Basmul lui HARAP-ALB de Ion Creangă

Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai
fete, aproape de bătrânețe, căzând la zăcare, a scris către frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe
cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind
cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zise:

— Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o
țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea
mai de pe urmă a moșului vostru.
Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa,
frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas
de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a
împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea:

La plăcinte, înainte
Și la război, înapoi.
Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge
în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Și cum sta el
pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de rușine, numai iaca se trezește dinaintea lui
cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie.
— Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său
peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă,
dar, prin puterea ce-mi este dată, știu dinainte ceea ce au de gând să izvodească puternicii pământului
și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te
ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port
pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările,
pământul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe degete, și toate ar fi după gândul tău.
Dar uite ce vorbește gârbova și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură!
Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva!

Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice:

— Ține, mătușă, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult.

— De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor,
că mare norocire te așteaptă. Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața
pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți
ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te
la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce
unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste. Tatu-tău
s-a împotrivi și n-a vrea să te lase, dar tu stăruiește pe lângă dânsul cu rugăminte, că ai să-l îndupleci.
Hainele despre care ți-am vorbit sunt vechi și ponosite, și armele ruginite, iară calul ai să-l poți alege
punând în mijlocul hergheliei o tavà plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce,
acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din multe primejdii. Ține minte ce-ți spun eu, că
poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om!
Rezumat
Împaratul Verde nu avea moștenitori la tron, ci numai fete. Astfel el s-a adresat către fratele său, craiul,
pentru a-i trimite pe cel mai vrednic din cei trei feciori ai săi. Craiul îi pune pe băieți la încercare, ieșind în
calea lor îmbrăcat în piele de urs. La vederea eșecului fraților săi mai mari, mezinul se descurajează. La
un moment dat apare în fața lui o bătrânică, care-i cere ajutorul. Tânărul refuză inițial, apoi însă este
surprins de vorbele bătrânei, care-i oferă sfaturi în urmarea drumului său anevoios. Fiind miluită, femeia
îl asigură că se vor mai intâlni în cale. Din indicațiile babei, mezinul își alege calul, hainele și armele.
Spusele se adeveresc și cu ajutorul calului său, deși urâcios, însă cu puteri supranaturale, fiul de crai
trece cu success peste primul obstacol.

Aserțiune

“Omul trebuie să facă bine celui ce i-a făcut bine, căci de vei face
bine, vei găsi tot bine.”
Escop

Text argumentative
Aprob ideea emisă de către Escop, împărtășind viziuni similare referitor la binele făcut celor din jur.
Consider că viața este bumerang, în care tot ce faci ți se întoarce, mai mult decât atât, primim ceea ce
dăruim, de aceea trebuie să răspândim cât mai multă bunătate. Binele este valoare supremă, care ar
trebui să ocupe un rol primordial în viața fiecărui dintre noi, este trăsătura morală care ne insuflă viață și
fără de care n-am cunoaște frumusețile acesteea. Omul reprezintă nucleul universului care realizează
legătura între latura spirituală și cea morală, stabilind reciprocitatea și bunătatea între semenii săi.

O primă teză în tratarea temei valorifică faptul că trebuie să trăim într-o lume plină de armonie și
bunătate, în caz contrar vom avea de suferit urmările acțiunilor noastre neechilibrate și pline de intenții
negative. Argumentez cu ideea că în ciuda încercărilor de-a primi doar folos de la cei din jur, în schimb
fiind reci și nepăsători, nu vom obține nimic, chiar vom ajunge să și plătim dublu. Prin urmare viața își
are totul echilibrat, iar atunci când sapi groapa altuia, poți ajunge chiar tu în ea. Exemplific ideea prin
încadrarea personajului Ion din romanul cu același nume de Liviu Rebreanu, care urmărea scopul de-a se
ridica în treapta socială prin modalități nedemne și lipsite de valori morale. Dânsul a ales minciuna în
locul binelui și a cinstei. Astfel o minte pe Ana, fata lui Vasile Baciu, care avea avere și pământuri, despre
sentimentele sale. Chiar și copilul lor nu i-a serit drept cale de îndreptare și reviziune a intențiilor
propuse inițial. Finalul tragic este însoțit de moartea Anei, a copilului și răsplată a faptelor sale fiind
nerealizarea în dragoste care este urmată de uciderea protagonistului. Consider că eroul avea
posibilitatea de-a se afirma și ridica în clasa socială prin intermediul faptelor bune și a muncii cinstite,
astfel rezultatul muncii sale fiind mai apoi vizibil, deoarece binele mereu se întoarce. El însă alege să facă
rău persoanei care-i dorea binele, iar viața a echilibrat nedreptate în felul său.

Cea de-a doua teză vizează răsplata binelui prin bine, de asemenea superioritatea deținută în
posesia bunătății și a blândeții. Validez prin ideea că cea mai mare răsplată a omului este să vadă că
munca sa dă roade, îl înzestrează cu puterea de-a schimba destine și îi introduce un nou rost în viață , iar
omul fără un scop pe lumea asta este cel mai nefericit. Ilustrez cu personajul mătușa Ruța din nuvela
“Povara bunătății noastre” de Ion Druță, a cărei bunătate vine din cunoaşterea sufletului omenesc, din
harul de a-i asculta şi înţelege pe alţii, întinzându-le o mână de ajutor. La aceasta veneau sătenii pentru a
se vindeca și alina. Astfel, ierburile de leac aduse din pădure şi apa neîncepută de la izvor simbolizează
înţelepciunea biblică de a-şi ajuta aproapele, de a îmbuna destinul, de a face fericit pe cineva. Aceasta
este menirea pământească a Ruţei, primind în schimb recunoştinţa şi mulţumirile sătenilor. Consider că
noi atragem ceea ce suntem, iar adesea prezența noastră în viața cuiva poate inspira spre atingerea
noilor orizonturi. Făcând bine la alții, ne facem bine nouă.

În concluzie, afirm că este foarte important să oferim ajutorul celor ce râvnesc la el, deoarece viața
este imprezibilă și nu știm când ne putem trezi în locul celuilalt, de aceea trebuie să manifestăm
bunătate în jurul nostru, care adesea nu ne costă nimic, însă impactul căreia valorează cât o avere. Atâta
timp cât vom urmări scopuri cinstite vom avea parte de un impact îmbucurător, de altfel ajungem să
sfârșim asemenea lui Ion a Glanetașului. În prezent, oamenii devin tot mai înstrăinați de valorile morale
și din păcate aleg să se afirme prin răutate, uitând și neglijind faptul că bunătatea este un dar primit
chiar de la naștere.