Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fişe de lucru
Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict
I. Mircea cel Bătrân
A. Asupra acestui Mircea care a început întâi mai înainte război, [...] Baiazid [...], găsindu-i vină, a pornit cu război şi
trecând peste Istru [Dunăre] mergea înainte robind ţara. Dar Mircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu
şi-a făcut planul să vină asupra lui să dea lupta [...] însă, se ţinea şi el cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de
stejar ale ţării, care sunt multe şi acoperă în toate părţile ţara, să nu fie uşor de umblat pentru duşmani şi nici lesne de
cucerit. Şi ţinându-se pe urma lui, săvârşea isprăvi vrednice de amintit, dând lupte, când vreo unitate duşmană
rupându-se, se îndrepta uneori prin ţară după hrană sau la prădat vite; şi aşa cu foarte mare îndrăzneală se ţinea de
armata [otomană]. Ţinându-se de urma lui Baiazid, se lupta într-una cu el, în chip strălucit.”
(Laonicus Chalcocondil, Expuneri istorice)
B. Şi lănci nenumărate s-au frânat atunci şi mulţimea săgeţilor a fost nenumărată, încât văzduhul nu se mai putea
vedea de desimea lor. [...] Baiazid s-a înspăimântat şi a fugit şi râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din mulţimea
trupurilor căzute.
(O cronică bulgară contemporană despre bătălia de la Rovine)
C. Şi anume, mai întâi ca noi, când şi de câte ori de acum înainte domnul nostru regele [Ungariei] va merge cu oştirea
sa, el însuşi împotriva turcilor pomeniţi sau împotriva oricăror altora ce ţin cu ei atunci să fim ţinuţi şi datori a merge
cu dânsul, de asemenea noi înşine împotriva acelora, cu toată oştirea, cu oamenii şi cu toată puterea noastră. Şi dacă
domnul, regele nu ar merge el însuşi, ci ar trimite numai oştirea sa, atunci şi noi să fim ţinuţi şi datori de asemenea să
trimitem numai oştirea şi pe oamenii noştri, împotriva acelora, dimpreună cu oştirea domnului rege [...] dacă va merge
[...] în părţile Dobrogei, sau pe oricare alte pământuri, cetăţi, ţinuturi, trecători, limanuri şi în orice alte locuri supuse
stăpânirii şi ascultării noastre, slobodă, paşnică şi sigură trecere şi hrană totdeauna potrivită pentru banii lor.
(Tratatul de alianţă dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, 7 martie 1395, Braşov)
D. Jicmon (Sigismund) craiul unguresc, adună toată tăria despre apus; domnii, voievozii, boierii, nemţi şi francezi şi
pre uscat şi pre Dunăre că nu se vedea apa de mulţimea corăbiilor; [venea] Mircea voievod cu românii şi de la Manoil
Paleologul veniră corăbii multe pline de voinici din Ţarigrad [Constantinopol] şi den Veneţia 30 de corăbii, deci
mergea craiu pe uscat în jos pre Dunăre cu fală mare şicu oşti tocmite, împlătoşaţi, poleiţi şi sclipea de-ţi părea că
răsare soarele, şi când sosi la cetatea de Necopoe, el vrea să [o] ia, iară Baiazid strânse turcii cu totul despre răsărit şi
păziră curând de se loviră făţiş cu cei despre apus şi fu sfadă mare în multă vreme ce învinseră turcii pre unguri, iară
craiul scapă într-o corabie, iar Baiazid i-au gonit până la Dunăre şi mulţi se înecară în Dunăre.
(Mihail Moxa, Cronografia)
Pornind de la aceste surse răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Numiţi un popor menţionat în sursa C.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa C.
3. Numiţi conducătorul menţionat atât în sursa A cât şi în sursa B.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia se foloseşte ca tactică atacul
surpriză asupra adversarului.
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.
6. Formulaţi, pe baza sursei D, un punct de vedere referitor la armata condusă de Sigismund, folosind două informaţii
selectate din sursă.
7. Menţionaţi din sursa C trei informaţii referitoare la obligaţiile lui Mircea cel Bătrân faţă de regele Ungariei.
8. Numiţi sursa care susţine punctul de vedere conform căruia Baiazid a suferit o mare înfrângere pe câmpul de luptă.
9. Numiţi sursa care combate punctul de vedere conform căruia Baiazid a suferit o mare înfrângere pe câmpul de luptă
din partea unor armate creştine aliate.
II. Vlad Ţepeş
A. În anul [1462, sultanul Mahomed al II-lea] trimite la voievodul Valahiei [Vlad Ţepeş] un sol anunţându-l să vină în
grabă la închinăciune [...].Voievodul i-a răspuns însă: „cât despre sine să vină însuşi la închinăciune [...] este cu
neputinţă”. [Sultanul] şi-a strâns armata de pretutindeni, peste 150 de mii; şi, în vreme de primăvară, [...] a venit la
Danubiu [Dunăre]. [...] Tiranul trecând Danubiul, a străbătut [Ţara Românească]. [...] Tiranul s-a înspaimântat şi
noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras şanţuri şi a ridicat valuri [de pământ] şi sta în mijlocul lor. Vlahul
[Vlad Ţepeş] însă sculându-se dis-de-dimineaţă şi rânduindu-şi bine oamenii de sub el, a năvălit, când era încă
întuneric, şi, nimerind în partea dreaptă a taberei, a intrat deodată înăuntru şi până în ziuă a tăiat turci fără de număr şi
până ce s-a luminat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei. Când însă s-a făcut dimineaţă, românii au intrat în [tabăra]
lor.
(Mihail Ducas, Istoria turco-bizantină)
B. Deci să ştii, Măria Ta, că am călcat pacea cu ei [cu turcii] [...] Văzând ei ceea ce am făcut, au părăsit gâlcevile şi
certurile pe către le aveau până acum în toate alte părţi, atât dinspre ţara şi coroana cea sfântă a Măriei Tale, cât şi din
toate celelalte părţi, şi şi-au aruncat toată turbarea asupră-ne. Cum se va deschide vremea, adică primăvara, au de gând
să vie duşmăneşte, cu toată puterea lor. Însă vaduri n-au, că ai vadurile lor de la Dunăre, în afară de Vidin, am pus să le
ardă, să le nimicească şi să le facă pustii. Deoarece pe vadul Vidinului prea puţin pot să ne aducă vreun rău, ei ar vrea
să-şi aducă vasele de la Constantinopol şi Galipole, pe mare, la Dunăre. Deci, Măria Ta, milostive Doamne, dacă voia
Măriei Tale este să ai luptă cu ei, atunci strânge-ţi toată ţara şi tot poporul de oaste, atât călăreţii, cât şi pedestraşii, adu-
l în această ţară peste munţi a noastră şi binevoieşte să te baţi aici cu ei. Iar dacă nu vrei Măria Ta însuţi, atunci fii bun
şi trimete-ţi oastea întreagă în părţile transilvane ale Măriei Tale, încă de la sărbătoarea Sfântului Grigore. Dacă însă
Măria Ta nu vrei să dai toată oastea, atunci dă numai cât ţi-e voia, măcar Transilvania şi părţile secuieşti.
(Scrisoarea lui Vlad Ţepeş către Matia Corvin, 11 februarie 1462)
C. Şi cum [sultanul] Mahomed nu avea nici cele trebuincioase pentru oştire şi nici nu putea urmări pe Draculea în
pădurile în care se ascunsese fără a se expune la primejdii din cele mai mari, pierzând pe mulţi dintre ai săi, fu nevoit
să facă calea întoarsă fără nici o pradă şi fără a dobândi victoria pentru care venise. Iar boierii munteni, scăpând de
vrăjmaşul care pricinuise atâta teamă, uitară de binele pe care li-l făcuse Draculea şi începură împotriva lui uneltiri
periculoase, refuzară a mai face serviciul militar, ridicară în slăvi pe turci, ponegreau pe Draculea, spuneau că victoria
va fi cândva mai dăunătoare învingătorilor decât celor învinşi, că turcii nu se poartă cu vrăjmăşie atâta timp cât ei le
sunt credincioşi şi le plătesc tributul cerut; Draculea, dimpotrivă, se străduia să le arate că nu se cade să ceară pacea de
la cei învinşi, că apărându-se cu arma în mână pot trăi în libertate, şi în sfârşit, că atâta timp cât va trăi el Ţara
Românească nu va plăti tribut turcilor.
(Mihail Bocignoli, despre trădarea lui Vlad Ţepeş de către boieri)
(Cronicarul turc Tevarih-I Ali-I Osman despre expediţia turcilor din Moldova din 1475)
B. Către [Ungaria] şi către toate ţările, în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan Voievod […] vă
spunem că […] păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune [înfrângerea suferită] şi să vie, în luna mai,
[personal] şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii. Dar dacă această
poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută […] atunci toată creştinătatea va fi în primejdie. De aceea, ne rugăm de
domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii […]. Iar noi, din partea
noastră făgăduim, pe credinţa noastră creştină că […] ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinătăţii.
(Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către principii creştini, 25 ianuarie 1475)
C. Noi, Ştefan, voievod al Moldovei, […] în caz că majestatea regală va merge contra turcilor prin Ţara Românească,
noi, Ştefan Voievod, vom merge, în acelaşi timp, în persoană şi cu toată puterea împreună cu majestatea regească. De
asemenea, în caz că majestatea regală ar trimite contra aceloraşi turci pe un căpitan al său prin aceeaşi Valahie, noi,
Ştefan Voievod, vom merge, de asemenea, în persoană şi cu toată puterea cu zisul căpitan.
(Tratatul dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin, regele Ungariei, Iaşi, 12 iulie 1475)
B. Sinan paşa, isprăvind podul [peste Dunăre] atinge malul Ţării Româneşti, îl ocupă […] şi în locul ce se cheamă
Călugăreni […] îşi aşează corturile. […] În următoarea zi, de 13 august [1595, Mihai Viteazul] iese la luptă cu oaste
puţină. […] Lupta [de la Călugăreni, în 1595] ţine mai multe ore […] Turcii resping pe creştini, aceştia se retrag […] şi
pierd 11 tunuri. Era nevoie neapărat, în clipa aceea, de o acţiune eroică, de o ispravă măreaţă, care să cutremure inimile
păgânilor şi să le înalţe pe ale creştinilor. Atunci [Mihai Viteazul], […] a smuls o secure sau o suliţă ostăşească şi,
pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor, străpunge pe un stegar al armatei, taie cu sabia o altă căpetenie
şi, luptând ca un erou, se întoarce nevătămat.
(Balthazar Walter, Scurtă şi adevărată descriere a faptelor săvârşite de Mihai, domnul Ţării Româneşti, prea
strălucitul şi prea viteazul conducător de oşti împotriva duşmanilor creştinătăţii)
C. Apoi ajungând în grabă la Giurgiu, s-a anunţat prin strigări să se facă un popas de trei zile. Din pricina zăpăcelii s-a
luat măsura nechibzuită de a se încasa pengik* de la vreo zece mii de harabale [căruţe] ce erau înşirate, deoarece mai
înainte, când ostaşii islamici, făcând incursiunea în ţinuturile Ţării Româneşti, ajunseseră până la graniţa Ardealului şi
luaseră multe mii de robi şi animale, le vânduseră cu un preţ de nimic în ordie**. În acest timp s-a primit ştirea că a
sosit pe neaşteptate oastea duşmană a lui Mihai cel rău. Atunci s-a renunţat la acea dare şi noaptea oastea a fost lăsată
să treacă. Până dimineaţa au trecut spre partea Rusciucului cortul vizirului, ordia şi ienicerii. De asemenea au trecut
tunuri şi o parte a muniţiilor, dar restul poverilor au rămas, fiind părăsite. Când din cauza învălmăşelii ca din ziua
Apocalipsului oamenii nu ştiau unii de alţii şi erau uluiţi de ceea ce se întâmpla, s-au ivit spre chindie alaiurile
duşmane care şi-au aşezat tabăra în şesul Giurgiului. Apoi, dând un atac asupra lucrurilor părăsite de turci, au început
să le prade şi să le devasteze...Stricând podurile cu tunurile, oastea şi bagajele care se aflau pe el au căzut în Dunăre;
unii din oaste ducându-se pe apa Dunării strigau pe pod ,,ajută-ne Allah..." Cea mai mare parte din muniţii şi tunuri
fiind luate de duşmani,oraşul Giurgiu, de asemenea, în văzul tuturor, a fost incendiat şi în acelaşitimp ghiaurii*** au
început să bată cetatea, pricinuind atâtea nenorociri şi pagube, încât o astfel de înfrângere nu se mai întâmplase în nici
un secol.
*pengik = dare în favoarea sultanului, care reprezenta a cincea parte din prada de război; **ordie = oaste turcească;
*** ghiaur = nume dispreţuitor dat de musulmani persoanelor de altă religie.
(Cronicarul Kiatip Celebi, despre victoria lui Mihai Viteazul la Giurgiu)
D. În vremea când Satârgi paşa bătea Oradea şi Sigismund fugise acasă din Oppel, Mihai-vodă a trimis ajutor lui
Sigismund ca la o mie cinci sute de români, sârbi şi alţii, sub conducerea lui aga Leca. În vremea aceasta a trecut şi
Mihai-vodă Dunărea pe la Nicopole, după ce a gătit de mai înainte ca o mie cinci sute de bărci, lovind acolo în câmpia
Nicopolei pe Hafiz Ahmed paşa şi pe Caraiman paşa şi dându-le război a fost ucis acolo Caraiman paşa, iar celălalt cu
greu a putut să fugă pe un cal fără şa (…) După această luptă a împresurat Nicopolul, l-a bătut trei zile şi l-a stricat,
apoi isprăvindu-i-se pulberea s-a întors înapoi. Dobândit-a în acea luptă multe steaguri, cămile, catâri, nespus de multe
bogăţii. A stricat, jefuit şi prădat vreme de şase săptămâni ţara de dincolo de Dunăre (…) Tăiat-a pretutindeni pe turci
iar pe creştini, sârbi şi bulgari, i-a adus împreună cu vitele şi cu carele lor şi i-a aşezat în Ţara Românească . Când să
sosească Mihai-vodă la târgul Vidinului, paşa din Vidin a strâns pe toţi turcii şi norodul de la ţară şi l-a aşteptat la
Vidin, dar Mihai-vodă i-a bătut şi pe aceia. După ce a jefuit la Vidin s-a întors la Cladova, care este dincolo de
Dunăre; întâmpinatu-l-au şi aci sangeacii de Cladova, dar şi pe aceştia i-a bătut […] În vremea când a săvârşit Mihai-
vodă toate acestea, repezit-a de olac (curier), craiul Sigismund la Mihai-vodă […]făcându-i ştire că Mohamed Satîrgi
paşa a luat Oradea; Mihai-vodă, aflând această veste, s-a întors în Ţara Românească. Prada dobândită de Mihai în
aceste locuri era atât de mare încât ajungeau 80 de taleri pentru fiecare oraş […] Adus-a din Bulgaria douăsprezece mii
de sârbi şi i-a aşezat în Ţara Românească.
(Szamosközy István, Cronica, relatrea campaniei lui Mihai de la sudul Dunării din iarna anului 1595-1596)
E. [...] Sfânta Maiestate Imperială, pe timpul acestui război cu turcii care ţine de 6 ani va da şi se va îngriji să i se
numere Domnului Mihai Voievod, pentru apărarea provinciei, şi dacă se va ivi prilejul, pentru a ataca pe vrăjmaşi,
leafa pentru 5.000 de oameni de bani gata, prin oamenii şi agenţii săi fiscali. Pentru alţi 5.000 de oameni, câţi a cerut
el, făgăduim că ne vom strădui să împlinim, ca Maiestatea Sa să dea ori banii pentru hrană şi cheltuială, ori oameni
călări şi pedeştri, anume vara în întregime, iar iarna jumătate, declarându-se că agentul Maiestăţii Sale să le plătească
şi să aibă grijă de ei în fiecare lună [… ]Dimpotrivă, dacă se va întâmpla să fie ostilităţi în Transilvania, ori în locurile
vecine ale Ungariei, acelaşi Domn Mihai Voievod, la cererea Maiestăţii Sale, ori a Serenisimului Maximilian [fratele
împăratului] să fie ţinut a veni în ajutor atât cu zisele oşti, care i se vor plăti, cât şi cu oamenii din provincia sa
Transilvania, acolo unde va cere nevoia, cu numărul cel mai mare de arme şi de oameni, după cum va porunci
Maiestatea Sa imperială. Tunurile, praful de puşcă, ghiulele şi altele, de trebuinţă la război, le va procura Maiestatea sa
Imperială, ori, în numele său, Serenisimul Arhiduce Maximilian. [...]
(Tratatul de alianţă dintre Mihai Viteazul şi Rudolf al II-lea de Habsburg, Mănăstirea Dealu, 30 mai 1595)