POLITICA MONETRĂ

EUROPEANĂ
 Uniunea economică şi monetară ( UEM )

Uniunea Monetară Europeană a fost conturată în anul 1989 prin Raportul

Delors.
Uniunea economică şi monetară (UEM) reprezintă un pas major în procesul de
integrare a economiilor UE.
UEM presupune:

 coordonarea politicilor economice şi fiscale

 o politică monetară comună

 o monedă comună – euro.

 Obictivele UEM
 creşterea economică durabilă;
 ocuparea deplină a forţei de muncă;
 stabilitatea preţurilor;
 stabilitatea ratelor dobânzii;
 stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar şi sustenabilitatea balanţei de plăţi);
 stabilitatea sistemului financiar
 alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare.
Instrumentele Uniunii Economice și
Monetare
1. Politica monetară este administrată de către
Banca Centrală Europeană şi de către băncile
centrale naţionale din zona euro
2. Pactul de creştere şi stabilitate - instrumentul
principal de coordonare a politicilor economice şi
fiscale, administrate în plan naţional de către
guverne şi coordonat de Consiliul UE
3. Cadrul general al politicii economice – adoptat de
către Consiliu la propunerea Comisiei , prin care se
stabilesc standarde generale legate de stabilitate
macroeconomică, reforme structurale, susţinere
financiară, etc. Banca Centrală Europeană
Principalele momente ale formării UEM
1. În anul 1957, şase ţări europene(Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg şi Olanda) au semnat tratatul de la Roma, având ca obiectiv
înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor,
a capitalurilor şi a persoanelor prin crearea Pieţei Comune.
2. În 1970 a fost publicat Planul Werner, care conţinea principalele elemente
ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizată în 3 etape, pe o
perioadă de 10 ani. Se avea în vedere:
 o cnvergenţă a politicilor economice
 convertibilitatea totală şi ireversibilă a monedelor
 stabilirea unei parităţi fixe între acestea
 eliminarea marjelor de fluctuaţie a cursurilor valutare
3. În 1972 a fost creat sistemul european de flotare controlată
între limite înguste a cursului de schimb al monedelor
participante, supranumit „şarpele valutar”, prin care statele
membre îşi luau angajamentul de a nu permie fluctuaţii ale
cursurilor de schimb mai mari de ±2,25% în raport cu dolarul
SUA.

Marjele de fluctuaţie a monedelor europene faţă de dolarul american

De-a lungul timpului au fost aplicate două tipuri de
„şarpe monetar”, şi anume:

- „şarpele în tunel”- acesta a funcţionat aproximativ un an şi s-a caracterizat prin dubla

limitare a fluctuaţiilor cursurilor de schimb ale monedelor naţionale, în raport cu dolarul
american şi între ele. Datorită deprecierii puternice din anul 1973 a dolarului s-a renunţat
la marjele de fluctuaţie faţă de dolar;
- „şarpele fără tunel”- ţările europene au decis să menţină marjele de fluctuaţie dintre
monedele lor la acelaşi nivel, renunţând la obligaţia de a susţine cursul în raport cu
dolarul american.
Etapele Uniunii Economice şi
Monetare
Etapa 1
( 1 iulie 1990-31 decembrie 1993)
Această etapă vizează crearea Uniunii Monetare, obiectivul stabilit fiind:
 creşterea performanţelor economice
 întărirea coordonării politicilor economice şi monetare în cadrul instituţional existent
 liberalizarea mişcării capitalurilor, a bunurilor şi a persoanelor între statele membre ale
comunităţii Europene
 realizarea convergenţei economice a statelor;
Etapa 2
(1 ianuarie 1994- 31 decembrie 1998)
Este considerată fază de tranziţie către etapa finală şi vizează realizarea Uniunii Monetare. În
cadrul acestei etape statele membre sunt chemate să acţioneze pentru evitarea înregistrării de deficite
publice excesive şi să realizeze independenţa faţă de băncile lor centrale.
Tot atunci, s-a realizat cel mai mare program de stabilizare, au avut loc importante construcţii
instituţionale:
 crearea la 1 ianuarie 1994 a Institutului Monetar European(IME) cu scopul de a asigura cadrul
organizaţional, logistic şi de reglementare necesar funcţionării eficiente a Băncii Centrale
Europene(BCE) şi al Sistemului European al Băncilor Centrale(SEBC);
 adoptarea denumirii monedei unice (euro) în cadrul reuniunii de la Madrid din decembrie 1995
 adoptarea de către Consiliul European a noului Mecanism al Ratelor de Schimb (ERM2)
 semnarea „Pactului de Creştere şi Stabilitate” în timpul summit-ului de la Amsterdam, în iunie
1997.
Etapa 3 ( 1 ianuarie 1999, odată cu instaurarea
Uniunii Monetare )
Măsurile luate au fost:
 Introducerea monedei unice, ca monedă scripurală în primii 3 ani, iar de la 1 ianuarie 2002 şi ca
monedă fiduciară;
 Adoptarea ratei de schimb unice prin stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb;
 Adoptarea politicii monetare unice prin transferul responsabilităţilor de la băncile centrale ale
ţărilor membre către Banca Centrală Europeană în materie de politică monetară;
Cele trei etape ale UEM
Introducerea
bancnotelor şi a
Stabilirea cursului de
monedelor Adoptarea
schimb Monedei euro
Banca Centrală
Tratatul in Cipru şi
Europeană
de la Membri ai zonei Malta
Maastricht Consiliul de la 2008 Adoptarea
euro
1992 Madrid 1995 Adoptarea
1998 Intrarea monedei euro
Piaţa unică Pactul de monedei
Greciei in UEM in Slovacia
1993 Creştere şi euro in
2001 2009
Stabilitate Slovenia
1997 2007

1990 1994 1999 2002

Prima etapă: Etapa a doua: Etapa a treia:
liberalizarea mişcării crearea Institutului introducerea
capitalului Monetar European, monedei euro
Convergenţa
economiilor
Efectele monedei unice:
• a redus instabilităţile generate de fluctuaţiile cursului de schimb;
• a redus inflaţia la un nivel scăzut şi stabil.
• plăţile se efectuează în aceeaşi monedă în toate ţările din zona euro, ceea ce facilitează călătoriile dintr-un stat
în altul.
• posibilitatea emitenţilor de monedă de a beneficia de venituri de pe urma sumelor deţinute în străinătate (în
afara UE)
• cu o monedă unică riscul de schimb intra-european dispare şi se elimină costurile datorate recurgerii la
diferite instrumente de acoperire a acestui risc;
• se elimină costurile de tranziţie datorate „trecerii de la o monedă la alta”;
• întărirea disciplinei financiare, reducerea instabilităţii şi incertitudinii, dezvoltarea cooperării economice;
• pieţe financiare mai integrate;
• economie mai performantă;
• un cadru pentru finanţe publice mai solide;
• facilitarea comerţului internaţional;