Omul a fost dintotdeauna impresionat de universul cromatic în care trăieşte.

Culoarea, unul din

atributele acestei lumii, face parte integrantă din viaţa noastră și ne însoţeşte la tot pasul, fie că este vorba de
vestimentaţie, alimentaţie, mediul ambiant familiar (mobilier, zugrăveală, obiecte personale), fie că o găsim
pe stradă, în magazine, reclame, afişe, expoziţii.
„Natura este o fantastică simfonie cromatică la care fiinţa noastră vibrează sensibil şi profund... Aceasta
fermecatoare prezenţă a tot ceea ce ne înconjoară aduce în sufletul nostru bucurie sau tristeţe, căldură sau
răceală, linişte sau preocupare, iar de modul în care ne pricepem să o utilizăm, cu gust şi fantezie, discreţie
şi rafinament, depinde în mare măsură echilibrul, liniştea noastră interioară şi bogăţia trăirilor noastre
afective.”(Amalia Andronic)
Numeroşi autori s-au ocupat de semnificaţia culorii în raport cu personalitatea umană, de înţelesurile
asociate culorilor.
Primul care a evidenţiat influenţa culorilor asupra strărilor interioare ale omului a fost Goethe. Încă din
anul 1810 el vorbea despre „funcţia de apel de tip biologic, de existenţa unor culori pozitive, excitatoare,
stimulatoare, tonifiante (roşu, galben, oranj) şi de culori negative, deprimante, inhibatoare (albastru, violet).
Tot Goethe a acordat verdelui un loc aparte, deoarece el determină o stare de relaxare şi a precizat că
preferinţa pentru o anumită culoare este determinată ereditar la om, fiind influenţată prea puţin de mediu sau
de învăţare. De asemenea, indica corelaţia pozitivă a valorii efective cu strălucirea, saturaţia culorii.
În 1923, Florin Ştefănescu Goangă a stabilit că acţiunea roşu, galben, oranj, determină accelerarea şi
amplificarea respiraţiei şi a pulsului, iar violet, albastru şi verde au efect opus celorlalte. Tot el a stabilit o
relaţie între culoare sau combinaţiile de culori şi stările afective ale persoanei care le utilizează.
Odată cu dezvoltarea ergonomiei au fost notate efectele fiziologice şi neuropsihice exercitate de culori
asupra psihicului uman. Astfel, s-a concluzionat că, în general, culorile închise au un efect depresiv,
descurajant, negativ, cele prea vii sunt obositoare, iar cele deschise au efect pozitiv, vesel, stimulator.
 „În alegerea culorilor subiectul este pus în faţa unei situaţii de opţiune, actul de alegere se presupune că
implică întregul sistem motivaţional al persoanei. Preferinţele şi respingerile exprimate oferă puncte de reper
pentru conturarea unei imagini despre personalitatea abordată de diagnostician” scria prof. univ. dr. Radu
Adrian, în cartea „Educaţia plastică la orice vârstă”, şi adăuga: „Prin alegerea făcută, persoana îşi proiectează
în fapt, starea sa afectivă pe care încearcă să o compenseze prin preferinţa pentru o culoare sau alta care să
reflecte ce îi lipseşte sau ceea ce constituie aspiraţia sa. În atribuirea anumitor culori, unor personaje desenate
subiectul îşi va proiecta afectele sale legate de personajul respectiv, ceea ce ne va trimite la tipul de investire
realaţională.”
Max Luscher a creeat un sistem interpretativ original al personalității. Interesul lui dominant se centra pe
cunoaşterea semnificaţiei culorii pentru om şi în acest scop a experimentat mult culorile pe condiţii umane de
echilibru şi dezechilibru.
Studiile experimentale pe pacienți cu patologie organică artă că diferite fundaluri colorate produc efecte
comportamentale diferențiate.
De exemplu, fundalul roşu este trăit ca dezagreabil, neliniştitor, excitant, provocând chiar ameţeala. De
asemenea, sunt interesante studiile privind simbolistica culorilor pentru mitologia şi folclorul diverselor culturi
ale omenirii.
Max Luscher a numit culoarea „limba maternă a inconştientului”, el a creeat în anul 1947 primul test al
culorilor ce îi poartă numele („Testul Luscher” sau „Testul culorilor”). Acesta constă în ordonarea de către
subiecţi a culorilor: roşu, galben, verde, violet, ocru, gri şi negru, în funcţie de preferinţă. El a concluzionat că
preferinţa pentru culorile roşu, galben albastru şi verde dezvăluie dezvoltarea armonioasă a unei persoane
testate, în timp ce respingerea uneia sau a mai multor culori de bază ar fi un semn al dezechilibrului.
Asocierea culorilor în diade are semnificaţiii psihologice, astfel:
A-Ve - indivizi pasivi,
R-G - indivizi activi,
A-G -extravertire, maleabilitate, sensibilitate, feminitate, adaptabilitate,
Ve-R -autonomie, introversiune, voinţă, tensiune, masculinitate,
Ve-G - singurătate, tendinţa de izolare.
La Conferinţa Internaţională de Psihologie de la Lausanne testul culorilor a fost apreciat ca un “act genial,
ce va intra în istoria psihologiei. ”
 framingpainting.com - Juan Gris

Verdele

„Verde crud, verde crud....”

Fiind o culoare omniprezentă în natură, de

obicei verdele, este asociat cu aceasta şi, prin
urmare, simbolizează viaţă, speranţa,
vitalitatea, tinereţea, dar şi concilierea,
mulţumirea, liniştea, delicateţea. Se pare că,
dintre toate culorile, este percepută cel mai
uşor deoarece conţine atât o culoare caldă -
galbenul cât şi o culoare rece - albastrul.
Dă senzaţia de depărtare în spaţiu.
Rezultatul este că, folosită în spaţiile
interioare de locuit creează o atmosferă
plăcută, odihnitoare şi calmantă, fapt ce
facilitează deconectarea nervoasă şi induce
organismului uman o stare de linişte şi
echilibru. Prin urmare, este favorabilă
meditaţiei, concentraţiei şi introspecţiei.
 www.intofineart.com-Juan Gris

Unii psihologii afirmă că persoanele care preferă verdele

sunt în general autonome, reţinute, pasive, defensive şi
posesive. Acestea dispun de un tonus excepţional, sunt
prietenoase, dar perfecţioniste şi cu spirit autocritic. Firea lor
este mai mult contemplativă.
Luscher declara că, din punct devedere afectiv, verdele
indică perseverenţa, încăpăţânarea, încrederea în sine, iar
caracteristicile persoanelor ce îl preferă sunt că se vor a fi
admirate, doresc să se impună, să impresioneze. Acestea
sunt conservatoare, moralizatoare, cu tendinţă spre critică.
Tot el spunea că refuzul galbenului ar semnifica „frica de
schimbare a poziţiei sociale, atribuirea criticii celor din jur”.
Verdele era culoarea preferată a lui Napoleon Bonaparte.
Pe vremuri, verdele era considerat culoarea onoarei şi a
victoriei. În istoria Irlandei a existat o perioadă când purtarea
veşmintelor verzi a fost interzisă, toţi irlandezii având
obligaţia de a purta haine de culoarea roşie, culoarea
specifică Angliei; cei ce încălcau restricţia erau pedepsiţi la
moarte prin spânzurare.
În Evul Mediu miresele purtau rochii verzi deoarece
verdele reprezenta, printre altele fertilitatea. În China încă
este considerat culoarea păcii şi a unei vieţi lungi.
În concepţia europenilor verdele ar semnifica invidia de
unde și expresia „verde de invidie”.
 Albastrul www.artic.edu- table at a cafe- Juan Gris

„Vis de-albastru şi de-azur...”

Considerată a fi culoarea apei, a

cerului şi a depărtării, albastrul a fost
asociat cu ideea de credinţă şi loialitate
faţă de Dumnezeu, în multe religii fiind
numită „culoarea supranaturalului”. Prin
urmare, simbolizează delicaţeţea,
speranţa, visarea, calmul şi seninătatea,
puritatea spirituală. Predispune la
reflecţie şi visare.
„Albastrul cerului ne dezvăluie legea
fundamentală a cromaticii.”-Goethe.
Ca şi verdele, induce o stare de calm,
armonie, siguranţă şi linişte. Mesajul
transims este - loialitate, încredere, pace,
dorinţă, nostalgie, dor.
Creaţiile din „perioada albastră” a lui
Picasso sugerau melancolia, tristeţea şi
disperarea artistului în urma pierderii în
moarte a unui prieten foarte apropiat.
Consultanţii în domeniul modei
recomandă articolele vestimentare de
culoare albastă în special în profesiile ce
transmit ideea de autoritate, de încredere:
funcţionari publici, poliţişti, profesori şi
celor ce se prezintă la interviuri în
vederea angajării.
 deco.bloguez.com-Figure of a woman-Juan Gris

Culoarea albastru este preferată de persoanele

contemplative şi benefică celor cu probleme de stres,
insomnie şi hipertensiune.
Luscher preciza că preferinţa pentru albastru reflectă
nevoia de pace, linişte şi siguranţă, că persoanele ce
optează pentru el sunt sensibile şi receptive la aspectul
estetic al lucrurilor şi că aceia care resping această culoare
sunt persoane instabile şi neliniştite. Tot Luscher
concluziona că, în cazul copiilor, respingerea culorii
albastru este semn al absenţei capacităţii de concentrare şi
al prezenţei unor dificultăţi de învăţare.
În desigul interioarelor, albastrul deschis este utilizat
mai ales în camerele de baie şi în dormitoare datorită
efectului relaxant asupra organismului. S-a constatat că
albastrul închis, fiind culoare rece accentuează stările
depresive. Se pare că utilizată în încăperi destinate studiului
contribuie la obţinerea unor rezultate mai bune în procesul
de memorare.
 Culoare asociată verii şi începutului de toamnă, este caldă şi dinamică. „Este culoarea luminii, a energiei şi a
fertilităţii, simbolul căutărilor şi al aspiraţiilor”- Luscher. Dă senzaţia de apropiere în spaţiu. Psihologii spun că
semnifică extinderea, eliberarea, schimbarea, drumul spre viitor. Este simbolul bucuriei, optimismului şi al
comunicării.
După Luscher, preferinţa pentru galben poate indica superficialitate, acceptarea lucrurilor noi, moderne, iar
respingerea lui ar fi semn al izolării, al neîncrederii în ceilalţi. Pentru Bacovia galbenul reprezenta descurajarea,
boala:
„Şi galbeni trec bolnavi,
Copiii de la şcoală.” (G.Bacovia - Moină)
În cadrul unui interviu dat la apariţia Scânteilor galbene, fostul profesor de desen, portretist chiar pe propriile
caiete lirice spunea: „În poezie, m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictură a cuvintelor sau audiţie
colorată, ia-o cum vrei...Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu
am încercat să le redau cu inteligenţă, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă, m-
a obsedat galbenul, culoarea deznădejdei. De aceea ultimul volum poartă titlul „Scântei galbene”. Roşu e sângele,
viaţa zgomotoasă”.
Kandinsky o considera o culoare ce nelinişteşte, induce suferinţa şi crează un gust amar. Însă, pentru Vincent
Van Gogh reprezenta culoarea favorită. Alţi pictori au considerat-o culoarea trădării, Iuda Iscarioteanul fiind redat
deseori în veşminte galbene.
Din punct de vedere afectiv pare a indica instabilitatea şi originalitatea. În ceea ce priveşte starea de sănătate a
organismului uman, cercetătorii afirmă că acesta stimulează nervul optic, calmează psihonevrozele.Tonurile
deschise intensifică şi facilitează capacitatea de concentrare, creează o stare de bună dispoziţie. Ochiul o suportă
mult mai bine atunci când este mai puţin intensă.Utilizată în cantităţi mari produce o stare de enervare şi de
iritabilitate. Este considerată culoarea „ludicului şi creativităţii”. Persoanele ce o preferă sunt active, expansive,
comunicative, optimiste şi ospitaliere.
 www.dailyartfixx.com-Breakfast-Juan-Gris-1914

Utilizat pe fundaluri albe îşi pierde din

strălucire şi din efect, iar alăturat griurilor sau
negrului câştigă în intensitate. Galbenul creează
senzaţia de apropiere în spaţiu, de căldură şi
intimitate. Fiind o culoare veselă oferă
ambientului viaţă şi are efect stimulator. De aceea
este recomandat în zugrăvirea camerelor copiilor
şi în cele destinate activităţilor de creaţie.
În Asia este asociată cu credinţa în Budha şi
simbolizează înţelepciunea, armonia, intuiţia,
iluminarea.
Chinezii o numesc „culoarea râsului” deoarece
înveseleşte şi ridică moralul, iar europenii o
asociază cu gelozia şi frica .
Roşul

„Cu lacrimi mari de sânge

Curg frunze de pe ramuri
Şi-nsângerat amurgul
Pătrunde-ncet prin ramuri,
Pe dealurile albastre
De sânge urcă luna,
De sânge pare lacul
Mai roş ca-ntotdeauna.”
(G.Bacovia – „Amurg”)

Roşul este excitant, dinamic, puternic. Simbolizează căldura, apropierea în spaţiu, pasiunea, înflăcărarea,
zbuciumul, forţa, entuziasmul dar şi agresivitatea şi conflictul. Fiind o culoare caldă, a fost asociată cu
incandescenţa, cu soarele de la începutul şi de la sfârşitul zilei, cu focul ce alungă frigul dar şi cu flăcările
iadului, cu lupta, seducţia şi păcatul.
Roşul deschis pare cel mai cald şi mai plin de energie, cel de valoare medie păstrează forţa interioară şi are
caracter activ, iar roşul rece oferă puţină strălucire datorită combinaţiei cu albastrul.
Efectele sale psihologice sunt: stimulator intelectual, stimulator general, incitant psihomotor, însufleţeşte şi
mobilizează. Se crede că roşul este preferat de persoanele dinamice şi pasionale, potrivit tipului activ, ofensiv,
excentric, autonom, competitiv şi operativ, cu cât roşul este mai aprins.
Din punct de vedere afectiv indică dorinţa, sexualitatea, excitabilitate dominare.
„Bat la geamul tău încet,
Bat cu o roză sângeroasă.
Vino, floare somnoroasă
Cât pe zări e violet”
(G. Bacovia – „Matinală”)
 www.pinterest.com-Juan Gris

Este preferat în general de persoanele dinamice,

dornice de succes, de luptă, de cucerire, de concurenţă.
Astfel de persoane preferă activităţile de conducere, de
creaţie şi de sport activităţi ce necesită un comnsum mare
de energie fizică şi psihică.
Respingerea roşului poate indica o stare de epuizare
fizică sau psihică cauzată fie de suprasolicitare fie de o
vitalitate scăzută.Este recomandat să fie utilizat în
cantităţi mici în spaţii în care se desfăşoară activităţi
solicitante deoarece crează nervozitate.
Persoanele îmbrăcate în roşu ies imediat în
evidenţă.Datorită faptului că atrage atenţia este folosit în
multe domenii de activitate: spoturi publicitare, semne de
circulaţie, industrie.
La egipteni simboliza virilitatea, iar la chinezi bogăţia
şi puterea. În epoca medievală se credea că are puteri
magice de a ţine răul şi bolile departe. În Orient a fost
considerată culoarea fericiriii şi prosperităţii, o culoare
aducătoare de noroc. Însă roşul este şi culoarea
manifestărilor negative violenţa şi furia, de unde şi
expresia „roşu de furie”.
 www.wikiart.org-Bottle and Pitcher - Gris Juan
Violetul

„Amurg de toamnă violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete,
Apostoli în odăjdii violete,
Oraşul tot e violet”.
(G.Bacovia – „Amurg violet”)

Violet a fost considerată culoarea regilor şi

sugerează luxul, bogăţia. În lumea modei este
numită o culoare elegantă care crează o
atmosferă artistică.
Luscher scria că violetul „îmbină
activismul cu liniştea şi cu calmul deoarece
rezultă din amestecul roşului cu albastrul”. El
îl atribuie persoanelor ce vor să impresoneze
prin farmec personal, iar respingerea lui ar
indica „o atitudine critică, rezervată, dorinţa
unor relaţii clare şi bine definite”.
Unii spun că ar avea un efect psihologic
contradictoriu atracţie-îndepărtare, optimism-
nostalgie. Dă senzaţia de gravitate,
deprimare, luciditate rece. Prin urmare,
rezonanţa afectivă este aceea de tristeţe,
melancolie, nelinişte, descurajare. Exprimă
pasivitate, resemnare, senzualitate. Împresia
pe care o crează într-o compoziţie este cea de
apropiere foarte mare în spaţiu.
 fr.wahooart.com-Juan-Gris-A man in a cafe

Ca şi galbenul, este culoarea veseliei şi a căldurii,

este însă mai activă decât acesta. Exprimă energia,
vitalitatea, exaltarea, optimismul, instabilitatea.
Se afirmă că persoanele ce preferă această
culoare sunt în general sociabile, prietenoase, dispun
de calităţi de comunicare, sunt firi active, ofensive şi
excentrice.
Este o culoare folosită ca stimulent emoţional în
tratamentul depresiilor dar şi ca stimulent mintal,
putând fi utilizat în camerele de studiu. Aplicat pe
suprafeţe mari oranjul pare dulceag şi iritant.
 www.artinthepicture.com-femeie cu mandolina- Juan Gris

„Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar,
Decor de iarnă funerar,
Copacii albi, copacii negri.”
(G.Bacovia – „Decor”)

Semnifică puritatea, inocenţa, castitatea,

sinceritatea, curăţenia morală, fizică şi spirituală,
pacea şi împăcarea, însuşirea angelică, răceala.
În mediul sanitar este folosit pentru a sugera
mediul steril. La chinezi şi japonezi este culoarea
doliului.
Albul dă senzaţia de expansivitate, robusteţe,
suavitate.
Datorită proprietăţii sale de a reflecta lumina,
albul poate induce senzaţia de răcoare şi de aceea
este foarte uzilizat în zonele toride. Este foarte
apreciat şi folosit în designul interior, în domeniul
decoraţiunilor şi în cel al modei, unde ca şi negrul
este considerat o culoare foarte elegantă.
Aplicat pe suprafeţe mari este obositor pentru
ochi datorită strălucirii cauzate de reflexia totală a
luminii.
 www.kunsthaus.ch- Juan Gris- Arlequin à la guitare, 1918

A fost considerat culoarea divinităţii, de aceea

statuile zeilor, icoanele au fost poleite cu aur.
Ca şi galbenul, este pozitiv şi optimist, dar are mai
multă distincţie.
Este considerat preţios, încântător, niciodată
antipatic şi a fost asociat cu bogăţia şi cu puterea
imperială.
În arhitectură era utilizat pentru a atrage atenţia,
iar în cazul picturii, ramele aurite ale tablourilor
denotă respectul faţă de marile opere de artă.
 a-place-called-space.blogspot.com Juan Gris, La Chope, 1913

Rozul

Apreciat odinioară ca simbol al candorii

copilăreşti (fiind preferat, de obicei, de fetiţe şi
de adolescente), este considerat astăzi o
culoare romantică ce denotă tinereţe şi bună
dispoziţie. El tinde să devină un simbol
feminin. Cel intens oboseşte şi irită privirea,
dar în cazul copiilor s-a observat că are efect
de stimulare a creativităţii.
 www.fabulousmasterpieces.co.uk- Sticle şi cuţit- Juan Gris

Griul colorat reprezintă confortul psihic şi fizic.

Este preferat de cei care au nevoie de odihnă, ambianţă
lipsită de probleme şi de responsabilităţi. Subiecţii care o
resping sunt ambiţioşi, individualişti şi doresc să fie priviţi
ca persoane ieşite din comun.
Griul neutru este considerat de prof. Radu Adrian
„o graniţă între deschidere şi închidere în sine”. Preferinţa
pentru această culoare este caracteristică a celor ce
încearcă să se izoleze de orice influenţă sau stimulare
externă, iar respingerea ei indică dorinţa de a încerca noi
căi de acţiune.
 www.wikiart.org carafe-and-book-1920-Juan Gris

Negrul

„Carbonizate flori, noian de negru...

Sicrie negre, arse, de metal,
Veşminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru.”
(G. Bacovia – „Negru”)

Nonculoare, ca şi albul, este adeseori asociat cu aspectele negative, cu răul cu iadul dar şi cu tristeţea singurătatea,
despărţirea, doliul, regretul. Simbolizează depresia, neliniştea, introversiunea, sobrietatea. Efectul produs este
acela de adâncime, plinătate, greutate.
Sugerează moartea, întunericul fizic şi spiritual. Deşi cultura occidentală o consideră o culoare negativă şi
simbol al răului (este culoarea demonilor, a vrăjitoarelor ), la egipteni reprezenta viaţa, învierea, rodnicia fiind
culoarea mâlului fertil.
Este preferat în vestimentaţie deoarece este considerat o culoare a seducţiei, a eleganţei, a misterului, veşnic la
modă dar şi pentru efectul de subţiere a siluetei.
Preoţii catolici poartă veşminte negre care reprezintă legătura cu lumea de dincolo, supunerea faţă de
Dumnezeu.
Un studiu efectuat pe piaţa vânzărilor de obiecte electronice şi electrocasnice a concluzionat că aparatele cu
carcase de culoare neagră inspiră cumpărătorilor mai multă încredere şi prin urmare au un succes mai mare la
vânzare, decât cele albe sau arginitii.
 Culoarea este oglinda personalităţii noastre şi ne influenţează comunicarea cu ceilalţi. Gândirea creatoare
este stimulată într-un mediu roşu, în timp ce reflectarea este înlesnită de un mediu verde.
Culorile strălucitoare, pure sunt alese de oamenii activi, comunicativi, extravertiţi, iar cele pale sunt preferate
de cei introvertiţii. Varietetea prea mare de culori distrage atenţia, împiedică o buna comunicare şi oboseşte
ochiul.
Cu toţii folosim cromoterapia, alegând, conştient sau nu, culorile care ne fac bine. Se pare că acestea
joacă un rol esenţial în influenţarea stării de sănătate. În urma efectuării unor cercetări în acest sens,
Florin Ştefănescu Goangă a extras următoarele concluzii:
-roşul are efect stimulator asupra respiraţiei, circulaţiei sanguine şi tonusului muscular, stimulează activitatea
intelectuală,
-verdele are efect hipotensiv, vasodilatator, calmează sistemul nervos central,
-galbenul stimulează sistemul cardio-vascular, vedrea şi calmează psihonevrozele,
-albastrul scade presiunea sanguină şi tonusul muscular,calmează respiraţia,
-violetul măreşte rezistenţa cardio-vasculară şi pulmonară, excită sistemul nervos central.
Tot ceea ce ne înconjoară are un atribut esenţial - culoarea - căreia îi acordăm importanţa cuvenită.
„Această fermecatoare prezenţă a tot ceea ce ne înconjoară aduce în sufletul nostru bucurie sau tristeţe,
căldură sau răceală, linişte sau preocupare, iar de modul în care ne pricepem să o utilizăm, cu gust şi fantezie,
discreţie şi rafinament, depinde în mare măsură echilibrul, liniştea noastră interioară şi bogăţia trăirilor noastre
afective.” (Amalia Andronic)
Însă, „pentru a ne colora interiorul afectiv, trebuie să ne colorăm şi ambientul”, -nota cineva. Astfel, un
mediu monoton şi rece predispune la inactivitate, induce stări depresive şi de iritare, în timp ce utilizarea cu
discernământ a cromaticii activează, tonifică şi dă echilibru.
Prin urmare, cromatica mediului extern trebuie armonizată cu personalitatea individului, cu trebuinţele
acestuia dar şi aleasă în funcţie de tipul de activitate pe care îl desfăşoară acesta astfel încât, între interiorul
fiinţei umane şi mediul ambiant să existe acel echilibru de care avem atâta nevoie.

Bibliografie:
-Andronic, Amalia, Comunicarea cromatică din perspectiva semiotică, în revista Roslir, 2-2002,
-Radu, Adrian, Educaţia plastică la orice vârstă, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphyns, 2006.