Modelul planetar al lui Rutherford
Modelul atomic Rutherford, elaborat
de Ernest Rutherford în 1911, este
primul model planetar al atomului.
Conform acestui model, atomul este format
din nucleu, în care este concentrată sarcina
pozitivă, și electroni care se rotesc în jurul
nucleului pe orbite circulare,
asemeni planetelor în Sistemul Solar.
Experimentul "Rutherford" a fost cel
care a condus la "reproiectarea"
atomului şi a fost în fapt efectuat, la
sugestia lui Rutherford, de către Hass
Geiger şi Ernest Marsden în anul
1909.  Experimentul a constat în
bombardarea unei foiţe de aur cu
particule alfa emise prin
descompunerea radioactivă a atomilor
de radiu. Recepţia particulelor alfa s-a
făcut prin intermediul unei plăcuţe
detectoare din sulfat de zinc.
Deficiențe ale modelului
Principalul neajuns al modelului consta în faptul că
acesta nu explica stabilitatea atomului. Fiind elaborat
în concordanță cu teoriile clasice, presupunea că
electronii aflați în mișcare circulară, deci accelerată,
emit constant radiație
electromagnetică pierzând energie. Prin urmare, în
timp, electronii nu ar mai avea suficientă energie
pentru a se menține pe orbită și ar "cădea" pe
nucleu.
De asemenea, frecvența radiației emise ar fi trebuit
să ia orice valoare, în funcție de frecvența electronilor
din atom, fapt infirmat de studiile experimentale
asupra seriilor spectrale.
Importanță
Modelul lui Rutherford a introdus ideea unei structuri
a atomului și a existenței unor particule componente,
precum și posibilitatea separării acestora. Reprezentând
punctul de plecare al modelului Bohr, a dus la separarea a
două domenii, fizica nucleară, ce studiază nucleul, și fizica
atomului, ce studiază structura electronică a atomului.
În ciuda deficiențelor, caracterul descriptiv al modelului a
permis utilizarea ca simbol al atomului și energiei atomice.