Scena I

Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma
sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete:
Tu, mireasă, azi alege
Acest aur lucitor,
Care mâne va să lege
Imeneul cu Amor,

Ca viața ta să fie
Senină, cu bucurie.
(Bis)
Scena II
Codrat și Mina
Codrat: (întrând spăriet) Nu sunet de armonie, ce de spaimă răsunați împregiur! Neastâmpăratul
moldovan cu a lui Ștefan a calcat pământul muntenesc. Și domnitorul nostru Vlad cheamă la arme pe
toată junimea; chiar și bătrâni a început a se înarma, ca să arătăm că acii pe carii ei numesc munteni sunt
adevărați români și că noi pre dânșii i vom respinge la munte ca pe urși în a lor caverne. Eu iubesc pe
Mina, a mea mireasă, ce are să fericească a mele zile, dar de asemenea iubesc patria mea. Oare cum aș
putea eu fi fericit, dacă patria aș vedea gemând în fine? Dorito Mină, să nu te întristez de a mea departare,
în ziua în care eram a ni întruni înaintea sântului altar!
Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la
datorie a apara țara.
Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor
asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea,
deși este înduioșită.
Arie:
Inima-mi în două-i ruptă,
Aud buciumul ce sună,
El mă cheamă azi la luptă,
Poate merg pe totdauna,
Că ostașul în bătălie
Mormânt află, au marie,
Și în câmpul unde tună
Mormânt află, au cunună!
Mina:
Tu mă lași, în văduvie
Voi urma dup-al tău pas
Zborul tău la glorie fie,
Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis)
Ambii: Ori ce soartă a să fie, Giur c-amorul n-oi uita! (Codrat se duce)
Scena III
Mina
Se duce, aleu,
Amorul meu!
Mă lasă în văduvie,
Când oare a să vie? (Plânge)
Horul femeilor:
A ta plângere-nfrânează,
Doamno, nu te tângui,
Că al tău amor e pază
Și pre el va mântui!
Scena IV
Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș
Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi
e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi
poate una are un amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o
trădătoare a patriei!
Mina: Lacrimile care le vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni
carii sub ordinul tău merg la bătălie. Patria va triumfa, dar multe dintre noi vor rămânea orfane și văduve!
Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa de Silistra să anunță ca să vă vorbească!
Vlad: Oare ce să fie? Nu cumva vine cu un nou dușman? Spune să intre! (Oșteanul se duce și femeile de
asemene).
Scena V
Cii de mai nainte și Osman
Osman: Alesului între sectatorii lui Mesie aduc sanatate! (Îl salută turcește.)
Vlad: Sănătate închinătoriului profitului Mohamed!
Osman: Voi a-ți vorbi de lucruri care pe ambii interesează foarte. Imperatorul meu, cărui ceriul deie ani
îndelungați, și țara ta au în comun tot acel enemic puternic pe Ștefan a Moldovei, care nu mai pune în
teacă sabia cea însângerată. El nu mai lasă în repaos nici pe poloni, nici pe unguri, nici pe tatari, nici pre
noi și chiar nici pre voi, ce sunteți cu dânsul de un sânge și d-o lege! Iaca acuma că țara ta, moștenirea și
corona părintească cată a ț-o răpi de pe capul tău! Unei nații și unui domnitor independent, precum
suntem noi, mare ovelire ar fi a i se supune. Oare arma noastră este ruginită?
Vlad: (bătând cu mâna pe sabie) Eu cel întâi voi arăta că sabia me are două tăișuri, înaintâ ndu-mă au
retrăgându-mă, că pururea dau loviri de moarte. Cu aseminea putere nu voi lasa a mi se răpi corona. Deci
în pericolul comun, comună să ni fie apărare; deși legea ni desparte, interesul ni unește și el cere să
închiem o alianție ofensivă și defensivă.
Osman: Dar, să închiem; mai nainte însă să ni înțelegem despre condițiile legăturei. Spre a te agiuta,
imperatorul meu, căruia Dumnezeul deie ani îndelungați, va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și
al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de
aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai
un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează!
Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura aleanța și credința, însă fără termin; când îmi va da
mâna o voi rumpe (Tare:) Am reflectat. Unirea noastră fie azi, închietă pe baza reciprocului interes.
Osman: Giură dar pe a ta lege, precum eu pe a mea, tot în un Dumnezeu, care este pentru ambi. (Ambii
ridică spadele în sus.)
Vlad: Giur pe unul Dumnezeu și sânta cruce în unire cu închinătoriul lui Mohamed să combat pe comunul
nostru inamic, tiranul Moldovei, să-l învingem în câmpul bătăliii sau prin alt ascuns complot să-i stângem
viața! (Scoborând spadele unul pe capul altuia.) Iar dacă am fi necredincioși acestui giurământ, apoi acest
fer cu blestemul ceriului să cadă pre capul trădătoriului!
Osman: Aceste le giur, în numele turcesc a pașei de Silistra! Așa profitul Mahomed să mă certe, prin lipsa
fericirei și a bucuriei seraiului care ni a păstrat în paradis! (Amândoi să îmbrățoșează.) Acum să pășim
cătră lucrare. Planul meu este următoriu: cu o parte a oastei tale și cu toată a mea calarie eu voi înainti
asupra Moldovei, iar tu vei rămânea mistuit în cetatea Brăila. Ștefan cu a sa furie are să mă atace; atunci
cu o parte a oastei tale combătând, mă voi retrage asupra Silistrei. Când el va fi de agiuns departat de
marginea Moldovei, tu vei înainti și-i vei tăia drumul; atuncea cu măiestrie luăm pe Ștefan între două
focuri și atunce desigur îl vom capata viu sau mort. După aseminea triumf, tu vei anexa Moldova cătră
țara ta; puternic te vei face și troianul nostru despre barbarii de la Nord, care tot ni amenință a ni răpi
Stambulul, pe care noi cu atâtea sacrificii l-am conchistat.
Vlad: Nu vezi în ce mod acel barbar cată a-și mai spori puterea! Am aflat că are scop prin legături de
familie a se alea cu țarul Moscvei. De aceea, să ni grăbim prin foc și sabie să tulburăm serbările nunței,
prin toate chipurile!
Osman: Din partea mea, voi adăogi o nouă greutate; voi triimete un înadins cătră hanul tatarilor a Oardei
de Aur ca să atace pe neamicul comun cu toată puterea sa militară și cu furia religiei sale.
Vlad: Propun ca prin mijlocirea cavaleriii sale, care repede ca vântul cutrieră deșertările ce-l despart de
moscoviți, să cerce a întrerumpe cale ambasadei lui Ștefan, ce peste puțin s-a îndrumat spre Moscva cu
mireasa, ca să o conducă în brațele fiului țarului.
Osman: Ce minunat vânat am face prin asta! Eu cred că Ștefan, care iubește foarte pe fiia sa, ar fi dispus a
răscumpara a ei eliberare prin mari sacrificii.
Vlad: Planul e bine combinat și merită un ferice rezultat. De aceea, la lucru, că fortuna favorează pe acii
întreprinzători!
Osman: Din partea mea voi face cele pentru alți neputincioase; mă voi îngrija a organiza cavaleria tatară,
ca să cuprindă calea.
Vlad: Eu mă voi ocupa despre cele-alte. Să ni revedem!
Osman: Revederea ferice să ni fie!
Scena VI
Cii de mai nainte, un curier
Curierul: (intrând repede, cătră Vlad) Despre munții Vrancii se coboară oastea moldovană repede ca un
povoi; a lor arme scânteiază la raza soarelui, încât abia poți acolo ținti ochii!
Vlad: Ce fac viglele noastre?
Curierul: Ai noștri a început a se retrage spre tabără.
Vlad: Mișeii! Oare nu știu ei că eu aice mă aflu cu miezul puterei și că la apropierea mea moldovenii ca o
pulbere de vânt se vor răspândi! Să răsune buciumul de aramă, să fluture bandierile, ca să cheme pe junii!
Vie îndată aprodul meu Codrat, ca să-i dau ordinul secret!
Curierul: Ascult! (Se duce.)
Scena VII
Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi
se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina și acum,
cungiurată de nourii înunecați, calea care o voi răzbate cu a mea spadă.
Scena VIII
Vlad și Codrat
Vlad: În lovirea ce avem a face asupra moldovenilor, mă nevrează în mod ca turcii să intre în focul cel
mare, că deși combatem pe dușman comun, dar fiind ii creștini și tot de sânge român ar fi pacat ca să
încruntăm mânele în sângele fraților. Aceste voiesc să le pui în lucrare cu toată energia.
Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău, Doamne, ca să plinesc scopul cu tot zelul meu! (Se duc
amândoi.)
Scena IX
Se aude mare zgomot; femeile spăriete, încărcate cu a lor prețuoase efecte, aleargă în toate părțile: Hor:
Amar mie, amar mie,
Turcul vine cel barbar,
Să ni ducă în sclavie,
Să ni vândă la tatar!
Unde-i scut, unde scapare
Aflu-n astă turburare!
Amar mie, amar mie,
Ne-or să ducă în sclavie. (Spăriete, fug.)