Sunteți pe pagina 1din 1

POLITICĂ

Ce prevăd legile securității,


cerute de Maia Sandu în lumina
presupusului plan rusesc de
răsturnare a puterii
15 februarie, 2023
Nadejda Coptu

Amendamentele la Legea privind statutul ofițerului de


informații și securitate prevăd că și persoanele cu dublă
cetățenie se vor putea angaja la SIS, cu condiția ca cea de-
a doua este cetățenia unei țări membre a Uniuni
Europene.

  …

Anunțând dejucarea unui presupus plan


rusesc de răsturnare a puterii de la Chișinău,
președinta Maia Sandu a cerut
parlamentului, la 13 februarie, să adopte mai
rapid un pachet legislativ nou pentru a întări
Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Ce
prevede pachetul nou?

În examinarea parlamentului există un pachet de


legi ale securității, care a fost pregătit chiar de SIS.
Pentru că serviciul special nu dispune de inițiativă
legislativă, pachetul a fost înregistrat din numele
unor deputați PAS, la sfârșitul lunii noiembrie,
fiind trimis ulterior spre avizare Comisiei de la
Veneția.

Comisia pentru Democrație prin Drept a


Consiliului Europei a spus că examinează
propunerile legislative și că își va da avizul pe 10-11
martie.

La Chișinău, legile securității au fost supuse unor


consultări publice în luna decembrie, în comisia
securitate națională, apărare și ordine publică din
parlament, unde reprezentanți ai societății civile
au exprimat îngrijorări că acestea pot duce la
abuzuri.

Pachetul conține trei proiecte de lege, descriind


împuternicirile și îndatoririle serviciului special,
ale ofițerilor săi, dar și situațiile în care, în
activitatea de contrainformații, agenții SIS pot
intercepta convorbiri sau instala echipamente de
monitorizare în locuințele persoanelor-țintă.

• Proiectul de lege nr. 420 din 17.11.2022


privind Serviciul de Informații și Securitate;

• Proiectul de lege nr. 421 din 17.11.2022 pentru


modificarea legii nr. 170/207 privind statutul
ofițerului de informații și securitate;

• Proiectul de lege nr. 421 din 17.11.2022 pentru


modificarea legii nr. 170/207 privind
activitatea contrainformativă și activitatea
informativă externă.

Ofițerii SIS vor putea avea a doua


cetățenie, cu condiția să fie din UE
La dezbaterile din comisia parlamentară, care au
avut loc la 14 decembrie 2022, directorul SIS,
Alexandru Musteață, a spus că erau necesare atât
de multe modificări, încât s-a decis că legea actuală
cu privire la SIS trebuie rescrisă. Astfel, a apărut
proiectul de lege nr. 420 din 17.11.2022 privind
Serviciul de Informații și Securitate.

Musteață a mai spus la dezbateri că proiectul nu


conține „schimbări conceptuale” majore,
clarificând numai prevederile existente, inclusiv
procedura de revocare a directorului SIS. Mai este
introdusă o a doua funcție de director adjunct al
SIS.

Printre puținele lucruri noi se numără un articol


special, conform căruia directorul SIS sau
adjuncții săi au dreptul să emită „avertismente
oficiale” în adresa unei persoane, dacă aceasta
încalcă legea. Musteață a explicat că prevederea se
aplică atunci când persoana vizată acționează din
ignoranță, avertismentul fiind comunicat ulterior
și procurorului general.

Amendamentele la Legea privind statutul


ofițerului de informații și securitate prevăd că și
persoanele cu dublă cetățenie se vor putea angaja
la SIS, cu condiția ca cea de-a doua este cetățenia
unei țări membre a Uniuni Europene.

Amendamentele la această lege mai descriu


garanțiile sociale minime pentru angajații SIS,
inclusiv plata unor îndemnizații și oferirea de
spațiu locativ (când un angajat își schimbă
reședința din cauza serviciului).

Monitorizarea telefonului și
locației, fără mandat judecătoresc
În dezbaterile din comisia parlamentară, au cauzat
controverse prevederi ale proiectului de Lege
privind activitatea contrainformativă și activitatea
informativă externă. Acestea reglementează toate
activitățile ofițerilor de informații și ale serviciului
special, de la interceptarea comunicațiilor cuiva, la
pătrunderea în locuința persoanei supravegheate
pentru instalarea „aparatelor ce asigură
supravegherea audio, video, de fotografiat”.

Directorul SIS, Alexandru Musteață, a explicat că


ofițerii SIS vor avea nevoie de mandat emis de
judecător pentru multe dintre măsurile de
contrainformații, inclusiv pentru instalarea de
aparataj de monitorizare în locuința cuiva.

Dar în unele situații ofițerii SIS vor putea acționa


doar cu permisiunea directorului SIS sau a
adjunctului acestuia. Aceste cazuri sunt prevăzute
la articolul 12 și includ monitorizarea telefonului
mobil al unei persoane țintă, procedură care în
lege este descrisă drept „identificarea abonatului,
proprietarului sau utilizatorului unui sistem de
comunicații electronice”.

De asemenea, proiectul de lege permite ofițerilor


SIS să localizeze o persoană țintă prin „urmărirea
vizuală și/sau documentarea cu ajutorul metodelor
și mijloacelor tehnice, precum și localizarea sau
urmărirea prin sistemul de poziționare globală ori
prin alte mijloace tehnice”, dar fără mandat de la
judecător.

Între nevoia unor împuternici


sporite și „Big Brother”
Alexandru Musteață a spus că măsurile care
necesită și cele care nu necesită mandat
judecătoresc depind de gradul de ingerință în viața
privată a subiectului. Doar pentru cele care
presupun o ingerință semnificativă, ca
pătrunderea în locuință, este nevoie de mandat.

Prezent la dezbaterile din comisia parlamentară,


Sergiu Bozianu, reprezentantul Asociației pentru
protecția vieții private, a spus că această separație
este o „iluzie”, iar prevederile legislative vor putea
fi folosite abuziv.

„Să nu ne trezim într-o bună zi, realizând că am


creat un monstru”, a declarat Sergiu Bozianu, care
a descris pachetul legislativ drept „legea Big
Brother”, vorbind despre riscul unui „stat
polițienesc”.

Răspunzând criticilor, Alexandru Mustață a spus


că SIS „nu dorește să devină polițist”, dar are
nevoie de instrumente pentru asigurarea
securității publice.

Proiectul de Lege privind activitatea


contrainformativă și activitatea informativă
externă a mai fost criticat de experții Centrului de
Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), o
organizație neguvernamentală care analizează
inițiativele legislative.

„Proiectul nu poate fi susținut de principiu”, se


spune într-un comunicat publicat la 13 februarie.

CAPC consideră că proiectul este insuficient de


fundamentat și suscită probleme iremediabile din
perspectiva drepturilor omului.

„Singurul efect urmărit pare a fi instituirea unor


mecanisme paralele celor prevăzute de legislația
specială de investigații – mecanisme care vor fi mai
comode serviciului, însă care nu vor oferi garanții
minime de protecție împotriva arbitrariului”, este
concluzia experților CAPC.

Cele mai citite

1 Ce prevăd legile securității, cerute de


Maia Sandu în lumina presupusului plan
rusesc de răsturnare a puterii

2 „Nu puteam sta degeaba”: Luptătorii ruși


explică de ce au luat armele împotriva
Kremlinului

3 Spațiul aerian al R. Moldova a fost închis


timp de o oră

4 Rusia, SUA, UE, Serbia, Muntenegru:


Reacții la presupusul plan rusesc de
răsturnare a puterii în R. Moldova

Economie 

Inflația scade în 2023.


Guvernatorul BNM: Este
important ca noul guvern să
primească finanțările
externe și să continue
programele de stat

O nouă șansă pentru


dezvoltarea „capitalei de
nord” a R. Moldova

Harta unei pretinse reforme


teritorial-administrative a
R. Moldova

Un miliard de lei, pe apa


sâmbetei. De ce se scufundă
Apă-Canal Chișinău?

Podcastul „În esență...” |


Regiunea de nord –
anatomia unei degradări
social-economice

URMĂEȘT-N



INFORMAȚDESPT

NOUAPLICȚE

RadioEurpLbeă©203F/,Inc.Ttl
rezvat

S-ar putea să vă placă și