• A fi diferit însemna a nu fi în conformitate cu majoritatea, cu

norma, cu regula, ceea ce a condus implicit la un tip sau altul

de sancţiune simbolică la nivel social. Începând cu anii ’80,
diferenţa a devenit o temă centrală în domeniul educaţiei. În
anii ’90, Consiliul Europei a lansat sloganul “Toţi diferiţi, toţi
egali!” în cadrul unei campanii cu obiective centrate pe lupta
împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi
intoleranţei. În societatea modernă “de egali şi diverţi”, aflată
sub semnul dialogului, al comunicării, al acceptării şi al
căutării alterităţii, acceptarea diferenţei devine un obiectiv
important al educaţiei. Tot mai frecvent se vorbeşte astăzi
despre personalizarea educaţiei, ca demers de valorificare a
diferenţei, a caracteristicilor individuale prin sprijin specific şi
promovare a individualităţii în contextul comunităţii.
• Din perspectiva acceptării diferenţei şi a promovării drepturilor
egale, integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă a
devenit o politică educaţională explicită, solicitată şi justificată
de diferite “grupuri de interese”: decidenţi politici – consideră
această integrare un mod de promovare a abordării globale a
dezvoltării personalităţii copiilor şi o măsură de respectare a
dreptului egal la o educaţie de calitate; societate – priveşte
integrarea ca modalitate de recunoaştere a drepturilor fiecărui
individ într-o societate pluralistă; părinţi – speră că integrarea
aduce acceptarea şi respectarea drepturilor la o educaţie de
calitate pentru copiii lor, indiferent de caracteristicile de
dezvoltare ale acestora; copiii cu CES – percep integrarea ca
asigurarea unui “spaţiu sigur” pentru a fi egali cu ceilalţi;
şcoală – abordează această soluţie ca mod de deschidere
către comunitate şi de dezvoltare a respectului pentru
diversitate.
• Pornind de la aceste premise, Institutul de ştiinţe ale
Educaţiei, în colaborare cu Reprezentanţa UNICEF în
România, a derulat la nivelul anului 2009 proiectul Situaţia
copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) integraţi în
învăţământul de masă, care a avut ca scop evaluarea
impactului acestei măsuri de politică educaţională, la aproape
10 ani după iniţierea acesteia. Demersul de cercetare
evaluativă a vizat trei paliere de analiză:
• nivelul macro al politicilor educaţionale cu privire la
integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă;
• nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, ca instituţii
intermediare care organizează şi susţin implementarea
măsurilor de intervenţie în domeniu la nivel local şi
monitorizează rezultatele acestora;
• nivelul unităţii de învăţământ incluzive – care promovează
strategii specifice de integrare a copiilor cu CES.
• Aceste paliere de analiză au fost dezvoltate
cu ajutorul unor multiple categorii de actori
şcolari, cu responsabilităţi şi interese directe
în educaţia copiilor cu CES: copiii, părinţii
acestora, cadrele didactice şi managerii
şcolari, personalul de sprijin, alţi membri ai
comunităţii şi reprezentanţi ai instituţiilor în
domeniu. Practicile curente în domeniu,
elementele de succes, dificultăţile şi
constrângerile cu care se confruntă aceste
categorii sunt prezentate în capitolele
prezentului raport.