Eukarya/Protista (Chromista)

• Heterokontophyta (gr. heteros = diferit; kontos =

prelungire; - phyta=sufix) alge (cromofite) biflagelate, cu
un flagel anterior plumos (cu peri pe suprafaţă) şi un
flagel posterior neted (fără peri) (Lee, 2008).
• Cloroplastele - clorofile a şi c şi fucoxantină. Produsul
de asimilaţie caracteristic este crizolaminarina
(depozitată în vezicule citoplasmice).

• Cloroplast acoperit de 4 membrane, dintre care 2 sunt

ale Reticulului endoplasmic.
• Heterokontophyta - mai multe clase recunoscute (Tab.
1), precum Chrysophyceae, Synurophyceae,
Xanthophyceae, Phaeophyceae, Bacillariophyceae etc.
(Lee, 2008).
 Eukarya/Protista (Chromista)/ Alge Heterokontophyta
(după Lee, 2008; www.algaebase.org/)
Clasa Ordinul Familia Genul Bibliografie
Chrysophyceae Chromulinales Chromulinaceae Chromulina, (Lee,2008;
Ochromonas, www.algaebase.org/)

Dinobryaceae Dinobryon

Hydrurales Hydruraceae Hydrurus foetidus

Synurales Mallomonadaceae Mallomonas (Lee,2008;

Synurophyceae www.algaebase.org/)
Synura

Xanthophyceae Tribonematales Tribonemataceae Tribonema (Lee,2008;

Botrydium www.algaebase.org/)
Botrydiales Botrydiaceae

Vaucheriales Vaucheriaceae Vaucheria

Bacillario- Biddulphiales Cyclotella, Biddulphia

phyceae (Centrales)
- Lee, 2008
Bacillaria, Diatoma,
(Diatomeae) Bacillariales Pinnularia, Tabellaria,
Navicula,
(Pennales)
 Eukarya/Protista/ Heterokontophyta/Chrysophyceae

Chrysophyceae (gr. chrysos = galben - auriu; phyceae =

sufix): algele galbene – aurii

În literatură: circa 1 000 de specii

Morfologia talului
-monadal ( cu periplast): Ochromonas, Chromulina, etc.
- amoeboidal
- unicelular (cu lorică) imobil (fixat pe alge)
- colonial (Dinobryon)
- palmeloid (capsal): Hydrurus
- filamentos
- parenchimatos (Ionescu şi Péterfi, 1981).
 Morfologia talului la
Chrysophyceae şi
Synurophyceae:
A. Ochromonas;
B. Chromulina;
C. Chrysochromulina
cu haptonemă (h);
D. Hymenomonas:
coccolite, cu schelet
extern calcaros;
E. Mallomonas (celulă
cu solzi şi scvame);
F. Chrysamoeba –
formă amoeboidă cu
flagel;
G. celulă de Epipyxis
cu lorică (l) ataşată pe
algă filamentoasă (a).
 Structura celulară
Fără perete celular, dar cu periplast: Ochromonas, Chromulina, etc.
- PC celulozic (Dinobryon), denumit lorică.
- Perete celular chitinos sau silicios.
- Doi flageli inegali – în partea anterioară a celulei.
• Flagelul anterior: hirsut şi denumit flagel
pleuronematic.
• Flagelul posterior: neted, mai scurt, flagel acronematic.
- Inserţia flagelilor este perpendiculară
- Fotoreceptor- la baza flagelului acronematic
- MM, C, N (n),
- Stigmă şi pirenoid în cloroplast (în partea anterioară)
- Vacuole contractile – în partea anterioară a celului
- N în centrul celulei, între cloroplaste.
- Crizolaminarină - în C, în partea posterioară
• Cloroplastul:cu câte trei tilacoizi.
• Legătura funcţională între nucleu şi cloroplast este
realizată de reticulul endoplasmic.
• Cloroplastul: acoperit de 4 membrane dintre care 2 sunt
ale R. endoplasmic (al cloroplastului).

• Pigmenţii asimilatori: clorofila a şi clorofila c, caroteni

(α şi β) şi xantofile precum fucoxantina, diatoxantina
şi diadinoxantina (Sitte şi colab., 1998).

• Fucoxantina (până la 74% din cantitatea totală de

pigmenţi şi maschează culoarea clorofilelor).

• Celule: uninucleate.
 Nutriţia Chrysophyceae - lor

• autotrofe
• heterotrofe
• mixotrofe

• Crizofitele fotoautotrofe: crizolaminarină, paramilon,

manitol, sterol etc.(Ionescu şi Péterfi, 1981).

• Produsul de rezervă: depozitat înafara cloroplastului, în

partea posterioară a celulei sau legat de pirenoid.
 Înmulţirea Chrysophyceae – lor
• -vegetativă: diviziunea celulei la formele
unicelulare şi fragmentarea talului (la formele
pluricelulare).

- asexuată: zoospori biflagelaţi

- sexuată: izogamie. Zigotul se transformă în
statospor (în condiţii nefavorabile). În condiţii
favorabile, prin germinare, statosporul formează
zoospori (1 sau 2).
- alge haplobionte, la care numai zigotul este
diploid (Ionescu şi Péterfi, 1981).
 Clasificarea Chrysophyceae – lor
În câteva ordine: Chromulinales, Hydrurales etc. (Lee, 2008).
Ordinul Chromulinales
Specii monadale şi specii coloniale libere sau fixate pe substrat.
Învelişul celular: periplast, lorică sau scvame.
De regulă, celulele sunt biflagelate.

La Ochromonas: tal unicelular, cu periplast, doi flageli inegali şi 1 -

2 cloroplaste.
La Chromulina: tal unicelular, cu periplast, cu doi flageli inegali,
dintre care flagelul acronematic este redus la un tub (Lee, 2008).

La Dinobryon (gr. dinos=vârtej, bryon=muşchi) : tal colonial, celule

cu lorică celulozică. Celule biflagelate, cu flageli inegali, cu două
cloroplaste şi stigmă. Protoplasm fusiform.
Înmulţire asexuată prin zoospori (biflagelaţi) şi sexuată prin
anizogamie (Gametofitul este dioic) (Lee, 2008).
Morfologia şi structura
talului la
Chrysophyceae şi
Synurophyceae:
A. colonie mobilă de
Synura; B. colonie de
Dinobryon; C. tal
palmeloid (capsal) de
Hydrurus; a. aspect
macroscopic; b. aspect
microscopic; c.
zoospor;
D. Phaeothamnion: a.
tal filamentos; b.
zoospor; c. stadiu
palmeloid.
 Ordinul Hydrurales

• Crizoficee cu tal palmeloid (capsal), microscopice

şi macroscopice.

• Celulele talului: în mase gelatinoase.

• La Hydrurus foetidus:
• talul palmeloid, macroscopic,
• cu creştere apicală şi
• zoospori tetraedrici şi uniflagelaţi (Sitte şi colab.,
1998).
 Ecologie - Chrysophyceae
• Majortitatea – în ape dulci, cu cantităţi mici de calciu;

• Abundente - în lacuri cu apă dulce (planctonul).

• Formele coloniale şi filamentoase - microterme şi fixate

pe substrat (pietre, lemn).

• În perioadele nefavorabile algele Chrysophyceae

supravieţuiesc ca statospori (Lee, 2008).
 Originea şi evoluţia Chrysophyceae - lor

• Studiul complex al reprezentanţilor actuali.

• Origine comună cu diatomeele şi feoficeele, prin:
• structură celulară asemănătoare/clorofila c/xantofile comune şi
produs de depozitare reprezentat de crizolaminarină, aparat
flagelar heterocont.

• Crizoficeele: origine din strămoş heterocont necunoscut.

• Cele mai primitive forme actuale - Chromulinales - din care au
evoluat formele mai complexe.

• Din crizoficeae rizopodiale şi plasmodiale străvechi ar fi putut

deriva mixomicetele şi alte ciuperci inferioare (Scagel şi colab.,
1984).

• Un grup vechi desprins din trunchiul comun al cromofitelor/Linie

evolutivă închisă.
 Eukarya/Protista/ Heterokontophyta/Synurophyceae
• Synurophyceae: înrudite cu algele Chrysophyceae (formează
statospori)

• Celule biflagelate, cu flageli inegali; Aceleaşi clorofile (a şi c)

• Caractere distinctive:
• Inserţia flagelilor este paralelă.
• Celulele - acopertite cu scvame (solzi) silicioase.
• Forme unicelulare şi coloniale mobile, cu celule biflagelate.

• Clasificare: grupate în Ordinul Synurales

• Datorită învelişului silicios care acoperă celulele, sunt denumite
diatomee mobile (Lee, 2008)

• Mallomonas – unicelulară, cu svame mineralizate, peste 150 specii

microterme, dulcicole, mai rar marine.
• Synura - colonială
 Celulă de
Mallomonas:
a. aspect
extern;
b. solz cu
setă.
 Eukarya/Protista/ Heterokontophyta/Xanthophyceae
• Clasa Xanthophyceae (gr. xanthos = galben; phyton =
plantă): algele galbene-verzui, cunoscute şi sub
denumirea de Heterokontae (gr. heteros = diferit; kontos
= prelungire).
• Circa 575 de specii grupate în 120 de genuri.
• Morfologia talului:
• Monadal, amoeboidal, plasmodial, cocal, capsal,
sifonal şi filamentos (trihal) (Scagel şi colab., 1984).
• În general, unicelulare şi imobile.
• Zoospori sau gameţi, de obicei, cu doi flageli inegali,
inseraţi anterior.
Alge Xanthophyceae:
A. tal sifonal de
Vaucheria: a.
sifonoplast; b. zoospor;
c. oogon; d. anteridie; e.
anterozoizi; f. oospor;
B. tal de Botrydium: a.
sifonoplast; b. zoospor;
C. Tribonema (tal
filamentos): a. aspect
macroscopic; b. aspect
microscopic; M.
diviziune meiotică
(reducţională); F.
fecundaţie
 Structura celulară

Peretele celular:
- din celuloză şi substanţe pectice.
- impregnat cu carbonat de calciu (la Botrydium
granulatum)

Citoplasma: cloroplastă (e) de formă discoidală.

Cloroplaste - verzi sau galbene-verzui.

Pigmenţii asimilatori:
clorofila a şi clorofila c, β-caroten şi xantofile/
diadinoxantină, diatoxantină, heteroxantină şi
vaucheriaxantină (Sitte şi colab., 1998).
• Cloroplaste: câte trei tilacoizi asociaţi, nefuzionaţi.
• Celulele tinere - uninucleate, iar la maturitate, pot deveni
plurinucleate (Scagel şi colab., 1984).
• Cloroplast - cu 4 membrane (ca la Chrysophyceae),
dintre care 2 sunt ale RE (al cloroplastului) (Lee, 2008).
• Stigmă în cloroplast, la celulele mobile.
Nutriţia
- autotrofe şi heterotrofe
Produs de rezervă crizolaminarina (depozitat totdeauna
înafara cloroplastului)
Unele xantofite din ordinul Botrydiales, parazite pe alte
plante (Péterfi şi Ionescu, 1979).
 Înmulţirea

- vegetativă: fragmentarea celulei la algele unicelulare şi

fragmentarea talului la cele pluricelulare.

- asexuată: spori asexuaţi (zoospori, aplanospori) specializaţi.

• În general, zoosporii au câte două cloroplaste şi doi flageli inegali.
- sexuată: prin izogamie şi oogamie.

• Algele galbene-verzui - haplobionte (Scagel şi colab., 1984).

Clasificarea
• O singură clasă Xanthophyceae - mai multe ordine.
• Ordinul Tribonematales - alge filamentoase şi neramificate.
• La Tribonema, celule cilindrice, cu îngroşări de forma literei H, pe
pereţii celulari. Înmulţirea: zoospori şi izogamie.
• Tribonema: în ape dulcicole reci (aprox. 12 ºC), de obicei
primăvara, ca mase plutitoare (Péterfi şi Ionescu, 1979).
 Ordinul Botrydiales - tal sifonal, plurinucleat şi fixat pe substrat

• La Botrydium - sifonoplast veziculos (cenoblast), cu rizoizi.

Zoospori şi izogamie

• Botrydium granulatum prezintă o parte supraterană şi o parte

subterană. Pe sol umed, în jurul lacurilor cu apă dulce.

• Ordinul Vaucheriales – tal sifonal, filamentos

• La Vaucheria, sifonoplast plurinucleat şi cloroplaste.

• Zoospori pluriflagelaţi şi plurinucleaţi și oogamie.

• În timpul germinării zigotului, din cei patru nuclei (n)

supravieţuieşte numai unul singur (Scagel şi colab., 1984).
• Pe sol umed, pe pământul ghivecelor cu flori din seră etc.
• O specie comună - Vaucheria sessilis (Vaucher,sessilis).
 Xanthophyceae - Mediul de viaţă
În ape şi în sol
Majoritatea imobile şi microscopice (Scagel et al., 1984).

Xanthophyceae - Originea şi evoluţia

• Algele galbene-verzui nu se cunosc în stare fosilă.
• Caractere de asemănare - clorofila c, xantofile şi produsul
de depozitare denumit crizolaminarină - cu celelalte
cromofite, precum crizofitceele, dinofitele şi feoficeele.

Un grup vechi, desprins din trunchiul comun al cromofitelor.

A urmat o linie evolutivă distinctă şi închisă.
Xantoficeele sifonale: posibili strămoşi ai ciupercilor
Oomycetes
Eukarya/Protista/Heterokontophyta/Bacillariophyceae

Bacillariophyta (gr. bacilla = nuiele; rio = golf; phyton =

plantă)

Bacillariophyceae

- alge actuale şi fosile, denumite Diatomeae (gr. dia=două;

temnein=a tăia).

- Circa 10 000 de diatomee descrise, 5 600 de specii

actuale, grupate în circa 200 de genuri (Sitte şi colab.,
1998).

• Schelet rigid; linie evolutivă închisă.

 Morfologia talului
• Celulele solitare sau grupate în colonii.

• Celula vegetativă: imobilă, sub formă de cutiuţă.

• Singurul stadiu flagelat din ciclul biologic: gameţi
bărbăteşti, uniflagelaţi (Raven şi colab., 1992).

• Forma celulelor – diferită; importanţă taxonomică.

• Peretele celular - denumit frustulă (tecă) - din două

jumătăţi: epitecă şi hipotecă.

• Cel puţin 95% din peretele celular:

• - dioxid de siliciu hidratat (SiO2 · n H2O), dispus într-o
ramă organică necelulozică.
• Epiteca şi hipoteca: o valvă şi o margine denumită
pleură, prevăzută cu un inel conectival.
• Epiteca se îmbină cu hipoteca.
• Datorită dispunerii inegale a dioxidului de siliciu,
frustula are pe suprafaţa sa ornamentaţii caracteristice,
precum: orificii, striuri, puncte, coaste etc.
• În peretele frustulei - cavităţi mari, denumite areole.
• Peretele areolei este, de regulă, perforat de pori (orificii)
dispuşi pe suprafaţa valvei şi care asigură comunicarea
citoplasmei celulare cu mediul extern (Ionescu şi Péterfi,
1981).
• Ornamentaţiile frustulei sunt dispuse pe valvă radiar (la
Centrales) sau penat (la Pennales).
Diatomeele Pennales: rafă pe suprafaţa valvei.
Diatomeele Centrales: fără rafă.
Rafa - canal nesilicifiat de formă diferită (dreaptă, sinuoasă
etc.), în funcţie de grupul taxonomic.
La capetele rafei, câte un nodul polar (terminal); la mijloc,
rafa este întreruptă de nodulul central.
Diatomeele cu rafă - mişcări de propulsie, prin curenţii
citoplasmatici din sistemul rafei (Scagel şi colab., 1984).
Valvele multor diatomee - diferite excrescenţe (coarne,
peri, ace, plăci etc.) (Ionescu şi Péterfi, 1981).
Caracterele morfologice ale frustuleleor - importanţă
taxonomică.
Simetria: radiară (actinomorfă), bilaterală sau asimetrice.
 Morfologia celulei la Pinnularia:
A. aspect valvar; B. aspect pleural; C. celulă secţionată transversal; D.
componentele învelişului extern: a. hipotecă; b. epitecă; c. striuri (ornamentaţii); d.
nodul central; e. rafă; f. nodul terminal; g. valvă; h. pleură.
 Structura celulară la Diatomeae
• Celulele vegetative: diploide, neflagelate.
• Peretele celular (frustulă, tecă), din SiO2 · n H2O, care
este dispus într-o ramă organică necelulozică.
• Cloroplastele: formă, dimensiuni şi număr variabile.
• Cloroplaste acoperite cu 4 membrane (ca la
Xanthophyceae)
• Pigmenţii asimilatori: clorofila a, clorofila c 1 şi
c2,(raportul a/c este 4:1) caroteni (α şi ) şi xantofile
(fucoxantină, diatoxantină şi diadinoxantină).
• Tilacoizi câte 3 în cloroplast;
• Mucilagiu extracelular
• Nucleul celular (2n).
 Nutriţia

- autotrofe
- heterotrofe (facultative sau obligate)
- mixotrofe
• Majoritatea autotrofe: crizolaminarină, grăsimi
şi uleiuri (extraplastidial, în citoplasmă).

• Anumite diatomee, cărora le lipseşte frustula

caracteristică, trăiesc ca simbionte cu protozoare
marine mari (ordinul Foraminifera) (Raven şi
colab., 1992).
 Înmulţirea vegetativă: principalul mod de înmulţire (la Diatomeae)
A. prima generaţie, B. a doua generaţie; a, b, c şi d. celule vegetative.
 Auxosporularea celulelor vegetative la Bacillariophyceae:
a. celulă vegetativă; b. îndepărtarea frustulelor; c. auxospor; d.
celulă vegetativă formată prin auxosporulare.
 Înmulţirea sexuată
prin conjugare (Lee,
2008) la
Bacillariophyceae:
a. celule vegetative
diploide acoperite de
mucilagiu; b. celule
vegetative cu nuclei
(n) fertili şi sterili; c.
schimbul de gameţi
între celule; d. zigoţi;
e. auxospori;
f şi g. celule
vegetative formate;
R!. diviziune
reducţională
(meiotică);
F. fecundaţie.
Înmulţirea sexuată
prin oogamie la
Bacillariophyceae:
a şi c. celulă cu
gameţi bărbăteşti; b
şi d. celulă cu

oosferă; e.
auxospor; f. celulă
vegetativă formată;
R!. diviziune
reducţională
(meiotică); F.
fecundaţie.
 Clasificarea

• O clasă – Bacillariophyceae – cu două ordine:

Biddulphiales (Centrales) şi Bacillariales
(Pennales)(Lee, 2008).
• Ordinul Biddulphiales (Centrales): diatomee cu simetrie
radiară, solitare sau unite în colonii. Nu au rafă.
• Pe suprafaţa valvei: ornamentaţii caracteristice (areole,
puncte sau striuri) dispuse radiar sau concentric.
• Celula are numeroase cloroplaste granulare ori unul sau
mai multe cloroplaste lamelare.
• Înmulţirea sexuată: prin oogamie. Gametul ♂, mobil, cu
un flagel (Lee, 2008)
• Dintre genurile caracteristice acestui ordin menţionăm
Cyclotella, Coscinodiscus, Biddulphia şi Triceratium
 Ordinul Bacillariales (Pennales)(Lee, 2008).
• Simetrie bilaterală sau asimetrice
• În general, rafa prezentă în valvă. Valvele nu prezintă
spini şi peri. Pot efectua mişcări de târâre
• Cloroplaste - în număr mic.
• Înmulţirea sexuată: prin conjugare. Nu au gameţi
flagelaţi (Lee, 2008).
• Unele specii (Tabellaria, Diatoma, Bacillaria) au celule
grupate în colonii.
• Genuri caracteristice: Pinnularia, Tabellaria, Synedra,
Diatoma, Navicula, Pleurosigma, Bacillaria şi Cymbella.
• Bacillaria paradoxa: prima specie identificată; tip
taxonomic pentru încrengătură (Pop şi colab., 1983).
 Mediul de viaţă
• Diatomeele: partea cea mai însemnată a fitoplanctonului.
• Speciile centrice în ape marine, iar cele penate în ape dulci şi sol.
• Răspândirea în apă/factori externi precum salinitatea, temperatura
şi substratul.
• Specii cosmopolite şi specii endemice.
• Înflorirea apei (unele specii).
Unele diatomee- indicatori ai caracteristicilor fizico-chimice ale apelor.
În râurile nepoluate - numeroase specii diferite, cu număr mic de
indivizi. Apele poluate - puţine specii, dar număr foarte mare de
indivizi (Scagel şi colab., 1984).
Tecile diatomeelor - zăcământ denumit diatomit, folosit în scop
industrial ca abraziv pentru polizarea argintului şi ca material filtrant
şi izolant.
Pe câmpurile petroliere din Santa Maria, din California - depozite de
diatomit groase de 900 m (Raven şi colab., 1992).
 Originea şi evoluţia

Diatomeae în stare fosilă, din straturi mezozoice vechi de

150 de milioane de ani (Scagel şi colab., 1984).
Diatomeele actuale: caractere de asemănare cu celelalte
cromofite/ clorofila c, xantofilele şi crizolaminarină.

Primele diatomee apărute aparţin centricelor, iar din

acestea au evoluat diatomeele penate (Pop şi colab.,
1983).

Caractere distinctive, precum: perete celular mineralizat,

din două jumătăţi simetrice; stadiul diploid dominant.

O linie evolutivă particulară, închisă, în cadrul căreia s-a

realizat o specializare puternică.