Sunteți pe pagina 1din 3

MEDITAŢIA RESPIRAŢIEI UNIMII

Înainte de a începe meditaţia, asiguraţi-vă că v-aţi găsit o poziţie confortabilă şi că aţi


deconectat toate sursele posibile de distragere a atenţiei (telefoane mobile, alarme,
etc). Puneţi-vă măştile şi închideţi ochii.

Recomand ca această meditaţie să nu se facă în poziţia culcat, ci şezând, cu spatele


drept şi tălpile pe sol, întrucât este o meditaţie “activă”, în stare de conştienţă. Este mai
bine dacă nu se poartă încălţămintea pe parcursul meditaţiei. Postura trebuie să fie
comodă.

Respiraţi lejer, ritmic şi relaxaţi-vă toţi muşchii. Faceţi acest lucru rapid, începând de la
cap, cu maxilarul, muşchii gâtului, umerii, torsul, mâinile şi picioarele.

În viziunea voastră interioară, aduceţi-vă imaginea unui loc familiar din natură, pe care îl
îndrăgiţi foarte mult şi în care v-aţi simţit bine. Poate fi orice loc din natură – o poiană,
un luminiş din pădure, un ţărm de mare, un vârf de munte sau un colţişor din propria
voastră grădină. Retrăiţi sentimentul de fericire şi de bucurie pe care l-aţi avut stând în
acest loc. Extindeţi acum acest sentiment pentru un peisaj mult mai vast şi treptat,
pentru întreaga creaţie de pe Pământ. Simţiţi generozitatea şi iubirea necondiţionată cu
care Mama Pământ susţine întreaga viaţă pe suprafaţa sa. Ea protejează şi hrăneşte
toate regnurile vii şi acceptă cu umilinţă şi dragoste nemărginită să păşim pe toată
întinderea ei şi să-i consumăm resursele. Conştientizaţi că întreaga substanţă, toate
elementele din care este alcătuit corpul vostru, le-aţi primit din corpul acestei Mame
Divine.

Amintiţi-vă de tubul vostru pranic (tubul de respiraţie energetic ce trece prin perineu şi
Chakra Coroană, paralel cu coloana vertebrală). Simţiţi întreaga voastră iubire şi
recunoştinţă pentru Mama Pământ şi cu fiecare inspiraţie aduceţi această energie a
iubirii prin tubul pranic, de jos, dinspre perineu, până în zona inimii. Formaţi aici, în
dreptul Chakrei Universale a Inimii, o sferă de iubire aurie, strălucitoare şi cu fiecare
expiraţie eliberaţi în această sferă fluxul iubirii pe care îl aduceţi dinspre Pământ. După
câteva momente în care aţi respirat în această energie, când simţiţi că aţi umplut

1
această sferă cu iubire, prin intenţie, trimiteţi-o către inima Mamei Pământ. Faceţi acest
lucru ACUM şi vizualizaţi cum sfera voastră de iubire coboară instantaneu până în
centrul Pământului. Aşteptaţi câteva clipe şi veţi simţi cum dinspre Pământ se va ridica
şi vă va cuprinde fluxul iubirii Mamei voastre Divine, ca răspuns la dragostea pe care i-
aţi arătat-o. Veţi simţi această vibraţie venind către voi instantaneu, după câteva
secunde, sau după un interval de timp mai mare. Păstraţi starea de dăruire şi
recunoştinţă faţă de ea şi răspunsul ei nu va întârzia să apară.

Odată ce aţi simţit cum această înaltă stare de vibraţie vă pătrunde, lăsaţi-o să se mişte
unde vrea în corpul vostru, în toate structurile sale, în corpul fizic, în corpul mental, în
corpul emoţional şi în corpul vostru de lumină.

După ce aţi primit şi experimentat rezonanţa iubirii Mamei Pământ, păstrând în inima
voastră această vibraţie, îndreptaţi-vă atenţia către cer, către Tatăl Soare. Dacă vreţi,
vă puteţi cufunda în viziunea boltei cereşti în timp de noapte. Vedeţi Calea Lactee
întinzându-se de-a lungul cerului. Vedeţi planetele, Luna şi stelele de pretutindeni.
Simţiţi adâncimea incredibilă a spaţiului şi apoi percepeţi felul în care vă simţiţi atunci
când priviţi un cer atât de frumos. Simţiţi iubirea pe care o aveţi pentru că trăiţi şi iubirea
pe care o aveţi pentru Tatăl Soare. Simţiţi cum lumina pe care o emană întreţine viaţa
de pe întregul Pământ şi cum tiparele sale energetice şi informaţionale vă hrănesc fiinţa
până la cele mai subtile niveluri, până la nivelul ADN-ului vostru. El este Tatăl vostru
Divin, care vă susţine şi vă protejează necondiţionat, animând tot ceea ce Mama
Pământ v-a dăruit din trupul ei. El este conexiunea cu stelele şi cu Soarele Central, cu
sursa întregii Creaţii care vă transmite impulsul ei vital.

Cu aceeaşi recunoştinţă ca şi pentru Mama Pământ, aduceţi prin tubul vostru pranic
energia iubirii necondiţionate pentru Tatăl Soare, de această data dinspre Cer, dinspre
Chakra Coroană, până în zona inimii. Formaţi aici, în dreptul Chakrei Universale a
Inimii, o sferă de iubire pe care i-o veţi trimite în dar. Cu fiecare inspiraţie, aduceţi de
sus, prin tubul pranic, energia iubirii, a recunoştinţei şi eliberaţi-o în această sferă ce
devine tot mai luminoasă şi mai strălucitoare. În momentul în care simţiţi că aţi terminat
şi că această sferă a devenit extrem de radiantă, prin intenţie, trimiteţi-o către inima
Tatălui Soare. Faceţi acest lucru ACUM şi vizualizaţi cum sfera voastră de iubire urcă

2
instantaneu până în centrul Soarelui. Aşteptaţi câteva clipe şi veţi simţi cum dinspre
Soare va coborî şi vă va cuprinde fluxul iubirii Tatălui vostru Divin, ca răspuns la
dragostea pe care i-aţi arătat-o. Veţi simţi această vibraţie venind către voi instantaneu,
după câteva secunde, sau după un interval de timp mai mare. Păstraţi starea de dăruire
şi recunoştinţă faţă de el şi răspunsul lui nu va întârzia să apară.

Odată ce aţi simţit cum această înaltă stare de vibraţie vă pătrunde, lăsaţi-o să se mişte
unde vrea în corpul vostru, în toate structurile sale, în corpul fizic, în corpul mental, în
corpul emoţional şi în corpul vostru de lumină.

Simţiţi acum simultan iubirea emanată de ambii voştri părinţi divini, precum şi iubirea pe
care o au unul pentru celălalt. Chemaţi acum să iasă la iveală propriul Sine Divin şi
simţiţi dragostea ce o purtaţi acestei părţi din voi, aflate la un nivel superior de
conştiinţă. Simţiţi iubirea pe care v-o poartă şi cum pe tot parcursul vieţii a fost alături de
voi spre a vă proteja şi a nu vă lăsa să cădeţi. Trimiteţi o rază de iubire din inima
voastră către fiinţa de lumină care sunteţi la acest nivel superior de existenţă şi onoraţi
iubirea necondiţionată pe care o manifestaţi faţă de voi înşivă. Sunteţi Copilul Divin şi
simţiţi iubirea pe care Mama Pământ şi Tatăl Soare, părinţii voştri, o revarsă asupra
voastră şi în acelaşi timp dragostea cosmică pe care o nutresc unul faţă de celălalt.
Simţiţi iubirea şi recunoştinţa pe care le-o purtaţi şi vizualizaţi cum fiecare dintre voi vă
situaţi în cele trei colţuri ale unui triunghi sacru: Tatăl vostru Divin într-un colt, Mama
voastră Divină în al doilea colţ şi voi, Copilul Divin, în cel de-al treilea colţ. Este familia
divină în cuprinsul căreia sunteţi iubit şi protejat pentru eternitate. În acest moment,
Sfânta Treime este întrupată pe Pământ şi spiritul vostru deţine o vibraţie a iubirii care
este unul dintre cei mai importanţi paşi în conştiinţa umană.

Lăsaţi această vibraţie să vă impregneze întreaga fiinţă şi să circule unde vrea în corpul
vostru, în toate structurile sale, în corpul fizic, în corpul mental, în corpul emotional şi în
corpul vostru de lumină.

Când simţiţi că procesul s-a încheiat, reveniţi uşor în “aici şi acum”, deschideţi ochii şi
scoateţi-vă măştile.

S-ar putea să vă placă și