Prof. asoc. dr.

Daniel Vasile
Medic primar psihiatru
Doctor în științe medicale
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Tulburările cantitative ale afectivităţii
Hipotimiile reprezintă reduceri ale intensităţii şi
forţei afectivităţii:
(a) Anhedonia este incapacitatea individului de a
simţi emoţiile normale, pierderea plăcerii de a trăi,
manifestată în plan comportamental prin reducerea
sferei intereselor personale şi neimplicarea în activităţi
care altădată îi făceau plăcere.
Sfera pulsională este afectată şi ea, prin scăderea
dorinţei sexuale sau reducerea frecvenţei şi iniţiativei
în raporturile sexuale. Pacientul se simte incapabil să
mai aibă sentimente faţă de partener, copii, părinţi, pe
care altădată îi iubea.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
În depresiile severe, pacienţii se plâng de
detaşare emoţională, incapacitate de a se
relaţiona cu ceilalţi, putând apare
depersonalizare şi derealizare, fenomene care
cresc senzaţia de stranietate şi desprindere de
mediul înconjurător.
Pacientul depresiv suferă intens din cauza
pierderii capacităţii de trăire a emoţiilor şi acest
simptom trebuie evaluat ca un indicator al
riscului suicidar.
Anhedonia poate fi observată şi la pacienţii
cu schizofrenie, acolo unde este inclusă printre
simptomele negative.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
(b) Apatia este definită ca lipsa de interes
pentru mediu şi pentru propria persoană,
însoţită de absenţa rezonanţei afective
pentru evenimentele cotidiene.
Pacienţii sunt detaşaţi, indiferenţi, retraşi,
limitaţi la desfăşurarea unor acţiuni simple.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Acest fenomen poate apare în:
-tulburările depresive,
-schizofrenie,
-retardul mental,
-tulburări neurocognitive,
-leziuni neurologice,
-în perioadele de debut şi convalescenţă ale
bolilor infecţioase sau toxice,
-insuficienţa tiroidiană sau hipofizară,
-insuficienţa cardiacă congestivă,
-insuficienţa respiratorie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
(c) Aplatizarea afectivă reprezintă reducerea
marcată a gamei expresivităţii emoţionale şi a
reactivităţii la stimulii afectogeni, modificări
reflectate în diminuarea comunicării nonverbale.
Pacientul prezintă mimică şi gestică săracă,
pare imobil şi indiferent, iar examinatorul nu poate
stabili un contact vizual cu el.
Dacă exprimă totuşi o emoţie sau un sentiment,
chiar de intensitate redusă, pacientul cu aplatizare
afectivă îl exprimă în sensul corect, spre deosebire
de un pacient cu incongruenţă afectivă.
Aplatizarea afectivă apare în schizofrenie, fiind
inclusă în categoria simptomelor negative (de
deficit al funcţiilor psihice).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
(d) Atimhormia este definită ca scăderea marcată a
capacităţii de rezonanţă afectivă, reducerea
tonusului afectiv şi a capacităţii de modulare
afectivă.
Apare în retardul mental, demenţe, delirium,
depresii cu elemente catatonice, schizofrenie.
(e) Anestezia psihică dureroasă reprezintă
suferinţa pacientului legată de incapacitatea pe care
acesta o percepe în a rezona afectiv la stimulii din
mediu şi de a-şi exprima bucuria, dragostea,
plăcerea sau chiar emoţiile negative.
Anestezia psihică dureroasă apare în tulburările
depresive şi schizofrenie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Hipertimiile reprezintă amplificări ale dispoziţiei
şi emoţiilor trăite, fie ele pozitive sau negative.
Dispoziţia depresivă reprezintă o creştere a
tonusului afectiv negativ, pe care pacientul o descrie
ca dispoziţie tristă, cenuşie, disperată, descurajată.
Persoanele pot nega în depresiile uşoare şi
moderate existenţa modificărilor dispoziţionale,
acuzând variate simptome somatice de tipul cefaleei,
epigastralgiilor, precordialgiilor, în absenţa oricăror
dovezi obiective ale unei suferinţe organice.
Aceste fenomene se numesc «echivalenţe
depresive» sau «depresie mascată».
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Pacienţii se pot plânge că au devenit mai puţin
comunicativi şi mai puţin interesaţi de evenimente şi
activităţi care altădată îi interesau.
Unii subiecţi pot acuza o stare de iritabilitate
crescută, prezenţa unei diminuări a toleranţei la
frustrare şi a capacităţii de autocontrol în momentele
stresante.
Dispoziţia depresivă se asociază cu reducerea
funcţionării mnezico- prosexice, a relaţionării
interpersonale, cu diminuarea fluxului şi ritmului
ideoverbal, tulburări hipnice şi de apetit alimentar.
Distorsiunile cognitive asociate conţin cogniţii
negative referitoare la sine, lume şi viitor, întreţinând
dispoziţia depresivă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
O dispoziţie depresivă experimentată ca fiind net diferită de
sentimentele asociate decesului unei persoane iubite se poate
asocia cu pierderea plăcerii pentru toate sau aproape toate
activităţile, areactivitate la stimulii de regulă plăcuţi, severitate mai
accentuată dimineaţa a depresiei, insomnie matinală, lentoare sau
agitaţie psihomotorie marcată, anorexie sau pierdere ponderală
semnificativă şi culpă excesivă sau inadecvată, pentru a forma
tabloul depresiei cu elemente melancolice.
Dispoziţia depresivă poate fi însoţită de catalepsie sau stupor
catatonic, activitate motorie excesivă, negativism sau mutism,
bizarerii ale mişcărilor voluntare, sindrom ecopatic în
contextul depresiei cu elemente catatonice.
Dispoziţia depresivă poate fi însoţită de reactivitate
dispoziţională, creşterea apetitului alimentar, hipersomnie, paralizie
„ca de plumb”, sensibilitate la rejecţia interpersonală în cadrul
depresiei cu elemente atipice (DSM 5).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Dispoziţia depresivă se poate asocia cu
elemente psihotice (idei delirante de vinovăţie,
ruină, persecuţie, urmărire, influenţă xenopată,
halucinaţii auditive cu conţinut persecutor) creând
tabloul depresiei cu elemente psihotice
congruente sau incongruente cu dispoziţia
(DSM 5).
Dispoziţia depresivă care se manifestă mai
multe zile da decât nu, în decursul a cel puţin doi
ani, însoţită de elemente vegetative, reducerea
stimei de sine, dificultăţi în concentrare şi în
capacitatea decizională şi sentimente de disperare,
formează tabloul distimiei (DSM 5).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Dispoziţia depresivă apare în:
-tulburările depresive şi schizoafective,
-schizofrenia reziduală,
-tuburările mixte anxios- depresive,
-tulburările de adaptare, demenţe,
-tulburările de personalitate,
-hipotiroidism,
-accidentele cerebrovasculare,
-boala Parkinson,
-tulburări legate de consumul de substanţă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Disforia este asocierea dispoziţiei depresive
cu acuze somatice multiple şi creşterea
iritabilităţii, pacientul putând ajunge la crize
clastice.
La nivel dispoziţional, depresia se însoţeşte
de anxietate şi preocupări hipocondriace.
Apare în tulburările depresive, tulburările
psihotice, epilepsie, în bolile organice şi
neurologice (hipertiroidie, hipotiroidie,
leziuni traumatice cerebrale), intoxicaţia sau
sevrajul la substanţă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea este o stare afectivă negativă
asociată cu sentimentul unui pericol, în absenţa
existenţei unei ameninţări interne sau externe reale.
Anxietatea este deci definită prin contrast cu
frica, evaluată ca o stare emoţională care precede
apariţia unui pericol real.
Anxietatea este resimţită de pacient ca o stare
de tensiune internă, de nelinişte psihomotorie
acompaniată de fenomene neurovegetative
(palpitaţii, senzaţie de lipsă de aer, transpiraţii,
tremor al extremităţilor, tahipnee).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Anxietatea este prezentă în:
-tulburările depresive,
-schizofrenie,
-delirium,
-tulburările de personalitate,
-intoxicaţia sau sevrajul la substanţă,
-tulburările de adaptare,
-tulburările anxioase,
-bolile organice (hipertiroidism,
hiperparatiroidism, insulinom, diabet
zaharat, boala obstructivă pulmonară
cronică).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea poate fi
-difuză, liber flotantă
-situaţională, care apare în situaţii
determinate, de exemplu în fobii;
-paroxistică, în atacurile de panică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea generalizată
Această formă de anxietate este caracterizată prin
îngrijorări persistente şi stare difuză de nelinişte psihică
neconcordantă cu impactul evenimentelor reale sau cu
circumstanţele care alimentează starea de anxietate.
De exemplu, deşi este normal ca o mamă să fie
interesată de siguranţa copilului său, îngrijorările excesive
care însoţesc fiecare întârziere acasă, chiar cu numai
câteva minute, a copilului, semnalizează un pattern de
anxietate generalizată.
O astfel de mamă va începe să se gândească la toate
evenimentele care l-ar putea reţine pe copil (accidente de
maşină, atacul din partea unei persoane străine, răpirea
etc), dezvoltând o stare de anxietate crescândă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Pacienţii cu anxietate generalizată afirmă că
le este dificil să-şi controleze îngrijorările şi
acuză multiple simptome somatice şi cognitive.
Din aceste categorii de simptome fac parte
neliniştea psihomotorie („nu-mi găsesc locul”),
fatigabilitatea, tensiunea musculară, insomnia şi
dificultăţile de concentrare.
Anxietatea generalizată, atunci când este
structurată sub forma tulburării de anxietate
generalizată (DSM 5), tinde să aibă o evoluţie
cronică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Ipoteze asupra etiologiei anxietăţii generalizate
Modelul cognitiv al anxietăţii generalizate
consideră că pacienţii prezintă anxietate pervazivă
din cauza convingerilor despre propria lor
persoană şi despre lume, care îi determină să
interpreteze mediul extern ca pe un loc periculos.
Ca urmare, singura metodă de a face faţă
acestor ameninţări este pregătirea permanentă a
propriei persoane pentru tot ce se poate întâmpla
mai rău.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Convingerile de viață ale acestor persoane sunt:
(1) centrate pe acceptarea de ceilalţi- „Nu am niciun rost dacă nu
sunt iubit”, „Critica înseamnă respingere personală”, „Trebuie să
fiu mereu pe placul celorlalţi”;
(2) centrate pe competenţă- „Nu există decât învingători şi
învinşi”, „Dacă voi face o greşeală, mă voi prăbuşi”, „Nu pot face
faţă”, „Succesele celorlalţi mă pun în umbră”, „Trebuie să fac
totul perfect”, „Dacă ceva nu este perfect, atunci nu are niciun
rost”;
(3) centrate pe responsabilitate- „Sunt responsabil de fericirea
celor care sunt cu mine”, „Sunt responsabil de ce vor face în
viaţă copiii mei”;
(4) centrate pe control- „Sunt singurul om care poate rezolva
problemele mele”, „Trebuie să mă controlez tot timpul şi să
controlez ceea ce se întâmplă cu ceilalţi”, „Dacă las pe cineva să
se apropie de mine, acea persoană mă va controla”;
(5) centrate pe anxietate- „Trebuie să fiu liniştit şi calm
permanent”, „Este periculos să dai semne de anxietate”.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Metode de evaluare clinică a anxietăţii generalizate
Scala Hamilton pentru Anxietate (HARS, HAMA) a fost
creată de M.Hamilton în 1959 şi reprezintă cea mai utilizată
scală pentru măsurarea simptomelor anxioase.
Acest instrument evaluează anxietatea globală, inclusiv
simptomele psihice (cognitive) şi somatice.
Scala a fost destinată iniţial cuantificării severităţii nevrozei
anxioase, un construct care nu mai este de actualitate.
Deşi este larg utilizată în studiile clinice, pentru monitorizarea
eficienţei tratamentului, HAMA nu se focalizează pe
simptomele tulburării de anxietate generalizată, aşa cum
este ea definită în DSM 5.
Îngrijorarea, simptomul cheie al acestei tulburări, conform
clasificării menţionate, are o pondere mai mică decât
simptomele fobice, iar simptomele de hiperexcitabilitate
vegetativă au o pondere mare în scorul global.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
HAMA este o scală administrată de clinician şi
constă într-o listă de 14 simptome, care evaluează
dispoziţia anxioasă, tensiunea interioară, frica,
insomnia, simptomele cognitive, dispoziţia
depresivă, tensiunea musculară, simptomele
somatice (senzoriale), cardiovasculare, respiratorii,
gastrointestinale, genitourinare, vegetative şi
comportamentul pacientului în cursul interviului.
Pentru fiecare item sunt furnizate elemente de
orientare clinică.
Fiecare item se scorează de la 0 la 4, în funcţie
de severitate (0-absent, 1-uşor, 2-moderat, 3-sever,
4-foarte sever).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Există şi o versiune mai scurtă a HAMA, denumită CAS
(Scala Clinică pentru Anxietate), care include doar 6 itemi:
îngrijorarea,
tensiunea psihică,
capacitatea de relaxare,
reacţia de tresărire,
aprehensiunea şi
neliniştea.
Scorul total pentru HAMA variază de la 0 la 56. Un scor de
peste 14 a fost asociat cu anxietatea semnificativă clinic, iar
subiecţii normali obţin scoruri de maxim 5.
Persoanele cu depresie pot obţine scoruri care variază de la
14.9 la 27.6, iar schizofrenia a fost asociată cu scoruri de până la
27.5.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Inventarul Beck pentru anxietate (BAI)
evaluează în special componentele somatice
ale anxietăţii şi a fost creat cu intenţia de a
discrimina între depresie şi anxietate.
Acest instrument are 21 de itemi şi este
autoadministrat. BAI evaluează simptome
precum nervozitatea, incapacitatea de relaxare,
ameţeala sau palpitaţiile.
Fiecare item este scorat de la 0 (absent) la 3
(sever), pe baza severităţii evaluate a
simptomului în ultima săptămână.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Scorul total variază de la 0 la 63,
interpretarea propusă de autorii inventarului
fiind următoarea:
-de la 0 la 9 normal, nu există anxietate; -10-
18 anxietate uşoară sau moderată; --19-29
anxietate moderat-severă,
-30-63 anxietate severă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea de separare este o formă de manifestare a
anxietăţii, observată la copiii care suportă cu dificultate
despărţirea temporară, chiar pentru un foarte scurt interval,
de persoanele investite afectiv sau de locuinţa în care
trăieşte.
Persoana poate să refuze să meargă la şcoală, se
gândeşte tot timpul la evenimente tragice în care ar putea fi
implicate persoanele apropiate, prezintă coşmaruri legate
de separare, nu merge la culcare decât dacă poate să
doarmă în apropierea unui părinte.
Pacienţii cu tulburare a personalităţii de tip dependent
pot prezenta anxietate de separare, ei temându-se că vor fi
incapabili să se descurce dacă vor rămâne fără persoana
de sprijin, fiind în stare să suporte chiar umilinţe din partea
acesteia doar pentru a se asigura de suportul ei.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Atacul de panică este o manifestare acută a
anxietăţii, caracterizată prin teamă intensă sau disconfort,
însoţit de semne neurovegetative, cognitive şi
comportamentale, care ating maximul în decurs de câteva
minute.
Conform DSM 5, un atac de panică se manifestă prin
cel puţin 4 din simptomele menţionate mai jos.
(1) palpitaţii, bătăi rapide ale inimii sau accelerarea
ritmului cardiac;
(2) transpiraţii;
(3) tremor sau trepidaţie;
(4) senzaţii de scurtare a respiraţiei sau de strangulare;
(5) senzaţie de sufocare;
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
(6) durere sau disconfort precordial;
(7) greaţă sau detresă abdominală;
(8) senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij sau
leşin;
(9) frisoane sau valuri de căldură;
(10) parestezii (senzaţie de amorţeală sau
furnicături);
(11) derealizare (sentiment de irealitate) sau
depersonalizare (detaşare de sine însuşi);
(12) frica de pierdere a controlului sau de a nu
înnebuni;
(13) frica de moarte.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Evoluţia unui atac de panică se caracterizează
printr-un debut brusc şi escaladare rapidă a
simptomelor, până la atingerea intensităţii maxime,
după care cedează relativ rapid.
Simptomele somatice şi cognitive se însoţesc de
sentimentul de pericol sau moarte iminentă şi de
dorinţa de a scăpa din situaţia respectivă.
Există şi atacuri de panică cu simptome limitate,
care nu îndeplinesc criteriul simptomatologic
necesar unui diagnostic de atac de panică complet,
având sub 4 manifestări clinice.
Aceste atacuri de panică cu simptome limitate au
o severitate mai redusă, o durată mai scurtă şi o
frecvenţa mai mică
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Atacurile de panică nocturne sunt observate
la o proporţie semnificativă din totalul pacienţilor
care au tulburare de panică, pe lângă atacurile
din timpul zilei.
Aceste atacuri sunt caracterizate prin trezire
nocturnă, frică intensă şi hiperactivare
fiziologică.
Atacurile de panică nocturne pot apare în
timpul somnului non-REM, în stadiile 2 şi 3, de
obicei la 25-225 minute după instalarea
somnului.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Aceste atacuri de panică nocturne trebuie
deosebite de pavorul nocturn (teroarea de somn)
prin faptul că primele conduc la o trezire rapidă şi
completă, fără confuzie, amnezie sau activitate
motorie caracteristice pavorului.
Indivizii care au atacuri de panică nocturnă
relatează că simptomatologia din timpul nopţii este
identică cu cea a atacurilor de panică diurne.
Atacurile de panică nocturne au fost asociate
cu un grad de severitate mai mare al tulburării
subiacente, dar această constatare este
controversată.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Atacurile de panică pot fi:
(1) spontane (nesemnalizate), când nu există un
declanşator evident intern sau extern;
(2) circumscrise situaţional (semnalizate), când
survin aproape invariabil în cadrul expunerii la un
anumit stimul;
(3) predispuse situaţional, când atacurile nu sunt
asociate invariabil cu semnale specifice şi nu survin
în mod necesar imediat după expunerea la acestea.
Declanşatorii atacurilor de panică pot fi externi
(mersul într-un metrou aglomerat, la un pacient
claustrofob) sau interni (cum ar fi distorsiuni
cognitive de tipul anticipării catastrofice la un subiect
care simte palpitaţii).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂŢII
Apariţia atacurilor de panică spontane
este necesară pentru stabilirea
diagnosticului de tulburare de panică cu/fără
agorafobie.
Atacurile de panică circumscrise sau
predispuse situaţional sunt frecvente în
panică, dar pot surveni şi în contextul altor
tulburări anxioase, precum şi în cel al altor
tulburări mentale.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Atacurile de panică predispuse situaţional
apar în anxietatea generalizată (de exemplu,
după ce a aflat de accidentul de maşină al unei
vecine, pacienta devine extrem de preocupată
de siguranţa copiilor ei şi dezvoltă un atac de
panică) sau în tulburarea de stres posttraumatic
(un veteran de război retrăieşte scene
psihotraumatizante când este confruntat cu
stimuli care îi reamintesc de acestea, cum ar fi
zgomote puternice sau culoarea roşie, instalând
un atac de panică).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Ipoteze asupra etiologiei simptomelor de panică
-factorii genetici au fost implicaţi, deoarece este
posibil ca rudele biologice de gradul I ale
indivizilor cu panică să prezinte aceleaşi
manifestări de 3.4-17 ori mai frecvent decât
populaţia generală
-factorii respiratori au fost implicaţi în
patogeneza panicii pornindu-se de la
constatarea că un subtip al tulburării de panică
este definit prin prezenţa simptomelor respiratorii
semnificative, cum ar fi dispneea, senzaţia de
sufocare şi hiperventilaţia
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
-rolul antecedentelor din copilărie în dezvoltarea
atacurilor de panică la vârsta adultă a fost studiat
sistematic, anxietatea de separare fiind cel mai
invocat factor vulnerabilizant
-studiile farmacologice au dovedit anomalii ale
legării situsurilor GABAA- benzodiazepinice şi ale
concentraţiilor de GABA cerebrale
-factorii psihodinamici implicaţi în geneza şi
menţinerea panicii sunt foarte numeroşi.
Unii autori au observat că, la femeile
diagnosticate cu panică, există stiluri de ataşament
problematice, aceste persoane prezentând sechele
ale unui stil de ataşament nesigur, dezvoltat în
copilărie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII

Alți autori au sugerat că prezenţa defectelor

Eului, de tipul confuziei Eu-alţii, poate
contribui la dificultăţile în utilizarea anxietăţii-
semnal. Intensitatea atacurilor de panică pare a
fi atât de puternică, încât doar medicaţia le
poate opri.
Atunci când frica de separare subiacentă şi
abandonul sunt conectate prin travaliul analitic
cu panica, prognosticul poate fi favorabil.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Factorii psihodinamici implicaţi în panică sunt:
-dificultăţile de a tolera furia;
-separarea emoţională sau fizică de persoanele
semnificative, atât în copilărie, cât şi în viaţa adultă;
-panica poate fi declanşată de situaţii care implică
responsabilităţi crescute;
-percepţia părinţilor ca fiind persoane controloare,
înspăimântătoare, critice sau pretenţioase;
-reprezentările interne ale relaţiilor interpersonale implică
abuz sexual sau fizic;
-un sentiment cronic de a fi prins în capcană;
-cercul vicios al furiei faţă de rejecţia parentală, urmată de
anxietatea legată de teama că fanteziile proprii ar putea
distruge legătura cu părinţii;
-eşecul anxietăţii semnal şi disfuncţii ale Eului.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Mecanismele defensive tipice, folosite
pentru a face faţă panicii, sunt :
-formaţiunea reacţională,
-des-facerea,
-somatizarea şi
-externalizarea.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
-importanţa analizării factorilor cognitivi care stau la
baza atacurilor de panică derivă din ideea că nu
evenimentul în sine este responsabil de producerea
emoţiilor negative, ci modul în care pacientul
interpretează evenimentele şi expectaţiile pe care
acesta le are.
În panică, interpretările importante sunt cele
legate de pericolele percepute la nivel fizic sau
psihosocial.
Pacienţii cu panică interpretează la modul
catastrofic percepţiile corporale, pe care le atribuie
unui pericol fizic sau mental imediat (palpitaţiile sunt
semne ale unui infarct, gândurile care un ritm
accelerat sunt semnul începutului nebuniei).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Stimulii externi (situaţii în care subiectul a
avut un atac de panică înainte) sau interni
(gânduri, imagini, percepţii interne) pot fi
percepuţi ca ameninţări şi declanşează o stare
de anxietate.
Această stare este asociată cu o gamă
variată de senzaţii corporale, care sunt
interpretate de pacienţi într-o manieră
catastrofică.
Astfel, se creează un cerc vicios care
culminează cu un atac de panică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
În plus, odată instalat un atac de panică, pacientul
devine hipervigilent şi îşi controlează funcţiile corporale în
mod constant.
Această focalizare prosexică îi permite să sesizeze şi
cele mai mici senzaţii fiziologice, pe care oamenii normali
nu le conştientizează aproape niciodată.
Odată conştientizate, aceste senzaţii sunt interpretate
de manieră catastrofică, fiind considerate semne ale unor
boli grave fizice sau psihice.
De asemenea, se activează, la pacienţii cu panică,
tendinţa de a evita anumite situaţii, ceea ce nu face decât
să le întreţină sau chiar să le amplifice anxietatea.
Astfel, pacientul care evită să facă efort de teama unui
infarct, îşi va întreţine cogniţia catastrofică, considerând că
a rămas în viaţă pentru că s-a protejat.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Instrumente clinice pentru investigarea panicii
Inventarul atacurilor de panică (API) este o scală cu 17
itemi, creată de M. Liebowitz şi colab., pentru a evalua
simptomele trăite de pacienţi în cursul atacurilor de panică.
Acest inventar evaluează mai ales simptomele
somatice, cum ar fi transpiraţiile, palpitaţiile, durerile
toracice, dar şi pe cele emoţionale şi cognitive.
Fiecare item se scorează de la 0 la 3, în funcţie de
severitate.
Există un scor final global, care reprezintă suma tuturor
componentelor scorate.
Scala nu evaluează durata şi numărul atacurilor de
panică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Scala autoadministrată pentru evaluarea anxietăţii
Sheehan (SPRAS) a fost dezvoltată de D.V. Sheehan şi
colaboratorii, scala cuprinzând 35 de itemi, capabili să
evalueze severitatea simptomelor la pacienţii cu atacuri
de panică.
Itemii sunt scoraţi pe o scală de 5 puncte, de la „deloc”
(asimptomatic) la „extrem” (acut).
Scala evaluează în special simptomele somatice, cum
ar fi presiunea toracică, senzaţia de sufocare sau valurile
de căldură/frig, însă există şi itemi pentru depresie, variaţii
dispoziţionale, obsesii, compulsii şi tulburările de somn.
Atacurile de panică situaţionale, atacurile de panică
spontane, atacurile de panică cu simptome limitate şi
anxietatea anticipatorie sunt dimensiuni specifice ale
evaluării.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Fobiile sunt definite ca frici marcate şi
persistente, excesive sau nejustificate,
provocate de prezenţa sau anticiparea unui
eveniment sau fenomen ori a unei situaţii
specifice.
Dacă pacientul este expus la stimulul
temut se produce un răspuns anxios imediat,
care poate ajunge la intensitatea unui atac de
panică circumscris situaţional sau predispus
situaţional.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Persoana are conştiinţa tulburării actuale şi
încearcă să caute ajutor pentru a scăpa de ea.
Pacientul poate recurge la comportamente
elaborate de evitare a stimulilor temuţi sau
îndură cu anxietate crescută sau disconfort
marcat expunerea la situaţia respectivă.
Fobiile sunt de obicei determinate de un
stimul specific dar ele prezintă tendinţa la
înglobare şi extindere, de exemplu, teama de
lift se poate extinde la frica de orice spaţiu
închis.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Cele mai cunoscute fobii sunt:
(1) agorafobia (teama de spaţii sau situaţii din care
scăparea poate fi dificilă sau jenantă ori în care poate
fi dificil de acordat un ajutor în eventualitatea apariţiei
unui atac de panică sau a unor simptome de anxietate
marcată, teamă care se asociază cu evitarea acestor
situaţii);
(2) fobia socială (anxietate crescută provocată de
expunerea la anumite tipuri de situaţii sociale sau de
performanţă, antrenând evitarea acestora),
(3) fobia specifică (anxietate accentuată provocată
de expunerea la un anumit obiect sau situaţie temută,
aducând după sine evitarea activă a expunerilor
respective).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Agorafobia poate fi însoţită sau nu de atacuri
de panică, după cum şi tulburarea de panică
poate prezenta sau nu agorafobie asociată.
Iniţial, termenul de agorafobie („agora” =
piaţă, „phobos” = frică) a fost introdus de
F.K. Westphal, sub numele de „fobia spaţiilor
deschise”.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Agorafobia este caracterizată conform DSM 5 prin
teama intensă sau anxietatea legată de:
• uzul transportului public (automobile, autobuze, trenuri,
vapoare, avioane etc)
• a fi în spații deschise (parcări, piețe, poduri etc)
• a fi în locuri închise (magazine, teatre, cinematografe etc)
• a sta la coadă sau a fi într-o mulțime
• a se afla singur în afara casei
Pacientul se teme de/ evită aceste situații din cauza
gândurilor referitoare la dificultatea scăpării din aceste
circumstanțe sau a primirii ajutorului în cazul dezvoltării
simptomelor atacului de panică sau a altor simptome
stânjenitoare (incontinență sfincteriană, sincopă etc)
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Referitor la posibilele explicaţii ale acestei
patologii au fost elaborate o multitudine de teorii.
Din perspectiva teoriei ataşamentului,
agorafobia poate fi percepută ca o pierdere
temporară a capacităţii subiectului de a tolera
separarea spaţială de persoana sau locul
asociate cu sentimente de siguranţă.
Pacienţii cu agorafobie îşi pot delimita o „zonă
de siguranţă” în jurul casei, în care ei consideră
că pot să-şi desfăşoare activităţile fără apariţia
simptomelor anxioase.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Din perspectivă cognitiv-comportamentală,
agorafobia poate fi urmarea copierii unui
comportament parental sau o formă de condiţionare
clasică.
Astfel, un stimul neplăcut, cum ar fi o senzaţie de
sufocare sau palpitaţii puternice, însoţite de senzaţie
de teamă intensă, care apare în asociere cu un stimul
neutru (mersul cu maşina, de exemplu), va conduce la
evitarea ulterioară a confruntării cu stimulul condiţionat.
Evitarea întâlnirii cu stimulul va conduce la crearea
unor expectaţii negative, care vor creşte
automonitorizarea funcţiilor fiziologice în alte condiţii
similare, creând posibilitatea extinderii
comportamentelor de evitare şi, astfel, va apare
invalidarea funcţională.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Din perspectivă psihanalitică, la baza
agorafobiei stă pierderea, reală sau simbolică,
a unui părinte în copilărie sau un istoric de
anxietate de separare.
Mecanismele defensive folosite pentru
blocarea anxietăţii sunt:
-reprimarea,
-deplasarea,
-evitarea,
-simbolizarea.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Instrumente de evaluare a agorafobiei în clinică
Inventarul Mobilităţii din Agorafobie (Mobility Inventory for Agoraphobia,
MI) este un instrument creat de Chambless şi colab., care are forma unui
chestionar de autoevaluare, destinat cuantificării frecvenţei atacurilor de
panică şi a severităţii evitării agorafobice, atât în situaţiile în care pacientul
este singur, cât şi atunci când acesta este însoţit.
În prima parte a inventarului, pacienţii evaluează gradul în care ei
evită 26 de situaţii datorită anxietăţii sau disconfortului. Fiecare item este
evaluat pe o scală Likert de la 1 (niciodată nu evit) la 5 (evit întotdeauna),
iar respondenţii scorează severitatea comportamentelor în cele două
situaţii: când sunt singuri şi când sunt însoţiţi.
Prin MI sunt evaluate şi atacurile de panică, iar respondenţii
precizează frecvenţa acestor atacuri în ultima săptămână şi în ultimele 3
săptămâni. Severitatea atacului de panică este scorată pe o scală de 5
puncte.
Pacienţii trebuie să menţioneze şi dacă au o „zonă de siguranţă” şi să
precizeze locaţia acesteia şi distanţa ei faţă de casă.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Fobia specifică (simplă) are ca element
semiologic central frica marcată şi persistentă de
obiecte sau situaţii bine definite, iar expunerea la
stimulul fobic provoacă invariabil răspuns anxios
imediat.
Acest răspuns poate lua forma unui atac de
panică circumscris situaţional sau predispus
situaţional.
Adulţii şi adolescenţii recunosc faptul că frica lor
este excesivă şi nejustificată, dar la copii acest
insight poate fi absent.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Cel mai adesea, stimulul fobic este evitat,
deşi el poate fi uneori îndurat, cu teamă.
Evitarea, frica sau anticiparea anxioasă a
stimulului fobic pot interfera semnificativ cu
activitatea cotidiană a persoanei, cu
funcţionarea ei profesională sau socială.
Aceste simptome pot determina pacientul să
resimtă un disconfort puternic, afectându-i
calitatea vieţii.
Pentru a stabili un diagnostic de tulburare
fobică, trebuie ca pacientul să fi avut cel puţin 6
luni simptome fobice persistente.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea este aproape constant resimţită
imediat la confruntarea cu stimulul fobic (de
exemplu, o persoană cu fobie specifică de şerpi
va avea aproape constant un răspuns anxios
imediat când este forţată să se confrunte cu un
şarpe).
Nivelul anxietăţii sau fricii variază, de regulă,
în funcţie de gradul de apropiere de stimulul
fobic, dar şi de gradul în care este limitată
scăparea pacientului din situaţia temută (de
exemplu, frica se intensifică pe măsură ce
ascensorul se apropie de jumătatea drumului
dintre etaje şi scade când se deschide uşa).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Fobia trebuie diferenţiată de teama
justificată contextual (teama unei persoane
că ar putea fi rănită la un raliu de curse o
împiedică să participe la această manifestare
sportivă) şi de ideile delirante (teama de a
trece un pod pentru că acesta a fost sabotat,
iar pacientul nu recunoaşte caracterul
nejustificat al fricii sale).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Cele mai frecvente fobii specifice sunt
cele de animale, mediu natural, sânge-
injecţii- plăgi şi situaţii specifice.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
(1) fobia de animale sau de insecte, formă cu debutul în copilărie;
(2) fobia de mediu natural, caz în care trebuie specificat dacă
teama este legată de obiecte sau fenomene din mediul natural, cum
ar fi înălţimile, furtunile, apa; acest subtip are, de asemenea,
debutul în copilărie;
(3) fobia de injecţii-sânge-plăgi, în care frica este indusă de
vederea sângelui sau a leziunilor sângerânde, de administrarea
unei injecţii, de recoltarea de sânge sau de efectuarea altor
manevre medicale invazive ; acest subtip este caracterizat printr-un
răspuns vago-vagal puternic şi are o incidenţă crescută;
(4) fobia de situaţii este specificată atunci când anxietatea este
indusă de o anumită situaţie, cum ar fi transportul public, tunelele,
podurile, ascensoarele, zborul, condusul sau spaţiile închise ; acest
subtip apare mai frecvent în copilărie sau la jumătatea celei de-a
treia decade de viaţă ;
(5) alte fobii, cum ar fi frica de sau evitarea situaţiilor care conduc
la sufocare, vomă sau boală; un alt exemplu este fobia de spaţiu,
adică teama subiectului că s-ar putea dezechilibra dacă se află
departe de un perete sau de alte mijloace de suport fizic.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Fobiile specifice pot conduce la un stil de viaţă
restrâns şi interferă cu funcţionarea profesională
(de exemplu, o persoană nu poate promova
pentru că îi este teamă de zborul cu avionul) şi
socială (de exemplu, persoana nu suportă
mersul cu maşina, spaţiile închise etc).
 De asemenea, chiar sănătatea fizică poate fi
pusă în pericol, dacă pacientul refuză să se
prezinte la medic pentru a i se recolta analize
sau pentru alte investigaţii necesare.
 Frica de sufocare poate reprezenta un pericol
vital, deoarece pacientul îşi reduce aportul
alimentar sau chiar evită să se alimenteze oral.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Factorii predispozanţi pentru debutul fobiilor
specifice includ:
-evenimente traumatice (de exemplu, atacul unui
animal),
-atacuri de panică spontane în situaţii de temut,
-observarea suferinţei unor persoane în urma
unor accidente,
-informaţiile transmise (de exemplu, avertizările
repetate ale părinţilor în legătură cu
periculozitatea anumitor animale sau relatările
din mass media referitoare la accidentele
rutiere).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Freud a considerat că fobiile sunt forme de nevroză care
au la bază dorinţe agresive sau inacceptabile, acestea
conducând la fantezii de pedepsire.
Ca urmare a apariţiei fanteziilor menţionate, se
declanşează anxietatea, care antrenează activarea
mecanismelor defensive specifice.
Primul mecanism este deplasarea, ce implică
redirecţionarea anxietăţii asociate cu o sursă inconştientă
către un substitut conştient, inofensiv.
Proiecţia este al doilea mecanism activat pentru a
externaliza sursa anxietăţii, iar evitarea este defensa
responsabilă de ocolirea stimulului deplasat şi proiectat,
cu care se asociază anxietatea.
Rezultatul acţiunii combinate a acestor mecanisme
defensive este eliminarea anxietăţii, deoarece pulsiunile
inacceptabile sau interzise sunt prelucrate la un nivel
inconştient.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Din perspectivă cognitiv-comportamentală, fobiile
sunt formate prin condiţionare sau experienţe
traumatice, care au condus la evitarea confruntării cu
stimulii respectivi.
Metodele terapeutice cognitiv-comportamentale se
bazează pe expunerea in vivo, în imaginaţie sau
interoceptivă (producerea senzaţiilor fiziologice
asociate unui atac de panică în condiţii controlate),
cuplată cu analiza gândurilor automate şi învăţarea
tehnicilor de relaxare.
Aceste expuneri vor avea un rol de decondiţionare,
iar dovezile provenite din studiile clinice arată
rezultate bune ale terapiei cognitiv-comportamentale.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Instrumente pentru evaluarea severităţii
fobiilor specifice
Chestionarul de evaluare a fricii (Fear
Questionnaire, FQ) a fost creat de I.M. Marks
şi A.M. Matthews, are 24 de itemi şi se
autoadministrează de către pacient.
Acest chestionar evaluează fobiile simple,
o parte a sa cuantificând comportamentele
fobice asociate cu o serie de situaţii fobice,
iar altă parte evaluând depresia, anxietatea şi
disconfortul general cauzat de fobie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Fobia socială (anxietatea socială) este un
simptom caracterizat prin teama persistentă
şi marcată de situaţiile sociale sau de
performanţă în care poate surveni o punere
în dificultate a persoanei.
Expunerea la situaţia socială sau de
performanţă se asociază constant cu un
răspuns anxios imediat, care poate lua forma
unui atac de panică circumscris situaţional
sau predispus situaţional.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea socială este simptomul central al
acestei forme de fobie.
Pentru a stabili diagnosticul unei tulburări
fobice, este necesar ca simptomatologia să
interfere semnificativ cu funcţionarea cotidiană a
persoanei, cu status-rolurile profesionale, familiale
şi sociale sau/şi ca pacientul să prezinte un
disconfort marcat datorită simptomelor anxios-
fobice.
Conform DSM 5 pentru stabilirea diagnosticului
de tulburare de anxietate socială (fobie socială)
trebuie ca simptomele să fie prezente cel puţin 6
luni.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Conform DSM 5 se poate specifica dacă
anxietatea este prezentă doar în situațiile în care
persoana trebuie să vorbească în public sau să
interpreteze un rol în fața altor oameni, caz în
care se stabilește diagnosticul de «tulburare de
anxietate socială, subtipul de performanță»
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Anxietatea socială este secundară distorsiunilor
cognitive de tipul:
„Ceilalţi mă critică”,
„Oamenii văd că nu mă descurc”,
„Ei mă consideră nebun”.
Aceste cogniţii sunt preocupări legate de
incomodarea celorlalţi prin prezenţa proprie şi
de teama că alţii vor considera pacienţii anxioşi,
debili, stupizi, vulnerabili sau nedemni de
încredere.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Aceste persoane se tem să vorbească în public
din cauza preocupării că alţii le-ar putea remarca
termorul vocii sau al mâinilor sau pot trăi o stare de
anxietate intensă când conversează cu alte
persoane, din cauza fricii că vor părea incoerente.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Fobia socială se manifestă şi sub forma
evitării mâncatului sau băutului în public, a
scrisului în prezenţa altor persoane, pentru a
nu fi observate tremorul mâinilor, înroşirea feţei,
transpiraţia sau alte fenomene neurovegetative.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Indivizii cu fobie socială prezintă în situaţiile temute
aproape întotdeauna simptome de anxietate, cum ar fi
palpitaţiile, tremurăturile, transpiraţiile, disconfortul
gastrointestinal, diareea, tensiunea musculară, congestia
facială, confuzia, iar în cazurile severe se poate instala un
atac de panică complet.
 Anxietatea anticipatorie poate apărea cu mult timp înaintea
evenimentului temut.
Această anxietate poate crea un cerc vicios,
determinând cogniţii negative şi astfel amplificând
simptomele anxioase, care vor reduce capacitatea de
funcţionare socială a subiectului. Aceste performanţe
reduse (reale sau percepute ca atare) vor conduce la
sentimente de incapacitate şi inadecvare, crescând
anxietatea anticipatorie în perspectiva următoarelor
evenimente sociale.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Pacienţii cu anxietate socială asociază şi
hipersensibilitate la critică, evaluare negativă sau
rejecţie, au dificultăţi în a se afirma, stima de sine le
este redusă sau pot avea chiar complexe de
inferioritate.
Aceşti pacienţi prezintă, de obicei, aptitudini
sociale reduse (comunicaţionale, verbale şi non-
verbale) sau semne observabile de anxietate.
Fobia socială apare de regulă în adolescenţă,
apărând uneori fără un istoric de inhibiţie socială
sau timiditate în copilărie.
Unii pacienţi recunosc un debut al simptomului
sau a formei complete de tulburare încă din
copilărie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Evoluţia anxietăţii sociale este cronică, dar
pot exista perioade de atenuare a intensităţii
şi, rareori, chiar remisiuni în perioada adultă.
 Tabloul clinic este sensibil la influenţa
factorilor stresori din mediu.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Din punct de vedere psihodinamic, relaţiile
obiectuale au un pattern specific,
caracterizat prin externalizare în situaţiile
sociale.
Anticiparea umilirii, criticii şi ridiculizării
este proiectată asupra indivizilor din mediu,
aceştia fiind priviţi ca reflexii ale figurilor
parentale acuzatoare.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Din punct de vedere cognitiv, fobia socială porneşte de la
convingeri de bază de tipul « Sunt incapabil să mă
descurc în situaţii sociale », din care derivă distorsiuni
cognitive variate, cum ar fi « Dacă mă voi prezenta
celorlalţi, ei mă vor respinge ». Originea acestor
convingeri şi scheme cognitive este în experienţele
nefavorabile timpurii şi se reactivează atunci când
subiectul se confruntă cu evenimente în cursul cărora se
simte ameninţat.
Pacienţii îşi pot dezvolta o reprezentare nefavorabilă a
propriei persoane, bazată pe rolul foarte important al
estimărilor realizate de ceilalţi.
Astfel, există amintiri afectate de un bias cognitiv, care
tind să confirme schema de bază a pacientului, iar alături
de aceste amintiri mai contribuie la întreţinerea
autoreprezentării nefavorabile ruminaţiile apărute în urma
unei expuneri sociale, precum şi anxietatea anticipatorie.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Din punct de vedere neurochimic, efectul pozitiv al
antidepresivelor cu acțiune de inhibiție selectivă a recaptării
serotoninei (ISRS) asupra acestei patologii susţine
implicarea în geneza sa a unor mecanisme
serotoninergice.
De asemenea au fost identificate perturbări în
transmisia dopaminergică, respectiv un binding redus al
receptorilor D2.
Tot la pacienţii cu fobie socială au mai fost implicate
perturbări în neurotransmisia noradrenergică şi GABA-
ergică.
Persoanele cu tulburare de anxietate socială au nivele
mai ridicate de norepinefrină plasmatică, comparativ cu
voluntarii sănătoşi sau pacienţii cu tulburare de panică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Instrumente clinice de evaluare a fobiei sociale
Scala pentru evaluarea anxietăţii sociale (LSAS), a
fost creată de M. Liebowitz şi cuprinde 24 de itemi.
Aceşti itemi sunt, de fapt, stimulii anxiogeni, iar
scorarea se face prin atribuirea unei valori de la 0 la 3
pentru severitatea anxietăţii provocate de situaţia
respectivă şi a unui scor 0-3 pentru severitatea
comportamentelor de evitare a acesteia.
Din cei 24 de itemi, 13 sunt legaţi de anxietatea de
performanţă şi 11 de situaţiile de interacţiune socială.
Exemple de itemi cuprinşi în această scală sunt:
folosirea telefonului public, întâlnirea cu străini,
completarea unui test scris.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Această scală este aplicată de clinician.
Ea are 4 domenii:
-Frică-Social,
-Evitare-Social,
-Frică-Performanţă şi
-Evitare-Performanţă.
Rezultatele scalelor şi subscalelor sunt obţinute
prin sumarea scorurilor itemilor individuali.
Frica şi evitarea sunt însumate pe cele două
dimensiuni- socială şi de performanţă, pentru a
obţine scorurile totale („frica” totală şi „evitarea”
totală), fiecare putând avea o valoare de la 0 la 72.
SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Inventarul pentru Fobie Socială şi Anxietate (SPAI)
este un instrument clinic de autoevaluare, dezvoltat pe
baza simptomatologiei fobiei sociale, conform criteriilor
DSM.
Acest inventar a fost creat de Turner şi colaboratorii şi
este constituit din 45 de itemi care evaluează simptomele
cognitive, somatice şi evitarea în situaţii fobice şi
agorafobice.
Inventarul are şi un scor global pentru determinarea
severităţii fobiei sociale.
Există două subscale ale inventarului, una care se
referă la fobia socială, cu 32 de itemi şi a doua, care se
referă la agorafobie, cu 13 itemi.
Toţi itemii se scorează pe o scală Likert de 7 puncte,
de la 1 (niciodată) la 7 (întotdeauna).
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Din cei 32 de itemi destinaţi fobiei sociale, 21 se
adresează distresului resimţit în diferite situaţii sau
contexte sociale, iar ceilalţi evaluează măsura în care
pacienţii exprimă prezenţa unor simptome somatice sau
cognitive în anticiparea sau în timpul situaţiilor sociale.
Aceiaşi subscală evaluează şi frecvenţa cu care
persoanele încearcă să evite sau să scape din situaţiile
sociale.
Scorurile pentru subscala fobiei sociale variază de la 0
la 192.
Există şi o versiune pentru copii, SPAI-C, care constă
din 39 de itemi. Această formă poate separa copiii cu
anxietate socială de cei care nu au simptomatologie
specifică.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Scala scurtă pentru fobia socială (BSPS) este un instrument creat
de Davidson şi colaboratorii, sub forma unui interviu semistructurat,
care evaluează severitatea şi răspunsul la terapie în fobia socială.
Această scală are 11 itemi, primii 7 necesitând scoruri separate
pentru intensitatea fricii şi severitatea comportamentelor de evitare
pentru următoarele situaţii: vorbitul în public, vorbitul cu persoane
care reprezintă autorităţile, discuţiile cu străinii, situaţii în care
persoana este umilită, jenată sau criticată, adunările sociale, a face
ceva în timp ce este privit.
A doua parte constă în 4 itemi care evaluează simptome
fiziologice trite în timpul confruntării cu sau anticipării situaţiilor
sociale.
Severitatea fiecărui item este scorată de la 0 la 4 (de la deloc
până la extrem), pentru ultima săptămână înaintea testării.
Această scală permite evaluarea a 3 dimensiuni separate:
Frică, Evitare şi Fiziologic, plus un scor total.
Un scor global peste 20 a fost asociat cu o severitate suficientă
pentru a necesita tratament.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea asociată condiţiilor medicale generale
Aceste forme de anxietate pot îmbrăca diferite forme,
predominând anxietatea sau atacurile de panică conform
DSM 5.
Pentru diagnostic este decisiv ca tabloul clinic anxios
să fie determinat direct de o cauză somatică, de exemplu
de feocromocitom, hipertiroidie, hipoglicemie, embolism
pulmonar, aritmie cardiacă, pneumonie, porfirie,
neoplasme, encefalite, anemie etc.
Evaluarea clinică, paraclinică şi anamneza sunt
decisive pentru stabilirea acestei relaţii cauzale.
Anxietatea persistentă care survine în cursul unui
delirium nu este considerată tulburare anxioasă
determinată de o cauză somatică, dacă se remite după
dispariţia deliriumului.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Anxietatea asociată consumului de substanţe
Medicamentele, substanţele cu potenţial adictiv ori toxicele pot
induce o tulburare anxioasă, al cărei tablou clinic poate avea
preponderent anxietate sau atacuri de panică.
Tulburările induse de sevrajul sau intoxicaţia cu o substanţă
persistă doar o perioadă limitată de timp, spre deosebire de tulburările
anxioase primare, care tind să prezinte o evoluţie spre cronicizare.
Debutul panicii după 45 de ani şi prezenţa unor simptome atipice,
cum ar fi leşinul, pot sugera o cauză non-psihică pentru tabloul clinic
anxios.
Intoxicaţia cu alcool, amfetamine, cafeină, cannabis, cocaină,
halucinogene, inhalante, fenciclidină şi substanţe înrudite, precum şi
sevrajul la alcool, cocaină, sedative, hipnotice şi anxiolitice pot asocia
tulburări anxioase secundare.
Anestezicele, analgezicele, simpaticomimeticele, anticolinergicele,
insulina, anticonvulsivantele, anti-parkinsonienele, carbonatul de litiu,
antipsihoticele şi antidepresivele se pot însoţi de simptome anxioase.
Metalele grele şi toxicele induc, de asemenea, simptome anxioase.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Dispoziţia expansivă este o hipertimie
caracterizată de euforie sau iritabilitate
anormală şi persistentă.
Această dispoziţie se asociază cu
exagerarea stimei de sine, reducerea nevoii
de somn, presiunea vorbirii, fuga de idei,
distractibilitatea, creşterea implicării în
activităţi, agitaţie psihomotorie, implicarea
excesivă în activităţi plăcute cu potenţial înalt
de consecinţe negative.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Euforia poate apare în:
-episodul maniacal,
-schizofrenia hebefrenică (euforia este necontagioasă,
săracă din punct de vedere al jocurilor de cuvinte şi al
dezlănţuirii imaginative, comparativ cu episodul maniacal),
-leziunile lobului frontal,
-tulburările neurocognitive,
-epilepsiile temporale,
-intoxicaţia cu substanţe (alcool, amfetamine, cocaină),
- boli organice (stări febrile, infecţioase, hipertiroidie).
 Euforia din episodul maniacal se poate transforma
imprevizibil în iritabilitate şi irascibilitate.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Tulburările calitative ale afectivităţii
Ambivalenţa afectivă este definită ca
starea de coabitare a două trăiri afective
opuse, orientate spre acelaşi stimul, trăiri
apărute la acelaşi individ, în acelaşi timp.
Pacientul poate simţi în acelaşi timp
dragoste şi ură, atracţie şi repulsie faţă de o
persoană.
Ambivalenţa apare în schizofrenie şi
tulburările obsesiv- compulsive.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Inversiunea afectivă reprezintă înlocuirea
unui sentiment cu un altul, opus.
Pacientul poate dezvolta ură faţă de
părinţi sau faţă de soţie, în condiţiile în care,
anterior îmbolnăvirii, sentimentele acestuia
erau pozitive.
Inversiunea afectivă apare în schizofrenie,
tulburările delirante şi demenţe.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Labilitatea afectivă se defineşte ca trecerea
rapidă, nemotivată prin acţiunea unor stimuli
externi, de la o stare afectivă pozitivă la una
negativă şi invers.
Pacientul nu-şi poate explica variaţiile
dispoziţionale, simţindu-se condus de emoţii.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Labilitatea emoţională apare la persoanele
care au suferit accidente vasculare cerebrale,
la pacienţii cu demenţă, episoade expansive şi
mixte (mania disforică), retard mental, tulburări
de personalitate (borderline), ciclotimie,
intoxicaţie cu substanţe, leziuni ale lobilor
frontali.
Există descrieri ale acestui fenomen şi la
persoanele care nu au patologie psihiatrică
sau neurologică, de exemplu în cazul
subiecţilor care se simt impresionaţi « până la
lacrimi » de relatările altora sau de amintiri
plăcute ori neplăcute.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Incontinenţa afectivă reprezintă pierderea
completă a controlului voluntar asupra emoţiilor
şi se întâlneşte în:
-accidentele vasculare,
-scleroza multiplă,
-tulburări neurocognitive.
În aceste cazuri apar crize spontane de plâns
sau de râs.
Nu există o corespondenţă între expresiile
emoţionale şi sentimentele pacientului, astfel
încât râsul şi plânsul « forţate » nu se însoţesc
de sentimente de bucurie sau tristeţe.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
Incongruenţa sau discordanţa afectivă apare în
schizofrenii, la pacienţii care râd atunci când îşi amintesc
sau relatează evenimente triste din viaţa personală.
Practic, acest semn este o reflectare a disocierii
compartimentelor psihice, astfel încât afectivitatea,
memoria şi gândirea îşi pierd legăturile funcţionale.
Tot ca manifestare a incongruenţei afectelor, pacienţii
pot reacţiona emoţional puternic la un eveniment indiferent
sau nu reacţionează deloc la evenimente încărcate cu
semnificaţii afective.
Acest tip de pacienţi sunt predispuşi la instalarea unor
crize clastice pe fondul afectivităţii aparent aplatizate.
Astfel de crize pot avea un substrat halucinator-delirant
sau pot fi manifestări incomprehensibile.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Acest fenomen trebuie diferenţiat de
“masca zâmbitoare” a depresivului, care
păstrează un zâmbet social deşi
dispoziţia sa este disforică, precum şi de
zâmbetul jenat al unui pacient anxios,
apărut atunci când sunt atinse subiecte
delicate sau dureroase în interviul
psihiatric.
 Un clinician experimentat va observa că
pacientul depresiv, deşi este zâmbitor,
are o privire tristă şi o gestică redusă,
concordante cu dispoziţia de fond, iar
pacientul anxios are o fenomenologie
neurovegetativă intensă, este neliniştit şi
evită privirea interlocutorului.
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Ce elemente semiologice identificați în
următorul fragment din discursul unui
pacient:
«nu mai am nicio bucurie, totul îmi este
indiferent, orice mi se întâmplă trece prin
mine fără să lase nicio urmă»
«mama este cea mai nemernică ființă de pe
pământ, înainte mă prostise de o iubeam
fără limite, acum mi-am dat seama cine este
de fapt»
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
«după accident (vascular-n.n.) simt că nu mai
pot să mă controlez, nu am plâns niciodată în
viața mea până atunci… acum plâng fără să știu
de ce, așa, izbucnesc în lacrimi ca o fântână…»
«când mă urc în autobuz simt cum mă cuprinde
o căldură, inima bate foarte tare, apar niște
furnicături în mâini și picioare și simt că mă
sufoc… mă sperii îngrozitor și trebuie să cobor
cât mai repede ca să mă liniștesc»
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
«când trebuie să prezint rezultatele unei
lucrări în fața colegilor simt că paralizez, mă
gândesc că o să mă înroșesc, voi ameți și
mă voi face de râs…»
«soția îmi spune că sunt un "om rece“, că nu
mă enervez și nu mă bucur niciodată, dar
așa este felul meu…nu pot să îmi exprim
emoțiile altfel decât o fac »
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Ce elemente semiologice prezintă următorii pacienți,
pornind de la observarea lor în timpul interviului
psihiatric:
1. neliniște psihomotorie, pacientul se deplasează
prin cabinet pe toată durata interviului, râde,
vorbește tare, face glume și jocuri de cuvinte dar are
și momente de iritabilitate, când gesticulează intens
și folosește elemente de limbaj argotic în special
când este contrazis
2. atitudine de retragere, postură repliată, slab
contact vizual cu intervievatorul, râde când relatează
cum a fost atacat de urmăritori pe stradă și plânge în
timp ce relateză un eveniment fericit din viața sa
(câștigarea unui concurs sportiv)
 SEMIOLOGIA AFECTIVITĂȚII
 Urmăriți transcrierea de mai jos a interviului psihiatric și
detectați elementele semiologice:
I: Ce puteți să-mi spuneți despre starea dumneavoastră sufletească?
P: Sunt foarte tristă, aș sta numai în pat, cu gândurile mele… nu pot
să mă adun, să trec mai departe…
I: Cu ce vă ocupați pe timpul zilei?
P: Nu mă mai interesează nimic, nu am mai mers la serviciu, de copii
se ocupă mai mult soțul…
I: Ce simțiți că vă frământă cel mai tare în ultimele zile?
P: Am avut o contribuție la declanșarea crizei economice mondiale…
dacă nu eram eu era mai bine pentru toți, erau toți liniștiți și nu
murea nimeni…
I: Cum credeți că ați influențat acest eveniment?
P: Nu pot să vă spun exact… așa simt…. Pe vremea aceea mă uitam
la tot ce se întâmpla în politică… cred că am făcut ceva… sau
poate este ceva ce nu am făcut și puteam să fac…