Rezumat René Descartes – Discurs asupra metodei

René Descartes născut la data de 31 martie 1596 în Descartes, Franța și

decedat la data de 11 februarie 1650 în Stockholm, Suedia cunoscut de asemenea
cu numele latin Cartesius, a fost un filosof și matematician francez. S-a născut în
localitatea La Haye en Touraine în 1596, fiind al treilea copil al cuplului Joachim
și Jeanne Descartes, o familie de mici nobili din regiunea Touraine, Franța. La
numai un an de la nașterea lui René, mama sa se stinge din viață iar Descartes va fi
crescut de o doică și se pare că a fost contaminat de boala de plămâni care a cauzat
moartea acestuia.
De mic copil și-a manifestat curiozitatea pentru fenomenele naturii. În 1604,
la vârsta de 8 ani, este încredințat noului așezământ al iezuiților din La Flèche,
bastion al gândirii aristotelice. Aici studiază latina și greaca, precum și matematica,
fizica, logica, morala și metafizica. Îl cunoaște pe polimatul Marin Mersenne, cu
care va purta o vastă și variată corespondență și va întreține o relație îndelungată
de prietenie intelectuală.
În viziunea lui Descartes, rațiunea este ceea ce îi separă pe oameni de
animale. El observa faptul ca membrii aceleiasi specii impart aceleasi calitati
esentiale, iar calitatea esentiala a omului este bunul simt, iar in viziunea lui
Descartes acesta este lucrul cel mai bine distribuit din lume.
Descartes afirma ca a avut o mare sansa inca din tinerete prin intermediul
careia a avut sansa sa gaseasca anumite cai care il pot ajuta sa evolueze si sa
ajunga la un nivel la care isi poate imbogati cunoasterea si poate atinge un nivel la
care mediocritatea spiritului si durata scurta a vietii ii pot permite sa ajunga.
Prin intermediul acestui discurs, Descartes doreste sa arate ce drum a urmat
el si doreste ca tot acest progres sa fie infatisat ca intr-un tablou pe care oricine
doreste sa il poata aprecia. Acesta afirma ca intentia lui nu este aceea de a expune
metoda pe care toti ar trebui sa o foloseasca, el prezentand lumii metoda pe care el
a folosit-o.
Acesta a fost pasionat de studiul literelor inca din copilarie pentru ca stia ca
doar prin intermediul acestora poate ajunge sa inteleaga tot ce este util in viata,
insa era constient ca este necesar si studiul celorlate stiinte pentru a evolua, fapt ce
reiese tot din spusele lui: „ Ştiam că limbile sînt necesare pentru înţelegerea cărţilor
vechi; lectura cărţilor bune este ca o conversaţie cu oamenii cultivaţi ai secolelor
trecute care au scris aceste cărţi; Ştiam că elocinţa are puteri şi frumuseţi
nebănuite, că poezia are subtilităţi şi rafinamente deosebite, iar matematicile,
invenţii subtile care satisfac pe cei dornici să înveţe, teologia ne învaţă cum să
dobîndim cerul, filosofia ne dă mijloacele de a vorbi cu uşurinţă despre orice,
medicina şi celelalte ştiinţe aduc onoruri şi bogăţii celor care le practică "
René Descartes mentioneaza faptul ca din toate stintele el aprecia mai mult
matematica pentru ca ii oferea o certitudine si o evidenta a rationamentului, doar ca
inca nu intelesese complet adevarata ei intrebuintare, acesta mentionand ca se
astepta sa se construiasca ceva mai deosebit pe aceste fundamente ferme si solide.
Decartes privind cu ochi de filisof actiunile si realizarile oamenilor, acestuia
i se par suspicioase si nu se poate stapani sa nu incerce o satisfactie in ceea ce
priveste progresul obtinul de el insusi. In momentul in care el poate iesi de sub
tutela dascalilor abandoneaza complet studiul literelor deoarece este hotarat sa nu
mai caute alta stiinta inafara de cea pe care ar putea sa o invete din „ marea carte a
lumii ". Acesta mentioneaza ca ar putea gasi mai mult adevar in rationamentele pe
care le face omul de rand cu privire la ce il intereseaza pe el si in legatura cu
evenimentele care l-ar sanctiona daca ar judeca gresit, decat in cele ale unui om de
litere in cabinetul sau.
Decartes avea obiceiul sa studieze rationamentul altor persoane insa nu
gasea nimic care sa ii ofere certitudini, acesta mentionand ca din aceste observatii
pe care le facea asupra altor persoane a inteles faptul ca lucrurile care lui i se
pareau deplasate, ridicole si extravagante erau acceptate de catre alte popoare, in
acest fel eliberandu-se de erorile pe care le facea in gandire si care il puteau face sa
ia unele decizii cu mai putina ratiune
In filosofie, mai ales prin "Discurs asupra metodei", Descartes reprezinta
unul din momentele esentiale ale inceputului luptei impotriva dogmatismului,
scolasticii, pentru emanciparea spiritului omenesc de sub autoritatea dogmei,
pentru folosirea ratiunii libere.