Sfantul Ierarh Spiridon Episcopul Trimitundelor

Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
(s.v. 12 decembrie / s.n. 25 decembrie)
Sfântul Spiridon al Trimitundei a trăit în secolul al IV-lea. S-a născut în jurul anu-
lui 270, în Aski, Cipru şi a fost păstor de oi. După moartea soţiei sale, alege să du-
că o viaţă ascetică. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului
Pafos. Participă la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. În fiecare an,
pe 12 decembrie, papucii Sfântului Spiridon sunt schimbaţi. Se spune că ei se to-
cesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De ai-
ci şi denumirea de „sfântul călător”.
Index
Evanghelia şi Apostolul zilei ................................................................................ 4
În această lună (decembrie), ziua a douăsprezecea - Cel dintru Sfinţi părintele
nostru şi făcătorul de minuni Spiridon, episcopul Trimitundei (Minei) ................. 7
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (1) ..... 38
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (2) .. 46
Acatistul Sfântului ierarh Spiridon, mare făcător de minuni .............................. 55
Viaţa şi acatistul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (12 decembrie)
......................................................................................................................... 67
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon ................................................................... 83
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni ............ 98
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
....................................................................................................................... 112
Imnografie ...................................................................................................... 119
Viaţa celui între sfinţi părintelui nostru Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul
de minuni ........................................................................................................ 121
Sinaxar - Pomenirea cuviosului părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni
....................................................................................................................... 144
Arhid. Ștefan Sfarghie - Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul
de minuni ........................................................................................................ 147
Iulian Dumitraşcu Calendar Ortodox - Sfântul ierarh Spiridon, episcopul
Trimitundei, făcătorul de minuni ..................................................................... 149
Proloagele din 12 decembrie ........................................................................... 151
Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei – Sfinte moaşte .................................. 157
Silviu Cluci - Istoricul moaştelor Sfântului Spiridon ....................................... 158
Puterea credinţei ortodoxe/ Viaţa şi minunile Sfântului ierarh Spiridon (pdf) . 163
Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei – Predici şi editoriale.......................... 165
Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida - Pomenirea celui între
sfinţi părintele nostru Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni . 166
Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida - Pomenirea Sfântului
Trifilie, episcopul Lefcosei [Nicosiei] Ciprului (13 iunie) .............................. 168
Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, mitropolit de Nafpaktos - Sinaxar - Sfântul
Spiridon al Trimitundei ................................................................................. 174
Sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni - puterea credinţei şi smereniei 179
Mitropolitul Augustin de Florina ne vorbeşte la sărbătoarea Sfântului Spiridon
.................................................................................................................... 185
Sfântul Atanasie din Paros - Judecata cerului - Minunea înfricoşătoare şi ne
mai auzită a făcătorului de minuni Spiridon ................................................. 188
Sfântul Simeon Metafrastul - Sfântul Spiridon taumaturgul - Preacuviosul
părintele nostru şi făcătorul de minuni Spiridon († 347) ............................... 210
Istorioară cu Sfântul ierarh Spiridon............................................................. 213
Mitropolitul Metodie - Alte minuni ale Sfântului părintelui nostru Spiridon,
episcopul Trimitundei................................................................................... 215
Pr. Constantin Necula - Icoana liturgică a Sfântului Spiridon taumaturgul ... 220
File de pateric - Sfântul Spiridon................................................................... 225
Pr. Ioniță Apostolache - Sfântul ierarh Spiridon, minunat mărturisitor al Treimii
.................................................................................................................... 227
Filip Hristofor Cane - Sfântul ierarh Spiridon, arhiereul lui Hristos ................ 231
Adrian Cocoşilă - Spiridon al Trimitundei - sfântul călător ............................ 234
Teodor Danalache - Spiridon, sfântul care îşi părăseşte racla ....................... 237
Constantin Ghiţă - Sfântul Spiridon, făcător de minuni şi în zilele noastre .... 240
Sfântul ierarh Spiridon – Minuni ..................................................................... 248
Sfântul ierarh Spiridon, ocrotitorul săracilor, părintele orfanilor şi învăţătorul
păcătoşilor ................................................................................................... 249
Sfântul ierarh Spiridon şi Sfântul cuvios Patapie - minuni din zilele noastre . 293
Sfântul Spiridon şi insula Corfu ........................................................................ 300
Teodor Danalache - Catedrala Sfântul Spiridon - Insula Corfu ...................... 301
Diac. Claudiu şi Roxana Păun - Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 -
septembrie 2009 - Cu dragoste, pelerini la Sfântul Spiridon.......................... 311
Doina-Elena Dumitru - Pelerinaj în insula Corfu ............................................ 315
Radu Alexandru - Corfu, insula Sfântului Spiridon ........................................ 333
Biserica Sfântul Spiridon vechi ........................................................................ 340
Teodor Danalache - Icoana Sfântului Spiridon ................................................. 358
Catedrala Sfântul Spiridon nou ....................................................................... 363
Icoane ............................................................................................................. 388
Evanghelia şi Apostolul zilei
Evanghelia
Ev. Luca 6, 17-23

17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici
ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul
Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile
lor.
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca
pe toţi.
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a
voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi
acum, că veţi râde.
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă
vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată plata voastră multă este în
cer;
Apostol
Epistola către Efeseni a Sfântului apostol Pavel
Efeseni 5, 8-19
Fraţilor,
8. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii
ai luminii!
9. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.
10. Încercând ce este bineplăcut Domnului.
11. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă,
osândiţi-le pe faţă.
12. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi.
13. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină,
14. Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te
cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos".
15. Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei
înţelepţi,
16. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.
17. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.
19. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi
cântând Domnului, în inimile voastre.
În această lună (decembrie), ziua a douăsprezecea - Cel dintru Sfinţi părintele
nostru şi făcătorul de minuni Spiridon, episcopul Trimitundei (Minei)
De este hramul, sau de va voi cel mai mare facem priveghere.
La Vecernia cea mică
La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 4, glasul al 8-lea:
Podobie: O, prea slăvită minune! Izvorul vieţii în mormânt se pune, şi scară către
Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimanì, a Născătoarei de Dumnezeu sfân-
tă casă. Să strigăm credincioşii, pe Gavriil având începător cetelor: cea plină de dar
bucură-te, cu tine este Domnul, cel ce dă lumii prin tine mare milă.
Părinte Spiridoane fericite, noianul minunilor fiind, şi izvor nedeşertat, pe Con-

stantie împăratul cel cuprins de boală şi de moarte ameninţat, din acestea l-ai mân-
tuit; şi cu învăţăturile l-ai plecat, a păzi pururea, ca pe toţi preoţii să-i cinstească, ca
cei ce totdeauna slujesc lui Dumnezeu. (de două ori)
Părinte Spiridoane minunate, cu faptele cele bune, înalt şi văzut în împrejurări

făcându-te, arhiereu ai fost fără răutate cuvioase, bine păscând turma lui Hristos; şi
pe tot lupul departe l-ai gonit, şi către staulul cel ceresc ai îndreptat pe credincioşi,
povăţuitor acestora fiind, ca un prea bun păstor.
Părinte Spiridoane întru-tot bogate, lui Dumnezeu celui în Treime închinându-te, şi

cinstindu-L, ai surpat despărţirea cea fără de Dumnezeu a lui Arie; şi pe Cel ce a
strălucit din Tatăl fără de ani, şi a zidit toată lumea din ce n-a fost, întocmai cu
Tatăl, L-ai arătat, şi puterea Lui cea de un Ipostas.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul 1
Prea cuvioase părinte Spiridoane, prea înţelepte, pe cea moartă ca pe o vie o ai

întrebat pentru dragostea lui Dumnezeu; şi şarpe ai prefăcut în aur celui cuprins de
sărăcie; curgerea râului ai oprit, milostivindu-te spre norod, şi împăratului i-ai
stătut înainte, doctor rânduit de Dumnezeu; morţi ai sculat ca un ucenic al Lui, şi
credinţa o ai desluşit în mijlocul a multor părinţi. Deci toate putându-le întru
Hristos, cel ce te-a întărit pe tine, pe Acela roagă-L şi acum să mântuiască sufletele
noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), glas acelaşi, a înainte-

prăznuirii
Să prăznuim mai-nainte popoarelor naşterea lui Hristos, şi ridicându-ne gândul, la

Vitleem să ne suim cu mintea, şi să vedem taina cea mare din peşteră; că s-a
deschis Edenul, venind Dumnezeu din prea curata Fecioară, El însuşi desăvârşit
fiind cu Dumnezeirea şi cu omenirea. Drept aceea să strigăm: Sfinte Dumnezeule,
Părinte, Cel fără de început; Sfinte tare, Fiule, Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fără de
moarte, Mângâietorule Duhule; Treime Sfântă slavă Ție !
La Stihoavnă
Stihirile, glasul al 2-lea:
Podobia: Casa Eufratului, cetate sfântă, a proorocilor mărire; împodobeşte-ţi casa,

întru care Cel Dumnezeiesc se naşte.
Bucură-te, părintele nostru Spiridoane, purtătorule de Dumnezeu, lauda ierarhilor,

şi lumii către Dumnezeu fierbinte şi bun mijlocitor.
Stih: Cinstită este înaintea Domnului, moartea cuviosului Lui.
Cu laude săvârşind, şi după vrednicie cinstind, de lumină purtătoare pomenirea ta,

neîncetat lăudăm pe Hristos, cel ce te-a mărit pe tine.
Stih: Preoţii Tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate.

Tu părinte în mijlocul Sinodului, dovedind cinstita putere a dumnezeieștii înce-
pătorii, pe filozoful cel mincinos l-ai ruşinat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul al 8-lea
Cunoscut-ai cu petrecerea ta pe Dumnezeu cel ce vede cele ascunse, şi sufletul tău

făcându-l locaş primitor Treimii, pe aceasta cu curăţie o ai primit părinte cuvioase;
şi acum străluceşti îmbrăcându-te cu dumnezeiasca lumină. Drept aceea având
cinstitul şi de Dumnezeu purtătorul trupul tău, ca pe un odor prea cinstit şi ca un
izvor a toate minunile cu adevărat, cu credinţă apropiindu-ne te mărim ierarhe,
luând sănătate trupului şi sufletului; căci ca un următor al Stăpânului, dai cre-
dincioşilor cele de folos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), glas acelaşi, a înainte-

prăz-nuirii
Vitleeme găteşte-te, împodobeşte-te iesle, peşteră primeşte; adevărul a venit, um-

bra a trecut, şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, Cel ce a luat chip pre-
cum suntem noi, şi a îndumnezeit luarea. Pentru aceasta Adam se înnoieşte,
împreună cu Eva strigând: Pe pământ bunăvoinţă s-a arătat, să mântuiască sufletele
noastre.
Tropar, glas 1: Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător, şi de minuni făcător, de
Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu cea moartă în
groapă tu ai vorbit, şi şarpe în aur ai prefăcut; şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni,
îngeri ai avut împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a proslăvit
pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor
tămăduiri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a

Născătoarei)
Gavriil zicând ţie Fecioară, bucură-te; împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul
tuturor, întru tine sicriul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai
desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a
sălăşluit întru tine, slavă Celui ce a ieşit din tine, slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi
prin naşterea ta.
La Vecernia cea mare

După obişnuitul Psalm, cântăm: Fericit bărbatul... Starea întâia. La Doamne strigat-
am..., stihirile pe 8, glasul al 5-lea:
Podobie: Bucură-te, cămara...
Bucură-te îndreptătorul Arhiereilor, reazemul Bisericii cel neclintit, lauda Orto-

docșilor, izvorul minunilor, curgerea dragostei cea nedeşertată; luminătorul cel
mult luminos, organul Duhului, minte dumnezeiască, blândă şi curată, cea împo-
dobită cu adevărul, şi cu dreptatea cerescule omule, pământescule îngere, al viei
lucrătorule, al lui Hristos prietene de aproape. Pe Acela roagă-L să dea sufletelor
noastre mare milă. (de două ori)
Blând şi moştenitor pământului celor blânzi, tu cu adevărat te-ai arătat Spiridoane,

lauda părinţilor; care cu vinele înţeleptelor şi dreptelor tale cuvinte, prin
dumnezeiescul dar, pe Arie vrăjmaşul cel cu totul viclean şi prea fără de minte l-ai
sugrumat; şi învăţătura cea dumnezeiască şi mântuitoare o ai înălţat întru Duhul, şi
pe toţi dreptmăritorii i-ai luminat prea arătat, să slăvească pe unul Cuvântul cu
adevărat, cel de o Fiinţă cu Tatăl, Cel fără de început; care dă lumii mare milă.
Patimile trupului omorându-ţi, morţi ai înviat cu darul lui Dumnezeu, şi şarpe în

aur ai prefăcut; curgerile râului, cu rugăciunea ta părinte le-ai oprit, şi împăratului
fiind în primejdie, noaptea arătându-te l-ai vindecat, cu apropierea prin vedenie,
Domnul minunat mărindu-te pe tine. Pentru aceasta cu mare glas lăudăm pome-
nirea ta, şi ne închinăm prea sfinţitelor tale moaşte; din care izvorăsc dumne-zeieşti
râuri de tămăduiri, şi mare milă.
Alte Stihiri, glasul 1:
Podobie: O, prea slăvită minune! Izvorul vieţii în mormânt se pune, şi scară către
Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimanì, a Născătoarei de Dumnezeu sfân-
tă casă. Să strigăm credincioşii, pe Gavriil având începător cetelor: cea plină de dar
bucură-te, cu tine este Domnul, cel ce dă lumii prin tine mare milă.
O, prea slăvită minune! Îngerii cântă dimpreună cu luceafărul cel luminos, şi cea
moartă ca o vie îi răspunde. Cel ce repejunile râului înapoi întorcându-le, le-a oprit
cu cuvântul, şi amuţirea diaconului, marele acesta odinioară o a tămăduit. Arşiţa
soarelui ca şi cuptorul tinerilor în rouă s-a prefăcut; şi Trifilie se mântuieşte. (de
două ori)
Veniţi toată adunarea credincioşilor, cu vrednicie adunându-ne luminat, să lăudăm
pe Spiridon cel înţelept, cel blând şi simplu, întreg şi fără răutate; pe cel înainte
între ierarhi mare stătător; apărătorul Soborului din Niceea, cel ce cu strunele drep-
telor dogme a surpat pe Arie cel fără de Dumnezeu, şi a luminat toată lumea cu
învăţăturile sale.
Bucură-te, cetatea Kerchirei cea luminată şi binevestită, adunarea cea slăvită, care
ai moaştele celui de trei ori fericit, ale lui Spiridon celui înţelept; din care izvorăsc
vindecări credincioşilor, celor de departe şi celor de aproape, grabnic fiind spre
ajutorinţă; păzindu-te şi pe tine cetatea Kerchirei, de tot necazul şi de foamete, de
moarte, de primejdii şi de supărări.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul 1, facere a lui Emmanuil Hrisaf
Duca
Cu ameninţarea dumnezeieștii începătorii, strângându-se din toate părţile adunările

oamenilor, din ale lor case, şi cuprinzând întru-tot prea cinstita racla moaştelor tale,
o sărută cu vrednicie. Iar prea înaltele vrednicii ale celor de pe pământ, dimpreună
cu stăpânitorul împărat venind, laudă sălaşul cel de Dumnezeu purtător şi vrednic
de cântare; ținându-se de rugăciune, mai presus laudă îi fac, şi văzut cântă ţie
versul cântărilor: Iată se pune înainte acum minunatul Spiridon; să înălţăm dar
cântare, şi după putinţă să lăudăm pe lauda cea mare a Arhiereilor. Că prin mijlo-
cirea acestuia tot neamul împărăteştii cetăţi capătă mântuire; spre care toate limbile
a privi nu pot, nici laudă vrednică să-i dea. Că mulţimea minunilor acestuia covâr-
şeşte toată mintea. Pentru aceea întru-tot înţelepte ierarhe, pururea şi dim-preună
cu Maica lui Iisus şi după moarte roagă-te neîncetat, ca să păzească şi să mân-
tuiască poporul tău cel nou, de toată năvălirea cea împotrivă. Că ajutorul tău am
câştigat, şi în veci luminat te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), Dogmatica
Pe ceea ce este slava a toată lumea, care din oameni a răsărit, şi pe Stăpânul a năs-
cut, uşa cea cerească pe Maria Fecioara să o lăudăm; cântarea celor fără de trupuri,
şi podoaba credincioşilor; că aceasta s-a arătat Cer, şi Biserică Dumne-zeirii.
Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus, şi împărăţia o a
deschis. Deci pe aceasta avându-o tărie credinţei, apărător avem pe Domnul, ce S-a
născut dintr-însa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu; că acesta
va birui pe vrăjmaşi, ca un Atotputernic.
Vohod: Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfân-
tului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de
seară, lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toată
vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, cel ce dai viaţă, pentru
aceasta lumea Te slăveşte.
Prochimenul zilei, şi citirile
De la Pilde citire:
Cap. 10, Vers 8.
Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit

este omul care a aflat înţelepciunea, şi muritorul care ştie priceperea. Că mai bună
este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului visteria. Şi mai scumpă este
decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic ei, Pentru că
lungimea zilelor, şi anii vieţii sunt în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că
din gura ei iese dreptate, legea şi mila pe limbă le poartă.
Deci ascultaţi-mă pe mine, o fiilor! Că lucruri de cinste voi să zic şi fericit este
omul, care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi se găteşte vre-
rea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor
omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat.
Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei
ce mă iubesc pe mine, îi iubesc: şi cei ce mă caută vor afla dar. Înţelege-ţi dar cei
fără de răutate chibzuială, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine
iarăşi: Că lucruri de cinste voi să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că
adevărului se va învăţa grumazul meu. Şi urâte sunt înaintea mea buzele min-
cinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele
strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg, şi netede celor ce află cu-
noştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă
umpleţi de Duh.
De la Pilde citire:
Cap. 10, Vers 32.
Gura dreptului izvorăşte înţelepciune, iar limba nedreptului va pieri. Buzele

oamenilor drepţi se învaţă daruri, iar gura celor necuraţi se răzvrătește. Cumpenele
viclene urăciune sunt înaintea Domnului, iar cumpăna dreaptă primită este Lui.
Oriunde intră strâmbătatea, acolo şi ocara, iar gura înţelepţilor se învaţă înţe-
lepciune. Săvârşirea drepţilor va îndrepta pe dânşii, şi împiedicarea nepri-mitorilor
va prăda pe ei. Nu vor folosi averile în ziua mâniei; iar dreptatea va mântui de la
moarte. Murind dreptul a lăsat grija, iar pierirea necuraţilor este grabnică şi de râs.
Dreptatea celui fără prihană îndreptează căile, iar cel fărădelege întru necredinţă
cade. Dreptatea oamenilor drepţi va mântui pe ei; şi întru păgânătatea sa se prind
cei fărădelege. Sfârşindu-se omul drept nu-i va pieri nădejdea; iar lauda necuraţilor
va pieri. Dreptul din cursă va scăpa, şi în locul lui se va da cel necredincios. În
gura celor fărădelege laţul cetăţenilor, iar chibzuirea drepţilor cu bună sporire.
Întru bunătăţile drepţilor se va îndrepta cetatea, şi întru pierirea necuraţilor bucurie.
Întru binecuvântarea drepţilor se va înălţa cetatea, iar cu gura necredincioşilor se
va săpa. Batjocoreşte pe cetăţeni cel lipsit de minte, iar omul înţelept linişte aduce.
De la înţelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 4, Vers 7.
Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt

cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi
cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată.
Plăcut lui Dumnezeu făcându-se l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat.
Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul
lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel
fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era
Domnului sufletul lui. Pentru aceea S-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul
răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta;
că dar şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
La Litie
Stihira hramului și ale ierarhului, glas 1:
Duhovnicească prăznuire este astăzi fraţilor, să salte firea, să dănţuiască omenirea,

că ne-a chemat pe noi minunatul Spiridon, odorul cel dumnezeiesc al Arhiereilor,
izvorul minunilor cel pururea crescător, locaşul Sfântului Duh, marea tămăduirilor
cea minunată şi nedeşertată, tumul Bisericii cel tare şi neclintit, întărirea cuvioşilor
cea adevărată, şi luceafărul lumii cel mult luminos. Cu rugăciunile acestuia Hri-
stoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
O, înfricoşată minune! Că pe moartă întrebându-o, cu glas viu a răspuns ţie, şi por-

nirea râului înapoi s-a întors, prin cuvântul tău cel poruncitor; boala împăratului se
goneşte cu rugăciunea ta, şarpele în chip de aur s-a schimbat, morţii s-au sculat. Că
lucrează întru tine Ierarhul tuturor, Hristos Dumnezeul nostru, Spiridoane ierarhe
înţeleptule; cel ce dogma Treimii cu slavă o ai propovăduit.
Cine nu se va mira de noianul cel nedeşertat al minunilor tale ierarhe Spiridoane,

că ploaie din Cer ai pogorât cu rugăciunea ta, şi brazdele cele însetate le-ai adăpat,
şi foametea o ai înlăturat; o minune ! pe moartă o ai înviat cu graiul tău cel de viață
făcător şi pe şarpe în aur l-ai prefăcut; nenumărate sunt minunile tale cu adevărat;
că aşa ştie Dumnezeu să mărească pe cei ce-L slăvesc pe El. Iar noi înconjurând
cinstitele tale moaşte, şi sărutându-le cu nevrednice buze, luăm sănătate sufletelor
şi trupurilor, slăvind pe Domnul, cel ce te-a mărit pe tine; pe care cu îndrăzneală Îl
rogi pentru sufletele noastre.
Prea cuvioase părinte ierarhe pururea pomenite, de învăţătura apostolească

umplându-te, şi locaş Dumnezeiescului Duh, prin viaţa cea cu fapte bune arătându-
te, pe lupii Bisericii prin dogme i-ai gonit, şi dreptmăritoarea credinţă de faţă
susţinându-o, te-ai recunoscut stâlp şi apărător credinței. De acea o podoaba părin-
ţilor, şi cu bune învăţături împreună vorbitorule! Roagă-te Mântuitorului să se
mântuiască sufletele noastre.
Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit, veniţi credincioşii să luăm parte; că ne

cheamă pe noi Spiridon, ospătător duhovnicesc fiind; a lui este masa dumne-
zeiască, minunile dulci şi faptele nemuritoare; să urmăm blândeţii lui, nerăutăţii,
bunătăţii, iubirii de oameni, şi întru-tot înţelepciunii, cu care el între Arhierei ca o
lumină a strălucit.
Ca un lesne iertător şi blând te-ai arătat în lume, şi lui Hristos fiind iubit, dar de
minuni din destul dăruiești, întru cinstită şi luminată adormirea ta părinte, lauda
arhiereilor, Spiridoane prea sfinţite; pierzând cetele dracilor şi bolile gonind tot-
deauna, întru-tot cinstite făcătorule de minuni; luceafărul cel prea luminat al cre-
dincioşilor, întărirea Bisericii, locaşul luminii, şi mângâierea sufletelor noastre.
Cu dumnezeiască lumină luminându-ți inima, şi mintea strălucindu-ţi, tuturor celor

de pe pământ ca un înger te-ai arătat Spiridoane; blând şi întreg, cu totul strălucit
de darul lui Hristos; de unde nevăzut dăruiești trupurilor sfinţită hrană, şi mântuire
sufletelor noastre.
Întru mare şi cerească înălțime a bunelor fapte suindu-te purtătorule de Dumnezeu,

toată lumea o luminezi cu fulgerele minunilor, strălucind cu daruri a nenumărate
bunătăţi, prea sfinţite Spiridoane. Pentru aceasta toți adunându-ne cu credinţă şi cu
dragoste, şi sărutând întru-tot cinstit locaşul tău, strigăm ţie acestea: Bucură-te,
stâlpul cel ceresc; mângâierea scârbiţilor! Bucură-te, coloana faptelor bune! Bucu-
ră-te, turnul cel neclintit al dogmelor credinţei, întru tine s-a arătat tot darul Du-
hului ierarhe folositor al credincioşilor, şi al celor în neputinţe gata tămăduitor!
Bucură-te, îndreptătorul Ierarhiei celei cereşti.
Cuvioase părinte, tu întru fapte bune strălucind, ai bine plăcut lui Hristos; că asupra
patimilor mai întâi îmbărbătându-te, sufletul şi trupul ţi-ai sfinţit; iar apoi Biserica
fiind tulburată de Arie împotrivitorul lui Hristos, în Sobor l-ai înfruntat, şi eresurile
aceluia şi pe filozoful cel de o minte cu dânsul bârfitor, vitejeşte l-ai surpat, şi
puterea cea în trei străluciri a dumnezeieștii stăpâniri arătându-o, alt soare te-ai
arătat în mijlocul sfinţitei adunării aceleia. Pentru aceea adunându-ne, prea sfinte
Spiridoane înţelepte, cu dorire înconjurăm dumnezeiască racla ta; şi trupul tău cel
dumnezeiesc şi sfânt, cu bucurie sărutându-l, luăm sănătate sufletelor şi trupurilor,
slăvind pe Domnul, cel ce te-a mărit pe tine; pe care cu îndrăzneală Îl rogi pentru
sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), a înainte-prăznuirii, glas

acelaşi
Peşteră bine te împodobeşte, că Mieluşeaua vine, Prunc în pântece purtând pe

Hristos; şi iesle primeşte, pe Cela ce cu cuvântul de fapta cea necuvântătoare, ne-a
dezlegat pe noi pământenii; păstori fluierând, mărturisiţi minunea cea înfricoşată,
şi magii de la Persia, aur şi tămâie, şi smirnă, Împăratului aduceţi; că S-a arătat
Domnul din Fecioară Maică. Căruia şi plecându-se, ca o slujnică Maica i S-a în-
chinat, şi a zis către Cel ce era în braţele ei: Cum Te-ai semănat întru mine ? Sau
cum ai răsărit ? Izbăvitorul meu şi Dumnezeule.
La Stihoavnă
Stihirile, glasul 1:
Podobie: Pe tine norul cel luminos...
Avem prăznuire luminată, ospăţ sfinţit; veniţi credincioşilor să luăm parte, că Spi-
ridon ne cheamă, ospătător fiind duhovnicesc; a căruia masa este dumnezeiască,
minunile dulci, faptele nemuritoare. Ale acestuia să urmăm blândeţilor, nerăutăţii,
nevicleşugului, iubirii de oameni şi înţelepciunii celei peste toate; prin care a stră-
lucit între arhierei ca o lumină.
Stih: Cinstită este înaintea Domnului, moartea cuviosului Lui.
De prea mari bunătăţi şi minuni făcător te-ai arătat Spiridoane înţelepte; cu acelea
adică strălucindu-ţi viaţa mai presus decât lumina soarelui, iar cu acestea luminând
lumea cea mare din jurul pământului, mai presus decât strălucirile Cerului; cu
amândouă prea frumos arătându-te cuvioase, celor ce aleargă cu credinţă la folo-
sirile tale.
Stih: Preoţii Tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate, şi cuvioşii Tăi se vor bu-
cura.
O, minune înfricoşată! moarta întrebându-se, răspuns viu ţi-a dat; şi curgerile

râului ai oprit prin cuvântul tău cel poruncitor; boala împăratului ai alungat cu
rugăciunea ta; şarpele în chip de aur s-a prefăcut, morţii s-au sculat. Că a lucrat
întru tine Hristos, Spiridoane sfinţitorule, cela ce dogma Treimii o ai propovăduit
luminat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul al 2-lea, a lui Ghermano
Dumnezeiesc odor al Arhiereilor, arătatu-te-ai întru bunele fapte, cuvioase părinte

Spiridoane prea înţelepte. Pentru aceea mai mare Bisericii făcându-te, pe înce-
pătorii eresurilor afară i-ai gonit, şi hula lui Arie soborniceşte la pământ o ai surpat;
şi acum dar făcând minuni cu lucrul şi cu cuvântul, roagă pe Mântuitorul, să mân-
tuiască sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), a înainte-prăznuirii, glas

acelaşi
Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre. Peşteră găteşte-te, Fecioara se apropie
să nască; Vitleeme pământul Iudei saltă şi te bucură, că dintru tine a răsărit Dom-
nul nostru. Auziţi munţi şi dealuri, şi cele dimprejurul Iudeei, că vine Hristos să
mântuiască pe omul pe care l-a zidit, ca un Iubitor de oameni.
La binecuvântarea pâinilor.
Tropar, glasul 1: Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător, şi de minuni făcător,
de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu cea moa-
rtă în groapă tu ai vorbit, şi şarpe în aur ai prefăcut; şi când ai cântat tu sfintele ru-
găciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a
proslăvit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tu-
turor tămăduiri. (de două ori)
Şi Născătoare de Dumnezeu Fecioară... odată. Şi citirea cuvântului.
La Utrenie
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul de două ori.

Născătoarei)
După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 3-lea:
Podobie: De frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mirân-

du-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau
cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi
s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.
Şarpe ai prefăcut în aur, sfinte, şi cu vinele cuvintelor tale, ai sugrumat pe rău

credinciosul şi vicleanul Arie, de Dumnezeu cugetătorule. Iar împăratului te-ai
făcut doctor prea mărite, morţi ai înviat, şi draci ai gonit. Pentru aceasta adunându-
ne, lăudăm ierarhe pomenirea ta cea prea cinstită. (de două ori)

Născătoarei), a înainte-prăznuirii
De bucurie s-au umplut toate marginile, că Născătoarea de Dumnezeu se grăbeşte

să nască, pe Împăratul a toate! O, minune netâlcuită! Începe Cel fără de început, şi
Se întrupează Cel fără de trup. Peştera înlăuntru primeşte pe Cel ce ţine toate. Ve-
seleşte-te Vitleeme, şi făptură saltă, văzând ziua înainte-prăznuirii.
După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim când

vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru,
pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa
dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule
de oameni.
Cu cuvintele ai împodobit Biserica lui Hristos, cu faptele ai cinstit pe cea după
chipul lui Dumnezeu, fericite Spiridoane. Strălucit-ai în lume, cu întreaga ta înțe-
lepciune, răspândind tuturor darurile vindecărilor. Pentru aceasta prăznuim cu cre-
dinţă pomenirea ta. (de două ori)

Născătoarei), a înainte-prăznuirii
Fecioare mai-nainte începeţi la bucuria Fecioarei, maici lăudaţi înainte mergerea

Maicii lui Hristos Dumnezeului nostru; magii împreună cu îngerii, păstorii
împreună cu noi; căci vine să nască în cetatea Vitleem. Cu ale ei rugăciuni izbă-
veşte-ne pe noi Dumnezeule.
După Polieleu, Sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără ardere,

Maica lui Dumnezeu, în chip de negrăit ai născut pe Cel ce a făcut toate şi în
braţele tale ai avut pe Cel ce ţine toate şi la sân ai hrănit pe Cel ce hrăneşte lumea.
Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară, să mă izbăveşti de greşeli, când
va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară curată, atunci să-mi
dăruieşti ajutorul tău, că pe tine te am nădejde eu, robul tău.
Împăraţilor şi tainicilor, cu dumnezeiască cuviinţă în prea cinstitul Sobor înţe-

lepţeşte arătat le-ai lămurit, a cinsti un Dumnezeu în trei Ipostasuri; de un Scaun
împreună-şezător, şi întru o Fire arătat ai dogmatisit. Pentru aceasta mai presus de
cuvânt, după insuflare dumnezeiască ai surpat pe bârfitorul cu puterea Duhului,
ierarhe de Dumnezeu cinstite; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să
dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta. (de două ori)

Născătoarei)
Ceata proorocilor prin umbra Scripturii mai-nainte de demult te-a vestit, Năs-
cătoare de Dumnezeu, palat însufleţit şi căruţă în chipul focului, sicriu şi năstrapă
cu aur închipuită, Fecioară, făclie luminoasă şi munte umbrit, uşă închisă şi carte,
cleşte şi pat aurit, cămară şi nor cu totul luminat. Iar noi Stăpână totdeauna, cu bu-
zele şi cu inima te lăudăm cu credinţă, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, întru-tot
curată.
Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea:

Prochimen, glasul al 4-lea: Gura mea va grăi înţelepciune, şi cugetul inimii mele
pricepere.
Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.
Toată suflarea...
Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt uşa...
Psalmul 50
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru
cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale
mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada
mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru
cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor
întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o
va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile
Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune
pe altarul Tău viţei.
Pentru rugăciunile ierarhului tău Spiridon, Milostive, curăţeşte mulţimea gre-

şalelor noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei)
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea

greşalelor noastre.
Apoi Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila ta şi după mulţimea îndu-
rărilor Tale curăţeşte fărădelegea mea.
Şi Stihira glasul al 6-lea: Prea înțelepte Spiridoane lumina şi vârful părinţilor, cu

lumina minunilor tale luminând marginile lumii, şi surpător arătându-te tulburării
lui Arie; roagă pe Mântuitorul să se mântuiască sufletele noastre.
Canoanele al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6. Caută-I înapoi, în 6 zile.

Şi ale Sfântului două, pe 8.
Canonul Sfântului
Cântarea 1-a, glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-
armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul cel Prea-
slăvit, căci cu Slavă S-a prea mărit.
În pământul blânzilor ajungând ca un prea blând Părinte, milostiv şi curat făcându-

te, viforul cel sculat asupra inimii mele îmblânzeşte-l, ca fiind întru dumnezeiască
linişte să te laud.
Cu lucrările cele dumnezeieşti Părinte curăţindu-ţi sufletul, te-ai făcut Sfinte

Spiridoane cu chip dumnezeiesc, şi cu raza cea strălucitoare a Dumnezeiescului
Duh te-ai îmbogăţit. Pentru aceea luminezi pe cei ce cu bucurie te fericesc pe tine.
De la turme ca pe David luându-te Ziditorul, păstor iscusit te-a pus turmei celei
cuvântătoare; cu bunătatea şi cu blândețile strălucind, şi cu nerăutatea, prea
cuvioase păstorule înfrumuseţându-te.
A Născătoarei
Preasfântă Fecioară curată, luminează, sfinţeşte cugetul şi sufletul meu rogu-mă,

risipind norii nepriceperii mele, şi din întunericul păcatului scoțându-mă; ca după
vrednicie să te cinstesc.
Alt Canon al Sfântului
Cântarea 1-a, glasul 1,
Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L...
Hristos te-a ales păstor prea cuvioase din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi
curat, propovăduitor sfinţitelor dogme, şi vas prea cinstit al darurilor Duhului, de
Dumnezeu purtătorule.
Omorând cugetul cel trupesc, şi ochii sufletului mai-nainte curăţindu-i, cu totul te-
ai făcut dumnezeiască biserică Duhului, prea cuvioase, lucrând cu sfinţenie jertfe
cuvântătoare în curăţie întru-tot fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pământul Ciprului văzându-l însetat de apă, şi lui Ilie asemănându-te, mulţime de

ploi din Cer ai pogorât cu rugăciunile tale, prea cuvioase; că Hristos ascultă
rugăciunea slugilor Sale.
Năstrapă de aur te cunoaştem şi masă, şi sfeşnic luminos, munte umbrit şi izvor de

Dumnezeu izvorât, scară şi uşă a dumnezeieștii vieţi, ceea ce eşti plină de dar, prea
lăudată Născătoare de Dumnezeu.
Catavasie: Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe

pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare,
că S-a prea slăvit!
Canonul Sfântului
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei;
că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este
drept afară de Tine, Doamne.
Luminându-ţi mintea ta cu nepătimirea şi împodobindu-o cu dumnezeiasca umi-

linţă, darurile Duhului ai luat, a goni duhurile şi a dezlega bolile celor ce te cinstesc
pe tine cu credinţă, prea sfinţite.
Pe şarpele începătorul răutăţii omorând, năravul iubirii de argint călcându-l şi

miluind pe cel lipsit ierarhe, şarpe ai prefăcut în podoabă de aur, cu sfinţite rugă-
ciunile tale, Părinte cuvioase.
Suitu-te-ai în muntele privirii, intrat-ai în norul nepătimirii, şi în lespedea inimii

tale ai luat legea cea mântuitoare ca un prea sfinţit, şi ca o slugă de aproape a
Stăpânului tău.
A Născătoarei
Vindecă rănile sufletului meu; luminează-mi mintea cea întunecată cu negrijire,

dumnezeiască Mireasă, ca să cânt: Nu este fără de prihană precum tu, şi nu este
curată afară de tine Stăpână.
Cântarea a 3-a
Irmos: Fiului, Celui mai înainte...
Celui ce de la turmele oilor a luat pe marele Spiridon, ca să păstorească Biserica sa,

lui Hristos Dumnezeu săi strigăm: Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doa-
mne.
Cela ce pe cea moartă în groapă, ca pe o vie o ai întrebat Spiridoane prea înţelepte,

şi ai dat femeii odorul care cerea, roagă-te să se trimită nouă mare milă, cu rugă-
ciunile tale cele sfinte.

Toţi cu dumnezeiască cuviinţă lăudăm prea cinstită şi prea sfinţită pomenirea ta,
fericite, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu şi zicând: Cela ce ai înălţat cor-
nul nostru, Sfânt eşti Doamne.
Fiului, Celui ce cu voie S-a întrupat mai presus de fire din Fecioară, şi pe Născă-
toarea după naştere o a păzit Fecioară curată, cu dumnezeiasca putere, Dumne-
zeului a toate, să-i strigăm: Sfânt eşti Doamne.
Catavasie: Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi
mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I stri-
găm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.
Sedealna glasul al 8-lea.
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără ardere,

Maica lui Dumnezeu, în chip de negrăit ai născut pe Cel ce a făcut toate şi în
braţele tale ai avut pe Cel ce ţine toate şi la sân ai hrănit pe Cel ce hrăneşte lumea.
Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară, să mă izbăveşti de greşeli, când
va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară curată, atunci să-mi
dăruieşti ajutorul tău, că pe tine te am nădejde eu, robul tău.
De la păstoria oilor, rânduit fiind a fi econom Bisericii lui Hristos, ai strălucit păs-
tor de Dumnezeu pus Spiridoane, şi pe lupii cei de rea credinţă gonindu-i cu cuvin-
tele, întru păşunea bunei credinţe ai hrănit turma ta. Pentru aceasta în mijlocul
purtătorilor de Dumnezeu părinţi, credinţa ai întărit cu înţelepciunea Duhului,
ierarhe fericite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor
ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, asemenea
A lui Avraam iubirea de străini luând, şi nerăutatea lui Iacov; nevinovăţia lui Iov,
bunătatea lui Moise, şi blândeţile lui David, vas Duhului cu totul luminat după
vrednicie te-ai arătat Spiridoane. Pentru aceea ca şi Ilie ai trimis pământului ploaie,
şi repejunile râurilor cu darul ca Elisei le-ai oprit ierarhe. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu, să se dăruiască iertare greşelilor, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă
pomenirea ta.

Ca ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mân-
tuitorului, care nu ştii de bărbat; ca ceea ce eşti locaş Mângâietorului cu totul fără
prihană, pe mine cel ce sunt locaş spurcat, fărădelege şi batjocură dracilor întru cu-
noştinţă m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă
locaş luminat prin fapte bune, ceea ce eşti curată de lumină primitoare. Goneşte-mi
negura patimilor, şi împărtăşirii celei de sus mă învredniceşte, şi luminii celei
neînserate, cu rugăciunile tale.
Canonul Sfântului
Cântarea a 4-a
Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întru-
pat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ţie: Slavă puterii
Tale, Doamne.
Cu cărbunii cinstitului Duh aprinzându-te, materia patimilor cea lesne arzătoare

fericite o ai ars; şi lumea ai luminat cu strălucirile cele ca de foc, ale bunătăţilor
tale Spiridoane.
Întrebată fiind cea moartă, ţi-a răspuns părinte, şi curgeri de râuri cu poruncile tale
s-au oprit; că te-ai arătat, fericite, făcător de minuni, luând dumnezeiescul dar.
Omorându-ţi pornirile trupului, de Dumnezeu insuflate, morţi ai sculat cu grăirea ta

cea de viaţă făcătoare. Pentru aceasta te rog, înviază părinte şi sufletul meu cel
omorât.
A Născătoarei
Proorocii mai-nainte au vestit adâncul tainei tale cel necuprins cu mintea; că numai
tu însuţi ai născut Preacurată pe Cel necuprins, care S-a întrupat pentru milostivirea
cea nespusă.
Cântarea a 4-a
Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...

Toiag ținând în mână, şi cu chip prea sfinţit împodobit, în vis ivindu-se dumne-
zeiescul înger, împăratului te-a arătat dumnezeiesc tămăduitor patimii lui; care
strigă cu credinţă: Slavă puterii Tale, Doamne !
Asemănându-te lui Hristos Stăpânului tău, tămăduitorului tuturor, ai vindecat pe

împăratul, Spiridoane făcătorule de minuni, şi cu dumnezeieşti porunci l-ai deştep-
tat cu bună credinţă, spre dumnezeiască râvnă cuvenită lui Dumnezeu, cu bună
îndreptare, fericite.
Graiurile dumnezeieştilor porunci păzindu-le întru-tot fericite, durerile cele mari

ale împăratului le-ai risipit, şi aur ai dat tuturor celor de pe pământ, Spiridoane
fericite; că nimica nu ai câştigat pe pământ, strângându-ţi la Cer bogăţia cea ne-
furată.
Locaş Cuvântului cu adevărat, şi făclie Luminii celei neînserate te-ai arătat Fe-
cioară; pentru aceea toţi credincioşii cu căldură te rugăm: Roagă Doamnă pe Fiul
tău, să rupă cursele lui Veliar celui ce rău cugeta asupra noastră.
Catavasie: Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fe-
cioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întru-
pându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii
Tale, Doamne.
Canonul Sfântului
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminarea celor ce zăceau întru întuneric şi mântuirea celor deznădăjduiţi

Tu eşti, Hristoase, Mântuitorul meu; şi la Tine mânec, împăratul păcii, luminează-
mă cu strălucirea Ta, că nu ştim alt Dumnezeu, afară de Tine.
Râul darurilor care sunt întru tine, adapă toată inima cuvioase, dăruieşte sănătate
din destul, pe toți îi ridică spre slava lui Dumnezeu, Celui ce te-a prea mărit, şi cu
tot felul de minuni te-a cinstit.
Pe tine, fericite, împăratul pământesc te-a cunoscut adevărat dreaptă slugă a Împă-
ratului Ceresc, şi plin de dumnezeiescul dar, când ai venit la dânsul tu marele
doctor, cel arătat înaintea lui Dumnezeu.
Urmat-ai părinte obiceiului lui Avraam celui iubitor de străini, deschizând tuturor
intrările casei tale, făcându-te tuturor toate, şi purtând grijă de cei ce erau în
primejdii, Spiridoane fericite.
A Născătoarei
Prunc nou ne-ai născut nouă Fecioară, pe Cel mai-nainte de veci născut din Tatăl
cel fără început; pe care roagă-L ca pe Fiul şi Dumnezeul tău, să miluiască pe cei
ce te mărturisesc din suflet, de Dumnezeu Născătoare, prea curată.
Cântarea a 5-a
Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...
Credinţa în mijlocul a multor părinţi o ai întărit ierarhe Spiridoane, propovăduind

unirea Dumnezeirii Treimii; pentru aceea şi Biserica cinsteşte după vrednicie, prea
sfântă pomenirea sfintei adormirii tale.
Credincios fiind ucenic, al lui Hristos, ierarhe Spiridoane, morţi ai înviat, şi i-ai pus
de faţă vii cu rugăciunea ta, că toate a le putea ţi-a dăruit, dintru a Sa putere păzi-
torul vieţii noastre.
Câştigând obiceiurile nădejdii, ale dragostei şi ale credinţei, Părinte, te-ai arătat
săracilor sprijinitor, bolnavilor doctor, liman celor din furtuni, purtător de linişte
tuturor marginilor, de Dumnezeu înţelepte.
Ceea ce eşti Sfânta Sfinţilor, Fecioară prea curată, ai născut pe Sfântul Sfinţilor, pe
Hristos Mântuitorul, Cel ce sfinţeşte pe toţi. Pentru aceea Împărăteasă şi Stăpână a
tuturor, ca pe o Maică a Ziditorului făpturilor te mărturisim.
Catavasie: Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău
celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina
cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de
oameni.
Canonul Sfântului
Cântarea a 6-a
Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul milostivirii Tale cel
neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
Aurul ca nişte tină s-a socotit înaintea ta, cela ce ai strălucit mai mult decât aurul
prin lipsa de patimi, şi te-ai îmbogăţit cuvioase, cu darurile cele cu totul de aur ale
Duhului.
Curat slujind Stăpânului tău, mulţime de puteri îngereşti ai avut cuvioase, slujind
împreună cu tine cu glasuri nevăzute, prea sfinţite.
Prea lăudată viaţa ta, pre aînţelepte, te-a făcut vestit lumii părinte. Pentru aceasta
săvârşim dumnezeiască pomenirea ta, şi bucurându-ne te lăudăm.
A Născătoarei
Mai desfătat decât cerurile a fost pântecele tău, ceea ce nu ştii de bărbat, încăpând
pe Dumnezeu cel neîncăput nicăieri, prea curată Fecioară cu totul slăvită.
Cântarea a 6-a
Irmos: Din pântece pe Iona...
Ca pe alt Samuil te-a uns darul, Spiridoane prea înţelepte, a sluji lui Dumnezeu cu
sfinţenie; şi i-ai adus jertfă fără de sânge, întru-tot fericite, crezând cu adevărat, că
s-a primit sus în locaşurile Dumnezeului nostru, înfricoşata şi nevinovată slujba ta.
Moise în şarpe a prefăcut toiagul din porunca lui Dumnezeu odinioară, iar tu prea
cuvioase ierarhe în aur ai prefăcut şarpele cu rugăciunea ta, pentru prietenul tău;
atâta de minunate minuni a lucrat Dumnezeu, prin tine.
Ca un îndreptător şi întărire ierarhilor, luceafărul lumii cel prea luminos, turnul cel
neclintit, temeiul Bisericii cel nesurpat, izvorul minunilor cel nedeşertat; cu rugă-
ciunile tale izbăveşte pururea de ispite, pe cei ce cinstesc pomenirea ta.
Nedepărtându-Se de Sânurile Părintelui celui fără de început, în sânurile curatei

Fecioarei se sălășluiește; Cel fără mamă, fără de tată întrupându-Se, Hristos cel ce
împărăteşte dreptatea; al Acestuia înfricoşatul neam este nepovestit şi neştiut.
Catavasie: Din pântece pe Iona ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a
primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o
nestricată; că Cel ce n-a pătimit stricăciune pe ceea ce L-a născut a păzit-o nevă-
tămată.
Condac, glasul al 2-lea.
Podobie: Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.
Cu dragostea lui Hristos fiind rănit, prea sfinţite, mintea înălțându-ți cu raza Du-
hului, cu privirea la cele de sus, cea lucrătoare, lucrare ai aflat de Dumnezeu
primite; jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere tuturor dumnezeiasca iertare.
Icos: Pe ierarhul Domnului cel din pântece sfinţit, să-l lăudăm acum, pe Spiridon
cel ce a luat tablele darului dumnezeieștii slave, şi care este mare întru minuni şi la
toți folositor cald, şi însuşi văzător de dumnezeiască strălucire. Ca pe un folositor
al săracilor, şi ca pe un îndreptător al sufletelor păcătoşilor. Că acesta jertfind în
altarul lui Hristos, ierarh credincios s-a arătat, tuturor cerând dumnezeiască iertare.
Sinaxar
Întru această lună în ziua a doisprezecea, pomenirea prea cuviosului părintelui

nostru Spiridon, făcătorul de minuni.
Stih: Spiridon făcătorul de minuni, de a şi murit,

Dar a lucra multe minuni, încă n-a mai contenit
În douăsprezece zile,
Spiridon lasă această vieţuire.
Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Constantin cel mare şi a fiului său Con-
stantie, din Cipru de neam, modest la chip, şi la inimă smerit. Şi dintâi a fost păstor
de oi, apoi însurându-se şi murindu-i femeia, s-a făcut episcop, şi atâta i s-a dat de
la Dumnezeu, darul tămăduirilor, cât s-a numit de minuni făcător.
 Căci fiind secetă a făcut de s-a pogorât ploaie, şi iarăşi a oprit supărarea
ploii.
 Prin rugăciune a potolit încă şi foametea; a întors şarpe în aur; şi dacă a
mântuit pe un sărac din nevoia lui, iar a adus aurul la cea dintâi de l-a făcut
şarpe.
 Oprit-a şi curgeri de gârle.
 Şi a întors pe o femeie desfrânată ce a cutezat a se atinge de dânsul.
 La soborul ce s-a făcut la Niceea, cu puterea Sfântului Duh, a astupat gurile
celor ce foarte se semeţeau întru înţelepţia ştiinţelor.
 O femeie oarecare cerându-şi odorul, ce avusese dat pe mâna fiicei sale,
care era moartă, sfântul o a întrebat unde era pus odorul acela de bani, şi
aflând de la fiica sa cea moartă locul unde erau puşi, i-a dat femeii ai căreia
erau.
 Scăpat-a şi pe împăratul Constantie de boala ce avea.
 A întors spre viaţă pe un copil al unei femei, şi a înfruntat şi pe cel ce a vrut
să ia capra de lăcomie ce avea, fugind ea spre turmă de la cel ce o trăgea cu
sila; apoi dacă i-a plătit preţul, a rămas cu cele cumpărate.
 A mai tămăduit şi muția diaconului, căruia i-a poruncit, să facă puţină
rugăciune pe vremea arşiţei, şi prelungindu-o mult de multa mărire deşartă
ce avea, îndată se făcu mut şi fără glas.
 Acestui sfânt se arătau îngerii şi-i slujeau la sfânta slujbă zicând: Şi cu
Duhul tău, când împărțea poporului obişnuita binecuvântare în biserică; că
aprinzând slujitorii puţine făclii, şi dojenindu-i sfântul pentru aceasta, ei
răspundeau că nu trebuie mai multă lumină în biserică, deoarece nu era
nimenea în biserică; ci sfântul a luat mărturie de la Cer, că avea îngeri
privitori, care cântau împreună cu dânsul.
 Dară pe cine nu spăimântă minunea izvorârii untului de lemn din candelă
când se stingea lumina sfârșindu-se untuldelemn.
 Acest sfânt a spus multora cele de pe urmă ce erau să le vină, cu
dumnezeiască mai-nainte cunoştinţa.
 A dojenit şi pe episcopul Trifilie care era dat în petrecerile şi în desfătările
lumeşti, şi l-a făcut a iubi mai mult bucuria cea viitoare.
 Acesta certând şi înfruntând pe o femeie ce căzuse în prea curvie, şi nu vrea
să se mărturisească, ci la facerea ei aducea dovadă pe bărbatul ei, zicând
că copilul este făcut cu dânsul, şi acela era mort de douăzeci de luni.
Acestui sfânt i se vedea capul plin de rouă pe vremea secerei când ardea soarele,
arătând Dumnezeu cinstea în care vrea să fie.
Acesta ocârmuind bine turma ce i s-a încredinţat de la Dumnezeu, s-a mutat spre
petrecerea îngerilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Sinetos.
Stih: Cu sabia omoară lipsiţii de minte pe Sinetos,

Carele cinsteşte buna-credinţă cea întru Hristos.
Acesta a fost pe vremea împăratului Aurelian, făcut anagnost Bisericii Romane, de

Sfântul papa Xist. Deci văzând pe Aurelian că aduce jertfă idolilor, s-a întrebat cu
el, şi bătându-şi joc de el, s-a făgăduit că va jertfi şi însuşi. Dar nevoind să
jertfească, şi arătând că numai în batjocură şi-a dat cuvântul, pentru aceasta a fost
bătut cu vine de bou atâta de mult, încât tot pământul de sub el s-a roşit de sângiuri.
Apoi a fost aruncat în temniţă, iar a doua zi a fost întins pe o scară de fier înfocată;
atunci a auzit de sus dumnezeiesc glas ce-l întărea şi-l îndemnă la mucenicie şi
împreună cu glasul, a căzut şi o ploaie repede, care a stins focul; iar sfântul s-a
păzit nevătămat După acestea din porunca împăratului, s-a săpat o groapa adâncă
ca de zece coţi, şi în fundul ei au fost aşezate lemne ascuţite şi drepte, iar peste ele
a fost aruncat mucenicul lui Hristos; şi i s-a zdrobit mai toate mădularele trupului;
iarăşi cu dumnezeiasca pronie a rămas sănătos. În fine a fost închis în capiştea zisă
Panteon, şi de acolo ieşind, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat fericitul cununa mu-
ceniciei.
Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi părintele nostru Alexandru
arhiepiscopul Ierusalimului.
Stih: Alexandru din jertfitori unul fiind.

Fără sânge, unul mucenicesc dar plinind.
Când Deciu împărățea în Roma veche, mare goană s-a pornit asupra creştinilor;
deci atunci pe Sfântul acesta Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului a fost pârât la
Domnitorul Palestinei, şi adus fiind înaintea lui legat cu lanţuri de fier, a vorbit
multe cu el, şi pe Hristos cu mare glas înaintea tuturor l-a declarat Dumnezeu,
împărat şi ziditor a toată lumea; iar pe idoli, i-a arătat că sunt draci, şi vederată
înşelăciune; şi încă a dat anatemei cu glas luminat şi îndrăzneţ, pe cei ce li se în-
chină, și-i cinstesc.
Aceste cuvinte ale sfântului au tulburat pe Domnitorul şi din porunca lui, a fost
muncit arhiereul lui Hristos cu feluri de munci; apoi a fost osândit, ca viu să-l
mănânce fiarele. Şi când a slobozit asupră-i feluri de fiare, sfântul se rugă zicând:
Doamne! de voieşti să mă sfârşesc acum, facă-se voia ta. Atuncea fiarele o mi-
nune! unele se închinau sfântului plecându-şi în jos capetele, altele tăvălindu-se pe
pământ, sărutau picioarele sfântului, şi altele iarăşi lingeau cu limba lor rănitele lui
mădulare. Iar marele arhiereu, mulţumind lui Dumnezeu pentru aceasta, şi-a dat
sfântul său suflet în mâinile lui, lăsând nevătămat trupul său pe pământ.
Pe care oarecare cucernici creştini, din multa cinstire ungându-l cu miresme, şi cu

giulgiu înfăşurându-l, l-au îngropat la loc ales.
Tot în această zi, prea cuviosul părintele nostru Ammonata şi Antu.
Stih: Urăsc cele pământeşti zicea Ammonata,

Îngeri primiți-mă lipsit de viaţă, singur îşi cântă.
Zicerea proorocului David cu punerea înainte zic
Ca floarea câmpului dumnezeiasca floare s-a veştejit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
Canonul Sfântului
Cântarea a 7-a
Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui păgân, înaltă văpaie
a ridicat; iar Hristos, Cel ce bine este cuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de
Dumnezeu tineri roua Duhului.
Nerăutatea lui Moise, blândețile lui David, viaţa cea fără de prihană a lui Iov celui
din Avsitida câştigându-ţi, locaş Duhului te-ai făcut, cântând prea sfinţite: Cela ce
eşti binecuvântat şi prea slăvit.
Rouă din Cer a picat pe capul tău în vremea secerişului, ceea ce însemna, că
Dumnezeu a proslăvit precum a zis, dumnezeiască pomenirea ta cuvioase, sfinţind
pe credincioşi, prin mijlocirea ta.
În adunarea părinţilor te-a proslăvit Dumnezeu păzindu-ţi fericite cuvintele tale,

care cu credinţă le-ai adus ca o hotărâre nestrămutată, nebun arătând pe Arie cel
necuvântător, şi surpând împotrivirea lui.
A Născătoarei
Strugurul ai odrăslit cu cuvânt negrăit Fecioară, ca o viţă pe Unul cel nelucrat, care
izvorăşte vin veselind pe oameni, şi scoate toată beţia patimilor.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii în dreapta credinţă...
David fu chemat de la turme la împărăţie, precum este scris, iar tu minunate din
păstor credincios şi cu totul împodobit, slujitor sfinţit te-ai arătat, strigând Zidito-
rului tău: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Se spăimântau gloatele neputând să vadă în Biserică, dumnezeieştile oşti cele fără

de trup ale lui Hristos, ci numai pe dreptul slujind dimpreună cu dânsele, şi îm-
preună cântând: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Tu cela ce cu bună credinţă luminat arătând unirea Cuvântului împreună cu Tatăl,

ai depărtat pe toţi de la rătăcirea lui Arie, şi ai învăţat să cânte: Dumnezeul părin-
ţilor, bine eşti cuvântat.
Dumnezeiescul vas al Mirului, care aduce în sine Mirul cel bine mirositor, în peş-
tera Vitleemului vine să-L verse, umplând de bună mireasma cea tăinuitoare, pe cei
ce cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Catavasie: Tinerii, fiind crescuţi în dreapta credinţă, păgâneasca poruncă nebă-

gând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii
stând au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Canonul Sfântului
Cântarea a 8-a
Irmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumne-
zeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecu-
vântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stins-ai cuptorul patimilor cu dumnezeieştile ploi ale Dumnezeiescului Duh, şi

rouă ai izvorât, care alină arşiţa neputinţelor părinte, a celor ce aleargă cu credinţă
la tine totdeauna, fericite Spiridoane prea cuvioase.
Fără răutate, drept, blând şi milostiv, şi neținând în minte răul, ai fost doritor,
iubitor de străini, ierarh prea cinstit, cu evlavioasă înţelepciune împodobit cuvioa-
se. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim.
De demult ţi-a dat glas moarta, ca şi cum ar fi fost vie, întrebându-o tu părinte; o
minune prea mare! O, prea slăvită taină! O, mare dar care ai dobândit! Cu viaţa
îngerească fiind împodobit, vrednicule de minuni.
A Născătoarei
Patimile inimii mele vindecă-le cu milostivirea ta, Prealăudată, mintea mea împa-
că-o, sufletul meu luminează-l, şi mă îndreptează ca să umblu bine pe cărările cele
mântuitoare, ca pururea să te laud.
Cântarea a 8-a
Irmos: Minune prea mare...
Cine va număra minunile tale ierarhe Spiridoane de Dumnezeu înţelepțitule ? Că

ploi cereşti ai pogorât cu a ta rugăciune, şi fecioara răspunde ţie, prea înţelepte.
Curgerea apelor o ai oprit, şi pe prietenul tău fericite degrab l-ai mântuit; pe împă-
ratul tău vindecat, şi străine lucruri ai săvârşit.
Mustrat-ai împotrivitoarele cugete ale ereticilor, cu dogmele dreptelor tale cuvinte

ierarhe; că învăţând pentru credinţa cea dreaptă şi neclintită, ai întărit adevărul ei.
Drept aceea cântând strigăm: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul, şi să-L
prea înalţe întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Minuni peste fire izvorăşte părinte, racla ta celor bolnavi, că după vrednicie te-ai
arătat dumnezeiesc vas al alegerii, şi livadă a nepătimirii prea mirositoare, care
îndulceşti pe credincioşii cei ce cu vrednicie cinstesc sfântă şi dumnezeiasca, lumi-
nată şi prea slăvită adormirea ta, Spiridoane de Dumnezeu purtătorule.
Auzire nouă este ceea ce s-a făcut întru tine Maică Fecioară, că singură ai născut
mai presus de fire pe Domnul şi Mântuitorul, care a pecetluit minunat pântecele
tău. Drept aceea bucurându-ne, strigăm ţie: Bucură-te, mântuirea tuturor credin-
cioşilor.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi prea înăl-

ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că n-a ars
pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii n-a ars pântecele
Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să laude toată făptura
pe Domnul şi să-L prea înalţe întru toţi vecii.
Canonul Sfântului
Cântarea a 9-a
Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se

din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risi-
pite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea prea lăudată, o slăvim.
Pe Fiul Părintelui celui fără de început, luminat L-ai propovăduit de o Fiinţă cu

Tatăl şi împreună veşnic, deosebindu-te în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu pă-
rinţi, şi astupând gurile celor fărădelege, ierarhe prea fericite.
Soare mult luminos, podoaba părinţilor, lauda preoţilor, împreună locuitorule cu

îngerii! Pe cei ce acum săvârşesc cu bucurie pomenirea ta cea de lumină purtătoare,
învredniceşte-i Luminii celei neînserate cu rugăciunile tale.
Dumnezeieștile locaşuri, uşa cea cerească, ceata cea frumoasă a celor ce prăznu-
iesc, au primit întru glas de bucurie sfinţit sufletul tău, cel cu bunătăţi împodobit,
prea fericite.
A Născătoarei
Mare taina naşterii tale celei mai presus de minte, minunează pe îngeri de Dumne-
zeu dăruită, mângâie adunarea cuvioşilor, veseleşte pe Sfinţii părinţi, care dumne-
zeieşte te laudă pe tine nădejdea sufletelor noastre.
Cântarea a 9-a
Irmos: Taină uimitoare...
Să săltăm duhovniceşte o iubitorilor de praznic! Să plesnim cu mâinile şi să lău-

dăm cu cântări pe marele şi dumnezeiescul păstor. Al căruia prea sfânt locaş, dă-
ruieşte acum tuturor sănătate sufletului şi trupului.
Propovăduit-ai în mijlocul Soborului de Dumnezeu înţelepţite, pe Cuvântul tău Cel

împreună fără de început, şi ai surpat slava cea mincinoasă a lui Arie, prea înţe-
lepte, şi ai convins sfânta adunare că tu cu adevărat te-ai arătat apărător credinţei.
Lângă scaunul lui Dumnezeu stând întru-tot fericite, dimpreună cu dumnezeieştile

cete ale tuturor îngerilor celor fără de trup, nu înceta a ruga pe Iubitorul de oameni
şi Domnul Hristos, Dumnezeu, pentru cei ce te laudă cu credinţă.
Lăudămu-te binecuvântată întru-tot fericită, pe care te laudă toţi îngerii, şi purtăto-

rii de Dumnezeu părinţi, şi făptura, ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel peste
Sfinţi; pe Acesta roagă-L să miluiască pe cei ce te laudă pe tine.
Catavasie: Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de Heru-
vimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dum-
nezeu, pe care, lăudându-L Îl slăvim.
Luminânda
Podobie: Cela ce ai împodobit Cerul...
De la turmă necuvântătoare te-a adus Duhul Sfânt la cea cuvântătoare purtătorule

de Duh, ca şi pe Moise şi pe David, ale căror blândeţe ai urmat Spiridoane, lumina
lumii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, asemenea
Proslăvitu-te-a Dumnezeu întru minuni, şi întru semne prea multe, fericite; că la

dumnezeiescul Sobor, Treimea ai mărturisit, şi morţi ai înviat, şarpe în aur ai
prefăcut, şi curgerea râului cu prea călduroasele tale rugăciuni o ai oprit, şi l-ai
trecut.
Dumnezeiască casa ta Fecioară bogat izvor de minuni s-a arătat, izvorând tuturor
noianuri de minuni şi de tămăduiri. Pentru aceasta te cinstim cu dragoste, şi te
slăvim cu credinţă.
La Laude
Stihirile pe 4, glas 1.
Podobie: Ceea ce eşti bucuria Cetelor cereşti şi pe pământ oamenilor tare folosi-
toare, prea curată Fecioară miluieşte-ne pe noi cei ce scăpăm la tine. Că nădejdile
noastre, după Dumnezeu, întru tine le-am pus, Născătoare de Dumnezeu.
Cu raza Duhului fiind strălucit înţeleptul ierarh, a stricat nebunia cea întunecată şi
bârfitoare a lui Arie. Pentru aceasta drepte învăţături dând cu credinţă pentru Trei-
me, a fost lăudat de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Soborul a întărit. (de două ori)
Strălucit fiind cu cereşti raze cu puterea lui Hristos, dai tămăduiri sufletelor şi tru-
purilor, celor ce cu credinţă acum săvârşesc pomenirea ta, de Dumnezeu fericite
părinte făcătorule de minuni; pentru care nu înceta a te ruga.
Lucrător în via poruncilor lui Hristos, prin credinţă te-ai arătat de Dumnezeu
purtătorule; pentru aceasta dinarul Împărăţiei celei de sus ai luat. Neîncetat roagă-
te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine Spiridoane înţelepte.
Cuvioase părinte ierarhe prea slăvite, plin fiind de apostoleasca învăţătură, şi locaş
Dumnezeiescului Duh prin viață îmbunătăţită arătându-te, pe lupii Bisericii prin
învăţături i-ai gonit, şi dreapta credinţă luminat o ai arătat; stâlp şi apărător te-ai
arătat creştinătăţii. Pentru aceasta şi minuni făcând la toate marginile, şarpe în aur
ai mutat, şi pe cea moartă, prin întrebare o ai ridicat. Ci o vrednicule de minuni
între părinţi, şi cu dascălii împreună vorbitorule, roagă-te Mântuitorului, să se
De toate nevoile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu; ca să

te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.
Slavoslovia cea mare. Ecteniile şi Otpustul. Ceas întâi, şi Otpust desăvârşit.
La Liturghie
Fericirile pe 8. Din Canonul cel întâi Cântarea a 3-a, pe 4, şi din al doilea, Cântarea
a 6-a, pe 4. Prochimen. Apostol, către Efeseni: Fraţilor ca fiii luminii să umblaţi...
Evanghelia de la Luca: În vremea aceea stătut-a Iisus la loc şes... Chinonicul: Întru
pomenire veşnică va fi...
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (1)
Troparul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, glasul 1: Soborului ce-

lui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte
Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vor-
bit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut
împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a prea mărit pe tine; Slavă
Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1
Irmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-
armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul Cel Prea
slăvit, căci cu Slavă S-a prea mărit.
Stih: Sfinte părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi milostiv şi curat făcându-

te, îmblânzeşte furtuna stârnită asupra inimii mele; ca întru dumnezeiască linişte
fiind, să te laud pe tine.

Cu lucrări dumnezeieşti curăţindu-ţi sufletul, părinte, cu chip dumnezeiesc te-ai
făcut, Sfinte Spiridon şi te-ai îmbogăţit cu Lumina cea prea strălucitoare a dumne-
zeiescului Duh. Pentru aceasta luminezi pe cei ce cu toată curăţia te fericesc pe
tine.
De la turme, ca pe un alt David, luându-te Ziditorul, păstor mai presus de toţi te-a
pus pe tine turmei celei cuvântătoare, strălucind cu nevinovăţia şi cu nerăutatea
înfrumuseţându-te, cuvioase părinte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Fecioară, curată, te rog, luminează-mi şi sfinţeşte-mi cugetul şi sufletul,

risipind norii nepriceperii mele şi din întunericul păcatului scoţându-mă; ca după
datorie să te fericesc.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei;
că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este
drept afară de Tine, Doamne.
Luminându-ţi mintea cu nepătimirea şi înfrumuseţând-o cu dumnezeiasca sme-

renie, ai primit darurile Duhului, ca să alungi duhurile şi să dezlegi bolile celor ce
cu credinţă te cinstesc pe tine prea sfinţite.
Pe începătorul răutăţii, şarpele, omorându-l, ai călcat în picioare năravul iubirii de

argint şi miluind pe cel lipsit, ierarhe, ai prefăcut cu sfinţite rugăciuni şarpele în
podoabă de aur, părinte cuvioase.
Suitu-te-ai în muntele nepătimirii, intrat-ai în norul adâncii cugetări a celor dumne-

zeieşti şi pe lespedea inimii tale ai primit Legea cea mântuitoare, ca un prea sfinţit
şi ca un slujitor de aproape al Stăpânului tău.
Vindecă rănile sufletului meu, luminează-mi mintea cea întunecată de nepăsare,

dumnezeiască Mireasă, ca să cânt: nu este nimeni fără de prihană ca tine, cea cu
desăvârşire fără de prihană şi afară de tine nu este nimeni curat, Stăpână.
Cântarea a 4-a
Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întru-
pat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ţie: Slavă puterii
Tale, Doamne.
Aprinzându-te de cărbunii prea cinstitului Duh, ai ars materia patimilor cea lesne
arzătoare, fericite şi cu strălucirile cele de foc ale faptelor tale celor bune, Sfinte
Spiridon, lumea ai luminat.
Femeia cea moartă întrebată fiind, cuvânt ţi-a dat ţie, părinte şi cu poruncile tale s-
au oprit curgerile râurilor. Că te-ai arătat făcător de minuni, fericite, har dumne-
zeiesc primind.
Omorându-ţi îmboldirile trupului, de Dumnezeu insuflate, morţi ai sculat cu grăi-

rea ta cea de viaţă făcătoare. Pentru aceasta te rog, părinte, înviază şi sufletul meu
cel omorât.
Proorocii au vestit de mai înainte adâncul Tainei tale, cel necuprins cu mintea, că
numai tu Însăţi ai născut, Preacurată, pe Cel cu neputinţă de înţeles, care S-a
Întrupat, pentru milostivirea cea nespusă.
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminarea celor ce zăceau întru întuneric şi mântuirea celor deznădăjduiţi
Tu eşti, Hristoase, Mântuitorul meu; şi la Tine mânec, împăratul păcii, luminează-
mă cu strălucirea Ta, că nu ştim alt Dumnezeu, afară de Tine.
Râul darurilor celor ce sunt întru tine adapă toată inima, cuvioase, dăruieşte tuturor
sănătate din destul şi pe toţi îi deşteaptă spre Slava lui Dumnezeu, Cel ce te-a prea
mărit pe tine şi te-a cinstit cu tot felul de faceri de minuni.
Pe tine, fericite, împăratul pământesc te-a cunoscut lămurit slugă dreaptă a Împă-
ratului Ceresc şi plin de dumnezeiescul har, când ai venit la dânsul tu, marele
doctor, arătat de Dumnezeu.
Urmat-ai, părinte, obiceiului lui Avraam cel iubitor de străini, deschizând tuturor
intrările casei tale, făcându-te tuturor toate şi purtând grijă de cei din primejdii,
Sfinte Spiridon, fericite.
Prunc Tânăr ai născut nouă, Fecioară, pe Cel mai înainte de veci Născut din Tatăl
Cel fără început; pe care roagă-L, ca pe Fiul şi Dumnezeul tău, să Se milostivească
de cei ce din suflet te vestesc pe tine, prea curată, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul milostivirii Tale cel
neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
Ca nişte tină a fost socotit aurul de tine, cel ce cu nepătimirea ai strălucit mai mult
decât aurul şi te-ai îmbogăţit, cuvioase, cu darurile cele cu totul de aur ale Duhului.

Cu suflet curat slujind Stăpânului tău, cuvioase, te-ai bucurat de mulţimea Oştilor
îngereşti, care slujeau împreună cu tine, prea sfinţite, cu glasuri ne mai auzite.
Viaţa ta cea prea mărită, prea înţelepte, te-a făcut în lume mărit, părinte. Pentru
aceasta bucurându-ne, săvârşim dumnezeiasca ta pomenire şi te lăudăm.
Mai desfătat decât cerurile a fost pântecele tău, ceea ce nu ştii de bărbat, încăpând
pe Dumnezeu Cel Neîncăput prea curată Fecioară, cu totul lăudată.
Condac, glasul al 2-lea:
De dragostea lui Hristos fiind rănit, prea sfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina
vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele
înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi
dumnezeiasca iertare.
Cântarea a 7-a
Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui păgân, înaltă văpaie
a ridicat; iar Hristos, Cel ce bine este cuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de
Dumnezeu tineri roua Duhului.
Neprefăcătoria lui Moise, blândeţea lui David şi neprihănirea lui Iov, cel din Avsi-
tida, câştigându-ţi, ai ajuns locaş Duhului, prea sfinţite, cântând: Cel ce eşti Bine-
cuvântat şi Preaslăvit!
Rouă din cer a picat pe capul tău, în vremea secerişului, prevestind prin semne vii-
torul; că Dumnezeu a prea mărit, precum a zis dumnezeiasca ta pomenire, sfinţind
pe credincioşi, prin mijlocirea ta.
Dumnezeu te-a prea mărit, fericite, că soborul părinţilor a ţinut seamă de cuvintele
tale, pe care cu credinţă le-ai adus; iar acestea au arătat în chip vădit nebun pe Arie
şi au nimicit împotrivirea lui.
Ca o viţă ai odrăslit cu cuvânt de negrăit, Fecioară, Strugurele cel nelucrat, care

izvorând vin, veseleşte pe oameni şi ridică toată tulburarea celor cumplite.
Cântarea a 8-a
Irmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumne-
zeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Bine-
cuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stins-ai cuptorul patimilor cu ploile cele îndestulătoare şi dumnezeieşti ale dumne-

zeiescului Duh şi ai izvorât rouă care alină arşiţa neputinţelor, tuturor celor ce
aleargă la tine totdeauna cu credinţă, părinte fericite Spiridon, prea lăudate.
Fără de răutate, drept, blând, milostiv şi răbdător, primitor, plin de dragoste de

străini, ierarh prea sfinţit şi cu evlavioasă înţelepciune împodobit ai fost, cu-
vioase. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim.
Pe femeia cea moartă de demult, întrebând-o, părinte, cuvânt ţi-a dat ca şi cum ar fi
fost vie. O, minune uimitoare! O, har pe care l-ai dobândit, cu viaţă îngerească
fiind împodobit, vrednicule de laudă.
Vindecă patimile inimii mele cu milostivirea ta, Prealăudată; împacă mintea

mea, sufletul meu luminează-l şi îndreptează-mă bine a umbla pe cărări mân-
tuitoare, ca pururea să te măresc pe tine.
Cântarea a 9-a
Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se

din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele
risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea prea lăudată, o slăvim.
Lămurit ai propovăduit pe Fiul Părintelui, Cel fără de început, Cel de o Fiinţă cu

Tatăl şi împreună Veşnic, deosebindu-te în mijlocul de Dumnezeu purtătorilor
Părinţi şi astupând gurile celor fărădelege, ierarhe prea fericite.
Soare prea luminos, podoaba părinţilor, lauda preoţilor şi împreună locuitorule cu

îngerii, cu rugăciunile tale învredniceşte de Lumina cea neînserată pe cei ce săvâr-
şesc acum cu bucurie pomenirea ta cea de lumină purtătoare.
Dumnezeieştile Locaşuri, Cetatea cea cerească şi adunarea cea veselă a celor ce

prăznuiesc, au primit cu glas de bucurie sfinţitul tău suflet, cel cu fapte bune împo-
dobit, prea fericite.
Marea Taină a naşterii tale celei mai presus de minte, de Dumnezeu dăruită, uime-
şte pe îngeri, mângâie adunarea cuvioşilor, veseleşte pe Sfinţii părinţi, care dumne-
zeieşte te laudă pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.
Sedelna, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului, Celui mai înainte...
De la staulul oilor fiind ales a fi ispravnic al Bisericii lui Hristos, cu iarba dreptei
credinţe ai hrănit-o pe ea şi cu cuvintele tale, alungând lupii mincinoasei credinţe,
ai câştigat, Sfinte Spiridon, strălucirea de păstor aşezat de Dumnezeu. Pentru
aceasta, ai întărit, cu înţelepciunea Duhului, credinţa în mijlocul purtătorilor de
Dumnezeu părinţi. Ierarhe fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare
de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

A lui Avraam iubire de străini având şi nerăutatea lui Iacob, nevinovăţia lui Iov,
bunătatea lui Moise şi blândeţea lui David, vas al Duhului cu totul luminat, după
vrednicie te-ai arătat, Sfinte Spiridon. Pentru aceasta ca şi Ilie ai trimis pământului
ploaie şi curgerile râurilor cu darul, ca Elisei, le-ai oprit, ierarhe. Roagă-te lui Hri-
stos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc
sfântă pomenirea ta.
Sedelna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului, Ce-

lui mai înainte...
Ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântui-

torului, care nu ştii de bărbat şi locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe
mine cel ce sunt locaş necurat, plin de fărădelege, care întru cunoştinţă demonilor
batjocură m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă lo-
caş luminat prin fapte bune, ceea ce eşti, curată, de lumină primitoare. Alungă-mi
negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus mă învredniceşte şi de Lumina cea
neînserată, cu rugăciunile tale.
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (2)
Troparul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, glasul 1: Soborului

celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule
Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu
ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai
avut împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a prea mărit pe tine;
Slavă Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1
Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L...
Hristos te-a ales păstor, prea cuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi cu-
rat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas prea cinstit al darurilor Duhului, de

Omorând cugetul cel trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-
ai făcut dumnezeiască biserică Duhului, prea cuvioase, aducând cu sfinţenie jertfe
cuvântătoare întru curăţie, cu totul fericite.
Văzând pământul Ciprului însetat de apă şi lui Ilie asemănându-te, mulţime de ploi
din cer ai pogorât, cu rugăciunile tale, prea cuvioase; că Hristos ascultă rugăciunea
slujitorilor Săi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Năstrapă de aur te cunoaştem şi masă, sfeşnic luminos, munte umbrit şi izvor de

Dumnezeu izvorât, scară şi uşă a dumnezeieştii Vieţi, ceea ce eşti plină de dar, prea
lăudată Născătoare de Dumnezeu.
Catavasie: Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe

pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare,
că S-a prea slăvit!
Cântarea a 3-a
Irmos: Fiului, Celui mai înainte...
Celui ce de la turmele oilor a luat pe marele ierarh Spiridon, ca să păstorească Bi-

serica Sa, lui Hristos Dumnezeu, să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră,
Sfânt eşti, Doamne!
Cel ce pe femeia moartă, în groapă, ca pe una vie ai întrebat-o, Sfinte Spiridon,

prea înţelepte şi ai dat femeii care cerea odorul ei, roagă-te să ni se trimită nouă
mare milă, cu rugăciunile tale.

Toţi cu dumnezeiască cuviinţă lăudăm prea cinstită şi prea sfinţită pomenirea ta,
fericite, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu şi zicând: Cel ce ai înălţat fruntea
noastră, Sfânt eşti, Doamne!
Fiului, Celui ce cu voie S-a Întrupat fără sămânţă din Fecioară şi pe Născătoarea,
întru naştere, a păzit-o Fecioară curată, cu dumnezeiască putere, Dumnezeului a
toate să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne!
Catavasie: Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi
mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I
strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...
Toiag ţinând în mână şi cu chip prea sfinţit fiind împodobit, dumnezeiescul Înger,
ivindu-se în vis, împăratului te-a arătat dumnezeiesc tămăduitor al patimii lui, care
striga cu credinţă: Slavă puterii Tale, Doamne!
Asemănându-te lui Hristos, Stăpânului tău, Tămăduitorului tuturor, ai vindecat pe

împărat, Sfinte Spiridon, făcătorule de minuni şi cu dumnezeieşti porunci l-ai deş-
teptat cu dreaptă credinţă spre dumnezeiasca râvnă cuvenită lui Dumnezeu, cu bu-
nă îndreptare, fericite.
Graiurile dumnezeieştilor porunci păzindu-le, întru tot fericite, durerile cele mari
ale împăratului le-ai risipit şi aur ai dat tuturor celor de pe pământ, Sfinte Spiridon,
fericite. Că nimic nu ai câştigat pe pământ, strângându-ţi în cer bogăţia care rămâ-
ne în veac.

Locaş Cuvântului, cu adevărat şi făclie Luminii celei neînserate te-ai arătat, Fe-
cioară. Pentru aceasta toţi credincioşii cu căldură strigăm ţie: roagă, Stăpână, pe
Fiul tău să rupă cursele lui Veliar, cel ce cugetă rău asupra noastră.
Catavasie: Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fe-
cioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întru-
pându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii
Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a
Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...
Credinţa în mijlocul multor părinţi ai întărit-o, Sfinte Spiridon, propovăduind uni-

tatea Dumnezeieştii Treimi. Pentru aceasta şi Biserica cinsteşte după vrednicie,
prea sfântă pomenirea sfintei tale adormiri.
Ucenic credincios al lui Hristos fiind, Sfinte ierarhe Spiridon, morţi ai înviat şi vii
i-ai pus de faţă, cu rugăciunea ta. Că toate a le putea ţi-a dăruit dintru a Sa putere,
Păzitorul vieţii noastre.
Câştigând obiceiurile nădejdii, ale dragostei şi ale credinţei, părinte, te-ai arătat
săracilor sprijinitor, bolnavilor doctor, celor din furtuni liman şi aducător de linişte
tuturor marginilor, de Dumnezeu înţelepţite.
Ceea ce eşti Sfântă a sfintelor, Fecioară prea curată, pe Sfântul Sfinţilor ai născut,
pe Hristos Mântuitorul, Cel ce sfinţeşte pe toţi. Pentru aceasta Împărăteasă şi Stă-
până a tuturor, ca pe Maica Ziditorului făpturilor, te mărturisim.
Catavasie: Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău

celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina
cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de
oameni.
Cântarea a 6-a
Irmos: Din pântece pe Iona...
Ca pe un alt Samuel te-a uns harul, Sfinte Spiridon, prea înţelepte, a sluji lui
Dumnezeu cu sfinţenie. Şi l-ai adus jertfă fără de sânge, întru tot fericite, crezând
cu adevărat că s-a primit sus, în Locaşurile Dumnezeului nostru, înfricoşătoarea şi
nevinovata slujbă a ta.
Moise în şarpe a prefăcut odinioară toiagul, din porunca lui Dumnezeu; iar tu, prea
cuvioase, ierarhe, în aur ai prefăcut şarpele, cu rugăciunea ta, pentru prietenul tău;
atât de uimitoare minuni a lucrat Dumnezeu prin tine.
Ca un îndreptător şi ca o întărire a ierarhilor, Luceafărul lumii cel prea luminos,

turnul cel neclintit, temeiul Bisericii cel nesurpat, izvorul minunilor cel nedeşertat,
cu rugăciunile tale izbăveşte pururea din ispite pe cei ce cinstesc sfântă pomenirea
ta.
Nedespărţindu-se de Sânurile Părintelui Celui fără de început, în sânurile curatei

Fecioare se sălăşluieşte; Cel fără de mamă, fără de tată Se Întrupează, Hristos, Cel
ce este Stăpân peste dreptate, al cărui neam înfricoşător este nepovestit şi neştiut.
Catavasie: Din pântece pe Iona ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a
primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o
nestricată; că Cel ce n-a pătimit stricăciune pe ceea ce L-a născut a păzit-o nevă-
tămată.
Condac, glasul al 2-lea:

înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi
dumnezeiasca iertare.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii în dreapta credinţă...
David a fost chemat de la turme la împărăţie, precum este scris, iar tu, minunate,
din păstor credincios şi cu totul împodobit, slujitor sfinţit te-ai arătat, strigând
Ziditorului tău: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Se înspăimântau mulţimile, neputând să vadă în biserică dumnezeieştile Oşti cele

fără de trup ale lui Hristos, ci, numai pe dreptul slujind împreună cu ele şi îm-
preună cântând: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Cel ce cu dreaptă credinţă în chip luminat ai arătat unitatea Cuvântului împreună

cu Tatăl, ai îndepărtat pe toţi de la rătăcirea lui Arie şi i-ai învăţat să cânte:
Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Dumnezeiescul vas al mirului, care aducea în sine Mirul cel bine mirositor, în
peştera din Betleem vine să-L verse, umplând de buna mireasmă trainică pe cei ce
cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Catavasie: Tinerii, fiind crescuţi în dreapta credinţă, păgâneasca poruncă nebă-

gând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii
stând au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Minune prea mare...
Cine va număra minunile tale, Sfinte ierarhe Spiridon, de Dumnezeu înţelepţite! Că

ploi din cer ai pogorât cu rugăciunea ta şi femeia din mormânt a răspuns ţie, prea
înţelepte. Curgerea apelor ai oprit-o şi pe prietenul tău, fericite, degrab l-ai mântuit;
pe împărat l-ai vindecat şi lucruri minunate ai săvârşit.
Mustrat-ai cugetele cele potrivnice ale ereticilor cu cuvintele dreptelor tale dogme,
ierarhe. Că învăţând credinţa cea dreaptă şi neclintită, ai întărit adevărul ei. Pentru
aceasta cântă, ţie: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L prea înalţe în-
tru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Minuni mai presus de fire izvorăşte, părinte, racla ta celor bolnavi; că după vre-
dnicie te-ai arătat vas dumnezeiesc al alegerii şi livadă a nepătimirii bine miro-
sitoare, care îndulceşte pe credincioşii care, cu vrednicie, cinstesc sfânta, dumne-
zeiasca, luminata şi prea mărita ta adormire, Sfinte Spiridon, de Dumnezeu pur-
tătorule.
Lucru nou este ceea ce s-a făcut întru tine, Maică Fecioară. Că tu singură ai născut
fără ispitire de bărbat, pe Domnul şi Mântuitorul, care a pecetluit minunat pân-
tecele tău. Pentru aceasta bucurându-ne, strigăm ţie: Bucură-te, izbăvirea tuturor
credincioşilor!
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi prea înăl-

ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că n-a ars
pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii n-a ars pântecele
Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să laude toată făptura
pe Domnul şi să-L prea înalţe întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Taină uimitoare...
Să săltăm duhovniceşte, o, iubitorilor de praznic! Să batem din palme şi să lăudăm

cu cântări pe marele şi dumnezeiescul păstor, al cărui prea sfânt locaş dăruieşte
acum tuturor sănătate sufletului şi trupului.
Propovăduit-ai în mijlocul soborului, de Dumnezeu înţelepţite, pe Cuvântul Cel

împreună fără de început cu Tatăl şi ai surpat tăria cea mincinoasă a lui Arie, prea
înţelepte şi pe toţi din adunarea cea sfântă i-ai îndemnat să înţeleagă că te-ai arătat
cu adevărat apărător al credinţei.
Lângă scaunul lui Dumnezeu stând, întru tot fericite, împreună cu dumnezeieştile
cete ale tuturor îngerilor celor fără de trup, nu înceta a ruga pe Iubitorul de oameni
şi Domnul, Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă cu credinţă.
Te lăudăm, Binecuvântată, întru tot fericită, pe care toţi îngerii te laudă şi purtătorii
de Dumnezeu părinţi şi toată făptura, ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel
peste Sfinţi. Pe Acesta roagă-L să miluiască pe cei ce te laudă pe tine.
Catavasie: Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de Heruvi-
mi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumne-
zeu, pe care, lăudându-L Îl slăvim.
De la staulul oilor fiind ales a fi ispravnic al Bisericii lui Hristos, cu iarba dreptei
credinţe ai hrănit-o pe ea şi cu cuvintele tale, alungând lupii mincinoasei credinţe,
ai câştigat, Sfinte Spiridon, strălucirea de păstor aşezat de Dumnezeu. Pentru
aceasta, ai întărit, cu înţelepciunea Duhului, credinţa în mijlocul purtătorilor de
Dumnezeu părinţi. Ierarhe fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare
de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
A lui Avraam iubire de străini având şi nerăutatea lui Iacob, nevinovăţia lui Iov,
bunătatea lui Moise şi blândeţea lui David, vas al Duhului cu totul luminat, după
vrednicie te-ai arătat, Sfinte Spiridon. Pentru aceasta ca şi Ilie ai trimis pământului
ploaie şi curgerile râurilor cu darul, ca Elisei, le-ai oprit, ierarhe. Roagă-te lui Hri-
stos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc
sfântă pomenirea ta.
Sedelna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului,

Celui mai înainte...
Ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mân-

tuitorului, care nu ştii de bărbat şi locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe
mine cel ce sunt locaş necurat, plin de fărădelege, care întru cunoştinţă demonilor
batjocură m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă
locaş luminat prin fapte bune, ceea ce eşti, curată, de lumină primitoare. Alungă-mi
negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus mă învredniceşte şi de Lumina cea
neînserată, cu rugăciunile tale.
Acatistul Sfântului ierarh Spiridon, mare făcător de minuni
Acatistul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (s.v. 12 decembrie / s.n.

25 decembrie):
https://www.academia.edu/111263483/Acatistul_Sf%C3%A2ntului_ierarh_Spiridon_episc
opul_Trimitundei_s_v_12_decembrie_s_n_25_decembrie_
https://archive.org/details/ac_20231212
https://www.slideshare.net/steaemy1/acatistul-sfntului-ierarh-spiridon-episcopul-
trimitundei-sv-12-decembrie-sn-25-decembrie
***
Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi

toate le implineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te
sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată intinăciunea, şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi;
Doamne, curăţeşte păcatele noastre;
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte !

Amin.
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta
este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un

răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi,
miluieşte-ne pe noi.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi

foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne
izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem
poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă,binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să
nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu
eşti mântuirea neamului creştinesc.
Crezul
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămân-
tului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din
Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.S-a pogorât din ceruri Şi
S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să
judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin
prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
***
Acatistul Sfantului Spiridon - Manastirea Radu Voda:
https://www.youtube.com/watch?v=qSamOAYG1Ew
Acatistul Sfantului ierarh Spiridon - Diac. Vlad Rosu:

https://www.youtube.com/watch?v=6xhyMtwYPno
doxologia.ro - Acatistul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei:

https://www.youtube.com/watch?v=8K_SVPfOp4M
Calea spre Mântuire - Acatistul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei -

12 decembrie:
https://www.youtube.com/watch?v=Vpa6GIVKX3M
Acatistul Sfântului ierarh Spiridon - solist Constantin Pastrama:

https://www.youtube.com/watch?v=507CYfB-LXM
Acatistul Sfântului ierarh Spiridon - rostit de preotul Ciucanu Mario-Doro:
https://www.youtube.com/watch?v=yJixmVtbiNc
&&&
Condacul 1
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, cuviosului părintelui nostru Spiridon, să-i
aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături
ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte ierarhe Spiridoane,
mare făcătorule de minuni!
Icosul 1
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat
pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm
pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!
Condacul al 2-lea
Deşi nu avem îndestulată vrednicie şi pricepere noi ticăloşii, pentru ca să lăudăm
cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate şi din inimi
umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeşte-le Sfinte Spiridoane de la
noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Care dintre noi păcătoşii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi pri-
mită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupeşti,
care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulţimea înţelepciunii tale, soco-
tind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, pri-
meşte cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învăţătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filo-
zofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, de la care şi cei mai învăţati legiuitori s-au povăţuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înţelepciune;
Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare invingător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce şi astăzi de la noi credincioşii nu te depărtezi;
Condacul al 3-lea
Împovăraţi de multe ispite, şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-
ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mân-
gâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, şi împreună
să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvân-
tătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cu-
vântătoare ale credincioşilor şi la Soborul (Sinodul) cel dintâi te-ai arătat apărător
şi de minu-ni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră;
Condacul al 4-lea
Mult-milostive părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră a păcătoşilor, şi cu
obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să
dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, şi cu tine
cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca şi când ne-am afla chiar
înaintea moaştelor tale, de care bogăţie suntem lipsiţi, şi mărturisind minunile tale
pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puţină rugăciune şi tinde nouă
dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după
vrednicie să săvârşim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni;
Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a face bunătăţi;
Bucură-te, ajutătorul celor ce ştiu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda patriarhiior şi a cuvioşilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârşea;
Condacul al 5-lea
Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi
vindeci toate nepuţinţele poporului celui binecredincios, care aşteaptă ajutorul tău,
îndură-te şi de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, şi ne izbăveşte de durerea care
ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Pentru ca să arăţi marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăveşti din nevoi pe
cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic şi din
adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiţilor înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;
Bucură-te, că risipeşti cu rugăciunea ta şi furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că eşti tare ajutător celor de tunet spăimântaţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăveşti de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea noastră şi scăparea de acum;
Bucură-te, şi pentru noi păcătoşii care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câţi aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Condacul al 6-lea
Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea acea-
sta a noastră în ceasul acesta, şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugă-
ciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei ce erau
învăluiţi în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia să aducem
lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor
mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcă-
toşii a ne împărtăşi de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti, cele făgăduite credincio-
şilor creştini, şi să cântăm ţie:
Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care împrăştii toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinţeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundaţi în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toţi câţi se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că şi noi păcătoşii de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;
Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;
Bucură-te, şi al celor neputincioşi tare sprijinitor;
Condacul al 7-lea
O, prea milostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor
Tăi, ci le ajută şi-i miluieşte cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asu-
pririle şi de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor şi, precum
pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, aşa ridică şi pe robii Tăi din pri-
mejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îţi
cântăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Toate Puterile cereşti lăudând credinţa cea tare către Dumnezeu, cu tine dim-
preună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de
altă ru-găciune, aducem ţie aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, că ai strălucit credinţa prin minuni;
Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruieşti puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor;
Bucură-te, tăria cetăţilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiţi auzind de puterea credinţei tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a aşezat semnul crucii;
Condacul al 8-lea
Toţi ocârmuitorii binecredincioşi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare
nu se vor ruşina, părinte Spiridoane, fiind tu creştinătăţii mare folositor; pentru
aceea nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, milostive, şi ne ajută şi ne izbă-
veşte de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire şi vom
cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, pre-
cum şi mulţimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit,
şi de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aştepta, risi-
pindu-se jitniţele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ţie acestea:
Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulţimea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerişul cel îmbelşugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămăraşul cel bogat al săracilor;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl şi dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinşi de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioşilor;
Bucură-te, ţarină bineroditoare;
Condacul al 9-lea
Făcătorule de minuni, Sfinte ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Con-stan-
tin şi a lui Constanţie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie
aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare şi risipind jitniţele strângătorilor de
grâu, aşa şi astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieşte ţara aceasta, dăruin-
du-le îmbelşugare şi timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor şi a celor ce plâng, cu
care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu
cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând
şarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din
cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;
Bucură-te, că ai schimbat şarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi treb-
nică numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăşi în şarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoară neîmpuţinată a săracilor;
Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit;
Condacul al 10-lea
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne şi pe noi, care suntem săraci de faptele
cele bune, dăruieşte-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmaşilor de
asupra noastră şi năvălirea şerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi
neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare,
cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine nu se va înfricoşa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt
ţi-a răspuns, când ai întrebat-o şi cum au fost izbăviţi corăbierii de înecare? Pentru
zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Şi pentru toate minunile tale, toţi îţi
aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neştiute;
Bucură-te, că şi cea moartă ţi-a răspuns pentru credinţa ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioşi să amuţească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credinţă;
Bucură-te, că ai săvârşit minuni de care s-au îngrozit aleşii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătăţile pământului nu ţi-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuţiile tale în cer;
Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te, şi pentru noi care mulţumim ţie pentru câte ne dăruieşti;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ţie: "Bucură-te"
Condacul al 11-lea
Auzind moarta glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; şi
precum cu credinţă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, aşa cu milostivire
fă şi trupurile noastre acestea lipsite de bunătăţi, ca să dobândească sănătate şi
mântuire, pentru ca şi noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cân-
tare: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin
l-ai izbăvit de boala ce avea şi pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre via-
ţă, întoarce şi ticălosul nostru suflet cel mort de mulţimea păcatelor ce l-au cuprins
din îndemnarea diavolului, şi primeşte spre plată mulţumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurată mama copilului cel vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
"Bucură-te", a zis ţie împăratul Constantin;
"Bucură-te", ţi-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;
Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curăţat;
"Bucură-te", a strigat ţie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Condacul al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care
mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău şi, pentru numele tău şi mijlocirea ta, au
dobândit de la Împăratul cerului şi al pământului vindecare bolilor, sănătate şi
sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, aşa şi noi dimpreună cu tine, să
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Nu ne da morţii, prea fericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării,
măcar că şi decât dânsa suntem mai păcătoşi; pentru că noi, fiind cuprinşi de ruşi-
nea faptelor noastre celor ce din tinereţe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi
păcatele noastre către tine şi a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce şi-au mărturisit păcatele către tine şi s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neştiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulţi au venit la credinţă, văzând ale tale minuni;
Bucură-te, că şi eu de la tine aştept tămăduire;
Bucură-te, şi-mi fii mijocitor pentru iertarea păcatelor mele;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creştinesc;
Bucură-te, astăzi şi pentru mine păcatosul şi mă miluieşte;
Condacul al 13-lea (de trei ori)

O, prea bunule şi întru tot lăudate părinte Spiridoane, primind acest dar de acum,
fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa
iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi cu tine
împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice:
Icosul întâi
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat
pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm
pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Condacul întâi
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, cuviosului părintelui nostru Spiridon, să-i
aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături
ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte ierarhe Spiridoane,
mare făcătorule de minuni!
Viaţa şi acatistul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (12
decembrie)
[Preotul, după ce își pune epitrahilul și felonul, deschide dvera și dă obișnuita bine-
cuvântare din fața Sfintei Mese, zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, tot-
deauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.]
Dacă nu este preot de față, în locul binecuvântării de mai sus, diaconul, monahul
sau mireanul, va rosti: Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se rostesc rugãciunile începãtoare:

toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te

Amin.

Amin.
greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
[Dacã este preot de faţã, zice: Cã a Ta este Împărăţia, şi puterea, şi slava: a

Tatãlui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana:
Amin.]
Dacã nu va fi preot de faţã, diaconul, monahul sau mireanul, va rosti: Pentru rugã-
ciunile Sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic troparele de umilinţă:



Simbolul credinţei
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămân-

tului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din
Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.S-a pogorât din ceruri Şi
S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să
judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin
prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
Doamne, miluieşte ! (de 12 ori)

Amin.
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul
nostru.
Apoi:
Psalmul 142
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea
Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a
să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile
Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la
mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe
care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să
mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate
din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc
sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Amin.
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de 3 ori).
Şi îndatã se cântã, pe glasul al 3-lea: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă.
Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de 3 ori), apoi:
Tropar, glasul 1: Sinodului celui dintâi te-ai arãtat apãrãtor şi de minuni fãcãtor,
de Dumnezeu purtãtorule, pãrintele nostru Spiridon. Pentru aceasta cu cea moartã
în groapã tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefãcut, iar, când ai cântat tu sfintele
rugãciuni, îngeri ai avut împreunã cu tine slujind, prea sfinţite. Slavã Celui ce ţi-a
dat ţie putere! Slavã Celui ce te-a încununat pe tine! Slavã Celui ce lucreazã prin ti-
ne tuturor tãmãduiri! (de douã ori)

Amin. al Nãscãtoarei-Învierii, același glas
Gavriil, zicând ţie, Fecioarã: „Bucurã-te!”, împreunã cu glasul S-a întrupat Stã-
pânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arãtatu-te-
ai mai cuprinzãtoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Fãcãtorul tãu. Slavã Celui
ce S-a sălăşluit întru tine! Slavã Celui ce S-a nãscut din tine! Slavã Celui ce ne-a
mântuit pe noi prin naşterea ta!
Apoi: Doamne, miluieşte ! (de 3 ori)

Amin.
Psalmul 50
mi-ai arătat mie.
mă voi albi.
întoarce.
va urgisi.
Ierusalimului.
Condacele şi icoasele
Condacul 1
Apãrãtorului credinţei dreptslãvitoare, pãrintelui nostru Spiridon, arhiereul lui Hri-
stos, sã-i aducem mulţumire din inimã, noi, care, prin înţeleptele lui învãţãturi ne-
am luminat cu credinţa, şi sã-i cântãm: Bucurã-te, Sfinte ierarhe Spiridon, mare
fãcãtor de minuni!
Icosul 1
Mulţimea credincioşilor, cunoscând minunile tale, prin care ai ruşinat pornirea
ereticilor cea fãrã judecatã asupra credinţei noastre, cu umilinţã te laudã, cântând
aşa:
Bucurã-te, ierarh al Mântuitorului Hristos;
Bucurã-te, scãpare a celor ce nãdãjduiesc în tine;
Bucurã-te, îndreptãtor al credinţei;
Bucurã-te, ajutãtor al celor necãjiţi;
Bucurã-te, învãţãtor al dogmelor creştineşti;
Bucurã-te, fãclie ce luminezi pe cei din întunericul pãcatului;
Bucurã-te, cel ce îndrepţi mintea pãgânilor;
Bucurã-te, cel ce ai lucrat strãlucirea credinţei;
Bucurã-te, cel ce eşti purtãtor de biruinţã;
Bucurã-te, cel ce ai izgonit cu îndrãznealã pe potrivnici;
Bucurã-te, cel ce îndrepţi cu blândeţe pe cei ce au greşit;
Bucurã-te, cel ce dovedeşti adevãrul prin fapte minunate;
Bucurã-te, Sfinte ierarhe Spiridon, mare fãcãtor de minuni!
Condacul 2
Sfinte ierarhe Spiridon, noi, pãcãtoşii, nu avem destulã pricepere pentru a lãuda
minunile tale prin cuvinte potrivite, dar primeşte-le de la noi care din inimi umilite
îndreptãm cãtre tine aceste mãrturisiri şi Îi cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Care dintre noi, pãcãtoşii, s-ar putea lãuda cã rugãciunea îi va fi primitã de tine cu
bucurie, dacã nu ne sârguim sã omorâm pornirile trupeşti lucrate de vicleanul dia-
vol? Dar, socotind cu milostivire slãbiciunea firii noastre, nu ne lãsa în necazurile
ce ne-au cuprins, ci primeşte cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ales de Dumnezeu înainte de a te naşte;
Bucură-te, apărător al legii, care ai biruit pe filosofi;
Bucură-te, arhiereu împodobit cu harul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoară de preţ a legii noastre;
Bucură-te, laudă a arhiereilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoabă a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit pe cei mai învăţaţi legiuitori;
Bucură-te, cel ce ai mustrat obiceiurile rele ale ereticilor;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai fost plin de înţelepciune;
Bucură-te, mare învăţător la Sinodul cel dintâi;
Bucură-te, cel ce te-ai luptat pentru lege cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce nu te depărtezi de la noi, credincioşii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Condacul 3
Mare nădejde punem în ajutorul cel de la tine, Sfinte ierarhe Spiridon, noi, cei
împovăraţi de multe ispite si aflaţi în noianul păcatelor. Cel ce eşti ajutător al celor
fără nădejde şi mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele
noastre, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Harul Sfântului Duh fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor
necuvântătoare, la bătrâneţe însă, cu înţelepciune, ai ştiut să păstoreşti şi pe cei
dreptcredincioşi; iar la Sinodul cel dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător;
pentru acestea îţi cântăm aşa:
Bucură-te, ierarh al Trimitundei;
Bucură-te, laudă a poporului dreptcredincios;
Bucură-te, cel ce tămăduieşti, prin rugăciune, pe bolnavi;
Bucură-te, vindecare a celor cuprinşi de patimi;
Bucură-te, izbăvire din primejdii a celor ce te cheamă;
Bucură-te, cel ce alungi patimile trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ajutător al celor ce nădăjduiesc în tine;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor celor de moarte;
Bucură-te, cel grabnic ajutător;
Bucură-te, doctor fără de plată;
Bucură-te, nădejde a tuturor;
Bucură-te, acoperământ şi scăpare pentru noi;
Condacul 4
Mult-milostive părinte Spiridon, primeşte rugăciunea noastră, a păcătoşilor, şi mij-
loceşte către Ziditorul tuturor cu obişnuita ta bunătate, ca să dăruiască vindecare
robilor Săi şi să cântăm împreună lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca înaintea sfintelor tale moaşte, măr-
turisim minunile tale, Sfinte ierarhe Spiridon; ascultă această puţină rugăciune şi
întinde dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, ca, după
vrednicie, să-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce eşti slujitor împreună cu îngerii;
Bucură-te, cel ce trupul tău l-ai lăsat dreptcredincioşilor;
Bucură-te, cel ce, prin trupul tău, săvârşeşti minuni;
Bucură-te, cel ce şi prin încălţămintele tale arăţi aceasta;
Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, cel vestit în toată lumea prin facerea de minuni;
Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a lucra binele;
Bucură-te, ajutător al celor ce cunosc minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, cel însoţit de Serafimi la slujirea în biserică;
Bucură-te, vrednic slujitor al Sfintelor Taine;
Bucură-te, laudă şi bucurie a Bisericii;
Condacul 5
Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi
vindeci neputinţele poporului celui bine credincios, îndură-te şi de noi, nevrednicii;
trimite ajutorul tău şi ne izbăveşte de necazurile care ne-au cuprins, întărindu-ne să
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Prin marea ta milostivire către neamului omenesc, izbăveşti din nevoi pe cei învă-
luiţi de necazuri în călătoria pe marea vieţii; iar ei, primind ajutorul tău cel grabnic,
din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitor al vieţii noastre;
Bucură-te, scăpare a deznădăjduiţilor înotători;
Bucură-te, alinare a valurilor tulburate;
Bucură-te, cel ce potoleşti încercările sufleteşti;
Bucură-te, cel ce risipeşti cu rugăciunea ta furtuna;
Bucură-te, cel ce risipeşti întunecimea norilor;
Bucură-te, cel ce eşti ajutător celor spăimântaţi de tunet;
Bucură-te, izbăvitor al celor înfricoşaţi de fulger;
Bucură-te, cel ce, prin rugăciunea ta, ne scoţi din primejdii;
Bucură-te, nădejdea şi scăparea noastră de acum;
Bucură-te, cel ce ne eşti totdeauna sprijinitor;
Bucură-te, cel de la care toţi cei ce vin cu credinţă primesc ajutor;
Condacul 6
Cinstitorule de Dumnezeu, Sfinte ierarhe Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în
ceasul acesta şi, prin sfintele tale rugăciuni, izbăveşte-ne de războiul gândurilor ca-
re ne înfricoşeazã, precum ai izbãvit pe cei învãluiţi în mare când te-au chemat în
ajutor; pentru ca şi noi, împreunã cu aceia, sã aducem lui Dumnezeu cântarea: Ali-
luia!
Icosul 6
Sfinte ierarhe al lui Hristos, slujitor cinstit al harului, roagã-te pentru noi, pãcãtoşii,
cãtre Stãpânul, ca sã ne învrednicim a primi bunãtãţile sufleteşti şi trupeşti, fãgã-
duite credincioşilor creştini, şi sã-ţi cântãm aşa:
Bucurã-te, adevãrat slujitor al lui Hristos;
Bucurã-te, slujitor cinstit cu daruri dãruit;
Bucurã-te, vindecãtor al bolnavilor;
Bucurã-te, mângâiere ce alungi toatã durerea;
Bucurã-te, rouã rãcoritoare de fierbinţeala patimilor;
Bucurã-te, rugãciune ce întãreşti pe cei slãbãnogi;
Bucurã-te, ajutãtor grabnic celor din primejdii;
Bucurã-te, rugãtor cãtre Domnul pentru cei suferinzi;
Bucurã-te, ajutor pentru noi pãcãtoşii;
Bucurã-te, alinare de dureri prin privirea chipului tãu din icoanã;
Bucurã-te, mare mângâietor al celor ce pãtimesc;
Bucurã-te, tare sprijinitor al celor neputincioşi;
Condacul 7
O, prea milostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor
Tăi; ajută-le şi miluieşte-i cu iubirea Ta de oameni; izbăveşte-i de toate asuprelile
şi de orice necaz care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor; şi, precum pe apo-
stolul Tău Petru l-ai scăpat din valurile mării, aşa scapă-ne şi pe noi, robii Tăi, din
primejdiile care ne ameninţă, pentru rugăciunile Sfântului ierarh Spiridon, cu care
împreună Îţi cântăm: Aliluia!
Icosul 7
Toate Puterile cereşti laudă credinţa ta către Dumnezeu, cea tare şi dreaptă şi cu
tine slujesc împreună Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, cu bucurie, îţi
aducem aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, cel ce ai apărat dreapta credinţă prin minuni;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai făcut minuni;
Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni sunt ascultate de Domnul;
Bucură-te, rugător înţelept către Dumnezeu;
Bucură-te, cel ale cărui osteneli au fost bine primite;
Bucură-te, cel ce prin rugăciuni ai scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruieşti pe cei fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor;
Bucură-te, întărire a dreptslăvitorilor;
Bucură-te, mustrare a îndărătniciei celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai biruit pe tirani;
Bucură-te, cel însemnat cu pecetea Duhului Sfânt;
Condacul 8
Sfinte ierarhe Spiridon, fiind bun folositor creştinătăţii, toţi cei bine credincioşi au
nădejde către tine, în orice întâmplare; pentru aceea nu trece cu vederea rugăciunile
noastre, milostive; ajută-ne şi pe noi, şi izbăveşte-ne de toate nevoile, chiar de sun-
tem nevrednici de acest ajutor, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Ali-
luia!
Icosul 8
Având putere de la Dumnezeu, prin credinţă, tu ai preschimbat seceta în ploi, iar
mulţimea ploilor a contenit, prin rugăciunile tale, sfinte ierarhe; poporul a scăpat
de foametea cea înspăimântătoare, iar jitniţele strângătorilor de grâu s-au risipit;
pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce vesteşti pedeapsă pentru cei lacomi de averi;
Bucură-te, scăpare celor ameninţaţi cu foametea;
Bucură-te, mustrător al păcătoşilor, ca oarecând prorocul Ilie;
Bucură-te, nădejde bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulţumire celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, seceriş îmbelşugat al semănătorilor;
Bucură-te, vistiernic bogat al săracilor;
Bucură-te, nădejde şi ajutător la vreme de secetă;
Bucură-te, mângâiere celor cuprinşi de nevoi;
Bucură-te, laudă a credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai oprit cu rugăciunea ploile cele prisositoare;
Bucură-te, cel prin care primim ajutor pururea;
Condacul 9
Făcătorule de minuni, Sfinte ierarhe Spiridon, în vremea Sfântului împărat Con-
stantin şi a fiului său Constanţiu, ai izbăvit poporul de primejdii, prin ale tale rugă-
ciuni; ai adus peste semănăturile lor ploi mănoase, dar ai risipit jitniţele strângăto-
rilor de grâu, lacomi de avere; şi acum, trimite mila ta asupra poporului ce locu-
ieşte în ţara aceasta şi dăruieşte-i timp roditor şi îmbelşugare, pentru ajutorul săr-
manilor, cu care împreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor în necazurile lui, nu l-ai îndepărtat
prin cuvinte întristătoare şi nu l-ai lăsat deznădăjduit, ci, prefăcând şarpele în aur, i
l-ai dat ca binecuvântare, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din cumpăna nevoilor;
pentru care, Sfinte Spiridon, îţi aducem aceaste laude:
Bucură-te, ajutor celor lipsiţi;
Bucură-te, bogăţie a săracilor;
Bucură-te, cel ce ai schimbat şarpele în aur;
Bucură-te, cel ce ai prefăcut firea jivinei în metal;
Bucură-te, cel ce ai dat întrebuinţare metalului ispititor;
Bucură-te, cel ce ai scăpat pe sărac de sărăcie;
Bucură-te, cel ce ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune ai prefăcut aurul iarăşi în şarpe;
Bucură-te, comoară neîmpuţinată a sărmanilor;
Bucură-te, cel ale cărui daruri mintea noastră le socoteşte taine;
Bucură-te, cel căruia averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit;
Bucură-te, vistier al darurilor lui Hristos;
Condacul 10
Socoteşte-ne ca pe săracul acela şi pe noi, care suntem săraci în fapte bune; dă-
ruieşte-ne ajutorul tău, sfinte, ca să biruim toate pornirile vrãjmaşilor şi nãvãlirea
gândurilor, care se luptã cu noi ca şerpii; ajutã-ne sã dobândim cele folositoare
pentru viaţa aceasta şi cea viitoare, şi sã cântãm împreunã cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul 10
Cine nu se va minuna de faptele tale, când va auzi cum femeia cea moartã ţi-a rãs-
puns la întrebare din mormânt şi, apoi, cum au fost izbãviţi corãbierii de la înec?
Pentru toţi cei izbãviţi de la moarte şi pentru toate minunile tale, noi îţi aducem
aceastã laudã:
Bucurã-te, ajutãtor al vãduvelor;
Bucură-te, descoperire a faptelor celor neştiute;
Bucură-te, cel ce ai primit răspuns de la femeia moartă;
Bucură-te, cel ce toate acestea le-ai făcut prin credinţă;
Bucură-te, cel a cărui minune a amuţit pe necredincioşi;
Bucură-te, cel de care şi păgânii s-au minunat;
Bucură-te, cel ce ai făcut acestea pentru slava Ziditorului;
Bucură-te, cel ce nu te-ai împătimit de bunătăţile pământului;
Bucură-te, cel ce ai adunat avuţiile tale în cer;
Bucură-te, cel ce ne arăţi milele tale şi din Viaţa veşnică;
Bucură-te, cel ce eşti adevărat pãrinte prin câte ne dãruieşti;
Bucurã-te, cel pe care, pentru faptele tale, te lãudãm cu bucurie;
Condacul 11
Auzind femeia cea moartă glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns; şi precum ai făcut
trupul cel fără suflare să dea glas, tot aşa cu milostivire fă şi trupurile noastre să
dobândească sănătate şi mântuire, pentru ca împreună cu tine şi noi, sfinte, să cân-
tăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Sfinte ierarhe Spiridon, doctorul sufletelor şi al trupurilor, pe împăratul Constantin
l-ai izbăvit de boală şi pe copilul unei femei l-ai scăpat de la moarte; pe noi cei cu-
prinşi de ispita diavolească, ce este moarte a sufletului, întoarce-ne la vieţuirea
creştinească şi primeşte această cântare:
Bucură-te, tămăduire a bine credinciosului împărat;
Bucură-te, scăpare a copilului ce era pe moarte;
Bucură-te, cel ce ai bucurat pe mama copilului vindecat;
Bucură-te, bucurie a mamelor celor iubitoare de fii;
Bucură-te, a zis ţie împăratul Constantin;
Bucură-te, ţi-au cântat cu lacrimi femeia şi fiul său;
Bucură-te, cel ale cărui leacuri sunt grabnic vindecătoare;
Bucură-te, vindecare a femeii desfrânate care s-a atins de tine;
Bucură-te, cel ce ai vădit păcatul ei, iar ea, pocăindu-se, s-a curăţit;
Bucură-te, a strigat ea, după ce a scăpat de păcat;
Bucură-te, tămăduire a trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvire a sufletelor noastre;
Condacul 12
Cerem îndurare de la tine, părinte Spiridon, cum ai arătat-o tuturor celor care mai
înainte de noi au avut nevoie de ajutor; prin mijlocirea ta au dobândit de la Împă-
ratul cerului şi al pământului vindecare de boli şi sporire în toate cele de folos;
precum aceia, aşa şi noi, împreună cu tine, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Scapă-ne de moartea sufletească, Sfinte ierarhe Spiridon, precum pe femeia căzută
în desfrâu, chiar de suntem mai păcătoşi decât ea; aşadar, noi, ruşinându-ne de fap-
tele care din tinereţe ne-au cuprins, le mărturisim ţie şi cerem ajutorul tău, cu gra-
iuri ca acestea:
Bucură-te, mărturie a celor ce s-au mărturisit cu pocăinţă;
Bucură-te, mustrare a celor ce cu viclenie îşi tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel ce nu suferi pe cei care vieţuiesc în nelegiuiri;
Bucură-te, folositor al celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat limba slujitorului semeţ;
Bucură-te, cel ce ai întors capra la stăpânul ei de la cel ce o răpise;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai descoperit fapte neştiute;
Bucură-te, cel ce pe mulţi ai adus la credinţă prin minunile tale;
Bucură-te, îţi cântăm şi noi, cei ce ne bucurăm de tămăduiri;
Bucură-te, strigăm ţie, aşteptând iertarea păcatelor;
Bucură-te, cel ce ai bucurat cu minunile neamul creştinesc;
Bucură-te, dar făcut creştinilor de Mântuitorul Hristos;
Condacul 13
O, prea bunule şi întru tot lăudate părinte Spiridon, primind acest dar de acum, fii
mijlocitor către înduratul Dumnezeu ca, pentru sfintele tale rugăciuni şi a Sa iubire
de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi, împreună cu tine,
să-I cântăm în veci: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori, apoi se rostesc iarăşi:

Icosul 1
Mulţimea credincioşilor, cunoscând minunile tale, prin care ai ruşinat pornirea ere-
ticilor cea fãrã judecatã asupra credinţei noastre, cu umilinţã te laudã, cântând aşa:
Bucurã-te, ierarh al Mântuitorului Hristos;
Bucurã-te, scãpare a celor ce nãdãjduiesc în tine;
Bucurã-te, îndreptãtor al credinţei;
Bucurã-te, ajutãtor al celor necãjiţi;
Bucurã-te, învãţãtor al dogmelor creştineşti;
Bucurã-te, fãclie ce luminezi pe cei din întunericul pãcatului;
Bucurã-te, cel ce îndrepţi mintea pãgânilor;
Bucurã-te, cel ce ai lucrat strãlucirea credinţei;
Bucurã-te, cel ce eşti purtãtor de biruinţã;
Bucurã-te, cel ce ai izgonit cu îndrãznealã pe potrivnici;
Bucurã-te, cel ce îndrepţi cu blândeţe pe cei ce au greşit;
Bucurã-te, cel ce dovedeşti adevãrul prin fapte minunate;
Condacul 1
Apãrãtorului credinţei dreptslãvitoare, pãrintelui nostru Spiridon, arhiereul lui Hri-
stos, sã-i aducem mulţumire din inimã, noi, care, prin înţeleptele lui învãţãturi ne-
am luminat cu credinţa, şi sã-i cântãm: Bucurã-te, Sfinte ierarhe Spiridon, mare
fãcãtor de minuni!
După citirea Acatistului, rostim rugăciunea: Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim

pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără
de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai
născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Dacă este preot, acesta rosteşte Ectenia întreită, după care face otpustul obişnuit.
În lipsa preotului, dupã rugãciunea cãtre Maica Domnului, zicem: Pentru rugãciu-
nile Sfinţilor pãrinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, milu-
ieşte-ne pe noi. Amin.
***
Viaţa Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei
Sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut în cetatea Aschia, din Ci-
pru, pe la anul 270 şi a trăit până pe vremea împăratului Constantin cel mare (306-
337) şi a lui Constanţiu (337-361), fiul lui. Era simplu şi smerit cu inima. La înce-
put a fost păstor de oi, apoi s-a căsătorit, iar după moartea soţiei sale a fost ales
episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Pentru că Dumnezeu i-a dat harul
tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni.
În vreme de secetă a adus ploaie pe pământ; prin rugăciunea lui a oprit ploaia cea
peste măsură; a pus capăt foametei pricinuite de vânzătorii de grâu, dărâmându-le
hambarele în care ţineau grâul; a preschimbat şarpele în aur, iar, după ce a scăpat
pe sărac din lipsă, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe; a oprit curgerile râurilor, şi a în-
tors pe păcătoşi, făcându-i să-şi mărturisească păcatele.
În vremea prigonirii creştinilor de către împăraţii Maximian (286-305) şi Galeriu

(305-311), sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-
a tăiat pulpa stângă şi a fost aruncat în temniţă, dar mai apoi a fost eliberat.
A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei
318 părinţi episcopi care au mărturisit apostoleasca învăţătură, că Fiul lui Dumne-
zeu este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl.
Sfântul Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi, şi anume, luând o că-
rămidă, a făcut, prin rugăciune, ca ea să se desfacă în elementele din care era
alcătuită: pământ, apă şi foc.
Murind Irina, fiica lui, o femeie i-a cerut banii pe care îi încredinţase spre păstrare
fiicei lui; iar acesta, neştiind unde erau puşi, a întrebat-o pe cea moartă şi, aflând de
la ea locul unde erau, i-a dat înapoi femeii.
Sfântului Spiridon i se arătau îngerii, care slujeau la Sfânta Liturghie împreună cu

el.
Iar întâmplarea cu cei care au încercat să-i fure oile de la turmă, ne arată cât era de
îndurător şi de milostiv, încât nu numai că a dezlegat pe hoţii care fuseseră legaţi
cu lanţuri nevăzute toată noaptea şi i-a vindecat de orbire, dar le-a dat la plecare şi
un berbec, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa.
Şi aşa, ocârmuind bine turma credincioşilor, încredinţată lui, s-a mutat la Domnul
la 12 decembrie în anul 348, iar sfintele lui moaşte sunt păstrate în mare cinste,
până în ziua de astăzi, într-o raclă de mult preţ, în insula Corfu.
Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon
Citeţul: Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Rugăciunile începătoare:



Amin.


Amin.

Amin.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul
nostru.
Apoi: Psalmul 142

Ta.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru
numele Domnului. (de 3 ori), apoi:
Apoi troparele acestea, glas IV:
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou,
numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte
cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potri-
vnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu

purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în
groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele
rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a
prea mărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Amin.
Nu vom tăcea nicicând, de Dumnezeu Născătoare, a spune pururea puterea ta noi,

nevrednicii, că dacă nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi scăpat pe noi de
atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit pe noi până acum slobozi ? Noi de la tine,
Stăpână, nu ne vom depărta, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
mi-ai arătat mie.
mă voi albi.
întoarce.
va urgisi.
Ierusalimului.
Canonul Sfântului ierarh Spiridon
Cântarea I
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul

striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte ierarhe Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un munte al smereniei ai strălucit, ajungând la înălţimile nevăzute ale Treimii,

unde îndulcindu-te de lumina cea nepătrunsă, nu uita a te ruga pentru cei ce aleargă
la mijlocirea ta cu credinţă.

Cu ploile rugăciunilor tale ai gonit seceta cea cumplită şi mult roditor ai arătat
pământul drept credincioşilor; şi sufletul meu cel cuprins de seceta patimilor îl
adapă cu ploaia gândurilor cereşti.
Pe filosoful cel rătăcit l-ai adus în staulul credinţei închipuind lămurit taina Trei-
mii, măcar că aceasta nu poate fi cuprinsă între hotarele lucrurilor materialnice;
goneşte norii gândurilor deşertăciunii şi luminează cerul minţii noastre cu razele
cuvintelor rugăciunii curate.
Ca Una ce pe Cel necuprins de minte şi de gând ai cuprins în braţele tale, dezleagă

legătura patimilor noastre şi încinge-ne sufletele cu rugăciunea, spre a trece netul-
buraţi marea acestui veac grabnic trecător.
Cântarea a III-a
Irmos:Tu eşti tăria celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întu-
necaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu .
Asemenea marelui prooroc Ilie, cu cheia rugăciunii tale ai descuiat şi ai încuiat

cerul, iar acum peste tot călătorind descui inimile noastre împietrite, închizând uşa
minţii dinspre gândurile răutăţii.
Cu veşmântul smereniei te-ai încins mai mult decât cu haina văzută a arhieriei şi ai
umplut candelele inimilor cu untdelemnul minunilor tale, ca toţi cu bucurie să
aducă prin tine slavă şi mulţumire Stăpânului.
Cu adevărat de mare slavă te-a învrednicit Hristos pe tine, cel ce ca un luceafăr ai

strălucit în lume cu lumina smereniei curate, cu care străluceşte şi minţile noastre
întunecate spre a ajunge la răsăritul zilei neapuse în Împărăţia Sfinţilor.
Mai presus de gând şi de cuvânt ai născut pe Ziditorul tuturor şi cu lapte ai hrănit

pe Cel ce hrăneşte pe îngeri cu mâna gândurilor dumnezeieşti, din care ospătează-
ne şi pe noi, cei ce am gustat din amărăciunea patimilor.
Apoi aceste stihiri:
Ca un serafim ai slujit Făcătorului, Celui ce cu bunăvoinţă priveşte spre cei smeriţi

cu inima, iar acum cu focul rugăciunilor tale mistuieşti gândurile noastre cele rele,
strălucindu-ne lumina înţelepciunii.
Icoană prea luminată a fecioriei pe tine te ştiu cetele îngereşti, iar noi pe pământ,
neputând privi spre neapropiată frumuseţea ta Stăpână, trimitem doar gânduri
smerite ca să ne străluceşti iarăşi frumuseţea cea dintâi a sufletului.
Sedealna, glas 2:
Podobie: Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de mi-lă şi lumii
scăpare, cu deadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino
degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, ceea ce eşti singură grabnic folositoare.
Ca alt David de la păstorirea oilor celor necuvântătoare ai fost luat, ca bine să

povăţuieşti la limanul mântuirii turma lui Hristos; nu ne pierde nici pe noi, cei
rătăciţi pe căile păcatelor, ci ne adu în staulul virtuţilor.
Cântarea a IV-a
Irmos: Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării Tale celei de sus, celei din
Fecioară, proorocul Avacum socotindu-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!
Fiind bogat în mâna rugăciunii, foametea poporului ai potolit, lucrând minuni prea
înalte spre mângâierea celor necăjiţi şi ruşinarea negustorului celui iubitor de aur,
de a cărui patimă păzeşte-ne şi pe noi, fericite.

Şarpele, cel ce oarecând a uneltit căderea strămoaşei Eva în păcat, l-ai prefăcut în
aur, ca să plăteşti datoria celui necăjit; pe Hristos, Cel ce capul şarpelui a zdrobit
cu puterea Crucii, ca să plătească datoria lui Adam, pleacă-L spre milă ca să dea
iertare datoriilor noastre.
Datoria dragostei te-ai ostenit a o plini pentru prietenul cel nedreptăţit şi râul ţi-a
fost slujitor minunii; numai cu singură rugăciunea ta sfinte, potoleşte revărsarea
gândurilor noastre celor rele, ca să ajungem la limanul pocăinţei.
Pe noi, cei ce cu nevrednicie te lăudăm pe tine, nu ne lipsi de ocrotirea ta de Maică,

ci ridică-ne din cumplita lenevire la lucrarea faptelor bune spre slava lui Dumne-
zeu.
Cântarea a V-a
Irmos: Negura sufletului meu, Mântuitorule, risipeşte-o cu lumina poruncilor Tale

şi mă luminează ca un singur Împărat al păcii.
Pe cea care căzuse în desfrânare ai îndreptat-o prin cuvânt, căci acesta zămislind în
inima ei pocăinţa îndată a răpit-o din mâinile păcatului, aducându-o la limanul
vieţii celei mai bune, spre care povăţuieşte-ne pe toţi.
Pe femeia care cu vicleşug tăinuia căderea în prea desfrânare ai legat-o prin cuvânt,
voind a o aduce până în sfârşit la pocăinţă în chinurile neputinţei de a naşte rodul
pântecelui; ajută-ne sfinte, şi pe noi a omorî pruncii păcatelor de piatra rugăciunii.
Cu fiica cea moartă ai vorbit, biruindu-te de milă pentru femeia întristată; pe noi,
cei ce zacem necercetaţi în mormântul patimilor cu glasul rugăciunii tale trezeşte-
ne la pocăinţă spre a afla comoara mântuirii.
Cu blândeţe asculţi glasurile robilor tăi întristaţi Preacurată, şi reverşi untdelemnul

darului tău peste sufletele rănite de păcat; milostivirea ta cea mare să biruiască
nevrednicia noastră spre a afla mângâiere în ceasul necazurilor.
Cântarea a VI-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele;
că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona
mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
În vis ai fost arătat împăratului celui ce era ţinut în legăturile unei boli cumplite şi
tămăduindu-l cu puterea Doctorului celui Mare, l-ai învăţat a fi milostiv; cu
picăturile milostivirii tale stinge şi durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti.
Vistierie neîmpuţinată de daruri te-ai arătat celor săraci, iar acum reverşi tuturor
râuri de minuni, înmuind pământul inimilor celor ce aşteaptă să rodească spicele
bogate ale virtuţilor.
Mustrat-ai cu blândeţe pe ucenicul cel ce alunecase cu gândul în dorirea stăpânirii

averilor trecătoare; păzeşte-ne şi pe noi sfinte, de cursa vrăjmaşului, povăţuind
gândul nostru spre căutarea comorii virtuţilor.
Purtat-ai în braţele tale pe Cel de pe scaunul heruvimilor şi îngerii s-au înfricoşat,

iar noi căzând înaintea scaunul tău de Împărăteasă cerem să trimiţi pe slujitorii
îngereşti ca să lege pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc.
Apoi aceste stihiri:

Mergând pe căile proorocului Ilie cu râvna pentru Adevăr, te-ai învrednicit de
minuni mari ca acesta, sculând din somnul morţii pe fiul femeii întristate; şi acum
înviază şi sufletele noastre omorâte de sabia păcatelor.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de
apoi, roagă-te Lui, ca una ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul glas 2, podobie: Cu sângiurile tale...
Hristos te-a ales păstor, prea cuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi
curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas prea cinstit al darurilor Duhului, de
înalte, însuflate de Dumnezeu, şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi
dumnezeiască iertare.
Prochimenul, glas 4: Cinstită este înaintea Domnului, moartea cuviosului Său.
Stih: Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul...
Evanghelia după Matei
Matei: 11, 27-30

Zis-a Domnul ucenicilor Săi:
27. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, de-
cât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel
căruia va voi Fiul să-i descopere.
28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi
smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. glasul al 2-lea
Pentru rugăciunile ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noa-

stre.

greşalelor noastre.
Apoi stihira glas 6 (forma glasului 2), podobie: “Toată nădejdea mea spre tine o
pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.”
Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndu-

rărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.
Ca un soare ai strălucit cu minunile în tot pământul, căci cu milostivirea te-ai

asemănat Părintelui ceresc, prin slujirea fără prihană Arhiereului Celui Mare, iar
prin curăţia desăvârşită a inimii ai odihnit întru Tine pe Mângâietorul Duhul, Cel
ce cu multe daruri de cântări împodobea cămara inimii tale.
[Diaconul (iar în lipsa lui, preotul ) rosteşte rugăciunea: Mântuieşte, Dumnezeule,

poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu
indurări, înălţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele
bogate; pentru rugăciunile prea curatei Stăpânei noastre Născătoarei de
Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţa făcătoarei
Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; pentru rugăciunile
cinstitului, măritului prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale
Sfinţilor, măriţilor şi intru tot lăudaţilor apostoli; ale tuturor sfinţilor sfinţiţilor
ierarhi; ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale prea cuvioşilor şi
de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri, ale Sfinţilor (N), a căror pomenire o
săvârşim, ale Sfântului ierarh Spiridon, ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti
Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor; rugămu-ne, Mult-milostive
Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugam Ţie, şi ne miluieşte pe noi.]
[Strana: Doamne, miluieşte (de 12 ori).]
Cântarea a VII-a
Irmos: Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca
aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau,
cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Pe cel ce se biruise de lăcomie şi voia a cumpăra încă o capră fără să plătească l-a
vădit dreptatea dumnezeiască; şi pe noi sfinte, cei ce pururea ne lăcomim a câştiga
cele pământeşti, ne arată prin pocăinţă râvnitori spre dobândirea bogăţiilor duhov-
niceşti.
Slava deşartă a diaconului neplăcându-ţi Sfinte ierarhe Spiridon, l-ai legat pe el cu

tăcerea, până va vesti graiurile pocăinţei; pe noi, cei ce alunecăm pururea în faptele
mândriei, ne luminează cu smerita cugetare, ca să nu pierdem plata ostenelilor.
Cu îngerii ai cântat în biserică minunând pe toţi, dar noi, încă şi la slujbă având
mintea răpită de gândurile răutăţii, te rugăm cu credinţă: potoleşte năvala patimilor
şi cu laude îngereşti împodobeşte mintea noastră.
Pe cei ce în biserica ta te cinstesc cu dragoste, Preabinecuvântată, adăposteşte-i

totdeauna la limanul rugăciunii tale, ca să se facă toţi moştenitori ai vieţii celei
veşnice spre bucuria Vieţii.
Cântarea a VIII-a
Irmos: În văpaie de foc stau Ţie înainte heruvimii şi serafimii, Doamne, şi toată
zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L prea înălţaţi
întru toţi vecii !
Untdelemnul ai înmulţit în candelă, având din destul sfinte, în candela inimii

untdelemnul rugăciunii, din care dăruieşte o picătură şi sărăciei noastre, ca să
aducem laudă Celui ce revarsă tuturor untdelemnul milostivirii.

Căutat-ai cu milă la rugăciunea femeii credincioase şi pe bărbatul ei l-ai scos din
prăpastia necredinţei cu frânghia rugăciunii tale, cu care ne scoate şi pe noi din
adâncul patimilor noastre.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Toate le cunoşteai prin Duhul, minunând pe toţi, iar acum cunoscând nepriceperea
noastră, nu te depărta sfinte, de cei ce îndrăznesc a aduce ţie sărace cuvinte de
laudă, voind a se îmbogăţi duhovniceşte cu darurile minunilor tale.
Inima mea cea sărăcită în patimi o vindecă cu doctoria rugăciunii tale şi ca una ce
eşti vistierie de minuni, veseleşte şi sufletul meu biruit de întunecare cu strălucirea
acestora, Preacurată.
Cântarea a IX-a
Irmos: Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar tu Fecioară
de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai
înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.
Ca nişte tâlhari gândurile slavei deşarte răpesc faptele cele bune ale sufletului,
păgubind pe cei ce se ostenesc spre urmarea poruncilor dumnezeieşti; dă-ne sfinte
ierarhe, făclia gândului smerit, nouă, celor ce călătorim prin întunericul înşelă-
ciunii.
Pe negustorul cel viclean, care nu ţi-a înapoiat aurul cuvenit l-a mustrat însăşi fapta
sa, iar noi, cei ruşinaţi de ale noastre păcate, te rugăm să ne soleşti pocăinţă şi
răspuns bun la judecata Mântuitorului Hristos.

Idolul cel mai mare s-a sfărâmat prin rugăciunea ta, voind a arăta lumii Stăpânul
tuturor puterea cea mai mare pe care o avea rugăciunea ta împletită cu smerenie; cu
neclintirea rugii tale sfinte, sfarmă şi idolii patimilor noastre.
Durerea Evei ai ridicat, nepătimind tu durerile naşterii, şi pe Adam din stricăciune

l-ai scos născând Preacurată, Rodul nestricăciunii, cu care hrăneşte-ne pe noi, ca să
aducem roade bogate de mântuire.
Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea

pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti
mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:"Ceea ce eşti mai cinstită...".
Bucură-te, lauda cea luminată a Trimitundei, slava ierarhilor celor ce călătoresc pe

calea smeritei cugetări, comoară nerăpită a săracilor, izvorul înţelepciunii celei
curate a Cuvântului, stinge arşiţa patimilor noastre şi sădeşte în pământul ini-
milor noastre florile gândurilor îngereşti pentru a aduce spre bucuria tuturor
mireasma înţelepciunii.
Ca unul ce erai cu minte înaltă ai descoperit celor ce rătăceau în pământul ereziei

taina cea neînchipuită a Treimii, pe care roag-O să lumineze şi cugetul nostru cel
întunecat de păcat.
Veselie picură din cer şi pe pământ izvoarele laudelor nu încetează a-ţi aduce
curgerea mulţumirii; nu trece cu vederea nici inimile noastre sterpe, ci ne dăruieşte
binecuvântarea Cuvântului, prea fericite Sfinte Spiridoane.
Adâncul minunilor tale mintea noastră nu poate a-l ajunge, dar te rugăm să ne scoţi
din adâncul deşertăciunii şi să ne adăpi din destul cu roua darurilor tale.
Soborniceşte ai defăimat pe Arie cel cu minte deşartă, iar acum întăreşte Biserica
lui Hristos, cu zidurile rugăciunii tale păzindu-o de săgeţile ereziilor.
Pe toţi ai întrecut întru smerenie, pentru aceasta cu minuni mari te-a slăvit Ziditorul
arătându-te încă de pe pământ ca pe un serafim arzând de dorul cuprinderii luminii
nesfârşitei iubiri a lui Dumnezeu în cămara curată a inimii tale.
Îngerii şi cetele Sfinţilor, cu Botezătorul, cu apostolii lui Hristos şi cu Născătoa-

rea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.


Amin.

Amin.
şi după ecfonis cântăm Troparul, glas 4:
Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim, când

vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru.
Pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa
dreptmăritorilor creştini, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule,
Iubitorule de oameni.
Apărător nebiruit al soborului de Dumnezeu rânduit şi părinte iubitor al tuturor
celor săraci şi neputincioşi te-ai arătat sfinte, neînchizând izvoarele minunilor tale
din pricina nevredniciei noastre; deci, şi acum te rugăm să luminezi inimile noa-
stre cu razele înţelepciunii tale spre a pune noi începutul cel bun al pocăinţei.
Apoi cântăm această stihiră glas 2:
Podobie: Când de pe lemn, mort Te-ai pogorât, cel din Arimateea pe Tine, viaţa
tuturor, cu smirnă şi cu giulgiu Te-a înfăşurat, Hristoase şi cu dragoste s-a în-
demnat a săruta, cu inima şi cu buzele, trupul Tău cel nestricat. Însă fiind cuprins
de frică, se bucura strigând către Tine: Slavă smereniei Tale, iubitorule de oameni!
Vreme în care ne închinăm icoanei sfântului:
Tu eşti podoaba ierarhilor şi minune înfricoşătoare îngerilor, căci pe Hristos odi-

hnind în inima ta cea smerită şi curată, pe toţi ai călăuzit pe calea adevărului; iar
acum, primind în ceruri plata ostenelilor tale, nu ne uita pe noi, cei ce avem tre-
buinţă de rugăciunile tale spre a plăti datoria faptelor bune.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi

necazul.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub aco-
perământul tău.
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni
Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...



Amin.

Amin.

Amin.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul
nostru.
Apoi: Psalmul 142

Ta.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru
numele Domnului. (de 3 ori), apoi:
Şi aceste tropare, pe gl. 1:
Celui ce s-a făcut făclie prea luminoasă, astăzi să-1 lăudăm cu alese cântări de lau-
dă şi mărire, ca fiind păstor al oilor celor cuvântătoare, le-a hrănit din păşunea
dreptei credinţe, adăpându-le din izvoarele cuvântării de Dumnezeu, pe care L-a
slujit în întreaga sa viaţă făcându-se împreună locuitor cu îngerii, drept aceea întru
bucurie să-1 cinstim ca pe cel ce este ocrotitorul tuturor celor ce se roagă lui cu
credinţă. (de 2 ori)

Amin. a Născătoarei de Dumnezeu.
Propovăduim minunile şi milele tale prea curată de Dumnezeu Născătoare, noi

păcătoşii căci după Dumnezeu pe tine te avem mijlocitoare a mântuirii robilor tăi
care aleargă la ajutorul şi sprijinul tău pentru că te ştim folositoare şi grabnică
ajutătoare într-u nevoi şi în primejdiile ce ne împresoară, te rugăm să nu ne treci cu
vederea Fecioară întru tot lăudată.
Psalmul 50
mi-ai arătat mie.
mă voi albi.
întoarce.
va urgisi.
Ierusalimului.
Canonul Sfântului ierarh Spiridon
Cântarea 1, gl. 8:
Irmos: Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul

striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte ierarhe Spiridoane roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din copilăria ta părinte, ai fost plăcut lui Dumnezeu, căci te-ai asemănat lui David
cel blând şi iubitor de Dumnezeu, lui Iacov în simplitatea inimii şi lui Avraam, în
iubirea de străini, căci ajungând la vârsta cuvenită te-ai făcut vas ales al Sfântului
Duh care te umbrea.
Însoţindu-te după lege, Dumnezeu ţi-a binecuvântat casa, căci toţi săracii şi străinii
pe care Domnul i-a numit fraţi, tu îi primeai şi le slujeai cu dragoste, odihnindu-i.
Facerile tale de bine ţi le-a răsplătit Domnul, cu darul vindecării sufletelor şi al

trupurilor, pentru aceasta sfinte noi te mărim ca pe cel ce eşti al nostru tămăduitor.

Prea binecuvântată Stăpână vino degrab şi ne scapă din lanţurile păcatelor noastre
cele multe, ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Bise-
rica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi
credincioşilor întărire, Unule iubitorule de oameni.
Vindecă părinte, patimile şi rănile sufletului şi ale trupului meu ca să te măresc cu

laude şi cu cântări pe tine cel ce eşti părintele îndurărilor.
Părinte Spiridoane, ajută-ne că pierim sub greutatea păcatelor celor de multe feluri.
Însă tu ca cel ce poţi, dă-ne mâna ta cea de ajutor, ca un părinte iubitor de fii.
Ajungând neputincios cu trupul şi cu sufletul, scap la al tău sprijin şi te rog părinte

să nu mă treci cu vederea pe mine robul tău care mi-am pus nădejdea în rugăciunile
tale cele prea puternice.
Rugăciuni, cereri cu umilinţă aducem ţie noi netrebnicii robii tăi, căci am mâniat
bunătatea lui Dumnezeu, pe care roagă-L Maică nenuntită să ne miluiască cu darul
iertării.
Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a şi a 6-a:
Izbăveşte din chinuri şi de dureri pe robii tăi care se roagă ţie cu credinţă părinte
Spiridoane că la ajutorul tău alergăm, ştiindu-te milostiv şi grabnic folositor.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel

cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
[Aici preotul pomeneşte pe cei pentrn care se face paraclisul, iar după ecfonis: Că
milostiv], se cântă:
Sedealna, gl. 3:
Podobie: De frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mi-

rându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie?
Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum
mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.
Pe tine, sfinte te ştim mare apărător al Ortodoxiei şi surpător vrăjmaşilor văzuţi şi
nevăzuţi, pentru aceea la tine alergăm că tu eşti liniştea credincioşilor care se
primejduiesc de puterea celui rău şi care se roagă ţie să fi scut nebiruit întru
necazurile ce vin asupra lor.
Cântarea a 4-a
Irmos: Am auzit Doamne taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am prea
slăvit Dumnezeirea Ta.
Fiind flămând şi însetat după Dumnezeu, sunt adăpat cu fiere amară de vrăjmaşii
cei nevăzuţi, ci tu părinte Spiridoane cu rugăciunile tale strică înşelăciunea lui cea
rea şi vătămătoare, adăpându-mă cu dulceaţa rugăciunilor tale.
Pentru mulţimea păcatelor mele m-am asemănat dobitoacelor celor fără de minte,
afundându-mă cu totul în noroiul patimilor, ci te rog părinte să-mi ajuţi mie celui
ce scap la al tău ajutor.
Seceta păcatelor mele mi-a uscat izvorul lacrimilor şi nu am cu ce să-mi spăl haina
cea întinată de fărădelegi, dar tu părinte poţi, cu ploaia rugăciunilor tale cele către
Dumnezeu.

Împărăteasa mea cea prea bună, şterge urmele păcatelor cu care eu însumi m-am
întinat, căci neputând să scap singur din ele, mă rog ţie să-mi ajuţi.
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminează-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt,
pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.
Bogăţia cea dată mie de Părintele Ceresc o am cheltuit cu nebăgare de seamă ajun-
gând cu totul sărac, dar tu poţi să-mi ajuţi părinte, cu rugăciunile tale cele bine
primite.
Ajungând cu totul sălaş diavolului, m-a robit cu trupul şi cu sufletul, însă cu

lacrimi strig către tine părinte Spiridoane cerându-ţi milostivire şi izbăvire din
cursele în care am alunecat eu ticălosul.
Minunile tale prea cuvioase părinte, strălucesc în toată lumea, pentru aceea şi noi
alergăm la tine sfinte, să ne asculţi durerile sufletelor dându-ne degrab tămăduire.
Ştim că nu-ţi întorci faţa de la nimeni din cei ce aleargă cu lacrimi la ajutorul tău
întru nevoi, nu ne lăsa nici pe noi Stăpână prea lăudată, că tu ai putere nebiruită.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele că
s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad, ci ca Iona mă
rog Dumnezeule din stricăciune scoate-mă.

Precum şarpele 1-ai prefăcut în aur pentru a nu lăsa pe săracul care ţi-a cerut ajutor,
tot aşa preia şi răutatea sufletului nostru în bunătate folositoare celor aflaţi în
nevoi.
Am auzit de măririle tale Sfinte Spiridoane că şi stihiile se arătau supuse faţă de

tine cel ce slujeai lui Dumnezeu cu dragoste şi cu multă dăruire.
Spăimântându-ne de viaţa ta cea întocmai cu a îngerilor, nu ştim cum să-ţi

mulţumim pentru cele ce ne-ai dăruit nouă, celor ce nădăjduim în ajutorul tău.
Năzuind acum spre ajutorul tău, cădem înaintea sfintei tale icoane, rugându-ne să
luăm cu rugăciunile tale iertare de păcate.
[Preotul rosteşte ectenia mică, iar după ecfonis: „Că tu eşti Împăratul păcii...”
urmează:]
Condacul, gl. 4: Ceea ce eşti păzitoare creştinilor nebiruită şi rugătoare neîncetată

către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor; ci
sârguieşte ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credinţă strigăm către tine:
grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce
te cinstesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.
Prochimen gl. 4: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Stih: Doamne cine este asemenea Ţie întru dreptate.
Evanghelia de la Luca citire
Luca 6, 27-36
27. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine
celor ce vă urăsc pe voi;
28. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina,
nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii
iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi
păcătoşii acelaşi lucru fac.
34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce
mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să
primească înapoi întocmai.
35. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să
nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui
Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
36. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
Pentru rugăciunile ierarhului Tău Spiridon, Milostive, curăţeşte mulţimea gre-

şelilor noastre.

greşelilor noastre.
Stihira gl. 6, însuşi glasul:
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndu-

rărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.
Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale, pentru aceasta ai
aflat în ceruri plata ostenelilor tale. Drept aceea roagă-te lui Hristos Dumnezeu să
[Preotul zice: „Mântuieşte Dumnezeule (Doamne miluieşte de 12 ori) „Cu mila şi

cu îndurările...”]
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând cu credinţa Treimi
văpaia cuptorului au călcat-o cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti
cuvântat.
Nu ne lăsa pe noi să cădem în viaţa cea întinată, Sfinte Spiridoane, ci degrab cu

rugăciunile tale cele puternice ne scoate din iadul deznădejdii, ca să-ţi cântăm ţie
cântare de biruinţă.
Această săracă rugăciune primeşte-o prea sfinţite şi de Dumnezeu purtătorule

părinte Spiridoane şi alungă cetele demonilor ce se oştesc împotriva noastră.
Prin viaţa ta cea îmbunătăţită ai putut învia pe cei morţi, pentru aceasta te rugăm să
ne scoţi din mormântul nesimţirii pe noi cei ce ne apropiem de tine cu rugăciunea
că toate le poţi câte le voieşti.
Stăpână, ceea ce ai mulţime de îndurări, izbăveşte-ne pe noi din chinuri şi din

dureri, cei ce cu lacrimi şi cu umilinţă năzuim la al tău sprijin.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc ...
Fericimu-te pe tine Sfinte Spiridoane căci ne minunăm de dragostea ce o aveai

pentru semenii tăi, pe care i-ai scos din multe nevoi când te-au rugat, drept aceea şi
noi te rugăm să ne mântuim cu ale tale rugăciuni.

În cetele arhiereilor te veseleşti cuvioase, căci ţi-a fost gătit locul de Însuşi
Stăpânul Hristos pentru râvna şi dragostea cu care I-ai slujit în toată viaţa ta cea
pământească.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Sufletele noastre tânjesc după Tine Hristoase, însă nu ne putem apropia din pricina
mulţimii păcatelor noastre, ci pentru rugăciunile ierarhului Tău Spiridon fă-ne
vrednici de Împărăţia Ta.
Nimeni din oameni n-ar fi vrednic de mântuire, însă prin tine Născătoare de
Dumnezeu, am dobândit iertare de la Stăpânul Hristos.
Irmos:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântăndu-I şi prea

înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul ceresc pe care ÎI laudă oştile îngereşti lăudaţi-L şi-L prea înălţaţi întru
toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine Fecioară

curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.
Folositor avându-te la tine alergăm, ştiind noi păcătoşii cât de puternică este
rugăciunea ta înaintea Stăpânului, că pe tine te ascultă orice vei cere de la Dânsul.
Ajungând robi în Egiptul dezmierdărilor, ne-am supus faraonului celui gândit, ci tu

părinte Spiridoane până ce nu ne ajunge ziua cea Înfricoşată a Judecăţii, cu
rugăciunile tale izbăveşte-ne de tot răul.
Pentru păcatele noastre cele grele s-a mâniat pe noi Domnul cel iubitor de oameni,
şi ne-a lăsat în întunericul cel greu al patimilor, însă tu părinte roagă-te pentru noi
cei răi şi plini de patimi, ca să ne uşurăm.
PreaSfântă de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti uşă cerească şi rai cuvântător,

ceea ce ai covârşit pe îngeri cu naşterea ta, că cine a văzut vreodată ca o fecioară să
nască iar după naştere să rămână tot fecioară, numai tu ceea ce eşti una curată şi
binecuvântată.
Catavasia: O prea luminate nor Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi
surpă-i, cu dreapta ta cea atotstăpânitoare şi atotputernică şi celor ce sunt în scârbe
le ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie că
toate le poţi câte le voieşti.
Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea

pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti
mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
În timp ce preotul cădeşte sfântul altar, se cântă următoarele tropare:
La tine, părinte găsim alinare durerilor sufletelor şi trupurilor noastre şi întru tine
nădăjduim să ne izbăveşti de cursele vrăjmaşilor.
Împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu te ştim, pentru aceasta şi Domnul se

grăbeşte a-ţi împlini cererile tale pentru noi, cei ce L-am mâniat şi cerem prin tine
iertare de greşeli.
Scut nebiruit te ştim şi zid nesurpat te avem pe tine sfinte, că te ştim grabnic
ajutător şi iubitor de bine.
Roagă-te, Sfinte ierarhe Spiridoane să ne dea Domnul răbdare până în cea din urmă
clipă a vieţii noastre, ca să-L lăudăm întru toţi vecii.
Liman celor înviforaţi eşti părinte, căci nimeni din cei ce te-au chemat în ajutor nu
a plecat neajutorat şi neascultat, aflându-şi cele de folos sufletului şi sănătate
trupului.
Apoi Troparul, gl. 1: Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni
făcător, purtătorule de Dumnezeu, Spiridoane Părintele nostru. Pentru aceasta cu
femeia cea moartă tu ai vorbit şi şarpele în aur 1-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu
sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind prea sfinţite. Slavă Celui
ce te-a prea mărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce
lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Şi aceste tropare, gl. 6:
Ca un finic roditor şi ca un măslin plin de roadele credinţei ai fost în curţile

Domnului, de Dumnezeu purtătorule părinte Spiridoane, făcându-ţi pe Dumnezeu
locuitor al inimii tale pe care ai curăţit-o cu osteneli şi cu multe fapte bune, drept
aceea pe tine te fericim.
Încă din pântecele maicii tale ai fost ales de Dumnezeu a fi făcător de minuni, căci
şi la Soborul cel dintâi a toată lumea, ai ruşinat pe Arie şi pe cei ce erau împreună
cu el, mântuind şi sufletul filosofului care vroia să te înfrunte, făcându-1 apărător
al dreptei credinţe.

Amin. a Născătoarei, gl. 8:
Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte um-
brit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Prea Cu-
rată, care eşti slava creştinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu;
bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică; bucură-te,
năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.
Apoi:


Amin.

Amin.
După care troparele, gl. 6:



Sursa:
https://pdfcoffee.com/paraclisul-sfspiridon-pdf-free.html
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de
minuni
Univers Orthodox - Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, fă-

cătorul de minuni:
https://www.youtube.com/watch?v=nqMfTsLC7Lw
Paraclisul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni

(2015):
http://schitulclosca.ro/paraclisul-sfantului-ierarh-spiridon-episcopul-trimitundei-facatorul-
de-minuni-2015_1/
***
Pe ierarhul lui Hristos şi păstorul şi întărirea ortodoxelor dogme şi lauda Bisericii
pe Spiridon să-l cântăm, fierbinte rugându-ne şi strigându-i din suflet, scapă-i cu
solirea ta din nevoi şi ispite, pe cei ce vin la tine şi cinstesc părinte, curată icoana
ta.
Cântarea 1
Stih: Sfinte părinte Spiridon, roagă-te pentru noi.

Solirea ta cea către Dumnezeu dă-ne tuturora fericitule Spiridon, celor ce venim
prea cuvioase şi sărutăm cu credinţă icoana ta.
Toate adunările creştineşti, laudă şi cinste îţi aduc Sfinte Spiridon, că Însuşi
Atoateziditorul, precum a zis prea minunatule.
Pa raza dogmirii dumnezeieşti, cu Oastea cerească te îndulceşti Sfinte Spiridon, pe

care rugându-l pe Stăpânul împărtăşeşte-i pe cei ce te laudă.
Primejdii şi scârbe şi încercări aflându-mă Maică, mântuire şi adăpost, îmi caut la

tine cu credinţă şi te îndură Stăpână de robul tău.
Cântarea 3
Pe moarta cea din mormânt, o ai strigat minunatule, strigă-mă dar sfinte şi pe mine
din mormântul greşalelor.
Nicidecum nu ostenim să te cinstim cuviosule, că te avem ajutor şi cinste, izbăvire

şi pavăză.
Din toate nevoile şi din primejdii prea bunule scapă-mă dar şi de toată boala, mij-
locind şi izbăveşte-mă.
În tine, nădejdile Stăpâna lumii avându-le, cugetul întreg mi-l întind la tine prea
curată şi sufletul.
Stihiri:
Primejdia şi strâmtorarea alungă-le ierarhe, scăpând Sfinte Spiridon, pe cei ce te

laudă, prea grabnic izbăvitorule din necazuri.
Îndură-te de Dumnezeu Născătoare, prea lăudată şi chinul meu cel trupesc degrab
conteneşte-mi-l şi vindecă-mi sufleteasca durere.
Cântarea 4
Frumuseţea părinţilor, soarele cel mare a ortodocşilor, pe cei care te laudă la lu-
mină poartă-i cu solirea ta.
Stând la tronul Stăpânului, Sfinte Spiridon pomeneşte-ne pe cei care iată îţi cântăm
şi din tot necazul slobozeşte-ne.
Prefăcut-ai rugându-te şarpele în aur, dumnezeiescule şi prefă şi mie cugetul pre-

schimbându-mi sfaturile şarpelui.
Scapă Maică pe robul tău din împresurarea necazului, că în tine doar nădejdile cu
solească o, scăparea nemuritorilor.
Cântarea 5
Suflă şi acum ceaţa bolii şi a patimii, cu adierea sfintei tale rugăciuni, calea vieţii
arătându-mi-o slăvitule.

Bolile degrab şi primejdia şi patima le risipeşti prea sfântule Spiridon, sufletul doar
ca un bun, tămăduieşte-mi-l.
Scapă-mă degrab din cumplitele împresurări, că la tine sfinte mă adăpostesc şi tot

necazul cu solirea ta, alungă-mi-l.
Dă-ne tuturor, Născătoarea Împăratului din tot necazul ce vine asupră-ne, de îm-
presurare cu solirea către Fiul tău.
Cântarea 6
Cu totul ţi-ai omorât a trupului cugetare cinstite părinte şi ai înviat cu cuvântul tău
morţii, aşa şi mie prea bunule, sufletul cu patimile omorât, cu solirea ta sfinte via-
ză-mi-l.
Cuprinsu-m-a a greşalelor valuri, şi mă bate a ispitei furtună şi spre adâncul pier-

zării mă trage prea înăsprita suflare a patimii, soleşte-mi Sfinte Spiridon la Stăpâ-
nul Atoate şi scapă-mă.
Părinte al necăjiţilor sprijin, cu dulceţurile spurcatul meu suflet, cu a străpungerii

inimii văpaie şi cu a lacrimilor, curăţeşte-mi-l şi scapă-l Sfinte Spiridon de cum-
plita osândă cea veşnică.
Goneşte din ticălosul trupul meu, toată boala fără de vindecare şi de durerea cum-
plită mă scapă şi vindecarea degrab dăruieşte-mi-o, Mireasă a lui Dumnezeu cu
fierbinte solirea la Fiul tău.
Stihiri:
Alungă-ne, prea fericite necazul şi toată boala şi ca un bun, Sfinte Spiridon pe toţi
cu solirea ta, de chinul cel veşnic ne izbăveşte.
Născut-ai netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară Maică pe care cu cuvântul în pântece l-ai

luat, lucrând mântuire la toată lumea.
Gătit-ai Biserica întru ale tale rostiri, cinstit-ai cu faptele arhierescul veşmânt slă-
vitule Spiridon, lumea ai luminat-o cu a ta cumpătare, darul tămăduirii tuturor stră-
lucit-ai pentru aceasta cu râvnă cinstim pomenirea ta.
Cu bucurie şi laudă a păstorului Kerkirei, trupul tău slăvitule dobându-şi pururea

toată cererea şi la fel bunule, fii acum şi nouă alungă-ne cu harul tău, toate săgeţile
şi toată trufia vrăjmaşilor la Domnul mijlocindu-ne Sfinte Spiridon, cu osârdie şi
inima noastră plineşte-o cu pacea lui Hristos, neîncetat pomenindu-ne Stăpânului
Cerului.
Cântarea 7
Scapă-i pe cei care îţi cântă ierarhe Spiridon prea cuvioase, la lumină pe robii tăi
călăuzindu-i şi le zdrobeşte cursele cele puse de vicleanul.
Toată năvala cea drăcească de la robii tăi, părinte risipeşte-o şi viclenele gânduri şi
împresurarea, să lăudăm de-a pururea a ta facere de bine.
Sincer rugându-l pe Stăpânul întristarea cea amară, ierarhe din cumplite nevoi pe
robul tău smulgându-l, părinte al necăjiţilor şi din patimile rele.
Plin sunt de toată răutatea învechitu-m-am de rele năravuri, la îndurările tale vin
acum strigându-ţi curată mântuieşte-mă, cu îndrăznirea ta de Maică.
Cântarea 8
De neputinţe şi de primejdii cumplite izbăvindu-i ierarhe, sufletul dar scapă-mi de

toată supărarea.
Din tot necazul pe robii tăi slobozeşte-i ierarhe Spriridon milostive, Domnului de-a
pururi, părinte pomenindu-i
Lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Nu conteni dar a mijloci la Stăpânul credincioşii tăi, sfinte păzindu-i toată vătă-
marea gonindu-o de la dânşii.
Spre ticălosul robul tău, Maică te pleacă şi din boli izbăveşte-mă grabnic să slăvesc
de-a pururi, purtarea ta de grijă.
Cântarea 9
Pe cei care aleargă la tine slăvite îi mântuieşte din toată primejdia şi izbăveşte-i pă-
rinte, de boală şi patimă.
Solirea ta la Domnul cea bine primită, nu o curma făcătorule de minuni, pentru cei
care te cheamă şi cer ajutorul tău.
Scăpare în primejdi şi pavăză tare te-au dobândit credincioşii din Kerkira, la fel şi
mie părinte arată-te, rogu-mă.

Liman de mântuire ştiindu-te Maică, la ajutorul tău pururea alergăm şi te rugăm
prea curată din boli izbăveşte-ne.
Stihuri:
Pe steaua Bisericii lui Hristos, pe vindecătorul neputinţelor tuturor, pe stâlpul cre-

dinţei să-l cinstim cu toţii, pe Spiridon slăvitul, podoaba părinţilor.
Roagă-te, prea bunule Spiridon şi pe slăvitoarea adunare păzeşte-o dându-i de la

Domnul iertare de greşale, să-ţi cântăm părinte, cântare de laudă.
La Domnul slăvindu-l, Spiridon mijloceşte pururi izbăvindu-i pe robii tăi din toată
durerea şi boala şi întristarea, din moartea sufletească şi din primejdie.
Ochii cei orbiţi, Sfinte Spiridon ai inimii mele din pricina păcatelor grabnic lumi-
nează-i cu raza cea cerească şi scapă-mă de iadul muncilor veşnice.
Cu toate Oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviţi, şi cu tot soborul

Sfinţilor, Stăpână Fiului tău te roagă toţi să ne mântuim.
Însuţi v-aţi …. gătindu-te pe Spiridon cu virtutea, arhierescul veştmânt şi cugetarea

trupului se cădea l-ai luat, întărire făcându-te Bisericii, sfinte, şi biruinţă şi scut
cărora şi acum fericite pe Hristos Atotaţiitorul, Milostivă roagă-l cu solirea ta.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia
şi necazul.
Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub
acoperământul tău.
Imnografie
Condacul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei: De dragostea lui

Hristos fiind rănit, prea sfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai
dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate
de Dumnezeu şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiasca
iertare.
Troparul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei: Soborului celui dintâi

te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon,
părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şar-
pele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut îm-
preună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce te-a prea mărit pe tine; Slavă
Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
(Video) Troparul Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei - Interpret: Oti-

lia Simeria:
https://doxologia.ro/video-troparul-sfantului-ierarh-spiridon-episcopul-trimitundei
***
Paraclisul Sfantului Spiridon - Psaltii Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon-
nou:
https://www.youtube.com/watch?v=eWrtU1RcyvE&t=4s
Vecernia Sfantului Spiridon al Trimitundei - Psaltii Catedralei Sfantul Spiridon-

nou:
https://www.youtube.com/watch?v=Kait0SKM3UE
Viaţa celui între sfinţi părintelui nostru Spiridon, episcopul Trimitundei,
făcătorul de minuni
Cuvant Ortodox - Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de mi-

nuni - 12 decembrie
https://www.youtube.com/watch?v=-ya0Zfctlxg
***
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi sim-
pli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi,
crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu
cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în
simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani,
murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o
cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât
s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele
cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru
aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a
Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde
făcea minuni preaslăvite.
***
Oarecând era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urmă
foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru
acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l
deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfântul Spiridon, care, văzând
nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce
piereau de foame, s-a rugat cu sârguinţă către preabunul Dumnezeu, Care
îndată a umplut cerul cu nori, adunându-i de la marginile pământului. Apoi a
fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din
stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, până ce iarăşi
sfântul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe
pământ şi n-a încetat multe zile, până când iarăşi s-a rugat sfântul şi s-a făcut
senin. Pământul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au
îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea
îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon.
***
Peste câţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut
foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vânzători de grâu, pentru acea
scumpete, căci aveau grâu strâns de mulţi ani şi, deschizându-şi hambarele, au
început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vânzător de grâu,
nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, câştigând cu neguţătoria
prin alte părţi mult grâu şi aducându-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vândă
cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, până când se va
înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump şi să câştige avere
mai multă. Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a
început a vinde grâul său foarte scump.
Atunci a venit la dânsul un sărac, cerând şi rugându-l cu lacrimi să-l miluiască

şi să-i dea puţin grâu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El,
fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac,
ci a zis către dânsul: "Să mergi ca să aduci preţul şi vei avea ceea ce vei
cumpăra".
Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfântul Spiridon cu plângere spunându-i
despre sărăcia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfântul a zis: "Nu
plânge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfânt, că dimineaţa se
va umple casa ta de grâu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine şi
dându-ţi grâu fără plată".
Săracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mângâierea necazului
său, văzându-şi deşartă şi fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la
casa sa suspinând. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat
ploaie mare pe pământ, iar hambarele bogatului nemilostiv şi iubitor de argint
au căzut şi apa a luat tot grâul. Nemilostivul vânzător de grâu, cu ai săi, a
alergat prin toată cetatea, strigând şi rugând pe toţi ca să-i dea ajutor, spre a nu
ajunge sărac. Dar oamenii, văzând grâul risipit pe drumuri, au început a-l
strânge şi a-l duce la casele lor. Asemenea şi săracul acela care ceruse ieri, şi-a
adunat grâu din destul, pe care, văzându-l bogatul, a început a-l ruga să ia cât
va voi. Aşa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia şi
foametea săracului a mângâiat-o, după proorocirea sfântului.
***
Un plugar oarecare cunoscut sfântului, în acea vreme de foamete, a mers la

acelaşi nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grâu, cerând
pentru hrană grâu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobândă în vremea
secerişului. Acela, neînvăţându-se minte cu pierderea grâului celui dintâi,
neschimbându-se din zgârcenia sa şi neîndreptîndu-se, şi-a închis inima cu
nemilostivire şi înaintea acestui sărac, încât nu voia să audă de rugămintea lui,
cea cu sârguinţă şi a zis către dânsul: "Nu vei lua de la mine fără aur nici un
bob de grâu". Auzind săracul acestea, lucrător de pământ fiind, a mers plângând
la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunându-i necazul său. Arhiereul,
mângâindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi a doua zi a mers
singur la plugarul acela, ducându-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat
aurul acela mai pe urmă se va vedea. Deci, punând aurul acela în mâinile
plugarului, a zis: "Du-te, frate, la bogatul vânzător de grâu şi dă-i acest bulgăr
de aur ca zălog, ca să-ţi dea pe datorie grâu, cât va fi spre trebuinţa ta. Şi când
va veni secerişul şi te vei îndestula cu pâine, atunci, răscumpărând zălogul
acesta, iarăşi îl vei aduce la mine".
Luând săracul aurul din mâinile arhiereului, s-a dus cu sârguinţă la acel bogat.
Acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur şi îndată a dat pe
datorie grâu săracului cât îi trebuia. După aceasta, trecând vremea foametei,
apoi fiind îmbelşugare şi sosind secerişul, plugarul a dat cu dobândă grâul
bogatului şi răscumpărând zălogul, l-a dus cu mulţumire Sfântului Spiridon.
Sfântul, luând aurul, s-a dus în grădina sa şi l-a luat cu sine şi pe plugar,
zicând: "Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună
îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut". Deci, intrând în grădină împreună cu
plugarul şi punând aurul lângă gard şi-a ridicat ochii în sus, zicând: "Doamne
Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci şi le prefaci; Cela
ce odinioară în faţa împăratului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefăcut în
şarpe, Însuţi şi aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, aşa şi
acum porunceşte să se întoarcă la chipul său cel dintâi, pentru ca şi acest om să
cunoască, câtă purtare de grijă ai Tu pentru noi şi cu fapta să se înveţe ceea ce
este scris în dumnezeiasca Scriptură: Că toate oricâte voieşte Dumnezeu, le face.
Astfel, rugându-se el, îndată aurul acela luând puterea de fiinţă, a început a se
mişca şi se vedea întorcându-se şi târându-se ca un şarpe. Şi aşa, şarpele care
mai înainte se făcuse aur prin atingerea mâinilor sfântului, prin minune iarăşi
s-a prefăcut şarpe, din aur. Plugarul, văzând acea minune, tremura de frică şi
căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea.
Deci, şarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu
mulţumire, înspăimîntându-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au
făcut prin rugăciunile sfântului.
***
Un prieten îmbunătăţit al fericitului, din zavistia unor oameni răi, a fost clevetit
la judecătorul cetăţii şi pus în temniţă; apoi a fost osândit chiar la moarte, fără
de vină. Deci, înştiinţându-se Sfântul Spiridon, s-a dus să izbăvească pe
prietenul său de la moartea cea fără de vină. Atunci era vreme ploioasă şi un râu
care era în cale, revărsându-se, nu era cu înlesnire cuiva a-l trece. Făcătorul de
minuni, aducându-şi aminte de Iisus al lui Navi cum a trecut Iordanul cu
chivotul legii ca pe uscat, în vremea când era plin de apă şi crezând în acelaşi
Dumnezeu atotputernic, a zis către râu, poruncindu-i ca unei slugi: "Stai!
Stăpânul cel de obşte îţi porunceşte, ca să trec eu şi să scape bărbatul pentru
care mă grăbesc".
Aceasta zicând sfântul, îndată a stat râul, oprindu-şi repejunile apei şi a făcut
cale uscată sfântului şi nu numai lui, ci şi celor ce mergeau cu el, care au
alergat înainte la judecător, vestindu-i venirea sfântului şi minunea care s-a
făcut pe cale. Judecătorul, auzind acestea, îndată l-a liberat pe cel osândit şi l-a
dăruit pe el sfântului sănătos.
***
Deci vedea cuviosul, cu ochii mai înainte-văzători, greşelile cele ascunse ale
oamenilor.
Căci odihnindu-se pe cale la un primitor de străini, o femeie oarecare, ce era

robită de dragostea trupească şi păcătuia în taină cu un oarecare. Aceea a voit să
spele picioarele sfântului. Iar el, ştiind faptele ei, a zis către dânsa: "Nu te atinge
de mine, femeie". Aceasta a zis, nu urând pe cea păcătoasă sau lepădându-se de
ea. Căci cum ar urî pe cei păcătoşi, fiind ucenic al Domnului, Care a mâncat şi
băut împreună cu vameşii şi păcătoşii? Ci, pentru ca să o facă pe ea să-şi aducă
aminte de păcatele sale şi să se ruşineze de faptele şi de cugetele ei cele necurate.
Când acea femeie mai vârtos se nevoia, vrând a se atinge de picioarele sfântului
ca să le spele, atunci, fiindu-i jale de pierderea ei, sfântul, cu blândeţe şi cu
iubire de oameni, o mustră, aducându-i aminte de păcatele ei şi povăţuind-o
către pocăinţă. Iar ea, mirându-se şi spăimântându-se că cele ascunse şi cele
nearătate ale ei, nu sunt tăinuite înaintea ochilor celui mai înainte-văzător al
omului lui Dumnezeu, umplându-se de ruşine şi umilindu-se cu inima sa, a
căzut la picioarele sfântului şi nu cu apă, ci cu lacrimi le spăla pe ele şi faptele
sale cele mustrate, cu buzele sale le mărturisea. Deci, ea făcea ceea ce a făcut
odinioară desfrânata din Evanghelie. Iar el i-a grăit ei, cele ce Domnul cu
milostivire, a zis odinioară: Îndrăzneşte fiică, iertate-ţi sunt păcatele tale. Şi
iarăşi: Iată te-ai făcut sănătoasă, de acum să nu mai greşeşti. Dintr-acel ceas,
femeia aceea şi-a îndreptat spre bine viaţa sa şi s-a făcut şi altora spre folos.
De vreme ce numai din minuni s-a cunoscut viaţa sfântului, se cuvine a şti şi râvna
lui pentru dreapta credinţă; deci cuvântul ce ne stă înainte va arăta. Împărăţind
marele Constantin cel întâi între împăraţii creştini, în a şasea sută şi treizeci şi şase
de ani de la împărăţia lui Alexandru, feciorul lui Filip, iar de la Hristos trei sute
douăzeci şi cinci, s-a adunat în Niceea acel preaslăvit sobor al Sfinţilor Părinţi, ca
să condamne pe Arie, cel fără de Dumnezeu, care cu rea-credinţă zicea că Fiul lui
Dumnezeu este făptură, iar nu Făcător şi să hotărască că Fiul este de o fiinţă cu
Tatăl. Cei ce ajutau hula lui Arie, erau episcopii cei mai însemnaţi: Eusebie al
Nicomidiei, Maris al Calcedonului şi Teognie al Niceei. Aceşti oameni înrăutăţiţi,
urmând cu totul nebuniei lui Arie, bârfeau, zicând că Fiul lui Dumnezeu este creat
ca orice om.
Începătorii cei ce se luptau pentru dreapta credinţă, cei împodobiţi cu viaţa şi cu

învăţătura erau aceştia: Marele între sfinţi Alexandru, care era încă preot şi în
vremea aceea ţinea locul Sfântului Mitrofan, patriarhul Constantinopolului,
nefiind acolo acesta, fiindcă zăcea pe patul durerii; apoi slăvitul Atanasie, care nu
era încă împodobit cu rânduiala preoţească şi ţinea slujba diaconiei în biserica
Alexandriei. Pentru această pricină nu puţină neîmpăcare era asupra lor, din partea
zavistnicilor, căci nefiind cinstiţi cu treapta episcopiei covârşeau pe alţii în
înţelegerea credinţei. Atunci era împreună cu dânşii şi acest mare Spiridon, a cărui
viaţă şi dar care locuia într-însul, era mai de folos şi mai puternic, pentru
înduplecare spre cele de folos, decât gurile altora şi decât legăturile silogismelor
cele cu meşteşug împletite ale ritorilor. Încă în acel sobor, cu voia împăratului,
erau şi filosofi elini, care se numeau peripatetici, între care era un înţelept care-l
ajută pe Arie, care tăia ca şi cu o sabie ascuţită de amândouă părţile şi se mândrea
cu limba sa de sofist, sîrguindu-se a râde de învăţătura celor dreptcredincioşi.
Cu acel filosof a cerut a se întreba Sfântul Spiridon, fiind bărbat neînvăţat, care
numai pe Hristos ştia şi pe Acesta răstignit. Iar Sfinţii Părinţi, ştiind învăţătura lui,
căci n-a avut cât de puţină învăţătură elinească, îl opreau, să nu îndrăznească a se
întreba cu acel sofist, care era meşter la cuvinte. Dar acesta, ştiind ce poate
înţelepciunea cea de sus şi cât sunt de neputincioase puterile înţelepciunii
omeneşti, s-a apropiat de bărbatul acela, zicându-i: "În numele lui Iisus Hristos, o,
filosofule, ia aminte la mine şi ascultă cele ce voiesc a-ţi spune". Filosoful a zis:
"Vorbeşte şi te voi asculta". Sfântul a început a vorbi zicând: "Unul este
Dumnezeu Care a făcut cerul şi pământul, pe om din pământ l-a zidit şi toate
celelalte, cele văzute şi nevăzute le-a aşezat cu Cuvântul şi cu Duhul Său. Pe
acel Cuvânt Îl credem şi noi, că este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de
rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a pătimit, a
murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat neamul
omenesc. Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să
răsplătească fiecăruia după vrednicie şi-L credem că este de o fiinţă cu Tatăl,
împreună şezător şi asemenea cinstit. Acestea astfel le mărturisim fără ispitire şi
încercare şi nici tu nu îndrăzni a ispiti cum sunt acestea; pentru că acestea
covârşesc înţelegerea ta şi sunt mult mai înalte decât toată cunoştinţa".
Apoi, tăcând puţin, a zis: "Nu ţi se pare şi ţie a fi acestea astfel, o! filosofule?
Pentru ca să te încredinţezi de adevăr, ia aminte la acest mic lucru, măcar că nu
se cade să asemănăm firea cea îndumnezeită şi mai presus de fiinţă, cu făptura
zidită şi stricăcioasă. Dar, de vreme ce ochii sunt mai credincioşi decât urechile
şi cel care este puţin credincios, nu crede cu înlesnire, dacă nu va vedea ceva cu
ochii cei trupeşti, pentru aceasta voiesc să vă încredinţez pe faţă cu această
cărămidă, care este alcătuită din trei.
Acestea zicând sfântul, a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga
cărămida şi a zis: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Şi îndată
strângând cărămida, o! prea slăvită minune! focul s-a ridicat în aer, apa s-a
vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile sfântului. Cei ce vedeau s-au
înspăimântat şi mai vârtos filosoful, care, înspăimântându-se cu sufletul, tăcea,
ca şi cum nu mai ştia să vorbească, neavând gură s-o deschidă împotriva
cuvintelor sfântului, în care lucra o putere dumnezeiască, încât s-au împlinit
cele scrise: "Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere".
Apoi, filosoful a zis: "Cred că aşa sunt cele grăite de tine". Atunci bătrânul a zis:
"Vino dar şi primeşte semnul sfintei credinţe". Iar filosoful întorcându-se către
prietenii şi către ucenicii săi, a zis: "Ascultaţi-mă: până când era cu mine întrebarea
din cuvinte, am adus cuvinte împotriva cuvintelor, iar cu meşteşugul iubirii de
întrebare, biruiam pe cele puse înainte. Dar de când, în locul cuvintelor, a ieşit din
gura acestui bătrân puterea şi facerea minunii, nimic nu mai pot cuvintele
împotriva puterii, pentru că nu poate sta omul împotriva lui Dumnezeu. Deci, dacă
şi dintre voi cineva poate să înţeleagă ca mine, să creadă în Hristos şi, împreună cu
mine, să urmeze acestui bătrân, prin a cărui gură Dumnezeu a grăit".
Astfel, filosoful acela, primind credinţa creştinească, se bucura că a fost biruit de

sfântul bătrân spre folosul său şi se bucurau toţi cei binecredincioşi, iar cei
răucredincioşi s-au ruşinat.
Săvârşindu-se acel mare sobor al Sfinţilor Părinţi şi fiind biruit şi lepădat Arie şi
fiecare întorcându-se într-ale sale, s-a întors şi Sfântul Spiridon la casa sa.
***
În acea vreme a murit Irina, fiica lui, care înflorise cu tinereţile şi vremea vieţii
sale şi-a petrecut-o în feciorie curată, încât era vrednică de cămara cea cerească.
Atunci a venit la sfântul o femeie plângând şi spunând că a dat fiicei lui, Irina,
un odor de aur, spre păstrare; dar de vreme ce ea a murit, a rămas odorul
ascuns, neştiut de nimeni. Sfântul Spiridon, căutând pretutindeni prin casa sa
odorul, cel ascuns nu l-a aflat; apoi, văzând lacrimile şi tânguirea femeii şi
fiindu-i milă de ea, a mers la mormântul fiicei sale, împreună cu casnicii săi şi a
strigat către cea moartă, precum odinioară Hristos lui Lazăr, zicându-i: "Fiică,
Irino, unde este odorul cel de aur, care ţi s-a încredinţat spre păstrare?"
Iar ea, ca dintr-un somn lung deşteptându-se, a răspuns: "În cutare loc al casei
(spunând numele locului) l-am ascuns pe el". Şi iarăşi a zis către dânsa sfântul:
"Dormi de acum, fiica mea, până când te va deştepta pe tine Domnul tuturor, la
învierea cea de obşte". Atunci s-au cuprins de frică toţi cei ce erau acolo,
minunându-se şi înspăimîntîndu-se de acea minune preaslăvită, iar sfântul,
aflând odorul în locul cel spus, l-a dat acelei femei.
***
După aceasta, murind marele Constantin şi împărţind fiilor săi împărăţia, a luat
Răsăritul fiul cel mijlociu, Constantie. Acesta, fiind în cetatea cea mare,
Antiohia Siriei, a căzut într-o boală grea, pe care nu puteau să o vindece
doctorii. Deci, lăsând împăratul cel bolnav pe doctori, a alergat cu rugăciune
către Dumnezeu, Care poate tămădui sufletele şi trupurile şi de la El îşi cerea cu
sârguinţă tămăduire bolii sale. Atunci a avut o vedenie: într-o noapte un înger
arătându-i o ceată de mulţi sfinţi episcopi, în mijlocul lor i-a arătat doi mai aleşi,
care păreau a fi celorlalţi povăţuitori şi începători; deci, aceia, îi spunea lui
îngerul, sunt tămăduitorii bolii tale.
Deşteptându-se împăratul din somn şi gândind la ceea ce văzuse, nu cunoştea

cine erau cei pe care-i văzuse. Căci cum putea cunoaşte pe aceia, al căror nume
şi patrie nu erau lui ştiute? Şi mai ales când unul dintre ei încă nici nu era
episcop şi nici nu avea să fie episcop, dar acum se arăta a fi întru acea
dregătorie. Deci a fost în nepricepere multă vreme. Apoi, primind sfat, a adunat
la sine pe episcopii din cetăţile dimprejur şi căuta să-i cunoască pe dânşii şi pe
cei doi episcopi ce îi văzuse în vis, însă nu i-a aflat. Iarăşi a chemat pe mai mulţi,
din locuri şi mai îndepărtate, dar nici între aceia nu i-a aflat. După aceea a
trimis în toată lumea ca să se adune la dânsul episcopii din toată stăpânirea sa.
Deci, a ajuns acea poruncă împărătească - sau mai bine zis acea rugăminte - şi
în insula Cipru, la fericitul Spiridon, episcopul Trimitundei, căruia i s-a
descoperit prin vedenie de la Dumnezeu, toate cele despre împărat. Sculându-se
Sfântul Spiridon, a mers la împărat, luând cu sine pe ucenicul său Trifilie, cu
care s-a arătat împăratului în vedenie. Iar Trifilie, precum am zis, încă nu era
episcop. Ajungând în Antiohia au intrat în palatele împărăteşti. Sfântul episcop
era îmbrăcat în haine simple şi purta în mână un toiag de finic şi mitră pe cap,
cum şi un văscior de lut atârnat la piept, precum era obiceiul celor ce vieţuiau în
Sfânta Cetate a Ierusalimului, în care obişnuiau a purta untdelemn din Sfânta
Cruce.
Astfel, intrând el, una din slugile cele însemnate din palatele împărăteşti,
văzându-l ca pe unul din cei săraci, a râs de dânsul şi, nelăsându-l să intre, l-a
lovit peste obraz; iar el, fiind fără răutate după cuvântul Domnului i-a întors lui
şi cealaltă parte. Acela, cunoscându-l că este episcop şi văzându-şi greşeala sa,
şi-a cerut iertare cu smerenie, pe care a şi căpătat-o. Ajungând sfântul înaintea
împăratului, acesta pe dată l-a cunoscut, pentru că în acel chip l-a văzut în vis.
Sculându-se de la locul său, s-a apropiat şi s-a închinat robului lui Dumnezeu,
rugându-l cu lacrimi, să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul şi să-i vindece
boala.
Sfântul Spiridon, cum s-a atins de haina împăratului, îndată s-a făcut sănătos şi
s-a bucurat de tămăduirea sa, câştigată prin rugăciunile sfântului, iar împăratul
l-a cinstit foarte mult şi toată ziua aceea s-a veselit împreună cu dânsul, făcând
ospăţ bunului doctor. Iar Trifilie se minuna foarte mult de toată slava
împărătească, de frumuseţea palatelor şi de starea înainte a dregătorilor, când
şedea împăratul şi de toată rânduiala cea minunată a aurului, cum şi de slujirea
celor cu haine luminate. Iar Spiridon a zis către dânsul: "Ce te minunezi, frate?
Oare mândria şi slava împărătească fac pe împărat mai drept decât alţii? Oare
nu moare împăratul întocmai cum moare fiecare din săraci şi se dă îngropării?
Oare nu va sta ca oricare înaintea înfricoşatului Judecător? Pentru ce cinsteşti
cele trecătoare, ca şi cum ar fi neschimbate şi te minunezi de cele ce sunt de
nimic, când mai ales se cuvine a căuta pe cele ce sunt nematerialnice şi veşnice
şi a iubi slava cea cerească şi nepieritoare?"
Apoi a învăţat şi pe împărat destul, ca să-şi aducă aminte de facerea de bine a lui
Dumnezeu şi să fie bun către cei ce sunt sub stăpânirea lui; către cei ce greşesc
să fie milostiv, către cei ce se roagă, să fie grabnic împăciuitor, bun dătător celor
ce le trebuieşte ajutor şi tuturor să le fie ca un părinte, cu bună îndurare
plecându-se către fiecare şi îndată întinzând mâna. Că dacă nu împărăţeşte
cineva în acest chip, apoi se poate numi mai drept tiran, decât împărat. În sfârşit,
l-a învăţat să fie tare şi să păzească cele ce se cuvin dreptei-credinţe, neprimind
nimic de la potrivnicii Bisericii lui Dumnezeu.
Vrând împăratul să mulţumească sfântului pentru tămăduirea adusă prin

rugăciunile lui, îi dădu mulţime de aur, dar el n-a vrut să primească, zicând:
"Nu se cuvine, împărate, a-mi răsplăti cu aşa urâciune, în loc de dragoste;
pentru că ceea ce s-a făcut prin mine pentru tine, dragoste este. Căci a lăsa casa
şi a veni pe acest noian al mării şi a răbda asprimea de iarnă şi de vânturi, oare
aceasta nu este dragoste? Şi pentru toate acestea, oare voi primi ca răsplată aur,
care este pricinuitor a toată răutatea şi care lesne pierde toată dreptatea?" Astfel
zicând, sfântul nu a vrut să primească nimic. Însă, fiind silit de rugămintea cea
multă a împăratului, a primit să ia ceva, dar nu să ţină la dânsul, pentru că cele
ce le-a primit, îndată le-a împărţit săracilor, care le trebuiau.
Prin sfătuirea acestui sfânt, împăratul Constandie a scutit de dări preoţii, diaconii,
tot clerul şi slujitorii bisericii, judecând a fi lucru necuvios, ca slujitorii Împăratului
Celui fără de moarte, să dea dajdie împăratului celui muritor.
***
Ieşind sfântul de la împărat şi întorcându-se într-ale sale, a fost primit în casa
unui oarecare iubitor de Hristos. Acolo a venit la dânsul o femeie străină, care
nu ştia să vorbească greceşte, aducând pe braţele sale pe fiul său mort, pe care,
punându-l lângă picioarele sfântului, plângând şi neştiind nimeni limba ei,
numai lacrimile adevereau că pentru fiul ei cel mort se roagă de sfânt să-l
învieze. Iar el, temându-se de slava deşartă, se lepăda de un lucru aşa minunat.
Însă, fiind milostiv, se biruia de amara tânguire a celei ce plângea şi a întrebat
pe diaconul său Artemidot: "Ce să facem, frate?" Iar acela a răspuns: "Pentru
ce mă întrebi, părinte? Ce alta poţi face, decât numai să chemi pe Hristos,
dătătorul de viaţă, care de multe ori a ascultat rugăciunile tale; că dacă pe
împărat l-ai vindecat, oare vei putea pe săraci şi nenorociţi să-i treci cu
vederea?"
Arhiereul, pentru un sfat bun ca acesta, spre mai multă milostivire s-a
înduplecat, a lăcrimat şi, plecându-şi genunchii, s-a rugat cu fierbinţeală lui
Dumnezeu. Iar Acela, Care prin Elisei şi prin Ilie a dăruit viaţa fiului saretencii
şi fiului somanitencii, a ascultat şi pe Spiridon şi a întors duhul de viaţă în
pruncul străinei, care, înviind îndată, a început a plânge. Maica, dacă a văzut pe
fiul ei viu, îndată, de bucuria cea peste măsură, a căzut moartă. Pentru că nu
numai durerea cea mare şi necazul inimii omoară pe om, ci uneori şi bucuria
cea peste măsură face acelaşi lucru. Deci femeia aceasta a murit de bucurie, iar
cei ce priveau spre dânsa, după bucuria cea mare pentru învierea pruncului,
îndată le-a venit întristare şi lacrimi. Atunci, iarăşi a zis sfântul către diacon:
"Ce vom face?" Iar acela iarăşi i-a dat sfatul cel dintâi şi sfântul s-a întors la
rugăciune, ridicându-şi ochii către cer şi mintea înălţându-şi către Dumnezeu,
se ruga Celui ce dă morţilor viaţă şi numai cu singura Sa voie toate le preface.
Apoi a zis către ceea ce zăcea moartă pe pământ: "Scoală-te şi stai pe picioarele
tale"; iar ea, deşteptându-se ca din somn s-a sculat şi şi-a luat fiul cu mâinile
sale viu. Apoi a poruncit sfântul femeii şi celor ce se întâmplaseră acolo, să nu
spună nimănui de ceea ce au văzut şi s-a făcut, iar diaconul Artemidot, după
mutarea de veci a sfântului, a dat acestea spre auzul tuturor credincioşilor,
neascunzând măririle şi puterile lui Dumnezeu ce se făcuseră prin marele plăcut
al lui Dumnezeu, Spiridon.
***
Întorcându-se sfântul acasă, a venit la dânsul un oarecare om, vrând să
cumpere din turma lui o sută de capre. Şi sfântul i-a zis să aducă mai întâi preţul
cel rânduit şi apoi să ia ceea ce a cumpărat. Dar el, dând preţul pentru nouăzeci
şi nouă de capre, a tăinuit una, socotind că nu va cunoaşte sfântul despre aceea,
a cărui bunătate de inimă era străină de grija cea mare a vieţii. Deci, mergând
amândoi în ocolul dobitoacelor, sfântul a zis către negustor ca să ia atâtea capre
pentru cât a dat preţul. Despărţind o sută de capre, le-a scos din ocol şi una din
acelea, ca o pricepută şi roabă bună, cunoscându-se că este nevândută de
stăpânul său, s-a întors degrabă şi a alergat iarăşi în ocol. Negustorul, prinzind-
o a tras-o după dânsul; iar capra, smulgându-se iarăşi, a fugit în ocol. Aşa de
două şi de trei ori se smucea din mâinile lui şi fugea în ocol, iar el o scotea cu
sila şi mai pe urmă a luat-o pe umeri şi o ducea într-ale sale. Dar capra,
zbierând şi bătându-l cu coarnele peste cap, se zvârcolea încât se mirau toţi câţi
erau acolo. Sfântul Spiridon, pricepând lucrul şi nevrând înaintea tuturor a
mustra pe negustorul cel viclean, a zis către dânsul cu blândeţe: "Vezi, fiule, că
nu în zadar face dobitocul acesta unele ca acestea, căci nu suferă a fi dus la casa
ta. Oare n-ai oprit preţul care se cuvenea pentru dânsa şi iată pentru aceea se
smulge din mâinile tale şi fuge la ocol?" Deci acela, ruşinându-se, şi-a
mărturisit păcatul şi şi-a cerut iertare. Apoi dând preţul şi-a luat capra şi aceea
mergea acum singură după dânsul în linişte la casa aceluia ce o cumpărase pe
dânsa, întrecând la mers pe stăpânul său cel nou.
***
În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia
Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergând marele Spiridon
pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei
ce erau acolo, să facă o sfântă rugăciune pe scurt, pentru că sfântul se ostenise
de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare.
Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea

rugăciunea, citind şi cântând cu mândrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.
Deci fericitul, uitându-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime,
zicându-i: "Taci!". Şi îndată i s-a legat limba, încât nu numai glasul, ci şi vorba
şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care
erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă
acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfântului rugându-se în tăcere,
ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dânsul şi acei prieteni ai lui şi
rudenii, încât abia l-au îmblânzit, pentru că sfântul era aspru cu cei mândri şi
măreţi în deşert. Deci l-a iertat şi, dezlegându-i limba, i-a dat şi graiul. Însă a
lăsat oarecare semn al cercetării, nelimpezindu-i limba cu totul, pentru că l-a
lăsat cu glas mic, zăbavnic la limbă şi poticnindu-se la vorbă, ca să nu se mai
mândrească cu glasul său, nici să se mai mărească în deşert cu vorba sa cea
limpede.
***
Altădată acest dumnezeiesc bărbat, fiind în cetatea sa, a intrat în biserică la
Vecernie şi s-a întâmplat atunci că nu era popor acolo, decât numai slujitorii
bisericeşti. Apoi a poruncit să se aprindă făclii multe şi candele, iar el singur
stătea înaintea altarului, bucurându-se cu duhul. Deci când a strigat după
obicei: "Pace tuturor", nefiind popor ca să dea răspunsul cel obişnuit la
cuvintele zise de arhiereu, îndată s-a auzit din înălţime, strigând: "Şi duhului
tău". Şi era glasul acela dulce şi potrivit, covârşind toată cântarea omenească
cea dulce. Iar diaconul care zicea ecteniile s-a speriat, auzind la fiecare ectenie o
cântare dumnezeiască de sus, cântând: "Doamne miluieşte". Glasul acela se
auzea şi de cei ce erau departe de biserică, încât alergau cu sârguinţă la acel
glas dulce şi prea minunat şi, apropiindu-se de uşi, îndulcea mai mult urechile şi
inimile lor acea cântare străină. După ce au intrat în biserică, n-au văzut pe
nimeni, decât numai pe arhiereu cu puţini slujitori bisericeşti; apoi acea cântare
bisericească nu se mai auzea de nimeni şi se minunau foarte mult.
***
Altădată, sfântul stând în biserică la cântarea Vecerniei, n-a ajuns untdelemn în
candelă şi era să se stingă, că nu se găsea atunci deloc untdelemn în biserică.
Deci se mâhnea sfântul de aceasta, ca nu cumva, stingându-se candela, să
înceteze cântarea Vecerniei şi să se sfârşească pravila cea obişnuită a bisericii.
Dar Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, a făcut să izvorască în
candelă untdelemn, precum altădată în vasul văduvei, în zilele lui Ilie. Iar
slujitorii, aducând vase le puneau dedesubt, pentru că untdelemnul curgea din
candelă şi s-au umplut acele vase cu untdelemn sfinţit, ce era plin de darul lui
Dumnezeu.
***
În Cipru era o cetate ce se numea Chirina; nu aceea care este în Livia, ci alta cu
acelaşi nume, la care mergea sfântul din Trimitunda pentru oarecare trebuinţă.
Atunci mergea cu dânsul şi Trifilie, ucenicul lui, fiind episcop în Levcusia
Ciprului. Trecând ei muntele ce se numeşte Pentadactil şi ajungând la un loc ce
se zice Parimna, care este frumos, cu multă verdeaţă şi cu multe fructe, Trifilie,
bucurându-se de acel loc, a poftit ca şi el să se facă stăpânul unui sat din
Parimna şi să-l câştige în cuprinsul bisericii sale. Deci cugeta la aceasta
îndelung, întru inima sa.
Dar nu s-a tăinuit acel cuget al lui Trifilie înaintea ochilor celor mai înainte-
văzători ai lui Spiridon, pe care marele părinte înţelegându-l cu duhul, a zis:
"Pentru ce o! Trifilie, cugeţi neîncetat cele deşarte, poftind sate şi vii, care cu
adevărat nu sunt de nici un preţ, ci numai că se văd şi cu părere atrag inima
omenească spre pofta lor? Avem avuţie în cer nefurată, avem locaş nefăcut de
mâini; pe acelea caută-le, cu acelea îndulceşte-te, mai înainte de vreme, prin
gândirea la Dumnezeu, care nu pot să treacă de la unul la altul, că cel ce se face
odată stăpân acelora, are moştenirea care niciodată nu piere". Acestea auzindu-
le Trifilie, mult s-a folosit şi după aceea altă viaţă a avut, încât s-a făcut vas ales
al lui Hristos, precum odinioară Pavel şi de nenumărate daruri dumnezeieşti s-a
învrednicit. Astfel fiind foarte îmbunătăţit, marele Spiridon şi pe alţii îi povăţuia
către fapte bune, pentru că sporeau învăţăturile lui la cei ce le primeau, iar celor
ce le lepădau li se întâmpla sfârşit rău, precum ne va arăta cuvântul ce ne stă
înainte şi va urma.
***
Un corăbier locuitor în aceeaşi cetate a Trimitundei, plutind în oarecare lături
pentru negustorie, a zăbovit acolo douăsprezece luni. În acea vreme femeia lui,
fiind o desfrânată, a zămislit în pântece. Întorcându-se negustorul la casa sa şi
văzând pe femeie însărcinată, a cunoscut că a păcătuit şi, umplându-se de
mânie, o bătea nevrând să mai vieţuiască cu dânsa şi o izgonea din casa sa.
Apoi, mergând la arhiereul lui Dumnezeu, Spiridon, i-a spus pricina şi cerea de
la dânsul sfat folositor. Iar el, mâhnindu-se cu sufletul pentru păcatul ei şi
pentru mâhnirea cea mare a bărbatului, a chemat pe femeie. Dar n-a întrebat-o
dacă a făcut păcat, de vreme ce martor nemincinos era însărcinarea şi rodul ce
se purta într-însa, zămislit din fărădelege; ci, i-a zis ei: "Pentru ce ai călcat
credinţa bărbatului tău şi ai adus ocară casei tale?" Iar femeia, pierzându-şi
ruşinea, a îndrăznit a minţi, zicând că nu de la altcineva a zămislit, ci de la al
său bărbat. Iar cei ce auzeau, se mâniau asupra ei mai mult pentru minciună,
decât pentru desfrânare şi îi ziceau: "Douăsprezece luni n-a fost bărbatul tău
acasă şi cum zici că de la bărbatul tău ai zămislit? Au poate rodul cel zămislit să
zăbovească în pântece douăsprezece luni şi mai mult?" Iar ea întărea, zicând:
"Cel ce s-a zămislit în pântece aştepta întoarcerea tatălui său ca să vină acasă
din calea cea depărtată şi pruncul să iasă din pântecele meu".
Acestea şi mai multe minţind şi pe toţi biruindu-i prin cuvintele sale, a ridicat
gâlceavă, ca şi cum ea ar fi fost clevetită şi năpăstuită. Iar bărbatul cel blând,
Sfântul Spiridon, aducând-o spre pocăinţă, i-a zis: "O! femeie, de vreme ce în
mare păcat ai căzut, îţi stă înainte şi pocăinţă mare, pentru că ţi-a rămas nădejde
de mântuire; căci nu este vreun păcat care să biruiască milostivirea lui
Dumnezeu. Însă văd că prin desfrânare ai născut deznădăjduire, iar prin
deznădăjduire, neruşinare. Deci cu dreptate este ca să primeşti vrednica răsplată
după fapta ta, pătimind grabnică pedeapsă, însă dându-ţi-se loc şi vreme de
pocăinţă. Acestea grăim ţie de faţă că nu va ieşi din pântecele tău pruncul acela
până când nu vei mărturisi singură păcatul, adevărul neacoperindu-se cu
minciuna, ceea ce şi orbii, precum se zice, pot să o vadă".
Aceste cuvinte ale sfântului, degrabă au venit la săvârşire. Căci, apropiindu-se

vremea naşterii, au venit asupra femeii aceleia dureri cumplite, care îi munceau
pântecele foarte rău, ţinându-se pruncul în pântece. Însă fiind cu inimă
împietrită, n-a voit să-şi mărturisească păcatul său şi într-acea cumplită durere a
murit, neputând să nască. De acest lucru înştiinţându-se, arhiereul lui
Dumnezeu a lăcrimat şi se căia, căci cu acest fel de pedeapsă a judecat-o pe ea şi
zicea: "Nu voi mai face judecată între oameni, dacă cuvântul cel zis de mine se
împlineşte aşa degrabă între dânşii cu fapta".
Iată, am spus despre femeia cea rea care a lepădat certarea sfântului şi n-a ascultat
sfătuirea cea de folos. Se va povesti acum şi despre o altă femeie bună.
***
O femeie cu numele Sofronia, cu bun obicei şi binecredincioasă, avea un bărbat
necredincios, care ţinea de credinţa păgânească. Deci femeia aceea s-a dus
degrabă la arhiereul lui Dumnezeu, Spiridon, şi i-a spus necazul, rugându-l cu
dinadinsul să se sârguiască şi să întoarcă pe bărbatul ei la sfânta credinţă. Omul
acela avea prietenie cu Sfântul, ca vecin şi cinstea pe fericitul, iar uneori
mergeau unul la casa altuia, precum este obiceiul vecinilor.
Odată şezând la masă Sfântul Spiridon cu mai mulţi vecini şi cu acel

necredincios, fericitul a zis unuia din cei ce slujeau, în auzul tuturor: "Iată, stă
la porţi un vestitor trimis de slugă care păzeşte turma mea, ca să-mi spună că,
dormind el, s-au prăpădit toate dobitoacele, rătăcindu-se prin munţi. Deci,
mergând, spune-i robului meu ce a fost trimis, că acum le-a aflat pe toate într-o
peşteră şi nici un dobitoc din turmă n-a pierit". Deci a mers sluga aceea şi a spus
trimisului cuvintele Sfântului Spiridon. Trecând puţină vreme şi încă
nesculându-se de la masă, alt vestitor a venit de la acea slugă, spunând că
întreaga turmă s-a aflat.
Auzind acestea acel necredincios de la masă, se mira foarte, că Sfântul Spiridon
toate le vedea înainte pe cele de departe şi pe cele de aproape şi părându-i că
acesta este ca un Dumnezeu a vrut să-i facă aceea ce cândva licaoniţii au făcut
lui Barnaba şi lui Pavel; adică să aducă tauri şi cununi şi să-i aducă jertfă. Iar
sfântul a zis către dânsul: "Nu sunt eu Dumnezeu, ci slugă a Lui; eu sunt
pătimaş asemenea ţie, iar dacă vezi că ştiu cele ce se lucrează departe, acestea
îmi dăruieşte Dumnezeul meu, întru care şi tu, de vei începe a crede, vei
cunoaşte care esta tăria şi puterea Lui cea atotputernică.“
Atunci, iubitoarea de Hristos, Sofronia, aflând vreme, sfătuia pe bărbatul său cu

multe cuvinte, ca să se lepede de necurăţia păgânească, să cunoască pe Unul,
adevăratul Dumnezeu, şi să creadă întru Dânsul. Şi aşa, cu darul lui Hristos, a
întors pe cel necredincios la sfânta credinţă, l-a luminat cu Sfântul Botez şi s-a
mântuit bărbatul acela necredincios prin femeia sa credincioasă, precum
grăieşte Sfânta Scriptură.
***
Se povesteşte despre smerenia cuviosului, că fiind atât de mare arhiereu şi

făcător de minuni, nu se socotea a fi umilit păstorind oile cele necuvântătoare,
singur ostenindu-se pentru dânsele. Odinioară, năvălind tâlharii noaptea la
ocolul dobitoacelor, au furat câteva din ele şi voiau să iasă. Dar Dumnezeu,
iubind pe plăcutul Său şi păzind puţina lui avere, a legat pe acei tâlhari cu
legături tari şi nevăzute, încât nu le era cu putinţă a ieşi din ocol şi astfel au fost
ţinuţi până dimineaţa. Făcându-se ziuă, a venit sfântul la oi şi văzând pe tâlhari
legaţi cu puterea lui Dumnezeu, având mâinile înapoi şi picioarele nemişcate, i-a
dezlegat cu rugăciunea. Apoi mult învăţându-i pe dânşii să nu poftească ale
celui străin, ci din osteneala mâinilor lor să se hrănească, le-a dat câte un
berbec, zicând: "Luaţi aceasta, ca să nu fie în zadar osteneala voastră şi
privegherea cea de toată noaptea". Apoi i-a slobozit pe dânşii în pace.
***
Un negustor, din aceeaşi cetate se obişnuise a lua de la sfânt aur pe datorie
pentru negustorie şi, după ce se întorcea de la negustoria sa, îi aducea ceea ce
lua pe datorie şi-i poruncea sfântul să-l pună el singur în lada aceea din care
lua. Astfel, sfântul nu lua seama de averea cea vremelnică, necercetând cu tot
dinadinsul dacă acela, luând singur aur cu binecuvântarea lui, apoi iarăşi
aducând şi punându-l înapoi de unde îl lua, i se binecuvânta negustoria lui.
Odată, robindu-se cu iubirea de aur, n-a pus în ladă aurul pe care îl adusese şi-l
tăinuia la sine, iar înaintea sfântului a minţit, zicând că l-a pus. Dar în puţină
vreme a sărăcit negustorul acela, pentru că aurul cel tăinuit nu numai că nu i-a
făcut nici un câştig, ci şi marfa care era a lui a prăpădit-o şi ca un foc în taină i-
a risipit averea lui. Deci, sărăcind negustorul acela, a venit iarăşi la sfânt şi i-a
cerut să-i dea aur pe datorie. Iar sfântul l-a trimis în cămara sa la ladă ca să-şi
ia singur, zicând: "Mergi şi ia, dacă ai pus acolo ceea ce ai luat".
Acela mergând şi negăsind aur, s-a întors la sfânt deşert. Sfântul i-a zis: "Cu
adevărat, frate, până acum, afară de mâna ta, n-a fost alta în ladă; deci, de ai fi
pus atunci aurul, acum iarăşi ai fi luat". Iar acela, umplându-se de ruşine, a
căzut la picioarele sfântului, cerându-şi iertare. Sfântul l-a iertat şi l-a învăţat să
nu mai poftească ale celui străin, nici să-şi încarce sufletul cu vicleşugul şi
minciuna; pentru că dobânda care se câştigă cu nedreptate, nu este dobândă, ci
adevărată pagubă.
***
Odată, s-a făcut adunare de episcopi în Alexandria, pentru că patriarhul de acolo,
chemând pe toţi episcopii de sub stăpânirea lui, voia cu rugăciune de obşte să
sfarme toţi idolii păgâneşti, fiind încă mulţime de idoli acolo. Deci, săvârşindu-se
multe rugăciuni cu sârguinţă către Dumnezeu, soborniceşte şi deosebi, au căzut toţi
idolii din toată cetatea şi din cele dimprejur, numai un idol mai vestit a rămas
întreg la locul său. Rugându-se mult patriarhul, cu mâhnire pentru sfărâmarea
acelui idol şi stând el noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie dumnezeiască,
poruncindu-i să nu se întristeze pentru nesfărîmarea idolului, ci să trimită
degrabă în Cipru să cheme pe Spiridon, episcopul Trimitundei, căci pentru el s-a
lăsat idolul acela, ca să se sfărâme cu rugăciunea lui. Patriarhul, scriind îndată
Sfântului Spiridon, carte cu rugăminte, chemându-l în Alexandria şi vestindu-i
pricina chemării, a trimis degrabă pe cineva în Cipru. Sfântul, primind
scrisoarea aceea şi citind-o, s-a suit degrabă în corabie şi a pornit spre
Alexandria.
Sosind corabia la ţărmul cel vestit al Alexandriei, care se numeşte Neapoli, şi

ieşind sfântul din corabie, îndată s-a sfărâmat idolul acela din Alexandria, cu multe
jertfelnice, din care pricină s-au înştiinţat oamenii de acolo despre venirea lui
Spiridon; căci când s-a spus patriarhului că idolul s-a sfărâmat, îndată a zis către
ceilalţi episcopi: "O! prieteni, Spiridon al Trimitundei se apropie". Iar ei,
pregătindu-se, au ieşit întru întâmpinarea lui, primindu-l cu cinste şi s-au bucurat
de venirea acestui mare făcător de minuni la dânşii şi luminător al lumii.
Pentru acest sfânt şi mare părinte Spiridon, istoricii bisericeşti Nichifor şi

Sozomen pomenesc şi aceasta: "El era foarte sârguitor în păzirea rânduielii
bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a dumnezeieştii Scripturi, neschimbând
nici un cuvânt din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi. “
Odată, s-a întâmplat un lucru ca acesta: S-a făcut în Cipru adunarea episcopilor din
insula aceia, pentru unele trebuinţe bisericeşti, între care era şi Sfântul Spiridon şi
episcopul Trifilie, cel mai sus pomenit, care era iscusit în înţelepciunea cărţii -
pentru că multă vreme în vârsta tinereţilor sale a petrecut la Varat, învăţând
scriptura şi înţelepciunea; pentru aceasta l-au rugat părinţii ca să spună cuvânt de
învăţătură în biserică poporului.
Învăţând el poporul, s-a întâmplat în biserică, a aduce la mijloc cuvintele lui

Hristos cele zise către slăbănog, care sunt scrise la Sfântul Evanghelist Marcu,
adică: Scoală-te şi-ţi ia patul tău. Iar Trifilie n-a zis pat, ci în loc de pat a zis
culcuş, adică: "Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău". Acestea auzind Sfântul Spiridon, s-
a sculat de la locul său, nesuferind să audă schimbarea cuvintelor lui Hristos şi
a zis către Trifilie: "Au doară tu eşti mai bun decât cel ce a zis pat, de te ruşinezi
de cuvintele Lui?" Acestea zicând, a ieşit din biserică înaintea tuturor şi n-a făcut
un rău cu acestea, deşi era prea simplu cu învăţătura; căci pe Trifilie, care se
îngâmfa cu frumuseţea vorbirii sale, ruşinându-l puţin, l-a învăţat smerita
înţelepciune şi blândeţea. Deci fericitul Spiridon era foarte cinstit de toţi, ca cel ce
era mai bătrân cu anii, mai slăvit cu viaţa şi mai întâi cu scaunul, cum şi făcător
de minuni prea ales; pentru aceea fiecare lesne putea să se ruşineze de faţa şi de
cuvântul lui.
***
Se mai spune şi despre o altă minune a Sfântului Spiridon. Mergând Sfântul
Spiridon la Sfântul Sinod cel dintâi, a toată lumea de la Niceea şi, rămânând la
o gazdă oarecare, pizmăreţii arieni au tăiat noaptea în taină capetele celor doi
cai ai lui, pe care îi avea cu sine la drum. Făcându-se ziuă şi văzând sluga lui
răutatea ce se făcuse de eretici, a spus Sfântului Spiridon. Iar el, nădăjduind
spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să pună capetele tăiate la locul lor şi sluga,
făcând degrabă ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din
greşeală, la cel negru şi al celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat
pe picioarele lor. Apoi a mers Sfântul Spiridon cu dânşii pe drumul său. Poporul
se mira văzând un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb
are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat.
***
Atâta dar şi mila lui Dumnezeu erau peste cuviosul acesta, încât în vremea
secerişului, în arşiţa soarelui, sfântul său cap se arăta plin de rouă răcoroasă, ce
se pogora de sus, care lucru s-a arătat în anul cel din urmă al vieţii sale. Căci
ieşind împreună cu secerătorii la seceriş - pentru că era smerit şi lucra cu
mâinile sale, nemândrindu-se de înălţimea dregătoriei - şi secerând holda sa,
deodată, în ceasul cel mai cumplit al arşiţei, s-a rourat capul lui, precum
odinioară lâna lui Ghedeon; de care lucru toţi s-au minunat şi s-au mirat. După
aceasta toţi perii capului său s-au schimbat şi unii s-au făcut galbeni, alţii negri,
iar alţii albi; singur Dumnezeu ştie pentru ce s-a făcut aceea şi ce însemna. Iar
sfântul, pipăind capul cu mâna sa cea dreaptă, a spus celor ce erau acolo, cum
că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup şi-i povăţuia pe toţi la fapte bune,
iar mai vârtos spre dragostea lui Dumnezeu şi către aproapele.
După aceasta, trecând nu multe zile, sfântul şi dreptul său suflet l-a dat în mâinile
Domnului său, Căruia cu adâncă cuvioşie şi cu dreptate i-a slujit toată viaţa sa;
apoi a fost îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli, care este în
Trimitunda, unde s-a orânduit a se săvârşi pomenirea lui în toţi anii, făcându-se
multe minuni la mormântul său, întru slava minunatului Dumnezeu, Celui
preamărit întru toţi sfinţii Săi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Căruia I
se cuvine şi de la noi slavă, mulţumire, cinste şi închinăciune în veci.
Amin.
Din secolul XI, datorită ocupaţiei arabe şi apoi a celei turceşti, moaştele
Sfântului Spiridon au fost strămutate în taină în insula Corfu (Kerchira) din
Marea Adriatică, unde se fac minuni până astăzi.
Moaştele Sfântului Spiridon au stat peste o mie de ani în scaunul arhieresc şi
datorită fumului de la lumânări s-au închis la culoare.
Biserica cu moaştele Sfântului Spiridon, se află în Kerchira la 100 de metri

distanţă de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora.
Spre deosebire de celelalte Sfinte moaşte, moaştele Sfântului Spiridon au o

elasticitate deosebită. Sfântul Spiridon dispare frecvent din raclă, venind la cei
care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, făcând nenumărate minuni. De
aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor Biserica cu Hramul
Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu Sfântul său Trup la cei bolnavi, care îi
cer ajutorul , şi îi vindecă.
Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă, arătăm următoarele:

1. Clericii şi credincioşii văd că lipseşte trupul său din raclă ;
2. Când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit ;
3. În fiecare an îi sunt schimbate încălţămintele, care sunt uzate şi impregnate cu
praf şi cu iarbă.
Acesta este şi motivul principal, pentru care Sfântul Spiridon este ales patronul
cizmarilor.
Când Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul

Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi, i-au schimbat straiele arhiereşti cu un veşmânt ţesut în fir de

aur.Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite şi a doua zi veneţienii
au găsit veşmintele aurite lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou
îmbrăcat în veşmintele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Într-o zi, când preotul
a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După
ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său.
Această minune se poate vedea şi astăzi.
Un părinte care purta numele Sfântului Spiridon , a mers în Kerchira şi s-a

rugat mai multe zile la Sfintele Moaşte. În fiecare zi punea la Sfântul Spiridon
câte puţin din valuta ce o avea. În ultima zi, când îşi număra puţinul mărunţiş pe
care îl mai avea şi se gândea cât să pună la sfânta raclă şi cât să-i mai rămână, a
auzit în mintea lui un glas care i-a zis:
"-Ce tot îi mai numeri ? Pune-i pe toţi !"
Părintele a pus atunci toată valuta pe care o avea şi se gândea cu părere de rău
că nu mai are valută ca să meargă la Sfântul Munte Athos. Dar, o, minunile
tale, Sfinte Spiridoane! Când să plece, l-a chemat preotul şi i-a dăruit valută, cu
care a putut merge şi la Sfântul Munte Athos.
Iată că Sfinţii lui Dumnezeu vorbesc prin darul Duhului Sfânt, cu cei care se
roagă lor cu credinţă şi le împlinesc cererile cele mântuitoare.
Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea Sfintelor sale Moaşte,

în următoarele zile :
 În sâmbăta lui Lazăr, zi în care a scăpat pe locuitorii din Corfu de
foamete, prin aducerea de vapoare cu grâu;
 În Duminica Floriilor, când vindecă pe cei bolnavi ;
 În ziua de 11 august, când a alungat pe turcii care vroiau să cucerească
oraşul;
 Prima duminică din luna noiembrie, când vindecă pe cei suferinzi de boli
grele.
Principalele virtuţi creştine, prin care Sfântul Spiridon s-a învrednicit de atâta
har şi cinste de la Dumnezeu au fost :
1. Credinţa sa puternică în Dumnezeu , Credinţă ortodoxă , izvorâtă din dragoste
creştină, rugăciune şi smerenie.
2. Milostenia. Toată viaţa sa a jertfit-o lui Dumnezeu şi oamenilor, ajutând pe
cei săraci.
4. Smerenia. Sfântul Spiridon ştia că toate darurile sunt de la Dumnezeu. El era
îmbrăcat simplu şi curat şi vorbea cu modestie şi blândeţe.
Fericit este creştinul care va citi Acatistul Sfântului Spiridon cu credinţă şi
smerenie. Sfântul Spiridon îl va tămădui de boli şi de neputinţe, va alunga
duhurile rele, îl va întări în credinţă. La cei care îl cinstesc cu credinţă şi evlavie
va veni cu Sfântul său Trup şi îi va vindeca, îndeplinindu-le cererile cele mân-
tuitoare. Amin.
Sinaxar - Pomenirea cuviosului părintelui nostru Spiridon, făcătorul de
minuni
În această lună (decembrie), în ziua a douăsprezecea, pomenirea cuviosului pă-

rintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.
Cuviosul părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împă-

ratului Constantin cel mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi
smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după
moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa
măsură că a fost numit făcător de minuni.
În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a

oprit ploaia cea peste măsură.
A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le
hambarele în care ţineau grâul.
A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut
iarăşi aurul în şarpe.
A oprit curgerile râurilor.
A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să
se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul.
A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa
lor, la Sinodul de la Niceea.
O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui;
sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând
de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor.
A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea.
A dat din nou viaţă copilului unei femei.
A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o
plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar
după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică
rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise
rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.
Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a
ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai
multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii,
care cântau împreună cu el rugăciunile.
Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în

candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn!
Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de
mai dinainte a lucrurilor.
Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a
îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare.
A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi
mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el
însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni.
În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta
Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da.
Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i

fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu
lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în
zadar privegherea cea de toată noaptea.
Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să

petreacă cu îngerii.
Arhid. Ștefan Sfarghie - Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei,
Sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, era de neam din Cipru şi a trăit pe
vremea împăraţilor Constantin cel mare (306-337) şi Constanţiu (337-361). Era un
om smerit cu inima. A fost păstor de oi, apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei
sale a fost ales episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Deoarece Dumnezeu
i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni.
În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian şi Galeriu, sfântul a fost prins şi,
mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept şi i s-a tăiat pulpa stângă.
A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei
318 Părinţi care au mărturisit de o fiinţimea Persoanelor Sfintei Treimi. Sfântul
ierarh Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi, căci, luând o cără-
midă, a făcut prin rugăciune ca aceasta să se desfacă în stihiile din care era
alcătuită: pământ, apă şi foc.
Sfântului ierarh Spiridon i se arătau îngerii lui Dumnezeu în timp ce el săvârşea

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Şi aşa, păstorind cu multă grijă turma cea cuvântătoare încredinţată lui, s-a mutat în
pace la cereştile locaşuri.
Sfintele moaşte ale Sfântului ierarh Spiridon sunt păstrate cu cinste, până astăzi,
într-o raclă, în insula Corfu.
Fragmente din sfintele sale moaşte se găsesc şi la Catedrala Mitropolitană „Sfântul
Spiridon”- Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, precum şi la Biserica „Sfântul
Spiridon” - Vechi din Capitală.
Iulian Dumitraşcu Calendar Ortodox - Sfântul ierarh Spiridon, episcopul
Trimitundei, făcătorul de minuni
Sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut în cetatea Aschia, din
Cipru, pe la anul 270 şi a trăit până pe vremea împăratului Constantin cel mare
(306-337) şi a lui Constanţiu (337-361), fiul lui. Era simplu şi smerit cu inima.
La început a fost păstor de oi, apoi s-a căsătorit, iar după moartea soţiei sale a fost
ales episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Pentru că Dumnezeu i-a dat harul
tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni.
În vreme de secetă a adus ploaie pe pământ; prin rugăciunea lui a oprit ploaia cea
peste măsură; a pus capăt foametei pricinuite de vânzătorii de grâu, dărâmându-le
hambarele în care ţineau grâul; a preschimbat şarpele în aur, iar, după ce a scăpat
pe sărac din lipsă, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe; a oprit curgerile râurilor, şi a
întors pe păcătoşi, făcându-i să-şi mărturisească păcatele.
În vremea prigonirii creştinilor de către împăraţii Maximian (286-305) şi Galeriu

(305-311), sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-
a tăiat pulpa stângă şi a fost aruncat în temniţă, dar mai apoi a fost eliberat.
A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei
318 Părinţi episcopi care au mărturisit apostoleasca învăţătură, că Fiul lui
Dumnezeu este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl. Sfântul Spiridon a arătat printr-o
minune taina Sfintei Treimi, şi anume, luând o cărămidă, a făcut, prin rugăciune,
ca ea să se desfacă în elementele din care era alcătuită: pământ, apă şi foc.
Murind Irina, fiica lui, o femeie i-a cerut banii pe care îi încredinţase spre păstrare
fiicei lui; iar acesta, neştiind unde erau puşi, a întrebat-o pe cea moartă şi, aflând de
la ea locul unde erau, i-a dat înapoi femeii.
Sfântului Spiridon i se arătau îngerii, care slujeau la Sfânta Liturghie împreună cu

el. Iar întâmplarea cu cei care au încercat să-i fure oile de la turmă, ne arată cât era
de îndurător şi de milostiv, încât nu numai că a dezlegat pe hoţii care fuseseră
legaţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea şi i-a vindecat de orbire, dar le-a dat la
plecare şi un berbec, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa.
Şi aşa, ocârmuind bine turma credincioşilor, încredinţată lui, s-a mutat la Domnul
la 12 decembrie în anul 348, iar sfintele lui moaşte sunt păstrate în mare cinste,
până în ziua de astăzi, într-o raclă de mult preţ, în insula Corfu.
Proloagele din 12 decembrie
Luna decembrie în 12 zile: pomenirea prea cuviosului pãrintelui nostru şi fãcã-

torul de minuni Spiridon († 347)
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin cel mare şi a fiului său Con-
stanţiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip şi, la inimă, smerit. Mai întâi,
a fost păstor de oi şi, însurat fiind, a avut o fiică Irina, care a trăit în feciorie toată
viaţa ei. Pentru sfinţenia vieţii lui, murindu-i soţia, a fost făcut episcop în cetatea
Trimitundei, aproape de Salamina, şi a primit de la Dumnezeu şi darul tămădui-
rilor, încât s-a numit, din pricina minunilor ce le făcea, de minuni făcător.
Că în timp de secetă, a făcut de s-a pogorât ploaie şi, iarăşi, a oprit necontenirea
ploilor. Prin rugăciune, a potolit încă şi foametea, că a făcut de s-au spart de ploaie
grânarele unde era ascuns grâul. Şi a prefăcut şi un şarpe în aur, iar dacă a izbăvit
pe cel sărac din nevoile lui, iarăşi a adus aurul la starea cea dintâi şi l-a făcut şarpe.
Oprit-a şi revărsarea apelor. A întors pe păcătoşi şi păcătoase, făcându-i de şi-au
mărturisit păcatele.
În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian-Galeriu, sfântul a fost prins şi,

mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă şi a fost
trimis în temniţă.
A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute
optsprezece părinţi episcopi şi a mărturisit apostoleasca învăţătură că Hristos,
pentru care a pătimit, este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl, arătând cu puterea
minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsă într-o cărămidă.
Murind Irina, fiica lui, o femeie, care încredinţase moartei un odor de preţ, spre
păstrare, a cerut sfântului odorul său, iar acesta, neştiind unde este, a întrebat pe
cea moartă şi, aflând de la ea locul unde este pus, l-a dat înapoi femeii.
Acestui sfânt i se arătau îngerii şi-i slujeau la Sfânta Liturghie şi a luat mărturie de
la cer că avea îngeri privitori, care cântau împreună cu dânsul.
Iar cât era de îndurător şi milostiv se vedea din aceea, că pe când era păstor de oi,
au venit noaptea hoţii să-i prade turma lui şi, deodată, au fost opriţi cu orbirea, că
n-au mai putut să facă nimic, nici măcar să scape, iar sfântul, văzându-i în acea
stare dimineaţa, nu numai că i-a izbăvit de orbire, ci încă şi câte un berbec le-a dat
la fiecare, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa.
Şi aşa, ocârmuind bine turma ce i s-a încredinţat de la Dumnezeu, s-a mutat la

cetatea şi petrecerea îngerilor. Iar sfintele lui moaşte se află în mare cinste, într-o
raclă de mult preţ, în insula Corfu, până în ziua de astăzi.
Şi se face pomenirea lui în biserica Sfântului şi verhovnicului Petru, aproape de

Sfânta Biserică cea mare.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Spiridon, cu un vânzãtor de grâu.
O foamete mare cuprinsese toată ţara Ciprului. Dar bogaţii cetăţii, care erau
vânzători de grâu, se bucurau de scumpete şi au început a vinde mai scump grâul
cel strâns de mulţi ani, dar când s-a isprăvit grâul, nu mai aveau în cetate de unde
să mai cumpere. Însă, aceasta a rânduit Dumnezeu, pentru păcatele noastre, sme-
rindu-ne pre noi, că toate cu judecata şi cu purtarea de grijă le face.
Deci, era în cetatea Trimitundei un oarecare vânzător de grâu, nesăţios pentru

iubirea de arginţi şi toate cele dinlăuntrul său, erau flămânde de lăcomie. Acesta,
strângând cu neguţătorie, de prin alte părţi, mulţime de grâu şi aducându-l cu
corabia în cetate, nu vroia să-l vândă cu acel preţ cu care se vindea în cetate, ci l-a
strâns în hambare, până când se va mări foametea în cetate, pentru ca să-l vândă
mai scump şi să câştige avere mai multă. Şi, făcându-se foamete mare şi, din zi în
zi, îngreunându-se traiul, a început bogatul acela a vinde grâul său foarte scump.
Şi a venit, căzând către dânsul, un sărac, cerând şi rugându-l cu lacrimi să-l milu-
iască şi să-i dea lui puţin grâu, ca să nu moară de foame cu femeia şi copiii lui, iar
vânzătorul, cuprins fiind de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să-l milu-
iască pe acel sărac, ci a zis către dânsul: "Să mergi şi să aduci preţul şi vei avea
ceea ce vrei să cumperi."
Iar săracul, slăbit de foame, a venit către Sfântul Spiridon, spunând cu plângere
sărăcia lui şi nemilostivirea bogatului.
Iar sfântul i-a zis lui: "Nu plânge, ci mergi la casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul
Sfânt, că, dimineaţă, casa ta se va umple de grâu, iar pe bogatul acela îl vei vedea
că te va ruga pe tine şi-ţi va da ţie grâu fără de preţ."
Iar săracul, socotind că Sfântul i-a zis aceasta numai spre mângâierea necazului său
şi crezând deşartă şi nelucrătoare nădejdea ce i s-a dat, s-a dus la casa lui,
suspinând. Şi, cum s-a întunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a vărsat
ploaie mare pe pământ şi, prin acea vărsare multă de ape, hambarele bogatului
aceluia nemilostiv şi iubitor de arginţi s-au spart şi apa a risipit tot grâul. Iar acel
nemilostiv vânzător de grâu a alergat prin toată cetatea, strigând şi rugând pe toţi
ca să-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sărac, văzând grâul cel risipit pe drumuri a
început a-l strânge şi a-l aduna prin casele lor.
Asemenea şi săracul acela şi-a adunat şi el grâu pentru sine cu prisosinţă. Încă şi
bogatul, văzându-l, a început a-l ruga să-şi ia grâu fără de preţ, cât va voi.
Întru aceeaşi zi, cuvânt despre doi sihaştri, adevãraţi fraţi, care în Schit, plãcând
Domnului, s-au mântuit
Povestit-a ava Vitinie, că spunea ava Macarie: "Şezând eu odată în Schit, s-au
pogorât doi tineri străini acolo: şi unul avea barbă, iar celuilalt abia începuse a-i
creşte. Şi au venit la mine, zicând: "Unde este chilia lui ava Macarie?"
Şi eu le-am zis: "Ce voiţi de la dânsul?"
Şi ei au zis: "Auzind noi cele despre dânsul şi de Schit, am venit să-l vedem."
Le-am zis lor: "Eu sunt."
Şi au făcut metanie, zicând: "Aici voim să petrecem."
Iar eu, văzându-i gingaşi şi că erau din părinţi bogaţi, le-am zis lor: "Nu puteţi
şedea aici."
Şi a zis cel mai mare: "Dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte."
Deci, am zis eu în gândul meu: "Pentru ce să-i gonesc şi să se mântuiască?

Osteneala îi va face ca ei înşişi să fugă."
Şi le-am zis lor: "Veniţi de vă faceţi chilie dacă puteţi."
Şi ei au zis: "Arată-ne locul şi ne vom face."
Şi le-am dat lor un topor şi o traistă plină de pâine şi sare şi le-am arătat lor o piatră
vârtoasă, zicând: "Săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă şi
acoperind-o, aşezaţi-vă acolo." Că socoteam eu că vor pleca din pricina ostenelii.
Şi m-au întrebat: "Ce lucrează călugării aicea?"
Şi le-am zis: "Împletire de coşniţe." Şi am luat zmicele de finici din luncă şi le-am
arătat lor începutul împletiturii şi cum trebuie să le coase. Şi le-am zis: "Faceţi
coşniţe şi le daţi păzitorilor şi vă vor aduce pâini." După aceea, eu m-am dus. Şi ei,
cu răbdare, toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani.
Şi am rămas luptându-mă cu gândurile, zicând: "Oare ce fel este lucrarea lor, că n-

au venit la mine să mă întrebe de vreun gând. Cei de departe vin la mine şi aceştia
de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decât numai la biserică mergând şi
tăcând, se împărtăşesc cu Sfintele Taine?" Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o
săptămână, ca să-mi arate faptele lor.
Şi, sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei, ca să văd cum stau. Şi, bătând
eu la uşă, mi-au deschis şi mi s-au închinat, tăcând. Şi eu spunând rugăciune, am
şezut. Şi cel mai mare, făcând semn celui mai mic să iasă, a şezut să împletească
împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul al noulea a venit cel mai tânăr
şi, făcând puţină fiertură, a aşezat masa, după cum i-a făcut semn cel mare. Şi a pus
pe ea trei posmagi şi au rămas aşa tăcând.
Iar eu am zis: "Sculaţi-vă să mâncăm." Şi sculându-se, am mâncat.
Şi ne-a pus vasul cu apă şi am băut. Şi dacă s-a făcut seară, mi-au zis: "Te duci?"
Iar eu am răspuns: "Ba nu, ci aici voi dormi." Şi mi-au pus o rogojină de o parte şi,
pentru ei, iarăşi, într-un colţ, de altă parte. Şi au lepădat încingătorile lor şi
paramanele şi s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea. Iar dacă s-au
culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor.
Şi s-a deschis acoperământul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua, dar ei nu vedeau
lumina. Şi când socoteau ei că eu dorm, a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în
coastă şi s-au sculat amândoi şi s-au încins şi şi-au întins mâinile la cer şi eu îi
vedeam pe ei, iar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca
nişte muşte spre cel mai mic: unii veneau să se aşeze pe gura lui, iar alţii pe ochii
lui. Şi am văzut pe îngerul Domnului că ţinea sabia de foc şi-l păzea pe el,
gonindu-i de la dânsul. Şi de cel mai mare nu puteau să se apropie. Iar către
dimineaţă s-au culcat. Şi eu m-am prefăcut că m-am deşteptat; şi ei, asemenea.
Şi mi-a zis cel mai mare numai acest cuvânt: "Vrei să citim cei doisprezece
Psalmi?"
I-am zis: "Aşa, să citim!" Şi a cântat cel mic cinci psalmi, câte şase stihuri şi un
"Aliluia." Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui şi se suia la cer.
Asemenea şi cel mai mare: Când deschidea gura lui şi cânta, ca o funie de foc ieşea
din ea şi ajungea până la cer. Şi am rostit şi eu puţin pe de rost. Şi, ieşind afară, le-
am zis: "Rugaţi-vă pentru mine."
Iar ei mi-au făcut metanie, tăcând. Deci am cunoscut că cel mai mare este desă-
vârşit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmaşul.
Iar peste puţine zile, a adormit fratele cel mai mare şi a treia zi, cel mai mic".
Şi, când mergeau vreunii din părinţi la ava Macarie, îi lua el şi îi ducea la chilia
celor doi fraţi, zicându-le: "Veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici".
Dumnezeului nostru, slavă !
Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei – Sfinte moaşte
Silviu Cluci - Istoricul moaştelor Sfântului Spiridon
Moaştele Sfântului Spiridon au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au

fost mutate la Constantinopol, don cauza invaziilor saracine.
La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, părintele
Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaştele Sfântului Spiridon şi pe
cele ale Sfintei Teodora, împărăteasa din Constantinopol şi în Corfu. Aici,
moaştele Sfântului Spiridon au peregrinat pe la mai multe biserici, până în anul
1589, când au fost duse în Catedrala Sfântul Spiridon, unde se păstrează până în
prezent.
Doar mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost la Roma timp de mai multe secole,
până în anul 1984.
Moaştele Sfântului Spiridon se păstrează întregi până astăzi.

Bucureşti
Moaşte ale Sfântului:

 Biserica “Sfântului Spiridon nou”, de la Pţa. Unirii, pe Bd. “D. Cantemir”,
Cal. Şerban Vodă, Nr. 29;
La Biserica Sfântului Spiridon de pe Bulevardul Al. I. Cuza, din Brăila, se află

încălţămintea Sfântului Spiridon, aduse de pe insula Corfu.
 Mânăstirea “Sfântul Nicolae - Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, BCR şi

Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4 [există aici şi un papuc al Sfântului în
altar];
 Biserica “SfântaTreime - Delea Veche” (Str. Delea Veche, Nr. 39, în
apropiere de Staţia Metrou “Piaţa Muncii”);
 Biserica “Sfântul Spiridon vechi”, Splaiul Unirii, Nr. 1, Pta. Naţiunile Unite
[+ papucii Sfântului şi icoana sa minunată].
Icoana făcătoare de minuni:

 Biserica “Sfântul Spiridon vechi”, Splaiul Unirii, Nr. 1, Pta. Naţiunile
Unite.
Provincie
Moaşte ale Sfântului:

 Mănăstirea Caşin, comuna Mănăstirea Caşin, jud. Bacău;
 Mănăstirea Râşca, comună Râşca, jud. Suceava;
 Mănăstirea Sihăstria, Com. Pipirig, jud. Neamţ;
 Mănăstirea Nechit, com. Borleşti, jud. Neamţ;
 Mănăstirea Brâncoveni, comună Brâncoveni, jud. Olt (lângă Slatina);
 Biserica “Înălţarea Domnului”, Ploieşti Vest.
Icoana făcătoare de minuni:

 Biserica “Sfântul Spiridon” (din cadrul Şpiţ. “Sfântul Spiridon”), Iaşi (Bd.
Independenţei 1, Pţa. Unirii).
Veşmânt de moaşte:
 Schitul Dragoslavele, com. Dragoslavele, jud. Argeş
Puterea credinţei ortodoxe/ Viaţa şi minunile Sfântului ierarh Spiridon (pdf)
Întru slava Sfintei şi celei de o fiinţă, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi
Puterea credinţei ortodoxe /Viaţa şi minunile Sfântului ierarh Spiridon
Tipărită cu binecuvântarea
Înalt prea sfinţitului Pimen,
arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Consilier editorial:
Preot Mihai Valică
Catedrala Sfânta Treime, Vatra-Dornei

Editura Panaghia
Puterea credinţei ortodoxe/ Viaţa şi minunile Sfântului ierarh Spiridon:

https://www.academia.edu/92673784/Puterea_credin%C5%A3ei_ortodoxe_Via%C5%A3a
_%C5%9Fi_minunile_Sf%C3%A2ntului_ierarh_Spiridon
https://archive.org/details/puterea-credintei-ortodoxe-viata
https://www.slideshare.net/steaemy1/puterea-credinei-ortodoxe-viaa-i-minunile-sfntului-
ierarh-spiridon
***
Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei – Predici şi editoriale
Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida - Pomenirea celui între
sfinţi părintele nostru Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Acest mare şi slăvit sfânt al lui Dumnezeu s-a născut şi a trăit toată sfânta lui viaţă
în Insula Cipru, întru care a slujit minunat Biserica lui Hristos.
El s-a născut din părinţi simpli, lucrători ai pământului, îndeletncire pe care a

continuat-o şi el întru smerenie şi simplitate întreaga viaţă, chiar arhiereu fiind.
El a fost mai întâi bărbat căsătorit care a avut copii dar, după moartea soţiei lui,
el s-a închinat pe sine cu totul slujirii lui Dumnezeu.
Din pricina marii lui evlavii şi a sfinţeniei vieţii lui, obştea credincioşilor 1-a
chemat cu o inimă şi cu o gură la scaunul de arhiereu. Dar nici ca episcop Sfântul
Spiridon nu şi-a schimbat modul lui simplu de viaţă. El a continuat să crească oi
şi să cultive pământul cu mâinile lui. Din roadele muncii lui el păstra pentru sine
doar foarte puţin, dând cea mai mare parte spre hrana săracilor şi nevoiaşilor.
El s-a arătat mare făcător de minuni prin puterea lui Dumnezeu: el a adus
ploaie în vreme de secetă, a oprit curgerea apelor unui râu, a înviat mai mulţi
morţi, 1-a vindecat pe împăratul Constantius de o boală incurabilă, a grăit cu
îngeri ai lui Dumnezeu, a văzut mai înainte cele ce aveau să fie, a cunoscut
gândurile din inimile oamenilor, a adus mulţime de păgâni la credinţă şi a lucrat
întru Numele Domnului multe alte minuni.
El a fost unul din Sfinţii Părinţi de la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea [din
anul 325] şi a adus mulţi eretici la credinţa cea dreaptă prin formulările lui
simple şi clare ale Sfintelor Dogme, precum şi prin facerea de minuni.
El umbla tot timpul îmbrăcat atât de smerit şi de simplu, încât chemat fiind la
palatul imperial de către însuşi împăratul care dorea să îl vadă, un soldat 1-a
pălmuit, crezând că este un cerşetor. Dar Sfântul, fără vicleşug şi cu sfânta
simplitate împlinind cuvântul Domnului, i-a întors soldatului şi celălalt obraz.
Sfântul Spiridon L-a prea slăvit pe Dumnezeu prin nenumărate şi mari minuni,
fiind de folos nu doar celor mulţi oameni care s-au ajutat şi s-au mântuit prin el, ci
întregii Biserici a lui Dumnezeu.
El a intrat întru cereasca odihnă la anul 348. Sfintele lui moaşte făcătoare de
minuni odihnesc în Insula Corfu, unde şi astăzi îl prea măresc pe Dumnezeu cu
mulţime de minuni.
Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida - Pomenirea Sfântului
Trifilie, episcopul Lefcosei [Nicosiei] Ciprului (13 iunie)
Trifilie a fost ucenicul Sfântului Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, iar

mai după aceea împreună lucrător cu el în insula Ciprului.
El era un bărbat milostiv, cu mintea curată şi având întreaga feciorie de-a lungul
întregii lui vieţi.
El era „fântână de lacrimi" şi mare nevoitor. El bine a păstorit turma lui Hristos, iar
când s-a odihnit a primit cununa celor mai mari ierarhi din ceruri.
Sfântul Trifilie, episcopul Nicosiei din Cipru a adormit cu pace la anul 370 după
Hristos.
Cântare de laudă la Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei - făcătorul de
minuni
Soare luminos al paradisiacului Cipru

Şi slăvit luminător al Bisericii,
Sfântul Spiridon apărător al Ortodoxiei a fost,
Simplu ca un prunc cu nevinovăţia.

Dar simplitatea lui de înţelepciune e plină,
Ea luminează lumea.
La ce folosesc multele cuvinte

ca să grăieşti adevărul?
Adevărul lui Dumnezeu este simplu:
Unul este Făcătorul, întru Sfânta Treime,
Tatăl, Fiul şi Duhul.
Fiul S-a pogorât la păcătosul pământ

Şi primit-a trup din Fecioara Maria.
El S-a întrupat spre a-i izbăvi pe oameni,
Căci Iubitor de oameni este.
El omenirii nouă lege i-a dat,
Legea iubirii şi a credinţei.
El acum şade în Ceruri, Hristos Prea slăvit,

Unde roada Sfintei Lui lucrări
de pe pământ culege.
Iar roada sfântă a lucrării Lui pe pămînt

Sunt Sfinţii, bărbaţi, femei şi copii.
El este Piatra de mântuire a omenirii,

în afară de Ea mântuire nu este.
O, Sfinte Părinte Spiridoane,

Luminătorule al Bisericii,
Atlete al lui Hristos,
roagă-te pentru noi păcătoşii!
Cântare de laudă la Sfântul Trifilie (13 iunie)
Pe când Sfântul Trifilie încă diacon era,

El Sfintele Evanghelii citea şi Psaltirea.
El citea către popor cu glas smerit şi dulce.

Sfântul Spiridon însuşi cu luare aminte asculta.
Odată într-o biserică de popor plină,

El frumos a citit a Slăbănogului pericopă,
Şi cum Domnul Cel Blând pe el a vindecat.
„Ia-ţi patul şi umblă!" a zis Domnul,

Şi cel greu bolnav la dumnezeiască poruncă
sănătos s-a făcut.
Dar Trifilie o greşeală-a făcut:

Cuvântul însemnând „pat" el altfel l-a zis,
înţelesul schimbând.
Sfântul Spiridon la sine-l cheamă şi-i zice:

„Fiule, diaconul meu drag, de ce schimbi tu
ale Sfintei Scripturi cuvinte sfinte?
Au nu ştii că ele de Domnul sunt rostite?
Din a Sa gură însuşi cuvântul „pat" a ieşit,
Iar tu zici „ culcuş", schimbând cuvântul Lui!
Fiule, Sfânta Scriptură insuflată de Sus este;
Deci ale ei cuvinte să le citim cum se cuvine.
Ale Scripturii cuvinte de putere sunt pline,
Iar omeneştile cuvinte sunt putrede şi slabe.
Patul omenesc acelaşi lucru nu-i
Cu culcuşul unui câine;
Deci fiule, zi, „Doamne, iartă-mă!"
Smeritul diacon Trifilie greşeala îşi vede,

Şi se pocăieşte cu ruşine şi cu amar.
Trifilie iertare a aflat cu ale Părintelui lui rugăciuni,

Cu rugăciunile puternice ale lui Spiridon,
De minuni făcătorul.
Cugetare
Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi

îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom
putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi
greşiţilor noştri?
Sfântul Spiridon a vândut odată o sută de capre unui negustor la preţul cu care
se învoiseră, şi a cerut negustorului să pună banii jos. Negustorul, ştiind că
Sfântul nu număra niciodată banii, a pus jos preţul pentru doar nouăzeci şi
nouă de capre, iar banii pentru a suta capră i-a tăinuit.
După aceasta, Sfântul Spiridon i-a numărat aceluia o sută de capre şi le-a
despărţit de turmele lui. Dar mânând negustorul împreună cu ciobanii lui turma
astfel "cumpărată", iată că una din capre se rupe de turmă şi se întoarce înapoi,
behăind.
Sfântul a alungat-o, dar ea s-a întors înapoi. Şi tot aşa, până când s-a văzut
limpede că acea capră nu vrea să rămână nici cum între caprele cumpărate.
Atunci s-a apropiat Sfântul Spiridon de negustor şi i-a şoptit la ureche aşa:
"Ascultă, fiule, capra aceasta nu în zadar se întoarce mereu înapoi la mine. Nu
cumva ai dosit preţul ei?"
Negustorul, ars de ruşine, şi-a recunoscut înşelătoria. De îndată ce a plătit banii

cuveniţi, capra a mers liniştită alături de turma celor cumpărate.
***
Altă dată în staulele de oi ale Sfântului Spiridon au năvălit nişte tâlhari. După ce
au apucat câte oi au vrut, ei au căutat să iasă din staul, dar o forţă nevăzută îi
ţintuia pe loc, făcându-i incapabili de vreo mişcare, în zori, Episcopul a venit să
caute de oile sale. Văzându-i pe tâlhari, i-a certat cu blândeţe şi i-a povăţuit ca
pe viitor să caute să-şi câştige agoniseala traiului din muncă cinstită, iar nu din
tâlhărit. Apoi a luat un berbece şi 1-a dăruit tâlharilor, zicându-le: "Luaţi-1 pe
acesta pentru osteneala voastră, să nu vă fi fost privegherea de toată noaptea în
zadar!" Apoi, i-a slobozit cu pace.
Cugetare din 13 iunie
Blândeţea şi bunătatea au împodobit pe sfinţii noştri şi le-au dat putere şi pricepere

în a nu răsplăti răului cu rău.
Când împăratul Constanţius, fiul împăratului Constantin cel mare, s-a îmbolnăvit la
Antiohia, el l-a chemat pe Sfântul Spiridon ca să se roage pentru el.
Sfântul Spiridon, însoţit de diaconul lui, Trifilie, au plecat din Cipru şi au sosit la
Antiohia, înaintea palatului imperial. Spiridon era îmbrăcat în straie sărăcăcioase.
El purta pe cap un fes simplu de lână, în mâini un toiag din lemn de palmier, iar la
piept un văsişor de lut conţinând untdelemn sfinţit de la candela ce ardea pururea
înaintea Sfintei Cruci (după cum obişnuiau în acea vreme să poarte creştinii de la
Ierusalim).
Astfel îmbrăcat şi pe de asupra ostenit de postiri, privegheri şi lunga călătorie,

acest mare sfânt nu-şi trăda prin nimic marele rang şi marea demnitate de episcop.
Când a voit să păşească în palatul imperial, una din gărzile împăratului, crezând că
este un cerşetor obişnuit, l-a lovit cu pumnul peste un obraz.
Iar blândul şi bunul ierarh i 1-a întors şi pe celălalt. Când, ajungând în cele din
urmă la împărat, Sfântul ierarh şi-a pus sfintele lui mâini peste capul lui, împăratul
s-a însănătoşit din boală care îl chinuia.
Înaltpreasfinţitul Ierotheos Vlachos, mitropolit de Nafpaktos - Sinaxar -
Sfântul Spiridon al Trimitundei
Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I

Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei la anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a
săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi mai cu seamă a
Sfântului Atanasie cel mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic: Tatăl, Fiul şi
Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină
din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât
Părinţii în Simbolul de credinţă.
În troparul Sfântului Spiridon este consemnat acest fapt: ”Soborului celui dintâi te-
ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane,
Părintele nostru”.
Sfântul Spiridon, luând o cărămidă, s-a rugat cu ardoare şi pământul, focul şi apa
din care era alcătuită s-au separat unele de altele, şi astfel a arătat taina Sfintei
Treimi.
1. Cercetând acest Sfânt Sinod Ecumenic, doresc să înfăţişez cele două tradiţii
teologice care s-au exprimat acolo pe durata discuţiilor.
Prima tradiţie era cea exprimată de Arie şi de cei de un cuget cu el, care
teologhiseau ”aristotelic”, folosind raţiunea şi speculaţia şi, în general, părerile lui
Aristotel. Potrivit lui Aristotel, orice provine din fire este supus necesităţii. Arie,
urmând această părere, susţinea că, dat fiind faptul că ceea ce este după fire este
supus necesităţii, înseamnă că Tatăl nu L-a născut pe Cuvântul din firea Sa, ci L-a
creat prin voinţa Sa şi prin urmare, Cuvântul este creatură, prima făptură a creaţiei.
A doua tradiţie era exprimată de Sfinţii Părinţi, avându-l în frunte pe Sfântul

Atanasie cel mare şi care teologhiseau ”precum pescarii”, precum Sfinţii Apostoli
care, deşi erau pescari analfabeţi, au ajuns să trăiască Cincizecimea şi ca unii ce
erau de Dumnezeu văzători, au văzut că ”Lumină este Tatăl, Lumină este
Cuvântul, Lumină este şi Duhul Sfânt” şi astfel au devenit teologi şi au mărturisit
că Fiul a fost născut de Tatăl după fire şi nu a fost creat după voinţă, şi de aceea
este Dumnezeu adevărat. Astfel, foloseau pasaje de la Proroci, de la Apostoli şi de
la Părinţii dinaintea lor, care erau de Dumnezeu văzători şi nu teologhiseau
filosofic.
Concluzia trasă a fost aceea că metoda teologiei nu este speculaţia, raţionalismul,
ci experienţa în Hristos. Părinţii Bisericii erau teologi empirici şi acelaşi lucru este
valabil şi pentru Sfântul Spiridon.
Este important de spus că Sinodul I Ecumenic a fost un Sinod la care au fost

convocaţi Părinţi care suferiseră asupriri şi mucenicie pe vremea prigoanelor, acest
Sinod a fost o ”adunare a mărturisitorilor”. Unuia îi lipsea un ochi, altuia o mână,
cel de-al treilea avea răni pe trupul său: ”adunare a mucenicilor” a fost Sinodul I
Ecumenic, iar Sfinţii Părinţi care au luat parte sunt ”răniţii dumnezeiescului Mire”.
De aceea, ei au mărturisit ortodox. Suferind martiriul [trupesc], au dat mai apoi şi
mărturia credinţei ortodoxe.
Asta înseamnă că teologia ortodoxă este empirică, nu speculativă, este expresie a

ascezei şi a experienţei, iar nu rod al intelectului.
Potrivit Sfântului Grigorie Teologul, Părinţii teologhiseau ”ca nişte pescari”, iar nu
aristotelic; în chip duhovnicesc, iar nu demonic; bisericeşte, iar nu negustoreşte;
spre folosul [sufletesc], iar nu spre făţărnicie”.
Şi potrivit definiţiei bine ţintite a Sfântului Grigorie Palama, ”cei care pătimesc
cele dumnezeieşti sunt sfinţii, iar nu intelectualii”.
2. Cele de mai sus ar trebui să ne arate ce anume este credinţa ortodoxă.
Dacă citim imnul credinţei cuprins în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol
Pavel, vom vedea că ea este empirică, nu intelectuală. Scrie Apostolul Pavel: ”Care
(toţi Sfinţii) prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit
făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul
sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors
taberele vrăjmaşilor pe fugă” (Evrei 11:33-34).
Această credinţă care biruieşte împărăţii, care astupă gurile leilor, care stinge
puterea focului etc. nu este una intelectuală, ci empirică, harismatică. Sfinţii nu au
biruit pe diavol şi stihiile lumii prin studiu intelectual, prin speculaţii, ci prin viaţa
lui Hristos pe care o aveau în ei întru Duhul Sfânt şi care le dădea putere. Prin
această credinţă a săvârşit Sfântul Spiridon minunile.
Sunt importante şi cele spuse de Sfântul Maxim mărturisitorul pe această temă.

Vorbind despre credinţă, el dă o definiţie surprinzătoare: credinţa este putere
relaţională şi legătură strânsă ”a desăvârșitei uniri celei mai presus de fire și
nemijlocite a celui ce crede cu Dumnezeu Cel crezut”. Sfinţii au dobândit
comuniunea cu Dumnezeu, iar noi urmăm credinţa lor, a Sfinţilor de Dumnezeu
purtători.
De asemenea, tot Sfântul Maxim vorbeşte despre această credinţă nefalsificată şi

neamestecată cu alte idei străine: ”Cel ce are credinţă nefalsificată în Hristos, are în
el în întregime toate harismele dumnezeieşti”. Fără credinţa nefalsificată nu poate
nimeni să mărturisească credinţa şi să sufere martiriul, nu are harisme şi nu se
poate mântui.
Pentru aceasta, Sfântul Maxim mărturisitorul povăţuieşte: ”Să păstrăm acest mare
şi primordial medicament al mântuirii noastre: adică buna moştenire a credinţei,
mărturisind cu sufletul şi cu gura plini de îndrăzneală, aşa cum ne-au învăţat
Părinţii noştri”.
Dacă cercetăm cu luare aminte acest pasaj, vedem limpede cum credinţa este
primul medicament al mântuirii; credinţa este bună moştenire pe care o primim de
la Părinţii dinaintea noastră şi trebuie să păzim acest leac, ca să ne tămăduim;
trebuie să o mărturisim cu sufletul şi cu gura, cu îndrăzneală şi curaj, aşa cum
făceau şi cum ne învăţau Părinţii noştri.
Dimpotrivă, potrivit Sfântului Maxim mărturisitorul, amestecarea credinţei
prorocilor, apostolilor şi Părinţilor cu părerile eterodocşilor care teologhisesc prin
raţiune, înseamnă trădarea credinţei. Scrie: ”Căci trădare este schimbarea credinţei
celei drepte a Lui şi cu privire la El (adică la Hristos) prin acceptarea unei
mărturisiri a heterodocşilor şi a unei învăţături care Îl vinde pe El, spre negarea
preasfântului Lui trup [luat] de la noi”.
Iubiţi fraţi, această credinţă vie o avea Sfântul Spiridon, pe aceasta o mărturisea,
prin aceasta făcea minuni, această credinţă l-a făcut Sfânt, această credinţă a făcut
din sfântul lui trup sfinte moaşte, aceasta l-a arătat Sfânt în Biserică şi pentru
aceasta este cinstit ca Sfânt. Suntem chemaţi să trăim credinţa ca viaţă, ca părtăşie
cu Dumnezeu. Lumea s-a săturat de vorbe goale, de verbalism teologic fără
măsură, lumea vrea oameni arzând de această credinţă vie, care să biruiască toate
duhurile vicleniei.
Desigur, trăim într-o perioadă de criză economică, pentru depăşirea căreia se

străduiesc conducătorii noştri politici, dar există şi o altă criză, criza credinţei
ortodoxe, falsificarea adevărului, secularizarea din Biserică şi în teologie. Astăzi se
surpă credinţa adevărată, însăşi viaţa Bisericii, aceea care face Sfinţi.
Cât se poate de actual este cuvântul lui Hristos: ”Dar Fiul Omului, când va veni, va
găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Cu siguranţă va găsi biserici,
construcţii, centre spirituale, dar va mai găsi El oare credinţa vie pe care o avea
Sfântul Spiridon şi prin care făcea minuni?.
Doresc să îi mulţumesc Înaltpreasfinţitului mitropolit al Pireului, kir Serafim, iubit

frate al meu în Hristos, care m-a invitat, pe mine şi pe mitropolitul Kifisiei, kir
Chiril, să participăm la praznicul Sfântului Spiridon şi mi-a dat bucuria de a vă
împărtăşi aceste gânduri. Înaltpreasfinţitul mitropolit al Pireului, kir Serafim, este
un iubit frate al meu, pentru că, dincolo de lucrarea filantropică pe care o
înfăptuieşte în Sfânta Mitropolia sa, mărturiseşte credinţa Prorocilor, a Apostolilor
şi a Părinţilor, credinţa Sinoadelor Ecumenice şi o face cu îndrăzneală şi curaj.
Mă rog ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, să ne dea putere, ca

să fim buni ucenici ai lui Hristos şi ai Sfinţilor şi să ne luptăm pentru Adevăr, într-
o epocă de minciună şi confuzie duhovnicească. Amin.
(Omilie ţinută la Biserica Sfântului Spiridon din portul Pireu de Înalt

Preasfinţitul Mitropolit de Nafpaktos, kir Ierótheos, cu ocazia praznicului
Sfântului Spiridon, 12 decembrie 2012.)
Sfântul ierarh Spiridon, făcătorul de minuni - puterea credinţei şi smereniei
Unul dintre cei mai aprigi apărători ai dreptei credinţe în perioada primului sinod
ecumenic de la Niceea a fost Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, pe
care Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi. Este aşezat la loc de cinste, pentru că
prin simplitatea sa a reuşit să-i aducă pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu,
vindecând patimile multora prin darul facerii de minuni cu care a fost învrednicit.
A fost prigonit în timpul împăratului roman Maximian, fiind arestat, apoi exilat. La
sinodul de la Niceea l-a cunoscut pe Sfântul ierarh Nicolae de care a fost foarte
apropiat. A săvârşit multe minuni prin care a ajutat pe cei ce erau în suferinţe şi în
lipsuri.
***
S-a născut în anul 270 în localitatea Askia din Insula Cipru, din părinţi simpli, iar
principala îndeletnicire a copilăriei sale a fost paşterea oilor. Sfântul Spiridon a
cunoscut taina nunţii, iar după ce a murit soţia sa (foarte devreme), a îmbrăcat
haina monahală, cheltuindu-şi averea pentru cei care erau în lipsă şi în nevoie.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, căci „vindeca tot felul de
boli, din cele cu anevoie de vindecat, şi izgonea duhurile rele numai cu cuvântul“,
Sfântul Spiridon a devenit păstorul spiritual al credincioşilor din cetatea
Trimitundei. A trăit în timpul marelui împărat Constantin, fiind un susţinător
neclintit al dreptei credinţe, pe care totdeauna a prezentat-o oamenilor nealterată,
făcând vii cuvintele Mântuitorului pentru cei ce erau în întuneric.
Participarea la Sinodul I Ecumenic de la Niceea

Aici, el i-a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără
prea multă ştiintă de carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filosof al vremii
de la arianism [1.Din încercări raţionale de a-L cunoaşte pe Creator, în vremea
Bisericii primare au luat naştere mai multe erezii, dintre care cea mai grea a fost
aceea a preotului Arie. El Îl socotea pe Dumnezeu-Fiul drept creatură a lui
Dumnezeu-Tatăl şi nu de o fiinţă cu Acesta.] la ortodoxie. El s-a apropiat şi i-a
zis: „Unul este Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, pe om din pământ l-a
zidit şi toate celelalte, cele văzute şi cele nevăzute le-a aşezat cu Cuvântul şi cu
Duhul Său. Pe Acel Cuvânt Îl credem noi că este Fiul lui Dumnezeu, care S-a
milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a
pătimit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat tot
neamul omenesc. Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să
răsplătească fiecăruia după vrednicie, şi-L credem că este de o fiinţă cu Tatăl, pe
scaun împreună-şezător şi asemenea cinstit. Acestea, astfel, le mărturisim fără
ispitire şi încercare şi nici tu nu îndrăzni să ispiteşti adevărul, pentru că el
covârşeşte toată înţelegerea ta şi este mai presus decât toată cunoştiinţa“.
Ca să-i dovedească filosofului unitatea Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a

făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga o cărămidă, şi invocând
numele Sfintei Treimi. Deîndată focul s-a ridicat în sus, apa a căzut pe pământ, iar
lutul din cărămidă a rămas în mâna lui. Toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de uimire,
iar filosoful nu mai avea cuvinte pentru a-l combate pe sfânt, în care lucra puterea
dumnezeiască, care a făcut să se împlinească cuvintele Scripturii:„Nu stă în
cuvânt Împărăţia lui Dumnezeu ci în putere“.
După o viaţă întreagă în care a slujit cu vrednicie Bisericii din Trimitunda, în
anul 348 d. Hr., la vârsta de 78 de ani, Sfântul ierarh Spiridon a trecut la
Domnul, fiind îngropat în Biserica „Sfinţii Apostoli“ din cetatea Trimitundei,
din Insula Cipru.
După ce saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul său pentru a-i
muta moaştele la Constantinopol. Atunci i-au descoperit trupul întreg, înconjurat
de o bineplăcută mireasmă de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. La căderea
Constantinopolului în mâinile turcilor, în 1453, sfintele sale moaşte au fost mutate
în Serbia, iar de aici un părinte din insula Corfu, Georgios Kalohairetis, le-a adus
în Grecia.
În prezent, moaştele Sfântului ierarh Spiridon se găsesc într-o biserică din

insula grecească Corfu, biserică aflată la 100 de metri de mitropolie, alături de
moaştele Sfintei Împărătese Teodora, prăznuită de Biserică în ziua de 11 martie
a fiecărui an.
Sfântul călător
Până şi astăzi, Sfântul lucrează pentru credincioşi prin sfintele sale moaşte. El este
cunoscut ca „Sfântul călător“, deoarece papucii săi de mătase se uzează şi sunt
înlocuiţi în fiecare an, de ziua prăznuirii sale.
(Una din perechile de încălţări ale Sfântului Spiridon, păstrate la catedrala cu

hramul Sfântul Spiridon din Worcester, Massachusetts)
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale sfântului dispar frecvent din
raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi făcând numeroase minuni.
El este ocrotitorul celor bolnavi, şi de aceea multe spitale îi poartă numele.
Există mai multe dovezi şi mărturii despre aceste călătorii pe care le face sfântul:
clericii şi credincioşii au observat adesea că, pentru perioade scurte de timp, trupul
sfântului lipseşte din raclă, iar atunci când sfântul revine, trupul său este cald şi
prăfuit. De asemenea, papucii Sfântului sunt schimbaţi în fiecare an, deoarece se
uzează, putându-se vedea pe ei urme de praf şi de iarbă. Pentru acest lucru, Sfântul
Spiridon a fost ales patronul cizmarilor. În timpul procesiunilor religioase, Sfântul
Spiridon este purtat în raclă stând în picioare.
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor, aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon
cu evlavie pentru ajutorul dobândit de la dânsul. Drept dovadă de cinstire,
veneţienii l-au îmbrăcat pe Sfânt cu veşminte cusute cu fir de aur, dar a doua zi au
găsit moaştele sale îmbrăcate în aceleaşi veşminte smerite, iar straiele pe care
aceştia i le dăruiseră erau lângă raclă.
La Ierusalim există o biserică cu hramul „Sfântul ierarh Spiridon“. Într-o zi, preoţii
l-au văzut pe sfânt în biserică, uitându-se prin una dintre ferestre. După ce a plecat,
pe geamul ferestrei a rămas imprimat chipul său.
(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea

Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos.
Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).
De patru ori pe an (1 noiembrie, 12 decembrie, Duminica Floriilor şi Sâmbăta

mare) sfintele sale moaşte sunt scoase în procesiune solemnă, pentru a aminti
intervenţiile sale minunate. Sunt zile sfinte pentru cei din Corfu şi ei se adună în
Piaţa Spianada şi pe străzile principale din oraş să-şi cinstească Sfântul.
Procesiunile sunt însoţite de numeroase orchestre, care merită văzute şi
ascultate.[...] Biserica Sfântul Spiridon a fost iniţial clădită în zona Sarocco a
oraşului Corfu, dar actuala structură a fost construită în 1590 în inima vechiului
oraş (Campielo). Biserica este tipică pentru construcţiile religioase din Insulele
Ioniene şi diferă mult de bisericile în stil bizantin din restul Greciei. Diferenţele
sunt observabile în interiorul bisericii, care este cel mai măreţ monument al
oraşului. Pictura stilizată bizantină lipseşte, fiind pictată în stil renascentist.
Tavanul este divizat în 17 secţiuni separate de rame aurite, iar tablourile reprezintă
scene din viaţa Sfântului şi din vieţile celor patru Evanghelişti.[...] Sfintele moaşte
sunt ţinute într-o raclă de argint din secolul al XIX-lea, aşezată în dreapta
Sfântului Altar.
Iconografie
Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 218;
minunile pp. 175-176, Sfântul Spiridon urmează a fi reprezentat ca “bătrân, cu
barbă lungă [înţepoşată], despicată [puţin] în două, purtând scufie, zice: “Încă
aducem ţie această slujbă cuvântătoare şi fără de sânge, şi cerem şi ne
rugăm…” (p. 151, mai ales când e reprezentat în ceata Sfinţilor ierarhi).
Mai este reprezentat în icoana Primului Sinod de la Niceea din anul 325, împreună
cu mulţi alţi ierarhi acolo de faţă. În mijlocul adunării este zugrăvit un filosof care
priveşte uimit, în timp ce Sfântul Spiridon, întinzând o mână spre acesta, strânge în
cealaltă mână o cărămidă din care ies foc (în sus) şi apă (care curge jos), ilustrând
astfel dogma Sfintei Treimi, anume cum este posibil ca Trei să fie Una (p. 218).
Dionisie mai dă indicaţii şi pentru ilustrarea a alte nouă episoade din viaţa şi
minunile Sfântului Spiridon (pp. 175-176 în ediţia românească).
“Împovăraţi de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare

aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de
nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele
noastre şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Acatist, condacul al 3-
lea).
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu
purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în
groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele
rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, prea sfinţite. Slavă Celui ce
te-a prea mărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămă-
duiri. (Tropar (glas 1) )
(Sursa: Orthodoxwiki.org.)
Mitropolitul Augustin de Florina ne vorbeşte la sărbătoarea Sfântului
Spiridon
“…Sfântul Spiridon s-a născut în Cipru la mijlocul secolului III d.Hr. Nu era dintr-
o familie bogată, slăvită şi oficială; era sărac şi agramat. Îndeletnicirea lui era cea
de păstor. Un păstor sfânt. Dar nu cumva păstori au fost şi Avraam, Iacob, Moise,
David şi alţi bărbaţi din Vechiul Testament? Nu cumva păstori au fost şi cei care în
sfânta noapte a Naşterii lui Hristos au auzit cântarea îngerilor: „Slavă întru cei de
sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace între oameni bunăvoire!”? Un păstor care
crede în Hristos şi trăieşte conform voii Lui celei sfinte valorează incomparabil
mai mult decât un aşa-zis om de ştiinţă şi înţelept care nu crede în nimic şi trăieşte
contrar voii lui Dumnezeu.
Un păstor sfânt a fost Sfântul Spiridon. Îşi deschidea staulul, îşi lua oile, le
conducea la livezi pline de verdeaţă şi la izvoare cristaline şi găsea timp să
privească şi lucrurile lui Dumnezeu, să-L laude în cântări şi să-L slăvească pe
Dumnezeu. Natura era pentru Sfântul Spiridon o carte plină de minunate icoane şi
în fiecare zi, aşa cum ea era deschisă înaintea lui, o studia. Şi văzând toate
frumuseţile pe care le-a creat Dumnezeu, spunea şi el ca David: „Cât s-au mărit
lucrurile Tale, Doamne; toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103, 24).
Sfântul Spiridon s-a căsătorit cu o fată îmbunătăţită şi a întemeiat o familie

creştină. Dobândise o fiică, pe care au numit-o Irina. Dar aleasa lui soţie a murit de
tânără şi Sfântul Spiridon a rămas văduv la o vârstă tânără. N-a vrut să se
căsătorească din nou. Se consacrase de-acum şi mai mult lui Dumnezeu. Casa lui
era ospitalieră. Spiridon îl ajuta pe fiecare sărac şi îl mângâia pe fiecare nenorocit.
Rugăciunea lui făcea minuni. La sfântul păstor alergau toţi şi, de aceea, când o
Episcopie a Ciprului, Trimitunda, a rămas văduvă (fără episcop), popor şi cler, toţi,
bărbaţi, femei şi chiar copii, au strigat: Pe Spiridon îl vrem episcop! Şi Sfântul
Spiridon în urma cererii clerului şi poporului a fost hirotonit preot şi episcop. Şi
aşa cum ucenicii lui Hristos din pescari de peşti au devenit pescari de oameni, aşa
şi Sfântul Spiridon, din păstor de oi necuvântătoare a devenit păstor de oi
cuvântătoare, păstor al Bisericii. Grijile lui erau de-acum mari. Dar cu ajutorul lui
Dumnezeu Sfântul Spiridon şi-a îndeplinit toate îndatoririle arhiereşti şi a devenit
un model şi un exemplu de bun păstor. Arma lui era rugăciunea. Nu doar în
biserică, ci şi în afara ei se ruga cu credinţă şi cu lacrimi, şi Dumnezeu asculta
rugăciunile acestui sfânt episcop al Său şi aveau loc minuni mari în întreaga insulă.
De la o margine la alta a ei se auzea numele Sfântului Spiridon.
Sfântul Spiridon a fost numit „făcător de minuni”, pentru că a făcut minuni.

Minuni a făcut în anii de demult, minuni în anii de mai de-aproape de noi, minuni
face şi astăzi. Dintre toate minunile lui vom istorisi aici 4-5.
***
În Cipru, pe vremea sfântului, trecuse multă vreme de când nu mai plouase.
Groaznică secetă. Izvoarele secau. Pământul crăpa de uscăciune. Copacii se
uscau. Animalele mureau. Oamenii sufereau groaznic. Se gândeau să plece din
insulă şi să se ducă în altă parte. Atunci, l-au rugat pe Sfântul Spiridon să facă o
rugăciune. Şi Sfântul Spiridon împreună cu poporul a făcut o procesiune. Au
ieşit pe ogoare şi L-au rugat pe Hristos. Şi cerul s-a umplut de nori. Peste puţin
timp a căzut ploaie; o ploaie, care a adăpat tot Cipru. Asta a fost o minune.
***
Altă minune. A făcut-o nu în insulă, ci în Niceea din Asia Mică, când a avut loc
primul Sinod Ecumenic. La Sinod, împreună cu alţi episcopi, a fost şi Sfântul
Spiridon. Ereticul Arie îşi deschisese gura, ca să-L hulească pe Hristos, spunând
că nu este Dumnezeu, ci om. Ceilalţi ierarhi respingeau erezia cu cuvântul şi
demonstrau că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Dar Sfântul Spiridon printr-o
minune pe care a făcut-o a demonstrat că într-adevăr Hristos este adevăratul
Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi. Astfel, păstorul din Cipru a închis
gura lui Arie, care credea că prin falsa lui filosofie ar putea să-L dărâme pe
Hristos de pe tronul Dumnezeirii.
***
A treia minune. Un sărac s-a dus la Sfântul Spiridon şi i-a cerut ajutor. Sfântul
Spiridon n-avea nimic să-i dea în ziua aceea; tot ce avusese împărţise altor
săraci. Săracul l-a rugat cu lacrimi în ochi să-l ajute. La un moment dat, Sfântul
Spiridon vede în ţarini un şarpe. Îşi face rugăciunea şi şarpele se transformă în
aur. A luat şarpele şi i l-a dat săracului cu rugămintea de a i-l aduce înapoi când
n-o să mai aibă nevoie de bani.
***
A patra minune. Într-o zi, când Sfântul Spiridon slujea Sfânta Liturghie singur
în biserică, cei ce intraseră în biserică au auzit voci îngereşti. Când sfântul a
ieşit în Uşile Împărăteşti şi a spus „Pace tuturor!”, au auzit psalmodiind îngerii:
„ Şi duhului tău”.
***
Să amintim şi o ultimă minune. O femeie a venit la sfântul şi l-a rugat să-i
înapoieze un lucru preţios pe care-l dăruise spre păstrare fiicei lui. Dar unica lui
fiică, Irina, murise, iar sfântul nu ştia unde ascunse fiica lui acel lucru străin. S-
a dus deci – zice sinaxarul – la cimitir, a stat deasupra mormântului fiicei lui şi a
întrebat-o unde ascunsese lucrul străin. Şi din mormânt a răspuns fiica lui şi a
spus tatălui ei unde ascunsese ceea ce-i dăduse femeia. Apoi, a spus fiicei lui:
Adormi, copilul meu, până în ziua celei de-a doua veniri a Domnului.
Şi nu sunt doar acestea minunile pe care le-a făcut Sfântul Spiridon; sunt şi altele
multe. Şi până astăzi continuă să facă minuni.
Sfântul Spiridon a fost făcător de minuni. Însă sunt mulţi care nu cred în minunile
sfinţilor. Dar oare cred în minunile lui Hristos? Şi de vreme ce aceşti oameni nu
cred în minunile lui Hristos, cum să creadă în minunile sfinţilor? Sau credem în
Hristos, sau nu credem! Cine nu crede este orb şi nu vede nimic. Dar oricine crede
în Hristos nu se îndoieşte de ceea ce a spus Hristos. A zis Hristos: „Oricine va
crede în Mine, va face nu doar cele pe care le fac Eu, ci prin puterea Mea va
face şi alte lucruri mai mari” (Ioan 14, 12).
Necredincioşilor! Da, Hristos este adevăratul Dumnezeu. Hristos trăieşte şi împă-

răţeşte, iar prin sfinţi a făcut, face şi va face minuni până la sfârşitul veacurilor.
Aşadar, slavă lui Hristos pentru toate minunile! Tocmai de aceea la sfârşitul
troparului Sfântului Spiridon se spune: „Slavă lui Hristos, Celui ce Te-a slăvit pe
tine, slavă Celui ce Te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine
tuturor tămăduiri”. “
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei noi Ierarhi”, sursa:

„Myripnoa anthi”)
Sfântul Atanasie din Paros - Judecata cerului - Minunea înfricoşătoare şi ne
mai auzită a făcătorului de minuni Spiridon
Sfântul Atanasie din Paros - Judecata cerului adică Minunea înfricoşătoare a

marelui făcător de minuni Spiridon, prin care a zădărnicit dorinţele papistaşilor
uneltitori, nepermiţându-le să construiască un altar în sfânta biserică lui din
Kerkira
„După judecata cerului nu mai pot avea loc nici discuţii în contradictoriu
(dispute), nici nu mai poate să mai rămână vreo îndoială referitor la catolici. În
mod clar, de netăgăduit, catolicii sunt de lepădat, excluşi, vrăjmaşi şi străini de
Dumnezeu şi de sfinţii Săi. Făclia aprinsă a Sfântului Spiridon demonstrează
nimicnicia oricărui silogism.”
Bine este a-L slăvi pe Domnul şi a lăuda numele Lui, arătând cu cinste cuvintele
lucrării lui Dumnezeu; astfel i-a învăţat Rafail, îngerul lui Dumnezeu, pe
fericitul Tobit şi pe întreaga lui familie iubitoare de Dumnezeu; şi astfel trebuie
să facă toţi cinstitorii de Dumnezeu, adică să Îl binecuvânteze pe Dumnezeul cel
preaînalt şi să mărească preasfântul Său nume, vestind cu bucurie şi cu cinste
lucrările Lui preamărite şi minunate, pe care El, Domnul cel iubitor de oameni,
le lucrează în fiecare neam spre binele nostru, al celor nevrednici. Şi cu siguranţă
că a face aceasta este un lucru bun, precum a zis îngerul, pentru că este şi drept şi
mântuitor: este drept, pentru că noi, făpturile cele înţelegătoare, suntem datori,
pentru că ni se face bine în chip minunat, să Îi aducem Binefăcătorului nostru
ceresc mulţumirea noastră, nu prin tăcere, lucru care ar fi nevrednic, ci preamărind
şi vestind pretutindeni, prin slavoslovii ce I se cuvin lui Dumnezeu prin imne,
lucrările Lui înfricoşătoare, mai presus de fire şi de cuvânt; este mântuitor, pentru
că minunile vestite ale lui Dumnezeu uimesc orice minte şi înţelegere şi, prin
urmare, provoacă şi aduc în sufletele oamenilor şi frica de Dumnezeu şi grija
pentru viaţa creştină şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu
pentru cei care nu au inima împietrită, nici nu sunt întru totul insensibili. Cu
aceeaşi intenţie şi pentru acelaşi scop a scris şi văzătorul de Dumnezeu Moise
cântarea aceea de biruinţă, când i-a văzut pe egipteni înecaţi în apele Mării Roşii,
cântând cu uşurare (mulţumire) de biruinţă: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă
S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!”, învăţând prin aceasta nu
numai pe poporul de atunci al lui Israel să fie recunoscător Dumnezeului părinţilor
lor, pentru că El şi nu altul, în acel mod atât de neînţeles, i-a eliberat din mâinile
tiranice ale egiptenilor, dar a vrut să arate lumii întregi, prin aceeaşi cântare,
transmiţând şi generaţiilor viitoare acest document, lucrarea minunată cu totul
nemaiauzită şi cu adevărat vrednică de pomenire a mâinii atotputernice. Desigur,
acest Dumnezeu al tuturor îi porunceşte categoric lui Moise - şi prin gura lui
tuturor evreilor - să nu treacă sub tăcere şi să uite minunatele lucrări ale lui
Dumnezeu, ci neapărat să îi înveţe pe fiii şi pe fiicele lor că „cu mână puternică şi
cu braţ înalt ne-a scos Domnul din pământul Egiptului” ca să înveţe, zice, şi
aceia să se teamă de Dumnezeu şi din nou.
După aceasta, atunci când Iisus al lui Navi l-a învins pe Amalec, „scrie aceasta
spre amintire într-o carte”, a spus Domnul lui Moise, „şi spune-i-o lui Iisus al lui
Navi” iar după aceasta, la porunca lui Dumnezeu au ieşit preoţii la râul Iordan,
purtând cu ei Sfântul Chivot şi dintr-o dată, o, înfricoşătoare minune, apele râului
din amonte s-au oprit, în vreme ce apele din aval s-au scurs până în mare; şi a
trecut poporul întreg cu picioarele uscate dincolo, iar pe când încă Chivotul era în
Iordan şi râul era fără apă, Dumnezeu i-a poruncit lui Iisus Navi să ia din râul
secat douăsprezece pietre mari, fiecare cât putea un om să ridice şi să le aibă
împreună cu ei, spre veşnică aducere aminte a acelei minuni atât de ieşite din
comun.
Ce anume să mai aleg a spune din atât de multele lucruri pe care le zice Sfânta
Scriptură? Zic pe scurt şi în general că voia lui Dumnezeu a fost întotdeauna şi
pretutindeni a se scrie şi a se vesti toate minunile Lui, spre a deveni pentru toţi
subiect de iubire de Dumnezeu şi de purtare plăcută lui Dumnezeu: astfel s-au scris
toate lucrările minunate pe care le-au făcut profeţii dumnezeieşti de-a lungul
timpului, astfel au fost consemnate în Sfânta Evanghelie toate cele pe care cu
cuvântul Lui cel atotputernic le-a săvârşit Dumnezeu-Omul Iisus; astfel
dumnezeiescul istorisitor Sfântul Luca cu cea mai mare sârguinţă ne-a istorisit
minunile celor împreună cu el Apostoli şi astfel, prin imitare, generaţiile următoare
ne-au lăsat scrise lucrările minunate şi mai presus de fire ale mucenicilor şi ale
cuvioşilor, însă nu toate, pentru că numărul lor este infinit, ci foarte multe.
Aşadar, pentru că a propovădui minunile lui Dumnezeu e un lucru şi drept şi
mântuitor şi arată voia Lui, de aceea, fraţi creştini, vin să istorisesc iubirii voastre
binefacerea minunată şi extraordinară pe care Domnul iubitor de oameni, acum,
în secolul nostru a săvârşit-o pentru noi, prin Sfântul Spiridon, prin acest
slujitor al credinţei mare făcător de minuni şi credincios; este cunoscut
îndeobşte de toţi că acest mare sfânt nu încetează, ci mereu săvârşeşte în insula
Kerkira lucruri mari şi minunate şi acest lucru este deja o certitudine, însă
minunea care le întrece pe toate şi încununează, ca să spun aşa, minunile Sfântului
Spiridon, căreia pe drept nu trebuie să i se spună doar minune, ci minunea
minunilor sau ca să spun mai bine şi mai corect, trebuie să se numească Judecata
Cerului, acea minune, zic, este distrugerea foarte neobişnuită a catolicilor
preaticăloşi, prin care (zic aceasta şi sufletul meu tresaltă) i-a izgonit pe bună
dreptate din sfânta lui biserică, când au hotărât şi aproape că au ajuns să o întineze
prin altarul lor cel spurcat.
Această minune este foarte mare şi cu toate acestea este cunoscută de puţini, căci
nu este tipărită, de aceea eu, mişcat de râvnă dumnezeiască, am hotărât să o fac
cunoscută tuturor cu ajutorul tiparului şi, deci, vreau să o descriu cât mai bine şi
mai exact, pe cât îmi este cu putinţă, pentru a-i mişca pe toţi iubitorii de Dumnezeu
să slăvească şi să mulţumească adevăratului Dumnezeu şi acestui slujitor
credincios al Său, Sfântul Spiridon. Adică vreau să istorisesc mai întâi ceea ce se
află scris în manuscrisul netipărit, iar în al doilea rând să analizez cu toată precizia
care este posibilă întâmplările respective, care o situează în toate felurile mai
presus de orice săgeată blasfemiatoare şi de orice gură nedreaptă; de aceea să nu
pară ciudat că o astfel de catastrofă atât de mare a rămas până astăzi nepublicată:
căci cei care aveau datoria să o facă publică prin tipăriri se află sub stăpânirea celor
care au păţit asemenea ocară, aşa că nu este posibil să trâmbiţeze cu mândrie
această minune de biruinţă asupra stăpânitorilor lor. Însă trâmbiţăm noi, cei de
aceeaşi credinţă şi fraţi cu ortodocşii din Kerkira, care ne aflăm în grija lui
Dumnezeu, departe de temerile acelora şi împreună cu regele-profet David strigăm,
zicând: „auziţi acestea toate popoarele, uniţi-vă toţi cei ce locuiţi în lume”; veniţi
şi vedeţi lucrările lui Dumnezeu; veniţi şi vedeţi cât e de înfricoşător în hotărâri
pentru fiii oamenilor; cum şi din ce cauză, veniţi şi ascultaţi şi vă voi povesti vouă.
Capitolul I - Cuprinzând relatarea minunii
După eliberarea oraşului Kerkira de asediul agarenilor, prin ocrotirea făcătorului de

minuni Spiridon, eliberare care s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul de
atunci Andrei Pizani, comandant general al Kerkirei, a vrut să aducă o răsplată de
mulţumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertăţii şi s-a sfătuit cu
teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut şi
bine primit de către sfânt. Acela i-a răspuns că este un lucru foarte bun şi divin să
construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte
scumpă, pentru a se face acolo înăuntru în continuare şi o liturghie catolică şi
pentru ca „Excelenţa ta să asculţi liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te
vei duce acolo”. Comandantului i-a plăcut sfatul teologului şi de îndată a poruncit
să se pregătească materialul de construcţie. Însă, înainte de a pregăti materialul, i s-
a părut potrivit să îi cheme pe preoţi şi pe cei care aveau grijă de sfintele moaşte
ale Sfântului Spiridon, pentru a primi de la ei încuviinţarea pentru aceasta. Aceştia,
de îndată ce au auzit un lucru atât de neaşteptat, i-au răspuns într-un singur cuget
că aceasta nu este nimic altceva decât o inovaţie foarte dăunătoare şi de aceea nu
au vrut în nici un fel să încuviinţeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios
că, din moment ce el conduce totul şi neţinând seama de ei, vrea să i se
împlinească voia şi porunceşte să fie adunat fără întârziere materialul lângă
biserica sfântului. Au fost adunate, aşadar, acolo: var, ghips, marmură şi o placă de
marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă.
În acea noapte comandantul vede în vis un om îmbrăcat ca un monah, care îi

spune: „De ce mă deranjezi şi de ce îi tulburi pe nedrept pe fiii mei? Să ştii că
ceea ce ai stabilit să faci nu îţi este de folos”.
Făcându-se ziuă, l-a chemat pe teologul lui, adică pe cel care îi dăduse un astfel de
sfat, în camera lui, şi i-a relatat cu exactitate visul din timpul nopţii. Acela i-a
răspuns că noi creştinii nu suntem datori, în nici un fel, să credem visele, nici să le
acceptăm întru totul ca lucruri adevărate. „Desigur că trebuie să te gândeşti,
stăpâne, că visul acesta este o ispită clară a diavolului, prin care încearcă
inamicul celor buni să se distreze şi să împiedice o lucrare atât de evlavioasă.”
Convins de cuvintele teologului lui, comandantul s-a liniştit. În noaptea

următoare, comandantul îl vede din nou în vis pe acelaşi monah că îl ameninţă
în mod vehement, zicându-i: „Să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îţi
va părea rău şi nu îţi va fi de nici un folos”. Fiind înfricoşat şi înspăimântat
comandantul de această ameninţare, nu a mai aşteptat să se facă ziuă, ci atunci
imediat l-a chemat pe teologul lui, i-a relatat vedenia cu exactitate, i-a înfăţişat
teama din inima lui şi i-a spus că e stăpânit de o aşa de mare frică încât nu
îndrăzneşte să săvârşească această lucrare. Atunci teologul, întărindu-şi cuvântul
cu hotărâre, după cele înfăţişate de comandant, i-a spus: „Stăpâne, dacă vei
renunţa a săvârşi o lucrare sfântă pe care ai hotărât să o faci, nu te prezinţi lumii
ca gândind drept (cum se cuvine), căci crezi în vise venite din lucrarea diavolului”.
Căpătând deci curaj comandantul prin aceste cuvinte şi făcându-se zi (era în 11
noiembrie 1718) s-a dus la biserica sfântului ca să se închine, urmat fiind el de
întreaga curte, de toţi slujitorii lui şi de primarul şi de inginerul public, ca să
măsoare locul în lungime, lăţime şi înălţime pentru construirea altarului lui. Atunci
cel mai bătrân dintre preoţi, Marinos Vulgaris Sakelarios, fiind prezent şi
protopopul care era atunci în funcţie, Spiridon Vulgaris, a stat înaintea
comandantului şi cu voce smerită l-au rugat toţi să nu facă o astfel de inovaţie, căci
nu poate fi plăcută sfântului. Însă acesta, auzind şi mâniindu-se, i-a ameninţat cu
multă furie că dacă nu ascultă de voia lui şi nu se liniştesc, îi va trimite în lanţuri la
Veneţia, ca să îi arunce în închisoare şi să nu mai vadă deloc soarele. „Eu, a zis, nu
am de gând să fac o inovaţie, ci să fac un altar, lucru care e sfânt şi plăcut lui
Dumnezeu.”
Deznădăjduiţi şi înfricoşaţi foarte de ameninţări, preoţii şi cei ce aveau grijă de

sfintele moaşte şi ceilalţi ortodocşi, care nu erau puţini, s-au încredinţat puterii
dumnezeieşti. Şi, deschizând ei sfânta raclă a Marelui Părinte, i-au cântat
paraclisul, vărsând lacrimi fierbinţi ca să împiedice planul cel rău al
comandantului. Pe la miezul nopţii, când începea a 12-a zi a lunii noiembrie, în
care urmau să intre meşterii să lucreze, iată au început tunete şi fulgere succesive.
Atunci paznicul cazărmii Monezion a văzut un monah cu o făclie aprinsă în

mână apropiindu-se de el. Paznicul, conform regulamentului l-a întrebat o dată şi
încă o dată „Cine eşti tu? Şi unde te duci?” Şi, pentru că nu a primit nici un
răspuns, a tras piedica armei ca să îl omoare. Atunci monahul îndată a răspuns:
„Eu sunt Spiridon”. Şi de îndată ce a spus aceasta, l-a apucat de mână şi l-a
aruncat afară la aşa numita Spianada al oraşului Kerkira (Corfu), aproape de
biserica Răstignitului. Acolo s-a trezit drept, în picioare, precum era cu puşca lui.
Şi îndată după aceasta a luat foc depozitul cazărmii Monezion şi această explozie a
distrus toate clădirile care era înlăuntrul Castelului şi palatul comandantului şi toate
cele din el. Iar comandantul a fost găsit mort sub două grinzi, care l-au sugrumat ca
şi cum ar fi fost menite să săvârşească acest lucru. Iar teologul a fost găsit în afara
zidurilor cetăţii, în groapa în care se scurg şi se usucă toate murdăriile haznalelor
oraşului, având în mână ruşinea trupului lui, primind un preludiu vrednic al plăţii
pentru sfatul lui cel bun şi pentru conduita lui excelentă. Au murit atunci şi mulţi
bărbaţi şi femei, din slujba comandantului şi din afara ei, cam nouă sute de suflete.
În acelaşi timp s-au mai întâmplat încă două semne înfricoşătoare.
Mai întâi: comandantul atârnase ca dar o candelă mare de argint în faţa sfintelor
moaşte, iar această candelă în aceeaşi noapte a dezastrului a căzut jos pe podea şi
i s-a distrus suportul, cu toate că era atârnată de un lanţ foarte puternic – nici una
din multele candele care erau atârnate acolo, nepăţind nimic. Se vede şi astăzi
urma incidentului petrecut cu candela, adică cu suportul ei. După ce a fost găsită
căzută, ea a fost agăţată din nou mai târziu şi rămâne mărturisitoare cu voce
tăcută a evenimentului.
În al doilea rând: în acel ceas şi în momentul acela (după cum au confirmat mai
târziu cei care au cercetat aceasta) o săgeată de foc, adică un trăsnet, a lovit
tabloul comandantului din Veneţia şi l-a făcut scrum, fără să păţească ceva rău
vreun alt lucru din casă. Acest eveniment fraţii lui care erau acolo şi rudele lui şi
ceilalţi catolici laici şi clerici imediat l-au interpretat ca fiind de rău augur pentru
comandantul însuşi. Iar şeful conducerii administrative veneţiene, episcopul catolic
şi alţi oameni bogaţi şi simplii cetăţeni, câţi locuiau în oraşul Kerkira (unde este şi
palatul episcopului catolic şi ale multor altora), toţi aceştia, zic, au dat poruncă să
fie ridicate din biserica sfântului materialele adunate acolo despre care am vorbit
înainte şi celelalte materiale pe care le pregătiseră, printre care şi placa pentru
Sfânta Masă, aducându-le le-au depozitat spre cinstire la Domo. Cu alte cuvinte în
biserica propriei lor Mitropolii, în aşa-numitul Altar mare. Acolo se poate vedea că
e aşezată jos, pe o parte, până astăzi. Căci soldatul, adică paznicul garnizoanei
Monezion, făcându-se ziuă, a strigat entuziasmat cu voce mare şi a vestit zicând că
Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari şi înfricoşătoare şi cu uimire povestea
întreaga întâmplare; catolicii, nesuportând ruşinea, după trei zile l-au trimis în
Italia.
Aceasta e relatarea înfricoşătorului şi colosalului eveniment săvârşit în oraşul

Kerkira de către apărătorul lui grabnic ascultător şi prea sfântul Spiridon al
întregii Bisericii Soborniceşti. Acum trebuie să cercetăm în amănunt şi cu grijă
aceste evenimente, prin care devine indiscutabil, pentru a nu putea vrăjmaşii
adevărului să pălăvrăgească spunând că s-a petrecut din întâmplare incendierea
depozitului, în urma căreia comandantul şi cei de lângă el au murit.
Capitolul al II-lea - Că explozia depozitului a fost

cu adevărat lucrare a cerului
Atât pentru ortodocşii care locuiesc în insula Corfu, cât şi în insulele din
împrejurimi, adică în Kefalonia, Zakintos, Sfânta Mavra şi celelalte şi chiar şi
pentru toţi locuitorii Epirului Greciei, care se învecinează cu această insulă (Corfu)
nu avem nici o îndoială că toţi sunt informaţi şi convinşi întru totul că acea
distrugere a cetăţii nu s-a petrecut din întâmplare, ci din pedeapsa cerului. Toţi cred
cu tărie aceasta şi o vestesc cu gura lor ortodocşilor străini care trec pe acolo şi îi
aduc în Domo de dragul istorisirii şi cu bucurie le arată pe ascuns cu degetul placa
aşezată acolo în altar. Aşadar, întreaga noastră luptă este nu numai să facem
publică minunea tuturor fraţilor noştri creştini, ci şi să dovedim că într-adevăr este
minune şi cea mai mare dintre minuni, nu pentru ortodocşii înşişi, care cu
recunoştinţă şi cu suflet smerit vor să o primească şi vor să Îl preaslăvească pe
Domnul, ci pentru acei insolenţi care uşor se obrăznicesc şi se împotrivesc
adevărului şi lucrărilor Sfântului Duh. Aşadar, este nevoie mai întâi să descriem,
pe cât este posibil, aceste locuri, cum arată. Apoi, pentru o mai mare claritate a
celor spuse vrem să publicăm şi planul acestor locuri, aşa cum se mai păstrează în
amintirea noastră şi pe care le-am vizitat de dragoste de a învăţa.
Oraşul insulei Kerkira localnicii îl numesc hora (n.n. - în insulele ionice şi în

Marea Egee hora este denumită capitala insulei, acolo unde este centru admi-
nistrativ). Cu acest nume apare propriu-zis acest oraş, deosebindu-l de Varusia şi
de Castelia, care se află în afara lui. Hora, precum îi spun ei, în vechime nu avea
ziduri. Cea de azi este înconjurată de ziduri foarte puternice, precum o confirmă şi
geograful Meletie. Se află în partea nordică, faţă în faţă cu Epirul. În ea locuieşte
majoritatea poporului, atât greci cât şi italieni. Ceilalţi locuiesc în afara Varusiei,
unde sunt două cartiere: Garitsa spre est şi Manduki spre vest. În hora este şi
biserica sfântului şi Mitropolia apusenilor. Acolo este Spianada, de care aminteşte
relatarea (minunii). Acolo se află şi biserica Răstignitului menţionată mai înainte,
construită acolo unde încep casele, venind dinspre Spianada pe drumul principal al
oraşului. Spianada se întinde în lungime pe o distanţă mare, de la est la vest. Şi
lăţimea ei este mare, întinzându-se de la casele horei până la zidul de cetate dinspre
nord. Este atât denivelat, cât şi plat, aproape că reproduce suprafaţa matematică.
Aşadar, întreaga hora este, aşa cum spuneam, înconjurată cu zid foarte puternic.
Acesta este udat în partea de nord de mare, căci se află între insulă şi Epirul de vis-
a-vis. În locul acesta al horei, adică în nord aproape de hora se află un ostrov, din
care se înalţă la o înălţime considerabilă două vârfuri şi se spune că de la aceste
două vârfuri şi-a luat numele şi insula întreagă - Vârfuri (Κορυφαί sau Κορυφοί -
de unde provine numele Corfu - n.n). Acest ostrov nu este pustiu: este chiar o
fortăreaţă. Acest ostrov nu e pustiu, ci este foarte populat.
Aceasta (fortăreaţa) pentru vrăjmaşi pedeştri are de jur împrejur cel mai puternic
zid de cetate, marea de o adâncime considerabilă. Cu privire la vrăjmaşii de pe
mare, ostrovul este înconjurat de un zid foarte puternic şi foarte înalt. Fortăreaţa se
numeşte de toţi Citadela, adică oraşul sau, ca să zicem mai corect, acropole. La
vreme de pericol promite în acest fel că este de necucerit. De aceea acolo înăuntru,
la subsolul celor două piscuri, este depozitul întregii garnizoane Monezion şi de
acolo comunică cu Kastelia şi cu turnurile (n.n. - e vorba de mine subterane care
comunică între ele şi suprafaţa lor e cât tot oraşul vechi.)
Poarta acestui depozit întotdeauna este păzită, zi şi noapte, conform regulamentului

european, de un soldat anume, adică de un ostaş. Înăuntru este şi generalaton, adică
palatele comandantului şi ale multor altor ofiţeri. Aşadar, zidul horei se află la o
aruncătură de piatră de zidul acropolei. Între ele se află marea, care le şi desparte
(n.n. - în două părţi distincte). În acropole oamenii intră şi ies pe un pod de lemn,
pe care jos (n.n. - când e coborât) îl susţin nişte coloane construite, late cât este şi
podul. Până la un anumit moment din noapte există permisiunea să intre şi să iasă
oamenii, dintr-o parte în alta şi înapoi, după trebuinţa lor. Venind ora stabilită, se
închid porţile, şi ale acropolei, şi ale horei. Se închid, conform regulamentului şi
obişnuinţei europene, într-atât încât mai târziu să fie imposibil să intre sau să iasă
cineva. Ştiind acestea, adică după ce am descris locurile şi precum se văd ele în
schiţă, cum să se găsească un piroman cu atâta tupeu şi, prin urmare, cine să
îndrăznească să numească întâmplătoare o astfel de lucrare înfricoşătoare, pe
care o înconjoară atâtea alte minuni şi să o prezinte pretutindeni ca o acţiune
înfricoşătoare a cerului?
Cu toate acestea, să zicem pentru moment că din întâmplare şi nu din mânie

dumnezeiască a căzut fulgerul în Monezion. Soldatul cum a ajuns în Spianada?
Cum de şi-a părăsit postul şi nu şi-a făcut datoria, când ar trebui să primească
pedeapsa cu moartea cel care ar lipsi măcar pentru o clipă sau pentru un motiv de
la datoria lui? Dar şi cum a fost posibil de altfel să se întâmple într-un moment, cu
alte cuvinte la miezul nopţii, când porţile celor două fortăreţe erau închise cum
trebuie şi cu cea mai mare siguranţă? Mă gândesc ce ar putea răspunde cel
învinuit? Că pământul cutremurându-se, l-a aruncat acolo, precum se întâmplă
adesea cu explozibilul atunci când sunt aruncate departe pietre mari? Chiar şi aşa,
dar cum a rămas şi viu? Este aproape cu neputinţă, în primul rând, de la acea
zdruncinare foarte puternică a pământului să poată rămâne viu; în al doilea rând, să
fie aruncat pe o astfel de distanţă, care poate să fie mai mare de o milă şi să poarte
şi arma pe umărul lui, cum voia să i se întâmple fără minune un astfel de lucru
vrăjmaşului?
De ce numai candela comandantului a căzut pe pardoseală, cu toate că era agăţată

de un lanţ puternic, precum este ea şi se vede şi azi? Cred că vrei pe ortodocşi prin
aceasta să îi calomniezi, cum că ei au făcut această uneltire, aflând de catastrofa
întâmplată comandantului. Însă nu îşi are locul în nici un caz o astfel de calomnie
amară. Pentru că, mai întâi, au văzut căzută candela în timpul utreniei şi, făcându-
se ziuă, au aflat de moartea comandantului. Şi apoi, ce ar fi câştigat dacă ar fi
aruncat jos candela eu nu pot să înţeleg. În fine, ce altceva îţi rămâne să mai
calomniezi? Îndrăzneşti să spui oare că şi incendierea tabloului comandantului din
Veneţia s-a petrecut din întâmplare? Însă cu adevărat o aşa de mare obrăznicie şi
atâta ingratitudine respingătoare faţă de semne atât de evidente cu nimic nu se
deosebeşte de a spune că toate acestea sunt minciuni şi chiar inexistente. Însă nu,
nu sunt minciuni. Explozia şi toate celelalte au avut loc cu siguranţă şi acest lucru e
mărturisit de vocea comună a locuitorilor din Kerkira care le-au şi văzut şi au trăit
acele momente de groază. Şi după aceştia aceste evenimente sunt confirmate la
unison de locuitorii insulelor vecine şi de vecinii din Epir. Aşadar, să fie clar că a
avut loc explozia şi toate celelalte, de nevoie trebuie să mărturisim că toate acestea
au constituit lucrări ale puterii dumnezeieşti.
Pentru că sunt aşa de multe, adică:

 în primul rând explozia depozitului,
 în al doilea rând mutarea soldatului,
 în al treilea rând căderea candelei,
 în al patrulea rând arderea tabloului din Veneţia, în acelaşi timp,
 în al cincilea rând modul în care a fost găsit omorât comandantul, adică de
cele două grinzi, care erau aşezate în aşa fel încât să îi strângă mortal gâtul
(să îl sufoce) din care ieşiseră acele ameninţări pline de mândrie;
 în al şaselea rând acea azvârlire de necinste a teologului în afara oraşului
în mocirlă de acolo unde dormea liniştit şi acoperit, în siguranţă în palatele
domneşti.
Zic că toate acestea şi probabil şi multe altele cine poate să le considere a fi ilogice
şi să susţină că s-au petrecut din întâmplare sau de la sine? Imposibil, este
imposibil ca toate acestea, prin absurd, să se petreacă într-una şi aceeaşi noapte. Şi
pentru că, aşa cum s-a arătat mai înainte, s-au întâmplat în mod de netăgăduit, dar
este imposibil să se fi întâmplat din întâmplare, neapărat orice gură potrivnică
trebuie să mărturisească faptul că toate au constituit lucrări ale Atotputernicei
drepte a Celui Preaînalt, căci toate s-au petrecut în acelaşi timp, în locuri diferite,
spre unul şi acelaşi scop, adică să nu aibă loc acea lucrare foarte rea, aşa cum nici
nu a mai avut loc.
Dacă cumva comandantul ar fi fost găsit pur şi simplu mort sau din cauza
cutremurului acropolei sau fără cutremur, nu puteam oare imediat să avem o
bănuială mare că poate a avut parte de o asemenea moarte din pedeapsă
dumnezeiască, căci nici cererile preoţilor nu le-a acceptat, ci i-a înfricoşat că îi va
trimite în temniţe şi nu vor mai vedea soarele, nici hotărârile sfântului nu le-a
crezut, ci a preferat sfatul răului său sfătuitor şi pentru aceasta Sfântul Spiridon,
marele făcător de minuni, i-a luat viaţa, ca să nu pună în practică dorinţa lui cea
rea? Da, cu siguranţă, pe bună dreptate, pentru toate acestea o bănuială mare şi
puternică a mâniei lui Dumnezeu ne-a dat numai moartea lui. Însă acum când avem
atâtea semne mari, care fiecare în parte este o mare minune, unde mai rămâne vreo
îndoială că explozia şi prin urmare moartea comandantului a constituit într-adevăr
o lucrare a mâniei dumnezeieşti? Căci cum să nu fie minune să cadă candela fără
nici un motiv, şi numai cea a comandantului, nu alta? Cum să nu fie minune a se
uni două lemne lipsite de suflet pentru a-l sufoca pe comandant? Cum nu e minune
să fie găsit teologul în afara palatelor, în afara zidului în acea mocirlă foarte urât
mirositoare? Cum să nu fie minune că trăsnetul a lovit în aceeaşi clipă şi a ars
portretul lui, adică al comandantului, în Veneţia? Da, cu siguranţă, toate acestea
sunt minuni şi toate fac indiscutabilă dumnezeirea primei minuni, adică a
exploziei. Însă ceea ce îmi umple sufletul de bucurie şi mă face să strig
împreună cu Zorobabel cel de Dumnezeu înţelepţit şi să spun: „Binecuvântat
este Dumnezeul adevărului; adevărul rămâne şi e valabil în veci şi trăieşte şi
durează în vecii vecilor”, faptul în care am întreaga mea încredere şi deja
trâmbiţez cântecul de biruinţă împotriva vrăjmaşilor adevărului e mutarea
soldatului. A ştiut cu siguranţă Sfântul Părinte că este posibil să se audă împotriva
acestei minuni dumnezeieşti voci blasfemiatoare, de aceea înainte de toate celelalte
el l-a mutat în afara Spianadei viu pe paznic, ca să-l aibă apoi predicator foarte
curajos şi cu glas foarte puternic al celor pe care le-a auzit, le-a văzut şi pe care el
le-a păţit.
Deci, spune tu, bunule ostaş, cine a dat foc depozitului? „Id San Spiridon ha
fatto questo teribile caso” (Sfântul Spiridon a făcut acest lucru înfricoşător).
Astfel, făcându-se ziuă, el a strigat cu înflăcărare, spunând că „eu l-am văzut
cum venea spre mine cu o făclie aprinsă în mână”, şi celelalte, precum le-am
spus în istorisire. Alături de predica soldatului a mărturisit şi un conducător
veneţian, care locuia în hora. Şi a mărturisit, spunând că în acel ceas s-a întâmplat
să fie afară pe terasa lui şi a văzut trei flăcări de foc, care au ieşit din clopotniţa
bisericii Sfântului Spiridon şi au lovit exact în fortăreaţă şi imediat a luat foc
depozitul şi a urmat acel mare cutremur. Acesta e adevărul care învinge toate şi
care astupă cu desăvârşire orice gură - şi el e mărturisit chiar şi de tăcerea şi
reţinerea celorlalţi catolici.
Pentru că dacă nu erau convinşi de vestirea soldatului şi nu îi stăpânea o frică aşa

de mare, ci o considerau doar o simplă întâmplare, de ce au ridicat din biserica
sfântului materialul adunat acolo şi nu au continuat spre a termina o astfel de
lucrare, pe care ei o considerau şi o numeau preasfântă şi dumnezeiască? Desigur,
de aceasta trebuia să se îngrijească episcopul catolic, ca şi cap al Bisericii lui, ca să
primească din partea tuturor laudă neasemuită. Însă nu numai că nu au mai
îndrăznit să facă aşa ceva, însă le-au şi luat de acolo cu cea mai mare grabă. Şi într-
adevăr adevărul biruie peste toate. Aşa de bine au înţeles că a fost mânia Sfântului
Spiridon încât, nemaiputând suporta să o vestească acel soldat catolic cu toată
îndrăzneala, cu cea mai mare repeziciune l-au scos de pe insulă şi l-au trimis în
Italia.
Au înţeles-o şi au confirmat-o bine chiar şi rudele comandantului Andrei Pizani.

Am cunoscut între locuitorii din Kerkira un om amabil, bun şi creştin, pe nume
Nikoletos, de loc din Rodostamos, deja în vârstă; acesta îmi spunea că plecând
odată la Veneţia a mers şi în casa acelui comandant Andrei Pizani, care a murit în
mod violent. A găsit o soră de-a lui, a vorbit cu ea şi în discuţie a venit vorba şi de
numele Sfântului Spiridon. „Şi am văzut, zicea el, un lucru ciudat. În loc să văd
evlavie, respect, frică a acesteia faţă de sfânt, am văzut că s-a tulburat, s-a supărat
devenind o femeie mândră, plină de mânie şi de aversiune faţă de persoana
sfântului din pricina uciderii fratelui ei Andrei.” Astfel că nu numai din semne de
netăgăduit, ci şi din partea vrăjmaşilor de neîmpăcat ai credinţei noastre ortodoxe,
care au suferit o asemenea ruşine incomparabilă şi de nevindecat, prin toţi în orice
caz s-a dovedit şi a devenit foarte cert că distrugerea acropolei a constituit lucrarea
minunatului şi preaminunatului Spiridon. Şi cine vrea să nege acest adevăr atât de
răsunător în mod cert va da dovadă de neruşinare, ca să nu spun de lipsă cu totul de
judecată şi de indolenţă.
Capitolul al III-lea - Că această minune a dumnezeiescului Spiridon este într-

adevăr o Judecată obiectivă a cerului între cele două Biserici,
Răsăriteană şi Apuseană
Că distrugerea acropolei a constituit lucrare a mâinii lui Spiridon s-a dovedit deja
în capitolul anterior cu toată cercetarea posibilă. Şi în toate felurile a fost
recunoscută şi mărturisită, chiar şi de către vrăjmaşii înşişi. Însă din ce cauză s-a
întâmplat şi tot se vorbeşte despre ea din nou o spunem: ca să nu construiască
ighemonul cel trufaş în biserica Sfântului Spiridon altarul la care se gândise. Astfel
a cerut Sfântul Spiridon şi în prima noapte, astfel a spus şi în a doua, când i s-a
arătat în vis comandantului, sfătuindu-l sau mai bine spus poruncindu-i să renunţe
la planul pe care acesta şi-l pusese în minte; cu alte cuvinte să nu pună în practică
hotărârea lui cea nelegiuită, adică nevrând să construiască în sfânta lui biserică,
acolo în partea dreaptă, altarul lui cel nelegiuit şi urât de Dumnezeu, pentru că vrea
ca el să se răzgândească, căci nu va avea nici un folos (n.n. - făcând lucrarea
aceasta). Comandantule nebun, nesocotitule Andrei Pizani, de ce folos ţi-a fost
mărinimia vedeniei nemincinoase? De ce ai o comportare atât de obraznică faţă de
cei ce te roagă fierbinte să nu faci o inovaţie nemaiauzită până atunci? Pentru ce
(n.n. - spui) ameninţări şi înfricoşări împotriva bunilor preoţi ai Sfântului Ierarh,
care te roagă cu toată smerenia? Măcar de nu ai fi fost convins de neroziile
prosteşti ale sfătuitorului tău fără de Dumnezeu. Căci, cu toate că erai anima persa
(un suflet corupt, pierdut), nici nu ai vrut să fii lipsit atât de brusc de lumina vieţii
de acum. Şi iată că hotărârea sfântului s-a împlinit. Comandantul şi cei din jurul lui
au fost omorâţi. Dorinţa (de a construi) altarul a rămas neîmplinită. Acum îmi este
clar că nu este o greutate mare a se gândi fiecare că Biserica Sfântului Spiridon a
reprezentat şi reprezintă mereu Biserica Răsăriteană cu toate învăţăturile ei. Şi
iarăşi (n.n. - îmi este clar) că prin acel altar este reprezentată Biserica Apuseană cu
toate învăţăturile ei şi cu papa al ei. Cu siguranţă aceasta este starea lor şi altfel nu
poate să fie. Altarul îl reprezintă pe papa şi sinodul mincinos florentin, adică
adaosul Sfântului Simbol (Filioque) şi jertfa cu azimă şi prefacerea (darurilor) fără
invocare (epicleză) şi toate celelalte inovaţii. Sfântul Spiridon se mânie şi mânios
respinge altarul. Prin urmare cu acesta şi prin acesta a respins şi pe papa şi Florenţa
şi toate celelalte, adică tot răul început al inovaţiilor papiste.
Şi, iată, creştini ortodocşi, creştini ai Bisericii Răsăritene, fii foarte autentici,
această minune nu este doar o minune, adică nu este una dintre acele minuni care
arată puterea adevăratului Dumnezeu, cu toate că face şi aceasta, ci cu adevărat
este o Judecată nepărtinitoare a Cerului. Este Judecată prin care Cerul de sus a
arătat astăzi care dintre cele două Biserici susţine adevărul dumnezeiesc, adică
dintre cele două care ţine neclintit dogmele primite de la Dumnezeu şi apostolice şi
tradiţiile apostolice şi patristice şi care le-a stat împotrivă şi le-a răsturnat pe toate
acestea şi cu relele ei inovaţii a devenit pricină ca Biserica cea una să se sfâşie în
două părţi opuse şi ostile între ele. Şi aproape că nu există nimeni care să nu ştie
această dezbinare dureroasă şi foarte rea dintre cele două Biserici, adică cea
Răsăriteană şi cea Apuseană. Creştinii noştri mai mult neştiutori, cu toate că nu ştiu
clar cutare şi cutare, ştiu însă şi le e clar că francii (adică catolicii - n.n.) nu cred
precum credem noi. Dimpotrivă, cu vrăjmăşie francii, şi cei învăţaţi şi cei neîn-
văţaţi, ne numesc schismatici pe noi răsăritenii. Aşadar, astăzi Cerul a judecat din
înălţimi cine sunt cu adevărat eretici rău slăvitori şi schismatici şi vrednici de focul
veşnic. Disputele care au avut loc de la început, încă din zilele preasfântului Fotie
(cel Mare - n.n.) şi de-a lungul a o mie de ani şi chiar mai mulţi, întotdeauna au
avut loc cu fervoare foarte mare, din partea ambelor părţi, nu numai prin voci vii,
dar şi prin dese scrisori, toate disputele, zic, astăzi s-au sfârşit.
Astăzi Cerul, prin dreapta celui de sus şi marelui apărător al Ortodoxiei, Sfântul
Spiridon, în mod vădit şi foarte clar a hotărât că Biserica Răsăriteană este
ortodoxă, preacinstită, apostolică şi sfântă. Iar cea Apuseană dimpotrivă este rău-
credincioasă, eretică, fără de nici o cinste, papistă şi vicleană. Căci, dacă nu ar fi
fost astfel, de ce Spiridon alungă afară din biserica lui altarul ei, nu într-un mod
mai moderat, ci în cel mai înfricoşător, într-un mod prin care a arătat câtă ură, câtă
retragere, câtă mânie are faţă de acea biserică a făcătorilor de rău, distrugându-i şi
nimicindu-i ca rău-credincioşi şi trufaşi pe toţi cei care cu obrăznicie vin înaintea
lui? Dacă nu ar fi fost aşa, de ce pe sfătuitorul cel rău al comandantului, care îl
sfătuia şi îl îmbărbăta, nu numai că l-a ucis, dar şi în murdăria cea mai scârboasă l-
a aruncat, precum i s-a întâmplat, fiind rostogolit fără de nici o cinste?
Au încetat, zic au încetat polemicile şi disputele (certurile) nenumărate; căci, da,

astăzi cu adevărat cerul a adeverit şi a arătat în mod de netăgăduit ca fiind foarte
adevărate, foarte expresive toate cele pe care mai întâi le-a scris Sfântul Fotie
împotriva catolicilor. Astăzi Cerul cu judecata lui nepărtinitoare a lăudat şi a
hotărât şi bine şi drept şi conform canoanelor a făcut apoi Sfântul Serghie care a
şters din diptice pomenirea Papei. Astăzi Cerul cel preaînalt a confirmat şi a
pecetluit luptele raţionale şi bătăliile şi toată acea atitudine eroică şi nemaiauzită a
Sfântului Marcu al Efesului şi, dimpotrivă, (astăzi cerul) a respins, a anulat şi a
zădărnicit maşinaţiunile de sabotaj ale Florenţei împotriva adevărului evanghelic.
Într-un cuvânt, astăzi Dumnezeu, Dumnezeul minunilor, pentru a doua oară a

despărţit lumina de întuneric: de partea luminii este Biserica Răsăriteană şi de
partea întunericului e zarva Apuseană; (a despărţit) adică între adevărul cel
prealuminos al dogmelor cereşti, pe care, precum le-a primit, la fel le păzeşte
Biserica Răsăriteană şi între minciuna cea preaîntunecată a ideilor învăţăturilor
satanice pe care le-a adus şi le ţine Biserica Apuseană.
Creştini ortodocşi, cei care locuiţi în cele patru părţi ale lumii, auziţi, aflaţi că
victoria e cu noi, cei smeriţi; că a fost nimicită tăria celor puternici. A căzut
indolenţa celor mândri şi semeţi. „Aceştia (n.n. – se laudă) cu carele, aceştia cu caii
lor, iar noi cu numele Domnului (ne vom mări).” Şi apoi ce? „Aceştia s-au
împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.”
Şi cu adevărat astăzi ortodocşii din Kerkira au văzut, ca şi vechiul Israel,

scufundaţi şi îngropaţi pe vrăjmaşii lui Dumnezeu şi pe cei ai lor. Aşadar, să
cântăm şi noi astăzi cu gura noastră cântarea lui Moise în mod armonios şi
sărbătoresc, cântând şi zicând: „Să lăudăm pe Domnul, căci cu slavă s-a
preaslăvit. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, i-a sfărâmat pe vrăjmaşi şi cu
mulţimea slavei Tale i-ai nimicit pe cei potrivnici. Ai trimis mânia Ta, i-a mâncat
pe ei ca pe o trestie. Ai întins dreapta Ta şi i-a înghiţit pământul; minunat eşti,
Doamne, Cel ce faci minuni în chip prea slăvit. Cine este asemenea Ţie între
dumnezei, Doamne? Cine Ţi se aseamănă în putere?” Şi eu împreună cu profetul
cel cu prea mare glas strig azi către întreaga Biserică a ortodocşilor: Luminează-te,
luminează-te, noule Ierusalime, aleasă mireasă a lui Hristos, Biserică
Răsăriteană; căci slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă şi te bucură, căci
Domnul a lăsat nedreptăţile tale şi ruşinea de mulţi ani din partea vrăjmaşilor
tăi.
Popoare semeţe şi îndărătnice ale catolicilor, neamuri mândre şi ofensatoare,

popoare ale cultului papist, voi care vă mândriţi înaintea împărăţiilor şi puterilor
pământului şi cu dispreţ insuportabil batjocoriţi robia noastră, voi care şi bogăţia
înţelepciunii celei din afară vă mândriţi că o posedaţi, Latinilor, vrăjmaşi
neîmpăcaţi ai Bisericii Răsăritene, înţelegeţi şi vă plecaţi. Astăzi aţi cunoscut şi aţi
înţeles că cu noi este Dumnezeu, cu noi e Adevărul Hristos, cu noi este Duhul
Adevărului; cu noi, zic, cu cei smeriţi, cei istoviţi, cu cei împotriva cărora aţi luptat
şi aţi uneltit mereu în mii de feluri. Înţelegeţi aceasta astăzi şi în mod silit,
înţelegeţi şi vă smeriţi sub mâna puternică a lui Dumnezeu; aici nu mai sunt numai
cuvinte, cu care să vă lăudaţi, căci puteţi să răspundeţi la un cuvânt cu o sută, aşa
cum v-aţi lăudat la pseudo-sinodul de la Florenţa; nu sunt urzeli sofiste, nu sunt
silogisme aristotelice. Sunt lucrări ale mâinii dumnezeieşti; sunt lucrări pe care nici
o tehnică sofistă nu poate să le deturneze sau denatureze? Şi, deci, ce la ce vă
gândiţi? De ce rămâneţi în acele învăţături urâte de Dumnezeu, pentru care în mod
vădit şi de netăgăduit Sfântul Spiridon v-a alungat departe de sfânta lui biserică,
adică departe de Biserica Sobornicească, departe de Hristos, departe de Preasfântul
Său Duh? Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă fii ai oamenilor; întoarceţi-vă la religia
primită de la Dumnezeu. Nu vă ruşinaţi să mărturisiţi pe faţă amăgirea voastră
satanică şi să acceptaţi dogma ortodoxă a purcederii Duhului Sfânt.
Scoateţi adăugirea preamârşavă din Sfântul Simbol al credinţei. Renunţaţi la azima

iudaică de la jertfa cea nesângeroasă. Găsiţi de cuviinţă să vă botezaţi prin trei
afundări, ca să nu rămâneţi nebotezaţi numai cu stropirea. Nu vă limitaţi doar la
cuvintele domneşti (ale Domnului) în prefacerea Darurilor ca să nu deveniţi
adoratori de pâine, fără invocarea Dumnezeiescului Duh. Nu privaţi fără nici un
drept şi fără nici o omenie pe creştinii laici de la Potirul Vieţii, stabilind legi
împotriva Stăpânului Hristos. Treceţi sub tăcere mitul focului curăţitor (al
purgatoriului – n.n.); nu atribuiţi Maicii lui Dumnezeu ceea ce nu îi pricinuieşte
laudă şi faţă de Scriptură e cu totul împotrivă, adică faptul că de la zămislire a fost
fără păcatul strămoşesc (n.n. – imaculata concepţie). Să se smerească şi Papa cel
egal cu Dumnezeu şi să mărturisească cu recunoştinţă că este episcop al Romei,
dar niciodată şi Capul întregii Biserici. Că este responsabil şi subordonat al
Sinoadelor Ecumenice, nu judecător şi mai presus de ele. O astfel de pocăinţă
foarte bună şi plăcută lui Dumnezeu să faceţi, vă strigă şi vă îndeamnă această
lucrare mai presus de fire şi minunată a Ierarhului Spiridon. Aceasta îi vădeşte că
sunt mincinoşi impostori toţi cei pe care îi slăviţi ca sfinţi şi mai presus decât
sfinţii, (faptul că) au scris foarte tăios împotriva Bisericii Răsăritene sau, ca să spun
mai bine, împotriva Sfântului Duh, fel de fel (de lucruri). Desigur, printre toţi
ceilalţi cei mai tăioşi au fost Bonaventura cel calomniator şi Toma sofistul. De la
care voi numiţi pe unul ca pe un Serafim, iar pe altul ca pe un Înger. Aşadar, astăzi
puteţi să îi cunoaşteţi că sunt desigur satanici, diavoleşti, mincinoşi şi şarlatani,
vrăjmaşi ai adevărului, apărători ai minciunii şi anatematizaţi de toate Sfintele
Sinoade Ecumenice şi materie a focului veşnic. Şi cu adevărat, creştinilor, nu
trebuia să se întâmple aceasta? Adică nu trebuia să simtă catolicii, nu trebuia să se
trezească? Nu trebuia să dobândească o frică mântuitoare, văzând şi auzind această
adevărată hotărâre a Cerului, gândindu-se că aşa cum se află acum sunt lepădaţi,
respinşi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de sfinţi? Da, cu siguranţă de nevoie aceasta
trebuia să facă. Dar vai de ei: ei chiar s-au arătat nesimţitori la acel tunet ceresc. Ei
au vrut mai bine să imite cerbicia lui Faraon cel înnebunit de Dumnezeu: au vrut
mai degrabă să apară ca adepţi ai cărturarilor şi fariseilor neascultători şi
încăpăţânaţi, care văzând minunile de netăgăduit ale lui Iisus, nu numai că nu au
crezut în El, ci în orice fel căutau să Îl calomnieze ca făpturi. Şi mă opresc să le
mai spun şi mai departe celor ce nu au auzit în întregime un astfel de lucru
extraordinar sau l-au auzit, dar nu şi întâmplările acelea care îl fac şi mai îngrozitor
şi vrednic să săvârşească o astfel de lucrare. Vorbesc de cei care au trăit acele
spaime inimaginabile, căci au văzut cu ochii lor acele lucruri teribile şi
extraordinare şi cu urechile lor au auzit cuvântarea bunului soldat şi ei înşişi au
mutat materialul ca să nu păţească şi ei ceva asemenea sau mai rău. Pe aceştia în
principal (mai ales), zic, îi chinui, pe cei care au vrut mai degrabă să o considere
drept o întâmplare delicată decât să se gândească că a fost, precum cu adevărat a şi
fost o hotărâre a Cerului care nu poate fi trecută cu vederea. Căci catolicii sunt
lepădaţi (de Dumnezeu – n.n.). Pe aceştia, pe aceştia eu îi plâng, pe ei îi acuz.
Pe aceştia şi profetul Isaia îi consideră că sunt cu totul insensibili, zicând: „Le-a

dat ochi să nu vadă şi urechi să nu audă, ca nevăzând ochii lor şi neauzind
urechile lor…”; ca „înţelegând să se întoarcă şi îi voi vindeca pe ei”; iată cu cine
s-au asemănat adepţii Bisericii Apusene şi cu cine sunt asemenea. Nu ca şi cum
Domnul, Singurul iubitor de oameni, care vrea ca tot omul să se mântuiască, nu ar
vrea mântuirea acestora, ci vrea să dezvăluie prin acestea că au căzut în rău, că s-a
împietrit inima lor nesocotită, că îngâmfarea şi viclenia lor blestemată goneşte
orice gând bun, nu lasă să intre deloc harul lui Dumnezeu. Şi de aceea nici nu pot
să simtă, nici să se întoarcă la adevăr şi să găsească mântuirea veşnică. Aşadar, ce
urmează? Cu siguranţă urmează aceasta: că după judecata Cerului nu îşi mai au
rost nici disputele, nu mai poate rămâne nici o îndoială despre catolici. În mod
declarat, fără tăgadă, indiscutabil catolicii sunt lepădaţi, excluşi, vrăjmaşi şi străini
de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Cel puţin acest silogism îl dovedeşte şi făclia
aprinsă a lui Spiridon.
Capitolul al IV-lea - Epilog, cuprinzând un sfat

pentru conaţionali
Deci, acea minune a Sfântului Spiridon a constituit o adevărată judecată a Cerului,

prin care şi palpabil şi inteligibil a lepădat şi a retezat, ca fiind putrezită şi stricată
de groaznicul papism, Biserica Apuseană, din plinătatea Bisericii celei Una, Sfinte,
Soborniceşti şi Apostoleşti. S-a dovedit astfel în chip foarte strălucitor, cu toate că
cei fricoşi se poate să nu priceapă aceasta, ci să rămână ca şi satana, nepocăiţi şi
neîndreptaţi, lucru care într-adevăr în sine este jalnic. Harul atotputernic al lui Iisus
Hristos să îi aducă în simţire. Acum e timpul să îmi îndrept cuvântul spre voi, fraţii
mei; şi desigur spre voi, fraţii mei ortodocşi, care sunteţi răspândiţi în oraşe şi
locuri diferite ale Europei. Ale acestei Europe în care azi năpădeşte indiferenţa cea
mai atee a teiştilor urâţi de Dumnezeu. Deci voi, iubiţilor, după ce aţi ruşinat cu
uşurinţă, prin lucrările minunate şi extraordinare ale Sfântului Spiridon, pe
papistaşii cei neruşinaţi, vă sfătuiesc, fraţilor, să ţineţi înseşi aceste (minuni) ca pe
nişte arme văzute, recunoscute şi de nebiruit împotriva teiştilor atei, ca să nu băgaţi
în seamă acele suflete depravate, ci cu toate puterile voastre să ţineţi credinţa lui
Hristos. Acea credinţă, zic, care a învins Lumea, care a îmblânzit leii, care i-a făcut
pe lupi miei, care a pus sub propriul ei jug capetele împăraţilor.
 (Să ţineţi) Credinţa aceea care a scos idolatria de pe întreg pământul, care a
făcut de ruşine înţelepciunea Lumii, care i-a arătat peşti fără de glas pe ritorii
cei mult vorbitori, care a sădit în lume cunoaşterea unei Dumnezeiri
triipostatice.
 (Să ţineţi) Credinţa aceea care i-a învăţat pe oameni iubirea desăvârşită
faţă de ceilalţi, virtutea adevărată, adică adevărata înţelepciune, smerenia
ca şi Hristos, dreptatea cea mai exactă, nădejdea vieţii veşnice.
O, credinţă dumnezeiască, o, credinţă preasfântă! O, credinţă mai strălucitoare

decât soarele! Cum s-au întunecat şi se întunecă, în lumina ta de amiază cea
neschimbată, ateii cei nebuni, după blestemul profetului Osie? Cum să nu fie
vrednici de plâns cei care nu respectă dumnezeirea ta? Care minte poate să
priceapă sau care limbă ar putea să înfăţişeze în cuvânt înfricoşătoarea pedepsire a
acestor antihrişti (căci cu adevărat sunt antihrişti) care, fiind lipsiţi de cap, precum
spune proverbul, stau împotrivă lucrărilor şi eforturilor şi împlinirii iconomiei
întrupate a lui Hristos? Cu siguranţă, câte sunt cununile, recompensele şi premiile
date de Dumnezeu înţelepţiţilor propovăduitori de Dumnezeu Apostoli, tot atâtea
sunt şi pedepsele şi chinurile acestor teişti luptători împotriva creştinilor şi
întunecaţi de Dumnezeu. Fugiţi, fraţilor, de aceştia ca de foc. Fugiţi de contactele
sociale cu ei, că sunt vătămătoare de suflet, feriţi-vă de citirea cărţilor lor
potrivnice lui Dumnezeu. „Fiule, bea apă din ulciorul tău.” Astfel îţi porunceşte
Duhul Sfânt (Cel pe care teiştii cei înnebuniţi, departe de Dumnezeu, Îl consideră
ca şi pe Iisus Hristos, Care nu este Duh); bea, zice, apă din vasul tău, adică învaţă-
te din gurile Sfintei tale Biserici, de la Sfinţii Apostoli, de la Părinţii cei purtători
de Dumnezeu, de la Sfintele Sinoade şi înainte de toate de la Sfintele Scripturi. Să
nu preferi aberaţiile lui Voltaire în faţa înţelepciunii dumnezeieşti a lui Pavel. Să
nu îi asculţi pe atei, ci ascultă-l pe Hrisostom, pe Vasile, pe Atanasie, pe Grigorie.
Nu lua în seamă experienţele filosofilor de acum, ci mai bine ia faptele Sfântului

Spiridon, sprijină-ţi mintea ta acolo unde sunt toate cele infailibile, pe observarea
ciudatei eclipse a Soarelui (notă - vrea să spună eclipsa soarelui din timpul
răstignirii lui Hristos), pe care a făcut-o marele Dionisie cel cu minte înaltă (notă –
adică Areopagitul) şi găseşte-ţi acolo mântuirea ta. Sprijină-ţi cugetarea pe
apologia pentru creştini pe care a scris-o Iustin Martirul şi Filosoful către împăraţii
Romei. Nu lua în seamă pălăvrăgelile acelor atei, ci să ai mereu în minte faptele
eroice ale sfinţilor mucenici şi bărbăţia lor mai presus de fire şi statornicia; (să ai în
minte) luptele supraomeneşti şi de lungă durată ale cuvioşilor bărbaţi, pe care nu
le-ar fi putut răbda dacă n-ar fi fost convinşi că îi aşteaptă, după răsplătiri
nemuritoare, bunuri veşnice şi fără de sfârşit, „pe care ochiul nu le-a văzut şi
urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, acestea sunt cele pe care
Dumnezeu le-a pregătit celor ce Îl iubesc pe El”; iubiţilor, la acestea să vă gândiţi,
acestea să le cercetaţi şi pregătiţi-vă faptele voastre (n.n. - faceţi fapte bune) spre
apărare în acea zi înfricoşătoare, ferindu-vă de prostia teatrală, de petreceri, de
râsete, de dansuri, de jocuri şi de orice senzualitate trupească, căci prin toate
acestea se împrăştie smerenia dumnezeiască, pleacă frica lui Dumnezeu şi astfel îşi
face loc Voltairismul, ateismul, adică rădăcina şi izvorul oricărei fapte nelegiuite.
Domnul Iisus Hristos, Împăratul veacurilor şi Creatorul tuturor, şi al celor

cereşti şi al celor pământeşti, Cel ce a pătimit în trup pentru noi şi ne-a biruit
nepăsarea prin bunătatea Sa, să ne lumineze, fraţilor, şi pe voi şi pe noi şi să ne
învrednicească să avem întotdeauna înrădăcinată în inima noastră frica Lui, ca
El, ca o lumină nestinsă, să ne conducă la tot lucrul bun, pentru a fi (găsiţi)
plăcuţi înaintea Lui în ziua aceea a Venirii Sale celei înfricoşătoare şi slăvite;
da, fie, fie (aşa), pentru rugăciunile marelui şi fierbintelui apărător al credinţei
ortodoxe, ale Sfântului Spiridon. Amin.
Schiţă (plan) - Informaţie despre sfintele moaşte,
în ce fel au ajuns în Kerkira
Faptul că prea sfintele moaşte ale dumnezeiescului Spiridon se află în Kerkira e

cunoscut tuturor, relatarea care urmează vrea să facă cunoscut modul în care au
fost aduse acolo, pentru că mulţi necunoscând aceasta se întreabă în cel fel au ajuns
acolo.
Dintr-o carte a cuiva tipărită în Veneţia: În timpul căderii Constantinopolului

(1453), în timp ce alţii luând alte lucruri de preţ au fugit de acolo, un preot pe
nume Gheorghe Kaloheretis, care era paroh la biserica în care erau păstrate
moaştele Sfântului Spiridon şi al Sfintei Teodora Împărăteasa şi alte câteva,
luându-le a coborât până în Epir şi de acolo în Kerkira (care încă nu era
împrejmuită cu ziduri), având împreună cu el şi trei fii ai lui: Filip, Marcu şi
Luca.
După moartea acestuia, cei trei fii ai lui au împărţit sfintele moaşte: şi în vreme
ce Filip şi Luca au luat partea lor din moaştele sfântului ierarh (Spiridon),
Marcu le-a luat pe ale Sfintei Teodora şi altele; împărţirea a avut loc în 12
martie 1480.
Marcu a dăruit moaştele Sfintei Teodora comunităţii locuitorilor Kerkirei în 11

ianuarie 1483.
Filip a moştenit de la Marcu celelalte cinstite moaşte pe care (acesta) le avea,

precum (s-a spus) mai sus şi a plecat cu corabia la Veneţia. A primit Dukale (cu
alte cuvinte scrisori domneşti) de împuternicire ca să ducă acolo, în Veneţia,
moaştele Sfântului Spiridon, însă lacrimile locuitorilor Kerkirei i-au înmuiat aşa
de tare inima încât şi-a schimbat hotărârea şi a rămas aici.
Autorităţile locale greceşti atunci i-au dat (biserica) Arhanghelul, în care a

aşezat sfintele moaşte, slujind în ea, urmaşii săi moştenind dreptul de a sluji ca
preoţi la moaştele sfântului.
Preotul acesta Filip a murit, lăsând în urmă o fată orfană cu numele Asimina;
Luca, cel care era împreună moştenitor al sfintelor moaşte ale Sfântului
Spiridon, a dăruit partea lui din moştenire nepoatei lui Asimina, fiica părintelui
Filip, fratele său, pentru a creşte zestrea ei printr-o asemenea comoară. Mulţi s-
au străduit, însă unul singur a primit premiul (n. tr. – s-a căsătorit cu fata),
nobilul Stamatios Vulgaris. Actul dotal a avut loc în 13 martie 1521.
În anul 1527, din dorinţa unei persoane din conducerea administrativă a
Corfului, Nicolae Vragadinos, s-a construit biserica lungă de 14 picioare, lată de
6 picioare, în care au fost mutate moaştele sfântului de la Biserica
Arhanghelului.
În vremea asediului lui Barbarosa au luat moaştele spre păstrare înlăuntrul

palatului cetăţii, într-o biserică a Sfinţilor Doctori fără de arginţi, în care s-a
refugiat pentru a fi ocrotită şi familia Vulgareilor şi preoţii slujitori. După asediu
au mutat din nou moaştele în biserica lui (a sfântului).
Asimina a născut doi copii, Nicolae şi Artemie, care au devenit preoţi, Filip şi
Andrei, care au murit; ea a menţionat într-un Testament pe care l-a făcut,
stabilind că moaştele sfântului să rămână în neamul Vulgareilor; testamentul a
fost făcut în 25 noiembrie 1571.
Au dărâmat biserica sfântului din ordinul Principelui, când acesta a hotărât să

înconjoare cu ziduri hora, stricând (dărâmând) tot acel cartier; şi atunci au
mutat moaştele sfântului în biserica Sfântului Nicolae al străinilor, din Garitsa
(biserica lui Spinula). Şi în anul 1577 a fost construită biserica lui în hora.
Artemie a primit funcţia de protopop în anul 1605. Prin Toma Motzanega, un

om iubitor de Dumnezeu a adus din Veneţia o raclă de cristal (cristalina îi spun
localnicii, pentru că are deasupra un geam – n.n.), considerând că este
necuviincios să fie purtat în procesiune sfântul ţinut în braţele unui preot şi să se
înnegrească astfel de la tămâierea cea multă.
Aşadar, am aflat din această relatare în cel fel au ajuns sfintele moaşte ale
făcătorului de minuni Spiridon în insula Kerkira. Ne mirăm din nou în ce fel au
venit de la Constantinopol şi e foarte posibil să fi fost aduse acestea (moaştele),
precum şi multe altele la porunca împăratului; a cărui împărat, este nesigur; afară
dacă au fost mutate din porunca împărătesei, lucru care trebuie să se fi întâmplat
înainte să cucerească Ciprul catolicii; căci dacă aceia deja stăpâneau, ar fi fost
imposibil să se întâmple aşa ceva (n. tr. - să fie mutate moaştele) şi mai degrabă ar
fi vrut să le mute ei în Italia, dacă voiau ca ele să se afle acolo. Se pare că în timpul
căderii comune catolicii stăpâneau Ciprul. Aşadar, rezultă că înainte de stăpânirea
catolicilor (moaştele) trebuie să fi fost în Constantinopol.
Mare şi nespusă este pronia lui Dumnezeu cel sfânt, pe care El o are faţă de
Biserica Sa; căci l-a trimis acolo în Kerkira pe acest sfânt prea minunat nu din alt
motiv, ci ca să fie o graniţă înfricoşătoare, o nouă sabie de foc care să ţină departe
de paradisul cel inteligibil pe papistaşii cei neruşinaţi, care cu toată neobrăzarea
vor să intre în propriile noastre biserici şi să ne transmită şi nouă din contaminările
lor; precum i-au târât pe vitejii ciprioţi în mod tiranic în societatea lor cea
contaminată, deja de peste două sute de ani, după mărturia lui Iosif Vrienios; şi
precum pe sărmanii cretani i-a făcut să nu aibă nici măcar un episcop, o insulă aşa
de mare, ci i-au obligat să meargă la insula Kithyra, vai, ce stare jalnică, ca acolo
să fie hirotoniţi preoţii; şi această suferinţă au îndurat-o din partea acelor cinstiţi şi
calmi veneţieni şi acestea le suferă şi acum ortodocşii cei înrobiţi sub stăpânirea
acestora, nepermiţându-li-se nici lor să aibă arhiereul lor propriu, pentru ca nu
cumva în timp să ajungă să fie supuşi (n. tr. - papistaşii) de către comunitatea lor
(n. tr. - a ortodocşilor); şi adesea cu stăpânire tiranică construiesc altare în
bisericile ortodocşilor; dumnezeiescul Spiridon, pe care îl avem la mijloc între noi,
Răsăriteni şi Apuseni, în Kerkira nu i-a lăsat să se unească unii cu alţii, sau ca să
spunem mai bine pe aceia nu i-a lăsat să se unească cu noi în orice mod vor ei ; (I
se cuvine) mulţumire bunului Dumnezeu pentru că ne-a izbăvit pe noi de această
durere în veci; fraţilor, eu fiind mişcat de râvnă dumnezeiască, pentru folosul
nostru al tuturor, am făcut cunoscută această minune mai presus de fire a Sfântului
Spiridon, cu consideraţiile care au urmat; împreună cu aceasta, mişcat de aceeaşi
râvnă am alcătuit şi slujbă de biruinţă la această (minune) ca mulţumire lui
Dumnezeu şi sfântului Său, care în chip minunat cu mână puternică a distrus
născocirile celor nelegiuiţi; slujba trebuie să fie cântată în ziua a doisprezecea a
lunii noiembrie, căci în această noapte, care face trecerea spre ziua a 12-a s-a
săvârşit această nenorocire prea dorită de ortodocşii greci; fac cunoscut faptul că
această sărbătoare plină de mare bucurie nu poate fi ţinută în ţinuturile papistaşilor;
deci trebuie cântată în locurile pe care ei nu le stăpânesc, ci sunt libere de sub
stăpânirea papală; aceasta o spunem nu stabilind legi, ci povăţuindu-vă în mod
frăţesc ceea ce este bine şi drept şi folositor. Şi, deci, toţi cei care aveţi râvnă
pentru ortodoxia cea primită de la Părinţi, împotriva catolicilor celor
răucredincioşi, şi evlavie la Sfântul Spiridon, dublaţi-vă vocile voastre de biruinţă
şi de mulţumire pentru a ţine locul acelor fraţi ai noştri care nu pot să îşi arate prin
voci puternice durerea din inima lor. Deci, cântaţi-I Domnului cu strigăte de
bucurie, cântaţi-I cântare nouă, căci cu adevărat lucruri noi şi minunate a făcut
Domnul spre umilirea papiştilor celor îngâmfaţi şi mândri; a Căruia este slava în
veci. Amin.
(Nota editorului: Am ales să aşezăm prologul Sfântului Atanasie din Paros la

sfârşitul relatării despre minunea Sfântului Spiridon, pentru a uşura lecturarea
textului.)
Prolog
Tuturor cititorilor acestei cărticele,
fraţilor mei în Hristos şi fiilor adevăraţi
ai Preasfintei Maicii noastre Biserici a Răsăritului,
eu, smeritul ei autor, le doresc, deşi sunt nevrednic,
sănătate, pace şi mântuire veşnică…
În anul 1795, Theodorit, destructorul Bibliei canonice, dintr-o pricină oarecare mi-
a scris. Cu acest prilej mi-a scris pe lângă aceasta că ruda lui, Theodor, cel numit
Mustatzas, a hotărât să tipărească operele Sfântului Grigorie Palama; eu i-am
răspuns că operele Sfântului Grigorie Palama sunt gata de tipărit de altcineva şi am
zis că, pentru că domnul Theodor este zelos la cele bune, am şi eu două lucrări,
pregătite pentru tipar şi, dacă vrea, i le trimit de îndată ce primesc asentimentul lui.
Am primit răspuns că le primeşte cu multă bucurie. Le-am trimis în acelaşi an,
adică în 1796, adică lucrarea „Judecata cerului” şi „Viaţa Sfântului Clement”, în
scopul de a constitui amândouă un singur volum. Am primit imediat răspuns că le-
au primit şi nu numai aşa pur şi simplu, ci ca un debut sfânt, ca pe un liman sfânt şi
alte asemenea. Desigur am primit şi scrisoare separată de la Theodor însuşi, care
începea exact cu aceste cuvinte: „Mai demult am primit scrisoarea şi vă mulţumesc
pentru urările dar şi pentru faptul că prin aceasta ne-am cunoscut; am citit ceea ce
îmi cereţi şi vă asigur că le trimitem şi le tipărim”; datorită mărimii lor, trec peste
cele pe care mi le-a scris Theodorit în cele cinci scrisori ale lui, pe care le păstrez
pe toate; în fine, pentru că prietenii mei buni m-au burduşit cu promisiunile lor
foarte vii şi grase şi repetate, ce s-a întâmplat, ce au făcut? Iată ce s-a întâmplat şi
ce au făcut: după ce din anul 1796 până în anul 1804 (operele) au stat în mâinile
lor, acum, pe la mijlocul lunii mai trecute, mi le-a trimis de la Muntele Athos bunul
Theodorit, aşa precum i le-am trimis eu, adică scrise de mână, netipărite. Însă (se
poate întreba cineva aflat în faţa unei întâmplări neaşteptate) care sunt motivele pe
care le-a invocat? Ele sunt acestea: mai întâi a scris că le-a uitat în Bogdania, când
a plecat de acolo, în al doilea rând a scris că stăpânul Sutzos l-a distrus pe Theodor
şi nu i-au rămas bani ca să tipărească aceste cărţi (pentru „Apocalipsă” a avut bani
şi i-au mai şi rămas); în al treilea rând i-a spus mitropolitului de Tripoli că le-a
pierdut şi de îndată ce s-au găsit apoi, prin intermediul Prea Sfinţiei Sale m-a
întrebat ce aş vrea să facă cu ele. Cine poate, să pună de acord aceste trei afirmaţii
într-un singur adevăr. Pe lângă acestea, care pentru mine sunt ireconciliabile,
urmează şi această ciudăţenie: preaiubitul meu domn Calinic, arhimandritul din
Lipsia, i-a scris acestui Theodorit să i le trimită lui (manuscrisele) şi prea cuvioşia
sa, dăruindu-le mie, vrea să găsească o soluţie pentru a le tipări. A primit răspunsul
lui Theodorit că vrea să i le trimită şi aştepta să le ia cu negustori (cât despre mine,
toate mi le-a declarat arhimandritul în martie acum doi ani) apoi, în loc să le trimită
în Lipsia, le-a trimis în Hios, precum am mai menţionat; iată cu ce oameni
nenorocul meu m-a încurcat, în legătură cu aceste opere bune şi folositoare
multora, deja de ani de zile, cam de opt, şi am fost batjocorit şi înşelat de aceştia,
cum n-a păţit-o nimeni de la altcineva vreodată de la astfel de oameni. Aşadar,
pentru că Dumnezeu nu a binevoit să fie tipărite pentru public de astfel de oameni
aceste istorisiri minunate, se tipăresc deja din bunăvoinţa lui Dumnezeu pe
cheltuiala acestor creştini iubitori de Dumnezeu şi de fraţi din Hios, pentru
mântuirea lor sufletească şi a înaintaşilor lor. Se publică, deci, într-un singur
volum, „Judecata cerului” şi „Viaţa misionarului Clement”, şi acesta, ca om
integru, fiind o judecată a cerului, prin atitudinea şi mărturisirea lui minunată că
Duhul Sfânt purcede numai din Tatăl; căci sfinţenia lui este, fără îndoială, lucrare a
cerului care în mod vădit i-a pecetluit şi i-a validat luptele şi cuvântările pe care le-
a ţinut în Moravia împotriva papistaşilor rău-credincioşi, precum puteţi vedea toate
acestea citind sfânta lui viaţă.
Primiţi, fraţii mei, cu bucurie această cărticică folositoare de suflet, mai ales în
aceste timpuri când indiferenţa respingătoare revarsă pretutindeni răceală de
moarte în sufletele celor mai simpli.
Minunile, pentru cei cu minte, sunt dovezi ale atotputerniciei dumnezeieşti. Şi

aceasta cu ajutorul, aşa cum am spus mai înainte, al dumnezeiescului Spiridon şi
prin lucrarea foarte neobişnuită săvârşită în Constantinopol pentru Mântuitorul,
primiţi, zic, cu bucurie şi citind şi folosindu-vă, rugaţi-vă şi pentru fraţii care,
pentru folosul comun, au pus la dispoziţie cele necesare (n.n. - banii pentru
tipărirea cărţii) şi (rugaţi-vă) şi pentru noi, nevrednicii, care mişcaţi de zelul
dumnezeiesc, am muncit cu hărnicie la acestea pentru slăvirea şi lauda Domnului
nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl Lui şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.
Amin.
(Traducerea în limba română a fost făcută părintele Ciprian Staicu (Veria),

fiind revăzută de părintele Gheorghe Konispoliatis (Corfu). Din volumul
„Măreţia Ortodoxiei”, Editura Egumeniţa, 2009.)
Sfântul Simeon Metafrastul - Sfântul Spiridon taumaturgul - Preacuviosul
părintele nostru şi făcătorul de minuni Spiridon († 347)
Minunile Sfântului Spiridon
Un creştin pios, care-l iubea mult pe Sfântul Spiridon dar la fel de mult şi
adevărul, spunea aceasta: s-a dus la mormântul Sfântului la 12 decembrie, ziua
prăznuirii sale, pentru a-l întâlni, ca atunci când era viu şi pentru a-şi arăta
veneraţia sa pentru omul lui Dumnezeu. „Pe când mă apropiam deja şi mă
pregăteam să mă concentrez asupra a ceea ce voi face, am simţit o asemenea
mângâiere dumnezeiască, care m-a învăluit şi m-a pătruns în inima mea, că am
intrat realmente în extaz, grabnic fiind purtat prin frumuseţile Cerului. Uitând
de toate cele pământeşti, chiar de trupul meu, am rămas mut şi nemişcat. N-am
vorbit nimănui şi, întocmai ca în tinereţe, n-am simţit nici foame nici sete toată
ziua, ci m-am cuminecat întreaga zi numai cu Trupul şi Sângele Domnului.”
***
Acelaşi om, venind iarăşi la Trimitunda în ziua Sfântului Spiridon, pe când se
afla îngenuncheat, îmbrăţişând sicriul cu trupul (neputrezit) al sfântului, inima
sa fu umplută de lumină şi sufletul său inundat de bucurie, o bucurie ce-i făcea
simţit gustul bunurilor cereşti care-i aşteaptă pe Sfinţi (pregustarea Raiului). A
alergat grabnic la piaţă pentru a cumpăra oarece, inclusiv haine pentru săraci şi
pentru localnici, căci se făcuse iarna şi frigul venise cu putere. Şi, după ce
împlini această dispoziţie a inimii sale, se grăbi să se întoarcă spre ţara lui,
unde-l chemaseră treburi grabnice. Dar, dintr-o dată, norii se-ntunecară, vestind
că o ploaie cu adevărat diluviană avea să cuprindă pământul. Acest om se afla
aşadar la grea răscruce, putea oare merge mai departe în călătoria lui câtă
vreme astfel de vreme câinoasă se anunţa? Se întări însă în nădejde: vându ceea
ce cumpărase, achiziţionând nişte vite de povară şi trase la biserica Sfântului.
Aici, se prosternă iarăşi la racla cu moaştele Sfântului, ca şi cum acesta ar fi fost
încă viu şi-l rugă să fie tovarăş de călătorie cu el şi să oprească ploaia, atunci
când ea ar deveni prea furioasă. Încheindu-şi rugăciunea, ieşi din cetatea
Trimitundei. Sfântul Spiridon fu cu el pe toată durata călătoriei şi nu doar în
chip nevăzut ci, asemeni unui tovarăş de călătorie – precum îl şi rugase – văzut,
împreună-călător cu el! Vântul sufla teribil iar norii se zbuciumau cu putere dar
ploaia… ploaia părea suspendată, atârnată cu apa ei sub nori: am putea spune
că puterea Sfântului reţinea ploaia, o împiedica în revărsarea ei.
Când omul a ajuns acasă, Sfântul dispăru îndată. Inima călătorului fu din nou
iluminată de o lumină negrăită şi umplută de bucurie - ca şi cum Sfântul
Spiridon s-ar fi atins de inima lui şi i-ar fi dăruit propria bucurie şi fericire.
Sfântul se făcuse, aşadar, iarăşi nevăzut o dată cu intrarea călătorului în casă,
când şi ploaia începu a cădea, ţinând grozăvia ei mai bine de trei zile. De astă
dată Spiridon l-a ridicat din greutăţile călătoriei, dar în alte dăţi multe din
greutăţile vieţii i le-a purtat sfântul.
***
Era iarăşi praznicul sărbătorii sfântului, dar de astă dată omul nu reuşi s-ajungă
la mormântul acestuia ca să-l cinstească, precum avea obiceiul s-o facă în
fiecare an. Şi aceasta-l umplea de tristeţe. Îl ruga aşadar pe sfânt să nu-l
lipsească de dragostea lui şi să-i dăruiască bucuria acelei zile, deplină. Şi ce s-a
întâmplat? Nici nu terminase rugăciunea sa, că se simţi în Biserica sfântului,
tocmai în Trimitunda. În acelaşi timp, simţi prezenţa reală a Sfântului Spiridon,
lumina şi dulceaţa ce vin de sus îl învăluiră şi-l umplură deopotrivă, părându-i-
se că Sfântul intră laolaltă cu el în locaş, rămânând prezent pe tot parcursul
sfintei slujbe. Apoi el binecuvântă pe credincioşii participanţi şi plecă.
Nu avem un „raport” complet al tuturor miracolelor sfântului, dar cele menţionate

sunt suficiente celor care iubesc adevărul şi virtutea. Nimeni nu poate spune cum
Sfântul Spiridon ajută pe aceia care, prin rugăciune, îi cer ajutorul său pe aceia,
mulţi, care se bucură de minunile pe care el le săvârşeşte. Dar noi nu putem să nu
vestim creştinilor numele lui! Iar dacă vreunul se-ntreabă de unde vine această
ploaie de miracole ale Sfântului Spiridon şi pentru care virtuţi i-a dat Hristos să
împlinească acestea toate, să ştie că El, Hristos, a îngăduit ca toate virtuţile să fie
concentrate în persoana Sfântului Spiridon care a şi devenit icoană a unei vieţi
desăvârşite în Hristos. Dar prin ce se deosebea cu totul de alţii: prin smerenia şi
modestia lui extreme. El care aproape că depăşea în minuni pe mulţi dintre oameni,
se considera un om lipsit de valoare şi păcătos.
Minunile sale toate au fost şi sunt la înălţimea virtuţilor sale. Să rugăm pe

Dumnezeu ca şi noi să dobândim unele din virtuţile sale! Nu spun toate, căci
aproape este de nerealizat aceasta. Cu ajutorul său, urmându-i până la a le dobândi,
noi înşine vom pregusta din cele din care sfântul desăvârşit se hrăneşte, prin Harul
şi Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Tatăl şi Duhul Sfânt i se
cuvin toată Slava, Cinstea şi mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin.
(Fragment din cartea: “Sfântul Spiridon taumaturgul” - Sfântul Simeon Meta-

frastul, Editura Agnos 2007)
Istorioară cu Sfântul ierarh Spiridon
Istorioară cu Sfântul ierarh Spiridon (s.v. 12 decembrie / s.n. 25 decembrie):
https://www.academia.edu/111206442/Istorioar%C4%83_cu_Sf%C3%A2ntul_ierarh_Spir
idon_s_v_12_decembrie_s_n_25_decembrie_
https://archive.org/details/istorioara-cu-sfantul-spiridon
https://www.slideshare.net/steaemy1/istorioar-cu-sfntul-ierarh-spiridon-sv-12-decembrie-
sn-25-decembrie
***
Sfântul Spiridon al Trimitundei a trăit în secolul al IV-lea. S-a născut în jurul anu-
lui 270, în Aski, Cipru, şi a fost păstor de oi. După moarte soţiei sale, alege să ducă
o viaţă ascetică. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului Pa-
fos. Participă la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325.
În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfântului Spiridon sunt schimbaţi. Se

spune că ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în
întreaga lume. De aici şi denumirea de „sfântul călător”.
***
Întorcându-se sfântul acasă, a venit la dânsul un oarecare om, vrând să cumpere din
turma lui o sută de capre.
Şi sfântul i-a zis să aducă mai întâi preţul cel rânduit şi apoi să ia ceea ce a cum-
părat.
Dar el, dând preţul pentru nouăzeci şi nouă de capre, a tăinuit una, socotind că nu
va cunoaşte sfântul despre aceea, a cărui bunătate de inimă era străină de grija cea
mare a vieţii.
Deci, mergând amândoi în ocolul dobitoacelor, sfântul a zis către negustor ca să ia

atâtea capre pentru cât a dat preţul. Despărţind o sută de capre, le-a scos din ocol şi
una din acelea, ca o pricepută şi roabă bună, cunoscându-se că este nevândută de
stăpânul său, s-a întors degrabă şi a alergat iarăşi în ocol. Negustorul, prinzind-o a
tras-o după dânsul; iar capra, smulgându-se iarăşi, a fugit în ocol. Aşa de două şi
de trei ori se smucea din mâinile lui şi fugea în ocol, iar el o scotea cu sila şi mai pe
urmă a luat-o pe umeri şi o ducea într-ale sale. Dar capra, zbierând şi bătându-l cu
coarnele peste cap, se zvârcolea încât se mirau toţi câţi erau acolo.
Sfântul Spiridon, pricepând lucrul şi nevrând înaintea tuturor a mustra pe negus-

torul cel viclean, a zis către dânsul cu blândeţe: "Vezi, fiule, că nu în zadar face
dobitocul acesta unele ca acestea, căci nu suferă a fi dus la casa ta. Oare n-ai
oprit preţul care se cuvenea pentru dânsa şi iată pentru aceea se smulge din
mâinile tale şi fuge la ocol?"
Deci acela, ruşinându-se, şi-a mărturisit păcatul şi şi-a cerut iertare. Apoi dând pre-
ţul şi-a luat capra şi aceea mergea acum singură după dânsul în linişte la casa ace-
luia ce o cumpărase pe dânsa, întrecând la mers pe stăpânul său cel nou.
Mitropolitul Metodie - Alte minuni ale Sfântului părintelui nostru Spiridon,
episcopul Trimitundei
Dumnezeu, care păzeşte neputrezite moaştele Drepţilor ca mărturie a curăţiei

mărturisirii Ortodoxiei şi ca dovadă veşnică a virtuţilor ce-au locuit într-înşii,
păzeşte astfel întreg şi trupul Sfântului Spiridon care scapă, astfel, legilor neschim-
babile ale naturii. Căci „unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii”.
Sfinţit de Dumnezeu, trupul său primeşte astfel, întâi în cer şi-apoi pe pământ,
slava şi închinarea tuturor ortodocşilor. El fu mai întâi venerat de către locuitorii
cetăţii - capitală de imperiu - care venerau în fiecare zi cu credinţă pioasă aceste
moaşte preţioase. Pe când moaştele Sfântului erau aduse spre închinare (până
astăzi, moaştelor li se schimbă încălţămintea şi sfântul este pus în picioare
dinaintea evlavioşilor credincioşi. N. mitrop. M.), împăraţii înşişi asistau la slujba -
ba chiar cântau din troparele Vecerniei Sfântului:
„Preacuvioase Părinte Spiridoane, preaînţelepte, către femeia cea moartă

întocmai ca şi către una vie ai grăit, pentru dragostea lui Dumnezeu.
Şi pe şarpe l-ai prefăcut în aur celui cuprins de sărăcie; curgerea râului ai oprit,
milostivindu-te de popor şi împăratului i-ai stat înainte ca un doctor rânduit de
Dumnezeu.
Morţi ai înviat ca un ucenic al Lui şi credinţa ai lămurit-o în mijlocul a mulţi
părinţi.
Deci toate acestea putându-le întru Hristos, Cel Ce te-a întărit, pe Acela roagă-L
şi acum să mântuiască sufletele noastre” (Slava Vecerniei Mici, gls. 1).
„Cuvioase Părinte, în fapte bune strălucind, ai bineplăcut lui Hristos. Ca

îmbărbătându-te mai întâi asupra patimilor, sufletul şi trupul ţi le-ai sfinţit, iar
mai târziu Biserica fiind tulburată de Arie, împotrivitorul lui Hristos, în sobor l-
ai înfruntat şi învăţăturile cele deşarte ale aceluia şi pe filozoful cel de un cuget
cu el şi deopotrivă bârfitor i-ai surpat; puterea cea în trei străluciri a
dumnezeieştii Stăpânii arătând-o, ca un alt soare te-ai vădit în mijlocul acelei
sfinţite adunări.
Pentru aceasta şi noi, adunându-ne astăzi, Preasfinţite Spiridoane înţelepte, cu

dorire înconjurăm dumnezeiasca racla ta şi trupul tău cel dumnezeiesc şi sfânt
cu bucurie sărutându-l, dobândim sănătate sufletelor şi trupurilor, slăvind pe
Domnul, Cel Ce te-a mărit pe tine; pe Care cu îndrăzneală roagă-L pentru
sufletele noastre” (Slavă Vecerniei mari, gls. 6).
(Texte preluate din Mineiul pe Decembrie (ed. a VI-a, 1991), p. 163 şi 168).
După dureroasa cădere a Constantinopolului, un credincios din Corfu, pe care-l

chema Kalochairetis, transferă trupul Sfântului la Corfu şi-l depuse în minunata
biserică de acolo. Devenind preot, celebra Sfânta Liturghie în fiecare zi. După ce
sfinţitul trup fu depus acolo, în sfântul locaş, multe vindecări şi minuni multe au
avut loc, prin lucrarea Duhului Sfânt. Încântat de aceste evenimente, poporul
corfiot câştiga pe zi ce trecea tot mai multă evlavie în Biserica în care-şi aflau
adăpost moaştele, dând mulţumire lui Dumnezeu că i-a învrednicit de un atât de
mare dar şi c-au fost găsiţi vrednici de Dumnezeu de avea un asemenea mare
ocrotitor, hram oraşului lor. Când Corfu a fost restaurat şi reconstruit în parte,
preoţii au construit o biserică nouă, închinată Sfântului. Graţie donaţiilor care
veneau de la popor şi a bogăţiilor care curgeau spre racla Sfântului, locaşul
strălucea de frumuseţe. Racla care ţine în sine trupul neputrezit al Sfântului, aşezat
la vedere, atrăgea mulţime de pelerini la închinare şi săvârşea mulţime de minuni,
căci Spiridon Taumaturgul (Vindecătorul) uimea toată lumea cu darurile prin care
copleşea pe toţi, după moartea sa.
Pe când Insula Corfu a fost lipsită de mijloace de subzistenţă şi suferea de

foame, sfântul fu acela care le aduse grâu pe vapoare: se arată, în Sâmbăta
Mare, unor căpitani şi echipajelor lor, vorbindu-le de necazul în care se află
Insula. Şi astfel, graţie acestei intervenţii a Sfântului, Insula cea deznădăjduită
prăznui cu lumina bucuriei Paştele.
***
Un oarecare Theodor, comerciant venit din Orient, a devenit complet orb. Cu
credinţa aprinsă se adăposti în locaşul Sfântului şi-şi recapătă vederea.
***
O epidemie aducătoare de moarte a lovit Corfu şi toţi locuitorii s-au refugiat în
biserica Sfântului Spiridon. Printre aceştia erau mulţi dintre cei contaminaţi iar
după legile cele nescrise ale naturii ar fi trebuit să se aneantizeze prin epidemia
ce-l cuprinsese. Dar, graţie mijlocirii Sfântul Spiridon, poporul cuprins de
pietate profundă fu vindecat, grabnic însănătoşindu-se.
***
Cine nu s-ar minuna auzind cum oameni căzuţi din turla bisericii, unde din
evlavie la sfânt urcaseră pentru a aprinde un foc, fost-au până purtată pe braţe,
nesuferind nici un rău?
***
Sfântul Spiridon a redat vederea la doi vâslaşi care fuseseră daţi afară din flota
veneţiană datorită tocmai acestei infirmităţi pe care o aveau. Toţi cei care au fost
martori la acest eveniment cu-adevărat minunat au fost puternic impresionaţi şi
strigau: „Mare este Spiridon, ocrotitorul Insulei Corfu!”.
***
Un boier se ţinea într-o zi de lucruri slabe şi stupide şi ironiza un copil care
suferea de o maladie incurabilă. Copilul se aruncă sub racla sfântului pe când
aceasta era purtată în procesiune prin oraş. Căci, până azi, Corfu a păstrat
vechea tradiţie de a purta moaştele sfântului în procesiune prin oraşul lor, cum o
făceau şi cu icoanele. Bineînţeles că nobilul atingea cu vorbirea sa şi pe părinţii
copilului, care-l rugau fierbinte pe sfânt pentru vindecare fiului lor şi plângeau.
Dreptatea divină n-a întârziat să-l atingă pe îngâmfatul aristocrat. În chiar acea
clipă o bubuitură ca de tun se-auzi şi o schijă de obuz îi taie urechea dreaptă şi
la aceasta mulţi au fost martori. Mai apoi, mult s-a pocăit pentru aceasta şi a
petrecut nopţi întregi în rugăciune şi lacrimi, în locaşul sfântului.
***
Către 1673 o maladie infecţioasă decima pe locuitorii cetăţii, ai oraşului şi-ai
satelor din jur, ameninţând cu moartea locuitorii insulei, a doua oară în acel an!
Dar Sfântul, ocrotindu-i, vindeca din boală şi ridică mai apoi din moarte pe toţi
aceia care se-mbolnăviseră. Aceasta a fost o minune consemnată la data de 13
iulie, zi în care noi prăznuim atât vindecarea din orbire a lui Theodor cât şi
ridicarea celor aproape morţi în lupta cu boala pe care sfântul a biruit-o pentru ei.
Şi în Duminica Floriilor, zi de mare procesiune, cu trupul neatins de putrejune al
sfântului, plaga bolii a fost împiedicată cu totul.
***
După căderea Peloponezului sub turci (aflat sub jurisdicţia veneţiană după 1699,
în 1715 a fost preluat, sângeros, de către turci), pe când veneţienii şi otomanii se
aflau în stare de război, i se păru normal odiosului conducător al turcilor să-
ncerce să se facă stăpân peste Corfu. Şi, în 24 iunie 1716, turcii au atacat Corfu,
asediind cetatea pe pământ şi pe mare. O bătălie crudă îşi începu desfăşurarea.
Focul continuu şi puterea armelor cotropea liniştea oraşului şi a locuitorilor săi.
După bătălii dure, care-au durat 50 de zile, turcii au decis să-şi concentreze
forţele, înainte de a lansa o nouă ofensivă. Toţi creştinii, în acele momente,
rugau pe sfânt cu lacrimi şi glasuri pline de durere. Iar când oştile turceşti au
revenit pentru atacarea fortăreţei Corfu, prin rugăciunile Sfântului, mare parte
din trupele lor au fost împrăştiate şi date morţii. După această înfrângere însă,
turcii au devenit mai cruzi şi mai avizi de moarte. Nenorocirea unei noi
incursiuni, gândul la înrobire şi moarte plutea deasupra cetăţii. Dar creştinii n-
au încetat nici o clipă să adreseze rugăciuni şi litanii prelungi „Părintelui” lor,
implorând, cu mare credinţă, protecţia lui. Şi iarăşi planul otomanilor eşua: pe
când corfioţii se aşteptau la distrugerea cetăţii lor, marele Spiridon, Părintele
nostru, apăru în coasta duşmanului, înconjurat de o armie cerească
înfricoşătoare şi nenumărată. Cu un paloş strălucitor în mâna dreaptă, lovea cu
mânie în turci. La vederea unei astfel de intervenţii, soldaţii turci se împrăştiară
în mare confuzie, urlând de durerea unor lovituri date de o bâtă nevăzută. Au
fost astfel învinşi fără luptă, fără foc, fără spadă, ci numai prin puterea lui
Dumnezeu, Mântuitorul, pentru rugăciunile fierbinţi ale Sfântului Său, Spiridon
Taumaturgul!
Infanteria şi cavaleria turcă au luat-o la goană, flota se depărtă, în derivă. Corfu

rămase astfel liber. Dimineaţa, pe când locuitorii se aşteptau la bătălia obişnuită
fiecărei zile de asediu, nu mai auziră pe nimeni: totul era calm şi liniştit. Se
apropiară, plini de curiozitate, de vechile poziţii ale inamicilor. Şi-abia atunci
înţeleseră miracolul. Tresărind de bucurie se fericeau de o astfel de minunată
biruinţă: turcii plecaseră de-a binelea! Şi înţeleseră şi cine le-a fost sprijinul! De
altfel, în ce-i priveşte pe turci, aceştia mărturiseau deschis că au fost
contraatacaţi şi ei fugiseră în debandadă, la vederea unui monah respectabil –
Sfântul Spiridon – care apăruse din cer, în compania unei slăvite armii cereşti.
Toţi corfioţii intrară atunci, alergând, la locaşul Sfântului, pentru a aduce slavă
şi mulţumire lui Dumnezeu, mulţumind totodată Sfântului Ierarh. Recuno-
scându-l pe sfânt ca un mare eliberator al Insulei şi protector al oştirilor
creştine, aristocraţia veneţiană, cu mare recunoştinţă, au trimis de asemenea un
mare candelabru, cu mulţime de braţe, lucrat în argint, pentru locaşul Sfântului
şi au decis ca în data de 11 august, ziua eliberării insulei, în fiecare an, Spiridon
să aibă loc o procesiune cu moaştele Sfântului, care i-a ocrotit cu minunile sale.
Având ca raţiune tocmai aceste minuni, André Pizanis, conducătorul flotei vene-
ţiene şi guvernatorul insulei Corfu, a avut ideea de a construi un altar nou în
Biserica Sfântului, pentru a se sluji acolo Liturghia, după ritul latin, în fiecare zi. El
gândea ca în acest fel va aduce mulţumire sfântului pentru eliberarea de sub jugul
turcesc a Insulei. Dar cum ar fi putut Sfântul Spiridon, apărătorul Ortodoxiei, să
permită să se realizeze Sfânta Jertfă, Dumnezeiasca Liturghie, în cuvioasa sa
biserică, de preoţi ne-ortodocşi şi cu azimă?
(După lucrarea: Viaţa şi slujirea Părintelui nostru între sfinţi, Sfântul Spiridon
Taumaturgul, Ed. Corfu, 1951)
Pr. Constantin Necula - Icoana liturgică a Sfântului Spiridon taumaturgul
Nu de puţine ori, critica adusă Bisericii Ortodoxe este aceea că, în limbajul ei
liturgic, este „greoaie”, aproape de neînţeles şi că, mai ales, nu transmite adevăruri
privind mântuirea oamenilor.[ O astfel de critică putem identifica în multe lucrări
neoprotestante. Virulentă ne apare a fi Cornel Filip, Tradiţia bisericească şi
manipularea religioasă - păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Agape, 2004,
259p.] Dincolo de răutatea unor astfel de afirmaţii, ele conţin o doză mare de
neadevăr. Este suficient să privim textele din Triod sau Penticostar,[ Triodul, care
cuprinde slujbele bisericeşti de la Duminica vameşului şi a fariseului până la
Sfânta Înviere, Ed. B.O.M., Orhei, 1998, 712p.; Penticostar - adică sfintelor slujbe
de la Duminica Paştilor până la Duminica tuturor Sfinţilor, Ed. B.O.R., 1999,
448p.] să le ascultăm cu inima şi mintea deopotrivă, este suficient să îngăduim
credincioşilor să asculte rugăciunile Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii - astfel încât
acestea să nu rămână, după spusa Părintelui Alexandru Schmemann, nişte
„continente euhologice scufundate”,[ Ideea aceasta fiind mereu consemnată în
scrierile Părintelui, mai ales în Alexander Schmemann, Introducere în teologia
liturgică, trad. ierom. Vasile Bârzu, Bucureşti, 2002, 300p.] pentru ca o astfel de
acuză să fie eliminată, cultura teologică pe care o câştigă un credincios din astfel
de texte - desigur, în articularea lor cu textele Vechiului Testament (prezent mai
ales prin Paremiile Vecerniilor) şi ale Noului Testament (cu Evanghelii şi Apostol)
- lecturi obligatorii în toate formele de slujire ortodoxă a Dumnezeului celui Viu -
fiind cu adevărat remarcabilă. Un exemplu în acest sens, desigur teodidact dar şi
autodidact în mare parte, a fost pentru Ortodoxia contemporană Părintele Ilie
Cleopa, a cărei „pregătire la oi” sau în „universitatea pădurii” a conţinut, în mare
parte, cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe.[ Un alt chip convertit prin lectura
duhovnicească a slujbelor Bisericii, pornind de la descoperirea Paraclisului
Maicii Domnului, este acela al Părintelui Paulin Lecca (cf. De la moarte la viaţă,
ed. Paideia, 1997, mai ales cap. 11. Vămile Pustiei şi cap. 12 Se înseninează, p.
48-61).]
O astfel de teologie cântată dar şi încântătoare ne oferă textele Mineielor, cărţi de

slujbă ce conţin în ele textele specifice fiecărei zile din desfăşurarea calendaristică
a cultului ortodox care, exact pentru specificul lor, „umplu” anul bisericesc (altul
decât cel calendaristic, cel dintâi avându-şi începutul (idictonul) la 1 septembrie)
de o seamă de descrieri ale faptelor celor mari ale „războiului celui nevăzut” purtat
de campionii credinţei, Sfinţii. Mineiul în care se află descris în ritm liturgic chipul
Sfântului Spiridon , episcopul Trimitundei, este Mineiul lunii Decembrie,[ Mineiul
pe Decembrie, ediţia a şasea, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R.,
Bucureşti, 1991, 519p] un Minei care are miez de foc praznicul Naşterii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În chip cu totul înţelept, Biserica a aşezat în
aşteptarea Praznicului Betleemului în paginile acestei aşteptări liturgice - care
este Mineiul - o serie de chipuri de ierarhi, împlinitori cu bucurie ai darului
celui mare al Arhieriei, în Hristos şi în Biserică. Dacă luna liturgică începe cu
prooroci (Naum, 1 decembrie; Avacum, 2 decembrie), culminează, în câteva
rânduri (6 decembrie, Sf. Nicolae; 7 decembrie, Sf. Ambrozie sau 12 decembrie,
Sf. Spiridon) în cei care au întrupat, la un înalt nivel, idealul creştin al
desăvârşirii. De aceea praznicele acestea sunt marcate de un tropar al
Înainteprăznuirii care spune astfel: „Să prăznuim mai înainte, popoarelor,
naşterea lui Hristos şi ridicându-ne gândul la Betleem, să ne suim mintea şi să
vedem Taina cea mare, din peşteră. Că s-a deschis Edenul, venind Dumnezeu
din Preacurata Fecioară, desăvârşit fiind cu Dumnezeirea şi cu omenirea.
Pentru aceasta să cântăm: Sfinte Dumnezeule, Părinte, Cel fără de început;
Sfinte Tare, Fiule, Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fără de moarte, Mângâietorule
Duhule; Treime Sfântă, slavă Ţie!” (Şi acum… a Înainteprăznuirii, glas 1).[ Idem,
p. 163.]
Iată cum prin viaţă curată şi conţinut al credinţei, cei pomeniţi în slujba Bisericii au
cunoscut Taina cea mare din peştera Betleemului şi, mai mult, au trăit şi au
propovăduit Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Cât adânc de înţelepciune şi
înţelegere a Sfintei Scripturi în ţesătura de lumină a textului liturgic![ Noi înşine
am încercat să oferim modele de cheie liturgică a înţelesului Scripturii şi
învăţăturii de credinţă în cel puţin două lucrări: Paştele Crucii, Ed. Buna Vestire,
Bacău, 2003, 160 p. şi cartea de predici Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele, Ed.
Oastea Domnului, Sibiu, 2004, cărţi bazate în principal pe exegeza la care
îndeamnă integrarea liturgică a Sfintelor Evanghelii, evenimenţialul liturgic al
mântuirii.] Şi cât de eliptic de predicat logic în planul mântuirii pelteaua textuală a
unor cântate sectare, care despoaie de orice dumnezeiesc adâncul mesajului
evanghelic!
Ce încearcă să conserve, pe lângă adevărurile de credinţă necesare mântuirii, textul

liturgic? Biografii mărturisitoare! Pornind de la ideea că atât cântarea cât şi
potrivirea în versificaţie a istoriei mărturisirii se reţine mai uşor - lucru până astăzi
cercetat amănunţit şi, îndeobşte, psihologic şi pedagogic acceptat [O astfel de
abordare oferă lucrarea lui Beauperin, Yves, Rabbi Ieshova de Nazareth - une
pedagogie globale (Du texte écrit au geste globale), Edition Iris, 2000, p. 287, cu
recenzia noastră în R.T./2 apr.-iun. 2004, p. 184-189.] - astfel de texte vizau şi o
alfabetizare duhovnicească dar şi o racordare la trecutul Bisericii în vederea unei
lucidizări coerente cu privire la viitorul ei. Din nefericire, astăzi prea puţine
parohii, de oraş sau de sat, oferă credincioşilor - câţi se mai trezesc duminica şi
pentru Utrenie - canoanele sfinţilor zilei iar la mănăstiri, unde acestea constituie
parte integrantă a tipicului zilnic, desfăşurat la Utrenie, uneori ora matinală (la
mănăstirile unde Utrenia e citită noaptea…), alteori graba lectorului, citeţului,
diminuează mult din impactul pedagogico-duhovnicesc pe care acestea l-ar putea
dezvolta. E drept, ultima vreme marchează nu interes crescut pentru Acatiste
[Lucru de remarcat şi prin aceea că, pe lângă Acatistierul „oficial” editat de
Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., două alte Acatistiere, Acatiste alcătuite de
Arhimandritul Cleopa Ilie şi Ieromonahul Paisie Olaru, Ed. Pelerinul, Iaşi, 1996
(300p., 21 acatiste) şi Adunare de Acatiste la Sărbători şi Sfinţi deosebiţi, Ed.
Diagonal, Bacău, 1999 (628p., 50 de „alcătuiri”) precum şi de mulţimea de
Acatiste editate „singuratice” (mai ales Ed. Bunavestire). A se vedea şi lucrarea
Imnele acatist. Îndrumător practic, Ed. Brumar, Timişoara, 2002, 74 p., realizată
de Pr. Prof. Pamfil Radu şi Prof. Laurenţiu Radu.] - slujbe care în parte reiau teme
şi refrene teologice prezente în structura canonului Sfântului sau a praznicului - sau
Paraclise, ba, uneori, personal, „textul zilei”. Totuşi, mare parte din credincioşi nu
intră în contact cu aceste texte, pierzând mare parte din savoarea teo-poetică a
Ortodoxiei.
Aşadar, în context cu viaţa Sfântului Spiridon pe care ne-a lăsat-o Sf. Simeon
Metafrastul, ce anume ni se descoperă? O unitate de duh şi de cuvânt, dar şi o
extraordinară capacitate de a poetiza, pe care Biserica o pune în liturgicul ei,
repetăm, inclusiv cu scop pedagogico-meotdic.
Chemarea la rugăciune, mai exact la împreună-rugăciune cu cel prăznuit este
făcută în cuvintele alese ale smeritei bucurii: „Sărbătoare luminată, praznic cu
totul sfinţit ne stă înainte; veniţi credincioşilor să ne bucurăm de el! Că pe toţi
ne cheamă la el ospătătorul duhovnicesc, Spiridon; a lui este masa
dumnezeiască, minunile cele strălucite şi faptele cele nemuritoare. Să urmăm
blândeţii lui, nerăutăţii, bunătăţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni, cu
care printre arhierei a strălucit ca o lumină” (Stihoavna 1, gls. 1, vecernia Mare)[
Mineiul pe Decembrie, ed, cit., p. 168.] iar o altă stihoavnă (a III-a) ne lămureşte
„cheia” pe care sinaxa liturgică o dă icoanei sfinţeniei: „că întru tine a lucrat
Hristos, Spiridoane Sfinţitorule, care ai propovăduit dogma Treimii”.[ Idem, p.
169.] În acest context, al sfinţirii mărturisitoare, încadrează cântarea liturgică, în
ultimă instanţă, însăşi teologia, întreaga misiune a Sfântului Ierarh. Este, în fapt,
aceeaşi construcţie de fond cu a Sf. Simeon Metafrastul, care, aşa cum arătam, nu-
şi propune o prezentare „spectaculară” a sfinţeniei ci un apostrof smerit pentru
lumea de azi, în care orice meteor al show-bizz-ului cheamă mai multă
„informaţie” prezentată decât orice altă icoană reală a valorii. Pentru că lui
Spiridon îi cântăm: „Cu cuvintele tale ai împodobit Biserica lui Hristos; iar cu
faptele tale ai cinstit pe cel după chipul lui Dumnezeu, fericite Spiridoane.
Strălucit-ai în lume cu întreaga ta înţelepciune, împărţind tuturor darurile
vindecărilor. Pentru aceasta şi noi prăznuim cu credinţă pomenirea ta”
(Sedealna Catismei a II-a a Utreniei, gls. 4).[ Idem, p. 170.] O înţelepciune care
marchează, în fond, până astăzi, mărturia Bisericii.
Căci bogăţia cea mai de preţ transferată întezaurul conştiinţei mărturisitoare a

creştinilor, Sf. Spiridon o dăruieşte îndemnând „a cinsti un singur Dumnezeu în
trei Ipostăsuri”, acela despre care a înfăţat „că este deopotrivă cinstire, împreună-
şezător pe scaun şi de o fiinţă” (Sedealna de după Polieleu, Utrenie, gls. 8).
Apoi, toate minunile pe care Sf. Simeon le surprinde în viaţa Sf. Spiridon sunt
remarcate şi de Canonul Utreniei. Ridicarea lui de la turme, „ca un alt David”, la
Turma ce este Biserica (Cântarea 1. III), intervenţia la „însetarea” cu secetă a
Ciprului, ca un alt Ilie (Cântare 1, Canonul al II-lea, Slava), uciderea şarpelui
iubirii de argint (Cântarea 3. II), învierea femeii moarte de fericirea învierii fiului
(Cântarea 4. I), iubirea de străini (Cântarea 5. IV), roua cea din cer picată pe
sfinţitul său cap la vremea secerişului (Cântarea a 7-a, II), darul primirii de oaspeţi,
asemeni lui Avraam (Cântarea a 8-a, II), toate şi altele multe - „cine va număra
minunile tale, Ierarhe Spiridoane, de Dumnezeu înţelepţite?”[ Idem, p. 179.] -
aduc dinaintea credinciosului întreaga viaţă a Sfântului, atent întreţesută cu aceea a
Duhului Sfânt care toate împreună cu el le împlineşte, „cu raza Duhului fiind
strălucit înţeleptul ierarh”.[ Idem, p. 180, iar ceva mai încolo (la Laude, II),
„strălucit fiind de cereştile raze…”, p. 181.] Acest „luptător în via poruncilor lui
Hristos” arată, o dată în plus, că fără despătimire orice minune e străină de
împreună strălucire cu Cerul.
Dar ceea ce textul liturgic subliniază marcant este calitatea de mijlocitor a

Sfântului. Condacul (gls. 2), „strofă” de preţ a cântării liturgice, cuprinde esenţa
acestei teologii a mijlocirii: „De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite,
mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea
lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu, şi
jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiasca iertare”.[ Idem,
p. 176.]
Moartea sa, la 12 decembrie 348, pe când avea 78 de ani,[ Douze Decembre,

memoire de notre Saint Père thèophore Spyridon le Thaumaturge, éveque de
Trimythonte, în Le Synaxaire - Vies des Sants de l’Eglise Orthodoxe, Tome Second.
December-Janvier, Thessalonique, 1988, p. 105. ] n-a făcut alta decât să-l pună în
dispoziţie mântuitoare faţă de toţi ai Ortodoxiei - şi, cum aţi citit, nu numai.
„Sălăşluitu-te-ai cu sfântul tău suflet, Spiridoane, cuvioase, cu Cel ce este binele,

iar Preasfântul Duh te-a arătat pe tine casă şi vistierie a darului minunilor şi te-
a pus pe tine în lume, ca să o luminezi, cu razele tale cele strălucitoare”.[ Minei,
ed. cit., p. 181.]
Într-o astfel de tainică lucrare, învrednicit, până astăzi Sfântul Spiridon revarsă
harul minunii lui Hristos Domnul şi Mântuitorul în lumea noastră de noroi. Să stăm
cu frică! Să luăm aminte!
(Fragment din cartea: “Sfantul Spiridon Taumaturgul” - Sfântul Simeon Meta-

frastul, Editura Agnos 2007)
File de pateric - Sfântul Spiridon
1) Odată, părinţii de la Chilia “Sfântul Spiridon”, care aparţine de Mănăstirea

Kutlumusiu, erau îngrijoraţi deoarece nu găsiseră încă peşte pentru praznicul
Sfântului ce se apropia. Călugării spuneau stareţului să cumpere morun uscat, dar
bătrânul le răspundea:
- Faceţi răbdare şi veţi vedea că Sfântul Spiridon ne va aduce peşte.
Apoi stareţul a început să se roage pentru aceasta.
Părinţii îşi pierduseră răbdarea şi erau foarte mâhniţi deoarece venise vremea când
trebuia să gătească peştele. Deodată însă, au auzit bătăi în poartă. Când au deschis,
ce să vadă? Doi pescari cu două panere pline de peste îl căutau pe stareţ. Ucenicii
l-au chemat pe stareţ, dar când a venit bătrânul pescarii au spus:
- Nu acesta este stareţul. La noi a venit un alt stareţ şi ne-a spus: “Să duceţi peştele
la Chilia Sfântului Spiridon, unde este hram, şi veţi fi plătiţi cu un preţ bun. Dacă
vreţi, vă dau şi arvuna”.
Stareţul a înţeles minunea şi i-a dus în biserica să se închine. De îndată ce au zărit
icoana Sfântului Spiridon au spus:
- Iată, acesta este stareţul care ne-a spus să aducem peştele aici!
Atunci stareţul le-a spus:
- Ah, cum de n-aţi luat arvuna de la Sfânt, s-o fi avut de binecuvântare?
2) Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioşie avea păstorul acesta, încât s-
a învrednicit şi să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere
episcopia uneia din cetăţile Ciprului, anume Trimitunda. Pentru netrufia cea
multă, aproape de episcopie, păştea şi oile. Iar la miezul nopţii, tâlharii la stâna
oilor pe furiş, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzeşte pe păstor şi
pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ţinuţi, lângă stână erau
legaţi. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi şi după ce i-a găsit cu
mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; şi rugându-se lui Dumnezeu, i-
a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit şi i-a învăţat, ca să se silească mai
bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec,
i-a slobozit şi glumind le-a zis : ca să nu vă arătaţi că în zadar aţi privegheat !
3) Se spunea iarăşi, că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume Irina.
Acesteia, un cunoscut i-a pus zălog un odor de mult preţ. Iar ea, pentru mai bună
păstrare, l-a ascuns în pământ. Şi peste puţin s-a dus din viaţă. Deci,a venit după
câtăva vreme cel ce a pus zălog şi neaflând-o pe fecioară, l-a apucat pe tatăl ei, pe
avva Spiridon, uneori trăgându-l iar alteori rugându-l. Dar fiindcă îi era jale
bătrânului de paguba celui ce pusese zălogul, venind la mormăntul fiicei sale, se
ruga lui Dumnezeu ca înainte de vreme să-i arate lui învierea cea făgăduită. Şi, cu
adevărat nu a greşit din nădejde, căci vie iarăşi s-a arătat fecioara tatălui său şi
locul însemnându-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristăvindu-se. Şi luând
zălogul bătrânul, l-a dat celui al cui a fost.
Pr. Ioniță Apostolache - Sfântul ierarh Spiridon, minunat mărturisitor al
Treimii
Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, îşi leagă numele în primul rând de lu-
crarea mărturisitoare a Bisericii din primele veacuri creştine, primind pe trupul său
binecuvântata însemnare a muceniceştilor pătimiri, în timpul prigoanelor lui Maxi-
mian şi Galeriu. A fost prezent la Sinodul I Ecumenic, unde a făcut o lămuritoare
dovedire a existenţei Preasfintei Treimi.
Născut la anul 270 în localitatea Askia din Cipru, Sfântul ierarh Spiridon a trăit o
viaţă simplă, departe de confortul material al societăţii aristocrate. Îşi câştiga traiul
ca păstor, intrând pentru scurt timp în rânduiala vieţii de familie. La numai câţiva
ani de la căsătorie, soţia sa moare, sfântul hotărându-se astfel să se călugărească şi
să se dedice cu totul slujirii lui Dumnezeu. Nefiind nici pe departe un om avut, a
învăţat şi a iubit cu toată fiinţa sa milostenia, pogorându-se adesea spre neputinţele
celor aflaţi în lipsă pe care îi slujea, îi iubea şi îi îngrijea. În toată această lucrare
duhovnicească, sfântul părinte a fost descoperit de Dumnezeu înaintea fraţilor săi
din cetate ca un harismatic, „vindecând tot felul de boli, din cele cu anevoie de
vindecat, şi izgonind duhurile rele numai cu cuvântul”. Pentru aceasta, poporul cel
iubitor de Hristos l-a ridicat la demnitatea de „păstor de suflete”, primind astfel
slujirea arhierească.
Se remarcă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 321, unde participă alături
de marii Părinţi ai Bisericii Primare, luând atitudine împotriva ereziei lui Arie şi
mărturisind deofiinţimea Fiului cu Tatăl.
Despre prezenţa sa aici, Tradiţia mărturiseşte că sfântul a reuşit să convertească un

mare filosof al vremii de la arianism la credinţa cea adevărată. El s-a apropiat şi i-a
zis: „Unul este Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, pe om din pământ l-a
zidit şi toate celelalte, cele văzute şi cele nevăzute, le-a aşezat cu Cuvântul şi cu
Duhul Său. Pe Acel Cuvânt Îl credem noi că este Fiul lui Dumnezeu, care S-a
milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a păti-
mit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat tot neamul
omenesc. Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să răs-
plătească fiecăruia după vrednicie, şi-L credem că este de o fiinţă cu Tatăl, pe
scaun împreună-şezător şi asemenea cinstit. Acestea, astfel, le mărturisim fără
ispitire şi încercare şi nici tu nu îndrăzni să ispiteşti adevărul, pentru că el covâr-
şeşte toată înţelegerea ta şi este mai presus decât toată cunoştinţa”. Ca să dove-
dească înaintea acestuia şi a tuturor celor ce erau de faţă unitatea Preasfintei
Treimi, sfântul părinte a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga o
cărămidă, şi, invocând numele Sfintei Treimi, de îndată focul s-a ridicat în sus, apa
a căzut pe pământ, iar lutul din cărămidă a rămas în mâna lui. Toţi cei prezenţi au
fost cuprinşi de uimire, iar filosoful nu mai avea cuvinte pentru a-l combate pe
sfânt, în care lucra puterea dumnezeiască, care a făcut să se împlinească cuvintele
Scripturii: „Nu stă în cuvânt Împărăţia lui Dumnezeu ci în putere”.
Minuni din viaţa sfântului
Din sinaxare aflăm despre numeroasele minuni împlinite de Sfântul Spiridon. Între
ele se numără şi „vorbirea cu cea moartă”, consemnată, de asemenea, în „Troparul”
sfântului: „Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător,
purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia
cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat
sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui
ce te-a prea mărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează
prin tine tuturor tămăduiri!”.
Tradiţia spune că, după ce s-au sfârşit lucrările sinodului, Sfântul Spiridon a venit
în cetatea arhieriei sale. Între timp, fiica sa trupească, pe nume Irina, care toată via-
ţa petrecuse în feciorie, slujind lui Hristos, a murit. În timpul vieţii, o femeie îi
încredinţase fetei spre păstrare un odor de aur. Acum, dacă fata murise, femeia nu-
şi mai putea lua înapoi odorul, de care numai cea moartă ştia unde este. După ce au
căutat peste tot şi nu au găsit nimic, Sfântul Spiridon a mers la mormântul fiicei
sale şi a strigat către dânsa, precum odinioară strigase Hristos pe prietenul său,
Lazăr: „Fiică Irino, unde este odorul de aur care ţi s-a încredinţat spre păstrare?”,
iar ea, trezindu-se ca dintr-un somn lung, i-a spus locul unde era ascuns odorul. Şi
iarăşi a zis către dânsa sfântul: „Dormi de acum, fiica mea, până ce te va deştepta
Domnul tuturor, la învierea cea de obşte”.
Între minunile săvârşite de sfânt se numără şi vindecarea lui Constanţie, fiul împă-
ratului Constantin cel mare, doar prin atingerea de dânsul.
Sfântul ierarh Spiridon a fost chemat la ceruri în anul 348 d.Hr., la vârsta de 78 de
ani, fiind îngropat în Biserica „Sfinţilor apostoli” din cetatea Trimitundei, în insula
Cipru. După ce saracinii au cucerit insula, ciprioţii au deschis mormântul său
pentru a-i muta moaştele la Constantinopol. Atunci i-au descoperit trupul întreg,
înconjurat de o bineplăcută mireasmă de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. La
căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, în 1453, sfintele sale moaşte au fost
mutate în Serbia, iar de aici un părinte din insula Corfu, Georgios Kalohairetis, le-a
adus în Grecia.
„Sfântul călător”, tămăduitor al bolnavilor
Cu darul lui Dumnezeu, până astăzi, sfântul lucrează pentru credincioşi prin sfin-
tele sale moaşte. Este numit „sfântul călător”, deoarece papucii săi de mătase se
uzează şi sunt înlocuiţi în fiecare an, de ziua prăznuirii sale. Spre deosebire de
celelalte sfinte moaşte, cele ale sfântului dispar frecvent din raclă, venind la cei ca-
re îi cer ajutorul cu credinţă şi făcând numeroase minuni. El este ocrotitor al celor
bolnavi şi de aceea multe spitale îi poartă numele.
Există mai multe dovezi şi mărturii despre aceste călătorii pe care le face sfântul.
Clericii şi credincioşii au observat adesea că, pentru perioade scurte de timp, trupul
sfântului lipseşte din raclă, iar atunci când sfântul revine, trupul său este cald şi
prăfuit. De asemenea, papucii sfântului sunt schimbaţi în fiecare an, deoarece se
uzează, putându-se vedea pe ei urme de praf şi de iarbă. Pentru acest lucru, Sfântul
Spiridon a fost ales patronul cizmarilor. În timpul procesiunilor religioase, Sfântul
Spiridon este purtat în raclă stând în picioare.
Este cinstit de peste 1.600 de ani de către credincioşi ca fiind cel ce petrece totdea-
una cu oamenii, aşa cum ni se arată în cântările acatistului său: „Bucură-te că eşti
şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că al tău trup săvârşeşte astăzi mi-
nuni; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă”.
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor, aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon
cu evlavie pentru ajutorul dobândit de la dânsul. Drept dovadă de cinstire, vene-
ţienii l-au îmbrăcat pe sfânt cu veşminte cusute cu fir de aur, dar a doua zi au găsit
moaştele sale îmbrăcate în aceleaşi veşminte smerite, iar straiele pe care aceştia i le
dăruiseră erau lângă raclă. La Ierusalim există o biserică cu hramul „Sfântul ierarh
Spiridon”. Într-o zi, preoţii l-au văzut pe sfânt în biserică, uitându-se prin una din-
tre ferestre. După ce a plecat, pe geamul ferestrei a rămas imprimat chipul său.
Filip Hristofor Cane - Sfântul ierarh Spiridon, arhiereul lui Hristos
Sfântul ierarh Spiridon era originar din cetatea Askia, Cipru (Republica Turcă a Ci-
prului de Nord), fiind unul dintre cei mai vestiți și aprigi apărători ai dreptei cre-
dințe, din secolul al 4‑lea, alături de Sfântul ierarh Nicolae sau Sfântul Atanasie. A
primit încă din copilărie o educație aleasă din partea părinților săi, cultivând sme-
renia și bunătatea, aprinzându‑se în inima sa dragostea de a sluji Mântuitorului Hri-
stos și urmând cuvintele Acestuia: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede
de sine, să‑și ia crucea și să‑Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34‑38).
Știm din viața Sfântului Spiridon că a fost păstor de oi, căsătorit, având o fiică pe
nume Irina. După trecerea la cele veșnice a soției sale, a continuat într‑o simplitate
desăvârșită să aibă grijă de familia sa, dar mai ales de cei săraci din zona în care
locuia. Despre aceste fapte de filantropie pe care sfântul le făcea ne mărturisește și
istoricul bizantin Socrate Sozomen: „Era un obicei ca acest Sfânt Spiridon să dea o
parte a roadelor sale celor săraci şi să împrumute celor care doreau fără a mai cere
înapoi”.
Sfântul ierarh Spiridon, asemenea Sfântului ierarh Nicolae, a fost un om foarte du-
hovnicesc și iubitor de aproapele, motiv pentru care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a
fost învrednicit să săvârșească nenumărate minuni. Având această învrednicire
duhovnicească, este chemat la treapta arhieriei, fiind ales episcop în cetatea
Trimitunda.
Istoricul bisericesc Socrate Scolasticul îl descrie astfel: „Atât de mare era cuvioșia
păstorului, încât a fost învrednicit să fie încă și păstor de oameni”. Ca ierarh,
Sfântul Spiridon mustra prin cuvânt pe cei ce greșeau, ajuta pe cei care se aflau în
suferință și săvârșea minuni, arătând puterea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit.
Slujirea sa arhierească a fost una adânc înrădăcinată în memoria Bisericii,

păstrându‑se o multitudine de mărturii istorice. Sfântul ierarh Spiridon este cu-
noscut pentru minunea pe care a săvârșit‑o la Primul Sinod Ecumenic, desfășurat la
Niceea în anul 325, sub domnia împăratului Constantin cel mare.
Sfântul ierarh Spiridon a arătat celor care erau prezenți cum Dumnezeu este Unul
în ființă, dar întreit în Persoane. Astfel, acesta a luat o cărămidă în mâna stângă și
le‑a spus celor prezenți că este alcătuită din trei elemente: pământ, apă și foc.
Atunci, Sfântul Spiridon cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii, strângând cără-
mida, iar în partea de sus a cărămizii s‑a aprins foc, apa a început să curgă din par-
tea de jos, iar lutul a rămas în mâinile acestuia, arătând puterea lui Dumnezeu.
Totodată, scrierile istorice ne spun că, în acel moment, minunea săvârșită de Sfân-
tul ierarh Spiridon l‑a convins pe un filozof, adept al învățăturii greșite a lui Arie,
să devină ortodox.
Sfântul ierarh Spiridon este, totodată, și o personalitate complexă, datorită vieții

sale în slujba Bisericii. A reușit să unifice râvna misionară și pastorală cu smerenia
și fermitatea apărării dreptei credințe.
Istoricul teolog Mihail Glykas îl numește pe Sfântul ierarh Spiridon „mare și sim-
plu în cuvânt”, arătându‑ne importanța pe care a avut‑o în viața Bisericii creștine.
De aceea, una dintre stihirile Vecerniei care se cântă la slujba sfântului îl numeşte
pe acesta „dreptarul arhiereilor, reazemul cel de neclintit al Bisericii (...), izvorul
minunilor, potirul dragostei cel nedeşertat, luminătorul cel mult luminos, organul
Duhului, minte dumnezeiască (...), om ceresc şi înger pământesc”. Aceste numiri
pe care imnografii bisericești i le‑au atribuit Sfântului ierarh Spiridon reflectă și
transmit dragostea, credința și apărarea cuvântului lui Dumnezeu, fiind un model
pentru toți creștinii, dar mai ales preoţilor şi arhiereilor.
Astfel, ne sunt relatate foarte multe aspecte din viața sa, iar aceste relatări au fost
consemnate de aghiografi celebri, precum Leontie din Neapolisul cipriot sau
Teodor, episcopul Pafosului, care spunea despre Sfântul ierarh Spiridon în scrierile
sale: „Neîncetat ziua și noaptea, dându‑se pe sine lui Dumnezeu, nu lăsa prilej trân-
dăviei, ci pururea era râvnitor în toate faptele dumnezeiești. Și prin adevărata și
neprefăcuta blândeţe și smerenie, toată slava deșartă a călcat‑o și de tot a nimi-
cit‑o… Toate patimile din trup și din suflet le‑a scos, povăţuit fiind cu puterea
Sfântului Duh, care a arătat biserică și sălășluire a Sfintei și de o fiinţă Treimi pe
un astfel de nevoitor al evlaviei și biruitor al patimilor”.
Alte scrieri despre viața Sfântului Spiridon le găsim în consemnările lăsate de

episcopul Trifilie, care i‑a fost ucenic și ne‑a lăsat viața sfântului scrisă într‑un
poem. În acest poem se pot citi nenumărate minuni pe care ierarhul le‑a săvârșit în
timpul vieții sale pământești, fiind iubit de popor. De aceea, putem afirma că
Dumnezeu i‑a dăruit această harismă Sfântului ierarh Spiridon datorită vieții sale
curate și smerite față de credincioșii săi din cetatea Trimitunda și nu numai.
Din viața Sfântului ierarh Spiridon cunoaștem multe minuni pe care le‑a săvârșit,
intervenind în viața oamenilor. A primit de la Hristos‑Domnul darul facerii de
minuni, salvându‑i de multe ori pe ciprioți de la foamete, atunci când a coborât
ploaie din cer prin rugăciunile sale, asemenea profetului Ilie. I‑a ajutat pe cei bol-
navi, cei care erau acuzați în tribunale au aflat izbăvire, iar cei care săvârșeau pă-
cate foarte mari erau mustrați de Sfântul Spiridon, fiind îndemnați să se pocăiască.
De asemenea, este un model desăvârșit de smerenie adâncă atât pentru preoți, cât și
pentru arhierei. Demnitatea arhierească primită de la Hristos l‑a făcut pe Sfântul
Spiridon să se smerească și mai mult, fiind un „mare apărator”, așa cum este
descris atât de frumos în tropar. De aceea, Sfântul Spiridon a fost simţit în toată
istoria Bisericii Ortodoxe ca un stâlp al Ortodoxiei, asemenea Sfântului Ioan Gură
de Aur, Sfântului Vasile cel mare sau Sfântului ierarh Nicolae, propovăduind
Evanghelia cea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos - „Calea, Adevărul şi Via-
ță” (Ioan 14, 6), și un vindecător al celor aflați în nevoință.
Sfântul ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice la venerabila vârstă de 80 de ani,

spre întristarea credincioșilor din cetatea Trimitunda, fiind un adevărat dascăl și
pedagog, care i‑a învățat pe oameni să‑și apere credința, să se smerească, dar mai
ales să iubească, pentru că iubirea este cel mai profund sentiment, iar de la acest
sentiment se revarsă peste noi toți darurile pe care Dumnezeu ni le pregătește.
Moaştele Sfântului ierarh Spiridon din insula Kerkira (Corfu), Grecia, sunt un odor
de mare preț, de mângâiere şi de har, precum şi un izvor de alinare şi de pocăință
tuturor celor care cer și mulțumesc sfântului pentru ajutorul dat. Noi, cei de astăzi,
trebuie să învățăm din viața Sfântului Spiridon că atât smerenia, cât și rugăciunea
sunt două virtuți care îl urcă pe om spre cele duhovnicești, dorind a se împărtăși de
harul cel dumnezeiesc al Preasfintei Treimi.
Adrian Cocoşilă - Spiridon al Trimitundei - sfântul călător
Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în Aski (Cipru) şi a fost păstor de
oi. Numele său provine de la cuvântul "spiris", care înseamnă "coşuleţ" în
limba greacă, ca urmare a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papură,
în locul mitrei episcopale.
După moartea soţiei sale, alege să ducă o viaţă ascetică. Ajunge episcopul
Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului Pafos. Participă la primul sinod
ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnată învăţătura lui Arie,
care susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri
supranaturale.
Sfântul Spiridon - apărător al credinţei în Sfânta Treime şi

patron al olarilor
Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime,
încât mulţi păgâni s-au convertit la creştinism. Potrivit tradiţiei, ca să-i descopere
unui filosof unitatea şi diversitatea din Sfânta Treime, face semnul Sfintei Cruci,
invocând numele Sfantei Treimi, în timp ce în mâna stângă ţinea o cărămidă.
După ce a făcut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din cărămidă, apa a căzut
pe pământ, iar pământul din ea a rămas în mâna lui. Astfel, prin cele trei
elemente distincte: pământ, foc şi apă, a descoperit diversitatea, iar prin totul
unitar - cărămidă, a descoperit unitatea. Plecând de la această minune, Sfântul
Spiridon este considerat şi patronul olarilor.
Spiridon al Trimitundei - sfântul călător
În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbaţi. Se spune

că ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga
lume. De aici şi denumirea de "sfântul călător". Din mărturiile unor clerici reiese
că pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă, iar
atunci când revine, este cald şi prăfuit.
Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului sau spunem: "Bucură-te
că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale
slujesc ca dovadă".
Moaştele Sfântului Spiridon
Sfântul Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani.
A fost îngropat în Biserica "Sfinţilor Apostoli" din Trimitunda.
Când saracinii au cucerit cetatea, ciprioţii au decis să ia moaştele Sfântului

Spiridon şi să le ducă în Constantinopol. Aşa s-a descoperit că a fost învrednicit de
Dumnezeu cu darul neputrezirii.
Moaştele sale au fost mutate în Serbia, în anul 1453, iar la scurt timp au fost aduse
în Grecia, în insula Corfu, unde sunt prezente şi astăzi.
Ocrotitorul spitalelor
Datorită vindecărilor săvârşite, el este cinstit şi ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv

pentru care multe spitale îi poartă numele.
Din minunile Sfântului Spiridon amintim:

- oprirea unei secete;
- vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel mare) de o boală fără leac
prin atingerea de dânsul;
- învierea fiicei sale Irina pentru a-i descoperi locul în care pusese un vas de preţ
al unei femei;
- redarea puterii de a vorbi unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică
rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar acesta din cauza mândriei lungise rugăciunea
şi din această cauză amuţise.
Sfântul Spiridon nu încetează nici în prezent să fie făcător de minuni. Prin

bunătatea sa, descoperă bunătatea lui Dumnezeu. Prăznuit în luna decembrie, e un
îndemn pentru toţi creştinii la milostenie.
Teodor Danalache - Spiridon, sfântul care îşi părăseşte racla
Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică pe 12 decembrie. Spiridon este sfântul

care pleacă periodic din raclă, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în
rugăciune, cu credinţă şi cu dragoste. Astfel, precum se cunoaşte îndeobşte,
Sfântul ierarh Spiridon al Trimitundei ale cărui Sfinte moaşte se păstrează în
catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni.
Sfântul ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Askia,
insula Cipru, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel mare. Numele său se
trage din cuvântul grecesc "σπσρις", care înseamnă "coşuleţ împletit". Mai
înainte de a fi hirotonit episcop, fiind căsătorit şi având o fiică, Spiridon s-a
îndeletnicit cu păscutul oilor. Rămânând văduv încă de tânăr, sfântul a
continuat să-şi crească fiica de unul singur. Mai târziu, fiica sfântului, Irina, va
trece şi ea la cele veşnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiască, sfântul va
îmbrăţişa o viaţă ascetică, cheltuindu-şi întreaga avere cu îngrijirea bolnavilor şi
găzduirea străinilor.
Pentru viaţa sa curată, Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, aflată
aproape de oraşul Pafos, în această calitate el participând şi la Sinodul întâi
Ecumenic (Niceea, 325). Ales episcop în cetatea Trimitunda, sfântul a trecut de
la păscutul oilor cele necuvântătoare, la îngrijirea cu râvnă a celor
cuvântătoare, nelăsându-le însă nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a
continuat să pască oile şi după rânduirea lui ca episcop.
În jurul anului 295, în vremea persecuţiilor împăratului păgân Maximian, sfântul

din Trimitunda este arestat şi exilat pentru o vreme. În cadrul şedinţelor Sinodului
Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul împărat Constantin cel mare împotriva
ereziei lui Arie, în anul 325, sfântul din Trimitunda se va arăta înaintea tuturor ca
un straşnic apărător al dreptei credinţe şi făcător de minuni.
Sfântul Spiridon
Pentru a închide gura ereticilor lui Arie care luptau împotriva Sfintei Treimi,
sfântul ia în mână o cărămidă, face deasupra ei semnul Crucii şi se roagă, zicând:
"În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Apoi, strângându-o în
mână, cărămida se descompune în cele trei părţi din care fusese compusă: focul se
înălţă în sus, pământul îi rămâne în palmă, iar apa curge pe podea. Aşa a arătat
sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se
află simultan şi foc şi apă şi pământ, tot aşa, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Trei şi
Unul în acelaşi timp.
Sfântul ierarh Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348, la vârsta de 78 de

ani, fiind îngropat după cuviinţă în Biserica Sfinţii apostoli, din cetatea
Trimitunda. Pentru a le păzi de pericolul saracin, ciprioţii au hotărât mutarea
cinstitelor sale moaşte în capitala bizantină, Constantinopol. În anul 1453, cu
puţin mai înainte de cucerirea capitalei bizantine de către turci, Moaştele
Sfântului Spiridon sunt duse în Serbia, iar mai apoi în insula Corfu, Grecia,
unde se află şi astăzi. În insulă grecească, cinstitele moaşte au fost aduse de către
părintele Georgios Kalohairetis.
Spiridon, sfântul care îşi părăseşte racla

Sfântul Spiridon pleacă periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl
cheamă în rugăciune, cu credinţă şi cu dragoste, pretutindeni în lume. Alergând
prin lume să facă bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul său, sfântul cel
milostiv îşi toceşte periodic încălţămintea (papuci din mătase).
Pentru minunatele "plecări" din raclă ale Sfântului Spiridon, părinţii slujitori la
catedrala din Corfu îi schimbă anual veşmintele şi încălţămintea tocită. Înnoirea
veştmintelor sfântului are loc în ziua de 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl
prăznuieşte cu mare bucurie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, aceste
daruri duhovniceşti (hainele şi încălţămintea) sunt dăruite parohiilor şi manăstirilor
ortodoxe din întreaga lume.
Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost numit

"sfântul călător". Potrivit unor evlavioşi părinţi ai locului, pentru perioade scurte de
timp, cinstitele Moaşte ale sfântului nu mai sunt prezente în racla din catedrală, iar
atunci când acestea revin, în chip minunat, ele sunt calde şi prăfuite; la rândul lor,
încălţările noi ale sfântului apar tocite, păstrând pe ele pământ şi fire de iarbă.
În amintirea acestei minuni periodice, în Acatistul Sfântului Spiridon, în icosul al

şaselea, ne rugăm acestuia, zicând: "Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup
astăzi săvârşeşte minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă."
Constantin Ghiţă - Sfântul Spiridon, făcător de minuni şi în zilele noastre
Dăruit cu uşurinţa săvârşirii de minuni, ca un dumnezeu după har, Sfântul Spiridon

nu încetează nici acum să lucreze pentru izbăvirea din necazuri a oamenilor. Mult
milostiv cu cei smeriţi, aspru cu cei mândri, sfântul se caracterizează printr-un
neastâmpăr dumnezeiesc, ce îl face să iasă şi din raclă, cu trupul, călătorind spre
salvarea şi celei din urmă oi, din turma sa cuvântătoare. Sfânt Părinte al Sinodului I
Ecumenic, Marele Spiridon nu încetează a ne întări în credinţă, prin minunile sale
de "ieri" şi de azi.
Potrivit "Vieţii" redactate de Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Spiridon s-a

născut în jurul anului 270, în Askia, Cipru, pe vremea împăratului Constantin cel
Mare (272-337) şi a fiului său, Constantius. Îl caracterizau simplitatea în purtări şi
smerenia, ocupaţia sa fiind păstoritul oilor. Sfântul s-a însurat şi a avut o fată, Irina.
Sozomen, în a sa "Istoria bisericească" (Cartea a II-a, cap. 11), mărturiseşte despre
modestia şi intransigenţa sfântului. "Deşi a fost căsătorit, nu a fost din acest motiv
şi deficitar în realizări spirituale". După moartea soţiei a fost înscăunat ca
episcop al Trimitundei, cetate pe care a păstorit-o până în anul 348, când s-a
mutat la cele veşnice, fiind îngropat în Biserica "Sfinţilor Apostoli" din Trimi-
tunda. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, minunile sale continuând peste
veacuri, până în zilele noastre.
Numele său provine de la cuvântul "spiris", care în limba greacă înseamnă
"coşuleţ", ca urmare a scufiei pe care o purta, din smerenie, în locul mitrei
episcopale. De altfel, conform "Erminiei" lui Dionisie din Furna, Sfântul Spiridon
urmează a fi reprezentat ca un "bătrân, cu barba lungă şi înţepoşată, despicată
puţin în două şi purtând scufie".
În prezent, sfintele moaşte ale ierarhului Spiridon se află într-o biserică din
insula Corfu, aflată la 100 de metri de mitropolie, unde se găsesc moaştele
Sfintei Împărătese Teodora. Localnicii îl cinstesc pe sfântul lor protector prin
patru procesiuni anuale, comemorând izbăvirea de foamete (1550), de o epidemie
(1630), de ciumă (1673) şi de asediul turcesc (în 1716). Aceste procesiuni
corespund evenimentelor menţionate în Sâmbăta Mare, în Duminica Floriilor, în
prima duminică din luna noiembrie şi pe 11 august.
Cunoscut şi ca sfântul "călător", în preajma sărbătoririi sale, arhiereul Spiridon

dispare cu trupul din raclă, iar când revine, corpul său este cald şi prăfuit, iar
încălţările, tocite şi purtate, după cum arată şi iarba, şi pământul de pe tălpi.
În timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în

picioare, în timp ce credincioşii cântă: "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul
petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că
încălţămintele tale slujesc drept dovadă".
Portretul moral şi duhovnicesc al Sfântului Spiridon
Darul facerii de minuni este legat de calităţile morale şi duhovniceşti de excepţie

ale sfântului, aşa cum reies acestea atât din "Viaţa" sa, cât şi din cântările
bisericeşti. Însuşirile sale unice poartă pecetea unei alegeri divine, după cum ne
spune un irmos: "Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale,
blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme, şi vas preacinstit al
darurilor Duhului". De asemenea, şi în "Acatist", Sfântul Spiridon este zugrăvit ca
cel ce "a fost ales din pântece" şi "din pruncie a fost plin de înţelepciune" (Icos
2).
Chemării sale deosebite sfântul îi răspunde printr-o viaţă de profundă, intensă şi

continuă asceză şi rugăciune. Cântările bisericeşti insistă pe efortul de disciplinare
a trupului şi de supunere a acestuia sufletului: "Îmbărbătându-te mai întâi asupra
patimilor, sufletul şi trupul ţi le-ai sfinţit". Minunile devin posibile numai prin
domolirea patimilor: "Orânduindu-ţi îmboldirile trupului, de Dumnezeu
însuflate, morţi ai sculat cu grăirea ta cea de viaţă făcătoare". De asemenea,
"omorând cugetul trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-
ai făcut dumnezeiască biserică Duhului".
Imnograful corelează, de fiecare dată, harismele cu dobândirea virtuţilor şi a

nepătimirii. Căci, ne previne însuşi Hristos: "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea:
Doamne, Doamne, nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău
minuni am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe
voi! Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea!" (Mt. 7, 22-23). De
asemenea, marele Macarie comenta că nu puţini s-au învrednicit de darul
vindecărilor, al proorocirilor şi al vedeniilor, însă nu au urcat şi treapta iubirii
desăvârşite, şi au căzut prin mândrie. "Iar cel ce a ajuns la desăvârşita dragoste a
devenit deja înlănţuit şi prizonier al harului", adică, la fel ca îngerii, este de
neclintit spre păcat, pentru că şi-a predat libertatea Domnului.
Sfântul avea însă o viaţă de intensă trăire duhovnicească, aşa cum reiese şi din
troparul: "De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-
se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare", adică
discernământul, cunoaşterea celor duhovniceşti prin experiere. Iubirea pentru
Hristos stinge în el dragostea după cele trupeşti şi materiale: "Aprinzându-te de
cărbunii cinstitului Duh, ars-ai materia patimilor cea lesne arzătoare, fericite".
Sfântul ajunge la vederea luminii necreate, după cum spune irmosul: "Cu lucrări
dumnezeieşti curăţindu-ţi sufletul, (...) te-ai îmbogăţit cu lumina prea
strălucitoare a Dumnezeiescului Duh". El este cu totul desăvârşit, fiind numit
"livadă a nepătimirii binemirositoare" şi "pahar al dragostei nedeşertat".
Într-un alt irmos se spune că "luminându-ţi mintea cu nepătimirea şi

înfrumuseţând-o cu dumnezeiasca smerenie, ai primit darurile Duhului, ca să
alungi duhurile şi să dezlegi bolile celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine,
preasfinţite".
Atitudinea smerită a sfântului şi bogăţia harismelor
Este ziditor să urmărim, în continuare, atitudinea smerită a sfântului faţă de

puterile sale minunate. Astfel, venind la el o femeie cu copilul ei mort şi rugându-
l să-l învieze, Sfântul este cuprins şi de compasiune, şi de frica de a nu se
mândri, dacă ar face o minune. Căci, "temându-se de slava deşartă, se lepăda de
un lucru aşa minunat. Însă, fiind milostiv, se biruia de amara tânguire a celei ce
plângea şi a întrebat pe diaconul său Artemidot: "Ce să facem, frate"?".
Îndemnat la fapta milostivă, sfântul înviază pe copil, apoi şi pe mama sa, care,
între timp, murise de bucuria de a-şi vedea iar copilul viu. Dintr-o adâncă
smerenie, "a poruncit sfântul femeii şi celor ce se întâmplaseră acolo, să nu
spună nimănui de ceea ce au văzut şi s-a făcut".
De asemenea, Socrates Scholasticus, în "Istoria Bisericii" (Cartea I, cap.12),

subliniază smerenia unică a Sfântului Spiridon, ce l-a determinat să continue să se
ocupe cu păstoritul, chiar şi atunci când a fost încununat ca păstor al "oilor"
cuvântătoare, adică episcop al Trimitundei. Astfel, venind un negustor să cumpere
de la sfânt 100 de capre, acesta nu îi plăteşte decât preţul pentru 99, vrând să îl
înşele. Numai că, atunci când luă cu sine cele 100 de capre, una dintre ele se
întorcea în ocolul ei, zbierând şi smulgându-se din orice legături, încât se mirau
toţi cei de faţă. "Sfântul Spiridon, pricepând lucrul şi nevrând înaintea tuturor a
mustra pe negustorul cel viclean", i se adresează acestuia cu blândeţe, între
patru ochi, făcându-l să îşi recunoască fapta şi să îşi plătească datoria.
***
Într-o altă situaţie, o femeie rămăsese însărcinată cu alt bărbat decât soţul ei şi
nu voia să recunoască păcatul său. Sfântul o leagă prin cuvânt să nu poată naşte
până nu îşi mărturiseşte păcatul. Aceasta însă, împietrită cu inima, nu a vrut să
mărturisească, murind în dureri mari la naştere. Auzind acestea, sfântul nu se
mândreşte cu puterile lui, ci "a lăcrimat şi se căia, căci cu acest fel de pedeapsă
a judecat-o pe ea şi zicea: "Nu voi mai face judecată între oameni, dacă cuvântul
cel zis de mine se împlineşte aşa degrabă între dânşii cu fapta"".
***
Iar altuia care voia să i se închine ca unui zeu, pentru că îi spunea lucruri ce
urmau să se întâmple, îi zice: "Eu sunt pătimaş asemenea ţie, iar dacă vezi că
ştiu cele ce se lucrează departe, acestea îmi dăruieşte Dumnezeul meu, întru care
şi tu, de vei începe a crede, vei cunoaşte care este tăria şi puterea Lui cea
atotputernică".
Smerenia Sfântului Spiridon transpare şi în veşmintele sale modeste. Aşa s-a

întâmplat când a fost chemat de împăratul Constantius să îl vindece. "Sfântul
episcop era îmbrăcat în haine simple şi purta în mână un toiag de finic şi mitră
pe cap, cum şi un văscior de lut atârnat la piept, precum era obiceiul celor ce
vieţuiau în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în care obişnuiau a purta untdelemn
din Sfânta Cruce". Unul dintre slujitorii împăratului, văzându-l îmbrăcat aşa
sărăcăcios, nu îl recunoaşte şi nu îi dă voie să intre în palat, ba chiar îl loveşte
peste obraz. Dar Sfântul Spiridon "fiind fără răutate, după cuvântul Domnului
i-a întors lui şi cealaltă parte. Acela, cunoscându-l că este episcop şi văzându-şi
greşeala sa, şi-a cerut iertare cu smerenie, pe care a şi căpătat-o". De aceea şi
imnograful îl numeşte "arhiereu fără răutate" şi "preabun păstor".
După ce îi vindecă trupul împăratului, sfântul caută să îi tămăduiască şi sufletul,

după cum cântă stihira: "Cu învăţăturile tale l-ai plecat să caute pururea să
cinstească pe toţi preoţii, ca pe nişte slujitori de totdeauna ai lui Dumnezeu".
"Cinstirea" din cântare se referă la scutirea de dări a întregului cler şi a slujitorilor
bisericeşti, decizie pe care o ia împăratul la sfatul sfântului, "judecând a fi lucru
necuvios, ca slujitorii Împăratului Celui fără de moarte, să dea dajdie împăratului
celui muritor".
Vindecându-l pe împărat, este silit să primească aur ca răplată, însă sfântul îl

împarte la săraci: "Graiurile dumnezeieştilor porunci păzindu-le, întru tot
fericite, durerile cele mari ale împăratului le-ai risipit şi aur ai dat tuturor celor
de pe pământ, Spiridoane fericite. Că nimic nu ai câştigat pe pământ,
strângându-ţi în cer bogăţia care rămâne în veac". Biruinţa sfântului asupra
patimii după bani se oglindeşte şi în minunea prefacerii unui şarpe în aur, pentru
ajutorarea cuiva în mari nevoi materiale, căci: "ai călcat în picioare năravul
iubirii de argint şi miluind pe cel lipsit".
Blândeţea şi asprimea sfântului
Cântările îl numesc "Spiridon cel înţelept, cel blând şi simplu, cel întreg şi fără
răutate". Multe irmoase cântă frumuseţea lui morală, caracterul liniştit şi "lesne
iertător" al sfântului: "în pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi
milostiv şi curat făcându-te"; "fără de răutate, drept, blând, milostiv şi răbdător,
primitor plin de dragoste de străini, ierarh preasfinţit şi cu evlavioasă
înţelepciune împodobit".
Luminânda îl zugrăveşte şi ea ca "pe cel blând şi liniştit, cel milostiv şi iubitor de

săraci", fiind noi înşine îndemnaţi "să urmăm blândeţilor lui, nerăutăţii,
bunătăţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni".
Sfântul Simeon Metafrastul scria şi el că sfântul "vieţuia cu cinste şi cu plăcere

de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui
Avraam în iubire de străini".
Compasiunea, dar şi umorul său sunt ilustrate de o întâmplare cu o ceată de hoţi

care a încercat să îi fure oile. Dimineaţa, sfântul îi găseşte legaţi cu funii
nevăzute. Milostiv, face rugăciune pentru ei, ca Dumnezeu să îi dezlege, iar la
plecare le dă şi un berbec, amuzat, ca să nu le fi fost în zadar "privegherea" de
toată noaptea. Fapta sa este în autentic duh evanghelic, nu doar un episod
anecdotic, după cuvântul Mântuitorului care ne îndeamnă să răspundem răului cu o
generozitate dezarmantă: "Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina,
lasă-i şi cămaşa" (Mt. 5, 40).
Cu toate acestea, sfântul este intransigent cu cei mândri, aşa cum reiese din
minunea prin care "amuţirea diaconului odinioară a tămăduit-o". Mergând Marele
Spiridon într-un sat Eritra, a intrat în biserică, cerându-i unui diacon să facă o
rugăciune pe scurt, pentru că era ostenit de lungimea drumului şi de arşiţă. Dar
diaconul lungi intenţionat rugăciunea, pentru că se mândrea cu glasul său şi îi
plăcea să se asculte cântând. Sfântul, "deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime,
zicându-i: "Taci!". Şi îndată i s-a legat limba, încât nu numai glasul, ci şi vorba
şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă". În urma rugăminţilor rudeniilor şi
prietenilor acelui diacon, sfântul abia se înduplecă să îi redea glasul. Îl lăsă însă
cu o anumită poticneală în vorbă, ca să nu se mai mândrească cu vocea sa
melodioasă şi cu glasul limpede. Căci "sfântul era aspru cu cei mândri şi măreţi
în deşert".
Acest diacon se mândrea auzindu-şi propriul glas, dar Marele Spiridon se smerea
ascultând glasuri îngereşti. "Când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut
împreună cu tine slujind", spune troparul sfântului. Astfel, fiind la o Vecernie
sfântul arhiereu numai cu slujitorii bisericeşti, nu era popor în biserică pentru a
da răspunsurile cuvenite, dar se auzea din înălţime un glas dulce şi
nepământean ce striga "Şi duhului tău" şi "Doamne miluieşte", la fiecare
ectenie rostită de diacon. Glasul acela răzbătea până la cei ce erau departe de
biserică, atrăgându-i să se apropie şi să-şi îndulcească urechile şi inimile. Dar
"după ce au intrat în biserică, n-au văzut pe nimeni, decât pe arhiereu cu puţini
slujitori bisericeşti; apoi acea cântare bisericească nu se mai auzea de nimeni şi
se minunau foarte mult".
Intransigenţa sfântului, numit în Minei "dreptarul arhiereilor", este evidenţiată şi de

purtarea sa faţă de episcopul Trifilie, care, ţinând un cuvânt de învăţătură în
biserică, citează versetul: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Marcu 2, 9),
înlocuind cuvântul "pat" (krábbatos) prin "culcuş" (skímpous), adică: "Scoală-te şi-
ţi ia culcuşul tău". Auzind acestea, Sfântul Spiridon, care era de faţă, se ridică şi
îi zice lui Trifilie: "Oare tu eşti mai bun decât cel ce a zis "pat", de te ruşinezi de
cuvintele Lui?". Dojenindu-l astfel, sfântul iese din biserică în faţa tuturor, "pe
Trifilie, care se îngâmfa cu frumuseţea vorbirii sale, ruşinându-l puţin", pentru
a-l învăţa înţelepciunea duhovnicească smerită şi blândeţea.
Altă dată, când acelaşi Trifilie visa cu ochii deschişi la viile şi livezile unui sat,
marele Spiridon, cunoscând gândurile inimii sale, îl îndeamnă să îşi strângă mai
degrabă averi nestricăcioase în cer.
Adeverirea credinţei prin minuni la Sinodul I Ecumenic
Suind "în muntele nepătimirii", sfântul intră "în norul adâncii cugetări a celor
dumnezeieşti", primind pe "lespedea" inimii "legea mântuitoare", ca odinioară
Marele Pavel, care spunea că a primit legea "nu pe table de piatră, ci pe tablele de
carne ale inimii" (II Cor. 3, 3). Sfântul Spiridon era un om simplu, fără ştiinţă de
carte, ce, în mod uimitor, cunoştea însă temeinic Sfintele Scripturi, ca mai târziu
Cuvioasa Maria Egipteanca, ce ştia pe de rost toată Psaltirea, deşi nu o citise
niciodată. Cu marele Spiridon şi alţi sfinţi ca acesta se împlineşte cuvântul
Sfântului Ioan Gură de Aur după care "harul Duhului Sfânt ţine locul
Scripturilor" în cei cu viaţă curată. Cu cei neprihăniţi, Dumnezeu vorbeşte faţă
către faţă. Abia după ce au căzut oamenii în păcate grele "a fost nevoie de scrieri,
de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu". Iar
Hristos Însuşi nu a dat ceva scris apostolilor, "ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le
va da harul Duhului, zicând: "Acela vă va aduce aminte de toate" (Ioan 14, 26)"
("Omilii la Matei", Omilia I).
Astfel, Sfântul Spiridon ajunge să îl cunoască pe Dumnezeu prin viaţa sa, după
cum mărturiseşte şi icosul: "Cunoscut-ai cu vieţuirea ta pe Dumnezeu, Cel ce
vede cele ascunse, şi sufletul tău locaş primitor Treimii făcându-l, pe Aceasta cu
curăţie ai primit-o". Cunoscând prin experienţă dumnezeiască adevărul de
credinţă, Marele Spiridon este numit "stâlp şi apărător al credinţei", aşa cum îl
arată şi minunea săvârşită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
În acel sobor erau prezenţi şi filosofi greci peripateticieni, între care se evidenţia
unul care formula argumente sofistice în favoarea ereziei lui Arie, după care Iisus
Hristos ar fi fost doar o creatură a Tatălui ceresc. Sfântul Spiridon, care făcea şi el
parte din cei 318 Sfinţi Părinţi, îl va îndupleca pe filosof să vină la cunoaşterea
adevărului nu cu înţelepciunea omenească, ci cu puterea lui Dumnezeu.
Sfântul face o minune cu o cărămidă, vrând să arate deofiinţimea Persoanelor

Sfintei Treimi, pentru că ştia că în cei îndoielnici "ochii sunt mai credincioşi decât
urechile". Făcând semnul Sfintei Cruci, în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, Marele Spiridon a strâns în mână cărămida şi "o! prea slăvită
minune! focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în
mâinile sfântului". Cei de faţă s-au înfricoşat, "filosoful cel rău l-ai ruşinat" cântă
o stihiră. Acesta se vindecă de boala ereziei ariene, îmbrăţişând credinţa adevărată.
În acest fel se arată că Sfântul Spiridon urmează îndeaproape învăţătura Sfântului

Pavel, care, deşi era un erudit, nu propovăduia prin intermediul înţelepciunii
raţionale, ci prin "adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să
nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 2, 5-6).
Sfântul ierarh Spiridon – Minuni
Sfântul ierarh Spiridon, ocrotitorul săracilor, părintele orfanilor şi
învăţătorul păcătoşilor
Sfântul Spiridon este unul dintre cei mai cinstiţi Sfinţi ai Bisericii Ortodoxe pe care
creştinii îl cheamă în grele împrejurări precum pe Sfântul Nicolae, pe Sfântul
Gheorghe şi pe Sfântul Dimitrie. Cinstitele sale moaşte sunt în Corfu aşa cum
Zakynthos are moaştele Sfântului Dionisie şi Kefalonia pe cele ale Sfântului
Gherasim.
S-a născut în vremea împăratului Constantin cel mare în insula Cipru, din părinţi
săraci. De aceea încă din anii copilăriei era cioban şi păzea oile. Era foarte simplu
în gândire precum pescarii pe care i-a ales Hristos ca să-i facă ucenici ai Lui. Când
s-a împlinit vârsta, s-a căsătorit şi după câţiva ani a rămas văduv şi atât de mare era
virtutea lui, încât l-au făcut episcop într-un oraş numit Trimitunda, cu toate că era
complet neînvăţat.
Primind această vrednicie duhovnicească, a devenit încă şi mai simplu şi mai

smerit şi păstorea cu dragoste oile cele cuvântătoare pe care i le-a încredinţat
Hristos, dar şi cu severitate, ca unul care era răspunzător pentru mântuirea lor. Era
ocrotitorul săracilor, părintele orfanilor, învăţătorul păcătoşilor. Şi avea atâta
curăţie şi sfinţenie că i s-a dat har de sus de la Dumnezeu să facă minuni multe, de
aceea a şi fost numit făcător de minuni.
Cu rugăciunea lui, aduna norii şi ploua la vreme de secetă, vindeca bolile,
pedepsea pe oamenii răi, cum a făcut cu nişte târgoveţi care au demolat hambarele
care păstrau grânele, în timp ce lumea murea de foame şi au fost striviţi împreună
cu grânele. „Şi foametea uneltită de târgoveţii de grâne s-a dezlegat, hambarele
căzând împreună cu aceştia care luaseră grânele”.
Şi pe lângă acestea, trăia în atâta sărăcie, încât atunci când un sărac s-a dus odată la
el să-l ajute să-şi plătească o datorie pe care o avea, sfântul nu a avut să-i dea nimic
şi prin minune, a prefăcut un şarpe pe care l-a găsit în locul acela în aur şi l-a dat
săracului şi acela l-a luat şi şi-a plătit datoria.
Altă dată a fost inundaţie şi râurile s-au revărsat şi s-a inundat ţinutul acela şi
Sfântul Spiridon s-a rugat şi s-au retras apele şi s-a zvântat locul inundat.
A vindecat şi pe Împăratul Constantin care se îmbolnăvise de o boală netratabilă,

pe un diacon care muţise l-a făcut bine, pe oamenii răi şi lacomi îi pedepsea cu o
putere suprafirească, şi mulţime de alte minuni a făcut, încât nedrepţii se temeau de
el, iar cei nedreptăţiţi îl aveau ocrotitor şi scăpare. Dar întotdeauna avea mare
dragoste şi compătimire fată de cei păcătoşi.
Odată nişte hoţi care s-au dus într-o noapte să fure oi din staulul lui, pe care le
ţinea ca să îi ajute pe săraci, au orbit şi nu mai puteau să plece şi erau prinşi acolo
în staul şi strigau să-i miluiască. Şi Sfântul nu numai că le-a dat înapoi lumina
ochilor, ci le-a dăruit şi un berbec, pentru că, precum le-a zis, au pătimit toată
noaptea şi acum, după ce i-a pus în rânduială ca să fie oameni buni, i-a trimis la
casele lor, fără ca puterea să afle ceva despre furtul pe care au vrut să-l facă.
Profeţea toate câte se întâmplau cu exactitate, încât se mira de el lumea ca de o

persoană supraomenească fiindcă, dintr-un cioban, a fost învrednicit să se ridice la
o asemenea înălţime.
Şi la Sinodul I Ecumenic care a avut loc la Niceea, era şi Sfântul Spiridon printre
cei 318 părinţi purtători de Dumnezeu şi în ciuda faptului că nu ştia carte, a închis
gura ereziarhului Arie care era cel mai învăţat dintre toţi.
Tot timpul cât a trăit nu a încetat să facă minuni. Cea mai mare dintre ele a fost
învierea unei copile moarte care s-a ridicat din mormânt şi a mărturisit în care loc a
pus la păstrare banii pe care i-i încredinţase o femeie şi iarăşi a adormit.
Odată s-a dus la sfântul o femeie care avea un copilaş care îi murise şi femeia îl
ruga cu lacrimi multe să îl învieze, într-atât erau de obişnuiţi oamenii, care îl
cunoşteau, cu minunile pe care le făcea sfântul. Şi el l-a înviat cu rugăciunea lui.
Dar mama lui când l-a văzut viu, de multă bucurie ce avu muri şi ea. Şi sfântul
Spiridon a înviat-o şi pe ea.
Aceste mari minuni s-au răspândit în toată lumea şi Sfântul Spiridon, încă din
timpul vieţii, a fost cinstit ca sfânt şi mare făcător de minuni. Şi până astăzi trupul
lui, care este comoara celor din Corfu, face multe minuni.
Când slujea Liturghia stăteau de faţă îngerii pe care îi vedeau cu proprii ochi mulţi
dintre creştinii dreptcredincioşi şi când zicea sfântul „Pace tuturor”, îngerii dădeau
răspunsul „ Şi Duhului tău” în locul psalţilor şi o lumină mai presus de fire îl
învăluia.
Cu asemenea petrecere îngerească cu care a trăit şi a ajuns la adânci bătrâneţe,

păstorind oile cele cuvântătoare, s-a mutat la Domnul. Iar moaştele sale au rămas o
vreme în Trimitunda şi de acolo au plecat la Constantinopol şi le-au pus în Biserica
Sfinţilor Apostoli, unde se păstrau moaştele multor sfinţi. În timpul domniei
turceşti s-au aflat în mâinile unui creştin evlavios pe care îl numeau Voulgaris, şi
acesta cu mari chinuri şi osteneli le-a dus în Albania ascunse în sac şi de acolo le-a
trecut cu o luntre în insula Corfu pe care o stăpâneau pe atunci veneţienii. Şi de
atunci se află pe această insulă, nestricate de timp, deşi au trecut 1600 de ani de la
adormirea lui.
În raclă Sfântul stă în picioare, cu mâinile încrucişate, îmbrăcat cu veşmintele lui şi

îl scot în procesiune de două ori pe an.
Locuitorii din Corfu au cortul sfânt la mare evlavie şi îl consideră comoara insulei
lor. Sfintele moaşte fac minuni întotdeauna până astăzi celor care cheamă în ajutor
pe Sfântul cu credinţă.
În hagiografia ortodoxă Sfântul Spiridon este înfăţişat ca un bătrân cu nasul

încovoiat şi cu o barbă albă scurtă bifurcată, „Bătrân cu barba despicată purtând
fes”. Fesul lui este ciudat, parcă ar fi chinezesc, ascuţit în vârf. Nu se pictează
niciodată fără fes. În afară de icoanele pe lemn sau pe zid sau în alt loc al Bisericii,
se pictează adeseori în Sfântul Altar, împreună cu alţi mari ierarhi Vasile, Ioan
Gură de Aur şi Grigorie mai jos de Maica Domnului Platitera. Pe hârtia pe care o
ţine în mână este scris: „Încă îţi aducem ţie această jertfă cuvântătoare şi fără de
sânge”.
traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa:http://users.uoa.gr/~nektar/arts/tributes/fwths_kontogloy/o_agios_spyridwn.
htm
(Fotis Kontoglu – Sfântul Spiridon, Ocrotitorul săracilor, Părintele orfanilor şi

învăţătorul păcătoşilor, Din cartea, Temelia cea neclintită, Akritas, 1996)
O minune contemporană a Sfântului Spiridon
În octombrie 1989, evlaviosul şi virtuosul domn Evanghelos Kosmas, locuitor în

Tinos, ne-a povestit o foarte emoţionantă minune a Sfântului Spiridon care i s-a
întâmplat lui însuşi, când era mic copil.
Eram mic copil de cinci ani. Pe atunci locuiam într-un sat al Tinos-ului care se
numeşte Kathikaros. Îmi amintesc o dimineaţă tomnatică în care tatăl meu a plecat
din sat ca să se ducă la o înmormântare într-un sat vecin care se află la o distanţă
de Kathikaros de aproape jumătate de ceas cu piciorul, satul Tripotamo. Tata totuşi
nu m-a luat cu el. Eu îl iubeam mult pe tata şi voiam ca unde se ducea el să mă ia şi
pe mine, pentru că de obicei mă punea călare pe umeri şi asta îmi plăcea foarte
mult.
Dar de vreme ce tatăl meu nu m-a luat cu el şi a plecat, eu am hotărât, pe ascuns de

mama, să mă duc să-l găsesc în satul în care s-a dus, în Tripotamo. Am luat-o pe
scurtătură şi tot mergând, am ajuns într-un loc unde era un pârâu şi unde curgea
multă apă, fiindcă plouase mai înainte şi aşa mic cum eram nu aveam cum să-l trec
singur dintr-o săritură. Stăteam, aşadar, acolo şi plângeam pentru că nu puteam
trece dincolo.
Cum stăteam eu în starea aceea, am observat că pe celălalt mal era o biserică mică
a cărei uşă se deschise şi a ieşit un bătrân, îndreptându-se spre mine. Purta un
acoperământ gros de lână care semăna cu mantia unui păstor simplu din munţi şi
pe cap avea un fes rotund şi ţuguiat. A venit lângă mine şi îmi zice: - Unde te duci
copile bun? …
Îi răspund : - Mă duc până în satul Tripotamo să-l găsesc pe tatăl meu pentru că a
plecat şi nu m-a luat cu el, deşi eu voiam să mă ia…
- Ştie mama ta că ai plecat de-acasă ?
Îi zic : - Nu !...
- N-ai făcut bine, îmi zice, că ai plecat de-acasă, fără să-i spui mamei tale. Copiii
cuminţi când pleacă de acasă îşi anunţa mama. Acum o să te ajut să treci până în
Tripotamo, dar altă dată să nu mai faci.
Îmi amintesc că m-a luat de mână şi parcă zburam, ne-am aflat dincolo de râul care
era cu neputinţă pentru mine mai înainte să-l trec. M-a ţinut de mână pe o distanţă
de 400-500 de metri. Am ajuns într-un loc unde satul se distingea clar, precum şi
biserica din sat. Mi-a zis: În Biserica pe care o vezi se află în acest moment tatăl
tău. Du-te şi-l vei găsi.
Eu i-am mulţumit şi i-am sărutat mâna, pentru că mama noastră ne învăţase să-i
respectăm pe cei mai bătrâni.
După ce i-am sărutat mâna, m-a mângâiat pe cap şi mi-a zis: - Du-te cu
binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi să nu uiţi: Când mai pleci de-acasă să o anunţi pe
mama ta. Mi-a repetat acest sfat şi eu am început să cobor spre sat. Dar mai înainte
de a începe târâş-grăbiş drumul, am vrut să-l mai văd odată pe bătrân care se
presupunea că ar fi urcat să se întoarcă la locul unde l-am întâlnit. Am întors capul,
dar nu l-am mai văzut – dispăruse...
Acest lucru, deşi eram atât de mic, mi se părea curios. Fiindcă era cu neputinţă ca
un om să apuce să urce atâta drum cât era în urma mea, într-un interval de timp atât
de scurt. Şi în timp ce mă frământa această nedumerire a mea, m-am îndreptat spre
sat. M-am dus la Biserică unde într-adevăr slujba de înmormântare continua încă şi
după ce am căutat puţin, l-am găsit pe tatăl meu stând într-o strană în partea stângă
a Bisericii. De cum m-a văzut tatăl meu s-a ridicat şi m-a întrebat cum l-am găsit
acolo. Eu în clipa aceea nu i-am povestit nimic, i-am spus doar că am venit.
După ce s-a terminat înmormântarea, am făcut cale întoarsă. Când am ajuns la

pârâu şi am trecut pe lângă Biserică, i-am povestit exact ce mi se întâmplase.
Atunci tata m-a luat şi am intrat în Bisericuţă, tatăl meu zicându-mi: Dacă l-ai
vedea pe bătrân, l-ai recunoaşte? I-am răspuns afirmativ.
A început să-mi arate icoane, întrebându-mă dacă era vreo cineva din icoanele
acelea. La început mi-a arătat icoana lui Hristos, după aceea a lui Ioan, Înainte
Mergătorul, eu am negat. Mi l-a arătat apoi şi pe Sfântul Spridon.
Dintr-odată am tresărit…
- Da, acesta este bătrânul, exact aşa era cu fesuleţul lui ţuguiat…
Atunci tatăl meu a îngenunchiat şi s-a rugat. Ne-am întors acasă. Toate acestea i le-
am povestit şi mamei mele. Părinţii mei au socotit că protectorul meu este Sfântul
Spiridon. De atunci mergem în fiecare an la Sfânta Liturghie de pomenirea lui şi în
fiecare Sâmbătă aprindem candelele şi îngrijim micuţa biserică…
Până azi îl consider pe Sfântul protectorul meu.

sursa: http://www.apologitis.com/gr/ancient/agios_Spyridon_k.htm
Micuţul rănit
În Marienbad în Austria, în vara anului 1937, îşi petrecea vacanţa de vară familia
Afentouli de neam din Terghestis. Într-o zi fiul lor de zece ani, împreună cu un
prieten al său, a ieşit pe poarta grădinii hotelului lor pentru a traversa de cealaltă
parte a drumului, unde era o cofetărie. A alergat şi nu a fost atent că venea un
automobil cu mare viteză. Şoferul nu a putut opri, l-a lovit pe micuţ, a trecut pe
lângă el şi a fugit. La spitalul unde a fost transportat micuţul rănit, s-a constatat
fracturarea osului frontal cu scurgere de materie cenuşie.
Diagnosticul specialiştilor craniologi, care au fost chemaţi de familie, era fără nici
o nădejde. Bunica dinspre mamă, Maria, soţia lui Spiridon Marmoras, care era din
Corfu şi care se întristase foarte mult până la a-şi pierde minţile, a trimis telegramă
în Corfu să se deschidă racla Sfântului Spiridon şi să se facă paraclis pentru
salvarea nepoţelului ei. Seara, la ceasul când s-a citit paraclisul, micuţul care până
atunci rămăsese fără grai, a deschis ochii, a îngăimat câteva cuvinte şi şi-a întins
mâinile spre mama sa. Medicii care erau de faţă au rămas înmărmuriţi, iar micuţul,
după o scurtă convalescenţă, s-a făcut perfect sănătos.

Tifosul copilului
Ar fi o mare omisiune dacă din nenumăratele minuni ale Preasfinţitului nostru

părinte, Sfântul ierarh Spiridon, am trece cu vederea şi următoarea uimitoare
minune.
Într-un oraş din Italia de sud, Varletta, locuia familia de greci ortodocşi a lui
Spiridon Pallios. La începutul lunii noiembrie a anului 1861 unicul fiu de opt ani al
familiei, Ioan S. Pallios, s-a îmbolnăvit de o formă foarte grea de febră tifoidă.
După unsprezece zile de la declanşarea bolii şi în ciuda încercărilor medicilor de a-
l vindeca, micuţul Ioan a ajuns într-o stare fără de nădejde. Mama lui, care nu a
încetat pe toată durata bolii să se roage Sfântului Spiridon pentru izbăvirea fiului
său, a poruncit imediat să se telegrafieze la rudele ei din Corfu, să deschidă racla
sfântă cu preacuratele moaşte şi să facă rugăciune pentru micul bolnav, fiindcă,
precum zicea, era sigură că Sfântul îl va vindeca pe fiul ei. Dorinţa ei s-a împlinit.
În clipa în care s-a făcut paraclisul la racla sfântului, bolnavul a fost părăsit de
spasmele pe care medicii le atribuiau ultimei zvâcniri a vieţii. Puţin după aceea
totuşi, după ce a trecut momentul critic, micuţul a deschis ochii şi starea lui
generală s-a îmbunătăţit, redobândind toate semnele vieţii spre uimirea medicilor.
În final, după o relativă convalescenţă, s-a făcut perfect sănătos chiar în ziua de 11
decembrie, ajunul prăznuirii Sfântului.
Naşterea micului Spiridon

Deşi nu m-am născut în Corfu, Sfântul Spiridon a fost dintotdeauna sfântul meu
favorit şi, după ce m-am căsătorit cu soţul meu, care se trăgea din aceste locuri, ne-
am întors să trăim aici. Când s-a născut primul meu băiat, am urmat obiceiul
grecesc de a-i pune numele după tatăl soţului meu. În al doilea copil, însă, mi-am
pus nădejdile de a-mi împlini cea mai mare dorinţă – să am un băiat pe care să-l
închin Sfântului Spiridon!
Dar n-am izbutit să rămân însărcinată în cei şase ani care au urmat şi atunci când,
în cele din urmă, am izbutit, am pierdut copilul după două luni de sarcină...
Zăceam deznădăjduită pe patul de spital, plângând până adormeam şi spunându-i
necontenit Sfântului Spiridon: „De ce, de ce mi-a luat Dumnezeu copilul? Ştiai că
urma să fie al tău!”
În acea noapte, zăcând în spital, am avut un vis. Sfântul mi s-a arătat şi m-a
binecuvântat. Am ştiut că-mi spune că totul va fi bine şi plină de recunoştinţă, i-am
sărutat mâna. Am părăsit spitalul şi douăzeci de zile mai târziu, am rămas
însărcinată cu fiul meu Spiridon, care are acum patru ani.
La trei luni după naşterea lui Spiridon am rămas iar însărcinată, de data aceasta cu
o fetiţă, Olga, căreia i-am dat numele după soacra mea, care mi-a spus: „Să nu-ţi
faci griji în privinţa sarcinii! Cel dintâi fiu a fost datoria ta, cel de-al doilea
făgăduinţa pe care ai făcut-o sfântului, iar acest copil este darul tău de la
Dumnezeu.
(Sfântul Atanasie din Paros - Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului
Spiridon, Editura Areopag, Bucureşti, 2012, pp. 22-23)
Sfântul Spiridon m-a ajutat la examene! (mărturie)
Înainte de examenul de Bacalaureat, în 2007, eram foarte îngrijorat cu privire la

cum mă voi descurca şi cum mă va influenţa nota la alegerea facultăţii, a
oraşului….era primul test important pe care îl aveam în faţă, primul examen cu o
miză serioasă … Într-o zi am mers la o biserică şi i-am spus preotului de acolo că
mă pregătesc pentru Bac şi sunt stresat din cauza asta, iar acesta mi-a spus simplu:
„citeşte acatistul Sfântului Spiridon şi vei trece de examene cu foarte bine; dacă
nu-l citeşti, vei trece doar bine..”. Am ajuns acasă şi am citit acatistul, nu în fiecare
seară căci nu eram obişnuit să citesc rugăciuni, însa înainte de fiecare examen, în
celelalte zile citindu-l părinţii (ale căror rugăciune ajută, de asemenea, foarte mult,
având trecere înaintea lui Dumnezeu rugăciunea părinţilor pentru copil).
În acest fel s-a apropiat examenul la română, materie pe care o consideram prea
uşoară şi ca atare, am neglijat-o în timpul liceului şi acum trebuia să recuperez.
Citisem multe comentarii ale operelor care erau în bibliografie, dar mai erau câteva
pe care nu le ştiam. Atunci se publicau cele 100 de variante de subiecte din care
urma să se aleagă unul şi până la Bac apăreau şi cărţi cu rezolvările celor 100 de
subiecte. Văzând că nu mai am timp şi era deja noaptea dinaintea examenului, am
deschis acea carte cu rezolvările subiectelor la subiectul nr. 76 şi am văzut că era o
operă literară pe care nu o prea ştiam …. Aşa că am vorbit imediat cu colegele de
clasă cele mai bune la română să-mi explice, pe scurt, ce ar scrie ele dacă ar pica
un aşa subiect. A doua zi, aşteptam în sala de examen ca subiectul să fie extras.
Înainte să ajungă supraveghetorul în sală, un coleg vine în fugă şi spune: „s-a
extras subiectul nr. 76, să ne uităm repede în cărţi să vedem despre ce e
vorba”…..eu eram uimit şi încântat….le-am spus că ştiu eu despre ce e vorba şi
apoi, la examen, am scris foarte bine şi am luat o notă peste aşteptările mele, 9,40,
comentând o operă pe care nu o stăpâneam.
Acesta a fost punctul de început care mi l-a adus în fată pe Sfântul Spiridon şi
puterea sa….aşa cum spune şi acatistul său: „Bucură-te, că tu mai înainte ai
descoperit lucruri neştiute care aveau să fie”.
Acest exemplu de ajutor mi-a rămas viu în minte multă vreme şi am cerut ajutorul
sfântului, citind acatistul, de fiecare dată când aveam un examen mai greu. Alte
minuni au urmat însă….. find deja în anul 2 de facultate şi hotărât să urmez 2
facultăţi în paralel, una dintre ele a fost puternic neglijată, încercând să trec
examenele fără să citesc (prea mult sau deloc). Astfel că, a fost un examen a cărui
structura nu mai fusese folosită până atunci (3 întrebări la care trebuia să
răspundem în maxim 1 minut şi în maxim o frază… examenul a durat 5 minute cu
totul…). Tematica nu era de neglijat însă, dar eu nu am deschis niciuna dintre cărţi
întrucât m-am gândit că nu-mi foloseşte să citesc doar o parte când e posibil să
primesc subiecte din celelalte cărţi. Aşa că am mers la examen cu emoţii, fără a şti
ce ar putea fi. Am luat nota 7 întrucât am răspuns perfect la 2 dintre cele 3
întrebări, nota 10 nefiind exclusă dacă aş fi fost mai atent….chiar dacă era o
materie de care eram pasionat, cu titlu general, necitind nimic din bibliografie era
un mare handicap, însă răspunsurile mele au fost citate aproape identice cu ceea ce
era scris în cărţile pe care ar fi trebuit să le citesc… Nu ştiu cum s-a întâmplat să
scriu chiar aşa, însă bucuria care m-a cuprins după examen era de nemăsurat şi am
ştiut imediat când mai simţisem aşa….
Întâmplările aparent de neexplicat au continuat. Exemple de examene la care m-am

descurcat foarte bine, fără să fiu pregătit, aş putea da încă multe, mă voi opri însa
doar la încă unul. În anul 3 de facultate, m-am hotărât să urmez şi un curs de
franceză tehnică, întrucât studiasem franceza în şcoală dar nu am învăţat-o
niciodată bine şi vroiam să am o diplomă care să mă ajute la angajare, mai departe.
După 6 luni de cursuri a urmat examenul. La ultimul curs, cu 3 zile înainte de
examen, am făcut o simulare de examen. A sosit ziua examenului, am extras
subiectul de pe masa comisiei şi aveam 15 minute să mă pregătesc până urma să
răspund. Când m-am aşezat la masă să văd ce subiect am extras, surpriză ...era
exact subiectul pe care îl folosisem şi la simularea desfăşurată cu 3 zile înainte….
Nu-mi venea să cred că mi se întâmpla aşa ceva, din nou, însă m-am concentrat,
am rezolvat totul cum îmi aminteam de la simulare şi la final am luat nota foarte
bună. După examen mi-am dat seama că nu m-aş fi descurcat la partea orală dacă
nu extrăgeam acel subiect...
Pentru a nu lungi şi mai mult această mărturie, o să mai fac referire doar la o
întâmplare, ceva mai recentă. În fiecare an, la facultate, se organizau simulări
pentru un examen de accedere în profesie. În anul 2010, am participat la o astfel de
simulare şi mi-a rămas în minte un text din cele pe care le conţinea simularea. Cum
unele lucruri le uitam aproape imediat şi pe altele ni le amintim perfect şi la zeci de
ani distanţă, fără a exista, aparent, un motiv pentru asta, aşa mi-a rămas şi mie în
minte acest text de 12-14 rânduri. A venit anul 2012 când am susţinut acel examen
de intrare în profesie şi mai aveam 5 minute din cele 4 ore cât dura
examenul….mai aveam de rezolvat un subiect şi nu-mi ajungeau 5 minute pentru
asta sub nicio formă….când însă arunc privirea pe text, constat că era exact acelaşi
cu cel pe care îl ţineam minte, fără motiv, aparent, de la acea simulare din urmă cu
2 ani ….atât de bine ţinusem minte acel text încât am rezolvat totul în cele 5
minute rămase şi am obţinut un punctaj final mare, putând acum spune că punctele
obţinute în acele ultime 5 minute au fost hotărâtoare pentru a trece examenul şi
implicit, a putea fi apoi angajat …
Le puteţi numi coincidenţe sau noroc, însă dacă citiţi viaţa şi acatistul Sfântului
Spiridon, veţi şti cu siguranţă, în sufletul dumneavoastră, fără pic de îndoială, când
aţi primit ajutorul sfântului şi veţi avea o bucurie nepământeană…
(I.D.B.)
Patimile sunt molipsitoare, asemenea bolilor contagioase
E greu să te mântuieşti când trăieşti într-o societate coruptă. În Sfânta Scriptură se

spune: Cu cel cuvios, cuvios vei fi şi cu cel nevinovat, nevinovat vei fi şi cu cel
ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici“ (Ps. 17, 28–29).
Patimile păcătoase acţionează în chip dăunător şi asupra sufletului şi asupra

trupului. Aflându-mă deja în mănăstire şi citindu-i pe Sfinţii Părinţi, am aflat
pentru prima dată că patimile sunt molipsitoare, asemenea bolilor contagioase şi
aşa cum ultimele se transmit la ceilalţi, aşa fac şi primele.
Când Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, a mers la Sinodul Ecumenic, în

drum a poposit la un han. Călugărul care îl însoţea pe Sfântul Spiridon, intrând la
el, a spus: „Părinte, nu pot să înţeleg de ce calul nostru nu mănâncă”.
Sfântul a răspuns: „Pentru că animalul simte duhoarea insuportabilă ce iese din

varză, fiind provocată de faptul că patronul nostru este molipsit de patima
zgârceniei”.
Omul care nu e sfinţit de Duhul Sfânt, nu observă acest lucru, însă sfinţii au darul
dumnezeiesc de a constata patimile.
De la lucrurile omului pătimaş ceilalţi se pot molipsi de patima lui. Şi natura

înconjurătoare ne oferă multe învăţăminte.
Toţi cunosc planta floarea-soarelui. Ea întotdeauna îşi îndreaptă inflorescenţa către
soare, tinde către el şi din această cauză a căpătat această denumire. Dar se
întâmplă şi ca floarea-soarelui să stea întoarsă faţă de soare, iar oamenii pricepuţi
în acest domeniu spun: „A început să se strice, în ea au apărut viermii; trebuie să o
tăiem”.
Sufletul, însetat de dreptatea lui Dumnezeu, asemenea florii-soarelui, se îndreaptă

şi tinde către Dumnezeu-Izvorul luminii. Însă dacă încetează să Îl caute atunci un
asemenea suflet va muri. E necesar ca în această viaţă să-L simţim pe Hristos; cine
nu Îl vede aici, acela niciodată nu îl va vedea nici acolo, în viaţa viitoare. (Sfântul
Cuvios Varsanufie de la Optina)
(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumeniţa,

Galaţi, 2012, pp. 382-383)
Pedepsirea hulitorului
În satul Pavliana din insula Kerkira s-a petrecut mai demult o întâmplare
neobişnuită şi totodată plină de învăţăminte. Într-o casă se afla o femeie lăuză care
nu împlinise încă patruzeci de zile de la naştere.
Într-o zi, pe când soţul ei stătea lângă fereastră, dintr-o rea obişnuinţă, a hulit cele
sfinte. Atunci, îndată i-au apărut înainte demonii, care l-au dus într-o peşteră ce se
află mai sus de sat. Acolo era locuinţa demonilor. Demonii l-au chinuit şi l-au lovit
pe ticălosul hulitor câteva zile. A suferit mult de foame şi de frică. Se pare că
dăduse multe drepturi demonilor. Era foarte păcătos şi nespovedit; de aceea,
diavolii îi aminteau toate păcatele pe care le săvârşise. Îi arătau până şi gunoaiele
pe care le măturase în Duminici, căci şi acesta este un păcat.
În cele din urmă s-a întors la pocăinţă, a început să se roage şi să ceară ajutorul
Sfântului Spiridon. Atunci i s-a arătat Sfântul şi peştera s-a umplut de lumină. A
dat o hârtie demonilor, ca o hotărâre, ca să-l lase liber. Îndată demonii l-au luat, l-
au ridicat şi l-au dus în afara satului. Acesta s-a întors acasă şi a povestit
întâmplarea tremurând. Dumnezeu a iconomisit ca să se chinuiască atât de mult ca
să vină la pocăinţă şi să înceteze a mai huli.
Sursa: marturieathonita.ro/pedepsirea-hulitorului/
Lecţia Sfântului Spiridon
Pentru acest sfânt şi mare părinte Spiridon, istoricii bisericeşti Nichifor şi Sozomen
pomenesc şi aceasta: „El era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre
păstrarea neştirbită a dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nici un cuvânt din cele
fără de prihană cărţi”.
Odată s-a întâmplat un lucru ca acesta:
S-a făcut în Cipru adunarea episcopilor din insula aceia, pentru unele trebuinţe
bisericeşti, între care era şi Sfântul Spiridon şi episcopul Trifilie, care era iscusit în
înţelepciunea cărţii – pentru că multă vreme în vârsta tinereţilor sale a petrecut la
Varat, învăţând Scriptura şi înţelepciunea; pentru aceasta l-au rugat părinţii că să
spună cuvânt de învăţătură în biserica poporului.
Învăţând el poporul, s-a întâmplat în biserică, a aduce la mijloc cuvintele lui

Hristos cele zise către slăbănog, care sunt scrise la Sfântul Evanghelist Marcu:
Scoală-te şi-ţi ia patul tău. Iar Trifilie n-a zis pat, ci în loc de pat a zis culcuş, adică:
- Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău.
Acestea auzind Sfântul Spiridon, s-a sculat de la locul său, nesuferind să audă
schimbarea cuvintelor lui Hristos şi a zis către Trifilie:
- Au doară tu eşti mai bun decât Cel ce a zis pat, de te ruşinezi de cuvintele Lui?
Acestea zicând, a ieşit din biserică înaintea tuturor şi n-a făcut un rău cu acestea,
deşi era prea simplu cu învăţătura; căci pe Trifilie, care se îngâmfa cu frumuseţea
vorbirii sale, ruşinându-l puţin, l-a învăţat smerita înţelepciune şi blândeţea.
(Viaţa şi minunile Sfinţilor ierarhi Nicolae şi Spiridon, Editura Episcopiei

Romanului şi Huşilor, 1994, pp. 61-62)
„Sfântul nu a zăbovit...”
Rugaţi-vă Sfântului Spiridon cu credinţă şi nădejde, că el sigur vă va ajuta. Acum

trei luni, mâhnită fiind de necazurile mele, o cunoştinţă m-a sfătuit să merg la
Biserica Sfântul Spiridon din Galaţi, să pun un acatist şi să mă rog sfântului şi o să
văd că problemele se vor rezolva. Deşi nu ştiam mai nimic despre Sfântul Spiridon,
la îndemnul persoanei respective m-am dus la biserică cu un acatist pentru 40 de
zile şi apoi am continuat a merge în fiecare vineri la slujba de cinstire a Sfântului
Spiridon, care se ţinea la biserică.
Într-adevăr, sfântul nu a zăbovit, ci mi-a ascultat rugăciunile, ajutându-mă să îmi

găsesc un loc de muncă, vindecându-mă de o afecţiune la genunchi, care nu ceda
cu nici un tratament medicamentos. De asemenea, mare minune a înfăptuit şi cu
soţul meu, care se luptă de un an de zile cu o alergie foarte urâtă, a cărei cauză
doctorii nu au reuşit să o descopere şi nici nu-i găseau tratament. Astfel, în urma
rugăciunilor către Sfântul Spiridon, soţul meu este complet vindecat.
Şi ultima minune, dar sper că nu cea din urmă, este că soţul meu şi fratele lui, care
de un an nu-şi vorbeau, înstrăinându-se unul de altul, ca prin minune, cu ajutorul
sfântului s-au împăcat şi acum îşi vorbesc ca înainte.
Aşadar, rugaţi-vă Sfântului Spiridon cu smerenie şi credinţă, şi el sigur vă va ajuta.
Sfinte ierarhe Spiridoane, roagă-te pentru mine şi familia mea, şi ne dă nouă cele
de folos.
(Mihaela Dănăilă)
(Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon, traducere: Pr.
Ciprian Stânciu, Editura Areopag, Bucureşti, 2012, p.14-15)
Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere
Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere. Sfântul Spiridon m-a ajutat şi pe mine
de câte ori m-am rugat lui (la catedrala " Sfântul Spiridon-Nou", la bisericuţa
cunoscută ca " Sfântul Spiridon-Vechi" unde se află şi o icoană făcătoare de
minuni a Sfântului, dar şi părticele din sfintele sale moaşte.
Prin 2007/8, nu-mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârşitul iernii şi
începutul primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piaţa Unirii 1,
Bucureşti, mă apucaseră "ca din senin", brusc, nişte stări oribile inexplicabile de
nelinişte/agitaţie, tulburare, deznădejde şi gânduri suicidale, să cobor în staţie şi să
mă arunc pe linia de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu
în acele momente. Apoi la un moment dat am zărit biserica " Sfântul Spiridon-
Nou", printre blocuri şi parcă cineva nevăzut mi-a îndreptat paşii spre ea, să intru şi
să mă rog puţin. De cum am ajuns acolo şi mi-am pus fruntea pe racla Sfântului
Spiridon (pe acea părticică unde sunt moaştele), am simţit o forţă malefică, aşa ca
un fel de "gheară" invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de
chingi şi nu vroia să mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu la
Sfântul: "Sfinte Spiridoane, te rog ajută-mă, nu mă lăsa, fă ceva, scapă-mă!" şi
imediat m-am simţit eliberată de acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să
mă chinuie şi să mă împingă la mare păcat.
Sfântul Spiridon mă ajutase încă o dată, scăpându-mă de acel duh necurat şi dându-
mi în loc stări de pace, calm, linişte, împăcare, fericire, bucurie, seninătate,
încredere, speranţa (într-un viitor mai bun), cum nu mai avusesem de multă vreme,
iar în plus, mi-a dispărut pe loc şi toată oboseala (de parcă mi-ar fi luat-o cu mâna)
ce se acumulase în urma unor nopţi nedormite şi bântuite de insomnii chinuitoare.
Mă simţeam atunci de parcă tocmai aş fi renăscut sufleteşte, fapt pentru care îi sunt
recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar şi pentru tot ajutorul primit şi în alte
împrejurări.
Nu voi putea vreodată să mulţumesc îndeajuns acestui Sfânt, cât mai ales lui
Dumnezeu, Maicii Domnului şi multor altor Sfinţi şi Sfinte (Nectarie, Nicolae, Va-
sile cel mare, Cuv. Parascheva, Mina, Pantelimon, Cuv. Dimitrie, Efrem cel nou,
Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie cel mare, Calinic şi Gheorghe de la
Cernica ş.a.), cărora m-am rugat şi care m-au ajutat (neîntârziat, de multe ori).
Apoi când m-am îndreptat spre staţia de metrou din zonă, dar fără acele gânduri
suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce
coboram scările, doi brancardieri transportau un cadavru într-un sac şi am simţit un
impuls de a-i întreba ce se întâmplase, iar ei mi-au răspuns în treacăt, din mers, că
un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou şi murise,
iar ei îl duceau de acolo. Am simţit milă şi părere de rău pentru sărmanul aurolac,
dar în acelaşi timp mulţumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi
Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat şi de
neiertat.
Mărturie trimisă redacţiei Doxologia de Teodora-Ecaterina
Poliţistul necredincios
Pe 12 februarie 1935, elevul Şcolii de Poliţie din Corfu, Hristos Diamantoudis, din
Arnaia Halkidiki, aflându-se cu un grup de colegi la cafeneaua lui Spiridon Tribyza
şi auzindu-l pe vânzătorul de cafea, care povestea minunile Sfântului Spiridon, a
arătat necredinţă şi lipsă de evlavie faţă de Sfântul. Imediat a simţit că îi
paralizează puterile şi în acelaşi timp auzea două lovituri puternice, ca şi cum se
aruncau pietre. Discuţia s-a întrerupt, fără însă ca tulburarea lui Diamantoudis să
treacă.
În ora de studiu se plimba pe aleile Şcolii sub observaţia paznicului H. Komnenos

şi i-a povestit acestuia cele întâmplate. Paznicul l-a îndemnat să ceară iertare de la
Sfântul. Apoi după o noapte critică, plină de tulburare, Diamantoudis a fost
convins de prietenul său Hristos Tsatsaris să meargă împreună la Sfântul.
De cum au ajuns la intrarea în cripta Sfântului, Diamantoudis a simţit o putere
supraomenească îmbrâncindu-l afară şi în acelaşi timp auzea zgomote din partea
unde era aşezată Sfânta raclă, cum a povestit el însuşi mai târziu.
Atunci preotul de rând la Biserică l-a sprijinit şi l-a condus la racla Sfântului şi a
citit pentru el paraclisul Sfântului. Noaptea aceea a trecut cu o relativă linişte, iar
spre dimineaţă a adormit şi l-a văzut în vis pe Sfântul Spiridon privindu-l vesel.
În ziua următoare, Diamantoudis, plin de pocăinţă, s-a dus şi s-a închinat la

Sfântul, iar starea sănătăţii lui s-a restabilit definitiv, fără intervenţia medicilor.

Submarinul şi naufragiaţii
Pe data de 12 octombrie 1939, vaporul „Ares” a fost lovit la Nord de Irlanda de un

submarin german. Echipajul s-a salvat, îmbarcându-se în două bărci de salvare care
s-au legat între ele pentru a avea aceeaşi soartă şi s-au lăsat la mila lui Dumnezeu
în mijlocul Atlanticului.
Radiotelegrafistul Gheorghios Kokkinos, care era şi el printre naufragiaţi, era din
Corfu şi în starea tragică în care se aflau, s-a gândit să îşi pună nădejdile în
ocrotirea Sfântului Spiridon şi de aceea a început să-l cheme în rugăciune. Ajutorul
Sfântului taumaturg nu a întârziat să se arate.
În ziua următoare, pe 13 octombrie, la ora 4.25 după amiază, în partea de Nord-Est

a orizontului s-a conturat chipul Sfântului. Pe la miezul nopţii s-au arătat dinspre
Nord-Vest una, două, apoi mai multe lumini. Naufragiaţii au considerat că sunt
corăbii pescăreşti şi au lansat semnale luminoase, ca să arate existenţa lor şi să
dobândească astfel salvarea, dar nu au primit nici un răspuns până ce s-au stins cu
totul. Faptul a provocat mare indignare şi tulburări cu înjurături şi blesteme din
partea celor slabi în credinţă.
Dar Ghiorghios Kokkinos nu a încetat să le recomande să aibă răbdare şi nădejde

în Dumnezeu şi i-a îndemnat să vâslească în partea în care se arătaseră luminile.
În primele ore ale zilei următoare a venit ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea
Sfântului. La 4. 25 dimineaţa s-au îmbarcat cu toţii pe vasul danez „Sicilia”. Spre
amintirea acestei minuni s-au pus două bărci de argint, într-o cutie de cristal care se
află în nartexul Bisericii, afierosire a naufragiaţilor salvaţi.

Vasilo
Pe 13 iunie a anului 1853, Vasilo, soţia unui anume Ioan Andrei din Muntele
Heimaras s-a dus în muntele Logara, la două zile depărtare de satul ei, ca să adune
lemne speciale pentru iluminat, folosite de epiroţi ca făclii. De pe munte s-a întors
pe 16. Cum era frântă de oboseală şi transpirată s-a spălat cu apă rece. Imediat
mâna stângă şi piciorul stâng au devenit ţepene. Din ziua aceea timp de doi ani s-a
supus unei puternice terapii, fără nici un rezultat. Boala ei însă a avut ca rezultat şi
divorţul pe care l-a cerut şi l-a obţinut soţul ei. Dar şi rudele ei apropiate au început
să fie nemulţumite pentru deranjul pe care li-l făcea infirma. Singura ei nădejde
rămăsese numai Dumnezeu şi Sfinţii Lui şi cu zdrobire de inimă şi pocăinţă se ruga
şi implora pentru vindecarea sa.
În luna decembrie a anului 1855 a văzut în vis pe un cleric care a călcat-o pe

piciorul nefolositor şi i-a spus: „Să nu-i scrii fratelui tău din Corfu, cum ai de gând,
ci du-te personal la el”.
Uimită, l-a întrebat „Cine eşti tu”?
Iar acela i-a răspuns: „Eu sunt sfântul pe care de atâtea ori l-ai chemat”.
S-a trezit repede Vasilo şi a povestit visul ei rudelor şi îndată au luat hotărârea să o
ducă la Biserica Sfântului Spiridon din Corfu. Felul în care au transportat-o era
peste măsură de dificil şi starea în care se afla provoca frică. A fost transportată
astfel până la sfânta raclă cu moaştele sfântului, unde a rămas pentru trei nopţi. În a
doua noapte pe la miezonoptică l-a chemat pe cel de rând la Biserică şi cu mare
bucurie l-a anunţat că a fost vindecată de sfânt, că s-au încălzit mădularele ei cele
uscate, dar că încă nu poate să le mişte. Prin urmare, s-a spovedit şi în dimineaţa
următoare a umblat pe picioarele ei, perfect sănătoasă şi înaintea Sfântului Altar s-
a împărtăşit cu Preacuratele Taine.

Epidemie în Corfu
În anul 1855, o nouă primejdie ameninţa insula Corfu. În jurul lunii octombrie a
acelui an, Europa era bântuită de holeră şi Corfu, de asemenea. Primul caz a apărut
în suburbia Mandouki. Frică mare i-a cuprins pe locuitorii care au alergat cu
lacrimi fierbinţi să ceară ajutorul Sfântului Spiridon, protectorul lor. Şi iarăşi
Sfântul Spiridon a izbăvit pe poporul său. Cazurile de boală care au fost
înregistrate erau foarte rare şi morţile mai puţine în comparaţie cu alte oraşe.
Merită în acest punct să se adauge că în comunicatul comisiei special constituite
din 16 ianuarie 1856 către englezul A. I. Young se consemnează că „nu se ştie cum
boala nu a reuşit în lucrarea ei devastatoare şi cu siguranţă se datorează ajutorului
dumnezeiesc încetarea ei grabnică şi inofensivă”.
În procesiunea primei duminici din noiembrie [O altă sărbătoare solemnă cu

procesiunea moaştelor pentru pomenirea minunii Sfântului din 1673, când a
izbăvit de ciumă întreaga insulă.] a acelui an, poporul îngenunchind împreună cu
sfântul cler care se ruga, prezenta o emoţionantă privelişte. După puţin timp
cazurile s-au rărit şi mai mult şi pe 11 decembrie au încetat cu totul.
Mitropolitul de atunci din Corfu, Athanasios Politis (1848-1870) a adus mulţumire

către cel Preaînalt, mulţumire care a fost înălţată în toate Bisericile în mijlocul unei
emoţii generale.

Demonizata
Aşa cum ne transmite Nikiforos Theotokis (Cuvânt despre virtute, Leipzig, 1766)
în Duminica Floriilor [În Duminica Floriilor este cea mai mare şi mai solemnă
procesiune cu moaştele sfântului prin oraş şi se prăznuieşte izbăvirea pe care a
adus-o sfântul în toată insula de epidemia ciumei din anul 1629. Sfântul s-a arătat
multor bolnavi pe care i-a vindecat. La încetarea epidemiei aproape de Duminica
Floriilor s-a constatat că în timp ce ciuma făcuse ravagii în Italia şi în alte locuri
în Corfu au fost doar şaizeci de morţi.], chiar în ceasul în care Sfintele Moaşte ale
Sfântului Spiridon erau purtate în procesiune, au adus o femeie demonizată, „care
făcea spume şi scrâşnea dintii şi deşi era toată legată de mâini şi de picioare, abia
doi sau trei oameni puteau să stăvilească furia mişcărilor ei. Faţa ei nu mai avea
chip de om, glasul ei era preschimbat şi diferit, fiindcă uneori mugea ca boii,
alteori urla precum câinii, iar alteori scâncea ca un prunc mic”.
De îndată ce au întins-o la pământ şi a trecut pe deasupra ei cinstitul cort cu

Sfintele Moaşte, a fost vindecată pe loc şi ea cu lacrimi de recunoştinţă a căzut şi s-
a închinat la picioarele Sfântului mare făcător de minuni, Spiridon.

Sfântul Spiridon se îngrijeşte de mâncare pentru prăznuirea lui
Odată, la Chilia „Sfântul Spiridon”, care aparţine de Mănăstirea Cutlumuş, aşa

numita „Kerkyraiko”, pentru că prăznuirea sfântului se apropia, părinţii erau
îngrijoraţi, căci întâmpinau greutăţi în a prinde peşte pentru masa de hram.
Călugării i-au spus egumenului să cumpere cod (peşte uscat), deoarece n-au găsit
nimic altceva.
Bătrânul le-a spus: „Aveţi răbdare! Sfântul Spiridon ne va aduce peşte.” şi a
continuat să se roage cu metania lui.
În timp ce părinţii şi-au pierdut toată răbdarea şi erau exterm de supăraţi, pentru că
era timpul pentru a se apuca de gătit, au auzit brusc un ciocănit la poartă. Au
deschis şi ce au văzut? Doi pescari, cu două coşuri pline de peşte, întrebând de
egumen.
Ucenicii l-au chemat pe bătrân, dar pescarii au spus: „Acesta nu este egumenul. Un
altul a venit la noi şi a zis: Ia peştele şi du-l la chilia Sfântului Spiridon pentru
sărbătoare, şi vei obţine un preţ bun pe el. Dacă vrei, îţi voi da, de asemenea, un
avans.”
Egumenul şi-a dat seama că a fost o minune şi i-a dus pe ei în biserică pentru a se
închina la icoane.
Îndată ce au pus ochii pe icoana Sfântului Spiridon au spus: „Iată! Acesta este
bătrânul care ne-a spus să aducem peştele aici.”
Apoi, egumenul le-a zis: „Ah! Ce păcat că nu aţi luat avans de la sfântul, astfel
încât să-l putem avea aici ca binecuvântare.”
traducere şi adaptare: Mihai-Alex Olteanu

sursa: http://www.johnsanidopoulos.com
Minuni după moartea Sfântului ierarh Spiridon
Pedepsirea sacrilegiului latinilor
În anul 1718, Căpitanul general Andreas Pizanis, îndemnat de teologul lui, preotul
catolic Francisco Franghipani, a vrut să-şi construiască un altar special pentru el în
biserica Sfântului ca să săvârşească în fiecare zi acolo liturghia catolică [1] şi ca să
aducă mulţumire în felul său lui Dumnezeu şi Sfântului pentru izbăvirea oraşului
de turci, care a avut loc în anul 1716.
Hotărârea căpitanului veneţian i-a întristat pe ortodocşi care l-au rugat pe

comandant să nu facă aşa ceva.
Sfântul de două ori la rând s-a arătat în vis lui Pizanis şi l-a sfătuit să reununţe la
hotărârea lui. Căpitanul s-a tulburat, dar teologul lui catolic l-a liniştit şi i-a zis că
visul era lucrarea diavolului care vrea să-l împiedice de la o lucrare plăcută lui
Dumnezeu. Prinzând curaj, Pizanis a ordonat transportarea materialelor în Biserică
şi le-a însoţit şi el ca să se închine, dar şi ca, întovărăşit fiind de mecanici şi de
suita lui, să discute despre lucrările de construcţie.
Atunci preoţii Bisericii, în cel mai smerit chip şi cu lacrimi, au încercat să-l
convingă, dar în zadar. Acela s-a mâniat şi i-a ameninţat că îi va trimite în
înfricoşatele închisori ale Veneţiei. Era 11 noiembrie 1718.
Pe la miezul nopţii a izbucnit o furtună groaznică cu fulgere unul după altul.
Atunci paznicul depozitului de arme şi praf de puşcă ale vechii fortăreţe [Vechea
fortăreaţă era ocupată de veneţieni.] a văzut pe un bătrân monah care ţinea o torţă
aprinsă în mână. L-a întrebat insistent cine este şi la sfârşit a primit răspunsul: „Eu
sunt Spiridon”.
Şi imediat după aceea a explodat depozitul de praf de puşcă şi din pricina acelei
înfricoşătoare explozii mai multe case s-au dărâmat, mulţi dintre cei ce se aflau
atunci în fortăreaţă au fost ucişi, printre aceştia fiind şi Pizanis şi teologul lui.
Acest înfricoşător fapt a fost urmat de altele două.
În Biserica Sfântului atârna şi până astăzi atârnă, o candelă mare pe care

comandantul venetian o afierosise bisericii cu un an înainte, în 1717, împreună cu
aristocraţii veneţieni. Această candelă, în momentul exploziei, a căzut şi s-a
deformat la bază, în timp ce nici o altă candelă din toate câte atârnau nu a suferit
nici cea mai mică zgârietură. În aceeaşi clipă, un trăsnet a căzut peste casa lui
Pizanis în Veneţia şi a ars toate portretele lui fără să facă alte daune.
[1] În perioada Latinocraţiei şi Venetocraţiei în Grecia în multe biserici, latinii au

silit pe creştinii ortodocşi să facă altare duble unul ortodox şi unul catolic, încât se
slujeau în aceeaşi biserică două liturghii, una ortodoxă şi una catolică. Multe
biserici din această epocă păstrează această structură cu două altare, cum se pot
vedea chiar şi în insula Eghina pe muntele din Palia Hora. Sfântul Spiridon însă s-a
împotrivit unei asemenea nelegiuri şi a pedepsit groaznic pe cei ce au săvârşit un
asemenea sacrilegiu.

MINUNI CONTEMPORANE ALE SFÂNTULUI IERARH SPIRIDON: NADIA
COMĂNECI, ANDREEA MARIN, IULIANA MARCIUC, SANDA LADOŞI,
DIANA LĂSCĂRESCU, ROXANA ILIESCU, MĂDĂLINA MANOLE Ş.A.
Biserica „Sfântul Spiridon vechi”, din Bucureşti
Biserica „Sfântul Spiridon vechi”, din Bucureşti a primit din Grecia o părticică din
moaştele Sfântului ierarh Spiridon, mare făcător de minuni.
Racla cu Sfintele moaşte ale Sfântului ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei,
În ultimii ani, Icoana Sfântului Spiridon a făcut numeroase minuni, ce au depăşit

graniţele Capitalei şi ale ţării noastre. La predică, preoţii acestei Biserici susţin că
aici s-au săvârşit dintotdeauna „minuni grabnice”, după cum şi Sfântul Spiridon
este socotit drept „grabnic făcător de minuni şi tămăduitor de bolnavi”. În incinta
Bisericuţei, în partea stângă, se găseşte o raclă cu baldachin, creată din 18 kg de
argint masiv, pe care este încrustat numele Sfântului. Moaştele sale au fost depuse
aici. Cum intri, în partea dreaptă a Bisericii se află celebra Icoană făcătoare de
minuni la care s-au rugat zeci de creştini şi au plâns tot atâtea femei.
Există o vorbă din bătrâni care spune că nu le poţi avea chiar pe toate. Dacă ai
faimă, bani, chiar şi iubire, uneori, Cel de Sus nu îţi trimite pruncul care să te
împlinească. Dacă ar fi cazuri izolate, am spune că sunt coincidenţe, însă s-au
adunat deja destule vedete autohtone care au trăit această poveste pentru a ne mai
îndoi de adevăr. Este deja o realitate faptul că Icoana făcătoare de minuni a
Sfântului Spiridon, din Biserica „Sfântul Spiridon Vechi”, din Capitală, le-a ajutat
pe diverse femei de succes şi nu numai, să simtă fericirea maternităţii după ani de
eşecuri şi aşteptări.
De exemplu, la 44 de ani, Nadia Comăneci a născut un copil superb după ce s-a

rugat Icoanei miraculoase. În semn de recunoştinţă, „Zeiţa de la Montreal” a
inaugurat, un aşezământ socio-medical ce îi poartă numele chiar în incinta curţii
Bisericii.
Nadia Comăneci:
„M-am rugat împreună cu Bart să avem un copil!”
Nadia Comăneci nu mai spera deloc că va mai putea avea copii. Într-o zi, ea a
intrat să se roage, alături de soţul său, Bart. Preotul paroh de la Biserica „Sfântul
Spiridon”, Ioan Iordache, a îndrăznit să îi spună: „Nadia, ai tot ce-şi poate dori un
pământean. Numele tău a înconjurat planeta, eşti iubită pretutindeni. Un singur
lucru îţi lipseşte, fructul dragostei dintre tine şi bărbatul tău”. Nadia a suspinat:
„Cum credeţi că eu mai pot avea copii la vârsta asta?” „Atunci am simţit un imbold
de undeva. Am chemat-o la mine, am binecuvântat-o, i-am pus o mână pe cap, iar
cealaltă am pus-o pe Icoana Sfântului Spiridon şi am început să fac chiar atunci, pe
loc, o rugăciune de ajutorare pentru naşterea de prunci …”, povesteşte preotul, care
îşi aminteşte, cu drag, cum a convins-o pe fosta mare gimnastă să rămână să se
roage atunci când voia să plece … Preotul i-a citit rugăciunea până la capăt. La
scurt timp, părintele Iordache a primit, cu bucurie, un telefon din SUA, de la Bart,
care îi dădea marea veste, cu emoţie. Nadia era însărcinată. Pentru „Zeiţa de la
Montreal” era un miracol! Tot părintele Iordache a fost cel care i-a tăiat moţul lui
Dylan Paul, fiul fostei noastre campioane. Nadia a confirmat toate aceste lucruri:
„Da, m-am rugat împreună cu Bart să avem un copil şi am aprins lumânări.” După
naşterea copilului său, Nadia Comăneci a donat Bisericii „Sfântul Spiridon” o parte
din banii obţinuţi din drepturile de publicare a primelor fotografii cu fiul său. Alte
sume au venit tot prin intermediul Nadiei, pentru ridicarea unei policlinici care să
se ocupe de orfani chiar în incinta curţii acestei Biserici. Construcţia a durat câţiva
ani, dar, Nadia şi Bart au participat la inaugurarea aşezământului ce îi poartă
numele. Cu acelaşi prilej, părintele Ioan Iordache i-a acordat Nadiei Ordinul
„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Clasa I, ocrotitorii căsniciei.
Părintele Ioan Iordache acordându-i Nadiei Comâneci Ordinul „Sfinţii Împăraţi

Constantin şi Elena” – Clasa I, ocrotitorii căsniciei, pentru ajutorul financiar al
ridicării Policlinicii sociale
Preotul Ioan Iordache: „Andreea Marin ajunsese la deznădejde”
Fosta zână a surprizelor, Andreea Marin, a rămas însărcinată şi ea după mai bine
de un an întreg de rugăciuni la Icoana Sfântului Spiridon. Vedeta l-a cunoscut pe
preotul Ioan Iordache prin intermediul Iulianei Marciuc, când aceasta a fost
invitată la emisiunea sa. Părintele spune că a fost primul om pe care Andreea
Marin l-a înştiinţat că este însărcinată. „Mă implora să fac şi pentru dânsa
rugăciuni la Sfântul Spiridon. Spunea că invidia oamenilor e mare, că simte multe
puteri negative din partea semenilor şi că se simte singură … Nu mai avea curaj,
pierduse deja o sarcină, făcuse o operaţie complicată, ajunsese la deznădejde”,
spune preotul Iordache, care a botezat-o şi pe fetiţa Andreei Marin, Ana-Violeta.
După ce a rămas însărcinată, vedeta îi spunea des preotului că are rod în pântec
doar cu ajutorul rugăciunilor la Sfântul Spiridon.
Iuliana Marciuc, canon de 40 de zile
Nici Iulianei Marciuc medicii nu i-au dat speranţe că va putea rămâne însărcinată.
Ea a ajuns din întâmplare la Biserica „Sfântul Spiridon Vechi”, într-o perioadă în
care medicii nu-i mai dădeau decât şansa unei fertilizări in vitro. „Iuliana era şi ea
foarte dezamăgită. Nu ştia ce să facă … A stat puţin în faţa Altarului, apoi s-a
gândit să treacă să-mi zică să vorbim înainte de plecare. Parcă simţea să
împărtăşească cuiva necazul ei. Am ascultat-o, m-am uitat la ea şi i-am zis că eu
cred că se poate. Era sceptică, considerând că spun aşa doar ca să o liniştesc. I-am
dat canon Acatistul Sfântului Spiridon, al Sfinţilor Ioachim şi Ana, Acatistul
Maicii Domnului, apoi post şi rugăciuni la Icoana Făcătoare de minuni a Sfântului
Spiridon”, mai spune părintele. „Am mers la Biserică 9 săptămâni, iar după 40 de
zile am aflat că sunt însărcinată. Mulţumesc Sfântului Spiridon pentru minunea din
viaţa mea!” completează Iuliana Marciuc. Acesta mai spune că nici medicilor nu le
venea să creadă minunea care se întâmplase cu Iuliana, care i-a dăruit lui Adrian
Enache un băieţel de toată frumuseţea. „Părintele Ioan este foarte apropiat
sufletului meu. Cu exigenţă, dar şi cu delicateţe mi-a devenit din duhovnic prieten.
Datorită harului său, atmosfera din această Biserică este unică”, ne-a mărturisit
Iuliana.
Sanda Ladoşi şi darurile divine
Şi cu Sanda Ladoşi a fost o situaţie similară. Ea a aflat de la Iuliana Marciuc despre

minunile pe care le-au făcut rugăciunile ei la Icoana Sfântului Spiridon şi a rugat-o
să o îndrume către duhovnicul său. Cântăreaţa a făcut tratamente timp de 7 ani
pentru a rămâne însărcinată. A făcut 5 inseminări artificiale şi 2 fertilizări in vitro
şi tot nu a rămas gravidă până ce nu s-a rugat la Sfântul Spiridon. Părintele
Iordache i-a dat Sandei acelaşi canon. Cântăreaţa are acum 2 copii, Bogdan şi
Ioana, darurile Divine, trimise de Cel de Sus. Pe fetiţă, părintele Iordache a
botezat-o.
Marele Mihai Eminescu i s-a închinat
Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” datează din cea de-a doua jumătate a secolului al
XVll-lea. La 9 Martie 1680 se menţiona într-un document de la Şerban
Cantacuzino că era o Bisericuţă din lemn, ctitorie a boierilor Floreşti, servind ca
Paraclis pentru aceştia. Într-un alt document, la începutul secolului al XVlll-lea,
Biserica avea în jurul ei case din zid, ceea ce înseamnă că şi ea putea fi construită
din aceleaşi materiale. Între anii 1747 şi 1748, domnitorul Constantin Mavrocordat
a rezidit-o din temelie. Biserica a avut de suferit din pricina cutremurelor din 1802
şi 1838. A fost refăcută, iar în 1987 a fost dărâmată de Elena şi de Nicolae
Ceauşescu. Catapeteasma şi Icoanele au fost salvate şi duse la Mănăstirea Cernica.
A fost reconstruită după 1989, între anii 1992 şi 1996. Părintele Iordache a scotocit
ani la rând prin bătrânele arhive ale Patriarhiei şi s-a cutremurat când a aflat că
aceasta a fost „Biserica de suflet” a Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Deşi
ctitoria lui favorită, Biserica „Domniţa Bălaşa”, se află la 2 paşi, el venea tot la
Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” în fiecare Duminică, împreună cu cei 4 fii şi cu
ginerele Ianache, pentru ca apoi să se urce în caleaşcă şi să pornească pe Calea
Victoriei, către Palatul de la Mogoşoaia. Apoi, Mihai Eminescu s-a rugat o după-
amiază întreagă la Icoana Sfântului Spiridon, chiar cu o zi înainte de a pleca pe jos
în lunga sa călătorie spre Blaj. De asemenea, Nicolae Iorga a îngenuncheat şi el în
faţa Altarului şi s-a rugat îndelung, cu exact 2 zile înainte de a fi ucis. Ce i-a adus
pe toţi aceşti oameni aici, într-o Bisericuţă care era pe atunci la marginea
Bucureştiului? Preotul Iordache s-a întrebat des ce i-a adus pe aceşti oameni aici şi
tot el îşi dă răspunsul: „Probabil că acelaşi lucru care mă face şi pe mine astăzi,
aici, atât de fericit …”
Diana Lăscărescu are acum doi băieţi
La Biserica „Sfântul Spiridon” s-au mai rugat pentru copii : Diana Lăscărescu,
fostă crainică TVR şi Roxana Iliescu, prezentatoarea emisiunii „6! Vine presa”, de
la B1 TV. Diana a devenit mamă a 2 băieţi, în timp ce Roxana a dat naştere la 2
fetiţe. „M-am rugat şi aici, cum am făcut şi la alte Biserici. Este important să crezi
în ceea ce vrei şi, mai ales, să fii credincios!” spune Diana Lăscărescu. De altfel, se
pare că vedeta şi soţul său, Dan Şucu, au făcut şi ei o donaţie impresionantă. „Am
mers şi merg periodic la Sfântul Spiridon, care este considerat a fi protectorul
copiilor”, spune Roxana Iliescu. Se spune că şi Mădălina Manole, mult mai retrasă
în ultimii ani din viaţa artistică şi publică, a fost văzută rugându-se aici. Cântăreaţa
a născut un băiat, la vârsta de 41 de ani.
Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Acum trei luni, mâhnită fiind de necazurile mele, o cunoştinţă m-a sfătuit să merg
la Biserica „Sfântul Spiridon” din Galaţi, să pun un acatist şi să mă rog Sfântului şi
o să văd că problemele se vor rezolva. Deşi nu ştiam mai nimic despre Sfântul
Spiridon, la îndemnul persoanei respective m-am dus la Biserică cu un acatist
pentru 40 de zile şi, apoi, am continuat să merg în fiecare Vineri la slujba de
cinstire a Sfântului Spiridon, care se ţinea la Biserică.
Într-adevăr, Sfântul nu a zăbovit, ci mi-a ascultat rugăciunile, ajutându-mă să îmi

găsesc un loc de muncă, vindecându-mă de o afecţiune la genunchi, care nu ceda
cu nici un tratament medicamentos. De asemenea, mare minune a înfăptuit şi cu
soţul meu, care se lupta de un an de zile cu o alergie foarte urâtă, a cărei cauză
doctorii nu au reuşit să o descopere şi nici nu-i găseau tratament. Astfel, în urma
rugăciunilor către Sfântul Spiridon, soţul meu este complet vindecat.
Şi ultima minune, dar sper că nu cea din urmă, este că soţul meu şi fratele lui, care
de un an nu-şi vorbeau, înstrăinându-se unul de altul, ca prin minune, cu ajutorul
Sfântului, s-au împăcat şi acum îşi vorbesc ca înainte. Aşadar, rugaţi-vă Sfântului
Spiridon cu smerenie şi credinţă, şi el sigur vă va ajuta.
Sfinte Ierarhe Spiridoane, roagă-te pentru mine şi familia mea şi ne dă nouă cele de
folos!
(Mihaela Dănăilă)
* * *
Între acatistele lăsate de credincioşi la Biserica „Sfântul Spiridon“ Nou din Bu-
cureşti, slujitorii Altarului au aflat o scrisoare pe care ne-au încredinţat-o
publicării, întrucât chiar semnatara ei doreşte acest lucru, dar şi pentru că mărturia
cuprinsă în aceste rânduri este cutremurătoare şi poate întări Credinţa multora
dintre noi.
Mă numesc Iuliana şi aş dori ca această Minune a Sfântului Spiridon să fie pu-

blicată, pentru că Sfântul chiar face minuni!
Era în vara anului 2003, soţul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4
dimineaţa cu perna plină de sânge … nu se mai oprea! Am plecat spre Spitalul
Colentina. L-au supus la nişte radiografii, fără să-i facă control preliminar, şi au
constatat că ar fi o sinuzită ! … Oricum l-au ţinut în spital sub observaţie, acesta
fiind şi hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreaptă îi amorţise, la
fel şi faţa pe partea dreaptă. A fost trimis de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“
pentru investigaţii şi tomografie. În urma investigaţiei, s-a constatat că soţul meu
suferise un accident vascular şi că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în
exterior şi să nu inunde creierul. În tot acest timp, Biserica mea de suflet era
„Sfântul Spiridon“ Nou. Mă duceam şi mă rugam mereu. După 3 zile de tratament
soţul meu avea să-şi revină.
A ieşit din spital şi îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară Biserici. L-
am rugat să meargă cu mine la Sfântul Spiridon şi să-i mulţumim. Dar el provine
dintr-o familie de atei şi îmi spunea de fiecare dată: „Du-te tu …!“ M-am dus şi i-
am mulţumit Sfântului Spiridon cum am ştiut eu. Dar Sfântul îşi dorea să vină şi
el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune şi frumoase, până într-o seară când soţul
meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul nu apărea.
A doua zi, am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control şi a fost
descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soţul
meu a intrat în comă. Plângeam şi mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă o
minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe Raclă, iar lacrimile
îmi curgeau şiroaie, puterea Sfântului pe care o simţeam de fiecare dată era
fantastică. Au urmat câteva zile, 2-3, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să îşi
revină, vom avea probleme mari. Dar … nu a fost aşa.
Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon şi mă îndreptam spre

Secţia de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele 3 zile
am simţit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câţiva medici şi asistente strânse
la patul soţului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar … surpriză!
Soţul meu îşi revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o
Biserică. Iar eu încercam să-i explic că este la spital şi mai ales ce s-a întâmplat cu
el.
A stat 3i săptămâni internat, după care i s-a făcut externarea. Într-una din zile,
stând lângă el în spital, mi-a povestit un vis pe care îl avusese cât a fost în comă.
Vis care, deşi au trecut anii, mă cutremură şi acum.
Se făcea că soţul meu îşi visase moartea. Era un căruţaş care căra spre cimitir o
căruţă plină de chirpici. La un moment dat avea să vină „un om blând cu barbă“,
care l-a oprit pe căruţaş la intrarea în cimitir. Omul s-a îndreptat spre căruţă, a luat
un chirpici şi l-a pus jos, spunând: „Acesta deocamdată nu!“, iar chirpiciul a luat
forma soţului meu. (Visul acesta l-a speriat rău şi l-a marcat mulţi ani pe soţul
meu.)
S-au scurs cele 3 săptămâni de stat în spital şi a venit momentul ieşirii. Din visul
lui am simţit că Sfântul Spiridon a făcut o minune ca să îi dea soţului meu o a doua
şansă. Când urcam în maşină mi-a zis: „Hai să mergem la Biserica aia la care te
rogi tu!“
La intrarea în Biserică, la acea vreme, apărea pe unul din stâlpi un portret mare al
Sfântului Spiridon. Când soţul meu a intrat, a început să strige tare: „Asta e, asta
e!“ Aveam să înţeleg că omul care a luat chirpiciul din căruţă era Sfântul Spiridon.
Atunci a început să creadă şi el în minuni şi să meargă la Biserică. Deşi au trecut
anii, îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Spiridoane, pentru tot ceea ce faci pentru noi!
Iuliana, Bucureşti
L-am cunoscut pe Laurenţiu Anghelache în urmă cu câţiva ani şi de atunci îmi este
ca un frate. Tânăr cu privirea luminoasă, radiind de energie şi speranţă, am aflat în
el de nenumărate ori dovada că, în nevoie, cel mai mare ajutor ne este Credinţa
sinceră în mijlocirea Sfinţilor, Casnicii lui Dumnezeu. Nu de puţine ori am încercat
şi eu să trec peste momentele mai grele căutând sfatul unui apropiat. Răspunsul lui
Laurenţiu în orice nevoie îl ştiam dinainte: „Of, hai, că nu te lasă Sfântul Spiri-
don!“
Nu i-am înţeles de la început încrederea aproape orbească. Cum să laşi mereu toată
grija „în cârca“ Sfântului …? Dar mărturia lui mi-a dovedit că nu doar în
momentele de cumpănă, când rămânem neajutoraţi, Sfinţii lui Dumnezeu îşi întind
mâna şi ne ajută, ci chiar în fiecare zi, pentru orice nevoie. Cele povestite de el sunt
lucruri simple, amintiri ale unor momente pe care cu toţii le-am trăit într-o formă
sau alta, dar în care Sfântul Ierarh Spiridon a arătat că nu trece cu vederea
rugăciunea sinceră şi Credinţa nestrămutată.
Ataşamentul lui faţă de Sfântul Spiridon îşi află rădăcinile în copilărie, când în
oraşul său natal, Comarnic, judeţul Prahova, a început construcţia unei noi Biserici.
„Pe când eram în clasa a VIII-a, unul din colegi mi-a povestit despre Biserica nouă
care se construise în oraş şi la care, de 3 ani de zile, nu reuşisem să ajung. Nu ştiam
nimic despre aceasta, dar urma să aflu că-i este închinată Sfântului Spiridon.
Primul contact cu Sfântul l-am avut prin acatistul pe care-l primise drept canon de
rugăciune unul din fraţii mei. I-am citit viaţa şi apoi acatistul, iar încet-încet m-am
apropiat de Sfânt, simţindu-i ajutorul“, mi-a povestit Laurenţiu.
Legătura sa cu cinstitul Ierarh a crescut tot mereu, fiind el însuşi martor nenumă-
ratelor povestiri ale celor care au ajuns în pelerinaj la Moaştele sale, în Insula
Corfu din Grecia. Îşi dorea la rândul său să ajungă acolo, dar posibilităţile finan-
ciare, din acea vreme, nu-i permiteau decât să viseze o astfel de călătorie. „Eram
convins că numai Sfântul putea face o minune să ajung într-o zi la el. Timpul a tre-
cut şi toată această aşteptare avea să fie răsplătită, căci în ziua când am împlinit 20
de ani, cineva mi-a aşezat în mână darul Sfântului. Erau biletele de avion către
Corfu. Trecuseră 6 ani în care inima mi-a ars de dor, dar visul atâtor ani a reuşit să
devină realitate“, mi-a mărturisit Laurenţiu.
Întâlnirea cu sfântul şi timpul care se opreşte
Pregătindu-se de întâlnirea mult aşteptată cu sfântul, la îndemnul duhovnicului, a

confecţionat nişte papucei de catifea, după modelul celor pe care îi poartă Sfântul
şi astăzi, în racla ce-i ocroteşte Sfintele Moaşte. „Îmi amintesc că am hoinărit toată
ziua prin Bucureşti ca să găsesc materialul potrivit pentru darul meu, iar în drum
spre gară am realizat că trenul pe care urma să îl iau până acasă ar fi trebuit deja să
plece. Eram oricum în întârziere, dar m-am rugat Sfântului să mă ajute şi, ca să
vezi minune, trenul era încă pe peron, deşi timpul trecuse cu mult peste ora
plecării! După ce am urcat, trenul s-a pus în mişcare … Mi-am dat seama că numai
Sfântul putea să oprească trenul ca să pot ajunge acasă şi să-i pregătesc papuceii. A
sosit şi ziua plecării spre Corfu, iar întâlnirea cu Sfântul, care smerit aştepta în
raclă, n-o pot descrie în cuvinte … Timpul avea alt tempo, parcă se oprise în loc.
Papuceii pe care i-am adus în dar au rămas acolo, dar, după vreo 3 luni, maicile de
acolo ni i-au trimis înapoi, iar acum purtau mireasma Sfântului. Unul din ei se află
şi astăzi spre închinare la Mănăstirea Cornu, în Prahova, păstrând vie minunea ce
s-a săvârşit prin acesta cu noi“, îşi aminteşte Laurenţiu.
„Sfântul îl liniştise …“
Sfântul nu a uitat niciodată să îi dea răspuns rugăciunilor pe care Laurenţiu i le

aducea în orice împrejurare. „Eram elev la Seminarul Teologic din Bucureşti, iar
unul din colegii de cameră suferea de câteva zile de o durere groaznică de măsea.
Într-una din nopţi, pe când ceilalţi dormeau, l-am auzit plângând din cauza durerii.
Înainte de culcare luase un calmant care îşi pierduse deja efectul. Nu mai aveam
alte pastile. Încercând să-l liniştesc, l-am dat cu ulei sfinţit adus din Corfu, de la
Moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, pe care-l ţineam ca pe un dar nepreţuit.
Ungându-l în semnul Crucii, l-am sfătuit să se aşeze în pat şi să se liniştească, dar
nu mă asculta, căci durerea era insuportabilă. Aşezându-mă apoi lângă el, am
îngenuncheat şi am început să citesc acatistul Sfântului. Îl auzeam scâncind de
durere, însă, după ce am terminat acatistul, colegul meu deja adormise. Sfântul
Spiridon îl liniştise. Acest lucru mi l-a spus dimineaţa când s-a trezit. Nu mai avea
nimic. El care până atunci adesea glumea pe seama faptului că în toate câte le
făceam ceream ajutorul Sfântului, ajunsese să se convingă singur de puterea sa şi
să mărturisească el însuşi cât de grabnic ajutător este. Am continuat de atunci cu şi
mai multă încredere să cer ajutorul Sfântului în orice împrejurare, dobândindu-l de
fiecare dată când îl ceream.“
Câţi dintre noi nu au alergat către prieteni când, aflaţi în nevoie, am pierdut orice
fărâmă de speranţă? Şi câţi dintre noi ne-am amintit ca printre prieteni să îi
numărăm şi pe Sfinţi, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar au înţeles că
iubirea nu e părtinitoare. Am auzit poate adesea de poveştile creştinilor care au
aflat alinare în rugăciunea îndreptată spre cei regăsiţi în Icoane, dar rămânem
neîncrezători în posibilitatea de a ni se întâmpla nouă asemenea şi, ca Apostolul
Toma, aşteptăm să pipăim cu propriile mâini minunea.
După cuvintele lui Laurenţiu, Sfântul săvârşeşte minuni nenumărate în fiecare zi.
Unele sunt însă prea simple ca noi, ocupaţi cu permanentele griji ale lumii, puşi tot
timpul pe fugă, să ne oprim preţ de numai câteva clipe şi să le vedem. Tot ce mi-a
povestit s-au petrecut, spune el, spre a cunoaşte mila şi ajutorul Sfântului. Înainte
să ne despărţim, Laurenţiu mi-a mai spus doar atât, îndreptându-mi atenţia spre
Icoana Sfântului, ce stătea rezemată într-un colţ al camerei sale, privind blând spre
noi: „Acestea au fost doar câteva din nenumăratele minuni pe care Sfântul le-a
săvârşit atunci când i-am cerut ajutorul şi nu numai, ca să arate cât este de grabnic
ajutător spre încercările oamenilor. Nădăjduiesc să fie spre folosul tuturor celor
care-l iubesc şi să sporească mai mult dragostea şi evlavia noastră către «ucenicul
cel smerit al Mântuitorului Hristos». Iată că Sfântul mijloceşte înaintea Maicii
Domnului şi a iubitului său Fiu, pentru toţi cei care i se roagă cu Credinţă şi pentru
toţi cei aflaţi în strâmtorări şi greutăţi, trimiţându-le ajutorul său“. (Cristian Bostan)
* * *
În Octombrie 1989, evlaviosul și virtuosul domn Evanghelos Kosmas, locuitor în
Tinos, ne-a povestit o foarte emoționantă minune a Sfântului Spiridon, care i s-a
întâmplat lui însuși, când era mic copil.
Eram mic copil de 5 ani. Pe atunci locuiam într-un sat al Tinosului, care se nu-
mește Kathikaros. Îmi amintesc o dimineață tomnatică în care tatăl meu a plecat
din sat ca să se ducă la o înmormântare într-un sat vecin, Tripotamu, care se află la
o distanță de Kathikaros de aproape jumătate de ceas de mers pe jos. Tata totuși nu
m-a luat cu el. Eu îl iubeam mult pe tata și voiam ca unde se ducea el să mă ia și pe
mine, pentru că de obicei mă punea sus pe umeri, iar asta îmi plăcea foarte mult.
Dar, de vreme ce tatăl meu nu m-a luat cu el și a plecat, eu am hotărât, pe ascuns

de mama, să mă duc să-l găsesc în satul în care s-a dus, în Tripotamo. Am luat-o pe
scurtătură și, tot mergând, am ajuns într-un loc unde era un pârâu și unde curgea
multă apă, fiindcă plouase mai înainte și așa mic cum eram nu aveam cum să-l trec
singur dintr-o săritură. Stăteam, așadar, acolo și plângeam pentru că nu puteam
trece dincolo.
Cum stăteam eu în starea aceea, am observat că pe celălalt mal era o Biserică mică,
a cărei ușă se deschise și a ieșit un bătrân, îndreptându-se spre mine. Purta un
acoperământ gros de lână, care semăna cu mantia unui păstor simplu din munți, și
pe cap avea un fes rotund și țuguiat. A venit lângă mine și îmi zice:
- Unde te duci, copile bun?
Îi răspund:
- Mă duc până în satul Tripotamo, să-l găsesc pe tatăl meu, pentru că a plecat și nu
m-a luat cu el, deși eu voiam să mă ia …
- Știe mama ta că ai plecat de-acasă?
Îi zic:
- Nu! …
- N-ai făcut bine, îmi zice, că ai plecat de-acasă, fără să-i spui mamei tale. Copiii
cuminți când pleacă de acasă își anunță mama. Acum o să te ajut să treci până în
Tripotamo, dar altădată să nu mai faci!
Îmi amintesc că m-a luat de mână și parcă zburam, ne-am aflat dincolo de râul care
era cu neputință pentru mine mai înainte să-l trec. M-a ținut de mână pe o distanță
de 400-500 de metri. Am ajuns într-un loc unde satul se distingea clar, precum și
Biserica din sat. Mi-a zis:
- În Biserica pe care o vezi se află în acest moment tatăl tău. Du-te și-l vei găsi.
Eu i-am mulțumit și i-am sărutat mâna, pentru că mama noastră ne învățase să-i
respectăm pe cei mai bătrâni. După ce i-am sărutat mâna, m-a mângâiat pe cap și
mi-a zis:
- Du-te cu binecuvântarea lui Dumnezeu! Și să nu uiți: când mai pleci de-acasă, să

o anunți pe mama ta.
Mi-a repetat acest sfat, iar eu am început să cobor spre sat. Dar mai înainte de a
începe târâș-grăpiș drumul, am vrut să-l mai văd o dată pe bătrânul care se
presupunea că ar fi urcat să se întoarcă la locul unde l-am întâlnit. Am întors capul,
dar nu l-am mai văzut: pur și simplu, dispăruse …
Acest lucru, deși eram atât de mic, mi se părea curios. Fiindcă era cu neputință ca
un om să apuce să urce atâta drum cât era în urma mea, într-un interval de timp atât
de scurt. Și în timp ce mă frământa această nedumerire a mea, m-am îndreptat spre
sat. M-am dus la Biserică unde într-adevăr slujba de înmormântare continua încă
și, după ce am căutat puțin, l-am găsit pe tatăl meu stând într-o strană în partea
stângă a bisericii. De cum m-a văzut, tatăl meu s-a ridicat și m-a întrebat cum l-am
găsit acolo. Eu în clipa aceea nu i-am povestit nimic, i-am spus doar că am venit.
După ce s-a terminat înmormântarea, am făcut cale întoarsă. Când am ajuns la
pârâu și am trecut pe lângă Biserică, i-am povestit exact ce mi se întâmplase.
Atunci tata m-a luat și am intrat în Bisericuță, tatăl meu zicându-mi:
- Dacă l-ai vedea pe bătrân, l-ai recunoaște?
I-am răspuns afirmativ.
A început să-mi arate Icoane, întrebându-mă dacă era cineva din Icoanele acelea.
La început mi-a arătat Icoana lui Hristos, după aceea a lui Ioan, Înainte Mergătorul,
eu am negat. Mi l-a arătat apoi și pe Sfântul Spiridon. Dintr-odată am tresărit …
- Da, acesta este bătrânul, exact așa era cu fesulețul lui țuguiat …
Atunci tatăl meu a îngenunchiat și s-a rugat. Ne-am întors acasă. Toate acestea i le-
am povestit și mamei mele. Părinții mei au socotit că protectorul meu este Sfântul
Spiridon. De atunci mergem în fiecare an la Sfânta Liturghie de pomenirea lui și în
fiecare Sâmbătă aprindem Candelele și îngrijim micuța Biserică …
Până azi îl consider pe Sfântul Spiridon protectorul meu.
* * *
Deși nu m-am născut în Corfu, Sfântul Spiridon a fost dintotdeauna Sfântul meu
favorit și, după ce m-am căsătorit cu soțul meu, care se trăgea din aceste locuri, ne-
am întors să trăim aici. Când s-a născut primul meu băiat, am urmat obiceiul
grecesc de a-i pune numele după tatăl soțului meu. În al doilea copil, însă, mi-am
pus nădejdile de a-mi împlini cea mai mare dorință – să am un băiat pe care să-l
închin Sfântului Spiridon!
Dar n-am izbutit să rămân însărcinată în cei 6 ani care au urmat și atunci când, în
cele din urmă, am izbutit, am pierdut copilul după 2 luni de sarcină … Zăceam
deznădăjduită pe patul de spital, plângând până adormeam și spunându-i necontenit
Sfântului Spiridon: „De ce, de ce mi-a luat Dumnezeu copilul? Știai că urma să fie
al tău!” În acea noapte, zăcând în spital, am avut un vis. Sfântul mi s-a arătat și m-a
binecuvântat. Am știut că-mi spune că totul va fi bine și, plină de recunoștință, i-
am sărutat mâna. Am părăsit spitalul și 20 de zile mai târziu, am rămas însărcinată
cu fiul meu, Spiridon, care are acum 4 ani. La 3 luni după nașterea lui Spiridon am
rămas iar însărcinată, de data aceasta cu o fetiță, Olga, căreia i-am dat numele după
soacra mea, care mi-a spus: „Să nu-ți faci griji în privința sarcinii! Cel dintâi fiu a
fost datoria ta, cel de-al doilea făgăduința pe care ai făcut-o Sfântului, iar acest
copil este darul tău de la Dumnezeu”.
***
În Marienbad, în Austria, în vara anului 1937, își petrecea vacanța de vară familia
Afentouli de neam din Terghestis.
Într-o zi, fiul lor de 10 ani, împreună cu un prieten al său, au ieșit pe poarta grădinii
hotelului lor pentru a traversa de cealaltă parte a drumului, unde era o cofetărie. A
alergat și nu a fost atent că venea un automobil cu mare viteză. Șoferul nu a putut
opri, l-a lovit pe micuț, a trecut pe lângă el și a fugit.
La spitalul unde a fost transportat micuțul rănit, s-a constatat fracturarea osului
cranian frontal, cu scurgere de materie cenușie. Diagnosticul specialiștilor
craniologi, care au fost chemați de familie, era fără nici o nădejde. Bunica dinspre
mamă, Maria, soția lui Spiridon Marmoras, care era din Corfu și care se întristase
foarte mult, până aproape să-și piardă mințile, a trimis telegramă în Corfu să se
deschidă Racla Sfântului Spiridon și să se facă paraclis pentru salvarea nepoțelului
ei. Seara, la ceasul când s-a citit paraclisul, micuțul care până atunci rămăsese fără
grai, a deschis ochii, a îngăimat câteva cuvinte și și-a întins mâinile spre mama sa.
Medicii care erau de față au rămas înmărmuriți, iar micuțul, după o scurtă
convalescență, s-a făcut perfect sănătos.
***
Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere. Sfântul Spiridon m-a ajutat și pe mine
de câte ori m-am rugat lui (la Catedrala „Sfântul Spiridon-nou”, la Bisericuța
cunoscută ca „Sfântul Spiridon-Vechi” unde se află și o Icoană făcătoare de minuni
a Sfântului, dar și părticele din Sfintele sale Moaște. Prin anul 2007 sau 2008, nu-
mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârșitul iernii și începutul
primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piața Unirii 1, București, mă
apucaseră „ca din senin” niște stări oribile, inexplicabile, de neliniște, agitație,
tulburare, deznădejde și gânduri suicidale, să cobor în stație și să mă arunc pe linia
de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu în acele momente.
Apoi, la un moment dat, am zărit printre blocuri Biserica „Sfântul Spiridon-Nou”
și parcă cineva nevăzut mi-a îndreptat pașii spre ea, să intru și să mă rog puțin. De
cum am ajuns acolo și mi-am pus fruntea pe Racla Sfântului Spiridon (pe acea
particică unde sunt Moaștele), am simțit o forță malefică, așa ca un fel de „gheară”
invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de chingi și nu vroia să
mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu: „Sfinte Spiridoane, te
rog ajută-mă, nu mă lăsa, fă ceva, scapă-mă!” și imediat m-am simțit eliberată de
acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să mă chinuie și să mă împingă la
mare păcat. Sfântul Spiridon mă ajutase încă o data, scăpându-mă de acel duh
necurat și dându-mi, în locul tulburării, stări de pace, calm, liniște, împăcare,
fericire, bucurie, seninatate, încredere, speranță (într-un viitor mai bun), cum nu
mai avusesem de multă vreme, iar în plus, mi-a dispărut pe loc și toată oboseala
(de parca mi-ar fi luat-o cu mâna) ce se acumulase în urma unor nopți nedormite și
bântuite de insomnii chinuitoare. Mă simțeam atunci de parcă tocmai aș fi renăscut
sufletește, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar și pentru
tot ajutorul primit și în alte imprejurări.
Nu voi putea vreodată să mulțumesc îndeajuns acestui Sfânt, cât mai ales lui
Dumnezeu, Maicii Domnului și multor altor Sfinți și Sfinte (Nectarie, Nicolae,
Vasile cel mare, cuvioasa Parascheva, Mina, Pantelimon, cuviosul Dimitrie, Efrem
cel nou, Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie cel mare, Calinic si Gheorghe
de la Cernica și mulți alții), cărora m-am rugat și care m-au ajutat (neîntârziat, de
multe ori).
Apoi, când m-am îndreptat spre stația de metrou din zonă, dar fără acele gânduri
suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce cobo-
ram scările, 2 brancardieri transportau un cadavru într-un sac și am simțit un
impuls de a-i întreba ce se întâmplase, iar ei mi-au răspuns în treacăt, din mers, că
un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou și murise,
iar ei îl duceau de acolo. Am simțit milă și părere de rău pentru sărmanul aurolac,
dar în același timp mulțumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului și
Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat și de
neiertat.
(Teodora-Ecaterina)
Sursa:
https://chirho88888888.wordpress.com/2019/12/12/minuni-contemporane-ale-sfantului-
ierarh-spiridon-nadia-comaneci-andreea-marin-iuliana-marciuc-sanda-ladosi-diana-
lascarescu-roxana-iliescu-madalina-manole-s-a/
Sfântul ierarh Spiridon şi Sfântul cuvios Patapie - minuni din zilele noastre
Familia ortodoxă, nr. 12 (59)/ 2013: Minuni din zilele noastre
„Mai întâi să-I mulţumesc lui Dumnezeu, tata…”
Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Virtutea este mai presus decât minunea“ - cuvinte
la care ar trebui luat aminte mai ales astăzi, când se cultivă în anumite cercuri
o„minunistică” străină duhului dreptei slăviri. Dar pentru ca să nu fie credinţa
noastră „întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu“ (1
Corinteni 2:5), căutăm, ca de obicei, să vă punem înainte nişte întâmplări
minunate, spre întărirea credinţei - cu gândul la făgăduinţa Domnului: „Puterea
Mea întru slăbiciune se desăvârşeşte” (2 Corinteni 12:9)
O arătare minunată a Sfântului Spiridon
Cele despre care vă voi da mărturie, împreună cu soţul meu, au reprezentat

începutul deschiderii inimii noastre spre a crede în Dumnezeu - căci, până atunci,
eram neîncrezători şi cârtitori faţă de lucrările lui Dumnezeu. Ba, mai mult, soţul
meu susţinea chiar că Dumnezeu nu este. Această întâmplare ne-a arătat cât
greşeam, cât de mult greşeam, şi ne-a deschis ochii să vedem calea cea adevărată,
calea către Dumnezeu.
Sotiris, fiul nostru, s-a născut pe 19 septembrie 1994. La stăruinţa rudelor apro-
piate, am hotărât să mergem la biserică când copilul va împlini patruzeci de zile,
aşa cum e obiceiul, pentru o rugăciune de binecuvântare [1]. Nu m-am dus în cea
de-a patruzecea zi, ci am lăsat pe următoarea - o zi de Duminică, 30 octombrie
1994. Însă, oameni neştiutori şi neglijenţi ce suntem!, deşi m-am sculat la 7
dimineaţa ca să mă pregătesc, m-am întins apoi din nou în pat - şi am adormit. M-
am trezit mai târziu, odată cu soţul meu, şi, fără grabă, ne-am pregătit să mergem la
biserică. La prima biserică la care am ajuns, Dumnezeiasca Liturghie se sfârşise,
iar preotul plecase, aşa că nu avea cine să binecuvânteze pruncul. Am pornit spre
altă biserică. Am trecut pe la toate bisericile pe care le ştiam din Peristeri, Hedariu
şi Egaleo. Unele erau închise; altele erau deschise, dar preoţii plecaseră acasă. Eu
totuşi am insistat şi i-am zis soţului meu: „Azi, Duminică, trebuie să-i facem
copilului rugăciunea!”.
Pe la 2 după-amiază am ajuns la biserică Sfântului Spiridon din Egaleo. Soţul mi-a

spus c-ar trebui să lăsăm baltă căutarea şi să mergem mâine să facem rugăciunea -
însă eu am stăruit în continuare. Am văzut uşa bisericii întredeschisă, şi am zis:
„Să facem o ultimă încercare!”. Aşa că am intrat în biserică, eu cu pruncul în braţe,
iar soţul meu alături.
Policandrul dinaintea uşilor împărăteşti avea becurile aprinse. În stranele din spate,
de pe partea femeilor, stătea un preot. Arată tare bătrân şi n-am vrut să-l deranjez,
aşa că am mers să caut un alt preot pentru rugăciune. Dar nu am găsit pe nimeni.
M-am uitat prin toată biserica, şi nu mai era nimeni în afară de paznicul bisericii.
Atunci, bătrânul preot care şedea singuratic în strană şi-a întors capul spre noi şi
ne-a întrebat: „Ce vreţi?”.
„Părinte”, i-am răspuns, „voiam să-i facem copilului meu rugăciunile de patruzeci
de zile, dar am întârziat”.
„O să le fac eu”, mi-a spus şi s-a ridicat. Aveam înaintea noastră un bărbat înalt, în
vârstă, având părul şi barba cu totul albe, îmbrăcat într-o rasă albă [2]. A venit
încet spre noi - nu bătrâneşte, ci plin de pace. A luat copilul în mâini şi l-am
pierdut din vedere în braţele lui. A rostit rugăciunile pe dinafară, fără să le citească
de undeva, apoi a străbătut întreaga Biserica, a intrat în Sfântul altar pe uşile din
mijloc şi a ieşit pe uşa din stânga.
Pe urmă a venit la noi şi ne-a dat înapoi pruncul, după care a rostit trei
binecuvântări - nu obişnuitul „Să vă trăiască!“, ci nişte rugăciuni foarte mişcătoare,
legate de viitorul copilului (pe care, fiindcă n-am fost atenţi, cum s-ar fi cuvenit, nu
ni le amintim până astăzi, nici eu, nici soţul meu). Am luat copilul, ieşind încântaţi
că am izbutit să facem binecuvântarea de patruzeci de zile şi la fel de neştiutori ca
atunci când intrasem.
La ceva timp, în magazinul pe care-l avem în Egaleo (şi unde lucram) a intrat un
epitrop al acestei biserici. Ne-am aşternut la vorbă şi i-am zis: „Aveţi la biserică un
preot tare bun!” - şi i l-am descris pe cel despre care credeam că e preot acolo. „N-
avem un aşa preot!“, ne-a răspuns el, şi ne-a zis: „Probabil că vă referiţi la
Părintele cutare?”. „Nu”, am răspuns, „îl ştim bine pe Părintele cutare. Nu era el”.
Însă când i-am zis că acela purta o rasă albă, epitropului i-au dat lacrimile şi ne-a
spus că un simplu preot nu poartă aşa ceva decât în împrejurări speciale. Mai mult,
ne zise el, Biserica este de obicei închisă la acea oră, căci toţi se odihnesc după
Dumnezeiasca Liturghie de dimineaţă, şi se pregătesc să vină iarăşi deseară. „Doar
Hristos şi Sfinţii au dreptul să poarte dulame albe - aşa că… să vă rugaţi şi să
mulţumiţi lui Dumnezeu!” - a mai adăugat el, şi a plecat.
Ne-am hotărât neîntârziat să mergem să-i vedem pe preoţii de la acea biserică într-
una din zilele următoare, ca să aflăm cine fusese de fapt acel preot. Înainte să ne
ducem gândul la bun-sfârşit, la magazin a venit o femeie (care nu mai fusese aici
până atunci, şi nici nu s-a mai întors de atunci). Vorbea într-una, şi nimeni n-o
putea opri. Ar trebui amintit că mai erau şi alţi clienţi în magazin.
Femeia a băgat de seamă o iconiţă a Sfântului Efrem, pe care-o primisem în dar şi

o aşezasem la vedere, şi a zis: „A, îl ştiţi pe Sfântul Efrem? Luaţi încă o icoană!“.
Până să apuc să-i spun ceva, mi-a luat mâna şi mi-a pus în palmă o iconiţă. M-am
uitat la ea. Era o icoană a Sfântului Spiridon.
Am aşteptat ca necunoscuta să plece, împreună cu ceilalţi clienţi, şi l-am întrebat

pe soţul meu: „Îţi aduci aminte de preotul care i-a citit lui Sotiris rugăciunea de
patruzeci de zile?”. „Da”, a zis. „Îţi aminteşti întocmai cum era?”. „Da”, mi-a zis
din nou. „Uită-te la icoana asta“, i-am spus atunci, arătându-i chipul Sfântului. A
strigat plin de însufleţire: „Da! El el”.
Ne-am dus atunci la Biserica Sfântului Spiridon, şi l-am văzut iarăşi pe Sfântul
Spiridon în icoana cea mare din biserică. Era întocmai cu cel cu care ne
întâlniserăm. Le-am istorisit preoţilor această întâmplare minunată. S-a aflat apoi
de cele petrecute şi la Sfânta Mitropolie a Nikeei, de care ţine biserica.
Într-o Duminică, unul din preoţii de la această biserică a pomenit la predică

arătarea minunată a Sfântului Spiridon (bineînţeles, fără să dea nume), spunându-le
credincioşilor că şi în zilele noastre se mai fac minuni - cât timp avem ochii şi
sufletele deschise. Şi, într-adevăr, aşa este. Dacă ne deschidem inimile şi Îl
chemăm cu adevărat pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră, atunci El ne va sta în
ajutor la fiecare pas, în fiecare clipă a vieţii.
Astăzi, când scriu aceste rânduri, fiul meu a împlinit 14 ani şi a crescut frumos, cu
pace, umplându-ne de bucurie că îl avem alături. Dumnezeu să-l lumineze pururea!
Am vrut, prin aceasta, să dăm mărturie că şi în ziua de astăzi se mai întâmplă
minuni.
Arhondula şi Grigorios F.
Egaleo, 10 aprilie 2009
O vindecare minunată a cuviosului Patapie

După absolvirea cursurilor şcolii medii bisericeşti, în 1958, Domnul m-a chemat să
întemeiez o familie alături de soţia mea, Maroulias, în 1959. În noiembrie 1960 am
intrat la Institutul Teologic al Universităţii din Athena. La 19 noiembrie 1961, prin
mâinile pururea-pomenitului Mitropolit Procopie al Corinthului, am primit sfinţită
slujire a diaconiei, iar în 1963 a preoţiei. Harul lui Dumnezeu mi-a încredinţat să
cresc întru Hristos trei băieţi: Andreas în 1962, Fotios în 1965 şi Nektarios în 1970.
În seara de 21 decembrie 1974, fiul meu Fotios, care era la Şcoala engleză şi se
întorcea acasă, pe drumul de coastă al Pireului, a fost lovit foarte grav de o maşină.
Doctorii departamentului de neurochirurgie al spitalului de stat din Pireu au
decretat: „Fractură a osului temporal stâng, otoragie stânga, hemiplegie spasmo-
dică stânga, diastază a sinusului lateral, ruptură şi inundare cu sânge a cavităţii
craniene”.
Nici unul din doctori nu ne-a putut da speranţe de resuscitare, ca să nu mai vorbim
de vindecare. A stat în comă 27 de zile. Apoi doctorii au început să-l decupleze de
la aparatele care-l ţineau în viaţă, spunând că nu-i mai pot acorda nici o asistenţă
medicală şi că i-ar fi mai bine să moară, decât să trăiască cu ajutorul aparatelor, ca
o „legumă” - sau cu timpul, în cel mai bun caz, ca un paralizat.
Maicii preotese, aflând acestea, i s-a frânt inima şi, fără să rostească un cuvânt, s-a
dus acasă să ia hainele de înmormântare - căci, după cum ne informaseră doctorii,
moartea era doar o chestiune de ore.
Când a ajuns însă acasă, după expresia feţei ei, băiatul nostru Andreas şi-a dat
seama că ceva grav i se petrecuse fratelui său.
De îndată ce mama a părăsit spitalul, am fugit afară, am oprit un taxi şi, luându-l pe
băiat şi pe bunica sa - mama soţiei mele - ne-am zorit spre mănăstirea care
adăposteşte moaştele Sfântului Patapie, căci îl iubeam pe Cuvios, şi fiii mei îl
iubeau; îi aduceam de mici la mănăstire, într-un pelerinaj la „Locurile Sfinte” ale
noastre, unde veneam şi eu din copilărie. După ce ne-am rugat fierbinte înaintea
sfintelor moaşte, am luat o bucăţică de vată cu untdelemn de la candela care le
veghea şi două lumânări de la peşteră, apoi ne-am întors neîntârziat la spital, iar
Andreas mi-a zis: „închină copilul, tată, şi se va face bine, cu ajutorul Sfântului
Patapie”.
Am rămas mut auzind această încredinţare din partea fiului meu (venită de la
Sfânt!) de a-l pomeni pe Cuviosul meu la vremea acestui necaz. Tremurând şi cu
lacrimile curgându-mi pe faţă, mi-am închinat cu semnul crucii… copilul aproape
mort. Şi, o negrăita-Ţi iubire, Doamne! - în douăzeci de minute, pentru întâia oară
după 27 de zile, copilul meu s-a mişcat şi şi-a deschis ochii! S-a uitat la mine. M-a
recunoscut! Mi-a prins mâna cu mâna sa, şi mi-a zis: „Tati, mă doare!”.
M-am aplecat asupra lui, i-am sărutat capul îndurerat şi i-am şoptit: „O să te faci
bine, fiule!”. Doctorii au venit în fugă. L-au cuplat din nou la aparate. Mi-au spus:
„Fracturile s-au sudat, craniul s-a golit de sânge şi organele au început să
funcţioneze iarăşi! Resuscitare totală!”.
După vreo zece zile, a venit acasă de la spital. Urmând un regim medical de
întreţinere, s-a întors la şcoală, în clasa a cincea. A continuat-o normal. În
următorul an şcolar, era pe deplin restabilit, sănătos tun!
Dar minunea nu se încheie aici. De îndată ce a încheiat şcoala generală (în 1976),
mi-a spus: „Mai întâi să-I mulţumesc lui Dumnezeu, tata - vreau să mă înscriu la
Şcoala Bisericească Rizarios“. Zis şi făcut. După şase ani (în 1982), a absolvit
seminarul Rizarios şi, după examene, s-a înscris la secţia Pastorală a Institutului
Teologic al Universităţii din Athena (în 1983). Pe 1 decembrie 1987 şi-a primit
diploma, cu calificativul „foarte bine”.
S-a concentrat asupra studiului Sfinţilor Părinţi nevoitori, cercetând cu pre-cădere

învăţăturile Sfântului Maxim mărturisitorul, în septembrie 1990 s-a înscris pentru
studii post-universitare la Universitatea din Durham (Anglia). Pe 14 aprilie 1991 a
fost hirotonit diacon şi pe 5 iulie 1991, de praznicul Sfântului Athanasie Athonitul,
preot. A primit rangul de arhimandrit ca preot celib, fiind tot mai dăruit Bisericii şi
sfintelor sale învăţături!
Din „Invitaţie la a-l cunoaşte pe cuviosul Patapie şi mănăstirea sa” (Athena,

1995)
Prezentare şi traducere de Radu Hagiu
[1] În Grecia, botezul copiilor nu se face neapărat la împlinirea celor patruzeci de

zile de la naştere (când Biserica a rânduit rugăciunile de îmbisericire a pruncului -
după care acesta poate fi adus la biserică - şi a mamei sale), ci mai târziu, chiar şi
pe la 1-2 ani. (n.tr.)
[2] În bisericile de tradiţie elină, nu doar monahii, ci şi preoţii de mir poartă rasă
peste dulamă (reverendă), (n.tr.)
Sfântul Spiridon şi insula Corfu
Teodor Danalache - Catedrala Sfântul Spiridon - Insula Corfu
Catedrala Sfântul Spiridon este cea mai renumită biserică ortodoxă din Insula
Corfu, Grecia. Această biserică păstrează, cu mare evlavie, Moaştele Sfântului
ierarh Spiridon al Trimitundei, cinstit şi ca ocrotitor al insulei. Insula Corfu,
având o suprafaţă de 600 de kilometri pătraţi, o lungime de 63 de kilometri şi cu o
lăţime de 28 de kilometri, este aşezată pe coasta vestică a Greciei, în nordul Marii
Ionice. Insula se află la numai doi kilometri distanţă de ţărmul Albaniei.
Capitala insulei este Corfu Town, numele antic al acesteia fiind Kerkyra. Grecii,
romanii, veneţienii şi francezii au ocupat pe rând insula, fiecare punanadu-şi
amprenta asupra locului. Din anul 2007, capitala insulei este inclusă în lista
Patrimoniului Mondial UNESCO.
Dintre cele 37 de biserici aflate în zonă, cele mai importante sunt:

 Biserica închinată Maicii Domnului din Peşteră;
 Catedrala Sfântul Spiridon, care adăposteşte moaştele sfântului;
 Biserica Sfinţii Iason şi Sosipatru, aceasta fiind şi cea mai veche biserică
din întreaga insulă.
Catedrala Sfântul Spiridon din Insula Corfu - scurt istoric
Având cel mai înalt turn din oraş, Biserica Sfântul Spiridon poate fi văzută de
aproape oriunde ar fi privit oraşul. Biserica a fost construită în anul 1596, ea
înlocuind vechea Biserica Sorokos, dărâmată în urma zidirii zidurilor oraşului
vechi. Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în această localitate în anul
1453.
Biserica este o basilică cu o singură navă centrală, având un turn clopotniţă foarte
înalt. Ceasul de pe clopotniţă aminteşte de cel de la Biserica Sfântul Gheorghe, din
Veneţia. Două bucăţi mari de marmură albă, lucrate în Veneţia, în anul 1852, după
cum se mărturiseşte în pisania bisericii, scrisă în limba latină, despart nava centrală
de Sfântul Altar.
Tavanul bisericii, deosebit de valoros, fusese iniţial alcătuit din plăci de lemn,
aurite şi sculptate de către artistul P. Doxaras, care a lucrat la ele până în anul
1727. Lipsa de grijă şi de condiţii favorabile au dus la avarierea tavanului,
reparaţiile şi înlocuirea acestuia fiind opera lui Nicolae Aspiotis.
Născut în insula Cipru, în anul 270, Sfântul Spiridon a fost fiul unei familii
sărace şi simple. Crescând în dreapta credinţă şi ducând o viaţă de nevoinţă,
Sfântul Spiridon a fost hirotonit episcop de Trimitunda. Sfântul Spiridon a luat
parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a apărat dogma Sfintei Treimi
prin prefacerea unei cărămizi în pământ, apă şi foc.
Sfântul a trăit şi a murit în Cipru, de-a lungul vieţii sale el săvârşind nenumărate
minuni. El a fost prins şi omorât în vremea persecuţiei lui Maximin, în anul 350.
După adormirea în Domnul a sfântului, când saracinii au atacat insula Cipru,
localnicii i-au deschis mormântul, spre a lua trupul său în Constantinopol, spre a nu
fi profanat. Trupul său era neputrezit şi frumos mirositor.
După cucerirea Constantinopolului, în anul 1453, preotul Gheorghe Kalohairetis,

din Corfu, a luat moaştele Sfântului Spiridon cu sine, pe meleagurile natale.
Acestea au rămas, pentru o vreme, în familia lui. Făcând parte din zestrea nepoatei
sale, Asemina, moaştele Sfântului au ajuns în posesia familiei Voulgaris, care le-au
aşezat în capela personală.
Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în actuala locaţie în anul 1590, când
biserica cea veche din Sorokos a fost dărâmată, spre a fi zidite zidurile cele
fortificate ale oraşului. Anual, în oraş au loc patru mari procesiuni cu moaştele
Sfântului Spiridon.
Prima procesiune are loc în Duminica Floriilor, zi în care localitatea

Corfu a fost izbăvită de o plagă cumplită, în anul 1630. Începând cu ora
11.00, moaştele Sfântului Spiridon sunt purtate, cu mare fast, pe marile
bulevarde ale oraşului, precedate de toate orchestrele filarmonice din
insula Corfu. Traseul are în vedere vechile ziduri ale oraşului, de unde
sfântul a alungat plaga.
Cea de-a doua procesiune este şi cea mai veche din insulă. Acest obicei a
început în vremea dominaţiei veneţiene când, din motive de siguranţă,
procesiunea cu Sfântul Epitaf a fost interzisă, doar cea cu moaştele
sfântului având voie să aibe loc. Această procesiune a început în anul
1550, când Sfântul Spiridon a salvat insula de la foamete. Această
procesiune începe la ora 09.00, în Sâmbăta Mare, în acelaşi timp cu
procesiunea cu Sfântul Epitaf, pornind de la Biserica Sfântul Spiridon.
Orchestra filarmonică din Corfu cântă anumite cântări speciale, printre
care: „Cande Lacrime" alui Michelli, „Hamlet" a lui Faccio şi „Marşul
funebru" din Simfonia Eroică, a lui Bethoven.
Cea de-a treia procesiune are loc în prima duminică din luna noiembrie,
aducând aminte de cea de-a doua izbăvire a localităţii Corfu de molimă, tot
de către Sfântul Spiridon, în anul 1673.
Cea de-a patra procesiune aminteşte eliberarea oraşului Corfu de sub
asediul turcilor otomani, după mai bine de o lună de presiuni militare.
Procesiunea din ziua de 11 august aminteşte izbăvirea oraşului din mâna
turcilor, din anul 1716. Localnicii spun că Sfântul Spiridon s-a apropiat de
armata otomană având în mână o torţă aprinsă şi o cruce. Speriindu-se
groaznic, turcii au lăsat în pace localitatea şi au fugit din insulă.
Contele veneţian Schulenburg a fost cinstit de veneţieni, pentru puterea lui de a

gestiona asediul şi a apăra localitatea Corfu. Cu toate acestea, cu toţii au
recunoscut ajutorul primit de la Sfântul Spiridon. Cu această ocazie, veneţienii au
legalizat slujba şi pomenirea Sfântului Spiridon în ziua de 11 august, ca aducere
aminte de ajutorul primit din partea sfântului.
În anul 1716, compozitorul Antonio Vivaldi, la cererea Republicii Veneţiene, a

compus oratoriul "Juditha triumphans", în cinstea acestui măreţ eveniment.
Această operă a fost compusă şi cântată în luna noiembrie, anul 1716, în Veneţia,
de către orchestra şi corul Ospedale della Pieta.
Sfântul Spiridon face mari minuni şi astăzi, cea mai vădită dintre ele fiind aceea
că papucii din picioarele sfintelor sale moaşte, în raclă, se tocesc în timp, nimeni
umblând la ei. Papucii Sfântului Spiridon trebuie schimbaţi periodic. Acesta este
semnul că sfântul umblă neîncetat prin lume, spre a asculta şi împlini rugă-
ciunile celor ce îl cheamă în ajutor.
Diac. Claudiu şi Roxana Păun - Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 32 -
septembrie 2009 - Cu dragoste, pelerini la Sfântul Spiridon
„Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, că al tău trup

săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“
(Icosul al 6-lea din Acatistul Sfântului Spiridon)
Aflată în centrul vechi al oraşului Corfu, din Grecia, impunătoarea biserică ce

adăposteşte moaştele Sfântului ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, te cheamă, cu
dragoste, să-i treci pragul. E o biserică primitoare şi răcoroasă, o oază de linişte şi
bucurie în mijlocul lumii tumultoase. Cu paşi timizi, ne îndreptăm spre încăperea
micuţă din dreapta altarului, unde Sfântul îşi aşteaptă pelerinii cu braţele deschise.
„Sfântul călător”
Sentimentele şi emoţiile pe care le încearcă un biet pelerin la atingerea frumoasei

racle argintate ce îl adăposteşte pe Sfântul Spiridon nu pot fi descrise în cuvinte.
Sunt momente unice de bucurie nespusă, momente când găsim răspunsuri la
problemele ce ne preocupă şi mai ales momente în care ne dorim să fim mai buni,
mai iertători, pentru a ne învrednici de Împărăţia lui Hristos.
Ştiam că Sfântul Spiridon, izvor de mir şi flori veşnice, se află chiar în faţa
noastră, în racla sa frumos împodobită, şi că ne ascultă rugăciunile. Când
îndrăzneşti, cu frică şi cutremur, să ridici capul spre icoana sa făcătoare de
minuni din spatele raclei, îţi dai seama că Sfântul te priveşte, cu ochii trişti şi
larg deschişi.
Minunile săvârşite de el, ştiute şi neştiute, sunt nenumărate; drept mărturii stau zeci
de tăbliţe de mulţumire din partea celor vindecaţi, care împodobesc această icoană.
Sunt credincioşii care s-au rugat Sfântului şi au simţit puterea sa tămăduitoare:
bolnavi de cancer, inimă, arterite, femei care nu puteau zămisli prunci cu nici un
ajutor al medicinii... şi lista ar putea continua, ştiută doar de bunul Dumnezeu.
Spre deosebire de alte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon nu sunt răspândite în
întreaga lume. Sfântul este "întreg" şi stă şi azi aşezat pe tron, în raclă, încă din
veacul al IV-lea. Însă faptul cel mai impresionant este că sfintele moaşte dispar
uneori din raclă, mergând la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi împlinindu-le
cererile. Există mai multe dovezi şi mărturii despre aceste călătorii pe care le face
sfântul: clericii şi credincioşii au observat adesea că, pentru perioade scurte de
timp, trupul sfântului lipseşte din raclă, iar atunci când revine, este cald şi prăfuit.
De asemenea, papucii sfântului sunt schimbaţi în fiecare an, deoarece se tocesc,
putându-se vedea pe ei urme de praf şi de iarbă. De aici şi numele de „sfântul
călător“. O dată pe an, trupul întreg al sfântului este dezbrăcat de veşmintele de
ierarh şi îmbrăcat cu altele noi, iar veşmintele vechi se taie şi se împart
bisericilor ortodoxe din lume.
Ne-am luat rămas bun cu greu de la Sfântul Spiridon, ca de la un prieten drag, dar
cu imaginea sa în suflet şi cu certitudinea că ne va veghea în fiecare clipă!
Patronul spiritual al insulei
De la mic la mare, credincioşi sau mai puţin credincioşi, locuitorii insulei Corfu au
o extraordinară dragoste şi râvnă faţă de sfântul lor ocrotitor: îi cer ajutorul în orice
împrejurare şi îl cinstesc cu mare evlavie, având numeroase praznice dedicate
minunilor sale. Chiar şi ocupanţii veneţieni ai insulei Corfu au avut un respect
deosebit pentru Sfântul Spiridon, el făcând minuni care au salvat insula de ciumă
(secolele XVI-XVII). Drept dovadă de cinstire, veneţienii l-au îmbrăcat pe sfânt cu
veşminte cusute cu fir de aur, dar a doua zi au găsit moaştele sale îmbrăcate în
aceleaşi veşminte smerite, iar straiele pe care aceştia i le dăruiseră erau lângă raclă.
Procesiunile Sfântului Spiridon

Întrucât Sfântul Spiro sau Spiros (cum îl numesc grecii) a salvat insula de mai
multe ori de diferite ameninţări, în fiecare an au loc o seamă de procesiuni cu
moaştele sale, pe străzile oraşului Corfu, pentru comemorarea acelor zile.
Prima procesiune are loc în Duminica Floriilor, amintind de salvarea

insulei de o ciumă devastatoare în anul 1630.
Cea de-a doua procesiune, împreună cu scoaterea Epitafului, are loc în
Sâmbăta mare şi aminteşte de o mare foamete, care a încetat prin mijlocirea
sfântului. La sfârşitul procesiunii, moaştele rămân afară pentru a fi cinstite
de credincioşi până în ziua a treia a Paştilor.
A treia procesiune are loc pe 11 august, amintind de anul 1716, când insula
a fost cruţată după un îndelungat asediu al turcilor.
Ultima procesiune se desfăşoară în prima duminică din noiembrie, în
amintirea salvării insulei după o a doua epidemie de ciumă, petrecută în
1673.
Cine a fost Sfântul Spiridon?
Sfântul Spiridon s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru. În tinereţe a fost
păstor de oi, s-a căsătorit, a avut o fiică pe nume Irina, dar a rămas de timpuriu
văduv. A îmbrăcat apoi schima monahală, devenind peste câtva timp episcop al
Trimitundei.
În timpul împăratului Maximian (295), Sfântul Spiridon a fost arestat şi exilat.
În anul 325, el a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a reuşit să

convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, prin săvârşirea
unei extraordinare minuni: pentru a explica unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi,
Sfântul a luat în mână o cărămidă, arătând că este formată din trei elemente
esenţiale (foc, pământ şi apă). Acestea, deşi distincte, formează un tot unitar:
cărămida. Astfel se poate explica şi învăţătura Sfintei Treimi, păstrând, evident,
proporţiile: trei Persoane distincte, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt formează o
singură Fiinţă, un singur Dumnezeu. În timp ce explica toate acestea, s-a
petrecut minunea: acea cărămidă din mâna Sfântului s-a transformat pe loc în
pământ, din care a ieşit foc şi apă. Minunea a confirmat prin urmare ceea ce a
spus sfântul, uimind pe toţi care au asistat.
O altă minune a Sf. Spiridon, în vremea când era episcop al Trimitundei, o regăsim
în Pateric. Fiind un om foarte smerit, sfântul a continuat să pască oile şi după ce
a fost numit episcop. Într-o noapte, tâlharii au venit pe furiş la stână, dar
Dumnezeu, Cel ce păzeşte pe păstor, le păzea şi pe oi. Astfel, din senin, tâlharii s-
au trezit legaţi de o putere nevăzută. Când s-au revărsat zorile, păstorul -
episcopul Spiridon - a venit la stână şi, găsindu-i cu mâinile legate, a cunoscut
ce minune s-a făcut. Rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. Le-a
ţinut apoi un cuvânt de învăţătură, pentru a-i convinge să îşi câştige traiul din
muncă cinstită, iar nu din furt, dăruindu-le la sfârşit un berbec, pentru osteneala
privegherii din timpul nopţii.
Minunile sale au fost multe, chiar din timpul vieţii: salvarea insulei de secetă şi
foamete, vindecarea împăratului Constanţie de o boală gravă, readucerea la
viaţă a unui copil şi multe vindecări.
Sfântul Spiridon a plecat la Domnul tot în insula Cipru, în anul 348, fiind mutat
după căderea Constantinopolului (1453) în Serbia şi ulterior în Corfu.
Sfinte ierarh Spiridon, ales fiu al Luminii şi stea călăuzitoare pe drumul

mântuirii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Doina-Elena Dumitru - Pelerinaj în insula Corfu
Pelerinaj Grecia – 2013 - a şaptea zi
Deci, ne-am trezit în insula Corfu, o insulă a Greciei, în Marea Ionică, aproape de
coasta albaneză, de care este despărțiţă printr-o o strâmtoare cu o lățime de 3 până
la 25 de km. Munţii împăduriţi coboară direct în marea limpede de un azuriu tare,
plajele acoperite cu nisip fin sunt, multe dintre ele, încă sălbatice, în timp ce în
staţiunile dezvoltate luxul şi bunul-gust domneşte pe fiecare centimetru pătrat.
Corfu are de toate pentru toţi – restaurante şi muzee, parcuri şi situri arheologice,
legende, tradiţii şi modernism.
Dimineaţa am plecat spre Biserică. Şi am descoperit un oraş pe care parcă îl mai

văzusem! Este ceva ce am văzut în Italia, parcă era Florenţa noastră, a mea şi a
fiicei mele, oraşul plin de farmec, istorie şi culoare dulce, suavă... Clădiri
împodobite cu flori, dar şi rufe întinse la uscat, terase risipite peste tot.
Ne-am oprit în faţa bisericii, Ana ne-a făcut un ultim instructaj şi am intrat în
biserică la Sfânta Liturghie şi Sfântul Spiridon.
Spiridon al Trimitundei - sfântul călător

S-a născut în jurul anului 270, în Aski (Cipru) şi a fost păstor de oi. Numele său
provine de la cuvântul "spiris", care înseamnă "coşuleţ" în limba greacă, ca urmare
a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papură, în locul mitrei episcopale.
După moartea soţiei sale, alege să ducă o viaţă ascetică. Ajunge episcopul
Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului Pafos. Participă la primul sinod
ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnată învăţătura lui Arie,
care susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri
supranaturale.
Sfântul Spiridon - apărător al credinţei în Sfânta Treime şi patron al olarilor

Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime,
încât mulţi păgâni s-au convertit la creştinism. Potrivit tradiţiei, ca să-i descopere
unui filosof unitatea şi diversitatea din Sfânta Treime, face semnul Sfintei Cruci,
invocând numele Sfantei Treimi, în timp ce în mâna stângă ţinea o cărămidă. După
ce a făcut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din cărămidă, apa a căzut pe
pământ, iar pământul din ea a rămas în mâna lui. Astfel, prin cele trei elemente
distincte: pământ, foc şi apă, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar -
cărămida, a descoperit unitatea. Plecând de la această minune, Sfântul Spiridon
este considerat şi patronul olarilor.
În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbaţi. Ei se
tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De
aici şi denumirea de "sfântul călător". Din mărturiile unor clerici reiese că pentru
perioade scurte de timp, trupul sfântului nu mai este prezent în raclă, iar atunci
când revine, este cald şi prăfuit.
Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: "Bucură-te
că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc
ca dovadă".
Moaştele Sfântului Spiridon
Sfântul Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani. A
fost îngropat în Biserica "Sfinţilor Apostoli" din Trimitunda în Cipru. Moaştele
sale au rămas în Cipru fiind păstrate într-o raclă din marmură până în sec. al VII în
timpul invaziilor saracine.
Când saracinii au sosit în Cipru credincioşii au deschis mormântul Sfântului
Spiridon pentru a muta moaştele sale la Constantinopol. Cu această ocazie au
descoperit că moaştele sfântului s-au păstrat intacte şi că în mormântul său era o
bună mireasmă.
Astfel, sfintele moaşte au fost mutate la Vasileunousa unde au rămas până în 1456.
Aceste Sfinte Moaşte sunt cele pe care le venerăm până în zilele noastră, în afară
de mâna dreaptă a sfântului, care a avut o istorie aparte.
La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, un preot
de origine corfiotă, părintele Gheorghe Kaloheretis, a ascuns moaştele Sfântului
Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora, împărateasa într-un coş şi după ce le-a
acoperit cu iarbă, le-a luat din Constantinopol şi le-a dus în Corfu.
Moaştele Sfântului Spiridon care au fost iniţial puse în biserica Sfântul Atanasie,
au fost moştenite de cei trei fii ai lui Kaloheretis: Marcu, Luca şi Filip. Doi dintre
fraţi au încercat să mute moaştele în afara insulei Corfu dar au întâmpinat
rezistenţă corfioţilor fiind nevoiţi au abandonat planul. În final, aceştia au oferit
sfintele moaşte Asiminei, fiica lui Filip.
În 1520, moaştele Sfântului Spiridon au trecut în proprietatea familiei Voulgaris,

ca zestre a Asiminei, atunci când aceasta s-a măritat cu Stamatello Voulgar. De
atunci, timp de patru secole, până în 1925, moaştele au aparţinut acestei familii.
Iniţial şi după 1528 sfintele moaşte au fost păstrate în Catedrala Sfântului Mihail
din Kampielo. În 1528 Stamatellos Vulgaris le-a mutat în biserica construită de
familia sa în cinstea Sfântului Spiridon aflată în suburbiile localităţii Sarokko. În
orice caz, în 1537, în timpul primului asediu al insulei Corfu de către turci,
moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate din motive de siguranţă în Biserica
Sfântul Anargyron din Vechea Fortăreaţă, fiind mutate înapoi după încetarea
asediului. În 1577 a fost hotărâtă demolarea bisericii în vederea extinderii zidurilor
cetăţii. Moaştele au fost mutate în biserica Sfântul Nicolae din Garitsa unde au stat
până în 1589, când au fost duse în Catedrala Sfântul Spiridon, în care se păstrează
până în prezent.
Ocrotitorul spitalelor
Datorită vindecărilor săvârşite, el este cinstit şi ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv

pentru care multe spitale îi poartă numele.
Din minunile Sfântului Spiridon amintim:
- oprirea unei secete;
- vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel mare) de o boală fără leac prin
atingerea de dânsul;
- învierea fiicei sale Irina pentru a-i descoperi locul în care pusese un vas de preţ al
unei femei;
- redarea puterii de a vorbi unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică
rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar acesta din cauza mândriei lungise rugăciunea
şi din această cauză amuţise.
Sfântul Spiridon nu încetează nici în prezent să fie făcător de minuni. Prin

bunătatea sa, descoperă bunătatea lui Dumnezeu. Prăznuit în luna decembrie, e un
îndemn pentru toţi creştinii la milostenie.
Biserica este o basilică cu o singură navă centrală, având un turn clopotniţă foarte
înalt. Ceasul de pe clopotniţă aminteşte de cel de la Biserica Sfântul Gheorghe, din
Veneţia. Două bucăţi mari de marmură albă, lucrate în Veneţia, în anul 1852, după
cum se mărturiseşte în pisania bisericii, scrisă în limba latină, despart nava centrală
de Sfântul Altar.
Tavanul bisericii, deosebit de valoros, fusese iniţial alcătuit din plăci de lemn,
aurite şi sculptate de către artistul P. Doxaras, care a lucrat la ele până în anul
1727. Lipsa de grijă şi de condiţii favorabile au dus la avarierea tavanului,
reparaţiile şi înlocuirea acestuia fiind opera lui Nicolae Aspiotis.
În cinstea Sfântului Spiridon se fac patru procesiuni pe an. Cea de-a patra
procesiune aminteşte eliberarea oraşului Corfu de sub asediul turcilor otomani,
după mai bine de o lună de presiuni militare. Procesiunea din ziua de 11 august
aminteşte izbăvirea oraşului din mâna turcilor, din anul 1716. Localnicii spun că
Sfântul Spiridon s-a apropiat de armată otomană având în mână o torţă aprinsă şi o
cruce. Speriindu-se groaznic, turcii au lăsat în pace localitatea şi au fugit din
insulă.
Contele veneţian Schulenburg a fost cinstit de veneţieni, pentru puterea lui de a
gestiona asediul şi a apăra localitatea Corfu. Cu toate acestea, cu toţii au
recunoscut ajutorul primit de la Sfântul Spiridon. Cu această ocazie, veneţienii au
legalizat slujba şi pomenirea Sfântului Spiridon în ziua de 11 august, ca aducere
aminte de ajutorul primit din partea sfântului.
În anul 1716, compozitorul Antonio Vivaldi, la cererea Republicii veneţiene, a

compus oratoriul "Juditha triumphans", în cinstea acestui măreţ eveniment.
Această operă a fost compusă şi cântată în luna noiembrie, anul 1716, în Veneţia,
de către orchestra şi corul Ospedale della Pieta.
Am intrat cu emoţie în biserică.
Sfântul Spiridon e unul din sfinţii pe care eu îi iubesc nespus de mult. Nu-l
cunoşteam acum aproape 6 ani.Am aflat după moartea lui Grig că este prăznuit în
ziua înmormântării lui. În ziua aceea, 12 decembrie 2007, Grig era aşezat în
mijlocul mănăstirii şi părintele Gavriil slujea Sfânta Liturghie. Sfântul Spiridon ne
stătea aproape şi ne privea lacrimile împărţind cu noi durerea. Nădăjduiesc că el l-a
sprijinit pe Grig în acea trecere atât de cumplită spre tronul lui Dumnezeu.Şi de
aceea îl iubesc şi îl cinstesc. Din când în când, deşi nu e trecut în canonul meu, îi
citesc acatistul, îl strig să se roage pentru sufletele noastre, îi privesc icoana aşezată
la locul meu de rugăciune...îl simt aproape! Deci momentul acesta de a fi lângă el,
în sfânta lui biserică a fost pentru mine colosal! Aş fi vrut să opresc timpul, să nu
mai plec de acolo, aş fi vrut ca Sfânta Liturghie să dureze mult...să păstrez acele
momente în amintire... Mi-am făcut curaj şi am făcut poze deşi îmi era teamă că
deranjez... Ana, mai curajoasă ca mine mi-a luat aparatul şi a făcut şi ea poze.
Şi eu i-am întors "serviciu" fotografiind-o împreună cu o fetiţă. Nu era străină!

Nimeni nu e străin în biserica Sfântului Spiridon! Toţi suntem întâmpinaţi cu
iubire: preoţii sunt chemaţi în Sfântul Altar, iar noi credincioşii, dacă suntem
spovediţi şi avem binecuvântare de la duhovnic, la Sfântul Potir! Peste un sfert din
biserica s-a împărtăşit! Şi erau poate mii de oameni!
După Sfânta Liturghie m-am aşezat la coadă să sărut moaştele sfântului şi sfântul
m-a binecuvântat într-un mod pe care nu-l voi uita niciodată! Vreau să vă spun o
constatare: niciodată, dar niciodată, un sfânt un rămâne dator!
Am plecat apoi spre Biserica în care se află moaştele Sfintei Teodora, împărăteasa.
Sfânta împărăteasă Teodora era de origine din Paflagonia, fiind fiica unui anume
Marinus, comandantul regimentului militar. A fost soţia împăratului Teofil,
iconoclastul (829-842), însă nu a aderat la erezia iconoclastă împreună cu acesta.
După moartea soţului ei, Sfânta Teodora a guvernat ţara cu înţe-lepciune vreme de
15 ani, deoarece fiul lor, Mihail, era încă minor.
Sfânta împărăteasă Teodora a convocat un sinod, la care iconoclaştii au fost

anatematizati, iar venerarea icoanelor recunoscută în cultul Bisericii. Sfânta
Teodora a stabilit celebrarea anuală a acestui eveniment, "Biruinţa Ortodoxiei”, în
prima Dumnicia din Postul mare.
În 857 Sfânta Teodora s-a retras de la guvernare, lăsând locul fiului său, şi a
petrecut 8 ani în Mănăstirea Sfânta Eufrosina, unde şi-a închinat viaţa nevoinţelor
ascetice. Se presupune că această copie a Sfintelor Evanghelii a fost scrisă de către
împărăteasă în această perioadă.
Sfânta Teodora a trecut la cele veşnice în jurul anului 867. În 1460, sfintele sale
moaşte, făcătoare de minuni, au fost date de către turci credincioşilor din Insula
Corfu. Acestea se păstrează până astăzi în Biserica Maicii Domnului.
Moaştele Sfintei Teodora, împărăteasa
Codexul împărătesei Teodora este unul dintre cei doi minusculi purpurii existenţi
(Minusculul 1143 este celălalt), fiind scris cu cerneală aurie.
Codexul conţine textul celor patru Sfinte Evanghelii, cu o serie de lacune (Ioan
11:26-48, 13:2-23, şi Matei 20:18-26, 21:45-22:9, Luca 10:36-11:2, 18:25-37,
20:24-26, Ioan 17:1-12), pe 392 pagini de pergament. Pagina cuprinde o singură
coloana a 17 linii de text.
Manuscrisul provine din zona Mării Negre. În 1829 a fost adus la Petersburg.
Codexul se află în prezent în Biblioteca Naţională Rusă din Sankt Petersburg.
A fost o zi minunată! Ne-am rătăcit apoi prin magazine pline de icoane... chipul
Sfântului Spiridon în mii de feluri, medalioane purtând bucăţele din veşmântul
sfântului şi papucei, suveniruri... numai că banii erau spre sfârşite ca şi sejurul
meu, dar oricum , nu mă puteam întoarce fără măcar o icoană a sfântului să o
dăruiesc cuiva...Ne-am odihnit apoi la masă... era duminică, era cald, era încă
vară... plăcut , nu prea cald...Am pornit apoi iar spre Salonic, iar spre mare, spre
feribot. Am preferat să stau afară pe punte, să vorbesc cu Aura şi Florin, cu Dana...
timpul pe care îl mai petreceam împreună se apropia de sfârşit pentru această etapă
a vieţii noastre, dar aveam aşa o bănuială că era doar o etapă şi atât! Constatasem
cu toţii că aveam o legătură comună cei mai mulţi dintre noi. Un fir roşu ne lega
cumva de părintele Ioan Iovan, părintele de la Recea şi de câteva zile tot
povesteam despre părintele. Florin îmi dădea înregistrarea unor predici ale
părintelui Ioan şi eu îl simţeam tot mai aproape ...
Ore întregi pe vapor. Parcă chiar prea multe ore. Într-un timp am constatat că barca
de salvare s-a desprins de vas şi vaporul s-a întors să o recupereze. Ia uitaţi ce
curioşi sunt oamenii la nimicuri!
Seara târziu am ajuns la acelaşi hotel în care am dormit prima seară. Împreună cu
Dana am tras de genţile tot mai grele, tot mai pline şi am mers în cameră. Curat ,
apă caldă, aer condiţionat. Prin geamurile mari, până târziu în noapte forfota lumii
s-a auzit, pregătindu-ne pentru întoarcerea noastră în lume. Vacanţa era pe sfârşit!
Doar o zi mai era şi aceasta zi e era ... o vizită importantă şi drumul de întoarcere!
Radu Alexandru - Corfu, insula Sfântului Spiridon
Insula Corfu sau Kerkira, cum este cunoscută în rândul grecilor, este numită adesea
"insula Sfântului Spiridon" nu pentru că acesta s-ar fi născut şi ar fi trăit aici. Se
numeşte astfel pentru că Dumnezeu a rânduit ca moaştele Sfântului Spiridon să
fie aduse acum mai bine de jumătate de mileniu pe această insulă, unde sunt
păstrate cu cinste până în zilele noastre.
Paradoxal, Insula Corfu este locul unde Sfântul Spiridon nu a păşit în timpul vieţii
sale pământeşti, dar o va face, în chip tainic, odată cu aducerea sfintelor sale
moaşte pe aceste meleaguri, după cum ne stau drept mărturie papucii săi din
mătase care se tocesc. Această minune face ca Sfântul Spiridon să fie cunoscut
în întreaga lume ortodoxă ca "sfântul călător” sau "sfântul care îşi părăseşte
racla”.
Cum au ajuns moaştele Sfântului Spiridon

în Insula Corfu?
Sfântul Spiridon s-a născut în Cipru, în satul Asha, de lângă Trimitunda în 270
d.Hr şi a trăit în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A rămas în
istoria Bisericii sub chipul ierarhului smerit prin care Dumnezeu avea să lucreze
minuni, atât în timpul vieţii sale, cât şi după mutarea sa la cele veşnice.
Cea mai cunoscută minune a Sfântului Spiridon a avut loc în timpul Primului
Sinod Ecumenic când a demonstrat adevărul de credinţă, folosindu-se de o
cărămidă. El a arătat unui eretic din tabăra lui Arie că precum o cărămidă este
una şi este alcătuită din trei elemente - pământ, apă şi foc - tot la fel şi
Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane - Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh”.
Sfântul Spiridon a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, în Cipru, la vârsta de

78 ani. Moaştele sale au rămas în Cipru fiind păstrate într-o raclă din marmură
până în sec. al VII în timpul invaziilor saracine.
Când saracinii au sosit în Cipru credincioşii au deschis mormântul Sfântului

Spiridon pentru a muta moaştele sale la Constantinopol. Cu această ocazie au
descoperit că moaştele sfântului s-au păstrat intacte şi că în mormântul său era o
bună mireasmă.
Astfel, sfintele moaşte au fost mutate la Vasileunousa unde au rămas până în
1456. Aceste Sfinte moaşte sunt cele pe care le venerăm până în zilele noastră, în
afară de mâna dreaptă a sfântului, care a avut o istorie aparte.
La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, un

preot de origine corfiotă, părintele Gheorghe Kaloheretis, a ascuns
moaştele sfântului Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora Împărateasa
într-un coş şi, după ce le-a acoperit cu iarbă, le-a luat din Constantinopol
şi le-a dus în Corfu.
Moaştele Sfântului Spiridon care au fost iniţial puse în biserica Sfântul
Atanasie, au fost moştenite de cei trei fii ai lui Kaloheretis, Marcu, Luca şi
Filip. Doi dintre fraţi au încercat să mute moaştele în afara insulei Corfu
dar au întâmpinat rezistenţa corfioţilor fiind nevoiţi a abandona planul. În
final, aceştia au oferit sfintele moaşte Asiminei, fiica lui Filip.
În 1520, moaştele Sfântului Spiridon au trecut în proprietatea familiei
Voulgaris, ca zestre a Asiminei, atunci când aceasta s-a măritat cu
Stamatello Voulgar. De atunci, timp de patru secole, până în 1925,
moaştele au aparţinut acestei familii.
Iniţial şi după 1528 sfintele moaşte au fost păstrate în Catedrala Sfântului
Mihail din Kampielo.
În 1528 Stamatellos Vulgaris le-a mutat în biserica construită de familia sa
în cinstea Sfântului Spiridon aflată în suburbiile localităţii Sarokko.
În orice caz, în 1537, în timpul primului asediu al insulei Corfu de către
turci, moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate din motive de siguranţă în
Biserica Sfântul Anargyron din Vechea Fortăreaţă, fiind mutate înapoi după
încetarea asediului.
În 1577 a fost hotărâtă demolarea bisericii în vederea extinderii zidurilor
cetăţii. Moaştele au fost mutate în biserica Sfântul Nicolae din Garitsa unde
au stat până în 1589, când au fost duse în Catedrala Sfântul Spiridon, în
care se păstrează până în prezent.
Biserica Sfântul Spiridon, unul dintre cele mai importante monumente post-bizan-
tine ale oraşului Corfu, constituie un important pol de atracţie pentru vizitatorii
oraşului şi ai insulei Corfu.
Corfioţii îl consideră pe Sfântul Spiridon ocrotitorul Insulei Corfu. Sfântul
Spiridon este prăznuit de patru ori pe an în această insulă , în semn de mulţumire
adus lui Dumnezeu. El a înlăturat molime, a alungat foametea şi sărăcia, i-a ajutat
pe aceştia să-i învingă în luptă pe turcii otomani, atunci când au năvălit în ţara lor.
Amintim faptul că până în anul 1984, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon, a fost
păstrată în Biserica Ordinului Oratorienilor din Roma. La insistenţele
Arhiepiscopului de Corfu şi Insulelor Paxi, Timotei, mâna dreaptă a Sfântului
Spiridon a fost înapoiată corfioţilor.
România este a patra ţară unde au ajuns moaştele Sfântului Spiridon (în noiembrie
2011, mâna sa dreaptă a fost adusă în procesiune în Episcopia Dunării de Jos); din
1453, de prezenţa moaştelor Sfântului Spiridon bucurându-se doar grecii din Insula
Cipru, precum şi creştinii ortodocşi din Moscova şi din Ucraina.
Biserica Sfântul Spiridon vechi
Biserica Sfântul Spiridon Veche se află în plin centrul Bucureşti-ului, într-o zonă
în care aproape fiecare colţ evocă epoci succesive de istorie bucureşteană, la câţiva
paşi de vechiul Pod al Mogoşoaiei (astăzi Calea Victoriei). Biserica fostei
Mănăstiri Sfântul Spiridon Vechi, micuţă şi fără turle, a avut parte de o existenţă
tumultuoasă, datorită schimbărilor survenite de-a lungul timpului în spaţiul său
înconjurător.
Interesant este faptul că până în 1880, biserica se afla pe malul stâng al Dâm-
boviţei, al cărei curs nu fusese încă rectificat. În faţa sfântului locaş se află un pod
de lemn, "Podul Cilibiului", numit astfel deoarece ducea pe malul celălalt, la
proprietatea stolnicului Constantin Cantacuzino, poreclit "Cilibiul", ceea ce în
turcă înseamnă "fin", "graţios".
Biserica Sfântul Spiridon Vechi - scurt istoric
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, aici era o bisericuţă de lemn, cum se

menţionează, la 9 martie 1680, într-un document rămas de la Şerban Cantacuzino;
nu se ştie însă când a fost clădită. După unii istorici, ea a fost ctitorie a boierilor
Floreşti, servind ca paraclis pentru casele acestora, situate în apropiere, pe malul
stâng al Dâmboviţei.
Pe atunci, Dâmboviţa, în curgerea ei liberă, făcea tot felul de ocolişuri şi de coturi,
care au fost corectate în urma canalizărilor succesive. În dreptul Căii Victoriei de
azi, de pildă, ea făcea un mare cot spre dreapta, apropiindu-se mult de Biserica
Sfinţii Apostoli. După ce străbătea Mahalaua Arhimandritului, Dâmboviţa tăia
drumul Cilibiului, între bisericile Sfinţii Apostoli şi Sfântul Spiridon Vechi, şi se
îndrepta spre Curtea Veche - Curtea Domnească.
Aşadar, până la canalizarea Dâmboviţei, Biserica Sfântul Spiridon Vechi era pe

malul stâng al răului, iar după corectarea albiei, a rămas pe malul drept. La
începutul secolului al XVIII-lea, biserica avea case de zid în jurul ei, cum se
precizează într-un document de la 21 martie 1716, în care locuia Mitrofan
Tipograful. Este posibil ca acum şi biserica să fi fost de zid. Aceste case, ca şi
hanul aflat tot aici, au suferit mari stricăciuni la cutremurele din 1802 şi 1838,
drept care au fost demolate în 1868.
Înconjurată de construcţii ce alcătuiau un ansamblu mănăstiresc, ea avea să atragă

daniile şi oblăduirea diferiţilor boieri, între care, cei dintâi, au fost chiar domnitorii
ţării. Astfel, la data de 5 iulie 1718, Ion Mavrocordat a dat Mănăstirii Sfântul
Spiridon Vechi o prăvălie în oraşul Bucureşti, iar la 1 septembrie 1742, Mihail
Racoviţă a îngăduit egumenului să ia în stăpânire casa lui Stan Bărbierul,
întorcându-i banii, pentru că n-a respectat condiţiile înţelegerii ce a avut cu
mănăstirea.
Ultima pisanie, în limbile greacă şi arabă, arată că domnitorul Constantin

Mavrocordat, în a patra domnie în Ţara Românească, după ce a închinat
Mănăstirea Sfântul Spiridon Vechi Patriarhiei de Antiohia, la 8 decembrie 1746,
mitropolitul Ungrovlahiei fiind Neofit Cretanul, fost al Mirelor, "făcându-l metoc
pentru ierarhii şi călugării arabi", între anii 1747-1748 a rezidit din temelie
biserica, cu cheltuiala sa, la stăruinţa Patriarhului Silvestru al Antiohiei, aflat
atunci la Bucureşti, şi a înzestrat-o cu chilii, clădiri, hanuri, locuri de case şi moşii.
Pisania din piatră de la intrare care consemnează aceste fapte, este scrisă în greacă,
arabă şi română şi are la mijloc stema domnitorului, adică "un cap de bour şi un
corb cu o cruce în cioc". "Această sfântă şi prea cinstită biserică, cu hramul celui
între sfinţi Părintelui nostru Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, s-a zidit
cu toate clădirile ei de primprejur în vremea stăpânirii Prea Înălţatului şi
iubitorului de Hristos, Domn şi Stăpânitor a toată Ungrovlahia, Domn Ioan
Constantin Nicolae Voievod, cu cheltuiala şi socoteala Prea Înălţimii Sale, pentru
sufleteasca sa mântuire. Şi s-a închinat prea sfântului apostolicesc şi patriarhicesc
scaun al marii cetăţi a lui Dumnezeu, Antiohia, fiind patriarh Prea Fericitul Kir
Silvestru care, în vremea zidirii ei era de faţă şi supraveghea. În anul 1747 de la
Hristos."
Patriarhul Silvestru a supravegheat direct zidirea Mănăstirii Sfântul Spiridon
Vechi, cu bisericuţa ei albă, îngrijindu-se să fie frumos zugrăvită, după rânduială.
Pentru împodobirea sfântului locaş, el a zugrăvit personal Icoana Sfântului
Spiridon, ocrotitorul mănăstirii. Icoana este compusă dintr-o icoană mai veche a
Sfântului Spiridon, de la pioasă soră a lui Constantin Mavrocordat, având inscripţia
cu caractere chirilice: "Sultana Domniţă, 1705, iulie 25", îmbrăcată acum în argint,
"nu numai ca să fie mai frumoasă, dar şi pentru a prilejui mai multă cinstire
patronului ei, căruia se cuvine osebită plecăciune", pe care a încadrat-o de jur
împrejur de acatistul sfântului, 12 scene şi încă două reprezentând moaştele şi
mormântul lui, ferecate şi ele în argint.
Acatistul sfântului Spiridon, încadrând icoana din mijloc mai mică, a fost zugrăvită
de patriarhul Silvestru, în timpul şederii sale la Bucureşti, pe un strat de ghips
aplicat pe lemn, cu următoarea inscripţie în limba arabă: "În numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, Ia aminte, cititorule, că în anul 1747 de la Hristos am
venit în Valahia. În această vreme era pe tron şi conducea ţara Măria Sa
Constantin Voievod, feciorul lui Nicolae Voievod, fiul lui Scarlat, om cucernic,
învăţat, temător de Dumnezeu, cercetător al Sfintelor Cărţi, iubitor de biserici şi
cinstitor al preoţiei. Când a aflat că al nostru Scaun Apostolic se află mai presus
decât toate celelalte trei scaune patriarhiceşti şi că nu are nici o mănăstire care
să-i fie închinată deosebit, ca pentru celelalte scaune patriarhale, din această ţară,
Măria Sa i-a făcut danie această Sfântă Mănăstire, cu hramul celui între sfinţi
slăvitorul Spiridon, Făcătorul de minuni. Această mănăstire este aşezată la răsărit
de râul care trece prin oraş şi este lipită de pod. El a zidit-o din nou pentru
pomenirea părinţilor săi şi a sa, făcând-o lăcaş pentru ierarhii şi călugării arabi.
...
... Clădirile şi toate chiliile cele dinăuntrul mănăstirii au fost zidite în vremea
şederii noastre acolo. În afară, mănăstirea are danii, aşezăminte, şi moşii înscrise
în condica mănăstirii. Nădejde avem că niciodată nu va fi lăsată la o parte
pomenirea Măriei Sale Domnului, căci aceasta este o datorie pentru noi. Cu
mijlocirea Sfântului Spiridon, al cărui hram îl poartă această mănăstire, să o
întărească Domnul în slujba Sa şi să o păstreze înfloritoare până la sfârşitul
veacului. Aduceţi-vă aminte şi de noi, smeritul Silvestru, patriarhul Antiohiei, care
ne-am străduit să căpătăm această danie, pomenindu-i numele lui şi al tatălui său
Gheorghe şi al maicii sale Fotini, în toate rugăciunile, ecteniile şi Sfintele
Liturghii. Rog pe Dumnezeu Cel Prea Înalt ca şi pe noi şi pe voi să vă
învrednicească cereştii Sale Împărăţii. Anul 1748. Noi am zugrăvit această icoană,
iar în mijloc am aşezat icoana cea veche împodobind-o cu argint. Scrisu-s-a
aceasta de Petru Nofal, feciorul lui Gheorghe din Tripoli, scriitor în slujba
mănăstirii, în anul 1748, luna lui aprilie, cea binecuvântată."
La începutul anului 1748, Patriarhul Silvestru a primit şi un ajutor bănesc de la
Constantin Mavrocordat, pentru Mănăstirea Sfântul Spiridon Vechi, căruia îi
mulţumeşte, iar la 25 iunie, noul domn Grigore II Ghica, înzestrează mănăstirea cu
o parte din moşia domnească de la marginea Bucureştilor, pentru ca la 1
septembrie, acelaşi domnitor să dea un hrisov ca "să fie în pace şi nesupăraţi
chiriaşii din hanul Sfântul Spiridon Vechi". În anul 1749, patriarhul Silvestru încă
mai era la Bucureşti căci, la 1 octombrie, primeşte de la Grigore II Ghica, "două
case în oraş" pentru Mănăstirea Sfântul Spiridon Vechi.
Despre ctitoria lui Constantin Mavrocordat, închinată Patriarhiei Antiohiei, ne
vorbeşte şi F.I.Sulzer, în lucrarea sa dedicată Principatelor Dunărene, apărută la
Viena, în 1781, la sfârşitul căreia publică şi o schiţă de plan al Bucureştilor, unde
sunt însemnate clădirile care au atras atenţia autorului, între altele şi Mănăstirea
Sfântul Spiridon, aşezată lângă Dâmboviţa, pe locul de astăzi. De asemenea, în
planul Bucureştilor întocmit de F.Purcell în secolul al XVIII-lea şi în cel ridicat din
porunca lui Barbu Dimitrie Ştirbei de Artur Boroczyn, la 1852, se vede, între
mănăstirile bucureştene şi Mănăstirea Sfântul Spiridon Vechi.
Aşadar, de la înfiinţare şi până la 1852, mai precis până la secularizare, în 1863, ea
a fost mănăstire. Rămâne de stabilit când se vor fi dărâmat chiliile şi clădirile.
Biserica a avut de suferit din pricina cutremurelor din 1802 şi 1838, când s-a
dărâmat turla de pe naos. La 28 iulie 1847, se cerea egumenului să dărâme bolţile
de la tinda bisericii şi să refacă tavanul din şipci. Casele egumeneşti erau, de
asemenea, stricate la această dată. În 1862, lăcaşul era pe jumătate năruit, casele
egumeneşti fuseseră reparate.
Clopotniţa, aflată spre Piaţa Operetei, a fost dărâmată la 1898. Biserica a fost
reparată în mai multe rânduri (1865, 1877, 1914, 1939 şi 1951), rămânând
îngropată mai mult de un metru sub nivelul străzii, datorită tasării pământului scos
din albia Dâmboviţei, cu prilejul repetatelor lucrări de canalizare. Mănăstirea
Sfântul Spiridon Vechi, cu casele egumeneşti, cu chiliile şi clădirile sale, s-a risipit
prin vitregia timpului şi nepăsarea oamenilor, rămânând doar clădirea bisericii,
care a suferit şi ea modificări însemnate.
După secularizarea averilor mănăstireşti, în anul 1863, mănăstirea s-a transformat
în biserică de mir, fiind afiliata, mai întâi Parohiei Mihai Vodă şi mai târziu la
Parohia Sfinţii Apostoli. În anul 1960 a fost înfiinţată ca parohie de sine cu
denumirea Sfântul Spiridon Vechi.
La distanţă de peste două secole de la înălţarea sfântului locaş, asupra ţării şi

Sfintei noastre Biserici strămoşeşti s-a abătut urgia unor vremuri grele, căreia i-a
căzut jertfă un număr de biserici din Bucureşti. Demolarea străvechilor biserici
bucureştene Sfânta Vineri şi Sfântul Spiridon Vechi sunt două triste amintiri ale
românilor. Cea de-a doua biserică, a Sfântului Spiridon, a rămas cu suferinţă
nespovedită urmaşilor ei. Aici, comuniştii n-au înălţat blocuri. Bisericuţa asta n-a
stat în calea nimănui, a nici unui plan de urbanizare. În locul ei a rămas un loc gol,
folosit ca parcare.
În anii demolărilor masive s-au întocmit tot felul de studii de sistematizare,
încercându-se salvarea ei, fie prin translare, fie prin "acoperirea" cu un bloc mare,
aşezat în faţă. Variantele nu au fost aprobate şi, la 27 august 1987, Biserica Sfântul
Spiridon Vechi a fost dărâmată. Clădirea fiind mică, distrugerea s-a făcut rapid cu
ajutorul buldozerelor. În după amiaza aceleiaşi zile, locul a fost golit. Pietrăria
coloanelor şi ferestrelor, pisania, catapeteasma şi icoanele, obiectele de preţ au fost
salvate şi duse la Mănăstirea Cernica.
În lumina libertăţii, dobândită sub călăuzirea Duhului Sfânt, prin jertfa tinerilor din
decembrie 1989 şi la dorinţa credincioşilor, a fost posibilă rezidirea bisericii, pe
vechile ei temelii, respectându-se atât conturul fundaţiilor, cât şi vechiul nivel al
pardoselii interioare, cu cinci trepte mai jos decât trotuarul. Această lucrare s-a
împlinit, prin stăruinţa şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh
Teoctist, de către Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, cu sprijinul Ministerului
Finanţelor, Secretariatul de Stat pentru Culte, Băncii Naţionale a României,
Primăriei Municipiului Bucureşti şi a multor credincioşi, miluitori şi făcători de
bine din ţară şi din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi
Canada.
Cu multă grijă, au fost aşezate la locul lor piesele originale: porticul de la intrare,
cu pisania în limba greacă şi arabă, coloanele de piatră cioplită din interior şi de la
pridvor, ancadramentele ferestrelor, icoanele din catapeteasmă, salvate din faţa
buldozerului prin râvna părintelui paroh Alexandru Zaharescu.
Lucrările de reconstrucţie s-au desfăşurat între anii 1992-1997, sub îndrumarea

arhitectului Florea Voicu de la Arhiepiscopia Bucureştilor, iar pictura în tehnică
frescă a fost realizată de o echipă de pictori talentaţi sub supravegherea pictorului
Vasile Buzuloi, după proiectul prea cuviosului arhimandrit pictor Sofian Boghiu,
stareţul Mănăstirii Antim.
Sfinţirea bisericii s-a făcut de către prea fericiţii Părinţi Patriarhi Teoctist al
României şi Ignatie al IV-lea al Antiohiei, în mijlocul unui ales sobor de slujitori şi
în prezenţa unei mulţimi de credincioşi , în ziua praznicului Sfântului mare
mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir, 26 octombrie 1996.
Biserica Sfântul Spiridon Vechi - arhitectura
La origine, biserica era un edificiu de dimensiuni foarte mici, pe plan trilobat,

căreia ulterior, i s-au lărgit mult pronaosul şi pridvorul, turla de pe naos boltindu-se
pe o calotă rezemată pe vechile arcuri. Pronaosul a fost lărgit prin împingerea
zidurilor în afară, începând chiar de la punctul de pornire al absidelor laterale.
Biserica nu are turlă sau clopotniţă nici pe pronaos şi este sigur că n-a avut nici la
origine, date fiind dimensiunile cu totul reduse ale edificiului, precum şi faptul că a
avut clopotniţă în curte. Pridvorul, deschis şi foarte mic la origine, avea patru
coloane ce sprijineau arcadele. El a fost lărgit, ca şi pronaosul, prin adăugarea a
încă două coloane, pe care se rezeamă cele două arcade laterale prin care se intră în
pridvor.
Coloanele pridvorului, din piatră, cu caneluri răsucite şi baze pătrate, se termină cu
elegante frunze de acant. Pereţii exteriori sunt tencuiţi simplu, fără panouri sau
arcaturi decorative. Faţada principală a primit, la ultimile reparaţii şi transformări,
un fronton deasupra porticului. Biserica are o uşă de lemn frumos sculptată, ca şi
vechea tâmplă din secolul al XVIII-lea.
Biserica Sfântul Spiridon Vechi - loc de bucurie
La Biserica Sfântul Spiridon Vechi s-au săvârşit dintotdeauna "minuni grabnice",

la fel cum şi Sfântul Spiridon e socotit "grabnic făcător de minuni şi tămăduitor de
bolnavi". Înăuntru, în stânga intrării, este o raclă cu baldachin - optsprezece
kilograme de argint masiv - pe care este încrustat chipul Sfântului Spiridon. De
partea cealaltă a intrării, se află celebra icoana făcătoare de minuni a bisericii, o
icoană tămăduitoare.
O mare bucurie a credincioşilor bisericii a fost aducerea, din Grecia, în semn de

preţuire, a papucului de mătase roşie cu care au fost încălţate moaştele Sfântului
ierarh Spiridon. Acolo, în Insula Corfu, Sfântul Spiridon e considerat "călător".
Pleacă noaptea din raclă, acolo unde este chemat în rugăciune. Hainele şi papucii i
se tocesc în permanenţă. Din cauza asta, o dată pe an, trupul întreg al Sfântului este
dezbrăcat de veşmintele de ierarh şi îmbrăcat cu altele noi. Racla cu tronul
arhieresc se deschide, iar veşmintele vechi se taie şi se împart celor mai vrednice
biserici ortodoxe din lume.
În jurul bisericuţei se înalţă acum unul dintre cele mai mari centre medicale şi de
asistenţă socială din întregul Bucureşti. Clădiri impresionante, cu săli de clasă
pentru copii nevoiaşi, cantine cu mese gratuite, farmacii, cabinete medicale,
laboratoare de analize. Pentru toate astea nu a cerut niciodată vreun ban, nu a
cerşit, n-a alergat după sponsori. Totul este rezultatul rugăciunii.
Sfânt grabnic făcător de minuni
Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” a primit din Grecia o părticică din moaştele
Sfântului ierarh Spiridon, mare făcător de minuni! În ultimii zece ani, icoana
Sfântului Spiridon a făcut numeroase minuni, ce au depăşit graniţele Capitalei şi
ale ţării noastre. La predică, preoţii acestei biserici susţin că aici s-au săvârşit
dintotdeauna „minuni grabnice”, după cum şi Sfântul Spiridon este socotit drept
„grabnic făcător de minuni şi tămăduitor de bolnavi”. În incinta bisericuţei, în
partea stângă, se găseşte o raclă cu baldachin, creată din 18 kg de argint masiv, pe
care este încrustat numele sfântului. Moaştele sale au fost depuse aici. Cum intri, în
partea dreaptă a bisericii se află celebra icoană făcătoare de minuni la care s-au
rugat zeci de creştini şi au plâns tot atâtea femei.
Teodor Danalache - Icoana Sfântului Spiridon
Icoana Sfântului Spiridon, păstrată cu multă cinste în Biserica Sfântul Spiridon

Vechi, din Bucureşti, este o icoană numită "făcătoare de minuni" datorită
mulţimii minunilor petrecute în viaţa celor care s-au închinat sfântului cu
evlavie şi credinţă puternică.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, aici era o bisericuţă de lemn, cum se

menţionează, la 9 martie 1680, într-un document rămas de la Şerban Cantacuzino.
La începutul secolului al XVIII-lea, biserica era împrejmuită cu un şir de case din
cărămidă. Aceste case, ca şi hanul aflat tot aici, au suferit mari stricăciuni la
cutremurele din 1802 şi 1838, drept care au fost demolate în 1868.
Domnitorul Constantin Mavrocordat, în a patra domnie în Ţara Românească, după

ce a închinat mănăstirea "Sfântul Spiridon Vechi" patriarhiei din Antiohia, în data
de 8 decembrie 1746, mitropolitul Ungrovlahiei fiind Neofit Cretanul, fost al
Mirelor, "făcându-l metoc pentru ierarhii şi călugării arabi", între anii 1747-1748 a
rezidit din temelie biserica, cu cheltuiala sa, la stăruinţa patriarhului Silvestru al
Antiohiei, aflat pe atunci în Bucureşti.
Biserica Sfântul Spiridon Vechi - Bucureşti
Bisericuţa sfântului ierarh a fost demolată de comunişti în luna august a anului

1987. Noua bisericuţă, zidită pe ruinele celei vechi, a fost sfinţită în dată de 26
octombrie 1996. La slujba de sfinţire, credincioşii au avut în mijlocul lor mai mulţi
ierarhi români, împreună şi pe patriarhul Ignatie al IV-lea al Antiohiei şi al
întregului Orient.
În pofida greutăţilor prin care a trecut, bisericuţa cea veche, închinată Sfântului
ierarh Spiridon, este una dintre cele mai renumite şi iubite biserici ortodoxe din
Bucureşti. În această bisericuţă se păstrează, cu multă evlavie, o icoană veche cu
Sfântul ierarh Spiridon şi o raclă din argint masiv, special pregătită pentru
păstrarea moaştelor sfântului ocrotitor.
Icoana Sfântului ierarh Spiridon - Bucureşti
În biserica închinată Sfântului Spiridon s-au săvârşit dintotdeauna "minuni

grabnice", la fel cum şi Sfântul Spiridon e socotit "grabnic făcător de minuni şi
tămăduitor de bolnavi". Înăuntru, în stânga intrării, este o raclă cu baldachin -
optsprezece kilograme de argint masiv - pe care este încrustat chipul Sfântului
Spiridon. De partea cealaltă a intrării, se află celebra icoana făcătoare de minuni a
bisericii, o icoană tămăduitoare.
După cum bine ştim, Sfântul Spiridon este socotit în popor drept "grabnic
tămăduitor şi făcător de minuni". Acest lucru este întărit şi de minunile săvârşite de
sfânt în acest loc sfânt, unde bolnavi de cancer au dobândit tămăduire, iar femei
sterpe au fost binecuvântate cu prunci.
În anul 1747, preafericitul Silvestru al Antiohiei, unul dintre cei mai însemnaţi
patriarhi ortodocşi ai vremii sale, a venit la mănăstirea Sfântului ierarh Spiridon,
din Bucureşti, unde a şi rămas vreme de doi ani. În tot acest timp, el s-a ostenit fără
întrerupere în a îngriji biserică şi a zugrăvi icoana sfântului ocrotitor, care se
păstrează până astăzi în pronaosul acesteia.
Icoana Sfântului Spiridon
Icoana este compusă dintr-o icoană mai veche a Sfântului Spiridon, de la pioasa
soră a lui Constantin Mavrocordat, având inscripţia cu caractere chirilice: "Sultana
Domniţă, 1705, iulie 25", îmbrăcată acum în argint, "nu numai ca să fie mai
frumoasă, dar şi pentru a prilejui mai multă cinstire patronului ei, căruia se cuvine
osebită plecăciune", pe care a încadrat-o de jur împrejur de acatistul sfântului, 12
scene şi încă două reprezentând moaştele şi mormântul lui, ferecate şi ele în argint.
Acatistul Sfântului Spiridon, încadrând icoana din mijloc mai mică, a fost zu-
grăvită de patriarhul Silvestru, în timpul şederii sale la Bucureşti, pe un strat de
ghips aplicat pe lemn, cu următoarea inscripţie în limba arabă: "În numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Ia aminte, cititorule, că în anul 1747 de la Hristos
am venit în Valahia. În această vreme era pe tron şi conducea ţara Măria Sa
Constantin Voievod, feciorul lui Nicolae Voievod, fiul lui Scarlat, om cucernic,
învăţat, temător de Dumnezeu, cercetător al Sfintelor Cărţi, iubitor de biserici şi
cinstitor al preoţiei. Când a aflat că al nostru Scaun Apostolic se află mai presus
decât toate celelalte trei scaune patriarhiceşti şi că nu are nici o mănăstire care
să-i fie închinată deosebit, ca pentru celelalte scaune patriarhale, din această ţară,
Măria Sa i-a făcut danie această Sfântă Mănăstire, cu hramul celui între sfinţi
slăvitorul Spiridon, Făcătorul de minuni. Această mănăstire este aşezată la răsărit
de râul care trece prin oraş şi este lipită de pod. El a zidit-o din nou pentru
pomenirea părinţilor săi şi a sa, făcând-o lăcaş pentru ierarhii şi călugării arabi.
...
... Clădirile şi toate chiliile cele dinăuntrul mănăstirii au fost zidite în vremea
şederii noastre acolo. În afară, mănăstirea are danii, aşezăminte, şi moşii înscrise
în condica mănăstirii. Nădejde avem că niciodată nu va fi lăsată la o parte
pomenirea Măriei Sale Domnului, căci aceasta este o datorie pentru noi. Cu
mijlocirea Sfântului Spiridon, al cărui hram îl poartă această mănăstire, să o
întărească Domnul în slujba Sa şi să o păstreze înfloritoare până la sfârşitul
veacului. Aduceţi-vă aminte şi de noi, smeritul Silvestru, patriarhul Antiohiei, care
ne-am străduit să căpătăm această danie, pomenindu-i numele lui şi al tatălui său
Gheorghe şi al maicii sale Fotini, în toate rugăciunile, ecteniile şi Sfintele
Liturghii. Rog pe Dumnezeu Cel Prea Înalt ca şi pe noi şi pe voi să vă
învrednicească cereştii Sale Împărăţii. Anul 1748. Noi am zugrăvit această icoană,
iar în mijloc am aşezat icoana cea veche împodobind-o cu argint. Scrisu-s-a
aceasta de Petru Nofal, feciorul lui Gheorghe din Tripoli, scriitor în slujba
mănăstirii, în anul 1748, luna lui aprilie, cea binecuvântată."
Se crede că inscripţia de pe această icoană, împreună cu cea de deasupra uşii de
intrare în biserică, reprezintă singurele elemente de patrimoniu religios cu inscripţii
în limba arabă de pe întregul pământ românesc.
Catedrala Sfântul Spiridon nou
Această biserică, socotită cea mai mare biserica ortodoxă existentă în prezent în
Bucureşti, se află pe vechea arteră Podul Şerban Vodă, la mică distanţă, spre sud,
de Piaţa Unirii. După modernizarea Bulevardului Dimitrie Cantemir, altarul
bisericii a ajuns să participe prin prezenţa sa impozantă, la frontul de vest al acestei
axe a oraşului.
Imagine din 1860
"Dar fiindcă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său şi a locuit cu oamenii, tot creştinul
este dator a zidi casa lui Dumnezeu, pe pământ. Pentru aceasta şi robul lui
Dumnezeu, domnitorul Ţării Româneşti, Scarlat Ghica, fiul Domnului Grigorie
Ghica, vrând a mări numele lui Dumnezeu, cel în Treime închinat şi slăvit, a zidit
din temelie acest templu, în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, Arhiepiscopul
Trimitundei, făcătorul de minuni. Această întreprindere s-a început în al doilea an
al domniei sale, la anul 1767 şi s-a sfârşit în a doua sa domnie, la anul 1768, 30
septembrie. Iar ca să poată fi suficientă în toată frumuseţea şi bună credinţă, s-a
înzestrat cu fonduri şi legate statorniceşti de către Domnul Alexandru Ghica, Fiul
Domnului Grigorie Ghica, întâiul ctitor."
Aceste frumoase cuvinte, dăltuite în piatra pisaniei de la intrare constituie actul de

naştere al acestui frumos aşezământ.
Această ctitorie construită în vecinătatea istoricului Deal al Mitropoliei, unde

parfumul istoriei, ce izvorăşte la tot pasul se înfrăţeşte cu şoaptele străbunilor, a
dăinuit până în anul 1852. Nu se mai ştie cât de mare a fost biserică şi nici date
despre clopotniţă nu sunt, dar era mănăstire domnească, dintre cele mai mari ale
ţării.
Atunci Marea Epitropie, cu aprobarea Domnitorului Barbu Ştirbei şi cu bine-

cuvântarea mitropolitului Nifon al Ungro Vlahiei, aşează în locul celei dintâi,
temelia pe stâlpi de stejar a acestei monumentale biserici, care, şi astăzi este cea
mai spaţioasă şi mai impunătoare din capitală. Zidirea ei a durat din 1852 până în
1858, iar sfinţirea s-a făcut la 8 noiembrie 1860, cu mare cinstire.
Biserica este construită după un plan arhitectural deosebit - cu o turlă centrală şi

două turnuri în faţă - având dimensiunile: lungime 41 m., lăţime 14m., înălţime
38m.
Stilul construcţiei este gotic, în care predomină elemente de artă moldovenească. În

interior sunt de semnalat coloane de marmură, vitralii colorate artistic, cu scene
biblice şi sfinţi, executate la Viena.
Pictura în ulei este executată folosind influenţe ale Renaşterii, de ilustrul pictor
român Tăttărescu în anul 1862.
Biserica suferă stricăciuni de-a lungul timpului, fiind grav deteriorată în urma
cutremurului din 1940 şi în urma bombardamentului din 1944. Prea fericitul
Părinte Patriarh Justinian, care a fost intronizat la 6 iunie 1948 în această biserică,
în marea sa grijă şi râvnă pentru sfintele lăcaşuri din Patriarhia Română a luat-o
sub directa sa ocrotire, devenind prin restaurarea ei ctitorul de vremuri noi al
Catedralei Sfântului Spiridon Nou.
În anul 1954, după efectuarea tuturor lucrărilor de restaurare, a fost sfinţită de prea
fericitul Părinte patriarh Justinian ai României şi Chiril al Bulgariei, aflat în vizită
în ţara noastră şi rânduită a fi paraclis patriarhal (locul unde au loc hirotoniile
episcopilor vicari, intronizări, vizite la nivel înalt bisericesc, sfinţirea Sfântului .şi
marelui Mir).
În urma cutremurului din 1977, dar mai ales în urma lucrării de construcţie a
metroului bucureştean, biserica suferă mari pagube, altarul comunist rupându-se de
aceasta, iar cum toate nu ar fi fost de ajuns, regimul comunist o trece pe lista
bisericilor ce aveau să fie dărâmate.
A rânduit Bunul Dumnezeu ca şi acum, biserica să fie salvată de la demolare prin

purtarea de grijă a prea fericitului Părinte patriarh Teoctist, hirotonit intru arhiereu
chiar aici, la 5 martie 1950, care a rânduit ca biserica să fie reparată şi înfru-
museţată, sfinţirea făcându-se în anul 1990.
Mai nou, biserica s-a înfrumuseţat prin lucrările de restaurare a catapetesmei, a

întregului mobilier şi prin aşezarea cinstitelor în noua raclă.
Icoane
Holy Hieromartyr Blasius and Holy Hierarch Spyridon of Tremethius
Biserica „Sfântul Spiridon vechi”, din Bucureşti - moaşte

Sfantul Ierarh Spiridon Episcopul Trimitundelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S-ar putea să vă placă și

Sfantul Ierarh Spiridon Episcopul Trimitundelor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sfantul Ierarh Spiridon Episcopul Trimitundelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sfântul ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni

(s.v. 12 decembrie / s.n. 25 decembrie)

Ev. Luca 6, 17-23

Epistola către Efeseni a Sfântului apostol Pavel

De este hramul, sau de va voi cel mai mare facem priveghere.

La Vecernia cea mică

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 4, glasul al 8-lea:

Părinte Spiridoane fericite, noianul minunilor fiind, şi izvor nedeşertat, pe Con-

Părinte Spiridoane minunate, cu faptele cele bune, înalt şi văzut în împrejurări

Părinte Spiridoane întru-tot bogate, lui Dumnezeu celui în Treime închinându-te, şi

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul 1

Prea cuvioase părinte Spiridoane, prea înţelepte, pe cea moartă ca pe o vie o ai

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), glas acelaşi, a înainte-

Să prăznuim mai-nainte popoarelor naşterea lui Hristos, şi ridicându-ne gândul, la

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobia: Casa Eufratului, cetate sfântă, a proorocilor mărire; împodobeşte-ţi casa,

Bucură-te, părintele nostru Spiridoane, purtătorule de Dumnezeu, lauda ierarhilor,

Stih: Cinstită este înaintea Domnului, moartea cuviosului Lui.

Cu laude săvârşind, şi după vrednicie cinstind, de lumină purtătoare pomenirea ta,

Stih: Preoţii Tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul al 8-lea

Cunoscut-ai cu petrecerea ta pe Dumnezeu cel ce vede cele ascunse, şi sufletul tău

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), glas acelaşi, a înainte-

Vitleeme găteşte-te, împodobeşte-te iesle, peşteră primeşte; adevărul a venit, um-

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a

La Vecernia cea mare

Podobie: Bucură-te, cămara...

Bucură-te îndreptătorul Arhiereilor, reazemul Bisericii cel neclintit, lauda Orto-

Blând şi moştenitor pământului celor blânzi, tu cu adevărat te-ai arătat Spiridoane,

Patimile trupului omorându-ţi, morţi ai înviat cu darul lui Dumnezeu, şi şarpe în

Alte Stihiri, glasul 1:

Cu ameninţarea dumnezeieștii începătorii, strângându-se din toate părţile adunările

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), Dogmatica

Prochimenul zilei, şi citirile

Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit

Gura dreptului izvorăşte înţelepciune, iar limba nedreptului va pieri. Buzele

De la înţelepciunea lui Solomon citire:

Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt

Stihira hramului și ale ierarhului, glas 1:

Duhovnicească prăznuire este astăzi fraţilor, să salte firea, să dănţuiască omenirea,

O, înfricoşată minune! Că pe moartă întrebându-o, cu glas viu a răspuns ţie, şi por-

Cine nu se va mira de noianul cel nedeşertat al minunilor tale ierarhe Spiridoane,

Prea cuvioase părinte ierarhe pururea pomenite, de învăţătura apostolească

Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit, veniţi credincioşii să luăm parte; că ne

Cu dumnezeiască lumină luminându-ți inima, şi mintea strălucindu-ţi, tuturor celor

Întru mare şi cerească înălțime a bunelor fapte suindu-te purtătorule de Dumnezeu,

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul al 6-lea

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), a înainte-prăznuirii, glas

Peşteră bine te împodobeşte, că Mieluşeaua vine, Prunc în pântece purtând pe

Podobie: Pe tine norul cel luminos...

O, minune înfricoşată! moarta întrebându-se, răspuns viu ţi-a dat; şi curgerile

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, glasul al 2-lea, a lui Ghermano

Dumnezeiesc odor al Arhiereilor, arătatu-te-ai întru bunele fapte, cuvioase părinte

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a Născătoarei), a înainte-prăznuirii, glas

Şi Născătoare de Dumnezeu Fecioară... odată. Şi citirea cuvântului.

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul de două ori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. (a

După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mirân-