Elemente de mecanica cereasca

Mecanica cerească este o ramură a astronomiei și a mecanicii clasice care se ocupă cu studierea
și descrierea mișcărilor obiectelor cerești, cum sunt stelele, planetele, asteroizii și cometele, cu
ajutorul teoriilor fizicii și matematicilor. Domeniile fizicii cele mai direct vizate sunt cinematica,
dinamica, mecanica clasică și relativistă.

În astronomie, Legile lui Kepler descriu proprietățile principale ale mișcărilor planetelor în jurul
Soarelui. Ele au fost descoperite de Johannes Kepler pornind de la observațiile și măsurătorile
poziției planetelor, dar și prin influența astronomului marocan Al-Betrugi (Alpetragius), care, în
modelul său planetar, introduce o cauză fizică a mișcărilor cerești și deschide astfel calea lui
Johannes Kepler și astronomiei moderne. Aceste legi se generalizează tuturor obiectelor cerești.
Primele două legi ale lui Kepler au fost publicate în 1609, iar a treia lege în 1618.

În 1687, Isaac Newton pornind de la Legile lui Kepler a descoperit Legea atracției universale
(gravitația). La începutul secolului al XX-lea, Einstein a generalizat gravitația incluzând-o în
teoria sa a relativității generale.

· Miscarea aparenta a planetelor

Toate planetele din sistemul solar se invart in jurul soarelui in directia inversa acelor de
ceasornic, atunci cand sunt privite de la Polul Nord al sferei ceresti. Toate planetele se afla
aproape de un plan cunoscut sub numele de planul ecliptic. Din perspectiva Pamantului, se poate
vedea ca planetele se misca de-a lungul unui cerc strans cunoscut sub numele de ecliptica – calea
aparenta a miscarii soarelui pe sfera cereasca asa cum este vazuta de pe Pamant. Rasaritul si
apusul unei planete asa cum se observa de pe Pamant sunt legate de miscarea sa aparenta fata de
soare. Miscarea aparenta a planetelor depinde daca planeta se afla mai aproape de soare decat
Pamantul (planeta inferioara), sau mai departe de soare decat Pamantul (planeta superioara).

Mercur si Venus sunt planete inferioare in sistemul solar. Acestea se afla mai aproape de soare
decat Pamantul. Marte, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun sunt planete superioare in sistemul
solar. Acestea se afla mai departe de soare decat Pamantul. Din perspectiva Pamantului, distanta
unghiulara dintre soare si o planeta este elongatia. O elongatie de 0 grade se numeste conjunctie,
una de 90 de grade se numeste cvadratura, iar una de 180 de grade se numeste opozitie.

· Conceptia heliocentrica a Universului

Concepţia geocentrică şi heliocentrică a universului

GEOCENTRÍSM - Concepție potrivit căreia Pământul ar fi centrul imobil al universului, în jurul

lui s-ar învârti Soarele și ceilalți aștri. A fost primul sistem și concepție astronomică al multor
civilizații antice, cum sunt grecii, evreii, romanii, egiptenii și babilonienii, asirienii și perșii.O
posibilă explicație a faptului ca modelul geocentric a fost adesea și primul propus și a rămas
preponderent milenii, e că Soarele și planetele păreau a se roti în jurul Pamântului, în timp ce
observatorul constata că Pământul rămânea static.

Geocentrism

Modelul Geocentric al Sistemului Solar — Reprezentare din 1568 a sistemului geocentric,

autorul fiind cosmograful şi cartograful portughez Bartolomeu Velho.

Heliocentrismul este teoria că Soarele este centrul sistemului solar. Cuvântul provine din limba
greacă ( Helios = soare și kentron = centru). În istorie, heliocentrismul s-a opus geocentrismului,
teorie ce punea Pământul în centrul Universului.Grecul Aristarh din Samos, în secolul al III-lea
î.e.n., a fost primul care a sugerat că Pământul se rotește în jurul Soarelui care stă fix. Abia 1800
de ani mai târziu însă, în secolul al XVI-lea, preotul, matematicianul și astronomul Nicolaus
Copernic a prezentat un model matematic complet al unui sistem heliocentric, mai târziu extins
și perfecționat de Johannes Kepler.

Modelul geocentric a fost uneori asociat cu teoria Pământului plat, insagrecii au renuntzat la
aceasta .Alții, precum evreii de exemplu, au păstrat această asociere între geocentrism și ideea de
Pământ plat, așa cum se mai poate constata și azi în Scripturile evreiești și creștine.Evreii mai
credeau că pământul, de formă plată fiind, plutește pe o altă imensă cantitate de apă și că în
timpul miticului Potop al lui Noe aceste oceane s-au unit pentru a-l acoperi. Modelul geocentric
va rămâne în grația autorităților și a publicului larg până când Nicolaus Copernic va propune în
secolul al XVI-lea alternativa heliocentrică.Azi geocentrismul a încetat să mai fie o teorie
științifică, însă e departe de a fi dispărut: în SUA și în alte țări există diverse mișcări care, în
general din motivații religioase, mai susțin încă veracitatea teoriei geocentriste. Unul din cinci
americani crede că Soarele se rotește în jurul Pământului.În România postcomunistă aproape un
român din doi crede că Soarele se rotește în jurul Pământului

Heliocentrism

Concepţia geocentrică a lui Ptolemeu a fost înlăturată încă din sec. al XVI-lea de către ipoteza
heliocentrică a lui Copernic, după care Pământul se roteşte în jurul axei sale şi împreună cu
celelalte planete se mişcă în jurul Soarelui, idee preluată şi dezvoltată apoi de către Giordano
Bruno şi Galileo Galilei.

Perioada siderala si perioada sinodica de revolutie a planetelor

Perioada sinodică a Lunii coincide cu periodicitatea fazelor Lunii, adică timpul scurs între două
momente cu Lună nouă consecutive, sau între două momente cu Lună plină consecutive.
Perioada sinodică a Lunii este de 29,530 588 de zile.