Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2

Ceaiul de coada șoricelului

Susține digestia, calmează disconfortul abdominal, reglează pofta de mâncare,


susține funcțiile ficatului și pe cele ale colecistului, este deosebit de util în menținerea
sănătății sistemului gastrointestinal și pentru optimizarea digestiei.
În astfel de cazuri, digestia, în special pe fondul unor dezechilibre la nivelul
microbiotei intestinale (intoleranțe), dar și a unor dereglări de natură hepatobiliară
(„bilă leneșă”) sau pancreatică (producție insuficientă de enzime), poate avea de
suferit, afectarea sa devenind evidentă odată cu apariția balonării, meteorismului,
arsurilor gastrice asociate sau nu cu reflux gastroesofagian, a stărilor de greață,
inapetență sau a poftelor alimentare exagerate.
Curele cu ceaiuri și suplimente pe bază de plante cu efect stomahic,
colecistokinetic, antispasmodic și depurativ, precum infuzia de Coada-șoricelului, pot
fi o soluție naturală și eficientă de a susține funcțiile de detoxifiere ale organismului,
de a calma disconfortul abdominal și de a ușura digestia, în special cea a grăsimilor.
Mai mult, produsele pe bază de Coada-șoricelului pot contribui și la reducerea
inflamației din organism, echilibrarea hormonală și întărirea imunității. Folosit extern
Coada-șoricelului are proprietăți antiseptice, calmante, cicatrizante și
antihemoroidale.
În medicina Ayurvedică, este folosită pentru proprietățile carminative și
diaforetice. Deosebit de apreciată a fost și de către popoarele amerindiene care o
foloseau ca analgezic, sporirea rezistenței la răceli, îmbunătățirea somnului, scăderea
febrei și tratarea arsurilor, printre multe altele.
Florile, frunzele și tulpinile acestei specii contribuie și la: menținerea sănătății
tractului respirator, întărirea imunității, scăderea glicemiei, combaterea infecțiilor
urinare și menținerea sănătății rinichilor, ameliorarea neplăcerilor asociate ciclului
menstrual sau perioadei menopauzale, combaterea stresului oxidativ și limitarea
proceselor inflamatorii din organism.
Astfel, printre virtuțile ceaiului de Coada-șoricelului se numără acțiunea:
digestivă, stomahică, depurativă, fitoestrogenică, hipoglicemiantă,
hipocolesterolemiantă, detoxifiantă la nivelul ficatului, venotonică, colecistokinetică,
calmantă, astringentă, vermifugă, hemostatică, antispastică, diuretică,
imunomodulatoare, expectorantă și ușor laxativă și carminativă.
Folosit extern, Ceaiul de Coada-șoricelului are o acțiune: antiseptică, astringentă,
hemostatică, calmantă, cicatrizantă, antiinflamatoare, antihemoroidală.
Toată această bogăție de principii active explică multitudinea de întrebuințări
pe care planta le poate avea: tonic amar, stomahic, antispastic, detoxifiant,
astringent, antiinflamator, hipocolesterolemiant, hipoglicemiant, gastro- și
hepatoprotector, venotonic, vermifug, carminativ, protector la nivel renal și
pulmonar și lista poate continua.
Folosite exterior, produsele pe bază de Coada-șoricelului au o acțiune
antiinflamatoare, antiseptică, astringentă, antihemoroidală, emolientă și ușor
hemostatică, fiind utile în refacerea epidermei lezate și a celei afectate de negi,
pete pigmentare, răni, arsuri și ulcerații. Mai mult, acestea contribuie la menținerea
sănătății țesutului epitelial prin acțiunea lor antioxidantă și antiinflamatoare.
Infuzie: din 1-2 lingurițe de plantă la 200 ml apă clocotită. Se beau 2-3 căni de
ceai pe zi între mesele principale, în cure de maximum 3 luni, apoi se face pauză 1
lună și cura se poate relua.
Infuzie dublu-concentrată: din 1-2 lingurițe de plantă la 100 ml apă clocotită.
Se va consuma dimineața, pe stomacul gol, pentru eliminarea helminților.
Extern: infuzie din 50 g plantă la 1 L de apă. Se folosește pentru: menținerea
sănătății cavității bucale, a pielii și a zonelor anale și genitale. Decoctul poate fi utilizat
pentru clătiri ale gurii/gargară, comprese, cataplasme, spălături locale ș.a.m.d.
Contraindicații:
Nu se utilizează de către persoanele alergice la plante din Fam.
Asteraceae/Compositae sau de către cele cu sensibilitate la oricare dintre
ingredientele produsului. Nu se folosește în sarcină și alăptare.
Precauții:
Persoanele care urmează tratamente medicamentoase sau care se află sub
supraveghere medicală (în special pentru insuficiență hepatică sau renală severă,
probleme de coagulare a sângelui, glicemie sau tensiune arterială scăzute) sunt
sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
Persoanele care urmează tratamente cu medicamente sedative (de ex.,
barbiturice), cu litiu (poate determina acumularea acestuia în organism) sau care
influențează coagularea sângelui (de ex., aspirină, ibuprofen, clopidogrel, diclofenac,
warfarină, heparină ș.a.) și cele care sunt programate a li se efectua intervenții
chirurgicale trebuie să consulte specialistul înainte de utilizarea produsului;

Consumul regulat și în cantități mari de produse pe bază de Coada-Șoricelului


poate avea un efect fotosensibilizant;

A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;


A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și
echilibrată și un mod de viață sănătos.

S-ar putea să vă placă și