Nediscriminarea

Egalitate de tratament între

bărbaţi şi femei – Concedierea
unui transsexual
Cazul C-13/94 P c/ S si Cornwall County Council

Egalitatea între bărbați și femei este un principiu de bază al

Uniunii Europene. Atât tratatele UE, cât și Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene interzic orice formă de
discriminare pe criterii de sex și impun asigurarea egalității
între bărbați și femei în toate domeniile.
• Obiectul litigiului : Cauza C-13/94 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea
art. 177 din Tratatul CE, de către Industrial Tribunal, Truro (Regatul Unit), prin care se
tinde să se obțină o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării Directivei 76/207/CEE
a Consiliului, din 9 februarie 1976, privind punerea în practică a principiului egalităţii
de tratament între bărbaţi şi femei în ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri
de muncă, la formarea şi la promovarea profesionale.
• În fapt : P., parte reclamantă în acţiunea principală, lucra ca gestionar într-o instituţie
de învăţământ, care depindea, în acel moment, de Cornwall County Council, autoritate
administrativă teritorial competentă. La un an după angajarea sa, la începutul lui aprilie
1992, P. l-a informat pe S., director de studii şi director însărcinat cu gestionarea şi
finanţele instituţiei de învăţământ, de intenţia sa de a se supune unui proces de
transformare sexuală. Acest proces a început printr-o perioadă numită life test, în timpul
căreia P. s-a îmbrăcat şi s-a comportat ca o femeie, perioadă urmată de operaţii
chirurgicale care vizau să-i dea lui P. atributele fizice ale unei femei.
La începutul lui septembrie 1992, după ce a suferit un tratament chirurgical
pe cale de operaţii minore, P. a primit un preaviz de concediere expirând pe 31
decembrie 1992. Operaţia chirurgicală definitivă a avut loc înainte ca concedierea să-şi
producă efectul, şi numai după ce a fost notificat.
P. a introdus un recurs împotriva lui S. şi Cornwall County Council în faţa lui
Industrial Tribunal pe motiv că fusese victimă a unei discriminări bazate pe sex. S. şi
Cornwall County Council au susţinut că de fapt concedierea sa era datorată
supraefectivului.
 Din ordonanța de trimitere rezultă că adevăratul motiv al concedierii era
proiectul lui P. de a-şi schimba sexul, deși în mod real exista o situație de excedent de
personal.
Industrial Tribunal a constatat apoi că o astfel de situaţie nu era vizată de
Sex Discrimination Act 1975 (lege privind discriminările bazate pe sex), în măsura în
care dreptul englez reglementează numai situaţiile în care o femeie sau un bărbat este
tratat în mod diferit pe motivul apartenenţei sale la unul dintre sexe. Conform
dreptului englez, P. este considerat tot de sex masculin. Or, dacă P. fusese de sex
feminin înainte de operaţia sa de transformare sexuală, angajatorul tot l-ar fi concediat
pe motivul acestei operaţii. Judecătorul s-a întrebat totuşi dacă această situaţie nu intra
în câmpul de aplicare al Directivei.
Rezultă din art. 1 alin. 1 din Directivă că aceasta vizează punerea în aplicare
în statele membre a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce
priveşte mai ales accesul la locuri de muncă, inclusiv promovarea, formarea
profesională, precum şi condiţiile de lucru. Acest principiu al egalităţii de tratament
implică, potrivit art. 2 alin. 1 din Directivă, „absenţa oricărei discriminări bazate pe
sex, fie direct, fie indirect”.
În plus, conform celui de al treilea considerent al Directivei, egalitatea de
tratament între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin constituie unul dintre
obiectivele Comunităţii, în măsura în care este vorba mai ales de a promova egalizarea
în progres a condiţiilor de viaţă şi de muncă a mâinii de lucru.
Considerând că există îndoieli cu privire la chestiunea de a şti dacă domeniul de
aplicare a directivei este mai extins decât cel al legislaţiei naţionale, Industrial Tribunal
a decis să suspende pronunţarea unei hotărâri şi să adreseze Curţii următoarele
întrebări preliminare:

• 1) Ţinând seama de obiectivul Directivei 76/207/CEE, în care articolul 1 afirmă că

este acela de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi
femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă […], concedierea unui
transsexual pentru un motiv legat de o schimbare de sex („gender reassignment”)
reprezintă o încălcare a directivei?

• 2) Articolul 3 din directivă, care se referă la discriminările pe criteriul sexului,

interzice aplicarea în cazul unui salariat a unui tratament bazat pe statutul de
transsexual al acestuia?”

• În drept:
Legislația națională - Sex Discrimination Act 1975 (Legea privind
discriminările pe motive de sex)
Legislația europeană - Directiva 76/207/CEE a Consiliului, din 9 februarie 1976,
privind punerea în practică a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în
ce priveşte condiţiile de muncă şi accesul la locuri de muncă, la formarea şi la
promovarea profesionale
• Susținerile părților:

 Reclamantul - P. A susținut că a a început să fie discriminată doar din momentul în

care i-a adus la cunoștința angajatorului adevărata ei identitate sexuală. Ea a afirmat că
acest lucru, în sine, era o discriminare pe motive legate de sex. Ea a susținut că scopul
Directivei privind egalitatea de tratament este acela de a stabili "principiul egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte domeniul ocupării forței de muncă ".
Prin urmare, ar trebui să nu fie "nicio discriminare pe bază de sex". Mai mult, ea a
susținut că a fost protejată atunci când era bărbat și nu există niciun motiv pentru care
să nu mai continue să fie protejat ca femeie.
 S. şi Cornwall County Council – a susținut că P a fost concediat pe motiv de excedent
de personal și nu pe motive legate de sexul acestuia.
 Guvernul Marii Britanii – a susținut că demiterea lui P sau a oricărei alte persoane care
a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare de sex nu constituie discriminare pe
motive de sex în temeiul directivei deoarece principiul egalității de tratament se aplică
doar bărbaților și femeilor. Prin urmare, reclamantul ar fi fost concediat indiferent de
sexul avut la naștere. Guvernul a mai susținut că problemele legate de transexualitate
sunt chestiuni de principiu și politică care nu pot fi abordate corespunzător în contextul
unei directive destinate să asigure un tratament egal între bărbați și femei.
 Comisia Europeană – preciza că în sensul Cartei fundamentale a drepturilor omului în
Ue și în lumina jurisprudenței Curții Europene a Dreptrilor omului, este recunoscută
schimbarea sexului de către un transsexual, dar este acordată o anumită marjă de
apreciere a statelor membre în ceea ce privește circumstanțele în care acestea decid să
recunoască această schimbare
 În acest context factorii sociali sau pur psihologici pot fi consideranți ca referindu-se
mai degrabă la identitate sexuală decât la sex, în sensul clasficării ca bărbat sau femeie.
Luând în considerare decizii, calificarea reclamantului ca aparținând genului masculin din punct
de vedere a legislației engleze nu constituie o încălcare a Convenției europene și nu ar trebui pusă
la îndoială de către Curte. Potrivit Comisiei, Directiva 76/207 / CEE nu reglementează situația
unui transsexual care suferă o schimbare de sex.

• Decizia Curții
Argumente :
Cu titlu introductiv, este necesar să se sublinieze că articolul 3 din directivă, la care face
trimitere instanţa de trimitere, se referă la aplicarea principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei cu privire la accesul la încadrarea în muncă.
Or, o concediere precum cea în cauză în acţiunea principală trebuie luată în considerare în
lumina articolului 5 alineatul (1) din directivă, care prevede:
„Aplicarea principiului egalităţii de tratament în privinţa condiţiilor de muncă, inclusiv a
condiţiilor care reglementează concedierea, presupune că bărbaţilor şi femeilor li se
garantează aceleaşi condiţii, fără discriminare pe criterii de sex”.
Cele două întrebări preliminare, care ar trebui analizate împreună, trebuie interpretate, prin
urmare, în sensul că încearcă să afle dacă, având în vedere obiectivul directivei, articolul 5
alineatul (1) se opune concedierii unui transsexual pentru un motiv legat de schimbarea de sex
a acestuia.
Respingând argumentele părții adverse, ale Guvernului Britanic și ale Comisiei, Curtea Europeană
de Justiție a apreciat că domeniul de aplicare a directivei nu este de strictă interpretare, ,, directiva
este numai expresia principiului egalității, care este unul din principiile fundamentale ale dreptului
comunitar. ”
 În primul rând, este necesar să se observe că, astfel cum a constatat Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, „termenul «transsexual» se aplică, de obicei,
persoanelor care, deşi aparţin fizic unui sex, au sentimentul că aparţin celuilalt; acestea
încearcă adesea să dobândească o identitate mai coerentă şi mai puţin echivocă
suportând tratament medical şi operaţii chirurgicale în vederea adaptării caracteristicilor
lor fizice la natura lor psihologică. Transsexualii care au fost astfel operaţi formează un
grup destul de bine determinat şi uşor de identificat” (Hotărârea Rees din 17 octombrie
1986, seria A, volumul 106, punctul 38).
Trebuie reamintit, apoi, că principiul egalităţii de tratament „între bărbaţi şi
femei”, la care se referă directiva în titlul, preambulul şi dispoziţiile sale, implică, astfel
cum indică, în special, articolul 2 alineatul (1) şi articolul 3 alineatul (1), „inexistenţa
oricărei discriminări pe criterii de sex.
În afară de aceasta, astfel cum a constatat deja Curtea în mod repetat, dreptul
de a nu fi discriminat pe criterii de sex constituie unul din drepturile fundamentale ale
persoanei umane pe care Curtea are obligaţia de a se asigura că sunt respectate (a se
vedea, în acest sens,Hotărârea din 15 iunie 1978, Defrenne, 149/77, Rec. p. 1365,
punctele 26 şi 27, şi Hotărâreadin 20 martie 1984, Razzouk şi Beydoun/Comisia, 75/82
şi 117/82, Rec. p. 1509, punctul 16). Drept urmare, domeniul de aplicare a directivei nu
poate fi limitat numai la discriminările care decurg din apartenenţa la un sex sau la
celălalt. Având în vedere obiectul şi natura drepturilor pe care încearcă să le protejeze,
obiectivul directivei este, de asemenea, să se aplice discriminărilor rezultate, ca în cazul
de faţă, din schimbarea de sex a persoanei respective.
 Tolerarea unei astfel de discriminări ar însemna să nu se respecte, în
privinţa unei astfel de persoane, demnitatea şi libertatea la care aceasta are dreptul şi
pe care Curtea trebuie să le protejeze.
Concedierea unei astfel de persoane trebuie considerată, prin urmare, ca
fiind contrară articolului 5 alineatul (1) din directivă. Situaţia ar fi alta numai în cazul
în care concedierea în cauză poate fi justificată în temeiul articolului 2 alineatul (2)
din directivă. Cu toate acestea, nici un act aflat la dosar nu permite să se presupună că
aceasta este situaţia în speţă în acţiunea principală.
Pronunţându-se cu privire la întrebările care i-au fost adresate de Industrial
Tribunal, Truro, prin ordonanţa din 11 ianuarie 1994, Curtea declară:
Având în vedere obiectivul Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976
privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei
în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea
profesională, precum şi condiţiile de muncă, articolul 5 alineatul (1) din această
directivă se opune concedierii unui transsexual pentru un motiv legat de schimbarea
de sex a acestuia.
Condiția persoanelor transgen în Uniunea Europeană
Așa cum am observat și în speța studiată, persoanele transgen suferă adesea
de discriminări, și nu numai în materie de încadrare în muncă și de muncă ci și în alte
domenii din sfera cotideană. Acest aspect poate avea consecințe majore în ceea ce
privește posibilitatea persoanelor transgen de a obține o diplomă de absolvire, de a găsi
un loc de muncă și de a menține un nivel de trai sigur. De asemenea, discriminarea
bazată pe identitatea de gen are un puternic impact pishologic asupra persoanelor,
manifestată în special la vârste fragede, ceea ce poate conduce la izolare, lipsă de
performanță, stare generală de rău și uneori chiar la tentative de suicid. Un studiu
efectuat de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a constatat
că tinerele persoane transgen se confruntă cu tot felul de probleme în mediul școlar,
inclusiv probleme de siguranță personală, legate de utilizarea toaletelor și de acces la
asistență medicală. Mai mult decât atât, unele persoane au o performanță scăzută în
școală ajungându-se în unele cazuri chiar la abandon. Cu toate acestea studii de
cercetare privind viața tinerilor transexuali în UE lipsesc.
Cercetările arată că mai târziu, în viață unul din cele mai problematice, dar și importante
domenii este cel al ocupării unui loc de muncă.
Conform studiului Transgender Eurostudy din 2008, 40% dintre respondenții
transsexuali femei și 36% dintre respondenții trans-bărbați erau în muncă remunerată, cu
mult sub ocupația medie europeană.
În plus, cercetarea desfășurată în Belgia indică faptul că, pe lângă problema ocupării și
păstrării unui loc de muncă, cele mai multe persoane transgen suferă de o gamă largă de
practici discriminatorii și agresiuni la locul de muncă
Principiul egalităţii de tratament constituie o valoare fundamentală a Uniunii
Europene. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este primul instrument
internaţional referitor la drepturile omului care interzice în mod explicit, în articolul 21
alineatul (1), discriminarea pe criteriul „orientării sexuale”:
„Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa,
culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau
convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o
minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea
sexuală”.
Definiții
• Persoanele transgen includ persoanele care au o identitate de gen diferită de genul
dobândit la naştere şi persoanele care doresc să îşi reprezinte identitatea de gen într-o
manieră diferită decât prin genul dobândit la naştere. Includ, de asemenea, persoane care
se prezintă contrar aşteptărilor aferente genului dobândit la naştere, fie prin îmbrăcăminte,
accesorii, cosmetice sau modificări ale corpului. Definiția îi include și pe travestiți,
precum si alte persoane care nu pot fi incadrate in categoriile biologice de “bărbat” și
“femeie”.
 • Transsexualul este o persoană care preferă alt gen decât genul dobândit la naştere şi
simte nevoia să facă anumite modificări fizice asupra organismului care să reflecte acest
sentiment, cum ar fi tratamentul hormonal şi/sau chirurgical.
• Gen: include, de asemenea, și aspectul social al diferenței între sexe, alături de elementul
biologic.
• Orientarea sexuală: acest termen se referă la capacitatea fiecărei persoane de a trăi o
puternică atracție emoțională, afectivă și sexuală și de a întreține relații intime și sexuale
cu persoane de gen opus, de același gen sau cu persoane de mai mult de un gen.
• Identitatea de gen: acest termen se referă la experiența trăirii identității de gen, internă
și individuală, intens resimțită de catre fiecare persoana, experiență care poate fi
conformă sau nu cu sexul atribuit la naștere, incluzând sentimentul personal al corpului
(care poate implica, daca este liber consimțită, modificarea aparenței sau funcționării
corporale prin metode chirurgicale, medicale sau prin alte mijloace), precum și alte
expresii ale identității de gen, cum ar fi vestimentația, vorbirea sau gestica.
• Reatribuire de gen: termenul utilizat pentru a defini procesul legal prin care o persoana
este recunoscută de stat în noul ei rol de gen.

Definirea acestor noțiuni este deosebit de importantă deaorece statele membre le utilizează
adesea în moduri diferite. De exemplu, în 14 dintre statele membre, discriminarea pe
criteriul transgenerității este tratată ca formă a discriminării de gen. ( Belgia, Danemarca,
Spania, Franța, Italia, Letonia, Ungaria, Olanda, Austria, Polonia, Slovacia, Finlanda,
Suedia, Marea Britanie).
În Germania și Cipru această formă de discriminare este o formă de discriminare bazată pe
orientarea sexuală, iar 11 state membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Grecia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Portugalia, Romania, Suedia) nu au legislație sau jurisprudeță care să
încadreze (pentru că în unele sisteme juridice jurisprudenţa nu este izvor de lege) forma de
discriminare.
CJUE statuează în data de 27 aprilie 2006, că discriminarea pe criteriul reatribuirii de gen
trebuie să fie considerată ca fiind o formă a discriminarii de gen.
Cele mai avansate legislații referitoare la acest aspect sunt Legea maghiară privind
tratamentul egal (lege care include identitatea de gen ca unul dintre criteriile de
discriminare) și legea britanică a recunoașterii identității de gen din 2004, care consideră
că o persoana care poseda un certificat de recunoaștere a genului nu poate fi
discriminată altfel decât pe criteriile aplicabile oricărei alte persoane aparținând genului
dobândit de către acea persoană (exceptand cazul organizațiilor religioase care au
motive religioase autentice pentru a discrimina).
Distincția dintre discriminarea de gen si discriminarea pe criteriul orientarii sexuale este
foarte importantă, deoarece în primul caz se aplică legislația referitoare la egalitatea
dintre bărbați și femei.
 Cadrul legal de protecție a persoanelor transgen în Uniunea
Europeană
• În Uniunea Europeană, articolul 13 din Tratatul CE interzice orice discriminare pe
criterii de orientare sexuală, iar Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este
prima cartă internaţională privind drepturile omului care include în mod explicit termenul
„orientare sexuală”. Astfel art.21 al Cartei interzice"orice discriminare bazată pe orice
motiv cum ar fi sexul [...] ".
Cu toate acestea, clauzele privind nediscriminarea din TFUE (art.10) și Carta fundamentală
nu menționează ,,identitatea de gen” în mod explicit, de aceea CJUE a clarificat că
discriminarea bazată pe motive de sex acoperă desemenea discriminarea cu care se confruntă
persoanele transgen, dar numai atunci când persoana în cauză a suferit, urmează sau
intenționează să sufere o intervenție chirurgicală de schimbare de gen. În plus, Curtea s-a
pronunțat asupra faptului că tratamentul egal pentru persoanele transgen trebuie să fie aplicat
în conformitate cu genul dobândit după reatribuirea de gen, și nu cu sexul atribuit la
naștere.
Directiva privind egalitatea de gen, adoptată în 2006 și care interzice discriminarea pe criterii
de sex în domeniul ocupării forței de muncă (Directiva 2006/54/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului
egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare
în muncă și de muncă (reformă)) este prima directivă care se referă în mod explicit la
dimensiunea transgen. Aceasta precizează că ,, având în vedere obiectul său și natura
drepturilor pe care tinde să le apere, acest principiu se aplică în egală măsură discriminărilor
care își au originea în schimbarea sexului unei persoane.”.
Cu toate acestea, persoanele transgen care nu doresc sau nu pot face o intervenție
chirurgicală rămân neprotejate de discrimnarea bazată pe identitatea de gen.
Există, de asemenea încă două directive care au inclus în mod explicit protecția
împotriva discriminării bazate pe identitatea de gen.
Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională,
la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de
protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, care menționează că se poate
acorda protecție internațională unui solicitant de azil care este membru al unui anumit grup
social care poate fi caracterizat prin identitate de gen.
Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor menționează în mod explicit și
identitatea de gen și modalitatea de exprimare a genului ( considerentul 9: victimele
criminalității ar trebui să fie recunoscute și tratate cu respect, atenție și profesionalism, fără
a fi discriminate în vreun fel pe baza oricărui motiv cum ar fi [...] genul, identitatea de gen
și modalitatea de exprimare a genului, orientarea sexuală [...] ) și definește violența
îndreptată împotriva unei persoane din cauza identității sale de gen sau a modalității de
exprimare a genului ( Considerentul 17: ,,Violența îndreptată împotriva unei persoane din
cauza genului, a identității de gen sau a exprimării de gen a acesteia sau care afectează în
mod disproporționat persoane aparținând unui anumit gen este înțeleasă ca
fiind violență bazată pe gen.”)
• Consiliul Europei are numeroase instrumente relevante pentru domeniul protecției
persoanelor transgen împotriva discriminării. Cele mai importante sunt Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor omului care pune
în aplicare convenția. Interzicerea discriminării este garantată prin art. 14 al convenției
,, Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie
asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,
opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o
minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Articolul 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO introduce o interdicție generală
privind discriminarea.
Conform jurisprudenței CEDO, este interzisă și discriminarea pe bază de
transsexualitate.
Primul tratat internațional care include în mod explicit identitatea de gen ca
motiv de discriminare interzis este Convenția privind prevenirea și combaterea violenței
împotriva femeilor și violența domestică. ( Convenția de la Istanbul)
Recomandarea CM / Rec (2010) 5 a Comitetului de Miniștri către statele
membre ale Consiliului Europei privind măsurile de combatere a discriminării pe motive
de orientare sexuală sau de identitate de gen solicită statelor membre să asigure tuturor
posibilitatea de a se bucura în mod egal de drepturile omului în diverse domenii ale vieții
indiferent de identitatea de gen.
Alte documente care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic includ recomandări și
rezoluții ale Adunării Generale a Consiliului Europei. Primul dintre acestea este dedicat în
întregime transsexualilor. Congresul autorităților locale și regionale din cadrul Consiliului
a adoptat, de asemenea o recomandare în acest domeniu.
La nivel internațional art. 2 și art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului
interzice discriminarea pe orice motiv. Principiile egalității de tratament și al
nediscriminării sunt garantate în Pactul privind drepturile civile și politice, precum și în
Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale și într-o serie de alte convenții
specifice ( Convenția privind drepturile copilului). Tratatele cadru instituite pentru
observarea și punerea în aplicare au clarificat faptul că clauzele generale de
nediscriminare includ de asemenea și interdicția discriminării pe motiv de identitate de
gen.
În declarația privind orientarea sexuală și identitatea de gen, Adunarea Generală a ONU a
reafirmat în 2008 că "drepturile omului se aplică în egală măsură fiecărei ființe umane
indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a obținut o piatră de hotar crucială prin
adoptarea Rezoluției 17/19 privind drepturile omului, orientare sexuală și identitatea de
gen. Acesta și-a exprimat "îngrijorarea serioasă" în ceea ce privește violența și
discriminarea persoanelor bazate pe orientarea lor sexuală și identitatea de gen și a
solicitat Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului să pregătească un raport privind
situația persoanelor LGBT la nivel mondial. Pe baza concluziilor Înaltei Comisii, înn
martie 2012, Consiliul a organizat prima discuție a panoului ONU care s-a concentrat în
mod specific asupra situației persoanelor LGBT.
Reatribuirea de gen

Posibilitatea de a-ți schimba legal sexul și prenumele este esențială pentru viața de zi cu
zi a persoanelor transgen (permis de conducere, asistenta medicala, candidatura
pentru un loc de munca, calatorii…).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a afirmat în repetate rânduri că statele
ar trebui să asigure persoanelor transgender posibilitatea de a beneficia de intervenții
chirurgicale care să conducă la schimbarea completă a sexului. Curtea a decis, de
asemenea, că statele trebuie sa recunoasca schimbarea sexului în documentele de
identitate.
Recunoașterea legală a genului preferat nu este tratată în același mod in toate statele
membre.
În unele state nu este nevoie de urmarea unui tratament hormonal sau de intervenții
chirurgicale pentru a obține reatribuirea legală de gen, recunoașterea fiind posibilă, în urma
prezentării unor dovezi că există disforie de gen înaintea unei autorități competente (
Spania- medic sau psiholog clinician , Ungaria - Ministerul Sănatății, Finlanda și Marea
Britanie – Comisia de schimbare a sexului)
Cele mai multe state, însă au cerința urmării unui tratament hormonal și/sau intervenții
chirurgicale pentru a obține reatribuirea legală de gen. (Belgia, Bulgaria, Cehia,
Danemarca, Germania, Estonia, Franta, Italia, Olanda, Austria, Polonia,
Portugalia). În acest caz, individul trebuie să dovedească că a urmat un proces supervizat
medical de schimbare a sexului, sau a devenit, in urma unor proceduri chirurgicale, infertil
în mod ireversibil, și/sau a efectuat alte proceduri medicale, precum tratamentul hormonal.
 De asemnea, există și state în care nu există prevederi legislative în această
privință, Irlanda, Grecia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Romania, Suedia,
Slovacia, Slovenia.
Potrivit Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, aceste țări
încalcă jurisprudența stabilită a CEDO, din cauza faptului că nu există certitudine
legală.

Reatribuirea de gen are consecințe importante, în deosebi în privința vieții de familie,

existând abordări diferite din partea statelor în ceea ce privește posibilitatea unei persoane
transgen de a se căsători, 16 dintre statele membre permit transsexualilor post-operativi să
se casătorească cu o persoana de sex opus genului dobândit de aceștia (Belgia,
Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franta, Italia, Letonia, Luxemburg,
Olanda, Austria, Slovacia, Finlanda, Slovenia, Marea Britanie;) 2 dintre statele membre
nu permit astfel de căsătorii (Portugalia, Irlanda;) iar 9 dintre statele membre nu au
legislație care să reglementeze acest aspect (Bulgaria, Cehia, Cipru, Ungaria, Lituania,
Malta, Polonia, Romania, Suedia).

O chestiune diferită se refera la obligația legală a unei persoane transgender casătorite

să divorțeze, în vederea recunoașterii oficiale a noului său gen. Acest aspect este
îndeosebi problematic în statele care nu recunosc căsătoria între persoanele de același
sex. Posibilitatea de a ramane casatorit(ă) dupa reatribuirea de gen exista numai in
Lituania și în Olanda. În toate celelalte state membre, acest lucru nu este posibil. De
exemplu, în Polonia și în Marea Britanie, o persoană trebuie să divorțeze înainte ca noul
gen să îi fie recunoscut oficial. În Bulgaria și în Ungaria, reatribuirea de gen conduce la
dizolvarea casatoriei
.
O altă consecință a reatribuirii de gen o reprezintă schimbarea numelui și a prenumelui.
In statele membre, există similitudini între procedurile în vederea schimbarii prenumelor
(și/sau a numelor de familie, în țările în care acestea indică genul masculin sau feminin
al persoanei) și cele în vederea reatribuirii de gen. Procesul poate fi facil (precum în
Belgia) sau poate necesita proceduri de lungă durată care pot include intervenții
medicale, sau acest drept poate fi negat în totalitate, precum în Irlanda.
Modurile cum statele membre abordează acest aspect pot fi clasificate în 4 categorii:
a) în 8 dintre statele membre, schimbarea numelui se realizeaza ușor, fară evaluare
medicală: Belgia, Estonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia,
Regatul Unit;
b) în 14 dintre statele membre (Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania,
Franta, Italia, Letonia, Ungaria, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda, Suedia),
numele poate fi schimbat după evaluarea medicală și/sau intervenție chirurgicală
și/sau tratament hormonal;
c) Irlanda are o situatie specifică: certificatul de naștere nu poate fi modificat și nu
există nicio legislație privind schimbarea numelui persoanelor transgen, dar
nu exista nicio interdicție, în practică, ca o persoană sa adopte de facto un nou
nume sau prenume și să îl folosească în cazul pașaportului, permisului de
conducere sau pentru securitatea socială;
d) în 4 dintre statele membre, nu există niciun fel de legislație în acest sens:
Bulgaria, Cipru, Polonia, România.