Plan Licență

Analiza modificarii si structurii capitalurilor proprii ale entitatii economice

Introducere

Capitolul I Delimitări conceptuale privind capitalul propriu

1. Definirea și structura capitalurilor proprii

2. Modalități de majorare a capitalului social

3. Costul capitalului propriu

Capitolul II Elemente de contabilitate a capiatalului propriu

Capitolul III Modalități de analiza a structurii și dinamicii capitalurilor proprii

3.1 Prezentarea entității

3.2 Analiza dinamicii și structurii activului net contabil

3.3 Analiza solvabilității entității: relația capitaluri proprii-datorii

3.4 Analiza influenței capitalurilor proprii asupra echilibrului financiar

3.5 Analiza rentabilității capitalurilor proprii

Concluzii

Anexe
 Capitolul I
Delimitări conceptuale privind capitalul propriu

1.1 Definirea si structura capitalurilor proprii

Capitalul este o categorie economică care include totalitatea surselor de finananțare

stabile, care prin acțiunea cu ceilalți factori de producție participă la obținerea de noi bunuri
economice, în scopul de a realiza câștiguri. Capitalul are un caracter durabil pentru că asigură
finanțarea unei entități pe o durată mai mare de un an, motiv pentru care se utilizează noțiunea de
capital permanent.
Din punct de vedere al sursei de finanțare, capitalul cuprinde două forme distincte și
anume:
 capital propriu;
 capital străin;
Capitalul propriu reflectă resursa de finanțare proprie, destinată pentru obținerea activelor
entității pe o perioadă nedeterminată. Acesta este obținut prin aportul adus de proprietari, prin
autofinanțarea sau din alte surse.
Capitalul străin reprezintă rezultatul finantării străine a bunurilor care constituie averea
societații. Acesta cuprinde datoriile societății față de terți, pe termen scurt sau lung.
Conform legislației contablile, capitalurile permanente sunt structurate în următoarele
categorii:
 capitaluri proprii
 provizioane
 împrumuturi și datorii asimilate pe termen lung.
Capitalurile proprii exprimă dreptul asociațiilor asupra activelor unei societăți după
deducerea datoriilor și cuprind: aporturi de capital, prime de capital, rezerve, rezultatul reportat
și rezultatul exercițiului financiar.1
Capitalul este reprezentat de capitalul social în funcție de forma juridică a entității.
Capialul social se constituie la crearea societății comerciale,fiind o condiție la funcționarea
acesteia. Acționarii care posedă părți din capitalul social,sunt considerați coproprietari ai averii
societății. Mărimea capitalului social este egală cu valoarea nominală a părțolor sociale emise de
o entitate comercială. Dacă împărțim capitalul social la numărul de titluri se va obține valoarea
nominală a unui titlu.

1
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag. 13
 Provizioanele sunt rezerve constituite pe seama cheltuielilor pentru acoperirea unor
pierderi viitoare care la data închiderii exercițiului financiar sunt posibile. În mod indirect ele
reprezintă echivalentul unor datorii probabile generatoare de pierderi sau de cheltuieli. Dacă
riscul așteptat se produce ori cheltuiala are loc, precum și în cazurile în care evenimentele
așteptate nu se mai produc, provizioanele constituite anterior se anulează prin includerea lor în
venituri.2
Împrumuturile și datoriile asimilate reprezintă rezultatul finanțării străine a bunurilor
componente ale patrimoniului pentru care beneficiarul trebuie să îndeplinească o anumită
prestație sau să dea un echivalent valoric. Ele cuprind toate datoriile față de terți pe termen lung
cum sunt: împrumuturi din emisiunea de obligațiuni și prime de rambursare a acestora, credite
bancare pe termen lung, sumele datorate entităților afiliate și entităților de care compania este
legată prin interese de participare, alte împrumuturi și datorii asimilate, precum și dobânzile
aferente acestora.
Capitalurile proprii exprimă privilegiile pe care acționarii sau asociații le au asupra
activelor societății, după scăderea datoriilor acesteia. Conform contabilității financiare,
capitalurile proprii se pot înregistra sub două forme:
• capital propriu nominalizat (întruchipat în capital social)
•capital propriu nenominalizat (capitalul adunat sub forma primelor de capital,
rezervelor, rezultatului financiar, etc)
Capitalul social este componenta principală a capitalurilor proprii care exprimă valoarea
totală a aporturilor subscrise și/sau depuse de acționari/asociați.Aporturile acționarilor/asociaților
sunt concretizate, de regulă, în: aporturi în numerar (sume depuse în casierie sau conturile la
banca); aporturi în natură (bunuri economice, titluri, drepturi de creanță etc).
În funcție de tipul entității, capitalul social se împarte în două categorii și anume:
• părți sociale la societățile de persoane (S.N.C., S.C.S., S.R.L.)
• acțiunile la societățile de capital (S.A., S.C.A.)
Părțile sociale exprimă titlurile care au o valoare minimă de 10 lei, care nu pot fi
negociate pe piața financiară, iar cedarea lor este delegată de majoritatea acționarilor ce
înfățișează trei sferturi din capitalul social.
Față de părțile sociale, acțiunile pot fi negociate pe piața financiară, garantând
posesorului dreptul de proprietate într-o unitate. Aceste titluri de valoare sunt împățite pe
categorii după anumite criterii, :

2
Paraschivescu, M. D., Radu, F., Patrascu, L. (2011), Contabilitate financiară aprofundată, Editura Tehnopress,
Iași, pag. 15
 • După natura contribuțiilor: acțiuni în numerar și acțiuni de aport
• După forma și modul de cedare: acțiuni la purtător și acțiuni nominative
• După drepturile acordate posesorilor: acțiuni ordinare sau obișnuite și acțiuni
preferențiale sau prioritare
• După dreptul asupra dividendului: acțiuni de capital și acțiuni amortizate.
Constituirea capitalului social
În contabilitate, capitalul social se înregistrează pe baza actelor de constituire a societății
și a documentelor care fac dovada depunerii aportului subscris. Constituirea capitalului social
presupune două operațiuni: subscrierea și depunerea aportului.
Mărimea capitalului social este diferit la înființare în funcție de forma juridică a societății
și anume:
- la societățile în comandită simplă și în nume colectiv nu sunt limite minime ale
capitalului social prevăzute în legislație.
- la entitățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe
acțiuni sunt prevăzute limite minime ale capitalului social deoarece o entitate nu se poate
înființa (200 lei SRL, și 90,000 lei, pentru SA și SCA). O dată la 2 ani, guvernul va putea
modifica valoarea minimă a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel încât
această valoare să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.
Pentru că între subscriere și depunerea efectivă a capitalului promis poate exista un
anumit decalaj în timp, capitalul social îmbracă două forme: capital subscris vărsat și capital
subscris nevărsat.
Capitalul subscris vărsat este acel capital care este întruchipat în bani și/sau natură
înfăptuit de către acționari sau asociați. Capitalul subscris nevărsat reprezintă angajamentul
investitorilor de a plăti pentru acțiunile subscrise, la o dată viitoare sau în tranșe, o sumă de
bani sau să transfere alte resurse ăe numele societății.
Modalități de majorare a capitalului social
Necesitatea măririi capitaluilui social poate să apară atunci când entitatea întâmpină
dificultăți financiare, dar și atunci când ea este într-o situație prosperă și vrea să-și extindă
activitatea.În ambele situații,societatea are nevoie de resurse bănești suplimentare sau de anumite
bunuri, pe care preferă să și le procure prin majorarea de capital decât să recurgă la împrumuturi,
care implică un efort financiar considerabil.
Societățile care au nevoie de noi resurse financiare pot recurge la creșterea capitaluilui
social prin:
 Aport în numerar
  Aport în natură
 Fuziunea cu alte societăți
 Operatiuni interne
 Conversia unor datorii în capital
Creșterea capitalului social prin aport în numerar asigură societății ameliorarea structurii
financiare, respective, o mărire a fondului de rulment,ca urmare a creșterii capitalurilor proprii și
a lichidităților. Pentru ca această creștere de capital să fie realizată, valoarea de emisiune a
acțiunilor noi să fie mai mică sau cel mult egală cu valoarea contabilă a unei acțiuni
vechi.Emisiunea de noi acțiuni conduce la intrarea în societate a unor noi acționari. Protejarea
vechilor acționari se realizează prin prima de emisiune sau aport și dreptul de subscriere. Prima
de emisiune este prețul plătit de acționarii noi pentru dobândirea dreptului asupra acestora.
Dreptul preferențial la subscripția acțiunilor în numerar este recunoscut vechilor
acționari,proportional cu numărul de acțiuni vechi deținute, fiecare acțiune veche având atașat un
drept de subscripție.
Aportul în natură determină creșterea capitalului social sau a capitalului propriu și, în
același timp, de regulă, a activelor imobilizate, echilibrul financiar nu se modifică. Situația
financiară a entității va avea o tendință de deteriorare, deoarece investițiile în imobilizări conduc
la dezvoltarea activității de exploatare.Creșterea capitalului social din aportul în natură se
înregistrează direct în contul 1012 “Capital subscris vărsat”deoarece nu se poate amâna
eliberarea unei părți din valoare aportului.
Fuziunea reprezină operația care presupune acordul de contopire a două sau mai multe
societăți într-o singură societate. Această operație se impune în cele mai multe cazuri, datorită
concurenței și avantajelor obținute ca urmare a concentrării capitalului pe diferite piețe3.
Majorarea capitalului social prin această operațiune are ca scop creșterea credibilității
financiare a entitații.În acest caz,majorarea capitalului social se realizează prin încorporarea unor
elemente care aparțin capitalurilor proprii,cum ar fi: rezervele, cu excepția rezervelor legale;
primele de capital; profitul. Operațiile conduc la diminuarea rezervelor,primelor de capital și
profitului, concomitent cu creșterea capitalului social.
Creșterea capitalului social se poate realiza prin conversia datoriilor curente și a
datoriilor pe termen lung, cum sunt împrumuturile din emisiunea de obligațiuni și creditele
bancare cu termen de rambursare mai mare de un an4.

3
Pântea,I. P., Bodea, G., Contabilitate financiară, Editura Intelcredo, Deva, 2011, pp 380-381
4
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag.31
 Prime de capital
Prima legată de capital este surplusul de fluxuri de capital, care este înregistrat cu
prilejul sporirii capitalului social peste indicele valorii nominale a acestuia.
În funcție de modul de constituire, acestea se grupează astfel:
• Primele de emisiune se determină prin diferența dintre valoarea de emisiune (de
vânzare) a noilor acțiuni sau părți sociale (mai mare) și valoarea nominală a acestora (mai
mică). Primele de emisiune au o dublă funcțiune: să acopere cheltuielile de emisiune a
acțiunilor; să egaleze drepturile acționarilor noi cu cele ale vechilor acționari, prin compensarea
diferenței dintre valoarea nominală și valoarea contabilă a vechilor acțiuni.
• Primele de fuziune/ diviziune se 5calculează ca diferență între valoarea bunurilor
primite prin fuziune/ diviziune și suma cu care a crescut capitalul social.
• Primele de aport corespund diferenței dintre valoarea bunurilor aportate și valoarea
nominală a acțiunilor sau părților sociale atribuite în schimbul contribuției. Prima de aport are
aceeași funcție ca și prima de emisiune.
• Primele de conversie se stabilesc cu ocazia conversiei datoriilor în acțiuni.

Rezerve din reevaluare

Rezerva din reevaluare reprezintă excedentul sau deficitul de valoare care rezultată în
urma reevaluării activelor, de obicei, a imobilizărilor corporale. Rezervele din reevaluare se
determină prin scăderea valorii contabile nete din valoarea justă.
Rezerve din reevaluare= Valoarea justă – Valoatea contabilă netă
Valoarea contabilă netă a unui activ reprezintă valoarea contabilă diminuată cu
amortizarea și ajustările pentru depreciere aferente activului respectiv.
Valoarea justă reprezintă valoarea actuală sau de piață determinată de firme sau persoane
fizice autorizate și recunoscute6. Rezervele din reevaluare se pot calcula doar în cazul în care
plusurile sau minusurile de valoare se consideră a fi precise și persistente.
Rezervele
Rezervele sunt structuri ale capitalurilor proprii constituite, în principal, din profitul
obținut de entitate și alte surse, cum sunt: primele de capital și rezervele din reevaluare7.

5
Pântea, I. P., Bordea, G. (2009), Contabilitate financiară românească, Editura Intelcredo, Deva, pag. 392
6
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag. 35
7
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag. 40
După modelul de constituire și utilizare, rezervele se grupează astfel8:
• Rezervele legale se constituie anual în procent de cel puțin 5 % din profitul societății
comerciale, până ce vor atinge minim o cincime din capitalul social,
• Rezervele statutare se constituie din profitul net și se utilizează pentru acoperirea
pierderilor, finanțarea investițiilor sau pentru majorarea capitalului social, conform clauzelor
prevăzute în actul de constituire al societății,
• Rezervele reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare se constituie pe
măsura amortizării activelor reevaluate sau în momentul vânzării sau casării acestora,
• Alte rezerve se pot constitui din profitul net pe baza hotărârii adunării generale a
asociaților, precum și din alte resurse, având ca destinații finanțarea investițiilor, acoperirea
pierderilor, distribuirea de dividende în exercițiile financiare încheiate cu pierderi etc.

Acțiunile proprii, câștigurile și pierderile asociate acestora

Acțiunile proprii care sunt răscumpărate de entitate și sunt dețiunute pe termen scurt sau
lung fac parte din clasa capitalurilor proprii. Acestea sunt răscumpărate de către entitate datorită
redimensionării capitalului social prin suprimarea acțiunilor proprii sau reglării cursului
acțiunilor la bursă.
În Legea societăților comerciale, se prevede că unei societăți i se permite să dobândească
propriile acțiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar pe
seama societății în cauză, cu respectarea următoarelor condiții9:
a) Autorizarea dobândirii propriilor acțiuni trebuie să fie acordată de către adunarea generală
extraordinară a acționarilor, care va stabili condițiile acestei dobândiri;
b) Valoarea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în
portofoliul să nu poată depăși 10% din capitalul social subscris
c) Tranzacția poate avea ca obiect doar acțiuni integral liberate
d) Plata acțiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele
disponibile ale societății, înscrise în ultima situație financiară anuală aprobată, cu excepția
rezervelor legale. Așadar, nu pot fi răscumpărate acțiuni proprii dacă entitatea înregistrează
pierderi.
Acțiunile proprii sunt redate în contabilitate prin intermediul contului de activ 109
“Acțiuni proprii”. Acest cont se împarte în conturi sintetice de gradul II, și anume:

8
Pântea, I. P., Bordea, G. (2009), Contabilitate financiară românească, Editura Intelcredo, Deva, pag. 401
9
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag. 43-44
• 1091 “Acțiuni proprii deținute pe termen scurt”
• 1092 “Acțiuni proprii deținute pe termen lung”
•1095 “Acțiuni proprii reprezentând titluri deținute de societatea absorbită la societatea
absorbantă”.
Diferența favorabilă sau nefavorabilă este o consecință apărută în funcție de prețurile de
răscumpărare, de revânzare și de valoarea nominală a acțiunilor proprii. Această diferență poate
fi un câștig sau o pierdere și este redată în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 14
“Câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau
anularea instrumentelor de capitaluri proprii”.
Câștigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferență între
prețul de vânzare (mai mare) și valoarea lor de răscumpărare (mai mică), respective între
valoarea nominală a instrumentelor de capitaluri proprii anulate (mai mare) și valoarea lor de
răscumpărare (mai mică). Aceste câștiguri sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul contului de
pasiv 141 “Câștiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”10.
Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferență între
prețul de vânzare (mai mic) și valoarea lor de răscumpărare (mai mare), respective între valoarea
nominală a instrumentelor de capitaluri proprii anulate (mai mică) și valoarea lor de
răscumpărare (mai mare). Aceste pierderi sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul contului de
activ 149 “Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau
anularea instrumentelor de capitaluri proprii”)11.
Rezultatul exercițiului și rezultatul reportat
Rezultatul exercițiului apare și se înregistrează în contabilitate ca efect al închiderii
conturilor de “cheltuieli” și “venituri”, acestea fiind structuri specifice consumului de resurse și
procedurii de rezultate12.
După mărimea conturilor de venituri și cheltuieli, rezultatul exercițiului poate fi:
• Profit- în cazul în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile
• Pierdere- în cazul în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile
În contabilitate, profitul și pierderea se determină în același timp încă de la începutul
exercițiului financiar. Închiderea acestor două conturi, de venituri și cheltuieli, se realizează, de
obicei, la încheierea exercițiului financiar. Rezultatul exercițiului curent este înregistrat în
contabilitate prin intermediul contului bifuncționat 121 “Profit și pierdere”.

10
Apostol, C., Chersan, I. C., Dicu, R. M. (2013), Contabilitate financiară intermediară: teorie, aplicații și teste grilă,
Editura Sedcom Libris, Iași, pag. 43-44
11
Ibidem
12
Toma, C. (2011), Contabilitate financiară, Editura Tipo Moldova, Iasi, pag.67-68
 Profitul obținut se repartizează pe destinațiile prevăzute de lege, după diminuarea lui cu
cota destinată rezervei legale și impozitului pe profit, astfel13:
a) Parțial la sfârșitul acestuia
b) Definitive în cursul exercițiului următor, cu aprobarea Adunării generale a acționarilor
sau asociaților
c) Amânat la repartizare și lăsat în așteptare, pentru a fi repartizat pe destinații în
perioadele viitoare, cu aprobarea Adunării generale a acționarilor sau asociaților.
Repartizarea profitului este redată în contabilitate prin intermediul contului de activ 129
“Repartizarea profitului”.
Pierderea înregistrată se acoperă, fie integral la începutul exercițiului următor, din profit
sau rezerve, cu aprobarea Adunării generale a acționarilor sau asociaților, sau poate fi amânată la
acoperire total sau parțial, fiind lăsată în așteptare pentru a fi acoperită în perioada viitoare, tot cu
aprobarea Adunării generale14.
Conform legislației în vigoare și potrivit Hotărârii adunării generale a acționarilor sau
asociaților, pierderea reportată este acoperită din profitul exercițiului financiar, din rezerve,
prime de capital și capital social.
Rezultatul reportat reprezintă rezultatul exercițiului precedent, care poate fi profit
nerepartizat sau pierdere neacoperită și se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului
bifuncțional 117 “Rezultatul reportat”. Acest cont împarte în mai multe conturi sintetice de
gradul II, cum ar fi:
• 1171 “Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită”
• 1172 “Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puțin
IAS 29”
• 1174 “Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile”
• 1176 “Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile
conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene”).
Costul capitalului propriu
Dimensiunea costului capitalurilor este influențată de mărimea difertelor costuri ale
surselor de finanțare,fie că aceasta se pezintă sub forma explicită sau implicită.Costul exciplit
poate fi definit ca rată de actualizare care asigură egalitatea între valoarea prezentă a încasărilor
privind constituirea capitalurilor și valoarea prezentă a plăților rezultate din utilizarea unei surse
de finanțare.

13
Toma, C. (2011), Contabilitate financiară, Editura Tipo Moldova, Iasi, pag.67-68
14
Ibidem
 În ceea ce privește costul aporturilor de capitaluri de impune o distincție între
întreprinderea personală și întreprinderea organizată ca societate pe acțiuni. Astfel, în timp ce
pentru preima, aportul de capitaluri al proprietarilor sau asociaților, după caz, implică un cos de
oportunitate pentru a doua categorie aportul determină un cost explicit.
Din perspectiva juridică și contabilă, noțiunea de cost al capitalului propriu nu prezintă o
semnificație concretă. Dacă recurgerea la cpitalurile proprii nu antrenează pentru întreprindere
nici o constrângere juridică de remunerare, ea generează constrângere economică; aceasta
impune firmei să asigure o anumită remunerare acționarilor săi, pentru a nu se priva de orice
posibilitate viitroare de finanțare prin fondurii proprii.
Teoria financiară modernă acceptă, ca regulă generală, că remunerarea fondurilor proprii
trebuie să fie egală cu rata dobânzii fără risc plus o primă de risc. Rata dobânzii fără risc este
dobânda minimă pe care ar putea-o primi acționarii dacă și-ar investi capitalurile în plasamnet
fără nici un risc. Prima de risc reprezintă o majorare a rentabilității cerute de acționari care să
compeseze riscul asumat de aceștia, atunci când s-au hotărât să-și plaseze disponibilitățile în
acțiuni. Așadar, deși capitalurile proprii pot apărea la prima vedere ca resurse “gratuite”, ele au
un cost și impun întreprinderii anumite constrângeri economice.
Câștigurile care nu sunt plătite sub formă de dividente, ci sunt reținute și reinvestite în
afaceri reprezintă profiturile acumulate. Ca orice sursă de finanțare și profiturile acumulate au un
cost, reprezentat de rata de rentabilitate pe care acționarii o cer de la capitalul acumulat și
reinvestit. Motivația pentru care trebuie să considerăm un cost și pentru capitalul provenit din
profituri acumulate este principiul costului de oportunitate. Astfel, firma trebuie să obțină un
câștig cel puțin la fel de mare cu cel pe care acționarii l-ar obține din alte investiții cu grad de
risc comparabil.
Rentabilitatea capitalului propriu al întreprinderii se poate exprima în două moduri:
Rcpr= rezultatul net/valoarea întreprinderii
Rcpr= rezultatul net/capitalizarea bursieră
Datorită dificultăților de stabilire a valorii întreprinderii sau a capacității bursiere, se
recurge la următoarea relație a rentabilității capitalului propriu.
Rcpr= profit net/capitalurii proprii15

15
Onofrei, M., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2004, pp 130-131.
Capitolul II Elemente de contabilitate a capiatalului propriu