Activitatea de jurnalist a lui Mihai Eminescu s-a

desfășurat timp de șase ani în perioada (1877-1883), la

cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator,
unde în 1880 și 1881 a fost redactor șef.
Ocazional, a colaborat și cu alte ziare, reviste și
gazete ale epocii, publicând articole pe teme politice sau
culturale în Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri
literare , Curierul de Iași.
O Temele abordate sunt variate şi ating probleme esenţiale
pentru politica ţării.
O În majoritatea editorialelor sale, jurnalistul Mihai
Eminescu desființa proasta orânduire a naţiunii, dar căuta
și soluţii pentru problemele sociale cele mai presante.
O O mare parte a acestor dezbateri au loc pe
subiectul învăţământului românesc, însuşit imediat de
autor, prin trecutul său de revizor şcolar.
O Eminescu insista asupra ideii potrivit căreia şcoala trebuie
să formeze caracterul.
 Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea
ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea
ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are
educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de
pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu
creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele
chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de
nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a
judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura
în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea
consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în
disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi apropriat capul
în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care
conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri. (Eminescu,Opere, vol. XI, p. 307)
 E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit
străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om
bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de
cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om
fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om
pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea,
cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă
unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o
mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe. (în Opere, vol. IX, pg. 446)
 Bibliografie
• M. Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică
1870-1877, Ed. Academiei, București,
1980.
• M. Eminescu, Opere, vol. XI, Publicistică
17 februarie – 31decembrie 1880, Ed.
Academiei, București, 1984.
O http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminesc
u,_jurnalist_politic