Sunteți pe pagina 1din 27

Pravila de rugăciune a Cuviosului

Gherontie cel Nebun pentru Hristos


(1934-2018)

1
1. Rugăciunile dimineţii

În zori de zi când mă trezesc, smerit m-aplec sub Cruce, că-n


toată lumea asta n-am un scut mai bun şi dulce (de trei
ori).1
Cela ce întru prea multă tânguire, dar numai înaintea Ta ne-
am aruncat,2 şi-Ţi mărturisim Doamne şi al meu păcat.
Milostiveşte-te spre noi şi nu ne da nicidecum vrăjmaşului
sau vrăjmaşilor spre vânat, ci la calea mântuirii să fim
ridicaţi, tot mereu sau odată şi pentru totdeauna acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Din somn sculându-ne, Îţi mulţumim Ţie, Preasfântă Treime,
că pentru multă bunătatea Ta şi pentru îndelungă-răbdarea
Ta, nu Te-ai mâniat pe noi leneşii şi păcătoşii, nici nu ne-ai
pierdut cu fărădelegile noastre, ci ai făcut iubire de oameni
după obicei; şi întru deznădăjduire zăcând noi, ne-ai ridicat,
ca să mânecăm şi să slăvim puterea Ta. Deci, acum
luminează-ne ochii gândului, deschide-ne gura ca să
învăţăm cuvintele Tale, să înţelegem poruncile Tale, să facem
voia Ta şi să Îţi cântăm întru mărturisirea inimii şi să lăudăm
Preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1
Aici Cuviosul făcea trei metanii.
2
Ibidem.

2
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care
pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul
bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte
întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi
mântuieşte Bunule sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
miluieşte-ne pe noi! (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte
păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte,
cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Sfânt
numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău,
vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe
pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă
astăzi și ne iartă nouă greșelile3 noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
izbăvește de cel viclean.4

3
Cuviosul spunea: „...sau păcatele”
4
Cuviosul spunea: „...sau rău”

3
Cuviosul („nu chiar ca preotul”): Că a Ta Doamne mai este şi
împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.5
Doamne, Doamne, Ceresc Tată, noi pe Tine Te rugăm,
luminează a noastră minte, lucruri bune să-nvăţăm, că Tu
eşti Stăpânul lumii şi al nostru Tată eşti, iară noi pe cele
bune, numai Tu le împlineşti. Tot mereu sau odată şi pentru
totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să
ne păzim noi. Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul
părinților noștri și lăudat și preaslăvit este numele Tău în
veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am
nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învață-ne
îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepţește-ne
cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-ne
cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile
mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ție se cuvine laudă, Ție
se cuvine cântare, Ție slavă se cuvine: Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Antifonul întâi
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.

5
Dacă este preot, acesta va spune: „Că a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

4
Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi toate cele
dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui. Binecuvântat eşti
Doamne.
Antifonul al doilea
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce eşti
fără de moarte şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te
întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea
Fecioara Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat. Şi,
răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe
moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună-
slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi!
Antifonul al treilea

Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi,


Doamne.
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia
cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor
sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

5
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este
împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice
tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în
ceruri.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne


pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti minunat întru sfinţi, 6
pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. (metanii)
Preasfinte Dumnezeule, Preasfinte tare, Preasfinte fără de
moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin.
Preasfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Cuviosul: Preaputernice!7
Preasfinte Dumnezeule, Preasfinte tare, Preasfinte fără de
moarte, miluieşte-ne pe noi.
Împărate Ceresc pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-
l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îi îmblânzeşte, lumea o
împacă, sfintele locaşuri, schituri şi mănăstiri bine le păzeşte,
6
Duminica, în loc de:„...Cel ce eşti minunat întru sfinţi”, se cântă „...Cel ce ai înviat din morţi”.
7
Dacă este preot, acesta va spune: „Puternic!”

6
şi pe cei ce locuiesc întrânsele; pe cei bolnavi (N) îi
tămăduieşte, pe cei din închisori liberează-i, iar pe cei mai
dinainte răposaţi părinţii şi fraţii noştri (N) în lăcaşurile
drepţilor îi aşează, iar pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne
primeşte ca un Bun şi de oameni Iubitor. Tot mereu şi
totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.8

Simbolul Credinţei

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul


cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul
Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii:
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut;
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a
pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria şi S-a făcut om;
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit
şi S-a îngropat;

8
Pomelnicul personal al Cuviosului Gherontie cuprindea pe toată lumea: „de la tinereţe până la bătrâneţe, de la
opincă până la vlădică.” Într-o perioadă se ruga pentru toţi oamenii din toate ţările şi oraşele. Se ruga deasemenea
pentru cei necredincioşi: terorişti, comunişti, păgânişti, evrei, iudei, farisei, pentru intoarcerea lor la dreapta
credinţă, căinţă şi umilinţă. Toţi cei prezenţi la rugăciunea Cuviosului pomeneau la momentul potrivit, împreună cu
acesta numele tututor celor bolnavi pe care îi ştiau. La răposaţi erau pomeniţi părinţii Cuviosului, „măicuţa mea
Elena, tăticul meu Ioan, unchiul Zaharia, protosinghelul Modest (de la Mănăstirea Ciolanu - unchiul Cuviosului, care
l-a iniţiat în viaţa călugărească), fratele Ioan, care s-a înecat în Siret, tuşa Floarea sau Florica, soră cu mămica mea.”
În continuare toţi cei prezenţi enumerau pomelnicul personal al celor răposaţi.

7
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui
împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din
Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este
închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor;
Aştept învierea morţilor;
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin. (trei metanii)

Cuviosul: Să stăm bine, să luam aminte la Preasfintele


Sfinţilor.

Mila păcii, jertfa laudei.

Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel Ceresc,


am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi
închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi.

Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să


lăudăm slava Ta; că ne-ai învrednicit pe noi a ne împărtăşi cu
Sfintele cele fără de moarte, cu Preacinstitele şi de viaţă

8
făcătoarele Tale Taine. Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta,
toată ziua9 să ne învăţăm dreptatea Ta. Aliluia, aliluia, aliluia!

Să fie numele Domnului preabinecuvântat de acum şi până în


veac. (de trei ori)10

Binecuvântarea Domnului să fie peste toţi cei ce-L iubesc pe


Domnul nostru Iisus Hristos în curăţia inimii. Amin.11

Cuviosul: Domnul să ne îmblânzească, să ne întărească, să


ne miluiască şi să ne ajute mai departe până la sfârşitul vieţii
sau până la ceasul cel de moarte. Amin. Amin. Amin. Şi iară
tot amin.12

Roagă-te, Măicuţă dragă lui Hristos să nu ne piardă.13

9
Cuviosul adăuga: „...şi noaptea”
10
La stihul acesta se fac trei metanii.
11
Dacă este preot, acesta face otpustul, pomenind toţi sfinţii.
12
După rugăciunile dimineţii, înainte de a-şi începe lucrarea din acea zi, se spunea Tatăl nostru pentru o mică
gustare, iar Cuviosul, apropiindu-se de masa cu bucate, rostea: „...că nu numai cu mâncare de-asta va trăi omul, ci
cu tot Darul, Harul, Graiul sau Cuvântul Domnului. Tot mereu sau odată şi pentru totdeauna, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.” Alteori mai adăuga o rugăciune prin care îi cerea Domnului să ne dăruiască: „răbdarea
Preasfântului şi Dreptului Iov, a Preasfântului Efrem Sirul şi a Preasfântului Andrei Criteanul.”
13
Această rugăciune o rostea des, de trei sau chiar de mai multe ori, la toate rugăciunile principale ale zilei.

9
2. Rugăciunea de la miezul zilei (de la
ora 12)

Seara, dimineaţa, la douăşpe sau la amiază, oftăm şi ne


rugăm, pentru că numai Domnul Dumnezeu ne va auzi toate
glasurile, ne va scăpa din lupta ce se dă împotriva noastră şi
ne va aduce pacea. Pentru că mulţi vrăjmaşi mai sunt
împotriva noastră (dar mai cu seamă împotriva mea) sau de
şapte ori te lăudăm Doamne, dar numai pentru judecăţile
Tale cele preaputernice, preasfinte şi drepte. Tot mereu sau
odată şi pentru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin14

Doamne, nu ne părăsi, ca să Te mai putem slăvi. (de trei


ori)15

14
Cuviosul iubea mult această rugăciune şi nu ezita să o spună în fiecare zi, chiar şi când era trecut de ora 12.
15
Într-o perioadă, după rugăciunea de la miezul zilei spunea, de şapte ori, alternativ: “Doamne, iartă-ne şi nu ne
părăsi, ca să Te mai putem slăvi.” şi „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine,
păcătosul.”

10
3. Rugăciunile serii (Vecernia)

Rugăciunile începătoare: Împărate Ceresc…, Sfinte


Dumnezeule (de trei ori)…, Slavă…, Şi acum…, Preasfântă
Treime…, Doamne miluieşte (de trei ori)…, Tatăl nostru.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că,
nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune
aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi;
miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu


Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci
caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de
vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem
poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău
chemăm.

Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare


de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim

11
întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești
mântuirea neamului creștinesc.

Preasfântă, Maică, Precurată, tu te-ndură şi ne-arată, voia


acum sa împlinim, dragii Domnului să fim. Tu, ce stai acolo
sus, lângă Fiul tău Iisus, de la Dumnezeu cere, să ne dea
minte, putere, să-nvăţăm să fim şi noi, ca părinţii tot eroi,
ţara noastră s-o iubim, fiii tăi iubiţi să-ţi fim, ţie Maică îţi
mulţumim, numai pentru că eşti după Dumnezeu. Amin.

Toţi cu inima curată Ţie Doamne Îţi mulţumim, Tu cu Darul


Tău Preasfinte, ne-ajuţi oameni buni să fim, de greşeli să ne
ferim, ţara noastră s-o iubim, fiii Tăi iubiţi să-Ţi fim, Ţie
Doamne Îţi mulţumim.

Simbolul Credinţei

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul


cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul
Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii:
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut;

12
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a
pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria şi S-a făcut om;
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit
şi S-a îngropat;
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui
împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din
Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este
închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;
Mărturisesc16 un botez spre iertarea păcatelor;
Aştept17 învierea morţilor;
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin. (3 metanii)

Psalmul 140 (glasul 5)18

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă19; ia aminte la glasul


rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne! Să
se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta;
ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

16
Cuviosul spunea: „Mărturisim...”
17
Cuviosul spunea: „Aşteptăm...”
18
Despre glasul 5 al acestei cântări, Cuviosul mereu spunea că este cel mai frumos dintre toate glasurile.
19
Cuviosul spunea: „Auzi-ne...”

13
Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușa de îngrădire,
împrejurul buzelor mele.
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi
dezvinovățesc păcatele mele.
Cu oamenii cei ce fac fărădelege și nu mă voi însoți cu aleșii
lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra, iar
untuldelemn al păcătoșilor să nu ungă capul meu.
Că încă și rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor;
prăbușească-se de pe stâncă judecătorii lor.
Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de
pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă
iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am
nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzește-mă de cursa care mi-au pus mie și de smintelile
celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi
trece.

Psalmul 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către


Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea
Lui voi spune.

14
Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările
mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.
Luat-am seama de-a dreapta și am privit și nu era cine să mă
cunoască.
Pierit-a fuga de la mine și nu este cel ce caută sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am:"Tu ești nădejdea
mea, partea mea ești în pământul celor vii".
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult
decât mine.
Scoate din temniță sufletul meu, ca să laude numele Tău.
Pe mine mă așteaptă drepții, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne,


auzi glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.
De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va
suferi?, că la Tine este milostivirea.20
Pentru numele Tău, Te-am așteptat, Doamne; așteptat-a
sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în
Domnul.

20
Dupa acest stih, Cuviosul spunea: „Auzi-ne, Doamne!”

15
Din straja dimineții până în noapte, din straja dimineții să
nădăjduiască Israel spre Domnul.
Că la Domnul este mila și multă mântuire la El, și El va izbăvi
pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudați pe Domnul toate neamurile; lăudați-L pe El toate


popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului
rămâne în veac.

Cuviosul: Auzi-ne, Doamne!

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de


moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la
apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe
Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în
toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui
Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te
slăvește.21

Învrednicește-ne, Doamne, în seara aceasta, fără de păcat să


ne păzim noi. Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul
părinților noștri și lăudat și preaslăvit este numele Tău în

21
Cuviosul adăuga: „...sau te măreşte. Amin.”

16
veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am
nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învață-ne
îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepţește-ne
cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-ne
cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile
mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ție se cuvine laudă, Ție
se cuvine cântare, Ție slavă se cuvine: Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău,
în pace; căci văzură ochii mei mântuirea Ta, care o ai gătit-o
înaintea feței tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea
neamurilor și slavă poporului Tău Israel.22
Sfinte Dumnezeule (de trei ori)…, Slavă…, Şi acum…,
Preasfântă Treime…, Doamne miluieşte (de trei ori)…, Tatăl
nostru…, apoi troparul praznicului ce va urma sau al
Sfântului.
Rugăciune de cerere către Presfânta de Dumnezeu
Născătoarea
Nepătată, neîntinată, nestricată,23 fără prihană, preacurată
Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe
Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta
L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele
cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor

22
„...şi slavă poporului Tău Israel.” se repeta de trei ori.
23
Cuviosul adăuga: „...nespurcată”

17
fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare
celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare. Nu te
scârbi de noi cei păcătoşi şi întinaţi, care cu urâte gânduri, cu
cuvinte şi cu fapte, pe noi de tot netrebnici ne-ai făcut şi prin
lene dulceţilor vieţii cu voia robi ne-am făcut. Ci, ca ceea ce
eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de
oameni milostiveşte-te spre noi păcătoşii şi întinaţii şi
primeşte rugăciunea noastră ce se aduce ţie din buze
necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu
îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să ne
deschidă şi nouă milostivirile cele iubitoare de oameni, ale
bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile noastre cele nenumărate,
să ne întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusiţi
să ne arate. Şi fii lângă noi pururea ca o milostivă, milosârdă
şi iubitoare de bine. Întru această viaţă de acum, caldă
folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi
la pocăinţă îndreptându-ne şi în vremea ieşirii noastre,
ticălosul nostru suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale
viclenilor diavoli, departe de acestea izgonindu-le. Şi în ziua
înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-ne şi
slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru,
moşteni pe noi arătându-ne. Pe care să o şi dobândim,
Stăpâna noastră, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin
mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul si cu iubirea de oameni a
Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată

18
slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de
început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă
făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea către Domnul nostru Iisus Hristos
Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă
trupului şi sufletului; şi ne păzeşte pe noi de întunecatul
somn al păcatului şi de toată întunecata şi cea de noapte
patimă a dulceţii. Conteneşte întărâtările patimilor, stinge
săgeţile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră
cu vicleşug. Zburdările trupului nostru le potoleşte şi tot
gândul nostru cel pământesc şi trupesc, adoarme-l.24 Şi ne
dăruieşte nouă, Dumnezeule, minte deşteaptă, cuget curat,
inimă trează, somn uşor şi de toată nălucirea satanei
nestrămutat. Şi ne scoală pe noi în vremea rugăciunii, întăriţi
întru poruncile Tale, şi pomenirea judecăţilor Tale întru noi
nestricată avându-o. Cuvântare de slavă Ta în toată noaptea
ne dăruieşte, ca să cântăm, să binecuvântăm şi să slăvim
prea cinstitul şi prea încuviinţatul Tău Nume: al Tătălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!
Preaslăvită, pururea Fecioară, binecuvântată de Dumnezeu
Născătoare, du rugăciunea noastră la Fiul tău şi Dumnezeul
nostru, şi cere ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.
Rugăciunea Sfântului Ioanichie
24
Cuviosul spunea: „sau îl adormi”.

19
Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul,
acoperământul nostru este Duhul Sfânt: Treime Sfântă, slavă
Ţie. (de trei ori)
Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui
Dumnezeu,25 păzeşte-ne sub acoperământul tău.
Rugăciune
Slăbeşte, lasă, iartă Dumnezeule greşelile noastre, cele de
voie, cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu
ştiinţă şi cu neştiinţă, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea
şi cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un Bun şi de oameni
iubitor.
Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne.
Celor ce ne fac bine, fă-le bine. Fraţilor şi rudeniilor noastre,
dăruieşte-le cererile cele către mântuire şi viaţă veşnică. Pe
cei ce sunt întru neputinţă, cercetează-i şi vindecare
dăruieşte-le. Pe cei de pe mare, ocârmuieşte-i. Cu cei călători
împreună călătoreşte. Pe cei din văzduh ocroteşte-i. Celor ce
ne slujesc şi ne miluiesc pe noi, iertare păcateler dăruieşte-
le. Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm
pentru dânşii, miluieşte-i după mare mila Ta. Pomeneşte
Doamne, pe cei mai dinainte adormiţi, părinţii şi fraţii noştri,
şi-i odihneşte unde luminează lumina feţei Tale. Pomeneşte,
Doamne, pe fraţii noştri cei din necazuri şi-i izbăveşte de
toată primejdia. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce aduc daruri şi
25
Aici Cuviosul adăuga: “Numai pentru că eşti după Dumnezeu şi după tine Preasfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.”

20
fac bine în Sfintele Tale Biserici şi le dă lor cererile cele către
mântuire şi viaţă veşnică. Pomeneşte-ne, Doamne, şi pe noi,
smeriţii, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, luminează mintea
noastră cu lumina cunoştintei Tale şi ne îndreptează pe calea
poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei
noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei
Maria şi ale tuturor sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti în vecii
vecilor. Amin.26
Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințeşti
pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi
lumina Feței Tale, ca într-însa să vedem lumina cea
neapropiată.27 Îndreptează pașii noștri spre lucrarea
poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și
ale tuturor Sfinților Tăi. Amin.
Apărătoare Doamnă pentru biruință mulțumire, izbăvindu-
ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii
tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi
din toate nevoile, ca să strigăm ție : Bucură-te, Mireasă,
pururea Fecioară.
Sau
Bucură-te, bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul, cu
cinstitul tău acoperământ sau omofor.

26
După fiecare cerere a acestei rugăciuni, Cuviosul se închina până la pământ şi spunea: „Amin.”
27
Aici Cuviosul adăuga: „...şi adevărată.”

21
Cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ale
Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi cu ale tuturor
Sfinţilor, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Amin.28
Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! (de trei ori)
Roagă-te, Măicuţă dragă lui Hristos să nu ne piardă.

Rugăciunea către îngerul păzitor29

Înger, îngerelul meu


Roagă-te lui Dumnezeu
Pentru sufleţelul meu,
Şi în zi şi în noapte
Pân’ la ceasul cel de moarte. Amin.

28
Dacă este prezent un preot, acesta face otpustul. La binecuvântarea de la sfârşit sunt pomeniţi toţi sfinţii.
29
Cuviosul avea foarte mare evlavie la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care îi pomenea imediat după Maica
Domnului. Nu uita să ceară zilnic ajutorul tuturor cetelor îngereşti: „Heruvimi, Serafimi, Scaune, Domnii, Puteri,
Stăpânii, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri.”

22
4. Rugăciunile de la miezul nopţii
(Miezonoptica)

Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care


o va afla priveghind; dar nevrednică este aceea pe care o va
afla lenevind. Vezi dar suflete al meu cu somnul să nu te
îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te
încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti
Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu miluieşte-ne
spre noi.

Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor


descoperi. Deci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt,
Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, pentru Născătoarea de
Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Părinţii noştri din vechime,


Pe sub pământ au zidit altare;
Şi pe furiş în miezul nopţii
Au mers cu toţii la-nchinare.30

O altă rugăciune

Doamne, primeşte-ne, întăreşte-ne şi ajută-ne, ca sculându-

30
Această strofă se cântă de trei ori, însoţită de metanii.

23
ne de peste toate, satele, comunele, oraşele, schiturile,
bisericile sau mănăstirile din lumea întreagă şi din ţara
noastră, din chiliile noastre, ca şi din acest aşternut31 şi din
celelalte care se mai află aici şi din toată lumea întreagă,
pentru ca să creadă cu adevărat; tot mereu şi totdeauna
preabine să plăcem Preasfântului, Preacinstitului,
Preaslăvitului Tău Nume, al Tatălui şi al Fiului şi al
Preasfântului Duh, tot mereu şi totdeauna acum şi pururea şi
în vecii vecilor. Amin. Şi pentru ca să biruim odată pe cel mai
rău vrajmaş, cursele lui, cel pătimaş, pentru ca între noi să
nu mai fie decât flori şi armonie şi mai mare bucurie. Să ne
fie la toţi şi la toate, tot mereu sau odată şi pentru totdeauna
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte-ne, Doamne miluieşte-ne şi iară, Doamne
miluieşte-ne, că eşti chipul Preasfintei Născătoarei de
Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, blagosloveşte-ne
împreună cu Preasfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil; Gavriil,
pentru că i-a adus vestea cea bună împreună cu toată ceata
îngerească, a se ruga pentru toţi care sunt pentru sufletele
noastre şi în zi şi în noapte, până la ceasul cel de moarte. Aşa
să ne fie, tot mereu şi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin. ”

31
Acesta era momentul în care Cuviosul îşi însemna patul (sau paturile altor persoane) cu semnul cinstitei Cruci de
trei ori, îndemnându-ne şi pe noi să facem asemenea.

24
O veche cântare32

Te lăsăm acum Iisuse,


Dar te lăsăm c-un dor nespus;
Fii cu noi întotdeauna,
Noapte bună, scump Iisus.33

O altă cântare

Raiule, grădină dulce


Din tine nu m-aş mai duce;
De dulceaţa poamelor
Şi de mirosul florilor.
Şi a râurilor cristaline,
Şi de tine, Ierusalime.
Şi tu ţară îndepărtată,
Ce nu te uit niciodată;
Şi de Dumnezeu lăsată,
Şi preabinecuvântată.
Şi de acum până-n veşnicie,
Mila Domnului să ne fie,

32
Aceste versuri le cânta mai demult în fiecare seară, după rugăciunile miezonopticii.
33
Cuviosul insista mult pe primirea rugăciunii, chiar de ar fi aceasta cât de scurtă: “Degeaba ne rugăm dacă nu e
primită. Asta e principalul: primirea. Care primire? Primirea care se află în veşnicia veşniciilor, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.” Ca să fie primită, rugăciunea trebuie trăită: “Trebuie să ne rugăm ca sa ne fie primită. Atâta
doresc, să ne fie primită, cu răbdarea Preasfântului şi Dreptului Iov, a Preasfântului Efrem Sirul şi a Preasfântului
Andrei Criteanul. Aşa să ne fie şi nouă, la toţi şi la toate”. Cuviosul se dedica trup şi suflet rugăciunii şi acorda o
foarte mare atenţie fiecărui cuvânt rostit. După rugăciunile de la miezul nopţii, acesta adăuga: „Doresc ca să fiu
împreună cu cei mai de dinainte, care şi-au zidit falnice morminte. Nu vă supăraţi, eu vreau să mor ca şi cei mai de
dinainte, care şi-au zidit falnice morminte. Rugaţi-vă, vă rog, dar foarte frumos, pentru numele lui Hristos.”

25
Din veşnicie, în veşnicie. Amin!

Dă Doamne la lume bine


Şi nu ne uita, nici pe mine;
Şi să nu fiu pân’ la sfarşit
Aşa tare părăsit!34

34
Cuviosul interpreta acestă cântare ca pe o doină jalnică, repetând chiar şi de trei ori fiecare vers. O cânta cu
foarte mare trăire.

26
Cuprins

Rugăciunile dimineţii...............................................................................2

Rugăciunea de la miezul zilei (de la ora 12)................................10

Rugăciunile serii (Vecernia)...............................................................11

Rugăciunile de la miezul nopţii (Miezonoptica)........................23

27

S-ar putea să vă placă și