Compunere - O viata mai buna pentru copiii

acestei tari
Impresionat de viata nefericita a multor copii necajiti,sper că cineva se va gândi si la
ei,încercând să le facă viata si mai ales copilaria cât mai frumoasă şi lipsită de griji si
nevoi.
Era o zi friguroasă de iarnă.Fulgi mari de nea dansau prin văzduh neîncetat.Priveam
prin geamul îngheţat cum oamenii mergeau zgribuliţi.Frigul îi făcea pe trecători să
grăbească pasul.
La colţul străzii,acelasi copil pe care îl vedeam în fiecare zi . Era firav,îmbrăcat cu o
hainuţa subţire,iar ghetele îi erau rupte.Îl vedeam cum întindea mâna,cerând trecătorilor
de mâncare.Unii se opreau şi îi dăruiau câte ceva,alţii îl priveau cu dispreţ,iar cei mai
mulţi treceau fără să-l bage în seamă.Avea alături o trăistuţa in care punea ceea ce
primea.
În acel moment,m-am gândit să-i dau şi eu ceva. Aveam câteva lucruri pe care mama
le pusese în debara pentru că imi rămăseseră mici .Le-am pus in sacoşă alături de ceva
mâncare si câteva fructe.Am coborât grăbit. Mi-era teamă să nu plece.Când i-am oferit
sacoşa,pe chipul său trist a apărut un zâmbet.Mi-a mulţumit.L-am întrebat ce se întâmplă
cu el ,de ce stă zilnic acolo şi dacă se mai duce la şcoală . M-a privit trist,cu ochii plini de
lacrimi şi a început să îmi spună povestea lui.
Îi murise mama cu un an în urmă.Tatal său,un om răutăcios si leneş,nu l-a mai lăsat să
mergă la şcoală.Îşi pierduse slujba şi nu mai avea bani să-i mai cumpere cele
necesare.Uneori lipsea de acasă sau îsi pierdea vremea cu prietenii,la cârciumă,uitând de
el.O data,când băiatul a spus ca-i e foame,l-a trimis la cerşit.Aşa a ajuns să stea la colţ de
stradă, tremurând în frig şi aşteptând milă de la trecători. Nu am ştiut ce să-i mai spun.
Mi-am luat rămas bun de la el şi am urcat repede în casă. Eram foarte tulburat!
Ajuns sus,m-am aşezat pe canapea.Nu puteam să cred că sunt copii atât de
nefericiţi.De ce unii adulţi nu se gândesc că au nevoie de linişte,dragoste ,căldură şi
hrană?De ce sunt atât de multi copii care trebuie să muncescă sau să stea la colţ de stradă
cu mâna întinsă,să fie umiliţi sau batjocoriţi?Aş vrea ca oamenii să fie mai buni unii cu
ceilalţi,mai grijulii si să iubeasca mult copiii.Toti suntem copii,indiferent dacă suntem
bogaţi sau săraci,români sau de alte naţionalităţi,frumoşi sa nu,cuminţi sau mai
zburdalnici,deştepţi sau nu.Toti avem aceleaşi necesitati dar şi îndatoriri.Toti trebuie să
muncim,dar după puterile noastre.
Şi eu muncesc după puterile mele pentru a-i ajuta pe cei din jur.Ştiu că nu e o rusine
să-i ajuţi pe cei neputincioşi şi bolnavi şi mai ales pe bătrâni.Mă străduiesc să învăţ bine
şi să-mi ajut părinţii la treburile gospodăreşti. Am inţeles că trebuie să munceşti cu
dăruire pentru a deveni un om adevărat în viaţă,preţuit de ceilalţi si util celorlalţi. Am
învăţat asta de la părinţii şi bunicii mei.I-am admirat pe cei temerari şi harnici de lângă
mine,dar mi-au fost şi-mi sunt modele numeroşi eroi ai cărţilor,adulţi ca Fat-Frumos si
Ileana Cosânzeana,sau copiii din “Cuore“,“Print si Cersetor“,“Dumbrava minunata“,copii
frumoşi,blânzi ,buni şi generoşi.Şi unii dintre ei au suferit,dar au fost încrezători în forţele
lor,au muncit,au luptat şi au izbândit.
 Sunt sigur că pe drumul întortocheat al vieţii,pe care păşesc visurile mele modeste sau
îndrăzneţe,voi merge cu mult curaj,ţinând seama de sfaturile înţelepte ale
părinţilor,bunicilor şi dascălilor mei.
Mi-am dat seama ce bine e să ai un cămin ,să nu-ţi lipsească nimic,să ai ambii părinţi
care să se preocupe să-ţi facă viata si mai ales copilaria cât mai fericită.Îi mulţumesc lui
Dumnezeu pentru ceea ce sunt,părintilor mei pentru că există si pentru ceea ce fac pentru
mine şi dascălilor mei pentru învăţătură.
Închei aceste gânduri adresate tuturor,mari sau mici,spunând că aş dori o lume mai
bună,în care toţi copii să se poată bucura de o viaţă fericită.Să medităm şi să găsim cu toţi
o rezolvare.

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten