Cutremurul Haiyuan din China

16 decembrie 1920
1920 Haiyuan cutremur, de asemenea, cunoscut sub numele de Gansu cutremur
1920 a avut loc pe 16 decembrie. Epicentrul său a fost situat în Haiyuan Xi’an regiunea
Ningxia, China.Cutremurul a avut loc la 20:05:53 ora Beinjingului 2:05:53.
Înregistrat la 7,8 pe scara Richter, mai multe mass-media chineze afirmă în prezent
că a fost mai mult ca 8,5.Dintre replici au fost înregistrate în următorii trei ani.
Cutremurul a provocat pagube considerabile (evaluate la XII pe scara Mercalli) în regiunile Linjubu,
Haiyuan și Ganyanchi. Aproximativ 73.000 de oameni au murit în Haiyuan Xi'an. O alunecare de teren a
îngropat satul Sujiahe din Xiji xian, în timp ce în Guyuan xian au murit aproximativ 30.000 de persoane .
Aproape toate locuințele din orașele xian Longde și Huining s-au prăbușit.
Alte daune evaluate de la VI la X au avut loc în 7 provincii și regiuni, inclusiv în orașele Lanzhou,Tayuan,
Xi’'an, Xining și Yinchuan. Cutremurul a fost resimțit de la Marea Galbena pana la provincia Qingai și de
la Nei Mongol până la provincia centrală Sichuan.
S- au observat aproximativ 200 km de defecte de la Lijunbu la Ganyanchi și Jingtai. Au existat un număr
mare de alunecări de teren, râuri blocate sau deviate. Dintre sepie cauzate de acest cutremur au fost
observate în 2 lacuri și 3 fiorduri din vestul Norvegiei.
Deoarece s-a petrecut la începutul războiului civil din Republica Chineză, dezastrul a fost
rapid trecut cu vederea din pricina altor crize politice şi umanitare din restul teritoriului
chinez, rămânând până azi destul de puţin cunoscut în ciuda distrugerilor majore.

Cutremurul a avut epicentrul la periferiile localităţii Haiyuan din estul regiunii Gansu, care
azi face parte din regiunea autonomă Ningxia Hui. Situată pe o fâşie de-a lungul Râului
Galben, Haiyuan şi împrejurimile sale fac parte din cea mai mare întindere de sol de tip loess
de pe Terra. Locuintele se construiau din acest material sedimentar, un sol galben de bună
calitate care pe alocuri ajungea şi la câteva sute de metri adâncime. Casele aveau însă un
grad de rezistenţă scăzut.
Cutremurul iniţial a lovit cu intensitate distructivă maximă de 12 pe scara Mercalli, provocând peste 650 de
alunecări de teren, iar în ceea ce priveşte intensitatea energiei eliberate de tremor se vehiculează o magnitudine de
8-8.5. Martorii au observat că în capitala de provincie Lanzhou clădirile au rezistat în mod surprinzător chiar şi la
replicile care aveau să continue luni la rând, în vreme ce majoritatea comunitătilor de la ţară au fost devastate.

Rapoartele din 50 de comune estimează un număr de 230.000 până la 310.000 de victime. Multe dintre acestea,
posibil majoritatea, aparţineau populaţiei islamice Hui care se afla la rugăciune în momentul nefericit când
cutremurul a lovit văile din districul Longde, unde a pierit o treime din populaţie. Pierderile materiale au urcat
până la 30 de yuan, aproape 20 de milioane de dolari la vremea aceea. În 14 comune s-au prăbuşit 70% dintre
clădiri. Alte pierderi importante s-au înregistrat în cazul animalelor domestice, în jur de 800.000 – un milion de
capete.
Distrugerea caselor dar şi a grânarelor a supus supravieţuitorii atât intemperiilor cât şi foametei. Vulnerabili şi în faţa
atacurilor tâlharilor, mii de refugiaţi au plecat care încotro, rătăcind printr-un peisaj dezolant, fără drumuri şi
construcţii care să mai stea în picioare, fără relieful obişnuit. Nu se ştie aşadar câţi au fost ucişi de cutremur şi câţi
după, mai ales că seismologii nu au putut face cercetare la faţa locului decât un an mai târziu.

Soldaţii şi ofiţerii de la garnizoanele din Ningxia şi Pingliang au fost primii care să ofere date despre eveniment, dar şi
primii care au sărit în ajutorul sinistraţilor, oferind corturi şi provizii comunităţilor celor mai afectate. În multe
comune asociaţiile de negustori sau micii aristocraţi au amenajat cantine şi au facilitate ajutoarele de urgenţă, în altele
s-au ocupat oficialităţile care au deschis grânarele statului. În schimb, ajutoare materiale sau băneşti modeste au sosit
din alte părţi ale Chinei, cum ar fi Beijing, Shanghai, Hunan sua Jilin. Mai târziu în acea iarnă, însărcinaţii din
străinătate au colaborat la efortul colectiv de refacere a drumurilor, satelor şi de deblocare a sistemelor fluviale înainte
de topirea zăpezilor care ar fi putut provoca inundaţii mari.
Catastrofa a avut loc într-un mare moment de cumpănă, când foametea provocată de
secetă care afecta 20-30 de milioane de oameni în nordul Chinei ajunsese la apogeu.
Astfel, din păcate, resursele limitate alocate reconstrucţiei şi îmbunătăţirii condiţiilor
de viaţă din Gansu nu au acoperit decât o mică parte din pierderile cauzate de
cutremur.