Sunteți pe pagina 1din 7

Alexandru Lapuneanul

Alexandru Lapusneanul (1564 1569)


de Constantin Negruzzi

NUVELA ALEXANDRU LAPUSNEANUL<< DESCARCA IN FORMAT PDF


Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!
Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Stefan Tomsa, care acum crmuia tara, dar
Alexandru Lapusneanul, dupa nfrngerea sa n doua rnduri, de ostile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise
a lua osti turcesti si se nturna acum sa izgoneasca pre rapitorul Tomsa si sa-si ia scaunul, pre care nu l-ar fi
perdut, de n-ar fi fost vndut de boieri. Intrase n Moldavia, ntovarasit de septe mii spahii si de vreo trei mii oaste
de strnsura. nsa pe lnga aceste, avea porunci mparatesti catra hanul tatarilor Nogai, ca sa-i deie orict ajutor de
oaste va cere.
Lapusneanul mergea alaturea cu vornicul Bogdan, amndoi calari pe armasari turcesti si narmati din cap pana n
picioare.
Ce socoti, Bogdane, zise dupa putina tacere, izbndi-vom oare?
Sa nu te ndoiesti, maria-ta, raspunse curtezanul, tara geme subt asuprirea Tomsei. Oastea toata se va supune
cum i se va fagadui mai mare simbrie. Boierii, cti i-au mai lasat vii, numai frica mortii i mai tine, dar cum vor
vedea ca maria-ta vii cu putere, ndata vor alerga si-l vor lasa.
Sa deie Dumnezeu sa n-aibi nevoie a face ceea ce au facut Mircea-voda la munteni; dar ti-am mai spus, eu i
cunosc pre boierii nostri, caci am trait cu dnsii.
Aceasta ramne la nalta ntelepciunea mariei-tale.
Vorbind asa, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposira la o dumbrava.
Doamne, zise un aprod apropiindu-se, niste boieri sosind acum cer voie sa se nfatiseze la maria-ta.
Vie, raspunse Alexandru.
Curnd intrara sub cortul unde el sedea ncungiurat de boierii si capitanii sai, patru boieri, din care doi mai batrni,
iar doi juni. Acestii erau vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici.
Apropiindu-se de Alexandru-voda, se nchinara pna la pamnt, fara a-i saruta poala dupa obicei.
Bine-ati venit, boieri! zise acesta silindu-se a zmbi.
Sa fii m.ta sanatos, raspunsera boierii.
Am auzit, urma Alexandru, de bntuirile tarii si am venit s-o mntui; stiu ca tara m-asteapta cu bucurie.
Sa nu banuiesti, maria-ta, zise Motoc, tara este linistita si poate ca maria-ta ai auzit lucrurile precum nu snt;
caci asa este obiceiul norodului nostru, sa faca din tntar armasar. Pentru aceea obstia ne-au trimis pre noi sa-ti
spunem ca norodul nu te vrea, nici te iubeste si m.ta sa te ntorci napoi ca
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scntiera ca un fulger, si daca voi nu ma
iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va ntoarce
Dunarea cursul ndarapt. A! Nu ma vrea tara? Nu ma vreti voi, cum ntaleg? [1]
Solului nu i se taie capul, zise Spancioc; noi sntem datori a-ti spune adevarul. Boierii snt hotarti a pribegi la
unguri, la lesi si la munteni, pe unde au toti rude si prieteni. Vor veni cu osti streine si vai de biata tara cnd vom
avea razboaie ntre noi si poate si mariei-tale nu-i va fi bine, pentru ca domnul Tomsa
Ticalos nu poate fi acel ce s-au nvrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Veverita.
Au doar nu snt si eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-ati jurat si mie credinta, cnd eram numai stolnicul
Petre? Nu m-ati ales voi? Cum au fost obladuirea mea? Ce snge am varsat? Care s-au ntors de la usa mea, fara sa
cstige dreptate si mngiere? Si nsa, acum nu ma vreti, nu ma iubiti? Ha! ha! ha!
Rdea; muschii i se suceau n rsul acesta si ochii lui hojma clipeau.
Cu voia mariei-tale, zise Stroici, vedem ca mosia [2] noastra a sa cada de isnoava n calcarea pagnilor. Cnd asta
negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta?
Si cu ce vei satura lacomia acestor cete de pagni ce aduci cu maria-ta? adaogi Spancioc.
Cu averile voastre, nu cu banii taranilor pre care-i jupiti voi. Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va
mulg si eu pre voi. Destul, boieri! ntoarceti-va si spuneti celui ce v-au trimis ca sa se fereasca sa nu dau peste el,
de nu vrea sa fac din ciolanile lui surle si din pelea lui captuseala dobelor mele.
Boierii iesira mhniti; Motoc ramase.
Ce-ai ramas? ntreba Lapusneanul.
Doamne! Doamne! zise Motoc, caznd n genunchi, nu ne pedepsiti pre noi dupa faradelegile naostre! Ada-ti
aminte ca esti pamntean [3], ada-ti aminte de zisa scripturei si iarta gresitilor tai! Cruta pre biata tara. Doamne!
sloboade ostile aceste de pagni; vina numai cu cti moldoveni ai pe lnga maria-ta si noi chizesluim ca un fir de par
nu se va clati din capul naltimei-tale; si de-ti vor trebui osti, ne vom narma noi cu femei si copii, vom radica tara
n picioare, vom radica slugile si vecinii nostri. ncredi-te n noi!
Sa ma-ncred n voi? zise Lapusneanul ntelegnd planul lui. Pesemne gndesti ca eu stiu zicatoarea [4]
moldoveneasca: Lupul parul schimba, iar naravul ba? Pesemne nu va cunosc eu si pre tine mai vrtos? Nu stiu, ca
fiind mai mare peste ostile mele, cum ai vazut ca m-au biruit, m-ai lasat? Veverita mi este vechi dusman, dar

ncai niciodata nu s-au ascuns; Spancioc este nca tnar, n inima lui este iubire de mosie; mi place a privi sumetia
lui, pre care nu se sileste a o tainui. Stroici este un copil, care nu cunoaste nca pre oameni, nu stie ce este
mbunarea si minciuna; lui i se par ca toate paserile ce zboara se mannca. Dar tu, Motoace? nvechit n zile rele,
deprins a te ciocoi la toti domnii, ai vndut pre Despot, m-ai vndut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa; spune-mi,
n-as fi natarau de frunte, cand m-as ncrede n tine? Eu te iert nsa, c-ai ndraznit a crede ca iar ma vei putea
nsela, si ti fagaduiesc ca sabia mea nu se va mnji n sngele tau; te voi cruta, caci mi esti trebuitor, ca sa ma
usurezi de blastemurile norodului. Snt alti trntori de care trebuie curatit stupul.
Motoc i saruta mna, asemenea cnelui care, n loc sa musce, linge mna care-l bate. El era multamit de
fagaduinta ce cstigase; stia ca Alexandru-voda a sa aiba nevoie de un intrigant precum el. Deputatii erau porunciti
de Tomsa, ca neputnd nturna pre Lapusneanul din cale, sa-si urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe
si dare de bani, sa mijloceasca mazilia lui. Dar vaznd ca el venea cu nsusi nvoirea Portii; pe de alta, sfiindu-se a
se ntoarce fara nici o isprava la Tomsa cerura voie sa ramie a-l ntovarasi. Acesta era planul lui Motoc ca sa se
poata lipi de Lapusneanul. Voia li se dete.

Ai sa dai sama, doamna!


Tomsa, nesimtindu-se n stare a se mpotrivi, fugise n Valahia si Lapusneanul nu ntlnise nici o mpiedicare n
drumul sau. Norodul pretutindene l ntmpina cu bucurie si nadejde, aducndu-si aminte de ntaia lui domnie, n
care el nu avusese vreme a-si dezvalui urtul caracter.
Boierii nsa tremurau. Ei aveau doua mari cuvinte a fi ngrijiti: stiau ca norodul i uraste, si pre domn ca nu-i
iubeste.
ndata ce sosise, Lapusneanul porunci sa mple cu lemne toate cetatile Moldaviei, afara de Hotin si le arse, vrnd sa
strice prin aceasta azilul nemultamitilor, carii de multe ori, subt adapostul zidurilor acestora, urzeau comploturi si
attau revolte. Ca sa sece influinta boierilor si sa strpeasca scuiburile feudalitatii, i despoia de averi sub feluri de
pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni si corumpe pre norod.
Dar nesocotind de ajuns planul acesta, i omorea din cnd n cnd. La cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea
mai mica plngere ce i s-arata, capul vinovatului se spnzura n poarta curtii, cu o tidula vestitoare gresalei lui,
adevarate sau plasmuite si el nu apuca sa putrezeasca, cnd alt cap i lua locul.
Nime nu ndraznea a grai mpotriva lui, cu ct mai vrtos a lucra ceva. O gvardie numeroasa de lefecii albanezi,
serbi, unguri, izgoniti pentru relele lor fapte, si aflasera scapare lnga Alexandru, care, platindu-i bine, i avea
haraziti; iar ostile moldovene, sub capitani creature a lui, le tinea pe margeni; sloboznd nsa pre ostasi pe la
casele lor, le marginise n putin numar.
ntru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lunga vorba cu Motoc, care intrase iar n favor
si care iesea, dupa ce i nfatosase planul unei noua contributii. Se parea neastmparat, vorbea singur si se
cunostea ca mediteaza vreo noua moarte, vreo noua dauna, cnd o usa laturalnica deschizndu-se, lasa sa intre
doamna Ruxanda.
La moartea parintelui ei, bunului Petre Rares, care zice hronica cu multa jale si mhniciune a tuturor s-au
ngropat n sf. monastirea Probota, zidita de el, Ruxanda ramasese n frageda vrsta, sub tuturatul a doi frati mai
mari, Ilias si Stefan. Ilias, urmnd n tronul parintelui sau, dupa o scurta si desfrnata domnie, se duce la
Constantinopol, unde mbratosa mahometismul si n locul lui se sui pe tron Stefan. Acesta fu mai rau dect fratele
sau; ncepu a sili pre straini si pre catolici a-si lepada relegea, si multe familii bogate ce se locuisera n tara
pribegira din pricina aceasta, aducnd saracie pamntului si cadere negotului. Boierii care, cei mai multi, era
ncuscriti cu polonii si cu ungurii, se suparara, si coraspunzndu-se cu boierii pribegi, hotarra pieirea lui. Poate ar
fi mai ntrziat a-si pune n lucrare planul, daca desfrnarea lui nu l-ar fi grabit. Nu haladuia de raul lui nici o
jupneasa, daca era frumoasa,, zice hronicarul n naivitatea sa. ntr-o zi, cnd se afla la Tutora, nemaiasteptnd
sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dnsul, ca sa nu-l scape, au taiat frnghiile cortului sub carele el sedea
si, dnd navala, l-au ucis.
Acum numai Ruxanda ramasese din familia lui Petru Rares si pre dnsa boierii ucigasi o hotarsera a fi sotie un
oarecarui numit Jolde, pre care ei l alesesara de domn. Dar Lapusneanul, ales de boierii pribegi, ntmpinnd pre
Joldea, l birui si prinzndu-l i taie nasul si-l dete la calugarie; si ca sa traga inimile norodului n care via nca
pomenirea lui Rares, se nsura si lua el pre fiica lui.
Astfel gingasa Ruxanda ajunsesa a fi parte biruitorului.
Cnd intra n sala, ea era mbracata cu toata pompa cuvenita unii sotii, fiice si surori de domn.
Peste zobonul [5] de stofa aurita, purta un benisel de felendres [6] albastru blanit cu samur, a caruia mnice
atrnau dinapoi; era ncinsa cu un colan de aur, ce se nchia cu mari paftale de matostat, mpregiurate cu petre
scumpe; iar pe grumazii ei atrna o salba de multe siruri de margaritar. Slicul de samur, pus cam ntr-o parte, era
mpodobit cu un surguci alb si sprijinit cu o floare mare de smaragde. Parul ei, dupa moda de atuncea, se mpartea
despletit pe umerii si spatele sale. Figura ei avea acea frumuseta care facea odinioara vestite pre femeile
Romniei si care se gaseste rar acum, degenernd cu amestecul natiilor straine. Ea nsa era trista si tnjitoare, ca
floarea espusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca. Ea vazuse murind pre parintii sai, privise pre un
frate lepadndu-si relegea si pre celalalt ucis; si mai ntai hotarta de obstie a fi sotia lui Jolde (pre care nici l
stia), acum fusese silita de aceeasi obstie, care dipoza de inima ei far-a o mai ntreba, a da mna lui Alexandru-

voda, pre care cinstindu-l si supuindu-i-se ca unui barbat, ar fi voit sa-l iubeasca, daca ar fi aflat n el ct de putina
simtire omeneasca.
Apropiindu-se, se pleca si-i saruta mna. Lapusneanul o apuca de mijloc, si radicnd-o ca pre o pana, o puse pe
genunchii sai.
Ce veste, frumoasa mea doamna? zise el sarutnd-o pre frunte; ce pricina te face astazi, cnd nu-i sarbatoare, ati lasa fusele? Cine te-au trezit asa de dimineata?
Lacrimilor jupneselor vaduve care se varsa la usa mea si care striga rasplatire la domnul Hristos si la sfnta
nascatoare, pentru sngele care versi.
Lapusneanul, posomorndu-se, desfacu bratele; Ruxanda cazu la picioarele lui.
O, bunul meu domn! viteazul meu sot! urma ea, destul! Ajunga atta snge varsat, atte vaduvii, atta sarimani
[7] ! Gndeste ca maria-ta esti prea puternic si ca niste saraci boieri nu-ti pot strica. Ce-ti lipseste mariei-tale! N-ai
cu nime razboi; tara este linistita si supusa. Eu, Dumnezeu stie! ct te iubesc! si copiii mariei-tale snt frumosi si
tineri. Judeca ca dupa viata este si moarte si ca maria-ta esti muritor si ai sa dai seama! Pentru ca, cu monastirile
nu se rascumpara sngele, ci mai ales ispitesti si nfrunti pre Dumnezeu, socotind ca facnd biserci l poti mpaca,
si
Muiere nesocotita! striga Lapusneanul sarind drept n picioare si mna lui, prin deprindere, se razama pe junghiul
[8] din cingatoarea sa; dar ndata, stapnindu-se, se pleca si, radicnd pre Ruxanda de jos:
Doamna mea! i zise, sa nu-ti mai scape din gura astfel de vorbe nebune, ca, zau, nu stiu ce se poate ntmpla.
Multameste sfntului mare mucenic Dimitrie izvortorul de mir, a carui hram se praznuieste la biserica ce noi i-am
facut la Pngarati, ca ne-au oprit de a face un pacat, aducndu-ne aminte ca esti mama copiilor nostri.
De as sti ca ma vei si omor, nu pot sa tac. Ieri, cnd voiam sa intru, o jupneasa cu cinci copii s-au aruncat
naintea radvanului [9] meu si m-au oprit aratndu-mi un cap tintuit n poartea curtii; Ai sa dai seama, doamna!
mi zise, ca lasi pre barbatul tau sa ne taie parintii, barbatii si fratii Uita-te, doamna, acesta-i barbatul meu,
tatal copiilor acestora, care au ramas saraci! Uita-te! si mi arata capul sngeros si capul se uita la mine grozav!
Ah! Stapne! de atunci nencetat vad capul acela si mi-e tot frica! Nu pot sa ma odihnesc.
Si ce vrei? ntreba Lapusneanul zmbind.
Vreau sa nu mai versi snge, sa ncetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, sa sare inima din mine.
ti fagaduiesc ca de poimne nu vei mai vedea, raspunse Alexandru-voda; si mne ti voi da un leac de frica.
Cum? ce vrei sa zici?
Mne vei vedea. Acum, draga doamna, du-te de-ti vezi copiii si cauta de casa cum se cuvine unei bune gospodine
si pune la cale sa ne gateasca un ospat, caci mne dau masa mare boierilor.
Doamna Ruxanda iesi dupa ce iarasi i saruta mna.
Barbatul sau o pitrecu pna la usa.
Ei! pus-ai toate la cale? ntreba el, viind grabnic catra armasul sau, care intrase atunce.
Tot este gata.
Dar oare vor veni?
Vor veni.

Capul lui Motoc vrem


De cu seara se facuse de stire tuturor boierilor sa se adune a doua zi, fiind sarbatoare, la mitropolie, unde era sa
fie si domnul, ca sa asculte liturghia si apoi sa vie sa prnzeasca la curte. Cnd sosi Alexandru-voda, sfnta slujba
ncepuse si boierii erau toti adunati. mpotriva obiceiului sau, Lapusneanul, n ziua aceea, era mbracat cu toata
pompa domneasca. Purta corona Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca.
Nici o arma nu avea alta dect un mic junghi cu plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de
srma. Dupa ce a ascultat sf. slujba, s-a cobort din strana, s-a nchinat pe la icoane si, apropiindu-se de racla sf.
Ioan cel nou, s-a plecat cu mare smerenie si a sarutat moastele sfntului. Spun ca in minutul acela el era foarte
galben la fata si ca racla sfntului ar fi tresarit. Dupa aceasta, suindu-se iarasi n strana, se nturna catre boieri si
zise: Boieri dumneavoastra! De la venirea mea cu a doua domnie si pna astazi, am aratat asprime catre multi; mam aratat cumplit, rau, varsnd sngele multora. Unul Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de
aceasta; dar dumneavoastra stiti ca m-a silit numai dorinta de a vedea contenind glcevirile si vnzarile unora si
altora, care tinteau la rasipa tarii si la peirea mea. Astazi snt altfel trebile. Boierii si-au venit n cunostiinta; au
vazut ca turma nu poate fi fara pastor, pentru ca zice mntuitorul; Bate-voi pastorul, si se vor mprastia oile.
Boieri dumneavoastra! Sa traim de acum n pace, iubindu-ne ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele
zece porunci: Sa iubesti pre aproapele tau ca nsuti pre tine si sa ne iertam unii pre altii, pentru ca sntem
muritori, rugndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos si facu cruce sa ne ierte noua gresalele, precum iertam si
noi gresitilor nostri.. Sfrsind aceasta desantata cuvntare, merse n mijlocul bisaricii si, dupa ce se nchina iarasi,
se nturna spre norod n fata, n dreapta si n stnga, zicnd:
Iertati-ma, oameni buni si boieri dumneavoastra!
Dumnezeu sa te ierte, maria-ta! raspunsera toti, afara de doi juni ce sta gnditori, razamati de un mormnt lnga
usa, nsa nime nu le-a luat seama. Lapusneanul iesi din biserica, poftind pre boieri sa vie ca sa ospateze mpreuna;
si ncalecnd, se nturna la palat. Toti se mprastiara.

Cum ti pare? zise unul din boierii care i-am vazut ca nu iertase pre Alexandru-voda.
Te sfatuiesc sa nu te duci astazi la dnsul la masa, raspunse celalalt; si se amestecara n norod. Acesti erau
Spancioc si Stroici. La curte se facuse mare gatire pentru ospatul acesta. Vestea se mprastiase ca domnul se
mpacase cu boierii si boierii se bucurau de o schimbare ce le da nadejde ca vor putea ocupa iarasi posturi, ca sa
adune noua avutii din sudoarea taranului. Ct pentru norod, el era indiferent; el din mpacarea aceasta nu astepta
vreun bine, nici prepunea vreun rau. Norodul se nvoia cu obladuirea lui Alexandru-voda; crtea numai asupra
ministrului sau Motoc, care ntrebuinta creditul ce-l avea la domn, spre mpilarea gloatei. Caci, desi era
necontenite jalobele obstiei pentru jafuirile lui Motoc, Lapusneanul sau nu raspundea, sau nu le asculta. Ceasul
prnzului apropiindu-se, boierii ncepura a veni calari, ntovarasiti fiestecare de cte doua-trei slugi. Luau seama
nsa ca curtea era plina de lefecii narmati si ca patru tunuri sta ndreptate spre poarta; dar socoteau ca snt puse
pentru a serba, dupa obicei, ceremonia prin salve. Unii poate ca si prepuneau vreo cursa, dar odata intrnd, nu se
mai putea nturna: caci portile erau strajuite si pazitorii porunciti a nu lasa sa iasa nime. Adunndu-se, boierii, 47
la numar, Lapusneanul se puse n capul mesii, avnd n dreapta pre logofatul Trotusan si n stnga pre vornicul
Motoc. ncepura a zice [10] din surle: si bucatele se adusera pe masa. n Moldavia, pe vremea aceea, nu se
introdusese nca moda mncarilor alese. Cel mai mare ospat se cuprindea n cteva feluri de bucate. Dupa borsul
polonez, veneau mncari grecesti ferte cu verdeturi, care pluteau n unt; apoi pilaful turcesc, si, n sfrsit,
fripturile cosmopolite. Pnza mesii si servetele erau de filaliu [11] tesute n casa. Tipsiile pe care aduceau
bucatele, talgerile si paharele erau de argint. Pe lnga parete sta asezate n rnd mai multe ulcioare pntecoase,
pline de vin de Odobesti si de Cotnar si la spatele fiestecaruia boier dvorea cte o sluga, care dregea [12]. Toate
aceste slugi erau narmate. n curte, pe lnga doua junci si patru berbeci fripti, erau trei poloboace desfundate,
pline de vin; slujitorii mncau si beau; boierii mncau si beau. Acum capetele ncepusera a se nfierbnta; vinul si
facea lucrare. Boierii nchinau si urau pre domn cu vivate zgomotoase, la care raspundeau lefeciii prin chiote si
tunurile prin bubuit. Acum era aproape a se scula de la masa, cnd Veverita ridica paharul si nchinnd zise:
Sa traiesti ntru multi ani, maria-ta! sa stapnesti tara n pace si milostivul Dumnezeu sa te ntareasca n gndul
ce ai pus de a nu mai strica pre boieri si a bntui norodul N-apuca sa sfrseasca, caci buzduganul armasului,
lovind-l drept n frunte, l obor la pamnt.
A! voi ocarti pre domnul vostru! striga acesta; la ei, flacai! n minut, toti slujitorii de pe la spatele boierilor,
scotnd junghiurile, i lovira; si alti ostasi, adusi de capitanul de lefecii, intrara si napustira cu sabiile n ei. Ct
pentru Lapusneanul el luasa pre Motoc de mna si se trasesa lnga o fereastra deschisa, de unde privea macelaria
ce ncepuse. El rdea; iar Motoc, silindu-se a rde ca sa placa stapnului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii
sai clantanind. Si cu adevarat era groaza a privi aceasta scena sngeroasa. nchipuiasca-si cineva ntr-o sala de
cinci stnjeni lunga si de patru lata, o suta si mai multi oameni ucigasi si hotarti spre ucidere, calai si osnditi,
luptndu-se, unii cu furia deznadejdei, si altii cu aprinderea betiei. Boierii, neavnd nici o grija, surprinsi misaleste
pe din dos, fara arme, cadeau far-a se mai mpotrivi. Cei mai batrni mureau facndu-si cruce; multi nsa din cei
mai juni se aparau cu turbare; scaunele, talgerele, tacmurile mesii se faceau arme n mna lor; unii, desi raniti, se
nclestau cu furie de gtul ucigasilor si, nesocotind ranele ce priimeau, i strngeau pn-i naduseau. Daca vreunul
apuca vreo sabie, si vindea scump viata. Multi lefecii perira, dar n sfrsit nu mai ramasa nici un boier viu.
Patruzeci si septe de trupuri zaceau pe parchet! n lupta si trnta aceasta, masa se rasturnase; ulcioarele se
sparsesera si vinul amestecat cu snge facuse o balta pe lespezile salei. Odata cu omorul de sus, ncepuse uciderea
si n curte. Slugile boierilor, vazndu-se lovite fara veste de soldati, plecara de fuga. Putini care scapara cu viata,
apucnd a sari peste ziduri, dasa larma pe la casele boierilor; si invitnd pre alte slugi si oameni boieresti,
burzuluisera norodul si tot orasul alergase la poarta curtii, pre care ncepuse a o taia cu protivire. Gloata se
ntarta din mult mai mult. Lapusneanul, pre care l nstiintase de pornirea norodului, trimise pre armasul sa-i
ntrebe ce vor si ce cer? Armasul iesi.
Ei, vornice Motoace, zise apoi nturnndu-se spre acesta, spune, n-am facut bine ca m-am mntuit de raii acestii
si am scapat tara de o asa rie?
Maria-ta, ai urmat cu mare ntelepciune, raspunse mrsavul curtezan; eu de mult aveam de gnd sa sfatuiesc pre
m.ta la aceasta, dar vad ca ntelepciunea mariei-tale au apucat mai nainte si ai facut bine ca i-ai taiat; pentru
ca fiindca era sa Vad ca armasul ntrzie, zise Lapusneanul curmnd pre Motoc, care se nvalmasea n vorba.
mi vine sa poruncesc sa deie cu tunurile n prostimea acea. Ha, cum socoti si dumneata?
Asa, asa, sa-i mpuste cu tunurile; nu-i vreo paguba c-or muri cteva sute de mojici, de vreme ce au perit atta
boieri. Da, sa-i omare de istov.
M-asteptam s-aud asemene raspuns, zise cu otarre Lapusneanul, dar sa vedem ntai ce vror. n vremea aceasta,
armasul se suise pe poarta curtii si, facnd semn, striga:
Oameni buni! Maria-sa voda ntreaba ce vreti si ce ceriti? si pentru ce ati venit asa cu zurba? Prostimea ramasa
cu gura cascata. Ea nu se astepta la asemenea ntrebare. Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. ncepu a
se strnge n cete, cete, si a se ntreba unii pe altii ce sa ceara. n sfrsit ncepura a striga:
Sa micsureze dajdiile! Sa nu ne zapciasca!
Sa nu ne mai mplineasca! Sa nu ne mai jafuiasca!
Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc! Motoc! Motoc! El ne beleste si ne prada! El
sfatuieste pre voda! Sa moara!

Motoc sa moara! Capul lui Motoc vrem! Acest din urma cuvnt, gasind un eho n toate inimile, fu ca o schinteie
electrica. Toate glasurile se facura un glas si acest glas striga: Capul lui Motoc vrem.
Ce cer? ntreba Lapusneanul, vaznd pre armasul intrnd.
Capul vornicului Motoc, raspunse.
Cum? Ce? striga acesta sarind ca un om ce calca pe un sarpe; n-ai auzit bine, frtate! vrei sa suguiesti, dar nu-i
vreme de saga. Ce vorbe snt aceste? Ce sa faca cu capul meu? ti spun ca esti surd; n-ai auzit bine!
Ba foarte bine, zise Alexandru-voda, asculta singur. Strigarile lor se aud de aici. ntr-adevar, ostasii
nemaimpotrivindu-se, norodul ncepuse a se catara pe ziduri, de unde striga n gura mare: Sa ne deie pe Motoc!
Capul lui Motoc vrem!
Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc! Dar ce le-am
facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa
postesc ct voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!
Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile ntr-nsii Sa moara
toti! Eu snt boier mare; ei snt niste prosti!
Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu snge rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi
pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai nsuti cnd mi spuneai ca
nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Snt bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vnzndumi oastea lui Anton Sechele [13] si mai pe urma lasndu-ma si trecnd n partea Tomsii.
Oh! nenorocitul de mine! striga Motoc smulgndu-si barba, caci de pe vorbele tiranului ntelegea ca nu mai este
scapare pentru el. ncai lasati-ma sa ma duc sa-mi pun casa la cale! fie-va mila de jupneasa si de copilasii mei!
lasati-ma sa ma spoveduiesc! Si plngea, si tipa, si suspina.
Destul! striga Lapusneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii romn verde. Ce sa te mai spoveduiesti? Ce-i sa spui
duhovnicului? ca esti un tlhar si un vnzator? Asta o stie toata Moldova. Haide! luati-l de-l dati norodului si-i
spuneti ca acest fel plateste Alexandru-voda celor ce prada tara. ndata armasul si capitanul de lefecii ncepura a-l
tr. Ticaitul boier racnea ct putea, vrnd sa se mpotriveasca; dar ce puteau batrnile lui mni mpotriva acelor
patru brate zdravane care-l trageau! Vrea sa se sprijineasca n picioare, dar se mpedeca de trupurile confratilor
sai si luneca pe sngele ce se nchegase pe lespezi. n sfrsit puterile i slabira, si satelitii tiranului, ducndu-l pe
poarta curtii mai mult mort dect viu, l mbrncira n multime. Ticalosul boier cazu n bratele idrei acestei cu
multe capete, care ntru o clipala l facu bucati.
Iata cum plateste Alexandru-voda la cei ce prada tara! zisera trimisii tiranului.
Sa traiasca maria-sa voda! raspunse gloata. Si multamindu-se de asta jertfa, se mprastii. n vreme ce
nenorocitul Motoc perea acest fel, Lapusneanul porunci sa radice masa si sa strnga tacmurile; apoi pusa sa rateze
capetele ucisilor si trupurile le arunca pe fereastra. Dupa aceea, lund capetele, le asaza n mijlocul mesii pe ncet
si cu rnduiala, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa
ranguri, pna ce facu o piramida de patruzeci si septe capatne, vrful caria se nchia prin capul unui logofat mare.
Apoi, spalndu-se pe mni, merse la o usa laturalnica, trase zavorul si drugul de lemn care o nchidea si intra n
apartamentul doamnei. De la nceputul tragediei acestia, doamna Ruxanda, nestiind nimic de cele ce se petrecea,
era ngrijita. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise, caci, dupa obiceiul vremii de atunci, femeile nu ieseau
din apartamentul lor si slujnicele nu puteau risca n mijlocul unei ostimi ce nu cunostea ce este disciplina. Una din
ele, mai ndrazneata, iesind, auzise vorba ca este zurba asupra lui voda si adusese aceasta veste stapnei sale.
Buna doamna, temndu-se de furia norodului, era spariata, si cnd a intrat Alexandru, a gasit-o rugndu-se
dinaintea icoanei, avnd copiii pe lnga dnsa.
A! striga ea, slava Maicei Domnului ca te vad! Mi-au fost tare frica.
Pentru aceea, precum ti-am fagaduit, ti-am gatit un leac de frica. Vina cu mine, doamna.
Dar ce tipete, ce strigari se auzeau?
Nimic. Slujitorii s-au fost luat la sfada, dar s-au linistit. Zicnd aceste, lua pre Ruxanda de mna si o aduse n
sala. ntru vederea grozavii privelisti, ea slobozi un tipet strasnic si lesina.
Femeia tot femeie, zise Lapusneanul zmbind; n loc sa se bucure, ea se sparie. Si lund-o n brate, o duse n
apartamenturile ei. Apoi nturnndu-se iarasi n sala, gasi pre capitanul de lefecii si pre armasul asteptndu-l.
Tu pune sa arunce peste zid hoiturile cnilor acestora, iar titvele sa le nsire pre zid, zise lefeciului. Iar tu,
adresndu-se catre armas, sa-mi pui mna pe Spancioc si pe Stroici. nsa Stroici si Spancioc erau acum aproape de
Nistru. Gonasii i ajunsera tocmai cnd treceau hotarul:
Spuneti celui ce v-au trimis, striga catra ei Spancioc, ca ne vom vedea pn-a nu muri!

De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu


Patru ani trecusera de la scena aceasta, n vremea carora Alexandru-voda, credincios fagaduintei ce dase doamnei
Ruxandei, nu mai taiese nici un boier. Dar pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenesti,
nascoci feluri de schingiuiri.
Scotea ochi, taia mni, ciuntea si seca pe care avea prepus; nsa presupusurile lui erau parelnice, caci nime nu mai
cuteza a crti ct de putin.
Cu toate aceste, era nelinistit, caci nu putuse pune mna pe Spancioc si pe Stroici, care sedeau la Camenita,
asteptnd si pndind vreme. Desi avea doi gineri grafi cu mare influinta la Curtea Polonei, era ngrijit de acesti doi

boieri, sa nu nvite pre poloni, care nu cautau dect pretexte, spre a ntra n Moldavia; dar acesti doi romni erau
prea buni patrioti ca sa nu judece ca razboiul si venirea ostilor straine ar fi fost peirea patriei.
Lapusneanul le scrisese n mai multe rnduri ca sa vie, legndu-se prin cele mai mari juraminte ca nu le va face
nimica, dar ei stiau ct pretuieste juramntul lui. Ca sa-i privigheze mai de aproape, se muta n cetatea Hotinului,
pre care o ntari mai cu osabire; nsa aici se bolnavi de lngoare. Boala facu rapezi naintiri si n curnd tiranul se
vazu la usa mormntului.
n delirul frigurilor, i se parea ca vede toate jertfele cruziei sale, fioroase si amenintatoare, ngrozindu-l si
chemndu-l la judecata Dumnezeului dreptatii. n desert se nvrtea n patul durerii, caci nu putea afla ragaz.
Chemnd pe mitropolitul Teofan, pre episcopi si pre boieri si spuindu-le ca se simte sosit la sfrsitul vietii, si ceru
iertare de la toti, umilindu-se; pe urma i ruga sa le fie mila de fiul sau Bogdan, pre care l lasa mostean scaunului
si sa-l ajute caci, fiind n frageda vrsta, ncungiurat de puternici vrajmasi, nu se va pute apara nici pre sine, nici
pre tara, de nu va fi unire ntre boieri si de nu vor ave dragoste si supunere catra domn.
Ct pentru mine, urma a zice, de ma voi si ridica din boala aceasta, snt hotart a ma duce la calugarire n
monastirea Slatina, unde sa ma spasesc, cte zile mi va mai lasa Dumnezeu. Deci, va rog, parinti arhierei, de ma
veti vedea aproape de moarte, sa ma tundeti calugar
Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile l apucara si un lesin grozav ca moartea i ngheta trupul, nct mitropolitul si
episcopii, creznd ca se sfarseste, l calugarira, puindu-i nume Paisie, dupre numele Petru, ce avea pan-a nu se
face domn.
Dupa aceasta, salutnd pre doamna Ruxanda de regenta n vremea minoritatei fiului ei, proclamara pre Bogdan de
domn. Apoi ndata pornira stafete pe la boierii din tara si emigrati si pe la capitanii ostilor.
Abia amurgise cnd Stroici si Spancioc sosira.
Descalecnd pe la gazde, alergara cu pripa la cetate. Cetatea era muta si pustie ca un mormnt de uries. Nu se
auzea decit murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stncoasele ei coaste, sure si goale si strigatul monoton a
ostasilor pe lungile lor lance. Suindu-se n palat, i cuprinse nu putina mirare nentlnind pre nime; n sfrsit, o
sluga le arata camera bolnavului. Voind sa intre, auzira un mare zgomot si se oprira ca sa asculte.
Lapusneanul se trezise din letargia sa.
Deschiznd ochii, vazu doi calugari stnd unul la cap si altul la picioarele sale, neclintiti ca doua statuie de bronz;
se uita pe dnsul si se vazu coperit cu o rasa; pe capatiul sau sta un potcap. Vru sa radice mna si se mpedeca n
niste metanii de lna. I se paru ca viseaza si iarasi nchise ochii; dar redeschizndu-i peste putin, vazu acelesi
lucruri, metaniile, potcapul, calugarii.
Cum te mai simti, frate Paisie? l ntreba unul din monahi, vazndu-l ca nu doarme.
Numele acesta i aduse aminte de toate cele ce se petrecusera. Sngele ntr-nsul ncepu a ferbe si, sculndu-se pe
jumatate:
Ce pocitanii snt aceste? striga. A! voi va jucati cu mine! Afara, boaite! Iesiti! ca pre toti va omor! Si cauta o
arma pe lnga el, dar negasind dect potcapul l azvrli, cu mnie n capul unui calugar.
ntru auzul strigarilor lui, doamna cu fiul ei, mitropolitul, boierii, slugile ntrara toti n odaie.
Chiar atunci cei doi boieri venisera si sta ascultnd la usa.
A! voi m-ati calugarit, striga Lapusneanul cu glas ragusat si sparios; gnditi ca veti scapa de mine? Dar sa va iasa
din minte! Dumnezeu sau dracul ma va nsanatosa, si
Nenorocite, nu huli! l curma mitropolitul; uiti ca esti n ceasul mortii! Gndeste, pacatosule, ca esti monah; nu
mai esti domn! Gndeste ca prin hulele si strigarile tale sparii pre asta femeie nevinovata si pre acest copil n care
razema nadejdea Moldaviei
Boaita fatarnica! adaoga bolnavul, zbuciumndu-se a se scula din pat; taca-ti gura; ca eu, care te-am facut
mitropolit, eu te dezmitropolesc. M-ati popit voi, dar de ma voi ndrepta, pre multi am sa popesc si eu! [14] Iar pre
cateaua asta voi s-o tai n patru bucati mpreuna cu tncul ei, ca sa nu mai asculte sfatuirile boaitelor si a
dusmanilor mei Minte acela ce zice ca snt calugar! Eu nu snt calugar, snt domn! Snt Alexandru-voda! Sariti,
flacai! Unde-s voinicii mei? Dati! dati de tot! Eu va poruncesc. Ucideti-i pre toti Nici unul sa nu scape. A! manadus! Apa! apa! apa! si cazu rasturnat pe spate, hrcind de turbare si de mnie.
Doamna si mitropolitul iesira. La usa i ntmpinara Stroici si Spancioc.
Doamna! zise Spancioc apucnd de mna pe Ruxanda, omul acesta trebuie sa moara numaidect. Iata un praf,
pune-l n bautura lui
Otrava! striga ea, nfiorndu-se.
Otrava, urma Spancioc. De nu va muri ndata omul acesta, viata mariei-tale si a copilului acestui este n
primejdie. Destul a trait tatal si destule a facut. Moara tatal ca sa scape fiul.
O sluga iesi.
Ce este? ntreba doamna.
Bolnavul s-a trezit si cere apa si pre fiul sau. Mi-au zis sa nu ma duc fara el.
Oh! vrea sa-l omoare, racni diuoasa muma, strngnd cu furie copilul la sn.
Nu-i vreme de stat n gnduri, doamna, adaogi Spancioc. Ada-ti aminte de doamna lui Stefanita-voda [15] si
alege ntre barbat si ntre fiiu.
Ce zici, parinte! zise sarmana femeie, nturnndu-se cu ochi lacrmatori spre mitropolitul.

Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu sa te povatuiasca. Iar eu ma duc sa gatesc tot
pentru purcederea noastra cu noul nostru domn; si pre cel vechi, Dumnezeu sa-l ierte si sa te ierte si pre tine.
Zicnd aceste, cuviosul Teofan se departa.
Ruxanda lua un pahar de argint plin de apa, pre care-l aducea sluga; si apoi, mahinaliceste si silita mai mult de
boieri, lasa sa cada otrava n el. Boierii o mpinsera n camera bolnavului.
Ce face? ntreba Spancioc pre Stroici, care crapase usa si se uita.
ntreaba de fiul sau zice ca vrea sa-l vada cere de baut doamna tremura i da paharul nu vre sa-l
iaie!
Spancioc sari si scoase junghiul din cingatoare.
Ba, l ia, bea Sa-ti fie de bine, maria-ta!
Ruxanda iesi tremurnda si galbana si, razemndu-se de parete:
Voi sa dati seama naintea lui Dumnezeu, zise suspinnd, ca voi m-ati facut sa fac acest pacat.
Mitropolitul veni.
Sa mergem, zise doamnei.
Dar cine va cauta de nenorocitul acesta?
Noi, raspunsera boierii.
Oh! parinte, ce ma facusi sa fac! zise doamna catra mitropolitul si se duse cu el plngnd.
Amndoi boierii intrara la bolnav.
Otrava nca nu ncepuse a-si face lucrarea. Lapusneanul sta ntins cu fata n sus, linistit, dar foarte slab. Cnd
ntrara boierii, el i privi ndelung si necunoscndu-i, i ntreba cine snt si ce voiesc?
Eu snt Stroici, raspunse acesta.
Si eu Spancioc, adaogi celalalt; si aceea ce voim este sa te vedem pn-a nu muri, cum ti-am fagaduit.
Oh! vrajmasii mei! suspina Alexandru.
Eu snt Spancioc, urma acesta, Spancioc pre care ai vrut sa-l tai, cnd ai ucis 47 de boieri si care a scapat din
ghearile tale! Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasndu-i femeia si copiii sa cersatoreasca pe la usile crestinilor.
Ah! ce foc simt ca ma arde, striga bolnavul, apucndu-se cu mnile de pntece.
Zi Acum slobozeste, caci ai sa mori. Otrava lucreaza.
Oh! m-ati otravit, nelegiuitilor! Doamne! fie-ti mila de sufletul meu! O, ce foc! Unde-i doamna? Unde-i copilul
meu?
S-au dus si te-au lasat cu noi.
S-au dus si m-au lasat! m-au lasat cu voi! Oh! omorti-ma, sa scap de durere! Oh! njunghe-ma tu, tu esti mai
tnar, fie-ti mila! scapa-ma de durerile ce ma sfsie! njunghe-ma! zise, nturnndu-se spre Stroici.
Nu-mi voi spurca vitejescul junghi n sngele cel pngarit a unui tiran ca tine.
Durerile cresteau. Otravitul se zbuciuma n convulsii.
Oh! striga, mi arde sufletul! oh! dati-mi apa dati-mi ceva sa beau!
Iata, zise Stroici, lund paharul de argint de pe masa; au ramas drojdiile otravii. Bea si te racoreste.
Ba; ba, nu, nu vreu, zise bolnavul strngnd dintii.
Atunci Stroici l apuca si-l tinu neclintit; iar Spancioc, scotnd cutitul din teaca, i desclesta cu vrful lui dintii si i
turna pe gt otrava ce mai era n fundul paharului.
Lapusneanul, mugind ca un taur ce vede trunchiul si securea ce a sa-l loveasca, voi a se-nturna cu fata spre
parete.
Ce, vrei sa nu ne mai vezi? zisera boierii. Ba, se cade spre osnda ta sa ne privesti; nvata a muri, tu care stiai
numai a omor. Si apucndu-l amndoi, l tineau nemiscat, uitndu-se la el cu o bucurie infernala si mustrndu-l.
Nenorocitul domn se zvrcolea n spasmele agoniei; spume facea la gura; dintii i scrsneau si ochii sai sngerati se
holbasera; o sudoare nghetata, trista a mortii prevestitoare, iesea ca niste nasturi pe obrazul lui. Dupa un chin de
jumatate ceas, n sfrsit, si dete duhul n mnile calailor sai.
Acest fel fu sfrsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de snge n istoria Moldaviei.
La monastirea Slatina, zidita de el, unde e ngropat, se vede si astazi portretul lui si a familiei sale.