Potentialul standard de reducere al unui cuplu redox

Se ia o solutie apoasa care contine sare de fier (II) si sare de fier (III) in
amestec. In solutie se introduce un electrod inert de platina (inatacabil de catre
solutie). Ionii Fe2+ au tendinta de a trece in Fe3+ prin cedarea unui electron
electrodului, iar ionii Fe3+ au tendinta de a capta un electron pentru a trece in
Fe2+: Fe2+ Fe3+ + e

La stabilirea echilibrului intre solutie si electrod, se stabileste o diferenta de

potential a carui valoare, exprimata in volti, este data de relatia lui Nernst:

unde R este constanta generala a gazelor (R=8,314 Jmol K ); T- temperatura

absoluta (T=273+t); F- numarul lui Faraday (96487 coulombi), iar n este numarul
de electroni care participa la reactie. In cazul de fata, ionul feric este oxidantul, iar
ionul feros este reducatorul, incat ecuatia se poate scrie:

Inlocuind valorile R, F si T pentru t = 20oC si trecand de la logaritmul

natural la cel zecimal (inmultind cu 2,303), ecuatia (9.18) devine:

Potentialul E0 se numeste potential normal al sistemului redox sau potential

standard. El corespunde starii in care concentratiile oxidantului si reducatorului
sunt egale (raportul lor este egal cu 1, lg1 = 0, deci E = E0). Potentialul standard al
unui sistem red-ox, nu are valoare absoluta ci se determina in raport cu un electrod
de referinta, electrodul normal de hidrogen. Potentialul normal al electrodului de
hidrogen, in raport cu o solutie normala de acid tare (H2SO4) este considerat in
mod conventional egal cu 0.
Potentialul redox standard poate fi utilizat la caracterizarea capacitatii de
oxidare sau reducere a sistemelor chimice. Atunci cand intr-un sistem chimic se
afla doi componenti care ar putea functiona fiecare atat ca oxidant cat si ca
reducator, sistemul cu potential red-ox mai mare va oxida pe cel cu potential red-
ox mai mic. Se poate sti in acest fel, care este oxidantul si care reducatorul in
reactia respectiva, consultand tabelele cu potentiale standard ale sistemelor chimice
redox. Asa de exemplu, daca in sistem se afla acid azotos si permanganat de
potasiu, ambii fiind oxidanti, permanganatul oxideaza acidul azotos conform
reactiei:
5HNO2 + 2KMnO4 + 3H2SO4 = 5HNO3 + 2MnSO4 + K2SO4 + 3H2O
deoarece are potetialul redox standard E0 mai mare (+1,51 V):

De aici concluzia ca substantele sunt cu atat mai oxidante cu cat au valoarea

potentialului redox mai mare, iar capacitatea lor de a reduce este cu atat mai
puternica cu cat valoarea potentialului redox este mai negativa. Sirul valorilor
potentialelor standard ale diverselor sisteme chimice asezate in ordinea lor
crescatoare, de la valorile negative spre valorile pozitive trecand prin zero,
constituie seria tensiunilor. Potentialul standard zero corespunde electrodului
normal de hidrogen, iar potentialele standard negative caracterizeaza sistemele
reducatoare (elementele situate inaintea hidrogenului in seria tensiunilor), in timp
ce potentialele pozitive caracterizeaza sistemele oxidante fata de hidrogen (sunt
asezate dupa H in seria tensiunilor). Deoarece sistemele cu potentiale mai negative
dislocuiesc pe cele cu potentiale mai pozitive, rezulta ca proprietatea de oxidant
sau reducator are caracter relativ, aceeasi substanta comportandu-se ca oxidant fata
de una mai reducatoare decat ea si ca reducator fata de una mai oxidanta decat ea.
In majoritatea cazurilor reactiile de oxido-reducere nu pot fi separate sau
localizate. in procesele electrolizei si ale surselor electrochimice de energie, aceste
reactii insa, pot sa se desfasoare si separat, cind oxidarea are loc la anod (oxidare
anodica) iar reducerea, la catod (reducere catodica).
Portiunea din sistemul de reactie la care are loc unul sau altul din procesele
redox, se numeste electrod. Electrodul este un conductor de ordinul intii (metal,
conductor electronic) introdus intr-un electrolit (conductor ionic,      ' solutie sau
topi tura).