uzuală de 200 m şi reprezintă 20 km. Panta
maximă, de 21 la mie, afectează 50% din lungimea
tronsonului Lişava-Gârlişte. La cifrele comparative cu
Semmeringbahn se pot adăuga panta maximă (de 21 la
mie în cazul nostru faţă de 25 la mie) şi raza minimă
curbă (de 114 m faţă de 190 m).
Pe unul dintre viaductele traseului Pe unul dintre viaductele traseului Ieșind din tunel Cum se fac fotografii din
tren Capăt de tunel Capăt de tunel Trenul și o mână Alt viaduct Săpat în stâncă
unel și săpătură prin stâncă

Prin
pădure

7. La Viaductul de la Jitin, enorma placă metalică situată la mijlocul acestuia a fost confecţionată chiar acolo,
într-o „uzină” temporară creată pe loc, fiind apoi ridicată şi fixată la înălţimea de 37 m în absenţa unor macarale
moderne.
Acesta e
Viaductul Jitin cu placa turnată la fața locului

Un alt viaduct, spre Anina, Viaductul Schlucht:

Viaductul
Schlucht, spre Anina
8. Chiar și trenul trebuie să fie unul special, înălțimea tunelurilor este ușor mai mică decât în mod
normal, iar din cauza curbelor strânse, distanța dintre roți (dintre osii mai precis) e și ea, mai mică.
Trenul este unul vechi, cu băncuțe din lemn maro, așa cum era în urmă cu 50 de ani, să te simți cu
adevărat într-un tren istoric.

Am descoperit o familie care de ziua sărbătoritei vine în fiecare an pe această rută. Simpatic obicei!

Trenul Oravița – Anina Trenul Oravița – Anina Trenul Oravița – Anina Turiști care de ziua
sărbătoritei vin pe acest traseu Aici nu merge

9. În amintirea unui destin tragic. Iată și o poveste tristă din acele timpuri: unul dintre arhitecții de la
Calea Ferată Oravița – Anina a fost considerat vinovat de un prim eşec al perforării tunelului Gârlişte,
acolo unde cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri. El s-a
sinucis în 1862, aruncându-se de pe unul dintre viaductele de pe traseu.

10. Un ultim motiv, dar nu cel din urmă este doamna Aurelia, conductor de nota 10, cea care face cu brio
și serviciul de ghid. Este o încântare să o auziți povestind cu mândrie despre acestă cale ferată!

Doamna conductoare, . Un ghid foarte bun

Iar dacă vă întrebați cât a costat construcția noastră, vă spun eu: la Calea Ferată Oravița – Anina s-au
cheltuit în total 5 milioane de guldeni cu această cale ferată minunată. Ca și curiozitate, cu ceva timp
înainte, ca să țină sub control resursele și prețul lor, curtea de la Viena a trecut din domeniul privat în
cel al împărăției minele din zona Aninei.

Sursele din care am preluat informații: 1, 2, Ghidul Banatului Montan (Gheorghe Popovici).

Vă mai las două fotografii care exemplifică perfect traseul:

Unul dintre tunele


Cât de strâmt e tunelul

Informații utile

 Program:
o Oravița - Anina, luni - duminică: 11:15
o Anina - Oravița, luni - duminică: 13:30
o (Ultimul update: 13 mai 2015)
 Taxe:
o Adulți: 10 lei.
 Alte informații:
o Cel mai bine se vede din ultimul vagon.
o Dacă faceți fotografii puteți deschide ușa din spate și cea din lateral.
o Aveți grijă dacă deschideți ușile!
o Majoritatea curbelor (la plecarea din Oravița) sunt spre stânga, profitați de asta ca să
ocupați un loc bun în tren.
Update 15 mai 2015: se pare că am pierdut o cursă zilnică Iată vechiul program, din 2014:

Luni – vineri: 07:03 și 14:52 (plecările din Oravița. În Anina stă câteva minute și se întoarce spre
Oravița)
Sâmbăta și Duminica circulă doar cel de la prânz.

Ce aș face eu ca să fie funcțional traseul?

1. La Oravița aș face o parcare mare pentru cei care vin cu mașina.


2. Aș face pachete care includ transferul retur cu microbuzul/autocarul. Cei care vin cu mașina
proprie sunt obligați ori să caute transport retur, ori să facă 2 ore cu același tren. M-am mai
gândit și nu l-aș ieftini, biletul nu e scump pentru senzațiile unice oferite.
3. Aș vinde suveniruri cu această cale ferată. N-am găsit nimic în gară.
4. Aș vinde sucuri și gustări în tren. În 2 ore ai nevoie de așa ceva, mai ales vara. Iarna aș vinde vin
fiert și ceai.
5. Aș curăța partea din fața gării de tarabe și bișnițari.
6. Aș organiza evenimente în tren: revelioane, serbări, mini-concerte, sesiuni foto pe traseu (cu
oprirea trenului în punctele cele mai interesante).
7. Aș lega gara de povestea orașului și de Teatrul Mihai Eminescu, primul din țară.
8. Aș face mai simplă activitatea fotografilor (din tren). Geamurile mici nu sunt tocmai ideale, iar
deschiderea ușii, oricât de funcțională e, poate duce la accidente.

Ca să verificați mersul trenului, intrați pe www.cfrcalatori.ro, debifați „Doar statiile principale”,


selectați ziua (nu afișează automat cursele de a doua zi) și apăsați Caută trenuri.

S-ar putea să vă placă și