Eukarya/

Protista
(Chromista)
Tipurile de tal şi
evoluţia acestuia la
alge:
a. unicelular cu
periplast;
b. amoeboidal;
c. plasmodial;
d. monadal;
e. unicelular imobil;
f. cenobial;
g. colonial;
h. palmeloid (capsal);

i. cocal;
j. sifonal;
k. filamentos;
l. plectenchimatic;
m. parenchimatic.
Ciclurile de dezvoltare
ontogenetică ale
organismelor
eucariote:
a. haplobionte;
b. haplodiplobionte;
c. diplobionte;
H. haplofază;
D. diplofază;
F. fecundaţie;
R!. diviziune
reducţională (meiotică).
 Înmulţirea algelor
- Vegetativă - diviziunea celulară la formele unicelulare
şi prin fragmentarea talului la algele pluricelulare.

• Asexuată - se realizează prin spori asexuaţi specializaţi:

zoospori şi aplanospori.
•
• Sporii: sporange (sporocist).

• Sexuată: gametogamie şi somatogamie (conjugare).

• Gametogamia: în unirea (fecundaţia) gameţilor.

Înmulţirea
sexuată:
izogamie,

anizogamie,

oogamie,

carpogamie (ambii
gameţi imobili, la
algele roşii)
 Somatogamia (conjugarea)

- Fuziunea întregului conţinut celular a două celule

vegetative cu potenţe sexuale

- Canal de copulaţie (conjugare).

După fecundaţie, se formează zigotul (2n).

Somatogamie (conjugare) - la Spirogyra (mătasea

broaştei).

Somatogamia (conjugarea) - la unele ciuperci.

 Alternanţa de generaţii
Ciclul biologic (dezvoltarea ontogenetică): zigotul (2n) şi până
la apariţia unui nou zigot.
Două faze – haploidă (n) şi diploidă (2n) – deosebite citologic
şi fiziologic.
• Faza haploidă (n), Gametofit (generaţia sexuată, G), gameţi.
• Faza diploidă (2n), Sporofit (generaţia asexuată, S), spori.
• Alge haplobionte: G dominant, S redus
• Alge diplobionte: S dezvoltat, G redus
• Alge haplodiplobionte: cu generaţii izomorfe; cu generaţii
heteromorfe
 Alternanţă de generaţii
• Alge haplodiplobionte, cu două generaţii (G şi S)
izomorfe şi G homotalic sau heterotalic (G ♂, G♀ )
• Alge haplodiplobionte, cu două generaţii heteromorfe,
• şi G homotalic sau G heterotalic (G ♂, G♀ )
• Alge haplodiplobionte: cu trei generaţii/algele roşii
evoluate.
• O fază haploidă (gametofitul) şi o fază diploidă cu două
generaţii (carposporofitul şi tetrasporofitul)
independente.
• Carposporofitul - carpospori, iar tetrasporofitul -
tetraspori.
 Clasificarea algelor
• Eukarya/Protista (Chromista)
• Caractere morfologice, fiziologice, biochimice, genetice (G si C
din ADN)

• Grupul rodofitelor – clorofile, ficobiline, caroteni, xantofile,

produsul de rezervă
• Rhodophyta –
• a şi d, ficocianină, ficoeritrină, aloficocianină, floridorubină,
luteină, zeaxantină, amidon de floridee

• Grupul clorofitelor: clorofile, produsul de rezervă

• Euglenophyta:
• a şi b, paramilon
• Chlorophyta:
• a şi b, amidon (în cloroplast)
 Clasificarea algelor/ Eukarya/Protista
Clorofile, produsul de rezervă

Grupul cromofitelor

Dinophyta: a şi c, amidon
Cryptophyta

Heterokontophyta

• Chrysophyceae: a şi c, crizolaminarină
• Xanthophyceae: a şi c, crizolaminarină
• Bacillariophyceae: a şi c, crizolaminarină
• Phaeophyceae: a şi c, laminarină, manitol, ulei
 Eukarya/Protista/ Dinophyta
Încrengătura Dinophyta

• gr. dinos = vârtej; phyton = plantă;

• 2 100 de specii de alge grupate în cel puţin 125 de

genuri (Raven şi colab., 1992). Aceste alge mai sunt
denumite

• Pyrrhophyta (gr. pyrros = foc; phyton = plantă)

• Dinoflagellatae (gr. dinos = vârtej; flagellum = flagel).

• Morfologia talului

• - monadal, filamentos (trihal) şi palmeloid.

• Majoritatea dinofitelor sunt monadale, cu doi flageli

inseraţi lateral sau apical.

• Unele dinofite mobile nu sunt flagelate evident Ex.

Noctiluca miliaris are un tentacul mobil (Ionescu şi
Péterfi, 1981).

• Dinofite imobile: specii nefilamentoase şi filamentoase.

 Morfoologia unor
dinofite unicelulare:

A. Ceratium tripos;
B. Ceratium
hirundinella;
C. Gymnodinium;
D. Peridinium;
E. Gonyaulax;
F şi G. Prorocentrum
micans;
H. Noctiluca miliaris; c.
cingulum;
s. sulcus; f. flagel.
• Structura celulară - eucariotă.

• Peretele celular - din celuloză;

• unele dinofite (Gymnodinium) - cu periplast.
• Peretele celular (tecă), la dinofitele mobile: din plăci
celulozice (Scagel şi colab., 1984).

• Plăcile celulozice - criteriu taxonomic - tabulaţia

caracteristică fiecărei specii (Scagel şi colab., 1984).
• MM, C şi N.

• Cloroplastele: clorofile (a şi c), β - caroten şi xantofile

• (diadinoxantină, diatoxantină şi peridinină)
• Peridinina - similară fucoxantinei (Raven şi colab.,
1992; Lee, 2008).
• Cloroplastele: cu 3 membrane (2 ale învelişului
cloroplastului şi o membrană a Reticulului endoplasmic al
cloroplastului (Lee, 2008);
• Tilacoizii: grupaţi câte trei
• Celulele – uninucleate (în general).
• N: membrană, nucleoplasmă, nucleol, cromozomi.
• Structura cromozomilor: un stadiu evolutiv intermediar
între nucleoidul procariot şi nucleul eucariot. Structura
nucleului: mezocariote
• Cromozomii: ADN fibrilar complex, fără histone.
• Celula tipică: 2 flageli inseraţi lateral, la locul de
întâlnire a celor două şanţuri (ecuatorial şi longitudinal),
de pe învelişul extern.
• Şanţul ecuatorial (transversal)- cingulum

• Pe suprafaţa externă (teca) a celulei, epiteca (partea

superioară) şi hipoteca (partea inferioară).

• Şanţul vertical (longitudinal), în hipotecă - sulcus.

• Flagelul ecuatorial (transversal) - mişcare ondulatorie,

învârtirea şi propulsia celulei.

• Flagelul longitudinal – cârmă.

• Flagelii: mişcare de învârtire şi înaintare (şurub) în apă a

celulelor (Ionescu şi Péterfi, 1981).
 Nutriţia
• Autotrofe: amidon (înafara cloroplastului).
• Uneori: grăsimi şi uleiuri (culoarea roşie sau portocalie)
a celulelor- denumirea de pirofite.

• Heterotrofe: saprofit (Raven şi colab., 1992).

• (Noctiluca consumă alge şi bacterii) (Lee, 2008)
• Unele - în simbioză cu spongieri, meduze, corali,
caracatiţe, sepii etc.
• Când sunt simbionte, dinoflagelatele nu au tecă şi apar ca
celule sferice, aurii, numite zooxantele (Raven şi colab.,
1992).
• Toxine (Gonyaulax, Gymnodinium) - care pot afecta
oamenii şi animalele (Scagel şi colab., 1984).
• Emisie de lumină de către organismele vii (2 tipuri)

• Bioluminiscenţă – energia emisă este formată din

transformarea energiei unor reacţii chimice în energie
luminoasă;

• Fotoluminiscenţa - este dependentă de absorbţia

anterioară de lumină pe care apoi o emite;

• Multe dinofite marine produc bioluminiscentă; (Ex.

Noctiluca miliaris din Noctilucales)

• Compusul responsabil pentru bioluminiscenţă este

luciferina, care este oxidată de luciferază şi produce
bioluminiscenţă.
 Înmulţirea dinofitelor
• Vegetativă: diviziunea longitudinală a celulei

• Asexuată: zoospori (la dinofite imobile)

• Sexuată: gametogamie (izogamie şi anizogamie).

• Izogamie (la Peridinium, Gymnodinium),

• Anizogamie (la Ceratium)

• Alge haplobionte (Scagel şi colab., 1984).

• Eukarya/Protista/Dinophyta (Lee, 2008)

• Clasificarea dinofitelor

• O singură clasă (Dinophyceae), cu câteva ordine,

precum: Prorocentrales, Peridiniales, Gymnodiniales
(Lee, 2008), care sunt 3 linii de evoluţie clare.
 Ordinul Peridiniales
• Dinoficee monadale, biflagelate, cu tecă celulozică din
plăci.
• Teca are cingulum şi sulcus; Flagelii sunt inseraţi lateral.
• Suprafaţa celulei: netedă sau cu ornamentaţii (ţepi, coarne
etc.) caracteristice.
• Peridinium: tecă celulozică (plăci).
• Gonyaulax: hipoteca prevăzută cu ţepi puternici.
• Ceratium: epiteca cu un corn, iar hipoteca cu două coarne (la
speciile marine) sau trei coarne (la speciile dulcicole);
• Ceratium hirundinella şi C. tripos
• În ape marine, iar câteva în ape dulci (Ionescu şi Péterfi,
1981).
 Ordinul Gymnodiniales

• Biflagelate, monadale, periplast cu cingulum şi sulcus;

• Se aseamănă morfologic cu Peridiniales, dar nu au tecă.

• Unele specii- adaptate la viaţa parazitară.

• La Gymnodinium - şanţul longitudinal, în hipotecă şi se

prelungeşte în epitecă .
• (Ionescu şi Péterfi, 1981).
Ceratium
tripos
 Mediul de viaţă

• Majoritatea dinofitelor: în ape marine – fitoplanctonul

• Unele: în ape dulci.

• Condiţii favorabile: maree roşie (ape tropicale ale

oceanelor)- Pyrrhophyta

• Toxine:
• Otrăvirea animalelor marine;
• Toxine la oameni(Scagel şi colab., 1984).
 Originea şi evoluţia
• Studiul reprezentanţilor actuali.

• Fosile din Precambrianul târziu, cu 650 de milioane de

ani în urmă (Scagel şi colab., 1984).

• Caractere de asemănare cu celelalte cromofite: clorofila c

şi xantofilele.

• Caractere distinctive: nucleu mezocariot, prezenţa

peridininei şi depozitarea amidonului.

• Grup vechi: desprins din trunchiul comun al cromofitelor

• Linie evolutivă distinctă - linie închisă.

 Bibliografie selectivă
1. Lee, R.E., 2008, Phycology, Cambridge University Press;
2. Pârvu, M., 2003, Botanică sistematică I, Ed. Gloria, Cluj-
Napoca;
3. Scagel, R.F., Bandoni, R.J., Maze, J.R., Rouse, G.E.,
Schofield, W.B., Stein, J.R., 1984, Plants – An Evolutionary
Survey, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California.
4. www.algaebase.org/

• Bibliografie suplimentară (opţională)

• 1. Péterfi, Ş., Ionescu, A., 1977, Tratat de algologie, vol. II, Ed.
Academiei R.S.România, Bucureşti; 298 pag.
• Rhodophyta, Phaeophyta
• 2. Péterfi, Ş., Ionescu, A., 1979, Tratat de algologie, vol. III, Ed.
Academiei R.S.România, Bucureşti; 374 pag.
• Euglenophyta, Chlorophyta, Xanthophyta
• 3. Ionescu, A., Péterfi, L. Ş., 1981, Tratat de algologie, vol.IV, Ed.
Academiei R.S.România, Bucureşti.470 pag.
• Cyanophyta, Chrysophyta, Cryptophyta, Bacillariophyta, Dinophyta