Sunteți pe pagina 1din 2

Agentului Constatator: MIRON Nicolae

Din cadrul Inspectoratului de Poliție Sîngerei în baza competenței


teritoriale

Martorul: TĂRĂBUȚĂ Ana


Directorul Adjunct al IP„Gimnaziul Bălășești”

DECLARAȚII
În ordinea art. 388, 425 Cod Contravențional al RM
În fapt, la data de 18.01.2024, dmn.Popa Mihail, în calitate de director al Instituției Publice
„Gimnaziul Bălășești” din com.Bălășești rn.Sîngerei, a telefonat dna.Munteanu Ana, pentru a afla
motivul absențelor nejustificate de la ore a copilului său, Munteanu Denis.
Dat fiind faptului că dmn.Mihail Popa a setat la telefon ca discuția să fie pe „speaker” am auzit
toată discuția care a avut loc.
La încercarea dmn.Popa Mihail de a afla motivul pentru care copilul dumneaei nu se prezintă la
ore, aceasta s-a adresat cu expresii necenzurate, spunând că nu știe unde se află.
Dmn.Popa Mihail a avertizat-o pe dna.Munteanu Ana despre răspunderea contravențională pe
care o poate purta pentru acțiunile sale, la care a mai urmat o serie de injurii la adresa sa și a cadrelor
didactice.
Dna.Munteanu Ana în urma discuției telefonice prezenta semne clare de stare de ebrietate, era
foarte agresivă și vulgară.
La încercarea dmn. Popa Mihail de a afla totuși motivul absenței de la ore a elevului, dna.
Munteanu Ana a închis apelul la care ulterior nu a mai răspuns la apeluri.
În conformitate cu art.388 din CC, în cadrul procesului contravențional pot avea calitatea de
martor, care să confirme discuția telefonică pe care dmn.Popa Mihail a avut-o cu dna.Munteanu Ana ,
dar și modul în care aceasta a venit cu injurii la adresa sa și a cadrelor didactice, acțiuni prin care a fost
lezată onoarea și demnitatea dumnealui, a mea și a colegilor mei.
Astfel, acțiunile dnei.Munteanu Ana contravin bunelor moravuri și a ordinii publice, fapt pentru
care survine necesitatea atragerii la răspundere contravențională în baza art.69 alin.(1) din Codul
Contravențional prin întocmirea în privința acesteia un proces verbal de contravenție cu aplicarea
sancțiunii maxime.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile 388, art.425, Cod Contravemțional al Republicii
Moldova,
SOLICIT:
1. Pornirea dosarului contravențional în baza declarațiilor mele și a plângerii depuse de către dmn.Popa
Mihail.
2. Anexarea declarațiilor mele în calitate de martor la dosarul contravențional.
3. Atragerea la răspundere contravențională a dnei.Munteanu Ana.

Directorul Adjunct
IP„Gimnaziul Bălășeși”
TĂRĂBUȚĂ Ana
_________________________________
19.01.2024

S-ar putea să vă placă și