Miracolul cuvintelor in viata mea Sunt putini oameni care au incredere deplina in fortele propri si isi
asuma responsabilitatea propriei lor vieti. Filozofii si psihologii insa ne
Vorbele pot schimba vieţi. Ele reprezintă alegeri inconştiente,
vin din inimă şi trezesc sentimente puternice în noi şi în cei cărora le
sînt adresate. Alegînd să comunici pozitiv e în ultimă instanţă un act de
responsabilitate faţă de tine însuţi şi de ceilalţi.
Spre exemplu, dacă eşti atent la ce exprimă emoţional cuvintele
tale atunci cînd vorbeşti despre "dragoste" sau "optimism", poate vei
observa că te simţi entuziast, înaripat, plin de viaţă şi de bucurie; ai face
orice ca să păstrezi această stare de bine şi ţi-ar plăcea să petreci cît mai
mult timp în preajma oamenilor care au o asemenea percepţie frumoasă
despre viaţă.
Cuvintele...Fiecare cuvint are o forta nebanuita cara ne aduce
toate frumusetile lumii. Cuvintele ne inspiră; ele adaugă valoare vieţii şi
construiesc imagini (percepţii) care se materializează.
Cuvintele frumoase celebrează şi onorează viaţa; ele ne
umanizează şi ne individualizează. Ele pot răni, ofensa, jigni, dar pot si
sa încurajeze interlocutorul către depăşirea performanţelor, îl fac să
devină entuziast şi să participe la discuţie cu plăcere.
Emoţia cuvintelor este puternică şi poate induce în interlocutor
sentimente pozitive sau negative, în funcţie de care acesta reacţionează
în consecinţă. Ele vin din inimă si ne pot da de gol uşor, dar trebue sa
încearcăm să păstram o atitudine pozitivă înăuntrul nostru, pentru a
transmite mesaje benefice.
De aceea trebue sa sădim în minţile celorlalţi cuvinte plăcute,
ca sa culegem roade minunate. Ele sînt magice, pline de bucurie şi
reprezintă o forţă creatoare a vieţii, iar la această putere avem acces si
noi. Trebue sa o folosim în sprijinul nostru şi al tuturor celor cu care
intram în contact!
Magia cuvintelor – Cum influenteaza cuvintele destinului tau
1
asigura ca doar prin puterea cuvintelor putem sa fim creatorii destinului
personal.
Oare sa fie atat de simplu? Totul consta in a te mobiliza sa folosesti
magia cuvintelor!
Cum faci asta? Pentru inceput trebuie sa faci un efort sa iti castigi
increderea in tine, adica sa ai convingerea ca vei reusi in ceea iti propui.
Pentru acest lucru este o treaba de atitudine, sa-ti felul de a te purta si
neaparat cuvintele pe care le folosesti. Vorbim de forta cuvintelor,
pentru ca se spune ca suntem ceea ce exprimam prin cuvinte, iar din
acest motiv vorbim de magia cuvintelor.
Ca exemplu, cand spui “o sa incerc sa fac acel lucru”, de fapt tu
realizezei doar o initiere catre acel lucru, ne ajutand practic si in
realizarea acelui lucru. Insa, daca in schimb vei spune “o sa fac acel
lucru” inseamna ca transpui hotararea de reusi sa faci acel lucru si deci,
chiar vei reusi sa faci acel lucru.
La fel, in loc sa afirmi “nu cred ca pot sa fac acest lucru”, mai bine spui
“o sa vad daca voi face acel lucru”. Folosirea negatiei in orice
exprimare limiteaza semnificativ posibilitatile in reusita lucrului pe care
ti-l doresti
Ograda cu iarba inalta – marturisire a unei lipsei indelungate a
copiilor de acasa.
Crede in magia cuvintelor, pentru ca acestea sunt foarte puternice si au
puterea de a programa gandul si mintea spre ceea ce iti doresti. Invata
sa respingi orice cuvinte negative, deoarece in momentul in care le
folosesti, acestea te autosugestioneaza, iar in final negatia va deveni
realitate.
Foloseste-te de forta magica a cuvintelor si vei vedea cum acestea vor
influenta destinul tau!
Ca şi cetatea, templul, casa se află în centrul lumii, este imaginea
universului. Ea este un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mamă,
de protecţie, de sân matern. Primul nostru colţ de lume, primul univers,
casa semnifică permanenţa unei spiritualităţi, este un punct de plecare,
dar şi un punct de convergenţă a tuturor drumurilor-întoarceri. In lite-
ratură, casa nu e doar pereţi de piatră şi faţadă, ci catedrală a sufletului.
Ea este o axă între cer şi pământ, e lăcaşul familiei şi al dragostei.
Ulterior, aflându-se departe de casa părintească, autorul va scrie:
„Aveam două umbre, o umbră de zi şi-o umbră de noapte. Umbra de
noapte era a dorului. Mă chinuia dorul de casă.”
n poezia „Casa părintească” de Grigore Vieru, motivul asigură o
centrare cosmică: ferestrele deschise în univers, fântânile – sonde
adânci în istorie, vântul curat şi mirosul de brazi – oglinda sufletului şi
chipului, ploaia – ritual, floarea-soarelui – faguri de miere: „Acasă
Patria mai liniştită este! Şi mai a mea”.
Fiecare consideră ţinutul natal ca un loc de o frumusete nepămanteană,
un loc plin de har si lumina, o gura de rai şi poate că e firesc să te
regăseşti în spaţiul pe care l-a hotărât Dumnezeu să-ţi fie Leagăn şi
Casă. Amintirile copilăriei şi iubirea celor din jur rămân, pentru fiecare
în parte, cea mai preţioasă agoniseală a sufletului şi o purtăm cu noi
până în Cer. Legătura noastră cu ţinutul de naştere devine mai evidentă
atunci când drumurile vieţii ne duc departe, în lume. Oricare ar fi rostul
nostru, locul natal ne cheamă mereu, printr-un glas puternic şi constant
care ne aduce aminte de părinţi, bunici şi cunoscuţi, de morminte sfinte
şi de oameni care au constituit modele pentru noi şi ne-au adus lumină
în suflete. Pentru cei din Calafindeşti satul este un loc special
Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească,
adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea satului,
tonul tânguitor le-am ...
Ce-ti doresc eu tie, satul meu natal
Înconjurat de păduri şi iazuri, micul Petreşti îşi duce existenţa multe
secole la rînd...Tăcut, petrece şi aşteaptă generaţii peste generaţii, doar
timpul şi omul mai schimbă imaginea sa. Şi, totuşi, conteaza orice
mişcare în sătucul meu natal. Un sat micuţ şi totuşi mare în visele mele.
Oriunde ne-ar purta valurile vieții, satul natal nu se poate uita niciodată.
Nu poți uita ulițele copilăriei, pe cei dragi și nici poveștile spuse de
bătrânii satului.
Satul Petresti este un loc pitoresc ascuns in sinul dealurilor, unde
stejarii stau de paza, acolo unde mereu e soarele luminos si vintul imi
sopteste povesti vechi, pastrate cu sfintenie si dragoste de strabuni ,e
satul meu de batina-Petresti. Acest satuc reprezinta un colt de rai unde
Dumnezeu a semanat privelisti incintatoare,monumente arhitecturale si
culturale.Fisiile forestiere pastreaza frumusetea rurala,incintindu-ne cu
farmecul lor ca roua diminetii culeasa de pe petalele trandafirului. Aici
2
obiceiurile si traditiile poarta ecoul adinc al trecutului si parfumul
arhaic al anilor. E vatra unui echilibru spiritual, a unei lumi trecute si
prezente care pune in valoare locurile si improvizeaza scara timpului.
Iubesc locul unde m-am nascut, unde am zis pentru prima data "mama",
locurile unde mi-am petrecut toata copilaria mea frumoasa, plina de
intimplari hazlii si placute, alaturi de bunici, parinti si toti cei dragi.
Cine ar putea uita asemenea momente? Nimeni si niciodata...
Desi plec multi din locul de bastina, se reintorc de fiecare data cu
placere si mare mare dor, pentru ca anume copilaria petrecuta aici si
cele mai minunate amintiri, trezesc in sufletul oamenilor dorul de a mai
fi alaturi de frati, parinti, casa parinteasca si nucul de la poarta. Usor ma
pot regasi in tot ce-i mai minunat si drag inimii mele...in satul meu
natal! Stiu, nu e ideal, cu tot ce ne dorim, dar adevaratele comori sint
clipele petrecute cu cei apropiati, persoanele dragi cu care am
impartasit toate cele rele si bune, locul unde stim ca avem sprijin si
sustinere. Sint sigura ca in adincul sufletului oricarui om este semanata
dragostea pentru satul in care a fost nascut, a copilarit, a crescut, si cu
totii dorim ca conditiile sa fie mult mai favorabile, dar pentru asta
trebuie sa aratam ca nu suntem indiferenti. Pentru inceput, cred ca ar fi
nevoie in tara de o clasa politica primenita in cea mai mare masura.
Actuala garnitura, nu mai are ce oferi tarii, si-a consumat potentialul de
a impinge Moldova inainte. De aici vor porni si schimbarile pozitive in
toate colturile tarii. Satul nostru, are nevoie de oamenii cu initiativa, cu
mai multa incredere, toleranta, onestitate, buna intentie si buna credinta.
Acestea sint elementele de baza care pornesc spre o viata mai prospera.
Si mai are satucul nostru nevoie de seriozitate si temeinicie, de la varf
pana la talpa. De regasirea mandriei pentru lucrul bine facut, indiferent
cat de marunt poate parea acel lucru, de respectul pentru punctualitate,
rigoare si cuvantul dat.
Sint persoane care proslavesc s. Petresti, prin faptul ca nu uita de
originea lor, ca arata tarii intregi cit de frumos si pitoresc e micul
paradis incalzit de razele blinde ai soarelui, provocind in sufletele
satenilor sentimentul de mindrie ca sint Petresteni. Respect pentru toti
cei care contribuie cu inima la dezvoltarea si inaintarea comunei
Petresti. Ca la inceput de an scolar, asta doresc eu satului meu natal.
Si sa nu uitam: impreuna, sintem mai puternici.
Patrie-Natiune-Patriotism-Crestinism
PATRIA este vatra stramoseasca a intregului neam sau a intregii
natiunii care se asuma peste spatiu si timp in stramosi, comunitatea
prezenta si cea viitoare;intr-o situatie nefericita in care patria ca spatiu
geografic este ocupata sa
Copiii singuri acasã - aspecte generale
Odatã cu plecarea pãrinþilor peste hotare, copiii preiau rolurile
acestoranu doar în întreþinerea gospodãriei, dar ºi în ceea ce priveºte
îngrijirea fraþilor ºia surorilor mai mici. Echilibrul intern al familiei
este perturbat prin plecarea unuipãrinte. Familia trebuie sã se
reorganizeze ºi sã se adapteze, ceea ce reprezintãun proces îndelungat,
care poate dura ºi câteva luni. Aceastã perioadã esteresimþitã ca o crizã
ºi este consideratã cea mai difi cilã perioadã. Acest proces seîncheie
prin restabilirea unui echilibru atunci când alþi membri ai familiei
reuºesc sãîmpartã ºi sã preia rolurile ºi responsabilitãþile celui
plecat.
Existã o categorie de minori care nu se aflã sub
directa supraveghere aunui adult (pãrinte, rudã sau cunoºtinþã). În
general, ei au peste 13-14 ani ºi suntlãsaþi de pãrinþi singuri, fãrã
bunici sau alte rude. Pentru ei riscurile de a abandonaºcoala, de a fi
implicaþi în comiterea de fapte penale sau consum de droguri, sunt mai
mari.
Copilul resimte atât lipsa informãrii cât ºi lipsa participãrii la
decizie,într-un mod negativ, cu consecinþe asupra atitudinii ºi
comportamentului înlipsa pãrinþilor.
Mulþi copii îºi asumã « eºecul » familiei considerând cã ei sunt de
vinã pentruplecarea pãrinþilor. Ei au tendinþa sã se considere
responsabili de situaþia creatã.Este posibil ca acest fapt sã fi e
amplificat, în mod neintenþionat, de pãrinþi, careobiºnuiesc sã spunã
copiilor cã pleacã pentru binele lor, precum ºi de îngrijitori,care le
amintesc foarte frecvent acest lucru.
La nivel social ºi în mass-media se pune mai degrabã accent pe
suferinþa ºisituaþia dezavantajatã în care aceºti copii se aflã ºi mai
puþin pe modul în care suntrespectate drepturile acestor copii sau pe
soluþiile la problemele lor, pe serviciileconcrete la care aceºtia se pot
adresa.
Relaţia părinţi – copii la vârsta adolescenţei
Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată
cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între
oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă,ea
ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între
oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi
3
plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi
copiii lor.
Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi
răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca
fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia
în care se află şi, care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite, şi limitele,
ce nu trebuie depăşite.
Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică
să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor
tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu
faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi –ar putea provoca mari
probleme. Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant
al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea
comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu,
sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o
anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi
bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie
de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi mai
ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie
oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată
în adolescenţă, vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării
relaţiilor de prietenie şi iubire.
Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme,şi de
aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a
păstra un anumit echilibru, linişte, şi, să arate înţelegere şi respect faţă
de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi.Părinţii sunt
cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a
face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează
traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.
Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa
este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim
autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial
spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu
familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi
conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi
timp…şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…
Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El
învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce
spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii
adolescentului să facă ceea ce ei predică.
Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea
comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.
Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţie foarte
importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare
nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un
cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de
ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face
înteles,a se descarca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a
împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa
părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună
comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală
negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate;
în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună
cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.
Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi
inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce
priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său
adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui
său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că
ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe. Cu
alte cuvinte…adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască
anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat,
personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi
pe tot parcursul vieţii.
Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l
trateze cu respect, ca pe un tânăr responsabil.
DRAGOSTEA
sentiment sau obligaţie –
Ce este dragostea ? “. O întrebare aparent simplă, dar mai complicată
cândtrebuie să dăm răspunsul. Unii, când aud aceasta întrebare se
gândesc la un iubit(ă), la unmembru de familie sau poate la un prieten
special în care poţi avea încredere. Probabil că dacăvom întreba o sută
de persoane ce este dragostea, vom primi o sută de răspunsuri diferite.
Uniiar spune că este un caracter , alţii că ar fi o atitudine, alţii că ar fi
poate un produs al voinţeisau al educaţiei. Acest răspuns depinde şi de
vârsta persoanelor interogate, cât şi de experienţaşi drumul acestora
4
prin viaţă. Subiectul dragostei a fost îndelung tratat mai ales de
poeţiinoştri. Lucian Blaga, în poezia “Trei feţe”, ne arată cât de diferită
este psihologia oamenilor dediferite vârste faţă de iubire : “ Copilul
râde:Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul !Tânărul cântă:Jocul şi
înţelepciunea mea-i iubirea !Bătrânul tace:Iubirea şi jocul meu e-
nţelepciunea! ”Dicţionarul ne dă o definiţie care ne prezintă dragostea
ca fiind un sentiment deafecţiune pentru cineva sau ceva. Însă,
prezentată mai formal, dragostea este un sentiment carevine din inimă,
un sentiment care nu se transmite genetic şi care se prezintă ca un
mănunchi deafecţiuni, diferenţiată faţă de tipul de persoană la care se
raportează. În ziua de astăzi, în carecredinţele şi tradiţiile strămoşeşti
sunt uitate de mult, poate că o definiţie a dragostei o putemgăsi numai
în cartea pe care mulţi o citesc, însă puţini o înţeleg: Biblia. În mare,
“deviza” celmai des prezentată în această carte a cărţilor este iubirea
între semeni şi Însăşi Dumnezeu esteprezentat cu ajutorul dragostei:
“Dumnezeu este dragoste, şi cine rămâne în dragoste, rămâne în
Dumnezeu si Dumnezeu rămâne în el .” Dragostea este un cadou pe
care Dumnezeu ni l-a datodată cu creerea lui Adam. Acest lucru poate
fi o explicaţie a faptului că acest sentiment îl avemde când ne naştem şi
nimeni nu se poate lăuda că a inventat dragostea. Dragostea este
veşnică,care nu se schimbă odată cu vremurile, faţă de alte lucruri care
au un decurs firec, un început şiun sfârşit.Multe cuvinte care vrem să le
înţelegem mai bine, le căutăm originea in limbile maivechi, în special
latina şi greaca. În limba greacă, dragostea este definită cu ajutorul a
patrucuvinte: “stergein, eran, philein, şi agapan”.“Stergein” este
dragostea care are de-a face cu afecţiunea naturală, dragosteapărinţilor
pentru copii şi a copiilor pentru părinţi, a soţului pentru soţie şi invers, a
relaţiilorapropiate a unuia faţă de altul. Acest tip de dragoste pare a fi
dispărut în zilele noastr, în carevedem o mulţime de cazuri în care
copiii îşi omoară părinţii cu sânge rece.“Eran” este sinonim cu cuvântul
“pasiune”, o pasiune care caută satisfacţia. Estesinonim cu cuvântul
“sex” pe care îl auzim în fiecare zi, în limbajul tinerilor sau în
melodiileatât de cunoscute.“Philein” este dragostea prietenească. Se
bazează în special pe o reflecţie a unui om înpersoana sau lucrul iubit, o
dragoste a bunului plac, prin care ne alegem să iubim pe cei cu care ne
asemănăm. Prieteniile noastre se bazează în special pe lucrurile pe care
le avem în comun cuaceste persoane, de la faptul că locuim împreună
cu ele şi până la unele interese comune.“Agapan”, ultimul cuvânt este
se pare şi cel mai important, deoarece acest cuvânt descriedragostea
care izvorăşte dintr-un sentiment de preţuire a unui obiect sau a unei
persoane, careproduce stimă, o dragoste care recunoaşte adevărata
valoare a obiectului ei. Este dragostea carene învaţă să preţuim oamenii
din jurul nostrul la adevărata valoare a sufletului lor şi care estecapabilă
de sacrificii. Este o dragoste care ne învaţă să fim mai buni cu cei din
jurul nostru, săfim mult mai maturi şi mai calmi, să judecăm înainte de
a face unele acţiuni pripite, ne învaţă sănu fim răi şi să nu fim
aroganţi.Dragostea şi caracteristicile sale au fost subiectele studiilor a
numeroşi psihologi.Aceştia au observat difereţe care nu lasă să se
confunde fenomenul de îndrăgstire şi sentimentulde dragoste.
Fenomenul de îndrăgostire este o stare afectivă primară care este
selectivă şicondiţionată de diferiţi factori. Multă lume din zilele noastre,
mai ales tinerii, tânjesc dupa unpartener de viaţă bogat, frumos şi
deştept. Într-o eră în care banii condiţionează multe reuşite,astfel,
condiţia materială a unui om a trecut pentru cele mai multe persoane pe
primul loc, dupăinteligenţă şi aspect fizic, astfel o mulţime de oameni
se căsatoresc pe interese şi de aici rezultăeşecurile în căsnicii şi
nefericirea şi apoi partea inevitabilă, divorţul. Multe persoane care nu
aubani, si o situaţie materială mai şubredă, cred că banii aduc fericirea,
insă acest lucru poate fiinfirmat de cei care se căsătoresc pentru bani şi
care nu sunt fericiţi deloc şi ar da toată averealor pe o viaţă mai
împlinită din punct de vedere sentimental. Toată lumea, când se
îndrăgosteşteeste în al noulea cer şi crede că i-a pus Dumnezeu mâna în
cap, însă cei care se îndrăgostesc numai gândesc la fel de limpede şi de
obiectiv ca şi atunci când nu ar fi îndrăgostiţi. Când te îndrăgosteşti,
vezi numai părţile bune pe care le are persoana iubită, fără defectele pe
care le aredar acestea se observă în timp, când vine o perioadă în care
cel mai important lucru este să nu tedesparţi de partener, aici îşi spune
cuvântul sentimentul de dragoste care se dovedeşte dacă estedestul de
puternic ca să menţină cele două persoane împreună.Aceste perioade se
numesc de psihologi atitudini afective care se nasc şi se dezvoltă
întimp, sentimentele care au o desfăşurare procesuală. Prima fază o
constituie faza de cristalizare în care se structurează şi se constituie
sentimentele faţă de cineva, după anumite criterii selectiveapoi o fază
de maturizare, în care cei doi, mai ales în cazul tinerilor proaspăt
căsătoriţi, seconfruntă cu primele certuri, aici este foarte importantă
stabilitatea şi constanţa cuplului, iarfelul în care îşi organizează
sentimentele este foarte important. Ultima fază este cea
dedecristalizare, când sentimentele scad în intensitate şi încep a se
stinge prin uzură şisuprasolicitare, când numai sentimentul de respect
reciproc, prietenia dintre cei doi sau copiii,sunt singurele lucruri care ţin
5
multe cupluri împreună. De asemenea, pentru ca un cuplu să fiecât mai
longeviv, trebuie ca cei doi să fie foarte comunicativi, să se înţeleagă
foarte bine unul cualtul şi să ştie cum să-şi conserve relaţia lor, ţinând
mereu treze sentimentele pe care le-au avutprima oară. Astfel, pentru o
relaţie sau o căsnicie cât mai reuşită, cred că cel mai importantlucru
este începutul, atunci când alegem partenerul de viaţă. Dacă vom face o
alegere care să nudepindă de condiţia materială, de faimă şi de
considerente lumeşti, probabil că vom avea orelaţie de lungă durată,
dacă ştim, bineînşeles, să ne comportăm cu respect şi considerent faţăde
cel de lângă noi. Probabil că mulţi oameni vor spune că în zilele noastre
aceste lucruri nu semai pot realiza, deoarece dacă nu ai maşină, casă şi
bani, nu te bagă nimeni în seamă, dar dacăse ţine cont de toate aceste
lucruri pământeşti şi vom avea o relaţie din interes, cu siguranţăaceasta
nu va fi una reuşită şi de lungă durată. De asemenea, o mulţime de
tineri se căsătorescdin obligaţie, pentru că ori sunt obligaţi de părinţii
lor, sau de cele mai multe ori, factoruldeterminant este o sarcină
nedorită, care îi obligă pe cei doi să facă o căsătorie rapidă, pentru
ascăpa de gura lumii. Deci, dacă atât de mulţi oameni nu ar mai ţine
cont de grijile şi gura lumii,mult mai multă lume ar fi fericită şi nu ar
mai exista atâtea divorţuri, care ţin sălile tribunalelorocupate în fiecare
zi. De asemenea, dacă oamenii ar fi mai credincioşi, nu ar mai exista
atâtea nenorociri, care devin ştiri senzaţionale pe primele pagini ale
ziarelor. Dacă ne-am tratareciproc cu puţină dragoste, să fim mai buni
cu cei pe care îi cunoaştem şi cu cei pe care nu i-amvăzut niciodată,
probabil că între oameni nu ar mai fi atât de multă ură şi invidie, care îi
duc peaceştia să facă lucruri necugetate, care le regretă mai târziu, cum
ar fi uciderile, violurile,violenţele din familii. Dacă oamenii ar fi mai
calmi, mai iertători unii cu alţii şi nu s-ar purta cuatâta ură, gelozie şi
invidie, altcumva ar sta lucrurile şi probabil ar fi mai multă pace
şi înţelegere între naţii diferite care au gândiri diferite.Dacă ar fi să
tragem o concluzie, nu avem de spus decât că dragostea este cel mai
frumoslucru cu care am putea fi înzestraţi şi dragostea adevărată, nu
răneşte pe nimeni şi face viaţamai uşoară şi mai frumoasă. Aşadar, dacă
am fi nişte oameni iubitori, am trece prin viaţă cuinima şi cu sufletul
împăcat, fără să avem remuşcări şi cred că am trece şi peste
posibileleprobleme de ordin material şi cum este motto-ul unei emisiuni
de televiziune, dacă am face totuldin dragoste, lucrurile din viaţa
noastră şi viaţa noastră, implicit ar fi mai bună şi am avea multmai
multe lucruri de câştigat
 Ce este dragostea de mama?
Greu de crezut ca poate exista ceva mai puternic decat dragostea
mamei pentru copil. Puiul de om este iubit, chiar inainte de a se naste,
dar momentul primei intalniri produce o adevarata explozie a
sentimentelor. Tot ceea ce iti imaginezi despre maternitate este cu mult
Cel mai coplesitor sentiment
“Nu stiu daca pot descrie dragostea de mama. Pentru mine este cel
mai coplesitor sentiment. Este mai mult decat viata mea, este totala si
nu se poate cuprinde in cuvinte, oricat ar fi ele de mestesugite”, spune
Simona, mama unei fetite de 3 ani. Dragostea de mama are componente
de care uneori mamele, parintii in general, nu le observa. Este vorba de
reactiile sufletesti pe care le provoaca copilul. Chiar daca este foarte
mic, bebelusul este capabil sa-si cucereasca pe adulti.
“Daca parintii au instincte, atunci evident, au si copiii. De la bebelusi
de cateva luni pana la strengarii de 4-5 ani, stiu instinctiv sa-i
cucerereasca pe parinti. Au abilitatea de a provoca emotii care ii
cuceresc pe adulti. Aceasta face parte dintr-un intreg mecanism de
supravietuire, care vine la pachet cu bebe, si care sta la baza relatiilor
dintre copil si parinte. Cred ca ar trebui sa ne intrebam daca nu
cumva parintii sunt, in fapt, sedusi definitiv de copilul lor, si daca nu
cumva aceasta este explicatia dragostei care exista, neconditionat
intre parinti si copii”, spune Serge Lebovici, in cartea sa “
“Cu certitudine, dragostea mea pentru copii s-a modificat. Creste
odata cu ei. Am uneori sentimentul ca iubirea este atat de puternica
incat doare. Simt dragostea pentru copii fizic, in inima mea, in mintea
mea”, spune Cristina, mama a doi gemeni, o fata si un baiat de cinci
ani.
Copilul creste din dragostea mamei
Dragostea materna are insa foarte multe moduri in care se
manifesta. Freud a fost cel care a descris, prima data, din punct de
vedere psihanalitic, aceasta relatie speciala intre mama si copil. El a
spus ca dragostea de mama este fundamentul structurii personalitatii
adultului de mai tarziu, si ca este la fel de indispensabila omului ca si
aerul. “Daca la inceput dragostea de mama este o relatie instinctuala,
aceasta se dezvolta in timp, pana la sentimentele umane profunde,
care sunt caracteristice fiintelor rationale. Dragostea materna fiind o
6
manifestare filtrata rational in sensul binelui”, explica Serge
Lebovici.
Iubirea parintilor este o necesitate naturala
Dumnezeu a lasat ca iubirea parintilor pentru copii sa fie o
necesitate naturala, o lege a firii dar, pe de alta parte, sa si depinda de
purtarea copiilor. Parintii îsi iarta copiii când gresesc, pentru ca natura
însasi îi îndeamna s-o faca. Chiar si atunci când copiii devin de
nerecunoscut si sunt iremediabil atrasi de rau, tot natura este aceea care
îi obliga pe parinti sa le poarte de grija si sa nu-i paraseasca, oricât de
viciosi ar fi devenit.(
 Unii cand spun TATA spun munca, iar cand spun MAMA spun
dragoste, eu stiu ca ne-ati oferit amandoi si munca si iubire, doar ca tu
tata trebuia sa muncesti prea mult ca sa mai ai timp sa ne arati cat ne
iubesti, iar tu mama stiai atat de bine sa iubesti incat nu mai observam
nimic altceva la tine.
Voi doi a-ti fost ingerii mei pazitori de pe pamant, voi mi-ati dat aripi
sa zbor iar acum cand voi a-ti obosit si eu am ajuns sus vremea sa
schimbam rolurile, e randul meu sa va ocrotesc.
Pentru iubitii mei parinti….
 Un tata intelept face cat trei facultati, o mama iubitoare face cat trei
neveste… mai caraitoare.
Voi mi-ati dat aripile care m-au purtata atat de sus si voua va datorez
totul.
Va multumesc si va iubesc nespus !
 Nu mai traiesc in mijlocul vostru dar va iubesc la fel de mult si mie
dor de voi mult mai mult.
Poezii de dragoste pentru mama si tata
 Un cadou de dragoste pentru cei mai minunati parinti. V-ati dedicat
viata fericirii copiilor vostri, nici un cadou, nici un gest, nici un cuvant
nu v-ar putea rasplatii pentru ceea ce a-ti facut pentru noi. Va iubim
mai mult decat cuvintele o pot spune.
 Dragostea parintilor este cea care ne-a facut sa fim oamenii fericiti
de acum. Dragostea voastra ne incalzeste si ne lumineaza inimile in
continuare si infruntam increzatori obstacolele vieti pentru ca stim ca va
rugati pentru noi. Ne ve-ti fi mereu sprijin si alinare si la fel ne v-om
straduii sa fim si noi pentru voi, iubitii nostrii parinti.
Cu dragoste, copii vostri….
 Un copil fara parinti e o corabie fara vant, nu va putea ajunge
niciodata nicaieri, parintii fara copii sunt ca un vant in desert, sufla in
pustiu si nu ramane nimic in urma lor.
Va multumesc ca existati si ca imi sunteti alaturi. Va iubesc mult,
fiul/fiica…
 Dragii nostrii parinti, va asteapta inainte o viata mai frumoasa ca
niciodata, cu multi nepoti frumosi in jurul vostru si cu copii vostri care
va iubesc si se vor ingrijii de toate nevoile voastre, la fel cum a-ti facut
si voi candva pentru ei, astfel incat sa nu mai trebuiasca sa mai munciti
vreodata.
A-ti muncit destul o viata-ntreaga, acum a venit vremea sa va bucurati
de roadele muncii voastre, e vremea sa va distrati cu nepotii si copii
vostrii.
Va iubim mult…
 La fel cum nu ne putem satura de frumusetea stelelor asa nu ne
putem satura nici de dragostea parintilor nostrii. Voi sunteti cele mai
luminoase stele de pe cerul vietii noastre, voi ne-ati luminat si ne
luminati mereu cararile prin intortocheatele si intunecatele drumuri ale
acestei lumi.
Va suntem recunoscatori si va iubim mult, ai vostrii copii…
Jocurile copilariei sunt mugurii întregii vieti a omului, caci acesta
dezvoltându-se, prin ele îsi dezvaluie cele mai ascunse însusiri ale
fiintei sale." F.R. Frobel
Apa si importanta apei\
7
Ca să existăm, avem nevoie de aer, apă, hrană, căldură şi lumină. Nimic
nu poate fi conceput în economia planetei fără apă.
Nici apa curată nu are tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte!!!
Toate animalele de pe glob, ca şi omul, posedă modalităţi de procurare
a apei.
Despre fîntîni –
fintina este simbolul muncii daruite oamenilor
Cînd n-ai la îndemînă un ciocan şi vrei totuşi să baţi un cui, pot fi de
folos o piatră sau tocul de la pantof. Cînd îţi lipseşte masa pe care să-ţi
aşezi hrana, un placaj poate face şi el destul de bine treaba. Un scaun
poate fi înlocuit de un bolovan, un cuţit – de un ciob de sticlă ascuţit,
cutia de chibrituri – prin cremene şi iască. Dacă vrei să faci o groapă în
pămînt şi n-ai sapă, poţi încerca cu un băţ, dacă n-ai oglindă să-ţi vezi
chipul, poţi folosi un lighean cu apă. La nevoie, cînd te prinde furtuna
şi n-ai casă, te poţi adăposti într-o colibă sai chiar sub buza unei stînci,
iar un buştean poate uneori servi drept barcă, aşa cum două-trei pietre
încinse bine în foc pot fi întrebuinţate drept plită. Şi aşa mai departe.
Dar o fîntînă cu ce să o înlocuieşti?
Fîntînile nu au înlocuitori.
*
Cîte deosebiri nu întîlneşti la fîntîni! Unele sunt extrovertite, precum
cele arteziene; ele îşi risipesc cu profunzime şi generozitate apa. Cele
mai multe dintre acestea arată un clar dezinteres pentru util; cu un vădit
temperament de artist, ele ne desfată prin nenumărate curcubee
strălucitoare. Fîntînile de ţară sunt mai reţinute şi mai introvertite.
Unele, totuşi, semeţe, cele cu cumpănă, îţi fac semn de departe, te atrag,
te îndeamnă să te serveşti de ele. Pe altele, modeste, pitulate sub cîte un
copac, avînd un mic acoperiş conic, o pălărie de protecţie deasupra,
trebuie să ştii să le găseşti. Există fîntîni princiare, cu grifoni, delfini,
scoici şi naiade, toate cioplite în piatră. Există fîntîni cazone, cenuşii,
plasate exact în centrul curţii închise a unei cazărmi. Există fîntîni
serioase, grave, cu mecanismele bine unse, dar şi fîntîni glumeţe, care
te împroaşcă şi te stropesc atunci cînd te străduieşti să întrebuinţezi apa
pe care ai scos-o din ele. Unele scîrţîie de bătrîneţe din toate
încheieturile şi au ghizduri antice şi acoperite de muşchi, altele îşi
proclamă cu trufie, printr-o inscripţie, vîrsta şi cine le-a săpat. Există
fîntîni care îţi astîmpără de îndată setea, altele care ţi.o sporesc pe ce
bei mai mult. De unele n-ai vrea să te îndepărtezi şi le ţii minte toată
viaţa. Pe altele le părăseşti repede şi le uiţi de îndată ce nu le mai vezi
în preajmă. Fîntînile au, fiecare, fire, temperament, caracter şi obiceiuri
proprii, neasemenea. Dacă n-ar avea apă, ai spune că nu excistă nimic
comun între ele. Dar au.
În zidirea unei fîntîni, se întrebuinţează tot felul de materiale: cărămizi,
felurite mortaruri, cuie, crampoane metalice, scoabe pentru prins
bîrnele; pentru fîntînile cu cumpănă, sunt necesare şi cîteva pietre grele,
în chip de contra-greutate. Nu te poţi cîtuşi de puţin lipsi de ţevi, de
lanţuri, de roţi cu spiţe, de sîrme de diferite grosimi. Desigur, fîntînile
arteziene au pompe acţionate de motoare electrice sau sunt racordate la
reţeaua publică de apă, dacă aceasta are suficientă presiune. Vă
închipuiţi cîte mai sunt necesare – şuruburi, fire electrice, siguranţe,
şaibe, ţevi cu ghivent, garnituri de cauciuc şi cîte şi mai cîte. Se vede,
aşadar, ce mult e de lucru la o fîntînă: trebuie săpat, scos pietre, zidit în
mai multe rînduri, tăiat şi fasonat butuci şi scînduri. Trebuie turnat
beton, aşezaţi bolovani, nivelat, pusă ţevăria, montate osii şi roţi, legate
lanţuri, instalate pompe şi motoare, trase fire, făcute racorduri. Şi apoi?
Apoi nu mai e de făcut nimic. Doar vine apa. Sau nu vine.
* Mama, tu esti...de Grigore Vieru
Fîntînile au şi reputaţii cum nu se poate mai diferite între ele: despre
unele se spun poveşti de spaimă, cum că, de pildă, şi-ar fi găsit în ele
sfîrşitul vreo fată nemîngîiată. Despre altele se zice că mijlocesc
întîlniri, cum fusese cea dintre Isaac şi Rebecca. Unele au renumele de
a avea o apă cu virtuţi curative şi de aceea atrag în jurul lor o mulţime
de oameni în zilele de sărbătoare, iar cînd renumele le este încă şi mai
mare, se fac într-acolo veritabile procesiuni. Întîlneşti fîntîni despre
care circulă atîtea calomnii încît, deşi sunt puse în mijlocul pieţei
oraşului, pe unde trec zilnic mii de oameni, nimeni nu vrea să se uite la
ele. Despre altele, dimpotrivă, se crede că sunt în stare, contra unui
bănuţ aruncat în apa lor, să-l facă pe drumeţul ce l-a azvîrlit să revină la
ele. Reputaţiile fîntînilor se fac şi se desfac: fîntîni importante cîndva îşi
pierd, nu prea se ştie exact de ce, mai tot creditul şi ajung să fie
abandonate, părăsite. Stau, de aici înainte, pierdute, cu trupul prădat de
buruieni, cu cumpăna prăbuşită, cu găleata mîncată de rugină,
înnămolite şi uitate de Dumnezeu. Au fost. Se zice că, într-o bună zi,
dintr-o fîntînă va izbucni năvalnic apa vieţii. Toate, mari sau mici,
umile sau falnice, bogate sau seci, au, pasă-mi-te, şanse egale. Dar care
va fi aleasa, binecuvîntata între fîntîni, nimeni nu poate să ştie. Sorţi au
însă cu toatele deopotrivă.
Acesta-i harul săpătorului de fântâni: să găsească apa, să dea de izvor.
Dacă ar fi avut un fel de aparat cu care să poată depista apa de sub
8
pământ, n-ar fi fost nevoit să mai sape, treaba asta făcând-o alţii. El
doar le-ar fi spus: „-Săpaţi aici!”. Dar omul de care vorbesc n-avea un
astfel de detector, aşa că urma îndemnul din versul marelui poet Lucian
Blaga: „Sapa, sapa, sapa, / până dai de stele-n apă”. Fireşte că nu
mergea la întâmplare. În primul rând, trebuia să ţină seama de
preferinţele celor care-i comandau fântâna, de locul pe care-l doreau, în
mijlocul aşezării sau în afara ei, la margine de pădure, sau de izlaz,
anume pentru adăpat vitele. Şi dacă acel loc era pietros, arid, în care
altă parte l-ar fi putut alege? Oricum, unele indicii le avea, printre care
felul plantelor şi culoarea ierbii. Pe suprafaţa sub care pot exista
izvoare, cresc aşa numitele plante de „smârcuri” – pipirigul, papura, iar
cât priveşte iarba trebuia să fie de un verde intens. Dar erau dorite şi
locuri în are apa să fi fost găsită pe încercate, de exemplu, bătătura unei
case pe care nu pot fi văzute ierbărişuri, ba, câteodată, numai pavajul de
piatră sau ciment pe care fântânarul trebuia să-l spargă la risc. Sapă un
metru, doi, trei, cinci…
Mama!Ce cuvant inaltator ! Primul nostru cuvant ! Ce sentiment de dragoste ne
invaluie sufletul si un chip sfant ne apare in fata ochilor atunci cand il rostim !
m7u24ut
Orice copil, orice fiu vede in mama lui o fiinta mareata, fara de pacat, puternica
precum o stanca in marea involburata si totusi, in acelasi timp, o fire blanda, o zana ce
a coborat din taramul basmelor pentru a fi alaturi de noi.
Dragostea pentru femeie in sensul mai larg al cuvintului inseamna de fapt , la Vieru
dragostea pentru mama.
Mama care exprima maternitatea este marele simbol si marea ei tema.Celelalte motive
: copilaria , iubire , cintecul , pamintul , patria se intretes intr-un intreg , datorita
acestui mic fir structurant.
IUBIRE
COPILARIE PAMINTUL
CINTECUL
“Faptura mamei” are , pentru Vieru o proectie cosmica :
“Usoara maica, usoara,
C-ai putea sa mergi calcind
Pe semintele ce zboara
Intre ceruri si pamint”
Mama traieste intre cer si pamint adica mereu in mintea lui.In poezia lui Vieru
simbolul mamei are aceeasi ambivalenta ca si in cele ale marii si pamintului: viata si
moartea sunt correlative.Nasterea inseamna iesirea din pintecul mamei;moartea
inseamna reintoarcerea in pamint.Mama este simbolul adapostului,caldurii ,dragostei
si hranei care pe parcursul vietii poetului il insotesc.
Si pentru Vieru si pentru Blaga fericirea s-a nascut la sat . Femeia muncita , Mama ,
isi plimba doar faptura intre slujba , Dumnezeu si real, slujba tacerii de piatra si slujba
piinii la cuptor.Fara a se evedentia , Mama poetului a crezut neincetat in Dumnezeu si
aceasta credinta a ajutat-o:
Mama, tu esti...de Grigore Vieru
În contextul expresiei lui Emilian Bucov „ Patria-mamă ţi-i gîndul şi fapta...”, Grigore
Vieru a afirmat profund şi poetic: „Mamă, tu eşti patria mea!”.
Poezia „ Mamă, tu eşti...” are un efect revoluţionar şi a fost scrisă în perioada
postbelică. Tema poeziei se defineşte prin conceptul de patrie, astfel încît mama
devine un simbol ce cuprinde toate axele definitorii ale patriei.
Poezia ilustrează imaginea ţării reunită cu cea a mamei întru-un context ansamblat în
sentimente şi figuri semantice. Mama apare în acest context ,precum şi în literatura
română ca un simbol al adăpostului, al credinţei, al hranei, al dragostei materne, care
este înălţat în fruntea tuturor fenomenelor şi fiinţelor de pe acest pămînt. Mama
devine vîrful emoţiilor şi stărilor eului liric.
Titlul poeziei este structurat pe baza unei metafore profunde, care şi este un început al
descrierilor ce vor urma pe parcursul poeziei. Mulţimea de idei ce reliefează cuvîntul
„ mama” este ilustrată de punctele de suspensie care îndeamnă la meditaţie, la gîndire
profundă privind universul patriotic.
Structură, semnificaţii, limbaj artistic
Versurile nu sunt structurate în strofe, ceea ce evidenţiază faptul că poetul exprimă o
idee unică, aceea a definirii conceptului de patrie prin sensul cuvîntului „ mamă ”.
Poetul utilizează un limbaj metaforic profund ce face legătura dintre „ creştetul” ,
„ochii”, „ palmele”, „respiraţia” mamei şi elementele simbolistice ale patriei.
„ Creştetul tău-/ Vîrful muntelui/ Acoperit cu nea.” este o metaforă ce relevă
asemănarea dintre aceste două elemente diverse, însă care exprimă idei ce sunt
similare, ce nuanţează imensitatea sufletească raporatată la cel mai înalt punct de pe
munte, şi anume „ vîrful muntelui”, al treilea vers sugerează ideea de o frumoasă
bătrîneţe, căruntă ce apare în asociere cu zăpada albă şi catifelată de pe munte.
Metafora „ Palmele tale-/Arăturile noastre” reliefează imaginea mîinilor muncitore şi
osîndite, cu o piele ridată în asociere cu pămînturile Moldovei arate toamna tîrziu.
Sentimentul unui adînc patriotism asociat cu cel al dragostei materne îl determină pe
poet să descrie în mantia versului pînă la compararea mamei cu nişte lucruri cum ar
fi : patria, pămîntul şi altele.Vieru adună într-un centru nuclear mişcările solemne ale
sufletului reflectat spre mamă.Mama devine în perioada postbelică patria eului liric.
Repetarea primelor două versuri şi în finalul poeziei evidenţiază trăsăturile definitive
ale mamei în comparaţie cu patria,iar magnificienţa, candoarea şi armonia ce cuprind
aceste versuri nuanţează semantica întregii poezii.
Modestia
"Mi-a fost ruşine de această modestie mincinoasă" - ne mărturiseşte cu
9
sinceritatea-i fără menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea
modestie atît de ruşinoasă? Desigur aceea ruinată de ofensiva
populismului, aceea care şi-a pierdut orice nobleţe şi îşi ascunde
decrepită tîlcul sub o zdreanţă de seminificaţie - lipsa de îngîmfare.
Tristeţea mare este că Dicţionarul explicativ al limbii române surprinde
doar fireasca decădere morală a vremii cînd se limitează doar la această
hanţă flendurită ca unic sens al modestiei.
Modestia pare să fi ajuns doar refugiul ipocrit al mediocrităţii veleitare,
atunci cînd nu e revendicare obraznică a egalitarismului revanşard. Un
anume complex de inferioritate, transformat revoluţionar in complex de
superioritate, obligă vulgul să cheme la ordinea modestiei pe cei
superiori, pentru ca astfel prostia să-şi încununeze obscuritatea
mediocrităţii cu laurii de elevaţie etică ai modestiei. Rigoarea supremă
a acestei chemări este nivelarea egalitaristă, complacerea în mocirla
generală, modestia fiind doar umilinţa liber consimţită a celor superiori
pentru a nu jigni cumva suficienţa ambiţioasa a celor inferiori – doar
astfel dispuşi să le accepte cu modestie ofranda.
Şi totuşi modestia nu înseamnă doar cedarea bleagă în faţa pretenţiilor
mediocrităţii, lipsa fermităţii existenţiale, abandonarea valorilor şi a
simţului ierarhiei. Dacă nu e sărăcită, fiind considerată pripit doar o
complezentă virtute de contact, ea are şansa de a-şi reaminti că este
efort consecvent de temperare a isteriei afirmării necondiţionate,
acţiune răbdătoare şi decentă de a-ţi căuta măsura - simplificare şi
esenţializare, lămurire şi stilizare. Lupta ei se dă cu acel model absurd
al personalităţii rapace, care îşi adjudecă cu lipsa de discernămînt a
lăcomiei complicaţia pentru a putea deriva din această strinsură avară
puzderie de merite, pretenţii nemăsurate, ifose absurde. Modestia
vizează astfel restrîngerea personalităţii lăbărţate, excesiv umflate
social pînă la a-şi afla măsura în simplitatea firească şi nepretenţioasă
pe care o prescrie omului, laolaltă cu toate lucrurile, dictonul latin: est
modus in rebus.
Modestia este resimţită în cele din urmă ca o sobrietate şi decenţă a
simţirii care ne face să nu exageram importanţa ideilor, sentimentelor şi
faptelor noastre in speranţa ipocrită de a pretinde drepturi şi privilegii
sporite in faţa celorlalţi. Ea ar trebui opusă atunci nu atît îngîmfării, cît
unor metehne izvorîte mai degrabă din scursurile ideologice ale vremii:
veleitarismului, cusurgeriei, snobismului. Şi abia aşa am putea pricepe
că modestia este, înainte de a fi un mod de a te manifesta în faţa unuia
sau altuia, o atitudine fundamentală a fiecăruia în faţa vieţii şi a
destinului său. Forţînd puţin limba, am putea spune că fiecare este ţinut
să modestească la propria-şi soartă.
(Ceea ce am scris mai sus am scris demult. Nu am pretenţia de a fi
surprins toate subtilităţile modestiei şi m-ar bucura să le aflu de la cei
ce o practică cu mai mult succes.)
Tineretea - comoara vietii
“Trec zile , trec ca umbre de vara, fug vremurile usoara,
fug si nici o poarta a le opri nu poate”
Afirmatia de mai sus este una indrazneata si poate fi
considerata ca baza si motivul principal a omenirii. Motivul
principal al omenirii este timpul, el creaza viata , el ne
domina pe toti , el ne ajuta sa uitam de rele si sa parcurgem
drumul vietii spre cele bune.Uneori el ni se pare rau altadata
noidorim ca el sa se opreasca.Timpul este roata universului
el este de fiecare data exact si nu asculta nici o explicatie.
Timpul daruie oamenilor viata dar peste citva timp el o ia
inapoi, el nu poate sa intretina unele si aceleasi lucruri
permanent el se roteste ca o roata schimbind lucrurile,
oamenii etc.
Timpul are mai multe aspecte . Daca ne-am referi la
viata omului atunci le-am diviza in patru categorii:
Tinerete
Batrinete Copilarie Maturitate
Batrinete
10
Nu stiu de ce, dar timpul le-a aranjat
astfel de la bine la rau, de la minor la major.Raspunsul la
aceasta intrebare il stie doar el.
Copilaria este startul vietii unui om, el invata cele
mai elementare lucruri, invata sa mearga, sa manince etc.
Maturitatea este perioada cind omul deja s-a format
si incepe drumul dificultatilor ca sa ajunga la un idial.Acest
idial persista in mintea fiecarui om si fra dinsul omul nu ar
putea supravietui.La unii oameni el este esprimat prin
cariera, la altii prin diferite lucruri pretioase exista si oameni
care traiesc pentru hrana
Batrinetea este ultimul nivel pe care timpul la
programat pentru omenire.Aici omul intimpina cele mai mari
dificultati a vietii.In aceasta perioada idialurile puse in
fata ,in timpul maturitatii, se schimba radical.
Cel mai frumos, cel mai proaspat ,cel mai luminos,
cel mai dulce nivel al vietii este Adolescenta adica anii de
tinerete. Tineretea este perioada programata de timp care se
deosebeste esential de cele 3. Aceasta perioada de viata
trebuie traita din plin.In acesti ani omul este capabil sa faca
orce lucru, sa invete caci doar virsta aceasta este considerata
cea mai favorabila pentru invatatura, pentru distractie,
pentrudescoperirea tuturor tainelor vietii .De aceea trebuie sa
intelegem ca viata e unica si ca tineretea trebuie folosita.
Majoritatea din noi nu intelegem ca ne aflam in
aceasta ;perioada si nu ne folosim de cazul propus pentru a
rasufla in plinul piept si de a trai acesti ani bine ca pe urma
sa ne amintim de ei cu bucurie.Prezentul care se desfasoara
azi nu coincide cu afirmatiile de mai sus.Astazi oamenii
tineri nu sunt asa de deschisi cum ar trebui sa fie, majoritatea
dintre moi suntem inchisi in sine, suparati pe viata,
ingrijorati de proble de catre nu ar trebui sa tinem cont. La
afirmatiile spuse mai sus racordam si si urmatorul fragment
 “Anii tineretii sunt de aur si atunci cind vei ajunge la
netinerete sa nu te lamentezi de tinerete desarta”
Acest fragment, consider , ca trebuie sa fie deviza
tineretului si fiecare din noi sa-l patrunda si sa-l inteleaga si
sa faca concluzii acum dar nu la batrinete.
Daca am exprima tineretea prin desene atunci cel mai
potrivit tablou ar fi Venus de Boticelli deoarece aici este
redata tineretea in floarea ei.Nu persista lucruri care ar strica
ambianta tabloului.Vorbind despre dispozitia persoanei
ilustrate ajungem loa concluzia ca tineretea trebuie traita din
plin dar sa nu trecem hotarele tineretii sanatoase si a celei
negre pline de droguri. Tabloul la fel ca afirmatia de mai sus
ne dovedeste si ne indeamna la o tinerete plina de
sentimente, descoperiri si lucruri noi.
Si de aceea nu trebuie ca viata sa treaca pe linga tine,
dartrebuie s-o traiesti la maximum.Nu trebuie sa lasi
lucrurile pe maine dar sa le faci azi. Sa te bucuri de fiecare
minut si sa nu fii inconstient de lucrurile in jur.Trebuie sa-ti
traiesti clipa pina cind persista cazul.
Zambetul si blandetea doamnei m-au ajutat sa pasesc hotarata pe
drumul invataturii"
"Imi amintesc si acum cu nostalgie prima zi de scoala. Un mic dejun
inghitit cu noduri, echiparea meticuloasa in noile haine, ghiozdanul in
spate si... gata... am plecat spre scoala: eu, mama si tata. Emotiile erau
imense. Pe drum, am observat cu usurare ca nu eram singura care
aratam ca o proaspata eleva, ba chiar eram mandra de tinuta si de
rechizitele mele si am inceput sa merg mai drept, cu capul sus si
privirea inainte. In sfarsit, am ajuns la poarta scolii care era invadata de
copiii dornici sa-si reintalneasca prietenii, sa-si povesteasca amintirile
din vacanta sau, cum era cazul meu - sa vada cum e! Am intrat pe
coridoarele largi, stralucind de curatenie, iar curajul mi s-a topit ca
bulgarele de zapada la soare... Parca nu mai voiam sa raman singura,
11
fara mama si tata, fara prietenii mei de joaca. A venit si momentul cand
a trebuit sa-mi caut clasa, sa-mi iau inima in dinti si sa ma asez intr-una
din bancile curate. A venit si doamna invatatoare, cu fata luminata de
un suras la vederea ochisorilor nostri mirati. Cu un suflet cald, cu o
voce blanda, ne-a apropiat de dansa. Eu eram mai timida. A stat mai
mult de vorba cu mine si m-a incurajat. M-a indrumat cu blandete,
invatandu-ma regulile vietii de scolar. Imi amintesc cum m-a invatat
litera "a". "Copii, litera "a" este prima litera din cuvantul alune, dar si
din alfabet.".
Zambetul si blandetea doamnei invatatoare m-au ajutat sa devin
curajoasa si sa pasesc hotarata pe drumul invataturii. A fost corecta in
aprecieri, rasplatindu-ma dupa munca mea. Dar acum, cu ochii plini de
lacrimi, ma despart de domnia sa. Nu pot uita firea blanda si delicata si
nu-mi ramane decat sa-i multumesc din suflet pentru modul in care m-a
ajutat si m-a format ca elev si ca om. Mai pot spune un singur lucru
inainte sa izbucnesc in plans: "Ramas bun, doamna invatatoare
Profesorul ideal
Cine isi alge meseria de profesor in primul rand trebuie sa iubeasca
copii,sa dea dovada de iscusinta , de talent , rabdare si multa daruire in
domeniul ales.
Unui elev ii ramane intiparit in minte atat portretul fizic cat si moral al
unui profesor indragit si stimat,ce stie sa isi apropie cu caldura umana
pe cei din jurul sau. Ca odinioanara , dascalul descris de Sadoveanu
in ,,Domnu' Trandafir " ca si acum, un pedagog innascut nu se da uitarii
de generatii intregi datorita respectului fata de meserie.
Geniile se nasc la scoala unde preda cel ce se daruieste pe sine,avand ca
rezultate minti sclipitoare de elevi ce nu il vor da uitarii,iar cunostiintele
acumulate de la acesta le va fi de folos in viata.
Din punctul meu de vedere profesorul ideal se afla oglindit in fiecare
dascal.In clasa a cincea am avut ca diriginta o doamna profesoara de
limba romana si ne-a pus sa facem ca tema o compunere despre ,,primii
pasi in scoala ".Dupa descrierea mea ,invatzatoarea parea un inger
blond cu ochi albastri,cu glas suav ce ma ungea la inima,fapt ce a facut-
o sa rada pe doamna diriginta.Ea era exact opusul descrierii fizice: par
negru.ochi negri,voce mai impunatoare fapt ce a dus la inhibarea mea
un timp.Dar doamna diriginta avea un secret : rabdarea.
Dand dovada de multa iscusinta si pricepere m-a dus din sfera mea de
copil emotiv intr-un ,,soricel" vorbaret si stapan pe el.Dansa ne alinta
atunci cand ne strangea pe toti in jurul ei ca fiind soriceii ei de
biblioteca.
Multe amintiri frumoase am despre scoala mea generala inca mai sunt
nostalgica si acum dupa acele vremuri cand exista aceea contopire intre
elev profesor,copil si suflet de ,,mama".Asa de mult am indragit-o pe
doamna incat era pentru mine ca a doua mama.Si acum cand ma
intalnesc cu dansa ma trec fiori de bucurie ca am avut asa o
profesoara,un om mai inainte de toate.
Profesorul ideal a fost si va ramane in inima mea doamna diriginta !
Profesorii sunt cei care, pe langa parinti, ne dirijeaza calea pe care o
alegem sau o putem alege. Profesorul meu preferat ar fi, dupa parerea
multor elevi, "cel mai rau prof' din scoalaaaa !!! ". De ce? Pentru ca e
sever, respectat si pe langa toate acestea, un lucru pe care il uraste cel
mai mult este minciuna. Pedepseste mai rau daca minti, decat daca spui
adevarul, oricat de grav si rau ar fi. E foarte impunator si de la inceputul
anului scolar, a devenit directorul scolii, pe bune si pe merit. S-au vazut
si inca se vad ( si pariez ca se vor mai vedea) schimbari majore in
legatura cu tot ce tine de scoala. De la Regulament, la disciplina si la
toate cele. Mi-a fost profesor cinci ani si nimeni nu m-a invatat mai
multe lucruri decat el. Nu respect pe nimeni mai mult si nici nu cred ca
o voi face. Am fost si inca sunt o mica parte din uriasul univers la
domnului profesor de matematica, insa m-am ales cu noi cunostinte si
mai mult, cu lectii de viata. Pentru mine, el e profesorul ideal, nu am
nici un alt model.
Tot mai multi copii si tineri isi pun o singura intrebare: ,,Cine este
profesorul? Ce reprezinta el?’’
Sa va explic eu. Dascalul este cel care te invata sa descoperi meleaguri
noi. El este cel care te invata alfabetul, sa numeri si sa scrii…..Dar oare
totul se rezuma doar la aceasta?
Pentru a putea preda sunt necesare urmatoarele calitati:
Decenta –profesorul ar trebui sa fie decent imbracat pentru a da un bun
exemplu elevilor .
Răbdarea -este o condiţie esenţială a unui dascal, deoarece consider că
nu toţi elevii sunt,, genii ‚’’ şi pricep repede .Trebuie să facă tot
posibilul ca să nu descurajeze elevii mai slabi la învăţătură. Altfel, ei se
vor teme să răspundă, chiar dacă vor şti răspunsul corect. Cu mult mai
bine este când copiii sunt încurajaţi, când primesc sfaturi utile, când li
se vorbeşte cu blândeţe. Atunci , nu vor mai fi stresaţi !
12
Un coordonator trebuie sa arate eficienta in momentul in care preda
si in momentul in care vorbeste.
La inceput, dascalul are un cu totul si cu totul alt intres decat
impartasirea cunostintelor sale. El trebuie mai intai sa se faca auzit, sa
se faca inteles si nu in ultimul rand...sa atraga atentia, sa fascineze prin
ceea ce spune.
Eu una am avut onoarea sa intalnesc numai oameni cu multa pregatire
pedagogica , care m-au facut sa vin la scoala din placere si nu din
obligatie .Sa dam cateva example (acum referindu-ma doar la
profesoare):
O doamnă stilată, nici tanără nici in varsta, cu simtul umorului
dezvoltat, inteligenta. Are rabdare cu copiii, ii face sa inteleaga materia
predata, care nu este chiar asa de usara . Uneori , holurile etajelor unu
sau doi rasuna de vacea ei.Stie sa se apropie de elevii ei, le intelege
problemele adolescentei si sunt momente in care doar dumneaei te
poate ajuta.
Prietenia
Nu pot sa-mi imaginez viata fara prieteni. Ei sunt una dintre cele mai
importante aspecte ale vietii. Avem nevoie de ei ca sa le impartasim
atat bucuriile cat si supararile noastre. Este bine sa stim lucrul acesta si
sa invatam din timp sa ii apreciem si sa-i tinem aproape de noi.
Pentru mine, prietenul meu cel mai bun inseamna foarte mult. De
fiecare data cand am avut nevoie de el mi-a fost alaturi. El este o
persoana sincera care nu ar putea sa ma minta niciodata indiferent de
situatie. Mi-a dovedit de nenumarate ori ca nu este un prieten fals si a
reusit sa-mi castige toata increderea. Am invatat sa ne distram, sa
invatam unul de la celalalt, sa ne plangem unul altuia atunci cand ne
este greu si cel mai important lucru sa ne respectam.
De cand suntem prieteni am inteles ca fara respect si fara ingaduinta nu
poti avea un prieten adevarat. Imi doresc foarte mult ca prietenia
noastra sa dureze o viata.
Totuşi cei mai mulţi oameni se dovedesc vinovaţi de două
păcate: ura şi slăbiciunea; sau, atunci când le merge bine îşi
dispreţuiesc prietenii, sau când prietenii sunt în necaz, îi
părăsesc. Aşadar pe acela care în amândouă împrejurările se
va arăta serios, statornic, neclintit în prietenie trebuie să-l
preţu-im deoarece astfel de oameni sunt rari şi aproape
divini.
Fundamentul acestei stabilităţi şi statornicii pe care le
căutăm în prietenie e buna credinţă; căci tot ce e nesincer e
instabil. În plus, se cuvine să alegem un prieten deschis
apropiat de un deplin acord cu noi, adică având aceleaşi
înclinări ca şi noi.
Toate acestea contribuie la fidelitate; într-adevăr, o fire
schimbătoare şi complicată nu poate fi credincioasă şi nici
acela care nu are aceleaşi înclinări ca şi noi şi nu ni se
potriveşte ca fire şi nu poate fi sigur sau statornic. Trebuie să
mai adăugăm la aceasta că unui prieten nu trebuie să-i placă
să-şi învinuiască amicul sau să dea crezare învinuirilor ce i se
aduc de alţii; toate acestea au importanţă pentru statornicie,
subiect pe care îl voi dezvolta în continuare. Astfel se
adevereşte ceea ce am spus la început, adică nu poate exista
prietenie decât între cei buni. Într-adevăr, este o însuşire a
omului bun, pe care îl putem numi şi înţelept, să observe
aceste două reguli de prietenie:
 mai întâi să nu existe în ea nici o urmă de minciună;
 în al doilea rând, nu numai să respingă acuzaţiile
nedrepte aduse de cineva, dar nici el însuşi să nu fie
suspicios.
Aici se ridică o întrebare mai grea dacă uneori trebuie
să preferăm prietenii demni de prietenie, celor vechi.
Prietenilor noi însă, dacă ne fac să sperăm, întocmai ca
plantele neînşelătoare, că vor da rod, nu trebuie să fie
respinse nici ele, totuşi cele vechi trebuie să-şi păstreze
averea.
De obicei valoarea prieteniei trebuie să o judecăm
atunci când caracterul, s-a format şi persoana s-a maturizat;
dacă unii, în prima tinereţe, au fost pasionaţi de vânătoare sa
de jocul cu mingea, nu trebuie pentru asta să aibă drept
13
prieteni intimi pe cei pe care i-au preţuit atunci fiindcă aveau
şi ei aceeaşi pasiune.
De asemenea, în prietenie se poate recomanda, pe bună
dreptate, ca o afecţiune fără măsură – ceea ce se întâmplă
foarte des – să nu stea în calea unor interese deosebite ale
prietenilor.
Prietenia se strecoară, nu ştim cum, în viaţa tuturor şi
nu îngăduie nici un fel de existenţă să se lipsească de ea.
Ce este un prieten? Cum îl poţi avea? Cum îl poţi
păstra? De ce avem nevoie de prieteni?
„Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte”. Un
prieten adevărat este cel care, în caz de nevoie, te
ajută, este cel care rămâne lângă tine când toţi te
părăsesc. Cei mai buni prieteni trebuie să fie
părinţii,fraţii, rudele apropiate. Dar,…de cele mai
multe ori, nu este aşa! De ce? Unii tineri nu-şi doresc
compania celor mai în vârstă decât ei, nu-şi caută
prieteni printre cei văzuţi bine în societate. Mai târziu
vor culege ce au semănat!
„Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine
eşti!” Dur, dar adevărat! Este bine ca adolescenţii să
ceară ajutorul părinţilor pentru alegerea prietenilor.
Unii spun: „M-am săturat de cicăleala de
acasă,permanent cineva să-mi reproşeze că nu mă
îmbrac cuviincios, că nu sunt punctual, că dau din ce
în ce mai rar pe la şcoală etc. Ce tot vor ceilalţi de la
mine? Atâta „contabilitate”, atâta control! De parcă
nu pot să mă descurc şi singur…Prietenii mei sunt cei
care ascultă aceeaşi muzică ca şi mine, au aceeaşi
ţinută şi se distrează ca lumea! Asta-i tot!”
 „Cine-şi face mulţi prieteni, îi face spre
nenorocirea lui!” Prietenii sunt cu grămada atunci
când ai bani, maşină, onoare, faimă şi înfăţişare de
invidiat. Dar este suficient un accident care te
mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a
fost prieten cu adevărat.
Un prieten adevărat îţi poate face observaţii
asupra comportamentului(dar nu în public). Dacă ţii
la el, trebuie să te cercetezi. Relaţia are nevoie de un
timp suficient pentru consolidare. Există tineri care
susţin că dacă au văzut un băiat sau o fată doar o
singură dată, s-au şi împrietenit. Dragostea la prima
vedere este riscantă.Tinerii ar trebui să se gândească
mai mult înainte de a face pasul căsătoriei. Doar
înfăţişarea fizică nu este de ajuns pentru ca doi tineri
să se placă. Trebuie avut în vedere şi trecutul. Dacă s-
ar ţine cont şi de părerea părinţilor, nu ne-am
confrunta cu atâtea divorţuri. Cum îi putem ajuta pe
cei în prag de divorţ? De ce atâtea prietenii dizolvate?
Cu cât investeşti mai mult într-o relaţie, cu atât
relaţia va dăinui! Un prieten adevărat poate să fie ca
un frate. Când pierzi un prieten adevărat, parcă o
părticică din tine se pierde. Dar rămâne amintirea!
Padurea
E minunat.Fondul multicolor uimeste pe toti.Razele de soare stralucesc
precum scanteiele de foc,florile gingase zambesc ca un roi de fluturi
albi.Lumina face minuni in toata imparatia.Firele de iarba se leagana
sub adierea blanda a vantului de vara,iar intr-un coltisor se vad ochii
lupului ce starluceau lacomi.Natura toata,plina de culoare te face sa te
topesti in caldura inabusitoare,iar toti pomii sunt in sarbatoare.Cer
14
senin,albastru ca floarea de “nu ma uita”.A picat un verde puternic
peste padure,fosneste,rasuna mii si mii de glasuri,vietatile
padurii.Vazduhul a incremenit deasupra lumii,iar in departare licaresc
stele mici ca niste tinte de argint.
Padurea plange
Ce poate fi mai minunat decat padurea adanca si racoroasa. Imi
place adierea vantului printre crengile copacilor,mirosul dulce al aerului
de padure,farmecul de umbre si culori ,cantecul ei minunat.
Asa gandeam indreptandu-mi pasii spre padurea mult dorita. Cand
am ajuns acolo,in loc sa vad copacii acoperiti de verdeata si impodobiti
cu flori,crengile erau zdrentuite,iarba arsa,florile triste si cu capetele
plecate.
Padurea plangea.
Plangeau frunzele plopului tremurator,plangea fagul cel falnic,
pana si stejarul cel tare ca stanca varsa lacrimi de durere.M-am in-
fiorat.Sufletul meu era sfasiat de durere si lacrimi imi curgeau in voie.
Ce se intamplase Nu intelegeam nimic.Noroc ca sub un ciot uscat
zarii o floricica ce scapase ca prin minune.M-am apropiat incet siam
intrebat-o
-Ce s-a intamplat cu padurea
-Pasarea de foc,murmura floricica,a inghitit totul in calea
ei.Padurea va disparea,totul se va preface in pustiu.Oh,va rog,ocrotiti
apele,muntii,padurile cu pasarile minunate,cerbii si celelalte vietuitoare.
Din sufle am simtit rasarindu-mi,fara voie,o lacrima
calda.Tacui.Padurea era foarte trista si foarte pustie in jalea ei.Si eu
simteam,poate din pricina aceasta,o greutate mare in suflet.
Oamenii au uitat ca in frumusetea vietuitoarelor se oglindeste
frumusetea padurii.
Cand un cerb este frumos si padurea este falnica.In vietuitoarele ei
padurea se vede pe sine.Daca padurea dispare,nimeni nu se va mai
imbata de aaroma florilor,de fosnetul ierbii presarate de pasii puilor de
cerb si de murmurul izvoarelor.
Am mers mai departe sa vad ce s-a intamplat cu izvorul de la
marginea padurii.Nu de putine ori ii ascultam susurul bland si imbatat
de mirosul florilor din jur,cadeam intr-o lunga visare.Dar ce sa vezi
Murmurul dulce si suav s-a preschimbat intr-un cantec de jale.Apa era
tulbure si viata parca pierise din ea.Am inceput sa plang si lacrimile
mele se amestecau cu cele ale izvorului.Privind in jur la aerul,apa si
padurea poluata nu pot decat sa strig asemeni marelui scriitor Marin
Preda
,,Ne distrugem planeta,o poluam,ce anume sa mai inventam ca sa-i
impiedicam pe vanatorii si mai ales pe obsedatii randamentului in
dauna naturii sa ne distruga speciile rare,ierburile care fac sa
straluceasca pamantul,animalele si pasarile''
Totul in jur striga de disperare.Dar oare e cineva care sa auda
Dorim un mediu sigur,un mediu in care fiecare avem responsabilitatea
de a pastra si proteja ceea ce noi nu am creat,ci Dumnezeu ni le-a daruit
in bunatatea Sa cea mare
Compunere despre copaci şi importanţa copacilor
Considerată aurul verde, pădurea este pentru oameni unul dintre cele
mai de preţ lucruri din lume. În fiecare zi, în fiecare moment, arborii
din jurul nostru sunt neobosiţi şi fac acelaşi lucru: livrează în mediul
înconjurător oxigen. Fără acest gaz, pe care nu-l vedem şi nu-l simţim,
viaţa umană şi animală nu ar putea fi posibilă. Clipă de clipă, fiinţele vii
respiră oxigenul furnizat de pădurile de pe întinsul planetei, iar dioxidul
de carbon expirat de aceleaşi fiinţe este transformat apoi de arborii din
păduri în oxigen.
Un rol deosebit de important al copacilor în natură este reglarea
temperaturii, precum şi menţinerea unei umidităţi constante în
ecosistem. Fără menţinerea acestui echilibru de cătră copaci, pământul
ar ajunge încetul cu încetul să se deşertifice, iar într-un final totul în
jurul nostru ar arăta precum un imens deşert. Totodată fiind un material
organic vegetal, copacii au importanţă în rezistenţa la ploaie a celorlalte
plante, în conducerea apei şi a substanţelor nutritive în natură. Din acest
motiv, acolo unde există copaci, viaţa abundă. De la cele mai mici
plante şi vieţuitoare, până la cele mai mari animale, toate beneficiază de
pe urma protecţiei copacilor împotriva soarelui arzător, a vântului, a
zăpezii sau a umidităţii excesive. Nu întâmplător cele mai multe plante
şi animale cresc şi se dezvoltă în păduri.
Copacii îndeplinesc şi alte roluri care ajută la bunul mers al vieţii.
Copacii plantaţi în zonele mai înalte, în special pe dealuri, asigură
stabilitatea solului. Fixarea pământului de către copacii este cea mai
bună metodă de a lupta împotriva eroziunii solului şi a alunecărilor de
pământ. Nu lipsită de importanţă este şi canalizarea apei de ploaie spre
15
adâncuri, mai exact spre scurgerile subterane. Prin toate acestea, copacii
distribuie eficient în natură apa rezultată din precipitaţii.
Chiar dacă de multe ori nu realizăm excursiile la munte sunt în parte
recreative din cauza copacilor. Fără funcţia estetică a acestora, dar şi
aceea de a purifica aerul, o excursie la munte nu ar aduce liniştea şi
sănătatea curată pe care o procurăm printr-o excursie la munte.
Iată pe scurt câteva din motivele pentru care pădurea nu trebuie
distrusă, ci din contră trebuie protejată. Cele mai eficiente metode
pentru protejarea copacilor sunt: un consum echilibrat de produse
obţinute din lemnul copacilor, dar şi reciclarea produselor lemnoase sau
obţinute din lemn.
Profesia mea
u imi doresc, ca atunci cand voi fi mare, sa urmez facultatea de
Management-Marketing. In viitor ma vad un agent de publicitate sau un
director de marketing. Insa pana cand voi ajunge la varsta cand va
trebui sa iau aceasta decizie, am urmat sfatul parintilor si astazi am sa
va prezint profesia pe care ei m-au indemat sa o prezint. Profesia
prezentata de mine este cea de AVOCAT.
In Romania, avocatul este persoana licentiata in stiinte juridice care,
ulterior, este admisa in profesie, in baza unui examen organizat de
baroul in care intentioneaza sa profeseze. Dupa admiterea in profesie,
avocatul poarta titlul profesional de avocat stagiar, urmand a fi inscris
pe Tabloul avocatilor stagiari. La inscrierea in barou, avocatul depune
un juramant intr-un cadru solemn. Dupa efectuarea stagiului obligatoriu
de 2 ani, avocatul stagiar trebuie sa sustina un examen de definitivat
organizat de barou, in urma caruia avocatul este inscris pe Tabloul
avocatilo
In principal, activitatea avocatului se realizeaza prin consultatii cu
caracter juridic si prin asistenta sau reprezentare in fata instantelor
judecatoresti sau a altor organe de jurisdictie.
In exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai
legii, statutului profesiei si codului deontologic. El promoveaza si apara
drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului.

Desi avocatii au o formare juridica generala, complexitatea tot mai
mare a aspectelor de drept, generata de evolutia societatii, a impus
specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercial, drept
civil, drept penal, drept fiscal etc) sau pe categorii de activitati:
avocati de consultanta care acorda consultatii cu caracter juridic;
avocati pledanti care asista sau reprezinta persoanele fizice sau juridice
in fata instantelor judecatoresti.
Organizarea profesiei de avocat
Profesia de avocat este o profesie liberala care poate fi exercitata numai
de catre avocatii inscrisi in Tabloul avocatilor intocmit de baroul din
care fac parte. Un avocat nu poate fi inscris decat intr-un singur barou si
nu-si poate exercita concomitent activitatea in doua sau mai multe
forme de exercitare a profesiei.
De asemenea, legea interzice exercitarea oricarei activitati specifice
profesiei de avocat de catre o persoana fizica ce nu are calitatea de
avocat inscris intr-un barou si pe Tabloul avocatilor sau de catre o alta
persoana juridica cu exceptia societatii civile profesionale de avocati cu
raspundere limitata.
In fiecare judet si in municipiul Bucuresti exista si functioneaza un
barou care este persoana juridica de interes public. Baroul este
constituit din toti avocatii inscrisi pe Tabloul avocatilor, care au sediul
profesional principal in localitatile de pe raza acestuia. Toate barourile
din Romania, constituite potrivit legilor privind profesia de avocat, sunt
membre de drept ale Uniunii Nationale a Barourilor din Romania.
Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare si
functionare autonome, in conditiile prezentei legi si ale statutului
profesiei. Avocatul poate asigura asistenta juridica, reprezentare si
consultanta de specialitate atat pentru cetatenii romani din tara si din
strainatate, dar si, in anumite conditii, pentru cetatenii straini....
Când voi creşte mare, vreau să devin....
Cu această idee ne trezeam adesea în gând în copilărie, cu această idee
mă trezesc eu în ultima vreme. Zi de zi visam ce vom fi când vom
deveni adulţi. Speram să creştem repede, să putem deveni mari,
frumoşi, puternici, să avem tot ce ne dorim. De ce când suntem mici nu
ni se atrage atenţia că nu se va întâmpla aşa cum visăm? De ce ne lasă
16
lumea din jur să visăm la orice? De ce nu ni se spune de la început care
este drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a ne îndeplini visele? şi
că unele visele nu ajung niciodata să devină realitate?... unele vise sunt
proiectate să rămână vise... cum unii oameni rămân mereu copii în
sufletele lor. Să fie asta frumuseţea viselor din copilărie? Vise ce
cândva păreau realizabile şi doar timpul oprea realizarea aceasta. Să fie
asta inocenţa pierdută în timp? puterea de a crede în propriile vise?
Când mă gândesc la copilul Loredana, ea la grădiniţă, îmi amintesc ce
îşi dorea să fie când va fi mare: educatoare. A fost cred impactul acela
profund asupra micuţei Loredana că cineva poate avea grijă aşa de
frumos de tine şi de mulţi alţi copii, fără să fie mama nici unuia dintre
ei. Era ceva magic în femeia aceea, era ca o Zînă bună. Şi ce îmi mai
amintesc despre ea acum, după atâţia ani e că ea m-a susţinut şi a crezut
în visele mele de copil, i-a convins pe ai mei să particip la Tip Top
Minitop. Eram un copil vesel ce cânta mereu... am păstrat asta în
sufletul meu, a rămas întipărit în adultul Loredana, ca şi melodiile
copilăriei ca şi piesa din concurs cu care am luat locul 2 atunci -
"Caravanele"
Nu vreau să transform blogul în jurnal, dar azi vreau să vorbesc despre
vise şi cum altfel să mi le amintesc decât de la început, de când am
realizat că pot visa? şi mai ales, de când am început să îmi doresc să
transform aceste vise în realitate? Şi trecând la o altă etapă a vieţii mele,
în şcoala generală îmi doream să devin avocată, în mare parte pentru că
şi colegul de bancă avea acelaşi vis şi pentru că bunicii mei mă vedeau
fiind aşa ceva. Dar şi pentru că era perioada când apăruse serialul Ally
McBeal. La liceu am vrut să devn actriţă, acesta era un vis tot din
copilărie, dar când eram mică nu credeam că există un astfel de job,
credeam că actorii - mă refer aici la cei de la teatru- sunt acolo în timpul
lor liber şi fac asta pentru distracţie. Mi s-a părut ceva atât de măreţ ca
mii de oameni să te aplaude la scenă deschisă. Părea ireal chiar.
Mergând la teatru încercam să simt ce simţeau acei actori, aveam pe
atunci impresia că poţi trăi din asta toată viaţa, fără să îţî mai pese de
bani sau alte lucruri materiale.
Şi da, am fost unul din acei copii care îmi doream să devin musafir
când voi creşte mare, pentru că mi se părea că musafirii au toată atenţia
într-o casă şi că eu, copilul sunt ignorat când vine vorba de musafiri. De
ce toată lumea se pregăteşte ca la inspecţie când ştie că va avea
musafiri? E ceva fascinant şi cu musafirii ăştia. Şi totuşi când am
devenit musafir în propria casă, plecând la facultate în alt oraş, nu a mai
fost nimic fascinant, nici măcar plăcut... am simţit un gol... nu e frumos
să fii un astfel de musafir... cred că să fii musafir nu e frumos deloc, eşti
doar un străin care vine, e tratat bine puţin timp şi pleacă. Nu vreau să
fiu musafir în viaţa nimanui, vreau să vin şi să rămân acolo pentru
totdeauna, nu doar pentru ceva timp. Nu-mi mai plac musafirii.
Şi dacă mă întreb acum, când mai am un an şi termin facultatea ce voi
deveni când voi fi mare, nici eu nu ştiu. Visele au dispărut, nu mă mai
ghidează. Proiecţia mea în viitor e incertă. Nu voi fi nimic din ce şi-a
dorit copilul Loredana. Dacă ar fi să vorbesc puţin cu mine cea din
copilărie, i-aş spune azi: You're an optimist. That's what I want to be
when I grow up.
Iar pentru eu cea din viitor, am o melodie în minte:
Miracolul cuvintelor in viata mea
Vorbele pot schimba vieţi. Ele reprezintă alegeri inconştiente,
vin din inimă şi trezesc sentimente puternice în noi şi în cei cărora le
sînt adresate. Alegînd să comunici pozitiv e în ultimă instanţă un act de
responsabilitate faţă de tine însuţi şi de ceilalţi.
Spre exemplu, dacă eşti atent la ce exprimă emoţional cuvintele
tale atunci cînd vorbeşti despre "dragoste" sau "optimism", poate vei
observa că te simţi entuziast, înaripat, plin de viaţă şi de bucurie; ai face
orice ca să păstrezi această stare de bine şi ţi-ar plăcea să petreci cît mai
mult timp în preajma oamenilor care au o asemenea percepţie frumoasă
despre viaţă.
Cuvintele...Fiecare cuvint are o forta nebanuita cara ne aduce
toate frumusetile lumii. Cuvintele ne inspiră; ele adaugă valoare vieţii şi
construiesc imagini (percepţii) care se materializează.
Cuvintele frumoase celebrează şi onorează viaţa; ele ne
umanizează şi ne individualizează. Ele pot răni, ofensa, jigni, dar pot si
sa încurajeze interlocutorul către depăşirea performanţelor, îl fac să
devină entuziast şi să participe la discuţie cu plăcere.
17
Emoţia cuvintelor este puternică şi poate induce în interlocutor
sentimente pozitive sau negative, în funcţie de care acesta reacţionează
în consecinţă. Ele vin din inimă si ne pot da de gol uşor, dar trebue sa
încearcăm să păstram o atitudine pozitivă înăuntrul nostru, pentru a
transmite mesaje benefice.
De aceea trebue sa sădim în minţile celorlalţi cuvinte plăcute,
ca sa culegem roade minunate. Ele sînt magice, pline de bucurie şi
reprezintă o forţă creatoare a vieţii, iar la această putere avem acces si
noi. Trebue sa o folosim în sprijinul nostru şi al tuturor celor cu care
intram în contact!
o iubire trecatoare
Unde erai cand totul s-a oprit? Cand totul s-a scufundat intr-o alta lume
si s-a evaporat spre Rai? Oare era asa perfect totul si a trebuit sa mi-l
furi? Sa ma lasi aici singura intr-un coltisor de pe Pamant, cu toti acesti
pamanteni insuportabili, incompetenti, indiferenti?! Tuturor nu le pasa
de faptele lor, nu le pasa ca maine va veni aici Heperyon si ca ne va lua
lumina de pe Pamant. Ei imi fac visul meu sa pasa inutil, ei ma fac sa
imi fie sila si frica de Terra. Te rog, vin-o aici si ia-ma acolo unde imi e
locul, acolo unde exista frica pentru ziua de maine, unde toti sunt
constienti de rasponsablitatea lor. Nu e locul potrivit pentru mine, aici,
intre muritori, numai vreau sa le ascult si lor visele, sa le vad destinele
ruinate, sa fiu prostita pe zi ce trece. Nimeni numai apreciazaarta, toate
sunt pe interes. Nimic real, totul e condus de vis ce nu are nici o sansa
sa devina realitate. Drumuri gresite, sau abordate gresit ce ajung sa faca
catastrofe. Toti rad cand se
uita la o comedie, dar de ce nu toti plang cand se uita in jurul lor?! Si
daca tot vorbesti despre “iubire”, fa-o cum trebuie! Si nu uita esecuri,
nu uita adevaruri care dor, nu uita ca iubirea nu exista.. E doar un
sentiment cerut de minte si de corp, ceva ce a ajuns sa ne conduca.. Sa
facem mari greseli din cauza acestui lucru inexistent, sa distrugem
copilarii.. Dar de fiecare cand astept cat mai mult acea zi, in acele
moment abea astept sa se termine mai repede. Visele mele se
transforma intr-o realitate oribila, guvernata de mizeria muritorilor. De
o parte e un vis pictat in roz, ar pe de alta parte e un cosmar oribil
mazgalit cu un gotic negru. O ironie ce ma face din ce in ce mai
isterica, ce ma umple cu nebunie. De ce ai plecat?.. De ce inca mai
hoinaresti prin mintea mea care este din nou gata sa-ti mai dea o noua
sansa.. Desi stiu ca ar trebui sa pretuiesc doar ce a fost, eu as fi vrut si
“va fi”.. Nu ai stiut sa-mi daruiesti speranta de viitor, doar mi-ai luat-o
si pe cea a trecutului. Numai pot zambi cand te vad, numai simt cum
vantul se strecoara prin parul meu.. Din cate am inteles sti sa faci multe
pentru ceea ce vrei, sti sa ma convingi sa mai iti mii de sanse. Ai stiut
mereu sa ma trezesti la realitate, desi asta doare, sa ma inveti cum e sa
lupti cu adevarat pentru ceea ce vrei. Poate ca pe tine nu te-am vrut atat
de mult.. Poate ca varsta face prea mari diferente, dar mereu zic ca m-
am saturat si niciodata nu fac nimic insemnat ca sa schimb asta. Dar
acum spun ca numai suport, vreau sa arat cat de mult m-am maturizat..
Chestia asta de cand a intrat in viata mea imi da aceleasi rezulatate si
multa suferinta. Numai lacrimi aiurea, numai zboruri neinsemnate de
pasari calatoare ce ratacesc vazduhul spre aievea.. Un vis ce se pierde in
spuma amara a oceanului. Un aceleasi cosmar umilitor prin care trec zi
de zi, noapte de noapte.. Totul ma urmareste si in somn, totul imi
tulbura gandurile, opiniile, viitorul..

18