CURS 2

ANESTEZIOLOGIE

CONF. DR. ROXANA CIOBOTARU

• Anestezice intravenoase.
• Resuscitarea cardiorespiratorie (BLS).
• Pozitia de siguranta.
Caracteristicile agentului intravenous
ideal
1. Debut de acţiune rapid.
2. Să fie urmat de o trezire rapidă. Aceasta presupune o acţiune
de scurtă durată, o eliminare rapidă simultană cu lipsa
fenomenelor de cumulare la administrare repetată sau
prelungită.
3. Să nu determine efecte secundare de tip psihomimetic
(halucinaţii, coşmaruri etc.) la trezire.
4. Să nu determine efecte excitatorii (tuse, sughiţ, mişcări
involuntare) la inducţie.
5. Să determine depresie respiratorie şi cardiovasculară
minime.
6. Să confere analgezie la concentraţii subanestezice. In lipsa
acestei calităţi este de dorit ca anestezicul să nu aibă efecte
antanalgetice.
 Caracteristicile agentului intravenous
ideal
7. Să nu aibă proprietăţi emetizante. Agentul ideal ar trebui să aibă chiar un
efect antiemetic.
8. Să nu interacţioneze cu blocantele neuromusculare atat in sensul
prelungirii cat şi al antagonizării efectului acestora.
9. Să nu aibă efecte toxice asupra altor organe ( ficat, rinichi,etc) şi să aibă
un potenţial redus de a determina modificări biochimice şi hematologice.
10. Să nu determine dureri la injectarea intravenoasă sau să fie urmate de
efecte iritante asupra venelor.
11. Să nu determine complicaţii la injectarea accidentală intraarterială.
12. Să fie sigure in cazul pacienţilor cu porfirie.
13. Să nu elibereze histamină şi să nu determine reacţii alergice.
14. Să fie stabile in soluţie timp indelungat şi să fie hidrosolubile.
15. Să fie compatibile cu alte substanţe la administrarea simultană.
ANESTEZICE INTRAVENOASE
Clasificarea agenţilor anestezici i.v.
• Din punctul de vedere al structurii chimice
agenţii i.v. aparţin la 3 categorii
▫ Barbiturice (Tiopental),
▫ benzodiazepine (Midazolam, Diazepam) şi
▫ substanţe cu formule diverse, numite de unii şi
non-barbiturice (Propofol, Ketamina).
ANESTEZICE INTRAVENOASE
Clasificarea agenţilor anestezici i.v.
• Principalii agenţi i.v. folosiţi in prezent pentru
inducţia anestezică:
▫ Midazolam
▫ Diazepam
▫ Propofolul
▫ Ketamina.
DIAZEPAM
DIAZEPAM – Efecte clinice
SNC
• acţionează prin legarea de receptorii pentru
benzodiazepine, parte componentă a
receptorului complex GABAa
• BZD cresc afinitatea receptorului GABA pentru
neurotransmiţătorul inhibitor cu facilitarea
deschiderii canalului pentru clor şi
hiperpolarizarea membranei postsinaptice.
Neuronul postsinaptic devine mai rezistent la
excitaţie şi transmiterea nervoasă este inhibată.
DIAZEPAM – Efecte clinice
SNC
• posedă acţiunile clasice ale BZD:
▫ anxioliza,
▫ hipnoza,
▫ proprietăţile anticonvulsivante şi
▫ relaxarea musculară.
• Amnezia este anterogradă şi mai puţin
marcată decât în cazul midazolamului.
• Debutul acţiunii diazepamului este lent şi puţin
predictibil comparativ cu barbituricele.
• Diazepamul reduce consumul de oxigen
metabolic cerebral şi fluxul sanguin cerebral.
DIAZEPAM – Efecte clinice
Aparatul cardiovascular

• Cardiostabilitatea relativă
• O uşoară reducere a TA
• O uşoară creştere a frecvenţei cardiace
• Fluxul sanguin cerebral şi coronarian
sunt, practic, nemodificate.
DIAZEPAM – Efecte clinice
Aparatul respirator

• La doze mari sau la asocierea opioidelor apare

însă depresia respiratorie, deşi apneea este
rar întâlnită.
DIAZEPAM – Efecte secundare
• Se pot întâlni:
▫ depresia SNC,
▫ ameţeli,
▫ ataxie şi
▫ o stare de slăbiciune musculară care persistă
în postoperator, motiv pentru care diazepamul a
fost înlocuit cu midazolamul.
DIAZEPAM –Indicaţii
• Inducţia anesteziei. Astăzi rar folosit, se
poate utiliza pentru inducţia la vârstnici şi la
pacienţii taraţi cu afecţiuni cardiovasculare sau
traumatisme severe.
• Diazepamul mai poate fi folosit pentru sedare
în stomatologie, manopere chirurgicale
minore sau de diagnostic.
• În toate cazurile, utilizarea diazepamului este
înlocuită în prezent de midazolam.
MIDAZOLAM
 MIDAZOLAM – Efecte clinice
SNC
• Afinitate crescută pentru receptorii pentru benzodiazepine
din SNC şi posedă proprietăţile clasice hipnotice,
anxiolitice şi amnestice ale acestora. Nu este recomandat
ca anticonvulsivant.
• Debutul acţiunii este mai lent decât în cazul
barbituricelor.
• Midazolamul produce amnezie anterogradă marcată.
• Trezirea este tardivă comparativ cu alţi agenţi, cu
deficite psihomotorii, performanţă intelectuală diminuată
şi sedare postoperatorie adesea prelungită.
• La unii pacienţi, administrarea sa poate produce agitaţie
paradoxală.
MIDAZOLAM – Efecte clinice
Aparatul cardiovascular
• Inducţia cu midazolam produce o scădere
iniţială a TA cu 5-10% şi creştere a
frecvenţei cu 10-20%.
• Modificarea debitului cardiac este minimă, iar
hipotensiunea este rezultatul scăderii
rezistenţei vasculare periferice şi al depresiei
miocardice directe, ceea ce produce scăderea
contractilităţii (la asocierea opioidelor sau la
pacienţii hipovolemici).
MIDAZOLAM – Efecte clinice
Aparatul respirator
• Midazolamul produce depresie respiratorie
dependentă de doză.
• Răspunsul la CO2 este diminuat cu 30%
timp de 15 minute după administrarea dozelor
minime de inducţie de 0,15 mg/kg.
• Apneea apare în inducţie la 20-30% din
pacienţi. Aceste efecte apar mai frecvent la
asocierea opioidelor, la vârstnici sau la pacienţii
în stare critică.
 MIDAZOLAM –Efecte secundare
• La vârstnici sau la pacienţii cu afecţiuni respiratorii
cronice, midazolamul poate produce depresie
respiratorie.
• La hipovolemici poate apărea în inducţie
hipotensiune arterială.
• La folosirea pentru sedare pot apare ataxie şi o stare
de ameţeală excesivă.
• Aceste efecte pot fi antagonizate cu antagonistul
specific flumazenil.
• Incidenţa durerii la injectare sau a mişcărilor
involuntare, incidenţa greţurilor şi vărsăturilor
este redusă.
 MIDAZOLAM – Indicaţii
• Premedicaţia anestezică. Administrat oral, în doză de
0,5 mg/kg constituie o excelentă premedicaţie pentru
copii, fară a prelungi trezirea acestora din anestezie.
Midazolamul este o bună variantă de premedicaţie şi
pentru adulţi, cu menţiunea că în acele doze care
determină sedare, această premedicaţie poate prelungi
trezirea din anestezie.
• Inducţia anesteziei. Inducţia cu midazolam este relativ
lentă, dar cardiostabilă. Aceasta a dus la folosirea sa
pentru inducţie în chirurgia cardiacă şi la pacienţii ASA III
şi IV.
• Menţinerea anesteziei. Midazolamul poate fi utilizat
pentru TIVA, în combinaţie cu opioidele sau ca supliment
în anestezia inhalatorie.
MIDAZOLAM – Indicaţii

• Sedarea. Midazolamul este larg folosit pentru

sedare în cursul manoperelor scurte şi al
intervenţiilor stomatologice la pacienţii anxioşi,
pentru radioterapie şi manopere diagnostice.
• Efectul amnestic marcat este un avantaj în toate
aceste cazuri.
PROPOFOL
PROPOFOLUL - Proprietăţi fizico-chimice
• Ca formulă chimică propofolul este diizopropilfenol,
substanţă cu liposolubilitate ridicată şi hidrosolubilitate
redusă. Acesta este motivul pentru care formularea
propofolului se face in prezent cu ulei de soia (10%) ,
fosfatidă de ou purificată şi glicerol.Acest amestec este
insă un foate bun mediu de cultură pentru bacterii ceea
ce impune ca propofolul să nu fie păstrat neutilizat mai
mult de 6 h, iar după deschiderea fiolelor substanţa
să fie aspirată in seringi şi nu păstrată in fiole. In seringi
sterilitatea propofolului pare să se păstreze pană la 24 h.
 PROPOFOLUL - Mecanism de acţiune
• Propofolul acţionează prin multiple mecanisme.
Principala ţintă sunt receptorii GABA, scăzand rata de
disociere a GABA de pe receptori. Alte mecanisme ale
acţiunii propofolului sunt interacţiunea cu receptorii
pentru glicină, inhibarea receptorilor NMDA şi a
canalelor ionice pentru Na+ şi K+ . Propofolul mai
determină creşterea concentraţiei dopaminei la
nivelul sistemului limbic, fapt responsabil, cel puţin
parţial de starea de bună dispoziţie dată de propofol şi
de potenţialul de a dezvolta dependenţă al acestuia
PROPOFOLUL -Efecte clinice
SNC
• Hipnoza apare in 20-40 sec după o singură doză
administrată, dar trebuie reţinut că indiciul clinic al
acesteia este in cazul propofolului, piederea
contactului verbal cu pacientul şi nu pierderea
reflexului ciliar ca in cazul celorlalte anestezice i.v.
• La nivel cerebral, propofolul scade consumul de O2
metabolic cu 25%, fluxul sanguin cerebral cu 50% şi
presiunea intracraniană cu pană la 50%.
PROPOFOLUL -Efecte clinice
SNC
• Trezirea după propofol este rapidă fără efecte
secundare psiho-motorii, ceea ce face din propofol
agentul de elecţie atat in neurochirurgie (unde
efectele nervos centrale sunt cele care
impun indicaţia), dar şi in anestezia in
ambulator.
 PROPOFOLUL -Efecte clinice
Sistemul cardiovascular
• Propofolul determină scăderea TA cu un procent cuprins
intre 15-20% care poate ajunge pană la 40% la pacienţii
hipovolemici, hipertensivi, cu afectare ventriculară stangă
sau la adminstrarea unei doze mari intr-un ritm rapid. Efectul
hipotensor se produce prin vasodilataţie directă arterială şi
venoasă, printr-un uşor efect inotrop negativ şi prin
reducerea frecvenţei cardiace.
• Modificările frecvenţei cardiace sunt minime şi constau in
reducerea acesteia.
• Nu trebuie uitat că s-au raportat şi cazuri de bradicardii
severe şi chiar asistolie după inducţia cu propofol.
Răspunsul frecvenţei cardiace la administrarea
atropinei este diminuat.
PROPOFOLUL -Efecte clinice
Aparatul respirator
• Propofolul determină depresie respiratorie intr-o
manieră dozaj-dependentă. Iniţial se produce
scăderea volumului curent şi creşterea frecvenţei
respiratorii după care odată cu creşterea dozelor
apare apnea. Propofolul poate determina un grad de
bronhodilataţie prin reducerea influxului de
Ca2+. Reflexele laringiene sunt deprimate iar
laringospasmul este extrem de rar.
PROPOFOLUL - Efectul antiemetic
• Este o proprietate unică a propofolului ca agent
anestezic, care a făcut din propofol agentul de elecţie
pentru chirurgia in ambulator sau laparoscopică.
• Propofolul se poate administra pentru
combaterea greţurilor şi vărsăturilor determinate de
alte contexte clinice.
PROPOFOLUL - Efecte secundare
• Propofolul poate determina atat reacţii
anafilactice cat şi anafilactoide, care sunt
declanşate in special de gruparea fenol sau de
radicalul diizopropil, ambele prezente spre
exemplu in componenţa produselor cosmetice.
Pe de altă parte substanţele folosite la
formularea propofolului pot declanşa reacţii
alergice: astfel pacienţii cu alergii la ou şi la soia
pot prezenta astfel de reacţii după administrarea
propofolului. Din fericire insă reacţiile alergice la
această substanţă sunt rare.
 PROPOFOLUL - Efecte secundare
• Durerea la injectare. Este efectul secundar
minor cel mai frecvent raportat, pentru contracararea
căruia au existat numeroase preocupări. Administrarea
pe o venă mai largă, administrarea prelabilă sau
simultană de lidocaină (2-3 ml) sau de opioid şi
alegerea formulei cu acizi graşi cu lanţuri
medii/scurte par să fie cele mai eficiente.
• Administrarea accidentală intraarterială este
urmată de durere intensă, dar nu detemină alterarea
vascularizaţiei.
KETAMINA
 KETAMINA - Mecanism de acţiune

• Ketamina este antagonist al receptorilor

NMDA, aceştia constituind principal ţintă de
• Mai acţionează şi asupra receptorilor monoaminergici
(care par să implice căile descendente monoaminergice
ale durerii), muscarinici, nicotinici şi a celor
pentru opioide (μ, δ, κ).
• Acţionează şi asupra canalelor pentru Na+ şi Ca2+.
• Are acţiune minimă asupra GABA receptorilor.
KETAMINA - Efecte clinice
SNC

• creşte fluxul cerebral şi PIC

• are un puternic efect analgetic la doze
subanestezice
KETAMINA - Efecte clinice
Aparatul cardiovascular
• ↑ TA,
• ↑ frecvenţei cardiac, Efecte mediate de stimularea
sistemului nervos simpatic
• ↑ debitului cardiac,
• ↑ consumului de O2 miocardic.
• Asupra miocardului are efect inotrop negativ care
insă nu se exprimă clinic din cauza predominanţei
stimulării simpatice. Acest efect poate deveni insă manifest
din punct de vedere clinic in condiţiile pacienţilor
critici, cu epuizarea rezervelor de catecolamine.
• ↑ rezistenţa vasculară pulmonară şi poate determina
apariţia aritmiilor.
KETAMINA - Efecte clinice
Aparatul respirator
• Nu deprimă semnificativ respiraţia.
• Frecvenţa respiratorie scade uşor imediat după
administrare.
• Tonusul musculaturii căii aeriene superioare şi reflexele
căii aeriene sunt menţinute, dar acest efect nu exclude
riscul pneumoniei de aspiraţie .
• ↑ secreţiile salivare şi traheobronşice ceea ce impune
administrarea prealabilă a unui agent antisialogog.
• Asupra musculaturii bronşice are efect bronhodilatator
care o face indicată la pacienţii astmatici şi chiar
pentru cuparea bronhospasmului rezistent la
tratament.
KETAMINA - Efecte clinice
Efectul imunomodulator.
• Ketamina pare să inhibe efectul citokinelor
proinflamatorii ca şi eliberarea
mediatorilor proinflamatori, efect parţial
responsabil de neuroprotecţie.
 KETAMINA -Efecte secundare
• Reacţiile alergice. Ketamina nu eliberează histamină.
• Toleranţa şi dependenţa. Ketamina determină apariţia
toleranţei la administrare indelungată (de ex. la pacienţii
arşi). Administrarea repetată ca şi efectele psihomimetice şi
halucinogene determnă şi riscul dezvoltării dependenţei.
• Efectele psihomimetice. Administrarea de ketamină poate fi
urmată de aşa-zisul delir de trezire caracterizat prin
apariţia coşmarurilor, a halucinaţiilor care pot
progresa pană la delirium. Factorii favorizanţi sunt
reprezentaţi de sexul feminin, varsta peste 14 ani şi
prezenţa viselor. Profilaxia acestui efect se face prin
asocierea ketaminei cu benzodiazepine
RESUSCITAREA
CARDIORESPIRATORIE
• 1. Se asigura securitatea salvatorului si a victimei
• 2. Se evalueaza starea de constienta a victimei
• A. Daca victima raspunde:
▫ Daca este in siguranta, se lasa in pozitia gasita,
▫ Se evalueaza permanent starea de constiinta a
victimei
▫ Se trimite dupa ajutor (daca salvatorul este singur,
se duce dupa ajutor, suna dupa ajutor)
Conceptul „Lanţului supravieţuirii”
B. Daca victima nu raspunde:
• Reprezintă paşii vitali care trebuiesc urmaţi pentru o
resuscitare reuşită:
1. Recunoaşterea imediată a urgenţei si apel pentru ajutor
calificat (telefonează la 112).
2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai rapid;
resuscitarea imediată poate dubla sau tripla supravieţuirea
după un episod de fibrilaţie ventriculară
3. Defibrilarea cât mai rapidă: resuscitarea imediată şi
defibrilarea poate determina o rată de supravieţuire de 49-
75%. Fiecare minut de întârziere duce la scăderea
supravieţuirii cu 10-15% .
4. Asigurarea unui suport vital avansat adecvat
• Resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esenţial
către inimă şi creier. Aceasta creşte probabilitatea
transformării unei fibrilaţii ventriculare în ritm
sinusal. Compresiile toracice sunt deosebit de
importante dacă nu poate fi aplicat un şoc în primele
5 minute după stopul cardiac/cardio-respirator.
Formula lui Safar:
• A. - Airway
• B. - Breathing
• C. - Circulate: masaj cardiac (15:2; 5:1)
• D. - Drugs
• E. - EKG
• F. - Fibrillation
• G. - Gauging (Evaluare)
• H. - Human Mentation
• I. - Intensive Care
Noile ghiduri de RCR
• Faţă de formula lui Safar, noile ghiduri de RCR prezintă mai multe
modificări iar cele mai importante sunt enumerate mai jos:
1. Recunoaşterea imediată a urgenţei – stopul cardio-respirator (SCR)
– prin faptul că pacientul nu răspunde la stimuli şi nu prin căutarea
pulsului.
2. Masajul cardiac extern (MCE) iniţiat rapid, menţinut
continuu, 100/min, în mijlocul sternului, cu un raport
compresii/respiraţii 30:2 – element esenţial în RCR, mai
important decât ventilaţia artificială.
3. Defibrilarea:
• în FV sau tahicardia ventriculară (TV) fără puls: cât mai precoce;
• 360 J din start la defibrilatoarele unipolare;
• un singur şoc.
4. Droguri:
• renunţare la adrenalină în doze mari
• amiodarona antiaritmic de primă intenţie în cazul FV refractare la 3
şocuri electrice
5. Hipotermia moderată postresuscitare
Suportul vital de bază la adult
1. Verifică siguranţa mediului/locului
2. Verifică daca victima răspunde:
 scuturare umeri
 “sunteţi bine / totul e în regulă?”
Suportul vital de bază la adult
3. a) Dacă pacientul răspunde:
• se lasă pacientul în poziţia găsită
• se reevaluează starea pacientului periodic
b) Dacă pacientul nu răspunde:
• strigă după ajutor
• poziţionare în decubit dorsal şi se eliberează căile
aeriene (o mână se poziţionează pe fruntea
pacientului şi se pune capul în hiperextensie, în timp
ce cu cealaltă mână se ridică mandibula)
Suportul vital de bază la adult
4. Verifică dacă pacientul respiră:
• Priveşte (se urmăresc mişcările toracelui)
• Ascultă (se ascultă cu urechea poziţionată în dreptul gurii
pacientului)
• Simte
În primele minute după un stop cardiac, victima poate
să respire foarte superficial sau foarte neregulat. Nu
trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel
normal, de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai
mult de 10 secunde, iar dacă există dubii asupra modului
în care respiră pacientul, trebuie luată o atitudine
conformă cu cea din cazul în care pacientul nu respiră.
Suportul vital de bază la adult
5. a) Dacă respiră normal:
• se aşează în poziţia de siguranţă
• apel pentru ambulanţă
• evaluare continuă
b) Dacă nu respiră normal:
• trimite după sau cheamă ambulanţa
• masaj cardiac extern
• se poziţionează mâinile în centrul toracelui victimei
• se comprimă sternul aproximativ 4-5 cm
• frecvenţa compresiilor: 100/min
Suportul vital de bază la adult

6. a) Se combină compresiile toracice cu ventilaţia

artificială
• după 30 de compresii toracice se eliberează căile
respiratorii şi se pensează nasul
• se execută 2 respiraţii succesive
• se continuă cu alternanţa compresii:respiraţii 30:2
• se întrerupe resuscitarea numai dacă pacientul respiră
normal
Suportul vital de bază la adult
6. b) Numai masajul cardiac extern, fără ventilaţie
artificială (gură la gură sau gură la nas)
• este considerat acceptabil, dacă salvatorul nu e capabil
sau nu doreşte să execute respiraţia gură la gură; studiile
arată că MCE fără ventilaţie artificială este net superior
lipsei de resuscitare, unele sugerând chiar că procentul de
supravieţuire este comparabil cu cel din resuscitarea
utilizând şi ventilaţia artificială
• frecvenţa compresiilor trebuie să fie de 100/min
• se întrerup compresiile numai dacă pacientul începe să
respire normal
Suportul vital de bază la adult
7. Se continuă resuscitarea
• până când soseşte personalul calificat
• victima începe să respire normal
• salvatorul este epuizat
• http://www.youtube.com/watch?v=hdIK-
qCKuJ8
• http://www.youtube.com/watch?v=G87knTZnh
ks&feature=fvwrel
• http://www.youtube.com/watch?v=obVQSQf3n
rY&feature=related
ALGORITM DE SUPORT VITAL BAZAL
LA ADULT
Pacientul nu răspunde la stimuli ?

Chemaţi ajutor

Deschideţi căile aeriene

Pacientul nu respiră normal ?

Sunaţi la 112

30 de compresii toracice

RCR 30:2
Recunoaşterea stopului
cardiorespirator
Verificarea pulsului la artera carotidă este o metodă
inexactă de confirmare a circulaţiei. Totodată nu
există dovezi că mişcarea, respiraţia sau reflexul de
tuse ar fi semne care să indice prezenţa circulaţiei.
Aşadar se recomandă începerea manevrelor de
resuscitare dacă pacientul nu răspunde la stimuli
şi nu respiră normal.
Ventilaţia
Se recomandă:
1. Respiraţiile să dureze peste o secundă si cu volum
suficient pentru a determina mişcarea toracelui, dar să
se evite respiraţiile prea puternice.
2. Respiraţia gură la nas este o alternativă eficientă în
cazul în care cea gură la gură nu este posibilă.
Masajul cardiac extern(MCE)
MCE determină apariţia unui flux sanguin prin creşterea
presiunii intratoracice şi prin compresia directă a
cordului. Chiar dacă MCE poate produce o TAS de 60-
80 mmHg, TAD este foarte mică iar tensiunea arterială
medie la nivelul carotidei rareori depăşeşte 40 mmHg.
MCE generează un flux sangvin mic, dar critic pentru
cord şi creier, crescând probabilitatea unei defibrilări
reuşite. Acesta este deosebit de important dacă primul
şoc este administrat la mai mult de 5 minute după
colaps
Masajul cardiac extern(MCE)
Recomandări:
1. De fiecare dată când se reia MCE mâinile salvatorului trebuie
sa fie aşezate în centrul toracelui
2. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min
3. Toracele trebuie comprimat 4-5cm
4. După fiecare compresie toracele trebuie lăsat sa revină în
poziţia iniţială
5. Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egală cu cea a
decompresiei
6. Întreruperi cât mai puţine
7. Puls palpapil la carotidă sau femurală nu înseamnă
întotdeauna flux arterial eficient
Drogurile
1. Adrenalina (f 1mg/ml)
• 1 mg la 3-5 min i.v. (2-3 mg traheal in 10ml)
2. Amiodarona (f 150 mg)
• indicaţii: FV sau TV fără puls refractare la 3 şocuri
• doza: 300 mg i.v. (diluat în glucoză 5% până la 20 ml)
→ ± repetare 150 mg → perfuzie 900 mg/24h
• reacţii adverse: bradicardie, hipotensiune
Drogurile
3. Atropina (f 1mg/ml)
• indicaţii: asistolie, AEFP cu AV < 60/min
• doza: 3 mg i.v.
4. Lidocaina (f 2% - 20 mg/ml, 4% - 40 mg/ml)
• indicaţii: FV şi TV refractare (linia a 2-a după
amiodaronă)
• doza: 1-1,5 mg/kg ±50 mg (maxim 3 mg/kg prima
oră)
Drogurile
5. Magneziu sulfat (f 50% , 20%)(43-47)
• indicaţii:
1. FV refractara cu hipoMg
2. Tahiaritmii ventriculare + hipoMg
3. Torsada de vârfuri
4. Toxicitate digitalica
• doza: 2g i.v. (4ml sol 50%) în 1-2 min ± repetare
la 10-15 min
Drogurile
6. Bicarbonat de Na (sol 8,4%-1mEq/ml)
• indicaţii:
1. SCR cu hiperpotasemie
2. Intoxicaţie cu antidepresive triciclice
3. ± pH ≤ 7,1
• doza: 50 ml sol. 8,4% p.e.v.
Drogurile
7. Calciu (sol 10%)
• indicaţii:
- AEFP cu – hiperpotasemie
- hipocalcemie
- supradozare blocanţi de Ca
• doza: 10 ml i.v. +/-repetat
Particularităţile ghidurilor de RCR la
copil
Noile ghiduri de RCR la copil au încercat să
simplifice protocolul de resuscitare astfel încât să
dispară situaţiile în care copiii nu sunt resuscitaţi din
cauza fricii de a face rău. Această frică a fost alimentată
de faptul că aceste protocoale erau diferite faţă de cele
de la adult.
În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că
supravieţuirea este considerabil mai mare dacă se
practică RCR indiferent de protocolul aplicatv
(adult sau copil), faţă de situaţia în care nu se
resuscită ci se aşteaptă o echipă specializată
Particularităţile ghidurilor de RCR la copil -
Raportul compresii/ventilaţii
Se recomandă ca în situaţia în care este doar un
singur salvator să se practice RCR cu un raport
30:2 (ca la adult). În cazul în care sunt doi sau
mai mulţi salvatori se va practica RCR cu un
raport 15:2.
Particularităţile ghidurilor de RCR la
copil - Masajul cardiac extern

La sugar MCE se practică cu două degete în cazul

unui singur salvator iar dacă sunt doi se practică
folosind ambii polici. La copilul mai mare de un an se
practică MCE folosind una sau ambele mâini.
 Particularităţile ghidurilor de RCR la
copil
• Defibrilarea electrică automată
Studii recente au arătat că defibrilatoarele electrice
automate sunt capabile să evalueze corect ritmul cardiac la
copii şi extrem de rar ar putea să recomande incorect
administrarea unui şoc.
Conform noilor ghiduri de resuscitare se recomandă
administrarea şocurilor la copiii mai mari de un an
(4J/kgc)
Pentru administrarea şocurilor se recomandă folosirea
padelelor pediatrice în cazul copiilor intre 1
şi 8 ani (se pot folosi şi padelele pentru adulţi în cazul
în care nu sunt disponibile cele pentru copii).
În cazul copiilor mai mari de 8 ani se foloseşte
protocolul de la adulţi.
RCP la copii-droguri
Produs Diluţia Doza i.v./p.e.v

Adrenalina 1mg/10ml 10μg/kg

(f 1mg/ml) (100μg/ml) (1ml/10kg)

Atropina 1mg/10ml 20-40μg/kg

(f 1mg/ml) (100μg/ml) 2-4ml/10kg
Bicarbonat de Na 8,4% 1mEq/kg
(1mEq/ml)
Xilina (f 1%, 2%) 10 mg/ml 1mg/kg
 Concluzii
1. Elementul esenţial este MCE
• Precoce
• 100/min
• Neîntrerupt
• Raport compresii /respiraţii: 30/2
2. Defibrilarea (şocul electric) - esenţială in FV si TV fără puls
• şoc unic, repetat la nevoie după minimum 2 minute de
resuscitare
• 360 J
3. Adrenalina 1 mg la 3 min
4. Tratamentul de primă linie al aritmiilor ventriculare –
amiodarona
5. RCR la copii – după schema de la adult cu mici modificări
POZITIA DE
SIGURANTA
Poziţia de siguranţă

• Poziţia de siguranţă este folosită în managementul

victimelor inconştiente care respiră şi au semne de
circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale
coloanei vertebrale.
Poziţia de siguranţă
• Scopul acestei poziţii este menţinerea liberă a căilor
respiratorii, permiterea monitorizării, respectarea
curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale şi
evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase.
• Această poziţie trebuie să fie una stabilă în timp.
Poziţia de siguranţă
• Poziţia de siguranţă prezintă ca dezavantaj compresia
unui braţ, recomandându-se urmărirea circulaţiei
periferice a braţului şi înlăturarea compresiei cât mai
rapid; dacă este necesară menţinerea poziţiei de
siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după 30
minute victima va fi întoarsă pe partea opusă.
Poziţia de siguranţă
Daca victima este inconstienta si respira normal,
intoarceti-o in pozitia de siguranta.
Capul trebuie sa fi e aplecat pe spate, iar gura
orientata spre sol. Astfel, caile respiratorii vor ramane
libere, iar, daca vomita, voma nu va patrunde spre
plamani.
Daca este cazul, scoateti ochelarii victimei.
Ingenuncheati langa victima.
Asigurati-va ca are ambele picioare intinse.
Pozitionati bratul victimei (de pe partea pe care v-ati
asezat), perpendicular pe trunchiul sau. Indoiti bratul
din cot, in sus, cu palma tot in sus.
 Poziţia de siguranţă
• Asezati-i cealalta mana peste piept. Puneti mana victimei
pe obrazul aflat pe partea pe care v-ati asezat, cu palma
spre exterior. Mentineti-i mana in aceasta pozitie.
• Cu mana care v-a ramas libera, apucati-i genunchiul de
pe partea opusa. Ridicati-i piciorul, dar fara sa-i
desprindeti laba piciorului de pe sol.
• Trageti piciorul ridicat catre dvs. Intre timp, nu dati
drumul la mana de pe obraz. Rotiti victim catre dvs.,
asezand-o pe o parte.
• Asezati-i coapsa in asa fel incat soldul si genunchiul sa
formeze un unghi drept.
• Impingeti capul spre spate, pentru a mentine caile
respiratorii deschise.
Poziţia de siguranţă
• Asigurati-va ca gura victimei este orientata spre
sol. Astfel, se evita pericolul sufocarii cu sange
sau voma.
• Daca este nevoie, potriviti-i si mai bine mana de
sub obraz, pentru a mentine capul pe spate.
• Verifi cati continuu respiratia.
Poziţia de siguranţă
Aceeasi tehnica se poate folosi si pentru a aseza
un copil sau un bebelus in pozitia de siguranta.
Daca este necesar, puteti puneti o pernita sau o
patura facuta sul in spatele bebelusului. Aceasta
ii va mentine corpul mai stabil.
In cazul unei femei gravide, atunci cand o
asezati in pozitia de siguranta, este de preferat s-
o intoarceti pe partea stanga.
Poziţia de siguranţă

• http://www.youtube.com/watch?v=E1381kwT2
V4
VA MULTUMESC!