PREPARATELE

ANTIINFLAMATORII
• Inlamaţia este “o reacţie complexă, neurotropă,
vasculară şi metabolică, declanşată de
pătrunderea unor agenţi patogeni – străini sau
produşi de degradare proprii – în ţesuturile
sănătoase ale unui organism.
• Cauzele inflamaţiei pot fi de:
- natură microbiologică (bacterii, virusuri),
- imunologică (produşi implicaţi în reacţii antigen-
anticorp),
- fizică (traume, obiecte străine, radiaţii),
- termică,
- chimică (substanţe iritante prin caracterul lor
acid, alcalin).
 SEMNELE CLINICE ALE INFLAMAŢIEI

• CALOR
• RUBOR
• TUMOR
• DOLOR

• “FUNCŢIO LAESA”
 Medicaţia antiinflamatoare include
mai multe grupe de preparate cu
mecanisme şi durată de acţiune
diferite, care într-un fel sau altul
influenţează procesul inflamator sau
manifestările acestuia.
 Clasificarea
• Antiinflamatoarele de linia 1, numite „fast acting
antirheumatic drugs” (FAARD), ce au efect imediat,
dar cu durata scurtă după întreruperea administrării.
Se împart în două grupe, antiinflamatoare steroidiene
(AIS) şi antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Au
acţiune simptomatic-patogenică, care diminuă sau
înlătură unele simptome şi semne ale inflamaţiei în
bolile reumatice cronice dar nu modifică evoluţia
procesului patologic.
• Medicamentele antirheumatice (antiinflamatoare)
de linia a doua sau de bază, numite şi „slow acting
antirheumatic drugs” (SAARD), ce au acţiune lentă,
fără efect antiinflamator. Se folosesc ca „terapie de
bază” în poliartrita reumatoidă. Efectul apare după 2-3
luni şi persistă luni-ani după întreruperea administrării.
Influenţează unele componente patogenice şi modifică
evoluţia procesului reumatic.
 ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE
• A. Neselective (ciclooxigenaza-1+ciclooxigenaza-2)
1. Salicilaţii:
- acidul acetilsalicilic - tosiben
- acetilsalicilatul de lizină - diflunisal
- salicilatul de sodiu - salicilamidă
- salicilatul de metil - benorilat

2. Derivaţii de pirazolonă şi pirazolidină:

- aminofenazonă - oxifenbutazonă - fenazonă
- kebuzonă - propifenazonă - clofezonă
- fenilbutazonă - azapropazonă
3. Acizii indolacetici şi analogii lor:
- indometacină - tolmetină
- sulindac - ketorolac - etodolac
4. Acizii arilacetici:
- diclofenac - alclofenac
- nabumetonă - lonazolac
5. Acizii arilpropionici:
- ibuprofen - carprofen - naproxen
- fenoprofen - ketoprofen - flurbiprofen
- acid tiaprofenic
6. Fenamaţii:
- acid flufenamic - acid mefenamic - acid meclofenamic
- acid niflumic
7. Oxicamii:
- piroxicam - tenoxicam - meloxicam
- lornoxicam
8. Derivaţii paraaminofenolului:
- fenacetină - paracetamol
B. Selective sau specifice (ciclooxigenaza-2)
Blocante selective: nimesulid, meloxicam, etodolac,
nabumetona
Blocante specifice (coxibe): celecoxib, rofecoxib, parecoxib,
etoricoxib.

II. ANTIINFLAMATOARELE STEROIDIENE

Glucocorticoizii
- hidrocortizon - triamcinalonă
- prednison - parametazonă
- prednisolon - dexametazonă
- metilprednisolon - betametazonă
 III. ANTIINFLAMATOARELE CU ACŢIUNE
SPECIFICĂ ÎN POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ
(preparatele antiinflamatorii de bază, cu acţiune lentă)
1. Compuşii de aur:
- aurotiomalat de sodiu - aurotiosulfat de sodiu
- aurotioglucoză - auranofin - aurotioprol
2. Derivaţii 4-aminochinolinici:
- clorochină
- hidroxiclorochină
3. Penicilamină
4. Azocompuşii:
- sulfasalazină - salazopiridazină
5. Citotoxicele:
- metotrexat - azatioprină
- ciclofosfamidă - clorambucil etc.
 CLASIFICAREA ANTIINFLAMATOARELOR
NESTEROIDIENE
A. După suportare:
I grupă: bine suportate – ibuprofenul, naproxenul, piroxicamul;
II-a grupă: suportate potrivit – diclofenacul, clinorilul, acidul
mefenamic, indometacina.
III-a grupă: rău suportate – acidul acetilsalicilic, fenilbutazona.
B. După durata acţiunii:
– Preparatele cu T0,5 de scurtă durată (2-5 ore) – acidul acetilsalicilic,
indometacina, ibuprofenul, diclofenacul, metamizolul. Doza pentru 24
ore se subdivizează în 4 prize cu interval egal de administrare.
– Preparatele cu T0,5 de durată medie (8-12 ore) – naproxenul,
diflunisalul, acidul flufenamic, acidul mefenamic. Se administrează în
2-3 prize.
– Preparatele cu T0,5 mai mult de 35 ore – fenilbutazona, piroxicamul,
clinorilul. Dozele de susţinere 1-2 prize.

Activitatea remediilor antiinflamatorii nesteroidiene

Piroxicam  Diclofenacul = Indometacina  Clinorilul = Fenilbutazona 
Naproxen  Ibuprofenul = Acidul mefenamic şi flufenamic  Acidul
acetilsalicilic
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
• Efectul antiinflamator:
- blochează sau inhibă transferul prostaglandinsintetazei
latente în forma activă ce duce la micşorarea formării de
prostaglandine E şi F, tromboxanelor şi prostaciclinei (au
o importanţă deosebită în procesele inflamatorii acute şi
acutizarea celor cronice).
- inhibă migraţia leucocitelor, macrofagelor, eozinofilelor şi
activitatea lor. Ca rezultat se micşorează permeabilitatea
vasculară şi formarea exudatului, cauzate de:
a) inhibiţia hialuronidazei,
b) antagonismul faţă de mediatorii inflamaţiei – histamină,
serotonină, bradichinină ce măresc permeabilitatea
capilarelor,
c) blocarea sintezei prostaglandinelor
 Inhibitorii neselectivi ai ciclooxigenazei (ciclooxigenaza-1 şi ciclooxigenaza-2)
(acid acetilsalicilic, indometacină, diclofenac, piroxicam, acid mefenamic,
fenilbutazonă, ibuprofen, naproxen etc).

_ _
Inhibitorii selectivi ai Inhibitorii selectivi
ciclooxigenazei-1 (acid _ _ ai ciclooxigenazei-2
acetilsalicilic în doze Ciclooxigenaza-1 Ciclooxigenaza-2 (nimesulida,
mici) (se produce în condiţii (producerea este indusă meloxicam,
fiziologice) de procesul inflamator) celecoxib)

Tromboxan PGE2, prostaciclină,

PGE2 Prostaciclină
tromboxan

Acţiune Acţiune gastroprotectoare. Creşterea agregării Inflamaţie. Alţi mediatori ai

gastroprotectoare Diminuarea agregării plachetelor. Durere. inflamaţiei.
plachetelor. Vasoconstricţie. Febră .
Vasodilataţie.
Actiune asupra funcţiei
rinichilor1
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
• Efectul antipiretic:
- Blochează sinteza prostaglandinelor E în centrul termoreglator.
Pe fondalul febrei aceasta se manifestă prin majorarea termolizei
(iradiere, dilatarea vaselor pielii şi sudoraţie) şi ce e foarte
important prin inhibiţia formării căldurii (frisoane), care rămâne
nemanifestată.
- Micşoararea bruscă a temperaturii este rezultatul termolizei, iar
stabilizarea ei – reducerea producerii de căldură. Se utilizează
când temperatura corpului depăşeşte 38°C. Nu sunt efective în
febra de origine centrală, la majorarea temperaturii mediului
ambiant.
• Efectul desensibilizant:
- Micşorează captarea antigenului de macrofagi şi
blasttransformarea limfocitelor ce inhibă lezarea autoimună. Se
dezvoltă lent.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
• Efectul analgezic:
1. Componentul periferic:
a). efectul antiinflamator şi înlăturarea edemelor datorită reducerii
acumulării metaboliţilor ce irită receptorii; micşorării presiunii
interstiţiale a lichidului şi iritării mecanoreceptorilor;
b). inhibiţia specifică a sintezei prostaglandinelor E1, E2, F2, care
joacă un rol important în sensibilizarea nociceptorilor, majorarea
reactivităţii la impulsurile minore, mai ales la durerile cronice;
c). antagonism direct a unor preparate cu substanţele “algogene” la
nivelul nociceptorilor.
2. Componentul central:
- Intervenţia transmisiei durerii şi a reacţiilor la ea la diferite nivele
ale SNC (cornele posterioare ale măduvii şi talamusului,
formaţiunii reticulare), datorită inhibiţiei sintezei
prostaglandinelor ce modulează transmisia impulsurilor.
 EFECTELE FARMACODINAMICE ALE
ANTIINFLAMATOARELOR NESTEROIDIENE ŞI
ASPECTELE LOR CLINICE

• Efecte utile terapeutic

• Efect antiinflamator – antireumatic.
• Efect analgezic.
• Efect antipiretic.
• Efect de protejare faţă de arsurile solare sau
prin raze ultraviolete.
• Efect antidiareic (în diareea prin iradiere sau în
holeră).
• Efecte utile terapeutic sau nedorite (în
funcţie de situaţia clinică)
• Efect antiagregant plachetar (util pentru profilaxia
trombozei arteriale; poate fi cauză de sângerări).
• Inhibarea motilităţii uterine (utilă în dismenoree şi
pentru împiedicarea naşterii premature; poate prelungi
travaliul).
• Închiderea canalului arterial (efect util la copii cu
persistenţa canalului Batalov; la sfârşitul gravidităţii
poate favoriza închiderea prematură a canalului.)
• Scăderea secreţiei de renină şi aldosteron (utilă în
sindromul Bartter; poate fi cauză de hiporeninemie şi
hipoaldosteronism).
• Efecte nedorite:
• Gastrită difuză, eroziuni superficiale, ulcer.
• Retenţie hidrosalină.
• Hiperkaliemie.
• Nefrită interstiţială, necroză papilară.
• Micşorarea fertilităţii la bărbaţi.
• Reacţii anafilactoide.
 EFECTUL ANTIINFLAMATOR
Acţiunea antiinflamatoare se datorează celor două mecanisme descrise
anterior:
a. Inhibarea sintezei prostaglandinelor;
b. Blocarea activării neutrofilelor datorită interacţiunii cu
proteina G (la concentraţii mari a preparatelor).

• Prostaglandinele, îndeosebi prostaglandina E2, se formează în

cantităţi crescute în ţesuturile supuse agresiunii. Ele contribuie la
generarea inflamaţiei provocând vasodilataţie, creşterea
permeabilităţii capilarelor, apariţia edemului, eritemului şi a durerii.
Inhibînd sinteza prostaglandinelor, antiinflamatoriile nesteroidiene
împiedică fenomenele congestiv – exudative ale inflamaţiei.
• Diminuarea activării neutrofilelor de către stimulii inflamatori
determină reducerea formării de endoperoxizi intermediari,
respectiv de radicali liberi agresivi, care contribuie la generarea
inflamaţiei.
• În comparaţie cu glucocorticoizii, care au efect antiinflamator
intens, efectul compuşilor nesteroidieni este de intensitate moderată.
 EFECTUL ANTIPIRETIC
• Acţiunea antipiretică se manifestă prin scăderea temperaturii
crescute din sindromul febril până la valori normale. Patogenia
febrei implică formarea crescută de prostaglandine, mai ales
PGE2 la nivelul hipotalamusului sub influenţa inductoare a
substanţelor pirogene şi a citokinelor. Antiinflamatoarele
nesteroidiene, inhibând ciclooxigenaza diminuiază respectiv şi
sinteza locală a prostaglandinelor în hipotalamus, fapt ce
permite normalizarea temperaturii crescute. În patogenia febrei
este importantă şi acţiunea interleikinei-1 asupra
hipotalamusului. Interleikina-1 se produce în macrofage, se
elimină în inflamaţie şi este necesară pentru activarea
limfocitelor. Antiinflamatoarele nesteroidiene odată cu inhibarea
sintezei prostaglandinelor în hipotalamus modifică şi răspunsul
din partea SNC la acţiunea interleikinei-1, cu alte cuvinte
restructurează controlul termic al hipotalamusului. La acţiunea
antipiretică a preparatelor nesteroidiene de asemenea contribuie
inhibarea sintezei pirogenilor endogeni cu masa moleculară
10000 – 20000D în neutrofile, monocite şi reticulocite. Scăderea
temperaturii e condiţionată şi de creşterea donării căldurii.
 EFECTUL ANALGEZIC
• Prostaglandinele, îndeosebi PGE2 şi prostaciclinele (PGI2)
intervin activ în procesul de generare a durerii. Aceste
substanţe tisulare active stimulează terminaţiunile senzitive
şi favorizează efectul algogen al bradikininei, serotoninei,
histaminei. Cefaleea, posibil deasemenea se datorează
unui exces local de prostaglandine în SNC. Durerea
cauzată de inflamaţie sau intervenţia chirurgicală are ca
bază formarea crescută de prostaglandine, în special PGE2
în ţesutul afectat.
• Efectul analgezic se datorează inhibării sintezei
prostaglandinelor în focarul de inflamaţie cu diminuarea
acţiunii algogene a bradikininei, totodată diminuarea
exudării contribuie la o presiune mecanică scăzută asupra
terminaţiunilor nervoase sensitive. În efectul analgezic al
preparatelor pe lîngă componenta periferică este importantă
şi acţiunea la nivelul SNC. Acţiunea analgezică predomină
asupra acţiunii antiinflamatorii la preparatele care au pH
neutru şi care mai uşor penetrează bariera
hematoencefalică influentând centrii durerii din hipotalamus.
 ACŢIUNEA ANTIAGREGANTĂ

• se datorează împiedicării sintezei de tromboxan A2,

compus de tip prostaglandinic care declanşează faza a II-
a a agregării. Intensitatea acţiunii antiagregante diferă de
la un preparat la altul. Acidul acetilsalicilic ireversibil inhibă
ciclooxigenaza în plachete. Din aceste considerente,
utilizarea preparatului într-o singură priză diminuiază
agregarea plachetelor pe 48 ore, timp mult superior
eliminării preparatului din organism. Restabilirea
capacităţii de agregare are loc odată cu formarea
plachetelor noi. Alte preparate antiinflamatorii
nesteroidiene inhibă reversibil enzima, de aceea în
măsura diminuării concentraţiei plasmatice a preparatelor
capacitatea de agregare a plachetelor circulante cu
sângele se restabileşte.
Alte efecte farmacodinamice ale antiinflamatoriilor
nesteroidiene:
a. Efectul protector faţă de arsurile solare şi prin raze
ultraviolete – se datoreşte împiedicării sintezei locale în
piele a PGE2 cu blocarea apariţiei eritemului şi edemului
dureros.
b. Efectul antidiareic – se datorează micşorării cantităţii de
prostaglandine E şi F în peretele intestinal cu diminuarea
motilităţii intestinale şi diminuarea mişcării apei,
electroliţilor către lumenul intestinal (prostaglandinele E
şi F acţionează stimulator motilitatea intestinală şi
favorizează trecerea apei şi sărurilor din interstiţiu în
lumenul intestinului.
c. Efectul tocolitic – se explică prin micşorarea producerii
prostaglandinelor E şi F, care au proprietăţi ocitocice,
intervenind în spasmele uterine din dismenoree şi
stimulând activitatea fazică a uterului în timpul naşterii.
 INDICAŢIILE
• Artrită reumatoidă.
• Reumatism, inclusiv şi nearticular.
• Osteoartrită.
• Osteoartroză deformantă.
• Colagenoze.
• Spondilită anchilozantă.
• Lumbago.
• Afecţiuni inflamatorii a nervilor periferici.
• Afecţiuni periarticulare acute (bursite, tendinite, sinovite etc.).
• Afecţiuni inflamatorii a ţesutului conjunctiv, a muşchilor.
• Sindromul algic de intensitate moderată (cefalee, dureri dentare,
artralgii, mialgii, neuralgii, dismenoree).
• Sindromul algic şi inflamator în infecţii, după intervenţii chirurgicale şi
traume.
• Dismenoree primară.
• Gută.
• Stări febrile.
• Profilaxia trombozelor.
• Elecţia preparatelor se face ţinând cont de diagnostic, potenţa
antiinflamatorie, analgezică, antifebrilă şi toxicitatea preparatelor.
 CONTRAINDICAŢII
• Ulcerul gastric sau duodenal în evoluţie.
• Hipersensibilitate şi alergie specifică la
preparatele antiinflamatorii nesteroidiene.
• Hemopatii şi diateze hemoragice.
• Insuficienţa renală gravă.
• Timpul sarcinii şi la copii (fenilbutazona,
indometacina - şi la vârstnici).
• Prudenţă la administrarea antiinflamatoriilor
nesteroidiene în antecedente ulceroase,
hemoragii gigestive antecedentate, boli renale
preexistente, cardiopatii decompensate, la
asmatici, insuficienţă hepatică, renală, tulburări
psihice, epilepsie, parchinsonism.
 REACŢII ADVERSE

• Tulburări gastro-intestinale
• Tulburări nervoase centrale
• Toxicitate medulară
• Dereglări de coagulabilitate
• Toxicitate hepatică
• Toxicitate renală
• Erupţii cutanate
• Retenţie hidrosalină
 INHIBITORI SELECTIVI AI COX2

CLASIFICARE:
• Inhibitori preferentiali ai COX-2:
– Meloxicam,
– Nimesulid
• Inhibitori selectivi ai COX-2 (coxibi):
– rofecoxib(retras de pe piaţă),
– celecoxib, - lumiracoxib
– parecoxib, - etoricoxib,
– valdecoxib,
 Blocante COX-2 selective
• Nimesulid
• Inhibitor selectiv de ciclooxigenază-2 (COX-2), având
acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică.
Există şi alte acţiuni în plus faţă de inhibarea COX (care
poate contribui la efectele antiinflamatoare): inhibă
activitatea neutrofilelor şi manifestă proprietăţi
antioxidante (inactivează radicalii liberi).
• Indicaţii: Inflamaţii articulare şi extraarticulare (ale
ţesuturilor moi). Dureri şi febra in inflamaţii acute ale
căilor respiratorii superioare, cavităţii bucale, aparatului
excretor. Dismenoree.
• R.adverse: rareori arsuri epigastrice, erupţii cutanate,
cefalee, greaţă, vomă, hepatita...
• Contraindicaţii: ulcer gastrointestinal, insuficienţa
hepatică sau renală, sarcină, alăptare.
 Blocante COX-2 selective
• Meloxicam
• Este o enolcarboxamidă (asemănător cu piroxicamul)
• Inhibă puţin selectiv COX-2; nu interferează (sau
interferează puţin, în funcţie de doză) agregarea
plachetară.
• Indicaţii: Artroza (osteoartrită), poliartrita reumatoidă,
spondilită anchilopoietică.
• Reacţii adverse: diaree, dispepsie, greaţă, creşterea
transaminazelor, eritem poliform, efect protrombotic,
rar: ulceraţii, perforaţii gastrointestinale, hemoragii.
• Contraindicaţii: sarcină.
• Interacţiuni: meloxicamul creşte concentraţia litiului şi
scade efectul inhibitor al antihipertensivelor inhibitoare
ale enzimei de conversie a angiotensinei. Colestiramina
creşte eliminarea meloxicamului.
 Blocante COX-2 specifice

• Celecoxib
• Este un derivat diarilsubstituit,
• Inhibitor specific al ciclooxigenazei 2 (COX-2)
• Indicaţii: Boala artrozică (tratament acut sau cronic),
poliartrita reumatoidă, analgezic în dureri de intensitate
moderat severă. Dismenoreea primară (tratament
simptomatic).
• R. adverse: Edeme ale membrelor inferioare, HTA,
pirozis, dispepsie, disconfort epigastric, greaţă, diaree,
ulceraţii bucale, ulcere sau sângerări gastrointestinale
superioare (mai reduse decât la AINS clasice).
 REACTII ADVERSE
• Rofecoxib, Valdecoxib - au fost
retraşi din circulaţie în anul 2005 datorită
posibilităţii crescute de a induce atac
cardiac şi stroke.
• alte efecte secundare sunt angina
pectorală şi sindromul Stevens Johnson.
 ANTIINFLAMATOARE CU ACŢIUNE
LENTĂ (DE BAZĂ).
• Preparatele cu acţiune lentă, de bază, sunt
diverse, heterogene după structura chimică şi
mecanismul de acţiune. Ele se utilizează în
tratamentul de durată al poliartritei reumatoide şi
al altor afecţiuni inflamatorii a ţesutului conjunctiv.
După eficacitate, pe I-ul loc se clasează compuşii
de aur şi preparatele imunodepresive, însă ţinând
cont de potenţialul oncogen al imunodepresivelor,
atitudinea faţă de aceste preparate este rezervată.
Pe locul II sunt clasate sulfamidele (sulfasalazina,
salazopiridazina) şi penicilamina, suportată ca
regulă mai rău.
 DERIVAŢII 4-AMINOCHINOLINICI

• Farmacodinamia
Posedă acţiune imunodepresivă moderată. Împiedică
reacţia
T-limfocitelor la mitogene, deprimă hemotaxisul
leucocitelor. Inhibând eliminarea iinterleukinei-1 din
monocite, limitează eliminarea PgE2 şi colagenazei
din celulele sinoviale. Inhibă sinteza acizilor nucleici,
stabilizează membranale lizozomale, curăţă radicalii
liberi, de asemenea împiedică replicarea virusurilor.
 DERIVAŢII 4-AMINOCHINOLINICI

• Farmacocinetica
• Se absorb bine în tubul digestiv, atingând concentraţii
maxime în plasmă peste 2-6 ore. La administrare
zilnică nivelul plasmatic treptat creşte. Clorochina se
leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 61%.
Se distribuie larg în organism, cantităţi considerabile
se depun în ţesuturi. Trece bariera placentară. Se
metabolizează parţial prin N-dezetilare. Se elimină cu
urina, 61% sub forma neschimbată. T1/2 în plasmă
este aproximativ de 41 ore.
 INDICAŢII

• Lupusul eritematos discoid;

• Lupusul eritematos diseminat;
• Poliartrita reumatoidă;
• Reumatismul palindronic;
• Spoldiloartropatiile seronegative;
• Dermatomiozita juvenilă;
• Fasciita eozinofilică;
• Fotodermatoze.
 CONTRAINDICAŢII

• Nefropatie gravă şi insuficienţa renală

cronică;
• Citopenii grave ( necauzate de maladia de
bază în care se admimistrează
preparatele);
• Afecţiuni hepatice parenchimatoase;
• Porfiria;
• Afecţiuni a nervului optic şi a retinei;
• Afecţiuni cardiace cu dereglări de ritm
 REACŢIILE ADVERSE
• Reacţiile adverse apar rar şi de regulă nu necesită
suspendarea administrării.
• FRECVENTE: inapetenţă, greaţă, diaree,
meteorism, ameţeli, insomnie, cefalee, diminuarea
auzului.
• RARE: leucopenie, trombocitopenie, anemie
hemolitică, erupţii cutanate, retinopatie toxică.
• FOARTE RARE: miopatie, cardiomiopatie,
psihoze, convulsii, sindromul Laiel,
fotosensibilizare, dereglări de pigmentare.
 Compușii aurului
Farmacodinamia
Mecanismul de acţiune:
Inhibă activitatea fagocitară şi migrarea
macrofagelor, leucocitelor şi
sinovicitelor în zonele inflamate,
împiedicând captarea de către aceste
celule a antigenului extern. Deprimă
procesul imun prin inhibarea
transformării, proliferării şi funcţiei
limfocitelor B şi T prin inhibarea
complementului. Inhibă eliberarea de
PgE2 din sinovicite şi de leucotriene B4 40% din preparat (2/3 cu urina, 1/3 cu
şi C4 din leucocitele
polimorfonucleare, inhibă activitatea
enzimelor lizozomale, modifică
colagenul prin creşterea numărului de
legături încrucişate.
Farmacocinetica
Compuşii de aur (aurotiomalatul de
sodiu, aurotioglucoza) ating
concentraţii maximale în plasmă peste
2-6 ore după administrarea i/m. Se
leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de aproximativ 95%. Se
concentrează în membranele sinoviale
dar nimeresc şi în ficat, rinichi,
ganglioni limfatici, măduva osoasă. Pe
parcursul unei săptămîni se elimină
fecalele). Peste o lună după
administrare a 50 mg de preparat s-a
eliminat 75-80%. După administrarea
orală auranofilul se absoarbe în
proporţie de 25%.
 INDICAŢII

• Poliartrita reumatoidă progresivă cu manifestări

de inflamaţie şi leziuni erozive în articulaţii;
• Poliartrita reumatoidă, forma articulară cu
semne de sinovită activă;
• Poliartrita reumatoidă, forma viscerală,
progresivă cu noduri subcutanaţi şi sindromul
Felty.
• Sunt comunicări despre eficacitatea compuşilor
aurului în poliartrita reumatoidă juvenilă şi în
artrită psoriatică, iar a auronafinului – în lupusul
eritematos discoid.
 CONTRAINDICAŢII

• Afecţiuni parenchimatoase hepatice;

• Afecţiuni grave renale şi insuficienţa renală
cronică;
• Dereglări a hematopoezei;
• Diabetul zaharat;
• Valvulopatii cardiace decompensate;
• TBC miliară şi fibroza cavernoasă a plămânilor;
• Caşexie.
 REACŢIILE ADVERSE
Reacţiile adverse apar la 11-50% din pacienţi.
• Mai frecvente sunt: pruritul şi erupţiile cutanate,
stomatita, conjuctivita.
• Poate fi relativ frecventă proteinuria.
• Relativ rar pot apărea dereglări hematopoetice:
trombocitopenie, pancitopenie, anemie aplastică.
• Rareori pot fi tulburări gastrointestinale:
enterocolite în asociere cu greţuri, vomă, diaree,
dureri abdominale.
• Rar se întîlnesc: icter colestatic, pancreatită,
polineuropatie, encefalopatie, infiltraţie pulmonară.
 DERIVAŢII TIOLICI (Penicilamina)

• Farmacodinamia
• Interacţionează cu receptorii de pe membranele
limfocitelor, influenţează sistemul de imunitate,
intervine în sinteza ADN, colagenului şi
mucopolizaharidelor. Rupe punţile disulfidice a
macroglobulinelor diminuând titrul factorului
reumatoid. Posedă şi proprietaţi chelatoare, se
complexează cu metalele grele (mercur, plumb),
favorizează eliminarea excesului de cupru din
organism în boala Wilson, micşorează cantitatea de
cistină în urină împiedicând formarea ei.
 DERIVAŢII TIOLICI (Penicilamina)

• Farmacocinetica

• Penicilamina la administrare orală se absoarbe

aproximativ în proporţie de 50%. Se leagă de
albumina din plasmă în proporţie de 80%. În
ficat se metabolizează cu formarea a doi
metaboliţi neactivi. Se elimină prin urină, în
parte sub formă neschimbată, la început
repede, apoi lent. Pe parcursul a 24 ore se
elimină în jurul la 60% de preparat.
 INDICAŢII

• Poliartrita reumatoidă activă (seropozitivă şi

seronegativă) inclusiv cu manifestări sistemice
(sindromul Felty, amiloidoza, afectarea
reumatoidă a pulmonilor);
• Unele forme de poliartrită reumatoidă juvenilă;
• Reumatismul palindronic;
• Unele forme de sclerodermie;
• Hepatita cronică activă, ciroza biliară.
 CONTRAINDICAŢII

• Dereglări hematopoetice;
• Nefropatie gravă şi insuficienţa renală cronică;
• Miastenie gravă;
• Astmul bronşic.
 REACŢIILE ADVERSE
Reacţiile adverse apar la 20-25% din pacienţi.

• Mai frecvent pot fi: dereglări ale hematopoezei

dintre care mai grave sunt – leucopeniea 
3109/l, trombocitopeniea  100109/l, anemia
aplastică.
• E posibilă apariţia sindromului autoimun:
miastenie, pemfigus, polimiozită, tireodită, lupus
eritematos.
• Rar pot apărea: alveolită fibrozantă, sindromul
nefrotic cu proteinurie  2 g/24 ore.
 AZOCOMPUŞII
(sulfasalazina, salazopiridazina)
• Este derivat de sulfapiridină şi acid 5-
aminosalicilic.
• Se acumulează în ţesutul conjuctiv al peretelui
intestinal şi se scindează în sulfapiridină
(sulfamid cu proprietăţi antimicrobiene, datorită
inhibiţiei acidului folic în celulele bacteriene) şi
acid 5-aminosalicilic cu acţiune antiinflamatoare
(datorită inhibiţiei ciclooxigenazei şi
prostaglandinelor).
 AZOCOMPUŞII
(sulfasalazina, salazopiridazina)
• INDICAŢII:
• Poliartrită reumatoidă;
• Spondiloartrita anchilozantă, artritele reactive
asociate, inclusiv sindromul Reiter asociat cu
infecţia HIV (SIDA);
• Artrita psoriatică.

• CONTRAINDICAŢII
• Hipersensibilitate la sulfamide;
• Porfirie;
• Deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază.
 INFLIXIMABUL
• Infliximabul este un anticorp monoclonal himeric (murin si
uman), principalul agent anti-TNF alfa, cu un mecanism
complex de actiune. Este folosit de mai multi ani în
tratamentul poliartritei reumatoide si de mai putina vreme
în tratamentul altor boli reumatice (spondilita
anchilozanta, artrita psoriazica) şi în boala Crohn. În afara
infliximabului se mai folosesc alti doi agenti anti-TNF alfa:
etanerceptul si adalimumabul.

• El se administreaza sub forma de perfuzii, in doza de 3

mg/kg greutate corporala. În tratamentul de inductie
perfuziile se realizeaza În saptamanile 0, 2 si 6, iar
ulterior tratamentul se administreaza sub forma de
perfuzii la intervale de 8 saptamani.
 MECANISM DE ACTIUNE
• Factorul de necroza tumorala alfa (TNF-alfa) are un rol esential in
cadrul procesului inflamator. În primul rand el stimuleaza
macrofagele in sinteza altor citokine proinflamatorii: IL-1, IL-6, IL-12,
IL-15. Ori, aceste interleukine contribuie mult la intensificarea
inflamatiei, mai ales IL-1 si IL-6. Aceasta din urma, este cea care
stimuleaza hepatocitele sa sintetizeze markerii proteici de faza acuta
ai inflamatiei, in primul rand proteina C reactiva.
• In al doilea rand, TNF-alfa are o actiune importanta la nivelul
endoteliului vascular, el crescând expresia moleculelor de adeziune;
in acest mod, el creste permeabilitatea vasculara si provoaca o
infiltratie masiva cu leucocite a focarelor inflamatorii. Tot la nivelul
endoteliului TNF-alfa stimuleaza productia factorului de crestere
endoteliovascular, care constituie promotorul procesului de
angiogeneza, caracteristic inflamatiei din PR si din diversele
spondiloartropatii.
• In al treilea rand, TNF-alfa stimuleaza atat fibroblastele, cat si
sinoviocitele, in sinteza lor de metaloproteinaze, enzime cu rol
esential în apariţia leziunilor osteocartilaginoase, care constituie
substratul morfologic al eroziunilor, evidentiate prin examenul
radiografic si – intr-un stadiu mai precoce – prin rezonanta magnetica
nucleara.
 EFECT TERAPEUTIC

• Studiile clinice consacrate acestor agenti

biologici au demonstrat un efect terapeutic
deosebit de favorabil: ameliorari clinice si
biologice semnificative la 50-60% dintre bolnavi
si ameliorari partiale la încă 20%.

• Un alt aspect pe care vrem sa îl subliniem este

cel referitor la efectul asupra eroziunilor
caracteristice PR: acestea sunt întarziate, se
produc mai rar la acesti bolnavi si, daca erau
incipiente, se pot vindeca.
 REACTII ADVERSE
• Dintre reactiile adverse ale acestor medicamente
semnalam riscul infectiilor, in special pe cel al
tuberculozei.

• Riscul infectiilor este de departe cel mai important dintre

cele amintite mai sus, in primul rand fiind vorba de infectia
tuberculoasa, intrucat agentii anti-TNF-alfa maresc
susceptibilitatea pentru tuberculoza si reactiveaza
tuberculoza latenta; aceasta reactie adversa este mai
frecventa in zonele geografice in care prevalenta
tuberculozei este relativ mare, asa cum este cazul si
pentru tara noastra. Din aceasta cauza voi insista asupra
acestei probleme. Este bine stabilit ca in cazul unui
bolnav tratat cu agenti biologici aparitia tuberculozei (fie
pulmonara, fie extrapulmonara, ceea ce s-a semnalat
relativ frecvent) impune oprirea tratamentului biologic si
efectuarea unui tratament antituberculos energic.
• Reactiile adverse hematologice (pancitopenia, anemia
aplastica) au fost extrem de rare iar aparitia lor nu a
putut fi pusa pe seama tratamentului biologic, ea putand
fi determinata de comorbiditate si mai ales de
tratamentul medicamentos concomitent.
• Insuficienta cardiaca grava (clasele III si IV NYHA)
poate fi agravata de tratamentul cu agenti anti-TNF-alfa,
dar acestia nu par a influenta in sens defavorabil
insuficienta cardiaca usoara. in fata unui asemenea
bolnav, medicul trebuie sa ia o decizie, tinand seama de
raportul risc/beneficii.
• Hepatita cu virus C pare a fi influentata favorabil de
tratamentul cu agenti biologici; in schimb, hepatita cu
virus B poate fi agravata; din aceasta cauza, in cazul
acestor boli, se contraindica tratamentul biologic.
 Infliximab

• Este un anticorp monoclonal uman-murin (IgG1), produs

dntr-o linie celulară recombinantă.
• Mecanism de acţiune. Se leagă de TNF alfa (formele
solubile şi cele transmembranare) şi inhibă activitatea
biologică a acestuia.
• Indicaţii: Artrita reumatoidă