1

DREPT CIVIL - PARTEA GENERALA ---- Note de curs Brisc Florin

Capitolul I Consideratii generale privind dreptul civil

1. Terminologie si definire Expresia "drept civil" poate fi luata n trei sensuri si anume: Mai ntai ea desemneaza ramura de drept civil a sistemului de drept romanesc. ntr-un al doilea sens, expresia "drept civil" evoca acea posibilitate sau prerogativa recunoscuta de legea civila titularului dreptului civil. n sfarsit, ntr-o a treia acceptiune, prin drept civil se desemneaza o ramura a stiintei juridice, stiinta ce are ca obiect dreptul civil; disciplina de nvatamant. Definiia pe care o propunem: dreptul civil este ramura care reglementeaz raporturi patrimoniale i nepatrimoniale stabilite ntre persoane (fizice i juridice) avand la baz libertatea i egalitatea juridic. 2. Diviziunea dreptului Dreptul, n general, se mparte n primul rand n Drept international (public si privat) si Drept national. Dreptul national se mparte si el n drept public si drept privat. Dreptul public se ocupa de constituirea statului si a puterilor publice si de raporturile dintre stat si particulari n general. Principalele lui subdiviziuni sunt: dreptul constitutional, dreptul administrativ, drept penal etc. Dreptul privat se ocupa de actele particularilor care nu pun n discutie decat interesele individuale; el este dreptul persoanelor private (persoane fizice si persoane juridice de drept privat). El cuprinde n principal dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei etc. 3. Principalele sisteme de drept mpartirea clasica le divide n patru: sistemul anglo-saxon (common-law), sistemul romano-germanic, sistemul comunist, sistemul religios. 4. Domeniul dreptului civil Institutiile dreptului civil sunt: raportul juridic civil (care cuprinde normele privitoare la partile, continutul si obiectul acestui raport), bunurile, izvoarele raportului juridic civil (adica actele si faptele juridice) si dovada sau proba acestui raport; actul juridic civil, prescriptia extinctiva, subiectele dreptului civil (persoana fizica si persoana juridica), drepturile reale principale (dreptul de proprietate cu dezmembramintele sale - uzul, uzufructul, abitatia, servitutea, administrarea ori folosinta), obligatiile civile, contractele civile speciale (contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie, contractul de locatiune, contractul de mandat etc.), dreptul de proprietate intelectuala (dreptul de autor si de inventator), succesiunile. n al doilea rand, obiectul dreptului civil este format din raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale stabilite ntre persoanele fizice ori persoanele juridice. 5. Principiile dreptului civil n dreptul civil, dupa parerea noastra, deosebim doua categorii de principii si anume: 1) - principiile fundamentale ale dreptului roman care au incidenta si n dreptul civil; 2) - principiile generale ale dreptului civil roman.

Sunt principii fundamentale ale dreptului roman si si au aplicatiune n ntreaga legislatie a Romaniei: principiul democratiei, principiul egalitatii n fata legii, principiul legalitatii si principiul separatiei puterilor n stat. Principiile generale ale dreptului civil sunt idei directoare, de baza, aplicabile tuturor institutiilor dreptului civil. Cele mai importante sunt: principiul proprietatii, principiul egalitatii n fata legii civile, principiul mbinarii intereselor personale cu cele generale, principiul ocrotirii drepturilor subiective civile i principiul bunei credine. Aceste principii le gasim formulate n legea civila lato sensu. 6. Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept vizeaza mai multe criterii. Acestea, n general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sanctiunilor si principiile dreptului civil. Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din doua mari categorii: raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale; nu nsa toate aceste raporturi fac parte din obiectul dreptului civil. Metoda de reglementare. Specifica dreptului civil este metoda egalitatii juridice a partilor dintr-un raport juridic civil Alt criteriu care ajuta la delimitarea ramurilor de drept este acela al caracterului normelor: norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil sunt specifice normele dispozitive (permisive, supletive sau interpretative). Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii. Pentru dreptul civil sanctiunea specifica este restabilirea dreptului subiectiv civil ncalcat care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin ncetarea actiunii de vatamare a dreptului personal nepatrimonial. 7. Norme imperative si norme dispozitive Principala clasificare care are n vedere caracterul normelor, distinge ntre normele dispozitive si normele imperative. Normele dispozitive (interpretative sau declarative) nlesnesc libertatea partilor fie suplinindu-le vointa neexprimata, fie ntregindu-le vointa, fie protejandu-le drepturile sau interesele n privinta carora are a decide nsusi titularul dreptului. Normele permisive nici nu impun si nici nu interzic savarsirea unei actiuni, lasand la aprecierea partilor sa aleaga conduita pe care voiesc a o urma din mai multe variante posibile indicate de lege (de exemplu, art. 1296 C.civ.). Normele supletive sunt acele reglementari legale care n anumite situatii permit ca persoanele singure sa-si aleaga conduita de urmat si numai n situatia n care nu si-au ales singure aceasta conduita, se vor aplica prevederile normei (art. 1305 C.civ). Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ, stabilesc o conduita univoca si strict determinata de la care subiectul raportului de drept civil nu se poate abate decat asumandu-si riscul sanctiunii prevazute de lege. 8. Izvoarele dreptului civil Notiune. Definire. Clasificare. n general, prin izvor de drept civil ntelegem forma specifica de exprimare a normelor de drept civil. Izvoarele formale ale dreptului civil pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Astfel: 1. Dupa criteriul ierarhiei organului de stat care emite norma distingem:

a) Legile (n sens restrans) adica actele normative adoptate de organul legiuitor al statului (Parlamentul). La randul lor legile pot fi clasificate n trei categorii: legi constitutionale, legi organice, legi ordinare. 2. Alte izvoare ale dreptului civil. Morala nu constituie un izvor de drept distinct ci unul derivat n masura n care ea este ncorporata n lege. Obiceiul sau cutuma (obiceiul pamantului, datina juridica etc.) este o regula de conduita statornicita de-a lungul vremii n practica vietii sociale si care tinde uneori a deveni regula de drept. 3. Sunt considerate izvoare indirecte ale dreptului civil jurisprudenta (practica judiciara) si doctrina (stiinta dreptului). 9. Aplicarea legii civile n timp, n spatiu si asupra persoanelor n timp legile au o viata a lor delimitata ntre momentul intrarii lor n vigoare si momentul iesirii lor din vigoare, iar situatiile juridice se nscriu n timp prin data constituirii si data stingerii lor. n spatiu legile civile au aplicabilitate pe un anumit teritoriu, apartinand unui stat (sau numai pe o parte a acelui teritoriu, daca e vorba de legile locale) si nu au nici o eficienta pe teritoriul altui stat care are propriile sale legi; situatiile juridice se ncadreaza, de regula, n limitele teritoriului unui stat dar uneori ele pot cuprinde si elemente de extraneitate, desfasurandu-se, succesiv sau simultan, pe teritoriul a doua sau mai multe state. Principiul fundamental care guverneaza aplicarea legii civile asupra persoanelor este acela al egalitatii subiectilor de drept civil n fata legii civile, dublat de acela al generalitatii aplicarii legii civile la toate raporturile de drept civil. 10. Interpretarea legii civile Interpretarea legii este o operatie logico-juridica rationala, de lamurire si explicare a continutului si sensului normei, n sensul unei juste aplicari. 10.1. Interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala A. Interpretare oficiala, realizata de un organ de stat ndreptatit sa faca aceasta interpretare; sunt interpretari oficiale, dupa caz:a) Interpretarea autentica; b) Interpretarea legala; c) Interpretarea judiciara. 10.2. Interpretarea este literala, extensiva sau restrictiva in functie de rezultatul la care se ajunge. 10.3. Metodele de interpretare : a) Interpretarea gramaticala ;b) Interpretarea logica este aceea care se face dupa anumite reguli rationale numite argumente. Cele mai frecvent utilizate sunt: argumentul a pari (sau de analogie), argumentul a fortiori, argumentul per a contrario, argumentul reductio ad absurdum si argumentul ab eodem ;c) Interpretarea sistematica ; d) Interpretarea istorica (numita uneori evolutiv; f) Interpretarea structuralista. Capitolul II
Raportul juridic civil

1. Notiune. Caracter. Structura Notiunea de raport juridic civil. Sunt raporturi juridice acele raporturi sociale care sunt reglementate de lege (de norme juridice). Raporturile personale (nepatrimoniale) si raporturile patrimoniale reglementate de norme de drept civil sunt raporturi juridice civile. Asa sunt, de pilda, raporturile de proprietate, cele de obligatii, cele de succesiune, rudenie etc. Caracterele juridice ale raporturilor juridice civile sunt urmatoarele:

a) Raportul juridic civil este un raport social ; b) Raportul juridic civil are un caracter volitional ; c) Raportul juridic civil se caracterizeaza esentialmente prin pozitia juridica de egalitate a partilor (subiectilor). Structura raportului juridic civil cuprinde, ntr-o stransa unitate, trei elemente distincte: a) Subiectii sau partile raportului juridic, adica persoanele (fizice sau juridice) ntre care se leaga raportul juridic; b) Continutul raportului juridic, adica drepturile si obligatiile care leaga cele doua parti ale raportului juridic; c) Obiectul raportului juridic, adica nsasi prestatia (actiunea sau inactiunea) pe care o parte a raportului juridic este ndreptatita sa o pretinda celeilalte si pe care aceasta din urma parte este obligata sa o savarseasca (sau sa se abtina de la savarsirea ei). 2. Subiectii raportului juridic civil 2.1. Notiune. Prin subiect al raportului juridic civil se ntelege calitatea de a fi titular al drepturilor si obligatiilor ce alcatuiesc continutul raportului juridic. Sunt deci subiecti, persoanele fizice sau persoanele juridice ntre care se leaga un raport juridic si care au unul fata de celalalt fie drepturi subiective, fie obligatii civile corelative acestor drepturi. 2.5. Capacitatea civila de folosinta este aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii civile, adica aptitudinea de a fi subiect de drept civil, de a intra ca atare n raporturi juridice civile. Capacitatea civila de folosinta este recunoscuta de lege tuturor persoanelor fizice, fara nici o discriminare (art. 4, Decretul nr. 31/1954); Capacitatea civila de folosinta a persoanelor fizice ncepe odata cu nasterea persoanei si nceteaza odata cu moartea sa. 2.6. Capacitatea civila de exercitiu este aptitudinea persoanelor de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii. Daca toate persoanele fizice au capacitatea de folosinta recunoscuta de lege pe simplul considerent ca ele exista ca fiinte umane, apoi nu toate persoanele fizice au capacitatea de exercitiu ci numai acelea care au o vointa constienta, care au discernamantul faptelor lor, deoarece numai acestea si pot da seama de consecintele actelor lor producatoare de efecte juridice. Pana la varsta de 14 ani minorii sunt complet lipsiti de capacitate de exercitiu. Minorii care au mplinit varsta de 14 ani dobandesc, potrivit legii, o capacitate civila de exercitiu restransa. De regula, capacitatea de exercitiu dobandita la varsta majoratului dureaza toata viata ncetand - odata cu capacitatea de folosinta - la moartea persoanei. 3. Continutul raportului juridic civil 3.1. Notiunea de drept subiectiv civil. Dreptul obiectiv recunoaste indivizilor largi prerogative de actiune sub forma unor drepturi individuale, adica drepturi subiective. 3.3. Notiunea de continut al raportului juridic civil. Continutul raportului juridic civil este alcatuit din drepturile si obligatiile partilor (subiectilor) adica din drepturile subiectului activ si din obligatiile subiectului pasiv ntre care se stabileste raportul juridic; nota bene, elementele continutului raportului juridic civil sunt: dreptul subiectiv si obligatia civila. 3.4. Definitia si caracterele juridice ale dreptului subiectiv. Prin drept (civil) subiectiv ntelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de a desfasura

o anumita conduita, garantata de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o anumita comportare corespunzatoare care poate fi impusa la nevoie prin forta de constrangere a statului. Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adica legatura de drept prin care debitorul se gaseste obligat fata de creditor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub constragere statala ; obligatia este aspectul negativ al raportului obligational. Drepturile civile subiective prezinta urmatoarele caractere specifice: a) presupune ntotdeauna existenta unei obligatii corelative ; b) confer titularului su posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv s-si ndeplineasc obligatia corelativ ; c) confer titularului su posibilitatea de a desfsura o anumit conduit ; d) ia fiint ca atare din momentul nasterii raportului juridic. 3.5. Clasificarea drepturilor civile subiective. Drepturi absolute si drepturi relative. a) Drepturile absolute sunt acelea carora le corespunde obligatia generala a tuturor persoanelor de a se abtine de a le ncalca. Sunt drepturi absolute: 1. Drepturile personale extrapatrimoniale (dreptul la nume, la onoare etc; drepturile rezultand din raporturile conjugale si din raporturile de familie; drepturile nepatrimoniale de autor, de inventator si cele conexe lor etc.) 2. Drepturile reale principale si cele derivate din dreptul de proprietate privata. b) Drepturile relative sunt cele carora le corespunde obligatia uneia sau mai multor persoane, determinate din chiar momentul stabilirii raportului juridic, de a da, de a face, sau de a nu face ceva. Sunt drepturi relative toate drepturile de creanta, adica cele care rezulta din acte juridice sau din fapte juridice n temeiul carora una sau mai multe persoane determinate, n calitate de creditor, are dreptul de a pretinde si obtine de la una sau mai multe persoane determinate, n calitate de debitor, ndeplinirea obligatiei corelative de a da, a face sau de a nu face ceva. Drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale dupa cum ele au sau nu au un continut economic, evaluabil n bani. 3.6. Clasificarea obligatiilor civile corelative drepturilor subiective Obligatia civila poate fi definita ca fiind ndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita, pretinsa de subiectul activ corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care consta n a da, a face sau a nu face ceva si care la nevoie poate fi impusa prin forta coercitiva a statului. Obligatiile civile pot fi clasificate n functie de diferite criterii. Astfel: a) n functie de obiectul lor, obligatiile se pot mparti n: - obligatii de a da, a face sau a nu face ceva ; - obligatii pozitive (dare si facere) si obligatii negative (non facere); b) n functie de puterea sanctiunii lor, obligatiile se mpart n obligatii civile (perfecte) si obligatii naturale (imperfecte). c) n functie de opozabilitatea lor, obligatiile pot fi obisnuite (opozabile numai debitorului), opozabile si tertelor persoane (scriptae in rem) sau obligatii reale (propter rem). 3.8. Exercitarea drepturilor civile subiective. Abuzul de drept.

Abuzul de drept n dreptul civil nsemna exercitarea unui drept civil subiectiv dincolo de limitele sale firesti, adica exercitarea lui n alt scop decat acela n vederea caruia dreptul respectiv este recunoscut de lege.

Adesea abuzul de drept este o sursa de raspundere civila. Sanctiunea abuzului de drept consta n refuzul organului jurisdictional de a protegui dreptul folosit abuziv iar atunci cand el se concretizeaza ntr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, va fi antrenata raspunderea civila. 3.9. Apararea drepturilor civile prin mijloace juridice. Principalul mijloc juridic de drept civil pentru apararea drepturilor subiective este posibilitatea acordata de lege titularilor de drepturi de a cere, prin actiune n justitie, interventia fortei de constrangere a statului pentru a obtine respectarea sau restabilirea dreptului mpotriva oricarei persoane care l-ar nesocoti sau ncalca si pentru a impune prin constrangere juridica executarea silita a hotararii judecatoresti astfel pronuntate. 4. Obiectul raportului juridic civil Notiunea de obiect al raportului juridic. Prin obiect al raportului juridic ntelegem actiunea sau abtinerea la care este ndreptatit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv al raportului juridic adica conduita sau comportamentul subiectilor raportului. 5. Bunurile 5.1. Notiunile de "lucru" si "bun". Pentru ca un lucru sa devina bun n sens juridic este necesar ca acesta sa fie util omului, sa aiba o valoare economica si sa fie susceptibil de apropriere, sub forma unor drepturi ce intra n compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al unei persoane juridice. 5.2. Clasificarea bunurilor. 1. Bunuri imobile (nemiscatoare) si bunuri mobile (miscatoare). Aceasta este clasificarea prevazuta n mod expres n Codul civil care n art. 461 statueaza ca "toate bunurile sunt imobile sau mobile". 2. Bunuri scoase din circuitul civil si bunuri aflate n circuitul civil. Aceasta diviziune a bunurilor are la baza criteriul posibilitatii ncheierii de acte juridice civile cu privire la unele bunuri. 3. Bunuri determinate prin caractere individuale (res certa) si bunuri determinate prin caractere generice (res genera). 4. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile. Bunurile se clasifica n consumptibile si neconsumptibile dupa cum ntrebuintarea lor obisnuita implica sau nu consumarea lor materiala sau juridica (nstrainarea) de la prima utilizare. 5. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile. Aceasta clasificare are n vedere numai bunurile mobile nu si pe cele imobile. Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi nlocuite unele cu altele n executarea unei obligatii (res quarum una alterius vice fungitur). 6. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile. Bunurile divizibile sunt acele bunuri susceptibile de mpartire, fara ca prin aceasta operatie sa li se schimbe destinatia. Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu pot fi mpartite fara a li se schimba destinatia.

7. Bunuri principale si bunuri accesorii. Sunt situatii cand un bun, fara a-si pierde o existenta distincta, ajunge ntr-o dependenta fata de altul; n alte cuvinte, unul apare ca principal iar celalalt ca accesoriu (auxiliar) celui dintai. 8. Bunuri simple si bunuri compuse. Bunurile simple sunt acele bunuri care formeaza o unitate indivizibila si care sunt supuse n mod natural unui regim juridic omogen (de exemplu, aurul, un teren gol, o perla etc.). 9. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere. Bunurile frugifere, n opozitie cu bunurile nefrugifere, sunt acele bunuri susceptibile de a produce fructe fara consumarea substantei lor. Textul art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale si civile. 10. Bunuri corporale si bunuri incorporale. Aceasta distinctie este opera doctrinei. Bunurile corporale sunt acele bunuri care au o existenta materiala fiind percepute prin simturile omului; prin contrast, bunurile incorporale sunt acele bunuri care nu au o existenta materiala (corp, substanta), carora le lipseste materia tangibila, cum ar fi drepturile. 11. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile. Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot fi urmarite n cadrul executarii silite a debitorului. 12. Bunuri din domeniul public si bunuri din domeniul privat. Aceast clasificare se refer exclusiv la bunurile care aparin statului i unitilor administrativteritoriale. 13. Bunuri de capitalizare si bunuri de consumatie. Sunt bunuri de capitalizare acelea care formeaza baza cea mai consistenta a averii private. Sunt bunuri de consumatie bunurile de confort sau de uz curent. 6. Faptele juridice. Izvoarele raportului juridic civil concret Faptele juridice sunt acele mprejurari care, potrivit legii, atrag dupa sine anumite consecinte juridice. Dupa caracterul volitional, faptele juridice si o data cu ele izvoarele raportului juridic civil se clasifica n actiuni umane si evenimente. a) Actiunile umane la randul lor se mpart n doua categorii si anume: - actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice si actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice dar care efecte se produc totusi, n puterea legii; b) Evenimentele (adica faptele naturale) sunt acele fapte juridice care se produc independent de vointa omului si de care norma de drept civil leaga anumite efecte juridice (consecinte juridice).
Capitolul III Actul juridic civil

1. Notiune si clasificare Vom defini actul juridic civil ca fiind acea manifestare de vointa destinata sa produca anumite efecte juridice (sa creeze, sa modifice sau sa stinga un raport juridic civil) n limitele si conditiile dreptului obiectiv. Clasificarea actelor juridice : 1. Acte juridice unilaterale (testamentul), bilaterale (contractul) si multilaterale 2. Acte juridice cu titlu oneros (vanzarea-cumpararea) si acte juridice cu titlu gratuit (donatia).

3. Acte juridice comutative si acte juridice aleatorii. Numai actele juridice cu titlu oneros pot fi subclasificate astfel. 5. Acte juridice ntre vii si acte pentru cauza de moarte. 6. Acte constitutive, translative sau declarative. 7. Acte de conservare, de administrare si de dispozitie. 8. Acte consensuale, acte solemne si acte reale. 9. Acte juridice subiective si acte juridice conditie. 10. Acte juridice principale si acte juridice accesorii. 11. Acte cauzale si acte abstracte. 2. Conditii pentru valabilitatea actului juridic 2.1. Terminologie. Codul nostru civil nu se refera la actul juridic civil n general ci la prototipul sau - contractul civil - stabilind n art. 948 regula potrivit careia "conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: 1.capacitatea de a contracta; 2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga; 3. un obiect determinat; 4. o cauza licita". 2.2. Clasificarea conditiilor.

A) Dupa criteriul aspectului la care se refera conditiile de validitate ale actului juridic civil, pot fi: a) Conditii de fond ; b) Conditii de forma ; c) Conditii de publicitate. B) Dupa importanta lor pentru existenta actului, conditiile sau elementele structurale ale actelor juridice civile pot fi: Conditii esentiale ; b) Conditii neesentiale (ntamplatoare) C) Dupa criteriul izvorului lor formal, conditiile de validitate pot fi: a) Conditii legale ; b) Conditii conventionale sau voluntare D) Dupa criteriul legaturii lor cu actul la care se refera, conditiile de validitate pot fi: a) Conditii intrinseci ; b) Conditii extrinseci . E) Dupa criteriul efectelor pe care lipsa lor le produce, conditiile pot fi: Conditii de validitate ; b) Conditii de eficacitate.

2.3. Capacitatea. - Prin capacitate civila ntelegem aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a fi subiect de drept, adica de a sta n raporturi juridice civile si de a ncheia acte juridice civile spre a deveni astfel titular de drepturi si obligatii civile. Este suficient sa amintim ca, n principiu, toate persoanele au capacitate civila de exercitiu cu exceptia celor pe care legea le declara n mod expres ca fiind lipsite sau restranse n aceasta capacitate. Acest principiu este consacrat de textul art. 949 C. civ. potrivit caruia "poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege". Art. 950 C. civ. - indica si exceptiile de la acest principiu dispunand ca: "Incapabilii de a contracta sunt: 1. Minorii; 2. Interzisii; 4. n genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte" (textul pct. 3 care prevedea incapacitatea femeii maritate a fost abrogat n 1932). 2.4. Consimtamantul Definitia si conditiile consimtamantului. Consimtamantul este manifestarea de vointa a subiectului de drept de a fi legat prin actul juridic la care consimte (o manifestare unilaterala de vointa). Pentru a dobandi valoare juridica, deci pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii: - sa emane de la o persoana cu discernamant; - sa fie exteriorizat;

- sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; - sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant. 2.5. Viciile de consimtamant A. Eroarea. Eroarea poate fi definita ca fiind falsa reprezentare a realitatii n constiinta persoanei care delibereaza si adopta hotararea de a ncheia actul juridic. Potrivit criteriului consecintelor pe care le produce, eroarea se clasifica n: eroare obstacol, eroare viciu de consimtamant si eroare indiferenta. 1) Eroarea obstacol . Sunt considerate erori obstacol: - eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio), ; - eroare asupra identitatii obiectului actului juridic (error in corpore sau error in objecto). 2. Eroarea viciu de consimtamant sau eroarea grav (numita n doctrina franceza eroare-nulitate) este eroarea care poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic (error in substantia sau error in materia) sau asupra identitatii ori calitatilor persoanei cocontractante (error in personam). a) Eroarea asupra substantei obiectului actului juridic. Exemplu: exista eroare asupra substantei cand o persoana dorind sa cumpere un tablou autentic, cumpara din eroare o copie; sau cand cumpara un obiect fiindca l crede din aur iar n realitate obiectul este de alama; este evident ca persoana n-ar fi cumparat copia sau obiectul de alama, daca ar fi cunoscut adevaratele calitati ale obiectelor cumparate. b) Eroarea asupra persoanei . Exemplu: cand o persoan dorind s comande un tablou unui pictor consacrat, se adreseaz din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de voint, deoarece acea persoan n-ar fi comandat tabloul dac cunostea identitatea aceluia cruia i s-a adresat. Tot astfel, disimularea confesiunii religioase cu ocazia ncheierii cstoriei poate fi analizat ca o cauz care antreneaz o eroare asupra calittilor esentiale ale persoanei. 3. Eroarea indiferenta (inexpresiva sau usoara) este eroarea care nu are nici o influenta asupra validitatii actului juridic deoarece poarta asupra unor mprejurari mai putin importante ale actului juridic. Sanctiunea erorii : eroarea obstacol (indiferent ca este error in negotiam sau error in corpore) antreneaza nulitatea absoluta. Pentru eroarea viciu de consimtamant sanctiunea este nulitatea relativa iar eroarea indiferenta - asa cum am aratat - nu desfiinteaza actul juridic ncheiat. Dupa criteriul naturii realitatii asupra careia poarta eroarea, se disting: a) Eroarea de fapt (error facti) care consta n falsa reprezentare a unei situatii de fapt cu privire la ncheierea actului juridic. b) Eroarea de drept (error iuris) care consta n falsa reprezentare a existentei ori continutului unei norme de drept. B. Dolul (viclenia). Prin dol se ntelege inducerea n eroare a unei persoane prin mijloace viclene n scopul ncheierii unui act juridic. Structura dolului se compune din doua elemente: a) un element intentional (subiectiv) ; b) un element material (obiectiv). Pentru a constitui viciu de consimtamant, dolul trebuie sa ndeplineasca doua conditii cumulative: a) sa fie determinant pentru manifestarea de vointa; b) sa provina de la cealalta parte sau mai exact spus, de la una din partile contractante. C. Violenta. Consimtamantul la ncheierea unui act juridic este viciat prin violenta atunci cand persoana n cauza este amenintata cu un rau n asa fel

10

ncat i se insufla o temere de natura a o face sa ncheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi ncheiat. Si violenta are o structura complexa incluzand doua elemente distincte:- un element exterior constand ntr-o amenintare cu un rau ; - un element psihologic constand din starea de teama insuflata persoanei. Doctrina si practica disting ntre: 1. Violenta fizica (vis), atunci cand amenintarea cu un rau priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei. 2. Violenta morala (metus) atunci cand amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei. D. Leziunea. Leziunea a fost definita ca reprezentand paguba materiala pe care o sufera una din partile unui contract oneros si comutativ din cauza disproportiei vadite de valoare dintre cele doua prestatii reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai simplu spus, ea reprezinta un dezechilibru economic al contractului. Din punct de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restransa pentru ca, potrivit art. 1165 C. civ., "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea n resciziune". 2.6. Obiectul actului juridic civil. Notiune. Potrivit art. 962 C. civ. (care se refera expres numai la conventii dar se aplica oricaror acte juridice), "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga". Rezulta de aici ca prin "obiect al actului juridic" trebuie sa ntelegem prestatia (adica actiunea sau inactiunea) pe care subiectul activ o poate pretinde iar subiectul pasiv este obigat sa o savarseasca n temeiul angajamentului luat prin ncheierea actului juridic. Conditiile obiectului actului juridic. n lumina dispozitiilor legale aceste cerinte sunt: a) Obiectul trebuie sa existe. b) Obiectul (lucrul la care se refera prestatia) trebuie sa fie n circuitul civil c) Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil. d) Obiectul actului juridic trebuie sa fie posibil caci "nimeni nu se poate obliga la imposibil" (ad impossibilium nulla est obligatio).
e) Obiectul actului juridic trebuie sa fie licit.

f) Obiectul actului juridic trebuie sa constea ntr-un fapt personal al celui ce se obliga. g) La actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale, se mai cere o conditie cu privire la obiectul obligatiei de a da: cel ce se obliga a da trebuie sa fie titularul dreptului respectiv. 2.7. Cauza actului juridic civil. Notiunea de cauza a actului juridic. Prin "cauza", n sensul textelor citate, se ntelege scopul concret n vederea caruia se ncheie un act juridic. Cauza cuprinde n dreptul nostru doua elemente distincte: a) un element abstract, obiectiv si invariabil n aceeasi categorie de acte juridice ; b) un element concret, subiectiv si variabil de la caz la caz. Conditiile de valabilitate ale cauzei actului juridic. a) Cauza trebuie sa existe b) Cauza trebuie sa fie reala, adica sa nu fie falsa.

11

c) Cauza trebuie sa fie licita i moral (art 968 C.civ.) 2.8. Forma actului juridic civil. n sens restrans, prin "forma" actului juridic civil ntelegem modul n care se exteriorizeaza vointa interna a partii (partilor) actului juridic. Problema formei actului juridic civil este dominata de principiul consensualismului potrivit caruia un act juridic civil este valabil ncheiat prin simpla manifestare de vointa a partilor, indiferent de forma n care ea se exteriorizeaza (solo consensu). A. Forma ceruta "ad validitatem". Legiuitorul a prevazut pentru unele acte juridice civile, necesitatea ncheierii lor ntr-o anumita forma solemna ceruta ca conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem) (exemplu: contractul de donatie art. 813 C.civ.). B. Forma ceruta "ad probationem". Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea sau vointa partilor poate sa impuna ncheierea actului juridic ntr-o anumita forma (scrisa) necesara nu pentru validitatea actului juridic ca atare (ca negotium) ci doar pentru dovedirea existentei si continutului acestuia (ad probationem). (deoarece manifestarea de vointa trebuie sa mbrace forma scrisa). C. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti. Aceasta forma nseamna acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la ncheierea lui, n scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor. 3. Modalitatile actului juridic 3.1. Notiune. Prin modalitati ale actului juridic civil ntelegem anumite elemente sau mprejurari viitoare care nfluenteaza existenta sau executarea drepturilor si obligatiilor ce rezulta din actul juridic. Aceste elemente sau mprejurari - ulterioare momentului ncheierii actului - pot consta fie n scurgerea timpului (n cazul modalitatii numita termen), fie ntr-un eveniment natural sau ntr-o actiune omeneasca (n cazul modalitatii numita conditie si a celei numita sarcina). 3.2. Termenul. Notiune. Termenul (ca modalitate a actului juridic) este un eveniment viitor si sigur ca realizare de care depinde fie nceperea, fie stingerea efectelor actului juridic. Clasificarea termenelor. Termenele pot fi clasificate n functie de mai multe criterii: - a. Termenul cert ; b. Termenul incert (de pilda, data mortii ntretinutului n contractul de vanzare cu clauza de ntretinere sau o nchiriere a unei locuinte pana la moartea locatarului). - a. Termen voluntar (sau conventional) ; b. Termen legal, stabilit de legiuitor; c. Termenul judiciar, stabilit de catre judecator. - a. Termen expres ; b. Termen implicit (tacit) . - a. Termenul suspensiv ; b. Termenul extinctiv. Efectele termenului. Ceea ce este caracteristic acestei modalitati a actului juridic din punct de vedere al efectelor sale, este faptul ca termenul nu afecteaza existenta ci numai executarea actului juridic, adica a drepturilor si obligatiilor izvorate din act.

12

Renuntarea la termen si decaderea din beneficiul termenului. Partea n favoarea careia s-a stabilit un termen suspensiv poate sa renunte la acest termen; n acest caz, obligatia devine de ndata exigibila ca o obligatie pura si simpla. 3.3. Conditia. Definitie. Conditia este un eveniment viitor si nesigur n ce priveste realizarea sa, de care depinde nsasi existenta actului juridic (adica nasterea ori desfiintarea sa). Termenul se traduce prin cand, condiia prin dac. Clasificarea conditiilor. Dupa criteriul efectelor pe care le produce distingem: a. Conditie suspensiva, b. Conditia rezolutorie. Dupa criteriul naturii evenimentului viitor n care consta conditia distingem: a. Conditie cazuala, b. Conditia mixta, c. Conditia potestativa. Dupa modul n care este formulata distingem conditia pozitiva si conditia negativa constand n nendeplinirea unui eveniment. Aceasta clasificare este mai putin importanta . Efectele conditie sunt diferite dupa cum este vorba despre conditie suspensiva sau rezolutorie. Regula de baza n materia efectelor conditiei este aceea potrivit careia toate efectele conditiei se produc retroactiv, din chiar momentul ncheierii actului juridic, si nu numai din momentul ndeplinirii conditiei. 3.5. Sarcina. Notiune. Sarcina este o obligatie (de a da, a face sau a nu face ceva) impusa de catre dispunator gratificatului n actele juridice cu titlu gratuit (donatii sau legate testamentare). Spre deosebire de termen si conditie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina poate afecta numai liberalitatile. Efectele sarcinii. Daca gratificatul ndeplineste sarcina actul juridic gratuit se consolideaza ca si cand ar fi fost un act pur si simplu. Daca nsa gratificatul nu executa sarcina, dispunatorul sau mostenitorii sai au dreptul sa ceara revocarea donatiei sau a legatului. Revocarea va produce efecte retroactive ntocmai ca si rezolutiunea unui contract oneros. 4. Efectele actului juridic civil Exista trei mari principii care guverneaza efectele actului juridic civil si anume: principiul fortei obligatorii a actului juridic, principiul irevocabilitatii actului juridic si principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. 4.1. Principiul fortei obligatorii a actului juridic. Continutul principiului fortei obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda) este stabilit prin dispozitia art. 969 alin. 1 C. civ. potrivit caruia "Conventiile legal facute au putere de lege ntre partile contractante". 4.2. Principiul irevocabilitatii actului juridic. Acest principiu este consacrat de alin. 2 al art. 969 C. civ. care, referindu-se la conventii - dispune ca "ele se pot revoca numai prin consimtamant mutual sau din cauze autorizate de lege", de unde rezulta per a contrario ca actul juridic nu poate fi revocat prin vointa unilaterala a uneia din partile care l-a ncheiat. 4.3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil. Acest principiu este consacrat de textul art. 973 C. civ. astfel: "Conventiile nu au efect decat ntre partile contractante". Regula este cunoscuta si dreptului roman fiind exprimata n adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest.

13

Exceptiile de la principiul relativitatii actului juridic civil sunt : a. Stipulatia pentru altul ; b. Actiunile directe, c. Contractul colectiv de munca "Exceptiile aparente" la principiul relativitatii sunt : a. Avanzii-cauza ; b. Promisiunea pentru altul ; c. Simulatia ; d. Reprezentarea. 5. Nulitatea actului juridic civil 5.1. Definire. Nulitatea este sanctiunea de drept civil care desfiinteaza actul juridic atunci cand a fost ncheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege. Nulitatea este principala si cea mai vasta specie a ineficacitatii actului juridic civil. 5.2. Functiile nulitatii. Ca sanctiune juridica civila, nulitatea ndeplineste o functie preventiva; de asemenea o functie represiva sanctionand ncalcarea savarsita; si o functie reparatorie prin care se asigura restabilirea ordinii de drept ncalcate. 5.3. Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil. a. Rezolutiunea este sanctiunea civila care consta n desfiintarea cu efect retroactiv (ex tunc) a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, la cererea uneia din parti ca urmare a neexecutarii obligatiei celeilalte parti din cauze imputabile acesteia Rezolutiunea se deosebeste de nulitate prin: - domeniul de aplicare; - cauzele care o determina; - modul de aplicare; raspunderea pentru daunele pricinuite prin desfiintarea actului. b. Rezilierea este sanctiunea civila care consta n desfiintarea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva n timp ca urmare a neexecutarii obligatiei uneia din parti din cauze imputabile acesteia. c. Inopozabilitatea (n sens restrans) este sanctiunea civila care face ca un act juridic sau situatia juridica creata prin acest act sa nu produca efecte si sa nu se impuna respectului tertelor persoane, ca urmare a nerespectarii de catre parti a formelor de publicitate cerute de lege pentru ca actul sa fie opozabil tertilor. d. Revocarea, prin prisma analizata, este acea sanctiune civila care consta n nlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului ori neexecutarii culpabile a sarcinii. e. Caducitatea este acea cauza de ineficacitate care consta n lipsirea de efecte a unui act juridic datorita unui eveniment independent de vointa sau de culpa partilor si care survine ulterior ncheierii valabile a actului. n mod obiectiv, producerea efectelor actului nu poate avea loc. f. Reductiunea succesorala este sanctiunea civila care consta n reducerea liberalitatilor excesive, cu efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii, a legatelor si a donatiilor facute de defunct, la cererea mostenitorilor rezervatari, n masura necesara rentregirii rezervei lor succesorale. g. Inexistenta. Din cele expuse rezulta ca inexistenta este sanctiunea care declara invaliditatea unui act juridic civil care s-a ndeplinit cu neobservarea conditiilor esentiale prevazute de lege pentru existenta sa; actul inexistent nefiind o realitate juridica, este un act aparent.

14

5.4. Cauzele nulitatii sunt acele mprejurari care nvedereaza lipsa unui element structural al actului juridic sau ncalcarea unei conditii legale de validitate a actului. Cauzele de nulitate absoluta : - nesocotirea regulilor privind capacitatea n unele ipoteze ; - lipsa consimtamantului n cazul erorii obstacol nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; - nevalabilitatea cauzei actului juridic ; - nerespectarea formei cerute ad validitatem; - lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative; - ncalcarea ordinii publice; - fraudarea legii; - ncalcarea dreptului de preemtiune al statului (de pilda, art. 52 din Codul silvic, Legea nr. 26/1996). Cauzele de nulitate relativa: - -lipsa discernamantului n momentul ncheierii actului juridic civil; - viciile de consimtamant: eroarea (mai putin eroarea obstacol), dolul, violenta si leziunea; - nerespectarea dreptului de preemtiune (de pilda, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor). 5.5. Clasificarea nulitatilor. Cea mai importanta clasificare a nulitatilor se face n functie de natura interesului ocrotit prin norma ncalcata si numai derivat de regimul juridic care li se aplica; ea distinge nulitatile absolute de cele relative. Astfel, n principiu, nulitatea absoluta intervine n cazul n care la ncheierea actului s-au ncalcat norme juridice imperative (de ordine publica) care au ca scop ocrotirea unor interese generale pe cand nulitatea relativa intervine n cazurile n care la ncheierea actului s-au ncalcat dispozitii legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale (de interes privat). Regimul juridic al nulitatii absolute difera de regimul juridic al nulitatii relative sub trei aspecte: a. Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata si chiar din oficiu de catre instanta de judecata, pe cand nulitatea relativa, poate fi invocata, de regula, numai de catre persoana ocrotita prin dispozitia legala ncalcata la ncheierea actului ; b. Nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune (actiunea n constatarea nulitatii absolute fiind imprescriptibila), pe cand nulitatea relativa nu poate fi invocata decat n limita termenului legal de prescriptie, actiunea n anulare fiind prescriptibila n termenul general de prescriptie de 3 ani daca legea nu prevede un termen mai scurt c. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului, pe cand nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmarea actului de catre cel ndreptatit a cere anularea lui. 5.6. Efectele nulitatii actului juridic. Consideratii generale. n esenta, efectul nulitatii consta n desfiintarea actului juridic si a raportului juridic creat prin act. Cele trei principii ale efectelor nulitatii sunt: principiul retroactivitatii, principiul repunerii n situatia anterioara si principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, adica desfiintarea actelor subsecvente ca urmare a anularii actului initial. 5.7. Mentinerea efectelor actului lovit de nulitate n temeiul unor principii de drept. Neaplicarea n unele situatii a consecintelor firesti ale

15

nulitatii actului juridic se explica si se ntemeiaza pe aplicarea altor principii de drept care impun aceasta solutie. Astfel: a. Principiul conversiunii actului juridic nul ntr-un alt act juridic ale carui conditii de validitate sunt n ntregime ndeplinite. b. Principiul raspunderii civile delictuale consacrat de art. 998 C. civ. c. Principiul validitatii aparentei n drept exprimat de adagiul latin error communis facit jus, poate justifica si el uneori mentinerea efectelor juridice produse de un act lovit de nulitate.
Capitolul IV Proba dreptului subiectiv civil

1. Obiectul si sarcina probei n general prin probe sau dovezi vom ntelege acele mijloace de convingere cu ajutorul carora se stabileste existenta sau inexistenta unui fapt juridic sau unui act juridic din care izvorasc drepturi sau obligatii. Obiectul probei l constituie actele sau faptele juridice generatoare de drepturi si obligatii. Altfel spus obiectul probei este constituit din toate faptele, toate evenimentele care au relevanta juridica. Sarcina probei, adica obligatia de a dovedi existenta actului sau faptului juridic generator de drepturi si obligatii, revine, n primul rand, reclamantului sau, altfel spus, celui care invoca dreptul sau obligatia respectiva (art. 1169 C.civ.) ; asadar, actori incumbit probatio (sarcina probei incumba reclamantului). Sarcina probei se inverseaza nsa n cazul prezumtiilor legale. Conditiile generale de admisibilitate a probelor : a. sa nu fie oprita de lege; b. sa fie verosimila ; c. sa fie utila ; d. sa fie pertinenta ; f. sa fie concludenta ; 2. Mijloacele de proba 2.1. Consideratii generale. Potrivit art. 1170 C. civ. "dovada se poate face prin nscrisuri, prin martori, prin prezumtii si prin marturisirea uneia din parti...". La aceste mijloace de proba Codul de procedura civila mai adauga si reglementeaza expertiza (art. 201-214) si cercetarea la fata locului (art. 215-217). 2.2. nscrisurile. Notiune. nscrisurile sunt declaratii sau consemnari ale partilor, facute n forma scrisa, cu privire la acte sau fapte din care izvorasc raporturile juridice dintre ele. Cele mai importante sunt : nscrisul autentic si nscrisul sub semnatura privata. Alte nscrisuri : registrele comerciantilor, registrele si hartiile casnice, orice adnotatie "facuta de creditor n josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu de creanta", rabojurile, nscrisurile si celelalte imprimari asimilate lor care au aparut ulterior elaborarii Codului (nregistrari magnetice, fonice sau video, fotografii etc.). 2.3. Marturia (proba testimoniala). Notiune. Marturia este relatarea facuta oral n fata instantei de catre o terta persoana - alta decat partile - numita martor, cu privire la acte sau fapte ntamplate n trecut si aflate n legatura cu pretentiile partilor, despre care are cunostinta personala.: 2.4. Marturisirea (recunoasterea). Notiune. Marturisirea este declaratia unei persoane prin care aceasta recunoaste ca adevarat un fapt pe care adversarul

16

ei si ntemeiaza pretentiile sale n justitie, declaratie de natura a produce efecte juridice mpotriva autorului ei. 2.5. Prezumtiile. Notiune. Potrivit art. 1199 C. civ., "prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". Clasificarea prezumtiilor. Dupa cum rationamentul deductiv specific prezumtiilor este opera legiuitorului sau a judecatorului, prezumtiile pot fi legale sau simple (judecatoresti). Prezumtiile legale se subclasifica n functie de forta lor probanta n: - prezumtii relative - juris tantum ; - prezumtii absolute - juris et de jure.
Capitolul V Prescriptia extinctiva

1. Consideratii preliminare privind prescriptia extinctiva Notiune si definire. Putem defini prescriptia extinctiva ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la actiune n sens material ca urmare a neexercitarii lui n termenul prevazut de lege. Este reglementata de Decretul nr. 167/1958. Efectul prescriptiei extinctive este prevazut consta n stingerea dreptului la actiune pe care l are orice titular de drepturi subiective civile. Ceea ce se stinge prin prescriptia extinctiva este doar dreptul la actiune n sens material, adica dreptul reclamantului de a obtine admiterea actiunii si recunoasterea dreptului pretins prin ea, precum si obligarea paratului la executarea obligatiei corelative pe cale silita. Principiile prescriptiei extinctive. Potrivit Decretului nr. 167/1958 efectele prescriptiei extinctive sunt supuse urmatoarelor doua reguli: a) stingerea dreptului la actiune privind un drept principal stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii (art. 1 alin. 2); asadar se aplica regula accesorium sequitur principale; b) daca un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita (art. 12). Exemplu: dobanzi, chirii, arenzi, rente viagere etc. (Gh. Beleiu, op. cit., p. 243). 2. Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive Prin domeniu al prescriptiei extinctive vom ntelege totalitatea drepturilor subiective ale caror drepturi la actiune sunt sub incidena sau campul prescripiei extinctive. A. Domeniul prescripiei extinctive n materia drepturilor patrimoniale. Prescriptia extinctiva n domeniul drepturilor de creanta. n principiu, drepturile la aciune privind drepturile de crean sunt pescriptibile extinctiv. 2. Prescriptia extinctiva n domeniul drepturilor reale. Actiunile privitoare la drepturile reale principale nu intra sub incidenta Decretului nr. 167/1958 n timp ce actiunile relative la drepturile reale accesorii raman, n principiu, sub aceasta reglementare. Actiunea n revendicare imobiliara (proprietate privata) este imprescriptibila sub aspect extinctiv dar poate fi paralizata daca se invoca uzucapiunea (prescriptia achizitiva). Actiunea n revendicare mobiliara si imobiliara care urmareste valorificarea dreptului de proprietate publica este imprescriptibila n temeiul prevederilor art.

17

1844 C. civ. Actiunea prin care se urmareste iesirea din indiviziune si, deci, mpartirea succesiunii este imprescriptibila. Actiunea negatorie prin care proprietarul cere ncetarea exercitiului nelegitim asupra bunului sau, al unui drept de uz, uzufruct, abitatie, servitute sau superficie, este considerata imprescriptibila. B. Domeniul prescriptiei extinctive n materia drepturilor personal nepatrimoniale. Din interpretarea per a contrario a art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 se ajunge la concluzia ca dreptul la actiune pentru valorificarea unor drepturi personale nepatrimoniale nu este supus prescriptiei extinctive cu unele exceptii. 3. Termenele de prescriptie extinctiva Termenele de prescriptie sunt statuate, asa cum am aratat, prin lege, ceea ce nseamna ca partile nu pot sa stabileasca sau sa modifice aceste termene prin acte juridice civile. Termenul general de prescriptie atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, va fi cel prevazut n art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, adica termenul de 3 ani. Un alt termen general de prescriptie este cel de 30 de ani. Termenele speciale de prescriptie extinctiva sunt acele termene care deroga de la termenul general de prescriptie si sunt cuprinse fie n Decretul nr. 167/1958, fie n legi civile ulterioare acestui act normativ, fie n legi anterioare, daca sunt mai scurte decat termenele corespunzatoare prevazute de decretul sus mentionat. 4. nceputul cursului prescriptiei extinctive Regula generala privind nceputul cursului prescriptiei extinctive. Principiul consacrat atat de Codul civil (art. 1886) cat si de Decretul nr. 167/1958 (art. 7 alin. 1) este acela ca prescriptia extinctiva ncepe sa curga la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita. 5. Suspendarea cursului prescriptiei extinctive Notiune, justificare si efecte. Prin suspendare prescriptia nu curge cat timp dureaza mpiedicarea dar si reia cursul la ncetarea mpiedicarii iar la stabilirea momentului mplinirii termenului se tine seama si de termenul scurs nainte de ivirea mpiedicarii. Cauzele de suspendare a prescriptiei pot fi cauze generale, care actioneaza n raporturile dintre orice persoane, sau cauze speciale care se refera numai la raporturile dintre anumite persoane ; ele sunt reglementate de art. 13 din Decretul 167/1958. 6. ntreruperea prescriptiei extinctive Notiune si efecte. Cursul prescriptiei se ntrerupe cu efect retroactiv (stergand timpul deja scurs de la nasterea dreptului la actiune si pana la interventia cauzei de ntrerupere) atunci cand - fie ca titularul dreptului la actiune iese din pasivitatea sa si introduce actiunea sau cererea de executare - fie ca debitorul recunoaste pretentia creditorului, nlaturand astfel orice ndoiala cu privire la temeinicia pretentiei sau la caracterul ei litigios (art. 17 din Decretul nr. 167/1958).

18

7. Repunerea n termenul de prescriptie Pentru a putea opera repunerea n termen trebuie sa fie ndeplinite urmatoarele conditii: a) n primul rand, trebuie sa existe o cerere de chemare n judecata ; b) depasirea termenului de introducere a actiunii sa se fi datorat unor "cauze temeinic justificate" ; c) introducerea actiunii - si, odata cu ea, a cererii de repunere n termen - trebuie sa fi fost facuta n termen de cel mult o luna de la ncetarea cauzelor care au justificat depasirea termenului de prescriptie ; d) repunerea n termen sa fie stabilita de instanta prin hotarare motivata.