1.

Calculul coeficientului de corelaţie şi testarea semnificaţiei acestuia

Interdependenţa sau legătura dintre variabilele observate

în populaţii statistice este dată de corelație. Măsurarea gradului de legătură

statistică dintre variabilele cantitative poartă numele de

„coeficient de corelaţie”.

Se calculează cu funția CORELL selectându-se cele două baze de date pe care se bazează corelația.

2. Gruparea în clase cu funcţia FREQUENCY

FuncțiaFREQUENCY calculează frecvența apariției unor valori într-un interval de valori. Astfel pe
baza limitei superioare a claselor stabilită cu ajutorul amplitudinii rotunjite și cu ajutorul
totalitatii datelor propriuzise în ceea ce privește diametrele arborilor se realizează frecventa
intalnirii arborilor cu diametrele respective, incadrate comform amplitutidinii, pe clase .

3 Indicii formei: enumerare şi calculul unuia dintre aceştia

Indicii formei sunt indicele asimetriei cu abateria sa și indicele excesului cu eroarea sa. excesul
este proprietatea unei curbe de frecvenţă unimodale de a fi mai ascuţită sau mai aplatizată
decât curba normală; acest lucru se determină prin analiza valorii unui indice de formă denumit
indicele excesului (E)

4 Indicii de variaţie: enumerare şi calculul unuia dintre aceştia

Sunt variația, abaterea standard și coeficientul de variație. Cea mai utilizată măsură a
variabilității. Aceasta reprezintă o medie a pătratelor abaterilor valorilor observate faţă de
media aritmetică pentru valori negrupate și pentru valori grupate in clase.

Indicii de poziţie (ai tendinţei centrale): enumerare şi calcului unuia dintre

5
aceştia
Indicii de poziție sunt mediile, mediana, cuartidele și modul.

Mediana (Me) este valoarea dintr-o serie statistică ce împarte volumul populaţiei (N) în două părţi egale.
 Pentru şirurile statistice cu un număr par de termeni (N), N se împarte la 2 pentru a obține mediana, iar
la șiruri cu un număr impar de termeni (N), lui N i se adaugă 1 înainte de divizarea la 2.

6 Mediana: ce reprezintă + calcul

Mediana (Me) este valoarea dintr-o serie statistică ce împarte volumul populaţiei (N) în două părţi egale.

Pentru şirurile statistice cu un număr par de termeni (N), N se împarte la 2 pentru a obține mediana, iar
la șiruri cu un număr impar de termeni (N), lui N i se adaugă 1 înainte de divizarea la 2.

7 Varianţa: calcul
GNYy:

Cea mai utilizată măsură a variabilității. Aceasta reprezintă o medie a pătratelor abaterilor valorilor
observate faţă de media aritmetică pentru valori negrupate și pentru valori grupate in clase.

Se calc cu suma ni*(xi-xmed)^2 împărțit la suma frecvențelor N-1 (N-1 reprezentând numărul
gradelor de libertate )

8 Relaţia dintre indicii de poziţie şi deducerea sensului asimetriei

Pentru distribuţii apropiate de distribuţia teoretică normală este valabilă relaţia lui Pearson: Mo =
3Me -2x. Modul este folosit şi pentru stabilirea gradului de asimetrie a distribuţiei experimentale
pentru că este direct proporţional cu diferenţa dintre x şi Me. Pentru o distribuţie simetrică: Mo = Me
= x.

- x este indicată a fi folosită pentru distribuţii simetrice

-Mediana este mai stabilă decât x pentru că depinde mai puţin de forma distribuţiei;

- Modul este utilizat atunci când nu se ţine seama de variaţiile distribuţiilor;

- Mediana şi modul, prin poziţia relativă a lor, arată mai bine tendinţa de concentrare a frecvenţelor din
cadrul unei distribuţii.

Deducerea sensului asimetriei: asimetrie de stânga dacă A mai mare decât 0, asimetrie de dreapta dacă-
i invers și simetrie dacă A=0.

9 Selectarea unei probe cu n=21 unităţi din populaţia cu N=140 unităţi

Se eșantionează volumul total al populației printr-un sondaj simplu cu
instrumentul de analiză SAMPLING. La imput range se selectează celulele
celor 140 de unități iar la numărul de unități a probei se selectează 21 iar
apoi celula din care vrem să se afișeze listarea la output range.
1 Ajustarea cu ajutorul normalei: calculul frecvenţei relative f(u)
0
frec. rel. este un element al seriei de distibutie și este raportul dintre frecvenţa absolută şi volumul
colectivităţii, exprimat în valori absolute sau în procente. Se poate calcula și cu funcția NORM.DIST

11Aplicarea testului t pentru compararea mediilor a două probe. Interpretare

După trecerea de prima etapă, testul Fisher (F), pentru stabilirea semnificaţiei diferenţei dintre
varianţele celor două probe, se trece la testul T pentru compararea mediilor aritmetice ale celor două
probe x1 și x2. Dacă la prima etapă a rezultat o diferenţă nesemnificativă între varianţe, se poate calcula
o varianţă medie ca medie ponderată în raport cu numărul gradelor de libertate pentru cele două probe.
Dacă la prima etapă a rezultat o diferenţă cel puţin semnificativă între varianţe nu este permis calculul
unei varianţe medii, ci se determină direct texp cu printr-o relație dată.

Interpretare:
texp (t Stat) ≤ tteoretic( t Critical two-tail)⇒ diferenţă nesemnificativă între mediile aritmetice
ale celor două probe;
texp (t Stat) > sau egal tteoretic (t Critical two-tail) ⇒- diferenţă semnificativă între medii.

1 Ecuaţia de regresie liniară simplă. Interpretarea lui R2

2
R2 este coeficientul de determinare. Ne spune cat din variaţia unei variabile este explicată prin
variaţia celeilalte variabile.Poate fi exprimat și în procente iar cu cat este mai mare, cu atât
variația totală a variabilei dependente este explicată de cea independentă și vice-versa. spre
exemplu: 0.69=69%

1 Aplicarea testului F pentru compararea a două probe. Interpretare

3
Dacă F experimental este mai mare decât F critic (F teoretic) atunci varianțele probelor diferă
semnificativ. Dacă F experimental este mai mic decât F critic (F teoretic) atunci varianțele nu
diferă semnificativ.
1 Ajustarea cu ajutorul normalei: calculul frecvenţei absolute
4
Se numeste frecventa absoluta (sau efectiv) a unei valori x a
caracteristicii ,numarul de unitatii ale populatiei corespunzatoare acestei
valori
În cazul nostru s-a calculat prin înmulțirea sumei frecvențelor cu 4(m ărimea
clasei) după care divizarea sa la abaterea standard înmulțită cu frecven ța
relativă..

1 Stabilirea gradului de semnificaţie pentru indicii formei

5
Atunci când abaterea (A) este mai mare decât 0 ,asimetria este de stânga, atunci când A=0 există
simetrie, iar dacă abaterea este mai mică decâte 0 asimetria este de dreapta
Atunci rezultatul raportului dintre asimetriei și abaterea asimetriei (sA) este mai mare decât
2abaterea este de stânga, dacă este mai mic decât 2 abaterea este de dreapta iar dacă rezultă 2
este neutru.
Atunci când indicele excesului are valoare negativă, excesul este negativ iar atunci când are
valoare pozitivă excesul este pozitiv.
Dacă raportul dintre exces și eroarea excesului are rezultat mai mic decât 2 atunci el este un
exces nesemnificativ iar dacă rezultatul este mai mare decât 2 excesul este unul semnificativ.

1 Modul: ce reprezintă + calcul

6
Distribuţiile pot fi unimodale, bimodale, ..., plurimodale, după numărul de maxime locale pe
care le prezintă. Modul (Mo), numit şi dominantă este acea valoare a caracteris- ticii studiate cu
frecvenţa maximă în distribuţie. Are sens numai în cazul distribuţiilor unimodale (atunci când
modul are o valoare unică), caz în care corespunde vârfului curbei de frecvenţă.
El se calculează adunând limita inferioară a clasei modale la raportul dintre mărimea clasei
înmulțită cu (frecvența clasei modale ,frecvența clasei inferioare celei modale ) ȘI diferența
dintre dublul frecvenței clasei modale, frecvența clasei inferioare celei modale și frecvența clasei
superioare celei modale.

1 Analiza varianţei: explicarea tabelului ANOVA

7
Testul ANOVA unifactorială este o extensie a testului t, dar un test ANOVA poate
compara orice număr de medii. În locul diferenţei directe dintre medii, se utilizează dispersia
 lor. Tabelul include surse ale variației dintre probe și dinăuntrul probelor. Variația dintre probe
rezultă o valoare a unui F experimental și a unui F critic. Comparându-le valorile putem deduce
dacă probele diferă (F>Fcrit) sau nu (F<Fcrit) semnificativ.

1 Gruparea în clase: determinarea mărimii clasei

8
Gruparea numărului de clase se determină în funcţie de omogenitatea colectivităţii şi de natura
fenomenului studiat. Numărul de clase (k) poate fi determinat cu relaţia empirică a lui Sturges -
=1 plus 10 divizat la 3 logaritm din volumul probei (N) ,sau cu tabele de corespondenţă, cu
valori determinate de asemenea experimental.

1 Abaterea standard şi coeficientul de variaţie – calcul

9
Abaterea standard este egală cu radicalul varianței.
Coeficiantul de variație într-un set de date este egal cu raportul dintre abaterea standard și
media aritmetică.

2 Medii (enumerare). Calculul mediei aritmetice pentru valori grupate

0
Pot fi armonice, geometrice, de ordin superior. Pentru calculul mediei aritmetice pentru valori
grupate în clase se adună valorile obtinute prin inmultirea fiecărei frecvențe absolute cu fiecare
centru al clasei și se împarte această valoare obținută la suma frecvențelor absolute.

2 Analiza corelaţiei: reprezentarea câmpului de corelaţie şi interpretarea

1 formei acestuia
Din modul de dispunere a grupului de puncte (nor statistic) se poate aprecia sensul legăturii
legăturii dintre variabile. Aceasta poate fi liniară sau curbilinie, directă (pozitivă), atunci când X şi
Y cresc sau descresc simultan, şi inversă (negativă), atunci când la modificarea într-un sens a
variabilei X, Y se modifică în sens contrar. În cazul în care între X şi Y nu există nici un fel de
dependenţă, norul statistic va fi împrăştiat. Atunci când se utilizează mai multe variabile se
poate distinge o corelaţie parţială, când se consideră pentru moment constante unele variabile,
şi o corelaţie totală, atunci când se iau în considerare variaţiile tuturor mărimilor variabile. Se
poate determina, astfel, ponderea diverşilor factori la realizarea unui fenomen de masă.