Nicolaus Copernic şi teoria heliocentrică

Nicolaus Copernic este creditat cu dezvoltarea teoriei heliocentrice din 1543 potrivit căreia
Soarele se află în centrul Sistemului Solar, o idee considerată fantezistă până spre sfârşitul anilor
1600.

Pământul, planeta noastră, se roteşte în jurul Soarelui, care se află în centrul Sistemului Solar,
care la rândul său face parte din Calea Lactee, una dintre numeroasele galaxii din Univers.

Acest concept pare atât de banal şi de simplu de înţeles în prezent încât este greu de imaginat că,
cu numai câteva sute de ani în urmă, oamenii considerau că Pământul are o poziţie privilegiată în
Univers.

Mai exact, convingerea oamenilor era că Pământul este o planetă fixă amplasată în centrul
Universului în jurul căreia se rotesc celelalte planete şi Soarele.

 Nicolaus Copernic – primii paşi în astronomie şi astrologie

Născut în 19 februarie 1473 în localitatea Torun, situată pe

teritoriul de astăzi al Poloniei, Copernic a studiat astronomia şi

astrologia la Universitatea din Cracovia intre 1491-1494, iar doi ani mai

târziu a plecat la Universitatea din Bologna, acolo unde a trăit în casa Domenico Maria de
Novară, unul dintre principalii astronomi ai instituţiei.

Merită să remarcăm că, la vremea respectivă, astronomia şi astrologia erau considerate

subdiviziuni ale unei singure discipline numită “ştiinţa stelelor”, astfel că nu este o surpriză că
Nicolaus Copernic este descris atât ca astronom, cât şi ca astrolog.

La Bologna, Copernic a intrat în contact cu două cărţi care aveau să-i schimbe radical viaţa.
“Epitoma Almagestei” de Ptolemeu era o carte despre modele planetare, în timp ce “Argumente
împotriva astrologiei divinatorii” de Giovanni Pico della Mirandola explica motivele pentru care
astrologia şi, implicit, predicţiile pentru viitor nu se bazau pe fapte reale.

La vremea respectivă, opinia generală era că Pământul este fix, iar Soarele şi Luna se mişcă în
jurul acestuia, în timp ce Marte, Jupiter şi Saturn se află dincolo de Soare.
  Aparitia Teoriei heliocentrice

Pe baza celor două cărţi studiate, Copernic a propus însă în lucrarea Commentariolus o nouă
ordine care prevedea că Soarele se află în poziţie fixă, iar Pământul, la fel ca şi celelalte cinci
planete descoperite până atunci (Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn) se află în mişcare.

O astfel de teorie nu a fost însă scutită de probleme, întrucât încurca toate cunoştinţele despre
gravitaţie. Astfel, dacă Pământul era considerat fix, căderea unui corp pe suprafaţa lui putea fi
explicată foarte uşor. Dacă însă Pământul se mişca, cum ar mai fi putut fi explicată această
gravitaţie?

În plus, existau probleme şi de ordin filosofic: cum ar fi fost posibil ca Pământul măcinat de
războaie să se rotească în jurul unui Soare perfect?

Acestea sunt motivele pentru care Copernic a întârziat nu mai puţin de 36 de ani publicarea
teoriei sale heliocentrice într-o publicaţie de anvergură.

Copernic a dezvoltat un model care explica funcționarea Universului. El a propus ca mișcarea

planetelor și a stelelor să urmeze o cale asemănătoare unui model peste o stea fixă mai mare.
Este Soarele. Pentru a respinge teoria geocentrică anterioară, el a folosit probleme matematice și
a pus bazele unei astronomii moderne.

Trebuie menționat faptul că Copernic nu a fost primul om de știință care a propus un

model heliocentric în care planetele se învârteau în jurul Soarelui. Cu toate acestea, datorită
fundamentului științific și demonstrației sale a fost o teorie nouă și oportună.

Astronomul si matematicianul grec al Antichitatii Aristarh din Samos a fost primul care a
demonstrat, in secolul al III-lea i.Hr., prin nenumarate calcule si observatii, ca Pamantul se
invarteste in jurul Soarelui si ca Soarele este centrul cosmosului limitat spatial.

Prin calcule ingenioase si absolut uimitoare pentru vremea respectiva, Aristarh a constatat ca
Soarele are diametrul aparent ca si Luna, ceea ce insemna ca, in realitate, diametrul Soarelui este
de nouasprezece ori mai mare ( s-a demonstrat mai tarziu ca este de 400 de ori mai mare). Din
acest punct, Aristarh a inceput sa se indoiasca de teoria geocentrismului (Pamantul in centrul
Universului). El a considerat, pe buna dreptate, ca este logic ca planetele mai mici sa se roteasca
in jurul celor mai mari si, in mod firesc, a formulat teoria sa heliocentrica.

Abia in secolul al XVI-lea, Nicolas Copernic, medic si astronom de limba germana (s-a
nascut in Polonia, care, la vremea respectiva, facea parte din Imperiul Prusac), a preluat,
dezvoltat si aparat viziunea heliocentrica asupra lumii.
Bazata pe demonstratii matematice minutioase, teoria lui Copernic demonteaza geocentrismul, o
critica severa fiind adusa, in acest sens, lui Ptolemeu. Sistemul heliocentric, in opinia autorului,
explica ordinea si armonia din Univers.

Exista o corelatie logica intre distantele dintre planete si centrul sistemului, pe de o parte, si
perioada de revolutie a acestora (adica timpul necesar pentru ca planeta respectiva sa faca o
rotatie completa in jurul Soarelui). Prin urmare, cu cat orbita unei planete este mai mare, cu atat
ii trebuie mai mult timp, pentru o revolutie completa, ceea ce, in sistemul lui Ptolemeu, nu era
cazul, pentru Mercur si Venus, de exemplu, cele doua planete avand, in viziunea geocentrica,
aceeasi perioada de revolutie ca si Soarele. Sistemul lui Copernic permitea si masurarea
distantei dintre fiecare planeta si Soare, fapt care i-a folosit, mai tarziu, lui Johannes Kepler,
astronom german, pentru a calcula traiectoria astrilor si pentru a stabili legile miscarii in sistemul
solar, legi pe care se va baza Isaac Newton, pentru a elabora teoria sa asupra gravitatiei.
  Principii
Teoria heliocentrică se bazează pe câteva principii pentru a explica toată operația. Aceste
principii sunt:

1. Corpuri cerești nu se învârt în jurul unui singur punct.

2. Centrul Pământului este centrul sferei lunare (orbita lunii în jurul Pământului)

3. Toate sferele se învârt în jurul Soarelui, care este aproape de centrul universului.

4. Distanța dintre Pământ și Soare este o fracțiune neglijabilă din distanța dintre Pământ și
Soare până la stele, deci nu se observă nicio paralaxă în stele.

5. Stelele sunt imobile, mișcarea sa aparentă zilnică este cauzată de rotația zilnică a
Pământului.

6. Pământul se mișcă într-o sferă în jurul Soarelui, provocând migrația anuală aparentă a
Soarelui. Pământul are mai multe mișcări.

7. Mișcarea orbitală a Pământului în jurul Soarelui determină retragerea aparentă în direcția

mișcărilor planetelor.

Pentru a explica schimbările în aparențele lui Mercur și Venus, toate orbitele fiecăruia trebuiau
plasate. Când unul dintre ei este pe partea cea mai îndepărtată de Soare în raport cu Pământul,
acesta pare mai mic. Cu toate acestea, ele pot fi văzute integral. Pe de altă parte, când se află pe
aceeași parte a Soarelui cu Pământul, dimensiunea lor pare mai mare și forma lor devine o
jumătate de lună.

Această teorie explică perfect mișcarea retrogradă a planetelor precum Marte și Jupiter.
 Bibliografie

1. www.wikipedia.org
2. www.giz.ro
3. www.meteorologiaenred.com
4. www.destepti.ro

Nume participanti: Draghia Andreea

Buradel Andrei

Clasa: XI F

Nume referat: “Teoria heliocentrica a lui Nicolas Copernic”