Sunteți pe pagina 1din 12

CONDIŢIILE ÎNVĂŢĂRII ŞCOLARE

STUDIILE DE SPECIALITATE ŞI PRACTICA


EDUCAŢIONALĂ AU DEMONSTRAT CĂ REUŞITA ÎNVĂŢĂRII SE
DATOREAZĂ INFLUENŢEI COMBINATE, INTERACŢIUNII A
DOUĂ CATEGORII DE CONDIŢII:
I. CONDIŢII INTERNE, INCLUZÂND FACTORII BIOLOGICI ŞI
PSIHOLOGICI;
II. CONDIŢII EXTERNE, PRIVIND ORGANIZAREA ŞCOLARĂ,
FACTORII SOCIAL-CULTURALI, RELAŢIILE PROFESOR-ELEVI,
FACTORI ERGONOMICI, MEDIUL FAMILIAL ETC.
MOTIVAŢIA ÎNVĂŢĂRII
Motivaţia reprezintă ansamblul de stimuli sau de
mobiluri - trebuinţe, tendinţe, interese, aspiraţii, scopuri,
idealuri care susţin din interior realizarea anumitor
acţiuni, fapte, atitudini;

Accepţiile termenului “a fi motivat la învăţătură”


exprimă în plan psihocomportamental o stare
direcţionată spre atingerea unor scopuri. Pentru aceasta
în limbajul curent există expresii precum: “impuls către”,
“interesat de”, “absorbit de” etc. În opoziţie, starea de “a
nu fi motivat pentru învăţătură” se traduce prin absenţa
implicării, pasivitate, inactivitate, concentrare deficitară,
lipsă de spontaneitate şi chiar stări de anxietate.
RELAŢIA CAUZALĂ DINTRE MOTIVAŢIE ŞI ÎNVĂŢARE E
UNA RECIPROCĂ: MOTIVAŢIA ENERGIZEAZĂ ÎNVĂŢAREA,
ÎNVĂŢAREA SOLDATĂ CU SUCCES INTENSIFICĂ MOTIVAŢIA.
Din punct de vedere psihologic importantă este sursa de tensiune
motivaţională în învăţare.
Această sursă poate fi:
A) externă şi atunci vorbim despre motivaţia extrinsecă;
B) internă, caz în care avem motivaţia intrinsecă.
Motivaţia extrinsecă vizează:
• aşteptarea laudei, notei, recompensei materiale;
• dorinţa de afiliere (elevul învaţă pentru a face pe plac familiei care îl laudă, îl
recompensează; elevul nutreşte dorinţa de a corespunde aşteptărilor
profesorului; doreşte să fie împreună cu copiii de aceeaşi vârstă etc.)
• tendinţele normative (obişnuinţa de a se supune la norme, la obligaţii);
• teama de consecinţe neplăcute (teama de eşec, de pedeapsă);
• ambiţia;
• trebuinţa de statut ridicat.
Motivaţia intrinsecă cuprinde:

• curiozitatea;
• interesele cognitive;
• aspiraţia spre competenţă ş.a.
• este fundamentul formării competenţelor gândirii logico-matematice şi a
utilizării strategiilor de raţionament operaţional-formal, dar pentru
obţinerea succesului nu este suficient acest lucru; trebuie ca elevul să aibă
motivaţia care să-l determine să utilizeze competenţele dobândite.
Motivaţia intrinsecă este mai importantă şi mai eficientă în învăţare
decât cea extrinsecă, dar la vârste mici acest raport se inversează.
La şcolarul mic predomină motivaţia extrinsecă, iar prin modul de
organizare a situaţiilor de învăţare, prin activizarea şi diferenţierea instruirii,
prin stilul didactic se facilitează evoluţia spre motivaţia intrinsecă.
Structurile motivaţionale includ: trebuinţele, motivele, interesele,
convingerile, idealurile, concepţia despre lume şi viaţă .
Motive
Motivele învăţării: motive sociale şi personale, cognitive şi
extracognitive; pozitive şi negative; directe şi indirecte etc.
• motive profesionale – elevul/studentul/adultul învaţă pentru a se pregăti
în vederea viitoarei profesiuni;
• motive cognitive – curiozitatea epistemică, interesul şi nevoia de a
(re)descoperi şi de a construi raţionamente ştiinţifice; satisfacţii provocate
de conţinutul învăţării, de gradul de aplicabilitate practică a multora dintre
ideile şi cunoştinţele învăţate;
• motive social-morale – elevul/studentul/adultul învaţă din dorinţa şi
mândria de a fi folositor comunităţii, patriei; din dorinţa de a fi evidenţiat şi
apreciat etc.;
• motive individuale (personale) – elevul/studentul/adultul învaţă pentru a
ajunge un om de seamă, recunoscut; pentru că doreşte să ocupe un anume
loc în ierarhia profesională; pt. a se autoperfecţiona etc.;
• motive materiale – sisteme premiale, de recompensare; condiţii materiale
de studiu în şcoală şi în familie; statutul de producător şi de consumator de
bunuri materiale, culturale, spirituale etc.;
• motive relaţionale – relaţiile pe care cel care învaţă le stabileşte cu
colegii săi, cu grupul şcolar, educaţional, familial etc.
ALTE FORME DUALE DE MOTIVAŢIE:

 motivaţia pozitivă prin laudă, încurajare, versus cea


negativă - prin pedeapsă şi ameninţare;
 motivaţia cognitivă - de cunoaştere a legităţii interne, a
structurii informaţiei recepţionate şi a modului de mani-festare
a diverselor fenomene - versus cea afectivă - de afiliere la un
grup, de mulţumire a celor apropiaţi, pentru sentimentele
pozitive trăite etc.
Aceste forme de motivaţie sunt inegal productive,
considerându-se că, în general, motivaţia pozitivă, cea intrinsecă şi
cea cognitivă sunt mai productive pentru învăţare decât motivaţia
negativă, cea extrinsecă şi cea afectivă.
CONDIŢII EXTERNE ALE ÎNVĂŢĂRII ŞCOLARE
FACTORI CE ŢIN DE ROLURILE/FUNCŢIILE ŞI COMPETENŢELE
PROFESORULUI:
Profesorul are următoarele roluri:
• - organizator al procesului de învăţământ şi transmiţător de cunoştinţe;
• - educator-model pentru elevi;
• - partener al părinţilor şi al comunităţii şcolare pentru educaţie;
• - membru al corpului profesoral.
 educatorul trebuie să deţină mai multe tipuri de competenţe: cognitivă, metodologică,
evaluativă, psihosocială, de relaţionare şi comunicare, informatice, metacognitive etc.
 calităţile profesorului ca didactician (transmiţător de cunoştinţe):
 pregătirea temeinică în domeniul specialităţii, în domeniul psihologiei, pedagogiei şi
didacticii specialităţii;
 comunicativitate pedagogică;
 priceperea de a doza cunoştinţele predate în funcţie de puterea de asimilare a
elevilor/studenţilor (accesibilitatea);
 capacitatea de sistematizare şi sintetizare a cunoştinţelor.
 calităţile profesorului ca educator: empatie; tact pedagogic; simţul măsurii
simţul umorului; asertivitate etc.
FACTORI CE ŢIN DE ORGANIZAREA
ŞCOLARĂ:

Un rol deosebit în optimizarea învăţării şcolare îl au următorii factori:


• formele de organizare a învăţământului (pe clase şi lecţii, frontal, individual, pe
grupe);
• sistemul de cerinţe instructiv-educative;
• metodologia predării-învăţării, cu centrare pe elev, pe implicarea şi activizarea
sa; promovarea metodelor şi procedeelor activ-participative etc.;
• conţinuturile instruirii, prevăzute în planul-cadru, programele şcolare,
manualele alternative etc.
• climatul relaţional din clasa de elevi (ca efect al naturii relaţiilor de
intercomunicare, intercunoaştere, socio-afective, de influenţă şi decizie, stilul
de conducere promovat de către educator etc);
FACTORI SOCIO-CULTURALI ŞI SOCIO-
ECONOMICI

• familia - ca şi structură, relaţii intrafamiliale, compoziţie multi-


generaţională, sistem promovat în creşterea şi formarea
copilului;
• nivelul de educaţie al părinţilor - dacă nivelul de educaţie
şi cultură al părinţilor este înalt, atitudinea faţă de educaţia
copiilor va fi mai intens pozitivă;
• nivelul socio-economic al părinţilor - efectele acestui
factor asupra educaţiei copiilor sunt discutabile şi variabile de
la o familie la alta;
• nivelul de dezvoltare socio-economică al societăţii;
FACTORI ERGONOMICI ŞI DE IGIENĂ A
ÎNVĂŢĂRII

ergonomici: igienici:
• spaţiul şi condiţiile ambientale
legate de temperatură, • asigură condiţiile fizice şi
iluminat, cromatică, psihice optime pentru
sonorizare;
realiza-rea actului
• asigurarea unui mobilier educaţional
corespunzător, dispunerea şi
calitatea acestuia;
• reducerea perturbărilor de
natură fonică;
• amenajarea sălii din punct de
vedere estetic şi funcţional.