SCURT ISTORIC

energia electrică este una dintre primele forme de energie cunoscute

-
de om.

în anul 43 era noastră SCRIBONIUS LARGIUS aplica peşti electrici

-
pe zonele dureroase, în scopul ameliorării durerilor de cap sau a
acceselor de gută.

La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo. Mai târziu
zeul medicilor a devenit Esculap.

Începând din secolul al VI-lea . - sub influența școlilor filozofice

materialiste ca cea a lui Empedocle (natura este formată din patru
elemente: foc, apă, pământ și aer) - medicina capătă trăsături
științifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat
părintele medicinii moderne.
 În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural
devine orașul Alexandria, unde Herophilos practică primele
disecții a unor cadavre omenești
Galenus din Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria umorilor
și descrie cele patru manifestări cardinale ale inflamației:
roșeață, căldură, umflătură și durere (rubor, calor, tumor,
dolor), valabile și în zilele noastre.
Trei intervenţii chirurgicale:
- hemoroizi,
- polipi nazali,
- cataractă.

După un manuscris al Şcolii din Salerno, sec. XI. British Museum,

Londra
Al-Razi (secolul al X-lea p.Ch.)a descris variola și pojarul iar
vestitul Avicenna (arab.: Ibn Sina) scrie în secolul următor
Canon medicinae, operă ce avea să rămână până în vremurile
moderne manualul de bază al facultăților de medicină.
Preocupările se îndreaptă în special în direcția anatomiei și în
1543 apare opera monumentală a lui Andreas Vesalius De
Humani Corporis Fabrica (Cu privire la construcția corpului
omenesc), moment crucial în istoria medicinei.
În 1628 apare lucrarea anatomistului englez
William Harvey Essay on the
Motion of the Hearth and the
Blood, în care arată că inima
funcționează ca o pompă care
asigură circulația neîntreruptă
a sângelui.
Lecţia de Anatomie a doctorului Tulp, 1632 - Mauritshuis, Haga
Stomatologia ca stiintă modernă s-a dezvoltat între 1650 şi 1800.
Părintele stomatologiei moderne, aşa cum o ştim noi astazi este
considerat a fi Pierre Fauchard, autorul primului tratat de
stomatologie, „Chirurgul dentist-tratat asupra dinţilor.”(1723).
Printre descoperirile sale se
numară folosirea protezelor
dentare, însă titlul de părinte
al stomatologiei moderne şi-l
trage mai mult datori
tă faptului ca a fost primul care
a descris într-un mod inteligibil
un sistem medical complex ce
cuprindea aspecte de bază ale
anatomiei si fiziologiei orale,
tehnici operative si reconstructive.
John Greenwood care,împreună cu unul din dentiştii lui George
Washington, a construit in 1790 primul motor dentar, folosind
drept model roata de tors.

In 1772 chimistul Joseph Priestley

a obtinut protoxidul de azot, ale
carui efecte anestezice au fost se-
sizate la scurt timp, însă acesta
nu a fost folosit pană în
1844. Acesta a fost începutul
tratamentului dentar fară durere.
Tot în 1790 a fost inventat si primul
scaun stomatologic, dintr-un scaun
Windsor din lemn caruia i s-a adă-
ugat o tetieră.

Unsprezece ani mai târziu,

George F. Green a inventat
primul motor dentar electric.
In 1903, Charles Land a construit o coroană dentaraă din porţelan iar
2 ani mai târziu, chimistul german Alfred Einhord a descoperit
Novocaina.

După 3 decenii, în 1938, a aparut

pe piaţă prima periuţă de dinţi cu
perii din nailon sintetic, pentru ca
la miez de secol, sa înceapă să
fie comercializate primele
paste de dinţi cu fluor.
In 1957, John Borden a inventat
freza electrică de mare viteză.

In anii 60 apar laserele dentare

si primele periuţe de dinţi elec
trice, iar în anii 90 ia avînt cos
metica dentară cu tot ce presupune ea:
implanturi dentare, tratamente de
albire a dinţilor, aplicarea de bijuterii
dentare şi tatuajele dentare.
 ELECTROCUTAREA
Transformarea energiei electrice în energie termică,
energie ce se eliberează pe parcursul trecerii curetului
electric se numeşte electrocutare.
Decesul instantantaneu datorat electrocutării constă prin
manifestarea stopului cardio-respirator.

Factorii determinanţi ai gravităţii electrocutării :

- Energia eliberată (căldura) exprimată astfel,
Q
- Rezistenţa la flux de curent - în ordine descrescîndă:
- osul
- grăsimea
- tendoanele
 - pielea
- muşchii
- vasele sangvine
- ţesutul nervos
Tipul curentului.
Curentul alternativ este mai periculos decît curentul
continuu. Contracţia muscilară tetanică, poate
împiedica eliberarea victimei de sub acţiunea
curentului, iar lovitura puternică a curentului continuu
poate arunca victima la distanţă. Afectarea organelor
cu localizare profundă,(SNC, CORD), este mai
probabilă în cazul curentului alternativ.
Calea curentului – incidenţa stopului cardio-respirator
este mai mare în cazul unei electrocutări ce
intersectează toracele şi aria precordială.
 ELECTROCUTAREA
PROPIU-ZISĂ

-
.
 MANIFESTĂRI CLINICE
Tahicardie – inclusiv tahicardie şi fibrilaţie ventriculară

Asistolie – incidenţa este mai mare în cazul electrocutărilor cu un

curent de intensitate mai mare de 10A.

Afectare miocardică – leziunea termică se poate manifesta prin

spasm coronarian, aritmii, spasm miocardic.

Stop respirator- este consecinţa contracţiei tetanice a diafragmului,

a disfuncţiei bulbare, şi cerebrală.
 MĂRIMI ELECTRICE UTILIZATE ÎN
ELECTRONICĂ.
UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Producerea curentului electric- Producerea curentului (energiei electrice) se
efectuează cu ajutorul generatoarelor electrice. Agentul primar pentru acţionarea
generatoarelor electrice este apa în cazul hidrocentralelor şi aburul în cazul
termocentralelor. Curentul electric obţinut prin astfel de procedee este un curent
alternative sinusoidal.
Tipuri de curenţi
- curentul continuu
- curentul alternativ
Mărimi caracteristice :
- Amplitudinea (tensiunea electrică) - unitatea de măsură. [V]
Tensiunea electrică reprezintă diferenţa de potenţial între două puncte.

VA-VB
Se consideră în general potenţialul [0] potenţialul pămîntului.

U= VA - VB VB = 0
 - Intensitatea curentului electric- reprezintă deplasarea ordonată de-a lungul
unui conductor a sarcinii electrice(cantitatea de sarcină q) în unitatea de timp.
I=q∙t [A].
Unitatea de măsură este amperul, [A]

Mărimi caracteristice:
- amplitudinea [V]
- intensitatea [A]
- fregvenţa [Hz]
- perioada [T]
- perioada-T-constituie timpul necesar pentru efectuarea unei oscilaţii complete, se
măsoară în secunde (s).
- amplitudinea-A-reprezintă deplasarea maximă faţă de poziţia de echilibru unităţi
metrice.
- lungimea de undă-λ-reprezintă distanţa parcursă de undă pe durata unei perioade,se
măsoară în unităţi metrice.

- undele radio (λ=30km÷30cm)

- microunde (λ=30cm÷1mm)
- radiaţii infraroşii (λ=1mm÷7,8×10-7)
- radiaţii vizibile (λ=7,8×10-7÷3,8×10-7)
- radiaţia ultravioletă (λ=3,8×10-7÷6×10-10m)

- radiaţii x(Rontgene) (λ=10-7÷5×10-12m)

- radiaţii γ (λ=5×10-12m-10-13m)
- frecvenţa-F-constituie numărul de oscilaţii complete în unitatea detimp,(s).
Unitatea de măsură a fregvenţei se numeşte Hertz(Hz),

1Hz=1 oscilaţie /1s

Fregvenţa este invers proporţională cu lungimea de undă.

F=C/λ
- viteza de deplasare-c-reprezintă distanţa parcursă în unitatea de timp,se măsoară
în metri pe secundă,(m/s).
- viteza luminii în vid: c =3:108 m/s
- viteza sunetului: cs =340 m/s×
- acceleraţia maximă suportată de corpul uman este =3×g,unde g=9,81 m/s
 Componente electronice utilizate în electronica
medicală.
Simboluri:
Componentele electronice după funcţia şi regimul pe care îl îndeplinesc se
împart în două mari categorii:
-componente pasive(rezistenţe,bobine,condensatori,ş.a)
-componente active(tranzistori,microprocesoare,CI,şa)
Componente pasive:
1.Rezistorul
DEFINIŢIE: Proprietatea fizică a materialelor de a se opune într-o măsură mai
mare sau mai mică trecerii curentului electric poartă numele de rezistenţă
electrică.
Rezistorul este componenta electronică de circuit cu două borne, care are
proprietatea potrivit căreia între tensiunea la bornele lui şi curentul parcurs
există relaţia: U=R*I
R=U⁄ I [Ω]
Capacitoare Condensatorul.
DEFINIŢIE :
Capacitatea electrică este o caracteristică a sistemului format din două corpuri
conductoare,de a acumula o anumită cantitate de electricitate atunci cînd li se
aplică o diferenţă de potenţial.
C=Q⁄ U
C-capacitatea electrică [F]
Q-sarcina electrică [C]
U-diferenţa de potenţial [V]
Unitatea de masură a condensatorului este Faradul cu submultiplii lui.
Simbolul condensatorului :
0—║—0
Din punct de vedere electric condensatoarele pot fi :
-polarizate „ +” „-”
-nepolarizate
Caracteristica principală a condensatorului este aceea de a înmagazina energia
cîmpului electric între armături.
W=CU2 ⁄ 2 [J]
 Bobine
DEFINIŢIE :
Un conductor electric izolat şi înfăşurat pe o carcasă(suport) cu o
secţiune de formă geometrică oarecare formează o bobină.Din
punct de vedere electric este un element de circuit cu două
terminale.

Bobinele sînt componente electronice pasive avînd rolul de a creea

cîmpuri magnetice de diferite intensităţi.
Principala caracteristică a bobinei este aceea de a înmagazina energie
sub formă de cîmp magnetic.
W =LI 2 ⁄ 2
L-este inductanţa bobinei
I-este curentul care parcurge bobina
Principalele caracteristici electrice ale bobinelor
-Inductanţa L-este raportul dintre fluxul magnetic Ф şi curentul I
care parcurge bobina.
L=Ф⁄I [H] se măsoară în henry
-Factorul de calitate al bobinei Q-reprezintă raportul dintre
puterea reactivă şi puterea activă disipată sub formă de
căldură.
Q=ώL⁄R
VA MULTUMESC