METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Definitie, Concepte, Caracteristici

GENERALITĂȚI
 Cercetarea

 Reprezintă:
 - o experiență interesantă și câteodată utilă;
 - o căutare a cunoașterii și înțelegerii lucrurilor;
 - un proces de calificare;
 - o carieră;
 - un stil de viață;
 - un mod de îmbunătățire a calității vieții;
 - un proces esențial pentru asigurarea succesului
comercial;
 - un impuls de satisfacere al ego-ului;
 - justificarea alocării de fonduri pentru un departament
și justificarea funcționării sale.
 Cercetarea științifică

 Definiție:
 = proces de lărgire a cunoștințelor prin observare
obiectivă, investigare și experimentare, scopul fiind
acela de descoperire sau interpretare a unor noi
informații.
 Scopul cercetării medicale

 - elucidarea unor aspecte privind etiologia unei boli;

 - identificarea persoanelor cu risc de îmbolnăvire;
 - determinarea nevoilor unui grup populațional;
 - stimularea și motivarea interesului public într-o
problemă de sănătate publică;
 - evaluarea eficienței unui program de sănătate în
curs de desfășurare;
 - evaluarea acurateței științifice a unor articole sau
comunicări.
 Metodologia - definire

 - methodos = drum
 - logos= știință
 = disciplină în care se dezvoltă modalitățile de realizare
a cercetării științifice
 = privește ansamblul elementelor care intervin în
cercetare
 = totalitatea mijloacelor de abordare și analiză a
fenomenelor realității obiective, bazate pe aplicarea unor
principii rezultate din înțelegerea științifică a acestei
realități.
 = este ca o parte a filozofiei care se ocupă cu analiza
teoretică a modelelor folosite de alte științe = știința
despre metodă.
 Metodologia cercetării cuprinde:

 - definirea domeniului studiat;

 - principii și reguli de desfășurare a investigațiilor;
 - instrumentele de lucru pentru culegerea și analiza
datelor;
 - criterii de certificare a calității rezultatelor;
 - strategiile construcțiilor teoretice;
 - integrarea teoriilor particulare în teorii mai
generale.
 Metodologia - concepte

 - componentă de bază a formării specialiștilor;

 - diferențiază un profesionist de un amator;
 - se dezvoltă din interacțiunea dintre cercetător și
obiectul său de studiu;
 - modalitățile de efectuare a cercetărilor se adaptează
la specificul domeniului și la obiectivele urmărite în
acel moment – de aceea este ineficientă preluarea de
proiecte de cercetare gata elaborate – proiect
personal ( ținând cont de cele anterioare, comparații
).
 Metoda

 - methodos = cale, drum, mod de cercetare, de

cunoaștere;
 - reprezintă logica, ordinea conform căreia se
desfășoară orice proces de cercetare al realității;
 - desemnează un mod de cercetare care dă o imagine
adecvată fragmentului luat în studiu și explică
fenomenele care au loc în cadrul lui.
 = calea pe care o urmează gândirea pentru a ajunge
la cunoștințe adevărate asupra faptelor.
 Importanța cercetării medicale

 1) dezvoltarea profesională a medicului și a cadrelor

medii;
 2) dezvoltarea clinică, respectiv dezvoltarea
cunoașterii clinice;
 3) dezvoltarea personală a fiecărui medic.
 Dezvoltarea profesională

 - importanță deosebită în aplicarea practică a

observațiilor științifice și a rezultatelor unor cercetări
bazate pe metode științifice.
 - aceste rezultate au influență asupra modului de
îngrijire a pacientului, impunându-se necesitatea
introducerii acestora în practica medicală.
 - observațiile proprii obținute de medic în clinică sau
în cabinetul medical trebuiesc corelate cu cele din
literatura medicală.
 Dezvoltarea profesională

 - ex. Anglia, SUA – codul de conduită profesională –

dezvoltarea profesională în paralel cu cea clinică, cu
referire la modul de îngrijire și tratament al
bolnavilor în secțiile spitalelor, pe baza observației
clinice.
 - raportul beneficiu-risc – o metodă de tratament
poate avea efecte pozitive asupra unui bolnav (
beneficiu), dar acceași schemă de tratament la alt
pacient poate avea efecte negative, și să prezinte un
risc pentru sănătatea bolnavului.
 Dezvoltarea personală

 - și în medicină se aplică teoria cunoaștere=putere

 - îmbogățirea cunoștințelor fiecărui medic este legată
direct de cercetarea clinică și de aspectele
psihologice ale îngrijirii medicale.
 - aspectele psihologice legate de boala pacientului au
o importanță deosebită în evoluția stării de sănătate
a acestuia.
 - dezvoltarea abilității medicului de a se adresa unui
pacient în fucție de caracteristicile acestuia: ex.
Tipuri de pacient – anxioși, indiferenți, exagerați,
atotștiutori
 Dezvoltarea personală

 - îmbunătățirea în permanență de către medic a

cunoștințelor din domeniul medical, pentru o
înțelegere și interpretare științifică a unui fapt
medical, pentru recunoașterea calităților lui,
formarea prestigiului, a considerației pe care i-o
acordă medicului atât ceilalți medici cât și pacienții.
 Trăsături fundamentale ale metodei științifice:

 1) Precizia observațiilor
 - care să permită obținerea de rezultate identice sau
asemănătoare de către orice observator care aplică
metoda respectivă = reproductibilitate
 2) Corectitudinea raționamentelor
 - elimină: erorile logice, deformările de descriere,
falsurile generalizării
 1) +2) = asigură valabilitatea metodei = capacitatea
acesteia de a surprinde veridic faptele cercetate.
 Tehnica

 = procedeu operatoriu, de înregistrare și interpretare

a datelor rezultate din cercetare;
 = un instrument de lucru cu ajutorul căreia se pot
surprinde grupuri de fenomene studiate;
 - John Mc Kinney – orice tehnică de cercetare
reprezintă o operatie specifică de descoperire și
manipulare a faptelor.
 Exemple: procedee statistice, procedeul
experimental, procedeul istoric, procedeul cazului.
 Tehnici de cercetare – trăsături:

 1) Fidelitatea
 - impune ca măsurători repetate ale aceluiași
fenomen să dea rezultate identice sau variabile în
limite restrânse sau previzibile;
 2) Validitatea
 - măsurarea să se adreseze exact obiectului
cercetării, să se măsoare exact obiectul propus
evaluării.
 Metodă-metodologie-tehnici de cercetare = raporturi
de condiționare reciprocă!
 Calităţi în procesul de cercetare

 1. cunoştinţe în identificarea informaţiilor utile;

 2. cunoaşterea şi utilizarea tipurilor de studii în
domeniu;
 3. culegerea datelor;
 4. analiza datelor;
 5. interpretarea datelor;
 6. abilităţi de organizare a datelor;
 7. capacitatea de prezentare a datelor;
 8. creativitatea – inteligenţa – cercetări ce implică
logică şi imaginaţie
 Conceptualizarea problemei de cercetare

 Orice autor trebuie să-şi structureze cercetarea

astfel:

 1. definirea problemei de cercetare

 2. stadiul cunoştinţelor
 3. modelul teoretic şi ipoteza/problema de cercetat
 1. Definirea problemei de cercetat

 - este esenţială
 - să fie clară, precisă şi convingătoare
 Include precizări despre:
 - obiectivul general al cercetării
 - scopul cercetării
 - importanţa subiectului de cercetat
 - formularea problemei de cercetat
 - stadiul de dezvoltare al cercetării
 - utilizarea rezultatelor cercetării
 a. Obiectivul general al cercetării

 - se specifică domeniul în care se desfăşoară

cercetarea;
 - se enunţă originea proiectului şi
 - motivaţia cercetătorului de a face respectiva
cercetare;
 - este momentul în care se aminteşte despre
obiectivul general al studiului.
 b.Scopul cercetării
 - cercetarea stării de sănătate;
 - cercetarea intervenţiilor;
 - cercetarea evaluativă – care elaborează o judecată
asupra unei intervenţii.
c. Importanţa subiectului de cercetat
- se va face referire la:
-costurile fenomenului studiat
- incidenţă, prevalenţă
- ritmul de creştere al problemei
- consecinţele aduse de fenomen
- lipsa unei intervenţii
 INCIDENŢA

 Frecventa cazurilor noi inregistrate intr-un anumit

teritoriu si o anumita perioada de timp (luna, trimestru, an)
de catre dispensarele medicale (teritoriale si de
intreprindere).
Din 1987 este obligatorie declararea de catre spital si de
catre specialistii din ambulator a bolilor nou confirmate .
 Bolile acute care se vindeca si reapar ulterior ca o noua
imbolnavire, dar nu recadere, se considera iar cazuri noi (
ex: gripa dupa doua luni de la vindecare celei anterioare).
 Prevalenţa

 Definitie:
 totalitatea bolilor care exista la un anumit moment
“critic”1 (ultima zi trimestrului, semestrului, anului)
sau intr-o anumita perioada2 (trimestru, semestru,
an).
 d. Formularea problemei de cercetat

 - orice cercetare are ca punct de plecare o situaţie

percepută a fi problematică şi necesitând o
explicaţie.
 - cercetarea are intenţia de a reduce discordanţa
dintre un model, teorie sau o explicaţie şi realitatea
percepută.

 e. Stadiul de dezvoltare al cercetării

 - trebuie explorate studiile prealabile
 f. Utilizarea rezultatelor cercetării

 - cercetarea fundamentală – doreşte să dezvolte noi

cunoştinţe, să valideze o metodă de cercetare, un
instrument de culegere al datelor, o tehnică de
măsurare sau o metodă de analiză;

 - cercetarea aplicativă – vizează obţinerea de date

utile pentru luarea de decizii, planificarea unei
intervenţii, descrierea unor comportamente în
vederea fundamentării unor intervenţii.
 2. Stadiul cunoştinţelor

 - se arată cum se înscrie problema de cercetat în

ansamblul cunoştinţelor privind subiectul
respectiv

 - în ce mod cunoştinţele din literatură permit

precizarea întrebărilor sau a ipotezelor de cercetare
 3. Modelul teoretic şi ipoteza sau problema
de cercetat
a. Modelul teoretic
 - o teorie este o explicaţie sistematică a fenomenelor
observate şi a legilor cărora acestea se supun
 b. Formularea ipotezei de cercetare
 - ipoteza este considerată transpunerea directă a
unei propoziţii teoretice în lumea empirică;
 - o ipoteză stabileşte o relaţie care poate fi verificată
empiric între o cauză şi efect
 - o ipoteză este un enunţ formal al relaţiei existente
între cel puţin o variabilă independentă şi o variabilă
dependentă; enunţuri clare, precise.
 B. Alegerea unei strategii de cercetare

 - strategie de cercetare – ansamblul de decizii care

trebuie luate pentru a înţelege într-o manieră
coerentă realitatea empirică, pentru a reuşi
susţinerea cu fapte.

 a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument

 b. Validitatea strategiei de cercetare
 a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument

 1. cercetarea experimentală – cercetătorul acţionează

activ asupra unei variabile independente pentru a-i
cunoaşte efectul asupra unei variabile dependente;
 - aprecierea efectelor se poate face prin comparaţie
cu o situaţie martor;
 - tipuri: - experimentul provocat
 - experimentul spontan
 a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument
 2. Cercetarea sintetică- conţine:
 a. Studiul de caz – cercetătorul se decide să lucreze
asupra unei unităţi de analiză
 b. Cercetarea sintetică comparativă – este o strategie
prin care se lucrează pe un număr mare de unităţi de
analiză.
 3. Cercetarea de dezvoltare
 - folosirea cunoştinţelor existente pentru:
 - a pune la punct o nouă intervenţie
 - a ameliora o intervenţie deja existentă
 - a elabora, perfecţiona instrumente, dispozitive,
metode de măsurare.
 a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument

 4. Cercetarea de simulare – are drept obiectiv

construirea unui model, scenariu pentru a observa
comportamentul unui anumit sistem într-o anumită
perioadă. Simularea face apel la:
 - funcţia cognitivă – pentru înţelegerea sistemului
studiat
 - funcţia previzională – pentru a prevedea cum va
evolua sistemul
 - funcţia decizională – pentru a determina ce valori
trebuie să ia variabilele de comandă pt atingerea
obiectivelor
 Metode de abordare în cercetare

 1. ANALOGIA – observarea de asemănări între

problema de rezolvat şi o problemă soluţionată.
 2. ALEGERE DE SOLUŢII LA ÎNTÂMPLARE –
BRAINSTORMING
 3. GENERALIZAREA – o problemă complicată poate
găsi o soluţie simplificată, care să cuprindă datele ei
esenţiale.
 4. ÎMPĂRŢIREA – subdivizarea problemei într-o
serie de subprobleme, mai uşor abordabile.
 5. ADUNAREA – o problemă dificilă poate fi uşurată
prin adăugarea unei componente.
 Metode de abordare în cercetare

 6. SCĂDEREA – îndepărtarea unor componente din

problema originară.
 7. PARTICULARIZAREA – găsirea unui caz cu un set
mai mic de caracteristici ( model bidimensional în
problemă tridimensională ).
 8. DILATAREA , CONTRACŢIA – unele probleme
sunt mai uşor de rezolvat dacă se modifică scara sau
numărul de variabile.
 9. INVERSAREA – privirea dintr-un punct de vedere
opus.
 Metode de abordare în cercetare

 10. RESTRUCTURAREA – în studiile clinice, nu se

pune problema dacă un anumit tratament nu
vindecă boala, ci dacă absenţa vindecării este
determinată de lipsa tratamentului.